Date bibliografice:

,,Eu m-am născut în anul 1948, imediat după foame, în satul Bocani, r-n Fălești. Am fost al doilea copil. În
familie am fost 8 copii, din care am supraviețuit doar 5. Am supraviețuit 4 fete și un băiat. Un băiat și două
fete au decedat din motive de sănătate. Pe vremea ceea medicina era foarte puțin dezvoltată și am rămas
atâția. Am făcut studiile în gimnaziul din satul de baștină, 8 clase era atunci obligatoriu. După 8 clase am
intrat în consomol, verificam, ajutam, pregăteam copiii pentru serbări, eram un fel de instructoare de pioneri.
Când să-mi aleg o meserie, m-au îndrumat că ar fi bine să lucrez cu copiii, că au marcat niște succese, niște
rezultate în activitatea mea de, se numea pioner vojataia. Și am mers la Școala Pedagogică sin Călărași, unde
erau două domenii. Era secția muzicală și secția școlară. Părinții mei au zis, aveam adică și niște înclinații
spre muzică, chiar cu vocea cântam și eu mă gândeam că vreau să devin cântăreață, și tata meu o spus este
bine, este bine, dar este mai bine să fii doar învățătoare, pentru că a cânta este o meserie frumoasă, este
veselă, mereu în petreceri, mereu cu dispoziție, dar este mai bine să fii învățătoare, o meserie serioasă,
pregătești copiii și le deschizi orizonturi în toate direcțiile. Cuvântul tatei era lege, el încerca să mă
convingă, dar era hotărât. Și am mers la Școala Pedagogică, am fost cu examene, am luat notele cel mai
înalte la examene, și 4 ani de studii, de studenție.
Am făcut concerte în întreg raionul, participam și în ansamblu și la cor și ca solistă. În Călărași era o
orchestră de instrumente populare, se numea ,,Ciobănaș”, un taraf extraordinar cu renume, pe vremea ceea,
ei au fost și în Germania, și în alte țări, au prezentat Republica Moldova. Și cântam și în această orchestră. Și
după ce-am terminat Școala Pedagogică, practica de stat am făcuto în orașul Hâncești, și am fost direcționată
la serviciu ca directoarea casei de pioneri raională, toate instructoarele de pioneri din raionul Călărași, eu
trebuia să fiu directoarea lor. Tatăl meu a venit la direcția de învățământ și a spus că nu, ea are 18 ani, ce fel
de moderator și director poate să fie ea. Pe urmă și eu am refuzat, tata a spus că nu.
Pe perioada când eram studentă, am venit și la Vorniceni cu concertul de vreo două ori, era diacuma casa
de cultură. Când am intrat în casa de cultură din Vorniceni, am rămas atât de impresionată , tot holul era
împodobit cu lucrările de la arta plastică și de la aplicație, am rămas extraordinar de impresionată, Doamnea
aicea se lucrează, ce sat cu o cultură mare. Și s-a întâmplat ca un învățător să fie eliberat din muncă și aveau
nevoie de o învățătoare. Și când a venit domnul director la direcția de învățământ, și a întrebat cine este de
clasele primare. Noi toate câte eram acolo am ridicat mâinile. Nu știu cu ce l-am cucerit, că nu am vorbit de
loc, m-a întrebat dvs doriți să mergeți în Vorniceni învățătoare? Da eu: Vorniceni este satul care are o casă
de cultură mare și care este împodobită cu lucrările copiilor la arta plastică? Da, da, da. Eu vreu. Și am
început activitatea ca învățătoare la clasele primare în școala de la Balaur. Am avut o clasă de a întâia grea,
dar am muncit cu mare plăcere, lecții după orar comform metodicii, îi opream după lecții pe cei care nu
însușeau, și am ridicat clasa.
Eu am avut unica promoție, pe urmă eu am fost profesoară de biologie, pentru că am mers la facultate la
Tiraspol, și predam botanica, zoologia și anatomia. Din cauza problemelor de sănătate, medicii au spus să
găsesc o muncă mai ușoară. Direcția de învățământ a spus mergeți un pic la grădiniță, acolo aveți de a face
doar cu cadrele didactice, era o funcție nouă apărută, metodistă. Am fost metodist la grădinița nr. 1. După
care am avut propunerea să merg director adjunct pentru treapta primară înapoi la liceu. Și am mers, ers
complicat, era greu din punct de vedere fizic, erau 3 școli, lucram în două schimburi, trebuia să circul la
toate școlile pentru a verifica situația. Pe urmă am fost și am muncit la direcția de învățământ, mi s-a propus
să am grijă de activitatea metodică din raion, am făcut cabinet metodic la grădinița nr.1, am făcut cabinet
metodic la școală.
Sunt bucuroasă, sunt fericită că am îmbrățișat asemenea meserie, îmi este dragă, îmi este scumpă, am
muncit cu multă dăruire de sine, cu tot ce-am avut nou m-am împărtășit de fiecare dată, m-am străduit să îmi
fac datoria și funcția cinstit.”
Activitatea civică:
,,Întotdeauna am avut activități civice. Am activat la casa de cultură absolut în toate cercurile, și la cor și la
dansuri, am prima care am introdus aici dansul contemporan de bal și conduceam cercul de dans popular și
cercul de dans modern. Îmi era dragă ca în casa de cultură să fie toate cercurile. Copiii veneau cu atâta drag,
cu atâta dorință. Costumele le coseam noi. Pe la festivaluri numai locurile unu peste tot. Și eu participam la
toate, și la orchestra de estradă ca solistă și la tarf ca solistă și în cercul de dansuri și în cercul de seniori. Îmi
place să particip.
Am constitui ansamblul ..Rotunda” din profesori, în cadrul unui concurs al cadrelor didactice. Eu cântam
cu gura că nu aveam instrument, și am luat locuri de frunte, am mers și la republică, a fost o activitate
fructuoasă.
Continui activitatea civică și până în prezent. Sunt voluntar la primărie. Particip în toate proiectele, merg
la toate ședințele.”

Cum vedeți rolul femeii în conducerea comunității și în dezvoltarea locală în general?

,,Fiind femeie, desigur că știu potențialul femeilor din ziua de azi. Dacă pe vremuri, de regulă, capul familiei
era bărbatul, acum în majoritatea famiilor, rolul ăsta ar fi preluat de femei. Consider ca femeia trebuie să fie
regina casei, să asigure confortul familiei cu toate, ceea ce ține de alimentare, de confortul casei, de educație
și de altele. Femeia a vrut să se afirme și și-a asumat benevol niște obligații bărbătești. femeia parcă nu ar
mai avea nevoie de puterea bărbatului.”

Ce greutăți sau obstacole ați întâlnit atât în activitatea dvs profesională, cât și civică?
,,În viață nimic nu se dă cu multă ușurință și nimic nu cade din pod. Pe întreg parcursul activității și ca
participant în toate cercurile de activitate artistică din localitate și în liceu, au fost ani când munceam luni la
rând fără salariu, dar am lucrat și am făcut lecții, nu numai eu, tot colectivul, înțelegând că copiii nu sunt
vinovați cu nimic și ei trebuie să primească carte. Fiecare activitate are farmecul ei, are greutățile ei. Nu erau
materiale didactice în abundență cum sânt acum. Chiar dacă au apărut tehnologiile, tot era mai complicat, un
computer umbla din clasă în clasă.”

Cum ar trebui să mobilizăm cetățenii să se implice în dezvoltarea localității lor?

,,Chiar să mergeți așa din casă în casă. În primul rând ar trebui să vă faceți niște planificări. Ar fi bine să vă
implicați, să mergeți să invitați. Fiecare să înceapă în sectorul său, să-și cerceteze mahala. Lumea a devenit
indiferentă. Înainte erau sociabili, săritori la nevoie.”

Ce mesaj transmiteți generației de astăzi și cea de viitor”

,,Mi-aș dori foarte tare ca voi, generația care sunteți acum, care mai păstrați și cunoașteți obiceiurile și
tradițiile localității Vorniceni, să îmbogățiți aceste cunoștințe, îmbogățiți aceste deprinderi, să vă asumați și
să încercați să valorificați toate îndeletnicirile și toate relațiile de familie și de localitate și să le transmiteți
copiilor și nepoților voștri și să fiți cu adevărat axați pe limbajul preluat de la mamă, de la bunei, de la
străbunei, și să nu vă pierdeți valorile, pentru că anume acestea ne deosebesc de alte națiuni și ele au fost
clădite, și au fost păstrate și perfecționate pas cu pas, ca acum să le avem atât de frumoase, sunt o carte de
vizită pentru națiunea noastră.”