Constantin (Costache) Stamati 

(n. 1786, Huși sau Iași — d. 12
septembrie 1869, Ocnița, ținutul Hotin, gubernia Basarabia, azi Republica
Moldova) a fost un scriitor român din Basarabia. Unul din membrii fondatori ai
Societății Academice Române (Academia Română), reprezentând Basarabia. A
colaborat la Albina românească și Dacia literară.
El s-a stabilit la Chișinău după anexarea din 1812 a Basarabiei de
către Rusia țaristă, dar și-a început activitatea literară la Iași. Stamati a devenit
funcționar și interpret al administrației țariste din Basarabia. Activitatea lui a fost
răsplatită de împărat cu medalia "Sfânta Ana", în grad de cavaler.
A fost membru al "Societății de Medici și Naturaliști" din Basarabia, precum și al
"Societății Imperiale de Istorie și Antichități" din Odesa. Era un bun cunoscător de
franceză, rusă și greacă și a deținut mai multe funcții publice în Basarabia.
Spre sfârșitul vieții, se retrage la conacul său din satul Ocnița, unde în 1869 se
stinge din viață.
Stamati l-a cunoscut pe Aleksandr Pușkin, în timpul exilului său la Chișinău (1820-
1823).

În opera sa a încercat să renască trecutul glorios al poporului român pentru

"luminarea neamului său". A fost un autor iluminist, care a rămas în literatura
română prin creațiile sale: Suceava și Alexandru cel Bun în sec. XV; Marele Ștefan
și bravul său hatman Arbore; Neneaca, cuconașul ei și dascălul; Geniul vechi al
romanilor și românii de astăzi; Despre Basarabia și cetățile ei vechi ș.a.
Autor de compuneri originale și de imitații din autori europeni, a evocat în „Musa
românească” (1868) mitologia și istoria națională, dovedind o imaginație fabuloasă
și predilecție pentru viziunea macabră și umorul grotesc. A scris „Povestea
povestelor” (1843), basm în versuri albe, sinteză a spiritului folcloric cu fantasticul
oriental. A mai scris fabule și comedia de factură clasică „Cum era educația
nobililor români în secolul trecut, când domneau fanarioții în țară”, precum și
dialogul satiric „Holteiul și boiernașul” etc.