Ceru Băcăinţi PDF

UNIVERSITATEA "1 DECEMBRIE 1918" ALBA IULIA
Str. Nicolae Iorga nr. 11-13
STUDIU PRIVIND ARIA CARACTERISTICĂ

PENTRU PEISAJ CULTURAL ÎN ZONA
CERU BĂCĂINŢI, JUDEŢUL ALBA
Echipa de proiect
coordonator
Lect. univ. dr. TOMA GORONEA
Prof. univ. dr. MIHAI PASCARU

Lect. univ. dr. CĂLINA ANA BUŢIU
Lect. univ. drd. CRISTIAN I. POPA
Drd. RADU TOTOIANU
Drd. CĂLIN A. ŞUTEU
Drd. VIOREL CIOFLICĂ
partener
S.C. CAPITEL PROIECT S.R.L.
Arh. MARIUS BARBIERI
Soc. SIMONA BRANIŞTE
Geogr. drd. VERONICA CONSTANTIN
Arh. OANA ŢIGANEA
Arh. DORU DELEU
Alba Iulia - Decembrie 2007

Proiect finanţat de către
CONSILIUL JUDEŢEAN ALBA
Contract Nr. 4400 / 11. 04. 2007
UNIVERSITATEA "1 DECEMBRIE 1918" ALBA IULIA
Str. Nicolae Iorga nr. 11-13
STUDIU PRIVIND ARIA CARACTERISTICĂ

PENTRU PEISAJ CULTURAL ÎN ZONA
CERU BĂCĂINŢI, JUDEŢUL ALBA
Echipa de proiect
coordonator
Lect. univ. dr. TOMA GORONEA – arhitectură tradiţională
Prof. univ. dr. MIHAI PASCARU – sociologie

Lect. univ. dr. CĂLINA ANA BUŢIU - sociologie
Lect. univ. drd. CRISTIAN I. POPA - arheologie
Drd. RADU TOTOIANU - etnologie
Drd. CĂLIN A. ŞUTEU – foto şi grafică
Drd. VIOREL CIOFLICĂ - sociologie
partener
S.C. CAPITEL PROIECT S.R.L.
Arh. MARIUS BARBIERI
Soc. SIMONA BRANIŞTE
Geogr. drd. VERONICA CONSTANTIN
Arh. OANA ŢIGANEA
Arh. DORU DELEU
Motto: „Ce ne-a rămas, trebuie adunat în grabă şi cu

sfinţenie, oricâte sacrificii ne-ar cere,
fiindcă în acest material vom găsi certificatul
nostru de nobleţe naţională.”
George Vâlsan, 1927.
Alba Iulia - Decembrie 2007

CUPRINS
I. INTRODUCERE……………………………………………………………… 3
II. OBIECTIVE ŞI METODOLOGIE DE CERCETARE………………………. 4
III. ELEMENTE SPECIFICE PEISAJULUI CULTURAL „ZONA CERU

BĂCĂINŢI”……………………………………………………………………... 5
III.1. Cadrul natural…………………………………………………….. 5
III.2. Patrimoniul arheologic…………………………………………… 6
III.3. Reflectarea localităţii în hărţile iosefine (sec. XVIII)…………… 14
III.4. Tipuri de aşezări umane………………………………………….. 17
III.5. Oameni care gândesc în lemn şi piatră. Tipologia locuinţei……. 18
III.6. Arta populară, ocupaţiile şi tradiţiile din zona Ceru Băcăinţi….. 33
III.6.1. Arta populară…………………………………………… 33
III.6.2. Agricultura……………………………………………… 35
III.6.3. Păstoritul………………………………………………... 37
III.6.4. Medicina pastorală……………………………………… 38
III.6.5. Credinţe şi superstiţii…………………………………… 42
IV. REFERENŢI IDENTITARI ÎN COMUNA CERU BĂCĂINŢI. REZULTATELE

UNEI INVESTIGAŢII SOCIOLOGICE………………………………………… 48
IV.1. Conştiinţa istorică: reflecţia vetrei imemoriale………………….. 48
IV.2. Tezaur cultural: elementele fabulosului popular………………… 50
IV.3. Elemente concrete ale specificului localităţii……………………. 51
IV.4. Percepţia propriei valori a comunităţii............................................ 51
IV.5. Percepţia posibilelor măsuri şi soluţii de reanimare a zonei…….. 52
IV.6. Obiceiuri. Tradiţii. Păstrători……………………………………... 53
IV.7. Proiecţia viitorului………………………………………………… 54
V. AMENAJAREA ARIEI CARACTERISTICE PENTRU PEISAJ CULTURAL ÎN

ZONA CERU BĂCĂINŢI ..................................................................................... 55
VI. CONCLUZII GENERALE ŞI PROPUNERI DE INTERVENŢIE .......…….. 67
ANEXE…………………………………………………………………………… 76
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………….. 100
PLANŞE
2
I. INTRODUCERE
Ceru Băcăinţi este o aşezare dezvoltată compact pe cursul Văii Băcăinţi şi

risipită în cătune aşezate pe culmile care o străjuiesc. Poziţia favorizează legături
facile, pe de o parte cu Valea Mureşului şi la nivel de cumpăna apelor cu Valea
Ampoiului. Zona este în apropierea unei circulaţii majore dezvoltate pe Valea
Mureşului (drum naţional, viitoarea autostradă europeană) dublată de o arteră C. F. R.
La acestea se adaugă utilităţi de tipul reţelelor electrice şi conducte gaze naturale.
Situată în dreapta Văii Mureşului este ocolită de circulaţia majoră, aspect care a
conservat in situ un fond construit etno-arhaic, tradiţii şi obiceuri. Zona va putea
prelua o circulaţie turistică importantă, care să activeze veritabile trasee turistice
parcurse cu piciorul şi eventual cu mijloace adecvate terenului (calul sau maşini de
teren) făcând legătura între centrele urbane ale judeţului Alba (Alba Iulia, Zlatna,
Abrud, Câmpeni) ce pot ajunge chiar până la celebrul târg de fete de pe Muntele
Găina. Totodată drumurile şi potecile existente ar urma drumul turistic de creastă ce
poate face legătura cu localităţi deosebit de atractive din punct de vedere turistic de pe
Valea Ampoiului, cum ar fi Presaca Ampoiului, Galaţi, Valea Mică, Pătrânjeni sau din
bazinul Văii Cibului: Cib, Cheile Cibului, Ardeu, Germisara.
Comuna Ceru Băcăinţi ca urmare a progresului tehnologic şi informaţional
actual grefat pe fondul unor resurse locale limitate din punct de vedere economic au
produs o depopulare alarmantă a localităţii şi a cătunelor aparţinătoare. Acest
fenomen s-a declanşat prin dezrădăcinarea controlată din ultimele trei decenii ale
veacului trecut, a cărui scop îndeobşte cunoscut nu îl mai detaliem. Fenomenul
amintit s-a finalizat printr-o îmbătrânire excesivă a comunităţii. Procesul s-a
continuat şi în ultimii 17 ani, aspect ce a condus la restrângerea subiecţilor
cunoscători şi potenţiali transmiţători ai tradiţiilor, obiceiurilor şi limbajului arhaic,
pe de o parte, ca de altfel şi acela al tehnicilor de construcţie, a casei şi gospodăriei
prin utilizarea unor materiale specifice zonei (piatra aluvionară, pentru infrastructură
şi elevaţie, precum şi al lespezior din piatră pentru învelitoare purtată de o structură
de şarpantă adaptată acestui material).
Studiul cuprinde o descriere a cadrului natural (relief, climă, floră, faună,
geologie, hidrologie etc.). Este descrisă şi influenţa aşezării principale, cu cătunele
aparţinătoare, în contextul promovării viitoarelor activităţi economice şi turistice cu
influenţă asupra rezervaţiei, completată cu cercetările arheologice, etnografice şi de
arhitectură arhaică de piatră.
Lucrarea are anexat şi un model tridimensional al zonei, cu elemente de relief
şi poziţionarea principalelor obiective cercetate, precum şi cu traseele turistice
propuse în acest stadiu al proiectului.
COLECTIVUL
3
II. OBIECTIVE ŞI METODOLOGIA CERCETĂRII
Una din priorităţile politicilor de dezvoltare durabilă ale acestui deceniu este
protecţia şi promovarea expresiilor diversităţii culturale (a se vedea Convenţia asupra
protecţiei şi promovării diversităţii expresiilor culturale, adoptată la Paris în 2005 ca
urmare a celei de a 33-a Conferinţă Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite) iar
peisajul cultural este unul din elementele care fac obiectul protecţiei şi promovării
(Convenţia Europeană a Peisajelor). Conceptele-cheie ale actelor normative
menţionate (cultură, diversitate, identitate, peisaj cultural) sunt cele care
fundamentează acţiunile propriu-zise. Un exemplu îl constituie numeroasele proiecte
derulate la scară europeană în cadrul programului Cultura 2000. Una din concluziile
relevante care rezultă din studiul rezultatelor acestor proiecte este aceea că predomină
o definire conservatoare a conceptului de peisaj cultural, vizându-se, de fapt, un
singur element: cel natural. Integrarea istoriei culturii locale în istoria naturală sunt
premisele constituirii unei identităţi mai puternice a locului. În felul acesta
comunităţile locale devin mai angajate în programele şi proiectele de protecţie şi
promovare a peisajului. Deschiderile oferite sunt cele ale redefinirii conceptului de
peisaj cultural, printr-o abordare tridimensională: (1) istorie şi cultură locală; (2)
context ecologic; (3) mediu social şi economie locală). Astfel, fiecare peisaj cultural
poate fi descris, analizat, protejat şi promovat în primul rând către comunitatea locală,
ca principiu al dezvoltării durabile.
Obiectivele cercetării sunt structurate după un plan metodologic care îşi
propune să atingă următoarele aspecte: caracterizarea peisajului, introducerea
teritoriului supus studiului în conceptul de peisaj, identificarea şi caracterizarea
elementelor existente în cadrul peisajului (Elemente naturale, Elemente topografice),
interpretarea elementelor existente, abordarea integrată a peisajului.
S-a pus accentul îndeosebi pe dimensiunea principală a zonei: arhaismul
Civilizaţiei etno-arhaică-Arhitectură din piatră tradiţională care are deocamdată
valoare de simbol pentru identitatea locală. Istoria şi cultura locală vizează ca sub-
dimensiuni: istoria locului; tradiţii şi obiceiuri; limbaj arhaic; artă şi meşteşuguri;
evoluţia casei şi gospodăriei. Un alt obiectiv atins este cel al Mediului social şi
economia locală.
În fine, ca ultim obiectiv, Evoluţia peisajului cultural, prezentat la finalul
studiului, îşi propune să realizeze o proiecţie a evoluţiei peisajului în condiţiile
asigurării unui echilibru optim între aspectele care privesc conservarea-protejarea, pe
de o parte, ca de altfel şi cele care privesc valorificarea cultural-turistică a
potenţialului peisajului cultural în concordanţă cu Convenţia Europeană a Peisajului
(Florenţa 20/10/2000).
4
III. ELEMENTE SPECIFICE PEISAJULUI CULTURAL
„ZONA CERU BĂCĂINŢI”
III.1. Cadrul natural
Comuna Ceru Băcăinţi este aşezată în zona sud-vestică a Munţilor Metaliferi,

caracterizaţi prin înălţimi mici şi mijlocii, cu suprafeţe domoale sau stânci golaşe de
calcare jurasice, mai exact în partea lor sudică, cunoscută sub numele de Munţii
Vinţului, cuprinşi între valea Ampoiului, culoarul depresionar Balşa şi valea
Mureşului.
Trăsătura dominantă a reliefului în această zonă este fragmentarea accentuată
în zona nivelelor locale de bază joasă situată în imediata vecinătate a Mureşului şi
monotonia dată de uniformitatea culmilor, monotonie ruptă de unele iviri de calcare
sub formă de osteolite1. Cristalinul este aflat la mare adâncime şi este acoperit de
depozite calcaroase cretacice cu clipe de calcare jurasice2. Aşa este cazul şi la Ceru
Băcăinţi unde pe culmea de deasupra satului Bulbuc tronează Piatra Tomii (860m).
Zona este drenată de numeroase pâraie care formează Pârâul Băcăinţi ce se
varsă în Mureş în dreptul localităţii Băcăinţi, într-o zonă unde valea Mureşului
prezintă un sector de gâtuire, cu o luncă ce are o lăţime mai mică de 1 km3.
Climatul este influenţat de relieful zonei mai înalt, vânturile dominante fiind
cele de nord-vest şi sud-est a căror viteză este de 3-5 m/s. Temperatura anuală între
altitudinile de 300-600 m este de 8-10º C, iar între 600-800 m, de 6-8º C. Se fac simţite
influenţe oceanice prin precipitaţii bogate. Aspectele orografice (relieful) determină
topoclimatul specific zonei.
Zona se încadrează în etajul de vegetaţie montan inferior dominat de păduri de
fag, la altitudini între 700-500 m şi etajul gorunului, la altitudini sub 500 m.
Fauna este influenţată de factorii fizico-geografici (climă, relief, hidrografie
etc.), fiind destul de variată. Aici aici întâlnim cerbii, căprioare, dihori, viezuri, vulpi,
lupi, iepuri, mistreţi şi alte specii de animale sălbatice.
1 Luduşan, Dimen 2006, p. 18.

2 Alba Iulia 2000, p. 7.
3 Luduşan, Dimen 2006, p. 63.
5
III.2. Patrimoniul arheologic
Prin poziţionarea sa geografică, într-o zonă deluroasă înaltă, teritoriul

comunei Ceru Băcăinţi nu a constituit de-a lungul timpului o atracţie deosebită
pentru comunităţile umane în vederea constituirii unor aşezări. Cu toate acestea
există o serie de descoperiri arheologice care atestă urmele lăsate de unele activităţi
ale oamenilor care s-au peregrinat prin aceste zone sau chiar au încropit mici aşezări.
Localitatea Ceru Băcăinţi

Descoperirile preistorice
I. Descoperiri aparţinând epocii bronzului
I.1.. Bronzul mijlociu. Cultura Wietenberg
În colecţia preotului Sabin Olea din Cib se păstrează fragmente ceramice de la
vase aparţinând culturii Wietenberg4. Din nefericire nu se cunoaşte exact locul de
provenienţă al acestor materiale – se precizează ca fiind din hotarul comunei Ceru
Băcăinţi -, dar ele ilustrează o locuire a zonei înalte şi în această epocă.
O greutate de lut ars, din aceeaşi colecţie poate proveni din această aşezare
preistorică5.
II. Descoperiri romane
În aceeaşi colecţie Sabin Olea sunt păstrate şi fragmente de vase romane, tot cu
loc necunoscut al provenienţie lor, despre care se cunoaşte doar că au fost descoperite,
cel mai probabil, la Ceru Băcăinţi6.
Localitatea Bulbuc
I. Descoperiri aparţinând culturii Coţofeni
Una dintre locuirile reprezentative pentru arealul supus studiului este cea de la
de la Bulbuc, identificată în zona cea mai înaltă din hotarul comunei Ceru Băcăinţi, în
locul numit de localnici Piatra Tomii (Fig. 1). Situl este amintit pentru prima oară la
finele secolului al XIX-lea, de către Gabor Téglas, care semnalează prezenţa unor
vestigii eneolitice7, informaţie preluată apoi şi alte lucrări de specialitate apărute
ulterior, toate greşind însă localizarea sitului în hotarul satului Băcăinţi (com. Şibot)8.
Pentru o încadrare mai precisă a materialelor de pe Piatra Tomii am întreprins
o serie de cercetări în cursul anului 20009, prilej cu care au fost stabilite limitele
4
Popa 1961, p. 269.
5
Popa 1961, p. 269.
6
Popa 1961, p. 271.
7
Téglas 1889-1890, p. 490.
8 Téglás 1902, p. 13; M. Roska 1942, p. 44, nr. 156; RepArhAlba 1995, p. 52; Ciugudean 2000, p. 64, nr.
56.
9 Cercetări de teren Cristian I. Popa, Nicolae, M. Simina, Ovidiu Ghenescu.
6
locuirii preistorice şi precizat contextul apariţiei vestigiilor. Urmele de locuire ocupau
versanţii accesibili ai stâncii, până spre vârf şi terasa de la poalele acesteia. La
suprafaţa solului au apărut numeroase fragmente ceramice care aparţin culturii
Coţofeni, ce face trecerea spre epoca bronzului. Acestea provin de la vase de diverse
forme (castroane, străchini, oale, amfore, ulcioare, căni etc.) decorate într-o manieră
specifică olăriei Coţofeni, cu o motivistică geometrică foarte bogată (Pl. 1-3). Alături a
fost descoperită şi o fusaiolă din lut ars fragmentară (Pl. 1/29) şi unelte lucrate din
silex (Pl. 1/27; 2/25-26; 3/25).
Locuirea Coţofeni de la Piatra Tomii ocupă un loc special în peisajul arheologic
al zonei, fiind plasată în punctul cel mai înalt de pe cumpăna de ape dintre bazinele
râurilor Ampoi şi Mureş. Prezenţa unui izvor permanent la poalele stâncii rezolva o
problemă importantă pentru comunitatea de aici. În acelaşi timp, descoperirea, în
imediata vecinătate, pe platoul dinspre valea Blandianei a unor zăcăminte de silex, cu
siguranţă cunoscute şi exploatate în preistorie de comunităţile Coţofeni din zonă.
Dovada o constituie descoperirea unor unelte din silex local în aşezarea Coţofeni de
pe Piatra Tomii.
Tot în perimetrul cătunului Bulbuc, de pe raza comunei Ceru Băcăinţi, M.
Roska semnala descoperirea unor unelte de corn, silex şi un topor de piatră
preistorice10. În lipsa altor informaţii, putem bănui că acestea ar putea proveni din
aşezarea recent identificată în hotarul cătunului, pe Piatra Mică11 (Fig. 4), unde au fost
descoperite fragmente ceramice preistorice, aparţinând culturii Coţofeni.
II. Epoca bronzului
II. 1. Bronzul timpuriu
Semnalăm, pe platoul amintit din vecinătatea Pietrii Tomii, existenţa unui
tumul cu manta din piatră de calcar12. Movila funerară, de mici dimensiuni şi
aplatizată, trebuie să aparţină cercului de înmormântări de la începutul epocii
bronzului, în munţii Apuseni fiind descoperite şi cercetate numeroase astfel de
monumente13.
O altă locuire preistorică ar putea exista şi pe Piatra Mare (Fig. 4), dar aceasta
nu a fost verificată.
Localitatea Valea Mare

I. Descoperiri din epoca bronzului
În hotarul cătunului Valea Mare au fost descoperite întâmplător două unelte
de bronz14: un topor de tip Balşa (Pl. 4/2) şi un altul cu aripioare (Pl. 4/1)15, aparţinând
10
Roska 1942, p. 51, nr. 228.
11
Cercetări de teren Radu Totoianu, Călin Şuteu (2007).
12
Cercetări de teren Cristian I. Popa, Nicolae, M. N. Simina, Ovidiu Ghenescu.
13 Vezi Ciugudean 1996, p. 28-60.
14 Ciugudean 1996, Fig. 1.
15 Andriţoiu 1992, p. 80, 120, nr. 26, Pl. 66/17, 19.
7
Bronzului mijlociu. Piesele, singurele de metal preistorice, fiind găsite izolat, pot
constitui dovada exploatării lemnului în preistorie din pădurile aflate în această zonă,
ocazie cu care au putut fi şi pierdute.
***
Pe baza informaţiilor disponibile în momentul de faţă, se poate concluziona că,

în ansamblul descoperirilor arheologice din hotarul comunei Ceru Băcăinţi se
remarcă importanta aşezare preistorică de la Piatra Tomii, ce străjuieşte zona cea mai
înaltă, cu vizibilitate asupra bazinelor Ampoiului şi Mureşului. Aceasta ilustrează un
tip de habitat specific purtătorilor culturii Coţofeni din Transilvania, din perioada de
trecere spre epoca bronzului, ce reflectă o componentă a economiei pastorale, în care
erau căutate şi preferate astfel de înălţimi calcaroase înconjurate de păşuni şi izvoare,
legate de creşterea animalelor. În acest caz, existenţa unei surse de apă chiar la poalele
pietrei crea condiţiile optime dezvoltării unei aşezări stabile. Existenţa resurselor de
silex în chiar vecinătatea aşezării asigura materia primă necesară confecţionării
uneltelor din piatră cioplită.
Chiar dacă nu au fost descoperite urme de locuire din Bronzul timpuriu în
aşezarea de pe Piatra Tomii, existenţa tumulului cu învelişul din piatră ilustrează
faptul că zona a fost, dacă nu locuită, cel puţin traficată şi în perioadă de după
dispariţia culturii Coţofeni. Mărturie stau şi urmele culturii Wietenberg şi cele două
topoare de bronz, ultimele descoperite la Valea Mare, ceea ce indică accesul în zonă
în cursul preistoriei şi pe văile laterale mai mici.
De altfel, Piatra Tomii fiind poziţionată exact pe traseul ce scurtează accesul
dinspre râul Mureş spre Ampoi, prin Valea Blandianei suntem siguri şi în alte epoci,
cum este cea romană, dovedită de prezenţa ceramicii provonciale şi, posibil, şi cea
dacică, aceasta a constituit un reper pentru cei care urmau ruta antică amintită.
8
Figura 1. Imagine panoramică cu Piatra Tomii de la Bulbuc
Figura 2. Imagine cu aşezarea Coţofeni de la Piatra Tomii (Bulbuc)
Figura 3. Aşezarea preistorică de la Piatra Mică şi Piatra Mare de la Bulbuc
9
Pl. 1 Bulbuc-Piatra Tomii. Ceramică (1-26, 28-32) şi unealtă de silex (26) aparţinând
culturii Coţofeni
10
Pl. 2 Bulbuc-Piatra Tomii. Ceramică (1-21) şi unelte de silex (25-26) aparţinând
culturii Coţofeni
11
Pl. 3 Bulbuc-Piatra Tomii. Ceramică (1-24, 26) şi unealtă de silex (25) aparţinând
culturii Coţofeni
12
Pl. 4. Valea Mare. Topoare de bronz, cu aripioare (1) şi de tip Balşa (2)
(după Al. Popa)
13
III.3. Reflectarea localităţii în hărţile iosefine (sec. XVIII)
Întocmite între anii 1763-1785 la comanda Curţii Aulice Vieneze, aceste hărţi
au un caracter predominant militar, drept pentru care s-au cules informaţii complete
cu privire la relief, cursuri de ape, drumuri, localităţi, toponime şi cu o riguroasă
evaluare a cotei de nivel. Acţiunea de cartografiere pregătea reofensiva imperiului în
Principatul Transilvaniei şi oferă importante precizări cartografice utile şi din punct
de vedere administrativ.
Este cunoscut faptul că Biserica era o a doua forţă în stat după cum o defineşte
o cunoscută sintagmă specifică imperiului austriac, potrivit căreia imperiul se sprijinea
pe o armată în mişcare, una în genunchi şi una în umbră, ne putem da seama de
valoarea şi calitatea pe care această lucrare cartografică o oferea Curţii Aulice Vieneze.
Mai mult, trebuie să reamintim uriaşele eforturi prin care se căuta repunerea
în drepturi a Bisericii Catolice în Principat. Acest aspect pe lângă interesul militar,
politic şi administrativ ce l-au urmărit în cartografierea de detaliu constatăm relevarea
pe lîngă forma de relief, drumuri strategice, poduri, vaduri, etc. şi aceea a tipului de
aşezare pînă la detaliul de amplasament în care se notifică precis numărul de
gospodării ca de altfel şi existenţa edificiilor de cult şi a materialelor de construcţie
din care acestea au fost realizate.
Este de fapt momentul în care se pregătea din punct de vedere militar
repertorierea şi relevarea potenţialelor puncte strategice din Transilvania. Cu acest
prilej o echipă de peste 20 de ingineri topografi lucrau probabil paralel cu confraţii
lor care realizau hărţile iosefine.
Am făcut această sintetică observaţie pentru a certifica acurateţea informaţiilor
pe care hărţile le oferă. Cu privire la zona aflată în cercetarea noastră, aceste
documente consemnează pentru anii 1763 – 1785 următoarea situaţie:
- fond silvic;
- fond funciar – rezultat din lăzuire şi incendiere de păduri care cuantificau
valoarea economică a zonei la o primă analiză;
- cursuri de apă, drumuri, aşezări componente, aspect deosebit de important, dat
de rigoarea reprezentării gospodăriilor la acea dată.
Pentru analizarea mai profundă a situaţiei, am recurs la suprapunerea a două
elemente, primul, hărţile iosefine, al doilea prezentele redactări cartografice. Cu acest
prilej am constatat următoarele aspecte culese din memoria locului, prin intervievarea
unor informatori locali, cu o bună sănătate mintală şi cu vârste cuprinse între 65 şi 80
ani. Procedeul a constat în chestionarea cu privire la toponimele cunoscute de
subiecţii intervievaţi de pe raza localităţilor şi compararea lor cu cele înscrise pe
hărţile iosefine.
14
S-a pornit de la analizarea zonei cuprinse între cursul râului Mureş şi
localităţile Sărăcsău şi Băcăinţi, după care s-a urcat pe cursul Văii Băcăinţiului pe care
în amonte se află centrul comunei Ceru Băcăinţi.
Astfel, între Sărăcsău şi Băcăinţi constatăm pentru cursul râului Mureş un
traseu aproximativ similar cu cel actual. Sunt prezente şi insulele din albia Mureşului
dintre care astăzi s-a mai păstrat doar una, aflată în imediata vecinătate a localităţii
Băcăinţi în apropierea brudinei. Insula consemnată în hărţile iosefine ca urmare a
unor lucrări de exploatare a balastului se află în pericol de distrugere completă.
Am consemnat acest aspect atât pentru confirmarea preciziei cu acre a fost
cartografiată zona în a II-a jumătate a secolului al XVIII – lea cât şi ca un semnal de
alarmă pentru Departamentul de mediu dacă este interesat de acest aspect.
Avansând în amonte pe Valea Băcăinţiului hărţile iosefine consemnează o
aşezare adunată dezvoltată de-a lungul cursului de apă. Cu acest prilej constatăm
existenţa în localitatea Băcăinţi a unui număr de 47 gospodării, patru mori, o biserică
de zid şi o serie de loturi cultivate ca grădini şi livezi, dintre care se remarcă şi şase
loturi cultivate cu viţă de vie.
Parcurgând cursul de apă spre amonte, observăm un grup restrâns de
gospodării cu toponim necunoscut la 1763, dar care în prezent corespund actualei
localităţi centru de comună Ceru Băcăinţi. Această separare nu a fost una
întâmplătoare întrucât pe cursul văii în amonte de localitatea Băcăinţi, pe harta
iosefină sunt figurate zone mlăştinoase, improprii unei aşezări. Acest aspect de
separare a arealelor locuite ne confirmă pe lângă terenul mlăştinos şi un curs de apă
leneş, care permanent inunda micuţa luncă de pe cursul de apă din această zonă.
Băcăinţiul, atestat documentar pentru prima oară în anul 1287 sub denumirea de
terra Bakay16 în prima jumătate a secolului al XVII-lea avea, conform conscripţiei de
la 1733 a arhiepiscopului Inochentie Micu un număr de 60 locuitori păstoriţi de 4
preoţi, doi greco-catolici şi doi ortodocşi17.
Grupul de case din această zonă era alcătuit din 13 gospodării şi o moară şi
avea strânse legături cu localitatea consemnată în acea epocă sub denumirea de
Curpeni. Nucleul celor 13 gospodării consemnat la sfârşitul sec. al XVIII-lea, va avea o
evoluţie demografică şi de fond construit nemaiîntâlnită în zonă, astfel că, la 1866
micul cătun menţionat, după un interval de aproape un secol, îşi construieşte o
biserică de zid după cum rezultă din inscripţia incizată de pe mensa altarului.
Aşezarea de aici în timp dobândeşte din punct de vedere administrativ statutul de
comună, în jurul căreia gravitează atât cătunele consemnate în hărţile iosefine, cât şi
celelalte dezvoltate în urma fenomenului de roire, menţionate atât de către C. Suciu
cât şi de documentele cadastrale şi administrative ale primei jumătăţi a secolului XX.
Aşezarea de la Ceru Băcăinţi este atestată documentar în 1909, sub denumirea de
16 Suciu 1967, I, p. 60.

17 Josan et alii 1996, p. 32.
15
Bokajfelfalu18. Desigur din punct de vedere al existenţei comunitare cu gospodării
închegate, atestarea documentară nu este relevantă, din moment ce aici la 1866 se
ridica o biserică de zid, lucru ce presupune un efort financiar mare pentru comunitate,
posibil numai în urma unei economii pastoral-agrare eficiente, care denotă totodată şi
o creştere a bunăstării nucleelor familiale de aici. Acestea erau alcătuite din trei
generaţii, ce convieţuiesc în aceeaşi gospodărie, unde pater familiae, cel mai în vârstă
dintre ei este şi conducătorul acesteia. Cutuma locului dovedeşte arhaismul nucleului
familial perpetuat până în prima jumătate a secolului XX. Socotim că acest aspect ce
are la bază nedivizarea proprietăţii, precum şi moştenirea casei părinteşti şi a unei
părţi mai mari din avere de către ultimul născut, de obicei de sex bărbătesc, reprezintă
reguli ancestrale de propăşire a familiei formată din trei generaţii.
Această cutumă, a fost stat la baza dezvoltării ca şi aşezare principală a
localităţii Ceru Băcăinţi, a perpetuării şi creşterii puterii economice a cătunelor
Curpeni, Bulbuc şi Valea Mare, şi totodată a generat fenomenul de roire discutat
anterior.
Harta iosefină consemnează pentru toponimul Curpeni
40 de gospodării, o moară şi o biserică de zid, care îşi
păstrează amplasamentul până în zilele noastre.
Curpeniul, aşezare care conform bibliografiei de
specialitate este atestată documentar în anul 1805 sub
denumirea de Kürpény19, apare pe harta iosefină ca un
nucleu bine închegat ce depăşeşte la acea dată
categoria de cătun. Astfel, atestarea cartografică
executată între 1763–1785 coboară atestarea
documentară cunoscută până în prezent. Aspectul
legat de cutumă discutat la Ceru Băcăinţi, se răsfrânge
în egală măsură şi aici, astfel că aşezarea de la Curpeni este matca unei roiri ce are loc
la sfârşitul secolului al XIX – lea în urma căreia, se va constitui cătunul Viezuri,
neconsemnat în harta iosefină. Acest cătun de mici dimensiuni şi cu slabă putere
economică, ca şi cele născute de asemenea din fenomenul de roire, erau fie în arealul
consacrat din punct de vedere administrativ al centrului de comună, fie erau iniţial
socotite parte integrantă a cătunului matcă. Din alt punct de vedere privind acest
aspect, ne putem ralia la afirmaţia anterioară, fapt care a
dus la lipsa de interes a consemnărilor cartografice şi
administrative atât pentru riguroasa administraţie austriacă
cât şi pentru cea a noului stat român înfiinţat în anul 1918.
Urmând în amonte cursul de apă ce ne conduce
spre aşezarea Bulbuc, spre un vârf de deal, se află
18 Suciu 1967, I, p. 134.

19 Suciu 1967, I, p. 184.
16
consemnat în harta iosefină toponimul Bulbuc. Această aşezare număra la acea datăun
număr de 30 de gospodării şi o biserică din lemn. Un simbol specific rigorii
administraţiei austriece şi a interesului ei în această zonă, este figurat grafic printr-o
spânzurătoare pe cel mai înalt deal din zonă, Vârful Măgurii. Memoria locului nu
păstrează acest aspect, el a fost probabil uitat ca urmare a politicii de relaxare fiscală
promovată de nou înfiinţatul stat român în vederea încurajării creşterii economice
rezultată aici din ocupaţiile tradiţionale agro– pastorale.
Figura 4. Biserica din Bulbuc
Acest aspect politico-administrativ de după 1918 a dus la o dezvoltare a

localităţii relevată de noua biserică de zid amplasată pe locul fostei biserici de lemn.
Acest cătun a reuşit în anul 1905 să ridice o impozantă biserică de zid pentru o
zonă de munte, cu planimetrie de tip biserică sală şi care spre vest şi spre sud a fost
dotată cu două impozante portaluri purtate de trainice fuse de coloană încoronate cu
capiteluri cu astragală de factură bizantină având o decoraţie florală stilizată de tipul
florii de lotus. Un alt aspect arhitectural ce intră în dotarea acestei biserici este turnul
monumental care încalecă pronaosul.
În apropierea izvorului pârâului numit Valea Mare, pe harta iosefină era
consemnat sub denumirea de Valea Bulbucului un sat cu un nucleu de 35 de
gospodării şi şapte mori. Prima atestare documentare a localităţii datează din 1733
când localitatea era cunoscută sub numele de Válya20.
III.4. Tipuri de aşezări umane
Comparând consemnările făcute de hărţile iosefine cu privire la aceste aşezări

şi cătune cu clasificarea făcuta de Lucia Apolzan pentru zona munţilor Apuseni,
20 Suciu 1967 II, p. 230.
17
putem distinge trei tipuri principale: aşezări cu case risipite pe înălţimi, aşezări cu
casele împrăştiate de-a lungul văilor şi aşezări îngrămădite în mici depresiuni21. În
această tipologie se încadrează şi satele aflate în atenţia noastră. Curpeniul este o
aşezare cu casele împrăştiate de-a lungul văii, Bulbucul corespunde aşezării cu casele
îngrămădite în depresiune pentru această zonă însă cota de nivel îl determină să se
abată de la regulă. Aici în loc de depresiune avem un platou înalt ce face posibilă
aşezarea „îngrămădită”, conform tipologiei, dar prezenţa unei bune părţi din
proprietate în apropierea gospodăriei, livezi şi fânaţ, ne îndreptăţeşte să o apreciem ca
o mixtură între cele două tipuri îngrămădită şi risipită. Cealaltă aşezare, Valea Mare
(Valea Bulbucului), este o aşezare de tipul risipită de-a lungul văii. Aceste trei
localităţi, la care se adaugă şi satul Băcăinţi le considerăm a fi fost sate matcă ce au stat
la baza fenomenului de roire. Astfel considerăm că din satele matcă Băcăinţi şi
Curpeni, s-a format aşezarea Ceru Băcăinţi, din care în urma creşterii demografice s-
au format cătunele Dumbrăviţa şi Cucuta atestate documentar abia în 195622, precum
şi cătunul Bolovăneşti atestat la rândul său târziu în 195423 şi cătunul Fântânele. Din
Curpeni s-a format cătunul Viezuri, iar din Valea Mare (Valea Bulbucului), cătunele
Groşi, atestat în 195424 şi Făntânele.
III.5. Oameni care gândesc în lemn şi piatră. Tipologia locuinţei
III.5.1. Arhitectura de piatră: tehnici de construcţie
Bazându-ne pe informaţiile documentare pe care le-am utilizat, coroborate cu

rezultatele muncii de teren, constatăm că de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi până
în prezent, comunitatea umană din zona cercetată ducea o viaţă simplă, fără pretenţii,
în concordanţă cu mediul natural înconjurător şi resursele pe care le oferea zona. Cu
privire la materialele de construcţie, pe valea Ceru Băcăinţi au existat şi există
depozite de roci sedimentare, încadrabile în categoria gresiilor, calcarelor şi a
şisturilor grafitoase. Primele două categorii de roci se află în depozite aluvionare, atât
de o parte cât şi de alta a văii. Acestea, din punct de vedere al nevoii de material de
construcţie, oferă lespezi de piatră de diferite grosimi, cu forme naturale aproape
paralelipipedice. Din depozitele de şisturi grafitoase şi marnă, printr-o prelucrare
sumară (şpiţuire, despicare), fără multă experienţă în tehnica fasonării pietrei, se poate
provoca clivarea acestora, fie în lespezi cu grosimi controlate, fie în blocuri de mai
mari dimensiuni.
21
Apolzan 1987, p. 186.
22 Suciu 1967 I, p. 214.
23 Suciu 1967 I, p. 93.
24 Suciu 1967 I, p. 272.
18
Localitatea Ceru Băcăinţi, datorită văii care o străbate, beneficiază din belşug
de materiale de construcţie pentru casele de zid. Deşi în arealul comunei se află la
dispoziţie un bogat fond forestier, în mod normal deosebit de utilizat la construcţia
caselor din zonele de munte, la Ceru Băcăinţi a fost aleasă predominant piatra şi argila
ca materiale de construcţie.
a. Planimetria casei
La baza conceptului local de planimetrie a stat desigur casa de lemn, specifică

zonelor montane cu platouri, depresiuni şi văi. Este vorba de casa bicelulară (casa
dinainte şi tinda cu uşă mediană pe axul lung al planului în peretele despărţitor) cu
târnaţ pe latura lungă, accesul fiind făcut din târnaţ în tindă. Această soluţie simplă a
fost transpusă la Ceru Băcăinţi în piatră.
b. Fundaţia
De cele mai multe ori, spaţiul de locuit este amplasat în pantă, dificultăţile
legate de construcţia pe teren inclinat fiind învinse cu ajutorul pietrelor din care
construiesc zidurile. Terenul din spatele construcţiei este nivelat, deseori intrarea pe o
latură a târnaţului fiind păstrată la nivelul solului. În spaţiul obţinut sub târnaţ şi casă,
în pantă, sunt frecvent amenajate coteţe de păsări şi respectiv pivniţe ce păstrează
alimentele ferite de gerul iernii25.
Forma dreptunghiulară a fundaţiei corespundea de cele mai multe ori celor
două încăperi şi târnaţului, atunci când casa nu era amplasată în pantă. Pentru
amplasarea în pantă traseul fundaţiilor beneficiază de o zidărie paralelă cu latura
lungă şi alta transversală, corespunzătoare planimetriei încăperilor de la parter, soluţie
care crea două încăperi de pivniţă fără corespondenţă, cu desfăşurarea târnaţului pe
latura lungă. Târnaţul, în această situaţie, are o temelie din piatră fără liant (zidărie
seacă din lespezi). În situaţia în care pe dispoziţia transversală a planului de casă se
utilizează cota de nivel, cu dublă înclinare atât pe axul lung cât şi pe cel scurt, sub casa
de dinainte se dezvoltă o pivniţă, atunci când înclinaţia pantei o permite.
În situaţia în care casa se amplasează în pantă din care beneficiază numai latura
scurtă arareori asistăm la existenţa unui compartiment de pivniţă sub casă. În această
situaţie diferenţa de nivel este valorificată doar sub târnaţ unde se creează o cămară şi
un coteţ de găini cu zidărie închisă, zidărie în care se practică o uşă pentru cămară în
mediana laturii lungi, iar pentru găini două deschideri de tip obloc. Golurile de uşă nu
relevă umeri de zidărie pentru montanţi din lemn. Acestea se încheie la partea
superioară prin bârne de stejar fasonate dreptunghiular prin cioplire cu barda, care
25 Apolzan 1987, p. 94.
19
reazemă într-o parte şi alta a golului, depăşind cu circa 25 cm deschiderea acestuia
(această piesă are funcţie de buiandrug).
Acolo unde mica luncă creată de o parte şi alta a cursului de apă oferă un loc
de casă relativ plan, accesoriile gospodăreşti de tip pivniţă şi de adăpost pentru
animale domestice (porci şi păsări) nu mai fiinţează sub casă. Aici zidăria de fundaţie
respectă planimetria casei dinainte, a tindei şi a
târnaţului de pe latura lungă.
Anexa cu funcţie de pivniţă de tip semibordei,
deşi nu are legătură cu fundaţia utilizează aceleaşi
materiale solide şi liant. Aici merită să consemnăm
utilizarea bolţii semicilindrice realizată de asemenea
din lespezi de piatră sedimentară cu pori mari (material
uşor), sau rocă care clivează în plăci subţiri, legate de
asemenea cu argilă în amestec cu nisip. Acest aspect
tehnic de acoperire a pivniţei, depăşeşte maniera de
construcţie relativ empirică a zidului de piatră în
tehnica ţesută a fundaţiilor şi elevaţiei caselor de piatră
mai vechi din zonă, probabil cele din secolul al XIX-
lea, fapt care ne îndreptăţeşte să afirmăm că pe lângă

Figura 5. Pivniţă boltită
practicarea mai puţin profesionistă a ridicării caselor de
zid, prin experienţa transmisă din tată în fiu, au existat şi meşteri calificaţi ai zonei.
Aceştia realizează o zidărie ţesută din asize de piatră sortate în care elementul reper
era grosimea unitară a lespezii în zidăria supraterană, iar la colţurile de zid
supraterane şi în fundaţii, utilizează blocuri de piatră de mari dimensiuni26.
c. Zidăria supraterană a pereţilor perimetrali şi de compartimentare
Tehnologia de lucru utilizată este zidăria ţesută realizată din lespezi de piatră
legate cu argilă în amestec cu nisip. Materialul solid era lespedea de piatră riguros
sortată în care elementul reper era grosimea. Sortarea lespezilor şi punerea lor în
operă prin tehnica ţesută, realizau paramente cu asize de o orizontalitate aproape
ideală. La colţuri (unghiurile drepte ce închid planimetria generală a construcţiei)
utilizau blocuri mari de piatră despicată sau bolovani de râu cu o formă relativ
paralelipipedică. Acest fapt dovedeşte că meşterii pietrari intuiau vectorii de
descărcare daţi de o uşoară abatere de la verticală a zidăriei supraterane şi de
împingerile provocate de grinzile din lemn dispuse transversal care în această zonă nu
se rezemau pe umăr de zid ci erau încorporate la limita superioară a zidăriei
supraterane. De la acest nivel un volum de zid format din trei sau cinci asize din
26 Godea 2007, p. 31.
20
lespezi încălecau această orizontală şi realizau
la nivelul ultimei asize reazemul pentru pana
de lemn rezemată direct pe zid, pana
intermediară şi pana de coamă când
învelitoarea în două ape era realizată din şisturi
sau falii existente în depozitele aluvionare din
albia râului ce traversa localitatea.
d. Goluri de fereastră, fereastră oarbă şi uşă
Practicarea acestor goluri adoptă soluţia

empirică de gol dreptunghiular sau pătrat,
închis la partea superioară printr-o lespede
Figura 6. Detalii de zidărie supraterană şi monobloc de mari dimensiuni. După ce
fronton
meşteşugul zidăriei în piatră se perfecţionează
în zonă, deschiderile de uşă şi de fereastră se încheie la partea superioară prin arce de
descărcare. Acestea sunt realizate din lespezi de piatră riguros sortate, legate de
asemenea cu liant de argilă şi nisip.
Figura 7. Soluţii de încheiere pentru goluri de fereastră şi uşă de pivniţă
Intradosul acestui arc de descărcare, în relaţie cu lespedea monobloc sau cu

grinda de lemn de esenţă tare de pe care se naşte, creează un timpan înzidit. Golul de
fereastră din acest timpan, cu funcţie de ventilare este specific doar uşii de pivniţă,
având o formă dreptunghiulară cu latura lungă pe verticală.
e. Paramente exterioare şi interioare
Acest component de finisaj interior şi exterior este cunoscut în zonă sub

denumirea arhaică de muruială. Un alt aspect benefic al zonei este şi prezenţa argilei
care prin degresare cu nisip şi în amestec cu vegetale de tip decort sau fragmente de
21
păioase produce un liant excelent pentru tencuirea paramentului exterior şi interior al
casei din zid. Pentru fundaţie şi elevaţie, compoziţia liantului este alcătuită din părţi
proporţionale de argilă şi nisip.
Figura 8. Exemplu de muruială şi spoiri successive în stilul “mândră mărie”
Acest amestec a fost folosit doar pentru tencuieli şi pentru podina locuinţei. Se
cunosc în zonă situaţii în care experienţa de secole a condus la utilizarea unui aditiv în
acest liant, în special pentru construcţiile aflate pe versanţii însoriţi, sau pentru case
cu expunere sud-estică. Astfel, pentru a se evita crăparea şi pierderea apei libere din
amestec după echilibrarea hidrostatică, se adăuga în liantul folosit sare grunjoasă.
Proporţiile amestecului sunt: trei găleţi de argilă, una de nisip aspru şi o mână de sare
grunjoasă.
Mai târziu, probabil la sfârşit de secol XIX şi început de secol XX, paramentele
vechi sunt îndepărtate şi tencuiala nouă este realizată din amestec de var pastă şi nisip.
Spoirea sau zugrăveala a fost realizată din pastă de var gras dizolvată în apă, rezultând
o culoare albă, fie că, peste tencuiala de argilă şi var-nisip, se spoia cu piatră vânătă
(sulfatul de cupru) dizolvat în apă, rezultând culoarea cunoscută generic sub termenul
„mândră mărie”.
f. Târnaţul
Acest element arhitectonic de faţadă principală se inspiră din soluţia târnaţului

de la casa de lemn caracteristică pentru pe versantul răsăritean al Munţilor Apuseni.
La cercetarea in situ a acestui element, am întâlnit la nenumărate case în ruină, târnaţ
dezvoltat pe toată latura lungă cu intrare dispusă în corespondenţă cu uşa de intrare
din târnaţ în tindă. Acest tip de târnaţ, avea una din extreme înzidită corespondentă
cu limita exterioară a planului de tindă pentru latura scurtă a tinzii şi implicit a
tîrnaţului. Tot în acest zid ce închidea târnaţul, se practica o mică fereastră oarbă, iar
la cealaltă extremă era doar un parapet înzidit şi stâlp de colţ. Parapetul târnaţului
purta doi stâlpi la extreme şi unul sau doi stâlpi intermediari realizaţi de asemenea din
piatră. Aceştia purtau la limita lor superioară cosoroaba acoperişului în două ape.
22
Un al doilea tip de târnaţ ce se abate de la soluţia casei de lemn, este târnaţul
dezvoltat doar pe latura lungă a camerei de locuit (casa dinainte). Acesta avea intrarea
pe latura scurtă, indiferent de orientarea faţă de punctele cardinale ale acestei faţade
purtătoare de târnaţ. În capătul opus intrării, se afla uşa de acces în tindă. Planimetria
tinzii de această dată nu mai corespunde casei dinainte, având axul lung pe
transversala planului de casă, iar în dimensiunea laturilor lungi ale acesteia intra şi
lăţimea târnaţului, accesul din tindă în casa dinainte rămânând cel tradiţional, cu o
uşă practicată în peretele despărţitor dintre cele două încăperi.
Pentru accesul în târnaţ, era realizată o scară executată de regulă din trei
elemente monobloc din gresie, ce confereau acesteia componenta de treaptă şi
contratreaptă. Parapetul târnaţului are o înălţime cuprinsă între 0,8 şi 1 m maximum.
Figura 9. Casă în ruină cu târnaţ dezvoltat pe toată lungimea faţadei, şi tărnaţ dezvoltat
numai pe lungimea casei dinainte.
Grosimea zidului parapet este egală cu cea a fundaţiei şi a zidăriei supraterane

perimetrale, ca de altfel şi cea a peretelui de compartimentare dintre cele două
încăperi. Indiferent de lungimea târnaţului dezvoltată pe axul lung al celor două
încăperi, sau numai pe cea a casei dinainte, intrarea dintr-o cameră în alta se făcea
prin uşa decupată în zidul despărţitor, poziţionată pe axul lung al casei. Deasupra
parapetului, se dezvoltă în funcţie de lungimea acestuia doi stâlpi pe extremele laturii
lungi şi unul sau doi stâlpi intermediari.
Se cunosc şi situaţii în care prezenţa târnaţului pe desfăşurarea laturilor lungi
ale celor două încăperi, creează şi accese de uşi separate pentru fiecare cameră în
parte, soluţie atipică casei tradiţionale cu târnaţ, chiar dacă acest aspect nu anulează
uşa mediană ce face legătura între cele două încăperi. Această precizare este absolut
necesară pentru că soluţia tradiţională în care nu apar uşile ce decomandează
camerele, soluţie posibilă de prezenţă a târnaţului, acestea nu au funcţionalitate decât
în sezonul cald. Pe durata anotimpurilor reci, intrarea din târnaţ în tindă pe o scară şi
23
apoi comunicarea dintre tindă cu casa dinainte prin uşa mediană realizează pentru
casa dinainte un microclimat termic constant şi fără variaţii în comparaţie cu cel din
tindă. Acest mod are o logică susţinută de tipologia de bază acestei case, casa cu vatră
liberă.
g. Reminiscenţe ale unui tip de casă dispărut - casa cu vatră liberă
Casa cu vatră liberă este tipică regiunilor muntoase din Ardeal. Casa, din punct
de vedere planimetric, are aceeaşi soluţie descrisă mai sus atât în ceea ce priveşte
planimetria generală cât şi relaţia târnaţului cu cele două încăperi. Important este
următorul aspect, care şi defineşte acest tip de casă, vatra liberă. Această vatră este
poziţionată în colţul de lângă peretele despărţitor al odăii de locuit, respectiv al casei
dinainte. Deasupra acestei vetre se afla un coş piramidal27.
În ceea ce priveşte soluţia vetrei deschise din zonă, redăm, folosind sursele
orale intervievate de noi, următoarea situaţie, în prezent dispărută. În casa dinainte,
în colţul peretelui despărţitor era zidită o instalaţie de încălzit şi gătit numită la Ceru
Băcăinţi ploatăn, având o vatră de bediuc (fontă), cu două căriji. Această vatră era
încorporată relativ etanş într-o ramă din acelaşi material (bediuc), care era rezemată
pe trei laturi ale ploatănului, având şi un cuptor de copt pâine şi preparat hrana.
Acesta reda de fap tipul rudimentar al sobei cizmă.
Pe latura scurtă, dinspre încăpere, ploatănul avea un uşor avancorp de multe
ori egal cu lăţimea vetrei din bediuc, şi care avea avea la partea superioară o vatră
corespondentă pe orizontală cu vatra camerei de ardere. Vatra avancorpului comunica
cu vatra camerei de ardere printr-o fantă decupată în latura lungă a ploatănului, cu o
lungime dată de lespedea care închidea la partea superioară această fantă şi o înălţime
de 8-10 cm. Fanta servea la scoaterea jarului cu un vătrai, pe vatra deschisă a
avancorpului, unde pe jar se putea pregăti hrana, iar, secundar, la iluminatul pe
timpul nopţii răspândind o lumină difuză28.
h. Sisteme tradiţionale de învelitori
Pentru casa de piatră bicelulară, învelitoarea era din jipi de paie de cereale,
purtate de o structură de căpriori din lemn de esenţă tare decojiţi, numiţi în partea
locului corni. Aceştia purtau la rândul lor o astereală alcătuită dintr-o reţea de ruzi
din lemn de mesteacăn decojite parţial. Această decojire parţială este rezultatul unei
experienţe îndelungate, care avea drept scop împiedicarea crăpării lemnului fixat pe
căpriori29.
27 Vuia 1980 a, p. 171.

28 Informator: Giurgiu Aurel, 64 ani, Ceru Băcăinţi.
29 Informator Savu Ion, 58 ani, Cătunul Bulbuc, Ceru Băcăinţi.
24
Figura 10. Casă veche cu învelitoare din paie în patru ape şi detaliu cu
tehnica realizării acesteia
Învelitoarea din jipi de paie necesita un strat gros, bine prins de astereala
căpriorilor, prin nuiele de alun. Structura de „şarpantă” şi învelitoarea din paie cu o
grosime considerabilă, pentru a fi eficientă la intemperii, trebuia să fie înaltă, astfel că
înălţimea acesteia de la cosorabă la coamă era mai mare30, cu 2/3 decât zidăria portantă
supraterană din zid, coama fiind prevăzută din loc în loc cu vârfari de lemn care o
consolidau şi o făceau rezistentă la vînturi puternice. Acest tip de învelitoare din paie,
de regulă este specific caselor de lemn din zonele de munte ale Apusenilor, acolo unde
nu este la îndemână lemnul de răşinoase. Învelitoarea de paie era în patru ape, aici
însă se face o abatere de la această tipologie, şi învelitoarea din jipi de paie va fi
folosită la acoperişul în două ape. Acoperişul în două ape era impus şi de calcanul din
piatră a acestora.
Învelitoarea din lespezi de piatră naturală rezultată din şisturi grafitoase era de
asemenea în două ape, dar putea acoperii doar o locuinţă unicelulară întrucât
structura din căpriori fasonaţi prin decojire şi reţeaua de ruzi nu putea fi stabilă
pentru o planimetrie de casă bicelulară.
În cazul acoperişului cu învelitoare din lespezi de piatră, panta celor două ape
este foarte puţin înclinată, deoarece învelitoarea din lespezi nu este fixată de structura
de “şarpantă”, ea rămâne pe poziţie prin greutatea fiecărei lespezi suprapusă la o
treime din lungimea sa de rândul superior de lespezi.
Structura de „şarpantă” este simplificată la maximum. Avem doar cosoroabă,
pană mediană şi pană de coamă pentru fiecare apă, precum şi o reţea densă de căpriori
obligată de lăţimea celor mai mici lespezi de piatră folosite. Pentru mai multă
stabilitate şi în vederea evitării săgeţii la învelitoarea din piatră, panele intermediare
sunt legate printr-o traversă din lemn de esenţă tare decojită şi cu un diametru relativ
mic. Tot în acest scop, deasupra grinzilor transversale încorporate în latura lungă a
casei unicelulare, cele cinci sau şase asize din lespezi care încalecă grinzile
transversale ce poartă tăvănirea erau necesare pentru a putea realiza o învelitoare cu o
înclinaţie mică, care să nu antreneze căderea lespezilor de piatră.
30 Godea 2007, p. 22.
25
Figura 11. Acoperiş şi structură de şarpantă cu învelitoare din lespezi de piatră
Dacă totuşi acceptăm ideea că şi locuinţa de plan bicelular ar a fost acoperită cu

învelitoare din lespezi, atunci zidul despărţitor dintre tindă şi casa dinainte trebuia să
fie încălecat de un calcan din piatră. Podul rezultat din această soluţie de acoperire cu
învelitoare de piatră în două ape, este similar soluţiei de mansardare. De aceea în
calcanul înzidit se puteau practica uşi de acces de mari dimensiuni.
Ne vedem obligaţi să semnalăm un aspect rezultat în urma procesului de
aculturaţie produs în a doua a jumătate a secolului XX, atunci când comunitatea rurală
din zona cercetată, în urma dezrădăcinării şi a contactului brutal cu civilizaţia urbană,
a început să înlocuiască în cele mai multe cazuri învelitorile tradiţionale cu cele de
ţiglă, fapt care a condus la încărcarea excesivă a structurilor portante.
Figura 12. Exemplu de încărcare excesivă a structurilor portante
Structurile din zid au început să iasă din verticală afectând unitatea

construcţiei, iar cele din cununi de lemn să fie dezaxate şi cu o ieşire din verticală
într-un singur sens. Fenomenul este cu atât mai devastator cu cât liantul folosit în
zidăriile de piatră este argila amestecată cu nisip, care este inferioară ca rezistenţă
zidăriilor portante similare din mediul urban, în care liantul folosit este amestecul din
pastă de var învechită şi nisip.
Cele mai puternic afectate de acest fenomen au fost laturile scurte ale pereţilor
din cununi din lemn, ca de altfel şi zidul despărţitor dintre cele două compartimente.
Sub acest efort, se dezintegrează pe fragmente şi temelia de piatră seacă ce poartă
cununile de talpă a clădirilor din lemn. La târnaţul casei din lemn şoşii ies din
verticală şi se înclină pe o parte.
26
i. Tăvănirea şi vatra casei
Pentru construcţiile din piatră şi cu învelitoare din piatră, se realizau camere

deosebit de scunde, rezultate de cele cinci sau şase asize de piatră, suprapuse nivelului
de încorporare a grinzilor transversale, care aveau rol de tiranţi pentru stabilitatea
zidăriei portante şi de structură de tăvănire din scândură alăturată. Insuficienţa
izolării termice şi de permanentizare a căldurii din vatră obliga la o muruială din
argilă amestecată cu nisip şi pleavă.
Vatra casei (cota 0 interioară sistematizată) era alcătuită dintr-un amestec de
argilă şi nisip a cărei orizontală se situa sub cununa de talpă şi avea o grosime cuprinsă
între şapte şi zece centimetri. Se întreţinea printr-o umezire urmată de măturare,
după care la intervale mai lungi de timp se împrăştia un strat superficial de nisip uşor
de bătătorit. La o uzură accentuată, vizibilă prin denivelări mari, aceasta era refăcută.
Acest amestec din care rezulta vatra casei devenea un bun izolator termic şi asigura un
microclimat interior sănatos.
III.5.2. Arhitectura din lemn: tehnici de construcţie
Materialul de bază este lemnul de esenţă tare, prezent în zonă prin două
subspecii ale stejarului cunoscute în zonă sub denumirea de gârnete şi cer. Din aceste
esenţe prin cioplire cu barda se executau cununile de lemn cu secţiune
dreptunghiulară. Această secţiune dreptunghiulară nu era întâmplătoare, întrucât
cununile erau aşezate succesiv una peste alta pe latura mică. Această dispunere
fructifica la maximum rezistenţa
mecanică a cununii şi a esenţei din care a
fost fasonată prin cioplire.
Tehnica de îmbinare a cununilor
era chertarea rotundă (fig. 13/a),
majoritară în zonă, specifică cununilor
din esenţă tare şi care se putea realiza cu
dotări şi cunoştinţe tehnice minime. Ca
unelte erau suficiente barda, securea şi
coarba cu sfredel din metal cu pas mare.
Pe teren am întâlnit şi chertarea

Figura 13. Tehnici de îmbinare a cununilor
în coadă de rândunică care de regulă s-a
utilizat şi se utilizează pentru îmbinarea cununilor din lemn de răşinoase transpus aici
pentru cununile din lemn de esenţă tare. Această soluţie de chertare în coadă de
rândunică dovedeşte o influenţă venită din afara zonei.
27
Deşi acest tip de chertare cere un plus de profesionalism, execuţia ei pe esenţe
lemnoase neadecvate, produc fenomenul de dezasamblare provocat de fisurarea
lemnului produs de folosirea acestei tehnici, întrucât se taie fibra rigidă a esenţei tari,
cununa despicându-se în lung în zona de chertare datorită secţionării oblice a fibrei
rigide a esenţelor tari. De asemenea, chertarea în coadă de rândunică pentru esenţele
tari nu poate fi fasonată corect, aspect care distanţează cununile între ele. Acest tip de
chertare ce se pretează la esenţele de răşinoase, realizează o etanşeitate între cununi.
Utilizarea lui la esenţele tari poate fi apreciată ca un viciu de execuţie, responsabil în
egală măsură de dezasamblări şi ieşiri din verticală, mai cu seamă în situaţiile în care
învelitoarea tradiţională din paie în patru ape din această zonă a fost înlocuită cu
învelitori din ţiglă în două ape.
Figura 14. Temelie din piatră seacă şi tipuri de îmbinări ale tălpilor
Un element important al casei de lemn realizate din cununi, este cununa de

talpă şi cununa de cosoroabă, care au secţuni sporite faţă de cununile comune din care
este alcătuită casa. În ceea ce priveşte secţiunea cununii de talpă, aceasta este de
aproape trei ori mai mare decât secţiunea cununilor comune, iar secţiunea cosoroabei,
aceasta este uşor supradimensionată pentru latura lungă a secţiunii.
Alt element de structură a casei de lemn, sunt grinzile transversale ce poartă
tavanul din scândură. Şi acestea se asamblează prin chertarea amintită în cununa de
sub cosoroabă şi cosoroabă. Şoşii sau stâlpii târnaţului sunt fixaţi în talpă şi cosoroabă
prin nut.
Deschiderile de uşi şi ferestre utilizează montanţi verticali (uşciori) cu secţiunea
egală cu a cununilor şi asamblaţi la extreme prin nut. Usciorii de uşă în partea
inferioară se asamblează în cununa de talpă iar în partea superioară într-o cunună.
Ferestrele se dezvoltă în verticală pe dispoziţia a cinci secţiuni de cunună şi au de
asemenea montanţi verticali asamblaţi în tehnica nutului în cununi. Precizăm că
fereastra tradiţională care se adaptează tehnicii casei de lemn din cununi, avea ca
dimensiune decupajul rezultat în două jumătăţi de cunună suprapuse, soluţie care nu
28
altera rezistenţe acestora pe verticală. Supradimensionarea ferestrei întâlnită în zonă
poate fi un viciu tehnic care se face responsabil de dezmembrarea în timp a cununilor
în care se decupează goluri de fereastră supradimensionate faţă de dimensiunea
golului de fereastră iniţial.
a. Fundaţia (temelia)
Temelia casei de lemn era alcătuită din lespezi de piatră fără liant. Ea poartă
cununa de talpă. În situaţia în care casa este aşezată în pantă, între temelia care poartă
talpa laturii lungi şi talpa târnaţului se creează un spaţiu liber folosit drept coteţ de
păsări. Dacă panta este deosebit de accentuată şi se dezvoltă pe axul lung, atunci
temelia care poartă cununile de talpă este o zidărie legată cu liant din argilă şi nisip,
iar sub casa dinainte şi parţial tindă se creează o pivniţă dintr-o încăpere sau două.
b. Târnaţul
Este un element planimetric şi structural dezvoltat pe latura lungă a celor două

încăperi. Părţile componente ale acestuia sunt cununa de talpă a târnaţului care este
paralelă cu cununa de talpă a casei propriu-zise şi care se distanţează de cununa de
talpă a casei cu o mărime egală cu dimensiunea laturii scurte a târnaţului. Târnaţul
este personalizat prin stâlpi fasonaţi care se leagă prin nuturi în talpa târnaţului şi
cosoroaba acestuia. Între stâlpi se montează un parapet din scândură fixată pe partea
exterioară a cununii de talpă a târnaţului, iar la limita superioară a parapetului
scândura se fixează în grinda de pervaz care consolidează la acest nivel stâlpii.
Figura 15. Casă cu târnaţ dezvoltat pe toată lungimea faţadei şi coteţ de păsări la subsol
Accesul în târnaţ se face ca şi în cazul construcţiilor de zid fie pe latura mică a

acestuia, fie pe latura lungă, în acest caz amplasarea ei corespunde uşii de acces în
tindă. Numărul de trepte realizate din elemente monobloc din rocă sedimentară, de
regulă gresie, variază în funcţie de înălţimea temeliei iar ultima treaptă corespunde cu
podeaua din lemn a târnaţului.
29
Un caz aparte îl constituie
elementele ornamentale întâlnite
la o casă din lemn din cătunul
Bulbuc, amplasată pe platoul din
spatele Pietrei Mici. Detaliul
ornamental este alcătuit printr-un
decupaj în cosoroaba târnaţului
care sugerează un echin de
coloană care de o parte şi alta are
decupaţi, de asemenea în
cosoroabă pe secţiunea îngustă a
acesteia, doi tori (Fig. 16 /a).
Figura 1. Detalii de ornamente singulare în zonă Decorul nu pare să fie
întâmplător întrucât stâlpul care
corespunde acestei soluţii ornamentale în urma fasonării are un profil galbat. Soluţia
ornamentală este singulară şi nu putem explica prezenţa ei în această zonă. Putem
doar presupune că meşterul care a realizat acest ornament în lemn a fost un peregrin.
Tot la târnaţ un caz singular în zonă este decorul căpriorului ce se rezemă pe
cosoroaba târnaţului unei alte case, decor care în alte zone are un caracter comun (Fig.
16/b). Aceste două cazuri ne îngăduie să credem că meşterii care au ridicat casele de
lemn din zonă nu întotdeauna au fost de-ai locului.
c. Sisteme tradiţionale de învelitori
Casele din lemn din zonă, aveau acoperişul în

patru ape şi învelitoarea din paie. Materialele şi
tehnologia necesare realizării acestui acoperiş au fost
dezbătute în detaliu la construcţiile similare din zid.
Materialele de construcţie utilizate în casele din satul
Bulbuc utilizează în alternanţă fie casa de zid fie casa de
lemn, cu menţiunea că proporţia celor din urmă este
dominantă. În arealul cercetat, doar în satul Bulbuc am
întâlnit o structură de şarpantă atipică care copiază cu
fidelitate şarpanta cu acoperiş morăresc al caselor din
mediul urban de tradiţie săsească, dar care în loc de
învelitoare din ţiglă solzi, consacrată pentru acest
Figura 2. Detaliu de suport şi
acoperiş, structura de şarpantă poartă o învelitoare din muruială
ţiglă trasă.
30
d. Paramente exterioare şi interioare la casa din lemn
Pe interiorul şi exteriorul structurilor din lemn al construcţiilor cu destinaţie

de locuinţă se fixează prin cuie de fier o reţea dispusă oblic pe faţa exterioară şi
interioară a cununilor din lemn (Fig. 17). Această soluţie a fost importată în zonă de la
casele din lemn de pe Arieşul Mic, unde alături de cioplitori în lemn, existau oameni
specializaţi în confecţionarea cercurilor. Acestea se executau prin despicarea în două a
unor lăstari de alun nedecojiţi. Menţinerea cojii prevenea uscarea bruscă nedorită
pentru stratul de muruială în care ar fi produs fisuri în reţea. Peste acest strat
pregătitor se aplica un strat de muruială ce era alcătuit, ca şi în cazul construcţiilor de
zid, deja discutate, din nisip, argilă şi elemente vegetale. Ultimul strat de finisaj al
acestor paramente era alcătuit fie dintr-o zugrăveală din pastă de var gras diluată în
apă, ce dădea o culoare relativ albă, fie dintr-o zugrăveală de tip „mândră mărie”.
III.5.1. Anexele gospodăreşti
Acestea sunt de diferite tipuri impuse de funcţie şi destinaţie, ilustrând

elocvent ocupaţia de bază, aceea agro-pastorală a locuitorilor din zonă. Anexa
caracteristică a zonei are planul bicelular (vezi Planşa 12 şi Fig. 18). Într-un
compartiment era grajdul în care se adăposteau vitele, iar în cel de al doilea
compartiment era şura de mari dimensiuni în care intra un car încărcat cu fân ce se
descărca în podul de peste grajd amenajat ca fânar. Şura avea două uşi de mari
dimensiuni pe latura lungă prin care intra carul încărcat cu fân şi se scotea carul
descărcat, sau după descărcare rămînea adăpostit în acest spaţiu.
Figura 3. Planul unei anexe bi-camerale, cu şură şi grajd
Pe lângă această destinaţie şura avea un spaţiu suplimentar cu trei laturi

închise în care se adăposteau uneltele agricole necesare pentru cultivarea pământului,
precum şi cele pentru cosit şi strângerea fânului. De regulă deasupra acestui spaţiu se
amenaja un al doilea fânar. Dublele fânare de aici erau de mari dimensiuni deoarece
învelitoarea şurii şi grajdului era din paie purtate de o şarpantă alcătuite din corni şi o
31
astereală din rude pe care se legau jipi. Coama acoperişului de paie a acestei şuri este
întărită cu vârfari. Învelitoarea din paie a şurii este deosebit de bine conservată, încât
la intradosul apelor, jipii de paie, nuielele cu care sunt legaţi de astereala din ruzi şi
căpriorii par noi. Această stare de sănătate certifică buna compatibilitate între această
învelitoare din paie şi lemnul de esenţă tare al căpriorilor decojiţi, realizaţi din esenţă
de stejar, gârnete sau cer. Sănătatea şarpantei şi învelitoarei din paie ne confirmă
excelenta funcţie de depozitare a fânului în cele două fânare.
Grajdul are următoarele goluri: o uşă de intrare opusă casei şi practicată
aproape pe mediana axului lung al acesteia; pe latura din dreapta uşii de intrare pentru
vite era aşezată ieslea în care se punea hrana vitelor, pentru alimentarea ieslei cu fân
existând un gol practicat în cununile din lemn, numit obloc; pe latura opusă ieslei,
este prezent de asemenea un gol dar de mai mici dimensiuni, postat deasupra cununii
de talpă a pereţilor grajdului prin care se evacua gunoiul de grajd. Este interesant la
această anexă următorul aspect. Pe conturul celor trei laturi ale şurii, aproape
jumătate din acestea sunt realizate din piatră iar partea superioară din cununi de lemn
de esenţă tare, un aspect care se abate de la regulă întrucât piatra se utiliza la casa din
lemn doar pentru temelie nu şi pentru o parte din elevaţie. Este un caz care conduce
spre realizarea integrală a celor trei laturi ale şurii din piatră întâlnite la nu puţine
anexe de tip şură şi grajd.
Am întâlnit în zonă şi anexe gospodăreşti tricelulare în care două
compartimente, aflate pe extreme aveau funcţie de grajd in centru aflându-se şura
(vezi Planşa 15 şi Fig. 19).
Figura 4. Planul unei anexe tri-camerale, cu şură şi două grajduri
În această situaţie cununile din lemn sunt singurul material din care se ridica
construcţia, din piatră realizându-se doar temelia care purta talpa anexei. Prezenţa a
două grajduri arată puterea materială a nucleului familial. Această anexă dovedeşte în
acest caz că nu păstoritul era precumpănitor în ecomomia familiei şi a comunităţii.
Consemnarea cu privire la preponderenţa agrară a zonei o dovedesc şi marile
suprafeţe terasate prezente pe versanţii dealurilor din zonă, o dovadă că în trecut se
practica aici agricultura pe terase, completată cu suprafeţe de livezi întinse existente
32
în imediata vecinătate a fiecărei gospodării. Însăşi îngrăşarea prin târlire a suprafeţelor
agricole dovedeşte încă odată caracterul predominant agricol al comunităţilor de aici.
O altă anexă gospodărească de mai mici dimensiuni, cum ar fi coteţul pentru
păsări, este un spaţiu creat ca urmare a amplasării casei în pantă. S-a mai întâlnit şi o
combinaţie ad-hoc de coteţ pentru păsări şi coteţ de porcine, cu structură de piatră şi
acoperiş de lespezi (vezi Planşa 8 şi Fig. 20).
Figura 20. Planul şi secţiunea unei anexe de piatră, coteţ de porcine şi păsări
Anexele prezente prin fânarele de mari dimensiuni, demonstrează că, pe lângă

cornute, porcine şi păsări, în anotimpul rece se instala în grădina casei şi staulul
pentru oi. Toate aceste elemente vin să confirme ocupaţia de bază tradiţională ca fiind
una agro-pastorală, cu accent mai pronunţat pe elementul agricol.
III.6. Arta populară, ocupaţiile şi tradiţiile din zona Ceru Băcăinţi
III.6.1. Arta populară
Creaţia artistică populară nu este doar una dintre componentele de bază ale
unui mod de trai specific, ci şi unul dintre cele mai importante, bogate şi originale
modalităţi de afirmare a unui câmp de valori din specificul fiecărui popor,
spiritualitatea lui manifestându-se nu numai prin ceea ce a creat într-o anumită etapă
istorică ci şi prin ceea prin tradiţie lasă mai departe. Creativitatea nu are un caracter
static ci este angrenată într-un permanent proces ce duce la îmbogăţirea culturii
umane31.
31 Vlăduţiu 1981, p. 59- 60.
33
Figura 21. Meşterul popular Constantin Perţa la 68 ani.
Născut în satul Valea Mare din comuna Ceru Băcăinţi în anul 1938, Constantin
Perţa a dovedit încă de timpuriu reale calităţi artistice, aplecându-se asupra prelucrării
artistice a lemnului , aşa cum exista tradiţia în satul său, a imitat iniţial modelele
văzute în sat şi la Muzeul din Orăştie, pentru ca apoi treptat să creeze noi modele şi
să-şi definească un stil propriu de exprimare artistică.
O particularitate a creaţiei sale este diversitatea mare de obiecte pe care le
confecţionează, de la căuce cu lanţ dintr-o singură bucată de lemn, furci de tors „cu
aripi”, solniţe, lingurare, tablouri cu sculptură în relief care reprezintă personalităţi
din istoria poporului român sau scene de viaţă cotidiană. O trăsătură definitorie a
lucrărilor sale este folosirea crestăturii şi a sculpturii în relief pe aceleaşi obiecte 32.
Figura 22. Obiecte lucrate de Constantin Perţa
32 Vlăduţiu 1981, p. 121.
34
Lingurarele lucrate de Constantin Perţa sunt alcătuite dintr-o suită de linguri
fiecare cu formă diferită, şi cu cozile acoperite cu decor geometric şi motive solare
(rozete)
Lingurile „cu pene” sunt bogat decorate la fel cu motive geometrice şi uneori şi
cu motivul şarpelui 33.
Căucele create de Constantin Perţa, fie cu lanţ fie căuce împreunate sunt bogat
ornamentate cu motive geometrice dispuse în unul sau două registre. Decorul central
este realizat cu motive geometrice, florale sau chiar zoomorfe34.
III.6.2. Agricultura
În cazul localităţii Ceru Băcăinţi şi cătunelor aparţinătoare dominanta

economică este dată de agricultură. Deşi în prezent numărul de locuitori al comunei
scade, populaţia fiind îmbătrânită, şi în urma cercetărilor noastre de teren am întâlnit
foarte puţine suprafeţe de teren cultivate, cu excepţia grădinilor din imediata
vecinătate a locuinţelor, situaţia în trecut nu era la fel de sumbră ca cea de astăzi.
Fiind aşezate în zona de contact cu muntele în cătunele comunei Ceru Băcăinţi
se practica o agricultură în terase în care arabilul alterna cu păşunea, sistem care avea
scop îngrăşarea naturală a terenului arabil prin târlire.
Aratul se realiza cu ajutorul plugului cu corman mobil, adaptat agriculturii pe
terase dispuse paralel pe curbele de nivel ale dealurilor din zonă. Se cultivau cereale,
porumb şi cartofi, precum şi cânepă necesară în gospodăriei.
„Să puneau de toate….grâne, porumb, cartofi, de toate! Da acum nu se mai
pune nimic…oamenii s-or dus .”35
Pomicultura avea o pondere destul de pronunţată, în zonă existând şi astăzi
numeroase livezi cu pomi fructiferi.
Seceratul se realiza puţin mai târziu decât în satele din zona de luncă a
Mureşului datorită altitudinii mai mari a locurilor cultivate.
33 Vlăduţiu 1981, p 122.

34 Vlăduţiu 1981, p. 121.
35 Informator Duşe Ana , 78 ani, cătunul Viezuri, Ceru Băcăinţi.
35
Figura 23. Imagine cu terase pe care se practica agricultura în zonă
Cerealele se legau în snopi care erau aşezaţi în picioare pentru a se usca apoi
snopii erau puşi în clăi şi apoi transportaţi în gospodărie. Paiele erau folosite atît ca
aşternut la vite cât şi la realizarea acoperişurilor în patru ape cu învelitori din paie,
care erau specifice zonei.
Cânepa era cultivată şi ea pe scară largă, acestei culturi fiindu-i rezervat un loc
mai bun. Era semănată primăvara când „…cântă cioara că atunci să încalde pământu...
”36. La recoltare, cânepa era tăiată cu secera sau pur şi simplu smulsă şi făcută „mănuşi”
(snopi). Era pusă apoi la topit într-un „tău” realizat prin opturarea cursului unui
pârâu. La topit stătea câteva săptămâni „…până fuioru acela lung să lua de p e
tulug…”37, apoi se aşeza pe gard la uscat, sau chiar direct pe pământ. Toamna după
încheierea principalelor munci agricole începea prelucratul cânepii care era meliţată
pentru a se desprinde fibrele din tulpina plantei. Apoi „…muierile îl adunau, îl suceau
şi-l legau frumos la capete şi-l făceau fuior şi-l atârnau aşa. Între dinţii cheptenilor
rămîneau câlţii care erau adunaţi din ei să făcea firu pentru lepedeie de pat, izmene,
oghiele. Fuioru era firu cel mai bun şi pe acela îl torcea iarna”38.
Urma apoi hechielatul cânepii „…hechela era ca un chiaptăn de cînepă da mai
mic şi rotund. Cu hechela se hechela fuioarele de cînepă. Hechela să folosea şi cân
făceai cojoace de oaie, trăjeai cu ia in jos pe lână să rămâie cheptănată. Cîn să hechela
fuioru, îl desfăcea în fire egale, că hechela are dinţii deşi, ca să poată fi tors…”39.După
tors urma ţesutul pânzei, activitate care se făcea mai ales iarna.
36
Informator Curpenar Gheorghe, 47 ani, Ceru Băcăinţi, cătunul Bulbuc.
37 Informator Duşe Ana , 78 ani, cătunul Viezuri, Ceru Băcăinţi
38 Informator Duşe Ana , 78 ani, cătunul Viezuri, Ceru Băcăinţi
39 Informator Savu Ion, 58 ani, Ceru Băcăinţi, cătunul Bulbuc.
36
III.6.3. Păstoritul
Forma de păstorit caracteristică pentru zona aflată în atenţia noastră, este

păstoritul local agricol40, formă de păstorit specifică de altfel pentru întreaga zonă a
munţilor Apuseni. La Ceru Băcăinţi se cunoaşte varianta fără stînâ a formei de păstorit
local agricol.
Turmele se constituiau primăvara de la Paşti şi până la Vinerea Mare (14
septembrie), sau până la prinderea postului Crăciunului în funcţie de înţelegerea pe
care o are proprietarul oilor cu ciobanul. Pentru paza oilor ciobanul primea
„…mâncare la câni, mâncare în straiţă şi ţâgări…pe lînga asta mai este şi plata de oaie.
Acum e 100. 000 (10 Ron) de oaie. Îi şi 400. 000 la Blandiana atâta o fost anu asta de
oaie şi la Vinţ tot aşa o fost. Io anu asta am dat 150 000 de ştearpă şi alea cu lapte 60.
00.”41.
În cătunele din localitatea Ceru Băcăinţi, se practică, după cum am afirmat mai
sus , forma de păstorit local agricol fără stână. Termenul de stână în sens larg
desemnează stâna propriu-zisă şi totalitatea anexelor (strungă, perdele de oi, coteţe
etc. ), iar în sens restrâns doar clădirea unde se prelucrează laptele ţi se păstrează
produsele. La Ceru Băcăinţi, stâna este o construcţie de foarte mici dimensiuni,
aşezată pe două tălpi din lemn ca de sanie pentru a putea fi mutată din loc în loc în
funcţie de nevoi. Singura destinaţie a stânei aici este aceea de a adăpostii ciobanul în
timpul nopţii când doarme lângă oi.
Figura 24. „Stână” de la Ceru Băcăinţi
Mulsul oilor intră în atribuţiile ciobanului. Laptele este adus acasă la fiecare
proprietar de oi în bidoane, şi prelucrat în derivatele sale. La Ceru Băcăinţi se face
40 Pentru detalii privind acest tip de păstorit şi a subtipurilor le a se vedea: Vuia 1980, 217 – 248.
37
brânză telemea şi caş. Oile pasc pe culmile din împrejurimile cătunelor şi pe locurile
arabile lăsate să se odihnească, păstoritul contribuind la îngrăşarea terenurilor prin
târlire.
Figura 25. Sistemul de târlire al terenurilor.
Un aspect care trebuie remarcat este acela că în general în această zonă o

familie ţine în medie 10 până la 20 oi, însă în cătunul Bulbuc, unde în prezent mai
trăiesc doar şase familii numărul de oi este mai mare, cunoscând cazuri în care un
proprietar are şi 120 oi, asta datorită faptului că în urma părăsirii satului, s-a mărit
suprafaţa pe care oile pot paşte, precum şi cea cultivată cu fâneţe necesare furajării
animalelor în timpul iernii.
III.6.4. Medicina pastorală
La începutul secolului al XIX-lea, autorul maghiar Jósef Benkö afima că:

”românul cunoaşte prea bine plantele întrecând alte naţiuni întru folosirea lor spre
binele său”42.
Medicina populară românească este o adevărată ştiinţă elaborată de-a lungul
veacurilor, în condiţiile cunoaşterii foarte amănunţite a numeroase specii de plante
folositoare sau nefolositoare şi toxice care puteau fi diferenţiate corespunzător după
îndelungate practici43. Economia tradiţională a zonei aflată în atenţia noastră, se
bazează pe practicarea, unui păstorit local agricol, mult restrâns ca dimensiuni în
42 Leon 1903, p.19.

43 Mureşan 1975, p. 217.
38
comparaţie cu alte arii etnografice învecinate, astfel că bogăţia tratamentelor aplicate
animalelor întâlnite de noi pe teren este surprinzătoare.
Ciobanii îngrijesc atât oile sănătoase, cât mai ales pe cele bolnave44. Prima grijă
a unui cioban este să ferească turma de boală , iar a doua, cel puţin tot atât de
importantă este să identifice oile bolnave45. Acestea sunt repede observate datorită
comportamentului, unele rămânând de turmă, prezentând stări de tristeţe,
şchiopătând sau având alte simptome specifice (ochi galbeni, cap şi urechi umflate,
spasme, etc.).
Este cunoscut faptul că în mediul rural asistenţa medicală umană şi veterinară
este deficitară. Din acest punct de vedere, nici zona Ceru Băcăinţi nu se poate lăuda
cu o situaţie mai bună decât alte zone ale ţării, ba din contră,oamenii locuiesc în arii
izolate, unde foarte anevoie şi rar beneficiază de asistenţă medicală specializată.
Desfăşurându-şi activitatea în condiţiile de izolare descrise mai sus, în cazul
unor boli care îi afectează fie pe ei, fie turmele lor, ciobanii au învăţat să se descurce
singuri, apelând la plantele medicinale pe care le găsesc în jur şi la puţinele lucruri pe
care le pot duce cu ei în periplul pastoral.
Metodele de vindecare la care apelează pe cât sunt de spectaculoase, pe atât
sunt de eficiente. Ei reuşesc să vindece oile, cu excepţia câtorva boli în urma cărora
animalul afectat moare.
În rândurile ce urmează ne-am propus să analizăm principalele boli care
afectează animalele crescute de locuitorii din zona Ceru Băcăinţi, precum şi metodele
empirice de vindecare pe care ei le folosesc. Analiza are la bază recentele cercetări de
teren îtreprinse de noi, coroborate cu bibliografia de specialitate existentă pentru
zona aflată în atenţia noastră, şi pentru spaţiile învecinate.
Albeaţa este o boală frecventă la animale. Ea poate apărea la un singur ochi sau
la amândoi, în urma unor lovituri, înţepături, sau în urma unor boli care produc
afecţiuni oculare, cum este răsfugul alb46. Păstorii din zona Ceru Băcăinţi, cunosc şi
tratează această boală prin tragerea cu ajutorul unui ac prin urechea dinspre ochiul
bolnav a unui fir de păr de câine. Părul este tras la mijlocul urechii şi rămâne acolo
până la vindecare care se produce în câteva săptămâni47.
Altă metodă de vindecare a acestei afecţiuni, răspândită în zonele învecinate
este introducerea în ochiul bolnav, a unei cantităţi de sare fie scuipată, fie prin
suflarea cu ajutorul unei ţevi direct în ochi. Sarea poate fi introdusă fie singură, fie în
amestec cu tutun48. Metoda este prezentă şi în Mărginimea Sibiului unde, pe lângă
ingredientele sus amintite se folosesc şi excremente de câine, uscate şi pisate mărunt49.
44
T. Herseni 1941, p.30.
45
Pavelescu 1971a, p. 289.
46
Pavelescu 1971a., p. 290.
48 Marta – Aron 1990, p. 140.
49 Pavelescu 1971 a, p. 291.
39
O reţetă pentru vindecarea acestei boli inclusă în „Manuscrisul lui Nicolae
Filimon din Sebeşel”, ne spune că se sufla în ochiul afectat printr-o ţeavă de trestie un
amestec format din piatră acră şi pulbere obţinută prin incinerarea mandibulei unui
câine50.
În satul Răşinari (jud.Sibiu), vitelor mari li se suflă cu o ţeavă în ochi scrum de
tutun cu sare sau li se rade albeaţa cu un ban de argint51. Se poate folosi şi rădăcină de
spânz (helleborus purpurascens52) trasă prin vena din mijlocul urechii53.
Referitor la tratarea acestei afecţiuni cu ajutorul sării sau altor particule
abrazive, la Ceru Băcăinţi un cioban nea spus „…unii bagă sare sau zahăr în ochi, da
ustură. Ia bagă-ţi ţie sare în ochi să vezi…”54
În Mărginimea Sibiului se foloseşte pentru trasul în ureche şi lână, de multe ori
chiar de la oaia bolnavă55, metodă folosită şi la Ceru Băcăinţi unde se trage în urechea
animalului „arnici vânăt”56.
Fulgeratul este o boală care apare în urma expunerii alternative a oilor la ploaie
şi soare intens. Pentru a prevenii “fulgerarea” lor, după oprirea ploii ciobanii pun
turma în mişcare pentru ca apa să se scuture57.
Identificarea bolii se face uşor: “…i să umflă capu. Aicia să vede imediat şi nu
mai trăbă să mai cercetezi la ea. Şi urechile i să umflă tare”58. „La Fuljerat i să umflă
urechile şi să îngroaşă şi să fac beşici cu apă în ele. Dacă le spargi, cură din ele apă
galbenă şi dacă nu să răbegeşte şi rămâne urechea bleagă ”59.
Cea mai simplă metodă de vindecare a acestei boli este înţeparea beşicilor de pe
bot şi urechi cu un ac, ca să se scurgă lichidul galben acumulat în băşici60.
Şchiopul este infecţia acumulată sub unghia oii (panariţiu). Afecţiunea este
provocată de noroi şi murdăria adunată în strungă şi târlă. Este frecventă în special în
anii ploioşi.
„Şchiop să face la copită. Acum vara şchioapă cu duiumu. Să opăre între unghii,
să face oţâră de roşeaţă. Şi dacă n-o cureţi în timpu acela şi nu ai vreme de ia, intră pe
sub unghie şi începe să să dezghioace… dacă nu o cureţi, unghia creşte aşa încărnită şi
să face găoace până-i mâncă tot de rămâne numai cotoroaga (osul) cum să zâce.
Şchiopu să face de la mizerie”61.
50
Gh. Pavelescu 1971, p.571, nr. 33.
51
Păcală 1915, p. 251.
52
Monah 2001, p. 73, nr. 74.
53
Informator Panţa Ion, 64 ani, Pianu de Sus.
54
Informator Savu Ion, 58 ani, Ceru Băcăinţi, cătunul Bulbuc.
55
Gh. Pavelescu 1971 a, p. 291.
56
57
Gh. Pavelescu 1971 a, p.295.
58
40
Tratamentul constă în incizarea infecţiei. Puroiul acumulat se scurge, iar apoi
se pun antiseptice62. După 2-3 zile rana este vindecată complet. Unul dintre
informatori a încercat şi cu aplicarea pietrei vinete sau cu tragerea spânzului, dar fără
rezultat63.
De asemenea ciobanii din zonă se plâng de frecvenţa acestei afecţiuni în ultimii
ani „Ăsta s-o adus din Banat de pe la colective, că era pe la colective oi cu mizerie.
Aicea nu era boală deasta , cine o ştiut de ea da acum este”64.
Călbeaza sau gălbeaza este o boală parazitară produsă de „distomum
hepaticum” care distruge ficatul oii provocându-i, dacă nu se iau măsuri urgente,
tulburări grave şi ducând la o mortalitate de până la 80%65.
Boala este produsă de un melc de apă dulce, “limnea truncatula” care
găzduieşte larva timp de opt săptămâni66. În ceea ce priveşte simptomele bolii, “vezi că
slăbeşte, că îi tot mai rea, tot mai slabă până cân pică de tot”67. Referitor la această
boală, profesorul Gheorghe Pavelescu precizează că este singura pe care ciobanii din
Mărginimea Sibiului o tratează numai cu medicamente din farmacie68.
La fel se tratează şi la Cerul Băcăinţi „…îi dai boambe de gălbează de la
farmacie”69, însă ciobanii de aici cunosc şi o modalitate empirică de vindecare, prin
administrarea florilor de nuc uscate, nunite de ei „rânză de nuc”, care se amestecă cu
sare şi se dă oilor70.
În trecut în Mărginimea Sibiului se folosea o soluţie similară dându-li-se oilor
în mâncare coji de nucă verde sau funingine71.
Răceala. Deşi în general sunt rezistente, oile, dar mai ales mieii, răcesc vara la
munte când vremea este proastă. Răcelile se vindecă în cazul oilor adulte cu ajutorul
rădăcinii de spânz care se pune în coada acestora.
„Spânzu să trage la oaie în piept sau la coadă. Să punea o bucăţică de spânz
uscat şi curăţit de coajă, şi-i faci gaură cu acu sau sula şi bagi bucăţâca aia la coadă
une-i fără chele şi după aia cu acu sau sula împunji în cerc aşa că dacă nu încercui o
mâncă toată să duce că ala cîn începe să lucre să duce, mîncă tăt măncă. Aşa mâncă
numai porţiunea aia care ai încercuit-o nu mere mai încolo, şi pielea aia cade şi
spânzu iasă afară. Da-i traje toată boala din ea”72.
62
63
64
65
Pavelescu 1971 a, p. 291.
66
Pavelescu 1971 a, p. 292.
67
68
Pavelescu 1971 a, p.292.
69
71 Păcală 1915, p. 254.
41
Spânzul este un derivativ puternic, rolul său putând fi asemănat cu acela al
unui abces de fixaţie73.
Înbrumatu este numele dat bolii produse de mâncarea de către oaie a brumei
împreună cu iarba. Pentru a evita această boală ciobanul trebuie sa aibă grijă de dieta
animalului evitând să le scoată la păscut în dimineţile reci de toamnă când iarba este
acoperită cu brumă, şi să evite locurile dosnice unde aceasta persistă.
„Cîn să umflă de trifoi sau de lucernă, să o iei şi să dai cu ea în apă, numai capu
să-i steie afară”74 sau „…să le bagi chişălău de vită pe gură se desumflă”75.
Râia sau scabia este provocată de un parazit şi este o afecţiune destul de
frecventă în toate zonele unde oamenii se îndeletnicesc cu creşterea animalelor.
Pentru vindecarea râiei se foloseşte şteregoaia (veratrum album). Rădăcina plantei se
fierbe într-un ceaun, până când apa din el scade la jumătate, cu această fiertură se
spală oile76. Când nu aveau şteregoaie, ciobanii foloseau frunze de tutun pe care le
fierbeau în apă, cu zeama astfel obţinută spălând animalele77. Tutunul se foloseşte
contra râiei la om, în Oltenia fiind atestată utilizarea unei maceraţii de tutun în urină
sau în rachiu78.
Tot pentru râie, la Răşinari se bagă în leşie un kilogram de unsoare iar apoi se
pune la fiert până scade leşia şi rămâne numai unsoarea. Această unsoare se amestecă
cu piatră vânătă pisastă mărunt, iar apoi cu amestecul obţinut se unge vita bolnavă79.
Şteregoaia se foloseşte şi la mici răfuieli între vecini : „Mai demult cîn semăna
porumbu şi veneau găinile din vecini hierbeau o mînă de cucuruz cu şteregoaie şi o
dădeau la găini să moară aşa vecin la vecin. Da şteregoaia îi grozavă de râie”80.
Alte tratamente administrate animalelor întâlnite de noi pe teren sunt fructele
castanului (nuca de castan)în cazul durerilor de burtă sau „înhieratul(ardea cu fierul
roşu) în chiept ca să tragă boala din ea”81.
III.6.5. Credinţe şi superstiţii
Fiind una dintre activităţile economice tradiţionale importante practicate de

poporul român, păstoritul şi-a pus amprenta printr-o serie de nuanţe specifice şi
asupra principalelor sărbători din decursul anului. Grija ciobanilor pentru turmele lor
73
Laugier1925, p. 102.
74
Informator Curpenar Gheorghe, 47 ani, Ceru Băcăinţi, cătunul Bulbuc
75
76
77
Pavelescu 1971,p. 576, nr. 58.
78
Laugier 1925, p. 97.
79 Păcală 1915, p. 266.
81 Informator Curpenar Gheorghe, 47 ani, Ceru Băcăinţi, cătunul Bulbuc.
42
trece dincolo de aspectul strict fizic al îngrijirii animalelor, impunându-se anumite
tabu-uri care au fost şi sunt încă şi astăzi respectate de către păstori şi proprietarii de
animale în general.
„…Oile ăstea zice că-s ca albinele. Cân încep a să duce să prea duc. Zâce că
vinerea să nu dai brînză din casă, să nu umblii la lâna oilor, să nu dai carne să nu dai
chele de oaie, să nu dai sare la oi vinerea, că dintr-aia moare oaia să betejeşte şi moare.
Da veterinaru şti ce o zîs către mine? Că aici era . Io am zîs că îi vineri şi nu dau sare la
oi vinerea. Zicea dumneatale mânci sare vinerea? Mânc! Atunci dă-le şi la oi! Da noi
aşa ne-am pomenit. Să nu le dăm. Că dacă dăm să potoape din iele. Ori moare , ori ş-o
mâncă lupu, ori o perzi şi nu nu-o mai ai”
Unele dintre cele mai răspândite practici apotropaice, sunt cele menite să
păzească animalele de atacurile malefice ale vrăjitorilor de mană, cunoscuţi la Cerul
Băcăinţi fie sub denumirea de „strigoi” fie sub denumirea de „moroi” sau „moroniţe”82.
Indiferent de apelativul cu care erau desemnate aceste persoane, oamenii spun
că „…moroniţa era o anumită persoană care era blăstămată sau împresurată cu
satana…”83. Puterile unei astfel de persoane trec dincolo de capacitatea ei de a fura
laptele animalului oamenii de aici crezând că „moroniţa să poate face şarpe, să poate
face muscă, cânie, pisică, cal, măgar nu să poate face şi oaie, porc şi vită pentru că ălea-
s sfinţâte”84.
Din zonele etnografice învecinate se cunosc mai multe modalităţi de a preveni
atacurile malefice ale acestor persoane. În satele de pe Valea Sebeşului, în acelaşi scop
se pune la poartă o creangă de măceş sau spini85, iar dacă vrei ca nimeni să nu-i poată
lua mana unei vaci, când aceasta se naşte trebuie trecută prin toarta unei căldări de
aramă şi trebuie bătut un cui în pământ acolo unde i-a picat capul, după care doi copii
trebuie să treacă peste ea. La Purcăreţi, înainte ca viţica să facă primii paşi, i se făcea
cruce cu usturoi, sau cu alte substanţe urât mirositoare, la fiecare picior, apoi i se
dădea să mănânce două gălbenuşuri de ou amestecate cu sare şi usturoi86. În mâncarea
animalelor se mai puneau şi alte ingrediente magice, menite să le asigure imunitate
cum sunt tămâia sau apa sfinţită87 sau sare care a fost binecuvântată la biserică de Sf.
Haralambie (10 februarie).
Se obişnuieşte încă să se respecte nişte tabu-uri care împiedică pierderea
laptelui animalului în mod accidental, astfel la Pianu de Jos şi nu numai, este
răspândită practica conform căreia atunci când fată vaca nu este bine să dai sau să
împrumuţi nimica din casă, pentru că împreună cu acel obiect poţi da şi laptele vacii88.
82
Informator Curpenar Gheorghe, 47 ani, Ceru Băcăinţi, cătunul Bulbuc
83
84
85
Informator, Vasiu Gheorghe din Sebeşel, 71 de ani în 2003.
86 Pavelescu 1944, p. 39.
87 Pavelescu 1944, p. 70.
88 Informator Gheorghe Costea din Pianu de Jos, 30 de ani în 2001.
43
Practica aceasta este prezentă şi la Ceru Băcăinţi „…cân fată vaca nu e bine să
dai nimic din casă. Să va spui io o treabă drajii mei care am păţât-o io. M-am dus la
Clonţa la cân o fătat vaca aia atunci. Şi o venit preotu şi o zîs tri zile să nu dea nimic
din casă. Şi m-o dus dracu că mi-o vint cineva pe acolo şi-i zic mă îmi trebuie o fele de
ghinars să omenesc pe cineva. Şi zic lu Fica, tu dă-mi o glajă de vinars că am pe
cineva, no oameni de-a miei şi o vint cu glaja cu ghinars şi o zis mă Aurel io nu trăbă
să dau din casă tri zile. Vai ce m-o bătut Dumnezău că poate crezi că io îs strigoiu ala
care ti-o furat vaca…Ca zîce că acela care o furat şi ti-o făcut rău ala vine la tine şi iti
cere ceva. La aştia le zice strigoi. Furau laptele. Nu că le ia laptele le ia şi puterea din
ele. Slăbesc şi mor!”89.
Astfel de practici menite să păzească animalele de acţiunea malefică a
strigoilor, dar şi pentru spor, sunt specifice tuturor zonelor pastorale şi erau frecvente
şi în alte momente cheie ale anului. La Bobotează (6 ianuarie) se coceau două pâini
una mare şi una mică, cea mare pentru preot iar cea mică pentru animale90, după ce în
ajunul sărbătorii se presăra pe masă şi sub faţa de masă tărâţe care apoi erau date
animalelor să le mănânce91.
O altă modalitate de împiedicare a furtului laptelui este introducerea în cornul
vitei unei cantităţi de mercur.
„…ca să nu-ţi piară laptele de la vacă să punea un fel de arjint viu să făcea
gaură în cornu de la vacă şi să băga acolo. Dădeam o gaură cu sfredelu sau cu un fier
ars în porţia cornului, pe la jumătate să băga arjint şi să astupa cu o bucată de lemn ca
să nu cadă niciodată de acolo ca să nu ţ-o mai strâce moroniţele şi să fie păzîtă de
fiare”92.
În ajunul sărbătorii Sf. Andrei (30 noiembrie), moment cunoscut şi sub
denumirea de „noaptea strigoilor”, când se dezlănţuie, la fel ca în ajunul Sf. Gheorghe,
forţele malefice, se folosesc seminţe de mac presărate în jurul animalelor pentru a fi
ferite de atacurile vrăjitoarelor93.
În acelaşi fel ca şi la Bobotează (6 ianuarie) sau la Sânziene (24 ianuarie), şi la
Sf. Gheorghe (23 aprilie), după noaptea ajunului în care s-au dezlănţuit forţele răului
se impunea scăldatul sau stropitul ritual al oamenilor, animalelor şi obiectelor din
gospodărie, în vederea purificării şi asigurării unei bune stări de sănătate şi
prosperitate în anul care vine, fiind şi momentul prielnic obţinerii de instrumente
magice indispensabile practicilor de propiţiere sau aoptropaice care se desfăşurau în
cursul anului94.
89
Informator Giurgiu Aurel, Ceru Băcăinţi, 60 ani.
90
Gorovei 1995, p. 256.
91
Gorovei 1995, p. 130.
93 Gorovei 1995, p. 248.
94 Olteanu 2001, p. 205.
44
La Ceru Băcăinţi în noaptea Sf. Andrei se încleştau pieptenii şi se legau
foarfecile pentru ca oile să nu fie atacate de animalele de pradă. în special lupii.
„De Sânandrei să-ncleşte cheptenii şi foarfecele că zâce că vin lupii la oi că
dacă nu vin lupii la oi. În 30 noiembrie îi Andreiu, să ţîne numai pentru animale. Şi
era mai demult chepteni de ăia de cînepă şi foarfeci care să tundeau oile cu ele şi
trebuia cheptenii să-i încleşti, foarfecele să le legi cu ceva ca să nu-ţi strîce lupu
animalele, nu ştiu de-o fi fost adevărat sau nu , am păţât şi io. O vint lupu la oi , s-o
băgat între ele şi cum o intrat între ele aşa o ieşit afară. Că am avut cheptenii încleştaţi
şi lupu avea gura încleştată. O ieşit afară şi n-am văst o oaie s-o trântească sau să o
rupă. Şi am mers vara cu oile şi o vint lupu , şi io m-am dus să văd une este păşune şi
era pe un deal fain aicea la noi une e pădure de gorun. Şi cîn am venit înapoi am văst
că oile să sperie de-o margine şi cîn m-am uitat am văst lupu-ntre oi, şi l-am văst cu
labele pe oaie, da nu mi-o-ncolţât nici una. Şi io atunci mi-am dat sama că o fost cu
gura-ncleştată. Şi n-o lătrat cânii, nu l-o deranjat nimic pînă cîn am făcut io galajie. Şi
cîn am făcut gălajie s-o-ntors înapoi ţi n-o fost oaie-ncolţîtă, n-o fost sânje, nimic…”95.
Acest tip de practici îşi găsesc expresia deplină în cadrul ciclurilor de sărbători
dedicate „Filipilor”.
„Filipii” sunt consideraţi de către popor a fi un fel de sfinţi însărcinaţi de
Dumnezeu cu îngrijirea vitelor96, nişte apostoli care în timpul prigoanei contra
creştinilor au fost aruncaţi într-o groapă cu lupi de unde au scăpat nevătămaţi97. Tot
despre ei se spune că erau trei fraţi, dintre care unul era şchiop98.
Există şi convingerea că numărul Filipilor este o tradiţie de familie, după
moştenirea stăpânei casei, care atunci când îşi mărita fata, îi dădea şi ei câte un Filip,
lucru care, dacă avea mai multe fete, ducea la rămânerea fără Filip99.
Un motiv frecvent întâlnit în tradiţiile consacrate Filipilor, sau păstorilor
lupilor cum mai sunt numiţi, este acela al pedepsirii omului irevenţios100.
Există mai multe rânduri de Filipi, de toamnă şi de iarnă. Primii filipi de
toamnă se sărbătoresc în perioada 26 – 28 septembrie, cunoscuţi şi sub numele de
Berbecari . În această perioadă nu se coase, nu se împunge cu acul în piele, nu se dă
împrumut nimic, nu se mănâncă şi nu se lucrează în general nimic crezându-se că în
acest fel turmele de oi sunt păzite de lupi101.
O altă etapă în calendarul Filipilor de Toamnă este perioada 12 – 14
noiembrie, având ca şi punct culminant ziua de 13 noiembrie, cunoscută sub
denumirea de Ziua Lupului sau Gădinetele ţinută pentru ca vitele să fie ferite de
95
96
Olteanu 2001, p. 72.
97
Olteanu 2001, p. 480.
98
Olteanu 2001, p.491.
99 Fochi 1970, p. 127.
100 Olteanu 2001, p. 55.
101 Marian 1994, I, p. 186.
45
muşcătură de şarpe sau lup102. În ziua următoare, 14 noiembrie se sărbătoreşte alt
Filip, exact în ziua în care calendarul ortodox celebrează pe Sf Apostol Filip, ne fiind
exclus ca acesta să fi fost punctul de plecare al acestor ceremonii specifice lunii
noiembrie103.
Dintre Filipii de toamnă, cei mai importanţi însă cei din acest din urmă ciclu,
care se ţin la lăsatul de sec al postului Crăciunului, trei zile înainte şi trei zile după
începerea postului. Mai există un Filip la 7 zile după lăsarea postului, Filip Şchiopul, a
cărui zi cade de Ovidenie, în 21 noiembrie. Acesta este considerat a fi cel mai rău
dintre cei trei fraţi, care a dovedit faţă de lupi o cruzime ieşită din comun, ucigându-i
fără milă de câte ori îi întâlnea. În această situaţie, lupii s-au plâns stăpânului lor, Sf.
Petru cerându-i să intervină în favoarea lor. Coborând sfântul pe pământ, lupii cer
răzbunare şi îl roagă totodată să le ursească ce să mănânce fiecare, lucru pe care
sfântul l-a făcut. Un lup şchiop, ajuns mai târziu din cauza handicapului său, rămas
fără pradă, strigă în urma sfântului care plecase deja, cerându-i să-i sorocească şi lui
ceva să mănânce. Sfântul Petru, interesându-se de starea lui, află că a fost chilăghit de
Filip Şchiopul, atunci sfântul îi urseşte să-l mănânce pe însuşi Filip Şchiopul, lucru pe
care lupul l-a făcut104, pentru că nimeni nu poate scăpa de ceea ce i-a fost hărăzit.
O altă variantă spune despre acest personaj că a fost un om simplu care încolţit
de o haită de lupi s-a rugat Sfântului Petru care le-a încleştat gurile105.
În general în aceste zile ale Filipilor, se impun unele interdicţii legate de
activităţile casnice. Acum se lipeşte gura sobei ca să se lege gura lupului. Gospodinele
nu mătură prin casă şi nici nu scot gunoiul afara. În unele părţi se mătură dar numai
noaptea, iar gunoiul este ţinut după uşă trei zile după care se ardeiază şi se aruncă
afară. Se procedează astfel cu gunoiul crezându-se că lupoaicele scormonesc în el în
căutare de cărbune, pentru că există credinţa că lupii nu se pot prăsi până când nu
mănâncă un cărbune din vatră în zilele Filipilor de toamnă. Tot în această perioadă
femeile nu au voie să coase să împungă în piele, să umble cu acul sau alt obiect ascuţit,
nu torc, nu macină şi nu dau nimic cu împrumut106. Tot pentru a prevenii ca lupii să
atace animalele, se încleştau doi piepteni spunând „Aşa să se încleşteze gura lupilor, să
nu poată mânca vita cutare”107.
Filipii de iarnă încep în 25 ianuarie şi se întind cu date variabile până la 3
februarie. Prima zi din Filipii de iarnă (25 ianuarie)este cea mai importantă sărbătoare
din anotimpul rece consacrată lupilor, în care se respectau cu stricteţe multe tabu –
102
Pamfilie 1997, p. 210
103
Olteanu 2001, p. 497.
104
Olteanu 2001, p. 491.
105 Haşdeu 1977, p. 351.
106 Pamfilie 1997, p. 212.
107 Olteanu 2001, p. 481.
46
uri, această zi indicând şi sfârşitul unei perioade de împerechere a lupilor începută cu
80 de zile în urmă la Filipii de toamnă108.
La Ceru Băcăinţi oamenii cunosc şi ţin în special Filipii de iarnă perioadă de
şase zile când nu lucrează nimic: „…hilipii, la lăsarea postului de Crăciun. Tri îs în
dulce, trii în post. Cân îi Hilipu al mare nu să lucră de loc de loc. Cîn să prinde postu
atunci îi Hilipu al mare. Nu tai lemne, nu aduci apă, nu muţi stauru, ţi sărbătoare ca şi
cîn ar fi cruce de-aia roşie. Aştealalte zile să ţâne tot pentru animale. Tri în dulce tri în
post. Şasă hilipi pentru animale. Dacă lucrii în perioada asta îi posibil să păţăşti orice
răutate cu animalele, deci să vie lupu să ţi le împrăştie, să le omoare sau să chilăghesc
ele”109.
În cazul nerespectării lor sancţiunile sunt pe măsură: „…Un vecin de-a nostu o
mutat staulu în hilipi, Ionel lu Valeriu, şi n-aş putea să zic acum că puterea lu
Dumnezău îi mare, că din aia că din ce…, într-o noapte i-or ieşit oile din staul şi or
dat lupii de ele şi i-or omorât din 50 20.Şi o avut noroc de la Dumnezău că io prins
zâua şi or intrat în Valea Galăţii şi o dat cineva peste iei că dacă nu le omora pe toate.
Erau oile aburite…că le-o mânat kilometri. Iel de atunci nici n-o mai avut oi ca
lumea, ce oi o mai avut el?…”110.
Toate aceste practici nu sunt un aliment tradiţional al fanteziei colective, ci un
rezultat al experienţei trăite mistic, ele ţin sufletul omenesc într-o continuă atenţie şi
emoţie, care determină la rândul ei iluzii şi experienţe mistice111.
108
Ghinoiu 1999, p. 32.
111 Pavelescu 1944, p. 90.
47
IV. REFERENŢI IDENTITARI ÎN COMUNA CERU BĂCĂINŢI.
REZULTATELE UNEI INVESTIGAŢII SOCIOLOGICE
Pentru surprinderea identităţii locale au fost interpelaţi în cadrul demersului

nostru un număr de 14 actori sociali, membri ai comunităţii din Ceru Băcăinţi, aleşi
după criteriile eşantionării tip „bulgăre de zăpadă”, specifică abordării calitative a
socioumanului. Scopul nostru a fost acela de a obţine o imagine cât mai detaliată a
dimensiunilor fundamentale care compun profilul social, cultural şi istoric al
comunităţii din perspectiva actorilor sociali care o definesc.
Ceea ce vom prezenta în continuare este un raport constituit prin sintetizarea
relatărilor ample oferite de actorii sociali interpelaţi, avantajul principal conferit de
acesta fiind acela de a sublinia o serie de aspecte esenţiale care ţin de specificul socio-
cultural al comunei, atingând astfel în bună măsură nivelul descriptiv dorit, şi
încercând astfel să aducem un aport la înţelegerea mai aprofundată a obiectivele
generale ale obiectului.
IV.1. Conştiinţa istorică: reflecţia vetrei imemoriale
Intervievând subiecţii cu privire la originile aşezării, nimeni nu ne-a putut

oferi un reper istoric aproximativ, care să certifice existenţa comunităţii. Asta ne
conduce spre observaţia conform căreia nu se poate descoperi niciun indiciu care să
releve o identificare precisă sau măcar aproximativă a genezei comunităţii în memoria
colectivă. Iată un extras elocvent oferit de unul dintre cei mai importanţi actori ai
comunităţii bătrânul P. N. considerat de restul comunităţii ca fiind un veritabil tezaur
al conştiinţei satului:
„Nouă nu ne-a spus nimeni nimic. Ne-am trezit şi noi aşa, cum te trezeşti
dumneata dimineaţa şi zici: trebuie să merg la servici sau la coasă. Aşa ne-am trezit şi
noi. De când om fi pe-aici, nu ştiu...”
Fără alte cuvinte de prisos, cu o simplitate savantă, specifică inteligenţei

populare, subiectul reflectă practic plasarea originilor comunităţii într-unimemorial
ancestral, indivizibil şi atemporal.
În ceea ce priveşte istoricitatea propriu-zisă, am încercat să surprindem cum
anume se reflectă aceasta la nivelul conştiinţei colective, interpelându-i pe subiecţi cu
privire la evenimentele istorice în care a fost implicată aşezarea lor. Cu această ocazie
am obţinut un prim reper istoric mai precis în legătură cu trecutul comunităţii:
stăpânirea maghiară şi exponentul ei fundamental, iobăgia, care din relatările
subiecţilor reiese a fi cel mai adânc întipărită în memoria socialului comun.
48
„Ungurii or fost mai tari ca românii, şi n-or vrut să-i ridice deloc. Or vrut mai
degrabă să-i bage în jos decât să-i ridice în sus.”
Ne apar acum din ce în ce mai bine conturate, deşi încă fragmentare, amintiri
vii ale muncilor istovitoare pe care comunitatea era nevoită să le îndeplinească pentru
nobilii maghiari din zonă.
„Erau aici nişte boieri mari, grofi, de unguri şi trebuia să mergi la ei la săpat de
cucuruz, după aia venea coasă, venea secera, după aia culesul cucuruzului. Şi fiecare
casă trebuia să dea un om care să lucre două zile pe săptămână acolo, şi mâncare
trebuia să ai straiţa ta, că nu-ţi dădea nimeni.”
Sunt prezente şi amintiri ale obiceiului specific acelor timpuri, de luare cu laţul
a feciorilor în armată, fapt care pricinuia îmntotdeauna tulburări şi dezechilibru în
cadrul comunităţii.
„Când erau ungurii, veneau să ia feciorii cu laţul. Şi ei încercau să scape şi

fugeau şi se ascundeau.ungurii te căutau 15 zile, după care plecau şi pe urmă nu te mai
căuta nimeni.”
Un alt reper istoric precis, deosebit de important prin puternica impresie

pozitivă produsă în cadrul conştiinţei istorice locale este reprezentat de „revoluţia
populară” a lui Avram Iancu. Ceea ce este important de menţionat cu privire la acest
espect este faptul că aşezarea se autoplasează în poziţia de martor viu al
evenimentului, specificând în mod declarat neparticiparae şi lipsa oricărei tangenţe cu
privire la acesta.
„Moşul lui tata avea 22 ani când o venit Avram Iancu pe-aici de la Zlatna...O
mers drept prin Bulbuc, în şiruri la vale. Şi când ultimii erau în deal sus, primii erau
deja aici jos, aşa erau de mulţi! dar ei n-au luat pe nimeni de aicea. Ei or fost cu moţii
lor de pe la Câmpeni. S-or strâns şi s-or dus pe aici la vale: prin Băcăinţi şi prin
Vlaicu.”
Menţionăm punctual următoarele repere istorice existente în memoria

colectivă, mai noi, reprezentate de momentul unirii de 1918 şi a celor două războaie
mondiale, unde comunitatea a participat efectiv, existând de altfel veterani de război.
Un element interesant semnalat de actorii interpelaţi este cel referitor la
originea denumirii localităţii.
49
„Băcăinţi o fost mai demult, cerul o prelungit-o ungurii, că noi suntem mai la
deal.”
IV.2. Tezaur cultural: elementele fabulosului popular
Am încercat să identificăm o serie de elemnte care sa ne certifice existenţe

unui bagaj cultural specific al aşezării. În acest scop am solicitat intervievaţilor noştri
să ne vorbească despre orice fel de basme, legende sau poveşti pe care cunosc cu
privire la sfera localităţii lor. Bineînţeles, că majoritatea acestora s-au dovedit afi
legate de forma de relief dominantă a zonei, care este Piatra Tomii, un masiv stâncos,
care pare a domina de când lumea dealurile şi văile care compun teritoriul comunei.
Cu privire la denumirea ei , actorii ne dezvăluie cum că aceasta ar fi legată de un om
din vechime pe nume Toma, care stăpânea cândva întreaga zonă şi care a lăsat scris
cum că c-ar fi un izvor undeva sub piatră, care a şi fost găsit. O altă legendă ne spune
cum că undeva în piatră există o uşă care se deschide numai la Duminica Tomii.
Un basm povesteşte cum că pe vremuri, erau în zonă nişte uriaşi:
„Erau acolo urieşi, oameni deosebit de putenici şi ăştia puneau o oală de

mămăligă cu apă la fiert, şi ei plecau către Cluj sau Sibiu după făină şi când se
întorceau, apa clocotea şi-şi făceau mămăligă.”
Deşi se înscrie oarecum într-o tradiţie fantastică răspândită în Ţara Moţilor,

prin motivul „urieşilor” este de notat altoirea specificului reprezentat de acţiunea
îndeplinită de aceştea în basm.
O povestire interesantă cu un evident specific local este cea legată de originile
şi dezvoltarea satului Bulbuc. Astfel, descoperim că acesta ar fi fost fondat de o bandă
de hoţi, care operau în Alba Iulia şi care răpind femei din zonă şi-au clădit case în
deal, la Bulbuc.
„Bulbucul e format din hoţi. Ăştia se duceau la piaţă, peste dealuri la Alba
Iulia...Şi-or venit de s-or cuibărit pe-ici prin peşteri şi şi-or adus muieri aici. Şi aşa s-o
înfiinţat satul acesta.sunt foarte răi şi au şi acuma mutră separată de ăştia de pe aici.
Umblau tot cu pălăria pe un ochişi erau foarte solidari:dacă cu unul avea cineva ceva,
apoi tot satul lor sărea.”
O altă legendă este legată de denumirea satului Curpeni, respondenţii afirmând

că pe vremuri existau un fel plante agăţătoare care împânzeau pereţii văii, care erau
numite curpeni. Când oamenii au început să populeze zona, au fost nevoiţi să
defrişeze valea de aceste plante descrise ca fiind asemănătoare lianelor.
50
IV.3. Elemente concrete ale specificului localităţii
Am dorit ca în cadrul demersului nostru să urmărim a surprindem o serie de

elemente concrete pe care comunitatea le consideră a fi reprezentative, în măsură
confere unicitate arealului, aşa cum se regăsesc acestea din relatările actorilor sociali,
membri ai comunităţii.
Fireşte de departe cel mai important element concret reiese a fi Piatra Tomii,
subiecţii oferindu-ne foarte multe informaţii despre aceasta, descriind-o în detaliu şi
încercând mereu să sublinieze pitorescul unic, fermecător al ei. Unul dintre subiecţi se
referă la Piatra Tomii într-o manieră poetică în încercarea de impresiona, spunându-
ne că este „ca un pom răsărit în pustiu”. Un aspect deosebit legat de Piatra Tomii, care
o face să fie diferită de orice alt masiv stâncos cunoscut de săteni, constă în existenţa
unui izvor undeva în vârf şi a unui izvor subteran care curge sub piatră.
Un alt element concret, care conferă un farmec aparte zonei este dat de alte
pietre mai mici de această dată localizate în apropierea satului Bulbuc, dar şi de
pădurile de salcâmi, care generează un aer parfumat, primăvara.
Trecând dincolo de formele de relief, şi coborându-ne asupra elementelor
artificiale, create de mâna omului, aflăm din relatările subiecţilor că şi în sfera
acestora, putem găsi dimensiuni ale unicităţii comunei. Cel mai important element
artificial specific este reprezentat de casele tradiţionale din piatră. Deşi, multe dintre
ele au dispărut, imaginea satului de piatră este încă vie în memoria comunităţii, din
descrierile subiecţilor, deosebit de amănunţite, suntem informaţi că acestea erau
făcute din pământ şi piatră fiind acoperite cu lespezi de piatră şi vopsite în alb pe
dinlăuntrul. Un aspect cu totul deosebit era vatra focului construită dintr-o
combinaţie de balegă şi nisip.
În sfârşit, un element artificial specific, mai particular, derivă din sfera
meşteşugăritului, practicat pe vremuri în zonă, reprezentat de strungul din lemn,
despre care ni se declară cum că poate şi găsit numai aici, al doilea exemplar fiind doar
la Bucureşti, la Muzeul Satului.
IV.4. Percepţia propriei valori a comunităţii
Tentativa noastră de a creiona percepţia comunităţii cu privire la propria

valoare se întemeiază pe sondarea sentimentului de mândrie locală. În această direcţie
am rugat intervievaţii să ne spună dacă sunt sau nu mândri de localitatea lor şi dacă au
vorbit şi altora despre ea. Relatările subiecţilor asupra acestui subiect emană un
melanj de positivism şi deziluzie. Locuitorii se declară a fi mândri de locul lor de
baştină, descriindu-l în toată frumuseţea lui şi subliniind chiar legătura organică cu
acesta: ”casele astea le-am făcut noi şi ne leagă!”
Acestui positivism declarat cu privire la sentimental mândriei locale, se adaugă
însă, imediat, cel al deziluziei cauzată de faptul că vin puţini oameni din afară cu care
51
să poată vorbi despre asta, iar aceşti puţini care vin nu sunt interesaţi să afle nimic
despre sat: ”Păi, din afară oameni n-or prea venit să povestim. Şi dacă venea vreunul,
nu-l interesa nimic. Dacă venea, avea numai pretenţii să-l omenim.”
IV.5. Percepţia posibilelor măsuri şi soluţii de reanimare a zonei
Un lait motiv desprins din toate relatările subiecţilor cu privire la acest subiect
vizat este dat de speranţa în acţiunile autorităţilor, a liderilor formali existenţi pe plan
local şi judeţean care sunt consideraţi afi singurii în măsură să poată reanima
dezvoltarea zonei.
Subiecţii interpelaţi ne oferă cu generozitate o serie de idei, care în
eventualitatea în care ar fi puse în practică ar putea conduce la stimularea unei
evoluţii pozitive a vieţii comunităţii şi a economiei arealului.
De pildă, se propune ca o soluţie cu potenţial succes construirea unei cabane,
sau pensiuni turistice la Piatra Tomii, în paralel cu amenejarea drumului şi punerea la
dispoziţia turiştilor a unor maşini de teren care să asigure transportul din sat până la
piatră.
„La Piatra Tomii s-ar putea face o cabană sau o pensiune, şi ar trebui să aducă
IMS-uri, care să urce drumul şi să ducă oameni acolo.”
„Singurul inconvenient este drumul, care ar trebui asfaltat.”
Relatările subiecţilor continuă în această direcţie cu propunerea de stimulare a

modernizării comunei prin atragerea unor investitori dispuşi să cumpere terenuri aici
şi să deschidă afaceri: cabane, pensiuni sau exploatarea pietrei.
Descoperim că este conştientizată nevoia de publicitate ca forţă de promovare
a imaginii şi potenţialului comunei, însă şi de această dată responsabilitatea este
percepută ca fiind tot la nivelul autorităţilor:
„Ar trebui să se pornească de la primărie, de la oamenii cu putere, care să se

implice.”
O măsură percepută ca fiind eficientă pentru popularizarea zonei este cea

referitoare la înfrăţirea comunei cu alte localităţi de prin străinătate:
”Înfrăţirea ar fi fost un mijloc de popularizare, că noi nu suntem înfrăţiţi cu

nimeni. Şi dacă ar veni 2-3 familii de francezi, ei ar spune la alţii şi la alţii...”
Ca o soluţie originală, neaşteptată ase regăsi în cadrul percepţiei comunităţii

este cea referitoare la refacerea satelor din zonă prin repopulare, soluţie percepută ca
52
fiind posibilă doar în contextul în care statul ar putea oferi avantaje şi facilităţi pentru
oamenii care ar dori să vină şi să se stabilească aici.
„Ştiţi cum m-am gândit eu? Că-i plină ţara de oameni de ăştia ca noi, ai
nimănui. Ar fi bine să se refacă satele astea şi să se întoarcă şi ceea care or plecat. Dar
ăia nu se mai întorc de la bine la rău, numai dacă li s-ar da nişte avantaje.”
IV.6. Obiceiuri. Tradiţii. Păstrători
Investigând această dimensiune, am încercat, prin demersul nostru, să obţinem

pe baza relatărilor celor intervievaţi un tablou policrom cât mai detaliat al zestrei
obşteşti care alcătuieşte tezaurul datinilor, obiceiurilor şi tradiţiilor, care animau
cândva viaţa socială şi culturală a arealului. Obţinem de la subiecţi cu această ocazie
un adevărat inventar de obiceiuri şi tradiţii vechi ce veneau să sublinieze specificul
cultural al comunei.
Astfel, cu ocazia Crăciunului, pe lângă mai des întâlnitele şi-n alte părţi mersul
cu Steaua, cu colinda, sau cu craii şi chiar cu căluşarii, întâlnim aici amintiri legate de
„ospăţul feciorilor”, care ţinea 3 zile, şi unde”se duceau feciorii şi fetele întâia zi după
Crăciun, şi după aia îi chemau şi pe cei mai tineri, flăcăi şi necăsătoriţi”, respectiv de
„Gazda căluşerilor”, care „ţinea între Crăciun şi Anul Nou, şi acolo se invitau fete,
familii de căsătoriţi mai tinere şi totul se făcea la unul dintre căluşari acasă, şi toată
lumea ducea câte ceva.”.
De notat amintirile legate de alte aspecte specifice legate de mersul cu colinda,
acum dispărute: strigăturile la colindat şi colinzile bătrâneşti:”când mergeam cu flăcăii
la colindat prin alte sate, la Fântânele, oamenii nu ne lăsau să colindăm în casă şi
ziceai - am tot fost colindaţi de azi dimineaţă! Şi-atunci noi le ziceam – Da colindele
noastre-s mai harnice: spală, mătură...”
Printre tradiţiile dispărute se numără şi masa de la biserică, organizată de Paşti,
la Duminica Tomii întru cinstirea morţolor.
De asemenea, au dispărut multe obiceiuri specifice legate de ritualul nunţii:
portul miresei(coada împletită, coroniţa cu bănuţi), bocetul miresei, dar mai ales aşa
zisa nunta cu steag:
”Pe un băţ mai lat se împodobea un batic cu funde de culori diferite, şi se
puneau ciucuri ca la căluşari, şi câţiva zurgălăi. Pe urmă , un anume băiat mergea în
fruntea nunţii, el era stegarul, şi mergea în faţa alaiului şi chema lumea la nuntă.”
Au dispărut, ne informează subiecţii, şi clăcile de la seceriş, şi şezătorile de
iarnă, când femeile se strângeau „la tors şi la zdruncănit”.
O tradiţie importantă, dispărută şi ea, este cea a portului popular, în prezent,
existând doar câteva persoane (bătrânii), care mai au acasă „haine româneşti”.
Deşi, mai există unele obiceiuri care au reuşit să se menţină, cum ar fi mersul
cu colinda, căluşarii,sorcova şi Capra, toate celelalte, ne spun subiecţii au dispărut în
53
timp sau au căzut în desuetitudine, sub presiunea depopulării satelor, a influenţei
urbanismului în viaţa rurală, şi a schimbării generaţiilor.
„Sărbătorile s-or cam terminat, nu se mai ţin. Lumea o plecat la oraş, populaţia
s-o împuţinat...Oamenii au început să plece de acum 30 ani.”
„acum nu mai rentează să lucreze femeile cânepa acasă. Au apărut în prăvălie

haine multe şi ieftine...”
„Tradiţiile se pierd, că bătrânii nu mai pot şi pe ăştia tineri nu-i interesează. Ei

zic că ăia de demult or fost toţi proşti. Că dacă tat-su sau moşu-su ar avut 5-6 fraţi şi-
or dus-o greu cu pită şi slănină, or fost proşti. Acuma ăştia bagă în copii şi-i umple de
suc, ciocolată şi carne friptă, şi le fac toate năroziile. Nu ştiu numai de bine...”
În privinţa păstrătorilor de obiceiurilor şi eventuali transmiţători ai acestora,

relatările subiecţilor înfăţişează o realitate sumbră: puţinii păstrători rămaşi sunt
câţiva bătrâni care mai îmbracă la sărbătoarea „Fiii Satului”, haine populare, respectiv
un sculptor, care încearcă să menţină vie arta cioplirii lemnului, cândva renumită în
zonă.
IV.7. Proiecţia viitorului
Tentativa noastră de a obţine o proiecţie a comunităţii cu privire la propriul

viitor, a scos la iveală o perspectivă pesimistă conform căreia sunt puţine şanse de a
opri depopularea satelor, ceea ce se crede că va duce la desfiinţarea comunei: „Eu cred
că comuna nu mai are niciun viitor, din moment ce nu mai sunt oameni aici. Rămâne
pustiu!”
Singura şansă acordată de oameni propriei localităţi în viitor este legată de
repopularea comunei, văzută ca fiind posibilă doar în eventualitatea în care comuna
va putea oferi mai multe locuri de muncă:
„Numai dacă pe deal aici s-ar găsi un zăcământ, dacă s-ar face o carieră de
piatră, sau ceva de exploatarea lemnului, ceva care să forţă de muncă, să poată fi
oameni...”
„Ar mai fi o posibilitate prin turism, dar asta e mai greu, că drumurile sunt
rele, şi nu sunt accesibile pe toată perioada anului”.
54
Amenajarea ariei caracteristice pentru peisaj cultural în zona Ceru
B ă că inţ i, jud eţ ul Alb a
Cuprins
1 . I ntrod ucere
2 . Cad rul leg islativ în d omeniul d ezv oltă rii teritoriale pentru
consid erarea ş i protejarea peisajului cultural ş i patrimoniului
arh itectural
3 . Analiza situaţ iei ex istente la Ceru B ă că inţ i
4 . Arh itectura d in piatra d in R omania
5 . P ropuneri d e interv entie
B ib liog raf ie
Anex e
55
1. Introducere
Prezenta lucrare, parte componentă a Studiului privind aria caracteristică

pentru peisaj cultural î n zona C eru B ăcăinţ i, j udeţ ul A lb a, analizează
modalităţ ile de valorizare a elementelor de patrimoniu material - arh itectură
populară ( case de piatră) , arh eolog ie ( situri arh eolog ice) ş i de patrimoniu
imaterial ca premise ale dezvoltării prin cultură a comunei C eru B ăcăinţ i.
V alorif icarea patrimoniului rural reprezintă un catalizator al dezvoltării locale
mai ales î n zonele izolate ş i sub dezvoltate economic.
Propunerile cuprinse î n lucrare susţ in principiile dezvoltării rurale durab ile î n

vederea asig urării pe termen lung a dezvoltării ş i stab ilităţ ii sociale,
economice ş i culturale î n strâ nsă leg ătură cu protecţ ia ş i conservarea
mediului ş i a peisaj elor, a asig urării h ab itatelor, a b iodiversităţ ii, a păstrării
tradiţ iilor ş i patrimoniului cultural.
Studiul se constituie î ntr- o opţ iune strateg ică pentru dezvoltarea rurală
durab ilă prin reconsiderarea dimensiunii de mediu ş i culturale a zonei C eru
B ăcăinţ i pentru conservarea ş i valorizarea patrimoniului material ş i imaterial.
56
2. C ad r u l legislat iv î n d om eniu l d ez v olt ăr ii t er it or iale p ent r u c onsid er ar ea ş i
p r ot ej ar ea p eisaj u lu i c u lt u r al ş i p at r im oniu lu i ar h it ec t u r al
Legislaţie naţională
menajarea teritoriului şi urbanismul reglementează
ac ti v i tăţ i le d e ges ti o nare s p aţ i ală a teri to ri u lu i ţ ări i , ac ti v i tăţ i c are s u nt
o b li gato ri i , c o nti nu e, d e p ers p ec ti v ă ş i s e d es f ăş u rată î n i nteres u l
c o lec ti v i tăţ i lo r, î n c o nc o rd anţ ă c u v alo ri le ş i as p i raţ i i le s o c i etăţ i i ş i c u c eri nţ ele
i ntegrări i î n s p aţ i u l eu ro p ean.
c el d e s tab i li re a u no r elemente d e
amenaj are tu ri s ti c ă p entru v alo ri zarea p ei s aj u lu i c u ltu ral L anc răm- R â p a
R o ş i e. A nali zele ş i p ro p u neri le p rezentu lu i s tu d i u ţ i n c o nt d e o b i ec ti v ele
amenaj ări i teri to ri u lu i :
1. d ezv o ltarea ec o no mi c ă ş i s o c i ală ec h i li b rată a
2. î mb u nătăţ i rea c ali tăţ i i v i eţ i i o ameni lo r
3 . ges ti o narea res p o ns ab i lă a res u rs elo r natu rale ş i p ro tec ţ i a med i u lu i
4 . u ti li zarea raţ i o nală a teri to ri u lu i
C onv enţ ia europ eană a p eisajului, F lorenţ a 2 0 0 0 , ad op tată d e R omâ nia î n

anul 2 0 0 2
C o nv enţ i a eu ro p eană a p ei s aj u lu i es te b azată p e c o ns tatări le ref eri to are la

f ap tu l c ă p ei s aj u l p arti c i p ă î ntr- o mani eră i mp o rtantă la i nteres u l general î n
c eea c e p ri v eş te d o meni i le: c u ltu ral, ec o lo gi c , d e med i u ş i s o c i al ş i c ă el
c o ns ti tu i e o res u rs ă f av o rab i lă p entru ac ti v i tatea ec o no mi c ă, ale c ăru i
p ro tec ţ i e, management ş i amenaj are c o res p u nzăto are c o ntri b u i e la c rearea
d e lo c u ri d e mu nc ă, p ei s aj u l c o ntri b u i e la f o rmarea c u ltu ri lo r lo c ale ş i es te o
c o mp o nentă d e b ază a p atri mo ni u lu i natu ral ş i c u ltu ral eu ro p ean, c o ntri b u i nd
la b u năs tarea u mană ş i la c o ns o li d area i d enti tăţ i i eu ro p ene. D e as emenea,
s e af i rmă f ap tu l c ă p ei s aj u l es te o p arte i mp o rtantă a c ali tăţ i i v i eţ i i p entru
o ameni i d e p retu ti nd eni î n areale u rb ane s au ru rale.
M ăsu r ile d e int er v enţie d ef i ni te d e C o nv enţ i a eu ro p eană a p ei s aj u lu i d i n

p u nc t d e v ed ere a amenaj ări i teri to ri u lu i s u nt legate d e:
&

!" # $ % # %
57
este o expresie prin care autorităţile publice competente
d esemneaz ă principii g enerale, strateg ii ş i linii d irectoare care permit
ad optarea d e măsuri specif ice care au ca scop protecţia, manag ementul ş i
amenaj area peisaj ului;
ce cuprind e acţiunile ce v iz eaz ă, î ntr- o perspectiv ă d e
d ez v oltare d urabilă, î ntreţinerea peisaj ului î n scopul d irecţionării ş i
armoniz ării transf ormărilor ind use d e ev oluţiile sociale, economice ş i d e
med iu;
reprez intă acţiunile cu caracter d e perspectiv ă ce au ca
scop d ez v oltarea, restaurarea sau crearea d e peisaj e.
ţiului comunitar (SDEC)

“ S pre o d ez v oltare spaţială ech ilibrată ş i d urabilă a teritoriului U niunii
E uropene” ( aprobat la C onsiliul inf ormal al M iniş trilor responsabili d e
amenaj area teritoriului la P ostd am, mai 1 9 9 9 )
ării teritoriului european ş i
constituie pentru R omâ nia mod el principial pentru coord onarea proceselor d e
d ez v oltare locală ş i naţională. D in principiile expuse î n d ocument le v om
numi pe cele care au leg ătură d irectă cu patrimoniul, natura ş i peisaj ul
cultural.
1. N a t u r a ş i p a t r i m o n i u l c u l t u r a l r e p r e z i n t ă a t u -u r i p e n t r u d e z v o l t a r e
P eisaj ele culturale, centrele istorice sunt consid erate expresia id entităţii
europene ş i au importanţă univ ersală. A cestea f ac parte integ rantă d in
med iul cotid ian d e v iaţă al locuitorilor acestora ş i î mbog ăţesc calitatea v ieţii
lor. M ăsurile d e protecţie strictă a locurilor ş i monumentelor listate acoperă
d oar o mică parte d in acest patrimoniu, impunâ nd u- se o abord are creativ ă
pentru ev itarea d eg rad ării ş i pentru a f i posibilă transmiterea patrimoniul
cultural g eneraţiilor v iitoare. E ste î ncuraj ată crearea d e centre culturale,
reamenaj area spaţiilor publice ş i rev italiz area locurilor memoriei colectiv e. Î n
acest scop, d ez v oltarea culturală poate j uca un rol d e reech ilibrare socială ş i
spaţială.
N atura ş i patrimoniul cultural constituie un f actor economic tot mai important
pentru d ez v oltarea reg ională. C alitatea v ieţii î n oraş e, î n î mprej urimile lor ş i î n
med iul rural interv ine d in ce î n ce mai mult î n amplasarea î ntreprind erilor.
E lementele d e patrimoniu natural ş i cultural reprez intă ş i ele un atu esenţial
pentru d ez v oltarea turismului.
58
1. G estionarea creativă a p eisaj elor culturale
P eisajele culturale contribuie la identitatea locală ş i reg ională ş i ref lectă
istoria ş i interacţ iunea dintre om ş i natură . E le rep rezintă în consecinţ ă o
valoare considerabilă , de ex emp lu ca atracţ ii turistice. P ă strarea acestor
p eisaje culturale este f oarte imp ortantă , dar ea nu trebuie să se manif este
ex cesiv ci să p ermită ex p loatarea economică .
Principii directoare pentru Dezvoltarea Teritorială Durabilă a Continentului

E uropean,
C onf erinţ a E urop eană a M iniş trilor R esp onsabili cu Amenajarea T eritoriului
( C E M AT )
P rintre p rincip iile p oliticii de amenajare durabilă a E urop ei sunt enunţ ate
urmă toarele care sunt în leg ă tură cu p atrimoniul ş i p eisajul cultural:
1. V alorif icarea p atrimoniului cultural ca f actor de dez voltare

V alorif icarea p atrimoniului cultural este f actor de creş tere a atractivită ţ ii
reg ionale ş i locale p entru p op ulaţ ie, investitori ş i turism, f iind astf el un f actor
imp ortant de dezvoltare economică ce contribuie în mod semnif icativ la
întarirea identitatii reg ionale. Amenajarea teritoriului va trebui să contribuie la
o g estiune integ rată a p atrimoniului cultural înteleasa ca un p roces evolutiv
care p rotejează ş i conservă p atrimoniul luâ nd în considerare nevoile
societă ţ ii moderne.
2. Promovarea unui turism durabil şi de calitate

Amenajarea teritoriului trebuie sa aiba în vedere utilizarea ocaziilor
oltare care decurg din turism. V or trebui p romovate, cu p rioritate, f orme
de turism de calitate si durabil. Î n acest contex t, un rol deosebit revine
p oliticilor de dezvoltare teritorială ş i urbană . O cunoaş tere ap rof undată a
ecosistemelor ş i locurilor cu p otenţ ial turistic este în g eneral necesară , la f el
ca ş i utilizarea unor noi instrumente ş i p roceduri de g h idaj si de control
p ublic. F ormele de turism ecolog ic ş i cultural adap tate la conditiile reg ionale
si locale rep rezinta un p otential economic imp orta
P e lâ ng a p rincip iile unei p olitici de amenajare durabile, se p rop un masuri de

amenajare mai detaliate p entru p eisaje culturale europ ene.
59
Măsuri de amenajare a teritoriului pentru regiuni caracteristice ale Europei
P eisajele culturale
Europa se compune dintr-o multitudine de peisaje culturale. Ele sunt martorii
leg aturilor trecute si prez ente ale omului cu mediul să u î nconjură tor. P olitica
de amenajare poate sa contrib uie la protecţ ia peisajelor, la administrarea ş i
amenajarea lor prin intermediul unor mă suri adecv ate ş i printr-o mai b ună
interacţ iune a div erselor politici sectoriale î n ceea ce priv este impactul lor
asupra teritoriului. P rintre mă surile adecv ate î n materie de protectie a
peisajelor f ig ureaz ă :
studiul si ev aluarea g enerală a peisajelor, analiz a proprietatilor lor, a
ecosistemelor peisag ere, a inf luentelor la care sunt supuse si a modif icarilor
care rez ulta de aici;
- punerea î n aplicare a politicilor integ rate orientate simultan că tre protecţ ia,
g estiunea ş i amenajarea peisajelor;
sensib iliz area pub licului, a org aniz aţ iilor priv ate ş i a colectiv ită ţ ilor teritoriale
î n priv inţ a v alorii peisajelor, a importanţ ei lor economice, a modif ică rilor
acestora ca ş i a posib ilită ţ ilor de conserv are ş i de dez v o
Convenţia pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei, Granada, 3

octomb rie 1 9 8 5
C onv enţ ia a f ost semnată de statele memb re ale C onsiliului Europei pentru a
realiz a o uniune mai strâ nsă î ntre memb rii să i pentru salv g ardarea ş i
promov area idealurile ş i principiilor ref eritoare la patrimoniul lor comun.
A rg umentul care stă la b az a C onv enţ iei este considerarea patrimoniului
arh itectural ca ex presie de neâ nlocuit a b og ă ţ iei ş i div ersită ţ ii patrimoniului
cultural al Europei, mă rturie a trecutului ş i b un comun al tuturor europenilor.
S tatele memb re se ang ajeaz ă să adopte politici de conserv are integ rată ,
care:
1 . să includa protectia patrimoniului arh itectural printre ob iectiv ele esentiale
ale amenajarii teritoriului si ale urb anismului ş i să asig ure luarea î n
considerare a acestui imperativ î n div ersele stadii de elab orare a planurilor
de amenajare si a procedurilor de autoriz are a lucră rilor;
2 . să promov ez e prog rame de restaurare ş i de intreţ inere a patrimoniului
arh itectural;
3 . să f acă din conserv area, animarea ş i punerea î n v aloare a patrimoniului
arh itectural un element major al politicilor in materie de cultura, de mediu si
de amenajarea teritoriului;
60

!
#" $ % & % "
'% ( ')* ,+- .

/ % 0 $ )12! / '. #
% . 3% % 4 '.3 '5"&

".
1 1 % ' .6 6" !78.6 % - 9. ): % $ * 1 . %
, %,& % ,;' - <
= 8. 6 "% . > &! % - . 1-? % 7 ):
% % 7@ %
" $ % 6"@A' / %&" @ ); % B
CEDF GHIKJ,FLNMPOPQLM I'R STIVUWGMYXGM M(Z[XLNQ&\FG'F]_^WS7OBL`FaQbZ[XLNQ&\7Sbc8I'M(d&Qce\FOfMPOfMghSbiM
HXLI'jM R S6dX;LNF!DMfXGMH MgkFLlF]m'F M \'nM D]o(ppq
r49' tsu' - % b.". -T& %" % v - [@.a ,w a x$ a
! "'. zy`..{!

% |):)8$ .{>zy`..} & !
{>*~ )8 W
" 7
W ' )* %WyN . !+- ! %
. V- / % " % @ > ):
$ 6& % '.8 1.
% !
&
% %!. 9 %
% @
" " % v)* ,+/ . % &r9'
-0P Nv -
! !2 &#N VP- ,&& 2 ¢¡&£E¤ PB N'¥#r4!Y.%
% ' '. ¦% ):&
% . % §> ¨ % . %
"AyN); '©" / % '
" ,+-% & 1>& %

'? -, ,@.$ 1& ! @ ª ')*
%
! %
' &
-" .% @ .7«`¬! w-e -/w % V@. w %
! . -..$ . ®" $ % ®"
): . ¯ ')1 % . %
):2 ' % A"
!5- / %& .a % °" . ); %W @ . %2>
% . %B(± T %
" &-a.& )*
t! % - . ta.w
% 0& .3
" ° . % ²> [" !+-¬% @ . % ¬³& "%4. [4!@!@
! % 9 &´..
"
9. -> . $ % v&" ' -
): & ' '.6-
> t" ,+W % . %% 9' -v @ "

,+- -t )1" -
w
#
"
>& w %
7µ % % ¢ &
9.
¶¶! %
'.|- - % |..$ ¶©yN
'. &| %
@. 9 % t 0" ,# .t & % 9 ´> % . %7"&@# t 9'T 0 #%
): · )8" -- -¸"
'&B¹! % . ºy`..»! %
'. »! )1 ¼>
& "

% ! % 9 & % *> ½ % . %
61
3. Analiza situaţiei existente la Ceru Băcăinţi
Din punct de vedere a poziţiei geografice, comuna deţine numeroase

dezavantaj e datorită distanţei rel ativ mari faţă de centrul urb an cel mai
important al j udeţul ui, municipiul A l b a I ul ia ( aprox . 3 0 k m) , situarea l a l imita
j udeţel or A l b a ş i H unedoara, infrastructură rutieră de acces spre comună î n
stare nemodernizată ş i b ariera pe care o formează râ ul M ureş pentru a
0
comunica cu centrel e urb ane ş i punctel e de comunicaţie feroviară V inţu de

J os sau Ş ib ot reprezintă î mpreună cauze al e izol ă rii ş i al e sub dezvol tă rii
acestei comune. Distanţa redusă faţă de centrul monoindustrial C ugir ( cca.
1 5 k m) nu mai constituie un avantaj odată cu decă derea economică a
oraş ul ui.
F actorii sub dezvol tă rii comunei sunt l egaţi totodată de numă rul redus al
popul aţiei, factor restrictiv pentru dezvol tare. C omuna C eru B ă că inţi este cea
mai mică comună din acest punct de vedere din j udeţul A l b a, numă rul
l ocuitoril or l a 1 iul ie 2 0 0 3 fiind1 de 3 4 5 , î n scă dere cu 1 ţă de efectivul
popul aţiei î n 1 9 9 2 ( 4 7 9 l ocuitori) . După 1 9 9 0 popul aţia ş i- a continuat tendinţa
de migrare spre al te centre urb ane, economia l ocal ă fiind una ex cl usiv
agrară .
L a recensă mâ ntul din 2 0 0 2 , structura pe sex e ş i grupe de vâ rstă ară ta o

popul aţie î mb ă trâ nită , 3 2 % din persoane aveau peste 6 0 ani iar tinerii aveau
o pondere î n total popul aţie de 1 6 % ( grupa de vâ rstă 0 - 1 9 ani) . Î n cifre
ab sol ute, numă rul b ă trâ nil or era î n 2 0 0 2 de 2 ori mai mare decâ t al tineril or.
P opul aţia î mb ă trâ nită , tendinţa de migrare a tineril or sunt factori defavorizanţi
ai dezvol tă rii. L ipsa de diversificare a economiei l ocal e b azată ex cl usiv pe
agricul tură ş i pe creş terea animal el or, izol at ş i pe practicarea meş teş uguril or,
l ipsa serviciil or face neatractivă stab il irea î n l ocal itate a persoanel or î n vâ rstă
de muncă .
I nfrastructura rutieră este foarte sl ab dezvol tată pe teritoriul comunei, nu

ex istă dotă ri edil itare ( al imentare cu apă ş i canal izare) , transportul de
persoane se face cu un singur microb us ş i asigură l egă tura doar cu
l ocal ită ţil e Ş ib ot ş i C ugir.
0

1 ! " $# % & ' ( !) " % * + ,$ - & .% /) &
62
Patrimoniul material - case construite integral din piatră - a suferit în ultimii
ani un proces rapid de degradare ş i se află în pericol de a dispare prin
utiliz area acestui material la noile construcţ ii din mediul urb an. C eru B ăcăinţ i
este un loc cunoscut în j udeţ pentru posib ilitatea de a v alorifica piatră din
construcţ iile nefolosite sau părăsite la preţ uri modice sau ch iar gratuit. Î n
prez ent asistăm la j efuirea iremediab ilă a unui patrimoniu inestimab il ş i unic
la niv el naţ ional. C eea ce poate fi considerat element de atracţ ie turistică ş i
ş tiinţ ifică pentru comună ş i j udeţ este în pericol de a dispărea datorită lipsei
de consideraţ ie dar ş i de conş tientiz are de către populaţ ie ş i autorităţ ile
locale a v alorii acestui patrimoniu. S ituaţ ia critică a patrimoniului a fost
generată ş i de faptul că nu ex istă studii de etnografie ş i arh itectură care să fi
stab ilit v aloarea patrimonială a acestor elemente de arh itectură ( se întâ nelsc
menţ iuni la z ona C eru B ăcăinţ i doar în dicţ ionarele de etnografie citate de
noi) .
C onstrucţ iile de piatră s-au păstrat în proporţ ie foarte redusă ş i în prez ent nu
mai ex istă nici o locuinţ ă în piatră integră. U ltima gospodărie locuită am
fotografiat-o în mai 2 0 0 3 , aceasta fiind transportată după decesul
proprietarului.
A ş a cum prez intă studiul etnografic realiz at în cadrul acestei lucrări, comuna
C eru B ăcăinţ i este depoz itara unui patrimoniu imaterial foarte arh aic, poate
unul din cel mai b ine prez erv at din j udeţ .
63
4. Arhitectura din piatră în România
Zona Ceru Băcăinţi este descrisă în Dicţionarul de artă populară

m icro- z onă g raf ică de un deoseb it interes pentru orig inala arh itectură
de piatră de v ech e tradiţie” . Com una este integ rată într- o z onă m ai v astă
a construcţiilor de piatră care se întinde de o parte ş i de alta a cursului
m ij lociu al M ureş ului, în dreptul O răş tiei, urcâ nd pe v alea G rădiş tei în sud
pe apa Băcăinţilor. Dicţionarul af irm ă că arh itectura de piatră din b az inul
Ceru Băcăinţi are un elem ent ce nu se m ai reg ăseş te pe teritoriul
rom â nesc, anum e casele ş i anex ele g ospodăreş ti au ş i acoperiş ul tot din
lespez i de piatră; de aceea, ş arpanta, f oarte solidă, special construită,
scundă este în 2 ape. P ereţii sunt construiţi din piatră plată de m al care
cliv eaz ă uş or în lespez i m ai g roase cioplite utiliz ate la construirea
pereţilor ori în lespez i m ai sub ţiri f olosite pentru acoperiş ul scund în 2
ape susţinut de căpriori soliz i ş i leaţuri g roase. P orţile sunt străj uite de

stâ lpi nef asonaţi iar îm prej m urile sunt din piatră, un alt elem ent v aloros al
peisaj ului cultural.
A rh itectura de piatră nu a f ost răspâ ndită în toată ţara, ci f orm eaz ă

anum ite enclav e: în sudul Banatului ş i sud- estul T ransilv aniei, în clisura

Dunării, în Ţ ara A lm ăj ului, în Ţ ara H aţeg ului, în M unţii A puseni, în

Dob rog ea etc. Cea m ai m are concentrare de case de piatră se af lă însă
pe teritoriul com unei Ceru Băcăinţi, satele aparţinătoare Dum b răv iţa,
Cucuta, G roş i, F întînele, Curpeni, Bolov ăneş ti, V alea M are, V iez uri ş i
Bulb uc
A trag e atenţia f aptul că această z onă restrâ nsă este situată în im ediata
v ecinătate a m arilor centre dacice din M unţii O răş tiei ale cărei v estig ii de
piatră im presioneaz ă prin dim ensiunile lor.

!

" # # $ %&
'
& % )( * ! + , -
" # $ . /0 12-

* 3
40 5
6& +, %
' " # $ 7

8& ' 9 : ' '
&

; < < " %&
'
64
5. P r o p u n e r i d e i n t e r v e n ţ i e
P r o p u n e r i d e a m e n a ja r e t u r is t ic ă
Pentru revigorarea turismului în această z onă, p rop unem un traseu p ietonal

( F az a 1 ) sau auto ( F az a 2 ) care să unească z onele urb ane cu z onele
interesante d in p unct d e ved ere al p atrimoniului şi p eisaj ului cultural, care p e
lâ ngă p ersp ectivele f rumoase şi monumentele naturii să integrez e şi
elemente d e arh itectură p op ulară, vestigii arh eologice sau istorice. Î n acest
f el, s- ar reconsid era vech ile d rumuri p rincip ale ce se f ăceau p e creste şi nu
p e văi. Pe traseele actualelor d rumuri f orestiere sau comunale se p oate
amenaj a un traseu p ietonal care ulterior p rin lărgire şi mod erniz are să d evină
p racticab il si cu automob ilul. A cest traseu ar p leca d in municip iul A lb a I ulia,
z ona S ch it, ar urca p e creasta d intre râ ul M ureş şi A mp oi în ap rop ierea
vâ rf ului M amut. A p oi, d in actualul d rum care urmăreşte cu ap rox imaţie
creasta, se p oate d esp rind e un marcaj turistic care să cond ucă la cetatea d e
la T ăuţi şi ap oi la gară. Î n continuare, d in z ona înaltă a satului I nuri, comuna
V inţu d e J os se va d esp rind e un marcaj care să cob oare sp re V alea V inţului
la C etatea med ievală d e la V urp ăr şi ap oi p e d rumul care d uce la satul
centru d e comună V inţu d e J os.
D rumul d e creastă p oate continua p e lâ ngă satul R ăcătău d e und e se p oate

cob ori p e V alea B land iana sp re M ureş sau p e V alea G alaţiului sp re A mp oi.
U rmatoarea intersectie a d rumului d e creasta se va f ace în ap rop ierea

satului B ulb uci d e und e se p oate viz ita Piatra T omii şi ap oi cob orî în centrul
d e comună C eru B ăcăinţi, şi ap oi sp re M ureş sau p e V alea M ică la
rez ervaţia geologică C alcarele d e la V alea M ică şi M ănăstirea Pătrinj eni sp re
A mp oi.
D rumul p rincip al d e creastă continuă p rintre satul C ib , com. A lmaşu M are şi

oraşul Z latna p ana la Plai p e d rumul j ud etean care leagă Z latna d e A lmaşul
M are und e se p oate viz ita M uz eul E tnograf ic A ch im E milian nainte d e
această intersecţie sp re stâ nga se va d esp rind e o p otecă turistică care va
cond uce la C h eile C ib ului si la C h eile G lod ului care se af lă în imed iata
ap rop iere.
65
ă ă ă ş
ă ă
ă p e p a rte a d re a p tă ş ă
ă ă ţ ă ! ţ " , re s p e c tiv m o n u m e n te le
m e d ie v a le D e n s u ş, S t r e i , C r i s c i o r , S â n t ăm ăr i a O r le a , R î b i ţa s a u c u
m o n u m e n te le r u i n e d e p i a t r ă a l e c e t ăţi l o r d a c i c e şi a l e c o n s tru c ţi i l o r ro m a n e
d in p r e a jm a S a r m iz e g e tu s e i. M a i m u lt, C e r u B ăc ăi n ţi p o a te le g a c o n s tru c ţi i l e
e n u m e ra te m a i s u s d e C e ta te a d a c ic ă d e la P ia t r a C r a i v i i şi r u in e le c a s tr u lu i
r o m a n d e la A lb a Iu lia .
u l tu r is tic p r in c ip a l d e c r e a s tă ş#$
ă % & ş ' ( ă ă
ă ( $ #% ş A c e s t tr a s e u tu r is tic m a jo r a r
f a c e l e g ăt u r a î n t r e A l b a I u l i a şi A r i e şe n i , p r i n c i p a l a s t a ţi u n e t u r i s t i c ă d i n d i n
M u n ţi i A p u s e n i , j u d e ţu l A l b a
În c a d r u l c o m u n e i, s e p r o p u n tr a s e e c a r e s ă in te g r e z e e le m e n te le d e
a r h i t e c t u r ă p o p u l a r ă şi s i t u l a r h e o l o g i c d e l a P i a t r a T o m i i , c a r e e s t e şi
r e z e r v a ţi e g e o l o g i c ă c e o f e r ă p e r s p e c t i v ă d e o s e b i t ă a s u p r a V ăi i M u r e şu l u i .
) * e a c tu a liz a r e a P la n u lu i U rb a n is tic G e n e ra l a l c o m u n e i C e r u B ăc ăi n ţi şi
e la b o r a r e a S tr a te g ie i d e d e z v o lta r e s p a ţi a l ă a c o m u n e i c u lu a r e a în
c o n s id e r a r e a o p o rtu n i t ăţi l o r d e d e z v o lta r e p e c a r e le a r e c o n s e r v a r e a şi
v a lo r iz a r e a tu r is t ic ăa p a tr im o n iu lu i m a t e r i a l şi i m a te r ia l.
2 . E l a b o r a r e a u n u i P l a n d e A m e n a j a r e a T e r i t o r i u l u i I n t e r j u d e ţe a n A lb a -
H u n e d o a r a p r i v i n d r e a l i z a r e a u n u i t r a s e u “D r u m u l c a s e l o r d e p i a t r ă”
3 . E la b o r a r e a u n u i P la n d e A m e n a ja r e a T e r ito r iu lu i c u c a r a c te r tu r is tic în tr e
M u r e ş, A m p o i şi l i m i t a c u j u d e ţu l c u H u n e d o a r a
66
CONCLUZII GENERALE ŞI
PROPUNERI DE INTERVENŢII
V. CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI DE POLITICĂ A PEISAJULUI
CULTURAL „ZONA CERU BĂCĂINŢI”
Convenţia Europeană a Peisajului (Florenţa 2000) defineşte peisajul cultural ca

fiind “o parte de teritoriu perceput ca atare de către populaţie, ale cărui caracteristici
sunt rezultatul acţiunii şi interacţiunii factorilor naturali şi/sau umani”. Într-o
comunitate mică şi marginală geografic, peisajul compus din numeroase elemente cu
valoare de patrimoniu natural şi cultural este în prezent ignorat. Valorizarea lui
durabilă determină creşterea bunăstării sociale şi individuale.
Existenţa unei bogate resurse de piatră (gresii stratificate) a determinat apariţia
unei arhitecturi vernaculare unice în România. Zona Ceru Băcăinţi reprezintă cea mai
interesantă şi originală insulă de arhitectură din piatră de pe teritoriul României,
ilustrând un arhetip al arhitecturii populare specifice Munţilor Apuseni. Este vorba de
o arhitectură în care nu numai pereţii, ci şi acoperişurile sunt realizate din piatră,
elemente ce conferă caracterul de unicat al acestor construcţii. Materialele şi tehnica
de construcţie arhaică singularizează aceste construcţii în ansamblul arhitecturii
populare româneşti.
În zona Ceru Băcăinţi, elementele marcante ale peisajului cultural sunt
mărturii ale interacţiunii omului cu mediul. Acestea includ cadrul natural,
patrimoniul material şi imaterial, după cum urmează:
Elementele naturale:
- piscurile calcaroase (klippe) Piatra Tomii, Piatra Mare şi Piatra Mică;
- terasele naturale, mărturie a agriculturii de coastă;
- pădurile de cer;
- pădurile de salcâm.
Elementele de patrimoniu material de factură arhitectural-arhaică şi situri

arheologice:
- gospodăria tradiţională: casa, anexele gospodăreşti şi împrejmuirea din piatră;
- gospodăria tradiţională: casa, anexele gospodăreşti din lemn;
- siturile arheologice.
Elementele de patrimoniu imaterial:

- credinţele, miturile şi obiceiurile;
- meşteşugurile tradiţionale;
- portul popular;
- ansamblul de căluşari Ceru Băcăinţi;
- tehnica de construire a caselor;
- tehnicile de producţie agro-pastorală;
- modalităţile de organizare a vieţii sociale, cu nunaţe arhaice;
67
- sărbătorile din calendarul laic şi religios;
- toponimele etc.
Cercetarea in situ a zonei Ceru Băcăinţi (comuna şi localităţile aparţinătoare)

ne-a dezvăluit existenţa unui areal arhitectural şi etnografic de un arhaism copleşitor,
cu un vădit specific agro-pastoral, reliefat nouă prin elementele caracteristice ale
construcţiilor de piatră şi lemn. Acest fond arhitectural întâlnit de noi în zonă pare că
a încremenit undeva în veacurile Evului mediu.
Materialele utilizate, tehnicile de lucru folosite şi mai cu seamă uneltele sunt
aceleaşi cu cele întâlnite în mediul rural al veacurilor IX-XI. Aici s-a construit, de-a
lungul timpului, cu aceleaşi unelte şi cu aceleaşi materiale iar „meşterul” nu a evoluat,
în esenţă, în tehnica sa de a construi. Felul în care s-au ridicat în această zonă casele
din lemn şi mai ales cele din piatră a rămas în esenţă credincios acestui arhetip.
Putem vorbi de arhaism mai ales în ceea ce priveşte, de exemplu, tipul de
chertare folosit, felul de fasonare a lemnului (cununa în patru feţe), structura şi tipul
de acoperiş (cu patru ape la învelitoarea de paie a caselor de lemn sau în două ape la
învelitoarea din lespezi a caselor de piatră) etc. Chiar şi organizarea gospodăriei în
general şi a casei şi a anexelor în particular dovedesc un conservatorism de excepţie în
această zonă. Acest conservatorism îşi găseşte o utilitate şi în contextul deosebit al
formelor de relief şi a peisajului excepţional, dar şi al vieţii de zi cu zi marcată de
specificul agro-pastoral, încă în mare parte nealterat. În acest areal, omul modern se
simte întors în urmă cu secole, deşi tumultul vieţii contemporane se află în imediata
vecinătate, în culoarul văii Mureşului.
Studiul demonstrează existenţa unor tradiţii culturale şi cutume de o mare
valoare, a unui mod specific de viaţă nealterat, conservate în timp datorită lipsei unei
infrastructuri moderne şi a unor legături facile cu mediul urban. Procesul de
depopulare a condus la îmbătrânirea populaţiei. Cei rămaşi, în majoritatea lor
persoane în vârstă, au păstrat în memoria colectivă orală modelul de viaţă arhaic, cu
tradiţii şi obiceiuri autentice şi specifice. Valorizarea turistică a acestui patrimoniu
imaterial trebuie să se realizeze prin iniţierea unor cercetări etnografice aprofundate,
cu caracter de urgenţă, ca urmare a dispariţiei fizice a martorilor.
Elementele de peisaj de mare voaloare întâlnite în acest areal sunt Piatra Tomii
(clasată rezervaţie geologică), Piatra Mare şi Piatra Mică din arealul cătunului Bulbuc
care trebuie menţinute şi protejate prin declararea lor ca monumente ale naturii.
Studiul elaborat recomandă politici de dezvoltare în domeniile amenajării
teritoriului, urbanism, infrastructură şi turism, repere care pot conduce la demararea
unei noi viziuni economice locale. Considerăm că această abordare este singura viabilă
pentru dezvoltarea zonei, ea permiţând crearea de locuri de muncă, atât pentru
comunitatea restrânsă şi îmbătrânită, cât şi pentru generaţiile tinere şi dezrădăcinate
ca urmare a ineficienţei economiei pastoral-agrare de subzistenţă. Soluţiile propuse de
68
dezvoltare a zonei vor produce schimbări socio-economice care vor determina o
transformare accelerată a peisajului cultural valoros al comunei Ceru Băcăinţi.
Această dezvoltare este benefică pentru comunitate însă cere o severă politică
de protejare şi conservare la nivel judeţean şi prin însuşire, la nivel local, pentru
menţinerea nealterată a elementelor naturale, de patrimoniu material de factură
arhitectural arhaică şi sit arheologic şi al celor de patrimoniu imaterial. Acest fapt,
împreună cu conştientizarea pericolului degradării continue a patrimoniului şi chiar
al dispariţiei lui fizice, impune luarea unor măsuri urgente de salvare prin declararea
zonei ca arie culturală protejată şi păstrarea unor zone din cadrul localităţii cu statut
de eco-muzeu cu conservare in situ.
Peisajul nu reprezintă numai un patrimoniu cultural şi ecologic, el este şi un
patrimoniu economic. Peisajul constituie o resursă avantajoasă pentru comunitate, iar
protecţia, managementul şi amenajarea sa contribuie la crearea de locuri de muncă.
Economia agro-pastorală, de subzistenţă, permanentizată aici până în a doua jumătate
a veacului trecut, nu mai poate constitui o soluţie pentru revitalizarea vieţii în zonă.
Turismul durabil reprezintă o alternativă reală la economia de subzistenţă având în
vedere extraordinarul fond cultural arhaic şi de peisaj existent. Peisajul şi patrimoniul
cultural reprezintă un capital care duce la obţinerea profitului prin practicarea
turismului cultural şi ecologic. Această opţiune de dezvoltare ar permite salvarea
zestrei patrimoniale şi de peisaj, ce încă mai există în zonă şi ar conferi totodată
localnicilor locuri de muncă stabile, în sfera serviciilor, stopând, într-o primă fază,
alarmantă depopulare a zonei.
Managementul peisajului, potrivit Convenţiei europene a peisajului, cuprinde
acţiuni ce vizează într-o perspectivă de dezvoltare durabilă întreţinerea peisajului în
scopul direcţionării şi armonizării transformărilor induse de evoluţiile sociale,
economice şi de mediu. Pe lângă conservarea in situ recomandată, sunt necesare
acţiuni de conservare integrată pentru a menţine aspectele semnificative ale
peisajului, respectiv ale construcţiilor din piatră care sunt justificate prin valoarea lor
patrimonială. Mijloacele necesare unei conservări integrate sunt de natură juridică,
administrativă, financiară şi tehnică (Carta europeană a patrimoniului arhitectural
adoptat de Consiliul Europei, 1975).
Reglementările legislative de protecţie şi conservare sunt necesar a fi demarate
de către autorităţile judeţene prin programe directe de stopare a degradării
patrimoniului existent, degradare datorată în prezent factorilor de mediu dar mai cu
seamă imixtiunii modernului în această comunitate.
Valorificarea peisajului în interesul comunităţii se va face prin amenajarea lui,
ceea ce presupune acţiuni cu caracter de perspectivă pentru valorizarea şi restaurarea
de peisaj cultural acolo unde activitatea umană a intervenit brutal.
Toată această zonă ar putea beneficia şi de o reţea de trasee turistice ecologice,
care să acopere întregul areal dar să îl şi conecteze la alte zone învecinate, de o
69
deosebită valoare peisagistică, precum zona Cheilor Cibului înspre Geoagiu şi zona
cursului mijlociu al Ampoiului.
Amenajarea turistică prin integrarea teritoriului comunei într-un areal turistic
mai vast presupune şi intervenţii de creare a unor legături prin trasee pietonale cu alte
zone turistice învecinate şi marcarea acestora prin panouri indicatoare şi marcaje
turistice.
Modelele de dezvoltare oferite de Uniunea Europeană cu privire la mediul
rural şi zonele defavorizate au demonstrat faptul că peisajul poate reprezinta pentru
comunitate un capital economic. Orice valorificare social-economică a peisajului
cultural trebuie să fie durabilă şi în acelaşi timp să nu altereze fondul arhaic şi de
peisaj natural.
Orice întârziere a implementării propunerilor de intervenţie din studiul de faţă
îi face responsabili de pierderea iremediabilă a unui patrimoniu unic în România, atât
pe cei implicaţi în cercetarea culturală a zonei, cât şi pe cei care iau decizii
administrative la nivel judeţean şi local.
COLECTIVUL
70
PROPUNERI DE
MĂSURILE SCOPUL
INTERVENŢIE
1. INFRASTRUCTURĂ -reabilitarea si dezvoltarea 1. Finalizarea asfaltării DJ 107 A
infrastructurii fizice locale până la limita cu judeţul
1.1 REABILITAREA ŞI are scopul reducerii Hunedoara
MODERNIZAREA disparităţilor între satul 2. Modernizarea drumului
INFRASTRUCTURII DE centru de comună şi satele comunal dintre DJ şi centrul de
TRANSPORT cu potenţial turistic, comună Ceru Băcăinţi
Proiectele vor urmări să atragerii de investitii prin 3. Pietruirea principalelor drumuri
conecteze satele izolate de crearea de infrastructură comunale pe cele 2 văi (Valea
centrul de comună. Pentru turistică, promovarii Curpeniului şi Valea Mare)
proiectele intercomunale se va cresterii economice şi 4. Echiparea edilitară prin
crea un parteneriat prin crearea de locuri de muncă alimentare cu apă şi canalizare a
asocierea cu alte comune. sustenabile; centrului de comună
Se vor reabilita acele drumuri -dezvoltarea turistică 5. Realizarea unui pod peste Mureş
care facilitează accesul în zone echilibrată în teritoriu si păstrarea actualului sistem de
cu potenţial turistic. trecere (bac, brudină)
1.2. DEZVOLTAREA -valorificarea resurselor 1. Amplasarea unui indicator la

teritoriului prin proiecte de intrarea în comună cu textul:
INFRASTRUCTURII DE
amenajare turistică care să „Ceru Băcăinţi - Arie culturală
TURISM conducă la crearea de protejată”
Resursele turistice ale comunei activităţi turistice şi 2. Crearea unui punct de informare
vor fi valorificate în mod atragerea astfel a cât mai turistică în centrul de comună
echilibrat prin încurajarea multor turişti; 3. Amplasarea unor table
dezvoltării armonioase a -diversificarea surselor de indicatoare cu informaţii despre
infrastructurii de turism. Se vor venit, crearea de noi locuri rezervaţia Piatra Tomii la intrarea
susţine financiar proiecte care de muncă; în comunele Ceru Băcăinţi şi
să pună în valoare potenţialul -creşterea eficienţei Blandiana
turistic pentru practicarea activităţii economice din 4. Delimitarea rezervaţiei prin
turismului cultural, ecologic. zonă, o mai bună ocupare a amplasarea de borne în jurul
forţei de muncă; perimetrului strict protejat şi a
unor panouri informative, care să
conţină şi interdicţiile existente
5. Instalarea de panouri de
informare în imediata apropiere a
construcţiilor cu valoare de
patrimoniu
71
PROPUNERI DE
MĂSURILE SCOPUL
INTERVENŢIE
2. ELABORAREA DE - cunoaşterea ştiinţifică a 1. Actualizarea Planului Urbanistic
resurselor teritoriului: General al comunei Ceru Băcăinţi
STUDII SECTORIALE ŞI
patrimoniu, resurse prin care să fie identificate zone de
INTERDISCIPLINARE naturale etc. şi a protecţie a patrimoniului
Temele de cercetare vor urmări modalităţilor de prezervare arhitectural şi să se elaboreze un
să identifice în mod ştiinţific şi valorificare a lor; regulament care să impună măsuri
resursele teritoriului. Planurile - identificarea unor de protecţie asupra construcţiilor
urbanistice şi de amenajarea alternative pentru arhitecturale cu valoare
teritoriului vor lua în dezvoltarea durabilă a patrimonială.
considerare măsuri de protecţie localităţii; 2. Elaborarea în cadrul PUG a unui
şi de valorizare a patrimoniului. -protejarea patrimoniului Plan de peisaj care să conducă la
comunei; valorizarea imaginii şi întărirea
-dezvoltarea localităţii prin identităţii, definirea obiectivelor
valorizarea patrimoniului de conservat etc.
arhitectural. 3. Elaborarea strategiei de
dezvoltare spaţială a comunei.
4.Elaborarea unui studiu turistic
pentru zona delimitată de râurile
Mureş, Ampoi şi limita cu judeţul
cu Hunedoara.
5.Elaborarea unui Plan de
Amenajare a Teritoriului Zonal
Alba-Hunedoara privind realizarea
unui traseu “Drumul caselor de
piatră”.
6. Realizarea unui studiu geologic
în zona comunelor Blandiana, Ceru
Băcăinţi, Meteş, Valea Mică, Zlatna
pentru analiza posibilităţilor de
exploatare durabilă într-un mod
tradiţional a pietrei
72
PROPUNERI DE
MĂSURILE SCOPUL
INTERVENŢIE
3. PROMOVAREA -cresterea cantităţii şi 1. Promovarea zonei Ceru Băcăinţi
calităţii informaţiilor prin materiale documentare
TURISTICĂ A ZONEI
turistice; (cataloage, pliante, broşuri, hărţi,
CERU BĂCĂINŢI -promovarea eficientă a ghiduri turistice) care să integreze
Promovarea integrată a produsului turistic local în elemente de peisaj, patrimoniu
obiectivelor turistice trebuie cadrul târgurilor de turism, arhitectural, arheologic
dublata de o promovare la nivel festivalurilor,etc. 2.Crearea unei mărci turistice
microregional pentru a face -identificarea si (siglă, steag, slogan, etc.)
cunoscută zona şi a oferi o revitalizarea traditiilor 3. Realizarea unui album foto care
imagine care să surprindă pierdute să documenteze vizual patrimoniul
diversitatea peisajului şi -creşterea atracţiei turistice şi peisajul cultural din zona Ceru
posibilităţile de practicare a prin punerea în valoare a Băcăinţi
turismului. patrimoniului intangibil 4. Calendar al sărbătorilor şi
Organizarea de evenimente -o mai bună valorificare a evenimentelor locale
culturale locale pentru resurselor naturale şi 5. Realizarea unei pagini web
atragerea turiştilor şi umane. dedicată ariei culturale protejate
valorificarea resurselor umane Ceru Băcăinţi
din comună. 6. Revitalizarea unor tradiţii şi
obiceiuri în cadrul unor festivaluri
locale, intercomunale, judeţene şi
naţionale
7. Program de instruire a
populaţiei locale privind
producerea de obiecte artizanale
8. Acţiuni de promovare a
produselor locale (artizanat,
gastronomie etc.)
9. Sprijinirea realizării unei baze de
date despre cultură în zona Ceru
Băcăinţi
4. DEZVOLTAREA ŞI -revigorarea spaţiului rural 1. Încurajarea şi revitalizarea

prin sprijinirea dezvoltării, activităţilor meşteşugăreşti
DIVERSIFICAREA
creării şi diversificării (ţesături, prelucrarea lemnului,
ACTIVITĂŢILOR activităţilor economice; tehnici specifice de prelucrare a
ECONOMICE DIN -stabilizarea populatiei din pietrei)
MEDIUL RURAL mediul rural; 2. Încurajarea creării unor
Pentru revigorarea activitatilor -crearea de noi locuri de microferme care să valorifice
economice din mediul rural si muncă prin cresterea produsele alimentare locale
diversificarea acestora se angajarii in sectoare 3. Participarea la programe de
impune sustinerea activitatilor neagricole instruire privind agricultura
de agroturism şi a productiei de ecologică
artizanat 4. Omologarea unor produse
73
PROPUNERI DE
MĂSURILE SCOPUL
INTERVENŢIE
agricole locale tradiţionale (miere,
ţuică etc.)
5. Valorificarea gresiilor dure
pentru ascuţit unelte agricole
6. Iniţierea unei exploatări
tradiţionale a pietrei
7. Dezvoltarea apiculturii ca
activitate alternativă la agricultură
şi creşterea animalelor
5. PROTEJAREA -extinderea interesului 1. Declararea zonei ca arie
turistic pentru elemente de culturală protejată
PATRIMONIULUI
patrimoniu rural 2. Repertorierea ştiinţifică detaliată
CULTURAL. PĂSTRAREA -păstrarea şi promovarea a patrimoniului tangibil şi
ŞI DEZVOLTAREA arhitecturii locale intangibil
CREATIVĂ A tradiţionale 3. Interzicerea demolării
PEISAJELOR DE MARE -identificarea si construcţiilor de piatră (locuinţe,
VALOARE CULTURALĂ, revitalizarea traditiilor anexe, împrejmuiri) în paralel cu
pierdute autorizarea la nivel judeţean a
ESTETICĂ SAU
-dezvoltarea durabilă a construcţiilor şi amenajărilor nou
ECOLOGICĂ comunităţii prin valorizarea propuse.
Vor fi susţinute proiecte care au culturii locale 4. Elaborarea de către Consiliul
ca obiective păstrarea -valorificarea patrimoniului Judeţean Alba a Cartei
patrimoniului cultural şi cultural, patrimoniului cultural şi natural,
întărirea identităţii locuitorilor -păstrarea identităţii locale, document politic care să fie asumat
comunei Ceru Băcăinţi. -valorificarea turistică şi de comunităţile rurale şi urbane ce
Conservarea integrată a culturală a peisajelor deţin mobil şi imobil.
patrimoniului va utiliza -crearea instrumentelor 5. Atragerea unor instituţii şi/sau
regelementările existente şi juridice la nivel judeţean asociaţii profesionale (de
noile propuneri de instrumente pentru a susţine protecţia arhitectură, artă, istorie şi
juridice care conduc la patrimoniului. etnografie) pentru cumpărarea
protejarea patrimoniului. unor case vechi, reconstruirea lor
şi utilizarea lor pentru organizarea
de tabere de creaţie şi întâlniri
ştiinţifice naţionale şi
internaţionale
6. Crearea unui sistem de
subvenţionare a proprietarilor
caselor cu valoare de patrimoniu
pentru a ajuta la conservarea
construcţiilor şi reducerea
degradării acestora
7. Acţiuni de conştientizare
privind valoarea patrimonială a
74
PROPUNERI DE
MĂSURILE SCOPUL
INTERVENŢIE
construcţiilor de piatră şi a
peisajului cultural şi natural în
rândul locuitorilor şi administraţiei
locale
8. Organizarea de tabere tematice
sau interdisciplinare studenţeşti
(arte vizuale, arhitectură,
antropologie, etnografie, filologie,
arheologie, economie, sociologie,
peisagistică şi urbanism etc.)
pentru studierea patrimoniului
arhitectural, peisajului cultural, a
oportunităţilor de dezvoltare locală
etc.
9. Iniţierea la nivel judeţean a unui
program de burse de studiu pe
domeniile componente ale
patrimoniului şi peisajului cultural
(arhitectură, etnografie,
antropologie, arheologie, geografie
etc)
10. Crearea sau atragerea de
mijloace financiare la nivel
judeţean sau naţional pentru
restaurarea unor construcţii de
interes patrimonial.
11. Calificarea forţei de muncă
locală în meserii legate de
exploatarea tradiţională a
prelucrării pietrei şi lemnului în
manieră arhaică (cioplitori în
piatră, zidari în tehnica
tradiţională arhaică, tăietori de
lemne şi dulgheri).
75
ANEXE
Anexa 1
GHID DE INTERVIU
1. Se pune că Ceru Băcăinţi este o comună cu o bogată tradiţie istorică. Care sunt
principalele elemente care credeţi că susţin o asemenea afirmaţie?
2. Dintre aceste elemente care sunt cele mai caracteristice pentru a defini
specificul locului?
3. Sunteţi mândru de trecutul istoric al localităţii? Cu cine din afara comunei aţi
povestit sau povestiţi acest lucru?
4. Ce credeţi că trebuie făcut pentru a fi cunoscut mai bine în ţară şi în lume

specificul comunei dumneavoastră?
5. Ce trebuie să facă locuitorii comunei pentru conservarea patrimoniului

existent?
6. Cunoaşteţi locuitori ai satului care păstrează tradiţii şi obiceiuri ale locului?

Care sunt obiceiurile şi tradiţiile care se mai păstrează şi cum pot fi ele
transmise mai departe?
7. Care credeţi ca va fi viitorul comunei Ceru Băcăinţi? Este oare posibil ca

specificul comunei să dispară în timp? Ce ar trebui făcut pentru a nu se
întâmpla acest lucru?
76
Anexa 2
Informator BARA ANA, 56 de ani, poştăşiţă (Cucuta)
Mulţumesc că aţi fost de acord să discutaţi cu mine. În acest moment realizez o

anchetă care va sta la baza unui proiect de conservare a patrimoniului cultural din
comuna Ceru Băcăinţi.
Aş fi vrut să încep prin a vă ruga să-mi vorbiţi puţin despre dumneavoastră, dar
aceasta mi se pare puţin incorect deoarece dumneavoastră nu ştiţi nimic despre mine.
Ca să fim pe picior de egalitate, vreau să vă spun că (…). Mai departe aş dori ca
dumnevoastră să-mi prezentaţi câteva date din parcursul vieţiii dumneavoastră (loc de
naştere, părinţi, şcoală, profesiuni şi locuri de muncă, familie ş.a.).
Păi ce poate să fie chiar aşa istoric aicia la noi, s-a făcut muzeul ăsta aicia dar
mai încoace, îi Piatra Tomii la Bulbuc, altceva nu ştiu să fie. Sunt foarte multe tradiţii
în comuna Ceru Băcăinţi dar s-au pierdut că tineretul din ziua de azi nu şi-o mai
păstrat tradiţia. Aveam căluşarii acuma de sărbători, mereau noi femeile, eram cu
fusta, făceam şezători, era foarte frumos. Pe timpul când eram eu fată meream de
exemplu la şezătoare, meream de la o casă la alta şi ştrincăneam, noi aşa-I ziceam,
croşetam cu se zice acuma, ştrincăneam şi meream într-o seară al una într-o seară la
alta, cînd se găta Postul lui Crăciun se făcea Sânvasiul, chema ficiorii, fetele, făceam
mâncare, prăjituri, torturi, jucam, acolo aduceam muzică, acordeon, laută, burdună
cum se zicea pe timpul nost, totuşi s-au pierdut toate. Şi căluşarii, făceau jocul
căluşarilor, iar mereau la Crăciun trei zile, veneau fete, ficiori, iar făceau mâncare şi
cu muzică.
specificul locului?
Asta îi o comună izolată faţă de alte comune. O avut populaţie mare, acum îi,
io ce să vă zic, eu lucru la poştă, ştiu toate localităţile, îs oameni foarte puţini şi din ce
în ce tineretul s-o dus, nu mai stă aicia. Nu-I nici loc de drum că dac-ar fi ar putea să
facă ceva, dar dacă nu-I drum nu-I nimica să poţi să circuli cu maşina, toată lumea s-o
dus, nu mai stă aici. În afară de muzeul ăsta nu cred că să aibă ceva să nu aibă altă
comună. Eu nu ştiu, no, nu ştiu.
77
Da, sunt mândră de trecutul istoric, da-s foarte mândră de trecutul istoric al
comunei noastre. Or fost nişte oameni deosebiţi aicia la noi în comună, în special şi
bătrânii şi noi ăştia care ne-am purtat tradiţia.
Păi mai povestim în familie, am o soră pe la Alba şi cu domnul Bota care se trage de la
. nu cred. pare rău mai mult de tradiţii, şi de oameni. De tradiţiile astea populare, deci
de căluşarii că nu se mai fac cum se făceau cum erau pe timpul nost şi pe timpul
părinţilor noştri, şi de şezătorile astea care cel puţin acuma nu se mai fac deloc, că
tineretul ăsta nici nu mai ştie ştrincăni, ştiu numa să fumeze şi să beie cafele, şi de
astea îmi pare rău. Comuna noastă dacă avea, poate se putea să se facă ceva, dar aşa, ce
poate să se facă?! Prea puţini oameni mai sunt în comună.
Dacă ar veni acum nişte turişti ce le-aţi spune?
Ce putem să le spunem? Ce se vede, altceva nu putem să le spunem nimica.
Aicia nu au cum să rămâie, că nu sunt condiţii la turişti. Trebuie să ai condiţii, trebuie
să fie drum, să aibă pentru alimentaţie, să aibă o baie..aicia nu se poate face aşa ceva.

Păi ce să cred, tineretul nu-l mai poţi aduce, bătrânii mor, noi am rămâns,
suntem foarte puţini că ne putem număra pe degetele de la mănă, când eram noi eram
30 şi ceva într-o clasă, acum îs 20 în toată şcoala. Io pentru mine n-aş vrea să se mai
facă nimica. Nici eu n-aş mai sta aicia. Ce mă reţine? Mai am câţiva ani până la pensie
şi pe urmă plec. Io nu m-aş mai întoarce, că eu stau pe un deal pe Cucuta dac-aţi auzit.
E mai frumos ca aicia la vale, să ştiţi, dealul e mai frumos că-I deschis. Pe jos fac o oră
până acolo.

existent?
Păi să-şi dăie interesul să nu mai plece tineretul, să facă, să reieie, dar cred că
mai poate să-I convingă nimeni să mai steie aicia. Nici eu n-aş mai vrea, vă zic la noi îi
foarte rău, cu toete că avem animale. Nu poate să se mai facă nimic. Vă spun după
mentalitatea mea şi la anii mei, nu cred că poate să să se mai facă nimic aici în comună
că nu are cum. Îi prea răspândită, îi pe dealuri şi io acuma ştiu, lucru la poştă, am de-a
face cu tot felul de oameni şi nu mai sunt decât bătrăni. Toată lumea o plecat, şi-o
creat un viitor. Am şi eu două nepoate. Li frică şi de animale, şi tatăl lor are service,
are oi, o sută şi ceva de oi dar nu le poţi face să se apropie de un miel sau să mânce
carne, că pute.
78
Mai sunt, mai îs ăştia, îi Remus ăsta, pădurarul, se mai ocupă, îi iniţiază cu
căluşarii, mai merg cu programe, nu prea mult mai sunt. Nici la biserică nu mai merg
aşa, mai demult mereau îmbrăcaţi în haine ţărăneşti. La Paşti şi la sărbători mai mere
câte o femeie care se gândeşte că-i creştină cu adevărat, mai mere îmbrăcată în haine
ţărăneşti.
Dumneavoastră mai mergeţi? Da, da, da, am şi poză. Dacă plecaţi de aicia ce-o
să faceţi? Mă duc şi-n altă parte tot aşa, sau vin aicia la biserica. Am avut un program
când o fost atucia cu muzeul, am fost îmbrăcate ţărance, foarte frumos, le-o plăcut la
toată lumea.
Se mai păstrează căluşarii, colinzile, cu turca. Cam astea se mai păstrează.

Nunţile se mai păstrează, dar nu mai fac aicia că la localnic. Deci nu se mai facu nunţi
să zici c-o făcut cineva în comună.
Cum era o nuntă mai demult? Se îmbrăcau în haine ţărăneşti, era steag, făceau
steagul, era frumos, la botez, nici nu mai ţin minte decând am botezat, îl duceau la
biserică, apoi veneau acasă, cu moşi, la noi se cheamă naşi, moşi la copil. Naşii-s naşi
iar moşii-s,..la noi năşteu mai demult femeile acasă. Moaşa era cea care o ajuta. Deci
acum chiar dacă mai nasc la spital tradiţia se păstrează. Cheamă şi naşa şi moaşa. Naşa
îl duce la botez şi moaşa îl aduce de la botez.
Eu nu pot să vă explic, nu are cum să se ducă mai departe. Nu cred că se mai
păstrează, că nu ere cine să mai păstreze.

V-am spus, nu ştiu dacă comuna are să mai aibă viitor, după mine. N-are cum,
ştiţi de ce, uitaţi şi aicia sunt două magazine în comună. În rest nimic că nu-I acces,
nu se poate mere. Dacă-ţi trebe ceva, o cismă de gumă trebuie să te duci în Orăştie sau
în Alba să-ţi cumperi, nu găseşti cel puţin un şorţ, că noi purtăm şorţuri. Nu este
absolute nimic să fie aşa ceva mai aparte cum îs în alte, nu commune, în alte sate faţă
de comuna noastră. Da, sunt alte sate mult mai dezvoltate decât întraga comună.
Da, cu timpul dispare, generaţia asta a noastră şi restul…bătrânii deja s-or dus.
V-am zis, nu ştiu, nu pot să mă exprim. Nu ştiu ce se poate întâmpla. Pentru

mine facă-se ce-o să se facă că eu nu mai rămân.
79
Ce vă place cel mai mult în comuna asta? În comună? Îmi place mult Biserica,
să mă duc la biserică şi acasă numa cu treburile mele gospodăreşti. N-am ce să fac în
comună, ce să văd în comună?
Nu consideraţi că ştiţi mai multe lucruri de aici din comună, că aţi învăţat mai
multe lucruri să faceţi de aici care poate în altă parte nu le învăţaţi? Eu am învăţat de
acasă, de la familie nu am învăţat din comună, ci de la părinţii mei. Erau tot din
comună, dar s-or gătat, am fost mulţi în comună dar acum ce mai suntem?!
80
Anexa 3
Informator BLAGA SABIN, 78 de ani (Ceru Băcăinţi)

Ar fi tineretul, să zic adică o avut o distracţie şi tineretul dinainte, faţă de

acuma să zic. Adică în Cerul nost de-atuncea. Era mai distrat, acuma văd că tineretul
televizorul. Noi atuncea altfel ne descurcam, eram şi un popor mai mult atuncea dar
erau clăcile, eram toţi distraţi, aproape săptămână de săptămână noi eram tot distraţi.
Exemple de tratiţii : ca gospodari pot să spun că au fost nişte oameni foarte
gospodari, foarte muncitori, trăiţi în dealurile aici în munte dar totuşi s-au descurcat
destul de bine cu creşterea de animale. La noi asta era distracţia: venea primăvara,
începeam coasa, clăcile la coasă, în jurul lui 29 iunie când e Sâmpietru, pe urmă venea
secera, clăci la seceră, tot tineretul. Venea toamna, începea clăcile la tors, veneau
fetele. Unde mereau fetele trebuia să mergem şi noi că numai aşa era primit şi ne
distram, totdeauuna era fie un fluierat, fie cu cetera, vioara sau nu ştiu cum să-i zic ca
să fie înţeles. Pe urmă după astea începeau şezătorile, adică se-adunau la câte o casă 7,
8, 10 fete, femei care cum erau de aproape. Asta ţinea toată iarna, în zilele se
sărbătoare, adică de luni seara, marţi seara, miercuri seara, joi seara vinerea nu,
sâmbăta nu. Duminica de regulă aveam jocuri destea, îi spuneam jocuri. Era un fel de
horă. Era cu muzicanţi, cu treburi dinastea.
specificul locului?
Să stau să mă gândesc, nu-mi vin acuma-n minte toate. Nu, nu-mi amintesc.
Comuna noastră a fost Comuna Băcăinţi, au fost unificate. În anul 45 o difuzionat de
Băcăinţi, ne-am desppărţit de ei şi noi am rămas partea asta de sus şi ei au rămas jos.
Datorită faptului că suntem mai la deal, mai la sus i-au dat denumirea de Ceru
81
Băcăinţi şi ei au rămas Băcăinţii jos. Şi apă noi am adus primăria, am făcut primărie
nouă, nu mai suntem dirijaţi de alţii, suntem aici comuna noastră. Portul atunci pe
vremea aia când eram din 45, mă rog, se purta haine ţărăneşti, haine albe. Acum
datorită faptului că ştiinţa o mers înainte şi cultura şi ce să mai spun, cam toată lumea
e la costum, nu se mai păstrează. Azi costumele naţionale mai păstrează numa
căluşerii, încolo numai. Căluserii sunt ăia care joacă cu bâtele, cu ciucuri pe picioare.
Mai avem un om aicia, poate l-aţi văzut la televizor, pe Constantin, pe Perţa,
sculptorul ăsta care a lucrat în lemn. Face nişte lucruri de toată minunea. O luat locul
II pe ţară. Şi ăsta umblă numa-n haine ţărăneşti. E singurul om care umblă-n haine
ţărăneşti. Ăsta face nişte lucruri, păcat că nu ajungeţi până la el. Nu ştiu dacă n-o veni
el încoace cumva. De vorbă e bun, a fost chemat la Sibiu să meargă să lucreze la ăia pe
acolo la Casa de Cultură, ce ştiu eu, da păi el datorită faptului că-i mai înapoiat de-aci
de la ţară, i-a fost ruşine, n-o îndrăzit să se ducă. Păcat că nu s-o dus după cât vede
meseria asta. O făcut o poşetă, cu lănţisor într-un singur lemn, neînnădit.
Ce să zic eu. A trecut. Sunteţi mândru? Da
Păi am povestit cu ăştia care-s plecaţi adică sunt oamenii plecaţi din comună,
sunt mulţi plecaţi, dar măi Ioane, măi Gheorghe, nu mai vrei să vi înapoi? Nu, nu mai
vreau. Nu mai vor că dac-or mers, or dat de oraş, or dat de servici, or văzut că-i mai
uşor, pe când acuma aicia o fost bine că or fost în servici dar era munca zi şi noapte.
Dacă ar veni acum turişti în zonă ce le-aţi spune? Dac-ar veni turişti avem punct
turistic pe partea ailaltă la Bulbuc, este Piatra Bulbucului, Piatra Tomii, îs nişte pietrii,
de exemplu la Piatra Tomii, poţi sta sub ea că nu e plouă. Este Piatra Bulbucului, îi
cum să spun, ea pe-o parte te urci pe ea până sus, îi frumos, este pajişte da partea
aialaltă ţi-este frică să te uiţi în jos.

Să mai facem nişte cabane, să primim turişti, să se dezvolte un pic totuşi. Să se

dezvolte.

existent?
82
Păi ar trebui cineva să conducă treaba asta şi să fim ajutaţi de oamenii
comunei. Să fim ajutaţi de ei , fie cu braţe de muncă fie cu valoare, mă rog, că totuşi în
comuna asta s-a muncit foarte mult. Foarte mult. Eu în 52 eram gestionar aicia la noi,
eu stau mai jos, nu ştiu dacă aţi observat magazinul unde-i jos. S-a muncit foarte mult
în comuna asta. Primăria s-o făcut de noi, avem şcoala aia veche dincolo, aia-i făcută
din 37. Mitică Constantinescu era prim-ministru şi-o veit aicia şi-o cerut la oameni să-
i dea votul lui. Zicea, vă fac şcoală, o promis da o făcut. A făcut aicia şi-n Valea Mare.
Le-o făcut el, mi se pare că era liberal, dracu-i mai ţine minte de 60 şi de ani sau mă
rog, cât vine. Pe urmă am făcut ciclul II aicia, cămin cultural. Am făcut magazine,
toate făcute cu puterea noastră economică de-acia. Aşa că or fost nişte oameni foarte
muncitori. Plus drumul de la primărie şi până-n Băcăinţi jos, lucrat şi valea canalizată
tot de noi.

Da. Să mă gândesc aşa un pic. Avem de exemplu pe Badiu Simion. E un om

care-i place să se ocupe în comună de grijeli, de treburi de una de alta. Îl avem pe Bota
Viorel, la Curpeni, o fost primar el, până acum la 89.O dirijat în comună treburi,
mersul comunei.
Se mai păstrează totuşi tineretul ăsta, o parte din ei. De crăciun se păstrează,
mai avem oameni mai bătrâni care ştiu colinzile alea vechi cum se zice, se mai folosesc
şi-acuma. De anul nou iară se respectă foarte mult cu revelion, cu treburi dinastea. De
Paşi iară, merg la Biserică, respectă tot.

Dragă, ce să spun eu, viitorul ar fi cam pe dispariţie.
Da, vedem că unde o fost 10, 15 case mai sunt 2, 3 căşi. Or rămas casele goale,
uite acolo unde stau eu jos, de-acolo şi un kilometru mai jos sunt 20 de case care le
ştiu eu şi mai este una. Nu mai există oameni, populaţie.
Asta e grea problemă dragă. Ar trebui peste Mureş podul, noi acum merem la
Alba Iulia jungem păşi noi trebuie să ocolim 30 de km ca să ajungem până la Alba
Iulia. Ocolim fără drumul care trebuie să-l parcurgem în mod obişnuit. De aceea
trebuie un pod, de cănd tot zic oamenii pod, pod, no să facă oţâră şoselele astea mai
corespunzătoare, să facă nişte ferme de stat pe-cia ca să aibă oamenii cu ce se ocupa că
83
de exemplu oamenii nu mai lucrează pe la pământ şi la destea că-s mistreţii care
distrug tot. Din cauza mistreţilor oamenii nu mai pun bucate. Mai ţine o vită, mai face
cum poate, îşi mai cumpără făină, cum poate trăieşte. Ăştia distrug tot, mistreţii.
84
Anexa 4
Informator DRĂGAN AURELIA, 59 de ani

Istorică? Poate Crucea Eroilor, avem acolo amenajată sus în deal o cruce unde
se serbează în luna iunie la Ispas. Acolo se adună lumea, se duc preoţii, sfinţesc crucea,
e obiceiul să ducă şi colaci. Urcă sus cu car cu boi, duce colăceii acolo, eventual le
duce şi un păhărel de ţuică şi după ce se termină slujba şi sfinţesc crucea îi serveşte cu
câte un colăcel şi câte un păhărel de ţuică. Deci acolo-I crucea eroilor. Altceva istoric
în cadrul comunei, nu stiu altceva, poate oamenii mai bătrâni. Obiceiuri de demult :
mai demult începând din perioada postului de Crăciun se făceau şezători. Se adunau la
o casă mai multe femei care aveau cultură de cânepă, majoritatea îşi punau cânepă.
Din asta confecţionau haine, eventual se îmbrăcau cu haine din cânepă. Atuncea se
duceau la şezătoare şi torceau nopţile până la 1 la 2, îşi torceau cânepa, acolo se
adunau flăcăi, noaptea mai târziu aşa mai făceau şi jocuri, cuscri îi zice, le luau din
caier că aşa-i spune, caier în furcă, smulgeau mai multe smocuri de fuior şi puneau de
jur împrejur şi-şi făceau cuscri, care cu cine se mărită, care cu cine se-nsoară şi jucau
acolo şi pe urmă mergeau acasă. Ăsta ar fi unul din obiceiuri. Apoi se întălneau la o
gazdă, învăţau colinzi în postul Crăciunului cum îi acum. Ziceau colinzi ca să meargă
de la o casă la alta, sau învăţau să joace Căluşarul sau să meargă cu steaua, sau mergeau
cu craii mai demult, sau la anul nou mergeau cu buhaiul. Făceau fel şi fel de strigături,
mergeau cu pluguşorul, cu buhaiul, gazdele-I primeau cu ţuică caldă, cu cozonac, cu
prăjitură, mai puţine erau pe vremuri, cozonac se făcea atuncea mai demult. Pe urmă
trecând înspre primăvară toată lumea se pregătea, îşi căra din curte gunoiul de grajd
de la animale, începeau lucrările agricole în câmp, îşi pregăteau terenurile pentru
culturile de primăvară, pentru culturile de câmp, legumicultură ce aveau pe suprafeţe
mici, deci numa pentru consumul propriu, apoi îşi puneau porumb pentru animale,
grâu aicia o vreme se făcea aicia sus pe dealuri, un grâu foarte frumos, netratat cu
85
ierbicid, era ecologic, o pâine foarte bună dintr-o boabă umflată, aşa foarte bun grâu.
Toată vara se ocupau de creşterea animalelor şi de agricultură, asta-i ocupaţia de bază,
îndeletnicirea de bază, înspre toamnă, la noi sunt pomii răzleţi, pruni, de exemplu la
noi sunt foarte mulţi pruni din soiul bistriţă românească din care fabricau ţuica
naturală, vinars îi spune aicia în termenul nostru popular. Care-l mai vindeau îşi mai
făceau rost de ceva bani, mai vindeau de animale, mai vindeau din porci cum aveau ei
atunci, oi, că şi de oi se ocupau, şi cu dinastea îşi făceau rost de bani ca să-şi cumpere
îmbrăcăminte, încălţăminte pentru iarnă. Din lână, tot femeile torceau şi puneau apoi
războiul, iarna de-şi confecşionau. În spate îşi făceau laibăr, pantaloni dinăia de lână
îşi făceau bărbaţii, duceau la dube ziceau ei şi dinastea, ţoale care le duceau tot la dube
ca le folosească apoi pentru acoperit. Mai demult, mai demult, deci mama îmi
povesteşte că mai demult ei aveau unde locuim oi acuma numai o tindă şi o casă
acoperită cu paie, din tinda aia te urcai undeva în casă şi acolo locuiau toţi membrii
familiei în jur de 6, 7 şi aveau paturi, un pat suprapus şi-acoperit cu lepedee, că aşa-i
ziceau lepedeea şi ăla era gobârlău. Şi-acolo dormeau mai demult, doi, trei, câţi
dormeau acolo, deci toţi într-o cameră, toată lumea acolo. Alte obiceiuri, mai demult
dacă se căsătorea cineva, se îmbrăcau în haine ţărăneşti, făceau un steag şi cu steagul
acela mergeau la mireasă şi jucau steagul respective. Când ajungeau la mireasă aveau o
oală pusă sus într-un nuc. Cel mai mare şi cel mai înalt şi care-l loveşte, era obiceiul să
dea cu piatra, să lovească oala băieţii care erau chemaţi. Alte obiceiuri pe aicia, se
joacă foarte mult învărtita, haţegana aicia şi ţopăita când se duceau la joc sau mai
târziu îi spunea la bal. Se făcea jocul ăsta duminicile, aproape în fiecare duminică la o
casă şi acolo mergeau fetele aşa de pe la ora 12, 1 şi şedeau până la 6, 7 seara când toată
lumea se prezenta acasă, nu stăteau peste noapte la chefuit şi la balamuc, sau ca acum,
nu. Aşa era obiceiul. Acestea-s obiceiurile satului, ocupaţia agricultura zootehnia,
acuma normal că nu mai pune nimeni cânepă, nu mai ştie nimeni să ţese, poate chiar
mama şi mai sânt de vârsta lu mama câteva femei pe-aci care mai ştiu cum să
pornească un război , cum să mai ţese.
specificul locului?
Probabil creşterea asta a animalelor, în exclusivitate se ocupă numai de

creşterea animalelor şi de agricultură. Altă ocupaţie nu au, probabil că în alte localităţi
mai au şi alte preocupări, vreo meserie sau ceva dar aicia marea majoritate, poate că eu
ştiu să zic până în 10 persoane care au vreo meserie în rest toată lumea se ocupă de
creşterea animalelor şi de agricultură. Ce să fie specific comunei noatre? Avem foarte
mult salcâm şi-n luna mai vin foarte mulţi crescători de albine aicia în zonă, poate că
în alte localităţi nu se adună atâţia apicultori ca aicia la noi. Alte cele specific, nu ştiu
ce să zic, chiar specific aşa comunei. Cam asta le este specificul, muncă multă, câştig
86
puţin. Foarte mult se munceşte, toată vara se munceşte în schimb, îşi câştigă existenţa
adică mâncarea dar nu să-şi facă ceva deosebit că nu are un venit ca să poată să-şi facă
aşa ceva. Ceva un confort de exemplu, nu prea ştiu ei aşa ceva, toată viaţa lor în cisme
de cauciuc că-I mult noroi, satele-s foarte răsfirate pe dealuri, casele-s formate din
familii foarte puţine şi populaţia-I îmbătrânită.
Da, datorită faptului că la noi în localitate sunt oameni foarte harnici aşa cum
au fost ei cu foarte mult bun simţ, cu foarte mult respect, îs foarte respectuoşi. Da îs
foarte respectuoşi, foarte simţiţi, la noi nu se întâmplă scandaluri, bătăi, nu. Aicia nu
ştiu familii care se bat sau … deci nu există, sunt foarte mândră de cum se comportă ei
şi de respect, aşa-s şi curăţei la munca care o depun, îs şi curaţi şi ordonaţi.
Păi din afara comunei cu cine să povestesc, de exemplu cu rudeniile mele când
ne mai întâlnim întreabă că ce mai lucrează oamenii pe aicia. Deci din afara comunei
am rudenii pe la Geoagiu, sau la Cugir, sau la Deva, sau am la Arad un verişor care mă
întreabă mereu că ce mai fac oamenii pe-aicia, cum mai trăiesc că ţi el şi-a petrecut
copilăria aicia şi-I plăcea foarte mult. Mergea cu vitele, şi-I plăcea foarte mult viaţa de
la ţară, că era frumoasă, special când vine primăvara şi înverzeşte tot codrul ăsta aşa,
pădurile, înfrunzeşte salcâmul, înfrunzeşte pădurea verde, e foarte frumos, foarte
foarte frumos. Localnicilor de aicia ne place. E foarte multă linişte, poate câteodată-I
prea multă linişte dar parcă-I sănătoasă, e seviciul şi-apoi eşti liniştit aşa. Dacă ar veni
turişti aicia ştiţi ce le-aş spune : dacă locuiesc undeva într-un oraş unde-I mult
zgomot, multă gălăgie, să vină înspre localitatea noastră să se odihnească şi să se
recreeze. Pentru a se recreea. Aşa ceva le-aş spune. Aicia găsesc oameni buni, oameni
primitori, oameni ospitalieri şi le-aş recomanda să vină înspre zona noastră pentru a-şi
linişti sistemul nervos şi aşa să inspire un aer curat. Ceva anume, nu ştiu ce plăceri au
dar probabil dac-ar vedea zona sau ar face o excursie în satul Bulbuc unde de exemplu
avem o piatră, îi spune Piatra Tomii sau Piatra Bulbucului ar putea s-o vadă, sau chiar
numa aşa aşezarea în timpul verii. Şi iarna-I frumoasă dar îi mai posomorâtă, şi-I mai
pe dealuri şi drumurile de acces îs mai amărâte, mai greu de intrat în satele respective.
Dar probabil că le-ar face foarte bine o excursie aşa să vadă aşezarea şi io cred că s-ar
linişti extraordinar de bine.

În primul rand şi în primul rand ar trebui făcut drumul. Deci drumul nostrum
care-I făcut aici îi considerat judeţean dar îi spune judeţean, nu este practicabil ca
87
drumul judeţean. Este un drum neîngrijit şi nepus la punct. În primul rand ar trebui
făcut asfalt în sus în sus, în susul comunei cît de în sus că eu cred că s-ar şi mai popula
localitatea în situaţia când am avea drumuri. Apoi un alt punct ar fi podul peste Mureş
care ne face să mergem ori până în judeţul Hunedoara în Germar unde se face trecerea
peste pod sau ne ducem până spre Alba la Vinţu de Jos să trecem ca să putem trece
peste pod, dacă nu noi trecem cu brudină, noi îi spunem cu Brodul şi-acolo trebuie să
aşteptăm, probabil şi de-asta nu vin turiştii încoace, că ocolesc foarte mult, şi dacă
intră la brudină maşina ori dă cu ceva şi ceva se întâmplă la maşină, foarte bun timp să
prindă ca să aibă o trecere bună, să treacă spre localitatea noastră. În primul rand
drumul şi podul. Dacă ar fi aceste două obiective îndeplinite aicia eu nu cred că aici
nu s-ar popula şi nu ne-ar căuta turiştii şi câţi oameni de afaceri. Nu ştiu, probabil că
s-ar putea dezvolta, să zic aşa, un abator pentru strângerea animalelor, pentru a
cumpăra animale sau poate s-ar putea deschide ceva pentru lapte ca să poată să aducă
oamenii s-aducă lapte undeva la un centru să obţină ceva bani, deci să mai
comercializeze şi ei din produsele care le au să nu le folosească numai în gospodărie.
Deci şi partea economică să poată să o mai îmbogăţească puţin că atuncia şi asta s-ar
dezvolta atlfel.

existent?
Deci ca să se păstreze, să ajute pe cei care vor să facă acest drum şi acest pod, cu
ceea ce le va cere şi-n măsura posibilităţilor, şi să-I susţină cu ce se poate, dar aceste
două obiective dacă putem noi, şi localnicii, poate cu piatră, sau cu braţe de muncă,
deşi-s foarte bătrâni de nu prea are cine să meargă dar totuşi cei care mai sunt, că-s
foarte harnici şi şi ascultători dacă ştie să le explice aşa pentru ce şi de ce trebuie să te
duci, ar înţelege oamenii. Cele două obiective şă se păstreze şi atunci se păstrează
patrimonial localităţii, zic eu. Io zic că mulţi se întorc şi chiar dacă au serviciul în altă
parte totuşi îşi păstrează casele de aicia, sau îşi fac ei ceva căbănuţe pe aicia, sau nu
cred că nu-I atrage această localitate unde s-au născut majoritatea, c-au plecat atâta
lume din 90. Aici la primărie erau în jur de 500, aproape 600 de locuitori şi-am ajuns
la jumătate suflete, bătrâni, tineri, copii, că lumea nu are loc de muncă, nu câştigă
lumea ceva, produsele care le obţin din zootehnie, din agricultură sunt foarte ieftine şi
înseamnă să ai un mijloc de transport să te duci să-l duci la piaţa din oarul Cugir care-I
cel mai apropiat. Şi sunt foarte răsfirate casele, îs foarte departe vecinii unul de
celălalt.

88
De exemplu satul Valea Mare. Şi acum îşi pun în case acele blide, nu farfurii, blide
le spunea, din pământ, cu flori după care se pune tindeu, sau prosop, dar tindei îi
spunea. În Valea Mare îşi mai pune, în satul Bulbuc mai au case aşa, cam satele astea
de sus îşi mai păstrează, mai au camere aşa din obiceiurile astea. Şi-apoi portul, deci
portul lor, mai avem oameni care mai umblă în haine dinalea ţărăneşti, în pantaloni
albi şi cămaşă da ăştia-s unu doi că restu sunt îmbrăcaţi în haine deastealalte,
pantaloni dinăştia.
Tradiţia cu şezătorile nu mai există, singurul lucru care a mai rămas în picioare
este jocul căluşaru care mai merg de Crăciun şi acuma cu căluşarul, mai merg şi joacă
învârtita noastră şi haţegana cum era obiceiul pe aicia de sărbători, şi cam atât. Şi
creşterea animalelor şi agricultura, astea se păstrează că după astea trăiesc.
Mai departe cum să fie, mă gândesc aşa învâţându-ne copii mai departe, de exemplu
eu pe fiica mea, şi ea o terminat ecologie şi protecţia mediului la Sibiu, dar eu am
învăţat-o să joace învârtita şi ea, am învăţat-o să mulgă vaca, mergea la oi, că am avut
oi, chiar dacă o terminat facultatea şi era profesoară aici şi-o predat câţiva ani, după
masa mergea cu oile şi la vaci, mergea la strâns de fân, deci părinţii să-i educe pe copii
să înveţe şi ei şi să nu zică tu să nu faci ce-am făcut eu, că nu trebuie să înveţi că nu
ştiu ce. Deci şi în casă dacă am făcut prăjitură, la dacă am făcut pâine în cuptor am
învăţat-o şi pe ea să facă ceea ce-am făcut noi. Dacă are nevoie de ea e bine, dar ea
ştie. Copii mai sunt foarte puţini, de şcoală am înţele că în jur de vreo 19 copii cu
clasele 1-8 şi la grădiniţă, s-o înfiinţat iar anu ăsta grădiniţa, vreo 11 sau 12 copilaşi.
Da. Până acum în anul ăsta nu o fost înfiinţată grădinoţa dar de anul ăsta s-o înfiinţat
şi grădiniţa şi vin copilaşii, şi mai învaţă şi ei câte o poezie, câte un cântecel, şi aşa.

Greu de spus. Greu de spus dar, mă gândesc că poate vreun investitor sau e mult
până vine unul sau doi să-şi facă pe aicia ceva cabane, mă gândesc că probabil în viitor
să se dezvolte agroturismul şi aicia.
În situaţia în care nu se rezolvă cele două obiective, adică drumul şi podul, podul
mai puţin, hai să zicem că omul şi înconjoară dacă are un drum bun, dar în situaţia că
drumul ăsta va rămâne tot aşa de greu, posibil ca populaţia să se retragă spre alte sate
mai populate.
Da, v,am zis, deci asta trebuie făcut, deci dacă avem drum oamenii mai rămân, că
să ştiţi că şi cei ce-au plecat demult demult în satele dimprejur de exemplu îs plecaţi
pe la Şibot, pe la Balomir, pe la Aurel Vlaicu. Vara în fiecare dimineaţa îi văd trecând
89
cu căruţele spre terenurile lor de-aicia. De-aicia-şi duc prune, de-aicia-şi duc fân
pentru creşterea animalelor acolo unde s-au dus, deci ei practice fac o navetă. Toamna
vin şi-şi fac rost de lemne, şi-şi duc pentru foc pentru perioada de iarnă, deci ar fi, eu
cred că s-ar dezvolata agroturismul dacă am avea un drum bun şi un pic de interes aşa,
nu ştiu ce-ar trebui să facem ca să-I atragem. Nu ştiu, suntem şi aşa deoparte de judeţ,
şi nu avem drumul ăsta, mai suntem mai îndepărtaţi şi am rămas mai necunoscuţi în
ţară, în lume.
90
Anexa 5
Informator GIURGIU REMUS, 37 de ani, pădurar (Bolovăneşti)

Bogata tradiţie e în felul următor : una meleagurile care sunt în ea, avem puncte
de-stea turistice de exemplu Piatra Tomii care-i trecută monument istoric, tradiţiile
astea de piatră : căsile de piatră, astea se păstrează. La noi majoritatea căsilor sunt toate
de piatră, numa chiar care-s făcute doamne fereşte, o avut omul ceva probleme la casă
sau de-s făcute mai noi acuma de-s facute din caramida sau de bolţari. La noi nu ştiu
dacă-s 3, 4, chiar aşa ceva bucătării, sau unu de la Valea Mare o păţit rău de i-a ars casa
şi şi-a făcut-o nouă. Restul-i bine, şi dacă nu-i complet până sus de piatră da cel puţin
fundaţia şi la aia nouă făcută fundaţia până şi de la pământ la deal, că chiar îi un neam
de-al meu. Fundaţia de la pământ la deal e de un metru şi ceva tot din piatră. Şi numa
de acolo o plecat cu…. De la noi se face din piatră că de la noi s-a dus o grămadă de
piatră, cumpărată din ziduri vechi, din albia văii, şi-or mai adunat, dar or cumpărat
căşi că lumea pe la noi pe vremea lui Ceauşescu au migrat spre oraşe din cauza
drumurilor. De fapt drumul şi acum ne afecteză foarte mult, ne afectează drumul, n-
avem medic, n-avem deci…şi din cauza asta s-a depopulat. Depopulându-se au rămas
căşi care s-au ruinat. Şi acum au venit deştia care-i interesează foarte mult piatra de
vreau să-şi facă să vie la vechea tradiţie şi cumpără piatra de aicia de la oamenii care
vor s-o vândă din zidurile astea ruinate. De aici s-a dus piatră nu o garnitură, m-au
mult de o garnitură de piatră. Îi dusă în Alba chiar lângă tribunal, în Orăştie, în
Hunedoara. Acum au început de nu prea le mai vînd. Nu le mai vînd că au rămas şi
deja-s căutate acuma. Or început totuşi, noi am fost acuma la Bac la o promovare de-
asta pentru turism şi până-atuncea nu s-a cunoscut de Ceru Băcăinţi, o întrebat multă
lume că unde e Ceru Băcăinţi. Şi de atunci au început să vină oameni în zona
Bulbucului să-şi găsească, să-şi cumpere. La noi s-au cumpărat deja. Au început pe
Curpeni, au cumpărat nişte terenuri. La noi problema este că noi n-am fost zonă
91
colectivizată, noi nu avem acte pe terenuri.nu le putem vinde. Noi am rămas în
registrul agricol la primărie moştenitori şi acum nu mai ştim pe cine să căutăm,
bătrânii de demult nu şi-au făcut trecere de pe unul pe altul şi noi acum practic nu
mai ştim pe cine să căutăm, pe stră, stră, stră.
specificul locului?
Avem specific şi portul şi vorba, diferă foarte mult. Şi v-am zis peisajele. Cea mai
specifică e piatra Tomii care e renumită acuma, peisajele care ne-nconjoară, avem
nişte dealuri foarte faine sus numa că drumul care ne împiedică de nu pot veni
încoace. Am avut o şcoală din Franţa aici în vizită la noi. Au fost foarte încântaţi de
peisajele noastre. Pe urmă avem bisericile : avem o biserică sus în Valea Mare de
lemn, de lemn, de lemn tătă, din lemn pe fundaţie de piatră care n-a fost modificată
de când s-a făcut niciodată. E veche de nu ştiu, eu din câte ştiu cred că-i peste 100 de
ani. Avem şi la Bulbuc biserică iară, e tot veche. Avem terene de cultură, avem nişte
obiceiuri foarte faine. De acestea v-aş putea spune că recent am început să mă ocup
de…, recent am fost numit în Consiliul Local, director de cămin. Deci avem
obiceiurile de iarnă : colindatul, cu căluşarii, cu căluşarii chiar am fost la multe
concursuri acum în ultimii doi ani. Noi pe timpul lui Ceauşescu am fost la Bucureşti
de 2 ori la Muzeul Satului şi-am luat locul II pe ţară. Şi pe urmă din neocupaţie s-a
dus, s-a pierdut. Şi-am reînfinţat-o noi acuma iară, de vreo trei ani am început de am
fost iară la concursuri, în vară am fost la Şugag, am fost anul trecut la Lancrăm plus la
alte competiţii. Am fost la Caracal. Îi singura zonă în ţară, deci în ţară, portul nost, de
căluşarii nostrii, îi singurul din ţară, nu mai este altul asemănător cu a nost. Se
îmbracă începând de la pantaloni albi, cămaşă albă, pieptar de piele de miel cusut
cu…imi sare cuvântul acum…cu forme dar îi zice cumva în termini de cultură, îmi
sare acuma. Şi pe urmă un batic negru bătrânesc, dinăla din bătrâni cu ciucuri, 2
rânduri de primuri. Asta încă se păstrează, păcat că nu am o poză să vă arăt. Noi în
fiecare an, de sărbătorile Crăciunului, noi mergem cu căluşarii şi cu colindatul. No, la
noi căluşarii pe vremuri aveau un simbol de veste. Vesteau în cazul în care se
întâmpla un necaz, deci pe timpurile bătrâneşti, bătrâneşti, demult, străvechi, foarte
străvechi, căluşarii aveau un rost, nu era numai o tradiţie ci aveau un rost în care se
întâmpla un necaz sau ceva se făcea dansul căluşarilor pentru a alunga acele rele. Şi
au ciucuri lungi cu zurgălăi. Ăia tot pe vremuri îi purtau din cauza să se anunţe între
ei, să se audă între ei, să nu se întâlnească două formaţii că dacă se întâlneau trebuiau
să se bată până se vărsa picuri de sânge. Deci aşa era pe vremuri. Acum unde se
întâlnesc echipe de căluşari se întrec în dansuri, nu se mai ţine acea pentru alungarea
relelor de la casă. Dar acuma se ţine ca şi cum să vă explic eu, deci, o tradiţie de
sărbători, o petrecere. Încă se mai păstrează dar nu mai au acelaşi rol ca pe timpurile
de demult.
92
Da eu sunt foarte mîndru. Şi mă mândresc oriunde mă duc. Şi ocupându-mă de

tradiţiile astea chiar eu am avut multe reporteje, am fost dat pe realitatea de multe ori,
la televizor. Deci am avut emisiuni, am fost televizat.
Şi când am avut inaugurarea anul trecut la muzeul satului aici am avut întrebări
despre aşa ceva, şi totdeauna unde mergem la concursuri, totdeauna întreabă cel puţin
ziaiştii, totdeauna ne pun întrebări despre comună, despre trecutul comunei şi suntem
foarte nu ştiu cum să vă explic, am fost de 1 decembrie cu căluşarii la Alba Iulia şi
trebuia să mă duc cu cineva până în centru la ăştia la creaţie. Şi am crezut că nu mai
ajung să mă întorc înapoi că tot la doi paşi, de multe ori nu apucam nici atâta, ne
opreau oamenii pe stradă să facă poze cu noi. Deci avem un port foarte mândru de
care ne mândrim, ne mândrim.
Nu ştiu dacă se ţine ceva la Alba Iulia de 1 Decembrie, anul trecut am fost.
Probabil dacă o să se mai ţină ceva o să ne cheme ăştia de la cultură cu căluşarii. Dacă
nu de Crăciun. Deci de Crăciun asta se menţine, la noi se păstrează încă, se umblă cu
colindatul din seara de ajunul Crăciunului pînă a treia zi. Se unesc mai mulţi, se umblă
de la casă la casă. Se răsplătesc colindătorii cu colac, un colac rotund făcut aşa împletit
foarte frumos, o bucată de carne, îi spune şold de porc, îi o bucată bună de carne, se
pune pe colac, se pun bani, în trecut nu se dădeau bani, numai colaci şi carne. Acum
se dau şi bani, în momentul de faţă. Îi o bucurie care se menţine, pentru a încuraja,
care cât poate şi cu ăia la gata fac un dans, undeva se adună cu tânăr cu bătrân unde
joacă se distrează.
Ce să le spunem? Avem ce arăta nu ni ruşine, dacă doriti vă pot arăta o scurtă
prezentare de când am fost la Albac. Deci avem peisajele, avem pietrele, deci în satul
Bulbuc îs două pietre în mijlocul satului, nu ştiu deci avem cu ce să ne mândrim. Cu
ce nu ne putem mândri, nu avem nici o pensiune în zonă. Eu cred că s-ar putea face,
dar la noi oamenii n-au încredere în promovarea asta a turismului cum îi în munţii
Apuseni. Nu au din cauză că n-o pornit nimeni şi din cauza drumului că cine vine o
dată şi şi-o băgat maşinile pe aicia, vă daţi sama că co maşină bună… hai că o Dacia eu
îmi permit, da o maşină luxoasă nu vine aici. Dacă s-ar remedia chestia cu drumu eu
v-aş asigura că s-ar face. O început deja să se cumpre terenuri aicia la noi, ca să-şi facă
o casă de vacanţă s-au…În jos la intrare în comuna Şibot daca v-ati uitat cum ati venit
în sus deci cum aţi venit în sus ultima casă din satu Băcăinti care ţine de comuna Şibot
deja o început unu sa si faca o pensiune …din lemn…ala fost padurar în zonă, ştiu
situţtia, ăla vrea să-şi facă pensiune. Încă jos în Băcăinţi avem pe cineva ce care îşii dă
interesu pentru tradiţia asta din Ceru Băcăinţi, şi vrea să-şi facă şi ăla..nevasta lui îi la
Haţeg învăţătoare şi ei au o asociaţie, miniasociaţie sau aşa ceva cu niste albanezi daca
nu mă-nşel şi vor să construiască printr un parteneriat, încă o pensiune de care
discutam. Cum începe daca începe, eu garantez că se mai fac.
93
N-aţi ştiut de comună că eu va spun cinstit ca prezentarea noastră de la albac în

prima prezentare pentru turism pentru promovarea turismului 70 80 la sută nu ştiau
de comuna Ceru Băcăinţi. Toată lumea mă întreba: da unde e comuna Ceru Băcăinţi.
Şi de acolo so început de so auzit, de la prezentarea de astă vară de la Albac.
Să mai fim invitaţi pe la probleme dinastea de prezentare de promovare să avem ceva
publicat de exemplu cum are muzeul din Almaşu Mare. Ăla-i un muzeu particular la
cineva acasă şi omu so interesat foarte mult şi deaia o apărut de se ştia depre Almaşu
Mare, şi ei au nişte tradiţii foarte faine dar ca peisaje la noi e mult mai frumos decât
Almaşu Mare. Se faceau şezători din postu lu crăciun de la prinderea postului şi până
la prinderea postului de paşti se făceau şezători. Păi la noi se mai adună şi acuma da nu
mai zâce că ,, mă duc la şezătoare,, merem până la ăla…deci nu mi ruşine să duc şi
când am făcut prezentările pentru Albac eu am fost în comună de am fotografiat, sunt
multe fotografii făcute dar nu le am putut prezenta toate la Albac dar sunt foarte
mândru si nu cred că vine cineva să nu-i placă. Avem, aici de sus de se vede Sebeşu se
vede Orăştie din judeţu Hunedoara, din comuna noastră.

existent?
Nu ştiu ce pot să spun pentru că v-am zis şi tot asta mentionez, drumu, suntem o
comună mică şi depopulată deci aici îi problema, dacă am avea drumuri şi dacă ar
începe să-şi facă, cum or început pe valea Sebeşului cum or început…aici la noi sigur
ar începe că-i cu mult mai aproape. Prima dată drumu dacă l-am avea şi noi ca alte
comune da fiind comună mică aţi înţeles care-i situaţia.
Locuitorii ei oricum nu lasă să se piardă da se pierde din tradiţie din momentu
reducerii populaţiei din zonă, lumea e îmbătrânită, cauza e populaţia îmbătrânită.
Tineretul so retras la oraş foarte mulţi, avem mulţi plecaţi în perioada asta în Spania,
Italia. S-ar putea dacă s ar promova şi avem speranţă şi de la judeţ chiar să ne ajute să
ne promovăm şi noi. Să sperăm că Bunu Bumnezeu ne ajută să rezolvăm şi noi să
facem o pensiune, două. Astea sunt speranţele să apucăm să facem cel puţin o
pensiune sau două. În satul Bulbuc o început cineva din cine o plecat deaici şi io
rămas casa bună, în Bulbuc începe, vrea so modifice să facă să aibă când vine cineva
străin să aibă loc de cazare. Fără loc de cazare dejaba, nu vin să stea nu au unde să stea
nu avem, deci, nu-i restaurant şi asta se trage datorită oamenilor vârsnici, asta e…şi
lipsa v-am spus, a banului, că aicia salariaţi suntem numai noi aparatul propriu al
comunei, pădurar, primărie, politie şi maxim 5, 6 alţi angajaţi, restu trăiesc doar din
94
creşterea animalelor. Alta ce aparţine specific zonei, creşterea animaleor care asta din
moşi strămoşi ca la Sibiu, aicia la noi oile îs baza pe zonele de sus. Acuma noi suntem
comună mică da oi avem mai multe ca…Si îi suficient pentru ca locuitorii să
supravieţuiască…da îi suficient…pun o paranteză… nu stiu daca îi suficient ca aţi
văzut, târgurile ni le-or terminat, nu mai sunt târguri de animale. Pai nu mai sunt, ce-
s 5, 6 târguri pe tot judetu cel mai apropiat târg care îi autorizat îi aici la Şibot, …dar
ferească Dumnezeu că cine are animale cum îi o vorbă bătrânească are pagubă: daca
şi-o rupt un picior, dacă so întamplat ceva, abator autorizat care să taie nu este numa
la Mirăslău, noi ce facem de aicia 100 şi de km, moare animalu sau când ai ajuns acolo
nu poate să-l bage că are animale planificate. Aicea ne temem iară, şi de aici nu-s
bani, că oamenii se străduiesc că-s foarte harnici şi gospodari şi nişte oameni primitori
aicea la noi nu ştiu unde se mai pot găsi : dacă vine un străin, fac din nou o paranteză,
în serviciu meu, eu dacă ma duc cu cineva, un om străin, că-i de la pădure că-i
tehnician sau mă rog cine, dacă am trecut pe vale şi am intrat la cineva acas, vecinu de
lângă el daca mo văzut să supără : de ce am intrat numa la ăla şi la alalalt nu, deci
foarte foarte primitori, la momentul de fată înca şi acum daca ar veni un grup oricine,
îi lasă să doarmă peste noapte. Nu zice nimeni nu vă las ca sunteţi străini.

Avem am uitat să menţionez, avem un sculptor în satul Valea Mare. Avem un

sculptor în lemn locul I pe ţară. Deci ăla face din lemn de nu poate să-şi închipuie
nime. Locul I pe ţară, îi om bătrân cam pe la 80 de ani îşi poartă tradiţia şi în ziua de
astăzi, umblă îmbrăcat ţăran, cu haine ţărăneşti. Casele cu paie, avem o tradiţie care
nu stiu unde se mai întalnesc, case acoperite cu paie. Plus în satu Valea Mare, oamenii
de la alte case care n-are o casă cu paie adună slănină când taie porcii de Crăciun şi o
duc şi o afumă la casa de paie că zice ca-i mai bună. Casele cu paie am avut, şi mai
avem şi acuma case cu piatra de jos şi coperisu tot din piatră.
Noi din tradiţiile ce le avem şi ce le-am putut reînvia, noi vrem să le păstrăm
urmaşilor noştri, obiceiurile cu colinda, am luat tineri chiar copii mici de şcoală chiar
de ciclul I şi cu copii de grădiniţă am încercat să facem programe aşa micuţe ca să
putem duce tradiţia mai departe. Eu îs foarte mândru că mă ascultă cand îi chem, şi le
place. Îi o plăcere pentru ei. Ţesutu se duce in continuare mai depararte, trăncănitu se
duce iară mai departe (un fel de croşetat).
Deci cum ati zis ca pot fi transmise?...Deci luând tineretu văzând că-i frumos, le
place li drag şi ei se alătură. La noi nu stiu probabil din sângele de locuitor al comunei
Ceru Băcăinţi le place să preia şi să ducă mai departe, şi se implică tot tineretu care,
puţin cât îi da se implică, şi sunt sigur că se mai duce încă generaţii la rând, la noi se
95
mai păstrează. La noi mai era jocul berbecului, să poată face documentaţia or găsit o
carte pe la cultură, ceva scris de noi, eu vă spun doar în mare, avea un semnificativ şi
acel joc al berbecului. Tot pentru a face anu mai bogat se juca de anu nou pentru a
alunga anu rău şi să dea Dumnezeu an bogat. Am vrut noi sa-l reînviem dar mai mult
cu ajutorul, mai mult o ştiut cineva de pe la cultură, o prins o carte de undeva şi de pe
aici n-or m-ai ştiut, că la noi so modificat berbecu cu capra cum îi la âştia de la
Bistrita, ştiţi, jocul caprei. De aicea so pierdut tradiţia de berbec facându-l şi mai uşor,
făcându-l capră. O fost o transformare de la una al alta care ziceau că-i mai uşor de
făcut dar nu şi-or dat seama că se pierde valoarea....Până la urmă o rămas capra?.....nu,
io vă spun sincer, io le am pe amândouă.

Viitorul comunei va fi în felul următor, dacă se promovează turismu în zonă tinerii cel
puţin care-s plecaţi departe vor veni să-şi refacă aici, din cauză că nici la oraşe…vorba
bătrânească nu-s cânii cu colaci în coadă…nici acolo service, numa şomeri şi străini, şi
dacaă Bunul Bumnezeu ne ajută să facem un pic drumu ăsta, eu îs ferm convins că
tinerii or sa încerce să-şi facă…deci vedeti un viitor?…DA…nu-i încrederea pt că la
noi lumea zice ca nu se poate trăi din turism, deci noi nu putem încă să învăţăm
oamenii cum trăiesc Arieşeniu, Albacu. Nu au încrederea ei nu încearcă să investească
şi neinvestind nu poţi să faci nimic, nu încearcă să investească în aşa ceva că li teamă.
Deci în momentul cand unu, doi incep, se schimbă situatia.
Noi să sperăm că nu. Ne-ar părea rău să se piarda. S-ar putea cum s-aude să se facă
regiuni să nu mai fie primărie, atuncea s-ar putea ca lumea să tragă unde să fie mai
aproape. Numa asta ne poate…da care o rămas aicia deocamdata-s tari. Deci noi
sperăm sa nu sa întamplea aşa.
Să învăţăm oamenii să ştie că se poate trăi şi pe meleagurile astea cum se trăieste în

alte ţări occidentale, că şi pe acolo ştiţi mai bine ca mine, eu numa am auzit că sunt
numa tancuri de piatră, şi de acolo produc necesaru şi ce le trăbă. Dar noi avem
pământurile foarte bune, pietre avem numa de ornament cum se spune, noi avem
pământurile foarte bune.
96
Anexa 6
Informator NORJA VIOREL, 66 de ani (Bulbuc)

Istorice aşa ca să spun, aici puncte istorice ca să spun ar fi Piatra Tomii de la

Bulbuc. Aia jumătate aparţine de către Blandiana şi jumătate de către noi dar pe cum
am auzit Blandiana vrea s-o ieie să fie toată a lor. Blandiana e o altă comună. Alt punct
istoric ca să să spun aşa eu nu ştiu. Nu aş putea să spun ce tradiţii au fost de mult, de
mult. De când ştiu eu de 66 de ani că atâţia am aici era tradiţia aia cum la Postul lui
Crăciun cum se zice, era cu colinzi, cu şezători. De-astea, de-alteelea nu ştiu. Acum nu
mai sunt, nu se mai păstrează. Colinzi mai păstrează, colindă de la unii la alţii. Mai
demult mereau ficiorii, se făcea cum i se zicea jocul ficiorilor la Crăciun. Tinea două
zile două nopţi şi-n Postul lui Crăciun mereau muiurile la şezătoare, alta torcea, alta
ştrencănea. Ficiorii colindau, jucau. Alte tradiţii erau şi la Anul nou la Bobotează cum
se zice şi iară se făceau jocuri.
specificul locului?
Aşa ca să vă spun nu ştiu. Asta-i comună de munte şi Şibotul e comună de şes. Cu

piatra Tomii e mai mare hiba.N-o lăsăm . Ce-i de către noi îi a nostră. De ce s-o lăsăm.
Dacă-i două părţi de către noi şi-o parte de către ei. Să fie aşa cum au fost împîrţite
din moş strămoşi. Două părţi de către noi şi-o parte de către ei. . Aşa merge scurgerea
apei. Să zicem cum îi dealul ăla. Ce se scurge de partea aia ţine de ei şi ce se scurge aici
ţine de noi. În plus nu avem nimic. Aşa să avem deosebit în plus. Se făcea clacă la
secere de grâu, toamna culegea porumbu cu hoaspă cu tot, îl aduceau acasă, apoi
chemau oameni mulţi de-l desfăceau. Seara se lăsa cu chef cu joc şi cu treburi de-astea.
97
Astea-au fost. Se făcea iarna, femeile care erau mai singure făceau clacă la cînepă, la
lînă, la tors, iar făceau petrecere când dădeau de lucrat .
Dacă nu eram mândru nu stam. Nu mai pot să spun cu cine am discutat, am

discutat cu mulţi oameni. Cum să nu povestim că în satul meu unde m-am născut erau
57 de familii şi acum mai sunt 7. 7 familii am mai rămas. Eu m-am născut în Bulbuc,
numa aparţinem de Ceru Băcăinţi. Toţi copiii, tineretul, ce-or fost s-au dus pe la şcoli,
şi-au cumpărat căşi pe la ţară, pe la oraş şi acum a rămas satul pustiu.

Asta nu depinde de noi ci de conducerea de sus. De exemplu aici ar trebui reparate

drumurile, că şi de-aia au plecat oamenii. Câte personae mai suntem în satul Bulbuc
nu suntem în stare să-l reparăm noi, dacă nu de dă judeţul ajutor nu avem ce face.
Mem prin pâraie şi prin gropi şi prin noroi şi asta-i treaba.

existent?
Asta-i vezi?. Cum să nu vreau eu să fie cum o fost? Să ne mai fie satul de 60, 70 de
familii. Să facă ceva pe acia să vină tineretul înapoi. Să facă ceva lucrări, ceva care să-i
atragă să vină înapoi. Se pot face multe dar vezi că nu se face nimic. Chiar aşa exemple
nu am cum vă da, eu. Şi de noi depinde cu ce putem. Dacă oamenii s-au dus, s-au
depărtat nu mai ştiu colinzi, nu mai ştiu jocurile tineretului. Acuma le trebe alte
jocuri nu cum se juca mai demult la noi. Ca să spun eu ce-ar trebui să se facă, eu de
unde ştiu. Eu cu ce mă pricep aş putea face. Dacă îi trebuie la cineva, dacă vine unu
care a plecat şi are casa stricată, mă duc şi-l ajut şi altceva ce să-i fac. Că bani n-am
nici eu de unde-I da, că n-am salar, n-am pensie, n-am ajutor social. Mă pricep de la
fundaţie până la vârf. Am făcut şcoala în armată dar la Neptun. În 65, 66 cănd ne-a
dus pe noi acolo a fost porumb şi la anu a fost oraş. Or lucrat 8 mii de oameni. Aia o
fost pe timpul lui Ceauşescu, atuncea. Avem o şcoală care se dărâmă, nu i-o mai păsat
la nimeni de ea. Deja colţurile ale s-au dus dracului.sti ce s-ar putea face şi din aia?
Dacă nu mai sunt copii că mai meargă la şcoală, să rămăie ca o sală de şedinţe, ca un
fel de cămin cultural, când e o nuntă, un botez, dacă ar fi reparată că aşa ţi-e frică să te
bagi în ea. Veniţi şi-o vedeţi că nu glumesc. Biserica iară, suntem oameni puţini, nu
98
mai avem cum o repara. 7 familii de unde are bani ca să deie?dacă nu da nimeni
material? Că eu m-aş duce şi aş cârpi pe acolo dar cu ce. Nu am bani să pun. O fost
vorba vă vine în primăvară Consilierul Bisericilor de la Alba şi aduce nu ştiu ce. Eu
mă duceam şi reperam pe acolo dar cu ce să mă duc sa cumpăr ciment, să plătesc
maşini să mă scoată până în Bulbuc, o maşină de balastru mă costă vreo 3 milioane şi
eu nu-i am.

Aicia mai sunt că-s mai mulţioameni dar acolo la Bulbuc nu.

Cred că viitorul comunei după câte e pornit se distruge pentru că oamenii bătrâni
mor iar tineretul a plecat. Si rămâne aici o pustie. Nu ştiu dacă durează 20 de ani.
Asta nu depinde de noi. De bătrăni nu depinde deloc. Depinde de tineret pentru
că toţi s-au tras la servicii, la oraş şi aici au lăsat pustiu. Să vină aici domnul primar de
faţă. Dacă mai durează 20 de ani dar nu durează şi dispare comuna. Ce faci cu un om
de 80, 70 sau 60 de ani? Aici vorbim numai realitatea. …..mai sunt trei bătrâni. Când
se duc ăia îi gata. Tinerii vin când vin, când se fac poamele, le-adună şi de duc
dracului. Păi ce să facă. După ce şi-au făcut în alte părţi alte treburi nu mai stă aci.
99
BIBLIOGRAFIE
*** Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
*** Legea nr. 451/2002 pentru ratificarea Convenţiei europeane a

peisajului, Florenţa 2000, Monitorul Oficial, Partea I nr. 536 din
23 iulie 2002
*** Agenda Teritorială a Uniunii Europene, Către o Europă mai

competitivă şi durabilă cu regiuni diverse, Leipzig, 2007
*** European Rural Heritage, Observation Guide, CEMAT, Council

of Europe, 2003
*** Ghid de valorificare a patrimoniului rural, Ministerul

Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Direcţia Generală
Amenajarea Teritoriului, Urbanism şi Politica Locuirii,
Bucureşti, 2007
Alba Iulia 2000 - ***, Alba Iulia 2000, Alba Iulia, 1975.
Andriţoiu 1992 - I. Andriţoiu, Civilizaţia tracilor din sud-vestul Transilvaniei în

epoca bronzului, Bibliotheca Thracologica, II, Bucureşti, 1992
Apolzan 1987 - Lucia Apolzan, Carpaţii – tezaur de istorie. Perenitatea

aşezărilor risipite pe înălţimi, Bucureşti, 1987.
Butură 1978 - Butură Valer, Etnografia poporului român, Cluj Napoca, 1978.
Ciugudean 1996 - H. Ciugudean, Perioada timpurie a epocii bronzului în centrul

şi sud-vestul Transilvaniei, Bibliotheca Thracologica, XIII,
Bucureşti, 1996, p. 28-60.
Ciugudean 2000 - H. Ciugudean, Eneoliticul final în Transilvania şi Banat:

cultura Coţofeni, Bibliotheca Historica et Archaeologica
Banatica, Timişoara, 2000
100
Fochi 1970 - Adrian Fochi, Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului
al XIX-lea, Bucureşti, 1970.
Ghinoiu 1999 - Ion Ghinoiu, Sărbători şi obiceiuri româneşti, Bucureşti, 2003.
Godea 2007 - I. Godea, Arhitectura la români de la obârşii la Cozia, Oradea,

2007.
Gorovei 1995 - Artur Gorovei, Credinţi şi superstiţii ale poporului român,

Bucureşti, 1995.
Haşdeu 1977 - Bogdan Petriceicu Haşdeu, Omul de flori. Basme şi legende

populare româneşti, Bucureşti, 1997.
Herseni 1941 - T. Herseni, Probleme de sociologie pastorală, Bucureşti, 1941.
Josan et alii 1996 - N. Josan, Gh. Fleşer, Ana Dumitrean, Oameni şi fapte din
trecutul judeţului Alba în memoria urmaşilor, Alba Iulia, 1996.
Laugier 1925 - Ch. Laugier, Contribuţiuni la etnografia medicală a Olteniei,

Editura Scrisul Românesc, Craiova, (1925).
Leon 1903 - N. Leon, Istoria naturală medicală a poporului român,

Bucureşti, 1903.
Luduşan, Dimen 2006 - N. Luduşan, L. Dimen, Geografia judeţului Alba, Alba Iulia,
2006.
Marian 1994 - Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, vol I – II,

Bucureşti, 1994.
Marta-Aron 1990 - I. Marta, I. Aron, Pianu de jos. Contribuţii monografice,

Editura Litera, Bucureşti, 1990.
Monah 2001 - Gh Monah, Atlasul plantelor medicinale din românia, Editura

Corint, Bucureşti, 2001.
101
Mureşan 1975 - P. Mureşan, Semnificaţia câtorva probleme de medicină
populară, în Studii şi Comunicări de Etnografie-Istorie,
Caransebeş, 1975.
Olteanu 2001 - Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Bucureşti,

2001
Păcală 1915 - V. Păcală, Monografia comunei Răşinariu, Sibiu, 1915.
Pamfilie 1997 - Tudor Pamfilie, Sărbătorile la români, Bucureşti, 1997.
Pavelescu 1944 Gheorghe Pavelescu, Mana în folklorul românesc. Contribuţii

pentru cunoaşterea magicului, Sibiu, 1944.
Pavelescu 1971 - Gh. Pavelescu, Folclor medical din Valea Sebeşului.I.Medicina

empirică în Apulum, VIII, 1971, p. 549-587
Pavelescu 1971a - Gh. Pavelescu, Medicina pastorală în Mărginimea Sibiului în

Studii şi cercetări de folclor, Editura Minerva, Bucureşti, 1971.
Petrescu 1972 - Paul Petrescu, Holz und Stein in der bäuerlichen Baukunst in
Rumänien, în Revue roumaine d’historire de l’art, série beaux-
arts, tome IX, 2, 1972, p. 161-219.
Popa 1961 - Al. Popa, Colecţia muzeală Sabin Olea din Cib-sat, r. Alba, în
Apulum, IV, 1961, p. 251-283.
RepArh Alba 1995 - Repertoriul arheologic al judeţului Alba (ed. V. Moga, H.

Ciugudean), Bibliotheca Musei Apulensis, II, Alba Iulia, 1995.
Roska 1942 - M. Roska, Erdély régészeti repertóriuma, I. Öskor, Thesaurus

Antiquitatum Transilvanicarum, I, Praehistorica, Cluj, 1942.
Stoica et alii 1997 - Stoica Georgeta, Petrescu Paul, Dicţionar de artă populară,
Bucureşti, 1997.
Stoica et alii 2001 - Stoica Georgeta, Horşia Olga, Meşteşuguri artistice

tradiţionale, Bucureşti, 2001.
102
Suciu 1967, I, II - Coriolan Suciu, Dicţionar istoric al localităţilor din
Transilvania, vol. I –II, Bucureşti, 1967.
Téglas 1889-1890 - G. Téglas, A hunyamegyei törtémelni és régészeti társulat

Évkönyvei, 6, 1889-1890, p. 487-492.
Téglás 1902 - G. Téglás, Hunyadvármegye története, Budapest, 1902.
Vlăduţiu 1981 - Ion Vlăduţiu, Creatori populari contemporani din România,

Bucureşti, 1981.
Vuia 1980 - Romulus Vuia, Tipuri de păstorit la români în R. Vuia, Studii

de etnografie şi folclor, vol. II, Bucureşti, 1980.
Vuia 1980 a - R. Vuia, Câteva observaţii şi constatări asupra păstoritului şi a

tipurilor de case la români în Studii de Etnografie şi Folclor, vol.
II, Bucureşti, 1980.
103
PLANŞE
Harta 1. Hartă cu teritoriul comunei Ceru Băcăinţi
(localizarea punctelor cercetate pe teren)
Schiţă-plan
Planşa 5
Ceru 01 casa
satul Ceru Băcăinţi, jud. Alba
N 45.957055091858
E 23.2734686136246
altitudine 252 m
WGS84; 25 Nov. 2007, 15:43 AM
vedere est - vest
Schiţă-plan Planşa 6
Ceru 02 casa
N 45.9716194868088
E 23.270480632782
altitudine 281 m
WGS84; 27 Nov. 2007, 14:54 AM
vedere vest - est
Schiţă-plan
Planşa 7
Ceru 03 casa
Casa - muzeu
sat Ceru-Băcăinţi, jud. Alba
N 45.9753799438477
E 23.2699656486511
altitudine 302 m
WGS84; 27 Nov. 2007, 13:56 PM
vedere sudvest - nordest
Planşa 8
Ceru 03 anexa
Schiţă-plan coteţ pentru porci şi păsări
sat Ceru-Băcăinţi, jud. Alba
N 45.9753799438477
E 23.2699656486511
altitudine 302 m
WGS84; 27 Nov. 2007, 13:56 PM
vedere vest - est
A A’
Secţiune
A A’
Schiţă-plan
Planşa 9
Viezuri 01 casa
Proprietatea Duşe Ana
cătunul Viezuri, jud. Alba
N 46.0033392906189
E 23.2933115959168
altitudine 518 m
WGS84; 27 Nov. 2007, 12:08 PM
vedere est - vest
Schiţă-plan
Planşa 10
Viezuri 01 anexa
cămară (bucătărie de vară)
Proprietatea Duşe Ana
cătunul Viezuri, jud. Alba
N 46.0033392906189
E 23.2933115959168
altitudine 518 m
WGS84; 27 Nov. 2007, 12:08 PM
vedere est - vest
Schiţă-plan
Planşa 11
Bulbuc 01 casa
Proprietatea Filimon Andrei
cătunul Bulbuc, jud. Alba
N 46.018123626709
E 23.2842296361923
altitudine 703 m
WGS84; 27 Nov. 2007, 11:06 AM
vedere vest - est
Schiţă-plan
Planşa 12
Bulbuc 01 anexa
şură şi grajd
N 46.018123626709
E 23.2842296361923
altitudine 703 m
WGS84; 27 Nov. 2007, 11:06 AM
vedere est - vest
Schiţă-plan
Planşa 13
Bulbuc 02 casa
N 46.0191589593888
E 23.2916003465653
altitudine 727m
WGS84; 26 Nov. 2007, 10:48 AM
vedere sud - nord
Schiţă-plan
Planşa 14
Bulbuc 03 casa
Proprietatea Savu Ioan
N 46.019566655159
E 23.2948243618012
altitudine 726m
WGS84; 26 Nov. 2007, 10:13 AM
vedere sud - nord
Schiţă-plan Planşa 15
Bulbuc 03 anexa
grajd pentru vite şi şură
N 46.019566655159
E 23.2948243618012
altitudine 726m
WGS84; 26 Nov. 2007, 10:13 AM
vedere sud - nord
pivniţă
Planşa 16
anexă Ceru 02 gospodărie
N 45.9716194868088
E 23.270480632782
altitudine 281 m
casă
WGS84; 27 Nov. 2007, 14:54 AM
gard
B
A. panoramă înspre est a gospodăriei
cămară gard
coteţ Schiţă-plan
gospodărie
Nor
anexe d
gard 5m
A B. panoramă înspre nord a gospodăriei
Dezvoltare rurală
prin valorizarea
peisajului cultural
juridice
promovare turistică
administrative
Managementul
creare servicii
Amenajare
Ceru Băcăinţi peisajului
turistică Arie Culturală Protejată
(mijloace) financiare
gospodărie agroturistică
tehnice
Infrastructură
asfaltare drum judeţean DJ 107 pod peste Mureş
modernizare drumuri amenajări edilitare

comunale şi racord la DJ 107
Planşa 17. Schemă-concept a dezvoltării comunei Ceru Băcăinţi prin valorizarea peisajului cultural.
Încadrarea geografică a
comunei Ceru Băcăinţi
Încadrarea geografică a
comunei Ceru Băcăinţi
Încadrarea geografică a comunei Ceru Băcăinţi
Încadrarea geografică a comunei Ceru Băcăinţi
Harta fizico-geografică
a comunei Ceru Băcăinţi
Localizarea geografică a
construcţiilor studiate
CD

Ceru Băcăinţi PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ceru Băcăinţi PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA "1 DECEMBRIE 1918" ALBA IULIA

Str. Nicolae Iorga nr. 11-13

STUDIU PRIVIND ARIA CARACTERISTICĂ

Prof. univ. dr. MIHAI PASCARU

Alba Iulia - Decembrie 2007

STUDIU PRIVIND ARIA CARACTERISTICĂ

Prof. univ. dr. MIHAI PASCARU – sociologie

Motto: „Ce ne-a rămas, trebuie adunat în grabă şi cu

Alba Iulia - Decembrie 2007

II. OBIECTIVE ŞI METODOLOGIE DE CERCETARE………………………. 4

III. ELEMENTE SPECIFICE PEISAJULUI CULTURAL „ZONA CERU

IV. REFERENŢI IDENTITARI ÎN COMUNA CERU BĂCĂINŢI. REZULTATELE

V. AMENAJAREA ARIEI CARACTERISTICE PENTRU PEISAJ CULTURAL ÎN

VI. CONCLUZII GENERALE ŞI PROPUNERI DE INTERVENŢIE .......…….. 67

Ceru Băcăinţi este o aşezare dezvoltată compact pe cursul Văii Băcăinţi şi

III.1. Cadrul natural

Comuna Ceru Băcăinţi este aşezată în zona sud-vestică a Munţilor Metaliferi,

1 Luduşan, Dimen 2006, p. 18.

Prin poziţionarea sa geografică, într-o zonă deluroasă înaltă, teritoriul

Localitatea Ceru Băcăinţi

Localitatea Valea Mare

14 Ciugudean 1996, Fig. 1.

15 Andriţoiu 1992, p. 80, 120, nr. 26, Pl. 66/17, 19.

Pe baza informaţiilor disponibile în momentul de faţă, se poate concluziona că,

Figura 2. Imagine cu aşezarea Coţofeni de la Piatra Tomii (Bulbuc)

Figura 3. Aşezarea preistorică de la Piatra Mică şi Piatra Mare de la Bulbuc

16 Suciu 1967, I, p. 60.

18 Suciu 1967, I, p. 134.

Figura 4. Biserica din Bulbuc

Acest aspect politico-administrativ de după 1918 a dus la o dezvoltare a

III.4. Tipuri de aşezări umane

Comparând consemnările făcute de hărţile iosefine cu privire la aceste aşezări

20 Suciu 1967 II, p. 230.

III.5. Oameni care gândesc în lemn şi piatră. Tipologia locuinţei

III.5.1. Arhitectura de piatră: tehnici de construcţie

Bazându-ne pe informaţiile documentare pe care le-am utilizat, coroborate cu

24 Suciu 1967 I, p. 272.

La baza conceptului local de planimetrie a stat desigur casa de lemn, specifică

25 Apolzan 1987, p. 94.

lea, fapt care ne îndreptăţeşte să afirmăm că pe lângă

c. Zidăria supraterană a pereţilor perimetrali şi de compartimentare

26 Godea 2007, p. 31.

d. Goluri de fereastră, fereastră oarbă şi uşă

Practicarea acestor goluri adoptă soluţia

Figura 7. Soluţii de încheiere pentru goluri de fereastră şi uşă de pivniţă

Intradosul acestui arc de descărcare, în relaţie cu lespedea monobloc sau cu

e. Paramente exterioare şi interioare

Acest component de finisaj interior şi exterior este cunoscut în zonă sub

Figura 8. Exemplu de muruială şi spoiri successive în stilul “mândră mărie”

Acest element arhitectonic de faţadă principală se inspiră din soluţia târnaţului

Grosimea zidului parapet este egală cu cea a fundaţiei şi a zidăriei supraterane

g. Reminiscenţe ale unui tip de casă dispărut - casa cu vatră liberă

h. Sisteme tradiţionale de învelitori

27 Vuia 1980 a, p. 171.

30 Godea 2007, p. 22.

Dacă totuşi acceptăm ideea că şi locuinţa de plan bicelular ar a fost acoperită cu

Figura 12. Exemplu de încărcare excesivă a structurilor portante

Structurile din zid au început să iasă din verticală afectând unitatea

Pentru construcţiile din piatră şi cu învelitoare din piatră, se realizau camere

III.5.2. Arhitectura din lemn: tehnici de construcţie

Pe teren am întâlnit şi chertarea

Un element important al casei de lemn realizate din cununi, este cununa de

Este un element planimetric şi structural dezvoltat pe latura lungă a celor două