Romanul Zenobia, publicat în anul 1985, a apărut în perioada de afirmare a prozei

postmoderne. Romanul este structurat pe șase capitole.

Poetul plin de distincție, Gellu Naum, întâlnește patru persoane străine lui, atunci când
servește ceaiul în casa pensionarului Sima. Acolo întâlnește o fată pentru care a simțit dragoste
din prima clipă. Fata este denumită de acesta „Zenobia”. Fiind sentiment reciproc, amândoi decid
să plece în „Mlaștini”, nu înainte de a asista la gesturile lui Iason violente sau la durerea lui Petru
provocată de dragostea neîmplinită față de Zenobia. Ulterior, cei doi s-au izolat pentru a trece cu
bine peste iarna dură, făcând față chiar și lupilor sau sentimentului de neîncredere a lui Naum
după primirea drept moștenire de la Sima, un bătrân care era „cuminte ca un mort”.

Atunci când a venit primăvara, Naum, Zenobia și Dragoș se întorc în București. Acolo ei
găsesc un loc temporar unde să locuiască. Au rămas la o prietenă pictoriță, la Maria. Aceasta, în
secret, avea sentimente pentru Naum, dar Naum vedea iubirea adevărată doar în actuala sa
parteneră. În ciuda faptului ca Naum simțea zbucium sufletesc care avea să ajungă la intensitate
maximă, Zenobia îl trata cu căldură sufletească. În urma faptului că relațiile cu cei din jur se
degradau, Naum a găsit refugiere în „poheme”, dar și în susținerea iubitei sale.