Jean Grosu – marele traducător

Jean Grosu s-a născut pe 31 decembrie 1919, la

Botoşani, în familia comerciantului evreu de cereale
Moise Grosu și al soției acestuia, Henrietta (n. Löbel). A
urmat Școala primară (1925-1929) și Liceul „A.T.
Laurian” (1929-1934) la Botoșani; apoi a studiat
chimia industrială la Școala „T.G. Masaryk” din Zlín
(Cehoslovacia, 1935-1939) și a urmat studii de drept
(1946-1948), pe care însă nu le-a finalizat.
Debutează în Contemporanul, unde functionează ca secretar general
de redacţie (1946-1953). Până în 1974 lucrează ca redactor la revista
Gazeta literară, Luceafărul şi Viaţa Românească.
După debutul literar din Contemporanul, colaborează cu traduceri din
literatura cehă, slovacă şi romandă, articole de istorie literară şi eseuri la:
Almanahul literar, Arc, Contemporanul, Gazeta literară, Literatorul, Litere-
Expres, Luceafărul, Magazin, Magazin istoric, Perpetuum, Povestea vorbei,
România literară, Secolul 20, Steaua, Tânărul scriitor, Teatrul, Tribuna,
Urzica ş.a.
A fost angajat al secţiei culturale a ambasadei R.S. Cehoslovace la
Bucureşti (1953-1963). Colaborează cu traduceri din literatura cehă, slovacă
si romandă, precum şi cu articole despre scriitorii aparţinând acestor
literaturi, la Tânărul scriitor.
A realizat numeroase dramatizări şi adaptări radiofonice din opera unor
scriitori cehi (J. Haaek, J. Otcena Sek) şi slovaci (Nataaa Tanska, Peter
Kaivaa); tot pentru radio, ca şi pentru teatrele din ţară, a tradus numeroase
piese de teatru din trei literaturi (ceha, slovacă, elveţiană), nu totdeauna
adunate în volum. Între numeroasele sale traduceri din literaturile cehă şi
slovacă, multe însoţite de prefaţă sau postfeţe proprii (Karec Capek, Jan
Otcena Sek. Josef Toman, Jiri Marek, Natasa Tanska etc.), celebră este
excelenta versiune românească a capodoperei lui Jaroslav Hasek,
Peripeţiile bravului soldat Svejk (1956, în colab. cu Al. O. Teodoreanu). A
tradus şi din literatura elveţiană (a alcătuit şi două antologii: Proza scurtă
elveţiană, 1981; Antologie lirică elveţiană. 1985).
De menţionat că, începând din 1949, când publică traducerea nuvelei
lui Jan Drda, Baricada mută, Jean Grosu se va dedica în exclusivitate
transpunerii în româneşte a unor reprezentative opere clasice şi
contemporane din literaturile cehă şi slovacă, precum şi din literatura
elveţiană de limba franceză. Bun traducător, înzestrat cu o capacitate
deosebită de a exploata resursele plastice ale limbii-tintă, Jean Grosu devine
în scurtă vreme principalul interpret pentru cultura română al operei unor
scriitori clasici cehi şi slovaci, precum Haaek sau Capek, sau al unor scriitori
contemporani, ca Josef Toman, Jifi Marek ş.a. Timp de trei decenii Jean
Grosu traduce zeci de titluri din cele doua literaturi, în special romane.
Traducerile sale se remarcă prin fidelitate faţă de original, o bună
cunoaştere a limbii române, posibilitatea de a se adapta unei game largi de
stiluri şi tonalităţi. A transpus în româneşte şi texte dramatice. Prefeţele care
însoţesc unele tălmăciri au o valoare mai mult informativă. Deosebita
înzestrare de traducător a lui Jean Grosu poate fi remarcată în deplinătatea
ei în tălmăcirea savuroasă şi ferită de inhibiţii a Peripeţiilor bravului soldat
Svejk (1956). Ziaristul Viorel Ilişoi povestea într-un articol:
Zilele trecute, căutând o carte anume la un anticariat de pe strada Lăpuşneanu,
din Iaşi, printre cărţile întinse direct pe asfalt am dat peste ediţia din 1983 a Peripeţiilor
bravului soldat Švejk … Era cam deteriorată: avea cotorul ros, colţuri îndoite, îi lipseau
coperta şi pagina de titlu. Titlul cărţii şi autorul, Jaroslav Hašek, erau scrise cu pixul pe
prima pagină rămasă.
– Lipseşte pagina de gardă, nu ştim cine e traducătorul, am zis, mai mult ca să
intru în vorbă cu anticarul.
– Jean Grosu, bineînţeles.
– Şi de ce nu i-aţi scris şi lui numele?

– Nu e nevoie. Dacă e o carte din cehă, e clar că el e traducătorul.

Jean Grosu nu este singurul traducător român din literatura cehă, dar
cu siguranţă este cel mai important. Ca o recunoaştere a muncii depuse i s-
au acordat: Medalia Societăţii Cehoslovace pentru Relaţii Internaţionale
(1965), Premiul Uniunii Scriitorilor Cehoslovaci pentru traduceri (1968),
Meritul Cultural cl. a III-a (1970), Premiul Uniunii Scriitorilor Români (1970;
1991; 1995; 2000), Premiul Ministerului Culturii din Praga (1976), Medalia
comemorativă „Karel Čapek” a Uniunii Scriitorilor Cehi (1990) şi Medalia de
aur a „Societăţii pentru Relaţiile cu Străinătatea” (1991), Marele Premiu
Bohemica al Asociaţiei Scriitorilor Cehi (2000), Premiul Asociaţiei Scriitorilor
din Bucureşti (2002, pentru traducerea romanului Nemurirea al lui Milan
Kundera), Premiul Ministerului Culturii din Slovacia (2003), Medalia Artis
bohemiae amicis a Ministerului Culturii al Republicii Cehe pentru
promovarea literaturii cehe și sporirea renumelui culturii cehe în lume,
(2004). A fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler,
categoria A – Literatură (2004), fiind şi membru de onoare al Societăţii
Culturale şi Ştiinţifice „Ivan Krasko” din Nădlac.
După acelaşi V. Ilişoi care l-a vizitat prin ’95 în Bucureşti Jean Grosu:
Trecuse de 75 de ani, auzisem că e bolnav şi mă temeam că dacă mai amân nu-l
voi mai prinde în viaţă ca să-i strâng mâna măcar, să-i mulţumesc pentru cărţile minunate
pe care dacă n-ar fi fost el nu le-aş fi citit. Jean Grosu, marele traducător Stătea într-
un apartament de la ultimul etaj al unui bloc interbelic, pe lângă Poliţia Capitalei; tavanul
era spart şi prin gaura astupată cu ziare picura ploaia. Totul în casă era vechi şi umed,
destrămat, jupuit. Bătrânul traducător nu o ducea prea bine şi asta îl rodea tare. După o
viaţă de muncă nu se alesese cu nimic. Plin de amărăciune, mi-a arătat câteva rafturi cu
cărţile traduse de el, vreo sută de volume, cât n-au citit mulţi într-o viaţă, dar nu destule
ca să-i asigure o bătrâneţe tihnită. Unele dintre acele numeroase volume erau traduceri
din engleză, din franceză, din romandă, dar cele mai multe erau din cehă şi din slovacă.
Un perete de cărţi.

S-a stins la 87 de ani (pe 5 iulie 2007), „celebrul anonim” plecat din
Botoşani, după o viaţă plină de muncă.
Surse:
https://luceafarul.net/scriitori-botosaneni-grosu-jean
https://ro.wkipedia.org/wiki/Jean_Grosu (ultima editare a paginii a fost efectuată la
2 aprilie 2019, ora 11:50).
https://www.bibliotecabotosani.ro/index.php/personaliti-botonene-2/195-grosu-
jean
http://www.referatele.com/referate/romana/Jean-Grosu/index.php
Ilişoi, Viorel, Veste, poveste (11). Celebrul anonim, în
https://jurnalul.antena3.ro/stiri/observator/veste-poveste-11-celebrul-anonim-
666951.html (28 aprilie 2014)
Sasu, Aurel (ed.), Dicţionarul biografic al literaturii române, A-L, vol. 1, Editura
Paralela 45, Piteşti, 2006, pp. 695-697.