Sunteți pe pagina 1din 20

Aprobat

prin Ordinul Ministrului Muncii,


Protecției Sociale și Familiei

nr. 353 din 15 decembrie 2011

NOMENCLATORUL SERVICIILOR SOCIALE

Nr/ Cod Denumirea Cadrul normativ Definirea serviciului Beneficiari Servicii sociale acordate Structura orientativă
o (SIA serviciului social de personal de
AS) specialitate

TIPUL SERVICIILOR SOCIALE: SERVICII SOCIALE PRIMARE

1. Asistența Regulamentul-cadru Serviciul Asistenţă socială a) Comunitatea ca un tot a) identificarea persoanelor în - şeful serviciului
socială de activitate a comunitară prestează întreg; situaţie de dificultate şi - asistent social supervizor
comunitară Serviciului de asistenţă socială b) Persoanele, familiile şi facilitarea accesului acestora la - asistent social comunitar
asistență socială persoanelor, familiilor şi grupurile sociale aflate în prestaţii şi servicii sociale; - alţi specialişti
comunitară, aprobat grupurilor sociale, la nivel situaţie de dificultate din
prin Ordinul de comunitate, pentru comunitate. b) susţinerea şi mobilizarea
Ministrului Protecției prevenirea şi depăşirea comunităţii în scopul
Sociale, Familiei și situaţiilor de dificultate. soluţionării situaţiilor de
Copilului (actualmente dificultate.
Ministerul Muncii,
Protecției Sociale și
Familiei) nr. 54 din 10
iunie 2009.
2. Îngrijire Ordinul
socială Regulamentul -tip cu Îngrijirea socială la Persoane solitare (pensionari) a) informare; - şeful serviciului
la domiciliu privire la secțiile de domiciliu se prestează în vîrstice şi persoane cu b) consiliere; - asistentul social
ajutor social la casa persoanei pentru a o dizabilităţi. c) mediere şi reprezentare; - lucrător social
domiciliu bătrînilor ajuta în asigurarea vieţii d) comunicare; - alţi specialişti
singuratici și cotidiene și participarea în e) livrare de produse alimentare
cetățenilor inapți de activitățile comunității. provenind din alte servicii sau
muncă, aprobat prin de cumpărare;
Ordinul Ministrului f) ajutor la pregătirea hranei;
Muncii și Protecției g) asistenţă la domiciliu (în
Sociale (actualmente timpul spălării, curăţenie în
casă, cumpărături, ajutor la
Ministerul Muncii, efectuarea igienei personale,
Protecției Sociale și etc);
Familiei) nr. 16 din h) însoţire/ sprijin la diferite
22 aprilie 1994. instituţii;
i) alte servicii necesare pentru a
crea oportunităţi pentru o
persoană să trăiască în casa sa
proprie.

3. Cantina de Legea privind Cantinele de ajutor social Persoane socialmente a) prepararea şi servirea zilnică - lucrători sociali
ajutor social cantinele de ajutor sînt persoane juridice care vulnerabile ale căror venituri a unei mese de persoană (de - asistenţi sociali
social nr. 81- prestează servicii gratuite lunare pentru anul precedent obicei a prînzului); - alţi specialişti
XV din 28.02.2003 persoanelor socialmente constituie 1-2 pensii minime b) aprovizionarea, contra cost,
și Hotărîrea vulnerabile, asistenţă pentru limită de vîrstă: de la sediul cantinei, cu produse
Guvernului despre pentru persoane (familii), a) persoanele care au atins agroalimentare de bază la
aprobarea care din cauza lipsei de vîrsta de pensionare (fără preţurile lor de achiziţie;
Regulamentului-tip independenţă sau lipsă de domiciliu, fără susţinători c) transportarea gratuită la
cu privire la venit nu pot sa-și asigure legali, fară venituri sau cu domiciliu a hranei persoanelor
funcţionarea alimentarea la domiciliu. venituri mici); socialmente vulnerabile care,
cantinelor de ajutor Mesele pot fi organizate b) invalizii; din motive obiective (constatate
social nr. 1246 prin livrarea de mese calde c) copiii pînă la vîrsta de 18 în ancheta socială), nu se pot
din 16.10.2003 la domiciliu, furnizarea de ani (din familiile cu mulţi deplasa la sediul cantinei de
mese gratuite în săli de copii, din cele monoparentale ajutor social;
mese, facilităţilor şi din alte familii considerate d) prepararea şi distribuirea
comunitare sau alte locuri socialmente vulnerabile în hranei prin centrele mobile de
de aprovizionare. baza anchetei sociale deservire.
întocmite de organele
teritoriale de asistenţă socială).

4. Centru Cadrul normativ se Centru comunitar de Persoanele, familiile şi a) informare; - asistent social
comunitar de află în proces de asistenţă socială grupurile sociale aflate in b) consiliere; - lucrător social
asistenţă socială elaborare. (multifuncţional) este o situaţie de dificultate din c) consultanţă; - specialişti în
instituţie publică creată la comunitate. d) reintegrare în familie şi în dependenţă de cazurile
nivelul comunitar/ comunitate; beneficiarilor
municipiu în cadrul căreia e) servicii de dezvoltare a - personal administrativ
se organizează şi se capacităţilor ocupaţionale; - personal auxiliar
prestează o gamă largă de f) alimentare.
servicii sociale pentru
persoanele/familiile aflate
în dificultate.
TIPUL SERVICIILOR SOCIALE: SERVICII SOCIALE SPECIALIZATE

5. Centrul de Cadrul normativ se Centrul de asistentă socială Familiile cu copii în situație a) asistență metodologică și - asistent social
asistentă socială a află în proces de a copilului şi familiei este de risc; practică în managementul de caz - psiholog
copilului şi elaborare. un serviciu public, care Copii separați de mediul al familiilor în dificultate, - jurist
familiei activează pe lîngă structura familial și copii rămași fără familiilor cu copii în situație de
teritorială de asistență ocrotire părintească; risc, copiilor separați de mediul
socială si este destinat să Asistenții sociali comunitari; familial și copiilor rămași fără
acorde asistență Angajații serviciilor sociale ocrotire părintească;
metodologică și practică în destinate familiei și copilului; b) asistență metodologică în
procesul implementării la Autoritățile administrației managementul și prestarea
nivel local a politicilor și publice locale. serviciilor în domeniul asistenței
prestării serviciilor în sociale a familiilor cu copii și
domeniul asistenței sociale copiilor în situații de dificultate;
a familiilor cu copii și c) asistența specialiștilor de
copiilor în situații de resort din cadrul structurii
dificultate . teritoriale de asistență socială în
colectarea/analiza și
sistematizarea datelor și
informațiilor în domeniul
protecției familiei și copilului.

6. Centrul de zi Regulamentul-cadru Centrul de zi pentru copii Copii în situație de de la 1,5 a) servicii pentru dezvoltarea - asistent social
pentru copii în cu privire la în situaţii de risc pînă la 18 ani, rămași fără abilităților cognitive, de - psiholog
situație de risc organizarea şi reprezintă o instituţie ocrotire părintească asupra comunicare și comportament; - pedagog
funcţionarea publică sau privată de cărora a fost aplicată o formă b) suport pentru incluziune - personal administrativ
Centrului de zi pentru asistenţă socială care de protecţie de tip familial sau educațională; - personal auxiliar
copii în situaţie de prestează servicii în regim copilul aflat în riscul de a fi c) consilierea membrilor
risc se află în proces de zi copiilor în situaţii de separat de mediul familial din familiei/îngrijitorilor;
de promovare. risc, în vederea cauza unor circumstanţe care d) orientare profesională;
(re)integrării sociale şi pot prejudicia grav creşterea şi e) alimentare.
familiale a acestora, dezvoltarea armonioasă a
precum şi în scopul copilului.
prevenirii separării copiilor
în situaţie de risc de
mediul familial.

7. Centrul de zi Hotărîrea Guvernului Centrul de zi pentru copii a) Copii cu dizabilități de la a) servicii pentru dezvoltarea - asistent social
pentru copii cu nr. 824 din cu dizabilităţi reprezintă o naştere pînă la 18 ani, care, abilităților cognitive, de - psiholog
dizabilități 04.07.2008 privind instituţie publică sau din cauza limitărilor de ordin comunicare și comportament; - pedagog
aprobarea privată de asistenţă socială senzorial (auz, vedere), b) servicii de - lucrător medical
Standardelor minime care prestează servicii în fizic/locomotor, mintal/de recuperare/reabilitare; (conform necesităților
de calitate pentru regim de zi pentru intelect, psihic şi de b) suport pentru incluziune copiilor beneficiari)
serviciile sociale recuperarea/ reabilitarea comportament are nevoie de educațională; - personal administrativ
prestate in centrele de copiilor în vederea îngrijire şi suport special din c) consilierea membrilor - personal auxiliar
zi pentru copii cu (re)integrării sociale, partea familiei, comunităţii; familiei/ a îngrijitorilor;
dizabilitati. precum şi în scopul b) părintele/ reprezentantul d) activităţi de petrecere a
prevenirii separării copiilor legal al copilului în cazurile în timpului liber;
Regulamentul-cadru de mediul familial și care este necesară e) alimentare;
cu privire la excluziunii sociale. reprezentarea legală a f) orientare profesională;
organizarea şi intereselor copilului. g) transport zilnic;
funcţionarea h) servicii de recuperare la
Centrului de zi pentru domiciliu (după caz).
copii cu dizabilităţi se
află în proces de
promovare.

8. Centrul de Hotărîrea Guvernului Centrul de plasament Copii separați de mediul a) găzduire, întreținere, - asistent social
plasament nr.1018 din temporar pentru copii în familial. alimentare; - psiholog
temporar pentru 13.09.2004 cu privire situaţii de risc reprezintă o b) servicii pentru dezvoltarea - pedagog
copii în situație la aprobarea instituţie publică sau abilităților cognitive, de - lucrător medical
de risc Regulamentului- privată de asistenţă socială comunicare și comportament; (conform necesităților
cadru al Centrului de care prestează servicii în c) suport pentru incluziune copiilor beneficiari)
plasament temporar regim de plasament educațională; - personal administrativ
al copilului. temporar copiilor în d) consilierea membrilor - personal auxiliar
Hotărîrea Guvernului scopul (re)integrării familiei/îngrijitori;
nr. 450 sociale şi familiale a e) orientare profesională.
din 28.04.2006 acestora.
privind aprobarea
Standardelor minime
de calitate privind
îngrijirea, educarea şi
socializarea copilului
din Centrul de
plasament temporar .
9. Centrul de Hotărîrea Guvernului Centrul de plasament Copii cu dizabilități de la a) găzduire, întreținere, - asistent social
plasament № 823 din temporar pentru copii cu naştere pînă la 18 ani, care, alimentare; - psiholog
temporar pentru 04.07.2008 privind dizabilităţi reprezintă o din cauza limitărilor de ordin b) servicii pentru dezvoltarea - pedagog
copii cu aprobarea instituţie publică sau senzorial (auz, vedere), abilităților cognitive, de - lucrător medical
dizabilități Standardelor minime privată de asistenţă socială fizic/locomotor, mintal/de comunicare și comportament; (conform necesităților
de calitate pentru care prestează servicii în intelect, psihic şi de c) servicii de copiilor beneficiari)
serviciile sociale regim de plasament comportament are nevoie de recuperare/reabilitare; - personal administrativ
prestate în centrele temporar copiilor în îngrijire şi suport special din d) suport pentru incluziune - personal auxiliar
de plasament pentru scopul recuperării, partea familiei, comunităţii. educațională;
copii cu dizabilităţi. reabilitării și (re)integrării e) consilierea membrilor
sociale şi familiale a familiei/ a îngrijitorilor;
Regulamentul-cadru acestora. f) activităţi de petrecere a
cu privire la timpului liber;
organizarea şi g) orientare profesională;
funcţionarea h) servicii de recuperare la
Centrului de domiciliu (după caz).
plasament pentru
copii cu dizabilităţi se
află în proces de
promovare.

10. Centru de zi Cadrul normativ este Centrul este o instituţie Beneficiari ai acestor instituţii a) informare; - asistent social
pentru persoane în în proces de publică sau privată în sînt persoane în etate. b) consiliere; - psiholog
etate elaborare. cadrul căreia sunt prestate c) artterapie; - asistent medical
servicii sociale în regim de d) terapie ocupaţională; - infirmieră
zi pentru îngrijire, e) consilierea membrilor - alt personal specializat
recuperare, reabilitare şi familiei; după caz
(re)integrare familială şi f) kinetoterapie; - personal administrativ
comunitară. g) meloterapie; - personal auxiliar
h) activităţi de grup;
i) ludoterapie;
j) asistenţă medicală;
k) transport zilnic.

11. Centru de zi Cadrul normativ este Asigurarea găzduirii şi Persoane adulte cu dizabilităţi Serviciile variază în funcţie de Centrul dispune de o
pentru persoane în proces de îngrijirii în timpul zilei a (de la vîrsta de 18 ani), beneficiari. Acestea pot fi: structură de personal în
adulte cu elaborare. persoanelor adulte cu precum şi familiile acestora. a) informare; conformitate cu misiunea
dizabilități dizabilităţi prin acordarea b) consiliere; lui, şi reieşind din nevoile
unei game largi de servicii c) artterapie; beneficiarilor, inclusiv:
sociale. d) terapie comportamentală; - asistent social
e) terapie cognitivă; - psiholog
f) terapie ocupaţională; - terapeut ocupațional
g) consilierea membrilor - kinetoterapeut
familiei; - alt personal specializat
h) kinetoterapie; - personal administrativ
i) meloterapie; - personal auxiliar
j) activităţi de grup;
k) ludoterapie;
l) transport zilnic;
m) orientare şi pregătire
profesională, etc.

12. Centru de zi Cadrul normativ este Centru pentru reabilitarea Persoane (bărbați adulți ) care a) consilierea psihologică; - psiholog
pentru reabilitarea în proces de agresorilor este o instituţie comit acte de violenţă în b) evaluarea psihiatrică; - jurist
agresorilor elaborare. publică care realizează familie, în concubinaj. c) consilierea juridică; - asistent social
programe cu rol de d) asistenţa socială; - psihiatru,
prevenire și de schimbare a e) facilitarea accesului la - personal administrativ
comportamentului violent. servicii specializate - personal auxiliar
pentru alcoolism sau
dependenţă;
f) medierea între victimă şi
agresor;
g) reabilitarea şi reintegrarea
socială;
h) tratament psihoterapeutic.

13. Centru de Actul normativ este Centrul de plasament Beneficiari ai acestor instituţii a) cazare; - manager, care poate
plasament pentru în proces de pentru persoanele în etate sînt persoane în etate. b) alimentaţie; cumula alte funcții
persoane în etate elaborare. este o instituţie publică c) îngrijire; (asistent social, psiholog,
sau privată de asistenţă d) asigurare cu îmbrăcăminte şi etc.);;
socială care prestează încălţăminte; - manager pe probleme
servicii sociale de e) terapie ocupaţională; economico – financiare;
plasament temporar sau f) activităţi culturale; - jurist;
permanent, după caz şi în g) activități de dezvoltare a - medic;
regim de urgenţă în deprinderilor de viață; - asistente medicale;
vederea recuperării, h) activități de recuperare; - asistenți sociali;
reabilitării şi reintegrării i) kinetoterapie; - infirmiere;
sociale a persoanelor în j) asistenţă medicală. - ingineri,
etate. - muncitori auxiliari;
- bucătari.
- e.t.c.
14. Centru de Cadrul normativ este Asigurarea continuă a Persoanele adulte cu a) cazare; - asistent social
plasament pentru în proces de condiţiilor minime de dizabilităţi (de la vîrsta de 18 b) îngrijire; - psiholog
persoane adulte elaborare. existenţă, protecţie, ani) cu un grad înalt de c) igienă; - lucrător social
cu dizabilități îngrijire şi asistenţă, pentru dependenţă de protecţie, d) hrană; - asistent medical
ca persoanele adulte cu îngrijire şi suport specializat e) îmbrăcăminte; - infirmieră
dizabilităţi să se dezvolte continuu, inclusiv cei declaraţi f) servicii medicale; - alt personal specializat
şi include în comunitate. incapabili, care nu se pot g) educaţie corespunzător - personal administrativ
întreţine, autoservi şi potenţialului de dezvoltare; - personal auxiliar
autogospodări fără asistenţă şi h) informare;
suport continuu în comunitate, i) alte servicii în vederea
avînd abilităţi sociale reduse. asimilării cunoştinţelor şi a
deprinderilor necesare
integrării sociale.
15. Centru de Cadrul normativ este Asigurarea nevoilor de Persoane adulte care nu au a) cazare pe timp de noapte; - asistent social
plasament pentru în proces de urgenţă (nutriţionale, unde locui (persoane care b) igienă corporală; - psiholog
persoane fără elaborare. medicale și de igienă), dorm seara pe stradă, în parc, c) alimentare; - jurist
adăpost suport de orientare se adăpostesc în gări, scări de d) informare; - personal administrativ
profesională şi integrare bloc, maşini abandonate, e) consiliere; - personal auxiliar
socială. canale, etc., cerșitori). f) suport în perfectarea
actelor de identitate.
16. Centru de Hotărîrea Guvernului Centrul de reabilitare a a) Persoane victime ale a) primire, protecţie şi - asistent social
reabilitare pentru nr. 1200 victimelor violenţei în violenţei în familie, constituit plasament temporar victimelor - psiholog /psihopedagog
victimele din 23.12.2010 familie este o instituţie din femei, bărbaţi şi cuplul violenţei în familie; - jurist
violenței în pentru aprobarea specializată care oferă mamă-copil/copii, tată- b) igienă personală; - lucrător medical
familie Standardelor minime plasament temporar, copil/copii; c) asistenţă juridică, socială, - personal administrativ
de calitate privind asistenţă victimelor b) Copiii (numai dacă sunt psihologică şi medicală de - personal auxiliar
serviciile sociale violenţei în familie, însoţiţi de către părinte sau urgenţă;
prestate victimelor socializare şi reintegrare în reprezentantul lor legal). d) suport informaţional
violenţei în familie. familie şi/sau comunitate . pentru găsirea unei locuinţe, a
Centrul urmează a fi unei instituţii preşcolare sau
și Hotărîrea specializat după criteriul de preuniversitare;
Guvernului nr. 129 sex al beneficiarilor (centre de e) educaţie non-formală în
din 22.02.2010cu reabilitare a femeilor victime vederea asimilării cunoştinţelor
privire la aprobarea ale violenţei în familie şi şi deprinderilor necesare
Regulamentului- centre de reabilitare a integrării sociale;
cadru de organizare bărbaţilor victime ale violenţei f) socializare şi dezvoltare a
şi funcţionare a în familie, după caz). relaţiilor cu comunitatea şi/sau
centrelor de familia;
reabilitare a g) facilitarea accesului şi
victimelor violenţei informarea beneficiarului
în familie. despre sistemul de protecţie
socială;
h) elaborarea, în comun cu
beneficiarul, a planului
individual de protecţie
împotriva oricărei forme de
intimidare, discriminare, abuz şi
exploatare;
i) sprijin pentru cuplul
părinte-copil/copii în vederea
dezvoltării autonomiei care ar
favoriza reintegrarea acestuia în
familie şi/sau comunitate;
j) monitorizarea situaţiei
postintegratoare a beneficiarilor
în familie şi în comunitate.

17. Centru maternal Hotărîrea Guvernului Centru maternal este o a) cuplurile mamă-copil aflate a) găzduire, întreținere și - asistent social
nr. 1019 din instituţie publică sau în una din următoarele situaţii alimentare; - psiholog
02.09.2008 pentru privată de protecţie a de risc social: b) suport în dezvoltarea - pedagog
aprobarea cuplului mamă-copil în mame cu copii nou-născuţi abilităților de creștere și - lucrător medical
Standardelor minime scopul prevenirii cu intenţie de abandon (mame îngrijire a copilului; (conform necesităților
de calitate abandonului copilului și solitare, mame minore, c) consiliere psihologică; copiilor beneficiari)
privind serviciile asigurării formării, traficate, mame provenind din d) asistenţa medicală; - jurist
sociale prestate în menţinerii şi consolidării familii cu venituri mici, e) asistenţa juridică; - personal administrativ
cadrul centrelor legăturilor familiale. marginalizate etc.); f) suport pentru (re)integrarea - personal auxiliar
maternale. mame cu copii care nu au familială, socială și
locuinţă; profesională.
Regulamentul-cadru mame cu copii care se
cu privire la confruntă cu probleme
organizarea şi materiale şi/sau relaţionale;
funcţionarea b) cuplurile mamă-copil
Centrului maternal se abuzate sau neglijate:
află în proces de mamă şi/sau copilul abuzaţi
promovare. sub diferite forme în familie;
copilul maltratat fizic/psihic
prin neglijare, din neştiinţă
şi/sau din cauza dificultăţilor
materiale etc.;
c) cuplurile mamă-copil
incluse într-un program de
restabilire a legăturii familiale:
situaţii în care copilul a trecut
printr-o formă de protecţie (de
tip familial sau rezidenţial) şi
este necesară o etapă
intermediară de asistenţă
complexă şi suport pentru
mamă în vederea reintegrării
familiale definitive a
copilului;
d) gravidele în dificultate pe
parcursul ultimului trimestru
de sarcină aflate în una/mai
multe din situaţiile expuse
anterior.

18. Asistență Hotărîrea Guvernului Asistenţa parentală Copii care se află temporar a) îngrijirea şi creşterea - asistentul parental
parentală nr. 1361 din profesionistă este un sau permanent în cel puţin una copilului în condiţiile unui profesionist
profesionistă 07.12.2007 pentru serviciu social, care oferă dintre următoarele situaţii: mediu familial substitutiv, - specialişti ai structurilor
aprobarea copilului îngrijire a) sînt privaţi temporar sau corespunzător particularităţilor teritoriale de asistenţă
Regulamentului- familială substitutivă în permanent de mediul lor de vîrstă şi standardelor minime socială
cadru cu privire la familia asistentului familial; de calitate;
serviciul de asistenţă parental profesionist. b) necesităţile lor speciale b) facilitarea socializării şi
parentală nu pot fi asigurate de către (re)integrării copilului în
profesionistă. familia biologică; familia biologică, extinsă,
Hotărîrea Guvernului c) sînt sau pot deveni adoptatoare sau în alte forme de
nr. 1479 din victime ale unei forme de îngrijire de tip familial.
25.12.2008 privind violenţă, traficului de fiinţe
aprobarea umane, abandonului sau
Standardelor minime neglijenţei, relelor tratamente,
de calitate pentru exploatării în timp ce se află în
serviciul de asistenţă îngrijirea unuia sau ambilor
parentală părinţi, a reprezentantului
profesionistă. legal sau a oricărei alte
Hotărîrea Guvernului persoane responsabile de
nr. 924 din îngrijirea acestora;
31.12.2009 cu privire d) au mai puţin de 14 ani şi
la alocaţiile pentru au săvîrşit o încălcare a
copiii plasaţi legislaţiei penale, dar nu
în serviciul de poartă răspundere din punct de
asistenţă parentală vedere juridic şi se află în cel
profesionistă. puţin una dintre situaţiile
expuse în literele a), b) sau c);
e) au între 14 şi 18 ani şi le-
a fost aplicată o pedeapsă
penală fără privaţiune de
libertate sau au fost liberaţi de
răspundere penală şi se află în
cel puţin una dintre situaţiile
expuse în literele a), b) sau c).

19. Casa de copii de Hotărîrea Guvernului Casa de copii de tip copii rămași fără ocrotire a) îngrijirea şi creşterea - părintele-educator
tip familial nr. 937 familial reprezintă o părintească de la 0 la 18 ani. copilului în condiţiile unui - specialişti ai structurilor
din12.07.2002 pentru instituţie creată în baza mediu familial substitutiv, teritoriale de asistenţă
aprobarea unei familii complete, care corespunzător particularităţilor socială
Regulamentului casei oferă copilului orfan sau de vîrstă şi standardelor minime
de copii de tip rămas fără ocrotire de calitate;
familial. părintească îngrijire b) facilitarea socializării şi
Hotărîrea Guvernului familială substitutivă în (re)integrării copilului în familia
nr. 812 din familia părintelui- biologică, extinsă, adoptatoare
02.07.2003 cu privire educator. sau în alte forme de îngrijire de
la aprobarea tip familial.
Standardelor minime
de calitate pentru
casele de copii de tip
familial.

Hotărîrea Guvernului
nr. 152
din13.03.2003 cu
privire la salarizarea
părinţilor-educatori
ai caselor de copii de
tip familial.

Hotărîrea Guvernului
nr. 1733 din
31.12.2002 cu
privire la normele de
asigurare materială a
copiilor orfani
şi celor rămaşi fără
ocrotire părintească
din casele de copii
de tip familial.

20. Casa comunitară Cadrul normativ se Casa comunitară pentru Copii cu vîrsta 10 -18 ani care a) găzduire, întreținere, - educator
pentru copii în află în proces de copii în situație de risc se află temporar sau alimentare; - specialiştii structurilor
situație de risc elaborare. reprezintă o instituţie permanent în cel puţin una b) servicii pentru dezvoltarea teritoriale de asistenţă
publică sau privată de dintre următoarele situaţii: abilităților cognitive, de socială
plasament temporar pentru a) sînt privaţi temporar sau comunicare și comportament;
creșterea și educația într-o permanent de mediul lor c) suport pentru incluziune
locuință de tip familial a familial; educațională;
copiilor separați de părinți b) necesităţile lor speciale d) consilierea membrilor
sau rămași fără ocrotire nu pot fi asigurate de către familiei/îngrijitori;
părintească. familia biologică; e) orientare profesională;
c) sînt sau pot deveni f) servicii de (re)integrare
victime ale unei forme de familială, comunitară.
violenţă, traficului de fiinţe
umane, abandonului sau
neglijenţei, relelor tratamente,
exploatării în timp ce se află în
îngrijirea unuia sau ambilor
părinţi, a reprezentantului
legal sau a oricărei alte
persoane responsabile de
îngrijirea acestora.

21. Casa comunitară Hotărîrea Guvernului Asigurarea continuă a Copii cu dizabilităţi mintale cu a) cazare; - asistent social
pentru persoane nr. nr. 936 din 8 condiţiilor minime de dependenţă de protecţie, b) îngrijire; - psihopedagog
cu dizabilități octombrie 2010 existenţă, protecţie, îngrijire şi suport specializat c) igienă; - psiholog
pentru aprobarea îngrijire şi asistenţă, pentru continuu în raport cu vîrsta şi d) hrană; - lucrător social
Regulamentului- ca persoanele cu dezvoltarea lor, şi adulţi cu e) îmbrăcăminte; - asistent medical
cadru privind dizabilităţi să se dezvolte dizabilităţi mintale, inclusiv f) servicii medicale; - alt personal specializat
organizarea şi şi integreze în comunitate. cei declaraţi incapabili, care g) educaţie corespunzător
funcţionarea nu se pot întreţine, autoservi şi potenţialului de dezvoltare;
serviciului social autogospodări fără asistenţă şi h) informare;
„Casă comunitară” şi suport continuu în comunitate, i) alte servicii în vederea
a standardelor avînd abilităţi sociale reduse. asimilării cunoştinţelor şi a
minime deprinderilor necesare integrării
de calitate. sociale.

22. Azilul pentru Hotărîrea Azilul este instituţie de Persoane în etate şi persoane k) cazare; - asistent social
persoane vîrstnice Guvernului pentru a plasament temporar sau cu dizabilităţi de la vîrsta de l) alimentaţie; - lucrător medical
și cu dizabilități probarea permanent, prestatoare de 18 ani, preponderent lipsite de m) îngrijire; - jurist
Regulamentului - tip servicii socio-medicale, susţinători legali, care datorită n) asigurare cu îmbrăcăminte şi - infirmieră
cu privire la pentru persoane în etate și stării sănătății au o capacitate încălţăminte; - bucătar
funcţionarea cu dizabilități fizice, care scăzută de autodeservire și o) terapie ocupaţională; - personal administrativ
azilului pentru asigură protecție socială, necesită îngrijire specializată p) activităţi culturale; - personal auxiliar
persoane în vîrstă şi măsuri de recuperare, sau ajutor din partea unei terţe q) activități de dezvoltare a
persoane cu menţinere a capacităţilor şi persoane și se află în deprinderilor de viață;
dizabilităţi nr. (re)integrare socială. imposibilitatea desfăşurării, cu r) activități de recuperare;
1500 din 31.12.2004. forțe proprii, a unei vieţi s) kinetoterapie;
demne, active și participative. t) asistenţă medicală.
23. Serviciul de răgaz Cadrul normativ se Serviciul de răgaz Copii cu dizabilităţi neuro - a) găzduire, - asistent social
pentru copii cu află în proces de reprezintă un serviciu motore cu afecţiuni acute întreținere,alimentare; - psiholog
dizabilități elaborare. social care are drept scop şi/sau cronice cu un nivel b) servicii pentru dezvoltarea - pedagog
și acordarea suportului corespunzător de dependenţă, abilităților cognitive, de - lucrător medical
membrilor familiei cu următoarele afecţiuni: comunicare și comportament; (conform necesităților
copiilor cu dizabilități prin - paralizie cerebrală c) servicii de copiilor beneficiari)
plasamentul temporar infantilă; recuperare/reabilitare; - personal administrativ
periodic de scurtă durată a - sindrom autist; d) suport pentru incluziune - personal auxiliar
copiilor. - micro sau macrocefalie; educațională;
- maladii ereditare; e) consilierea membrilor
- encefalopatie reziduală; familiei/ a îngrijitorilor.
- sindrom Down;
- întîrziere în dezvoltarea
psihomotorie;
- întîrzieri mintale;
- malformaţii cerebrale
congenitale sau dobîndite.
Părinţii/îngrijitorii și membrii
familiei copiilor cu dizabilități.

24. Răgaz/Respiro Cadrul normativ este Acordarea suportului, Persoanele cu dizabilităţi a) cazare; - managerul de caz cu
pentru persoanele în proces de îngrijirii şi supravegherii severe, selectate în b) îngrijire; funcţie de coordonator al
cu dizabilităţi elaborare. 24 de ore pentru conformitate cu criteriile de c) igienă; serviciului
persoanele cu dizabilităţi admitere a beneficiarilor în d) hrană; - psihopedagog social
severe în cadrul unor cadrul Serviciului de către e) îmbrăcăminte; - asistent medical
centre specializate sau în echipa multidisciplinară de f) servicii medicale; - infirmier
cadrul altor tipuri de specialişti de comun cu g) informare; - după caz, cu implicarea
servicii sociale, pentru ca structurile teritoriale de h) alte servicii în vederea asistentului social
familiile, rudele sau alte asistenţă socială, reglementate asimilării cunoştinţelor şi a comunitar şi altui personal
persoane care le îngrijesc în anexa la Regulamentul de deprinderilor necesare integrării specializat din comunitate
să poată beneficia de un organizare şi funcţionare a sociale.
repaus de maxim 30 de serviciului.
zile pe an.

25. Echipa mobilă Hotărîrea Guvernului Acordarea asistenţei şi Persoanele cu dizabilităţi, a) consiliere; - managerul de caz cu
pentru asistența nr. 722 din 22 suportului la domiciliul selectate în conformitate cu b) recuperare; funcţie de coordonator al
persoanelor cu septembrie 2011 persoanelor cu dizabilităţi, criteriile de admitere a c) reabilitare medicală şi serviciului
dizabilități pentru aprobarea în baza nevoilor beneficiarilor la servicii psihosocială, în vederea creşterii - psiholog
Regulamentului- identificate ale acestora, prestate în cadrul Serviciului, gradului de autonomie - kinetoterapeut
cadru privind precum şi consiliere, reglementate în anexă la personală, de prevenire a - după caz, alt personal
organizarea şi suport persoanelor Regulamentul de organizare şi instituţionalizării şi incluziune necesar în prestarea
funcţionarea implicate în procesul de funcţionare a serviciului, şi socială. serviciilor
Serviciului social incluziune a acestora. persoane implicate în procesul
„Echipă mobilă” şi a de incluziune a acestora.
standardelor
minime de calitate.

26. Plasament Cadrul normativ este Asigurarea plasamentului Persoanele cu dizabilităţi care Facilitarea procesului de - asistentul familial
familial pentru în proces de adultului cu dizabilităţi au împlinit vîrsta de 18 ani şi dezvoltare a potenţialului de specializat
persoane adulte elaborare. într-o familie substitutivă care se află temporar sau autoservire, a autonomiei şi
cu dizabilități care asigură la domiciliul permanent în imposibilitatea integrării sociale a adultului cu
său îngrijirea personală, de a locui cu familia biologică dizabilităţi.
dezvoltarea abilităţilor de sau extinsă, ori de sine stătător
autoservire şi a din cauza nevoilor de îngrijire
deprinderilor de viaţă, cu şi suport special.
scopul integrării acestuia
în comunitate.

27. Asistenţă Cadrul normativ este Acordarea serviciilor Persoanele cu dizabilităţi a) servicii de îngrijire asistent personal
personală în proces de individualizate de severe, care necesită îngrijire, personală – igienă personală,
elaborare. asistentă necesare supraveghere permanentă din alimentaţie, îmbrăcare şi
mobilităţii şi satisfacerii partea altei persoane în dezbrăcare etc.;
necesităţilor copilului sau procesul de integrare în b) mobilitate - deplasare în
adultului cu dizabilităţi societate (în domeniile: cadrul locuinţei, ridicare şi
severe, care necesită protecţie socială, muncă, aşezare, transfer, manipularea
suport în procesul de asistenţă medicală, instructiv- scaunului rulant;
integrare în societate (în educativ, informaţional, c) sarcini menajere de bază –
domeniile: protecţie accesibilitate la infrastructură, suport pentru prepararea hranei,
socială, muncă, asistenţă etc.). curăţenie, spălatul hainelor,
medicală, instructiv- procurarea alimentelor şi
educativ, informaţional, produselor, achitarea facturilor
accesibilitate la etc.;
infrastructură, ş.a.). d) participare la viaţa socială –
suport pentru deplasare în
exterior şi comunicare cu
ceilalţi, pentru a avea acces la
serviciile comunitare, recreere,
viaţa culturală şi asociativă,
educaţie şi activitate de muncă;
e) supraveghere şi îndrumare –
ajutor pentru a se orienta în
timp şi spaţiu, a-şi asigura
propria securitate, a-şi dirija
comportamentul în relaţiile cu
ceilalţi.

28. Sprijin familial Cadrul normativ se Serviciul de sprijin familial a) Copiii din familii a) informare; - asistent social
află în proces de reprezintă un serviciu de defavorizate care din cauza b) consiliere individuală sau în comunitar
elaborare. asistență socială, menit să unor factori de natură: cadrul grupurilor de grup; - asistent social
acorde suport complex economică, socială, medicală, c) suport educațional pentru supervizor
familiilor și copiilor în comportamentală. etc. se află prevenirea abandonului școlar; - psiholog/psiho-pedagog
procesul de prevenire a în risc de separare de mediul d) referire către servicii de
separării copiilor de familial și excluziune socială; orientare profesională și
mediul familial și/sau b) copiii separați de mediul încadrare în cîmpul muncii, de
(re)integrării copiilor în familial, plasați sau cu risc de dezvoltare a abilităților
mediul familial. a fi plasați în instituții parentale și terapie familială;
rezidențiale de tip clasic; e) sprijin financiar sau suport
c) membrii familiei material.
biologice/extinse sau
îngrijitorii acestora
(tutori/curatori, asistenți
parentali profesioniști, părinți-
educatori).
29. Locuinţă protejată Hotărîrea Guvernului Asigurarea dezvoltării Persoanele cu dizabilităţi a) informare; - asistentul social
nr. nr. 711 din 9 deprinderilor necesare unei mintale care, în urma unei b) consiliere; comunitar
august 2010 pentru vieţi autonome, pentru tulburări psihice (boli mintale c) mediere şi reprezentare; - lucrătorul social
aprobarea integrarea socială şi sau deficienţe mintale), d) comunicare;
Regulamentului- profesională în comunitate conştientizează şi îşi dirijează e) alte servicii necesare pentru a
cadru privind a persoanelor cu acţiunile, nu sînt declarate de crea oportunităţi de a trăi
organizarea dizabilităţi mintale. către instanţa de judecată ca independent.
şi funcţionarea incapabile, au împlinit vîrsta
Serviciului social de 18 ani, nu dispun de
„Locuinţă protejată” locuinţă sau necesită
şi a Standardelor îmbunătăţirea condiţiilor de
minime de calitate. trai şi care, cu suport periodic,
poate duce o viaţă
independentă în comunitate.

30. Tutela/curatela Codul familiei nr. Tutela şi curatela Copii rămași fără ocrotire a) îngrijirea şi creşterea - tutorele/curatorul
1316 din 26.10.2001 reprezintă o formă de părintească. copilului în condiţiile unui
Codul civil nr. 1107 protecție, care se instituie mediu familial substitutiv;
din 06.06.2002. asupra copiilor rămaşi fără b) reprezentarea legală a
ocrotire părintească în drepturilor și intereselor
scopul educaţiei şi copiilor;
instruirii acestora, precum c) administrarea bunurilor
şi al apărării drepturilor şi mobile și imobile ale copilului.
intereselor lor legitime.

31. Centrul de Cadrul normativ se Centrul de asistență psiho- Copii victime a violenței, a) terapie și consiliere; - psiholog/
asistență psiho- află în proces de socială a copiilor victime abuzului și exploatării; b) psihologică; psihopedagog
socială a copiilor elaborare. a violenței, abuzului și Copii care au săvîrșit acte de c) informarea; - asistent social
victime a exploatării prestează violență, abuz și exploatare, d) suport pentru incluziune - jurist
violenței, servicii complexe copiilor Membrii familiei. educațională; - personal administrativ
abuzului și în scopul prevenirii și e) asistență pentru - personal auxiliar
exploatării depășirii traumelor (re) integrare familială și
obținute în rezultatul socială;
suportării acțiunilor de f) asistența juridică.
violență, abuzului și
exploatării.
32. Centrul de Cadrul normativ este Centrul de (re)integrare Copii orfani sau copii ramași a) servicii pentru dezvoltarea - asistent social,
(re)integrare în proces de sociala a tinerilor fără ocrotire părinteasca, abilităților cognitive, de - psiholog,
sociala a tinerilor elaborare. reprezintă o instituție Tinerii absolvenți ai comunicare și comportament; - pedagog,
publica sau privata care instituțiilor de tip rezidențial, b) orientare profesională; - jurist,
oferă servicii sociale Tinerii în conflict cu legea, c) consiliere psihologica; - personal administrativ;
specializate în vederea Tinerii ex-deținuți, d) consilierea membrilor - personal auxiliar.
(re)integrării sociale a Tinerii din familii social- familiei;
tinerilor in situație de vulnerabile. e) asistenta juridica;
dificultate. f) alimentare.

33. Locuința sociala Cadrul normativ este Locuința socială asistată Copii orfani sau copii rămași a) găzduire; asistent social
asistată în proces de este un serviciu care oferă fără ocrotire părinteasca, b) asigurarea cu produse
elaborare. servicii de găzduire Tinerii absolvenți ai alimentare;
temporară a tinerilor în instituțiilor de tip rezidențial, c) asistență în dezvoltarea
cadrul căruia sunt acestea Tinerii în conflict cu legea, deprinderilor de viață;
își formează deprinderi de Tinerii ex-deținuți, d) monitorizare .
trai independent și auto- Tinerii din familii social-
deservire. vulnerabile.
34. Centru social Cadrul normativ este Centrul este o instituţie Persoanele infectate şi a) asistenţă psihosocială şi de - lucrător medical (medici
(pentru persoanele în proces de care prestează în regim de afectate de HIV/SIDA, aderare la tratamentul ARV; consultanţi infecţionist,
infectate/afectate elaborare. zi o gamă de servicii Persoane cu HIV/TB, b) consiliere de la egal la egal; terapeut, venerolog,
HIV,HIV/TBC, sociale, medicale de Persoane HIV utilizatoare de c) consiliere; ginecolog, asistentul
HIV/UDI) referire, juridice şi droguri injectabile. d) servicii juridice, inclusiv medical)
psihosociale, fiind un grupuri de auto-ajutor şi - personal educativ
suport pentru femei, consultaţii de referire pentru (pedagogi, consilier de la
bărbaţi şi copiii infectaţi şi obţinerea unei profesii, unui loc egal la egal, animatori
afectaţi de HIV/SIDA, de muncă, cursuri de instruire, pentru activităţi cu copii)
familiilor acestora, precum seminare, treninguri pentru - asistent social/lucrător
şi celor din comunitate persoanele HIV pozitive; social
aflaţi în dificultate. e) serviciul de îngrijire socială - psiholog;
la domiciliu (îngrijiri oferite - jurist
prin planuri individuale de - personal administrativ
servicii sociale); - personal auxiliar
f) consiliere şi referire în
situaţie de criză la alte servicii
sociale;
g) plasament temporar pentru
PTH în situaţie excepţionale.
TIPUL SERVICIILOR SOCIALE: SERVICII SOCIALE DE SPECIALIZARE ÎNALTĂ

35. Internatul psiho- Regulament - cadru Internatul psiho-neurologic Persoane cu dizabilităţi a) cazare;
neurologic de funcţionare a este instituţie de plasament mintale de la vîrsta de 18 ani, b) alimentaţie; - asistent social
pentru persoane Internatului psiho- temporar sau permanent, preponderent lipsite de c) îngrijire; - lucrător medical
adulte cu neurologic pentru prestatoare de servicii susţinători legali, care datorită d) asigurare cu îmbrăcăminte şi (inclusiv asistent medical
dizabilități persoane adulte cu socio-medicale, pentru stării sănătății au o capacitate încălţăminte; şi infirmieră)
mintale dizabilităţi mintale persoane adulte cu scăzută de autodeservire și e) terapie ocupaţională; - jurist
din subordinea dizabilităţi mintale. care necesită îngrijire specializată f) activităţi culturale; - bucătar
Ministerului asigură beneficiarilor săi sau ajutor din partea unei terţe g) activități de dezvoltare a - personal administrativ
Protecţiei Sociale, conform necesităților și persoane și se află în deprinderilor de viață; - personal auxiliar
Familiei şi Copilului, particularităților imposibilitatea desfăşurării, cu h) activități de recuperare;
aprobat prin Ordinul individuale de dezvoltare, forțe proprii, a unei vieţi i) kinetoterapie;
Ministrului Protecției măsuri de asistență socială, demne, active și participative. j) asistenţă medicală.
Sociale, Familiei și măsuri de dezvoltare și
Copilului recuperare, menţinere a
(actualmente capacităţilor şi
Ministerul Muncii, (re)integrare socială.
Protecției Sociale și
Familiei) nr. 44 din
09 iunie 2008.
36. Casa-internat Regulamentul – Casa-internat pentru copii Copii cu dizabilități mintale a) găzduire, întreținere, - asistent social
pentru copii cu cadru de funcţionare cu deficiențe mintale cu vîrsta de la 4 pînă la 18 ani. alimentare; - educator
deficiențe a Casei – internat reprezintă o instituţie b) servicii pentru dezvoltarea - lucrător medical
mintale pentru copii cu publică de asistenţă socială abilităților cognitive, de (conform necesităților
deficienţe mintale, care prestează servicii în comunicare și comportament; copiilor beneficiari)
aprobat prin ordinul regim de plasament c) servicii de - bucătar
ministrului protecției copiilor cu dizabilități recuperare/reabilitare; - personal administrativ
sociale, familiei și mintale în scopul d) suport pentru incluziune - personal auxiliar
copilului, nr. 45 din recuperării, reabilitării și educațională;
13 iunie 2008. (re)integrării sociale şi e) consilierea membrilor
familiale a acestora. familiei/ a îngrijitorilor;
f) activităţi de petrecere a
timpului liber.

37. Centru pentru Hotărîrea Guvernului Centrul este o instituţie Victimele traficului de fiinţe a) cazare temporară securizată; - psiholog
asistența și nr. 1362 specializată în oferirea de umane şi potenţialele victime - b) alimentare; - asistent social
protecția din 29.11.2006 cu serviciilor de cazare, cetăţeni ai Republicii Moldova c) asistenţă medicală de - jurist
privire la aprobarea igienă personală, hrană, şi apatrizi care aveau dreptul urgenţă; - asistent medical
victimelor și Regulamentului- asistenţă juridică, socială, de a locui permanent în d) consiliere psihosocială şi - personal administrativ
potențialelor cadru de organizare şi psihologică şi medicală de Republica Moldova la juridică; - personal auxiliar
victime ale funcţionare a urgenţă, pază şi protecţie, momentul intrării pe teritoriul e) asigurarea necesităţilor
traficului de centrelor de asistenţă precum şi asistenţă re- unui alt stat (femei, copii, materiale de bază (obiecte de
ființe umane şi protecţie a integrarea beneficiarilor. părinţi/copii, bărbaţi). igienă personală, îmbrăcăminte,
victimelor încălţăminte);
traficului de fiinţe f) asistenţă la (re)integrare.
umane.

38. Centru regional Cadrul normativ este Asigurarea unui complex Persoanele cu dizabilităţi care a) informare; - asistent social
de reabilitare în proces de de măsuri medicale, din cauza stării sănătăţii în b) consiliere; - psiholog
profesională a elaborare. profesionale, sociale şi interacţiune cu diverse c) reabilitare medicală; - lucrător medical
persoanelor cu pedagogice orientate spre obstacole, nu-şi d) orientare şi pregătire - terapeut ocupațional
dizabilități restabilirea, recuperarea poate desfăşura activitatea profesională; - kinetoterapeut
sau compensarea funcţiilor de muncă conform calificării. e) artterapi; - personal administrativ
dereglate ale organismului f) terapie comportamentală; - personal auxiliar
şi capacităţile de muncă g) terapie cognitivă;
ale persoanei cu h) terapie ocupaţională;
dizabilităţi. j) kinetoterapie;
k) meloterapie;
l) activităţi de grup;
m) ludoterapie;
etc.

39. Centru Hotărîrea Guvernului Asigurarea cetăţenilor cu Persoanele cu dizabilităţi şi a) consultare; - lucrător medical
Republican nr. 87 din mijloace ajutătoare participanţii la război, precum b) tratament; - inginer
Experimental 31.01.2002; Hotărîrea tehnice, precum şi şi bolnavii cu afecţiuni şi c) reabilitare; - personal administrativ
Protezare, Guvernului nr. 567 acordarea serviciilor de maladii ale aparatului d) asigurare cu mijloace - personal auxiliar
Ortopedie și din 26.07.2011; consultare, tratament şi locomotor. ajutătoare tehnice.
Reabilitare Statutul CREPOR-lui reabilitare a persoanelor cu
aprobat în anul 2008 dizabilităţi şi veteranilor
de Ministerul de război în vederea
Protecţiei Sociale, menţinerii sănătăţii şi
Familiei şi Copilului. incluziunii lor în societate.

40. Centru de Regulamentul de Centrul de Persoanele în vîrstă şi cele cu a) alimentație; - lucrător medical
recuperare/reabi activitate al Centrului reabilitare/recuperare este disabilităţi, cetăţeni ai b) cazare; (inclusiv, - specialişti,
litare a de recuperare a o instituție medico-socială Republicii Moldova, cetăţeni c) reabilitare după infarct asistente medicale, -
pensionarilor și pensionarilor și specializată care asigură străini, apatrizi sau refugiaţi, miocardic; infirmiere)
invalizilor invalizilor beneficiarilor săi care au domiciliul în d) reabilitare după ictus - jurist
”Speranța” din or. recuperare în dependență Republica Moldova, au atins cerebral; - inginer
Vadul lui Vodă, de specificul maladiilor vîrsta de 18 ani şi se află în e) fizioterapie; - bucătar
aprobat prin ordinul (sistemului cardiovascular evidenţa direcţiilor/secţiilor f) diagnostic funcţional; - personal administrativ
Ministrului Muncii, și al aparatului locomotor). asistenţă socială şi protecţie a g) radiologie şi imagistică; - personal auxiliar
Protecţiei Sociale şi familiei. h) psihoterapie;
Familiei, nr. 31 din i) kinetoterapie;
19 august 1999 și j) acupunctură;
Regulamentul de k) reumatologie;
activitate al Centrului l) imagie și radiologie;
de reabilitare a m) masaj subacvatic;
pensionarilor și n) somn electric;
invalizilor ”Victoria” o) fangoterapie (nămol);
Ucraina, or. p) tratament cu ozocherită şi
Sergheevca, aprobat parafină;
prin ordinul q) acupunctură;
Ministrului Protecţiei r) cultură fizică curativă.
Sociale, Familiei şi
Copilului nr. 209 R
din 1 octombrie
2007.

41. Azilul Regulamentul de Azilul/Centrul este Persoane în etate şi persoane a) cazare; - asistent social
republican funcționare al instituţie de plasament cu disabilităţi de la vîrsta de b) alimentaţie; - lucrător medical
pentru Azilului republican temporar sau permanent, 18 ani, preponderent lipsite de c) îngrijire; (inclusiv, - specialişti;
pensionari și pentru invalizi și prestatoare de servicii susţinători legali, care datorită d) asigurare cu îmbrăcăminte şi asistente medicale; -
invalizi/Centru pensionari din mun. socio-medicale, pentru stării sănătății au o capacitate încălţăminte; infirmiere)
republican de Chișinău, aprobat de persoane în etate și cu scăzută de autodeservire și e) terapie ocupaţională; - jurist
reabilitare a Ministrul Muncii și dizabilități fizice, care necesită îngrijire specializată f) activităţi culturale; - bucătar
veteranilor protecției Sociale la asigură protecție socială, sau ajutor din partea unei terţe g) activități de dezvoltare a - personal administrativ
muncii și 05.01.2004 și măsuri de recuperare, persoane și se află în deprinderilor de viață; - personal auxiliar
războiului Regulamentul de menţinere a capacităţilor şi imposibilitatea desfăşurării, cu h) activități de recuperare;
funcționare al (re)integrare socială. forțe proprii, a unei vieţi i) kinetoterapie;
Centrului republican demne, active și participative. j) asistenţă medicală.
de reabilitare a
veteranilor muncii și
războiului din s.
Cocieri, r. Dubăsari,
aprobat de Ministrul
Muncii și protecției
Sociale la
05.01.2004.

S-ar putea să vă placă și