Sunteți pe pagina 1din 73

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV

FACULTATEA DE LITERE
SPECIALIZAREA : ENGLEZĂ – FRANCEZĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: CANDIDAT:


Asist. univ. drd: Bucur Romulus Bungău Maria-Andrada

Braşov
2009
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV
FACULTATEA DE LITERE
SPECIALIZAREA : ENGLEZĂ – FRANCEZĂ

ALLEN GINSBERG – DE LA VIZIUNE POETICĂ


LA POEZIE PROFETICĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC: CANDIDAT:


Asist. univ. drd: Bucur Romulus Bungău Maria-Andrada

Braşov
2009
Cuprins

Introducere

1. Generația Beat – context social și cultural


1.1. Apariția generației Beat
1.2. Implicațiile termenului Beat
1.2.1. Beat vs. Beatnic
1.3. Critica generației Beat
1.3.1. Reacția lui Allan Ginsberg la critica lui Podhoretz
2. Allen Ginsberg – O poezie a dereglării simțurilor
2.1. Allen Ginsberg – Un poet vizionar?
2.1.1. Momentul William Blake
2.1.2. O viziune a drogurilor
2.1.3. O ”gramatică” a drogurilor
2.1.3.1. Nivelul sintactic
2.1.3.2. Nivelul semantic
2.1.3.3. Nivelul tematic
2.2. De la Cezanne la o poezie a viziunii
2.3. Poezia – Între tehnică și viziune orientală
3. Allen Ginsberg – Poetul care a schimbat America
3.1. De la cenzură la valoare socială
3.2. Poezie profetică
3.2.1. Howl
3.2.2. America
3.2.3. Kaddish
Concluzii
Bibliografie

1
Introducere

Din punct de vedere cultural, America secolului XX este caracterizată de o serie


de transformări, având consecințe atât în plan literar, cât și în cel social, acestea din
urmă reflectându-se în creația scriitorilor din această perioadă. Literatura generației
Beat, și în special poezia Beat, ilustrată prin exemplul poetului Allen Ginsberg,
reprezintă o reacție la aceste transformări, nu atât în sensul refuzului sau negării tradiției
și trecutului, cât mai degrabă în sensul reevaluării și reconsiderării valorilor societății
americane.
Lucrarea de față cu titlul ”Allen Ginsberg – de la viziune poetică la poezie
profetică” discută pe parcursul a 3 capitole relația dintre contextul cultural al generației
Beat și creația poetului Allen Ginsberg.
Primul capitol (”Generația Beat – context social și cultural”) reprezintă o
contextualizare a problematicii abordate, din punct de vedere social si cultural, printr-o
prezentare generală a generației Beat ca o mișcare literară, dar și ca o contracultură.
Capitolul prezintă de asemenea și o critică a generației Beat și a literaturii acesteia, în
vederea creării unei dimensiuni obiective a analizei.
Capitolul 2 (”Allen Ginsberg – O poezie a dereglării simțurilor”) se axează pe o
particularizare a problematicii vizate de acest studiu, prin analiza anumitor aspecte ale
creației lui Allen Ginsberg în relație cu abordarea poeziei dintr-o perspectivă vizionară.
De asemenea, analiza stabilește și discută corelații între metoda de compoziție a lui
Allen Ginsberg și tehnici de compoziție preluate din pictură (prin exemplul lui Cezanne)
precum și din spațiul asiatic, prin adaptarea tehnicii haiku-ului.
Capitolul 3 (”Allen Ginsberg – Poetul care a schimbat America”) continuă
analiza creației lui Allen Ginsberg din perspectiva relevanței ei la nivel social, prin
caracterul profetic conferit de perspectiva vizionară, discutată în capitolul anterior. În
abordarea problemei valorii sociale a poeziei lui Allen Ginsberg, analiza a fost realizată
prin raportare la eseul lui T. S. Eliot ”Funcția socială a poeziei”.
Acest studiu urmărește evoluția relațiilor interdependente ce se stabilesc între
planul literar și cel social în creația lui Allen Ginsberg prin materializarea într-o
literatură vizionară și profetică.

2
1. Generația Beat – context social și cultural

Generația Beat, ca un fenomen literar și cultural, a început la sfârșitul anilor 1950


și începutul anilor 1960, și își are rădăcinile în New York, mai exact orașul Greenwich.
Cu toate acestea, atunci când analizăm generația Beat nu ne putem limita la această
perioadă scurtă de timp care este într-adevăr relevantă pentru toate evenimentele care au
avut loc în acea perioadă și pentru lucrările scrise în acei ani. Fundalul socio-cultural al
generației Beat ar putea fi extins la o perioadă mai mare de timp, în speță perioada
postbelică. Războiul a avut o mare influență asupra mentalității acelor timpuri și în plus,
asupra spiritului unei generații dezorientate.
Perioada de după cel de-al doilea război mondial ar putea fi caracterizată prin
anumite trăsături cum ar fi conformismul, bunul simț și stereotipurile. Familia tipică
americană era caracterizată de o rutină zilnică, tatăl muncea pentru a asigura bunăstarea
materială a familiei, mama stătea acasă, creștea copiii și avea grijă de gospodărie.
Putem, cu ușurință, să găsim câteva legături cu modelul victorian. Mai mult, cei care
eșuau în a se conforma acestui prototip erau văzuți ca fiind excentrici sau incompetenți
sau chiar ambele. Cu alte cuvinte, le era refuzată șansa de a face parte din societate încă
dinainte ca ei să încerce să se adapteze la ea. Aceasta era una dintre numeroasele
consecințe ale războiului. Dar societatea nu era singura care avea de suferit. Din anumite
puncte de vedere arta reflectă și ea perioada postbelică.
Această perioadă a generat “a sense of euphoria and liberation among writers and
intellectuals as well as in the population as a whole”1
Cu toate acestea, așa-zisul sentiment de eliberare a fost curând înlocuit de unul
mai întunecat cauzat de consecințele negative ale războiului, care au scos în evidență
partea rea a umanității, având ca rezultat o schimbare a stării de spirit a societății
americane și, de asemenea, o schimbare la nivelul abordării literare și artistice în
general.
În contextul în care oamenii au început să perceapă și să înțeleagă cu adevărat
consecințele războiului, acea euforie s-a transformat în anxietate, neliniște, paranoia
1
Jonas Raskin, American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the Beat Generation,
University of California Press, Berkeley, 2004, p. 3

3
ajungând până la nebunie. Mai mult, scriitori ca Norman Mailer sau Arthur Miller au
ilustrat această schimbare de atitudine într-o manieră pesimistă în lucrările lor,
concentrându-se pe sfârșitul visului american și fisurile din societatea americană.
Dintr-un punct de vedere economic, ca o consecință a celui de-al doilea război
mondial, a Războiului rece și a Războiului cu Coreea, s-a creat o noua clasă de milionari
americani, numiți de către Tennessee Williams, o ”plutocrație babiloniană”, un termen
care sublinia lipsurile unei societăți dominată de valori comerciale și de conformism.
În timp ce puțini scriitori au reușit să obțină sprijin financiar, alții au fost nevoiți
să lupte din greu pentru supraviețuire. Astfel, cei mai mulți dintre ei au îmbrățișat ideea
conformismului pentru a-și depăși problemele financiare. În plus, luând în considerare
lipsa unui suport din partea comunității pentru artiști, nu este o surpriză faptul că cei care
au încercat să-și respecte principiile și au refuzat să se supună regulilor majorității, au
fost izolați și respinși de către societate. Dar aceștia au fost cei care au revoluționat arta
postbelică, în special literatura și generația Beat este un exemplu al succesului în a
depăși limitele unui mediu cultural ostil. John Tytell, autorul cărții Naked Angels: The
Lives and Literatures of the Beat Generation, subliniază această idee, a izolării și a
distanțării de curentul cultural dominant afirmând că “Beat begins with a sense of
cultural displacement and disaffiliation, a distrust of efficient truth, and an awareness
that things are often not what they seem to be.” 2

1.1.Apariția generației Beat

San Francisco ar putea fi considerat un punct de plecare atunci când se discută


despre începuturile unui fenomen cultural reprezentativ pentru societatea americană a
secolului XX și din punctul meu de vedere al tuturor scriitorilor postmoderni,care ar fi
putut fi influențați,direct sau indirect, de către scriitori emblematici pentru generația
beat. Lawrence Ferlinghetti și The Six Gallery din San Francisco sunt, de asemenea,

2
John Tytell în Culture Crash. Ashcan Rantings and Kind King Light of Mind. Why the Beats Still Matter
de J.C. Shakespeare

4
două nume reprezentative pentru mișcarea literară care au produs o schimbare
revoluționară în tradiția americană în mijlocul anilor 1950.
The Six Gallery era o galerie de artă care a creat condițiile perfecte pentru o
revoluție literară și a găzduit o serie de lecturi de poezie, cunoscute pentru participarea
unor artiști și poeți precum Allen Ginsberg, Jack Kerouac, Kenneth Rexroth și alții.
Lecturile care au avut loc pe 7 octombrie 1955 au devenit un mit în lumea
literară. Chiar dacă aceste lecturi au început ca o simplă încercare de a citiși a recita
poezie în fața unu public, precum și de a crea legături cu acesta, Allen Ginsberg a
mărturisit că intenția lor era și aceea de sfidare a sistemului: ”defy the system of
academic poetry, official reviews, New York publishing machinery, national sobriety
and generally-accepted standards to good taste”3. Cu alte cuvinte acest eveniment era
răspunsul poeților la adresa stării de decădere și deziluzie ce caracteriza America în acei
ani. Citatul lui Ginsberg indică de asemenea și o revoltă la adresa a ceea ce era
considerat corect, acceptabil social. Ei au refuzat să se supună regulilor și, ceea ce este
cu adevărat important în opinia mea, aceștia au încercat să nege tradiția într-o manieră
oarecum similară abordării dadaiste, prin predilecție pentru utilizarea spontaneității ca
metodă de compoziție. Scriitorii Beat au început propria lor tradiție, cu reguli noi și cu o
nouă perspectivă asupra lumii. Într-adevăr, a fost o abordare mai puțin academică a
poeziei, și a literaturii în general, asemenea unei adunări anarhice și boeme de ” poets
who thought they embodied the best of Bay Area poetry”4 (2004:13). Mai mult, această
lectură a adus împreună oameni din diferite regiuni și culturi. Scriitori precum Kerouac,
Ginsberg și Ferlinghetti erau de pe Coasta de Est, în timp ce Whalen, Lamantia erau de
pe Coasta de Vest. Ei reprezentau de asemenea direcții literare diferite, precum
suprarealismul francez sau imagismul american. Cu toate acestea ei au reușit să creeze
un sentiment de comuniune și de solidaritate datorită valorilor și idealurilor pe care le
împărțeau. Acestea erau reprezentate de “a profound love of poetry, a belief in the
vitality and integrity of their own work, and a deep discontent with the militarism and

3
Jonas Raskin, American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the Beat Generation,
University of California Press, Berkeley, 2004, p. 12
4
Idem, American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the Beat Generation, p. 13

5
materialism of American civilization”5. Această dragoste pentru poezie era reflectată
prin gradul de implicare arătat de acești scriitori, în special de către Ginsberg care a
organizat și a promovat lecturile de la The Six Galerry și de Kenneth Rexroth care era
organizatorul ceremoniilor și moderatorul evenimentului. ”Vitalitatea” și integritatea”
de care vorbește Raskin este rezultatul refuzului conformismului și al dorinței de a
experimenta a poetului. Ei aveau de asemenea un spirit boem, anarhic, sfidând bunul
simț și criticând depersonalizarea ființelor umane. De asemenea, ei aveau în comun și
“a love of ancient myths and a penchant for transforming those myths to create new
myths about the world”6. Totuși, nu se poate spune că scriitorii Beat au refuzat cu
adevărat tradiția. Au vrut mai degrabă să-și creeze o proprie tradiție, explorând o nouă
față a poeziei, urmărind renașterea acesteia.
Pentru scriitorii generației Beat lecturile de la The Six Gallery au fost doar
începutul unui război declarat unei societăți dominate de o stare generală de degradare.
Viziunile utopice sau chiar distopice și poezia lor pesimistă au început să atragă atenția
presei, fiind în cele din urmă auziți de cei care i-au ignorat. Poezia lor a devenit în scurt
timp disponibilă maselor, astfel încât generația Beat a încetat să mai reprezinte doar un
fenomen cultural izolat.
Lecturile de la the Six gallery au fost doar începutul unei serii de evenimente
care au promovat generația beat ca un fenomen cultural și literar. A fost primul loc în
care s-au organizat lecturi publice de poezie a celor care vor deveni ulterior
reprezentativi pentru acest curent. Allen Ginsberg și-a făcut debutul cu binecunoscutul
poem ”Howl”, făcându-se astfel mai cunoscut, însă de asemenea intrând în o scenă
literară cu cei care vor deveni ulterior prietenii săi. Trebuie adăugat că atmosferă era mai
degrabă una familiară, a unei întâlniri între prieteni decât una de dezbatere literară. De
asemenea, lectură a fost o dovadă a faptului ca Primul amendament era în continuare
respectat și că lupta acestora împotriva cenzurii era realitate. Acest spirit al libertății
poate fi privit ca un rezultat al distanței geografice față de Washington și New York,
locuri mai stricte din punct de vedere politic și cultural. Ideologic, San Francisco era

5
Jonas Raskin, American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the Beat Generation,
University of California Press, Berkeley, 2004., p. 15
6
Idem, American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the Beat Generation, p. 16

6
caracterizat de diversitate, deoarece puteam găsi acolo anarhiști, comuniști, Wobblies7
sau chiar pacifiști.
Lectura anterior amintită a câștigată relevanță internațională datorită
evenimentelor literare și culturale similare care au avut loc începând cu acel moment în
mod constant atât în SUA cât și în restul lumii. Dar, în opinia mea, meritul cel mai
important a fost faptul ca, poeți care până atunci nu erau cunoscuți de către publicul larg
au ajuns să câștige popularitate datorită acestui tip de evenimente culturale.

1.2.Implicațiile termenului Beat

Când definim termenul ”beat” în contextul generației Beat trebuie să avem în


vedere mai multe sensuri ale cuvântului precum și dimensiunile acestui fenomen și
amploarea pe care acesta a luat-o de-a lungul timpului. Este destul de dificil să
identificăm un moment istoric exact când cuvântul ”beat”a fost folosit pentru prima oară
în relație cu această mișcare literară și culturală. Dar este în mod general acceptat faptul
că cel care a făcut pentru prima oară această legătură a fost Jack Kerouac. În această
privință, Kerouac a oferit o descriere literară elaborată a generației beat și a ceea ce
însemna beat-ul pentru el:

"The Beat Generation, that was a vision that we had, John Clellon Holmes and I,
and Allen Ginsberg in an even wilder way, in the late forties, of a generation of
crazy, illuminated hipsters suddenly rising and roaming America, serious,
bumming and hitchhiking everywhere, ragged, beatific, beautiful in an ugly
graceful new way--a vision gleaned from the way we had heard the word 'beat'
spoken on streetcorners on Times Square and in the Village, in other cities in the
downtown city night of postwar America--beat, meaning down and out but full of
intense conviction--We'd even heard old 1910 Daddy Hipsters of the streets
speak the word that way, with a melancholy sneer--It never meant juvenile
delinquents, it meant characters of a special spirituality who didn't gang up but
were solitary Bartlebies staring out the dead wall window of our civilization--the

7
Muncitorii Industriali ai Lumii

7
subterraneans heroes who'd finally turned from the 'freedom' machine of the
West and were taking drugs, digging bop, having flashes of insight, experiencing
the 'derangement of the senses,' talking strange, being poor and glad,
prophesying a new style for American culture, a new style (we thought), a new
incantation-- [...]”8

Precum explică și Kerouac, generația Beat a fost o viziune pe care un grup de


oameni neînțeleși au avut-o în tinerețe. Nu a fost concepută că fiind o ideologie sau,
chiar și mai rău după părerea mea, o modă. A început ca ceva natural, pe străzile
Americii, ca o reacție împotriva societății capitaliste, dar, din nefericire, a sfârșit prin a fi
considerată o subcultură a delicvenților pentru că felul în care membrii generației Beat
erau percepuți de societate, fiind descriși ca niște persoane care „were taking drugs,
digging bop, having flashes of insight, experiencing the 'derangement of the senses,'
talking strange, being poor and glad”, ceea ce nu reprezenta imaginea unui membru
ideal al societății.
Mai mult, pentru Kerouac și pentru Ginsberg a fi ”beat” reprezenta ”o stare a
minții și un remediu” în același timp. Astfel, termenul ”beat” ar putea fi explicat ca
„exhausted and beaten down, at odds with the system, an unapologetic declaration of
unfitness for the workaday world, and defiance of authority”9. Această idee de a înfrunta
sistemul și de a fi împotriva autorității este una dintre principalele caracteristici ale
generației Beat și era de cele mai multe ori ilustrată în lucrările lor. În ceea ce-l privește
pe Ginsberg termenul ”beat” avea și o implicație mistică și religioasă, implicație ce era
datorată în mare parte interesului față de budism și droguri. Astfel, ”beat” denotă o stare
de ”beatitudine” ca un rezultat al ”revelațiilor, drogurilor, extazului sexual și o nebunie
mai sănătoasă decât sănătatea” căutând să fie unul dintre acei „angel-headed hipsters”
din Howl, „burning for the ancient heavenly connection”.10

8
Jack Kerouac, Aftermath: The Philosophy of the Beat Geneation în Esquire Magazine, 3/58
9
Gail McDonald, American Literature and Culture 1900-1960, Oxford, 2006, p.193
10
Idem, American Literature and Culture 1900-1960, p.195-196

8
O altă posibilă explicație a termenului de ”beat” este aceea expusă de John
Clellon Holmes într-un articol intitulat ”This is The Beat Generation” în ziarul New
York Times. Pentru John Holmes, conceptul de beat se referă la :

“the feeling of having being used, of being raw. It involves a sort of nakedness of
mind, and, ultimately, of soul; a feeling of being reduced to the bedrock of
consciousness. In short, it means being undramatically pushed up against the
wall of oneself”11.

Conceptul de “nakedness of mind”, este, pentru cei din generația Beat, în strânsă
legătură cu drogurile – dacă luăm în considerație încercările acestora de a experimenta
diverse modalități pentru a atinge anumite stări de conștiință. În ceea ce îl privește pe
Ginsberg, putem afirma că țelul său era de a recrea viziunea Blake apelând la droguri cu
efecte psihedelice. Cu toate acestea, drogurile erau o simplă metodă alternativă în
această căutare a sinelui.
Pe lângă explicațiile deja amintite ale termenului de “beat” in legătură cu
generația Beat, trebuie amintit faptul că, așa cum menționează și Serge Fauchereau în
cartea sa ”Introducere in poezia americană ”, acest concept se află în strânsă legătură cu
muzica – în special cu jazz-ul bop si cu tempo-ul muzical. Legătura dintre beat și muzică
este menționată și în “The Literature of the United States of America”, unde se afirma
faptul că termenul de “beat” se referă la “freedom as in the beat of jazz rhythms and to
the beatitude of innocence”12. Oricât de superficiale ar părea aceste referințe la universul
sunetelor, trebuie să luam in considerare faptul ca, atunci cand analizam poezia lui Allen
Ginsberg de exemplu, preferințele sale muzicale si felul in care acestea se reflecta in
stilul sau creator si in metodele sale de compoziție – căci elementul de spectacol este
unul dintre cele mai puternice in creația acestuia: “’Howl’ needs to be declaimed aloud
to achieve its impact as a diatribe against the corruptions of American society and

11
John Clellon Holmes, This is the Beat Generation în New York Times Magazine, 16 noiembrie 1952
12
Marshall Walker, The Literature of the United States of America, Macmillan, London, 1988, p. 217

9
politics”13. Mai mult, recitările de poezie, care reprezintă o manifestare importanta
pentru generația Beat, reprezintă o combinație intre muzica si poezie.

1.2.1. Beat vs. Beatnic

Daca la început termenul de ”beat” era utilizat doar in legătura cu scriitorii care
promovau acest curent literar, cu trecerea timpului a apărut un cuvânt nou, „ beatnic ”,
care este invenția presei populare. Acest nou termen desemna membrii unui mode care
aveau ceva mai puțin in comun cu generația Beat decât precursorii lor. Ziaristul care a
inventat acest termen, Herb Caen, de la The San Francisco Chronicle, a devenit faimos
pentru cunoștințele sale in domeniul culturii pop si a limbajului acesteia, popularizând si
termenul de ”hippie”. Aceasta creare de noi cuvinte se baza pe jocuri de cuvinte,
referindu-se la satelitul rusesc Sputnik, cu intenția de a descrie generația Beat ca
neaparținând culturii americane. Cu toate acestea, alegerea acestui cuvânt de către Caen
are motivații puternice, implicând faptul ca persoanele descrise ca fiind ”beatnic ” erau,
aşa cum îi descrie în articolul din San Francisco Chronicle, „ far out of the mainstream
of society ” si „ posibly pro-Communist ”. Prima trăsătura nu menționează nimic nou.
Majoritatea scriitorilor Beat au refuzat sa facă parte din societate si lucrările lor reflectau
adesea aceasta atitudine. În ceea ce privește calificarea beatnic-ilor ca si pro-comunisti,
se poate afirma faptul ca este parțial relevantă pentru unii membri ai generației Beat. În
cazul lui Allen Ginsberg, în poemul acestuia „ America ” se afla un vers care poate fi
privit ca o afirmare a acestei preferințe ideologice : “America I used to be a communist
when I was a kid/ I’m not sorry14”.
Cu toate acestea, beatnic erau mai degrabă reprezentanții unui trend asociat cu
cei din generația Beat. Ei si-au asumat in principal aspectele superficiale ale conceptului
de Beat si aveau un comportament similar cu cel reflectat de imaginea stereotipa a beat-
ului. Aceasta opoziție este subliniata de Gail McDonald care afirma că:

13
Gail McDonald, American Literature and Culture 1900-1960, Oxford, p. 217
14
Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Books, San Francisco, 1956, 2006, p. 39

10
“If to be beat meant a radical change in one’s way of life, to appear beat meant
to wear black turtlenecks, sunglasses, a goatee (for men) or heavy eyeliner (for
women) – essentially a matter of shopping – and to frequent coffee houses, jazz
clubs, and poetry readings – essentially a matter of selecting forms of
entertainment.”15

Din aceasta perspectivă, se poate afirma ce “beatnic”, in opoziție cu scriitorul


“beat”, si-a câștigat statutul unei etichete culturale, descriind stereotipul unui bărbat cu
barbișon și beretă, care cântă la bongos în timp ce femei îmbrăcate în costume negre
mulate dansează. Acest aspect anti-capitalist al acestei mișcări a devenit de bază,
dihotomia a fi ”beat” – a părea ”beat” reflectând cel mai bine aceasta transformare.
Citându-l pe McDonald’s, “commercialization of the anti-commercial is a reliable
pattern of capitalism”16. Chiar si reacția lui Ginsberg față de contribuția lingvistica a lui
Caen la imaginea ”beat” a sugerat aceasta valență capitalistă a cuvântului. Scriind in The
New York Times, pentru a-și exprima dezaprobarea față de “the foul word beatnic”
Ginsberg afirma că:

“If beatniks and not illuminated Beat poets overrun this country, they will have
been created not by Kerouac but by industries of mass communication which
continue to brainwash man.”17

1.3.Critica generației Beat

Ca orice alta mișcare literară, și generația Beat a avut criticii ei – iar majoritatea
nemulțumirilor erau legate de imaginea stereotipică de “beat”, care erau văzuți ca niște
“boemi neștiutori” dependenți de droguri. Unul dintre cei mai înverșunați critici ai
generației Beat este Norman Podhoretz, membru al grupului de intelectuali din New
York, ale cărui ideologie si idei radicale s-au orientat către conservatorism ca o
consecință a celui de-al Doilea Razboi Mondial. Dezaprobând energia și spontaneitatea

15
Gail McDonald, American Literature and Culture 1900-1960, Oxford, 2006, p.194
16
Idem, American Literature and Culture 1900-1960, p.195
17
Allen Ginsberg în The New York Times, 1958

11
generației Beat, Podhoretz s-a auto-intitulat ‘purtătorul de cuvânt al ariergardei’,
dezvoltându-și ideile într-un articol intitulat ”The New Nihilism and the Novel” publicat
în Partisan Review. Acesta afirma că:

“reception accorded Jack Kerouac and Allen Ginsberg, whose work combines an
appearance of radicalism with a show of intense spirituality, testifies to the
hunger that has grown up on all sides for something extreme, fervent, affirmative
and sweeping: five, or even three years ago, the Beat generation would simply
not have been noticed”.18

Cu alte cuvinte, Podhoretz afirma ca generația Beat depindea de felul în care


acest fenomen era perceput de cei care se aflau intr-o permanenta căutare a noului, a
lucrurilor extreme si fervente. Pentru acesta, beat-ul nu reprezenta un curent literar, nici
măcar o mișcare. Din punctul lui de vedere, generația Beat era mai mult o moda care,
daca ar fi apărut cu câțiva ani înainte nu ar fi fost remarcată.
Într-un alt articol intitulat “The Know-Nothing Bohemians”, publicat de
asemenea in Partisan Review, Podhoretz și-a explicat atitudinea făcând o paralelă între
boemii anilor 1920 si cei ai anilor ’50, care erau reprezentați de etosul generației Beat –
semnalând inferioritatea, aspectele negative si demodarea acesteia din urma. El critica
chiar și preferințele literare ale lui Ginsberg, spunând intr-un ton mai degrabă sarcastic,
că “It is, after all, time someone explained to Mr. Ginsberg that Whitman and Vachel
Linsday are not so very avant-garde.”19

Mai mult, Podhoretz afirma că singura arta pe care aceștia o considerau demnă
de a fi luata in considerare era varietatea jazz-ului, deoarece acest tip de muzica poseda
un ‘limbaj’ pe măsura mecanismului lor intelectual. Noii boemi, și implicit cei din
generația Beat, erau recunoscuți pentru un flux al gândirii și al cuvintelor foarte haotic si
pe alocuri – iar pentru aceștia, jazz-ul bop reprezenta un fel de transpunere a ideilor și a
valorilor lor în muzică. Dupa cum Podhoretz explica:

18
Ann Charters, Beat Down To Your Soul, Penguin Books, England, p.480
19
Idem, Beat Down To Your Soul, p.481

12
“Their predilection for bop language is a way of demonstrating solidarity with
the primitive vitality and spontaneity they find in jazz and of expressing contempt
for coherent, rational discourse which, being a product of the mind, is in
their view a form of death”20

Prin urmare, este evident faptul ca, in timp ce scriitorii beat elogiau
spontaneitatea in detrimentul coerentei gândirii – care, din punctul lor de vedere
conducea către un discurs mai puțin artistic si neproductiv, rezultând in final la o ‘forma
de moarte’ – Podhoretz considera aceasta caracteristică a generației Beat o forma de
primitivism, subliniind doar aspectele trivial ale literaturii lor și a etosului lor, care erau
„violenta și criminalitate, dependența de droguri de primă mână si nebunia”. Ba chiar
Podhoretz considera ca această ”parte mai întunecată a noului spirit boem” era perfect
ilustrata in poezia lui Allen Ginsberg – cu acel limbaj oarecum dezgustător si aproape
șocant, care elogia pe acei “angelheaded hipsters”. Cu toate acestea, a afirma și a
generaliza ideea că poezia lui Allen Ginsberg se reduce la violență, nebunie sau droguri,
reprezintă o atitudine ignorantă sau pur și simplu superficială. Luând în considerare
faptul că, în timpul vieții, acesta a fost marcat de lucruri ca viziunea lui Blake sau de
boala mamei sale, putem afirma că aceste evenimente și-au pus amprenta pe viața lui
într-o asemenea măsură, încât nu se poate spune că poeme precum ‘Kaddish’, de
exemplu, sunt doar manifestații sau experimente ale unui boem narcoman.
O alta critică acidă a lui Podhoretz se referă la primitivismul generației Beat, dar
și la atitudinea lor anti-intelectuală “so bitter that it makes the ordinary American’s
hatred of eggheads seem positively benign”21. Podhoretz percepe aceasta atitudine ca o
exagerare care nu este numai inutilă, dar care totodată maschează adevăratele lor
convingeri, prin intermediul limbajului bop pe care îl elogiau: : “Kerouac and his
friends like to think of themselves as intellectuals […], but this only a form of
newspeak”22. Pe lângă aceasta, el critica limbajul bop, descriindu-l ca posedând un
vocabular limitat. În această manieră, el face ca acest fenomen sa pară chiar similar cu
noțiunea de ”newspeak”. A compara acest limbaj ”beat” cu cel al lui George Orwell, ar

20
Ann Charters, Beat Down To Your Soul, Penguin Books, England, p.484
21
Idem, Beat Down To Your Soul,, p.488
22
Ibidem, p.488

13
fi ca și cum generația Beat si scriitorii acesteia ar fi priviți din prisma unei ideologii
politice, ale cărei scopuri ar fi de a manipula masele. Aceasta atitudine nu numai ca este
exagerata dar este de asemenea neadecvata, de vreme ce scriitori ca si Kerouac sau
Ginsberg nu si-au exprimat niciodată intenția de a plănui sau de a crea o mișcare
culturală. Câteodată ei chiar au refuzat să fie asociați cu idea de generație Beat.
Podhoretz nu se mulțumește însa cu a spune, pe un ton superior, ca limbajul
spontan al generației beat este o forma de ”newspeak” și că anti-intelectualismul lor nu
este altceva decât o atitudine care tăinuiește alte intenții :

“I think it is legitimate to say, then, that the Beat generation’s worship of


primitivism and spontaneity is more than a cover for hostility to intelligence; it
arises from a pathetic poverty of feeling as well. The hipsters and hipster-lovers
of the Beat Generation are rebels, all right, but not against anything so
sociological and historical as the middle class or capitalism or even
respectability. This is the revolt of the spiritual underprivileged and the crippled
of soul – young man who can’t think straight so they hate anyone who can;
young man who can’t get outside the morass of self and so construct definitions
of feelings that exclude all human beings who manage to live, even miserably, in
a world of objects[…]”23

Prin urmare, scriitorii beat sunt calificați drept incapabili de sentimente intense,
rezumându-se la a venera primitivismul si spontaneitatea ca o forma de compensație
pentru aceste lipsuri. El îi numește “spiritually underprivileged” si “crippled of the
soul”, încercând sa arate ca el nu considera aceasta ”sărăcie patetica a sentimentelor”
ca fiind vina lor. Cu toate acestea, el critica felul în care ei abordează aceasta chestiune,
caci generația Beat refuza sa-si recunoască sau sa-si accepte greșelile, reacțiile si
manifestarilel or fiind, in consecința, reflectarea acestor frustrări. Pentru acest critic,
lumea creata de generația Beat, în literatura sau în cultura lor, este un univers lipsit de
emoție, în care indivizii ‘nu pot gândi normal’. Mai mult, Podhoretz nu neagă atitudinea
lor rebela, însă nu o percepe ca fiind o revolta cu substrat politic si social, si nici ca un

23
Ann Charters, Beat Down To Your Soul, Penguin Books, England, p.491

14
refuz fata de conformism sau valori tradiționale, mediocritate – ci ca pe o reacție la o
lipsa a sentimentelor. Afirmând toate acestea, Podhoretz ignora total orice valoare
literara a literaturii Beat, dar și relevanța socială și politică a Generației Beat,
minimalizând adevăratele intenții care rezidă in aceasta cultură literară. După părerea
mea, aceasta critică cu privire la spontaneitatea Beat este oarecum exagerată, în mare
parte datorită asocierii cu lipsa sentimentelor care, din punctul meu de vedere, nu se
aplică scriitorilor beat și nici operelor acestora. Cu toate acestea, sunt de acord cu faptul
că aceasta spontaneitate poate fi pusă la îndoială, în special în cazul lui Allen Ginsberg
care s-a străduit să o afirme, însă care a rescris anumite fragmente de poeme create așa-
zis spontan. Cu toate acestea, chestiunea spontaneității este o problemă importantă
atunci când ne referim la literatura Beat și, chiar dacă aceștia nu sunt primii scriitori care
au recurs la aceasta tehnică, trebuie să avem în vedere faptul că în ceea ce privește
generația Beat, scrierea spontană este strâns legată de experimentare prin intermediul
limbii și al drogurilor.
Pordhoretz își încheie eseul prin a învinui generația Beat pentru delicvența
juvenilă din America anilor 1950, izvorâtă din mentalitatea noilor boemi. Acesta
concluzionează făcând referiri la istorie și susținând că: “there is a close connection
between ideologies of primitivistic vitalism and a willingness to look upon cruelty and
blood-letting with complacency, if not downright enthusiasm”24. Pordhoretz continuă
prin a sublinia faptul că generația Beat reprezenta mai mult o cultură a violenței, a cărei
ideologie era adoptată în mare parte de către tineri responsabili de numeroase acte
criminale : “I happen to believe that there is a direct connection between the American
middle-class life and the spread of juvenile crime”25, însă scriitorul nu considera aceasta
ca fiind unul dintre principalii factori. El prefera să interpreteze literal acest ‘război’ beat
îndreptat împotriva mediocrității, conformismului si a trivialității, si considera ca
‘delicventa juvenila poate fi in parte explicata prin termenii aceluiași refuz al
sentimentului normalului si prin încercarea de a se adapta lumii prin prisma inteligentei
lui Kerouac si a lui Ginsberg’. Concluzionând, criticul reduce generația Beat la o serie
de caracteristici și idei care neagă din nou valorile culturale și literare ale acesteia.

24
Ann Charters, Beat Down To Your Soul, Penguin Books, England, p.492
25
Idem, Beat Down To Your Soul, p.492

15
Acesta considera acest gen de literatura ca o manifestare a incoerentei, a ignorantei si a
‘instinctului’, care, după părerea sa, conduc la o literatură violentă – sau chiar la
violență.

1.3.1. Reacția lui Allan Ginsberg la critica lui Podhoretz

Într-un interviu pentru Village Voice, Allen Ginsberg i-a răspuns criticului
Podhoretz, argumentând faptul că:

“The novel is not an imaginary situation of imaginary truths — it is an


expression of what one feels. Podhoretz doesn't write prose, he doesn't know how
to write prose, and he isn't interested in the technical problems of prose or
poetry. His criticism of Jack's spontaneous bop prosody shows that he can't tell
the difference between words as rhythm and words as in diction ... The bit about
anti-intellectualism is a piece of vanity, we had the same education, went to the
same school, you know there are 'Intellectuals' and there are intellectuals.
Podhoretz is just out of touch with twentieth-century literature, he's writing for
the eighteenth-century mind. We have a personal literature now-Proust, Wolfe,
Faulkner, Joyce.”26

Ginsberg îl contrazice pe Podhoretz cu privire la lipsa sentimentului cu care


acesta caracterizează scriitorii beat si operele lor. Mai mult, Ginsberg afirma că eseul lui
Podhoretz nu este o critica adresata Literaturii Beat in sine, ci mai mult un atac personal
– caci acestuia ii lipsesc îndemânarea literară și interesul fata de chestiuni de tehnică a
compoziției prozei si poeziei care, pe de alta parte reprezintă o problemă importantă
pentru Ginsberg si Kerouac. Ginsberg își argumentează punctul de vedere subliniind
faptul că, în discuția sa despre anti-intelectualism, atitudinea lui Podhoretz către
generația Beat este una falsă, luând în considerare faptul ca el a avut parte de aceeași
educație ca si Ginsberg.

26
Allen Ginsberg într-un interviu pentru The Village Voice, 1958,
http://en.wikipedia.org/wiki/Beat_Generation

16
Aceasta prezentare generală a generației Beat, în relație cu contextul socio-
cultural în care a apărut, precum și prin raportarea la modul de receptare de către public
și critici, nu are ca scop o simplă expunere succintă a unor autori și a unor caracteristici
descriptive specifice operelor acestora. Pe de o parte, aceasta ilustrează o serie de
elemente esențiale pentru un studiu al operei lui Allen Ginsberg din perspectivă literară,
prin analiza unor elemente de tehnică și compoziție în relație cu o formă de vizionarism
poetic. Pe de altă parte, această scurtă trecere în revistă are relevanță în discuția despre
implicațiile sociale ale poeziei lui Ginsberg, precum și despre valoarea socială și literară
a acesteia.

17
2. Allen Ginsberg – O poezie a dereglării simțurilor

Generația Beat este și a fost de multe ori considerată o subcultură27 irelevantă


din punct de vedere literar și social, iar unul dintre motive este reprezentat de consumul
de droguri, practicat de majoritatea scriitorilor Beat, inclusiv de către Allen Ginsberg.
Pentru unii dintre aceștia, era doar o formă de dereglare a simțurilor, însă pentru
Ginsberg era mai mult o formă de experiment, o modalitate de retrăire a viziunii lui
Blake, moment de mare importanță atât pentru viața cât și pentru opera sa.
Efectele drogurilor erau valorificate de către scriitori Beat atât prin reprezentări
la nivel formal, din punct de vedere sintactic sau semantic, cât și la nivel tematic. Pentru
aceștia, ”dereglarea sistematica a tuturor simțurilor” pentru care pleda Rimbaud, nu
însemna doar evadare dintr-o realitate care îi plictisea, îi revolta sau care nu era
îndeajuns de motivantă pentru a scrie despre ea. Înclinația pentru aceste ”paradisuri
artificiale”, mai complexe si mult mai diversificate decât cele la care apela Baudelaire,
dobândea un caracter sistematic în momentul în care ceea ce scriau ca urmare a
experienței drogurilor era supus analizei. Deși acest demers nu era unul conștient,
rezultatul creativității lor părea de cele mai multe ori să îndeplinească cerințele unor
reguli pe care și le impuneau înainte de a scrie. Kerouac credea într-o anumită
spontaneitate a scriiturii pe care a exploatat-o în realizarea romanului autobiografic, cu
caracter referențial ”Pe drum”, carte cult a generației Beat. Stilul său amintește de fluxul
conștiinței, fiind o formă de expunere spontană și neîntreruptă a gândurilor, dusă la
extrem. Cu toate acestea, stilul spontan este intr-o oarecare măsură îndoielnic, ținând
cont de faptul că o primă variantă a romanului numărând câteva zeci de pagini a fost
scrisă în limba franceză, fiind ulterior rescrisă în engleză. Mai mult, scriitori ca Proust
sau Celine, modele la care Kerouac se raporta, au influențat tehnica sa, în măsura în care
aspectul inovativ al romanului său nu este reprezentat de spontaneitatea scrisului, ci mai
degrabă de o abordare personală a acesteia. Situația este similară și în cazul lui
Ginsberg, unde experimentul cu droguri și poetica sa erau în strânsă legătură. Ignorând
convențiile de compoziție, el prefera un stil mai liber și o spontaneitate care reflecta cel
27
Subcultură cu sensul de contracultură datorită poziției pe care membrii acesteia o adoptă în raport cu
societatea americană din anii 50

18
mai bine procesele cognitive din mintea sa. Esența acestei mentalități era surprinsă de
fraze ca ”First Thought, Best Thought” și ”No Revisions”, idei care erau niște simple
motto-uri la care Ginsberg se raporta mai degraba ca la niște idealuri sau reguli impuse
forțat, decât într-o manieră practică, empirică. Lectura unor poeme ca ”Howl”,
”Kaddish” sau ”America” cu o structură haotică și punctuație neconvenționala, susțin
ideile pe care le ilustrează motto-urile lui Ginsberg, cu atât mai mult cu cât acest tip de
texte scrise în manieră spontană, se pretează în mod incontestabil unor lecturi publice
care să facă istorie, așa cum au fost cele la care au participat scriitorii Beat și care i-au
adus în centrul atenției scenei literare din anii 50. Însă și în cazul lui Ginsberg există
variante anterioare publicării volumului ”Howl and other poems”, variante care prezintă
diferențe notabile față de ediția publicată în 1954, iar acest fapt contrazice principiile
spontaneității cărora Ginsberg pretinde că s-ar supune
Exemplul lui Ginsberg și al lui Kerouac contestă aspectul negativist al unei
generații revoltate care refuza convențiile unei societăți conformiste, dar care se raporta
mai mult sau mai puțin conștient la tradiție, pe care nu o neagă în totalitate. Revolta lor
are mai degrabă caracter social si politic, reflectându-se în opera lor la nivel tematic,
prin atacuri la adresa societății și regimului politic.
În ceea ce privește drogurile și rolul pe care acestea îl ocupă în contextul
generației Beat ca mișcare literară, se poate spune că nu reprezintă o noutate în domeniul
literaturii, iar Baudelaire, Rimbaud, Poe sunt doar câteva exemple care susțin această
idee. Însă o abordare diferită este reprezentată de modul în care această experiență este
reflectată în opera acestor scriitori, în special în cazul lui Allen Ginsberg.

2.1. Allen Ginsberg – Un poet vizionar?

În cartea sa ”De la Baudelaire la suprarealism”28 Marcel Raymond face o


distincție între poeții artiști și poeții vizionari, distincție care l-ar situa pe Allen Ginsberg
în rândul vizionarilor, datorită predilecției sale pentru experiențele mistice precum și
cele cu droguri. Ginsberg s-a preocupat mai mult de problema creației decât de cea a

28
Marcel Raymond, De la Baudelaire la suprarealism, editura Univers, București, 1998

19
teoretizării. Însă, existența unor idei care ar putea trece drept reguli, pe care el cel puțin a
încercat să le respecte, face ca această distincție între latura artistică și ce a vizionară să
nu fie atât de bine definită. Așa cum am mai afirmat, regulile elaborate de Ginsberg au
mai mult valoarea unor idealuri de compoziție care își manifestă influența la nivelul
subconștientului aflat sub influența drogurilor sau, mai târziu, sub influența unor
expeeriențe mistice care vor lua locul drogurilor în căutarea retrăirii acelei viziuni a lui
William Blake care a marcat profund cariera și viața poetului.

2.1.1. Momentul William Blake

Descriind acest moment vizionar în relație cu ambițiile sale poetice, Allen


Ginsberg afirma:

”...now that I have seen this heaven on earth, I will never forget it, and I will
never stop referring all things to it, I will never stop considering it the center of
my human existence and the center of my life which is now changed – over the
boundary and into the new world, and I’ll never be able to go back and that’s
great and from now on I’m chosen, blessed, sacred, poet, and this is my
sunflower, or this is my new world, and I’ll never forget it, and I’ll never deny it,
and I’ll never renounce it”29

Prin acea referire la floarea-soarelui, Ginsberg face trimitire la poezia lui William
Blake ”Ah! Sunflower”, acesta fiind unul dintre textele care l-a determinat să abordeze
actul creației dintr-o perspectivă mistică, de vizionar. Începând din acel moment,
Ginsberg și-a dedicat o mare parte din creație explorării acestei viziuni și acestei stări
mistice, pentru a putea înțelege mai bine schimbările produse la nivelul conștiinței sale,
dar și pentru a transmite această stare cititorilor, ambiționându-se să producă
transformări similare și la nivelul conștiinței acestora. El și-a dedicat întreaga viață
acestui scop, iar modalitățile prin care a realizat acest lucru au variat de-alungul
timpului. A început prin a descrie literar experiența, considerând această abordare ca

29
Allen Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984

20
fiind cea mai potrivită pentru a surprinde esența viziunii sale și pentru a o putea
transmite mai departe cititorilor, al căror rol era de a filtra prin propria conștiință
experiența împărtășită. Ulterior, a apelat , în mod experimental, la droguri de diverse
tipuri, pentru a specula mai mult și pentru a încerca să recreeze acea viziune, într-o
manieră complexă, pentru ca apoi să redea literar experiența. În ultimii ani ai vieții sale,
Ginsberg a renunțat la experimentul cu drogurile, pentru a se dedica budhismului și unui
misticism indian, însă cu acealși scop, de a retrăi acea viziune inițială și pentru a accede
la o stare superioară a conștiinței.
În ceea ce privește prima abordare a poeziei ca viziune, Allen Ginsberg l-a luat
drept model, în toate privințele, nu doar ca figură care să-l inspire, pe William Blake,
care era de asemenea preocupat de această problemă a redării viziunilor sale prin
intermediul poeziei și de a crea o poetică a viziunii. Ginsberg l-a adoptat pe Blake ca
model inclusiv în ceea ce privea refuzul de a se supune unei tradiții și unor standarde
literare contemporane mult prea rigide.
Primul poem în care Ginsberg a încercat să ilustreze ideile sale vizionare este un
sonet, ”I dwelled in Hell on earth to write this rhyme”30:

” I dwelled in Hell on earth to write this rhyme,


I live in stillness now, in living flame;
I witness heaven in unhold time,
I room in the renowned city, am
Unknown. The fame I dwell in is not mine,
I would not have it. Angels in the air
Serenade my senses in delight.
Intelligence of poets, saints and fair
Characters converse with me all night.
But all the streets are burning everywhere.
The city is burning these multitudes that climb
Her buildings. Their inferno is the same

30
Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987, p. 5

21
I scaled as a stupendous blazing stair.
They vanish as I look into the light.”

Stilul pe care Ginsberg îl adoptă aici este unul elizabetan, aproape metafizic,
raportându-se la modele precum Thomas Wyatt sau Surrey, încadrându-se astfel într-o
direcție poetică tradițională. Stilul este decorativ și pretențios, structura convențională,
specifică sonetului, iar în ceea ce provește imaginarul, acesta amintește de William
Blake, prin referințe la infern, rai, îngeri. Deși din punct de vedere stilistic și
compoziținal, poemul este specific scriitorilor secolului XVII, există totuși o tematică a
orașului, reprezentativă pentru Ginsberg, care se va regăsi și în poeziile sale din anii
următori, însă sub o altă formă. În ceea ce privește caracterul vizionar al sonetului, se
poate observa faptul că Ginsberg folosește un stil oarecum obscur și aluziv. Imagini care
ar putea face referire la viziunea sa sunt ”living flame”, ”I witness heaven”, ”Angels in
the air” sau ”blazing stair”, însă un cititor neavizat ar realiza aceste conexiuni cu o
oarecare dificultate. Ginsberg a continuat această abordare și în anii care au urmat în
încercarea sa de a transmite cititorilor experiența sa vizionară, renunțând totuși la
raportarea la modelele scriitorilor metafizici. Ginsberg vedea actul creator, din această
perspectivă vizionară, ca o comunicare de tip ermetic, și de aceea poezia sa trebuia
analizată în structura ei de adâncime, prin antrenarea unui nivel subconștient al minții,
pentru a putea surprinde esența mesajului transmis. Descriind această trecere spre
experiențe universale, aparținând subconștientului, Ginsberg afirma:

”I immediately saw poetry as a hermetic or secret way of talking about


experiences that were universal, cosmic, that everybody knew about, but nobody
knew how to refer to, nobody knew how to bring it up to front brain
consciousness or to present it to social consciousness…”31

Ginsberg se contrazice în această afirmație descriind poezia ca fiind un mijloc


secret de a transmite experiențe universale, familiare tutoror oamenilor, din moment ce

31
Paul Portugés, The poetics of Vision în Allen Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg,
University of Michigan Press, 1984, p. 135

22
stilul lui obscur pune probleme de identificare cu acele experiențele, așa zise universale,
pe care poetul pretinde că le descrie. Astfel ar putea fi explicate dificultațile întâmpinate,
în întelegerea anumitor pasaje, de către cititorii obisnuiți. Cu toate acestea, el a continuat
să utilizeze același stil între 1949 și 1949, scriind poezii ca ”On Reading William
Blake’s ‘Sick Rose’” sau ”A Western Ballad”.
În ciuda ambiției sale de a transmite cititorilor experiențele sale mistice,
Ginsberg devine conștient de ineficiența demersului său și schimbă abordarea, în sensul
că nu mai descrie viziunile sale, ci expune problema cu care se confrunta el, și anume
incapacitatea de a comunica cititorului viziunile și experiențele pe care el le considera ca
fiind universale, iar un exemplu este poemul ”Refrain”32, în care descrie această
ignoranță a oamenilor:

” The air is dark, the night is sad,


I lie sleepless and I groan.
Nobody cares when a man goes mad:
He is sorry, God is glad.
Shadow changes into bone.

Every shadow has a name;


When I think of mine I moan,
I hear rumors of such fame.
Not for pride, but only shame,
Shadow changes into bone.

When I blush I weep for joy,


And laughter drops from me like a stone:
The aging laughter of the boy
To see the ageless dead so coy.
Shadow changes into bone.”

32
Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987, p. 11

23
De asemenea, acel vers care face trimitere la atitudinea cititorilor ”Nobody cares
when a man goes mad” ar putea face referire și la faptul că viziunile sale nu erau luate in
serios de către contemporanii săi, raportându-se în același timp la Blake, a cărui situație
fusese similară, el fiind considerat nebun. Structura poeziei continuă să adopte un stil
clasic, urmând un tipar, cu strofe egale. Iar ultimul vers al fiecărei strofe ”Shadow
changes into bone” reprezintă încă un exemplu de stil obscur, fiind greu de interpretat și
integratat în contextul poeziei, chiar și cu ajutorul explicațiilor oferite de poetul însuși:

”’Shadow changes into bone’ was my symbolic language for meaning Thought,
high intellectual thought, ambition, ideallized desire and that it can actually
come true and you do get to see a vision of eternity which kills you. So shadow,
mind, insight changes into three dimentional bone”33

Astfel, Ginsberg explică o trecere de la o viziune extatică, idealizată - ”high


intellectual thought”- la o viziune a eternității care ajunge să-l distrugă din cauza
neputinței de a o transmite cititorilor. Și, în cele din urmă, acest scurt moment de
iluminare se transformă într-o umbră. El renunță în continuare și la această direcție,
îndreptându-și atenția către noțiunea de creator sau divinitate, la care se raportează tot ca
la o experiență universală, capabilă să producă reacții extatice, făcând în același timp
referiri și la Blake. Un exemplu reprezentativ este ”Psalm II”, în care este invocată încă
de la început instanța divină:” Ah, still Lord, ah, sweet Divinity, Incarnate in our grave
and holy substance”34
Într-un fel, poetul își dorește ca divinitatea sau dumnezeul la care se raportează el
să se încarneze în propria lui ființă, pentru a-i conferi un caracter sacru, astfel putând fi
apt de a transmite viziunile sale cititorilor. Mai mult, prin referirea la mormânt, Ginsberg
adoptă o atitudine de martir, dispus să se sacrifice pentru a putea ajunge mai usor la
divinitate, încercând astfel să creeeze o armonie între planul profan al cititorilor și cel
sacru, al poetului ca vizionar. Dorința lui de a muri dobândește valențe mistice în

33
Paul Portugés, The poetics of Vision în Allen Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg,
University of Michigan Press, 1984, p. 136
34
Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987, p. 20

24
momentul în care el o pune în relație cu actul creației ca mijloc de a accede la o viziune
cosmică:

” Translate the speechless stanzas of the rose


Into my poem, and I vow to copy
Every petal on a page; perfume
My mind, ungardened, and in weedy earth;
Let these dark leaves be lit with images
That strike like lightning from eternal mind,
Truths that are not visible in any light
That changes and is Time”35

Sentimentul de venerație resimțit în prezența divinității este asociat cu actul


creației prin care face referire la William Blake, asociind strofele cu petalele
trandafirului. De asemenea, divinitatea contribuie la crearea unor viziuni atemporale,
eterne, acestea fiind niște adevăruri la care nu se poate ajunge cu ușurință, iar aici poetul
revine la acea problema a dificultății în comunicarea cu cititorul prin intermediul
viziunilor. Poemul se încheie tot printr-o invocație a divinității prin care se face din nou
referire la acea dorință de moarte de natură mistică, întărind astfel sentimentul de
venerație menționat anterior: ”Now made incarnate in Thy Psalm, O Lord”
Ginsberg va continua să trateze această temă a morții cu implicații mistice și
spirituale și în alte poeme, cum ar fi ”Complaint of the Skeleton to Time”, ”Sometime
Jailhouse Blues” sau ”An Imaginary Rose in a Book”, folosind același stil dificil și
aluziv din primele poeme. În ”Complaint of the Skeleton to Time” dorința de moarte
este resimțită cu o intensitate exagerată, poetul renunțând la tot ceea ce ține de existența
sa fizică, terestră:

” Take my love, it is not true,


So let it tempt no body new;
Take my lady, she will sigh

35
Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987,p. 20

25
For my bed where’er I lie;
Take them, said the skeleton,
But leave my bones alone.”36

Însă, de această dată, scopul ultim al acestei alegeri nu mai are caracter mistic,
divinitatea nu mai este menționată ca o entitate către care tinde poetul vizionar. Lumea
poetului pare lipsită de Creator și prin urmare posibilitatea de a ajunge la acea stare de
armonie despre care vorbește Ginsberg în ”Psalm II”. Spre deosebire de acesta din urmă,
unde este vorba de o dorință, în ”Complaint of the Skeleton to Time” este mai degrabă
un abandon, poetul renunțând inclusiv la artă, la poezie:”Take the art which I bemoan
/In a poem’s crazy tone;”37
O data cu constatarea inutilității demersului său în ceea ce privește viziunile
poetice, precum și a lipsei de finalitate a acestei direcții, Allen Ginsberg abandonează
această metodă, renunțând totodată și la stilul său obscur, dificil și oarecum rigid, în
favoarea unei facilități în exprimare și a unei diversități a imaginarului, generate de
contactul și experimentele poetului cu drogurile, de la cele mai ușoare, cum ar fi
marihuana sau o variantă modificată a hașișului pe care l-a consumat și Baudelaire, până
la substanțe cu efecte psihedelice precum LSD sau chiar morfină.

2.1.2. O viziune a drogurilor

Ginsberg optează pentru această abordare a poeziei și a procesului de creație în


relație cu drogurile și cu efectele acestora asupra scriiturii pentru a încerca să atingă acea
stare a conștiinței modificate și prin alte metode decât cele deja încercate. Trebuie
menționat faptul că Allen Ginsberg nu era dependent de droguri, spre deosebire de
William Burroughs, și că interesul său față de droguri era mai mult unul experimental și
mai puțin hedonistic, iar ceea ce l-a determinat să aleagă și acest demers este tot acea
viziune William Blake, pe care el încearcă astfel să o reconstituie și să o redea în scris
pentru a o împărtăși și cititorilor. Pentru Paul Portugés, aveastă viziune a lui Ginsberg a

36
Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987, p. 17
37
Idem, Collected Poems 1947-1980, p. 17

26
avut un impact revoluționar asupra ideilor sale despre poezie, influențând de asemenea
evoluția sa pe plan psihologic, precum și modul în care percepea lumea din jur. Totuși,
acest merit este acordat în mod exagerat unui moment singular din viața poetului,
moment al cărei importanță nu poate fi negată, însă nici amplificată. Cel mult, poate fi
considerat ca un moment cu rol de catalizator în definirea anumitor orientări spirituale
ale poetului precum și ca un punct de referință în aprecierea stărilor și efectelor produse
de droguri. Într-un fel, această viziune a avut asupra lui Ginsberg același efect pe care
poetul urmărește să îl obțină prin tehnicile și experimentele sale cu drogurile și cu poezia
și să îl transmită mai departe cititorilor. Astfel, o consecință a acelei viziuni este
reprezentată de descoperirea unei tendințe către misticism, o preocupare pe care o va
aprofunda ulterior în numeroasele sale călătorii în spațiul asiatic. Ceea ce drogurile au
trezit în poet a fost acea dorință de a explora diferitele planuri ale conștiinței sale, fapt ce
l-a ajutat nu doar in viața sa literară, ci și în cea personală, ajutându-l să se elibereze de
un oarecare sentiment de vină, să își creeze o viziune asupra lumi mult mai complexă,
ajungând chiar să dezvolte o identitate mesianică. În plan literar, drogurile au contribuit
la producerea experimentarea unei tehnici de compoziție poetică bazată pe spontaneitate
și pe ritmurile respirației, în relație cu jazzul.

2.1.3. O ”gramatică” a drogurilor

Paul Portugés explica interesul lui Ginsberg pentru droguri făcând referire la o
tradiție a studiului pragmatic al conștiinței deja existenta. Ceea ce Ginsberg încerca să
facă era ca o continuare și o aprofundare a unor idei deja formulate anterior:

”Ginsberg considers himself part of a tradition devoted to the study of


consciousness. In the twentieth century, Gertrude Stein is the greatest model
Ginsberg points to as the first modern writer dedicated to the systematic study of
the modes of consciousness”38

38
John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs,
and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 152

27
De asemenea, Allen Ginsberg considera că drogurile, datorită efectelor asupra
corpului și minții umane, l-ar putea ajuta să creeze o poezie care prin forma și
imaginarul utilizat să producă în cititor reacții diverse, atât în plan fizic și fiziologic, cât
și în cel psihic, transformări de moment care să-l ajute pe cititor să descifreze și să
interpreteze în mod adecvat mesajele și viziunile transmise de poet. Cu alte cuvinte,
Ginsberg își dorea să obțină o poezie care ”să deregleze simțurile” cititorului. Astfel,
creația lui Ginsberg reprezintă o îmbinare de planuri ale minții, conștient cu
subconștient, iar în unele cazuri chiar și inconștient. În ceea ce privește planul conștient,
acesta este reprezentat de posibilele efectele pe care le au drogurile asupra scriiturii
poetului, de transformările pe care le suferă limbajul sau gramatica tradițională, precum
și schimbări în tematica abordată sau chiar reîntoarceri la teme deja discutate.
În ceea ce privește planul subconștientului, aici pot interveni dificultăți în analiză,
fiind necesare și anumite contribuții din domeniul psihologiei pentru a se crea o imagine
de ansamblu cât mai relevantă. Cu toate acestea, viața poetului, cu frămîntările și
frustrările sale, ocupă un rol important în înțelegerea și interpretarea poeziilor sale în
relație cu planul subconștientului, aflat sub influența drogurilor. Probleme precum
orientarea sa sexuală, problemele de sănătate mintală ale mamei sale, precum și
preocuparea sa pentru chestiuni de natură socială și politică, care ajungeau până la un soi
de activism pot fi, mai mult sau mai puțin ușor, identificate în poeziile sale. În ceea ce
privește planul inconștientului, rolul acestuia în analiza operei operei poetului este greu
de stabilit, fiind necesare studii de psihanaliză. Mai mult, contribuția drogurilor la
devoltarea unei poetici poate fi pusă sub semnul întrebării, ținând cont că pe alocuri,
demersul care are la bază efectele drogurilor pare să fie în dezacrd cu anumite pricipii
compoziționale adoptate de Ginsberg.
Astfel, la nivel conștient, creația sa era supusă unor modificări și revizuiri care
contraziceau oarecum premisele de la care pleca. Însă, analizând rezultatul viziunilor
sale, atât la nivel formal cât și la nivel tematic, putem stabili o ”gramatică a
drogurilor”39, așa cum o numește John Long în lucrarea sa ”Drugs and the Beats: The

39
John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs,
and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 218

28
role of drugs in the life and writings of Kerouac, Burroughs and Ginsberg”, ținând cont
de aspecte de sintaxă, semantică și tematică.

2.1.3.1.Nivelul sintactic

În ceea ce privește rolul drogurilor în raport cu stilul lui Allen Ginsberg la nivelul
sintaxei, aceasta poate fi observată analizând comparativ poeziile publicate in volumul
”Empty Mirror, Early Poems”, marcate mai mult de influența unor scriitori ca William
Carlos Williams și cele din volumul ”Howl and Other Poems”, cunoscut ca fiind un
rezultat al experimentului poetului cu droguri. În introducerea sa la volumul publicat în
1961, Williams descrie poeziile ca fiind monotone:

”The lines are superbly all alike. Most people, most critics would call them
prose--they have an infinite variety, perfectly regular; they are all alike and yet
none is like the other. It is like the monotony of our lives that is made up of the
front pages of newspapers...” 40

Astfel, Williams incadrează poeziile din acest volum într-o direcție mai mult sau
mai puțin tradițională, datorită caracterului convențional al versurilor uniforme, dispuse
într-o ordine aproape perfectă, ajungând să reflecte monotonia vieții de zi cu zi. Mai
mult, această uniformitate a versurilor pare a fi dedusă din asemănările care se creează
între paginile de ziar și imaginile produse de poeziile lui Ginsberg: ”It is all alike, those
fated lines telling of the mind of that poet and the front page of the newspaper. Look at
them. You will find them the same.”41. Ginsberg folosește versul liber și o punctuație
oarecum convențională, iar poeziile sunt structurate în strofe cu formă tradițională de 3
versuri ca de exemplu în ”The Trembling Of The Evil” sau 4 versuri în ”A Meaningless
Institution” sau ”A Crazy Spiritual”. Totuși, găsim în acest volum și poezii care se
distanțează de monotonia specifică pentru volumul ”Empty Mirror” anunțând chiar un
stil care il va caracteriza pe Ginsberg în volumele care urmează. Un astfel de exemplu

40
Allen Ginsberg, Empty Mirror: Early Poems, Totem Press, New York, 1961, p. v
41
Idem, Empty Mirror: Early Poems, p. vi

29
este poemul ”Paterson”42 în care Ginsberg renunța la monotonia versurilor care nu mai
respectă o lungime standard, iar ritmul este mult mai alert, fiind reprezentativ pentru acel
Allen Ginsberg asociat de cele mai multe ori cu poemul ”Howl”.
Trecerea de la tradiționalismul care caracterizează majoritatea poeziilor din
volumul ”Empty Mirror” la nonconformismul și așa zisa spontaneitate a stilului
specifice volumelor care îi succed este aproape bruscă, ținând cont că volumul ”Howl
and Other Poems” începe cu cel mai cunoscut poem al lui Ginsberg, și anume ”Howl”43,
cunoscut pentu structura sa haotică lipsită de linearitate, pentru ritmul care urmărește
mai degraba respirația umană și cadența specifică jazzului. Lungimea versurilor variază,
iar punctuația îsi pierde din importanță, în măsura în care o frază se desfățoară de-
alungul a 12 pagini. De asemenea, Ginsberg renunță la formele tradiționale de distih,
tristih și catrene utilizate în ”Empty Mirror”, optând pentru o mai mare libertate de
expresie și compoziție. Aceeași structură și aceleași ”reguli” care nu mai iau în
considerare tradiția sunt urmărite și în volumul următor ”Kaddish and Other Poems”.
În ”Indian Journals”, Ginsberg încearcă să descrie această tehnică de compoziție
raportîndu-se tot la ideea de spontaneitate:

”...an attempt to include more simultaneous perceptions and relate previously


unrelated(what were thought irrelevant) occurrences. By means of:
1)reliance of spontaneous writing to capture the whole mind of the Poet – not
just what he thinks he should think with his front brain.”44

Astfel, Ginsberg confirmă încă o dată intenția sa de nu respecta convențiile


tradiționale de compoziție și de a valorifica în întregime ”percepții simultane” și imagini
care în mod normal nu ar fi considerate ca fiind relevante pentru a fi folosite în poezii.
Ginsberg se opune conformității, refuzând să gandească și, prin urmare, să creeze dupa
standarde sociale. În continuare, el își afirmă interesul în caracterul straniu, bizar al
ritmului, realizat prin treceri bruște de la o idee la alta, distrugând astfel ordinea
sintactică și logică a discursului narativ. Pentru Ginsberg, activitatea mentală trebuie să

42
Allen Ginsberg, Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987, p. 40
43
Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006
44
Allen Ginsberg, Indian Journals, San Francisco, City Lights, 1970, pp. 93-94

30
urmeze o succesiune relativ naturală, nefiind cenzurată de gramatică sau sintaxă. Altfel
spus, acest proces al creației pe care il descrie Ginsberg reprezintă un fel de îmbinare a
raționalului cu iraționalul. Poetul se bazează pe instinct, intuiție, pe fluxul gândurilor
sale, ignorând astfel logica sintaxei impusă de gramatică. Totuși este greu de stabilit în
ce măsură caracteristicile descrise mai sus sunt o consecință directă și imediată a
efectelor drogurilor.
Un alt aspect important, ce ține de o structură poetică și de o tehnică de
compoziție specifică lui Ginsberg, care trebuie discutat este ritmul și metrul poemelor,
asociat cu ritmurile respirației umane, care ocupă un rol esențial în metoda
compozițională a poetului, în special în relație cu amfetaminele, care produc o stimulare
a respirației și sporesc rata acesteia45. Astfel, metrul bazându-se pe unitățile ritmice ce
corespund respirației, este transformat și regândit astfel încât să producă în cititor stări
similare celor simțite de Ginsberg în momentul compunerii poeziilor. Mai mult,
respirația este la rândul ei strâns legată de emoțiile și trăirile umane, astfel că se creează
o reacție ce are la bază această opoziție cauză – efect, reacție articulată în cele din urmă
sub forma versurilor. Un exemplu relevant care ilustrează aceste teorii pe care le
dezvoltă poetul este ”Howl”, despre a cărui compoziție acesta explică:

”...the rhythmic units that i’d written down were basically breathing exercise
forms which if anybody else repeated would catalyze in them the same pranyic
breathing physiological spasm that I was going through, and so would
presumably catalyze in them the same affects or emotions”46

Astfel, Ginsberg sugera caracterul oral pe care îl au unele dintre poemele sale
unele dintre sale, ținând cont de faptul că el pretindea de la cititor să citească cu voce
tare versurile pentru a putea obține efectul scontat. Acesta din urmă ar trebui să
urmărească cu atenție punctuația și succesiunea frazelor și a versurilor pentru a putea trăi
o experiență similară cu cea a poetului aflat sub influența drogurilor. Ceea ce Ginsberg

45
John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs,
and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 167
46
Idem, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs, and
Ginsberg, p. 168

31
descrie aici ca o inovație este de fapt o reconsiderare a intenției sale de a transmite
cititorilor stările și sentimentele provocate de viziunea Blake. Totuși, această tehnică își
păstrează un oarecare caracter inovativ în ceea ce privește asocierea ritmului și metrului
specifice poeziei cu elemente ce țin de fiziologia umană în raport cu drogurile. Ceea ce
mai trebuie menționat este faptul că fiecare drog produce o reacție diferită în organismul
uman, și implicit asupra respirației. Prin urmare, efectul pe care ritmurile respirației il
produce, fiind transpus ulterior în scris, diferă de la poezie la poezie. Astfel, Ginsberg
explică această diferență prin opoziția între poemul ”Kaddish”, despre care afirmă ca ar
fi fost scris sub influența amfetaminelor, și ”Howl”, scris sub influența mescalinei. În
”Kaddish” se poate observa o evoluție crescătoare în intensitatea respirație pe măsură ce
autorul descrie viața mamei sale, figură care a avut un rol esențial în viața lui. O dată cu
apariția liniilor de pauză care corspund pauzelor de respirație, intensitatea trăirilor
începe să crească:

”the rhythm the rhythm - and your memory in my head three years after - And
read Adonais' last triumphant stanzas aloud - wept, realizing how we suffer”47

Explicând schimbările de ritm și limbajul utilizat în ”Kaddish”, Ginsberg


descria aceste fenomene astfel:

”... this language intuitively chosen as in trance & dream, the rhythms rising
thru breath from belly to breast, the hymn completed in tears, the movement of
the physical poetry demanding and receiving decades of life while chanting
Kaddish the names of Death in many mind-worlds the self seeing the key to life
found at least in our own self”48

Ginsberg discută aici de elemente de tehnică, de ritm și respirație, însă el le


asociază cu aspectul emoțional care este reprezentativ pentru acest poem, care descrie
relația poetului cu mama sa, probleme de sănătate precum și moartea acesteia. În ceea ce

47
Allen Ginsberg, Kaddish and other Poems,1950-1960, City Lights Books, San Francisco, 1961, p. 7
48
John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs,
and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 169

32
privește ritmul poemul ”Howl”, acesta fiind scris sub influența substanțelor
halucinogene care au drept efect o diminuare in frecvența respirației49 acesta ajunge la
un moment de maximă intensitate în partea a doua, prin acea repetiție a lui ”Moloch”50
pentru ca apoi să descrească.

2.1.3.2.Nivelul semantic

Din punct de vedere semantic, putem observa diversitatea unui vocabular care se
potrivește imaginilor haotice specifice poeziilor din ”Howl and other Poems” sau din
”Kaddish and other Poems”. De asemenea, trebuie menționat că Ginsberg împrumută
termeni specific câmpului semantic al dependenților și consumatorilor de droguri,
cuvinte și expresii pe care le adaptează unui limbaj poetic, limbaj care păstrează totuși
ceva din acel aer urban pe care îl confera argoul. Expresii ca ”looking for an angry fix”,
”eyes of Bezendrine”, ”morphined ease”, ”ether-possible worlds” sau ”morphined
physiological curtains” sunt folosite pentru recreerea unor viziuni produse de
experimentele poetului cu drogurile. Într-o oarecare măsură, se poate spune ca Allen
Ginsberg și-a creat un vocabular propriu, al cărui scop era de a reda imagini pe care un
limbaj comun, convențional nu le-ar putea reda, cel puțin nu cu precizia la care aspira
poetul. Analizând poeziile din volumul ”Empty Mirror” putem observa că pe alocuri
vocabularul lui Ginsberg este simplist și monoton, încadrându-se într-un standard
victorian. Însă aceste trăsături nu sunt specifice pentru limbajul lui Ginsberg, poetul
manifestând un interes aparte pentru aceasta chestiune încă dinainte de viziunea lui
William Blake din 1949. Ginsberg visa un limbaj care avea scopul salvării prin strategii
de revizuire situate la îmbinarea legislației, religiei și a științei. Ceea ce este important
de notat la Ginsberg în legătură cu nivelul sintactic este o oarecare franchețe in limbaj, o
abordare dezinhibată a unor subiecte tabu, creând astfel o poezie vulgară printr-un
vocabular al revoltei față de reguli, bun simț și formalism. Ginsberg nu era un adept al
eufemismelor preferând cuvinte care să transmită direct și nemijlocit mesajele dorite, iar

49
John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs,
and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 191
50
Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, în Howl, pp.21-
22

33
imaginile create trebuiau să aibă un impact imediat asupra cititorului pentru ca acesta să
poată relaționa cu experiența pe care poetul a trăit-o în momentul în care scria.
Tot la nivel semantic trebuie menționată lejeritatea și franchețea cu care se
exprimă Ginsberg sub influența drogurilor, în special în cazul morfinei și a opiumului,
fapt ce nu trebuie confundat cu un verbalism. De exemplu, în poemul ”A Supermarket in
California” Ginsberg descrie o întâlnire nocturnă cu poetul Walt Whitman, într-un
supermarket, folosind descrieri amănunțite și observând diverse detalii cu o acuratețe
remarcabilă:

” In my hungry fatigue, and shopping for images, I went into the neon fruit
supermarket, dreaming of your enumerations!
What peaches and what penumbras! Whole families shopping at night! Aisles
full of husbands! Wives in the avocados, babies in the tomatoes!
--and you, García Lorca, what were you doing down by the
watermelons?”51

Poezia lasă impresia că ar fi descrierea unui vis, reveria fiind una dintre
consecințele consumului de stupefiante, în care ideile se întrepătrund sau se suprapun
într-o succesiune ilogică:

” Where are we going, Walt Whitman? The doors close in a hour.


Which way does your beard point tonight?
(I touch your book and dream of our odyssey in the supermarket and
feel absurd.)
Will we walk all night through solitary streets? The trees add shade
to shade, lights out in the houses, we'll both be lonely.”52

51
Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 29
52
Idem, Howl and other Poems, p. 29

34
Această lejeritate în exprimare poate avea drept cauză unul dintre efectele
morfinei pe care Ginsberg îl descrie, într-un interviu cu Paul Portugés, ca fiind un
sentiment de calm, care îi permite să observe detalii cu mai multă precizie:

”There is a sense of peacefulness and meditative calm. Also, there is a sense of


centering power, a feeling that everything seems mellow, that pain is gone, and
therefore death couldn’t be so bad – maybe [...] It’s like calming the whole
anxiety, helping you to slow down to a painless, material world”53

Ginsberg se raportează din nou la ideea de moarte, pe care însă nu o mai


percepe ca pe un mijloc de a accede la divinitate, ci ca pe un proces biologic natural și
inevitabil. Poetul descrie felul în care simte și percepe acest fenomen și modul în care se
raportează la ideea de moarte, inclusiv a sa, în poemul-tribut ”At Apollinaire’s Grave”,
în care descrie cu detașare și calm Cimitirul Père Lachaise, învăluit într-o atmosferă de
nostalgie și tristețe. Finalul poemului este caracterizat de o oarecare distanțare din partea
poetului care își concentrează atenția asupra unor mici detalii de decor puse în contrast
cu cimitirul în care moartea este omniprezentă:

”an ant runs over my corduroy sleeve the tree I lean on


grows slowly
bushes and branches upstarting through the tombs one
silky spiderweb gleaming on granite
I am buried here and sit by my grave beneath a tree.”54

2.1.3.3.Nivelul tematic

Tema drogurilor în literatură este în general reprezentată de ilustrări ale


experiențelor avute sub influența unor diverse substanțe, cum este cazul lui Baudelaire în
”Paradisuri artificiale”. Tema sa principala o reprezintă hașișul si opiumul în relație cu

53
John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs,
and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 157
54
Allen Ginsberg, Kaddish and other Poems,1950-1960, City Lights Books, San Francisco, 1961, p. 48

35
actul creației. Acesta nu considera drogurile ca fiind responsabile pentru talentul unui
scriitor, ci le vedea mai degrabă ca pe un stimulent, un catalizator al imaginației cu
ajutorul cărora un scriitor își putea explora ideile din subconștient cu o mai mare
lejeritate decât dacă ar fi lucid. Pentru Baudelaire, meritul pentru manifestarea talentului
și creativității poetice acordat drogurilor era chestionabil, însă el nu îl nega în totalitate:

”Dar dacă, cu prețul deminității, al onestității și al liberului său arbitru, omul ar


putea avea de pe urma hașișului mari beneficii spirituale, dacă ar putea face din
el un fel de mașină de gândit, un instrument fecund? Este o întrebare pe care am
auzit-o adesea punându-se și la care răspund.[...] hașișul nu scoate la lumină, în
individ, nimic altceva decât individul însuși. E adevărat că acest individ, ca să
spunem așa, este ridicat la cub și împins la extremă, și cum este deopotrivă de
cert că memoria impresiilor supraviețuiește orgiei, speranța acestor utilitari nu
pare, la prima vedere lipsită în întregime de rațiune. Însă îi voi ruga să observe
faptul că gandurile, de la care speră să obțină un profit atât de mare, nu sunt, în
mod real, la fel de frumoase cum par în travestiul lor momentan și învăluite de
false străluciri magice”55

Baudelaire pune sub semul întrebării posibilele beneficii ale hașișului în relație
cu imaginația și creativitatea omului, care pare să se degradeze din punct de vedere
moral. Contactul cu hașișul este văzut ca un pact cu diavolul, care ar putea să-i ofere
”mari beneficii spirituale” și să-l transforme într-o ”mașină de gândit” sau ”un
instrument fecund”, cu condiția să plătească un preț, ”prețul demnității, al onestității și al
liberului său arbitru”. Totuși, Baudelaire nu vrea să amplifice aceste aparente avantaje
superficiale ale hașișului, rezumându-le la o simplă evidențiere a interiorității
individului, aflat într-un moment în care tot ceea ce ține de senzații, impresii și
sentimente este trăit cu o mai mare intensitate, este ”împins la extremă.” În plus, el vede
această materializare a efectelor hașișului ca o ”orgie” de sentimente doar aparent
frumoase, ”învăluite de false străluciri magice”. De aceea el tratează în eseul său rolul

55
Charles Baudelaire, Jurnale intime; Paradisuri artificiale, ed. Pandora, 2002, pp. 141-142

36
hașișului și a opiumului în literatura din prisma modificării stării de conșiință și
reprezentări ale acesteia sub formă literară.
Pe lângă principalul efect asupra stării de conștiință atribuit drogurilor, acea
”dereglare a tuturor simțurilor” de care vorbește Rimbaud, se pare că există la Ginsberg
și anumite consecințe asupra modului de percepere a propriului corp și a funcțiilor
acestuia, precum și asupra imaginarului poetic. Această problemă a corporalității este în
strânsă legătură cu un dualism sau o dihotomie minte-trup despre care vorbește în
”Psalm 1” din volumul ”Emty Mirror”:

”I am flesh and blood but my mind is the focus of much lightning. I change
with the weather, with the state of my finances, with the work I do, with my
company” 56

Astfel, trupul ține de existența cotidiană, banal, reprezentată de experiențe


triviale. Poetul vede drogurile ca o punte de legătură între aceste experiențe mundane și
imaginația sa: ”All work has been an imitation of the literary cackle in my head”57. Al
doilea element al dihotomiei de care vorbeam mai sus, și anume mintea, creierul și, într-
o oarecare măsură, subconștientul, este prezentat ca fiind superior trupului și în ultimă
instanță a vieții banale de zi cu zi, aceasta nefiind decât o imitație a zgomotului literar”
din mintea scriitorului. De aceea, această temă a dihotomiei trup-minte devine recurentă
în opera lui Ginsberg.
De asemenea, se poate observa prezența unor imagini repetitive, aproape
obsedante, cum ar fi șerpii, reptilele, viermii precum și teama de moarte, temă care
dobândește proporții considerabile comparativ cu reprezentările acesteia în scrierile sale
precedente, din tinerețe. Aceste imagini sunt provocate de o substanță halucinogenă
numită yage58, pe care Ginsberg o consumă în timpul călătoriilor sale prin junglele
peruviene. De aceea, majoritatea reprezentărilor acestor imagini sunt prezente în
jurnalele ținute de poet.

56
Allen Ginsberg, Empty Mirror: Early Poems, Totem Press, New York, 1961, p. 11
57
Idem, Empty Mirror: Early Poems, p.11
58
Băutură psihotropă tradițională, cunoscută și sub denumirea de Ayahuasca. Folosită de mii de ani, ea
este și azi utilizată de șamani și vindecători în ritualurile de divinație și vindecare. Băutura creează o stare
de hiperconșțiință

37
Un alt aspect important al poeziei lui Ginsberg in relație cu drogurile este o
oarecare temă a protestului social amplificat datorită faptului că experiența
halucinogenică determină o reexaminare a valorilor sociale. El era implicat în mișcări
împotriva războiului, lupta pentru drepturile homosexualilor și prin intermediul
procesului referitor la caracterul obscen al poeziilor din volumul ”Howl and Other
Poems”, Ginsberg și-a declarat poziția împotriva cenzurii în literatură. De la un protest
fervent împotriva sistemului cum este cel din ”Howl” la o abordare mai mult personală
decât politică a conceptului de protest în ”America”, poezia lui Ginsberg poate fi văzută
ca o formă de activism politic și social, cu o retorică și un imaginar pe măsură.

2.2. De la Cezanne la o poezie a viziunii

În cazul lui Allen Ginsberg, relația sa cu drogurile și transpunerea acesteia în


poezii nu se rezuma doar la reprezentări ale experienței poetului cu narcoticele. Ginsberg
vede drogurile, în special marijuana, ca pe o substanță care îi permite să cunoască
senzații și experiențe la care nu ar avea acces în situația în care corpul și mintea sa ar fi
într-o stare a conștiinței așa zisă ”normală”. În viziunea lui, drogul este un fel de
catalizator, așa cum îl descrie în eseul său ”First Manifesto”:

"although most scientific authors who present their reputable evidence for the
harmlessness of marijuana make no claim for its surprising usefulness, I do make
that claim: Marijuana is a useful catalyst for specific optical and aural aesthetic
perceptions. I apprehended the structure of certain pieces of jazz and classical
music in a new manner under the influence of marijuana, and these
apprehensions have remained valid in years of normal consciousness."59

Această chestiune a percepțiilor senzoriale este exemplificată de Ginsberg și prin


raportare la picturile lui Cezanne, a căror particularitate o descoperă datorită experienței
cu drogurile: "I perceived ('dug') for the first time Cezanne's 'petite sensation' of space

59
Allen Ginsberg, "First Manifesto,".în Lester Grinspoon, Allen Ginsberg and Mary Jane
http://www.marijuana-uses.com/essays/003.html

38
achieved on a two-dimensional canvas."60 Ceea ce subliniază aici Ginsberg este faptul că
prin intermediul senzațiilor provocate de droguri, el a observat anumite particularități ale
picturilor lui Cezanne pe care nu le observase până în momentul respectiv și care nu țin
de imaginația poetului, antrenată de halucinații. Însă nu este vorba doar de o constatare
proprie și de moment, ci de o caracteristică reprezentativă pentru tehnica pictorului.
Astfel, Ginsberg relaționează drogul, având rol de catalizator, cu modul de raportare la
artă în general, și la procesul creației în particular, iar un aspect important ce ține de
acest proces este și limbajul, pentru care Ginsberg a manifestat un interes anume.
Fascinația lui Ginsberg pentru Cezanne nu se rezuma doar la contemplarea
picturilor sale, fiind interesat de experimentele pictorului în ceea ce privește procesul de
percepție a creațiilor sale de către privitori. De aceea, nu este o coincidență faptul că
ceea ce îl preocupa pe Ginsberg în mod special era modul în care Cezanne folosea
perspectiva, forma și modulații ale culorilor pentru a manipula și a altera felul în care era
percepută realitatea, atât de către cei care îi admirau operele, cât și de către el însuși.
Această abordare a artei din perspectiva receptării ei este similară dorinței lui Ginsberg
de a deregla simțurile cititorilor săi, prin intermediul poemelor sale. Discutând despre
felul în care el percepea picturile lui Cezanne, Ginsberg asociază senzațiile cu momentul
în care el pretinde că l-ar fi auzit pe William Blake sub forma unei viziuni:

”there’s a strange sensation one gets, looking at his canvases, which I began to
associate with the extraordinary sensation – cosmic sensation, in fact – that I
had experienced catalyzed by Blake’s ‘Sunflower’ and ‘Sick Rose’ and a few
other poems”61

Această constatare îl determină pe poet să studieze în profunzime tehnica lui


Cezanne, iar ceea ce trebuie reținut este faptul că acest interes particular manifestat de
Ginsberg pentru opera pictorului francez și-a pus amprenta nu doar pe psihicul poetului,
care vedea în picturile lui Cezanne elemente de misticism, ci mai ales pe opera sa, iar un

60
Ginsberg, "Great Marihuana Hoax," p. 109., Allen Ginsberg and Mary Jane http://www.marijuana-
uses.com/essays/003.html
61
Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în Allen
Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 142

39
exemplu elocvent este ”Howl”, în care a îmbinat tehnica lui Cezanne, adaptată astfel
încât sa-i servească scopului său, cu senzațiile provocate de viziunea Willaim Blake.
Descriind poemul din această perspectivă, Ginsberg afirma:”’Howl’ was really an
homage to art but also in specific terms an homage to Cezanne’s method in a sense I
adapted what I could to writing”62
Cu alte cuvinte, ceea ce împrumuta din pictura lui Cezanne metoda lui Ginsberg
era, în primul rând, modul de a reprezenta realitatea altfel decât într-o manieră
convențională, facilă sau accesibilă oricărui cititor. Această realitate era trecută prin
filtrul conștiinței lui Ginsberg, supusă unor modificări datorită consumului de droguri, și
ulterior redată în scris într-o manieră adaptată mesajului pe care dorea sa-l transmită.
Era important pentru Ginsberg să profite de aceste momente de intensitate senzorială
tocmai pentru a-și susține punctul de vedere. Actul creator dobândea valențe mistice,
sacre datorită relaționării sale cu noțiunea de conștiință superioară, superioritate
dobândită mai ales în urma experimentelor cu droguri:

”The writing itself, the sacred act of writing, when you do anything of this
nature, is like prayer. The act of writing being done sacramentally, if pursued
over few minutes, becomes like a meditation exercise which brings on a recall of
detailed consciousness that is an approximation of a high consciousness.[…]So,
in other words, writing is a yoga that invokes Lord mind”63

Exceptând faptul că se poate observa în această explicație înclinația lui Ginsberg


pentru spiritualitatea indiană și pentru practicile budiste, ceea ce este de remarcat este
legătura pe care poetul o face între actul de a scrie și creier, dar nu neapărat dintr-un
punct de vedere rațional, ci mai degrabă dintr-o perspectivă sistematizată care pune
bazele metodei sale poetice. Fluxul gândurilor este redat în continuitatea sa, fie că este
haotic sau nu, iar abordarea rațională, ce tinde uneori către o oarecare rigiditate, este
refuzată tocmai pentru că împiedică materializarea pură, naturală a senzațiilor și
percepțiilor urmărite de Ginsberg. Iar prin comparația ”writing is a yoga that invokes

62
Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în Allen
Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 142
63
Idem, On the Poetry of Allen Ginsberg, 1984, p. 150

40
Lord mind”, Ginsberg conferă o oarecare superioritate actului creator prin referirile la
yoga și la divinitate. Astfel, rolul poetului nu este de a interpreta, ci de a media și de a
reda ceea ce conștiința superioară îi transmite, metodă care s-ar putea traduce prin acea
spontaneitate adoptată de scriitorii Beat. În poemul ”Howl” această spontaneitate este
completată de activitatea conștiinței aflată într-o stare similară transelor și meditației
budiste. De asemenea, ”Howl” pare a fi un omagiu adus pictorului francez datorită
prezenței în poem a unor elemente ce țin de tehnica acestuia. Aceste elemente sunt cel
mai bine evidențiate în strofa următoare din poem:

”who dreamt and made incarnate gaps in Time & Space


through images juxtaposed, and trapped the
archangel of the soul between 2 visual images
and joined the elemental verbs and set the noun
and dash of consciousness together jumping
with sensation of Pater Omnipotens Aeterna Deus”64

Un prim element pe care Ginsberg l-a împrumutat de la Cezanne este senzația


”Pater Omnipotens Aeterna Deus”. Pentru pictor, arta sa reprezenta o portretizare a
realității realizată printr-o reinventare a adevărului și o celebrare a naturii și a eternității,
toate aceste procese fiind îmbinate cu propriile sale emoții. Cu alte cuvinte, era vorba de
tehnica ”petite senstation” pe care Ginsberg reușește să o perceapă pentru prima dată
fiind sub influența drogurilor. Această ”petite sensation” reprezentă un mijloc de
expresie si de accedere la ideea de eternitate, la acea senzație de Pater Omnipotens
Aeterna Deus. În strofa de mai sus din ”Howl”, Ginsberg pare să fi atins starea
respectivă printr-o modulare de viziuni și vise juxtapuse și printr-o reorganizare a
gramaticii conștiinței. Astfel, procesul de creație de vine o formă de meditație
transcendentală, de spiritualitate care, prin intermediul senzațiilor produse de droguri,
contribuie la atingerea unei stări superioare, atât la nivelul conștiinței, cât ți la cel al
intelectului.

64
Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 20

41
Un alt element pe care Ginsberg l-a împrumutat din pictura lui Cezanne,
adaptându-l la tehnica sa și la acea spontaneitate specifică scriitorilor Beat este
reprezentat de juxtapunerea de imagini și viziuni. Poetul explică metoda, prin
extrapolare:

”...by the unexplainable, unexplained non-perspective line, that is juxtaposition


of one word against another, a gap between two words – like the space gap in
the canvas – there’d be a gap between the words which the mind would fill in
with the sensation of existence”65

Ginsberg descrie aici felul în care artistul, iar in cazul lui, poetul, comunică cu
cititorul prin intermediul acestor ”deschizături” dintre cuvinte generate de o
reconsiderare a gramaticii și logicii. Iar cititorul este invitat să completează aceaste
”intervale” cu propriile senzații și percepții, așa cum ilustrează poetul în versul ”and
trapped the archangel of the soul between 2 visual images”. Acest proces generează un
soi de iluminare a minții, atât în cazul poetului, care creează astfel un echivalent budist
al efectului Pater Omnipotens Aeterna Deus, cât și în cea a cititorului care se raportează
la poem prin prisma unei conștiințe modificate din punct de vedere senzorial și chiar
spiritual:

”...if you place two images, two visual images side by side and you let the mind
connect them, the gap between the two images the lightning in the mind
illuminates”66

65
Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în Allen
Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 153
66
Idem, On the Poetry of Allen Ginsberg,1984, p. 153

42
2.3. Poezia – între tehnică și viziune orientală

Însă Ginsberg, prin această tehnică a juxtapunerii, nu s-a limitat doar la nivelul
imaginarului, el experimentând și la nivelul ritmului și structurii poemelor sale, făcând
de asemenea conexiuni și cu tehnica haiku-urilor, care ilustrează chiar mai bine această
chestiune a completării mentale a ”spațiilor” dintre imagini, demonstrând că afinitățile
sale pentru cultura și spațiu asiatic nu se rezumă doar la domeniul religiei și
spiritualității.
O definiție simplistă a haiku-ului formulată de Dan Constantinescu descrie acesta
ca fiind: ”un poem de 17 silabe distribuite în 3 versuri și conținând un cuvânt indicând
anotimpul”67. Însă ceea ce îl interesa pe Ginsberg nu era aspectul formal al poeziei
japoneze, ci acel moment de iluminare temporară provocat în cititor, moment la care se
ajunge prin crearea unei stări limită între poezie și semnificația acesteia. Dan
Constantinescu continuă, explicând acest moment de iluminare ca fiind o reflectare în
conștiința cititorului, ”proiectând asupra realității «umbre și lumini» deformate și
mistificatoare”68. Se poate observa o oarecare asemănare între descrierea haiku-ului și
tehnica juxtapunerii utilizată de Ginsberg, prin proiectarea de umbre și lumini, similară
alăturării de imagini și cuvinte, deformând doar aparent realitatea pentra ca ulterior
aceasta să fie redescoperită dintr-o perspectivă nouă, cu accente mistice. Astfel, se
produce o epifanie ”înrudită cu inocența copilului prin înlăturarea a cât mai multor
cuvinte dintre motivul inspirației și cititor”69. Totuși, există o diferență considerabilă,
din punct de vedere cantitativ între haiku, cunoscut pentru dimensiunile sale reduse, și
poemul lui Ginsberg.
Ginsberg descrie tehnica haiku-ului, din punct de vedere compozițional, astfel:
”you have two distinct images, set side by side without drawing a logical connection
between them: the mind fills in this…space”70 separând din nou actul creator de
caracterul logic și rațional al minții, punând mai degrabă accent pe capacitatea

67
Ion Acsan, Dan Constantinescu, Antologie de poezie clasică japoneză, Editura științifică și
enciclopedică, București, 1981, p. 172
68
Idem, Antologie de poezie clasică japoneză, p.172
69
Ibidem.
70
Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în Allen
Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 153

43
imaginației de a continua și reinterpreta imaginile produse de poet, printr-o
complementarizare realizată de mintea aflată într-o stare de conștiină modificată,
iluminată. Experimentul lui Ginsberg cu haiku-ului nu este unul gratuit, el încercând să
dezvolte o metodă complexă, în special în cazul poemului ”Howl”, care să se bazeze nu
doar pe spontaneitate și reinventare a limbajului, ci și pe această alăturare de imagini
vizuale specifică poeziei japoneze. Înainte de a aplica metoda pe poemul ”Howl”,
Ginsberg a exersat-o prin crearea de haiku-uri, pentru a putea surprinde acel moment de
iluminare necesar producerii ”spațiului” dintre imagini. Ulterior, Ginsberg a aplicat
tehnica haiku-ului în realizarea poemului ”Howl”, apelând totodată spontaneitatea
gândurilor și imaginilor produse de o minte nealterată de regulile stricte ale logicii și ale
gramaticii, o minte eliberată de convenții datorită consumului de droguri, care facilita
crearea acelui moment de iluminare.
Poetul explică modul în care funcționează această metodă exemplificând pe
sintagme din ”Howl”:

”I was trying to do similar things with juxtapositions like ‘hydrogen jukebox’. Or


‘winter midnight smalltown streetlight rain’ Instead of cubes and squares and
triangles… I have to reconstitute by means of words, rhythms of course, and all
that. The problem is the to reach the different parts of the mind, which are
existing simultaneously, the different associations which are going on
simultaneously, choosing elements from both, like: jazz, jukebox and all that, and
we have the jukebox from that; politics, hydrogen bomb, and we have the
hydrogen of that, you see ‘hydrogen jukebox’.”71

Astfel, el ilustrează maniera în care diferite părți ale minții care există și
funcționează simultan contribuie la crearea unor imagini temporare, care urmează a fi
juxtapuse. Consecința acestei alăturări este reprezentată de acele ”spații” menționate
anterior, ”spații” ce împiedică fluxul natural al gândurilor să evolueze, modifică starea
conștiinței și, în continuare, creează un vid temporar, senzație al cărei scop este de a

71
Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în Allen
Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 155

44
șoca, a speria sau a seduce cititorul. Acest gen de alăturări, specifice pentru întregul
poem ”Howl” pot fi cu greu explicate în mod rațional sau logic, în primul rând pentru că
modul de obținere a acestor tipuri de imagini nu are o bază rațională, sistematică, iar în
al doilea rând, pentru că starea mentală a scriitorul este modificată și datorită
consumului de droguri. Însă, la fel ca în cazul haiku-ului, Ginsberg nu mizează pe o
analiză și o abordare rațională, ci mai degrabă pe una empirică. Paul Portugés descrie
acest mod de creație ca: ”a visceral approach to poetry in which the mind rejects its own
rational sensibility and undergoes a kind of organic alteration”72. Explicația lui
Portugés evidențiază implicațiile senzoriale și chiar biologice pe care le dobândește
procesul de creație, făcând totodată trimitere, prin formularea ”a kind of organic
alteration” și la contribuția drogurilor, necesară într-o oarecare măsură, modificării stării
de conștiință.
Mai mult, Ginsberg nu a aplicat această tehnică a juxtapunerii doar la nivelul
imaginarului. El a adaptat-o astfel încât ea reprezintă baza structurii poemului, care pare
o înșiruire ilogică de fraze juxtapuse în mod haotic. Strofele nu urmează un tipar clasic
sau a cărui structură să poată fi intuită. Această structură aparentă este de fapt o alăturare
irațională care are aceași scop deja menționat, de alterare a conștiinței. Iar Ginsberg
numea acest fenomen ”an electro-chemical reaction”. Cu alte cuvinte, poetul nu urmărea
să provoace anumite senzații și percepții în cititor doar la un nivel superficial, ci era
interesat mai ales de reacțiile fizice, biologice. Iar acest interes pentru aspectul fiziologic
al reacțiilor este justificat de faptul că el considera aceste reacții similare cu cele trăite
de el în timpul viziunea Blake. Iar una dintre funcțiile poeziei sale era de a crea viziuni
similare în rândul cititorilor, nu neapărat la același nivel mistic, însă cu aceeași
intensitate. Astfel poate fi explicat interesul său pentru pictura lui Cezanne și ceea ce el
numea ”petites sensations”, precum și preocuparea sa pentru haiku, activități abordate în
mod experimental în relație cu activitatea sa artistică. Însă, deși Ginsberg trata cu
seriozitate și implicare fiecare detaliu al studiilor întreprinse, el nu ezita totuși să pună
sub semnul întrebării concluziile sale:

72
Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în Allen
Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984, p. 155

45
”The interesting thing would be to know if certain combinations of words and
rhythms actually had an electro-chemical reaction on the body, which would
catalyze specific states of consciousness. I think that’s what probably happened
to me with Blake”73

Problema pe care Ginsberg și-o pune aici nu mai ține de rolul pe care îl are el ca
poet în transmiterea mesajelor și senzațiilor prin intermediul poeziei, ci ține de modul în
care cititorul percepe ceea ce i se transmite și modalitatea în care el reacționează la
stimulii care, în viziunea lui Ginsberg, ar trebui să provoace o alterare a conștiinței. Din
acest motiv, studiul și metoda lui Ginsberg sunt lipsite de elemente care să confirme sau
să infirme constatările poetului, elemente care aparțin planului receptării poeziei.
Exceptând acest aspect, toate experimentele lui Ginsberg în materie de poezie și
alterarea conștiinței, începând cu aprofundarea viziunii Blake și studierea picturilor lui
Cezanne, constituie un ansamblu de studii pragmatice ale conștiinței, care susțin ideea
poetului potrivit căreia poezia funcționează ”as a catalyst to visionary states of being”74
Toate aceste efecte ale drogurilor și reacții ale viziunilor lui Ginsberg, începând
cu modificări ale stării de conștiință sau ale ritmului respirației până la viziunea Blake
sau receptarea efectului ”petite sensation” la Cezanne, toate acestea l-a ajutat pe
Ginsberg în atingerea scopului său prin poezia pe care a scris-o. Poemele și implicit
mesajele acestora, erau destinate în primul rând cititorilor,a căror mentalitate nu încerca
să o schimbe, ci mai degrabă, le prezenta o imagine a realității filtrată printr-o conștiință
care perecepea realitatea la un alt nivel. Sau, în cuvintele lui Ginsberg ”break down
everybody`s masks and roles sufficiently so that everybody has to face the universe”75.
Astfel, Ginsberg nu făcea o apologie a drogurilor. Poezia lui era într-un fel, un mijloc de
dereglare a simțurilor cititorului care trebuie să renunțe la măști și roluri pentru a putea
percepe lumea așa cum o vedea și poetul.

73
Paul Portuges, Allen Ginsberg’s Paul Cezanne and the Pater Omnipotens Aeterna Deus în Allen
Ginsberg, Lewis Hyde, On the Poetry of Allen Ginsberg, University of Michigan Press, 1984,, p. 156
74
Idem, On the Poetry of Allen Ginsberg, p. 156
75
John Long, Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of Kerouac, Burroughs,
and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005, p. 232

46
3. Allen Ginsberg – Poetul care a schimbat America

Creația lui Allen Ginsberg a fost marcată de acea viziune a lui William Blake
care a avut drept consecință o căutare și o încercare continuă de a retrăi acea experiență
prin intermediul poeziei. De aceea, caracterul vizionar al poemelor sale nu se rezumă
doar la aspectul experimental și inovativ al limbajului, care reprezenta într-adevăr o
provocare pentru el. Acea viziune de natură mistică, aproape revelatoare, cum ar numi-o
Virgil Podoabă, este reprezentativă pentru creația lui Ginsberg atât datorită referințelor
directe la acel moment care apar în diferite poeme, precum și datorită unei abordări
exploratorii a ideii de creație poetică, generată de experimentele cu droguri dar și de cele
cu limbajul poetic. De asemenea, un aspect important al creației lui Ginsberg este
reprezentat de caracterul militant al unor poeme precum ”Howl” sau ”America” care ar
putea fi considerate o formă de activism social și politic. Această problemă a valorii
sociale a volumului ”Howl and other Poems” a constituit chiar subiectul unui proces, în
urma căruia Ginsberg a avut câștig de cauză, ceea ce subliniază într-o oarecare măsură
faptul că poemele sale nu sunt lipsite de acel substrat social care îi era refuzat în
favoarea unei obscenități care îl alătura pe Ginsberg poeților minori.
De asemenea, este important de menționat faptul că Ginsberg se situează în
continuarea unei tradiții începute de Ezra Pound, Walt Whitman sau Williams Carlos
Williams76, precursori ai unui post-modernism american în care Ginsberg se încadrează
doar parțial, a căror influență asupra stilului și operei acestuia nu este de neglijat. Însă
ceea ce a marcat într-o mai mare măsură evoluția literară a poetului o reprezintă
societatea contemporană și acea realitate imediată care și-a pus amprenta atât pe
mentalitatea oamenilor cât și pe creația literară din acea perioadă, marcată de războaie și
de revoluția industrială. Poemele sale vorbesc despre o Americă aflată într-un continuu
proces de schimbare, atât pe plan politic și social, cât și pe plan literar. Intenția lui
Ginsberg era de a stârni conștiința unei generații aflate într-o stare de letargie, o
generație care se complăcea în conformism. Având un puternic caracter profetic,

76
Una dintre principalele influențe în cazul operei lui Ginsberg este reprezentată de modernismul
american, prin poeți ca Pound, Whitman și Williams, idoli, și în cazul lui Williams chiar mentor, de la
care a preluat teme și tehnici de compoziție, adaptându-le intereselor sale

47
mesajele poeziilor lui Ginsberg nu se adresau doar contemporaneității, ci și posterității,
multe dintre acestea încă având relevanță socială. De aceea, nu este de mirare faptul că
poeme precum ”Howl” sau ”Kaddish”, care încep pe o notă oarecum personală, primul
fiind dedicat unui prieten pe care Ginsberg l-a cunoscut în perioada în care a fost internat
într-un institut pentru probleme mentale, și anume Carl Solomon, iar cel de-al doilea
scris pentru mama sa, Naomi, ajung să dobândească valențe sociale, Howl fiind o critică
a unei generații ce pare să se degradeze tot mai mult, în timp ce ”Kaddish” discutând
experiența imigrației. Mai mult, temele abordate de Ginsberg oglindesc frământările
unei societăți marcate de Războiul Rece, iar stilul și limbajul folosit, aparent ilogice, cu
tentă ironică și cu fluctuații ritmice ilustrează caracterul materialist și chiar mecanizat al
societății contemporane, în care comunicarea devine problematică.

3.1. De la cenzură la valoare socială

La momentul publicării primului volum de poezii al lui Ginsberg, ”Howl and


other Poems” nu numai că a generat controverse, cum ar fi procesul pentru obscenitate,
care ulterior a ridicat probleme de cenzură, dar a fost de asemenea considerat ca fiind
lipsit de valoare, atât literară cât și socială. Iar această atitudine nu reflectă în mod direct
valoarea pe care o are sau nu o are poezia lui Ginsberg, fiind mai degrabă o reacție
negativă la sinceritatea de care a dat dovadă Ginsberg în descrierea unor probleme cu
care se confrunta societatea americană în anii 50 și care încă mai continuă să ridice
semne de întrebare. Această abordare este descrisă și criticată de T. S. Eliot în eseul său
”Funcția socială a poeziei”:

” oamenii sunt câteodată bănuitori față de orice poezie care are un scop precis:
poezie în care poetul pledează in favoarea unor concepții de ordin social ,politic
sau religios. Și sunt mai inclinați sa-i conteste caracterul de de poezie când nu
sunt de acord cu opiniile profesate in ea; întocmai cum alții cred ca au de a face

48
cu poezie adevărată daca se întâmplă ca aceasta să exprime un punct de vedere
pe care îl împărtășesc”77

Eliot explică faptul că modul în care este percepută poezia de către societate ține
de un sistem de valori mai mult proprii, și mai puțin colective. Individul se raportează la
ceea ce citește prin prisma convingerilor, frustrărilor sale, dar și prin acceptarea unei
mentalități inculcate de către societate sau familie. De asemenea, gradul de identificare
dintre cititori și ideile transmise de poezie poate determina o acceptare sau o refuzare a
acestora, în funcție de natura familiară, tradițională sau inedită, excentrică a acestora.
Ceea ce trebuie reținut este faptul că într-o societate cum este cea americană de după cel
de-al Doilea Război Mondial, o societate caracterizată de conformism dus aproape până
la extrem, acceptarea unor idei non-conformiste cum sunt cele ale lui Allen Ginsberg și a
unui limbaj violent, aproape vulgar folosit pentru a transmite aceste idei, este
problematică. Eliot explică în continuare funcția poeziei în relație cu ideea de mișcare
literară sau culturală ca modă:

” După părerea mea nu are importanţă dacă poetul îşi foloseşte poezia pentru a
apăra sau pentru a combate o anume atitudine socială. O poezie proastă se
poate bucura de o vogă trecătoare când poetul reflectă o atitudine care la un
moment dat are popularitate; dar poezia autentică supravieţuieşte nu numai
când părerea generală se schimbă, ci şi atunci când încetează orice interes în ce
priveşte problemele care îl pasionau pe poet.”78

Este drept că majoritatea poeziilor lui Ginsberg care au caracter de protest, cum
ar fi de exemplu ”Howl”, ”America” și într-o oarecare măsură ”Kaddish” dacă este
analizată din perspectiva problemei imigrației, au la bază ”probleme care îl pasionau pe
poet”, el fiind direct implicat în chestiuni de natură socială și politică. De asemenea,
generația Beat este astăzi considerată de cele mai multe ori ca fiind mai mult o modă
literară și din această cauză, atitudinea contemporanilor lui Ginsberg față de poezia lui

77
T. S. Eliot, Funcţia socială a poeziei în Romulus Bucur, Alexandru Mușina, Antologie de poezie
modernă. Poeți moderni despre poezie, București, ed. Univers, 1979, pp. 212-213
78
Idem, Antologie de poezie modernă. Poeți moderni despre poezie, p. 213

49
este, la o analiză superficială, justificabilă. Însă problemele pe care acesta le abordează,
de la consecințe ale revoluției industriale sau ale războiului până la chestiuni legate de
cenzură sau drepturile minorităților, sunt mai mult decât niște interese personale ale
poetului, ele prezentând relevanță socială și literară și în secolul XXI. Din acest punct de
vedere, poezia lui Ginsberg dobândește un oarecare caracter profetic. Ginsberg nu
descrie doar o națiune și o cultură contemporană lui, ci intuiește și ceea ce va deveni ea
peste câteva decenii.
În anii 60 poemul ”Howl” a șocat publicul neobișnuit cu astfel de excentricități
literare. A provocat dezbateri, controverse, a scos la suprafață frustrări pe care oamenii
le negau sau nu le puteau exprima deschis și a atras atenția asupra unor probleme cu care
se confrunta societatea. Astfel, prin intermediul poemului ”Howl”, Ginsberg și-a asumat
o misiune socială și, adoptând un limbaj facil, uzual, chiar un limbaj al străzii, poetul se
adresa oricui era dispus să asculte. Ceea ce acum 50 de ani era o formă de manifest
social, astăzi poate fi privit ca o retrospectivă socială și politică a transformărilor
survenite de a lungul anilor, Ginsberg fiind un soi de profet care vorbește pentru public
și, în același timp, despre public, așa cum el însuși o afirma:

” The presumption was of prophecy, part Blakean inspiration, part ordinary


mind from Whitman...that is to say, the poet who speaks from his frank heart in
public speaks for all hearts.”79

Astfel, Ginsberg părea să creadă că are o datorie față de oameni și că datorită


naturii sale vizionare o poate îndeplini, fiind un profet care întruchipează atât nebunia
transmisă prin viziunea Blake, cât și o simplitate și normalitate specifică vieții mundane.
Și astfel această dualitate îi permitea să comunice oamenilor viziunile sale care erau de
fapt reprezentări ale lumii din jur, în special ale societății americane aflate într-un
oarecare declin, o societate dezumanizată, influențată negativ de revoluția industrială și
care încă mai suporta consecințele unor războaie care au marcat-o în mod iremediabil.

79
Allen Ginberg, Foreword, în An Annotaded Bibliography. by Michelle Kraus. Metuchen N.J.:
Scarecrow Press, 1980.p. X

50
Acest aspect al comunicării de experiențe personale prin intermediul poeziei este
menționat și de Eliot în eseul său:

” poezia comunica întotdeauna o experiență noua sau un nou fel de a înțelege


experiența curenta, ori dă expresia unei trăiri a noastre care altfel ar rămâne
mută, lărgindu-ne astfel conștiința și rafinându-ne sensibilitatea.”80

Această lărgire a conștiinței de care vorbește Eliot se traduce la Ginsberg prin


acel vizionarism poetic care i-a motivat experimentele literare despre care am vorbit în
capitolul anterior, astfel că este demonstrat încă o dată faptul că demersul său nu este
unul gratuit și lipsit de pertinență. Eliot mai adaugă un detaliu esențial referitor la funcția
poeziei și relevant în discuția noastră: ” am convingerea că este important ca fiecare
popor să aibă propria lui poezie”.81 Poezia lui Ginsberg este o poezie a poporului
american deoarece s-a născut din istoria acestuia, se adresează acestuia, și nu doar
societății contemporane poetului, ci și generațiilor următoare. El deplânge situația în
care poporul american se află, dar nu o face ca pe o simplă constare, el încercând să
sensibilizeze o societate aflată într-un continuu declin, pentru a o face să reacționeze.
Un alt aspect esențial ce ține de valoarea socială a poeziei, și implicit și a poeziei
lui Ginsberg, este limba, pe care Eliot o discută în relația ei cu rolul pe care îl are poetul
în transmiterea de stări și sentimente prin intermediul poeziei:

” datoria poetului, ca poet, este doar indirectă față de poporul său: datoria lui
nemijlocită este față de limba lui, întâi pentru a o păstra, apoi pentru a o
îmbogăți și a o perfecționa, exprimând ceea ce simt alți oameni, el le modifică
totodată sensibilitatea, făcând o mai conștienta;el ii face pe oameni sa si dea
seama de ceea ce simt si îi învață ceva despre ei înșiși.”82

80
T. S. Eliot, Funcţia socială a poeziei în Romulus Bucur, Alexandru Mușina, Antologie de poezie
modernă. Poeți moderni despre poezie, București, ed. Univers, 1979, p. 213
81
Idem, Antologie de poezie modernă. Poeți moderni despre poezie, 1979, p. 213
82
Ibidem, p. 214

51
Astfel, Eliot minimalizează datoria poetului față de popor, fără să îi nege totuși
importanța, și în același timp aduce în prim plan problema limbii, care pentru Ginsberg
prezenta un interes aparte. Se poate spune că poetul american s-a preocupat cu
”păstrarea” limbii prin primele sale creații din volumul ”Empty Mirror” caracterizate de
un stil obscur, ce amintea de poeții metafizici, dar a fost mai ales fascinat îmbogățirea și
perfecționarea acesteia, prin numeroasele experimente întreprinse la nivelul limbajului,
dar și prin crearea unei poezii destinate citirii cu voce tare, fapt ce s-a și realizat la
numeroasele lecturi de poezie publice organizate de Ginsberg și alți scriitori beat. Așa
cum am arătat în capitolul anterior, limba și limbajul poetic au constituit o problemă care
a ocupat un loc de o importanță considerabilă în studiile poetului.
O altă perspectivă pe care o discută Eliot în eseul său în relație cu funcția socială
a poeziei o constituie receptarea și aprecierea ei de către un public mai mic sau mare,
subliniind totuși faptul că nu popularitatea este ceea ce îi conferă valoarea operei unui
poet. Ținând cont de faptul că popularitatea nu este o valoare constantă, care prin
permanența ei să poată asigura o oarecare însemnătate unui obiect sau fenomen sau în
cazul nostru poeziei, ar fi greșit să se aprecieze calitatea literară a unei opere prin
raportare la popularitatea sau faima de care se bucura autorul ei, chiar dacă în unele
cazuri se poate ține cont de aceasta:

” nu are prea mare importanță dacă un poet s-a bucurat sau nu în vremea lui de
o mare popularitate, important este ca în fiecare generație să aibă măcar un
public restrâns”.83

În ceea ce îl privește pe Allen Ginsberg și întreaga generație Beat de altfel,


popularitatea nu le poate fi asociată în totalitate, doar în măsura în care am reduce acest
curent literar sau contracultură la acea modă pe care a generat-o în rândul tinerilor și al
publicului care participa la lecturile publice organizate de aceștia. Trebuie menționat
faptul că deși scriitori ca Burroughs sau Ginsberg nu s-au bucurat de popularitate sau
măcar apreciere din partea contemporanilor lor, ei aveau un public restrâns, alcătuit din

83
T. S. Eliot, Funcţia socială a poeziei în Romulus Bucur, Alexandru Mușina, Antologie de poezie
modernă. Poeți moderni despre poezie, București, ed. Univers, 1979, pp. 215

52
prieteni apropiați sau chiar scriitori care se susțineau reciproc. Însă, o data cu trecerea
timpului, ceea ce începuse ca o mișcare culturală cu potențial literar ajunsese să fie
văzută mai mult ca o modă, asociată mereu cu acel stereotip al beatnic-ului, care nu era
neapărat scriitor, ci mai degrabă o imagine creată de societate și de media. Mai mult,
ceea ce contează în contextul generației beat devenită modă este faptul că scriitorii care
sunt și astăzi apreciați și considerați ca având însemnătate pentru literatura americană
sunt cei care vedeau generația beat ca pe un grup de oameni care se opuneau regulilor
societății, care aveau pasiuni similare și o viziune comună. Ginsberg sublinia această
particularitate difuză a generației beat ca fenomen cultural nedefinit, afirmând că:
”Nobody knows whether we were catalysts or invented something, or just the froth
riding on a wave of its own. We were all three, I suppose."84 Dar, într-adevăr, ceea ce a
contat a fost acel public restrâns, reprezentat de aceeași oameni care apreciau literatura
beat.
Un ultim punct pe care îl atinge Eliot în eseul său referitor la funcția socială a
poeziei îl reprezintă raporturile cu alte țări sau alte culturi pe care poezia le poate
facilita, și asta în special prin intermediul limbii:

”[...]studierea poeziei unui alt popor este deosebit de instructivă[...]datorită


poeziei poți câteodată pătrunde în altă țară înainte, ca să zic așa, de a ți se
elibera pașaportul sau de a fi cumpărat biletul”.85

Astfel, în urma unei analize a poeziei lui Allen Ginsberg, precum și a contextului
cultural în care aceasta a fost produsă, prin raportare la eseul lui T. S. Eliot, putem
identifica anumite funcții pe care aceasta le îndeplinește, ceea ce îi poate conferi prin
urmare valoare socială.

84
http://en.wikipedia.org/wiki/Beat_Generation#The_Beats_comment_on_The_Beat_Generation
85
T. S. Eliot, Funcţia socială a poeziei în Romulus Bucur, Alexandru Mușina, Antologie de poezie
modernă. Poeți moderni despre poezie, București, ed. Univers, 1979, pp. 217

53
3.2. Poezie profetică

Viziunea lui Ginsberg asupra societății americane și, într-o oarecare măsură
asupra întregii lumi, l-a determinat să-și asume un rol de profet , misiune pe care să o
îndeplinească prin intermediul creației sale poetice care, datorită viziunilor pe care
acesta le-a avut sau și le-a provocat, în măsura în care este vorba de cele produse de
consumul de droguri. Mai mult, Ginsberg vede această abordare ca un ideal care trebuie
urmat cu orice preț, așa cum el însuși afirma: ”I would never betray the Ideal – to help
the masses in their misery”86. Poetul american vede acest ideal ca un concept esențial,
aproape sacru, ca o regulă ce nu poate fi încălcată. Cât despre ce anume presupune acest
ideal, el nu oferă detalii, tocmai pentru că acest rol de profet pe care și l-a asumat nu
depinde de un anumit context sau de poporul american, ci se manifestă în orice situație.
Referitor la această abordare a actului creator și al poeziei de către Ginsberg,
Kenneth Rexroth afirma:

"The simplest term for such writing is prophetic, it is easier to call it that than
anything because we have a large body of prophetic writing to refer to. There are
the prophets of the Bible, which it resembles in purpose and language and in
subject matter...There is the denunciation of evil and a pointing out of the way so
to speak. That is prophetic literature."87

Rexroth asociază aici poezia profetică și cu acel misticism specific viziunilor lui
Ginsberg precum și cu interesul acestuia pentru limba ca mijloc de a transmite aceste
viziuni cititorilor. De asemenea, este subliniat caracterul critic al acestui tip de literatură,
al cărui scop este de a scoate în evidență anumite probleme ale societății dar și de orienta
cititorii spre a lua o poziție.
Mai mult, creația lui Ginsberg, din această perspectivă profetică, respectă două
dintre cerințele pe care Pound le afirma ca fiind esențiale poeziei. În primul rând,

86
Ed. Donald Allen, Warren Tallman, Poetics of the New American Poetry, Grove Press, New York,
1973, p. 335
87
http://www.angelfire.com/ab2/blake1/page6.html, 21. 06.2009

54
Ginsberg ca poet se pliază pe acea descriere a artistului ca ”antennae of the race”.În al
doilea rând, rolul fundamental al artistului este de a purifica limba tribului. Aceste două
trăsături conferă un caracter dual creației lui Ginsberg, având atât rol profetic cât și
cathartic.

3.2.1. Howl

Poemul ”Howl” prezintă societatea americană într-o maniera complexă, putând fi


analizat pe mai multe planuri. El este un poem-revoltă, care poate fi perceput ca un
pseudo-manifest social, descriind poporul american ca fiind într-o stare de letargie
degradantă, manifestată literar prin semne de nebunie și chiar schizofrenie, antrenându-i
totodată într-o atitudine pozitivă pentru schimbare. De asemenea, ”Howl” are un
oarecare caracter profetic, prezentând o imagine a lumii care poate fi proiectată în viitor,
ilustrând probleme cu care încă se mai confruntă societatea contemporană și nu doar cea
americană. Poemul este în același timp și un poem referențial, cu numeroase aluzii și
trimiteri autobiografice, vorbind despre o generație ”destroyed by madness”88
Poemul prezintă o viziune asupra lumii, ilustrând aspecte negative ce țin de
valori sociale, relații interumane sau structuri politice. Evoluția societății americane este
văzută de Ginsberg ca o involuție, ajungând în ultimă instanță la un soi de nebunie, de
schizofrenie. ”Howl” este caracterizat de o sfidare a autorității și a convențiilor, de o
oarecare indiferență față de așteptările cititorilor și pe alocuri de o organizare haotică,
reflectând într-o oarecare măsură o stare de haos specifică societății americane. Mai
mult, această societate este cea care a adus la stadiul de nebunie ”the best minds of my
generation”89, generația Beat, generația lui Ginsberg, aceiași scriitori care au avut o
viziune, pe care însă societatea a ignorat-o. Însă, deși Ginsberg pare să vorbească în mod
particular de generația Beat, făcând numeroase referiri la contemporani de-ai săi, starea
generală pe care el o descrie în realitate se aplică pentru o societate întreagă, poporul
american fiind profund marcat și afectat de o serie de evenimente care au avut

88
Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Books, San Francisco, 1956, 2006, p. 9
89
Idem, Howl and other Poems, p. 9

55
consecințe în toate planurile vieții publice, dar și în cea privată, astfel că acea nebunie
descrisă de Ginsberg este un soi de reacție, pe plan subconștient, la transformările
suferite.
Ginsberg continuă să descrie această generație ca fiind motivată de acte de
nebunie: ” who were expelled from the academies for crazy and publishing obscene odes
on the windows of the skull”90 ajungând până la tendințe de sinucidere, Ginsberg
revenind la acea problemă a dorinței de moarte, care aici are implicații negative, mai
puțin mistice:

” who created great suicidal dramas on the appartment cliff-banks of the Hudson
under the wartime blue floodlight of the moon & their heads shall be crowned
with laurel in oblivion”91

Acești oameni despre care vorbește Ginsberg și pe care îi numește ”best minds”,
făcând într-un fel o oarecare selecție, suferă de halucinații ” nothing but a hopeful little
bit of hallucination”92 și coșmaruri ” with dreams, with drugs, with waking nightmares,
alcohol and cock and endless balls,”, trec prin stări de catatonie93 ” who in humorless
protest overturned only one symbolic pingpong table, resting briefly in catatonia”,
psihoză ”who demanded sanity trials accusing the radio of hypnotism & were left with
their insanity & their hands & a hung jury”94, aici poetul amintind și probleme legate de
corupție și manipulare prin referire la hipnotismul ”practicat” de radiouri, ajungând din
nou la soluția ultimă, moartea, pe care însă de data asta o percepe ca pe un privilegiu: ”
presented themselves on the granite steps of the madhouse with the shaven heads and
harlequin speech of suicide, demanding instantaneous lobotomy”95. În raport cu
corupția, poetul pune în discuție și probleme ce vizează securitatea poporului, prin
referire la F.B.I. Chiar și modul în care Ginsberg se exprimă, numind unul dintre acești
reprezentanți ai generației pe care o descrie. ca fiind nebun, sugerează sentimentul de

90
Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006 , p. 9
91
Idem, Howl and other Poems, p. 15
92
Ibidem, p. 19
93
Sindrom psihomotor al schizofreniei, caracterizat printr-o stare de fixare a corpului în anumite poziţii,
conduită stereotipă şi stupoare mintală.
94
Ibidem, p. 18
95
Ibidem, p. 18

56
dezarmare și o oarecare pierdere a speranței și încrederii în schimbare: the madman bum
and angel beat in Time, unknown, yet putting down here what might be left to say in time
come after death”96. Descrierile lui Ginsberg se remarcă prin numeroasele referințe și
trimiteri la domeniul medical, iar acest fapt este justificat de un episod din viața lui, legat
de experiența avută într-un institut de boli mentale, unde de altfel l-a cunoscut pe Carl
Solomon, un artist dadaist căruia îi este dedicat acest poem. Poetul descrie
transformările survenite în structura societății americane prin analogie la tratamentele și
practicile utilizate în spitalele de nebuni: ” who were given instead the concrete void of
insulin Metrazol electricity hydrotherapy psychotherapy occupational therapy pingpong
& amnesia”97, iar consecințele acestor activități ajung să fie sesizate și pe plan literar,
prin descrierea metodei de compoziție specifică scriitorilor beat și, în special, specifică
lui Ginsberg și Kerouac:

” who dreamt and made incarnate gaps in Time & Space through images
juxtaposed, and trapped the archangel of the soulbetween 2 visual images and
joined the elemental verbs and set the noun and dash of consciousness together
jumping with sensation of Pater Omnipotens Aeterna Deus

to recreate the syntax and measure of poor human prose and stand before you
speechless and intelligent and shaking with shame, rejected yet confessing out
the soul to conform to the rhythm of thought in his naked and endless head”98

Poetul face aici referiri la studiile sale vizionare și la experimentele cu tehnica


haiku-ului și cea a lui Cezanne cu a lui ”petite sensation”, discutând totodată și despre
elementele de limbă pe care explorează el în poezia sa, despre verbe, substantive,
sintaxă, ritm, însă modul în care prezintă toate acestea nu este sistematic sau logic, ci
este unul haotic, care urmărește fluctuațiile și schimbările în ordinea gândurilor specifice
unei persoane care suferă de probleme mintale.

96
Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 18
97
Idem, Howl and other Poems, p. 18
98
Ibidem, p. 20

57
Partea a doua a poemului reprezintă o descriere a Moloch-ului99, o imagine a
sacrificiului uman realizat prin intermediul războiului, un produs al mentalității
americane cu consecințe directe asupra societății americane, prin fenomene cu impact la
nivel economic și social, cum ar fi materialismul sau conformismul. Ginsberg face
referire de asemenea și la atitudinea poporului american față de Războiul Rece. De
asemenea, acest Moloch poate fi interpretat și ca o reprezentare subiectivă a culturii
economice a Americii sau cu alte cuvinte o reprezentare a capitalismului, precum și un
simbol al dezumanizării unui stat modern în care armata și industria par să dețină control
asupra vieții oamenilor.
În partea a treia a poemului, această nebunie și acest sentiment de neîncredere
ating un punct maxim, devenind o formă de paranoia, sugerat de mutarea interesului lui
Ginsberg spre Carl Solomon și Rockland, care este de fapt o reprezentare fictivă a
Institutului Psihologic Prezbiterian Columbia, unde a fost și el internat. Perspectiva din
care Ginsberg analizează și critică societatea se schimbă. Dacă în prima parte Ginsberg
era oarecum distanțat față de ceea ce relata, criticând cu o oarecare detașare, în partea a
treia el nu mai adoptă o poziție exterioară, situându-se pe același plan cu Carl Solomon,
împărtășind cu el și cu întreaga generație aceeași experiență a nebuniei: ”Carl Solomon!
I’m with you in Rockland”100. Însăși ideea de spital sugerează ideea de izolare, de
claustrare și, în ultimă instanță, de refuz al conformității, Ginsberg lăsând impresia că
preferă nebunia în defavoarea mediocrității unei societăți aflate în declin. Ginsberg se
adresează lui Carl Solomon la persoana I, relatând o serie de evenimente și detalii care
de fapt se referă la toată generația pe care o deplânge. El vorbește despre situația
scriitorilor care deși au talent și potențial sunt limitați și obligați să se supună unor
standarde rigide impuse de o tradiție: ” I'm with you in Rockland/ where we are great
writers on the same dreadful typewriter”. Descriind această situație, el subliniază
gravitatea ei prin faptul că este făcută publică, la radio: ” where your condition has
become serious and is reported on the radio”, apoi își declară neputință în fața unei
cauze lipsite de speranță: ” where fifty more shocks will never return your soul to its

99
Un zeu căruia i se aduceau copii pentru sacrificiu, de-a lungul timpului în vechiul Orientul Mijlociu.
100
Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 24

58
body again from its pilgrimage to a cross in the void”, pentru ca în cele din urmă să
adopte o poziție optimistă:

” where we wake up electrified out of the coma by our own souls' airplanes
roaring over the roof they've come to drop angelic bombs the hospital
illuminates itself imaginary walls collapse O skinny legions run outside O
starry-spangled shock of mercy the eternal war is here O victory forget your
underwear we're free”101.

Ginsberg subliniază aici capacitatea generației, din care face și el parte, ținând
cont că folosește persoana I plural, de a se afirma în ciuda piedicilor de tot felul.
Spitalul, zidurile care se prăbușesc, toate aceste indică o depășire a limitărilor impuse de
tradiție precum și o înfruntare a prejudecăților care până atunci împiedicau talentul să se
afirme, iar finalul strofei vine să susțină această victorie prin afirmarea unui ideal care
devine realitate, și anume libertatea, în special libertatea de expresie, dreptul la opinie.
Aceste frământări pe care le descrie Ginsberg au în mod evident drept cauză
probleme ale societății, însă un alt factor care ar putea antrena acest tip de
comportamente și reacții este reprezentat și de droguri, care în cazul generației Beat era
o prezență permanentă în viața scriitorilor și nu numai. De asemenea, alienarea și
dezumanizarea care caracterizează poporul american se manifestă atât în plan
comportamental, așa cum am descris anterior, cât și în plan limbii, transformări descrise
în capitolul anterior în raport cu consumul de droguri.
Toate aspectele descrise anterior în relație cu societatea americană și
transformările suferite de aceasta alcătuiesc o imagine de ansamblu asupra stării
generale care caracteriza anii de după cel de-al doilea război mondial precum și după
Războiul rece. Consecințele survenite de pe urma acestor evenimente sunt justificabile,
ținând cont de amploarea lor, însă ceea ce trebuie remarcat este modul în care acestea se
reflectă în comportamentul oamenilor și, chiar mai mult, modul în care literatura percepe
aceste transformări. În cazului poemului Howl, societatea pare să sufere de o nebunie
colectivă, mascată sub diferite forme în viața de zi cu zi. Imaginile folosite de Ginsberg

101
Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 26

59
sunt de impact tocmai pentru a sensibiliza cititorul și, în general, societatea și pentru a-i
antrena într-o schimbare necesară poporul american. Însă ceea ce critică Ginsberg, și
anume corupția, manipularea, lipsa unei libertăți de expresie nu sunt probleme ce țin
doar de trecut, ci sunt specifice și societății prezentului, fiind încă de actualitate.

3.2.2. America

Dacă în ”Howl” Ginsberg se situa într-o colectivitate din perspectiva căreia făcea
observații critice la adresa societății americane, poziție cu care se identifica adoptând un
rol de profet, în ”America” poetul schimbă abordarea, în sensul în care se raportează
mult mai personal. În acest poem, Ginsberg rediscută probleme deja abordate în ”Howl”,
însă într-o formă mult mai concisă și, poate, mai puțin redundantă. Ceea ce face ca
”America” să nu fie o simplă reluare și reformulare a argumentelor prezentate în ”Howl”
este forma confesională pe care o dă poetul, folosind un ton melancolic, plin de umor,
dar oarecum temperat, toate acestea constituind o retrospectivă a Americii văzută prin
ochii unui poet dezamăgit de ceea ce a ajuns țara sa. Rosenthal afirma în legătură cu
aceste doua poeme:

"The two most striking pieces in Allen Ginsberg's Pamphlet Howl and Other
Poems - the long title piece and America - are sustained shrieks of frantic
defiance. The themes are struck off clearly in the opening lines of each..."102

Criticul observă aici în relație cu cele doua poeme caracterul militant și tonul pasionat cu
care Ginsberg își susține ideile, afișând totodată o atitudine sfidătoare.
Poemul începe într-o manieră care-l înfățișează pe Ginsberg într-o postură
oarecum dilematică și contradictorie. Starea în care se află societatea americană pare a fi
una instabilă din punct de vedere ideologic și emoțional, încât Ginsberg alternează în
atitudinea pe care o adoptă, existând fluctuații în sentimentele pe care le produc în
sufletul poetului aceste probleme:

102
M. L. Rosenthal, "Poet of the New Violence", The University of Michigan Press, 1984, p. 29

60
” America I've given you all and now I'm nothing.
America two dollars and twenty-seven cents January 17, 1956.
I can't stand my own mind.
America when will we end the human war?
Go fuck yourself with your atom bomb
I don't feel good don't bother me.”103

Având în vedere că într-o oarecare măsură ”America” esențializează


problematica expusă în ”Howl”, intensitatea cu care sunt expuse argumentele este creată
de forma pe care o are poemul, și anume de monolog cu o retorică ce amintește de
Vechiul Testament, iar această asemănare nu face decât să susțină ideea că Ginsberg își
asumă un rol de profet care are o datorie față de poporul american. În plus, această
formă a poemului se pliază pe intențiile poetului, care urmărește să confere un oarecare
caracter politic poeziei, ironizând o mentalitate provocată de Războiul Rece: ”America
you don't really want to go to war”104, ulterior descriind în manieră parodică atitudinea
față de comunism și o stare generală de neîncredere ce tinde spre paranoia: ” The Russia
wants to eat us alive. The Russia's power mad. She wants to take out cars from out our
garages”. Discuția lui Ginsberg despre Rusia, comunism, război are un caracter
umoristic nu pentru a-i minimaliza importanța, ci tocmai pentru a atrage atenția asupra
ridicolului pe care îl provoacă. De asemenea, el considera capitalismul și comunismul,
teme tratate în poeziile sale, ca fiind niște construcții imaginate și create de oameni.
Poetul nu este interesat atât de mult de problemele politice în sine, cât de efectele pe care
le au asupra poporului precum și de măsura în care oamenii aderă sau nu la o direcție
politică sau la o ideologie și de aceea își însușește acest rol de profet, pentru a deschide
ochii oamenilor și pentru a atrage atenția unor atitudini greșite. Ginsberg nu adoptă
totuși o poziție superioară, chiar dacă pe alocuri folosește un ton sarcastic. Pe măsură ce
poetul avansează în critica pe care o face atitudinea și tonul lui alternează, de la alienare:
” America I've given you all and now I'm nothing”, la dezamăgire: ” I don't feel good
don't bother me”, la sarcasm: ”America when will we end the human war?/Go fuck

103
Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 39
104
Idem, Howl and other Poems, p. 42

61
yourself with your atom bomb” și chiar dezgust: ” I'm sick of your insane demands”.
Treptat, poetul ajuge să se identifice cu America: ” It occurs to me that I am America./I
am talking to myself again.”, iar demersul lui critic ia forma unei autoevaluări, în urma
căreia face o serie de mărturisiri, ce scot la iveală secrete și temeri care aparțin de fapt
întregului popor american. În identificarea pe care Ginsberg o face cu America, el
însumează toate sentimentele, temerile, frustrările și aspirațiile oamenilor pe care îi
reprezintă. Trebuie reținut faptul că pentru Ginsberg principala amenințare a Americii
este acel Moloch despre care vorbește în partea a doua din ”Howl”, care întruchipează
un zeu al asupririi, al distrugerii, al sacrificiului, a cărui influență asupra Americii se
produce mai mult la nivel psihologic și intelectual și mai puțin la cel economic și politic,
cu toate că există în această privință anumite realități pe care le denunță Ginsberg ca
fiind problematice. De asemenea, acest Moloch care reprezintă un complex militar-
industrial nu trebuie confundat cu America, deoarece nu putem spune că națiunea se
autodistruge. În ciuda acestei viziunii sumbre pe care poetul o are asupra societății,
acesta nu exclude posibilitatea și șansa unei posibile salvări, care depinde în primul rând
de o schimbare în atitudinea oamenilor.
Ginsberg tratează de asemenea cu același ton sarcastic și problema mediocrității
mass-media prin referire la Time magazine:

” I'm addressing you.


Are you going to let your emotional life be run by Time Magazine?
I'm obsessed by Time Magazine.
I read it every week.
Its cover stares at me every time I slink past the corner candystore.
I read it in the basement of the Berkeley Public Library”105

Această publicație reprezintă pentru poet o oglindire a tuturor evenimentelor, de


la cele mai triviale și mediocre la cele mai marcante, care îl fac să privească situația
Americii cu dezamăgire și neîncredere. Articolele citite nu fac decât să repete o situație

105
Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 40

62
cu care Ginsberg este la curent, însă materializarea lor în paginile revistei care apare
săptămânal, fapt ce accentuează realitatea pe care o prezintă, nu face decât să
reactualizeze imaginea demoralizantă a Americii.
Ginsberg continuă pe același ton sarcastic, făcând o trecere în revistă a unor
probleme ce prezentau interes pentru societatea americană la momentul respectiv:

”Asia is rising against me.


I haven't got a chinaman's chance.
I'd better consider my national resources.
My national resources consist of two joints of marijuana millions of genitals
an unpublishable private literature that goes 1400 miles and hour and
twentyfivethousand mental institutions.
I say nothing about my prisons nor the millions of underpriviliged who live in my
flowerpots under the light of five hundred suns.”106

Poetul pune aici în discuție principalele teme ale articolelor din acea perioadă,
care prezentau printre altele obsesia americanilor pentru China comunistă, afișarea în
mod ostentativ a resurselor naturale, creșterea numărului de persoane închise în închisori
sau în spitale pentru boli mentale sau indiferența față de persoanele fără adăpost,
reprezentate în poem prin ” underpriviliged who live in my flowerpots under the light of
five hundred suns”, o problemă de interes general pentru societatea americană pe care se
pare că Ginsberg o intuiește cu două decenii mai devreme, detaliu care subliniază încă o
dată valoarea operei sale din punct de vedere social. Ginsberg dă dovadă de abilitate și
creativitate în folosirea unor clișee pentru a-și susține ideile și pentru a se adresa
poporului într-un limbaj accesibil. El apelează la clișee din domeniul jurnalismului
”Asia is rising against me” precum și la clișee rasiste ” I haven't got a chinaman's
chance.” Ginsberg continuă în aceeași notă, atrăgând atenția asupra unor chestiuni de
morală în legătură cu clasa de mijloc și interesul pentru bordeluri, pentru ca în versul
următor să încheie printr-o remarcă având substrat politic, sugerând faptul că
președintele Statelor Unite nu poate fi catolic:

106
Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 41

63
”I have abolished the whorehouses of France, Tangiers is the next to go.
My ambition is to be President despite the fact that I'm a Catholic.”

Ultimul vers ”America I'm putting my queer shoulder to the wheel107” subliniază
încă o dată ambivalența poemului, care este în același timp o confesiune și un pseudo-
discurs profetic menit să trezească în conștiința americanilor o dorință de schimbare și
de salvare. Pe de o parte, este o mărturisire a orientării sexuale a poetului, iar pe de altă
parte, este o promisiune pe care o face acesta referitor la intențiile de schimbare a stării
generale în care se află America sau chiar un fel de invitație adresată societății.
Poemul lui Ginsberg reprezintă o declarație politică prin care susține o eliberare a
americanilor de constrângerile istorice și de limitările tradiției, distanțându-se de orice
considerație socială, economică sau politică, poetul adresându-se strict unei societăți
capabile să gândească în mod independent, să ia decizii relevante pentru situația în care
se află America și mai ales să conștientizeze necesitatea luării unei poziții în această
luptă cu Moloch-ul ce pare să distrugă tot mai mult un popor cu potențial de afirmare.

3.2.3. Kaddish

Titlul poemului reprezintă un prin indiciu referitor la una dintre temele pe care o
poate dezbate ”Kaddish”108 și anume problema evreilor. De asemenea, Ginsberg readuce
în discuție comunismul, o altă temă, de natură politică, recurentă. Și toate acestea sunt
reprezentate pe un fond de poezie confesională. Pe de o parte, Ginsberg face din mama
lui o muză:

”...glorious muse that bore me from the womb, gave suck first mystic life &
taught me talk and music, from whose pained head I first took vision-

107
Allen Ginsberg, Howl and other Poems, City Lights Book, San Francisco, 1956, 2006, p. 43
108
Kaddish este o rugăciune pentru morți, unul dintre elementele centrale ale slujbei religioase a evreilor

64
Tortured and beaten in the skull-what mad hallucinations of the damned that
drive me out of my own skull to seek eternity till I find peace for Thee, O Poetry-
and for all the humankind call onthe origin”109

dar, mai mult decât atât, el recreează imaginea unei mamei nebune pentru ca ulterior să
se reconcilieze cu ea. Pe de altă parte, el redă o poveste cu un oarecare fir narativ, cu
personaje, un fragment din viața de evreu în America.
Tema nebuniei reapare și aici înfățișată de probleme mamei lui Ginsberg, Naomi,
a cărei viață a fost profund marcată de o serie de evenimente care la rândul lor au avut
impact asupra vieții lui Ginsberg, în mod direct datorită relației cu mama sa, și indirect
prin ”moștenirea” lăsată de aceasta, un soi de responsabilitate etnică, atât în plan
emoțional, cât și în cel social. Întregul poem ilustrează o serie de transformări ale căror
consecințe se reflectă în comportamentul și starea mentală a lui Naomi. Comunismul,
fiind una dintre principalele cauze care stau la baza nebuniei mamei lui Ginsberg, se
transformă în paranoia: ”All the accumulations of life, that wear us out--clocks, bodies,
consciousness, shoes, breasts--begotten sons--your Communism--'Paranoia' into
hospitals.” 110
În poezia lui Ginsberg, nebunia reprezintă un produs cu caracter destructiv,
rezultat de pe urma degradării societății americane, o societate lipsită tot mai mult de
valori morale și etice, coruptă și dezumanizată. În același timp, atât în cazul lui Ginsberg
cât și în cel al mamei sale, nebunia a luat forma unui zid protector fașă de aceste aspecte
negative ale vieții, în fața cărora nu ar fi putut rezista, decât izolându-se într-o lume
interioară similară celei exterioare. Pentru poetul american, experiența nebuniei propriu
zise se rezumă la un episod scurt din viața lui, însă pentru mama sa, nebunia reprezintă o
parte importantă din viața ei.
Poezia lui Ginsberg întruchipează o cultură care depășește granițele Americii, o
cultură internațională, în special în cazul poemului ”Kaddish”, problema evreului fiind o
chestiune de importanță globală. Din punct de vedere literar, Ginsberg are o sarcină
dificilă, aceea de a nu-și lăsa identitatea poetică să fie dominată de cea etnică, iar prin

109
Allen Ginsberg, Kaddish and other Poems,1950-1960, City Lights Books, San Francisco, 1961, p.29
110
Idem, Kaddish and other Poems,1950-1960, p. 11

65
intermediul poemului ”Kaddish” el a încercat să răspundă acestei provocări, actul
creator devenind astfel o formă de catharsis. Un element bizar în raport cu atitudinea pe
care o are Ginsberg față de problema evreului îl reprezintă faptul că în ”Howl” el
apelează la un simbol specific culturii evreilor pentru a crea o reprezentare a tuturor
elementelor negative ale societății americane care îi conferă acest caracter decadent pe
care Ginsberg încearcă să îl surprindă în poeziile sale. Astfel, este evidențiată această
ambivalență a poetului față de problema evreului. Ginsberg folosește originea sa
evreiască pentru a reprezenta condiția generală a culturii și valorilor evreiești în raport
cu cultura americană, însă această imagine este în mod inevitabil una subiectivă. De
asemenea, o dată cu moartea mamei sale, el rămâne singurul reprezentant al culturii și al
lumii evreiești. Iar această situație generează o tensiune care se manifestă în poezie
printr-un ton mai puțin ironic și caustic decât în ”Howl”, mult mai încărcat emoțional și
mai sumbru, ținând cont de natura evenimentului pe care Ginsberg îl descrie.
Partea a patra a poemului face dovada acestui caracter multicultural pe care îl
îndeplinește poezia prin detaliile din fiecare vers, care fac referire la diverse locații din
continente diferite: Rusia, China, India, California, Cehoslovacia pentru ca în final să se
reîntoarcă la America, locații care o au ca numitor comun pe Naomi, ca simbol al
culturii evreiești, cultură definită de o lipsa unei apartenențe bine stabilite la un teritoriu.
Este important de reținut faptul că Ginsberg nu a trăit experiența celui de-al
Doilea Război Mondial într-o măsură care să-l marcheze. Astfel, viziunea lui asupra
consecințelor războiului asupra societății americane se materializează sub forma
problemei evreului a cărui suferință este într-o oarecare măsură reprezentativă pentru cea
a întregului popor american, iar abordarea lui este una foarte personală. De asemenea,
acest interes pentru problema evreilor transpusă în ”Kaddish” este un mod de a se
distanța de stilul generației Beat, în sensul în care aceasta nu îi mai oferă contextul
cultural necesar pentru a se putea raporta la cultura evreiască într-o maniera adecvată.
De aceea, Ginsberg caută perspective noi de abordare a acestei chestiuni într-un context
american, deoarece acesta îi oferă o altă perspectivă din care să analizeze raporturile
dintre cultura americană și cea evreiască. Astfel, ”Kaddish” reprezintă un punct de
convergență între cele două culturi, fapt realizat printr-o îmbinare a simbolisticii
evreiești cu contextul cultural american.

66
În eseul său ”Poetry, Violence and The Trembling Lambs”, Ginsberg afirma în
legătură cu rolul poeziei:

”Poetry is the record of individual insights into the secret soul of the individual –
and, because all individuals are One in the eyes of their Creator, into the soul of
the World”111

Așa cum reiese și din argumentele prezentate anterior, referitor la valoarea


socială a creației lui Allen Ginsberg, precum și a rolului profetic și cathartic pe care
aceasta îl dobândește prin tematica abordată și prin maniera de transmitere a viziunilor
poetice, putem afirma că poezia lui Ginsberg nu este o simplă manifestare a unei mode
literare apărute în anii 50 în America. De asemenea, poezia este pentru Allen Ginsberg
un mijloc de comunicare nu doar între el ca profet și cititori, ci și între aceștia din urmă
și creator, situație în care el rămâne un simplu intermediar, însă, în continuare, cu același
rol de profet.

111
Ed. Donald Allen, Warren Tallman, Poetics of the New American Poetry, Grove Press, New York,
1973, p. 331

67
Concluzii

În studiul de față am urmărit relațiile care se pot stabili între dimensiunea


culturală a unei societăți, prin raportare la diverse aspecte de natură socială, politică sau
economică, și literatura specifică perioadei respective, precum și implicațiile pe care
acest tip de literatură le poate avea. În cazul de față este vorba de societatea americană
de la mijlocul secolului XX în raport cu generația și literatura Beat.
În primul rând, în urma trecerii în revistă a elementelor esențiale pentru
realizarea unei imagini de ansamblu a generației Beat, am constatat o serie de dificultăți
în stabilirea unor diferențe intre noțiunile de mișcare literară și modă literară. Am
analizat acest fenomen ca o contracultură, prin atitudinea distanțată față de normele
sociale și mai ales literare, fapt ce îi conferă statut de mișcare literară. Însă, în urma
influenței capitaliste a societății americane, generația Beat a dobândit valențe de modă
literară, situație care ridică probleme în stabilirea unei valori literare sau sociale a
literaturii Beat, în special a poeziei lui Allen Ginsberg. Ceea ce trebuie menționat este
faptul că schimbările de atitudine ale societății americane față de literatura Beat, de la un
refuz, care ridica problema cenzurii, până la acceptare și adoptare ca modă, pot sugera o
dificultate în stabilirea unei valori reale a literaturii, proces condiționat și de contextul
cultural.
În al doilea rând, lucrarea discută dimensiunea vizionară a creației lui Allen
Ginsberg pornind de la distincția dintre artiști și vizionari a lui Marcel Raymond,
distincție care se dovedește totuși a fi reductivă în urma analizei unor particularități ale
poeziei și ale abordării actului creator. Predilecția lui Ginsberg pentru probleme ce țin de
actul creației, minimalizând importanța teoretizării, l-ar încadra în categoria vizionarilor.
Totuși, latura experimentală a poeziei lui Ginsberg se află în strânsă legătură cu
dezvoltarea unei tehnici compoziționale, bazată în primul rând pe spontaneitate, ceea ce
duce la stabilirea unor reguli de compoziție, situându-l astfel pe poet în categoria
artiștilor. Această ambivalență a creației lui Allen Ginsberg demonstrează faptul că
distincția între latura artistică și cea vizionară poate fi greu de stabilit, ceea ce face ca
direcția cercetării întreprinse în acest capitol să se distanțeze oarecum de clasificarea lui
Marcel Raymond.

68
Este discutat de asemenea aspectul vizionar al creației lui Ginsberg, în legătură
cu diverse aspecte esențiale ale vieții sale, începând cu viziunea Blake, apoi relația dintre
poezie și droguri, continuând cu influența picturii lui Cezanne, ajungând în cele din
urmă la influențele haiku-ului asupra tehnicii lui Ginsberg, demers în urma căruia am
constatat o permanentă raportare la acel prim moment vizionar ca la o experiență cu
valențe mistice și chiar revelatoare, care declanșează practica experimentului, întreținută
ulterior de droguri. Totuși, este important de menționat faptul că poetul nu face o
apologie a drogurilor, abordarea sa fiind mai puțin una hedonistică. Mai mult, în urma
analizei creației lui Ginsberg prin raportare la pictură, poezie japoneză, la care se adaugă
particularități ale muzicii jazz, am ajuns la concluzia necesității unei tratări
interdisciplinare a literaturii.
În al treilea rând am urmărit discutarea valorii sociale a poeziei lui Allen
Ginsberg prin raportare la eseul lui T.S. Eliot, precum și prin discutarea tematicii și
implicațiilor sociale, politice și pe alocuri economice a 3 poeme, și anume Howl
,America și Kaddish, observând astfel că o analiză sistematică a creației poetului îi
poate conferi valoare socială și literară. De asemenea am constatat faptul că rolul pe care
îl ocupa un poet în societate diferă în funcție de intențiile acestuia, de mentalitatea
oamenilor și de disponibilitatea acestora de a accepta abordări inedite ale literaturii,
datorită faptului că literatura poate avea caracter anticipativ, sau profetic cum am stabilit
în cazul lui Ginsberg. Trebuie subliniat faptul că noțiunea de poezie profetică nu
presupune o perspectivă mistică, de prevestire, ci o abordare personală a problemelor
societății de către Ginsberg, printr-o analiză critică a situației Americii la acel moment,
precum și prin asumarea unui rol de profet care să ofere o nouă perspectivă asupra unor
probleme a căror importanță este ignorată sau minimalizată, poezia reprezentând astfel
un mijloc de transmitere a unor constatări referitoare la societate.
Ca o concluzie generală a lucrării se poate spune că în funcție de modul în care
este percepută și interpretată, literatura își poate depăși limitările impuse de o abordare
reductivă prin care aceasta ar fi o simplă expunere de idei, fapte sau emoții pe care
trebuie să le luăm ca atare, literatura, și, în cazul de față poezia, având capacitatea de a
sensibiliza cititorii, determinând o reevaluare a propriilor valori.

69
Bibliografie

1. Acsan,I și Constantinescu,D., Antologie de poezie clasică japoneză, Editura


științifică și enciclopedică, București, 1981
2. Allen, D, și Tallman,W.,(Ed.) Poetics of the New American Poetry, Grove
Press, New York, 1973
3. Baudelaire, Ch., Jurnale intime; Paradisuri artificiale, ed. Pandora, 2002
4. Bucur, R. și Mușina, A., Antologie de poezie modernă. Poeți moderni despre
poezie, București, ed. Univers, 1979
5. Fauchereau, S., Introducere în poezia americană modernă, Editura Minerva,
București, 1974
6. Charters, A., Beat Down To Your Soul, Penguin Books, England
7. Ginsberg, A., Collected Poems 1947-1980, Penguin, London, 1987
8. Ginsberg, A., Empty Mirror: Early Poems, Totem Press, New York, 1961
9. Ginsberg, A., Howl and other Poems, City Lights Books, San Francisco, 1956,
2006
10. Ginsberg, A., Indian Journals, San Francisco, City Lights, 1970
11. Ginsberg, A., Kaddish and other Poems,1950-1960, City Lights Books, San
Francisco, 1961
12. Ginsberg, A., Hyde, L., On the Poetry of Allen Ginsberg, University of
Michigan Press, 1984
13. Raskin, J., American Scream: Allen Ginsberg’s Howl and the making of the
Beat Generation, University of California Press, Berkeley, 2004
14. Kraus, M., An Annotaded Bibliography. Scarecrow Press, Metuchen N.J., 1980
15. Long, J., Drugs and the ”Beats”-The role of drugs in the lives and writings of
Kerouac, Burroughs, and Ginsberg, Virtualbookworm Publishing, 2005
16. Raymond, M., De la Baudelaire la suprarealism, editura Univers, București,
1998
17. Rosenthal, M.L., Poet of the New Violence, The University of Michigan Press,
1984

70
18. Walker,M., The Literature of the United States of America, Macmillan, London,
1988

Articole:

19. J.C. Shakespeare, Culture Crash. Ashcan Rantings and Kind King Light of Mind.
Why the Beats Still Matter, http://www.altx.com/io/beatgeneration.html
20. Jack Kerouac, Aftermath: The Philosophy of the Beat Geneation în Esquire
Magazine, 3/58, http://terebess.hu/english/kerouac.html#after
21. John Clellon Holmes, This is the Beat Generation în New York Times Magazine,
16 noiembrie 1952, http://terebess.hu/english/kerouac.html#holmes

Site-uri

22. http://www.angelfire.com/ab2/blake1/page6.html, 21. 06.2009


23. http://en.wikipedia.org/wiki/Beat_Generation, 21. 06. 2009
24. http://www.americanpoems.com/poets/Allen-Ginsberg/3696, 21. 06. 2009
25. http://www.poets.org/viewmedia.php/prmMID/15307 , 21. 06. 2009
26. http://www.marijuana-uses.com/essays/003.html, 21.06. 2009

71