A.

Popoare şi spaţii istorice

Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

1.Etnogeneza românească
Poporul român este un popor romanic ca și cel francez, italian, spaniol și portughez. El a luat naștere în
urma unei duble asimilări, în spațiul daco-moesian. La baza formării poporului român se află procesul de
romanizare, proces organizat și dirijat de statul roman între 106-271/275.
Etnogeneza românească cuprinde 3 elemente:
1.Substratul traco-dacic (autohtonii)
2.Stratul latin (comun tuturor popoarelor romanice)
3. Adstratul slav în cazul poporului român (germanic în cazul celorlalte popoare romanice)
Etapele romanizării:
1.Etapa preliminară a romanizării s-a desfășurat între secolele II î.Hr.- I d.Hr..
Cunocută și ca etapa preromană, a constituit o premisă a romanizării. Acum geto-dacii intră în aria de civiliza ție
romană și se familiarizează cu elemente de civilizație romană.
2.Etapa principală a romanizării (etapa propriu-zisă, etapa romană):
În această etapă a avut loc prima sinteză dintre daci și romani rezultând o populație daco-romană puternic
romanizată: - în Dacia între 106-271
- în Dobrogea între 46 - 602
În această etapă acţionează mai mulţi factori ai romanizării. Acestia sunt:
administraţia romană (organizarea), armata, coloniştii, veteranii, oraşul şi urbanizarea, școala, religia, viaţa
economică, dreptul roman.
3.Etapa a III-a 271/275 -602 (etapa postromană).
2În această etapă s-a realizat cea de-a doua sinteză, care a constat în contopirea migratorilor în masa
romanicilor. Acum are loc generalizarea romanizării în condiţiile marilor migraţii. Legăturile dintre locuitorii de
la nord și sud de Dunăre au fost neîntrerupte și după părăsirea Daciei de către romani. Aceste legături au fost
stimulate și de menţinerea stăpânirii romane în Dobrogea până la începutul sec. al VII-lea şi de reinstaurarea
parţială şi vremelnică a administraţiei Imperiului la nord de Dunăre în timpul împăraţilor Constantin cel Mare
(306 - 337) şi Justinian (527 - 565).
3Creștinismul a fost un factor important de păstrare a romanității și de desăvârșire a etnogenezei
românești. La răspândirea creştinismului au contribuit și misionari și coloniștii. În Dacia, cât şi în Moesia, ca de
altfel în majoritatea provinciilor romane, obiectele paleocreştine din secolele II-III d.Hr. sunt rare. Asemenea
simboluri, datate în secolul al III-lea al erei creştine, apar pe un coronament de altar funerar de la Potaissa şi pe alte
monumente asemănătoare semnalate la Apulum, Micia, precum şi pe stela funerară de la Căşeiu (jud. Cluj).
4În anul 313 prin Edictul de la Milano, împăraţii Constantin cel Mare şi Licinus acordă libertate de cult
creştinismului dar acceptă pe mai departe practicile păgâne. Odată cu transformarea creştinismului într-o religie
oficială, vestigiile creştine au devenit tot mai numeroase. Interzicerea cultelor păgâne în 392, în vremea împăratului
Theodosius (379-395), este urmată de organizarea Bisericii Creştine, la Dunărea de Jos. Această realitate este
atestată de descoperirea unor obiecte creştine în mai multe zone ale ţării noastre (Donariul de la Biertan – sec.
IV-V d.Hr., cu inscripţia „Ego Zenovius votum posui”), dovadă a pătrunderii creștinismului în Transilvania. Rolul
creştinismului ca factor al romanizării este demonstrat de terminologia bisericească din limba română. Cel mai
semnificativ în această privinţă este termenul biserică. Numai în limba română şi în retoromană acest cuvânt s-a
păstrat din latinescul basilica. În celelalte limbi romanice el derivând din termenul grecesc ecclesia. Propagarea
creştinismului la populaţia romanică este susţinută de episcopiile care existau la sud de Dunăre şi de locaşurile
de cult descoperite la nord de fluviu, basilica de la Slăveni (sec. IV), basilica de la Sucidava (sec. V) şi, probabil,
basilica de la Drobeta (sec. V-VI). Creştinarea masivă a daco-romanilor s-a făcut în secolele IV-V d.Hr.
5Limba română este o limbă romanică (neolatină). Ea cuprinde:
1.Substratul traco-dacic - aproximativ 160-180 de cuvinte a căror etimologie nu este precizată (10%)
2.Stratul latin - aproximativ 3000 de cuvinte (60% din vocabular)
3.Adstratul slav - 20%
210% împrumuturi din alte limbi
Grecu Maria 1
 3În perioada secolelor IV - VIII d.Hr. limba latină vulgară, vorbită de daco-romani, s-a transformat mai
întâi într-o limbă protoromână. Limba română literară s-a format în secolul al XIX-lea pe baza graiului din
Muntenia, dar și pe baza operelor literare create în Moldova.
4 Dialectele limbii române
1.Dialectul daco-român vorbit pe întreg teritoriul României şi în Republica Moldova, precum și în
comunitățiile românești din țările vecine Ucraina, Serbia, Bulgaria și Ungaria.
2.Dialectele sud-dunărene: - aromân
2 - istro-român
3 - megleno-român
II.ROMANITATEA ROMÂNILOR
2
3Romanitatea românilor după etnogeneză:
4Ideea romanității românilor este una din ideile fundamentale care privesc istoria românilor. Aceasta
cuprinde mai multe elemente:
1.Ideea descendenței romane a românilor;
2.Ideea continuității daco-romanilor și a românilor pe teritoriul fostei Dacii;
3.Ideea unității de neam și de limbă a românilor din teritoriile locuite de ei;
4.Ideea latinității românilor.
a)Contextul istoric:
2 La puțin timp după încheierea etnogenezei românești apar informații în lucrările unor scriitorii ale acelei
epoci despre populația romanică din Balcani și din actualul teritoriu al țării noastre. Astfel, românii din Balcani
și de la nord de Dunăre, sunt denumiţi sub numele de “valahi”, ”vlahi”, ”volohi”, ba chiar ”romani”.
3 Ei alcătuiau un popor romanic distinct de alte popoare vecine (bulgarii, ungurii, ruşii, cumanii,
pecenegii etc) așa cum reiese din menționările primelor izvoare istorice bizantine, armene, rusești și maghiare.
4 b) Izvoare externe despre români în secolele al VII lea-XIII –lea.
5Începând din secolul al VII-lea, autohtonii încep să fie menţionaţi în izvoarele documentare ale vremii ca un
popor romanic distinct constituit.
Secolul al VII-lea: Tratat militar bizantin, Strategikon, scris de împaratul bizantin Mauricius, menţionează
elementul romanic la Nord de Dunăre. Este prima atestare a elementului romanic la nord de Dunăre. Populaţia
romanică era desemnată cu termenul de romani.
Secolul al IX-lea : Geographia armeană a lui Moise Chorenati menţionează o primă ţară românească – Ţara
Balak (Valahia).
Secolu al IX -lea: cea mai veche cronică turcă Ogüzname menţionează o ţară românească Ulak-ili situată
probabil la Est de Carpaţi, unde tradiția istorică localizează Țara Sipenițului, în anul 1000.
912-959: împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul în lucrarea sa “Despre administrarea
imperiului” denumeşte poporul român cu termenul de romani spre a-l deosebi de bizantini denumiţi cu termenul
de romei (“aceştia se mai numesc şi romani pentru că au venit din Roma şi poartă acest nume până în ziua de
astăzi”)
980: Prima menţiune a împăratului Vasile al II-lea Macedoneanul despre vlahi, termen prin care era denumită
vechea populaţie românească
1020: A doua menţiune a lui Vasile al II-lea Macedoneanul despre vlahi.
Mijlocul secolului al XI-lea: Gardizi, geograf persan, în Podoaba istoriilor îi aşează pe români într-un spaţiu
cuprins între Dunăre şi un munte mare, probabil Munţii Carpaţi.
Sfârşitul secolului al XI-lea: Kekaumenos (cronicar bizantin) în Sfaturi şi povestiri îi menţioneză pe vlahii
sud-dunăreni care trăiau in apropierea Dunării şi pe râul Saos (Sava).
1167: Ioan Kynnamos, secretar al împăratului bizantin Manuel Comnenului, în lucrarea Epitome afirma despre
vlahi “se zice că sunt veniţi de mult din Italia“ .
1197 – 1207: În corespondenţa dintre Ioniţă cel Frumos şi papa Inocenţiu al III-lea, ideea romanităţii
românilor ocupă un loc central (izvor occidental).
Secolul al XII-lea: Cronica lui Annonymus - Gesta Hungarorum (Faptele Ungurilor) scrisă în timpul lui Bela al
III afirma că la sosirea lor ungurii au găsit în Pannonia slavii, bulgarii si blachii, adică “păstorii romanilor”.

Grecu Maria 2
Acest izvor istoric este cea mai amplă relatare despre români la începuturile evului mediu în Transilvania
(secolele IX-X).
Secolul al XII-lea: Cronica lui Nestor ne arată că la trecerea lor prin Carpații Păduroși, spre Pannonia, ungurii
i-au găsit acolo pe români(volohi) și pe slavi. (izvor rus)
Secolul al XIII- lea: Cronicarul maghiar Simon de Kéza în Gesta hunnorum et hungarorum afirma că românii
erau în Pannonia la venirea hunilor, iar în vremea lui Attila romanii locuitori ai oraşelor (civitas) s-au înapoiat în
Italia dar “vlahii care au fost păstorii şi agricultorii acestora au rămas de bună-voie în Pannonia”.
2 Ambii cronicari maghiari au ca element comun ideea că românii sunt “păstorii romanilor.”
3
4ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN EVUL MEDIU SECOLELE XIV-XVI.
a)Contextul istoric:
2Ideea romanității românilor a fost influențată de:
1.Formarea statelor medievale româneşti – secolul al XIV-lea;
2.Atingerea liniei Dunării de către turcii în ultimul deceniu al secolului al XIV-lea;
3.Apogeul Imperiului Otoman şi diminuarea autonomiei Ţărilor Române. Situaţia din ce în ce mai dificilă a
Ţărilor Române în relaţia cu Imperiul Otoman aflat în plină expansiune în timpul lui Soliman Magnificul (1520-
1566) a determinat rezistenţa românilor, ce a culminat cu fapta lui Mihai Viteazul şi cu Unirea de la 1600.
4. Apariţia tiparului şi a scrisului în limba română, fapt ce dovedeşte conştiinţa romanităţii la români.
5.Marile progrese de natură economică şi culturală din secolul al XVI-lea în întreaga Europă (Renașterea
matură, descoperirea Lumii Noi şi a drumului comercial maritim spre Asia, Reforma etc.), dar şi în Ţările
Române.
2 b) Umaniștii și Romanitatea românilor în Evul Mediu
 1380-1459: Poggio Braciolini a fost primul umanist italian care afirmă originea romană a poporului român. El
confirmă continuitatea elementului romanic în ţările române şi originea latină a limbii române. Si-a cules
informațiile din spațiul românesc.
1392-1463: Flavio Biondo, secretar apostolic, afirma despre românii cu care se întâlnise la Roma că “invocau
cu mândrie originea lor romană”.
1405-1464: Enea Silvio Piccolomini, viitorul Papa Pius al II-lea (1458-1464) a introdus în circuitul ştiinţific
ideea originii romane a poporului român. El şi-a cules afirmaţiile de la misionari franciscani şi dominicani.
1423-1490: Laonic Chalcocondil, grec stabilit în Italia după cucerirea Constantinopolului cunoştea originea
romană a românilor, numindu-i daci pe cei de la nord de Dunăre şi vlahi pe cei de la sud de Dunăre. El a fost
primul care după gândirea medievală revine la teoria elină (greacă) care identifica limba cu neamul.
1434 – 1503: Antonio Bonfini, umanist care a trăit la curtea regelui maghiar Matei Corvin a scris o lucrare
“Decadele” în care afirma că din “legiunile şi coloniile duse în Dacia de Traian şi ceilalţi împăraţi romani s-au
tras românii”.
1437-1496 : Fillippo Buonaccorsi, consilier la curtea poloneză a jagellonilor, a călătorit în Moldova unde
cunoscându-i pe localnici menţiona “ descendenţa românilor din coloniştii romani”
1493-1568: Nicolaus Olahus (Nicolae Românul) a scris în 1536 Hungaria. Este primul umanist român care
susţine unitatea de neam, de limbă şi religie a românilor, argumentându-le prin originea lor comună.
1504-1574: Anton Verancsics, umanist dalmat, a scris lucrarea Descrierea Transilvaniei, Moldovei şi Ţării
Româneşti (1549) în care confirmă existenţa unei constiinţe a descendenţei latine a românilor.
1514: A avut loc Conciliul de la Lateran în care Jan Laski afirmă originea romană a românilor din Moldova
“căci ei spun că sunt oşteni de odinioară ai romanilor”
1532: Francesco della Valle a scris prima propoziţie în limba română “Şti rominest”
2 1542: Johannes Honterus a întocmit o hartă în care a trecut numele de Dacia pentru întregul teritoriu locuit
de români.
Începutul secolului XVI: asistăm la politizarea ideii romanităţii românilor, la afirmarea scrisului în limba
română și la europenizarea ideii romanității românilor.
1565-1612: Ştefan (Istvan) Szamosközy, istoric maghiar cu studii umaniste la Padova şi Heidelberg afirmase
iniţial că românii sunt urmaşii coloniştilor romani. După 1600, când Mihai Viteazul a realizat prima unire
politică, îşi schimbă convingerile arătând că românii “nu mai înrudiţi şi nici urmaşii romanilor”, deoarece
aceștia au fost mutați la sudul Dunării în vremea împăratului Gallienus.
Grecu Maria 3
1570-1647: Nicolae Istvanffy – istoric și diplomat al împăratului Rudolf al II-lea, nu considera că românii ar
amenința stirbirea privilegiilor tradiționale ale națiunii maghiare.
2
3ROMANITATEA ROMÂNILOR în SECOLELE AL XVII – LEA - AL XVIII - LEA
a)Context istoric
2Secolul al XVII-lea este secolul de dezvoltare a culturii medievale românești. Influențată de Renaștere
(mulți tineri români mergeau la studii în țări precum Italia sau Polonia), cultura românească s-a deschis într-o
măsură mai mare spre Occident.
1666: Cronica lui Ioan Lucius (Lučič) scrisă la Amsterdam a urmărit istoria Croaţiei şi Dalmaţiei, dar ultimul
capitol a fost consacrat exclusiv discutării originii romane a poporului român. El şi-a exprimat anumite dubii şi
rezerve cu privire la românii nord-dunăreni dar nu a negat continuitatea elementului roman la nord de Dunăre
susţinând că el a fost sporit printr-o imigrare provocată de bulgari de la sud la nord de Dunăre. Teza lui Lucius a
fost redescoperită în secolul al XVIII-lea de către austriacul I. CH. Engel care a răstălmăcit-o, a falsificat-o
eliminând elementul roman în Dacia postaureliană.
a)Cronicari și cărturari români (secolele XVII-XVIII)
1590-1647: Grigore Ureche a scris Letopiseţul Ţării Moldovei în care demonstra romanitatea românilor şi
latinitatea limbii. Observa asemănarea dintre cuvintele românești și cele latinești, ajungând la concluzia că „de
la Râm se trag toate”. A reliefat conștiința romanității și a unității neamului. El a studiat în Polonia unde a
învăţat limba latină.
1633 -1691: Miron Costin a scris De neamul moldovenilor în care acordă o atenţie deosebită originii
românilor, considerând că Traian este cel dintâi descălecător. El susținea că, după cucerirea Daciei de către
romani aceștia au populat-o cu coloniști originari din Italia. Provincia nu a fost părăsită de toți locuitori ei odată
cu retragerea oficială. Lucrarea sa reprezintă în istoria literaturii române cât şi în cea a ideii romanităţii
românilor, primul tratat savant consacrat exclusiv ideii originii românilor, care este latină dovedită de limbă, de
numele pe care și-l dai ei și străinii.
1640 -1714: stolnicul Constantin Cantacuzino (Ţara Românească) a scris “Istoria Ţării Româneşti” (1700) în
care a subliniat continuitatea de viaţă a dacilor sub stăpânirea romanilor, latinitatea şi continuitatea românilor. A
așezat la originea etnogenezei românești elementele de bază: dacii și romanii. A tipărit și o hartă a Țării
Românești la Padova.
1673-1723: Dimitrie Cantemir a scris Hronicul romano-moldo-vlahilor (1722), cea mai întinsă lucrare
istorică de analiză a originii românilor, care inaugurează efortul istoriografiei române de a determina şi fixa locul
românilor în istoria universală: descendenţa pur romană din Traian {„săditorul şi răsăditorul nostru"); stăruinţa
neîntreruptă şi unitatea romano-moldo-vlahilor în spaţiul carpato-dunărean; dăinuirea elementului roman în
Dacia şi după retragerea aureliană. El a susținut originea pur romană aromânilor, anticipand teoria puristă a
Școlii Ardealului.
2 A scris Descrierea Moldovei (1714 - 1716) în care abordează în treacăt problema romanității românilor.
a)Cronicarii saşi din secolul al XVII– lea
2Ideea romanităţii românilor a apărut şi în opera cronicarilor saşi din Transilvania.
1597-1639: Martin Opitz recunoștea originea romană a poporului roman, considerând că limba română este
cea mai apropiată de latină dintre limbile romanice.
1643-1687: comitele saşilor Valentin von Frankenstein a identificat originea romană a românilor şi a dus la
eliminarea confuziei dintre daci şi goţi.
1679-1747: Braşoveanul Martin Schmeitzel a contribuit cel mai mult la răspândirea în afara mediului
românesc la teoria originii romane a românilor. El a fost profesor la Universitatea din Halle.
1666: L. Toppeltinus și J. Tröster l-au combătut pe Szamoskozy. J. Tröster afirma că “românii de azi ce
trăiesc în Țara Românească și Moldova și munții Transilvaniei nu sunt decât urmașii legiunilor romane, deci
“cei mai vechi locuitori ai acestei țări”.
2Romanitatea românilor în lupta de emancipare politică a românilor din Transilvania; disputa în jurul
continuității românilor.
a)Context istoric:

Grecu Maria 4
 2Această etapă a fost marcată de instaurarea dominației habsburgice din Transilvania în 1699 prin
pacea de la Karlowitz și de sfârșitul domniilor fanariote în Țara Românească și Moldova în 1821.
3 O situație particulară o găsim în Transilvania, unde românii majoritari (în cea mai mare parte țărani,
dominați de nobilimea maghiară) nu beneficiau de drepturi politice. În aceste condiții, ideea romanității
românilor (incluzând ideea vechimii și continuității românilor) a devenit o armă politică. Un număr mare de
ortodocși a recunoscut Unirea cu Biserica romano-catolică, ceea ce a însemnat, posibilitatea pentru unii tineri
români de a urma studii la Roma și la Viena. Învățații români au putut intra în contact cu documente noi și astfel
a luat naștere varianta românească a Iluminismului European, ”Școala Ardeleană”.. Istoricii aparținând ”Școlii
Ardelene” (Petru Maior, Gheorghe Șincai, Samuil Micu) au urmărit să obțină drepturi politice pentru români
asemenea națiunilor recunoscute: maghiarii, germanii, secuii. Romanitatea românilor constituie un argument
important; românii, au o origine nobilă, pur romană, și sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei. Pentru a
argumenta această origine nobilă, romană, istoricii Școlii Ardelene au demonstrat faptul că dacii ar fi fost
exterminați în urma războaielor dintre Traian si Decebal.
a)Autohtoniști și imigraționiști
1744: Inochentie Micu, episcop unit, elaborează Supplex Libellus în care subliniază ideea romanităţii
românilor adică vechimea, numărul şi continuitatea acestora în Transilvania folosindu-le ca argument istoric.. O
consecință a acestei acțiuni a fost apariția teoriei imigraționiste a lui Franz Sulzer.
1781: Franz Sulzer a publicat lucrarea “Geschichte des transalpinischen Daciens ”( Istoria Daciei
transalpine) în care dezvoltă teoria imigraționistă. A susținut că românii nu au origine romanică și că s-au
format ca popor în Peninsula Balcanică, undeva în Moesia sau Tracia, între bulgari și albanezi. Aici au adoptat
creștinismul și în secolul al XIII-lea au imigrat la nord de Dunăre și în Transilvania, unde îi vor găsi stabiliți pe
unguri și sași.
1791: Şcoala Ardeleană a elaborat Supplex Libellus Valachorum, primul program politic modern al românilor
în care susţineau drepturile politice ale românilor aducând ca argument ideea romanităţii românilor. Pentru a
pune în evidenţă originea nobilă pur romană a românilor, ei au susţinut că geto-dacii au fost exterminaţi în cele
două războaie dintre Decebal și Traian. Apare astfel teoria puristă.
2 Imigraționiști
3Reprezentanţii Şcolii Ardelene: Ioan Budai-Deleanu
4 Franz Sulzer
Samuil Micu I.C. Eder
Gheorghe Şincai Bolla Marton, care a adnotat critic Supplex
Petru Maior Libellus Valahorum
I.Ch. Engel
2În 1871, Robert Röesler în lucrarea “Studii româneşti” publicată la Leipzig a sistematizat teoria
imigraţionistă în care urmărește scopuri politice, susţinând că:
31. geto-dacii au fost exterminaţi în cele două războaie cu romanii (101-102, 105-106)
42.dispariția vechii toponimii dacice
5 3. Dacia nu a putut fi romanizată în 165 de ani
64. în 271 când a avut loc părăsirea oficială a Daciei romane de Aurelian întreaga populaţie a părăsit provincia,
aici rămânând loc gol.
75.poporul român şi limba română s-au format la sud de Dunăre pentru că:
8- în limba română nu există cuvinte de origine germanică
9- există asemănări lexicale între limba română şi cea albaneză
10- creştinismul românesc are origine slavă fiind preluat de la slavii sudici.
116. românii sunt un popor de păstori nomazi
127. nu există izvoare scrise despre români în mileniul întunecat.
13
14Au susținut romanitatea românilor:
1778: Benkö Josef în lucrarea „Transilvania sive magnus Transilvaniae Principatus” arată că la abandonarea
provinciei traiane, mulţi romani împreună cu dacii indigeni au rămas pe loc.
1780: Samuil Micu a scris Elementa linguae daco romanae sive valachicae

Grecu Maria 5
1780-1790: Iosif al II-lea, impărat habsburg, îi considera pe români „incontestabil cei mai vechi şi mai
numeroşi locuitori ai Transilvaniei”
1784: Michael Lebrecht (cronicar sas) în timpul răscoalei lui Horea scria că „românii ca urmaşi ai romanilor
sunt cei mai vechi locuitori ai acestei regiuni”.
1787: Edward Gibbon, istoric englez, a scris o istorie a imperiului roman în care arăta că după retragerea
aureliană „a rămas o parte însemnată a locuitorilor ei care mai mare groază aveau de migrare decât de
stăpânitorul got”.
1791: Contele Teleki, preşedintele Cancelariei Aulice a Transilvaniei arăta că „românii sunt locuitorii cei mai
vechi ai Transilvaniei”.
1791: Huszti Andras arăta că „nicio naţiune nu are limba atât de apropiată de cea veche romană ca naţiunea
vlahilor ,ceea ce este semn sigur şi care nu poate înşela că ei sunt în Transilvania urmaşii vechilor coloni
romani”
2
3ROMÂNIA MODERNĂ ȘI ROMANITATEA ROMÂNILOR
a)Context istoric:
2 A doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost dominată de dou mari evenimente:
31. Apariția statului național român, prin unirea Moldovei și Țării Românești (1859);
42. Obținerea Independenței în urma participării României, de partea Rusiei, la războiul împotriva Imperiului
Otoman (1877-1878).
5Este perioada când se impune denumirea statului național, de România, care însemna conștiința
romanității la români. Termenul de România a apărut, se pare, înca din secolul al XIII lea, fiind întalnită la
autorii din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
1843: Mihail Kogălniceanu – într-un discurs a făcut un elogiu lui Decebal, considerat “cel mai însemnat rigă
barbar care a fost vreodată”.
1844: Paul Joseph Schafarik (slavist) afirma că vlahii de la nord şi de la sud de Dunăre au toţi aceeaşi origine
pentru că au luat naştere din amestecul tracilor şi daco-geţilor.
a)Au combătut teoria imigraţionistă:
1860: Bogdan Petriceicu Haşdeu a scris lucrarea Pierit-au dacii în care demonstrează că Şcoala Ardeleană şi
continuatorii ei au făcut o interpretare forţată a izvoarelor istorice. Este primul autor care a luat atitudine faţă de
exagerările Şcolii Ardelene şi faţă de primii imigraţionişti. El a fundamentat teoria circulaţiei cuvintelor arătând
că structura unei limbi nu este dată de numărul brut al cuvintelor ci de circulaţia acestora deoarece sunt cuvinte
aproape uitate sau depozitate în dicţionare, altele însă sunt folosite de nenumărate ori. El a demonstrat că
slavismele se pierd cu desăvârşire printre latinisme arătând că nu se poate construi nici o propoziţie doar cu
cuvinte slave.
1871 – 1876: a apărut dicționarul limbii române la care a contribuit și latinistul August Treboniu Laurian, care
considera că istoria românilor începe de la fondarea Romei și care urmărea să ”purifice limba română pentru a o
apropia cât mai mult de latina originară.”

1884: A.D. Xenopol a scris lucrarea . Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinţei românilor în Dacia traiană în
care foloseşte variate argumente pentru a combate teoria roesleriană şi argumentează teoria romanităţii, bazându-
se pe argumente solide.
1885: Dimitrie Onciul, în Scrieri istorice, considera că poporul român s-a format și la Nord și la Sud de
Dunăre.
1913: Nicolae Densuşianu în Dacia preistorică susţinea că limba dacă şi limba latină nu sunt decât dialecte ale
aceleaşi limbi şi că limba dacă nu datora nimic latinei.
2
3
4Ideea romanității românilor după Marea Unire
a)Context istoric:
2Această dezbatere a fost continuată și după realizarea Marii Uniri din 1918, din cauza faptului că
teritoriile unite după Primul Război Mondial erau revendicate de statele revizioniste (de exemplu, Ungaria
revendica Transilvania). Ideea continuității, legată de afirmarea romanității românilor, dar și de rolul dacilor în
Grecu Maria 6
formarea poporului român, a fost susținută de o nouă generație de slujitori de frunte ai istoriografiei românești
(Gheorghe Brătianu, Constantin C. Giurescu etc). Miza politică pusă în joc a condus la un blocaj în relațiile între
specialiștii români și cei ungari.
După 1918: apare Teoria care susținea pretinsa inferioritate a lumii rurale românești în raport cu ierarhiile
nobiliare maghiare și cu cultura aulică și urbană.
a)Istoricii
1923: Vasile Pârvan a scris Începuturile vieții romane la gurile Dunării, cu numeroase argumente arheologice
ce pun în evidență ideea latinității poporului român.
1926: Vasile Pârvan a scris Getica. În această lucrare pe baza informației literare și arheologice a demonstrat
că românii sunt în cel mai înalt grad și daci și romani.
1935: Constantin Giurescu susnținea ideea că majoritatea locuitorilor Daciei romane au rămas pe loc şi că
romanismul a învins în Dacia pentru că el a câştigat pe autohtoni.
1937: Gheorghe Brătianu a scris O enigmă şi un miracol istoric: – poporul român, în care demonstra că
romanitatea și continuitatea românilor sunt procese reale și nu miracole.
2Istoricii străini care au susţinut romanitatea şi teoria autohtoniei şi continuităţii
3- Theodor Mommsen 5- C. Patsch
4- J. Jung 6- Paul Mackendrick
7
8Istoriografia comunistă și ideea romanității românilor
a)Context istoric:
2În primii ani ai regimului comunist, instaurat după cel de-al Doilea Război Mondial, istoricul oficial al
acestui regim a fost Mihai Roller. În manualul de istorie a României (1947) Roller și colaboratorii săi negau
romanitatea românilor, exagerând rolul elementului slav în etnogeneza românescă. În condițiile în care
comuniștii români s-au depărtat treptat de Uniunea Sovietică, aceste teze au fost abandonate, dar considerându-
se că poporul nostru s-a format numai pe teritoriul țării noastre, din dorința de a sublinia absoluta independență
pe care comuniștii pretindeau că a fost obținută în timpul guvernării lui Nicolae Ceaușescu. În ciuda faptului că
România și Ungaria erau țări socialiste ”frățești”, controversa între istoricii români și cei maghiari în ceea ce
privește continuitatea s-a menținut.
După 1947: apare Teoria stalinistă care sublinia caracterul imperialist al stăpânirii romane în Dacia.
1965: Nicolae Ceauşescu a declanşat o mare operaţiune de reînviere a sentimentului naţional al românilor,
accentuând contribuţia limbii latine şi a civilizaţiei romane la cristalizarea civilizaţiei româneşti.
După 1965: se dezvoltă Teoria autohtoniei și continuității care supraevalua rolul geto-dacilor în etnogeneza
românească
2Denumiri sub care apar românii :
Caesar(101-44 î.Hr.) în lucrarea De bello Gallico menţionează un trib celt volcae aflat la originea denumirii de
vlah. Etnonimul a fost preluat de germani care i-au numit w(a)lach pe toţi vorbitorii de idiomuri romanice.
Valah = roman, gal romanizat.
Biograful apostolului slavilor, Metodie, a aplicat italienilor denumirea de wlach, primită prin filieră germanică.
Slavii au preluat acest termen în secolul al IX-lea când au venit în contact cu lumea germană.
Vlah înseamnă așadar un străin, un neslav de limbă romanica.
2Termenul prin care este menținută populația românească de-a lungul Evului Mediu a cunoscut diferite
variante:
Vlah – bizantinii şi slavii sudici Olah, blach – ungurii
Valachus – catolicii apuseni (umaniştii) Voloh – slavii răsăriteni (Cronica lui Nestor)

Dicţionar:
Continuitatea = vieţuirea neîntreruptă a unui popor în acelaşi spaţiu istoric;
Etnogeneză = proces istoric și lingvistic de formare a unui popor şi a unei limbi; adstrat = totalitatea
elementelor care se adaugă unui idiom (limbă, dialect), după constituirea lui.
Imigraţionism =curent în istoriografie care se opune ideii continuităţii de locuire a poporului român în spaţiul
fostei provincii Dacia, de la formarea sa şi până astăzi.
Grecu Maria 7
Interpretatio romana = fenomen de adoptare a unor divinităţi dacice sub nume romane (Bendis, Zalmoxis).
Limes = sistem de apărare folosit de romani, frontieră romană
Misionar = persoană care propovăduieşte o nouă religie pe un teritoriu.
Protocronism = curent de idei preocupat să pună în valoare prioritatea unor idei, teme etc.
Regat clientelar = regat din afara Imperiului Roman, căruia îi recunoaşte autoritatea în schimbul asigurării
protecţiei.
Romanitate = caracter romanic al unui popor şi al unei limbi; descendenţă, origine romană; totalitatea lumii
romane;
Romanizare = proces istoric complex şi îndelungat prin care civilizaţia romană pătrunde în toate
compartimentele vieţii unei provincii încât autohtonii îşi uită propriul idiom şi învaţă limba latină.;
Şcoala Ardeleană = curent cultural iluminist care susţinea latinitatea şi continuitatea de locuire a românilor pe
teritoriul vechii Daci;
Teoria autohtoniei şi continuităţii = susţine că poporul român şi limba română s-au format în spaţiul
romanităţii răsăritene (daco-moesian), la nord dar şi la sud de Dunăre unde a continuat să vieţuiască până în
zilele noastre;
Teoria imigraţionistă = susţine că poporul român s-a format la sud de Dunăre de unde au trecut în stânga
fluviului iar în secolul XI-XIII în Transilvania. Cel care adezvoltat teoria imigraţionistă a fost Franz Sulzer care
în 1781 a publicat lucrarea “Geschichte des transalpinischen Daciens” (Istoria Daciei transalpine);
Teorie istoriografică = ansamblu de idei care explică desfăşurarea unor evenimente şi procese istorice;
Veterani=ostași romani care, după satisfacerea serviciului militar, aveau o serie de drepturi și libertăți;
Supplex- cerere,plângere, petiție, memoriu

POPOARE ŞI SPAŢII ISTORICE


 Romanitatea românilor în viziunea istoricilor
Grecu Maria 8
514 î.Hr.: Herodot ne dă prima ştire istorică despre geţii dobrogeni
82 -44 î.Hr.: Regatul lui Burebista
44î.Hr.:Deceneu –mare preot şi rege
46 d. Hr.: Dobrogea este anexată la Moesia
82 î.Hr. :În fruntea geto-dacilor se afirmă Burebista, „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”.
87-106: Domnia lui Decebal, apogeul statului dac

87 d.Hr.: Decebal reuneşte formaţiunile neocupate de romani.

87 d.Hr.-Decebal preia tronul regatului dac (numit de N. Iorga „noua confederaţie dacă”).

87: Campania lui Cornelius Fuscus de la Nord de Dunăre

88: Campania lui Tettius Iulianus la Nord de Dunăre, Decebal este înfrânt.
89: Pacea dintre Decebal şi Domiţian prin care Decebal devine client al Romei, în această calitate primea bani
(subsidi), meşteri şi instructori militari.Dacia devine regat clientelar al Romei;
101-102: primul război dacic iniţiat de Traian;
105-106: Al doilea război dacic iniţiat de de Traian;
106: Dacia este cucerită de romani şi transformată în provincie romană.
106-271 d.Hr.- stăpînirea romană în provincia Dacia;
Secolele II-III: datate obiecte paleocreştine
113 -Inaugurarea, la Roma, a Columnei lui Traian, înălţată de Apollodor din Damasc.
117 -Se încheie domnia lui Marcus Ulpius Traianus.
271: A avut loc părăsirea oficială a Daciei romane de către Aurelian
Secolul al III-lea:datată stela funerară de la Căşeiu, jud.Cluj

II-III - Înflorirea vieţii urbane în provincia Dacia.

III –atestate monumentele funerare cu însemne paleocreştine de la Potaissa, Apulum, Micia şi Căşeiu.
271-275 - Împăratul Aurelian retrage armata şi administraţia romană din Dacia.
271-275 - Se încheie a doua etapă a romanizării
275 - Începe ultima etapă a romanizării.
284 - Diocleţian organizează provincia Scythia Minor în Dobrogea.

303-304 - Prin edictele emise de Diocleţian se atinge apogeul reprimării creştinismului în Imperiul Roman.
306-337 - Domnia împăratului Constantin cel Mare.
313: s-a dat Edictul de la Milano de către Constantin cel Mare şi Licinius prin care creştinismul capătă
libertate de cult
Secolul al IV-lea: atestat Donariul de bronz de la Biertan cu inscripţia “Ego Zenovius votum posui”
Secolul al IV-lea: atestat Donariul de bronz de la Biertan cu inscripţia “Ego Zenovius votum posui”
 Secolul al IV- lea Reinstaurarea temporară a autorităţii imperiale la nord de Dunăre în timpul lui Constantin cel
Mare.
 Secolul al IV-lea: Eutropius afirmă că Dacia a fost secătuită de bărbaţi; au fost aduși coloniști din toată lumea
romană
Secolul al IV –lea: Este atestată Basilica de la Slăveni;

Secolul al IV-lea: atestat Donariul de bronz de la Biertan cu inscripţia “Ego Zenovius votum posui”
Secolul VI -Crucea de aur de la Histria;

392: Teodosius I înlătură cultele păgâne, creştinismul devine religie de stat.

Secolele IV-V : creştinare masivă a daco-romanilor
602 – slavii au rupt limesul dunărean (frontieră) şi trec masiv la Sud de Dunăre, rupând romanitatea carpato-
balcanică în două.
Secolele III – VIII: a avut loc marea migraţie;
Sec.IV-VIII – limba latină vulgară, vorbită de daco –romani , s-a transformat într-o limbă protoromână;
610 (secolul al VII-lea): Limba greacă a devenit limbă oficială în imperiul bizantin;

Grecu Maria 9
Sec.VII – XI: datate descoperirile de la Brateiu ( Sibiu), Alba Iulia şi Poian (Covasna) dovedesc
continuitatea de locuire a românilor pe teritoriul pe care ei sau format.
Secolul al VII-lea: Tratat militar bizantin, Strategikon, scris de împaratul bizantin;
Secolul al VIII-lea: S-a desăvârşit etnogeneza românească;
VIII-IX - Cultura Dridu evidenţiază încheierea, în linii generale, a procesului de formare a poporului român .

sec.VII-XI - La Brateiu, Poian şi Alba Iulia sunt atestate obiecte aparţinând autohtonilor romanici nord-
dunăreni.
Secolele IX-X: Limba slavonă a devenit limbă liturgică în biserică şi limbă de cancelarie în evul mediu în
Ţările Române(secolele XIV-XV)
971: Imperiul Bizantin şi-a reinstaurat stăpânirea romană la Dunărea de Jos organizând Thema Paristrion
(Paradunavon, Dobrogea)
Secolul al IX-lea : Geographia armeană a lui Moise Chorenati menţionează o primă ţară românească – Ţara
Balak (Valahia).
Secolu al IX -lea: cea mai veche cronică turcă Ogüzname menţionează o ţară românească Ulak-ili situată
probabil la Est de Carpaţi, unde tradiția istorică localizează Țara Sipenițului, în anul 1000.
912-959: împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul în lucrarea sa “Despre administrarea
imperiului” denumeşte poporul român cu termenul de romani spre a-l deosebi de bizantini denumiţi cu termenul
de romei (“aceştia se mai numesc şi romani pentru că au venit din Roma şi poartă acest nume până în ziua de astăzi”)
980: Prima menţiune a împăratului Vasile al II-lea Macedoneanul despre vlahi, termen prin care era
denumită vechea populaţie românească
1020: A doua menţiune a lui Vasile al II-lea Macedoneanul despre vlahi.
Mijlocul secolului al XI-lea: Gardizi, geograf persan, în Podoaba istoriilor îi aşează pe români într-un spaţiu
cuprins între Dunăre şi un munte mare, probabil Munţii Carpaţi.
Sfârşitul secolului al XI-lea: Kekaumenos (cronicar bizantin) în Sfaturi şi povestiri îi menţioneză pe vlahii
sud-dunăreni care trăiau in apropierea Dunării şi pe râul Saos (Sava).
1167: Ioan Kynnamos, secretar al împăratului bizantin Manuel Comnenului, în lucrarea Epitome afirma
despre vlahi “se zice că sunt veniţi de mult din Italia“ .
1197 – 1207: În corespondenţa dintre Ioniţă cel Frumos şi papa Inocenţiu al III-lea, ideea romanităţii
românilor ocupă un loc central (izvor occidental).
Secolul al XII-lea: Cronica lui Annonymus - Gesta Hungarorum (Faptele Ungurilor) scrisă în timpul lui Bela
al III afirma că la sosirea lor ungurii au găsit în Pannonia slavii, bulgarii si blachii, adică “păstorii romanilor”.
Acest izvor istoric este cea mai amplă relatare despre români la începuturile evului mediu în Transilvania
(secolele IX-X).
Secolul al XII-lea: Cronica lui Nestor ne arată că la trecerea lor prin Carpații Păduroși, spre Pannonia,
ungurii i-au găsit acolo pe români(volohi) și pe slavi. (izvor rus)
Secolul al XIII- lea: Cronicarul maghiar Simon de Kéza în Gesta hunnorum et hungarorum afirma că
românii erau în Pannonia la venirea hunilor, iar în vremea lui Attila romanii locuitori ai oraşelor (civitas) s-au
înapoiat în Italia dar “vlahii care au fost păstorii şi agricultorii acestora au rămas de bună-voie în Pannonia ; Admite
explicit prezenţa ,,vlahilor,, romanilor în bazinul Dunării înainte de cucerirea lui Arpad sau chiar de cea a lui
Attila.
Secolul al XIV-lea: s-au constituit statele medievale româneşti
Sfârşitul secolului al XIV-lea: turcii au ajuns la Dunăre.
Sfârşitul secolului al XIV-lea – începutul secolul al XVI-lea: în Europa s-a manifestat umanismul.
1380-1459: Poggio Braciolini a fost primul umanist italian care afirmă originea romană a poporului român. El
confirmă continuitatea elementului romanic în ţările române şi originea latină a limbii române. Si-a cules
informațiile din spațiul românesc.
1392-1463: Flavio Biondo, secretar apostolic, afirma despre românii cu care se întâlnise la Roma că “invocau
cu mândrie originea lor romană”.
1405-1464: Enea Silvio Piccolomini, viitorul Papa Pius al II-lea (1458-1464) a introdus în circuitul ştiinţific
ideea originii romane a poporului român. El şi-a cules afirmaţiile de la misionari franciscani şi dominicani.
1423-1490: Laonic Chalcocondil, grec stabilit în Italia după cucerirea Constantinopolului cunoştea originea
romană a românilor, numindu-i daci pe cei de la nord de Dunăre şi vlahi pe cei de la sud de Dunăre. El a fost
primul care după gândirea medievală revine la teoria elină (greacă) care identifica limba cu neamul.
Grecu Maria 10
1434 – 1503: Antonio Bonfini, umanist care a trăit la curtea regelui maghiar Matei Corvin a scris o lucrare
“Decadele” în care afirma că din “legiunile şi coloniile duse în Dacia de Traian şi ceilalţi împăraţi romani s-au tras
românii”.
1437-1496 : Fillippo Buonaccorsi, consilier la curtea poloneză a jagellonilor, a călătorit în Moldova unde
cunoscându-i pe localnici menţiona “ descendenţa românilor din coloniştii romani”
1453: turcii au cucerit Constantinopolul
Sec.XV-XVI: umaniştii Johannes Leunclavius,Antonio Bnfinius, Francesco dela Valle Explică romanitatea
românilor;
1493-1568: Nicolaus Olahus (Nicolae Românul) a scris în 1536 Hungaria. Este primul umanist român care
susţine unitatea de neam, de limbă şi religie a românilor,argumentându-le prin originea lor comună.
1501: este publicată lucrarea Cosmografia, a lui Enea Silvio Piccolomini.
1504-1574: Anton Verancsics, umanist dalmat, a scris lucrarea Descrierea Transilvaniei, Moldovei şi Ţării
Româneşti (1549) în care confirmă existenţa unei constiinţe a descendenţei latine a românilor.
1508: este introdus tiparul în Ţările Române
1514: A avut loc Conciliul de la Lateran în care Jan Laski,episcop de Gnezno, afirmă originea romană a
românilor din Moldova “căci ei spun că sunt oşteni de odinioară ai romanilor”.
1532: Francesco della Valle a scris prima propoziţie în limba română “Şti rominest”
1536: Nicolaus Olahus (Nicolae Românul) a scris Hungaria-,,românii sunt descendenţii coloniştilor romani.’’
1542: Johannes Honterus, originar din Brașov a întocmit o hartă în care a trecut numele de Dacia pentru
întregul teritoriu locuit de români.
Începutul secolului XVI: asistăm la politizarea ideii romanităţii românilor, la afirmarea scrisului în limba
română și la europenizarea ideii romanității românilor.
1565-1612: Ştefan (Istvan) Szamosközy, istoric maghiar cu studii umaniste la Padova şi Heidelberg afirmase
iniţial că românii sunt urmaşii coloniştilor romani. După 1600, când Mihai Viteazul a realizat prima unire
politică, îşi schimbă convingerile arătând că românii “nu mai înrudiţi şi nici urmaşii romanilor”, deoarece
aceștia au fost mutați la sudul Dunării în vremea împăratului Gallienus.
1570-1647: Nicolae Istvanffy – istoric și diplomat al împăratului Rudolf al II-lea, nu considera că românii ar
amenința stirbirea privilegiilor tradiționale ale națiunii maghiare.
1570: Diaconul Coresi a tipărit Psaltirea, prima afirmare a limbii literare române.
1597-1639 : Martin Opitz recunoștea originea romană a poporului roman, considerând că limba română este
cea mai apropiată de latină dintre limbile romanice.
1643-1687: comitele saşilor Valentin von Frankenstein a identificat originea romană a românilor şi a dus la
eliminarea confuziei dintre daci şi goţi.
1679-1747 : Braşoveanul Martin Schmeitzel a contribuit cel mai mult la răspândirea în afara mediului
românesc la teoria originii romane a românilor. El a fost profesor la Universitatea din Halle.
1666: L. Toppeltinus și J. Tröster l-au combătut pe Szamoskozy. J. Tröster afirma că “românii de azi ce
trăiesc în Țara Românească și Moldova și munții Transilvaniei nu sunt decât urma șii legiunilor romane, deci
“cei mai vechi locuitori ai acestei țări”.
 1666: Cronica lui Ioan Lucius (Lučič) scrisă la Amsterdam
 1699 și 1701: Diplomele unirii cu Biserica Romei
1744: Inochentie Micu Klein – a elaborat Supplex Libellus în care susţine drepturile politice pe baza
întâietăţii şi vechimii românilor.
1778: Benkö Josef în lucrarea „Transilvania sive magnus Transilvaniae Principatus” arată că la abandonarea
provinciei traiane, mulţi romani împreună cu dacii indigeni au rămas pe loc.
1780: Samuil Micu a scris Elementa linguae daco romanae sive valachicae
1781: Franz Sulzer a publicat lucrarea “Geschichte des transalpinischen Daciens” (Istoria Daciei
transalpine)în care dezvoltă teoria imigraționistă. A susținut că românii nu au origine romanică și că s-au format
ca popor în Peninsula Balcanică,undeva în Moesia sau Tracia. Aici au adoptat creștinismul și în secolul al XIII-
lea au imigrat la nord de Dunăre.
1780-1790: Iosif al II-lea, impărat habsburg, îi considera pe români „incontestabil cei mai vechi şi mai
numeroşi locuitori ai Transilvaniei”
1784: Michael Lebrecht (cronicar sas) în timpul răscoalei lui Horea scria că „românii ca urmaşi ai romanilor
sunt cei mai vechi locuitori ai acestei regiuni”.

Grecu Maria 11
1787: Edward Gibbon, istoric englez, a scris o istorie a imperiului roman în care arăta că după retragerea
aureliană „a rămas o parte însemnată a locuitorilor ei care mai mare groază aveau de migrare decât de stăpânitorul got”.
1791: Contele Teleki, preşedintele Cancelariei Aulice a Transilvaniei arăta că „românii sunt locuitorii cei mai
vechi ai Transilvaniei”.
1791: Huszti Andras arăta că „nicio naţiune nu are limba atât de apropiată de cea veche romană ca
naţiunea vlahilor ,ceea ce este semn sigur şi care nu poate înşela că ei sunt în Transilvania urmaşii vechilor
coloni romani”
1791: Şcoala Ardeleană a elaborat Supplex Libellus Valachorum, primul program politic modern al românilor
în care susţineau drepturile politice ale românilor aducând ca argument ideea romanităţii românilor. Pentru a
pune în evidenţă originea nobilă pur romană a românilor, ei au susţinut că geto-dacii au fost exterminaţi în cele
două războaie dintre Decebal și Traian. Apare astfel teoria puristă (latinistă).
Secolul al XVIII-lea: etnogeneza românească a devenit o problemă politică.
1808: Gheorghe Şincai a scris Hronica românilor şi a mai multor neamuri
1812: Petru Maior a scris Istoria pentru începuturile românilor în Dacia
1816: Daniel Philippide – Scrieri istorice
1818: Dionisie Fotino – Istoria vechii Daciei
1863: generalizarea alfabetului latin în timpul lui Cuza
1867: instaurarea dualismului austro-ungar
1843: Mihail Kogălniceanu – într-un discurs a făcut un elogiu lui Decebal, considerat “cel mai însemnat rigă
barbar care a fost vreodată”.
1844: Paul Joseph Schafarik (slavist) afirma că vlahii de la nord şi de la sud de Dunăre au toţi aceeaşi origine
pentru că au luat naştere din amestecul tracilor şi daco-geţilor.
1860: Bogdan Petriceicu Haşdeu a scris lucrarea Pierit-au dacii în care demonstrează că Şcoala Ardeleană şi
continuatorii ei au făcut o interpretare forţată a izvoarelor istorice. Este primul autor care a luat atitudine faţă de
exagerările Şcolii Ardelene şi faţă de primii imigraţionişti. El a fundamentat teoria circulaţiei cuvintelor
 1868 - Apare lucrarea lui Roesler Dacien und Romanen (Dacii şi romanii).

1871 – 1876: a apărut dicționarul limbii române la care a contribuit și latinistul August Treboniu Laurian, care
considera că istoria românilor începe de la fondarea Romei și care urmărea să ”purifice limba română pentru a o
apropia cât mai mult de latina originară.”
În 1871, Robert Röesler în lucrarea “Studii româneşti” publicată la Leipzig a sistematizat teoria
imigraţionistă
după 1871- Istoricii şi lingviştii români M. Kogălniceanu, A.D. Xenopol, B.P. Haşdeu, Gr. Tocilescu demonstrează
şubrezenia argumentelor imigraţioniste;
1884: A.D. Xenopol a scris lucrarea . Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinţei românilor în Dacia traiană în
care foloseşte variate argumente pentru a combate teoria roesleriană şi argumentează teoria romanităţii, bazându-
se pe argumente solide.
1885: Dimitrie Onciul, în Scrieri istorice, considera că poporul român s-a format și la Nord și la Sud de
Dunăre.
1913: Nicolae Densuşianu în Dacia preistorică susţinea că limba dacă şi limba latină nu sunt decât dialecte
ale aceleaşi limbi şi că limba dacă nu datora nimic latinei.
Secolul al XIX-lea: s-a constituit limba literară română.
După 1918: apare Teoria care susținea pretinsa inferioritate a lumii rurale românești în raport cu
ierarhiile nobiliare maghiare și cu cultura aulică și urbană.
1923: Vasile Pârvan a scris Începuturile vieții romane la gurile Dunării, cu numeroase argumente
arheologice ce pun în evidență ideea latinității poporului român.
1926: Vasile Pârvan a scris Getica. În această lucrare pe baza informației literare și arheologice a demonstrat
că românii sunt în cel mai înalt grad și daci și romani.
1935: Constantin Giurescu susnținea ideea că majoritatea locuitorilor Daciei romane au rămas pe loc şi că
romanismul a învins în Dacia pentru că el a câştigat pe autohtoni.
1936-1939 - Nicolae Iorga publică Istoria românilor;

1937: Gheorghe Brătianu a scris O enigmă şi un miracol istoric – poporul român, în care demonstra că
romanitatea și continuitatea românilor sunt procese reale și nu miracole
Grecu Maria 12
După 1947: apare Teoria stalinistă care sublinia caracterul imperialist al stăpânirii romane în Dacia.
1965: Nicolae Ceauşescu a declanşat o mare operaţiune de reînviere a sentimentului naţional al românilor,
accentuând contribuţia limbii latine şi a civilizaţiei romane la cristalizarea civilizaţiei româneşti.
După 1965: se dezvoltă Teoria autohtoniei și continuității care supraevalua rolul geto-dacilor în
etnogeneza românească
 1968 - Alexandru Rosetti publică Istoria limbii române.

1972 – Adolf Ambruster Romanitatea românilor.Istoria unei idei.

1996 – Lucian Boia – Istorie şi mit în istoria românilor


Grecu Maria 13