2019 – Anul omagial

al satului românesc

Fericitul Augustin

Despre sfânta feciorie

Despre binele văduviei

CARTE TIPĂRITĂ CU BINECUVÂNTAREA

PREAFERICITULUI PĂRINTE
DANIEL
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Traducere din limba latină,

introducere și note de Anca Meiroșu

EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC

ȘI DE MISIUNE ORTODOXĂ
BUCUREȘTI - 2019
 Cuvânt înainte

Constituind o operă de o vastă respirație, numeroasele

scrieri ale Fericitului Augustin reprezintă mărturia devoţiu-
nii sale religioase, dar şi a dorinţei de a împărtăşi semenilor
o serie de valori pe care le consideră fundamentale în viaţa
unui creştin. Dintre lucrările autorului, poate că cele care,
de-a lungul timpul, s-au bucurat de cea mai mare atenţie şi
de o analiză aprofundată sunt Despre cetatea lui Dumnezeu,
Confesiuni şi Solilocvii. Dar geniul creator al autorului se
descoperă şi în alte scrieri, de întinderi mai mici, a căror
tematică ţinteşte probleme de ordin moral şi social, valabile
până astăzi. Despre sfânta feciorie şi Despre binele văduviei
reprezintă două astfel de exemple. Elogiind două tipuri
de conduită creştină îmbrăţişate de un număr restrâns de
credincioși, ele îşi caută permanent un punct de sprijin în
Sfintele Scripturi. Adaptarea textului biblic la cerinţele dis-
cursului teologic se realizează cel mai adesea prin propune-
rea şi reluarea aceloraşi pasaje în scopul clarificării semni-
ficaţiei lor. În spatele acestei strategii stă grija ca o anumită
idee să nu fie înţeleasă greşit sau răstălmăcită, cum se întâm-
plă în cazul ereticilor.
6 Cuvânt înainte

Despre sfânta feciorie este o invitaţie la o existenţă asce-

tică, aleasă de bunăvoie, dar care, odată aleasă, va trebui
respectată până la sfârşitul vieţii. Asumarea unei aseme-
nea responsabilităţi atrage după sine cultivarea neîncetată
a virtuţilor, un proces lung şi ostenitor, dar demn de cinste,
aici şi în ceruri. Fecioria reprezintă un dar de la Dumnezeu,
aşa cum este şi căsătoria. Chiar dacă autorul le aşază ade-
sea faţă în faţă, nu face niciodată acest lucru cu scopul de a
minimaliza importanţa pe care fiecare o are, în felul ei, în
viaţa omului. Cu atât mai mult cu cât harul divin lucrează
în om atât în vederea respectării jurământului de celibat,
în cazul fecioriei, cât și a jurământului conjugal, în cazul
căsătoriei.
Despre binele văduviei abordează problema căsăto-
riei care se încheie în mod tragic cu moartea bărbatu-
lui. Legitimitatea încheierii unei noi căsătorii este tratată
cu obiectivitate, lăsând suficient spaţiu pledoariei pentru
acceptarea jurământului de castitate. Fericitul Augustin cre-
ionează profilul moral al văduvelor prin modelele biblice pe
care le vehiculează. Plasarea accentului asupra trăsăturilor
de caracter care trebuie modelate şi a normelor de condu-
ită aplicabile în comunitate constituie centrul de greutate
al lucrării. Nu în ultimul rând, critica la adresa pelagienilor,
care neagă puterea harului lui Dumnezeu în binefacerile pe
care le dăruieşte omului, oferă prilejul unei discuţii pe mar-
ginea liberului arbitru.
Prin subiectele la care fac referire, Despre sfânta fecio-
rie şi Despre binele văduviei se intersectează cu alte opere
 Cuvânt înainte 7

ale autorului, Despre folosul căsătoriei sau Despre căsăto-

rie şi pofta păcătoasă. Toate condamnă traiul desfrânat şi
practicarea adulterului, promovând o existenţă în acord
cu învăţătura divină. Dintre toate virtuţile pe care o astfel
de existenţă le pretinde, cea mai lăudabilă este de departe
smerenia, adică recunoaşterea limitelor, a fragilităţii şi vre-
melniciei omului.

Editura Institutului Biblic

și de Misiune Ortodoxă
 Introducere

1. Fericitul Augustin. Repere biografice

Aurelius Augustinus, fiul lui Patricius, decurion, şi al

Monicăi, creştină practicantă, s-a născut pe 13 noiembrie 354,
într-o duminică, la Thagaste, în Numidia (Nordul Africii).
Părinţii săi l-au îndreptat spre învăţătură încă din fragedă
copilărie. Până în 365, Fericitul Augustin urmează cursurile
unei şcoli locale. Mai apoi studiază retorica la Madaura şi
Cartagina. În 369 se întoarce acasă. Un concetăţean mărini-
mos pe nume Romanianus, care avea să devină unul dintre
prietenii săi de încredere, îi întrezăreşte potenţialul şi îi oferă
o sumă de bani pentru a-şi putea continua studiile. În acelaşi
scop, Fericitul Augustin mai primeşte şi o parte din agoni-
seala de-o viaţă a tatălui. În 370, susţinut financiar, Fericitul
Augustin ajunge la Cartagina, unde îşi va desăvârşi pregătirea.
Aici o întâlneşte pe cea care îi va rămâne alături cincisprezece
ani şi de la care va avea şi un fiu, Adeodatus. Se pare că în
aceeaşi perioadă îşi pierde tatăl, pe Patricius.
Devenit profesor de retorică, Fericitul Augustin se va de-
dica lecturii şi interpretării operelor păgâne. De unii dintre
autorii canonici va rămâne ataşat până la sfârşitul vieţii, ca,
10 introducere

de exemplu, de Cicero, din convingerea că opera lui este un

nesecat izvor de înţelepciune. Mai cu seamă lectura dialogu-
lui ciceronian Hortensius îi va deschide apetenţa pentru medi-
taţia filosofică. Anul 373 marchează adeziunea la maniheism,
în calitate de auditor. Nouă ani mai târziu, după completa-
rea studiilor, va reveni la Thagaste cu gândul de a deschide o
şcoală de retorică, intenţie ca se va materializa în 376. Tot la
Thagaste îşi redactează prima lucrare de estetică, De pulchro et
apto, care nu ni s-a păstrat.
În 383 îl întâlneşte pe oratorul maniheu Faustus, dar se
simte decepţionat de slaba lui forţă argumentativă. În acelaşi
an, cu ajutorul unor cunoştinţe, Fericitul Augustin îşi încearcă
norocul de a preda la Roma, însă pentru scurtă vreme. Anul
384 îl găseşte la Mediolanum, profesând într-o şcoală de
retorică. Este perioada lecturilor masive de factură neoplato-
nică. Îl întâlneşte pe Sfântul Ambrozie, ascultă predicile lui
şi, în 386, decide să se convertească la creştinism. Mama sa îl
vizitează la Mediolanum şi rămâne acolo pentru o bucată de
timp. Fericitul Augustin se desparte de tânăra cu care trăise
fără a fi căsătorit, păstrând în grija sa pe Adeodatus, copilul
născut din această legătură neoficializată. În 387, atât el cât şi
Adeodatus sunt botezaţi de către Sfântul Ambrozie.
La scurtă vreme, îşi dă demisia de la catedră și se mută
împreună cu mama sa şi cu Adeodatus în casa unui amic pe
nume Verecundus, la Cassiciacum. Aici se dedică totalmente
scrisului. Acum prind contur: Contra academicos, Soliloquia,
De vita beata. Tot în 387 survine moartea mamei sale, iar
doi ani mai încolo, cea a lui Adeodatus. Copleşit de durere,
Fericitul Augustin se retrage la Thagaste. Seria dialogurilor
 introducere 11

filosofice se îmbogăţeşte acum cu: De immortalitate animae,

De quantitate animae, De libero arbitrio. În 391 devine sluji-
tor al Domnului, punând bazele unei comunităţi monastice la
Hippona. În 395 este numit oficial episcop de Hippona, după
dispariţia lui Valerius. În încercarea de a ţine piept donatiş-
tilor, pelagienilor şi arianilor, compune celebrele Confessiones
(397-401) şi De civitate Dei (412-426). Pe 28 august 430 se
stinge la Hippona.

2. Opera

Fericitul Augustin este unul dintre cei patru Doctori

ai Bisericii Apusene, alături de Sfântul Grigorie cel Mare,
Fericitul Ieronim şi Sfântul Ambrozie. El a alcătuit o operă
imensă şi a întreţinut o corespondenţă impresionantă. Un
simplu inventar ne conduce la peste o sută de titluri de cărţi,
la care se adaugă peste două sute de scrisori şi aproape patru
sute de predici. În ansamblu, creaţia sa se revendică de la linia
filosofiei antice, peste care se suprapune tradiţia iudeo-creş-
tină. Comentariile pe marginea textului biblic realizate de
Fericitul Augustin respiră aerul maieuticii şi contribuie atât la
difuzarea sfintelor învăţături, cât şi la înţelegerea lor adecvată.
În plus, prin punerea retoricii în slujba teologiei, aceste texte
demonstrează necesitatea existenţei unui dialog permanent
între cuvânt şi simţire. De altfel, între perioada în care autorul
nostru îşi completează studiile, nutrind o carieră de profesor,
şi perioada afirmării sale ca scriitor prolific nu este decât un
pas, un pas decisiv marcat de convertirea sa. Este evident că
12 introducere

încrederea într-o misiune personală prinde vigoare pe măsura

îmbogățirii experienţei sale de viaţă, studiul retoricii nerepre-
zentând decât preambulul necesar unei activităţi înălţătoare
care avea să-i aducă recunoaşterea peste veacuri.
O secţiune consistentă a acestor lucrări este reprezentată de
predicile morale care abordează tema ascezei creştine, sub dife-
ritele ei manifestări. Ele înseamnă mai mult decât prezentarea
şi apărarea unor teorii. Fericitul Augustin îndulceşte ariditatea
unui discurs sentenţios prin blândeţea pe care o arată faţă de
condiţia firavă, dar zbuciumată, a firii umane. Ideea că existenţa
este încercată în orice clipă de ispită este secondată de nădejdea
că omul o poate birui prin autodisciplină şi ajutor divin. Nu
este obligatoriu ca omul să urmeze un anumit drum de cinste
(el poate lua forma celibatului, a căsătoriei sau a văduviei în
curăţie), dar, de îndată ce l-a ales şi l-a făgăduit Domnului, nu
se mai poate face cale întoarsă. Această imagine exaltă virtuţile
omului, dar îl şi responsabilizează enorm, indicându-i prăpas-
tia în care se rostogoleşte dacă abdică de la ele. Totuşi pericolul
acestei rostogoliri poate fi îndepărtat prin menţinerea flăcării
aprinse a credinţei. De aceea, teama nu îşi are aici locul, ci ati-
tudinea prevăzătoare provenită din respectarea cuvântului dat.
Simplitatea caracterizează vocabularul operelor morale,
care, indiferent că îmbracă forma unui tratat sau a unei scrisori,
trebuie să atingă coarda sensibilă a cititorului. Din loc în loc
totuşi transpar suav prin ţesătura lor figurile de stil, în fruntea
seriei situându-se metafora, comparaţia, antiteza sau aliteraţia.
Autorul ne învaţă astfel că în tratarea unei teme spirituale şi,
prin extensie, în orice altă situaţie de comunicare, trebuie să
avem grijă nu doar ce spunem, ci mai ales cum spunem. Punctul
 introducere 13

forte al retoricii augustiniene constă în întoarcerea subiectului

pe toate părţile, printr-o distanţare egală de centrul potenţialei
sale semnificaţii tari, manifeste. Această metodă este menită
să-i confere vorbitorului perspectiva unei analize nepărtini-
toare. Se întâmplă arareori ca, după ce prezintă toate motivele
în favoarea punctului său de vedere, Fericitul Augustin să lase
deschisă portiţa unei eventuale replici venite din partea criti-
cilor săi, dar cu condiţia ca aceasta să fie întotdeauna înteme-
iată pe Cuvântul Sfânt. Este însă de-a dreptul imposibil ca, în
postura de lector perspicace al Bibliei, autorul nostru să nu fi
absorbit întreaga substanţă a mesajului pe marginea unui anu-
mit subiect şi să rămână astfel îndatorat auditoriului său.
Subiectele abordate de predicile morale augustiniene
semnalează faptul că, la sfârşitul secolului al IV-lea, în soci-
etatea romană se simte nevoia unei primeniri spirituale.
Concubinajul şi desfrânarea trădează boli grele ale caracteru-
lui, precum lăcomia, mândria, oportunismul. În acest moment
istoric, în care coordonatele geografice se diluează, iar instabi-
litatea politică se accentuează, cetăţeanul roman trebuie să-şi
dezvolte abilităţi noi de adaptare. Dar pentru aceasta trebuie
să se desprindă de lanţurile acestei lumi, să renunţe la sine şi
să înveţe să trăiască aşa cum Îi place lui Dumnezeu.

3. Mesajul Fericitului Augustin

în Despre sfânta feciorie

La foarte scurt timp după terminarea lucrării intitulate

De bono coniugali (Despre folosul căsătoriei), în 401, Fericitul
14 introducere

Augustin avea să se dedice unei alte teme de o însemnătate

majoră pentru societatea secolului al V-lea. De sancta vir-
ginitate (Despre sfânta feciorie) apare în acelaşi an cu prede-
cesoarea sa, beneficiind de alura sobră şi condensată a unui
tratat moral. Învăluindu-şi opera într-un limbaj accesibil, cu
multiple preluări din Sfintele Scripturi, Fericitul Augustin îşi
propune să echilibreze balanţa în dilema care scindase oame-
nii Bisericii: în ce fel trebuie privit raportul dintre căsătorie
şi feciorie, care dintre ele este mai merituoasă, cum anume
influenţează ele drumul omului pe pământ sau prin ce se
deosebeşte răsplata uneia de a celeilalte în lumea de dincolo?
Pe de o parte, Fericitul Augustin găsea periculos radicalis-
mul lui Iovinianus, care, în 390, desfiinţa supremaţia fecioriei
asupra căsătoriei, nivelând astfel diferenţele dintre ele. Pe de
altă parte, el nu împărtăşea nici poziţia Fericitului Ieronim,
care, elogiind celibatul, umbrea însemnătatea căsătoriei. Ca
atare, adoptarea lucidă a unei poziţii de mijloc, împăciuitoare
în descrierea ambelor idealuri de viaţă creştinească, ambele
lucrări de bine, ambele demne de laudă, ambele posibile prin
harul lui Dumnezeu, constituie primul pas pe care Fericitul
Augustin îl face în tratarea subiectului. Meandrele discursu-
lui său încep să se contureze în momentul departajării între
„bine” şi „mai bine”, „demn de laudă” şi „mai demn de laudă”,
departajare care se încheie previzibil în favoarea fecioriei.
Această permanentă pendulare între cele două planuri con-
feră supleţe moralei creştine, modelând aspiraţiile credincio-
sului. Totodată, instaurarea unui sistem ordonat al virtuţilor
corespunde exigenţei de antrenare permanentă a smereniei,
noţiune-cheie în cadrul ideologiei augustiniene.
 introducere 15

Despre sfânta feciorie este împărţită în două secţiuni, din-

tre care prima plasează accentul pe împodobirea cu virtuţi a
sufletului fecioresc (1.1.-30.30.), iar cea de-a doua se axează
pe grija de a nu aluneca în păcatul mândriei şi pe căutarea
neîntreruptă a cuvântului lui Dumnezeu (31.31.-52.53.).
Un şir nesfârşit de pasaje biblice, aceleaşi care reprezentaseră
suportul alegaţiilor lui Iovinianus, însoţesc pas cu pas comen-
tariile autorului. Ca un bun pedagog, Fericitul Augustin oferă
acestora o interpretare adecvată, pornind de la nivelul unei
lecturi de bază şi continuând cu subînţelesurile lor. Acest pro-
ces de neîntreruptă căutare conduce la definirea convingerilor
proprii în lumina credinţei, ştiut fiind faptul că însuşi Fericitul
Augustin s-a confruntat pe parcursul vieţii cu dorinţa simul-
tană de a se căsători şi de a rămâne în celibat.
Simbolul fecioarei prin excelenţă rămâne Sfânta Fecioară
Maria, a cărei conduită omenească în trup şi în duh concen-
trează esenţa idealului spre care tind şi trebuie să tindă o parte
din femeile tinere. Răsplata acestora nu ţine doar de lumea
aceasta, ci mai ales de viaţa viitoare, care, graţie strădaniei pe
care o depun aici, se va suprapune fericirii veşnice (27.27).
Aşa cum autorul va lăsa de înţeles şi în Despre binele vădu-
viei, foarte importante în cultivarea unui anumit stil de viaţă
merituos sunt: lupta (pugna) permanentă cu ispita, perseve-
renţa (perseverantia) în rugăciune şi în buna purtare, conşti-
entizarea darului (donum) primit de la Dumnezeu, păstrarea
(conservatio) şi sporirea (amplificatio) lui prin efort continuu.
Închide acest cerc pilda care se dă mai departe semenilor,
adică încurajarea lor în îmbrăţişarea unui etalon de viaţă
creştină, practicabil prin renunţarea la toate cele lumeşti. În
16 introducere

acest caz, voinţa celuilalt (libertas voluntatis) este importantă,

dar ea dă roade numai susţinută de harul divin (gratia Dei).
Fericitul Augustin atenţionează că, deşi fecioria este „mai
bună” decât căsătoria, ea este totuşi surclasată de disponi-
bilitatea omului pentru martiriu (martyrium). Lucrurile se
complică aici pentru că se întâmplă adesea ca fecioarele să
nu meargă până la capăt în devoţiunea lor pentru Domnul,
în vreme ce unele persoane căsătorite sunt pregătite să o facă
(46.46.-47.47.).

4. Mesajul Fericitului Augustin

în Despre binele văduviei

De bono viduitatis (Despre binele văduviei) a fost com-

pusă în 414 şi ia forma unei scrisori adresate unei nobile pe
nume Anicia Iuliana. Exponentă a celebrei dinastii Anicia,
după dispariţia soţului ei, Hermogenianus Olybrius, aceasta
a făcut jurământ de castitate în văduvie, consacrându-şi viaţa
lui Dumnezeu. În 410, la jefuirea Romei, Anicia Iuliana a
plecat împreună cu fiica ei, Demetrias, şi cu soacra, Anicia
Faltonia Proba, creştină practicantă, spre Cartagina. Aici l-au
întâlnit pe Fericitul Augustin. Influenţată de predicile ţinute
de acesta, în 413, când avea doar cincisprezece ani, Demetrias
a depus jurământ de feciorie. În scrisorile pe care Fericitul
Augustin i le trimite Aniciei Iuliana, el îi oferă sfaturi de cre-
dinţă în parcurgerea drumului ales. În ele vor răzbate însă
şi îndrumări privitoare la misiunea lui Demetrias. Tânăra
fecioară se va bucura atât de prietenia Fericitului Augustin,
 introducere 17

cât şi a altor oameni ai Bisericii precum Fericitul Ieronim, cu

care va dezvolta o corespondenţă bogată, sau Pelagius, care a
compus Epistula ad Demetriadem.
Prima parte a lucrării Despre binele văduviei este dedi-
cată meritelor văduvelor consacrate, deşi în paralel se face
constant referire la meritele sfintelor fecioare sau la meritele
persoanelor căsătorite, care trăiesc în curăţie (1.1.-16.20.). A
doua parte a lucrării are caracter exortativ, îmbiind la desco-
perirea darurilor primite de la Dumnezeu, daruri care diri-
jează voinţa omului înspre facerea voinţei lui Dumnezeu
(16.20-23.29). Atât în prima, cât şi în a doua parte a lucrării
apar menţiuni privitoare la virtuţile dobândite prin interme-
diul ascezei, indiferent că aceasta îmbracă forma văduviei sau
a fecioriei. Răbdarea (patientia), smerenia (humilitas), bunul
nume (fama) în sensul exemplului curat oferit celorlalţi încu-
nunează profilul unui slujitor al Domnului, care îşi sprijină
semenii: „Pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai îna-
intea Domnului, ci şi înaintea oamenilor”1. Iubirea pentru
aproapele revine cu obstinație, semnalând o îndatorire creş-
tinească de fond ce trece dincolo de hotarele oricărui tip de
existenţă, ascetică sau nu. Îndemnul la rugăciune şi la perse-
verenţă în depăşirea dificultăţilor care se ivesc în urma depu-
nerii jurământului de castitate în văduvie colorează în­tr-o
notă optimistă perspectiva mântuirii mult sperate.

1
2 Corinteni 8, 21.
 Notă asupra ediţiei

Prezentul volum cuprinde tălmăcirile a două dintre ope-

rele morale ale Fericitului Augustin: De sancta virginitate
(Despre sfânta feciorie), compusă în anul 401, şi De bono vidu-
itatis (Despre binele văduviei), compusă în 414. Ele vin în
completarea seriei deschise cu traducerea în limba română,
din acelaşi autor, a lucrărilor De bono coniugali şi De nuptiis et
concupiscentia (Fericitul Augustin, Despre folosul căsătoriei.
Despre căsătorie şi pofta păcătoasă, traducere din latină de Anca
Meiroşu, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă,
Bucureşti, 2015). Prin repropunerea unor texte apărute cu şai-
sprezece secole în urmă, avem în vedere decretarea unei con-
tinuităţi în simţire care învinge barierele timpului. În cadrul
lor descoperim aura vie a valorilor universale pe baza cărora
se clădeşte relaţia cu Dumnezeu. Adresându-se nu doar spe-
cialiştilor, ci publicului larg, ele prilejuiesc atât familiarizarea
cu Sfintele Scripturi, cât şi o interpelare a propriului eu, dând
dreaptă măsură gândurilor şi faptelor omeneşti.
Textul latinesc folosit ca suport al traducerii noastre a
fost preluat din Patrologia latină (De sancta virginitate, PL 40,
395-428; De bono viduitatis, PL 40, 429-450). În scopul unei
lecturi curgătoare, am marcat prin subtitluri diversele nuclee
 Notă asupra ediției 19

ideatice ale textului. Am recurs la paranteze drepte „[]” în

sensul recompunerii unităţii semantice a frazelor abrupte sau
a fracturilor discursive. Am notat prin „[..., subl.n.]” inserţiile
explicative din corpul lucrării.
 Prolog. Raportul dintre căsătorie și feciorie.

1.1.* De curând am dat la lumină lucrarea Despre folo-

sul căsătoriei. Chiar în ea le-am îndemnat (şi încă o facem)
pe fecioarele lui Hristos să nu-i nesocotească pe părinţii și
pe maicile poporului lui Dumnezeu, din cauza desăvârşirii
darului lor mai mare primit de la Domnul. Pe aceşti oameni
îi va pune în valoare Apostolul, întocmai ca pe măslinul cel
bun1, pentru a nu da voie măslinului sălbatic altoit pe el să
se trufească. Ei, chiar prin răspândirea de fii, Îi slujeau lui
Hristos Care urma să vină. Să nu se creadă că ei sunt mai
puţin merituoşi fiindcă, prin drept divin, înfrânarea este aşe-
zată înaintea căsătoriei şi cuvioasa feciorie înaintea nunţii.
Prin ei, fireşte, se pregăteau a se naşte evenimentele viitoare,
care desluşim acum că s-au izbândit minunat. Chiar viaţa lor
conjugală a fost profetică, unde nu după obiceiul dorinţelor
şi bucuriilor omeneşti, ci potrivit unui plan foarte tainic al
Domnului, unii dintre ei au fost răsplătiţi cu rodnicie; în

*
Numerotarea subcapitolelor respectă ediția Sant’Agostino, Opera
omnia, vol. VII/1: Matrimonio e verginità, La dignità del matrimonio, La
santa verginità, La dignità dello stato vedovile, I connubi adulterini, La con-
tinenza, Le nozze e la concupiscenza, introd., traduz. e note: M. Palmieri,
V. Tarulli, N. Cipriani, Città Nuova Editrice, Roma, 1978. (n.ed.)
1
Cf. Romani 11, 17-18. Aceeași metaforă paulină este dezvoltată și
în paragraful 38.39. (n.ed.)
26 fericitul augustin

alţii, sterpăciunea s-a făcut demnă de rodnicie. Însă, în zilele

noastre, către cei cărora li s-a zis: „Dacă nu se înfrânează,
să se căsătorească”2, nu trebuie să adresăm o exhortație, ci
o consolare. Iar cei cărora li s-a zis: „Cine poate accepta să
accepte”3 trebuie încurajaţi să nu se teamă, [dar] trebuie şi
amenințați ca să nu se fălească. Deci fecioria trebuie să fie
nu doar lăudată pentru a fi iubită, ci trebuie să fie și mustrată
ca să nu se înfumureze.

Biserica, o fecioară logodită cu un singur Bărbat, Hristos.

2.2. Acest lucru ne-am asumat prin prezenta cuvântare.

Să ne ajute Hristos, Fiul Fecioarei şi Mirele fecioarelor, năs-
cut trupeşte dintr-un pântec fecioresc, nuntit duhovniceşte
printr-o căsătorie feciorească! Din moment ce toată Biserica
este o fecioară logodită cu un singur Bărbat, Hristos, – pre-
cum zice Apostolul4 –, cât de demne de cinste sunt mădu-
larele ei, care păstrează această logodire în carnea lor, spre
deosebire de toţi ceilalţi, care o păstrează [doar] în credinţă!
Biserica o ia ca model pe Maica Mirelui ei şi a Stăpânului
ei, deoarece Biserica este şi mamă, şi fecioară. De ce ne-am
mai îngriji de neprihănirea ei dacă nu ar fi fecioară? De ce
am mai vorbi despre odraslele ei dacă nu ar fi mamă? Maria
a dat naştere fizic Capului acestui trup, Biserica dă naştere

2
1 Corinteni 7, 9.
3
Matei 19, 12.
4
Cf. 2 Corinteni 11, 2.
 despre sfânta feciorie 27

în mod duhovnicesc mădularelor5 Capului. În niciuna dintre

ele fecioria nu pune piedică rodniciei, în niciuna rodnicia nu
răpeşte fecioria. Prin urmare, toată Biserica este sfântă în trup
şi în duh, însă nu este toată fecioară în trup, deşi este în duh.
Cât de sfântă este ea în mădularele ei, care sunt feciorelnice
şi în trup şi în duh!

Legătura duhovnicească întrece înrudirea de sânge.

3.3. În Evanghelie stă scris că[, într-o zi,] mama şi fra-

ţii lui Hristos – adică rudele Lui de sânge –, după ce şi-au
anunţat venirea și pe când aşteptau afară – pentru că nu
puteau să ajungă la El din cauza mulţimii –, au primit de
la El răspunsul: „«Care este mama Mea sau care sunt fra-
ţii Mei?» Şi, întinzând mâna asupra ucenicilor Săi, spune:
«Aceştia sunt fraţii Mei»” şi: „Oricine va face voia Tatălui
Meu, acela Îmi este frate, şi mamă, şi soră”6. Ce altceva ne
învaţă decât să punem legătura noastră duhovnicească îna-
intea înrudirii de sânge? Și, prin aceasta, să-i considerăm pe
oameni fericiţi7 nu pentru faptul că sunt uniţi prin lanţul
cărnii de cei sfinți şi însetați de dreptate, ci pentru faptul că

5
Membra se referă aici la creştinii care Îi urmează lui Hristos.
6
Matei 12, 48-50.
7
Sensul lui beati integrează o metaforă a fericirii ca „avuţie spirituală
a omului”. Maternitatea, paternitatea, frăţia devin simboluri ale ansam-
blului de principii şi valori comune împărtăşite de indivizii între care nu
există neapărat legături de sânge.
28 fericitul augustin

se țin lipiți, prin ascultare și imitare, de învățătura și virtuțile

acelora; așadar, Maria este mai fericită pentru primirea cre-
dinţei în Hristos decât pentru zămislirea trupului Său. Celui
care a zis: „Fericit este pântecele care te-a purtat”, El îi răs-
punde: „Mai degrabă sunt fericiţi cei care aud cuvântul lui
Dumnezeu şi îl păzesc”8. Prin urmare, fraţilor Lui – adică
rudelor Sale de sânge –, care nu au crezut în El, la ce le-a
folosit înrudirea? La fel şi Mariei, la nimic nu i-ar fi folosit
legătura maternă dacă nu L-ar fi născut pe Hristos într-un
mod mai fericit în inimă decât în carnea ei.

Un exemplu pentru sfintele fecioare este Maria, fecioară prin

liberă alegere.

4.4. De aceea, însăși fecioria Mariei a fost mai plăcută

şi mai bine primită [de Domnul], prin aceea că nu Hristos,
după zămislirea Lui, a ținut-o departe de atingerea vreunui
bărbat, ci, chiar mai înainte de zămislire, El a ales să Se nască
dintr-o [femeie] devotată lui Dumnezeu. Acest lucru îl arată
cuvintele adresate de Maria îngerului care îi vestise sarcina:
„În ce fel”, afirmă, „se va întâmpla aceasta dacă eu nu cunosc
bărbat?”9 Sigur, nu ar fi zis aşa dacă înainte nu ar fi depus
jurământ de feciorie în faţa lui Dumnezeu. Dar, pentru că
pe atunci fecioria nu intrase încă în obiceiurile israeliţilor, ea
s-a logodit cu bărbatul potrivit, care nu-i va smulge cu sila, ci

8
Luca 11, 27-28.
9
Luca 1, 34.
 despre sfânta feciorie 29

mai degrabă va păzi de siluitori ceea ce ea juruise. Chiar dacă

ar fi zis doar: „În ce fel se va întâmpla aceasta” şi nu ar mai fi
adăugat: „Dacă eu nu cunosc bărbat”, este limpede că ea n-ar
fi întrebat în ce fel avea să-L aducă pe lume pe Fiul făgăduit
dacă căsătoria ei s-ar fi făcut în scopul împreunării trupești.
Ea ar fi putut să primească porunca să rămână fecioară, ca
în ea, printr-o minune pe măsură, Fiul lui Dumnezeu să
primească chip de rob. Dar ea – în calitate de model pentru
sfintele fecioare, pentru ca nimeni să nu creadă că doar ea
avea datoria să fie fecioară, ca una care singură a primit să
conceapă fără împreunare un vlăstar – şi-a închinat fecioria
lui Dumnezeu de pe vremea când încă nu ştia pe Cine urma
să nască, pentru ca imitarea vieţii cereşti într-un trup pămân-
tesc și muritor să se facă în temeiul unui jurământ, nu al unei
porunci, de dragul alegerii, nu din nevoia supunerii. Astfel,
Hristos, născându-Se dintr-o fecioară care, înainte de a şti
Cui avea să-I dea naştere, hotărâse să rămână fecioară, a soco-
tit mai degrabă să-i încuviinţeze fecioria cea sfântă decât să
i-o poruncească. Şi astfel, în această femeie în care El a primit
chip de rob, a vrut să lase fecioria la libera alegere.

Fecioarele sfinte sunt mame ale lui Hristos, în duh.

5.5. Fecioarele Domnului nu au de ce să se întristeze

pe motiv că, păstrându-se neprihănite, nu pot deveni mame
trupește. Căci doar fecioria a putut să procreeze cu cuviință
pe Cel care, prin naşterea Sa, nu a putut avea egal. Totuși acea
unică procreare în cazul Sfintei Fecioare este podoaba tuturor
30 fericitul augustin

sfintelor fecioare. Ele sunt, împreună cu Maria, mamele lui

Hristos atâta vreme cât fac voia Tatălui Lui. Pentru acest
motiv, într-adevăr, chiar Maria este mama lui Hristos într-un
mod mai demn de laudă şi mai fericit, conform afirmaţiei Lui
mai sus amintite: „Oricine face voia Tatălui meu Care este
în ceruri, acela Îmi este frate, şi soră, şi mamă”10. El prezintă
duhovniceşte toate aceste apropieri de rudenie în poporul pe
care l-a mântuit. Ca fraţi şi surori are bărbaţi şi femei sfinte,
pentru că ei împart împreună cu El moştenirea cerească.
Mama Lui este Biserica întreagă, deoarece, prin bunăvoinţa
lui Dumnezeu, dă naştere mădularelor ei, adică credincioşilor
ei. De asemenea, mamă a Lui este orice suflet evlavios care
face voia Tatălui Lui, prin iubire mănoasă, în cei pe care se
chinuie să-i nască, până când El Își va imprima chipul Lui
în ei11. Deci Maria, făcând voia lui Dumnezeu, se numeşte
mamă a lui Hristos în sens trupesc, dar şi soră şi mamă în sens
duhovnicesc.

Și femeile căsătorite credincioase sunt mame ale lui Hristos,

în duh.

6.6. Pentru acest motiv, Maria a fost singura femeie şi

mamă şi fecioară, atât în duh, cât şi în trup. Şi totuşi, în
duh, ea nu a fost mamă a Capului nostru, adică a Însuși
Mântuitorului, din Care mai degrabă ea s-a născut în duh;

10
Matei 12, 50.
11
Cf. Matei 9, 15.
 despre sfânta feciorie 31

pentru că toţi cei care au crezut în El – printre care se

numără şi ea – sunt numiţi pe drept „fii ai Mirelui”12. Ea
este fără îndoială mama mădularelor Lui, care suntem noi,
pentru că, prin iubire, a lucrat împreună la naşterea în
Biserică a credincioşilor, care sunt mădularele Capului; ea
rămâne însă mama Capului trupește. Se cuvenea ca, prin­
tr-o minune măreaţă, Capul nostru să Se nască din carnea
unei fecioare, pentru ca prin aceasta să se arate că mădu-
larele Sale urmau să se nască duhovniceşte din Biserica
fecioară. Deci doar Maria a fost şi mamă şi fecioară în
duh şi în trup, atât mamă a lui Hristos, cât şi fecioară a lui
Hristos. Iar Biserica, prin sfinţii care vor stăpâni Împă­
răţia lui Dumnezeu, este, în duh, în întregime mamă a
lui Hristos și în întregime fecioară a lui Hristos; în trup
însă nu este în întregime, ci pentru unii este fecioară a
lui Hristos, pentru alţii mamă, dar nu a lui Hristos. Sunt
mame duhovniceşti ale lui Hristos şi femeile căsătorite cre-
dincioase, şi fecioarele devotate lui Dumnezeu, cu condiţia
să facă voia Tatălui, să se sfinţească prin respectarea legilor
Lui şi prin iubirea „din inimă curată şi din cuget bun şi din
credinţă nefăţarnică”13. Femeile căsătorite, care dau viaţă în
sens trupesc, nu Îl nasc pe Hristos, ci pe Adam. De aceea
se grăbesc să verse asupra fiilor lor tainele lui Hristos14,
pentru ca odraslele lor să devină mădularele Lui.

12
Cf. Matei 9, 15.
13
1 Timotei 1, 5.
14
Verbul folosit aici, imbuo, -ere („a îmbiba”, „a pătrunde”), confirmă
aluzia la botezul creştin, care deschide lungul şi greul drum al mântuirii.
32 fericitul augustin

Biserica este pentru prunci o a doua mamă.

7.7. Am zis acest lucru pentru ca nu cumva rodnicia con-

jugală să concureze cu cinstea feciorească și să o pună înainte
pe Maria și să zică: „Ea a avut în trup două lucruri demne de
onoare, fecioria şi rodnicia, pentru că în egală măsură a dat
naştere şi a rămas neatinsă. Deoarece noi nu am putut avea
pe de-a-ntregul această bucurie, ne-am împărţit aşa încât
voi să fiţi fecioare şi noi mame. Pe voi care duceţi lipsă de
odrasle vă alină păstrarea fecioriei, în cazul nostru, avantajul
de a avea odrasle să compenseze fecioria pierdută”. Acest
discurs al femeilor căsătorite credincioase rostit fecioarelor
sfinte ar trebui susţinut dacă ele ar da naştere în trup unor
creştini, pentru ca rodnicia în carne a Mariei, exceptând
fecioria ei, să fie mai presus doar decât acest fapt: că ea a
dat naştere Capului acestor mădulare, pe când celelalte au
dat naştere mădularelor Acelui Cap. Acum însă, chiar dacă
cele care rivalizează printr-un asemenea discurs sunt femei
care se căsătoresc și se unesc cu bărbaţii lor doar pentru a
avea fii şi chiar dacă singurul lor gând cu privire la ei este
să-i câștige pentru Hristos – lucru pe care îl realizează de
îndată ce devine posibil –, ei nu se nasc totuşi creştini din
carnea mamelor lor, ci devin astfel mai apoi, atunci când îi
zămisleşte Biserica; ea este mama duhovnicească a mădula-
relor lui Hristos, după cum Îi este şi fecioară duhovnicească.
Chiar şi mamele care nu au dat naştere în trup unor creștini
lucrează împreună la această zămislire sfântă, pentru ca ei
să ajungă în starea în care ele însele au recunoscut că nu
au putut să îi nască în trup. Ele totuși lucrează împreună la
 despre sfânta feciorie 33

această zămislire, prin [virtutea] care le face să fie ele însele

fecioare şi mame ale lui Hristos, adică prin „credinţa care
este lucrătoare prin iubire”15.

Înfrânarea începe în suflet şi se continuă în trup.

8.8. Deci nicio rodnicie carnală nu se poate compara

cu sfânta feciorie, fie ea doar trupească. Căci aceasta din
urmă este demnă de cinste nu prin ea însăşi, ci pentru că
este închinată lui Dumnezeu, și, chiar dacă este păstrată
în carne, totuși este păstrată mai ales în temeiul religiei şi
al devoțiunii duhului. Din acest motiv chiar fecioria tru-
pească este sufletească, întrucât ea este făgăduită şi păstrată
prin înfrânarea ce vine din evlavie. La fel cum nimeni nu
se foloseşte în mod ruşinos de trupul său dacă mai-nainte
nu a ticluit ticăloşia în suflet, la fel nimeni nu poate păs-
tra curăția în trup dacă mai-nainte nu a aşezat neprihănirea
în suflet. Dar, mai departe, dacă castitatea conjugală, deşi
este păstrată în trup, totuşi nu trebuie pusă pe seama trupu-
lui, ci a sufletului, deoarece prin supravegherea şi controlul
[sufletului] este imposibilă vreo împreunare cu altcineva în
afară de propriul soţ, cu cât mai mult trebuie să aşezăm între
bunurile spirituale acea înfrânare prin care cinstea cărnii este
păstrată, consacrată şi închinată prin jurământ Creatorului
sufletului şi al trupului!

15
Galateni 5, 6.
34 fericitul augustin

Fecioara sfântă nu se poate naște decât din părinţi căsătoriţi.

9.9. Așadar, nu trebuie să se creadă că, în zilele noastre,

pierderea fecioriei poate fi compensată prin rodnicia cărnii,
nici măcar în cazul femeilor care nu caută prin căsătorie alt-
ceva decât zămislirea de prunci, pe care să-i pună în slujba
lui Hristos. Negreșit, în vremurile anterioare, pentru pre-
gătirea venirii în trup a lui Hristos, a fost nevoie chiar de
un neam trupesc, în cadrul unei anumite seminții mari și
profetice16. Acum însă, când din toate neamurile omenești
și din toate semințiile se pot aduna mădulare ale lui Hristos,
pentru a alcătui poporul lui Dumnezeu și cetatea Împărăției
cerurilor, cine poate primi sfânta feciorie să o primească17;
și numai cea care nu se înfrânează să se căsătorească18. Dar
ce? Dacă o femeie înstărită cheltuiește mulți bani ca să răs-
cumpere sclavi de diferite seminții, pe care îi face creștini19,
oare [procedând astfel] nu se îngrijește să zămislească mai
multe și mai mănoase mădulare ale lui Hristos decât ori-
care altă femeie, indiferent cât de rodnică ar fi ea20? Cu toate
acestea, cea înstărită nu va îndrăzni să compare banii ei cu
ofranda sfintei feciorii. Dacă, de dragul de a-i face creștini pe
cei care se vor naște, belșugul trupului ar compensa pe drept
pierderea fecioriei, acest lucru ar aduce și mai mult câștig,

16
I.e. poporul evreu. (n.ed.)
17
Cf. Matei 19, 12.
18
Cf. 1 Corinteni 7, 9.
19
Aici se referă la botez.
20
Remarcăm binomul sinonimic feracitas-ubertas, care se alătură
noțiunii de fertilitas valorificate de autor în paragrafele precedente.
 CUPRINS

Cuvânt înainte���������������������������������������������������������������������5
Introducere��������������������������������������������������������������������������9
Notă asupra ediției�������������������������������������������������������������18
Bibliografie selectiv���������������������������������������������������������20

Despre sfânta feciorie��������������������������������������������������������23

Despre binele văduviei����������������������������������������������������107