MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”

CATEDRA „ŞTIINŢE PENALE”

Lecţie de fond

La disciplina „ Criminalistica”

TEMA: Metodica cercetării omorului şi cauzării vătămărilor corporale

1. Caracteristica criminalistică a omorurilor şi vătămărilor corporale
2. Circumstanţele care necesită a fi stabilite la cercetarea omorurilor şi particularităţile
pornirii urmăririi penale
3. Situaţii tipice de urmărire penală
4. Particularităţile efectuării acţiunilor iniţiale de urmărire penală
5. Particularităţile efectuării acţiuni ulterioare de urmărire penală
6. Preîntâmpinarea omorurilor şi vătămărilor corporale.

AUTOR: C. Rusnac
Magistru în drept

APROBAT
la şedinţa Catedrei „Ştiinţe Penale” Şef Catedră „Ştiinţe Penale”
din ____, _____________ 2013 /__________/ R. Cojocaru
 CHIŞINĂU 2013

Introducere
Din cele mai vechi timpuri viaţa persoanei a fost protejată de societate prin
diverse mijloace, inclusiv cu ajutorul normelor de moralitate, religie şi drept.
Viaţa omului este bunul cel mai de preţ, suprema valoare biologică, socială şi
filozofică, deoarece este de origine divină. Importanţa primordială a acestei valori
sacre constă în faptul că, procesul ei fiind întrerupt pe deplin, nu mai poate fi res-
tabilit. De aici rezultă, din punctul de vedere al jurisprudenţei, că şi dreptul la viaţă nu
mai poate fi reabilitat, precum pot fi reabilitate alte drepturi ale persoanei: dreptul la
proprietate, la muncă, la inviolabilitatea domiciliului etc.
În Republica Moldova din ultimul deceniu legislaţia procesual – penală a fost
modificată în sensul democratizării ei şi recomandării acesteia la cerinţele tratatelor
internaţionale din domeniu. Interesele justiţiei penale sînt determinate în mare măsură
de principiul inevitabilităţii pedepsei pentru infracţiunea săvârşită. Întru realizarea
acestui scop, statul asigură organizarea şi activitatea organelor de ocrotire a normelor
de drept. Toate acţiunile organelor de drept sînt îndreptate spre descoperirea
infracţiunilor, demascarea celor vinovaţi de comiterea crimelor şi întărirea
procesuală a probelor care confirmă vinovăţia persoanelor bănuite pentru ca ulterior
instanţa de judecată să examineze cauza şi să emită o sentinţă de condamnare sau de
achitare, dacă învinuirea procurorului nu sau confirmat prin dovezile aduse.
În actualele condiţii istorice legea Republicii Moldova a pus în prim plan
sarcina protejării valorilor general umane a vieţii şi sănătăţii persoanei, drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor, ordinii de drept contra atentatelor criminale, contracarării
criminalităţii sub toate formele sale.
Starea criminalităţii, rata, tendinţele acesteia, trebuie să fie supuse unui
monitoring permanent, fiind analizate din mai multe puncte de vedere, care ar
permite de a scoate în evidenţă cauzele şi condiţii de creştere sau scădere a unor sau
altor infracţiuni şi a întreprinde acţiuni speciale de investigaţie în vederea redresării
situaţiei într-un caz sau altul. În cazul cadrelor ştiinţifico-didactice analiza acestor
aspecte trebuie să se materializeze în elaborarea unor recomandări metodice, practice,
în vederea perfectării cadrului legislativ şi oferirii unor noi soluţii de preîntâmpinare
şi cercetare a infracţiunilor.

2
 1.
Omorurile intenţionate reprezintă infracţiuni cu un grad sporit de pericol
social. Descoperirea unor astfel de infracţiuni este una dintre cele mai importante
sarcini ce stă în faţa organelor de urmărire penală, solicitând un grad de
profesionalism al anchetatorilor şi al persoanelor care întreprind măsuri de
investigare operativă.1 Unul dintre cele mai importante elemente constitutive al
profesionalismului anchetatorului este cunoaşterea nu numai a aspectelor
criminologice, dar şi a caracteristicii criminalistice a omorului intenţionat de către
anchetator şi îndemnarea lui de a aplica aceste cunoştinţe în procesul anchetării
infracţiunilor de omor.
Cercetările ştiinţifice şi datele statistice dovedesc că numărul omorurilor
intenţionate constituie anual circa 1,1 – 1,2 % din numărul total de infracţiuni
înregistrate.
Numărul „omorurilor la comandă” în ultimii 5 ani tinde spre creştere.2
Din toată suma omorurilor intenţionate comise predomină cele săvârşite în
localităţile rurale.
Omorurile intenţionate sînt comise din diferite motive. 3 Cele mai des întâlnite
sînt săvârşite:
- omorurile ostile în familie – 70 %;
- omorurile din motive huliganice – 25 %;
- omoruri cu scopul acaparării patrimoniului altor persoane – 20 %;
- omoruri cu scopul de a ascunde alte crime – 3 %;
- omoruri pruncilor de către mame (pruncucidere) – 0,5 %;
- omoruri „la comandă” – 7,8 %;
- omoruri din alte motive – 9,10 %.
Studiind totalul ucigaşilor s-a dovedit că:
- 57 % din ei sînt cu antecedente penale (din numărul cărora 69 %
au comis în trecut crime violente – omoruri, violuri, leziuni corporale
grave);
- 19 % din femei;
- 20 % sînt persoane tinere, multe dintre ele anterior judecate,
neîncadrate în câmpul muncii;
- 0.3 % omoruri sînt comise „la comandă” de către ucigaşi înarmaţi
(killeri).
În ultimii ani creşte numărul femeilor care au comis omoruri.
În majoritatea cazurilor femeile comit pruncucideri sau omoară soţii beţivani.
Vârsta bărbaţilor – ucigaşi este mai tânără (14 - 50 ani) decât vârsta femeilor
ucigaşe (18 – 53 ani).
Cele mai frecvente omucideri sînt omorurile comise sâmbăta, duminica, în zilele
de sărbătoare (23 %), iar în localităţile săteşti – în zilele de sărbători religioase (24
%).

1
V. Bujor, V. Şleaţchii, Omorul şi vătămarea integrităţii corporale, Chişinău, 2003.
2
Datele statistice a DI şi EO a MAI al RM
3
Datele statistice a DI şi EO a MAI al RM
3
 Din numărul total de omucideri descoperite au fost săvârşite de persoane în
vârstă:4
- de la 14 la 18 ani – 9 %;
- de la 19 la 29 ani – 40 %;
- de la 30 la 40 ani 33 %;
- mai mult de 41 ani – 18 %.
După starea socială ucigaşii se caracterizează în felul următor:
- 28 – 33 % - muncitori;
- 20 – 23 % - lucrători ai sferei agricole;
- 5 – 7 % - elevi, liceeni, studenţi,
- conform studiilor 23 % din ucigaşii demascaţi au studii superioare,
36 % studii medii, iar 66,7 % au studii gimnaziale.
În comiterea atentatelor criminale infractorii au folosit:
- arme „albe” – 37 % de cazuri;
- arme de foc – 19 % de cazuri;
- obiecte de uz casnic – 18 % de cazuri;
- explozibile – 0,4 % de cazuri.
Din an în an ucigaşii perfecţionează uneltele şi metodele de săvârşire a
omorurilor. Astăzi tot mai des sînt întâlnite cazuri de folosire a „minelor” conduse
de la distanţă, „mine - ceasornice”, „mine - capcană”, etc.
Ucigaşii rezolvă gândurile lor barbare prin:
- sugrumare – 34 % de cazuri;
- împuşcare – 17 % de cazuri;
- înec – 9 % de cazuri;
- otrăvire – 5 cazuri;
- aruncare de la înălţime – 2,5 % de cazuri;
- folosirea explozivelor – 0,6 % de cazuri.
În ultimii ani creşte considerabil numărul omorurilor comise în grup (39 %) şi
celor comise în stare de ebrietate (60 %).
Deasemenea trebuie de menţionat că 83 % omoruri au un caracter cupiditativ.
Neapărat trebuie să menţionăm că în grupurile criminale din an în an:
- creşte numărul membrilor cu antecedente penale;
- creşte numărul membrilor ce nu lucrează sau nu învaţă;
- creşte numărul minorilor participanţi la omor;
- întinereşte contingentul ucigaşilor;
- creşte numărul persoanelor judecate convenţional sau ispăşirea
pedepsei prin muncă silnică;
- creşte numărul infractorilor, care până la săvârşirea omorului
aveau o comportare negativă la locul de trai;
- creşte numărul omorurilor, comise de persoane, care suferă de boli
psihice;
- creşte numărul ucigaşilor – marcomani;
- creşte numărul recideviştilor, organizatori ai grupurilor criminale.
Cele mai des întâlnite motive de comitere ale omorurilor sînt:5
4
Datele statistice a DI şi EO a MAI al RM
5
E. Stancu, Criminalistica, Vol. III, Bucureşti, 2004.
4
 - ostilitatea personală;
- gelozia;
- răzbunarea;
- invidia;
- lăcomia;
- extorcarea;
- acţiuni huliganice;
- „la comandă”.
Astăzi un număr mare de omoruri intenţionate au un caracter violent. Violenţa
ucigaşilor, mai ales acelor tineri, se datorează cărţilor, filmelor şi emisiunilor
televizate – pline de acte de cruzime şi violenţă, care foarte uşor şi negativ
influenţează asupra generaţiei în creştere.
Comiterii omorurilor descoperite au precedat situaţiile de conflict între partea
vătămată şi ucigaş. Aceste situaţii pot apărea spontan sau au un caracter îndelungat de
dezvoltare a relaţiilor duşmănoase.
În ambele cazuri un rol important îl joacă comportarea viitoarei victime şi
creşterea de către ea a condiţiilor, ce favorizează comiterea omorurilor.
Materialele statistice mărturisesc că 46 % de victime în momentul săvârşirii
omorului se aflau în stare de ebrietate, 53 % din ei au întrebuinţat băuturi spirtoase
împreună cu viitorul lor ucigaş, iar 23 % au fost iniţiatorii bătăilor, înjosirilor şi prin
comportarea lor au provocat situaţia de conflict în rezultatul căreia a avut loc omorul.
Cel mai important element al caracteristicii criminalistice a omorului intenţionat
îl reprezintă sistemul de cunoştinţe despre modalităţile de săvârşire a unor astfel de
infracţiuni.6 Omorurile, rezultate din prejudicierea violentă a funcţiunii organelor de
importanţă vitală, se săvârşesc, de cele mai multe ori, prin vătămarea intenţionată
gravă a integrităţii corporale (de regulă, prin intermediul obiectelor înţepătoare,
înţepător – tăietoare, despicătoare, zdrobitoare şi altor arme albe; armelor de foc sau
alte obiecte sau instrumente folosite în aceste scopuri). Mai rar omorurile sînt
provocate prin asfixii (blocarea căilor respiratorii în regiunea gâtului, nasului şi gurii
cu ajutorul unui lanţ, cu mâinile etc.). Încă mai rar omorurile intenţionate sînt
săvârşite prin înec sau prin otrăvire (cu substanţe toxice, cu otravă sau cu gaze etc.) şi
în sfârşit cel mai rar întâlnite sînt modalităţile de omor intenţionat sub formă de
aruncare de la înălţime, în prăpastie, sub tren sau sub roţile unui mijloc de transport.
Totodată trebuie de menţionat, că gradul vătămărilor grave vătămărilor corporale
poate fi sau mai puţine, ceea ce în final indică asupra unor indici particulari,
individuali ai ucigaşului. Omorul poate fi însoţit de torturi sau acte sadice
(dezmembrarea cadavrului, acte de vandalism).7
Fiecare dintre modalităţile de omor intenţionat este proprie anumitor subiecţi ai
acestui tip de infracţiuni în calitate de element caracteristic al acestora.
De exemplu, omorul intenţionat săvârşit prin otrăvire sau prin alte tipuri de
asfixii se săvârşeşte, de regulă, de către persoanele apropiate victimei; vătămările
multiple ale integrităţii corporale, de cele mai multe ori, sînt rezultatul activităţii
criminale a persoanelor cu antecedente penale etc. De asemenea, unele modalităţi
de a ascunde săvârşirea omorului intenţionat (îngroparea cadavrului,
6
M. Avram, T. Popovici, V. Cobîşneanu, Cercetarea infracţiunilor contra persoanei, Editura, APC, Chişinău, 2004.
7
E. Stancu, Criminalistica, Vol. III, Bucureşti, 2002.
5
dezmembrarea, arderea trupului, distrugerea altor urme, inventarea alibilui,
înscenarea etc.) ne indică asupra posibilului subiect activ al infracţiunii. De
exemplu, procedeul dezmembrării cadavrului cadavrului este caracteristic pentru
persoanele apropiate victimei, din rândul celor care locuiesc împreună cu victima
etc.
Reieşind din datele ştiinţifice ale statisticii criminologice şi din cele furnizate
de practica judiciară, putem concluziona că majoritatea omorurilor intenţionate sînt
săvârşite în încăperi (în apartamente, în case particulare, pe scările caselor), fiind
realizate preponderent dimineaţa, seara şi pe timp de noapte. Adesea omorurile
intenţionate, săvârşite în încăperi sînt însoţite de certuri, bătăi, care izbucnesc în
urma consumării abuzive de alcool sau administrării de droguri în comun. În afara
încăperilor omorurile intenţionate sînt însoţite de diferite „clasificări” ale situaţiei,
de tâlhărie, jaf, de viol şi altele.
De regulă, omorurile se săvârşesc de către persoanele care sînt pregătite din
punct de vedere psihologic şi moral de astfel de fapte. Deseori acestea sînt
persoanele cu capacităţi intelectuale reduse, care nu se ocupă şi nici nu se
interesează de nimic în mod serios, doar excepţia veniturilor uşoare şi care duc un
mod parazitar de viaţă. Pentru ei este caracteristică indiferenţa faţă de viaţa altor
persoane. Femeile – asasine mai rar dau dovadă de astfel de calităţi, însă nimerind
în situaţii dificile de viaţă, unele dintre ele, de asemenea, încearcă să-şi rezolve
problemele prin intermediul mijloacelor violente, adesea prin intermediul
omorului.
În cazul unei versiuni tipice este mult mai uşor de elaborat câteva versiuni
concrete pentru fiecare caz concret de cercetare penală. Spre exemplu, în cadrul
elaborării versiunii tipice se iau în considerare informaţiile despre victimă, locul
săvârşirii infracţiunii, metoda şi mijloacele săvârşirii omorului, iar apoi aceste
elemente se leagă logic cu elementele altei caracteristici criminalistice, şi în special
cu informaţiile despre persoana bănuită de săvârşirea omorului (sexul, vârsta,
legătura omorului, locul probabil al aflării bănuitului).

6
 2
Organele de urmărire penală pot fi informate despre comiterea unei infrac-
ţiuni contra vieţii persoanei prin cele mai diverse mijloace şi forme, însă princi -
palul constă în sesizarea corectă a organului competent în conformitate cu
prevederile art. 262 CPP, adică prin plângere, denunţ, autodenunţ ori prin sesizare
din oficiu (autosesizrea).
Propunem variante generale de cercetare a cazurilor de omor sau lipsire de viaţă
a persoanei în conformitate cu procedura penală şi procedeele de tactică şi metodică
practicate în Republica Moldova.
Drept temeiuri de pornire a urmăririi penale în corespundere cu prevederile
art. 274 CPP pot servi următoarele circumstanţe:
- depistarea cadavrului unei persoane cu semne de moarte violentă;
- depistarea unor fragmente de cadavru de om;
- dispariţia unei persoane în împrejurări care dau temei de a presupune că ea a
fost privată de viaţă.
În cazurile în care a fost depistat cadavrul unei persoane cu semne de moarte
violentă sau părţi ale cadavrului fără a se cunoaşte când a fost fragmentat corpul, se
cere pornirea imediată a procesului de urmărire penală.
Cauza penală se porneşte, după caz, prin rezoluţie sau prin proces-verbal.
Dacă semnele infracţiunii au fost depistate de însuşi organul de urmărire penală,
inclusiv de organul de poliţie, atunci urmărirea penală începe cu procesul-verbal de
pornire a urmăririi penale.
În cazul în care la organul de urmărire penală a fost înregistrată sesizarea cu
privire la dispariţia persoanei şi există presupuneri argumentate că ea a fost ucisă,
ofiţerul de urmărire penală şi lucrătorii serviciilor investigative sînt obligaţi să
efectueze măsuri de verificare, pentru a constata dacă persoana dispărută: este în viaţă
şi se află în afara pericolului; este în viaţă, însă este privată ilegal de libertate; viaţa ei
se află în pericol sau deja este moartă în urma suprimării vieţii în formă violentă.
Este necesar ca aceste acţiuni de verificare să fie planificate şi executate cît mai
operativ şi în termene cît mai restrânse.
Pentru a decide pornirea procedurii penale în cazul dispariţiei persoanei, orga-
nul competent - ofiţerul de urmărire penală şi lucrătorii serviciilor investigative ale
comisariatelor de poliţie vor lua explicaţii de la rudele apropiate ale persoanei dis-
părute, de la colegii de lucru ori de studii, de la cunoscuţii cu care întreţinea diverse
relaţii în afara serviciului sau învăţăturii, de la persoanele cu care presupusa victimă
ar întreţine relaţii extraconjugale etc. pentru a acumula informaţii despre intenţia
persoanei date dispărute referitor la plecarea ei într-o anumită direcţie; despre pre-
zenţa la ea a unor semne de boală, tulburări sau devieri psihice; despre anumite legături
cu persoane dubioase, din lumea criminală sau situaţii de ameninţări sau şantajare din
partea unui cerc de persoane suspecte; vor verifica spitalele de urgenţă, spitalele de
psihiatrie, alte spitale, localurile de morgă sau birourile de expertiză medico- legală
pentru a stabili dacă individul interesat ar fi putut nimeri în aceste instituţii; vor
verifica organele de poliţie, izolatoarele de deţinere provizorie, izolatoarele de
urmărire penală, instituţiile penitenciare, centrul de triere în scopul de a concretiza
dacă individul căutat ar fi putut fi amplasat în aceste localuri; vor interpela orga nele
respective ale Departamentului Tehnologii Informaţionale referitor la primirea
7
recentă a buletinului de identitate, a paşaportului naţional, în ipoteza schimbării
numelui de familie, ridicării vizei de reşedinţă etc; vor solicita organele de încadrare
în câmpul muncii cu scopul verificării posibilei trimiteri a lui la muncă peste hotarele
ţării; în caz că persoana dispărută este un minor (minoră) atunci se va solicita
informaţia despre individ din instituţiile de învăţământ, case de copii, orfelinate,
centre de triere pentru minori, inspecţiile pentru minori etc; în privinţa persoane lor
bătrâne se cer informaţii despre aflarea lor în casele pentru bătrâni.
De luat în considerare că în cazul dispariţiei persoanei poate fi prezent un act
suicidal ca rezultat al determinării victimei la sinuicidere şi, înainte de a executa
acest act fatal, victima poate să se ascundă de rude, colegi sau cunoscuţi.
Se efectuează şi alte măsuri de verificare şi, în dependenţă de rezultatele obţi-
nute, organul de urmărire penală va decide pornirea urmăririi penale în temeiul
unuia din articolele 145-150 CP.
Investigarea infracţiunilor contra persoanei se particularizează, faţă de
cercetarea altor categorii de infracţiuni, prin problematica sa specifică care poate fi
concentrată în câteva direcţii principale: stabilirea cauzei şi naturii morţii,
circumstanţelor de timp şi de mod în care a fost săvârşită fapta, descoperirea
mijloacelor folosite la suprimarea vieţii sau lipsirea de viaţă a victimei, identificarea
autorului şi eventualilor coparticipaţi la comiterea crimei, precizarea scopului
infracţiunii.8
Primind informaţia despre depistarea cadavrului sau a unor fragmente de corp
uman, ofiţerul de poliţie din Unitatea de gardă a Comisariatului de poliţie, este ob-
ligat să trimită la faţa locului inspectorul de sector, care verifică în cel mai scurt
timp majoritatea circumstanţelor cazului şi informează serviciul de gardă, care în-
registrează sesizarea respectivă în Registrul nr. 1.
Totodată, ofiţerul de serviciu convoacă de urgenţă grupul de cercetare de
urmărire penală, care se deplasează la locul depistării cadavrului sau fragmentelor
de corp uman. în echipa de cercetare trebuie să participe ofiţerul de urmărire penală,
medicul legist, iar în caz că nu este posibil - a unui medic specialist în chirurgie ori
traumatologie, expertul criminalist în calitate de specialist, inspectorul poliţiei
criminale, inspectorul chinolog cu cîinele dresat, alte persoane responsabile din comi-
sariat. Se practică participarea procurorului de urmărire penală.
Ofiţerul de urmărire penală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este obligat
să-şi organizeze activitatea la această etapă în conformitate cu prevederile ordinului
MAI nr. 97 din 10 martie 2004 „Instrucţiuni privind organizarea activităţii subdiviziu-
nilor de urmărire penală şi conlucrării lor cu alte servicii ale organelor de poliţie”. La
faţa locului primul trebuie să sosească inspectorul de sector, sesizat în condiţiile mai
sus indicate, care până la sosirea grupului de cercetare este obligat să întreprindă cu
maximă urgenţă următoarele acţiuni:
Stabilirea faptului dacă victima mai este în viaţă sau nu, pentru un eventual
prim ajutor şi transportarea imediată la instituţia medicală;
Determinarea locului săvârşirii faptei, punerea lui sub pază, protejarea urme-
lor, inclusiv a zonelor adiacente;
Fixarea tuturor împrejurărilor care, pe parcurs, se pot modifica sau dispărea;

8
V. Bujor, V. Şleaţchii, Omorul şi vătămarea integrităţii corporale, Chişinău, 2003.
8
 Identificarea martorilor, stabilirea persoanelor care pot oferi informaţii despre
victimă, reţinerea eventualelor persoane suspecte.
Membrii grupului de cercetare (procurorul, ofiţerii de urmărire penală,
medicul legist, colaboratori de poliţie, specialistul), sosind la locul incidentului, vor
proceda la:
- identificarea victimei şi a persoanelor implicate în săvârşirea faptei, dacă
aceasta nu a putut fi stabilită de la începutul cercetării;
- cercetarea la locul incidentului
- efectuarea examinării medico-legale a cadavrului;
- conservarea tuturor urmelor;
- ascultarea imediată a martorilor oculari sau a persoanelor care au cunoştin ţă
despre faptă, despre victimă;
- urmărirea vizuală a persoanei suspecte, efectuarea percheziţiei la domiciliu şi a
celei corporale pentru descoperirea urmelor, instrumentelor folosite, fragmentelor de
cadavru, dacă iniţial au fost descoperite numai unele părţi ale lui.
Ofiţerul de urmărire penală este persoana responsabilă de organizarea şi
conducerea procesului de efectuare corectă a tuturor acţiunilor la locul infracţiunii
sau presupusului loc al crimei. Ofiţerul de urmărire penală, luând cunoştinţă de
primele informaţii privind împrejurările cazului, înaintează anumite versiuni
preventive referitor la cele întâmplate, la motivul şi scopul omorului, la autorul şi
victima infracţiunii etc.
De asemenea, ofiţerul de urmărire penală este obligat să procedeze la
îndeplinirea unei reguli de bază a efectuării cercetării incidentului precum este
înlăturarea de la locul săvârşirii omorului sau de la locul depistării cadavrului ori a
fragmentelor de corp uman a tuturor persoanelor care nu au nici o atribuţie la
cercetarea cazului. La locul infracţiunii trebuie să rămână ofiţerul de urmărire penală,
procurorul, medicul legist sau alt medic antrenat ca specialist, inspectorul criminalist
şi, după caz, inspectorul de sector şi inspectorul poliţiei criminale. Lucrătorii de poliţie
vor primi datele necesare şi vor începe imediat măsurile speciale de investigaţie
pentru identificarea şi reţinerea fizică a autorului crimei, stabilirea martorilor, cău-
tarea probelor.
În cadrul cercetării infracţiunilor contra vieţii persoanei, ofiţerul de urmărire
penală trebuie să efectueze acţiunile de urmărire penală în aşa mod ca să poată
administra probe vizând următoarele circumstanţe:
- dacă a fost săvârşit un omor intenţionat, un omor în stare de afect, o prunc
ucidere sau victima a fost lipsită de viaţă prin eutanasie, din imprudenţă, ori
ea a fost determinată la sinucidere;
- în caz de omor intenţionat, se v-a stabili dacă persoana este victimă a unui
omor simplu sau a unei suprimări de viaţă în circumstanţe agravante sau
deosebit de agravante, prevăzute de alineatele 2 şi 3 ale art. 145 CP;
- în cazul omorului săvârşit în stare de afect, e necesar de clarificat pe deplin
actele de violenţă sau de insulte grave sau alte acte ilegale sau imorale din
partea victimei ce au servit drept temei de provocare, care 1-a determinat pe făptuitor
la săvârşirea omorului;

9
 - în cazul pruncuciderii, se va constata dacă pruncul era un copil nou-născut şi
dacă autorul infracţiunii era în stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea
discernământului, cauzată de naştere;
- în cazul omorului prin eutanasie, se va interesa de documentele medicale ca
re atestă prezenţa la victimă a unei maladii incurabile sau a unei boli însoţite
de suferinţe fizice insuportabile şi a unui act scris sau verbal din partea rudelor sau a
părinţilor minorului referitor la acordul lor la lipsirea de viaţă a
muribundului;
- în cazul lipsirii de viaţă din imprudenţă, se vor stabili acţiunile autorului,
prin care se va determina forma de vinovăţie - imprudenţa, adică lipsa mo tivului şi a
scopului acestei fapte;
- în cazul determinării la sinucidere, se va constata motivul şi condiţiile care
au determinat victima la luarea deciziei fatale.
Ofiţerul de urmărire penală va organiza şi efectua acţiunile de urmărire penală
prevăzute de Codul de procedură penală, cu respectarea tacticii şi metodicii de exe-
cutare a lor.
Prezentăm principalele acţiuni de urmărire penală care pot fi caracteristice
pentru cercetarea tuturor infracţiunilor contra vieţii persoanei, în dependenţă de caz.

10
 3

Cercetarea infracţiunilor contra vieţii persoanei depinde de situaţia concretă de

urmărire penală stabilită la etapa iniţială şi supusă investigaţiei: este prezent un caz de
omor intenţionat, un caz de omor săvârşit în stare de afect, o situaţie de pruncucidere,
de lipsire de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasie) lipsire de viaţă din imprudenţă sau
determinarea la sinucidere; este depistat cadavrul victimei ori se va investiga un caz
de presupusă dispariţie a persoanei; este cunoscut de la bun început autorul
infracţiunii sau făptuitorul trebuie stabilit pe parcursul cercetărilor a fost un caz de
omor ori de lipsire de viaţă ca un act ilegal de sine stătător ori comis în concurs cu
alte infracţiuni a fost un caz de înscenare a unei infracţiuni contra vieţii persoanei
când victima a murit de moarte naturală sau viaţa victimei a fost suprimată şi
făptuitorul urmăreşte scopul de a induce organele în eroare; alte situaţii.9
Toate aceste situaţii enunţate anterior pot fi limitate la trei:
1. Există cadavrul şi infractorul este la faţa locului sau este reţinut pe urme
fierbinţi;
2. Există cadavrul şi se cunoaşte identitatea infractorului, dar nu se cunoaşte
unde el se află;
3. Există cadavrul, dar nu se cunoaşte cine este infractorul nici unde el se
află.
Regula de bază după care trebuie să se orienteze organele de urmărire penală în
cercetarea infracţiunilor de omucidere o reprezintă organizarea şi planificarea ur-
măririi penale în scopul clarificării complete a împrejurărilor săvârşirii omorului şi
identificării făptuitorului.
Un loc central îl ocupă elaborarea versiunilor de urmărire penală referitoare la
moartea violentă, la persoana autorului, scopul şi motivul infracţiunii şi împrejurările
în care a fost comisă fapta.
Pentru elaborarea versiunilor, organul de urmărire penală trebuie să dispună de
un minimum de date precise şi concrete referitoare la faptă, obţinute pe cale pro-
cesuală şi extraprocesuală (investigaţii, zvonuri, scrisori anonime). Primele date
concrete în anchetarea omorului sînt desprinse pe baza cercetării la faţa locului, a
examinării cadavrului, care permit a elabora versiuni cu privire la natura morţii
(moarte violentă sau patologică), care pe parcurs sînt confirmate prin expertiza
medico-legală şi simplifică tabloul infracţional.
Este mult mai complex a efectua urmărirea în cazurile dispariţiei unor persoane,
situaţie care presupune elaborarea mai multor versiuni, atât ce ţin de o moarte
violentă sau patologică, cît şi privitoare la răpirea persoanei, părăsirea domiciliului.
Un aspect care nu trebuie pierdut din vedere în cercetarea morţii este acela al
înscenării omorului printr-un accident rutier sau sinucidere, când din actele pre-
mergătoare nu se desprind date suficient de clare care să permită o încadrare juridică
corectă a faptei, mai ales în cazul sesizării unor împrejurări negative.
În esenţă, este necesar să se răspundă la întrebarea decisivă: cărei persoane îi
convenea omorul sau cine avea interesul să-l comită şi elaborarea versiunii referitoare
la autorul omorului şi la scopul infracţiunii.
9
M. Avram, T. Popovici, V. Cobîşneanu, Cercetarea infracţiunilor contra persoanei, Editura, APC, Chişinău, 2004;

11
 Punctul iniţial al elaborării versiunilor îl va reprezenta victima, întrucât ea fur-
nizează cele mai preţioase elemente pentru elucidarea cazului. Regula metodologică de
care trebuie să se conducă organul de urmărire penală în investigarea omorului este
pornirea de la faptă la făptuitor. Cunoaşterea victimei reprezintă o sursă importantă de
date utile identificării făptuitorului, potrivit căreia stabilim raportul victimă-agresor (îl
cunoştea si i-a permis accesul, s-a opus intrării în locuinţă, a încercat să se apere).10
Este absolut necesar să se stabilească cît mai exact unde, când, cu cine şi în ce
mod şi-a petrecut timpul cu victima înaintea survenirii decesului sau dispariţiei, dacă
a fost văzută în compania unei persoane străine, cu cunoştinţe întâmplătoare etc.
Verificarea versiunilor este o activitate obligatorie ce ţine de esenţa cercetării
omorului. în cadrul fiecărei versiuni se procedează la clarificarea problemelor spe-
cifice, prin efectuarea activităţilor de urmărire penală (ascultarea martorilor, re-
constituirea). Versiunile sînt verificate concomitent, indiferent de gradul lor de ve-
rosimilitate, până la eliminarea celor neconforme cu realitatea. La verificarea ver-
siunilor, se va acorda prioritate martorilor care prezintă o credibilitate mai mare
sau în privinţa cărora există mai multe date.
Planificarea. Se întocmeşte un plan de acţiuni de urmărire penală şi măsuri
speciale de investigaţie

10
V. Bujor, V. Şleaţchii, Omorul şi vătămarea integrităţii corporale, Chişinău, 2003.
12
 4
Cercetarea la faţa locului
Ofiţerul de urmărire penală va efectua cercetarea la faţa locului în strictă
corespundere cu prevederile art. 118 CPP, având ca scop descoperirea urmelor infrac-
ţiunii, a mijloacelor materiale de probă, pentru a stabili circumstanţele cazului şi
alte împrejurări care au importanţă pentru cauza penală.
Cercetarea locului infracţiunii la domiciliu fără permisiunea persoanei care
este responsabilă de locuinţă se efectuează în baza ordonanţei motivate a ofiţerului de
urmărire penală, cu autorizarea judecătorului de instrucţie.
La cercetarea locului, în cazurile de sesizare privind săvârşirea unui omor, se clarifică
următoarele circumstanţe:
• A avut loc un omor, o sinucidere sau un accident
Semnele care arată că a fost săvârşit un omor sînt: prezenţa pe corpul victimei a
unor vătămări corporale grave, periculoase pentru viaţă, a maselor de vomă care ai
indica la otrăvirea persoanei, la decesul persoanei ce suferă de grave boli cardiace ca
rezultat a influenţei criminale din partea făptuitorului ş.a.
Cel mai complicat este depistarea circumstanţelor de înscenare a suprimării
vieţii victimei prin sinucidere sau accident. Pentru a demasca înscenarea, trebuie să
analizăm caracterul şi localizarea leziunilor pe cadavru, caracterul şi locul aflării
mijloacelor materiale ale crimei cu care a fost săvârşit omorul, detaliile anturajului
şi alte împrejurări.
În calitate de semne care denotă înscenarea omorului pot fi următoarele:
- prezenţa la locul crimei a urmelor altor persoane în afară de cele ale victi-
mei, urme de luptă, urme de autoapărare rămase pe corpul celui decedat;
- caracterul leziunilor corporale care denotă că victima nu şi le putea cauza de
unul singur;
- lipsa de la locul crimei a mijloacelor materiale de suprimare a vieţii victimei;
date care arată că fapta de privare de viaţă s-a săvârşit în alt loc, iar cadavrul
a fost adus în locul unde a fost înscenată sinuciderea sau accidentul;
- necorespunderea petelor cadaverice postmortale pozei cadavrului.
• În cazul depistării cadavrului spânzurat, la înscenarea sinuciderii pot arăta ur-
mătorii indici:
- lipsa obiectului care a servit victimei ca mijloc de sprijin în cazurile când dis-
tanţa de la laţ până la podea ori până la pământ depăşeşte înălţimea corpului
victimei;
- necorespunderea între funia murdară şi mâinile curate ale victimei;
prezenţa pe gâtul victimei a două urme de strangulare: una caracteristică
pentru sugrumarea victimei în poziţia simplă şi a doua - sub unghi, carac teristică
pentru cadavrul aflat în suspendare;
- prezenţa pe gâtul, faţa, corpul sau pe membrele superioare ori inferioare a
unor leziuni corporale pricinuite de degetele altei persoane;
• În cazul morţii provocate prin împuşcare din armă de foc, înscenarea sinuciderii
se poate identifica prin:
- lipsa semnelor împuşcăturii de la distanţă mică;
- depistarea la locul infracţiunii a unei arme cu care victima nu şi-ar fi putut
provoca vătămările care au constituit cauza nemijlocită a morţii sale;
13
 - necorespunderea armei găsite la locul crimei cu caracterul leziunilor
cauzatoare de moarte depistate pe corpul victimei.
• În cazul survenirii morţii ca urmare a căderii de la înălţime, înscenarea sinuci-
derii se poate demasca prin:
- depistarea cadavrului la o anumită distanţă de locul unde ar fi trebuit să ca
dă în caz că victima singură ar fi sărit ori ar fi căzut în stare liberă;
- depistarea pe corpul victimei a unor vătămări corporale care nu sînt
caracteristice pentru cădere;
- depistarea urmelor de schimbare a locului, de târâire a victimei la locul aflării
ei ulterioare.
• În cazul survenirii morţii în urma rănilor provocate de cuţit sau de corpuri con-
tondente, înscenarea de sinucidere se depistează prin:
- caracterul şi locul leziunilor corporale mortale care denotă faptul că victima
nu putea să-şi provoace singură asemenea vătămări;
- lipsa pe hainele victimei a deteriorărilor care ar corespunde cu locul traumei
de pe corpul victimei.
• În cazul survenirii morţii ca rezultat al otrăvirii intenţionate cu gaz butan sau
metan de la plita de gaz, înscenarea de sinucidere se depistează prin:
- lipsa amprentelor digitale proaspete ale victimei pe manivelele de reglare a
fluxului de gaz de la plită;
- prezenţa pe corpul victimei a unor leziuni corporale caracteristice urmelor de
luptă, de autoapărare;
- prezenţa pe hainele decedatului a unor deteriorări produse în urma luptei
sau autoapărării active;
- semne de încuiere a lacătelor uşilor din partea exterioară a lor.
• În cazul survenirii morţii ca rezultat al otrăvirii cu anumite substanţe toxice
înscenarea de sinucidere se depistează prin:
- lipsa substanţelor otrăvitoare sau a obiectelor în care se păstrau aceste sub
stanţe;
- lipsa amprentelor digitale ale victimei pe obiectele în care s-au păstrat
toxinele;
- prezenţa pe corpul victimei sau pe hainele ei a urmelor de luptă sau de
autoapărare activă.
Survenirea morţii în cazuri accidentale poate fi de ordin criminal (decesul per-
soanei în urma unui accident rutier cu vinovăţia conducătorului auto, în urma unui
accident de muncă, a consumării unor produse contrafăcute etc.) şi de ordin nein-
fracţional, cum ar fi căderea victimei de la o anumită înălţime în caz de suicid sau
din imprudenţă etc. 11
Timpul săvârşirii infracţiunii presupuse. Pentru stabilirea timpului săvârşirii in-
fracţiunii de omor, trebuie să cercetăm toate probele depistate la locul crimei şi tot-
odată să apelăm şi la ajutorul medicului legist (alt medic) care, în urma examinării
detaliate a cadavrului, va putea aprecia aproximativ durata de timp care s-a scurs de
la momentul încetării funcţionării organismului uman.

11
V. Bujor, V. Şleaţchii, Omorul şi vătămarea integrităţii corporale, Chişinău, 2003.
14
 Unele date care pot indica momentul părăsirii locului infracţiunii de către per-
soana vinovată pot fi indicatoarele ceasornicului deteriorat în urma luptei dintre
făptuitor şi victimă, urmele proaspete umede, temperatura instalaţiilor de încălzire,
starea bucatelor, a urmelor de sânge ş.a.
Particularităţile stabilirii morţii victimei de către medicul legist sau alt medic
care participă la cercetarea locului infracţiunii împreună cu ofiţerul de urmărire pe-
nală, vor fi detaliat expuse la compartimentul examinării cadavrului.
Locul săvârşirii actului de suprimare a vieţii victimei. în majoritatea cazurilor,
cadavrele sînt depistate în locul sau în apropierea locului unde a fost săvârşit omorul,
ceea ce rezultă din caracterul psihologic al făptuitorului. însă practica judiciară
cunoaşte cazuri când victima, în procesul de încetare a vieţii sau după survenirea
morţii ei, este transportată sau târâtă cu totul în altă parte, unde şi este depistată.
Ofiţerul de urmărire penală va putea stabili această schimbare a locului prin lipsa
unui mase esenţiale de sânge, mai ales a stropilor de sânge în locul aflării cadavrului,
prezenţa la locul depistării cadavrului sau a fragmentelor lui a urmelor de târâire, a
urmelor mijloacelor de transport, a urmelor de încălţăminte ale unor persoane care,
logic judecind, n-ar fi trebuit să fie în locul cercetat.
Identificarea victimei. Identificarea victimei este o procedură care începe ime-
diat şi concomitent cu parvenirea informaţiei despre depistarea cadavrului. Date
despre victimă ne pot oferi rudele apropiate, cunoscuţii, colegii de serviciu ori de
studii ai celui decedat, lucrătorii instituţiilor medicale, lucrătorii organelor de asis-
tenţă socială, inspectorii de sector sau alţi lucrători de poliţie, actele de identitate
găsite asupra celui mort, recunoaşterea decedatului de către rude şi apropiaţi, infor-
maţia referitoare la persoanele date dispărute etc.
Dacă victima nu poate fi recunoscută de nimeni, atunci se examinează minuţios
toate semnalmentele cadavrului care ar demonstra ocupaţia persoanei date (muncitor,
croitor, lucrător de contabilitate, mecanic, narcoman etc.) sau defectele fizice ale ei,
se descrie vestimentaţia şi lenjeria victimei, se examinează buzunarele pentru a
depista şi ridica diverse obiecte, înscrieri, fotografii etc, se face portretul verbal al
decedatului. Se efectuează fotografierea conform regulilor criminalistice şi filmarea
cadavrului. Se taie unghiile cu tot cu masa de substanţă de sub ele, se ridică inelul de
căsătorie sau alte inele sau cercei. Se ridică mostre de păr de pe capul decedatului din
cinci locuri. Hainele, încălţămintea şi obiectele găsite asupra cadavrului împachetează
în pungi de polietilenă separate, se sigilează şi se ridică pentru a fi examinate şi
cercetate în condiţii de birou şi de laborator. Obiectele de vestimentaţie trebuie să fie
uscate.12
În cazul depistării unor fragmente de corp uman, inclusiv a capului victimei, se
utilizează aceleaşi procedee ca şi la examinarea cadavrului neidentificat.
Identificarea făptuitorului. Dacă făptuitorul nu e cunoscut până la sosirea gru-
ului de urmărire penală, atunci în procesul de cercetare la faţa locului se întreprind
măsuri pentru a depista urme şi obiecte lăsate de făptaş. Totodată, se examinează şi
versiunea că omorul a fost săvârşit de mai mulţi infractori. Mai întâi se verifică dacă
infractorul este o persoană străină pentru cel mort sau este o persoană cunoscută (soţ,
soţie, rude apropiate, colegi de serviciu, cunoscuţi din cercul de afaceri ori lumea
interlopă).
12
E. Stancu, Criminalistica, Vol. III, Bucureşti, 2004.
15
 Dacă omorul a fost săvârşit de un individ străin victimei, atunci acest lucru se
poate demonstra prin următoarele împrejurări: urmele de pătrundere forţată în
încăpere, urmele de dezordine din locuinţă care demonstrează că făptuitorul a căutat
numite obiecte sau a săvârşit şi un atac tâlhăresc, necunoaşterea de către făptaş a
anturajului în care a fost săvârşită crima etc.
Trebuie luat în considerare şi faptul că victima ar fi putut fi ucisă de către
cineva din apropiaţii lui, iar pentru a înscena omorul, vinovatul va crea o stare de
dezordine pentru a induce în eroare organul de urmărire penală, sugerând că
victima ar fi fost ucisă de altcineva.
Persoana străină care comite omucidere, fiind în criză de timp şi având prea
mare încredere în sine că nu va fi identificat, nu se strădui să ascundă fapta comisă ori
să mascheze anturajul celor săvârşite. Principalele acţiuni pe care le execută
criminalul după săvârşirea omorului constă în distrugerea urmelor pe care le-a lăsat în
timpul actului fatal, pentru ca ulterior să nu fie identificat şi vinovăţia sa să nu fie
dovedită. De aceea, infractorul caută să opereze în mănuşi, iar acest fapt va călăuzi pe
viitor acţiunile ofiţerului de urmărire penală spre a căuta în procesul percheziţiilor sau
ridicării de obiecte anume şi a mănuşilor cu care infractorul a acţionat la acul crimei.13
Depistarea urmelor lăsate de infractor la locul infracţiunii are o importanţă
primordială pentru a stabili anumite trăsături fizice şi psihologice ale infractorului.
După urmele de încălţăminte se poate presupune sexul şi înălţimea persoanei,
de asemenea se poate face o idee şi despre particularităţile mişcării acestui individ;
despre ritmul sau cadenţa mersului sau a alergării lui; despre mărimea şi modelul
încălţămintei lui; după urmele mâinilor se pot face concluzii despre amprentele
digitale şi palmare, despre unele defecte ale degetelor, despre faptul că individul
acţionează cu mâna dreapta sau este stângaci. Dacă pe corpul victimei sau pe unele
bucate iu rămas urme de muşcătură, după ele se poate judeca despre particularităţile
arca-lei dentare a individului, lipsa unor dinţi sau măsele etc. Dacă întâmplător la
locul crimei au rămas unele obiecte personale sau de vestimentaţie ale
făptuitorului, atunci ofiţerul de urmărire penală poate să conchidă despre înălţimea
persoanei sau defecte ale organului vizual etc. Dacă în mâna victimei au rămas şuviţe
de păr, se pot face concluzii despre culoarea şi lungimea părului persoanei bănuite de
comiterea omorului.
Caracterul vătămărilor de pe corpul victimei şi a deteriorărilor cauzate pe
obiectele din apropierea celui decedat pot caracteriza bănuitul ca o persoană mi noră
sau matură, ca una puternică sau slabă sub aspect fizic. Totodată, aşa fapte cum ar fi
„măiestria” pătrunderii în încăpere fără a deteriora lacătul uşii, caracterul distrugerii
mijloacelor de protecţie a încăperilor, metodele de fragmentare a corpului victimei,
metoda de legare a laţurilor, depistarea la locul incidentului a unor prafuri sau
particule microscopice (urme de făină, de rumeguş de lemn sau de metal), rămăşiţe de
materiale de construcţie etc, pot să demonstreze anumite trăsături profesionale.
De asemenea, asupra profesiei bănuitului pot indica şi unele unelte, scule, alte
obiecte lăsate la locul crimei (topoare, barzi, ciocane, seceri, coase, cuţite de bucă-
tărie etc).
Este evident ca ofiţerul de urmărire penală să atragă o atenţie deosebită la mu-
curile de ţigară rămase la locul incidentului, care pot indica asupra numărului făp-
13
V. Bujor, V. Şleaţchii, Omorul şi vătămarea integrităţii corporale, Chişinău, 2003.
16
taşilor care au participat la omor, asupra preferinţelor lor pentru anumite tipuri de
ţigări, obiceiului lor de a stinge ţigara etc. Totodată, aceste mucuri de ţigară vor da
posibilitate pe viitor experţilor de a stabili prezenţa pe ele a urmelor de salivă şi a
determina grupa de sânge a individului. Drept probe concludente vor servi urmele
de spermă şi petele de sânge rămase la locul infracţiunii şi ridicate în conformitate cu
regulile criminalistice.
În caz de pruncucidere, făptaşa va fi căutată din cercul femeilor cu compor-
tament amoral, în cadrul familiilor cu situaţie materială vulnerabilă, în cercul per-
soanelor care întreţin relaţii de concubinaj, în cercul femeilor foste gravide şi care s-au
debarasat de această stare etc. Va fi necesar de căutat prin apropierea cadavrului
pruncului nou-născut şi placenta acestuia, care va fi examinată de medic şi
împachetată separat de alte obiecte, pentru analizele de laborator.14
Metoda săvârşirii omorului, mijloacele şi procedeele aplicate pentru privarea
de viaţă a persoanei. Ofiţerul de urmărire penală însărcinat cu cercetarea la faţa
locului, după specificul leziunilor corporale rămase pe corpul victimei şi alte indicii,
trebuie să reţină îndeosebi următoarele circumstanţe:
- omorul a fost săvârşit cu utilizarea armelor albe sau a unor obiecte înţepă-
toare, tăioase sau despicătoare.
Leziunile produse de obiectele tăioase pot fi situate în orice regiune a corpului.
Marginile plăgilor sînt netede, având un aspect liniar, semicircular sau în unghiuri.
Dacă au fost lezate vasele sangvine arteriale, atunci urmele de sânge vor fi sub formă
de împroşcătură, iar dacă au fost lezate vasele sangvine venose - se vor forma bălti de
sânge.
Leziunile produse de obiecte înţepătoare sau înţepător-tăioase (cuţit cu vârful
ascuţit, baionetă, foarfece, sulă, şurubelniţă, suliţă etc.) au o formă aproape de cea a
obiectului utilizat ca mijloc material de crimă.
Leziunile produse de obiecte despicătoare (topoare, barzi, securi etc.) se
prezintă ca plăgi tăiate sau zdrobite, dacă lama obiectului nu este ascuţită. Lungimea
rănii depinde de lungimea lamei obiectului utilizat şi de unghiul de aplicare.
- omorul a fost săvârşit prin asfixie. Moartea violentă săvârşită prin metoda de
asfixie se realizează prin: spânzurare, strangulare, astuparea (ocluzia) căilor
respiratorii, comprimarea toracico-abdominală şi înecare. Această metodă se
foloseşte la pruncucidere şi la omorul unor persoane care se află în stare de neputinţă
de a se apăra.
Principalele semne clinice externe sînt cianozarea (învineţirea) feţei şi a dege-
telor la mîini, hemoragiile punctiforme pe conjunctiva palpebrală (pleoape), lividităţile
cadaverice accentuate, de culoare albastră închisă, dilatarea pupilei, emisia de urină,
mase fecale şi spermă.
Spânzurarea. Tipic pentru acest gen de asfixie este şanţul de spânzurare ce ia o
formă oblică ascendentă spre locul nodului. Şanţul va fi mai accentuat pe partea
opusă a nodului şi va avea o lăţime egală cu cea a laţului. în majoritatea cazurilor,
urmele şanţului reproduc forma laţului.
Strangularea se face prin strângerea gâtului cu un laţ sau cu mâinile (sugruma-
rea). Dacă strangularea cu laţul e posibilă şi în cazuri de sinucidere, apoi sugrumarea
este caracteristică numai pentru omucidere, deoarece victima nu se poate autoleza
14
M. Avram, T. Popovici, V. Cobîşneanu, Cercetarea infracţiunilor contra persoanei, Editura, APC, Chişinău, 2004.
17
cu propriile mîini din cauză tulburărilor anoxice care reduc considerabil forţa
persoanei. La strangularea cu laţul rămâne aceeaşi urmă ca şi la spânzurare, pe cînd la
sugrumarea cu mîinile apar echimoze, escoriaţii, determinate de acţiunile degetelor şi
ale unghiilor infractorului. De aceea, considerăm raţional ca suprafaţa gîtului cu urme
de sugrumare să fie prelucrată cu tampoane de vată, care vor fi ridicate şi împachetate
în pungi de polietilenă pentru examinarea în condiţii de laborator în cadrul expertizei
biologice, pentru a depista urme de sudoare a făptaşului şi i determina grupa de sânge
a individului bănuit.
Sufocarea şi ocluzia orificiilor respiratorii (gura şi nasul). Sufocarea este rezul-
tatul acţiunilor violente aplicate cu scopul de a împiedica victima să ţipe, să cheme in
ajutor în cazul săvârşirii infracţiunilor de viol, de tâlhărie etc. Ca rezultat, în regiunea
gurii şi a nasului vor fi provocate leziuni specifice prin acţiunea mîinilor şi a unghiilor,
sub formă de echimoze şi escoriaţii.
Ocluzia căilor respiratorii se face prin astuparea gurii şi a nasului cu diferite
obiecte, materiale sau sol, ca de exemplu: cârpe, hârtie, ţărînă etc. Acţiunile de astupare
a căilor respiratorii se produc în mod violent şi sînt însoţite de cauzarea altor vătămări
a mîinilor, picioarelor, feţei şi a altor părţi ale corpului în timpul luptei, iar dacă mîinile
victimei sînt legate, pe braţele victimei rămân echimoze sau escoriaţii.
Înecarea (submersia) este realizarea prin astuparea căilor respiratorii cu lichid,
care provoacă moartea violentă. înecarea poate avea loc nu neapărat într-un bazin
acvatic, dar şi într-o încăpere care nu are nimic comun cu aflarea persoanei în apă.
Omorul săvârşit prin împuşcare. în scopul determinării naturii morţii prin
această metodă se vor cerceta urmele principale ale tragerii: orificiul de intrare, ca-
nalul de pătrundere şi orificiul de ieşire a glonţului (dacă există), precum şi urmele
secundare: rupturile provocate de gaze, arsurile, tatuajul etc. Examinarea are drept
scop stabilirea distanţei şi direcţiei din care s-a tras, a posibilităţilor de autolezare în
condiţiile în care a fost depistat decedatul. Aceste împrejurări îi va impulsiona pe
membrii grupului operativ de urmărire penală să întreprindă măsuri în scopul de-
pistării armei de foc, a tuburilor de cartuş şi a proiectilelor pentru identificarea mai
rapidă a persoanei care a tras din armă respectivă. Cele menţionate sînt foarte
importante pentru a putea constata omorul şi a-1 diferenţia de cazurile de sinuci dere
sau de moarte accidentală.
Provocarea morţii prin metoda otrăvirii. Cercetarea împrejurărilor survenirii
morţii prin metoda otrăvirii va avea ca obiect stabilirea faptului dacă decesul s-a
datorat sau nu intoxicării acute, tipului de substanţă toxică şi cantităţii care a pă truns
în organism. Este necesar ca în procesul cercetării la faţa locului, mai cu seamă la
examinarea cadavrului, să se procedeze la căutarea atentă şi la ridicarea urmelor
biologice (masele de vomă, conţinutul mucos sau lichid al cavităţii bucale, al căilor
respiratorii). Totodată, se va încerca de a depista vase sau sticluţe în care s-ar fi putut
păstra substanţele toxice etc. Ofiţerii se vor interesa în mod special de cazurile cînd se
depistează doze neînsemnate de toxine, dar intenţionat introduse sistematic în
organismul victimei de către ucigaşi pentru a-i suprima viaţa, inducând în eroare
organele de urmărire penală.
Suprimarea vieţii persoanei prin intermediul altor factori. La acest comparti-
ment vom recomanda ofiţerilor de urmărire penală să fie prudenţi în cazurile de de-
pistare a cadavrului fără urme vizibile pe corp sau pe haine. Este cazul de provocare a
18
morţii prin aşa-numiţii agenţi psihici, care intervin rapid în urma unor emoţii
intense. Şocul de origine psihică produce o moarte reflexă prin oprirea bruscă a
funcţiilor vitale ale organismului. De aceea membrii grupului operativ de urmă rire
penală vor căuta probe materiale care ar putea dovedi că moartea persoanei a fost
cauzată anume de factorii psihici: depistarea cartelei de tratament ambulatoriu a
victimei în care ar fi indicat că ea suferea de o boală cardiovasculară sau de alt gen
supusă riscului psihologic, a unor scrisori trimise de făptuitor cu un conţinut tragic,
înscrieri cu conţinut de şantaj, de ameninţare cu moartea etc.
Motivul şi scopul infracţiunii. În procesul de cercetare la faţa locului, ofiţerul de
urmărire penală şi membrii grupului operativ de urmărire penală sînt obligaţi să
caute şi să depisteze probe care ar putea uşura stabilirea motivului şi scopului omo-
rului săvârşit. în acest sens, motivul şi scopul sînt atât de aproape unul de altul încât,
de multe ori, ele se suprapun ori se contopesc după esenţă. în cazul în care de la
victimă sau din încăperea ori locuinţa sa au dispărut anumite obiecte sau lucruri, au
fost depistate testamente pe numele unor persoane concrete etc, ne putem orienta
spre un motiv acaparator; dacă pe corpul victimei au fost depistate urme de vio lenţă
caracteristice pentru viol, atunci ne vom orienta spre un motiv de tăinuire a
infracţiunii; dacă pe corpul victimei au fost depistate o mulţime de leziuni corporale
ce denotă săvârşirea omorului printr-o cruzime deosebită sau prin torturare,
victima fiind o femeie gravidă, atunci motivul crimei poate fi răzbunarea sau gelozia;
depistarea în locuri publice (parcuri, străzi, stadioane) a unui cadavru de la care n-
au dispărut obiecte preţioase, bani, documente etc. - aici motiv ar fi huliganismul sau
caz de omor săvârşit în timpul unei bătăi provocate de relaţii ostile; în situaţia în care
la locul crimei a fost depistată anumită literatură cu caracter antisocial, antirasial,
antinaţional, antireligios etc. - trebuie să căutăm motivul de duşmănie sau ură
socială, naţională, rasială sau religioasă; dacă cadavrul este despicat şi din el lipsesc
unele organe - se va înainta versiunea că omorul a fost săvârşit cu scopul de a preleva
şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei; dacă persoana a fost
ucisă într-o ambuscadă, cu utilizarea unor dispozitive explozive, prin împuşcare de la
distanţă mare, atunci vom verifica versiunile de omor la comandă.15
În caz de pruncucidere, motivul poate fi răzbunarea pentru durerile provocate
mamei în timpul naşterii sau debarasarea de copilul nedorit.
Căile de sosire a făptuitorului la faţa locului şi de deplasare de la locul
faptei. Căile de sosire sau de pătrundere a făptuitorului în încăpere se stabilesc prin
starea uşilor, ferestrelor şi a mecanismelor de încuiere a lor. Dacă în încăpere a intrat o
persoană cunoscută victimei, atunci la uşi sau ferestre vor lipsi urmele de deteriorare
sau distrugere, pe când în cazurile unui ucigaş străin victimei vom depista distrugerea
mecanismelor de încuiere sau spargerea geamului ori tăierea zăbrelelor. În locurile
deschise, căile de apropiere de victimă şi de înapoiere vor fi apreciate potrivit
urmelor de încălţăminte sau a anvelopelor mijloacelor de transport sau urmelor
animalelor de tracţiune ( cai, boi, vaci, catâri ş.a.)
Urmele lăsate la faţa locului (inclusiv obiecte sau părţi ale acestora). La faţa
locului pot rămânea diverse urme ale faptei de omor: ele pot fi urme lăsate de victimă:
urme digitale sau palmare, urme de încălţăminte sau a piciorului gol, urme de sânge,
salivă, spermă, sudoare, mase de vomă etc. Aceste urme pot fi: urme ale mijloacelor
15
C. Aioniţoaie, I. E. Sandu, V. Bercheşan, Tratat de metodică criminalistică, Vol. I, Bucureşti, 1994.
19
de transport - anvelope de automobil, şenile de tractor sau de tanc, roţi de căruţe
sau care, de sanie, de roabă etc; urme de distrugere a uşilor, ferestrelor, mobilei,
aparatelor de uz casnic etc; urme ale armelor, sculelor, instrumentelor, obiectelor,
lucrurilor cu care a fost suprimată viaţa persoanei; urme pe corpul victimei în formă
de vătămări corporale (de obiecte tăiose, înţepătoare, contondente, de împuşcătură,
de spânzurare, asfixiere, de sugrumare, înec, astupare a căilor respiratorii etc);
urme de substanţe toxice, otrăvitoare sau narcotice etc.
De asemenea, la faţa locului pot rămânea diverse obiecte, lucruri sau documen-
te care aparţin făptuitorului, mucuri de ţigară cu urme de salivă ş.a.
Această acţiune de urmărire penală se efectuează în două faze:
Faza statică. Pe parcursul acestei faze ofiţerul de urmărire penală va începe in-
vestigaţiile cu:
- înconjurarea locului infracţiunii de omor cu colaboratori ai organelor de
menţinere a ordinii publice, precum prevede al. 3 art. 118 CPP.
- constatarea morţii victimei, efectuată de către medicul legist;
- examinarea generală a locului faptei pentru formarea viziunii de ansamblu
despre graniţele locului incidentului;
- obţinerea unor date preventive cu privire la persoana victimei, la faptă şi la
persoanele care dispun de informaţii despre omor şi autorul acestuia, interesînd mai
cu seamă martorii oculari;
- stabilirea eventualelor modificări survenite la locul incidentului după
comiterea omuciderii;
- determinarea punctului din care se va începe cercetarea, de regulă, pornind
de la cadavru spre marginea locului infracţiunii;
- adoptarea unor măsuri de eliberare a locului crimei de persoane străine şi
curioase, de prevenire a apariţiei la locul infracţiunii a unor obiecte sau sub
stanţe aduse din afara câmpului de cercetare; de utilizare a câinelui dresat etc.
Faza statică trebuie să finalizeze prin fixarea poziţiei în care a fost găsit cadav-
rul, a celorlalte obiecte şi urme de pe cîmpul de cercetare. Fixarea se realizează prin
fotografiere, înregistrare pe banda video, descrierea în procesul-verbal de cercetare a
locului infracţiunii.
„Fixarea poziţiei cadavrului, a obiectelor, a mijloacelor materiale de probă
descoperite la faţa locului, coroborată cu datele obţinute operativ de către echipa de
cercetare, inclusiv prin investigaţii (în accepţiunea lor tactico-operativă), serveşte la
formarea unor ipoteze referitoare la natura faptei, a momentului şi circumstanţelor în
care s-ar fi putut comite omorul şi, eventual, a motivului care a determinat
infracţiunea”.16
Faza dinamică. Cercetarea în faza dinamică este supusă regulilor prevăzute la
al. 3 art. 118 CPP, conform cărora organul de urmărire penală cercetează obiectele
vizibile, iar în caz de necesitate permite accesul la ele în măsura în care nu se încalcă
drepturile omului. în anumite cazuri, persoana care efectuează urmărirea penală,
dacă este necesar, execută diferite măsurări, fotografieri, filmări, întocmeşte desene,
schiţe, face mulaje şi tipare de pe urme de sine stătător sau cu ajutorul specialistului
în materia respectivă.

16
L. Cîrjan, Criminalistica, Bucureşti, 2005.
20
 Cercetarea în faza dinamică se va începe de la cadavru, fiind examinat minuţios
corpul, precum şi locul de sub cadavru, după care se va continua cu porţiuni de spaţiu
sau teren din jurul cadavrului.
Particularităţile cercetării cadavrului se vor expune separat într-un comparti-
ment special.

Audierea martorilor.
Audierea martorilor, a persoanelor care au descoperit cadavrul şi a rudelor
victimei este o activitate care se cere realizată cu maximă urgenţă. Persoanele care au
descoperit cadavrul şi martorii oculari pot fi ascultaţi încă din momentul cercetării
la faţa locului.
Această acţiune de urmărire penală se efectuează în strictă conformitate cu pre-
vederile articolelor 90, 105, 109 CPP, iar în cazul martorului minor, şi potrivit ce-
rinţelor art. 481 CPP.
În procesul de audiere a martorilor este necesar de clarificat următoarele ches-
tiuni: cîte persoane au participat la săvârşirea omorului; cu ce nume se adresau ei
unul faţă de altul; care erau semnele fizice exterioare şi cum era îmbrăcat bănuitul; în
ce limbă vorbea; cu ce armă, instrument, unealtă sau obiect a lovit victima pro-
vocîndu-I trauma mortală; ce lucruri erau asupra infractorului; ce evenimente au
avut loc înainte de comiterea omorului; dacă a avut la dispoziţie infractorul vreun
mijloc de transport şi de ce tip era; dacă victima se cunoştea cu ucigaşul; ce au dis-
cutat ei înainte de începerea acţiunilor violente; a luat infractorul vreun obiect sau
lucru de la victimă, dacă da, atunci când: până la curmarea vieţii sau după surve -
nirea morţii; în care direcţie a dispărut persoana bănuită; în ce relaţii se afla victima
cu ucigaşul (soţ, soţie, rude apropiate etc); din care motive a fost provocată moar tea
victimei; dacă îndeplinea victima vreo obligaţie de serviciu sau obştească; dacă a fost
anterior răpită victima sau luată în calitate de ostatic; câte persoane au fost supuse
violenţei şi câte din ele au decedat; dacă erau anumite semne pentru a considera
victima o persoană minoră; prin ce metode infractorul a provocat vătămări cor-
porale victimei şi în ce perioadă de timp; ce scop urmărea infractorul realizând ac-
ţiunile sale de suprimare a vieţii etc.17
În procesul audierii martorului care a depistat cadavrul trebuie de clarificat:
locul depistării victimei; calea pe care a parcurs-o martorul până la găsirea deceda-
tului; dacă s-a întâlnit cu persoane care ar da de bănuit că ele sînt implicate în
săvârşirea crimei; care era poza cadavrului; dacă a fost sau nu modificată poziţia
victimei, dacă da, atunci de cine din care necesităţi.
În cadrul audierii rudelor sau a colegilor de serviciu, a prietenilor sau cunos-
cuţilor în calitate de martori, ofiţerul de urmărire penală va încerca să obţină răs -
puns la următoarele întrebări: cum s-a comportat victima în ultimul timp; cu ce
persoane s-a întâlnit şi cu cine preconiza să aibă întâlniri; cine îl solicita, căuta ori
se interesa de persoana lui; dacă a primit scrisori, colete, cadouri, bani, bijuterii,
alte obiecte, inclusiv cadouri de preţ şi dacă da, de la cine şi de unde; când a fost
văzută victima ultima dată, de unde venea, unde se ducea, ce avea de gînd să facă; era
victima singură sau în compania unor persoane, dacă da, atunci cine erau cei care o
însoţeau, cum erau îmbrăcaţi; ce idei împărtăşea decedatul şi dacă putea fi el
17
C. Aioniţoaie, I. E. Sandu, V. Bercheşan, Tratat de metodică criminalistică, Vol. I, Bucureşti, 1994.
21
victima unor răzbunări cu caracter social, rasial, naţional sau religios; dacă a făcut
încercări de a-şi vinde vreun organ intern şi putea fi el victima unor acţiuni de
prelevare a acestor organe; dacă victima a manifestat anterior vreunele temeri de
răzbunare sau răfuială din partea unor persoane concrete sau organizaţii din lumea
interlopă etc.
În privinţa persoanelor bănuite se mai pot pune întrebări referitoare la faptul
dacă au fost văzute tulburate, murdare de sânge, încercând să evite contactul cu alte
persoane sau să se ascundă.
Audiind în calitate de martori rudele apropriate ale victimei, concomitent cu
cele indicate anterior, trebuie clarificat dacă victima a pomenit ceva despre sinuci-
dere; dacă victima bănuia că va fi omorâtă de o persoană concretă; care putea fi mo-
tivul suprimării vieţii; care erau preferinţele şi temerile decedatului înainte de actul
fatal. Totodată, se vor cere pentru examinare anumite lucruri personale, albume cu
fotografii, cărţi, agende, blocnotesuri, scrisori, recipise, procuri, casete video pe care
a fost înregistrată victima la nunţi, serbări, conferinţe etc.
Rudele şi prietenii apropiaţi ai victimei pot oferi date privind pasiunile, viciile,
relaţiile cu membrii de familie, eventualii duşmani, inclusiv persoane care au
ameninţat-o ori aveau interes s-o ucidă.
Practica demonstrează că ascultarea persoanelor, indiferent de calitatea lor
procesuală, trebuie efectuată de aceiaşi membri ai grupului operativ de urmărire
penală, de la începutul până la finalizarea cauzei, reaudierile efectuate de noi ofiţeri
de urmărire penală generând dificultăţi şi neînţelegeri.

Audierea părţii vătămate.

În cazul în care persoana atacată a rămas în viaţă după tentativa de omor, ea
va fi audiată în conformitate cu prevederile articolelor 58, 59, 60, 111 CPP, iar în
cazul minorului, şi potrivit prevederilor articolului 481CPP.
În procesul audierii părţii vătămate este necesar de clarificat când, unde şi în
ce împrejurări a devenit victima acestei infracţiuni, în legătură cu ce fapt ea s-a
dovedit a fi la locul incidentului, cine a atentat la viaţa ei, cine e interesat de moartea ei
şi din care motive; dacă a opus rezistenţă infractorului şi prin ce s-a manifestat şi ce
urme ale opunerii de rezistenţă puteau să rămână pe corpul sau pe hainele
infractorului; cine a putut vedea sau auzi cele întâmplate. De specificat toate
caracteristicile persoanei bănuite.18
În cazul când se audiază victima în proces de pierdere a vieţii, atunci se reco-
mandă utilizarea înregistrării pe bandă magnetică, audierea se face în prezenţa lu-
crătorilor medicali, împreună cu care se întocmeşte procesul-verbal de audiere. Se
recomandă utilizarea camerei video şi înregistrarea întregului proces de audiere
pe bandă magnetică.

Audierea bănuitului, învinuitului.

Audierea bănuitului, învinuitului se efectuează în strictă conformitate cu
prevederile articolelor 78 şi 104 CPP, iar în cazul unui minor - şi cu respectarea

18
M. Avram, T. Popovici, V. Cobîşneanu, Cercetarea infracţiunilor contra persoanei, Editura, APC,
Chişinău, 2004.

22
prevederilor articolelor 479 şi 480 CPP. Audierea acestor persoane se face în prezenţa
apărătorului, iar în cazul minorului, şi cu participarea pedagogului (psihologului) şi
a reprezentantului legal. Nu se admite audierea bănuitului, învinuitului în stare de
oboseală, precum şi în timpul nopţii, decât doar la cererea persoanei audiate în
cazurile ce nu suferă amânare, care vor fi motivate în procesul-verbal al audierii.
Audierea bănuitului, învinuitului minor nu poate dura mai mult de două ore fără
întrerupere, iar în total nu poate depăşi patru ore pe zi.
Audierea bănuitului - după identificarea lui din cercul suspecţilor - permite
cunoaşterea poziţiei sale faţă de fapta săvârşită, motivele şi scopul care l-au
determinat să comită omorul.
Pentru aceasta va fi întrebat:
- Despre natura relaţiilor cu victima: soţ, soţie, concubin, concubină, rudă
apropiată, persoană străină, dacă a cunoscut că victima este minoră, în stare
de graviditate, în stare de neputinţă, că victima executa obligaţii de serviciu
sau obşteşti, dacă intenţiona să ucidă una sau două şi mai multe persoane,
dacă victima era de altă rasă, naţionalitate sau confesiune, dacă i-a fost duşman şi din
ce cauză;
- Despre motivul infracţiunii: dacă a urmărit interes material ori de altă na
tură, dacă infracţiunea s-a produs din intenţii huliganice, din cauza duş măniei sau
urii sociale, naţionale, rasiale sau religioase, din motive de răzbunare, de gelozie,
sadice sau din alte motive josnice;
- Despre scopul crimei: pentru a ascunde o altă infracţiune, pentru a preleva şi
/ sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile umane, în scopul de a îndeplini
porunca unei persoane concrete ori organizaţii criminale etc.
- Despre modul de suprimare a vieţii victimei: cu răpirea sau luarea victimei
în calitate de ostatic, cu o deosebită cruzime, prin mijloace periculoase pentru viaţa
sau sănătatea mai multor persoane, cu utilizarea otrăvurilor sau altor substanţe
toxice, a unui mijloc de transport etc;
- Despre faptul dacă bănuitul a mai comis anterior vreo faptă de omor;
- Despre starea lui psihică, comportament, educaţie, ambiţii, metehne etc.
în cazul cînd omorul se produce ca reacţie la provocare ori în condiţiile depăşirii
limitelor legitimei apărări, se va insista asupra clarificării acestor împrejurări.
În cazul în care bănuitul neagă comiterea faptei, i se va cere să explice ce a cău-
tat la locul infracţiunii, cum şi-a petrecut timpul înaintea şi după comiterea crimei,
cum se explică prezenţa urmelor sale la locul faptei sau a unor obiecte ale victimei la
domiciliul său, care a fost natura contactului cu victima cu puţin timp înainte de
survenirea decesului.
- Declaraţiile bănuitului, indiferent că acesta neagă sau recunoaşte faptele
întîmplate, vor trebui verificate cu atenţie şi coroborate cu celelalte probe
administrate în cauză, în acest context nu trebuie de exclus sinceritatea unui
suspect.

Efectuarea percheziţiei şi ridicării de obiecte şi documente.

Percheziţia şi ridicarea de obiecte şi documente se efectuează în strictă confor-
mitate cu dispoziţiile articolelor 125-132 CPP.
23
 Aceste acţiuni de urmărire penală au o importanţă deosebită pentru cercetarea
amplă a circumstanţelor crimei săvârşite şi urmăresc scopul de a depista la locul de
trai, de lucru, de şedere al persoanei bănuite sau al rudelor şi cunoscuţilor lui a unor
probe materiale care ar confirma ori infirma participarea lui la săvârşirea omorului
persoanei concrete. în timpul percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente se
depistează şi se ridică arma, instrumentele, sculele sau alte obiecte care au fost uti-
lizate pentru suprimarea vieţii victimei; lucrurile, obiectele sau documentele sustrase
de la victimă ori rudele lui; cărţi, ziare, reviste, agende, scrisori, recipise, procuri, alte
documente, liste cu numere de telefon sau fax care ar putea stabili motivul şi scopul
săvârşirii omorului; alte obiecte, lucruri sau materiale care pot avea importanţă pentru
cercetarea cazului concret; de asemenea se vor căuta şi ridica arme care nu au
atribuţie la dosar, dar care au fost păstrate ilegal, substanţe narcotice, sub stanţe
scoase din circulaţia civilă, bani falşi.
Ofiţerul de urmărire penală care efectuează cercetările trebuie să fie prudent, deoa-
rece cele depistate şi ridicate în timpul percheziţiei sau ridicării de obiecte şi documente
pot fi şi purtători unici de urme biologice: sânge, salivă, spermă, sudoare, mase de vomă,
alte eliminări naturale ale organismului uman sau urme de acţiune fizică.
Obiectele, lucrurile şi documentele depistate trebuie descrise în procesul-verbal
al acţiunii efectuate, împachetate separat, sigilate şi pe fiecare pachet ofiţerul de
urmărire penală va descrie conţinutul pachetului şi se vor semna persoanele
responsabile. De menţionat că hainele vor fi împăturite în aşa mod ca urmele de-
pistate să rămână în interiorul îmbrăcămintei, pentru a se păstra. Vestimentaţia
trebuie să fie uscată.
Depistarea la locuinţa victimei a cadavrului victimei sau a unui fragment de
cadavru se transformă din percheziţie într-o cercetare la faţa locului.
Pe lângă percheziţia la domiciliu, va fi efectuată percheziţia corporală, pentru
descoperirea la agresor a unor corpuri delicte, a urmelor biologice provenite de la
victimă, a unor escoriaţii, muşcături făcute de victimă, a substanţelor narcotice,
toxice, a armelor etc.

5
Colectarea mostrelor pentru comparaţie

24
 Pentru efectuarea unui şir de acţiuni de urmărire penală cu caracter tehnico-
ştiinţific si a unor expertize, ofiţerul de urmărire penală e obligat să colecteze
mostrele necesare. Această acţiune se execută în conformitate cu cerinţele art. art.
154-156 CPP.
Se colectează de la făptuitor (persoana bănuită sau deja pusă sub învinuire de
către procuror) următoarele mostre: sânge, spermă, păr, secvenţe de unghii, micro-
particule de pe corp; salivă, sudoare şi alte eliminări ale organismului; amprente digi-
tale, mulaje ale dinţilor şi falangelor; înscrisuri, obiecte, piese vestimentare şi părţi ale
lor, alte materiale ce reflectă deprinderile făptuitorului, alte obiecte sau substanţe.19
O atenţie sporită se acordă la colectarea corectă a firelor de păr de la persoana
bănuită. Firele de păr se ridică din toate zonele capului persoanei bănuite, în cazul
în care se păstrează: creştet, ceafă, frunte, tâmple. Suprafaţa capului se împarte în
opt zone, care se numerotează începând din partea dreaptă a frunţii. La fiecare fir de
păr se precizează regiunea, modul de recoltare (smulgere, pieptănare sau tăiere) şi
numele persoanei de la care provine.

Efectuarea confruntărilor.
Această acţiune penală destul de complicată şi importantă se efectuează în con-
formitate cu prevederile art. 113 CPP şi numai în cazurile strict determinate de nece-
sităţile urmăririi penale.
Confruntarea se efectuează în cazurile în care există divergenţe între
declaraţiile persoanelor audiate în cauza penală, pentru aflarea adevărului şi
înlăturarea divergenţelor.
Confruntarea se pregăteşte minuţios din timp şi se elaborează un plan separat
pentru desfăşurarea acestei acţiuni de urmărire penală.
Această acţiune de urmărire penală se poate efectua în două situaţii:
- când victima a supravieţuit tentativei de omor;
- când apar divergenţe între bănuit / învinuit, pe de o parte, şi martori pe de
altă parte sau între bănuiţi şi învinuiţi.
În anumite situaţii se recomandă abţinerea de la efectuarea confruntării, pen-
tru a evita traumatizarea psihică adăugătoare a victimei care a rămas în viaţă în urma
tentativei de omor sau pentru a evita influenţa negativă a făptuitorului asupra
martorilor oculari, care pe parcurs ar putea să se dezică de depoziţiile lor adevărate şi
să mărturisească în favoarea persoanei bănuite / învinuite.
Pot fi martori care se tem de autorul omorului sau care încearcă să-1 acopere,
împrejurare care face necesară confruntarea lor cu martorii de bună-credinţă sau cu
însuşi bănuitul, acţiunea în cauză pregătindu-se cu o deosebită atenţie.
Procedeul tactic al confruntării este destul de eficient în cazurile existenţei mai
multor bănuiţi sau învinuiţi, dintre care unii sînt sinceri.
în cazurile tentativei de omor, confruntarea se poate face inclusiv cu victima, dacă
aceasta nu este în stare de şoc sau traumatizată psihic.

Prezentarea persoanei bănuite spre recunoaşterea victimei sau a unor martori

oculari.
19
C. Aioniţoaie, I. E. Sandu, V. Bercheşan, Tratat de metodică criminalistică, Vol. I, Bucureşti, 1994;
25
 Această acţiune de urmărire penală se efectuează în limitele articolului 116
CPP. Persoana care trebuie recunoscută este prezentată celui care urmează să o re-
cunoască în afara spaţiului vizibilităţii celui care urmează a fi recunoscut, împreună
cu cel puţin încă patru persoane asistente de acelaşi sex, asemănătoare la exterior. La
prezentarea spre recunoaştere se aplică fotografierea. Fotografiile persoanei prezentate
spre recunoaştere şi a asistenţilor procedurali se anexează în mod obligatoriu la
procesul-verbal.
Prezentarea spre recunoaştere se utilizează în scopul stabilirii identităţii
persoanei bănuite / învinuite de săvârşirea infracţiunii cu ajutorul victimei sau a unor
martori oculari, în condiţiile când aceştia au reţinut semnalmentele ori caracteris-
ticile ce permit identificarea.

Verificarea declaraţiilor la locul infracţiunii.

Acţiunea de urmărire penală indicată se efectuează în conformitate cu preve-
derile art. 114 CPP pentru a verifica sau preciza declaraţiile persoanei bănuite / învi-
nuite, a victimei, a unor martori despre evenimentele infracţiunii de omor săvârşite
într-un loc concret.
Verificarea declaraţiilor la locul producerii acţiunilor criminale pot ajuta la
descoperirea unor obiecte şi documente ce ar putea servi ca probe în cauza penală.
Obiectele şi documentele respective se ridică, şi acest fapt este indicat în procesul-
verbal de verificare a declaraţiilor la locul infracţiunii.20

Reconstituirea faptei.
În conformitate cu prevederile art. 122 CPP, organul de urmărire penală, în ca-
zuri strict determinate de necesităţile de cercetare, poate efectua reconstituirea faptei,
cu participarea părţilor interesate.
Reconstituirea faptei la faţa locului serveşte la precizarea afirmaţiilor bănuitu-
lui / învinuitului, cu privire la posibilitatea săvârşirii unor anumite activităţi, în anu-
mite condiţii concrete de timp şi loc, fără ajutorul altor persoane (ex. spânzurarea
victimei de la o înălţime la care aceasta nu putea fi ridicată decât cu ajutorul unui
complice).
De asemenea, reconstituirea faptei la locul crimei are drept scop verificarea îm-
prejurărilor în care un omor sau anumite episoade ale acestuia au fost realmente
percepute în condiţiile indicate de martor.
Cât priveşte efectuarea acestei acţiuni de urmărire penală, trebuie de reţinut că,
în cazul omorului, nu se reproduc decât acele împrejurări de natură a verifica
audibilitatea, vizibilitatea, posibilitatea de escaladare, de trecere printr-un anumit loc,
posibilitatea de creare a unor urme în condiţiile date şi nimic altceva.

Dispunerea efectuării expertizelor şi constatărilor tehnico – ştiinţifice şi

medico – legale.
Constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală se efectuează în limitele preve-
derilor art. 139-141 CPP, în cazul în care există pericolul de dispariţie a unor mijloace
de probă. De regulă, această acţiune de urmărire penală se efectuează de către
20
L. Cîrjan, Criminalistica, Bucureşti, 2005.
26
specialiştii criminalişti din cadrul comisariatelor de poliţie sau de către specialiştii din
alte organe sau instituţii. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală se referă la
depistarea urmelor de violenţă, de sânge, spermă, a substanţelor narcotice s au
toxice, a medicamentelor neambalate, a unor documente, urme de luptă rămase pe
hainele victimei sau a agresorului, fire de păr etc. Potrivit art. 143 CPP, pentru
constatarea cauzei morţii, gravităţii şi a caracterului vătămărilor integrităţii
corporale, vîrsţei bănuitului, învinuitului, inculpatului sau părţii vătămate, organul
de urmărire penală dispune efectuarea unei expertize şi cere organului medico-legal
competent efectuarea acesteia.
Pentru constatarea faptelor în cauză se va proceda la recoltarea urmelor
existente pe corpul şi pe îmbrăcămintea victimei (urme biologice, fire de păr,
depozitul subunghial).
În cazurile ce nu suferă amânare sau nu este posibilă transportarea imediată a
cadavrului în sala de autopsie pentru prevenirea distrugerii urmelor (îndeosebi a
microurmelor), prelevarea urmelor de pe cadavru se face de către medicul legist ne-
mijlocit la faţa locului. Dacă ridicarea urmelor de pe cadavru, a măştii mortuare şi a
amprentelor nu a fost efectuată la faţa locului, aceasta se realizează de către spe-
cialistul criminalist şi medicul legist la examinarea necropsică.
Având în vedere multiplele genuri de expertize efectuate în caz de omucidere, ne
vom opri pe scurt asupra celor întâlnite mai frecvent în practica de specialitate.21
a) Expertiza medico-legală
Întrebări orientative la dispunerea expertizei medico-legale a cadavrului:
1.Care este cauza morţii?
2.Dacă există leziuni corporale. Care este localizarea lor şi timpul provocării?
3.Care este consecutivitatea leziunilor?
4.Dacă leziunile produse au fost cauzate în timpul vieţii sau după moarte.
5.Dacă a existat posibilitatea ca persoana să-şi cauzeze de sine stătător asemenea
leziuni.
6.Dacă există necorespunderi între leziuni şi defectele îmbrăcămintei şi care
sînt ele.
7.Dacă moartea a survenit pînă la nimerirea corpului în apă, în foc ... sau după.
8.Dacă persoana a fost otrăvită. Dacă da, cu ce otravă. A putut ea fi introdusă
în organism după moartea persoanei?
9.Prin ce metodă a fost strangulată persoana?
10.Cu ce fel de armă (obiect) au fost cauzate leziunile corporale?
11.Leziunile corporale au fost cauzate prin intermediul unui obiect (armă) sau
al mai multora?
12.Calibrul, tipul armei cu care s-au cauzat leziunile.
13.Care este forma, lungimea obiectului de tăiere, înţepare, despicare?
14.Cum este orificiul de intrare şi de ieşire a glontelui?
15.De la ce distanţă s-a tras focul de armă?
16.Cît timp s-a scurs din momentul morţii până la momentul cercetării cadavrului?
17.Dacă există semne de luptă între victimă şi infractor.
18.Dacă a avut partea vătămată înainte de survenirea morţii relaţii sexuale
(prezenţa sarcinii).
21
E. Stancu, Criminalistica, Vol. III, Bucureşti, 2004.
27
19.Dacă părţile (organele) transmise la expertiză au fost dezmembrate în timpul
săvârşirii omorului sau mai târziu (după moarte).
20.Cu ce tip de instrument s-a efectuat dezmembrarea cadavrului?
21.Ce caracteristici dinamice, profesionale pot fi evidenţiate în privinţa persoanei ce
a dezmembrat cadavrul?
22.Dacă se depistează în cenuşă părţi arse ale cadavrului.
23.Dacă pruncul s-a născut viu, termenul naşterii, condiţiile de naştere (maternitate
sau anormal)?
24.Cordonul ombilical al pruncului a fost rupt sau tăiat?
b) Expertiza dactiloscopică. Asemenea gen de expertiză serveşte în primul rînd
la identificarea autorului omorului după urmele digitale lăsate la locul faptei, inclusiv
pe corpul victimei şi presupune efectuarea unui examen comparativ între urmele
descoperite şi impresiunile digitale ale persoanelor suspecte. O altă problemă care se
poate rezolva prin intermediul expertizei dactiloscopice este identificarea victimei.
Evident că pentru identificare este necesar să se procedeze la amprentarea cadavrului,
după ce se verifică cartoteca dactiloscopică, pentru compararea amprentelor.
c) Expertiza urmelor lăsate pe instrumentele vulnerante are drept scop stabi-
lirea obiectului folosit de infractor la suprimarea vieţii victimei. Expertiza se
efectuează de către specialistul criminalist împreună cu medicul legist, deoarece
în practică acesta este un gen de expertiză greu de efectuat.
d) Expertiza balistică vizează două direcţii principale:
identificarea sau stabilirea tipului de armă cu care s-a tras, după urmele lăsate pe tub
şi pe glonţ; studierea urmelor principale şi secundare existente pe îmbrăcămintea
victimei, în scopul stabilirii direcţiei şi distanţei de la care s-a tras.
e) Expertizele bio-criminalistică şi genetică se efectuează în scopul identificării
persoanelor implicate în omucidere prin studierea profilului ADN (analiza urmelor de
secreţii, a firelor de păr, resturilor de ţesuturi moi).
f) Expertiza biologică a urmelor de sânge permite stabilirea unor elemente de
ordin calitativ cum sînt grupa de sânge, tipul de hemoglobina, sexul persoanei, da-
tele referitoare la timpul şi împrejurările în care a fost săvârşit omorul.
i) Expertiza biologică a urmelor de spermă şi a firului de păr oferă date de ordin
calitativ absolut necesare identificării făptuitorului sau a victimei, precum şi indicii
privind unele dintre circumstanţele comiterii infracţiunii.
h) Expertiza grafoscopică se dispune în situaţiile în care la locul faptei sau în lo-
cuinţă sînt descoperite înscrisuri din al căror conţinut se pot desprinde date referitoare
la faptă sau chiar la persoana autorului (exemplu tipic - scrisorile de ameninţare).
j) Expertiza criminalistică a ţesăturilor şi confecţiilor din ele. Expertului crimi-
nalist i se propun pentru soluţionare următoarele întrebări: există pe ţesăturile sau
confecţiile prezentate pentru cercetări unele microparticule? Dacă da, atunci ele
pot proveni de pe hainele persoanei bănuite sau ale victimei? Există pe ţesăturile sau
confecţiile prezentate expertului unele fibre de ţesături străine? Dacă da, atunci provin
ele de pe hainele persoanei bănuite sau ale victimei?
k) Expertiza psihiatrică în privinţa bănuitului, învinuitului se dispune pentru a
constata starea psihică a persoanei din punctul de vedere al capacităţii ei de a
înţelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi al capacităţii de a-şi manifesta

28
voinţa şi de a-şi dirija acţiunile atât în timpul săvârşirii infracţiunii, cît şi în timpul
aplicării pedepsei penale.
O importanţă deosebită o are expertiza psihiatrică în cazurile de pruncucidere
pentru a constata dacă mama copilului nou-născut se afla într-o stare de tulburare
fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului cauzată de naştere.
l) Expertiza complexă psihiatrică-psihologică în privinţa victimei. Această
categorie de expertiză va soluţiona chestiunea dacă în urma tentativei de viol la victimă
au apărut boli sau dereglări psihice care pot fi calificate ca urmări grave ale infracţiunii
analizate.
Formularea întrebărilor puse expertului depinde de obiectul expertizei şi de po-
sibilităţile tehnico-ştiinţifice existente; evident, acestea trebuie să se refere la obiectul
expertizei. întrebările trebuie să fie formulate în aşa mod ca expertul să ofere un răs-
puns cert: pozitiv sau negativ. Să fie logice şi să aibă legătură între ele şi să nu oblige
expertul la darea unei concluzii ce depăşeşte competenţa sa.
Ofiţerul de urmărire penală va coordona în prealabil cu experţii din domeniul
respectiv formularea întrebărilor pentru soluţionare.

29