Repere Did Moderne PDF

Nr.
11-12 Noiembrie-Decembrie 2014

Nr. 11-12 / Noiembrie-Decembrie 2014
E D I T U R A
Braşov, 2014
REPERE DIDACTICE MODERNE
a fost înregistrată de Biblioteca Naţională a României, a primit
codul de identificare ISSN 2344 – 696X
şi se supune prevederilor Legii Depozitului Legal (Legea 111/1995)
Redactor şef:
PROF. DR. CARMEN ŢUGUI
Redactori:
PROF. MASTERAND LILIANA DANIELA PISTOL
PROF. UNIV. DR. GABRIELA MUNTEANU
Colaboratori:
PROF. SILVIA-RAMONA BRÂNDUŞOIU – DOLJ
PROF. RAMONA-ANA-MARIA MAZILU- DOLJ
PROF.TEODORA-AURELIA POPESCU - GALAŢI
PROF. OFELIA-FLORENTINA DUCEC – SUCEAVA
PROF. MARTA-ANDREEA ANDREI - MARAMUREŞ
MEDIC DRD. HORIA-IONUŢ LEOVEANU - BRAŞOV
Reproducerea parţială sau integrală a conţinutului acestei publicaţii se face
numai cu acordul autorilor şi/sau a Colectivului de Redacţie
Doritorii pot trimite materiale spre publicare în condiţiile specificate

pe www.reperedidacticemoderne.com. Pentru informaţii suplimentare:
tuguicarmen@gmail.com, carmen.tugui@yaho.com sau la
telefon 0747.722.940
Autorii îşi asumă responsabilitatea pentru afirmaţiile cuprinse în lucrările lor.
Coperta: Bianca OSNAGA

Grafica: Carmen ŢUGUI
Tehnoredactare: Cornelia CATRINA
E D I T U R A
www.editura.mecatrin.ro
Tel.: 0727 535 298
ÎN LOC DE CUVÂNT ÎNAINTE ......................................................... 7
ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR, PRIMAR ŞI SPECIAL .................. 9
Paştele în grădiniţa noastră ........................................................... 11
Autor: Educatoare grad I, Terézia SIKLÓDI
Educatoare grad I, Kinga SÁNTA
Grădiniţa cu Program Prelungit „Hófehérke”
Sf. Gheorghe, judeţul Covasna ............................................................ 11
Interdisciplinaritatea în lecţiile de matematică
la ciclul primar ................................................................................. 17
Autor:Prof. înv. primar Gina DUMITRACHE,
Şc. Gimnazială „Prof. Dinu Mihail-Dan”,
Loc. Tomşani, Jud. Prahova................................................................. 17
Studiu privind dezvoltarea gândirii la vârsta preşcolară ....... 23
Autor: Prof. Maria Margareta STOIAN
Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”- Huşi, Jud. Vaslui ........................ 23
Studiu privind integrarea problematicii
copiilor cu C.E.S. în documentele internaţionale ...................... 29
Prof. Maria Margareta STOIAN
Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” –Huşi, Jud. Vaslui ....................... 29
MATEMATICĂ..................................................................................... 35
Demers didactic interdisciplinar:
matematică - ştiinţe socio-umane ................................................. 37
Autor: Prof. Teodora-Aurelia POPESCU
Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu”, Tg. Bujor, jud. Galaţi ......... 37
Rolul teoriei inteligenţelor multiple
în diferenţierea învăţării în cadrul orelor de matematică ....... 41
Autor:Prof. Teodora-Aurelia, POPESCU
Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu”, Tg. Bujor, Galaţi ................ 41
Numere prietene .............................................................................. 45
Autor: Prof. Ioana Raveca LUDUŞAN
Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai”- Cluj-Napoca ............................... 45
ECONOMIE ........................................................................................... 49
Strategii de dezvoltare a turismului cultural religios
în judeţul Suceava ........................................................................... 51
Autor: Prof. Drd. Niculina APETRI
Colegiul Economic „D. Cantemir”, Suceava ...................................... 51
Structura cheltuielilor bugetare în România ............................. 63
Autor: Prof. ec. Ramona Ana-Maria MAZILU
Colegiul „Ştefan Odobleja”, Craiova, jud. Dolj .................................. 63
Studiu de caz privind creditarea societăţilor comerciale ........ 68
Autor: Prof. ec. Ramona Ana- Maria MAZILU
Colegiul „Ştefan Odobleja”, Craiova, jud. Dolj .................................. 68
LIMBĂ ŞI COMUNICARE ................................................................. 75
Metoda cubului în poezia „Călin (file din poveste)”
de Mihai Eminescu .......................................................................... 77
Autor: Prof. Silvia Ramona BRÎNDUŞOIU
Liceul Teoretic „Adrian Păunescu”, Bârca, jud. Dolj......................... 77
Folclorul, izvor de inspiraţie în opera lui Mihai Eminescu.... 80
Valoarea formativă a basmelor ..................................................... 85
Metode didactice active în predare
a limbii şi literaturii române ......................................................... 89
Autor: Prof. Ofelia-Florentina DUCEC
Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, Suceava........................................... 89
Întoarcerea spre mituri Nicolae Labiş ........................................ 93
Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, Suceava........................................... 93
ITINERARII FORMATIVE ................................................................ 97
Stimularea creativităţii muzicale
prin importarea de tehnici educaţionale ..................................... 99
Autor: Prof. Andrea Marta ANDREI
Liceul de Artă, Baia Mare ................................................................... 99
EUROPE, MY STORY - EUROPA, POVESTEA MEA ............ 110
Autor: Prof. Rodica CALOTĂ
Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Tg. Jiu....................... 110
PORTRET DE DASCĂL .................................................................... 131
O viaţă închinată minunatului ogor didactic ........................... 133
Autor: Prof. Monica Ştefania MĂGUREAN
Liceul Teoretic „Solomon Haliţă”, Sîngeorz-Băi .............................. 133
IN MEMORIAM Prof. Silviu BACIU ....................................... 139
Liceul de Artă, Baia Mare ................................................................. 139
IN MEMORIAM Cpt.(r) Panţu C. Ion ....................................... 142
Autor: doctorand medic, Ionuţ –Horia T. Leoveanu
Cabinet Medical Şcolar, Colegiul Naţional
„Andrei Bârseanu”, Braşov............................................................... 142
PAGINI ALE ELEVILOR .................................................................. 169
Reprezentări simbolice în paleolitic Arta rupestră ................. 171
Autor: Andrei BALTAG, elev, clasa a XI-a
Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”, Piatra-Neamţ ........................ 171
Desenul – O FEREASTRĂ SPRE LUME ................................... 178
Autor: Ilinca BORTIŞCĂ, elevă, clasa a X-a,
Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”, Piatra-Neamţ ........................ 178
Pasiunea mea, fotografia… .......................................................... 181
Autor:Ecaterina DOMINTE, elevă, clasa a IX-a,
Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Piatra-Neamţ .............................. 181
Întâlnire ........................................................................................... 185
Autor:Ana ŢIFUI, elevă, clasa a IX-a, Colegiul Naţional „Petru
Rareş”, Piatra-Neamţ ........................................................................ 185
ÎN LOC DE CUVÂNT ÎNAINTE
Pe 10 ianuarie 2015, revista Repere didactice moderne a împlinit un

an de luminoasă existenţă, adunând douăsprezece numere apărute
neîntrerupt, graţie efortului susţinut de entuziasmul şi dăruirea câtorva
Oameni credincioşi scrisului.
Asemeni zeului Ianus ce privea – în egală măsură – spre trecutul de
care se desprindea plin de satisfacţie, dar şi spre viitorul în care spera, nu
ne rămâne decât să adăugăm experienţei deja parcurse năzuinţe noi.
Reamintesc motto-ul începutului nostru de drum, la care mă întorc
atunci când… totul pare greu:
„Omului îi trebuie un vis să suporte realitatea.” (S. Freud)
La mulţi şi rodnici ani, Repere didactice moderne, alături de calde
mulţumiri tuturor!
Prof. dr. CARMEN ŢUGUI,

Fondatorul şi Redactor-şef al revistei
ÎNVĂŢĂMÂNT PREŞCOLAR, PRIMAR ŞI SPECIAL
Paştele în grădiniţa noastră

Autor: Educatoare grad I, Terézia SIKLÓDI
Educatoare grad I, Kinga SÁNTA
Grădiniţa cu Program Prelungit „Hófehérke”
Sf. Gheorghe, judeţul Covasna
MODELE DE SERBĂRI REALIZATE

CU OCAZIA SĂRBĂTORII DE PAŞTE
„De ce-l căutaţi pe Cel Viu printre cei morţi?
Nu este aici. A înviat.”
(Lc. 24, 5-6)
Eveniment central în istoria mântuirii, Învierea Domnului ocupă un

loc privilegiat atât în anul liturgic ortodox, cât şi în cel romano-catolic,
fiind cea mai mare sărbătoare a Bisericii. De la începutul creştinismului,
Învierea Mântuitorului a fost serbată şi ca amintire a evenimentului istoric
respectiv, o dată pe an, dar şi în cadrul fiecărei săptămâni în ziua
duminicii, zi rezervată adunărilor creştine şi Euharistiei.
În tematica proiectelor de „Primăvară”, „Învierea Domnului”,
„Sărbători de Paşte”, se ivesc posibilităţi variate pentru îmbogăţirea
bagajului de cunoştinţe ale copiilor, pentru cunoaşterea obiceiurilor şi
datinilor populare, religioase din ţinutul nostru.
Deja la începutul temei, împreună cu copiii, răsfoind cărţi,
lexicoane, file din Biblii povestim despre învierea naturii, despre tradiţii
de Paşte. Paştele era considerat cea mai mare sărbătoare de către oamenii
11
RDM NR. 11-12 / 2014
din trecut. Ca atare, Postul Paştilor era foarte respectat. Toţi posteau, până
şi copiii. Apoi, grija satului tradiţional era să fie curăţenie perfectă de
Paşti. Casele erau văruite în alb. Dacă omul trebuia să fie curat la suflet, la
fel de curată trebuia să îi fie şi casa. În Săptămâna Mare exista o zi, de
obicei Vinerea Mare, când scoteau totul din casă. Femeile aeriseau
lucrurile curate, pânzeturile şi straiele.
Răsfoind Biblia, povestim copiilor „Întâmplarea din Duminica

Floriilor”, intrarea lui Iisus în Ierusalim, după care le şi dramatizăm prin
joc. Alegem personajele dintre copii, pregătim locul, îmbrăcămintea şi alte
materiale necesare. Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, Domnul Iisus
Hristos a fost primit de mulţimile care Îl slăveau şi Îl cinsteau, la intrarea
Sa în Ierusalim călare pe un mânz de asin, ca pe Mesia.
În semn de bucurie,
mulţimile aruncau înaintea
lui frunze de palmier sau de
smochin, simbolul biruinţei
şi chiar şi copiii îi strigau
cuvinte de laudă.
Activităţile de domeniul
ştiinţei/ cunoaşterea mediu-
lui/ ne dau ocazia de a
observa învierea naturii,
înflorirea copacilor, creşterea
florilor.
12
Înainte de Paşti, putem vizita o biserică. Dacă putem vizita mai

multe biserici de diferite confesiuni, atunci putem face comparaţii între
ele: care a fost mai ornamentată, mai decorată, care era mai simplă, prin ce
se aseamănă etc.
Pregătirile comune pentru sărbători ne dau posibilităţi variate de

stimulare a creativităţii copiilor. Astfel, ei desenează cu mare plăcere
impresiile de după vizitarea bisericii sau după întâmplările biblice
povestite de educatoare.
Aceste săptămâni ne oferă posibilităţi variate şi pentru îmbogăţirea
cunoaşterii obiceiurilor şi datinilor noastre populare. Ţinuturile noastre
au un folclor aparte şi obiceiuri specifice şi în jurul sărbătorilor de
Paşti.
Încondeiatul ouălor poate să fie o bună ocazie pentru jocul cu
culori. Vopsirea cu diferite tehnici a ouălor, amestecarea culorilor sunt
activităţi interesante. Noi preferăm să o facem fără chimicale şi folosim
vopsele naturale, ca de exemplu, coaja de ceapa, spanac, plop si nuiele de
mesteacăn, sfeclă şi altele.
13
RDM NR. 11-12 / 2014
În jurul sărbătorilor, invităm şi părinţii, care vin cu mare bucurie şi

ne sunt de mare ajutor la aceste activităţi interactive. Cu puţină imaginaţie
şi ceva mai multă răbdare, participă familiile în această activitate extrem
de distractivă de realizare a decoraţiunilor pascale.
În funcţie de dezvoltarea individuală şi de vârsta fiecărui copil, mai

pregătim şi alte decoraţiuni de paşte, ca: ornamente de bucătărie şi de uşi,
coroniţe, felicitări, aranjamente cu flori, ikebana, crenguţe de pomi
înfloriţi împodobite cu ouă, colaje şi coşuleţe de primăvară. Putem planta
şi creşte iarbă de grâu la ghiveci, prin seminţe, care, iarăşi, pot fi frumoase
decoraţiuni pentru masa festivă.
Spre mândria copiilor şi părinţilor, din aceste minunăţii facem o
expoziţie cu târg, unde copiii sunt „vânzătorii” şi părinţii sunt
„cumpărătorii”.
14
Cu mai multe ocazii, vorbim despre Simbolurile Pascale; ouăle,

iepuraşii, crucea, pasca şi mielul sunt principalele simboluri de Paşte.
Sărbătoarea de Paşte este cea care vesteşte şi venirea primăverii şi,
astfel, principalele simboluri de Paşti sunt legate de fertilitate, puritate şi pace.
De exemplu: iepuraşul şi ouăle reprezintă pământul fertil. Crucea şi
lumânările de Paşti sunt pur religioase, deoarece ele simbolizează
Răstignirea şi Învierea lui Iisus Hristos. Mielul de Paşte, fiind unul dintre
ingredientele principale ale mesei tradiţionale de Paşti, este, de asemenea,
considerat ca fiind un simbol al Sfintei Sărbători Pascale. Florile de crin
alb, care sunt folosite pentru a decora altarul bisericilor în ziua de Paşti,
reprezintă puritatea şi pacea. Ouăle roşii şi încondeiate semnifică victoria
binelui asupra răului şi au fost recunoscute ca un simbol al vieţii şi al
fertilităţii. Tradiţionalele ouă vopsite în culoarea roşie simbolizează
sângele lui Iisus.
Ţinuturile noastre au un folclor aparte şi obiceiuri specifice şi în jurul
sărbătorilor de Paşti. Obiceiuri care sunt în concordanţă cu viaţa de zi cu zi
a copilului preşcolar, pentru că le trăieşte în familie şi le imită în joc.
Astfel: A doua zi de Paşti, în toate localităţile secuieşti, flăcăii şi
bărbaţii pleacă la stropit. Atât în sate, cât şi în oraşe flăcăii / tăticii şi
băieţii se duc împreună la stropit şi fetele-femeile sunt stropite cu apă
pură / sau apă de colonie.
15
RDM NR. 11-12 / 2014
Flăcăii se duc împreună la

stropit şi fetele sunt stropite cu apă
pură. Ei rostesc binecuvântări în
versuri. Stropirea presupune un
folclor foarte bogat şi, în prezent,
flăcăii rostesc binecuvântări în
versuri. Acest obicei – asemănător
cu paparudele româneşti – se
termină cu dăruirea de ou
încondeiat şi cu dans.
16
Interdisciplinaritatea în lecţiile de matematică

la ciclul primar
Autor:Prof. înv. primar Gina DUMITRACHE,

Şc. Gimnazială „Prof. Dinu Mihail-Dan”,
Loc. Tomşani, Jud. Prahova
Interdisciplinaritatea apare ca
necesitate a depăşirii limitelor creatoare
de cunoaştere, care a pus graniţe
artificiale între diferite domenii ale ei.
Argumentul care pledează pentru
interdisciplinaritate constă în aceea că
oferă o imagine integrată a lucrurilor
care sunt analizate separat.
Prin interdisciplinaritate se
creează:
 Acoperirea rupturilor dintre
discipline. Autosuficienţa şi caracterul
închis al disciplinelor au creat „pete
albe” pe harta cunoaşterii, formate între
discipline, ori au condus la izolarea şi la
lipsa corelaţiilor între conţinuturile diverselor discipline (scop
epistemologic şi pedagogic).
 Sinergia câmpurilor disciplinare, atât la nivelul cercetării
ştiinţifice, cât şi la nivelul curricumului (scop praxiologic şi pedagogic).
 Construirea, prin educaţie, a unor structuri mentale dinamice,
flexibile, capabile să sprijine deciziile cele mai potrivite (scop
psihopedagogic).
 Rezolvarea de probleme poate fi considerată cea mai importantă
forţă motrice a integrării, datorită relevanţei sale practice. Problemele cu
care ne confruntăm în viaţa profesională, socială sau personală impun
judecăţi şi decizii care nu sunt, de regulă, limitate în jaloanele disciplinare.
Aceste probleme au un caracter integrat, iar rezolvarea lor impune
corelaţii rapide şi semnificative, sinergie şi acţiune contextualizată (scop
social şi pedagogic).
17
RDM NR. 11-12 / 2014
În mod tradiţional, conţinutul

disciplinelor şcolare a fost conceput
cu o accentuată independenţă a unor
discipline faţă de altele, adică fiecare
disciplină de învăţământ să fie de
sine stătătoare. Astfel, cunoştinţele
pe care elevii le acumulează,
reprezintă cel mai adesea un
ansamblu de elemente izolate,
ducând la o cunoaştere statică a
lumii. Aceste aspecte sunt în contradicţie cu varietatea mare a legăturilor
şi interacţiunilor dintre fenomene şi cu caracterul dinamic al acestora.
În aria curriculară Matematică şi ştiinţe ale naturii,
interdisciplinaritatea este absolut obligatorie, având în vedere
aplicabilitatea directă în practică a matematicii şi a ştiinţelor naturii.
Interdisciplinaritatea în cadrul acestei arii curriculare înseamnă studii şi
acţiuni în planul conţinuturilor şi al metodologiilor, care să ofere
cunoaşterea fenomenelor în dinamica lor, deschizând calea spre sinteze
generalizatoare. Succesul în activitatea tinerilor este posibil, numai dacă
aceştia pot să coreleze interdisciplinar informaţiile obţinute din lecţii.
Interdisciplinaritatea între matematică şi ştiinţele naturii se

realizează în special în planul conţinuturilor, având matematica drept
instrument de lucru, fiecare demers (observare, experimentare, formulare
de legi, teoretizare) fiind realizat în spirit matematic. Ştiinţele naturii au
devenit mari consumatoare de instrumente matematice. De cele mai
multe ori, matematica devansează teoretic celelalte ştiinţe, deschizând
drumuri, construind modele. Un învăţător talentat nu explică, doar,
elevilor faptul că fără cunoştinţe matematice nu poate studia ştiinţele
naturii, ci reuşeşte să-i conştientizeze în mod real, făcându-i să-şi impună
stiluri de lucru adecvate.
18
Interdisciplinaritatea între
matematică şi cunoaşterea mediului se
realizează şi în planul strategiilor
didactice, atât ca forme de organizare
a lecţiei, ca metode folosite în
transmiterea cunoştinţelor, cât şi ca
metode de verificare şi evaluare.
Pentru realizarea unei bune
interdisciplinarităţi se impun câteva
exigenţe:
- profesorul să aibă o temeinică cultură generală;
- profesorul să cunoască bine metodologia obiectului său de
specialitate, dar şi a celorlalte obiecte din aria curriculară;
- elevii sa fie conştientizaţi de existenţa interdisciplinarităţii
obiectelor de învăţământ;
- realizarea unor programe care să includă teme cu caracter
interdisciplinar.
În condiţiile actuale, în care profesorii trebuie să creeze programe,
realizând C.D.Ş., interdisciplinaritatea în cadrul unei arii curriculare poate
constitui un punct de plecare. Având în vedere cele arătate mai sus,
consider că interdisciplinaritatea constituie un principiu ce trebuie aplicat,
o modalitate de gândire şi acţiune, ce decurge din evoluţia ştiinţei şi a
vieţii economico-sociale.
Realizarea interdisciplinarităţii presupune aportul creator al
învăţătorului. Aceasta se poate manifesta astfel:
- la nivelul autorilor de planuri, programe şi manuale şcolare, teste
sau fişe de evaluare a performanţelor elevilor, care pot avea caracter
disciplinar sau interdisciplinar;
- la nivelul învăţătorilor în
procesul didactic de învăţare şi
evaluare, în activităţile extradidactice
şi alte activităţi specifice.
Formarea viziunii inter-
disciplinare asupra lumii şi, în acelaşi
timp, formarea elevilor pentru a fi apţi
să realizeze abordări de acest fel,
necesită apelul la modalităţi de lucru
care prilejuiesc exersarea principalelor
procese ale gândirii, fără de care nu
19
RDM NR. 11-12 / 2014
este posibilă cunoaşterea multiplelor şi variatelor interdependenţe dintre

fenomenele lumii reale. În ceea ce priveşte activităţile matematice,
abordarea interdisciplinară ajută cadrul didactic să obţină o serie de
avantaje:
- ajută şcolarii să sesizeze
relaţia matematicii cu alte
discipline, să vadă că matematica
face parte din viaţa de zi cu zi şi
să stabilească legături între
conţinuturi;
- ajută copiii să identifice
metode de abordare comune
unor discipline aparent opuse;
- oferă un arsenal mult mai
bogat de abordare a conţinutu-
rilor matematice decât activităţile
monodisciplinare;
- se pot desfăşura în orice
moment al zilei atât la activităţile
pe domenii experienţiale, cât şi la activităţile alese şi de dezvoltare
personală;
- se concentrează pe implicarea directă în activitate pe stimularea
atenţiei, memoriei, gândirii critice şi divergente, imaginaţiei şi limbajului
copiilor, pe dezvoltarea colaborării, a spiritului critic;
- încurajează şcolarii să caute şi să descopere soluţii diverse la
probleme;
- prin metodele utilizate, activităţile matematice interdisciplinare
îndrumă şcolarii spre sesizarea multitudinii de forme prin care se pot
însuşi conceptele matematice şi spre observarea punctelor comune între
matematică şi alte discipline;
- activităţile matematice interdisciplinare oferă învăţătoarei o paletă
mult mai largă de abordare a obiectivelor decât cele monodisciplinare,
ceea ce înseamnă că ea are la îndemână un arsenal mult mai bogat de
stimulare, de activizare a preşcolarilor.
Avantajele activităţilor interdisciplinare sunt astfel multiple,
valenţele lor formative au fost recunoscute de educaţia şcolară actuală,
dar, ca orice formă de organizare, şi activităţile interdisciplinare au câteva
limite. Printre acestea enumerăm:
20
a) pericolul de generalizare prea mare a conţinuturilor şi de a nu se

concentra atenţia suficient pe un obiectiv matematic; dar, deşi într-o
activitate interdisciplinară, care durează la clasa a II-a, în medie 45 de
minute, sunt abordate mai multe discipline alături de matematică, totuşi
activităţile matematice nu se opresc doar la cele patru ore de curs
obligatorii stabilite pe săptămână, ci se regăsesc de multe ori în timpul
activităţilor din şcoală, ceea ce remediază acest pericol.
b) pericolul de activizare
prea puternică a copiilor, ceea ce
duce la oboseală şi la scăderea
atenţiei; remedierea acestui
obstacol depinde de capacitatea
învăţătoarei de a sesiza când apare
acesta şi de a stabili acele strategii
prin care să îl remedieze: să
alterneze metodele active cu cele
tradiţionale, formele de organizare
sau materialele didactice;
c) necesitatea folosirii unei
cantităţi mari de materiale
didactice, dar şi acesta poate fi
transformat într-un avantaj,
dezvoltându-le copiilor un
comportament civic;
d) nevoia de timp, activităţile de tip interdisciplinar necesită mai
mult timp, dacă unitatea de învăţare supusă cercetării desfăşurată în mod
tradiţional era dozată în 8 ore, aceeaşi unitate proiectată şi implementată
interdisciplinat a necesitat 10 ore. Dar şi acest dezavantaj se poate remedia
prin exerciţiu, pe măsură ce se realizează astfel de activităţi cu caracter
interdisciplinar, elevii se obişnuiesc.
Cu toate că dezavantaje există, cum este şi normal, acestea nu pot
însă umbri seria mult mai mare de avantaje pe care le au.
Fără a urmări eliminarea monodisciplinarităţii din activitatea
didactică matematică din şcoală, acest articol nu vrea decât să aducă,
alături de alte cercetări axate pe problema interdisciplinarităţii, un
argument în favoarea deschiderii cadrelor didactice spre această formă de
organizare a activităţii matematice. Alături de jocul didactic matematic
monodisciplinar, activităţile matematice interdisciplinare, fie că se
desfăşoară sub formă de jocuri didactice, în care se folosesc metode
21
RDM NR. 11-12 / 2014
moderne active, fie sub formă de experimente, memorizări, cântece,

ghicitori, fie că se desfăşoară cu întreaga clasă, pe grupe sau individual, şi
indiferent de momentul zilei, contribuie cu certitudine la implicarea activă
a şcolarilor în procesul însuşirii noţiunilor matematice, dar şi la
dezvoltarea globală a personalităţii lor pentru integrarea în etapa
următoare de şcolaritate
Consider că scopul propus a
fost confirmat, că proiectarea şi
implementarea activităţilor de tip
interdisciplinar duce, într-adevăr, la
creşterea eficienţei activităţii didactice
şi a gradului de implicare a tuturor
elevilor în actul propriei învăţări, iar
acest lucru se datorează, în mare
parte, atât capacităţilor intelectuale
ale elevilor, cât şi însuşirii corecte a
metodelor diverse de predare a
cunoştinţelor.
Recomand această lucrare
colegilor mei, părinţilor interesaţi de înţelegerea evoluţiei propriilor copii,
decidenţilor de politică educaţională, specialiştilor în Ştiinţele educaţiei,
dar şi altor cadre didactice preocupate de implementarea activităţilor
interdisciplinare în cadrul orelor de matematică, dar şi în cadrul celorlalte
discipline de învăţământ şi de nevoia de a aduce un suflu nou acestora.
22
Studiu privind
dezvoltarea gândirii la vârsta preşcolară
Autor: Prof. Maria Margareta STOIAN

Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”- Huşi, Jud. Vaslui
În evoluţia psihică a copiilor

preşcolari, o pondere deosebită o are
gândirea. Formarea acesteia este strâns
legată de constituirea şi utilizarea
reprezentărilor, precum şi de
dezvoltarea limbajului. Caracterizarea
gândirii preşcolarului ne indică relaţia
complexă între aceste procese de
cunoaştere. La vârsta preşcolară, repre-
zentările au un fond destul de restrâns
şi sunt, în mare măsură, reproductive.
Pe parcursul preşcolarităţii, repre-
zentările arată o evoluţie de la cele
strâns legate de percepţie până la cele
care anticipează, se desprind de concret, de acţiune. Deosebit de
importantă pentru gândirea preşcolarului este dezvoltarea limbajului.
Acesta devine suportul generalizării experienţei proprii a copilului, cât şi
a experienţei generalizate a omului. Formarea gândirii şi a limbajului a
ridicat probleme, considerate din puncte de vedere diferite de către:
Vâgotski, Piaget, Liublinskaia etc. Au existat opinii diferite în ceea ce
priveşte legătura dintre gândire şi limbaj la vârsta preşcolară. Acestea au
scos în evidenţă faptul că, alături de limbaj, integrarea datelor experienţei
senzoriale şi a operării cu obiectele în cadrul acţiunii este necesară pentru
a se putea ajunge prin intermediul celor trei factori strâns corelaţi la un
nivel logic conceptual al gândirii preşcolarului corespunzător intrării sale
în şcoală. Abia în jurul vârstei de 6 – 7 ani gândirea copilului se apropie
de formarea culturii de grup, căpătând o proprietate importantă, şi
anume, după cum stabileşte J. Piaget, cea a reversibilităţii. Realizarea pe
plan mintal a unor dependenţe şi apropierea de constituirea constantelor
se realizează prin gândirea intuitivă, care este bazată pe acţiune, percepţie
şi reprezentare.
23
RDM NR. 11-12 / 2014
Operaţiile de clasificare, seriere, structurile spaţio-temporale pot

avea loc pornind numai de la obiecte, situaţii percepute sau imaginate
concret. Dezvoltarea percepţiilor, reprezentărilor şi a proceselor cognitive
în cadrul acţiunilor de manipulare constituie o condiţie deosebit de
importantă care concură la apropierea de nivelul gândirii operaţional-
concrete. Cercetările în domeniu au anticipat posibilitatea de accelerare a
dezvoltării psihice a preşcolarului; astfel, gândirea preşcolarului poate fi
supusă unor influenţe care să conducă la grăbirea apariţiei caracteristicilor
operaţional-concrete. Spre exemplu, dirijarea spre constituirea diferitelor
constante a căror formare a reprezentat unul din aspectele esenţiale ale
cercetărilor de epistemologie genetică. Formarea unor reprezentări
generalizatoare, a noţiunilor matematice şi fizice este realizată prin
gândirea cognitivă şi are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea
cognitivă a copilului. Formarea gândirii începe de la acţiunea practică cu
obiectele, pentru ca apoi, treptat, acţiunile externe să se interiorizeze.
Acestea sunt legate de un material precis de manipulare şi experimentare.
De aici, deducem necesitatea dezvoltării funcţiilor senzoriale, motorii,
percepţiile, reprezentările în cadrul acţiunilor de manipulare, acestea
constituind un factor important pentru formarea diferitelor constante,
pentru atingerea nivelului gândirii operaţional-concret, necesar integrării
copilului în şcoală. În activităţile de cunoaştere a mediului, matematice,
trebuie să se accentueze acţiunile copiilor cu materiale diferite cât mai
variate, rezolvarea problemelor pornind de la activităţile motorii.
Psihologia modernă a copilului evidenţiază importanţa acţiunilor
24
manipulatorii. La această vârstă, un rol deosebit în dezvoltarea gândirii îl

are pregătirea structurilor cognitive ale gândirii operatorii-concrete încă
din stadiul intuitiv. Unul din obiectivele gândirii preşcolarului vizează
formarea proceselor de clasificare, seriere, orientare în spaţiu şi timp, etc.
Pentru constatarea nivelului de dezvoltare a gândirii preşcolarului

în vederea pregătirii sale pentru şcoală am elaborat câteva probe în care
am urmărit posibilităţile de exersare a operaţiilor gândirii în plan acţional,
apoi în cel al reprezentării, în plan mental, precum şi existenţa unor
noţiuni empirice de distanţă, timp, viteză. Pentru a stabili evoluţia unor
constante specifice gândirii operaţionale, am vizat-o şi pe cea de constantă
a cantităţii şi de greutate.
Proba „Noţiuni de distanţă, timp, viteză”
În ceea ce priveşte planul acţional, se fixează două repere, unul
apropiat, celălalt mai îndepărtat de poziţia subiectului şi de cea a cadrului
didactic. Se indică copilului până la reperul apropiat (de exemplu, un
scăunel), apoi să meargă până la reperul mai îndepărtat (de exemplu, uşa
clasei).
Întrebări (adresate preşcolarului de către cadrul didactic):
1. Până unde a trebuit să mergi?
2. Care este distanţa mai mare?
3. De ce?
4. Când ţi-a trebuit mai mult timp?
5. De ce?
25
RDM NR. 11-12 / 2014
Imaginativ, sunt prezentate sub forma unei scheme două linii, una
dreaptă şi una curbă, ambele cu aceleaşi puncte de plecare şi sosire
(reluare într-o altă variantă a probei piagetiene). Cadrul didactic explică
preşcolarului faptul că cele două linii reprezintă drumurile parcurse de
două maşini. Preşcolarul urmăreşte drumul parcurs de două maşini, cele
două traiectorii.
Întrebări adresate preşcolarului:
1. Care dintre maşini merge mai mult? (o distanţă mai mare).
2. De ce?
3. Care dintre maşini merge mai mult timp?
Sunt vizate reprezentările şi noţiunile empirice de distanţă, timp şi
raportul dintre ele, acestea demonstrând prin rezultatele primului item că
preşcolarul mare poate estima global, concret, în cazul acţiunii motorii,
distanţele şi durata. Cel de-al doilea item indică dificultăţile gândirii
preşcolarului în planul reprezentărilor, limbajul într-o astfel de situaţie
nefiind suficient de dezvoltat pentru a exprima noţiunea formată empiric.
Unul dintre subiecţi (P. C.) indică traiectoria curbată ca fiind mai
lungă în comparaţie cu cea dreaptă pentru că „are drumul mai lung”. La
întrebarea: „Ce înţelegi prin drum mai lung?” preşcolarul răspunde: „Este
mai mult de mers”.
Modalitatea de comparare a celor două traiectorii este interesantă;

acelaşi subiect afirmând: „Dacă ar fi în linie dreaptă (linia curbă) ar fi mai
mare decât aceasta (decât linia dreaptă)”. Afirmaţia preşcolarului ne
indică posibilitatea acestuia de a desfăşura în plan imaginativ linia curbă
şi, astfel, de a folosi din nou măsura.
26
Copilul de vârstă preşcolară rămâne deficitar în ceea ce priveşte

explicarea răspunsurilor. Mărimea distanţei cât şi timpul mai îndelungat
îl explică prin faptul că „Este mai mult drum”, „Merge mai mult”, ceea ce
dovedeşte că revine în planul acţional. Astfel de exerciţii trebuie folosite
ca activităţi de comparare ce pot fi exersate continuu atât în planul
acţiunii directe, cât şi al reprezentării.
Proba „Stările de agregare ale apei”
În cadrul acestei probe se urmăresc procesele de fierbere –
evaporare, de îngheţare şi topire ale apei.
I. Se prezintă copiilor un recipient oarecare cu apă pus pe un foc şi
după ce copiii urmăresc cu atenţie ceea ce văd li se cere o descriere.
Întrebări adresate copiilor:
1. Ce vedeţi deasupra oalei, ce sunt aceştia?
2. Din ce credeţi că sunt formaţi?
3. De ce apa care se află în oală fierbe?
II. Se prezintă preşcolarilor o imagine simplă cu un lac îngheţat în
cea mai mare parte şi o porţiune din el în dezgheţare. Din imagine lipseşte
soarele.
1. Când se dezgheaţă apa lacului?
2. De ce lacul se dezgheaţă?
3. Cu ce trebuie completat desenul pentru a se vedea de ce se
dezgheaţă apa lacului?
III. În final, se arată copiilor două ceşti identice, una plină cu apă,
cealaltă cu gheaţă. Ceştile sunt comparate în plan perceptiv (tactil -
kinestezic) şi în balanţă.
1. De ce a îngheţat apa?
2. Cum putem face ca apa din ceaşcă să îngheţe?
3. Cele două ceşti, una cu apă, cealaltă cu gheaţă cântăresc la fel,
mai mult sau mai puţin?
4. Gheaţa pluteşte pe apă sau se scufundă? De ce?
5. Cum facem ca gheaţa din ceaşcă să se transforme în apă?
Urmarea răspunsurilor date de către copii, analizând calitatea
acestora, putem afirma că preşcolarul prezintă siguranţă în ceea ce
priveşte reprezentarea stărilor de agregare prin care trece apa, poate
stabili legături cauzale (foc – fierbere - vapori; soare – căldură - dezgheţ;
iarnă – frig - îngheţ). În cazul primului item, copiii au înregistrat,
întâmpinat dificultăţi în legătură cu exprimarea verbală, marea majoritate
cunoscând denumirea de fum (75%), de aburi (50%) şi de vapori 2%.
27
RDM NR. 11-12 / 2014
Prin întrebările 3 şi 4 s-a creat o situaţie problematică, conflictuală,

rezultatele nefiind consemnate numeric. Preşcolarii afirmă că gheaţa este
mai grea decât apa la volum egal. Fenomenul de plutire este explicat de
copii prin faptul că gheaţa este mai uşoară decât apa. Neconcordanţa
răspunsurilor demonstrează că, în stadiul dezvoltării gândirii intuitive,
primordială este acţiunea şi numai pornind de la ea, prin îmbogăţirea
experienţei senzoriale, se pot contura componentele structurii de
cunoaştere.
Considerând că intrarea în şcoală a preşcolarului este debutul
gândirii operatorii, gândirea preşcolarului mare corespunde etapei de
tranziţie de la gândirea intuitivă la cea concret-operaţională. Exersarea
permanentă a operării cu obiectele în cadrul activităţilor, precum şi
realizarea unor premise pentru structurile operatorii specifice stadiului de
dezvoltare constituie condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea gândiri
preşcolarului. Astfel, în cadrul gândirii imaginative a preşcolarului iau
naştere o serie de reprezentări şi operaţii care ţin de domeniul gândirii
fizice şi care alături de operaţiile logico-matematice determină trecerea la
stadiul superior de dezvoltare, gândirea operatorie.
Bibliografie:
1. Ancuţa, L., Psihologie şcolară, Ed.
Excelsior, Timişoara, 1999; Aristotel,
Politica, Ed. Antet, Bucureşti, 1996;
2. Ciofu, C., Interacţiunea părinţi –
copii, Ed. Medicală Amaltea, Bucureşti, 1998;
3. Cosmovici, A., Iacob, L.,
Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1998;
4. Cucoş, C., Educaţia. Dimensiuni
culturale şi interculturale, Ed. Polirom, Iaşi,
2000;
5. Miroiu, A., Învăţământul românesc azi, Ed. Polirom, Iaşi, 1998;
6. Mitrofan, I., Ciupercă, C., Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia
familiei, Ed. Press Mihaela SRL, Bucureşti, 1997;
7. Mitrofan, I., Mitrofan, N., Familia de la A la Z, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991;
8. Stoltz, G:, Eşec şcolar, risc de eşec social, Ed. Victoria, Bucureşti, 2000;
9. Şoitu, G., T., D., Consiliere în asistenţa socială, Ed. Univ. Al.I.Cuza, Iaşi, 2002
10. Ungureanu, D., Educaţia integrată şi şcoala inclusivă, Ed. De Vest,
Timişoara, 2000.
28
Studiu privind integrarea problematicii

copiilor cu C.E.S. în documentele internaţionale
Prof. Maria Margareta STOIAN
Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” –Huşi, Jud. Vaslui
În documentele ONU, UNESCO

şi ale Consiliului Europei din ultimii 20
de ani, au apărut schimbări
semnificative cu privire la copiii şi
persoanele cu deficienţe/ handicap şi la
educaţia acestora (Revista învăţământului
preşcolar, 2007, pag. 44).
Interesul Organizaţiei Naţiunilor
Unite în problematica educaţiei speciale
– pentru copii şi tineri cu handicap – a
fost evident după anul 1970 şi s-a
concretizat prin prisma unor rezoluţii
ale Adunării sale Generale (în anii 1971
şi 1975), dar, mai ales, prin Rezoluţia cu nr. 37/53 / 1982 – „Programul
mondial de acţiune în favoarea persoanelor cu handicap” lansat pe o
perioadă de 10 ani (1983 – 1992). Convenţia cu privire la Drepturile
Copilului (1989) şi Rezoluţia nr. 48/ 96 din decembrie 1993 - „Regulile
standard pentru egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap” –
sunt primele documente elaborate de ONU în problematica educaţiei
speciale. Egalitatea de participare social – şcolară şi egalitatea de şanse în
realizarea accesului efectiv la educaţie sunt ideile de bază ale politicii
exprimate în documentele oficiale ONU, ca o derivaţie directă din
aplicarea Declaraţiei universale a drepturilor omului (1948).
Recomandările Consiliului Europei din anii 1990 şi 1992 au
abordat, de asemenea, chestiunea educaţiei acestei categorii de copii şi
persoane, în acest nou cadru paradigmatic, cu aplicaţie la continentul
european. Poziţia corespunzătoare a UNESCO, mai ales începând cu anul
1980, prin documentele elaborate de grupuri de experţi, în, anii 1980 şi
1990, este, în mod firesc, mai bogată şi mai nuanţată în domeniul educaţiei
speciale (Revista învăţământului preşcolar, 1997, pag. 53).
29
RDM NR. 11-12 / 2014
Chintesenţa acestei viziuni,

lansate în anul 1988, a fost reluată
şi în cadrul Conferinţei Mondiale
asupra Educaţiei Speciale de la
Salamanca (1994), şi anume că
„Educaţia inclusivă şi reabilitarea
comunitară reprezintă abordări
complementare, care se sprijină
reciproc, în favoarea acordării de
servicii pentru persoanele cu cerinţe speciale.” (Conferinţa Mondială
asupra Educaţiei Speciale de la Salamanca, 1994).
Scopul educaţiei speciale este formulat în cele mai multe texte
legislative ca fiind legat de dezvoltarea potenţialului individual. Unele
formulări conţin elemente legate de favorizarea integrării, evidente şi în
textele privind principiile educaţiei speciale: dreptul şi accesul efectiv la
educaţie, egalitatea de şanse şi dreptul de participare socială, indivi-
dualizarea, accesibilitatea locală, intervenţia timpurie, compre-
hensivitatea, diversitatea, flexibilitatea, cooperarea şi parteneriatul.
Definirea copiilor cu cerinţe educative speciale se face, potrivit
recomandărilor UNESCO, de regulă, în termeni generali. Elementele de
politică educaţională speciale au evoluat din anul 1988 până în prezent
prin includerea mai accentuată a unor variabile cum ar fi: curriculum,
pregătirea profesorilor, amplasarea reformei educaţiei speciale în cadrul
mai larg al reformei şcolii şi educaţiei.
Educaţia integrată se referă la faptul că fiecare copil trebuie
integrat într-un program adecvat de educaţie şi că fiecare copil are dreptul
să meargă la şcoala unde merg toţi copiii din vecinătatea sa şi care
răspunde nevoilor sale educative; iniţiativele în plan internaţional luate
de Naţiunile Unite, UNICEF,
UNESCO, Banca Mondială şi
organizaţiile neguvernamentale
au dus la următoarea concluzie/
opinie: „Toţi copiii au dreptul de a fi
educaţi împreună, oricare ar fi
dizabilitatea/ handicapul sau dificul-
tăţile de învăţare.” (Convenţia cu
privire la Drepturile Copilului
(1989)
30
Integrarea presupune trecerea, transferul unei persoane dintr-un

mediu mai mult sau mai puţin separat, într-un mediu obişnuit sau cât mai
apropiat de acesta. Legat de problematica unor copii cu cerinţe educative
speciale, aceasta presupune cuprinderea lor în instituţii şcolare obişnuite
sau în moduri de organizare cât mai apropiate de acestea, integrarea
educativă vizând reabilitarea, transferul şi formarea persoanelor cu nevoi
speciale, aflate în dificultate psihomotorie, de limbaj, psihocompor-
tamentală, senzorială, printr-o serie de măsuri de natură juridică, politică,
socială, pedagogică (Revista învăţământului preşcolar, 2007, pag. 58).
Educaţia incluzivă caută să răspundă nevoilor de învăţare ale
tuturor copiilor, tinerilor şi adulţilor, cu un accent deosebit pe cei
vulnerabili din punctul de vedere al marginalizării şi excluziunii sociale.
(UNESCO, Salamanca, 1994). Şcoala trebuie să includă toţi copiii şi pe cei
„provenind din cadrul minorităţilor lingvistice, etnice sau culturale, copiii
din grupuri îndepărtate sau nomade, copiii ai străzii sau care lucrează,
copiii cu deficienţe sau talentaţi” (Forumul Mondial pentru Educaţie,
Dakar, 2000).
Educaţia Cerinţelor Speciale – ECS (engl. „special needs
education”) = sintagmă introdusă de UNESCO (1995), care se referă - într-
o manieră mai generală şi mai relativizată - la adaptarea şi completarea
educaţiei pentru anumiţi copii, în vederea egalizării şanselor de acces şi
participare şcolară.
31
RDM NR. 11-12 / 2014
Raţiunea acestei nuanţări

terminologice – care aspiră să
înlocuiască „educaţia specială” -
este legată de faptul că formula
pune accentul în mai mare măsură
pe faptul că, dacă anumiţi copii au
anumite cerinţe/nevoi speciale,
acestea pot fi satisfăcute şi în medii
de învăţare obişnuite, incluzive –
nu numai în medii şcolare separate
- în vreme ce educaţia specială sau chiar CES sugerează, mai degrabă, o
abordare „specială” şi, deci, segregativă (Revista învăţământului preşcolar,
1997, pag. 56).
Conceptul de cerinţe educative speciale corespunde unei abordări
care:
- postulează ideea că fiecare copil este unic;
- identifică faptul că orice copil poate învăţa;
- valorizează unicitatea tipului de învăţare determinată de
particularităţile individuale;
- cultivă diversitatea copiilor ca un mijloc de învăţare care sprijină
şi întăreşte învăţarea dacă este folosită adecvat (prin curriculum).
Conform statisticilor organizaţiilor internaţionale (ONU, OMS),
10% din populaţie are dizabilităţi; din populaţia şcolară, 15-20% prezintă
CES. Procentul persoanelor cu dizabilităţi (handicap) în lume, potrivit
documentelor şi statisticilor ONU este, în medie, de 10%. În SUA se
apreciază că numărul acestor persoane reprezintă 20% din populaţie, iar
în ţările europene trăiesc 37 de milioane de persoane cu dizabilităţi, ceea
ce presupune că o familie din patru are o persoană cu dizabilităţi.
Procentul acestor persoane în Marea Britanie este de 15%, în Spania,
Germania şi Polonia, de 9-10%. Datele
oficiale existente în România o situează
mult sub 10% din populaţie, ceea ce
impune o analiză serioasă a acestui
aspect.
Evoluţia politicii de integrare
constatată în anul 2012, în majoritatea
covârşitoare a ţărilor, este vizibilă în
tabelul următor:
32
Evoluţia politicii de integrare
NUMĂR PROCENT
1993 2012 1993 2012
Ţări care au politică
60 86 92% 95%
de integrare
Ţări care nu au
5 4 8% 4, 4%
politică de integrare
Total ţări chestionate 65 90 100% 100%
Rezoluţia ONU din 1982 conţine următoarea frază semnificativă:

„legile cu privire la învăţământul obligatoriu trebuie să includă copiii cu
toate tipurile de handicap, inclusiv pe cele severe.” La sfârşitul anilor 1980
şi începutul anilor 1990 s-a înregistrat o creştere semnificativă a integrării
problematicii educaţiei speciale în legislaţia generală de învăţământ.
Includerea educaţiei pentru copiii cu deficienţe în reglementările legale
generale actuale din învăţământ (realizată recent şi în România, prin
apariţia Legii nr. 84/1995 – Legea învăţământului) este cuprinsă în tabelul
care urmează:
Includerea educaţiei speciale în textele legislative
privind învăţământul
NUMĂR NUMĂR
ŢĂRI DE ŢĂRI DE ŢĂRI
1993 2012
Ţări în care legislaţia generală (de învăţământ)
47 78
include şi educaţia specială
Ţări în care legislaţia generală (de învăţământ)
10 8
nu include şi educaţia specială
Ţări în care nu există legislaţie/informaţie
8 4
suficientă
TOTAL 65 90
(Revista învăţământului preşcolar, 1997, pag. 54).
Situaţia excluderii unor copii cu cerinţe speciale din sistemul de
învăţământ – existentă practic şi în ţara noastră, mai ales până în anul
1989 – este ilustrată în tabelul care urmează (cit. in Revista învăţământului
preşcolar Nr. 1-2/2008):
33
RDM NR. 11-12 / 2014
Situaţia excluderii unor copii cu deficienţe din reglementările

legale de învăţământ
ŢĂRI NUMĂR PROCENT
Ţări în care niciun copil cu deficienţe nu este
16 27%
exclus
Ţări în care niciunii copii cu deficienţe nu
39 65%
sunt excluşi
Ţări în care învăţământul nu este obligatoriu 5 8%
TOTAL 60 100%
Legislaţia tinde să acopere, de regulă, în diverse ţări, următoarele
domenii: identificarea, evaluarea, categoriile (de copii cu cerinţe speciale),
forme de organizare/ structuri, integrarea, curriculum şi pedagogia,
resursele, cadrul administrativ, sarcini ale autorităţilor şcolare, proceduri
de monitorizare, pregătirea cadrelor didactice, drepturile părinţilor,
cercetarea şi dezvoltarea (Raportul UNESCO, 1995). În numeroase ţări ale
lumii, din toate continentele, există tendinţe certe de reformă a legislaţiei,
care vizează integrarea copiilor cu cerinţe speciale în învăţământ.
Bibliografie:
1. Agabrian, M., Millea, V., Partenariate şcoală-familie-comunitate, Iaşi, Institutul
European, 2005;
2. A. Ellis, M. E. Bernard, Terapia raţional emotivă şi comportamentală în tulburările
copilului şi adolescentului, 2007, Editura RTS, Bucureşti;
3. Aurelia Ana, Smaranda Maria Cioflica, Proiecte tematice orientative, 2003 –
Editura Tehno – Art;
4. Batâr, D., 2004, Familia în dinamica societăţii, Editura Universităţii „Lucian
Blaga”, Sibiu;
5.*** Griffin, L., G., 2001, Parenting gifted child accesibil la:
http://proquest.umi.com/pqdweb?did=72618005&Fmt=3&clientId=65092&RQT=309
&VName=PQD;
6. *** Strip, C., Hrisch, G., 2001, Trust and
teamwork: The parent-teacher partenership for helping
gifted child accesibil la:
http://proquest.umi.com/pqdweb?did=726
17980&Fmt=3&clientId=65092&RQT=309&VName=
PQD.
7. *** Rash, P., K., 1988, Meeting parents needs
accesibil la: http://proquest.umi.com/pqdweb?did
=34970466&Fmt=3&clientId=65092&RQT=309&VNa
me=PQD
34
MATEMATICĂ
Demers didactic interdisciplinar:

matematică - ştiinţe socio-umane
Autor: Prof. Teodora-Aurelia POPESCU
Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu”, Tg. Bujor, jud. Galaţi
Principalul obiectiv al programei

şcolare pentru ciclul superior al liceului
este adaptarea competenţelor vizate şi a
conţinuturilor studiate în cadrul
disciplinei matematică la profilul clasei.
Dezideratul în cauză poate fi atins numai
dacă se trece la organizarea interdis-
ciplinară, atât a noţiunilor învăţate, cât şi a
strategiilor didactice folosite. Termeni
precum variabile discrete sau continui,
populaţie statistică, eşantion reprezentativ,
medie, mediană, modul, abatere medie, abatere
standard, dispersie, amplitudine sau frecvenţă
fac parte din vocabularul de specialitate a
numeroase ştiinţe socio-umane, cum ar fi:
psihologia, sociologia, economia sau
antropologia. Acest fapt determină ca statistica matematică să devină
esenţială în aprofundarea acestor domenii.
Pornind de la consideraţiile lui Jean Piaget, conform cărora
structurile cognitive şi cunoştinţele se formează în urma interacţiunii
individului cu mediul, cercetările în domeniul educaţiei insistă tot mai
mult pe importanţa „acţiunii” în procesul de învăţare şi pe adaptarea
acestuia la dispoziţiile personale ce influenţează capacitatea elevului de a
acumula informaţia.
37
RDM NR. 11-12 / 2014
În acest sens, se promovează

instruirea diferenţiată, având la bază
teoria stilurilor de învăţare.
Studiul matematicii la clasele cu
profil socio-uman reprezintă un prilej
de aplicare a consideraţiilor mai sus
menţionate, deschizând calea
valorificării potenţialului fiecărui elev
în parte, dar şi a dezvoltării unor
competenţe specifice comune matematicii şi ştiinţelor sociale.
Abordarea interdisciplinară a noţiunilor de statistică se poate realiza
prin diverse tipuri de activităţi de învăţare, pornind de la interpretarea unor
date culese din mass-media, anticiparea unor rezultate folosind reprezentări
variate, construirea de diagrame, tabele, scheme, grafice până la efectuarea de
sondaje de opinie şi analiza, gruparea şi interpretarea informaţiilor obţinute. Toate
aceste situaţii de învăţare au drept scop dezvoltarea capacităţii de
caracterizare a unor contexte reale cu ajutorul statisticii, formularea de
concluzii în urma studierii unor cercetări experimentale din diverse domenii,
dar şi formarea de competenţe sociale.
38
Transferul cunoştinţelor şi a competenţelor dobândite este conceptul-

cheie al abordării interdisciplinare a demersului didactic în cadrul orelor de
matematică şi poate fi realizat prin transpunerea elevului în situaţii reale de
viaţă, plasându-l în locul cercetătorului, al economistului, analistului politic,
psihologului, sociologului sau jurnalistului.
Prezentăm, în cele ce urmează, o modalitate de integrare a
cunoştinţelor de matematică în rezolvarea şi investigarea unor situaţii-
problemă preluate din mass-media. Fişele de lucru propuse pot fi
adaptate şi unei strategii de lucru diferenţiat pe stiluri de învăţare.
Fişa 1 (stil vizual)
Se dau datele statistice din tabelul de mai jos:
Reprezentaţi cu ajutorul unor diagrame adecvate situaţia

închirierilor de birouri din primul trimestru al anului 2010. Apoi, analizaţi
datele obţinute în funcţie de suprafaţa totală închiriată, domeniul de
activitate şi zona de închiriere.
Fişa 2 (stil auditiv)
Pe baza datelor statistice din diagrama de mai jos, realizaţi un
reportaj de televiziune cu subiectul: Construcţiile, principalul sector
responsabil de contracţia PIB-ului. În realizarea reportajului, veţi avea în
vedere raportul dintre evoluţia sectorului construcţii în perioada 2005-
2010 şi contribuţia la PIB a acestui sector în perioada menţionată.
39
RDM NR. 11-12 / 2014
Fişa 3 (stil kinestezic)

Lucraţi la ziarul financiar şi trebuie să realizaţi un articol cu tema:
Salariile din sistemul bugetar (aveţi la dispoziţie imaginea de mai jos).
Pentru realizarea articolului veţi avea în vedere gruparea datelor
într-un tabel, determinarea salariului mediu, raportarea la salariile altor
categorii din sistemul bugetar.
Interdisciplinaritatea este văzută, astfel, ca o modalitate de exersare

a competenţelor necesare unei viitoare profesii, dar şi teren de aplicare a
cunoştinţelor de statistică învăţate. Prin acest tip de organizare a
conţinuturilor învăţării se oferă elevului o libertate sporită de a-şi alege
propria manieră de studiu, formându-şi, totodată, deprinderea de a căuta
şi selecta informaţia, de a emite judecăţi de valoare asupra acesteia, de a
se adapta la învăţarea pe întreg parcursul vieţii.
De asemenea, strategia în cauză oferă o perspectivă dinamică şi
pluridisciplinară asupra ştiinţelor, valorifică informaţii şi abilităţi
dobândite de elevi în context formal, nonformal sau informal, contribuind
la optimizarea dezvoltării intelectuale şi a randamentului şcolar.
Bibliografie:
1.Cucoş, Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examenele de
definitivat şi grade didactice, Editura Polirom, Iaşi, 2009;
2.Molcuţ, Alexandra Rodica, Abordarea interdisciplinară a conţinuturilor
la biologie, în Repere didactice moderne, nr. 3/martie 2014;
3.Opariuc-Dan, Cristian, Statistică aplicată în ştiinţele socio-umane.
Noţiuni de bază, Editura ASCR, Constanţa, 2009;
4.***Programa şcolară pentru disciplina matematică (Programa 5)- clasa a
XI-a, ciclul superior al liceului: filiera teoretică profil umanist, specializarea ştiinţe
sociale... aprobată prin Ordinul Ministrului nr. 3252/13.02.2006;
5.***Ziarul Financiarul, volumul 17/4.06.2010.
40
Rolul teoriei inteligenţelor multiple

în diferenţierea învăţării
în cadrul orelor de matematică
Autor:Prof. Teodora-Aurelia, POPESCU

Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu”, Tg. Bujor, Galaţi
Societatea actuală cere sistemului de

educaţie formarea de personalităţi
flexibile, capabile de o adaptare rapidă la
diversele provocări şi tendinţe. Acesta este
motivul pentru care şcoala trebuie să
dezvolte la elevi, într-o măsură mai mare
sau mai mică, în funcţie de înclinaţiile şi
potenţialul fiecăruia, toate cele opt
dimensiuni ale inteligenţei conturate de
Gardner în 1983.
Definită drept modalitate prin care
individul îşi rezolvă problemele din viaţa
reală, abilitate de a crea produse sau
servicii de valoare pentru o anumită
cultură sau potenţial de a găsi şi crea
soluţii, inteligenţa se regăseşte în profil
unic pentru fiecare persoană. Deşi cele opt tipuri de inteligenţă sunt
definite de caracteristici diferite, ele au şi elemente comune prin
intermediul cărora se întrepătrund, fiind prezente, într-o anumită
proporţie, în personalitatea fiecărui individ.
Din perspectivă şcolară, teoria inteligenţelor multiple poate fi
privită sub două aspecte. Pe de o parte, procesul educativ trebuie să ţină
cont de profilul individual de inteligenţă al elevilor şi să permită acestora
formarea în ritm propriu, folosind
pârghii specifice. Pe de altă parte,
strategia didactică necesită adaptare, în
aşa fel încât să dezvolte la educabili,
într-un grad cât mai înalt, toate cele
opt dimensiuni ale inteligenţei,
necesare într-o măsură distinctă
oricărui domeniu de activitate.
41
RDM NR. 11-12 / 2014
Această ultimă idee este

susţinută de organizarea curricu-
lumului pe arii curriculare şi pe
discipline de învăţământ, fiecare obiect
de studiu axându-se, cu prepon-
derenţă, pe conturarea unui anumit tip
de inteligenţă. Noile orientări metodice
insistă pe abordarea conţinuturilor
învăţării din perspectiva celor opt
dimensiuni ale inteligenţei în cadrul
tuturor disciplinelor studiate, în
măsura în care subiectul lecţiei permite
acest lucru.
Demersul didactic bazat pe teoria inteligenţelor multiple este
posibil şi în cadrul orelor de matematică. Avem în vedere că, pentru
dezvoltarea competenţelor specifice, elevul are nevoie de o bună
memorie, trebuie să înţeleagă ordinea şi sensul cuvintelor (inteligenţa
verbal-lingvistică), foloseşte raţionamentul inductiv şi deductiv, rezolvă
probleme, lucrează cu cifre, realizează conexiuni (inteligenţa logico-
matematică), vizualizează figurile şi corpurile geometrice, reprezintă grafic
date, dependenţe funcţionale (inteligenţa vizual-spaţială), manipulează
instrumente geometrice (inteligenţa corporal-kinestezică), înţelege şi
apreciază ideile celorlalţi,
lucrează în grup (inteligenţa
interpersonală), îşi foloseşte
capacitatea de concentrare,
reflectează asupra realităţii
înconjurătoare (inteligenţa
intrapersonală), verifică legi
matematice cu ajutorul
experimentelor (inteligenţa
naturalistă).
Mai jos, prezentăm o
secvenţă de lecţie, ce are ca
punct de plecare o strategie
bazată pe teoria inteligenţelor
multiple.
42
Clasa: a VI-a
Unitatea de învăţare: Mulţimea numerelor raţionale pozitive
Subiectul: Adunarea fracţiilor ordinare
Verbal Lingvistică
Citiţi, după model, următoarele operaţii cu fracţii:
1 5 2 10 3 15 4 20 5 25
+ = 1; + = 2; + = 3; + = 4; + =5
2 10 2 10 2 10 2 10 2 10
Ex.: Adunând o doime şi cinci zecimi obţinem un întreg.
Logico-matematică
Andrei are suma de 10 lei. Ştiind că el cheltuieşte într-o zi jumătate
din sumă, iar a doua zi cinci zecimi din suma iniţială, stabiliţi câţi lei îi
mai rămân lui Andrei.
Vizual-spaţială
1 5
Haşuraţi desenele de mai jos astfel încât să arătaţi că + = 1.
2 10
Corporal-kinestezică/ Naturalistă
Aveţi la dispoziţie două vase de formă cilindrică, gradate astfel:
unul, din jumătate în jumătate de litru, iar al doilea este gradat în decilitri.
1 5
Imaginaţi un experiment prin care să verificaţi dacă + = 1.
2 10
43
RDM NR. 11-12 / 2014
Muzical ritmică
1 30
Realizaţi o ghicitoare având ca punct de plecare operaţia + = 1.
2 60
Interpersonală
Explică-i, printr-o operaţie matematică, colegului de bancă motivul
pentru care următoarea afirmaţie este adevărată: Dacă doi copii consumă
câte un sfert dintr-o pizza, atunci lor le mai rămâne jumătate de pizza.
Intrapersonală
Delimitează următoarele feţe ce exprimă sentimente în părţi egale.
Apoi, haşurează fracţii din acestea astfel încât, însumându-le, să obţii
starea ta actuală (un întreg).
Existenţialistă
𝑛 5𝑛
Ştiind că + = 𝑛. Să se calculeze:
2 10
1 5 2 10 3 15 4 20 5 25
+ =; + =; + =; + =; + =.
2 10 2 10 2 10 2 10 2 10
Bibliografie:
1. Gardner, Hower, Inteligenţe multiple. Noi orizonturi, Editura Sigma,
Bucureşti, 2006;
2. Gardner, Hower, Mintea disciplinată: educaţia pe care o merită orice
copil, dincolo de informaţii şi teste standardizate, Editura Sigma, Bucureşti, 2005;
3. http://www.concursul-procopiu.ro/files/download/Teoria_
inteligentelor_ multiple.pdf.
44
Numere prietene
Autor: Prof. Ioana Raveca LUDUŞAN
Liceul Teoretic „Gheorghe Şincai”- Cluj-Napoca
În urmă cu trei ani, dădeam elevilor, ca temă pe un semestru,

portofoliul şi un articol matematic. Articolul îmi dădea mare bătaie de
cap, să le explic ce vreau prin acel articol sau proiect. Până la urmă, unii
înţelegeau, iar alţii îşi dădeau seama ce aş vrea în momentul în care unii
colegi începeau să-şi prezinte articolele.
Unele articole m-au surprins în mod plăcut; o elevă a prezentat un
material despre Turnurile din Hanoi. Se spune că, într-un templu din
Benares (India), preoţii lucrează continuu, mutând discuri de aur de pe un
ac de diamant pe altul. Atunci când lumea a fost creată, preoţilor din
Benares le-au fost dăruite 3 ace de diamant şi 64 discuri de aur. Preoţilor li
s-a poruncit să depună pe unul din ace toate discurile, în ordine
descrescătoare, apoi să mute întregul turn astfel format pe unul din
celelalte două ace, mutând câte un disc o dată şi fără a pune un disc mai
mare peste un disc mai mic. În conformitate cu legenda, Dumnezeu le-a
zis oamenilor:
„Când veţi termina de mutat turnul, atunci lumea se va sfârşi !”
45
RDM NR. 11-12 / 2014
Jocul Turnurile din Hanoi (uneori numit Turnul din Brahma) a fost
inventat de matematicianul francez Edouard Lucas, în 1883. El s-a inspirat
din legenda templului hindus care folosea un astfel de joc pentru
disciplina mentală a tinerilor călugări. Toate discurile de pe primul ax se
vor muta pe ultimul ax. Jucătorul va căuta să mute turnul de discuri din
cât mai puţine mutări.
Édouard Lucas (1842-1891)

number-theorist
We have seen in earlier pages that there

is another series quite similar to the
Fibonacci series that often occurs when
working with the Fibonacci series. Edouard
Lucas (1842-1891) (who gave the name
"Fibonacci Numbers" to the series written
about by Leonardo of Pisa) studied this
second series of numbers:
2, 1, 3, 4, 7, 11, 18, ...
called the Lucas numbers in his honour
O altă elevă m-a surprins cu un articol intitulat Numere prietene.

Ştiam despre tot felul de conexiuni între numere, de tot felul de probleme
interesante legate de istoria numerelor, a operaţiilor, dar nu ştiam de
„numerele prietene” şi, mai mult, mi-a plăcut cum şi-a început eleva
articolul, cu o povestioară.
Acum multă vreme, i s-a adresat o întrebare marelui matematician
Pitagora: „Cum ar trebui să fie doi oameni, unul faţă de celălalt, pentru a
fi numiţi cu adevărat prieteni?”, iar el a răspuns cu multă încredere: „Ar
trebui să fie ca şi numerele 220 şi 284, adică ar trebui să fie un alt eu”.
Analogia porneşte de fapt de la ideea că unul dintre numere este
suma divizorilor lui. Iar în acest caz vom avea:
46
D220 ={1; 2; 4; 5; 10; 11; 20; 22; 44; 55; 110; 220},
iar dacă adunăm toţi divizorii mai puţin pe el însuşi, vom avea:
1+2+4+5+10+11+20+22+44+55+110=284 şi
D284 ={1; 2; 4; 71; 142; 284} 1+2+4+71+142=220
Pe plan uman, asta ar însemna ca cealaltă persoană să împartă cu

noi gândurile, temerile, bucuriile, aspiraţiile şi preocupările noastre.
Lui Pitagora i se atribuie găsirea primelor „numere prietene”. În

anul 1636, Pierre Fermat găseşte următoare pereche, 17296 şi 18416. În
anul 1860, Nicollo Paganini, un celebru violonist şi compozitor, descoperă
perechea 1184 şi 1210 la numai 16 ani. Au mai fost descoperite şi alte
perechi precum: 2620 şi 2924; 5020 şi 5564; 6232 şi 6368; 10744 şi 10856;
12285 şi 14595.
Pornind de la citatul: „…singura cale ca să ai un prieten este ca tu
însuţi să fii unul”.
47
RDM NR. 11-12 / 2014
Este foarte greu să-ţi găseşti un prieten, dar este şi mai greu de
crezut că nu numai oamenii îşi pot găsi prieteni, ci şi numerele. Ca să-şi
asigure protecţia unui senior ce-l duşmănea, un cavaler a trimis acestuia
un dar foarte curios, fiindcă l-a potrivit în aşa fel, ca să cuprindă exact 220
de bucăţi. Anume: saci de grâu, de poame uscate, vase de vin, de ulei, oi,
porci şi la acestea a adăugat o pungă de bani, atâţia la număr cât mai era
nevoie ca împreună cu numărul celorlalte bunuri să ajungă la 220.
Separat, într-o pungă de piele, cavalerul i-a trimis seniorului un
medalion pe care era încrustat numărul 284. Seniorul nu a înţeles
semnificaţia cadourilor, dar, cu ajutorul supuşilor, învăţă şi reuşi să
înţeleagă ce îşi dorea cavalerul de la el şi anume, prietenia.
48
ECONOMIE
Strategii de dezvoltare a turismului cultural-

religios în judeţul Suceava
Autor: Prof. Drd. Niculina APETRI
Colegiul Economic „D. Cantemir”, Suceava
Turismul, ca activitate economică şi

socială, oferă individului sau grupului social
o stare de bună dispoziţie, de plăcere, care să
dea senzaţia unei satisfacţii, unei împliniri, să
lase o impresie şi o amintire favorabilă.
Turismul cultural manifestă tendinţa de
dezvoltare individuală şi colectivă. Turismul
cultural- religios este forma de turism cu cea
mai mare dezvoltare, în ultimii ani, conform
statisticilor INS, manifestând, în continuare, o
tendinţă de creştere. Este forma de turism
practicată, în special, de adulţii pensionari
care dispun de venituri mai ridicate şi de
timp liber.
Introducere
Turismul cultural-religios, extrem de bine reprezentat în judeţul
Suceava, este forma de turism cea mai consacrată şi practicată. Acest fapt se
datorează obiectivelor turistice cultural- religioase de o inestimabilă valoare,
care, ele însele, constituie mari atracţii turistice, atât pentru cunoaştere, pentru
odihnă şi agrement, dar, în aceeaşi măsură sau, poate, mai mult, constituie
atracţii religioase, de exemplu M-rea Sf. Ioan de la Suceava, cu sfintele moaşte
care generează unul din cele mai mari pelerinaje din ţară la 24.06, în fiecare
an, de hramul mănăstirii.
Pelerinii aleg acele
mănăstiri unde se pot ruga în
linişte, în general mai retrase,
cum ar fi schiturile din munţi
(schitul Rarău) sau acolo unde
există sfinte moaşte, icoane
făcătoare de minuni, etc.
51
RDM NR. 11-12 / 2014
Turismul cultural-religios interferează armonios cu aproape toate

formele de agrement, în funcţie de structura timpului liber, de vârsta
participanţilor, categorie socială, etc.
Cap. 1 Tendinţe ale turismului cultural religios la nivel mondial
Turismul cultural-religios, la nivel mondial, înregistrează
următoarele tendinţe:
 Integrarea ofertei româneşti în cea externă şi promovarea acesteia;
 Optimizarea dimensiunilor fluxurilor de turişti către marile
atracţii spre a se evita supraaglomerarea;
 Controlul şi evaluarea serviciilor;
 Creşterea calităţii serviciilor şi diversificarea acestora;
 Perfecţionarea sistemului de organizare şi management al
serviciilor;
 Limitarea tendinţelor de dezvoltare excesivă a unor forme de
turism;
 Stabilirea unui loc prioritar al turismului în economiile naţionale;
 Considerarea turismului ca o nouă dimensiune socială a nivelului
de trai;
 Considerarea turismului ca un indicator al nivelului de trai;
 Considerarea turismului ca un factor puternic dinamizator al altor
ramuri economice;
 Formarea de specialişti de talie mondială;
 Turismul reflectă gradul de dezvoltarea economică a unei ţări;
 Armonizarea managementului modern şi eficient;
52
 Integrarea în marketingul naţional şi internaţional;

 Are dublă eficienţă atât asupra economiilor ţărilor, cât, mai ales,
asupra indivizilor;
 Determină dezvoltarea industriei fotografice, a presei de
specialitate, a promovării anumitor zone sau obiective turistice;
 Conduce la creşterea exigenţelor consumatorilor şi educarea
gusturilor acestora;
 Creşterea gradului de cultură atât pentru turişti, cât şi pentru
rezidenţi;
 Conduce la creşterea numărului locurilor de muncă şi la
întârzierea sau evitarea bolilor;
 Are efecte profilactic asupra sănătăţii;
 Se urmăreşte evitarea supraaglomerării şi deteriorarea
ecosistemului;
 Constituie un factor de evitare a situaţiilor conflictuale între ţări;
 Presupune eforturi minime pentru o Europă unită;
 Conduce la dispariţia graniţelor ţărilor;
 Conform Declaraţiei de la Manila, din 1980, turismul contribuie la
creşterea veniturilor populaţiei, la dezvoltarea zonală, atragerea turiştilor
spre anumite zone;
 Crearea unor instituţii de comensurare a efectelor economice şi
sociale, a unor ghiduri de conduită turistică;
 Întărirea rolului de consultant pentru produsele turistice a unor
instituţii specializate.
53
RDM NR. 11-12 / 2014
Cap. 2. Direcţii de dezvoltare a turismului cultural-religios

Dezvoltarea strategică a turismului-religios determină abordarea
unui management strategic axat pe următoarele direcţii:
 dezvoltarea tuturor ramurilor economice care contribuie esenţial
la dezvoltarea turismului, implicit a turismului religios;
 dezvoltarea infrastructurii rutiere şi feroviare(construirea unei
autostrăzi de legătură cu Transilvania);
 modernizarea aeroporturilor(Salcea-Suceava) şi internaţio-
nalizarea acestora;
 modernizarea parcărilor, cu toalete moderne, benzinării, etc.
 crearea unor puncte de informare turistică în preajma obiectivelor
turistice de interes naţional şi internaţional, care să fie funcţionale, cu
angajaţi permanenţi;
 modernizarea mijloacelor de transport şi utilizarea celor mai
moderne pentru turişti;
 utilizarea ghizilor calificaţi atât pentru informaţii turistice, cât şi a
celor ce se ocupă de programul spiritual;
 modernizarea cazărilor în spaţiile mănăstirilor, altor lăcaşe de cult
(tip arhondaric);
 crearea posibilităţilor de servire a mesei la pensiunile din preajma
mănăstirilor, altor lăcaşe de cult;
 oferirea meniurilor de post la pensiuni, având în vedere că turiştii
pelerini îşi asumă postul;
 alcătuirea/constituirea unei oferte de programe turistice
religioase complete pentru o cerere diversificată pentru vizitarea
obiectivelor religioase, biserici, mănăstiri, morminte, moaşte, duhovnici,
programe religioase, hramuri, slujbe de sfinţire, comemorări, etc.;
 crearea posibilităţilor de diseminare/discuţii asupra programelor
turistice derulate prin mese rotunde în spaţii special amenajate, săli de
conferinţe, biblioteci, unde turiştii pelerini îşi exprimă opinii/păreri
asupra celor vizitate şi a sentimentelor trăite, făcându-se propuneri de
îmbunătăţire a activităţii turistice şi a înălţării spirituale;
 invitarea unor personalităţi la anumite secţiuni de programe
turistice, a unor ziarişti, oameni de televiziune, oameni de cultură pentru
dezbateri şi îmbogăţire cultural-spirituală
 crearea posibilităţilor de alegere a cazării pentru turiştii care
doresc pensiune sau în spaţiile mănăstirilor;
54
 utilizarea a doi însoţitori de grup, specialistul în turism, dar şi

preot pentru turiştii care doresc acest lucru;
 crearea posibilităţilor de alegere a programelor prin participarea
la slujbe sau alte modalităţi de petrecere a timpului liber, în excursii prin
variante de programe sau secţiuni de programe turistice, pentru
microgrupurile formate;
 realizarea de posibilităţi de desfăşurare a taberelor religioase
pentru educaţia moral-creştină a copiilor şi tinerilor, cu participare la
activităţi recreative, dar şi religioase;
 realizarea unor tabere pentru tineri cu participare la acţiuni
gospodăreşti, activităţi cultural recreative, dar şi moral-creştine cu
invitaţi;
 posibilitatea turiştilor/pelerinilor de a-şi exprima gândurile şi
sentimentele atât prin oferirea de mici daruri către biserici şi mănăstiri,
cum ar fi: flori, lumânări, feţe de masă, prosoape, tămâie, sume mici de
bani, cât şi prin achiziţionarea unor amintiri, precum: cărţi, icoane,
cruciuliţe, iconiţe, vederi, etc.;
 instruirea personalului din mănăstiri (ghizi) care să ofere turiştilor
informaţii adaptate vârstei şi posibilităţilor de înţelegere, dând dovadă de
înţelegere şi prietenie; instruirea mai multor ghizi capabili să ofere
informaţii pentru situaţiile când sosesc mai multe grupuri odată sau
turişti individuali din alte ţări care solicită acest lucru;
 cunoaşterea limbilor străine şi istoriei locului de către ghizii din
obiectivele religioase;
 atragerea turiştilor pelerini către obiectivele religioase, prin
îngăduinţa asupra ţinutei şi comportamentului acestora şi educarea lor
treptată sau oferirea de echipament decent (halate, şorţuri);
55
RDM NR. 11-12 / 2014
 respectarea cu stricteţe, de către personalul mănăstirilor, a

valorilor moral-creştine: ascultarea, asceza, modestia, lipsa averilor,
neetalarea tendinţei spre viciu a acestora.
Influenţele turismului religios asupra turiştilor, dar şi asupra
economiei naţionale au implicaţii în toate sectoarele de activitate.
Dezvoltarea turismului cultural-religios interferează, adesea, cu alte
forme de turism conducând în ansamblu la dezvoltarea tuturor formelor
de turism.
Implicaţiile serviciilor turistice asupra turismului sunt decisive, dar,
în cazul turismului cultural-religios, acestea contează într-o mai mică
măsură, deoarece turiştii care îl preferă şi pelerinii nu sunt pretenţioşi.
Concluzii
Prezenta lucrare este un demers în spaţiul cunoaşterii, un mic pas
în direcţia analizei fenomenului turistic cultural-religios.
Tendinţele acestei forme de turism la nivel mondial se răsfrâng
asupra fiecărei ţări în parte şi, de asemeni, sunt resimţite la nivel de zonă
sau regiune.
Astfel, s-a analizat circulaţia turistică la nivelul judeţului Suceava şi
s-a constatat o creştere accentuată la toţi indicatorii circulaţiei turistice,
conform datelor statistice furnizate de INS. Dacă în toată lumea se
deplasează tot mai mulţi turişti către destinaţiile turistice renumite din
punct de vedere cultural religios, precum: Mecca, Medina, Ierusalim,
Piramidele din Egipt, etc., în judeţul Suceava turiştii/pelerinii sunt atraşi
de unicitatea mănăstirilor cu picturi exterioare. În aceeaşi măsură,
ospitalitatea, tradiţiile, obiceiurile, portul, alimentele tradiţionale, peisajul
geografic, aerul puternic ozonat fac din Bucovina o zonă extrem de
atractivă.
Preocupările statului şi ale clasei politice pentru dezvoltarea zonei
s-au concretizat în cele patru proiecte ale Consiliului Judeţean Suceava,
derulate pe patru ani, 2012-2016:
 Paşte în Bucovina;
 Crăciun în Bucovina;
 Pelerin în Bucovina;
 Hora în Bucovina,
menite să promoveze zona la nivel
naţional şi internaţional.
56
S-au construit pensiuni în preajma mănăstirilor: Suceviţa, Voroneţ,

Moldoviţa, Humor, Dragomirna care primesc turişti străini şi cărora le
oferă meniuri tradiţionale. Turiştii pot combina turismul cultural religios
cu cel gastronomic, rural, ecologic, de cunoaştere, de relaxare, vânat,
pescuit, montan. Turismul cultural religios este forma de turism
dominantă la nivelul judeţului Suceava, ofertele tuturor agenţiilor de
turism din judeţ (peste 40) având astfel de programe.
În urma studiului pe care l-am efectuat, se constată două tendinţe:
 La nivel mondial, o tendinţă de globalizare, de orientare a
turiştilor/pelerini către destinaţii binecunoscute, consacrate,
recomandările agenţiilor fiind către aceste destinaţii şi programe
combinate pentru alte segmente de turişti.
 Paralel cu această tendinţă de mondializare, de a se crea o religie
unică, se depun eforturi de promovare a propriei religii, a culturii fiecărei
ţări, de atragere a turiştilor către propriile obiective cultural religioase.
Dezvoltarea turistică se concretizează în creşterea şi dezvoltarea
BTM de transport, a mijloacelor moderne de transport rutiere, feroviare,
pe cablu, navale, aeriene, oferind facilităţi de grup, cu afinitate şi fără
afinitate, chartere own-use, chartere specializate, la cerere; de asemeni,
SNCFR oferă reduceri de grup, facilităţi pentru elevi şi studenţi,
pensionari, etc. Programele agenţiilor de turism includ şi transporturi
combinate, atunci când este cazul.
Se constată o diversificare a BTM de cazare, de le hoteluri de 5 stele,
tot mai luxoase, cu meniuri exotice sau tradiţionale, la hosteluri, pensiuni
rurale modeste sau chiar în spaţiile de cazare ale mănăstirilor, fără masă
sau cu servirea mesei la mănăstiri, cu meniuri de post, dietetice.
57
RDM NR. 11-12 / 2014
Turismul cultural-religios este în continuă creştere şi solicitat de

toate segmentele de piaţă; este în continuă ascensiune şi diversificare, ca
urmare a combinării şi cu alte forme de turism.
1. Se recomandă ca pelerinajele să fie efectuate de slujitorii
bisericeşti capabili să ofere informaţii şi sfaturi duhovniceşti de care
pelerinii au mare nevoie.
2. Ghizii de mănăstire să fie suficienţi ca număr pentru a nu
aştepta prea mult grupurile, să cunoască limbi străine, să fie răbdători cu
unii turişti care nu sunt instruiţi asupra comportamentului din incinta
mănăstirilor.
3. Programul slujbelor din mănăstiri să se armonizeze cu
programul de vizitare a turiştilor astfel, încât să nu se perturbe activitatea
acestora.
4. Să se amplaseze mai multe spaţii de cazare cu posibilităţi de
servire a mesei în preajma mănăstirilor, astfel încât turiştii pelerini să
poată rămâne cât doresc, pentru refacerea capacităţii fizice şi psihice de
muncă.
5. Crearea unor centre de asistenţă socială pe lângă obiectivele
religioase extrem de căutate.
6. Construirea de heliporturi, pentru situaţii de urgenţă, în
apropiere de mănăstiri.
7. Amenajarea şi modernizarea parcărilor pentru autocare şi
extinderea celor existente.
8. Modernizarea grupurilor sanitare.
9. Amplasarea benzinăriilor în apropiere şi a service-urilor auto.
10. Statul trebuie să intervină în promovarea continuă a acestor
zone de interes pentru pelerini şi să faciliteze accesul prin reţeaua rutieră
tot mai modernă şi îmbunătăţită, să asigure mijloace de transport rapide şi
moderne, să se preocupe de promovarea zonelor cu obiective turistice
cultural-religioase, în special în străinătate, prin programe ale
ambasadelor şi consulatelor.
11. Ministerul Turismului trebuie să încurajeze şi să susţină
activitatea touroperatorilor din turism, să faciliteze derularea programelor
turistice cu scop religios, să alinieze oferta românească la cea mondială.
12. Ministerul Turismului să se preocupe de facilitarea acordurilor
între ţări, de sprijinire a touroperatorilor români pe pieţele turistice din
străinătate.
58
Strategiile de dezvoltare a turismului religios în jud. Suceava, pe

termen scurt şi mediu sunt:
 modernizarea căilor rutiere cu acces către mănăstirile şi
schiturile din judeţ;
 înfiinţarea heliporturilor în preajma celor mai vizitate mănăstiri;
 facilitarea legăturilor aeriene şi modernizarea aeroportului
Salcea pentru a încuraja sosirile de turişti străini;
 mărirea spaţiilor de parcare, modernizarea acestora şi a
grupurilor sanitare;
 propunere de noi trasee de pelerinaj în judeţ pe lângă clasicul
tur de mănăstiri: Suceava – Dragomirna – Putna – Suceviţa – Moldoviţa –
Voroneţ – Umor – Suceava;
 alte trasee: Suceava – Fălticeni – Slatina – Suceava; Suceava –
Fălticeni – Probota – Suceava; Suceava – Râşca – Slătioara – Suceava;
Suceava – Dragomirna – Pătrăuţi – Volovăţ – Arbore – Rădăuţi – Suceava;
Suceava – Voroneţ – Cacica – Suceava; Suceava – Schit Rarău – Zugreni –
Suceava; Suceava – Mestecăniş – Vatra Dornei – Suceava;
 participarea pelerinilor la seri duhovniceşti şi programul
slujbelor religioase;
 eficientizarea colaborării agenţiilor de turism implicate, cu
personalul bisericesc;
 crearea unui compartiment de pelerinaje interne în cadrul
agenţiei de pe lângă Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor;
 conştientizarea tuturor categoriilor sociale asupra importanţei
turismului cultural religios şi atragerea şi a altor categorii de consumatori;
 integrarea pe verticală a turismului cultural-religios în judeţ şi în
ţară;
 crearea de voiaje mixte pentru a atrage şi alte categorii sociale;
 acordarea unor oferte gratuite în preajma sărbătorilor religioase
clienţilor fideli;
 vânzări grupate ale agenţiilor de voiaj: la o excursie în
străinătate să se ofere şi un pelerinaj în Suceava, în acelaşi preţ;
 oferirea de mici cadouri pelerinilor: iconiţe, calendare, cruciuliţe,
mir, etc.
 încurajarea tinerilor specialişti să formeze grupuri care să fie
orientate către turismul cultural-religios;
Pe termen lung, se propun următoarele:
59
RDM NR. 11-12 / 2014
 promovarea, susţinută pe plan extern prin programele

naţionale, dar şi prin site-uri proprii;
 alinierea zonei în rândul destinaţiilor consacrate în turism
cultural-religios;
 creşterea nivelului de trai a populaţiei din zonă;
 alinierea ofertei în rândul marilor atracţii universale.
Bibliografie
1. Alexa Constantin, Nicolae Sută, Violeta Ciurel, Emil Sebe,
Transporturi şi asigurări, Editura Metropol, 1994;
2. Angelescu C., Jula D. – Timpul liber-condiţionări şi implicaţii economice,
Ed. Economică, Bucureşti, 1997;
3. Apetri Niculina, Apetri Benoni – Turismul de croazieră, Ed. Demiurg,
Iaşi 2005;
4. Barbu Nic., Liviu Ionesi – Obcinele Bucovinei, Ed. Sport Turism,
Bucureşti, 1987;
5. Bănăţeanu T. – Arta populară bucovineană, Suceava 1976;
6. Bran Florina, Dincu I. – Ecologie generală şi protecţia mediului, Ed. ASE,
Bucureşti, 1998;
7. Bran Florina, Dinu Marin, Simon T. – Economia turismului şi mediu
înconjurător, Ed. Economică, Bucureşti, 1999;
8. Bran Florina, Simon Tamara, Nistoreanu Puiu – Ecoturism, Ed.
Economică, Bucureşti, 2000;
9. Cosmescu Ioan – Turismul, Ed. Economică, Bucureşti, 1998;
60
10. Cosmescu Ioan – Turismul, fenomen complex contemporan, Ed.

Economică, Bucureşti, 2002;
11. Cristureanu Cristiana – Economia invizibilului. Tranzacţiile
internaţionale cu servicii, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004;
12. Cristureanu Cristiana – Economia şi politica turismului internaţional, Ed.
ABEONA, Bucureşti, 1999;
13. Dawkins Richard, Is science a religion, The Umanist, New Zork, 2012;
14. Dinulescu T. – Vatra Dornei. Mic îndreptar turistic, Ed. Meridiane,
Bucureşti, 1996;
15. Erdeli G., Istrate Ion – Amenajări turistice, Ed. Univ., Bucureşt, i 1996;
16. Glăvan Vasile – Turismul în România, Ed. Economică, Bucureşti, 2000;
17. Georgiu Gurie, Tia Cristian – Despre mîntuirea sufletului şi era
postindustrială, Editura Signum, Craiova, 2002;
18. Georgescu George, coordonator – Reforma economică şi dezvoltarea
durabilă, Ed. Economică, Bucureşti, 1995;
19. Iacobescu M., Cocuz I., Cârlan N. şi alţii – SUCEAVA. Ghidul judeţului,
Ed. Sport-Turism, Bucureşti 1981;
20. Ioncică Maria – Economia serviciilor. Abordări teoretice şi implicaţii
practice, Ed. Uranus, Bucureşti, 2006;
21. Ioncică Maria, Minciu Rodica, Stănciulescu Gabriela – Economia
serviciilor, Ed. Uranus, Bucureşti, 2000;
22. Ioncică Maria, Pădureanu Mihaela, Popescu D., Talpeş A. – Economia
serviciilor. Aplicaţii, Ed. Uranus, Bucureşti, 2004;
23. Istrate Ion, Bran F., Roşu G. – Economia turismului şi mediului
înconjurător, Ed. Economică, Bucureşti 1996;
24. Jivan Alexandru – Economia sectorului terţiar, Ed. Sedona Timişoara, 1998;
25. Kotler Ph, - Managementul marketingului, ediţia III-a, Ed. Teora,
Bucureşti, 2002;
26. Marin Dinu – Economie Contemporană, Editura Economică, 2000;
27. Minciu Rodica – Economia turismului, ediţia a III-a revăzută, Ed.
Uranus, Bucureşti, 2004;
28. Nistoreanu Puiu – Managementul în turism servicii, Ed. ASE, Bucureşti, 2006;
29. Nistoreanu Puiu – Turismul rural- o afacere mică cu perspective mari, Ed.
Did. şi Ped., Bucureşti, 1999;
30. Nistoreanu Puiu, coord. – Ecosistem şi turism rural, Ed. ASE, Bucureşti, 2003;
31. Olteanu Valerică – Marketingul serviciilor. Teorie şi practică, Ed. Uranus,
Bucureşti, 2002;
32. Popa Corina – Nordul Moldovei. Ghid Turistic, din colecţia „În jurul
lumii”, Grupul editorial Vremea, Bucureşti, 2005;
33. Radu Dumitru – Idealul educaţiei creştine, Editura Institutului Biblic
şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe, România, Bucureşti, 1990;
34. Rey Radu – Civilizaţia montană, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985;
35. Stainhard Nicolae –Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000;
61
RDM NR. 11-12 / 2014
36. Tofler Alvin – Al treilea val – Editura Politică, 1983;

37. Ţigu Gabriela – Turismul montan, Ed. Uranus, Bucureşti, 2001;
38. Ţuţea Petre – Între Dumnezeu şi neamul meu, Editura Artă grafică, 1992;
39. Uscatu Teodor– Potenţialul Turistic al Bucovinei, Ed. Topaz, Bucureşti, 1996;
40. Turcov Elena, Direcţii de dezvoltare şi promovare a turismului în
Republica Moldova, Ed. ASEM, Chişinău, 2002;
41. Turcov Elena, Tehnologia şi organizarea comerţului/Indicaţii metodice
pentru seminare şi lucrări practice, Editura ASEM, Chişinău, 2004;
42. Turcov Elena, Coordonarea Turismului, Ad. De St. Hoteliere, Catedra
Internaţională UNESCO, „Turism, Cultură, Dezvoltare”, Ed. ASEM, Chişinău, 2006;
Ministerul Turismului – Criterii minime pentru clasificare pe stele a pensiunilor, 1995
Breviarul turistic al judeţului Suceava, Direcţia Jud. de Statistică, Suceava, 2005;
43. Constantin Alexa, Nicolae Sută, Violeta Ciurel, Emil Sebe,
Transporturi şi asigurări, Editura Metropol, 1994;
44. Coralia Angelescu, Dorin Jula, Iuliana Cetină, Dezvoltarea serviciilor
pentru populaţie şi timpul liber, Ed. Politică, Bucureşti, 1989;
45. Coralia Angelescu, Dorin Jula, Timpul liber. Condiţionări şi implicaţii
economice, Ed. Economică, Bucureşti, 1997;
46. Jacques de Bandt, Can we measureproductivity in services activities?, în
„Strategic trends in services", Ed. Harper&Row, New York, 1989;
47. J. Bhagwati, Importance du commerce internaţional des services pour le
developpement economique, în L’Europe face â la nouvelle economie de service,
Publications de l'Institut Universitaire d'Etudes Europeennes, Geneve, 1988;
48. A. Bressand, K. Nikolaidis, Strategic Trends in Services, Ed. Harper and
Row, New York, 1989;
49. James W. Botkin, Mahdi Elmandajara, Mircea Maliţa, Orizontul fără
limite al învăţării, Ed. Politică, Bucureşti, 1981;
50. Iuliana Cetină (coord.), Marketingul serviciilor. Teorie şi aplicaţii,
Editura Uranus, Bucureşti, 2006;
51. S. Constantin, Marketing, Ed. Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 1995;
52. Ioan Cosmescu, Turismul, Ed. Economică, Bucureşti, 1998;
53. Ioan Cosmescu, Livia Ilie, Economia serviciilor, Ed. Universităţii.
„Lucian Blaga” din Sibiu, 1999;
54. Cristina Cristureanu, Economia invizibilului. Tranzacţiile internaţionale cu
servicii, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2004;
55. Cristiana Cristureanu, Economia şi politica turismului internaţional, Ed.
ABEONA, Bucureşti, 1992;
56. Vasile Damian, Comerţul electronic întârzie în România, revista Capital
nr. 36, 10 septembrie 1998;
57. M. Darbelet ş.a., Economie d’entreprise, Les Editions Ferecher, Paris, 1993;
58. J. CI. Delaunay, J. Gadrey, Les enjeux de la societe de service, Presse de la
Fondation Naţionale des Sciences Publiques, Paris, 1987.
62
Structura cheltuielilor bugetare

în România
Autor: Prof. ec. Ramona Ana Maria MAZILU

Colegiul „Ştefan Odobleja”, Craiova, Jud. Dolj
În practica bugetară a României, structura cheltuielilor bugetare, ca

parte a celor publice a cunoscut modificări pronunţate şi alerte, mai ales
după 1990.
Reformarea economiei şi a statului a necesitat şi o reformă a
bugetului, în toate componentele procesului bugetar. Se regăsesc în
aceasta: reforma fiscală, elemente ale reformei administrative şi
instituţionale, aspecte ale reformei legislative etc.
În planul structurii cheltuielilor bugetare, bugetul de stat, include la
cheltuieli o structură pe trei criterii:
 Clasificaţia economică grupează cheltuielile în capitole,
subcapitole, articole şi aliniate ceea ce permite definirea conturilor din
contabilitatea publică în măsură să reflecte fidel alocarea fondurilor şi
execuţia bugetară.
 Structura cheltuielilor bugetare, conform acestei clasificaţii, se

prezintă astfel:
I. Cheltuieli curente, din care:
1. Cheltuieli de personal;
2. Cheltuieli pe materiale şi servicii;
63
RDM NR. 11-12 / 2014
3. Subvenţii;
4. Prime;
5. Transferuri din care:
a) consolidabile: de la bugetul de stat către bugetele locale
şi fondurile speciale;
b) neconsolidabile: burse, alocaţii, pensii, ajutoare,
indemnizaţii, contribuţii, cotizaţii, subvenţii la unele dobânzi bancare etc.
pentru studenţi şi elevi etc.
6. Dobânzi aferente datoriei publice
7. Rezerve
II. Cheltuieli de capital
III. Împrumuturi acordate
IV. Rambursări de credite şi plăţi de dobânzi şi comisioane, din care:
a) privind creditele externe
b) privind creditele interne
 Clasificaţia funcţională grupează cheltuielile pe părţi, ceea ce

permite identificarea sectoarelor de activitate, astfel:
I. Servicii publice generale, în care se include sectorul „Autorităţi
publice”: Preşedinţia, autorităţile legislative, cele judecătoreşti, cele
executive şi alte organe ale autorităţilor publice.
II. Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în care se includ
armata, poliţia, protecţia şi paza contra incendiilor, jandarmeria,
instituţiile siguranţei naţionale ş.a.
III. Cheltuieli social-culturale, în care se includ sectoarele
„Învăţământ”, „Sănătate” şi „Asistenţă socială”
64
IV. Servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape.

V. Acţiuni economice, care includ marile sectoare din economie:
industrie, agricultură şi silvicultură, transporturi şi comunicaţii, alte
sectoare economice;
VI. Alte acţiuni, în care se includ cercetarea ştiinţifică ş.a.;
VII. Transferuri;
VIII. Împrumuturi acordate;
IX. Plăţi de dobânzi şi alte cheltuieli privind datoria publică;
X. Fonduri de rezervă.
 Clasificaţia administrativă sau instituţională grupează

cheltuielile pe instituţii publice centrale autonome, cum sunt ministerele,
agenţiile guvernamentale ş.a.
Toate acestea au statut de ordonator de credite principal, care
primeşte resurse şi le defalchează pentru nevoi proprii şi pentru
instituţiile care le sunt subordonate (ordonatori de credite secundari, care,
în plan bugetar, au atribuţii similare faţă de unităţile care le sunt
subordonate – adică ordonatorii de credite terţiari).
În buget, cheltuielile apar întâi pe total, conform clasificaţiei
economice. În continuare, apar cheltuielile defalcate pe părţi, conform
clasificaţiei funcţionale, prezentate distinct pe sectoare şi, în cadrul lor,
detaliat pe capitole, subcapitole, articole şi aliniate, prevăzute în
clasificaţia economică. În final, apar cheltuielile defalcate conform
clasificaţiei administrative, adică pe fiecare minister, în cadrul fiecăruia,
detaliat pe sectoare, conform clasificaţiei funcţionale, şi pe capitole,
subcapitole, articole şi aliniate, prevăzute în clasificaţia economică.
65
RDM NR. 11-12 / 2014
Astfel, de exemplu, la partea a III-a, sectorul „Învăţământ” sunt

înscrise toate cheltuielile făcute în acest scop, indiferent de
ministerul/instituţia care le face, defalcat pe capitole de cheltuieli
„Curente” (de personal, materiale şi servicii şi altele, dacă este cazul) şi
„De capital”. Practic, celelalte capitole (împrumuturi şi rambursări) nu
apar, nefiind specifice acestui sector de activitate.
Aceste cheltuieli reprezintă totalul cheltuielilor pentru învăţământ,
prevăzute în clasificaţia administrativă la fiecare minister în parte,
deoarece sunt efectuate ca şi cheltuieli netipice de către alte ministere,
cum sunt: Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Ministerul
Transporturilor ş.a.
Cheltuielile bugetare sunt acelea înscrise în bugetul public şi care se

finanţează din fondul bugetar, adică din resursele băneşti administrate de
autorităţile publice centrale sau locale, în cadrul bugetului public naţional.
La rândul lor, cheltuielile bugetare, care reprezintă principalul
subsistem al cheltuielilor publice, se structurează în funcţie de
componentele bugetului public naţional şi de autorităţile publice la
nivelul cărora se administrează resursele pentru finanţarea acestora, pe
următoarele categorii:
 Cheltuieli finanţate din bugetul administraţiei de stat centrale;
 Cheltuieli finanţate din bugetul administraţiei locale;
 Cheltuieli finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat.
66
Cheltuielile extrabugetare sunt acelea care se realizează din resursele

acumulate şi utilizate direct de către instituţiile publice în cadrul propriei
activităţi, fără a mai fi înscrise şi vehiculate prin intermediul bugetului de stat.
Cheltuielile speciale vizează realizarea anumitor obiective sau acţiuni
de interes public şi sunt finanţate din resurse publice ce se constituie în
fonduri speciale, distincte, administrate direct de către anumite ministere
sau alte organe de stat.
Cheltuielile întreprinderilor cu capital de stat, fac parte de asemenea
din sistemul cheltuielilor publice, dar, în principiu nu se reflectă în
bugetul de stat şi, deci, nu sunt cheltuieli bugetare.
Cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată şi sunt determinate
de autorizările conţinute în legi specifice şi în legile bugetare anuale.
Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată, dacă
nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.
Bibliografie
1. Matei Gh., Drăcea M., Drăcea R., „Finanţe publice”, Editura Sitech,
Craiova, 2005;
2. Mazuru L., I., „Finanţe Publice”, Editura Universităţii Aurel Vlaicu,
Arad, 2008;
3. Văcărel I., şi colab., „Finanţe publice”, Editura Didactică şi Pedagogică,
R.A., Bucureşti, 2003;
4. X X X – Revista Săptămâna Financiară, nr. 2/2010.
67
RDM NR. 11-12 / 2014
Studiu de caz privind creditarea

societăţilor comerciale
Autor: Prof. ec. Ramona Ana Maria MAZILU
Colegiul „Ştefan Odobleja”, Craiova, Jud., Dolj
1. Credite pentru cheltuieli de aprovizionare, producţie şi

desfacere sub formă de linie de credit
Obiectul creditării
 Creditul asigură, împreună cu celelalte fonduri, acoperirea
tuturor cheltuielilor pe care clientul le face pentru producţie şi
transformarea acesteia în mijloace băneşti prin încasarea mărfurilor
livrate, lucrărilor executate, serviciilor prestate şi reluarea continuă a
activităţii;
 Creditul se pune la dispoziţie sub formă de linie de credit

pentru acoperirea diferenţei de fonduri între capitalul circulant necesar
desfăşurării activităţii într-o perioadă determinată şi între fondurile
proprii ale clientului şi cele atrase, cu caracter minim şi permanent;
 Creditul se acordă pe o perioadă de până la 12 luni.
Beneficiarii de credite
 Creditele se acordă clienţilor cu capital privat care se încadrează
în categoriile A, B, şi C, din punct de vedere al performanţei financiare şi
care au serviciul datoriei bun;
68
 În cazul clienţilor din categoriile A, B şi C care au credite restante

şi/sau dobânzi neachitate pe o perioadă de până la 30 zile, creditul se aprobă
conform competenţelor, iar acordarea se face numai cu începere din a doua zi
după rambursarea integrală a datoriilor faţă de bancă;
 În cazul clienţilor din categoriile B şi C şi cu un serviciu al
datoriei bun, care înregistrează PIERDERI în mod accidental, dar din
analiză rezultă că sunt condiţii certe de recuperare a acestora, se va
proceda astfel:
- se poate continua creditarea, cu menţinerea limitei aprobate
anterior, cu condiţia prezentării de garanţii reale şi perceperea dobânzii
aferente categoriei C;
- solicitarea majorării limitei de creditare se va supune analizei şi
aprobării centralei băncii.
 Clienţii care au conturi deschise şi derulează activitatea la o
bancă comercială de mai puţin de 6 luni, cei care au emis cecuri fără
acoperire, cei implicaţi în litigii însemnate şi cunoscute băncii, precum şi
cei care realizează cifra de afaceri sub 1 miliard lei, nu pot beneficia de
astfel de credite;
 Clienţii care au conturi deschise la o bancă comercială de mai
puţin de 6 luni pot beneficia de astfel de credite cu acordul direcţiei de
resort din centrala băncii.
Documentele necesare obţinerii creditului:
a) Cererea de credit;
b) Bilanţul contabil, contul de
profit şi pierderi încheiate pe
ultimul an, inclusiv raportul
comisiei de cenzori sau certificarea
bilanţului de un expert contabil
autorizat independent;
c) Bugetul de venituri şi
cheltuieli aprobat sau proiectul
acestuia pentru anul în care se solicită creditul întocmit pe baza
contractelor sau comenzilor confirmate care au stat la baza fundamentării
acestuia;
d) Ultimele situaţii privind 'Rezultatele financiare' şi 'Situaţia
patrimoniului;
e) Ultima balanţă de verificare;
f) Fundamentarea necesităţii creditului şi calculul mărimii acestuia.
69
RDM NR. 11-12 / 2014
Analiza necesarului de credit

 Volumul creditului se va determina pe baza analizei fluxului de
încasări şi plăţi previzionat pe perioada creditării. Pe baza acestei analize
se va estima necesarul maxim de credit şi capacitatea de a genera
suficiente lichidităţi pentru a rambursa creditul la sfârşitul perioadei
pentru care s-a solicitat. Volumul creditului nu va putea depăşi 60% din
totalul cheltuielilor (de producţie, exploatare, achiziţie) ale activităţii
prestate;
 Se va acorda atenţie modului de determinare a veniturilor pe
baza strategiei de marketing, ţinând seama de clienţii existenţi, contractele
încheiate, tendinţele pieţei, concurenţa, avantajele produselor firmei faţă
de alţi agenţi economici similari, posibilitatea valorificării eventualelor
stocuri existente, politica de stabilire a preţurilor şi cât de sensibile sunt
faţă de costuri;
 Analiza modului de determinare a fluxului de încasări şi plăţi

se va efectua de regulă, la sediul clientului, care va pune la dispoziţie
toate datele necesare;
 Clienţii care au conturi deschise şi derulează activitatea la o
bancă comercială de mai puţin de 6 luni, cei care au emis cecuri fără
acoperire, cei implicaţi în litigii însemnate şi cunoscute băncii nu pot
beneficia de astfel de credite;
 Clienţii care au conturi deschise la o bancă comercială de mai
puţin de 6 luni pot beneficia de astfel de credite cu acordul direcţiei de
resort din centrala băncii.
70
Măsuri pentru asigurarea rambursării creditului şi garanţii

 Posibilităţile pe care le are împrumutatul de a-şi rambursa la
scadenţă creditul şi a plăti dobânda, precum şi măsurile care trebuie luate
în acest scop, se stabilesc cu ocazia analizei tuturor documentelor
prezentate de acesta privind activitatea clientului, bonitatea acestuia,
indicatorii de performanţă financiară, serviciul datoriei, capacitatea şi
experienţa managerială a conducerii, relaţiile şi reputaţia pe piaţă,
calitatea produselor şi a serviciilor oferite, marketingul intern, tehnologia
şi capacităţile utilizate. Cu aceeaşi ocazie, se stabileşte şi natura garanţiilor
ce trebuie aduse de împrumutat.
 Pentru clienţii din categoriile A, B şi C se vor solicita pentru
garantarea creditului garanţii reale, scrisori de garanţie bancară sau emise
de fondurile de garantare, scrisori de contragaranţie, cauţiune, asigurarea
riscului de neplată a ratelor creditului şi/sau dobânzilor la o societate de
asigurare agreată, gajul asupra acţiunilor, gajul maritim şi în cazul
societăţilor comerciale cu asociat unic suplimentar şi cesionarea
drepturilor de încasat din poliţa de asigurare mixtă, de deces sau
invaliditate a ' persoanelor cheie ' de care depinde funcţionarea societăţii -
reprezentând minimum 50% din valoarea liniei de credit, separat sau
cumulativ, fără a exista o ordine de preferinţă, în cazul clienţilor de
categoria 'A' şi 'B' şi 100% în cazul clienţilor din categoria 'C';
 În mod excepţional, pentru clienţii din categoria A care au avut
deschise linii de credite garantate cu depozite colaterale de 20% din
valoarea liniei de credit şi care în perioada derulării creditului au avut
serviciul datoriei BUN, se va putea menţine acest mod de garantare, la
solicitarea clientului, numai atâta
timp cât acesta nu înregistrează
datorii (credite şi/sau dobânzi)
către bancă neachitate;
 În cazul în care clientul
nu mai întruneşte aceste condiţii se
va solicita constituirea de garanţii
reale la nivelul a 50% din valoarea
liniei de credit;
 În situaţia în care pe
perioada creditării indicatorii de
performanţă financiară ai agentului
economic modifică încadrarea din
71
RDM NR. 11-12 / 2014
categoria A sau B în categoria C, se vor constitui în următorul trimestru

garanţii reale, scrisori de garanţie bancară sau emise de fondurile de
garantare, cauţiune sau scrisori de contragaranţie în limita a 100% din
valoarea creditului şi a dobânzii;
 În toate cazurile se va solicita şi cesionarea din partea clientului
în favoarea băncii a drepturilor băneşti pe care la are de încasat de la terţi,
menţionând aceasta în contractul de credit, cu specificarea contractelor şi
a valorilor de încasat prin contul deschis la BRD, la nivelul creditului şi a
dobânzii aferente.
Rezultatele analizei
Rezultatele analizei cu concluziile favorabile acordării creditului se
consemnează în 'Fişa de analiză pentru aprobarea creditului '.
În cazul în care, din analiza efectuată rezultă că nu sunt îndeplinite
condiţiile de creditare, inspectorul de credite întocmeşte un referat cu
prezentarea motivelor de respingere fără a mai întocmi fişa sus
menţionată.
Aprobarea şi contractarea creditului
 Aprobarea creditului se face pe baza 'Fişei de analiză pentru
aprobarea creditului', conform competenţelor. Pentru creditele care
depăşesc competenţa de aprobare a unităţilor băncii, 'Fişa' se însuşeşte de
Comitetul de Credit şi Risc al unităţii şi se va remite spre aprobare la
nivelul corespunzător de competenţă;
 După aprobarea creditului conform competenţelor, se va
întocmi contractul de credite. Concomitent, angajamentul, potrivit
72
contractului de credit încheiat se înregistrează în evidenţa extrabilanţieră

a băncii la valoarea prevăzută în contract.
Acordarea creditului
 Creditul aprobat se pune la dispoziţia clientului, după
constituirea şi înscrierea garanţiilor, respectiv, prezentarea scrisorilor de
garanţie bancară, cauţiunii sau scrisorilor de la fondurile de garantare,
scrisorilor de contragaranţie şi plata comisionului iniţial de angajament,
sub forma unei limite maxime şi se acordă într-un cont separat de
împrumut (cont de activ) , prin debitarea acestuia pe măsura efectuării
plăţilor;
 Nu se pot efectua plăţi în numerar din contul de credite.
Eventualele operaţiuni de această natură se vor efectua prin intermediul
contului curent al clientului, creditat în prealabil prin debitarea contului
de credit;
 Concomitent pe măsura utilizării creditului se diminuează şi
angajamentul din evidenţa extrabilanţieră a băncii;
 Creditul se utilizează în lipsa disponibilităţilor din contul

curent;
 Soldul debitor al contului de împrumut, care este cont de activ,
nu va putea depăşi valoarea liniei de credit, iar la sfârşitul duratei de
creditare trebuie să devină zero. În situaţia în care la sfârşitul perioadei de
creditare contul de împrumut prezintă sold debitor, acesta se trece la
credite restante, urmând a se rambursa cu prioritate;
 La solicitarea clientului linia de credit se poate reînnoi periodic,
înainte de expirarea duratei pentru care a fost acordata, ţinând seama de
73
RDM NR. 11-12 / 2014
noile contracte de aprovizionare si desfacere încheiate de client pentru

perioada pentru care este cerut creditul si numai daca sunt întrunite
condiţiile pentru acordarea unui nou credit de aceasta natura si din
analiza fluxului de numerar sau BVC pe perioada in care a fost acordat
creditul anterior rezulta ca veniturile si cheltuielile s-au realizat conform
previziunilor avute in vedere la acordare;
 In cazul in care din analiza rezulta ca situaţia economico-
financiara a clientului s-a înrăutăţit, suma corespunzătoare din credit,
existenta in sold, se trece la restanta, urmărindu-se recuperarea din
veniturile încasate;
 Lunar, la clienţii cu capital de stat sau privat, care derulează linii
de credit, se va efectua in banca, pe baza datelor din balanţa de verificare,
garanţia materială a creditului.
Bibliografie:
1. Bătrâncea M., Risc şi faliment, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003;

2. Buşe L., Siminică M., Marcu N., Analiză economico-financiară, Ed.
Scrisul Românesc, Craiova, 2003;
3. Matiş D., Pop A., Contabilitate financiară, Editura Casa Cărţii de
Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2010
4. Paul B., Finanţele întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 2003
74
LIMBĂ ŞI COMUNICARE
Metoda cubului
în poezia „Călin (file din poveste)”
de Mihai Eminescu
Liceul Teoretic „Adrian Păunescu”, Bârca, Jud. Dolj
Cubul este o strategie de predare

care ajută la studierea unei teme din
mai multe perspective, în scopul
lărgirii viziunii elevilor şi a
aprofundării acesteia. Ea presupune
utilizarea unui cub din lemn sau carton,
pe feţele căruia este scrisă câte o sarcină
de lucru sub forma unei întrebări sau a
unei instrucţiuni care va cere elevilor să
execute următoarele sarcini de lucru:
descrie, compară, asociază, analizează,
aplică, argumentează.
Lecţia prin metoda cubului
dezvoltă gândirea critică, punând elevii în situaţia de a argumenta diferite
aspecte. De asemenea, aceasta contribuie la consolidarea deprinderilor de
analiză a unor situaţii veridice, discuţiile ce le poate antrena desfăşurarea
ei, controversele ce pot apărea, transparenţa lecţiei putând stimula
gândirea la diferite nivele şi din perspective diferite.
Pentru implicarea directă a elevilor în
înţelegerea unui conţinut informaţional, le-am
cerut să răspundă la cele şase verbe „de comandă”
înscrise pe feţele unui cub de hârtie. Au avut ca
sarcini de lucru:
 Descrie tablourile pe care Mihai
Eminescu le versifică în basmul Călin Nebunul.
(Întâlnirea cu fata împăratului Roş,
luptele cu zmeii şi regăsirea din final).
 Compară basmul versificat Călin
Nebunul cu poemul cult Călin (file din poveste).
77
RDM NR. 11-12 / 2014
Asemănări: - reîntâlnirea lui Călin cu fata

de împărat în bordeiul oropsit;
- sursa folclorică;
Deosebiri: - în Călin Nebunul fata este
alungată de cumnaţii ei, iar în Călin (file din
poveste) aceasta este alungată de însuşi
împăratul;
- în Călin Nebunul copilul paşte o
ciurdă de vite, iar în Călin (file din poveste)
acesta paşte un gingaş cârd de boboci;
Asociază elementele de factură populară
cu cele de factură cultă din poemul cult Călin
(file din poveste).
Elemente de factură populară:
- motivul zburătorului, mitul erotic prezent în capitolul al VIII-lea
în care apare povestea de iubire dintre un zburător şi o fată de împărat;
- folosirea limbajului popular (arhaisme, regionalisme şi cuvinte
populare);
- sursa de inspiraţie a poemului cult Călin (file din poveste:)
basmul popular în proză, Călin Nebunul, din care poetul a păstrat şi
dezvoltat un singur episod şi anume, întâlnirea lui Călin cu fata de
împărat din coliba din pădure,
unde aceasta trăia în singurătate,
fiind izgonită de tatăl ei.
 Analizează cum
a modificat Mihai Eminescu
sensul tradiţional al legendei
Zburătorului:
- a făcut din acel duh
(strigoi) un voinic frumos, care,
odată îndrăgostit, este capabil de
sentimente puternice;
 Aplică unele
cunoştinţe învăţate în clasele
anterioare referitoare la cele
patru mituri fundamentale ale
culturii poporului român, prin
care să prezinţi ce reprezintă
Zburătorul în credinţa populară.
78
- În credinţa populară, Zburătorul reprezintă un fel de strigoi,

având înfăţişarea unui tânăr voinic şi frumos care trezeşte sentimentul
iubirii în sufletul tinerelor fete;
 Argumentează într-un eseu de 15-20 de rânduri că
poemul Călin (file din poveste) de Mihai Eminescu este o creaţie cultă.
- abandonarea metrului popular;
- abordarea rimelor savante;
- Călin devine simbolul purităţii morale şi al statorniciei în
dragoste.
Exemple: Descrie ceea ce presupui că vede sau simte eroul în clipa
când….; Scrie o scrisoare personajului preferat despre…
Bibliografie:
1. Cerghit, I., Metode de învăţământ, ed. a III-a, Bucureşti, Editura Didactică
şi Pedagogică, 1997;
2. Ionescu, Miron, Chiş, Vasile, Strategii de predare şi învăţare, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1992;
3. Pintilie, Mariana, Metode moderne de învăţare-evaluare, Editura
Eurodidact, Cluj-Napoca, 2003.
79
RDM NR. 11-12 / 2014
Folclorul, izvor de inspiraţie

în opera lui Mihai Eminescu
Mihai Eminescu, în prima parte

a activităţii sale, a cules sistematic
producţiile literaturii populare, a fost
fascinat de încărcătura spirituală
transmisă de creaţia populară, ceea ce
l-a determinat să-şi exprime opinia
privind importanţa ei în sublinierea
specificului naţional, să militeze pentru
culegerea şi răspândirea ei, pentru
valorificarea ei în literatura cultă.
Prelucrarea folclorului, preluarea
unor prototipuri populare în care se
regăsesc elemente caracteristice lui
Mihai Eminescu, descrieri, motive şi teme specifice romantismului său
sunt aspecte importante pentru înţelegerea viziunii scriitorului asupra
literaturii originale, a principiilor sale, dar şi a spiritului său creator.
Urmărind evoluţia operei lui Eminescu, de la primele poezii
publicate în „Familia" şi până după
apariţia „Luceafărului”, constatăm că
anumite motive, probleme sau înclinări
spirituale se menţin de-a lungul întregii
sale activităţi creatoare, toate, laolaltă,
dovedind legătura organică a poetului
cu poporul său, cu năzuinţele şi bucu-
riile acestuia, cu viziunea lui despre
lume şi despre frumuseţe.
S-a vorbit adesea de influenţe la
Mihai Eminescu. „Izvoarele de inspiraţie
sunt legate de temperamentul poeţilor.
Ei iau din viaţă şi din natură ceea ce e
mai aproape de sufletul lor.(…) Izvorul
80
de inspiraţie e, cu alte cuvinte, o chestiune de afinitate sufletească.

Sufletele poeţilor sunt mereu atrase către aceste focare din care ei creează
adevăratele opere de artă.”1
Aşadar, poezia populară i-a servit lui Mihai Eminescu mereu ca un
ales izvor de inspiraţie. Trecutul istoric al poporului român, aşa cum
reiese din povestirile vechi ale cronicilor, a fost folosit iarăşi de către poet
ca izvor de inspiraţie. Plăsmuirea „Strigoilor” îşi are geneza de aici, ca şi
multe piese de teatru cu subiect istoric. Fiind un mare iubitor al
trecutului, poetul Eminescu s-a simţit legat, odată cu poezia populară, şi
de o altă creaţie epică a poporului, de basm. Poemul „Călin” îşi are
izvorul de inspiraţie, deci geneza plăsmuirii poetice, de la un basm pe
care l-a auzit de la o călugăriţă. Eminescu are o serie de poeme inedite cu
subiecte de basme.
Din ciclul celor mai importante face parte „Călin Nebunul”. Nici la
basmele ce ar părea numai versificate nu poate fi vorba de influenţă,
fiindcă, după cum am văzut în „Călin”, poetul dă viaţă şi frumuseţe
artistică subiectului prin arta geniului său. Numai unele motive din basm
constituie un izvor pe care Eminescu îl îmbracă în haina originalităţii ca
frumuseţe artistică.
Aşa cum remarca Perpessicius: „veacul al XIX-lea e, prin excelenţă,
veacul folclorului, iar anii debutului şi de formaţie ai poetului cad într-o vreme
când problemele creaţiei populare preocupau toate conştiinţele.”2
1 Ciprian Doicescu, Eminescu – isvoarele de inspiraţie. Preocupările de cultură

2Perpessicius, Eminescu şi folclorul, în Mihai Eminescu, Opere, VI, p. 10
81
RDM NR. 11-12 / 2014
Mihai Eminescu s-a inspirat din creaţia poetică popular, fără de

care opera lui nu poate fi studiată în profunzime, nu poate fi explicată şi
înţeleasă.
Despre Eminescu, se poate spune că a crescut şi s-a dezvoltat din
cea mai fragedă vârstă sub aripa caldă a folclorului: din braţele mamei,
care-l adormea în cântece de leagăn, a trecut în braţele muzei populare.
Aşa cum era de aşteptat de la un poet, pe el nu-l putea interesa
decât ceea ce era creaţie artistică la popor, doine de toate speciile: de dor şi
jale, de dragoste, de cătănie, de înstrăinare, de haiducie; apoi, în tonul
elegiac cel mai accentuat, bocetele. Un loc însemnat ocupă, în colecţia lui
Eminescu, frivolele cântece de lume, aşa-numitele de el „irmoase",
precum şi o nostimă satiră populară la adresa ţiganilor. În fine, se mai
adaugă la acestea şi strigăturile la horă şi la nunţi. Din domeniul epic, el a
cules balade populare. De asemenea, i-a plăcut să adune ghicitori, care îl
amuzau încă de când era copil. Din proza folclorică, l-au atras mult
basmele şi, nu mai puţin, proverbele şi zicătorile poporului.
Eminescu arată un respect desăvârşit, aproape religios, faţă de

produsul folcloric, de care nu-şi permitea să se atingă.
Dragostea lui Eminescu pentru folclor nu se manifesta numai prin
pasiunea cu care îl colecta ori de câte ori avea prilejul, ci şi prin acte de
trăire intensă în atmosfera lui, prin unele efuziuni sentimentale ale
cântecului popular la care făcea apel pentru a-şi descărca sufletul. În
această privinţă, e foarte semnificativă mărturia scriitorului Teleor, care —
referitor la întâlnirile lui şi ale altor prieteni cu marele poet, la un han din
Bucureşti, unde luau masa — povesteşte următoarele:
82
„... Eminescu, după oarecare timp, punea capul în mâni şi începea să

cânte doine din Ardeal — aşa cum le cântau mocanii — şi cânta câte-o oră
întreagă. Ardelenii aflaţi la masă plângeau cu lacrămi."
La plecarea în străinătate, Eminescu este deja culegător de folclor,

după înapoiere, este creator pe baza literaturii populare. Mediul străin în
care şi-a îmbogăţit spiritul şi preocupările literare din ţară îşi au rolul lor
în orientarea lui spre folclor. Dar oare fără o înnăscută înclinare pentru
lumea basmelor populare, duioşia armonioasă a doinelor şi satira mai
mult glumeaţă decât răutăcioasă a strigăturilor, am fi avut noi uimitoarea
desfăşurare de energie sufletească de care fac dovadă manuscrisele
închinate literaturii populare?
Pentru Eminescu,
literatura populară nu a însemnat
doar admiraţie entuziastă,
declamativă şi declarativă faţă de
fondul cel mai vechi al culturii
naţionale ci, cultura populară cu
toate componentele ei, în primul
rând literatura orală cu poveştile,
doinele, ghicitorile, dar şi
obiceiurile ei, reprezintă modul
de trai, mentalitatea, mitologia
populară în întregul ei.
Cunoaşterea manifestărilor vieţii poporului a fost o constantă
preocupare a lui Mihai Eminescu, generată de structura intimă a poetului,
un romantic prin excelenţă, care găsea în creaţia folclorică sentimente şi
tradiţii autentice, fiind susţinută de formaţia sa intelectuală, de contactul
83
RDM NR. 11-12 / 2014
cu şcolile de idei din folcloristica şi etimologia europeană din a doua

jumătate a secolului al XIX-lea.
Prin colecţia lui de literatură populară, rămasă în manuscris şi
publicată după trecerea în nefiinţă a poetului, de către Dumitru Murăraşu
în 1936 şi de Perpessicius în volumul VI din ediţia academică 1963,
Eminescu se înscrie în rândul celor mai importanţi culegători de folclor.
Dimensiunea operei poetului stă sub semnul a ceea ce George Călinescu
numea „folclorul savant”.
Bibliografie:
Eminescu, Mihai, Literatura populară, prefaţă şi bibliografie de Ion Rotaru,

Bucureşti, Editura Minerva, 1985;
Literatura populară, comentată de Dumitru Murăraşu, Craiova, Scrisul
românesc;
Pop, Mihai, Eminescu şi folclorul, în Studii eminesciene, Antologie de
Virgiliu Ene şi Ion Nistor, Editura Albatros, Bucureşti, 1971.
84
Valoarea formativă a basmelor

Valoarea formativă a basmelor

constă în faptul că ele stimulează
procesele cognitive şi afective ale
copiilor, contribuind la formarea
trăsăturilor de voinţă şi de caracter.
Conţinutul lor impresionează
tocmai prin problematica majoră a
existenţei, prezentată într-o formă
accesibilă: naşterea şi moartea,
căsătoria şi fericirea, bogăţia şi sărăcia,
timpul şi spaţiul, valoarea conduitei
morale etc.
85
RDM NR. 11-12 / 2014
Citind basme, copii îşi

formează reprezentări şi noţiuni
despre dreptate, cinste, curaj,
vitejie, perseverenţă, hărnicie etc.
Ei sunt captaţi de dinamica
acţiunii, de perspectiva amplă pe
care le-o deschide miraculosul
din basm, fiind influenţaţi de
frumuseţea morală a
personajelor.
Desfăşurarea succesivă şi
trepidantă a peripeţiilor le
dezvoltă atenţia şi memoria,
imaginaţia şi spiritul de observaţie. De asemenea, ei îşi dau seama, de
consecinţele nefaste ale minciunii şi îngâmfării etc.
Desigur, copilul care a ascultat sau a citit o poveste frumoasă nu a
rămas identic cu cel de dinaintea lecturii. Gândirea, simţirea şi voinţa lui sunt
uşor modificate, pentru că el trăieşte, adeseori inconştient, „cumulativ şi
condensat”, emoţii şi procedee mintale determinate de străduinţa eroului din
basm de a trece piedicile ivite în cale şi puse de alţii.
Pe plan imaginar, el se substituie eroului şi participă afectiv la
peripeţiile acestuia, considerându-se implicat în conflictul dintre Făt -
Frumos şi opozanţii săi.
Din punct de vedere
psihologic, micul cititor trăieşte o
situaţie analogică jocului. Adică,
subconştientul său este antrenat şi
frământat în cursul povestirii,
provocându-i încântare şi
cucerindu-l ca orice joc.
Identificându-se imaginar
cu eroul, copilul îi adoptă ţelurile,
participă la luptă şi acţiunea
epică; trăieşte, după împrejurări,
când sentimente de depresie,
regret, revoltă sau suferinţă, în
situaţiile în care eroul este
temporar înfrânt, când la polul
opus, sentimente de satisfacţie, atunci când eroul triumfă.
86
Citind basme, cu
vremea, în mintea şi în
memoria copilului se
sedimentează figuri şi fapte
încărcate de un fond emotiv
impresionant.
Acesta formează un
univers distinct de cel în care
trăieşte fizic. Graniţa dintre cele
două lumi este labilă, oscilantă.
De aceea, în conştiinţa infantilă
„sunt răspântii în care realitatea şi ficţiunea, adevărul şi miticul se ating, se
împletesc şi riscă să se confunde”. Tocmai aici se află terenul de contact, de
interferenţă între naraţiune şi joc. De multe ori, pentru copil, naraţiunea
receptată devine pretext al jocului, „înscenare”de tip teatral.
Privindu-se comparativ cu adultul, copilul îşi descoperă, firesc,
deficienţe şi neîmpliniri, se simte şi este apăsat de inferioritatea sa
organică. De aceea, alături de Făt - Frumos ori chiar substituindu-se
acestuia, el caută în lumea din basm un mediu în care să scape, fie şi
temporar, de complexul inferiorităţii, caută evenimente şi personaje care-l
bucură şi a căror fericire o savurează măcar într-o lume fictivă.
Pe de altă parte, naraţiunea
basmului are şi funcţia de educare
a simţului logic - un compor-
tament al atitudinii etice, care-l
determină pe cititor să caute
dreptatea.
Se ştie că atenţia micului
cititor nu este constantă, ci
fluctuantă. Atenţia prelungită se
menţine doar prin succesiunea
peripeţiilor şi impresiilor conse-
cutive, legate printre ele printr-un
fir logic. Însă acesta trebuie com-
pletat şi susţinut de „absorbirea”
atenţiei lui involuntare de către
basmele care-l subjugă prin vraja
faptelor narate.
87
RDM NR. 11-12 / 2014
Pe parcursul citirii basmului,

atenţia copilului este atrasă şi de
răspunsul la anumite întrebări, care îl
determină să caute fie „cauza”, fie
„efectul” unei acţiuni întreprinse de Făt
- Frumos. „De ce-ul” stăruie mereu în
mintea lui şi îi sporeşte curiozitatea.
De asemenea, basmul sugerează
cititorului fraged o conduită orientata spre fapte bune, urmând ca ele să
fie răsplătite.
Din perspectiva formativă, conţinutul basmului şi, îndeosebi, eroii
săi imprimă cititorului pasionat „înclinarea imitativă”.
Voind, după modelul eroilor din basme, să construiască imaginativ
o lume aşa cum şi-ar dori-o, adeseori,
copiii sunt înclinaţi să „corecteze”
cursul evenimentelor, să le retuşeze şi
să le aranjeze după bunul plac, într-o
formă naivă şi alături de logica
obişnuită a faptelor.
Din perspectiva literaturii
beletristice, din care face parte basmul,
citirea asiduă a acestuia la o anumită
vârstă ajută la formarea gustului estetic
şi la dezvoltarea limbajului.
Copiii reţin expresii din limba
vie, populară, atât proverbe şi zicători,
cât şi figuri poetice care le încântă auzul şi mintea prin înţelepciunea
conservată în ele.
Cu toata invazia tehnologiei moderne, basmul rămâne o lectură
plăcută şi accesibilă pentru copii.
Bibliografie:
Vistian Goia, Literatura pentru copii şi
tineret, Ed.Dacia, 2003
88
Metode didactice active în predare

a limbii şi literaturii române

Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, Suceava
Toate metodele şi strategiile

didactice active au menirea de a face
lecţiile atractive pentru elevi, pentru că le
stimulează gândirea critică, spiritul de
echipă, iar pentru profesori reprezintă
reale ajutoare. Metodele activ-participative
au rolul de a forma oameni cu
personalitate şi gândire proprie, capabili să
se autodefinească în societatea
contemporană.
Metoda cubului presupune
explorarea unui subiect, a unei situaţii din
mai multe perspective, permiţând abordarea complexă şi integratoare a
unei teme.
Vom aborda această metodă la limba şi literatura română, la opera
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă.
Este un moment al lecţiei în care elevii aprofundează cunoştinţele
acumulate în perioada studierii speciei narative - basmul.
Se formează şase echipe. Fiecare echipă primeşte câte o fişă cu
cerinţele pe care urmează să le rezolve. Această activitate se desfăşoară
astfel:
I. Descrie. Personajele care apar într-o operă literară pot fi
clasificate în funcţie de mai multe criterii. Numiţi personajele din
Povestea Harap-Alb de Ion Creangă şi încadraţi-le în categoria
corespunzătoare. Definiţi basmul cult.
Motivaţi de ce Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un
basm cult.
II. Compară. Stabiliţi asemănările şi deosebirile dintre basmul cult
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă şi basmul popular. Alegeţi un
personaj dintr-un basm popular şi stabiliţi trei asemănări cu personajul
Harap-Alb. Identificaţi în basmul cult studiat tipurile de comic.
89
RDM NR. 11-12 / 2014
III. Asociază. Asociaţi calităţile pe care le dobândeşte Harap-Alb în

călătoria spre Împăratul Verde, cu probele la care este supus.
1. Harap-Alb trebuie să aducă salate din Grădina Ursului.
2. Harap-Alb trebuie să aducă Spânului pielea cerbului cu cap cu
tot bătut cu pietre scumpe.
3. Harap-Alb este trimis să o aducă pe fata Împăratului Roşu.
Calităţile dobândite: milă, capacitatea de a lua decizii singur (nu
este sfătuit de Sfânta Duminică sau de cal), înţelepciune (înţelege că are
nevoie de prieteni de ajutoare, spre deosebire de personajul basmului
popular aici eroului îi aparţine decizia de a dori să fie ajutat). Începe chiar
să aibă iniţiative devenind liderul grupului tovarăşilor de drum,
sentimentul prieteniei, înţelegerea naturii umane. Harap-Alb se
îndrăgosteşte de fata Împăratului Roşu, dar nu-i spune. Îşi ţine
jurământul dovedindu-se om de onoare. Destinul se împlineşte şi are
capacitatea de a asculta şi curajul său de a înfrunta ursul. Devine
recunoscător şi are răbdarea şi capacitatea de a rezista tentaţiilor.
Secvenţă din filmul „De-aş fi Harap-Alb”

90
IV. Analizează. Analizaţi simbolurile şi semnificaţiile acestora în

naraţiunea Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă: podul, castelul,
pădurea, fântâna, labirintul.
Analizaţi oralitatea stilului în Povestea lui Harap-Alb de Ion

Creangă observând: inserarea frazelor ritmate, erudiţia paremiologică,
exprimarea afectivă, expresiile onomatopeice.
V. Aplică. Demonstraţi că Povestea lui Harap-Alb aparţine genului
epic. Demonstraţi modul în care personajul Harap-Alb relaţionează cu
celelalte personaje din basm.
91
RDM NR. 11-12 / 2014
VI. Argumentează. Adevărat sau fals? Argumentează.

Eroul Harap-Alb are de trecut trei probe, ca în basmul popular,
potrivit avertismentului dat de tată să te fereşti de omul roş, iar mai ales de
omul spân, cât îi putea, să n-ai de-a face cu dânşii că sunt foarte şugubeţi. Calul
care îl va însoţi pe Harap-Alb este cel mai frumos din grajdul tatălui său.
Harap-Alb încalcă sfatul tatălui său, acela de a se feri de omul spân.
Sfânta Duminică îl ajută pe Harap-Alb să aducă salatele din
Grădina Cerbului şi pielea cerbului cu cap cu tot, aşa bătute cu pietre scumpe,
cum se găsesc. Harap-Alb le sare în ajutor furnicilor şi albinelor. Nunta lui
Harap-Alb cu fata de împărat şi schimbarea statutului social (devine
împărat) confirmă maturizarea eroului.
Activitatea se încheie cu lectura fişelor completate de către fiecare
grupă, prin concluziile formulate de profesor privind răspunsurile
elevilor şi valoarea operei studiate.
Metoda folosită, precum şi altele asemănătoare, au darul de a forma
la elevi spiritul de echipă, capacitatea de a sintetiza conţinuturile şi, nu în
ultimul rând, de a aprofunda opera studiată.
Bibliografie
Ionescu, M., Chiş, V., Strategii de predare şi învăţare, 1992, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti;
Neacşu, Ioan, Instruire şi învăţare, 1999, E.D.P., R.A., Bucureşti.
92
Întoarcerea spre mituri.

Nicolae Labiş

Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, Suceava
Miturile oferă omului modern

posibilitatea de a cunoaşte realităţi ale lumii
arhaice „trăite” de oamenii de atunci prin
intermediul mitului. Transpunerea lor în artă
pe parcursul întregii istorii culturale a
omenirii provine şi din caracterul exemplar,
din faptul că omul primitiv găsea în
evenimentul petrecut în „illo tempore” un
precedent pentru acţiunile sale.
Miturile geto-dacilor denotă o mare
bogăţie spirituală a strămoşilor, relicvele
acestei mitologii ascunzând o arie
complexă de atitudini existenţiale, multiple simboluri, înalte valori etice
cu ecou în întreaga evoluţie ulterioară a poporului român.
Tema vânătorii rituale a zimbrului este autohtonă, zimbrul făcând
parte dintr-un complex ritualic dacic, animal a cărui vânare şi sacrificare
este o probă de tip eroic, legată de o
iniţiere, de obţinerea unei supremaţii locale
sau de un sacrificiu de întemeiere.
Această legendă provine din cultura
tipică a unei comunităţi de vânători
transformată, cu timpul, în cultură
pastorală, cum este cea populară
românească. Şi alte animale, cu semnificaţii
mitice asemănătoare sau deosebite,
îndeplinesc rolul vânatului ritualic.
Urmărirea unui cervideu are ca rezultat o
schimbare radicală a situaţiei sau a felului
de a fi al vânătorului.
93
RDM NR. 11-12 / 2014
Vânatul este un animal oracular, care produce schimbarea, trecerea

la un mod de existenţă superior.
Rubens, Vânătoarea mistreţului caledonian

O astfel de credinţă are rădăcini preistorice, ştiut fiind faptul că sute
de mii de ani omul nu numai că a trăit din vânătoare, dar şi-a stabilit
imaginar o consangvinitate mistică cu animalul. Sensurile şi funcţiile
primare ale unor asemenea credinţe şi practici şi-au pierdut de mult
funcţiile utile pentru conştiinţă, dar ele mai supravieţuiesc încă în
universurile imaginare.
Din acest complex ritualic, perpetuat prin folclor, se vor prelungi în
poezia cultă diverse miteme care conţin în substratul lor dovezi ale
modului de viaţă spirituală străveche.
Mitul antic al vânătorii se rescrie în capodopera poetului Nicolae
Labiş, Moartea căprioarei. Poetul îşi creează un spaţiu poetic propriu,
trăind senzual lumea miturilor ca o posibilitate de a depăşi momentele
istoriei dramatice marcate de război, dar şi ca o adâncire în zonele de
mister ale acestei lumi: „Eu sunt spiritul adâncurilor/ Trăiesc în altă lume
94
decât voi...” E o lume a esenţelor în care poetul se aventurează visător. În

poezia sa, coexistă nevinovăţia, imacularea copilăriei şi rapidul proces de
maturizare. În acest univers însă, răul
atacă devreme marginile unei lumi
feerice, ceva neliniştitor apare mereu
pentru a desfiinţa edenicul. Procesul
de maturizare este prematur şi se
realizează rapid.
Maturitatea, şi ea are un hotar
incomplet consolidat, copilăria
continuă să se intersecteze cu vârsta
adultă. Separarea lor completă e
imposibil de realizat.
Moartea căprioarei este o
elegie a purităţii fragile, un poem al
pierderilor esenţiale. Se cristalizează
aici o opoziţie între un strat candid,
copilăresc al sensibilităţii şi duritatea
realului. Conştientizarea acestei
opoziţii accelerează procesul de Nicolae Labiş
maturizare.
Primele două strofe stabilesc
cadrul desfăşurării dramei: un decor
apăsător, cvasi-halucinant:
„Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit şi a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte şi gol
Ciuturile scot din fântână nămol.”
Moartea căprioarei dobândeşte o
semnificaţie bogată, sugerând o dramă
existenţială, o angajare într-o existenţă
guvernată de necesitatea imediată.
Starea de spirit caracteristică e
tulburarea, neliniştea:
„Păşesc ca pe o altă
Planetă, imensă, străină şi grea.”
95
RDM NR. 11-12 / 2014
Apare o evidentă opoziţie între certitudinea unor structuri –

ritualul vânătorii cu legile sale – şi acel sentiment de incertitudine, al unei
spaime lăuntrice. Revelaţia cruzimii ascunse în relaţia omului cu natura
va provoca un şoc ce va grăbi procesul de maturizare.
Vânătoarea căprioarei este un ritual, o simulare a morţii, sensibilitatea
copilului fiind, astfel, salvată de la oroarea uciderii gingaşei fiinţe. Căprioara
îşi „clatină spre stele” capul, semn al pătrunderii în eternitatea cosmică, viaţa
ei „zburase lin”şi ritualul este împlinit, marcând iniţierea copilului şi
pătrunderea lui în real mai puternic şi mai înţelept. Viaţa aspră cu asprele-i
legi sunt acum înţelese şi cursul ei urmează firesc, deşi urme ale copilăriei
mai vin din depărtările sufletului. Coşmarul mâinilor pline de sânge va
reveni în starea de veghe îngândurată a omului matur marcat de conştiinţa
culpabilităţii „Mănânc şi plâng. Mănânc”
Tatăl şi fiul apar, la început,
ca două entităţi simbolice opuse:
maturitate şi copilărie. În final,
copilul se apropie de condiţia
adultului cu ajutorul ritualului al
cărui martor a fost. Compasiunea,
remuşcarea sunt simbolizate fluid
prin plâns. Poemul evocă un ritual
- cel al maturizării – care se
realizează prin intermediul altui ritual - cel al vânătorii.
Viaţa şi-a impus încă o dată asprele-i legi, înţelese surprinzător de
către tânărul poet care, trecut prin experienţa copleşitoare a maturizării,
avea să urmeze curând „căprioarei-fecioare”, intrând el însuşi în mit.
Bibliografie
1. Eliade, Mircea – Aspecte ale mitului, Edit. „Univers”, Bucureşti, 1978;
2. Kunbach, Victor – Miturile esenţiale, Edit. „Ştiinţifică şi enciclopedică”,
Bucureşti, 1978;
3. Academia de Ştiinţe sociale şi politice, Institutul de Istorie şi Teorie Literară
„G. Călinescu” – Literatura română contemporană, I, Poezia, Ed. Academiei, 1980.
96
ITINERARII FORMATIVE
Stimularea creativităţii muzicale

prin importarea de tehnici educaţionale

Liceul de Artă, Baia Mare
Curriculum Vitae
Andrea Marta Andrei
Data naşterii: 31 decembrie 1978
Email: andreimarta78@gmail.com
Experienţă profesională
- profesor de pian, muzică şi
limba engleză, pentru elevi cu vârste
cuprinse între 2 şi 76 de ani, în Japonia,
Emiratele Arabe Unite, Québec, Statele
Unite ale Americii şi România;
- bursier al Institutului
Internaţional Taubman, Statele Unite ale
Americii (2001)
Aptitudini şi competenţe personale
Limbi străine cunoscute
- nivel fluent în limbile: engleză, franceză, japoneză şi maghiară;
- nivel conversaţional în limbile: italiană, spaniolă şi arabă
Aptitudini şi competenţe organizatorice
- desfăşurarea unei activităţi specifice, în care munca în echipă este
esenţială;
- experienţă multinaţională în învăţământul muzical artistic, prin
pregătirea elevilor de toate vârstele pentru examene, concerte, concursuri
naţionale şi internaţionale;
- planificarea şi predarea lecţiilor de limba engleză, alături de
evaluarea elevilor;
- organizarea concursului de citire muzicală la prima vedere
„Portative Trucate” în 2010, 2011, 2012 şi 2013.
Educaţie şi formare în domeniu
- Liceul de Arte ,Baia Mare, secţia pian principal (1993-1997)
99
RDM NR. 11-12/ 2014
- Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, secţiile:

pian, orgă şi modulul psihopedagogic (1997-2002);
- Institutul Internaţional Taubman, Statele Unite ale Americii,
Massachusetts (2001);
- University of Tokyo, cursul TEFL, de predare a limbii engleze (2005)
Experienţă profesională
- profesor de pian principal şi profesor corepetitor la Liceul de
Arte, Baia Mare (2009 până în prezent);
- profesor de pian la Institutul House of Arts, Al Ain, Emiratele
Arabe Unite (2007-2009);
- profesor colaborator de pian şi muzică în şcolile TALEEM- Dubai;
- organist la Biserica Romano-Catolică din Cabano, Québec (2006-2007);
- profesor suplinitor de muzică şi limba engleză la École Secondaire
de Cabano, Québec (2006-2007);
- profesor de muzică şi engleză la Grădiniţa „Maria International
Kindergarten” şi la Şcoala „Kids’ International School”, în Kawaguchiko
Machi, Japonia (2004-2005);
- pianist la Kawaguchiko Ukai Museum, Japonia (decembrie 2004);
- profesor de pian şi profesor corepetitor la Liceul de Artă- Oradea
(2002-2004).
Activitate artistică şi de cercetare
- o carte pentru copii, publicată internaţional, în patru limbi, ca
unic autor („ Mr. Piano on Holidays” – Unibook Edition, Belgia - 2010);
- contribuţie ştiinţifică la Simpozionul Naţional de Muzică (2010), cu
articolul „Cum putem motiva muzicienii mileniului al treilea?” – autor unic;
- organizatorul Simpozionului Naţional de Muzică, ediţia a XIV-a;
- aport ştiinţifico-educativ pentru revista japoneză „Chibiko” (2005);
- concerte şi recitaluri în ţară şi străinătate;
- premii şi distincţii în domeniul muzical şi pianistic;
- organizatorul a două proiecte
naţionale (dintre care, unul care a implicat
voluntariat – Cursuri de limba engleză şi
japoneză la Biblioteca Judeţeană Maramureş,
în anul 2010)
America, Quebec, Japonia şi Emiratele

Arabe Unite, locaţiile periplului meu
100
profesional
Consideraţii preliminarii
Cântatul în public, cu
vocea sau la un instrument
muzical, pregătirea interpretului
pentru acest moment reprezintă
o maximă solicitare psiho-
emoţională a interpretului. În
contextul prezentării scenice,
este esenţială optima dozare a
concentrării pe tot parcursul
lucrării muzicale, alături de
conştientizarea redării artistice. Tocmai din cauza lipsei capacităţii de a
„transmite" trăirile sufleteşti specifice, numeroşi interpreţi sunt
categorisiţi ca fiind „mecanici". Ca şi consecinţă directă a tuturor
particularităţilor implicate, evaluarea performanţei scenice în mod
general, iar a performanţei muzicale în mod particular, este una
subiectivă şi supusă relativităţii. Limitele şi consecinţele acestei relativităţi
constituie componente pe care am intenţia de a le cerceta în detaliu.
Suflul creaţiei muzicale este indus prin însăşi prezentarea artistică,
în lipsa căreia simpla redare a notelor, chiar şi fără cusur, ar fi lipsită de
orice valoare sau semnificaţie. Dorinţa mea este punerea în antiteză a
diverselor maniere de pregătire a elevilor pentru prezentarea unei creaţii
muzicale în public. Concepţiile diferă de la un caz la celălalt, întocmai
precum modalitatea de exprimare lingvistică. Semnificaţia noţiunii de „a
cânta la pian" dobândeşte dimensiuni diferite de cea a limbii române, în
cadrul altor culturi. „Playing the
piano" sugerează ideea de „joacă" la
pian, întocmai precum francezul
„jouer du piano". Prin urmare,
consecinţele jocului îşi pun
amprenta pe modul de abordare a
predării acestui instrument, în
cadrul culturilor respective. Cel mai
interesant termen aparţine limbii
japoneze: „piano wo
hatarakimasu", reprezentând
„munca" la pian. Noţiunea în cauză
reflectă în totalitate atitudinea
101
RDM NR. 11-12/ 2014
niponă faţă de studiul pianului, şi al muzicii în general. Sacrificiul, alături

de constanţa în muncă, constituie unica şansă a reuşitei.
Şcoala muzicală românească, evoluţia în timp şi realizări
contemporane
Este şcoala în care m-am format, studiind din copilărie şi până la
obţinerea licenţei, după absolvirea Academiei de Muzică „Gheorghe
Dima”, Cluj-Napoca, promoţia 2002, Facultatea de Interpretare
Instrumentală - secţia pian.
Nu insistăm în detalii de specialitate, nu dorim să demonstrăm
superioritatea unei şcoli sau a altor practici artistice. Trebuie doar să avem
un „reper”.
În „corul internaţional al
multiculturalismului”, nu putem să
ignorăm prezenţa acestei şcoli. Redăm
fapte, enumerăm personalităţi şi
realizări artistice care au fost
remarcate european sau mondial, în
compoziţie muzicală sau interpretare,
de la primele manifestări ale şcolii
muzicale româneşti şi până la George
Enescu, adăugând reprezentanţi ai şcolii muzicale postenesciene.
Elementele de cultură populară, modul cum acestea au fost
valorificate în creaţia compozitorilor noştri, fiind astfel recunoscute în
universal, efortul oamenilor de cultură în această direcţie, vor fi
prezentate într-un studiu distinct.
Multiplele opţiuni oferite de societatea americană
„Mitul american” este unul omniprezent şi puternic influent în
cadrul tuturor categoriilor sociale. Supranumită „ţara tuturor
posibilităţilor", locaţia a numeroase universităţi celebre şi centre culturale
unice pe plan mondial, Statele Unite ale Americii sunt şi vor rămâne în
permanenţă o locaţie controversată în multe privinţe.
O importanţă considerabilă o
constituie particularităţile sistemului
educaţional din domeniul muzical, cu
precădere cele din cadrul conceperii
curriculei şcolare. Astfel, componenta
de bază a programei şcolare, în special
102
a celei muzicale, o reprezintă accesibilitatea materialului didactic.

Alegerea repertoriului muzical preferat de către elevi, în urma oferirii mai
multor opţiuni atractive, va influenţa signifiant nivelul progresului,
motivaţia fiind, astfel, mai puternică. Principalul conţinut al acestui
capitol va consta în analiza conceptului de motivaţie didactică, precum şi
a modalităţii de obţinere a progresului în mod personalizat, adaptat în
funcţie de „necesităţile” elevilor implicaţi.
Există nenumărate relatări, sinteze şi analize ale stilului educaţional
american, din aceasta cauză intenţionez să insist asupra conţinuturilor
mai puţin populare, cu precădere a celor care sunt strict legate de
fenomenul educaţiei artistice.
Desigur, densitatea culturală şi multitudinea imigranţilor ultimelor

decenii a exercitat o influenţă, chiar şi asupra sistemului educaţional
muzical, însă identitatea sa specifică nu a fost semnificativ alterată.
Multiculturalitatea, prezentă în toate regiunile Americii contemporane,
este, în mare parte, supusă influenţelor majore ale societăţii americane.
Cea mai semnificativă componentă europeană o constituie sistemele de
educaţie muzicală britanice „ABRSM" (Associated Board of the Royal
Schools of Music) şi „Trinity", prezente şi în alte peste 90 de ţări ale
mapamondului, cu peste 630.000 de candidaţi examinaţi în fiecare an.
Importanţa acestor sisteme de examinare, dar şi impactul social şi
de dezvoltare intelectuală a tuturor sistemelor de evaluare prezente în
Statele Unite ale Americii, sunt conţinuturi esenţiale, a căror abordare şi
argumentare intenţionează a fi principalul meu obiectiv.
103
RDM NR. 11-12/ 2014
Egalitatea şansei la educaţie în Quebec
În ciuda locaţiei geografice de pe continentul nord-american,

Quebecul constituie o regiune de sine stătătoare din multe puncte de
vedere. Accesibilizarea şi personalizarea curriculei şcolare, deşi
omniprezentă, este abordată într-o manieră distinctă.
Capitolul de faţă îşi propune să prezinte întocmai această diferenţă
de abordare, un specific şi original „melange” anglo-francez, unic în
cadrul mapamondului educaţional.
Formarea şi pregătirea cadrelor didactice este, de asemenea,
specifică acestei regiuni geografice, iar particularizarea modalităţii în care
se desfăşoară educaţia muzicală se doreşte a fi amplu evaluată. Şcoala
franceză de educaţie muzicală este cea preponderentă, însă nu unica sursă
de inspiraţie, în timp ce materialul supus evaluării, precum şi criteriile
evaluării sunt stabilite de către Universitatea Laval, chiar şi în cadrul
claselor primare.
Multiculturalitatea din Quebec urmează a fi analizată atât sub
aspect istoric şi impact socio-educaţional, cât şi în toate planurile
aspectului antropologic.
Japonia, tărâmul surprizelor nebănuite
Evoluţia „ţării soarelui
răsare” a fost unică din toate
punctele de vedere, din cauza
izolării social-economice al acestui
teritoriu timp de mai multe secole.
Există nenumărate
curiozităţi ale culturii asiatice, cu
precădere japoneze, mult prea
puţin explorate până în prezent.
104
Rigoarea şi organizarea strictă a modului de viaţă se reflectă indubitabil

şi asupra educaţiei muzicale, disciplina, alături de constanţa în învăţare,
fiind temeiul întregului sistem educaţional..
Vor fi prezentate şi argumentate componente şi particularităţi
inexistente în restul societăţilor. Printre multitudinea acestora, probabil
cea mai frapantă particularitate o reprezintă începerea studiului pianului
sau al viorii la vârsta de trei ani, în cazul majorităţii copiilor, precum şi
caracteristicile distincte ale vocii şi timbrului vocal al niponilor. Pe lângă
acestea, procesul şi tehnicile de planificare - evaluare constantă a tuturor
lecţiilor predate conţine o multitudine de particularităţi, care vor fi supuse
cercetării.
Scrierea fiind realizată prin intermediul ideogramelor, (prezente în

număr de peste 3000), dezvoltă creativitatea şi memoria vizuală a fiecărui
individ în parte, la cote maxime. Acelaşi fenomen are drept consecinţă
insuflarea unor abilităţi cu totul aparte de concepţie şi receptivitate
muzicală, care vor constitui una dintre componentele propuse spre
cercetare.
Japonia reprezintă, în mod cert, cea mai semnificativă provocare sub
aspectul analizei şi argumentării propriilor experienţe profesionale şi umane.
Multiculturalismul şi „importarea” tehnicilor educaţionale în
Emiratele Arabe Unite
Principalele trăsături ale sistemului de învăţământ prezent în Orientul
Mijlociu şi cu precădere în cadrul celor şapte emirate arabe vor fi prezentate
prin antiteză cu maniera educaţională a Statelor Unite ale Americii.
105
RDM NR. 11-12/ 2014
Deşi ambele reprezintă

societăţi multiculturale, în
America predomină elemen-
tele culturale şi sociale sinte-
tizate de-a lungul mai multor
secole, în timp ce profunda
sinergie a celor peste 90 de
naţionalităţi prezente, unică în
lume, este întâlnită doar în
Emiratele Arabe Unite.
Primordial, această sinergie se
datorează lipsei forţei de muncă locale, 80 de procente din populaţia
Emiratelor Arabe fiind constituită din imigranţi. În consecinţă, specificul
societăţii de tip clasic a suferit o intensă metamorfozare. Analiza acestei
părţi va cuprinde cauzele şi manierele transformării societăţii arabe,
precum şi influenţa laturii religioase asupra vieţii populaţiei imigrante.
Am avut şansa de a preda pian elevilor mei originari din 34 de ţări,
interacţionând în diverse contexte sociale cu persoane din toate colţurile
mapamondului.
Caracteristicile educaţiei artistice din Emiratele Arabe au fost de
asemenea afectate, dobândind particularităţi aparte. Cel mai interesant
fapt îl constituie convieţuirea tuturor naţiunilor de pe Terra, consecinţa
directă fiind reflectată printr-un puternic fenomen de interculturalitate şi
un mediu educaţional distinct.
În cadrul analizei, va
fi luată în considerare re-
centa şi rapida dezvoltare
economică a acestei regiuni
din Orientul Mijlociu, având
mai ales în vedere existenţa
ca stat a Emiratelor Arabe
Unite doar începând cu 2
decembrie 1971.
Consideraţii concluzive
Termeni cum ar fi
multicultură, intercultură
sau pluricultură se cer
explicaţi, înţeleşi într-o largă
accepţiune a societăţilor
democratice de la începuturile
106
mileniului trei. Ca să ajungem la acest

lucru, considerăm necesar să vorbim
mai întâi despre interdisciplinaritate.
Termenul nu este nou, este
prezent în literatura pedagogică de
specialitate, chiar foarte des în ultimele
decenii. El se referă la colaborarea
între diferitele discipline de
învăţământ/ştiinţe în vederea relevării
unor noi adevăruri. Presupune un
transfer de concepte şi metodologii de
lucru, de cercetare de la o disciplină la
alta, cu scopul abordării cât mai
adecvate a problemelor cercetate. Dacă în practică cercetarea
interdisciplinară se referea în principal la domenii cum ar fi: matematică -
fizică, chimie - biologie sau altele, era privită cu rezerve la colaborarea cu
muzica, sau în general cu artele. Interdisciplinaritatea trebuie să
funcţioneze ca „un lichid prin vasele comunicante", fără prejudecăţi faţă
de o disciplină sau alta. Doar aşa vom putea să ne folosim de ea pentru a
ne finaliza proiectul. Ne referim în primul rând la sinergia dintre
sociologie, pedagogie şi muzică. Fiecare dintre aceste ştiinţe, domenii ale
educaţiei vor trebui să colaboreze interdisciplinar pentru a duce la
definirea cât mai completă ale unor realităţi sociologice ale zilelor noastre:
„pluri...", „multi..." şi „interculturalism".
Pluriculturalismul reprezintă abordarea unui fenomen prin
perspectiva mai multor identităţi, ca şi consecinţă a experienţei din cadrul
mai multor culturi. Termenul se bazează pe conceptul identităţii multiple şi
are semnificaţii diferite de multiculturalism, fenomen ce constă în
aprecierea, acceptarea şi promovarea mai multor culturi ale unei
organizaţii sau locaţii, fără discriminarea sau margina-lizarea acestora.
Interculturalismul constituie
filosofia schimbului, a interacţiunii
dintre grupurile culturale ale unei
societăţi, fenomen care necesită un înalt
nivel de toleranţă şi receptivitate la
nou.
Termenii de mai sus, nici măcar
nu sunt definiţi în dicţionarele apărute
în secolul al XX-lea. Apariţia lor,
acceptarea lor reprezintă un câştig al
societăţilor democratice apărute în
107
RDM NR. 11-12/ 2014
număr din ce în ce mai mare, în diferite zone ale lumii. În realitate, aceşti
termeni sunt înţeleşi diferit în diverse zone de pe glob, de la o etapă de
evoluţie la alta. Efortul nostru trebuie să se concentreze în a-i explica cât
mai exact, a-i defini cât mai corect pentru a fi cât mai mult folositori
societăţilor în evoluţia lor..
Metoda de lucru, de cercetare a societăţilor implicate - definirea
precisă a spaţiului geografic, a timpului, a obiectivelor urmărite, cu un
cuvânt elaborarea unei metodologii şi a unui „instrument de lucru"
reprezintă problema de cea mai mare importanţă a proiectului. Se solicită
elaborarea unor criterii cu limite precizate ştiinţific, preferabile
empirismului. Nu ne aşteptăm la realizarea din primul moment al unui
instrument „perfect", dar odată creat el este perfectibil.
Catherine Lalumiere (n. 1935), om politic francez, Secretar General
al Consiliului Europei şi Vicepreşedinte al Consiliului European, prin anii
1995, cu privire la existenţa diferitelor culturi în Europa, afirma faptul că
acestea îmbogăţesc societatea europeană, care este asemenea unui buchet
de flori multicolore. Fiecare cultură îşi aduce contribuţia la
înfrumuseţarea unică a buchetului.
Bibliografie:
1. Alexandru, Tiberiu, Muzica populară românească, Edit. Muzicală,
Bucureşti, 1975;
108
2. Brâncuşi, Petre, Muzica românească şi marile ei prefaceri, Edit.

Muzicală – Bucureşti;
3. Comişel, Emilia, Studii de etnomuzicologie, Editura Muzicală,
Bucureşti, 1986
4. Cosma, Viorel, Exegeze muzicale, Edit. Muzicală, Bucureşti, 1984
5. Cryer, Debby, Early childhood education and care in the USA
6. De La Vega, Esperanza, Collaborating for educational change in the
UAE, Amazon Publishing
7. Dean Webb, Foundations of American education;
8. Dewey, John, John Trei scrieri despre educaţie, Edit. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1977
9. Dr. Shinichi Suzuki, Teaching music from the heart, Masters of
music
10. Feiler, Bruce, Learning to bow: Inside the heart of Japan, Amazon
Publishing
11. Gaad, Eman, Inclusive education in the Middle East, Amazon
Publishing
12. Gobineau, Joseph Arthur, Eseu asupra inegalităţii raselor umane,
Editura Incitatus, 2002
13. Harwood, Robin, Psihologia copilului, Edit. Polirom, Iaşi, 2010
14. Henchey, Norman, Between past and future: Quebec education in
transition, Amazon Publishing
15. Henry, Paul, Pentru o sociologie a aspiraţiilor. Elemente pentru noi
perspective în ştiinţele umane, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1972
16. Herseni, Traian, Teoria generală a vieţii sociale, Editura Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982
17. lonescu, A. Constantin, Educaţia muzicală, Editura Muzicală,
Bucureşti, 1986
18. Jorgensen, Sally, Personal themes in literature: the multicultural
experience, Editura Prentice Hall Regents, 1993
19. Kahn, Linda Susan, Schooling, jobs and cultural identity: Minority
education in Quebec, Studies in education and culture
20. Karasawa, Ayumi, Preschool in three cultures revisited: China,
Japan and the United States, Amazon Publishing
21. Kariya, Tahekito, Education reform and social class in Japan,
Amazon Publishing
22. Lahire, Bernard, Omul plural: către o sociologie psihologică, Editura
Polirom, laşi, 2000
109
RDM NR. 11-12/ 2014
Europe, my story - Europa, povestea mea

Autor: Prof. Rodica CALOTĂ
Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Tg. Jiu
Iată-ne întorşi, mult mai bogaţi

sufleteşte, din expediţia culturală în
Italia, în cadrul proiectului bilateral
Comenius, intitulat „Europe, my story”,
proiect care a deschis noi căi de
înţelegere ambilor parteneri: Colegiul
Naţional „Tudor Vladimirescu” din
Târgu-Jiu şi Liceo delle Scienze Umane
E. Gianturco di Potenza din Italia.
Obiectivele proiectului au fost acelea de
a promova creativitatea elevilor, prin
punerea în scenă a poveştilor, în cele
trei limbi: română, engleză şi italiană;
de a pune în situaţie fapte de limbă şi
cultură moştenite, prin intermediul bunicilor, de la străbunii noştri,
respectiv ai elevilor italieni, afini în ceea ce priveşte rădăcinile şi
cutumele, atât prin interpretarea personajelor, cât şi prin exersarea celor
trei limbi în acest context creat de şansa acestui schimb intercultural.
Activităţile derulate în cadrul proiectului amintit i-au ajutat pe elevi să
conştientizeze importanţa cultivării valorilor europene: solidaritatea,
respectul de sine şi faţă de ceilalţi, toleranţa, colaborarea fructuoasă, prin
activităţile derulate împreună şi prin produsele finale ale proiectului.
Am cunoscut, prin intermediul acestei mobilităţi cuprinzând
doisprezece elevi şi trei profesori însoţitori, care a însemnat deplasarea în
scopul cunoaşterii tradiţiilor celor două popoare şi al interacţiunii elevilor
celor două instituţii partenere, un popor diligent şi optimist, cu un
puternic sentiment al apartenenţei la familie, oraş, club de fotbal preferat
sau propria lor casă, acestea putând fi observate în timpul unei conversaţii
directe cu oamenii, un popor iubitor de divertisment, evenimente şi
ritualuri, accentuând valoarea vieţii sociale, simplitatea şi bunătatea şi
bucuria de a trăi. Şi aceste trăiri le-am remarcat încă de la intrarea noastră
în Roma, prin observarea manifestării acestei naţiuni, în diverse ipostaze.
Astfel, Vaticanul, unde ne-am petrecut mai bine de o jumătate de zi, joacă
un rol important în viaţa religioasă a cetăţii (şi a lumii), prima
110
împărtăşanie fiind o sărbătoare catolică a sacramentelor de la Botez, iar

ritualurile funerare şi cele de căsătorie, fiind încă vizibile, i-au impresionat
profund pe elevi, ei asistând, pentru prima oară la celebrarea, în direct, a
unor căsătorii, la Catedrala San Pietro, pe care au şi vizitat-o, cu interes,
uimire, admiraţie, fascinaţi de grandoarea, complexitatea şi strălucirea
edificiului, de preţiozitatea sculpturilor şi de expresia « Pietei » lui
Michelangelo.
Fiecare turist care vizitează Italia trebuie să ştie ce este Passeggiata,

ritualul de plimbare ce are loc seara, probabil o reminiscenţă a culturii
antice aristocratice, simplele întâlniri dintre doi parteneri, pentru a
discuta, flirt sau chiar bârfă între prieteni. Pe străzile din Italia putem
întâlni, adesea, grupuri de tineri ce socializează în specificul stil italienesc.
Doar din Italia vine Ziua Îndrăgostiţilor – Valentine’s Day, cunoscută încă
din Antichitate. În Potenza, spre acest ideal, se urcă strategic şi concret, pe
cel mai lung sistem de scări rulante din Europa, spre centrul vechi, unde
111
RDM NR. 11-12/ 2014
se află şi instituţiile administrative ale regiunii, dar şi cea mai elegantă

stradă, după cum ne arată galantarele, Via Pretoria. Împreună cu elevii,
am fost invitaţii primarului oraşului, care ne-a mărturisit că a trăit mulţi
ani în România, unde a venit ca misionar, apreciindu-i pe locuitori, ale
căror cutume le cunoaşte şi le respectă. Ba chiar a glumit cu elevii,
spunându-le că a fost cazat, peste noapte, într-o cameră cu Dracula, iar
dimineaţa şi-a descoperit o afecţiune în zona gâtului, aluzie la
vampirismul atribuit principelui, al cărui oaspete a fost. Elevii români şi-
au exprimat gratitudinea pentru ospitalitatea şi pentru solicitudinea
gazdelor, oferindu-le scurte prezentări ale oraşului, ale colegiului şi
interpretând piese muzicale tradiţionale foarte apreciate de Domnia Sa.
Am constatat, de asemenea, puternica tradiţie gastronomică, micul

dejun, constând în capuccino cu o brioşă sau Cornetto-o rolă moale
umplută cu gem, ciocolată sau cremă, fiind ritualic săvârşit cu unul dintre
aceste produse sau cu Panini sau Tramezzini-sandwich-uri cu pâine albă
sau pâine prăjită cu brânză, şuncă sau roşii, cât şi Foccace-le tradiţionale la
caserolă, ori suppli populare-bile de orez prăjite, umplute cu carne.
Prânzul, un festin culinar compus din Il primo: risotto sau paste, după ce,
în prealabil, s-au consumat antipasto (un dispozitiv alcătuit din prosciutto
crudo, fierte cotto sau mozzarella afumată), urmat de paste sau carne,
brânză, fructe proaspete şi cafea. Contorni sunt salatele sau legumele care
pot fi comandate şi consumate separat, în orice restaurant, paste cu sos de
roşii-pomodoro sau carne-Al Ragu, paste diverse, spaghete bologneze sau
Napoli, risotto sau tortellini-găluşte umplute cu carne sau brânză. Dar
preparatul care nu poate fi ratat rămâne gelato – acea savuroasă îngheţată
de Italia, care nu încetează să îi atragă pe turişti. Ca şi tipurile de cafea, a
căror aromă pluteşte pe stradă, ademenindu-i pe turişti cu toate
sortimentele ei: Caffe Longo-cu mai multă apă, Caffe Americano-
112
amestecată cu alcool, Caffe Macchiato- servită cu o cantitate mică de lapte

sau Caffe Latte- semănând cu aceea poloneză.
Ne considerăm privilegiaţi pentru găzduirea noastră în Potenza,

capitala Basilicatei, o zonă de un farmec incontestabil, situată în sudul
Italiei, într-o zonă de câmpie, învecinată cu Apulia, Calabria şi Campania,
a cărei zonă de coastă este mărginită de către Marea Ionică şi cea
Tireniană. Regiunea are un climat mediteranean, mai răcoros în zonele
montane. Patrimoniul cultural bogat şi staţiunile de pe coasta Italiei, aşa
cum este aceea vizitată de noi, Maratea, atrag turiştii ameţiţi de
splendorile ei ascunse de străduţele întortocheate, dar şi cele vizibile:
stâncile din jurul liniei de coastă, ca un enorm colier de mărgele, golfurile
cu apă azurie, tivite cu spumă şi care adaugă un plus de farmec
plimbărilor în apropierea ruinelor Marateii Antice situate în partea de sus
faţă de Monte San Biago, cu vederi minunate şi un impresionant
monument al lui Hristos, al doilea, în lume, ca dimensiuni, ale cărui braţe
113
RDM NR. 11-12/ 2014
întinse se înalţă protector asupra acestui eden, care contribuie la sporirea

prestigiului Italiei, aşa cum Matera contribuie, prin farmecul ei, prin
sistemul de camere şi caverne ce au legănat în pântecele lor mater(n)
civilizaţii antice, unele fiind chiar templele lor de rugăciune, cu stânci
pictate cu fresce bizantine, cu edificii, ale căror ferestre în formă de
trandafir îndreptăţesc această ţară să aibă cele mai multe monumente
înscrise în Patrimoniul UNESCO.
Toate aceste activităţi se regăsesc în: jurnalul proiectului, posterele
cu expresii şi cuvinte scrise în cele trei limbi menţionate, prezentări ale
celor două instituţii partenere, dezbateri şi concursuri pe teme europene,
album foto cuprinzând cele mai interesante locuri din ambele regiuni, CD
cu poveşti etc.
Însă, pe lângă activităţile derulate în cadrul orelor de limba română,
engleză, franceză sau italiană, cultura generală a deţinut un loc de frunte,
cu precădere în răspunsurile pe care a trebuit să le dăm la întrebările pe
care ni le-au adresat gazdele, pe durata deplasării noastre în Potenza,
Italia.
Unele dintre ele doreau să elucideze anumite nelămuriri cu privire
la asemănările, dar, mai ales, la deosebirile de pronunţie şi de grafie ale
celor două limbi, dovedindu-se vizibil încurcaţi de anumite vocale pe care
limba lor nu le posedă şi nu există nici în limba latină: ă, î, â...
Le-am explicat din punct de vedere ortoepic şi ortografic, dar şi din
punct de vedere al evoluţiei limbii şi al influenţelor pe care limba noastră
le-a suferit de-a lungul secolelor. Limba română a fost scrisă, în istoria sa,
cu răbojuri sau vechi „rune”europene, alfabete latine, greceşti, glagolitice,
paleo-slave, alfabete de tranziţie şi, în final, din nou latine. Astfel, datorită
izolării, evoluţia fonetică a limbii române este diferită de a celorlalte limbi
romanice, dar seamănă bine cu limba italiană, dacă luăm ca exemplu
evoluţia grupării [kl], în (lat. Clarus, rom. Chiar, ital. Chiaro) şi cea
114
dalmată, de exemplu, prin evoluţia

grupării [gn] în [mn](lat. cognatus,
rom. Cumnat, dalm. Comnut). Am
mai constatat, împreună cu ei, şi
alte schimbări fonetice, care constau
în:
- apariţia diftongilor
vocalelor: e, i, o; exemplu: lat.
Cera> rom. Ceară; lat. sole> rom.
Soare;
- iotacism:[e]>[i]: lat. herba. rom. iarbă;
- consoanele velare [k], [g]> consoane labiale[p], [b], [m]: lat. Octo.
rom. opt; lat. Lingua> rom. Limbă; lat. Signum > rom. Semn; lat.
coxa>rom. Coapsă;
-rotacismul: [l]>[r]: lat. caelum.rom. cer;
-consoanele alveolare [d] şi [t] se palatalizează în [dz]/[z] şi
respectiv[ts] înaintea sunetelor [e] şi [i]: lat. Deus. Rom. Zeu; lat. Tenem >
rom. Tine.
Despre epoca şi formele adoptării alfabetului chirilic în scrierea
limbii române, au existat multe păreri contradictorii. Dimitrie Cantemir,
în Descriptio Moldaviae, scrisă în 1716, în limba latină, afirmă că s-a scris cu
litere latine până la Conciliul de la Florenţa(1432), aşadar încă peste 400 de
ani după schisma de la 1054. Domnitorul Alexandru cel Bun, sfătuit de
mitropolitul său, ar fi poruncit arderea cărţilor şi textelor scrise până
atunci cu litere latine, introducând, în loc, alfabetul chirilic şi limba slavă,
pentru a împiedica răspândirea catolicismului în ţară. Mihail
Kogălniceanu, un mare istoric şi cărturar român, a susţinut aceeaşi teză la
1838, în revista « Alăuta românească ». În a doua jumătate a secolului al
XIX-lea, învăţaţi ca Timotei Cipariu, episcopul Melchisedec Ştefănescu,
Bogdan Petriceicu Haşdeu, Dimitrie Onciul şi alţii au afirmat că limba
slavă a fost introdusă în Ţările Române înainte de Conciliul de la Florenţa,
respectiv în secolele X-XII, după creştinarea bulgarilor, aducând, în acest
sens, argumente şi izvoare de ordin filologic şi istoric.
Primele documente româneşti, care au ajuns până la noi, erau toate
scrise cu ajutorul alfabetului chirilic, datorită influenţelor limbii
slavone(limba slavă bisericească), care era folosită ca limbă de cult şi de
cancelarie în spaţiul balcanic în secolele XI-XVII. La sfârşitul sec. al XVIII-
lea, învăţaţii Şcolii Ardelene, remarcând originea latină a limbii române,
au început implementarea alfabetului latin. Alfabetul chirilic a continuat
115
RDM NR. 11-12/ 2014
să fie folosit până în anii 1860, când limba română a început să fie
reglementată oficial. La început, alfabetul latin folosit pentru limba
română avea ca litere cu diacritice următoarele: â, é, ó, î şi ç (â se folosea în
cuvinte monosilabice, de obicei, pentru a deosebi ă de a; â se folosea în
cuvintele în care sunetul â apărea în interiorul cuvintelor, în afara unei
nazalizări dar unde, etimologic, trebuia să apară un i sau un e. Astfel, se
scria «a urî», însă «vent», nu vînt, nici vânt, căci e vorba de o vocală
nazală; é şi ó apar ca vocale tipic ardelene, corespunzând lui è din limba
franceză şi respectiv a lui ά din limbile nordice; ç corespundea sunetului ţ
atunci când acesta apărea independent de vocala i şi, etimologic,
provenea din c latinesc. Astfel, se scria « faça »(faţa) şi « Ioniçe »(Ioniţă),
datorită formei latine Ioannicius, însă « tiéra »(ţară). În rest, regulile de
citire erau destul de simple: un a la capăt de cuvânt se citea ă; un –an, sau
–in sau –en se citea în. Mai târziu, s-au adăugat alte glife sau litere cu
semne diacritice: ă, à, ů, ê, ş, ţ etc., precum şi diftongii –ea şi –oa; s-au scos
á, ç, pe urmă ê, ů, introducându-se ortografia fonetică. Aceste explicaţii au
satisfăcut dorinţa elevilor italieni de a cunoaşte motivul folosirii unor
semne care le păreau dificil de pronunţat şi de demonstrat că acest limbaj
provine din acceaşi limbă latină, ca şi limba lor. Ei au dorit să afle şi rolul
bisericii în acest proces, cât şi divergenţele de opinie între credinţa noastră
şi a celorlalte ţări europene. Le-am explicat că anumite cuvinte creştine
româneşti (Domn, a mărturisi, a ierta), sunt unice pentru română, între
limbile romanice. Crezul primelor sinoade ecumenice, cel din 325, de la
Niceea şi cel din 381, de la Constantinopol, este rostit până astăzi
neschimbat, prin cuvinte cu etimologii latine. Mai concret, el nu a fost
niciodată tradus în limba română, însă el a evoluat deodată cu limba
română. Odată cu introducerea ritului bizantin şi a limbii slavone în cult,
prin anul 990, limba română liturgică s-a slavizat puternic, îndeosebi în
terminologia oficială, dar anumite cuvinte vechi s-au păstrat în limbajul
poporului. Românii au păstrat în limbă şi anumite caracteristici ale
vechiului rit galic în folosinţă până atunci. De aceea, diaconul Coresi,
precum şi episcopul de la Muncaciu, Vasile Tarascovici, în 1946, au
îmbogăţit un lexic dogmatic şi liturgic deja foarte amplu, tocmai pentru a
uşura folosirea limbii române în biserică. Biblia de la Bucureşti, sau Biblia
lui Şerban, este un moment de limbă română liturgică. Totuşi, dat fiind
faptul că Ardealul a fost primul a fi săvârşit slujbele în limba română, aici
s-a oprit pierderea termenilor vechi romani şi înlocuirea lor cu termeni
slavi. Unirea bisericii din Transilvania cu Roma în 1968 a determinat o
scindare între termenii liturgici folosiţi în Vechiul Regat(de origine slavă)
116
şi cei folosiţi în Transilvania(de origine latină). La cererea lor, am

exemplificat cu termeni aparţinând influenţelor străine, care conţin litere
cu diacritice: din germană, cuvântul şurub, schraube; din maghiară,
verbul a făgădui <fagadni, sau substantivul oraş <varos; din greacă,
proaspăt <prósfatos etc.
Mie, recunosc, mi-a fost de mare folos cartea « Repere de cultură »
scrisă cu responsabilitate şi profesionalism de George Lăzărescu, prin
faptele istorice decisive pentru destinul naţiunii noastre într-o perioadă
zbuciumată, pe care le prezintă cu acurateţe, ca şi prin argumentele
peremptorii pe care le furnizează în acest scop.
Din paginile acestei cărţi am aflat că, din punct de vedere comercial
şi cultural, contactul cu Italia, Viena, Cracovia, Praga a contribuit
substanţial la înmulţirea cărturarilor şi, decisiv, la dezvoltarea
umanismului, la Oradea activând mult timp italianul Pietro Paolo
Vergerio care, printre cei dintâi, a
răspândit aici principiile înnoitoare
ale Renascentismului, Ioan
Pannonius, instruit la şcoala
florentinilor Guarino şi Vittorino da
Feltre sau Ioan Vitez, cel care a
întreţinut, prin ideile sale,
umanismul occidental. De altfel,
aflăm din paginile cărţii
menţionate, Italia a fost
reprezentată încă din secolul al XV-
lea, de un condotier, Pippo Spano, florentin din famiolia Scolari, căruia i s-
a dat în stăpânire întreaga regiune a Timişoarei, pentru succesele
repurtate împotriva turcilor. El a fost şi acela care a dat primele lecţii de
artă militară lui Ioan Corvin de Huniade. Am fost cuceriţi de măiestria
portretului acestuia, aparţinând lui Jacopo Bracciolini: «...dicesi di lui
essere stato di mediocre forma, d’occhi neri, di pelo bianco, di facia
allegra, e quasi simile ad uno che rida di corpo magro, di buona
valitudine: se non che negli ultimi anni fu dalle gotte molestato. Usò la
barba lunga, i capelli insino in sulle spalle lunghi, secondo il costume di
quella gente, le veste insino in terra lunghe e sempre di seta. Fu di grande
eloquenza e d’ingegno in modo facile che, oltre alla fiorentina ed unghera
lingua, la tedesca, la polacca e la boema e la valaccalingua cosi ben sapea,
che qualunque proferia, quella la sua propria pare...:(« se spune despre el
că era de o statură medie, ochii negri, pielea albă, chipul vesel, ca al unui
117
RDM NR. 11-12/ 2014
om care râde continuu, la trup slab, foarte viteaz; numai că în ultimii ani a
fost torturat de gută. A purtat barba lungă, ca şi părul lung până pe
umeri, aşa cum obişnuiau toţi în jurul lui, iar veşmântul, lung până la
picioare, totul de mătase. A fost maestru în elocinţă şi talentat în toate,
într-atât, încât în afara limbii florentine şi maghiare, cunoştea atât de bine
limba germană, poloneză, boemă şi valahă, de părea că fiecare în parte i-
ar fi fost limbă maternă ». Elocvent şi incitant portret, atât în ceea ce
priveşte asemănarea cu portretele făcute de cronicarii noştri principilor
români, cât şi pentru ilustrul exemplu al însuşirii şi practicării limbilor
străine încă din acele timpuri. Impresionantă şi convingătoare în aceeaşi
notă este Cronica familiei Huniazilor: Iancu Huniade strălucind prin
hărnicie şi virtute, deasupra tuturor aşteptărilor neamului său. Tatăl lui a
supravieţuit din coloniştii romani, fiindcă originea valahilor din care se
trage el este aceeaşi cu a vechilor locuitori din Transilvania. Huniade a
fost un bărbat în care puteai recunoaşte atât « marea virtute a Corvinilor,
cât şi mărinimia, înţelepciunea şi puterea Romei. Trata totul prin
comparaţie cu măreţia Romei.»
Nu puţine sunt dovezile de colaborare fructuoasă dintre români şi
italieni, aşa cum aflăm despre aceea dintre Huniadi şi Capistrano, din
scrisorile adresate lui Pietro di Jacovuccio de către Tagliacozzo, aflate
acum în proprietatea Bibliotecii Naţionale din Roma: « Huniadi-scria acest
martor ocular-reuni lângă Salankemen, în împrejurimile Belgradului, circa
200 de bărci şi luntri, le încărcă cu muniţii de război şi de hrană şi, la 14
iulie, profitând de repeziciunea fluviului, se năpusti asupra flotei turceşti
aflate în punctul numit Semelino. După o luptă pe viaţă şi pe moarte, care
a durat mai mult de cinci ore şi care a înroşit din belşug apele Dunării cu
sângele beligeranţilor, creştinii au reuşit să învingă flota turcă, în timp ce
pe ţărmul drept al fluviului înainta victorios restul trupelor de ajutor. Cu
ele se afla Huniadi şi Capistrano care îşi încurajau fierbinte ostaşii.
Duşmanul a trebuit să se retragă învins ».(G.B.Festa, Cinque lettere intorno
alla vita e alla morte di Capistrano, în Bulletino della R.Deputazione abruzzese,
anno II, 1921, p.7-56. Iar obţinerea acestei victorii subliniaza motivaţia
intrinsecă, decisivă în alegerea strategiei: „Deoarece, cu excepţia unor
cazuri, nobilimea ungară şi cea germană a rămas tot timpul cu mâinile în
sân, -după însăşi mărturia călugărului, -trupele populare mobilizate de
Giovanni da Capistrano şi de Huniadi au fost singurele victorioase.Ele
erau formate din ţărani săraci, cetăţeni şi studenţi, cu arme pe care şi le-au
însuşit la întâmplare, sape, furci şi topoare. »(Revista catolică, nr.2, 1914,
p.175). Bucuria întregii creştinătăţi n-a cunoscut limite:Papa Callist al III-
118
lea a poruncit ca la Roma să răsune clopotele tuturor bisericilor, să se

aprindă focuri de mulţumire şi să se celebreze victoria în mod solemn.
Acelaşi papă l-a socotit pe Huniadi drept omul cel mai de seamă pe care l-
a avut lumea în ultimii trei sute de ani. Aceşti doi eroi au avut un destin
comun care i-a apropiat chiar şi în moarte: o teribilă ciumă, cauzată de
caniculă şi de numeroasele cadavre l-a răpus, pe 11 august pe neînfricatul
principe transilvan, iar în octombrie s-a sfârşit şi viaţa lui Giovanni da
Capistrano.
În cadrul explicaţiilor pe care eram invitaţi să le oferim, istoria se
împletea mereu cu geografia şi cu alte cunoştinţe din varii domenii, pe
care le puteam împărtăşi, în faţa hărţii electronice a României. Aşadar, cu
excepţia municipiului Bucureşti, despre care ştiau că este capitala ţării
noastre şi a oraşului în care ne-au vizitat în perioada mobilităţii(mai-
iunie), Târgu-Jiu, informaţiile nu erau suficient diseminate; reactualizarea
lor ne-a fost de bun augur tuturor.
Nu puteam neglija Alba Iulia care aproape că sclipea de semnificaţii
pe harta României, reamintindu-ne că fiul lui Matei Corvinul, Ioan
Sigismund, s-a căsătorit cu o italiancă, Isabella. Fiică a lui Sigismund I
Iagello al Poloniei şi a soţiei acestuia, Bona Sforza, aceasta a întreţinut
continuu tot fastul de la curtea părinţilor ei. Devenită regentă până la
urcarea fiului ei, Sigismund, pe tronul Transilvaniei, cu ajutorul
domnitorilor Alexandru Lăpuşneanu şi Pătraşcu cel Bun, Isabella nu a
renunţat la nimic din ceea ce îi oferise ambianţa italiană: « Este sigur-scria
Andrei Veress- că Transilvania în timpul domniei regentei Isabella şi-a
pus bazele independenţei şi progresului intelectual, într-atât încât această
regiune a fost prima ţară civilă în care a fost proclamată în dieta de la
Turda din 1557 libertatea conştiinţei. ». A murit la 15 octombrie 1559 la
Alba Iulia. Mormântul ei din catedrala oraşului este o magnifică operă
italiană. Poeţi, muzicieni, actori şi mai ales artişti italieni alcătuiau o
ambianţă de rafinată renaştere la Alba Iulia: »Transilvania era o parte din
vechea Dacie, pusă de Ptolemeu în cea de-a 9-a hartă a Europei; ea este
abundentă în tot ce este necesar vieţii omului...Provincia aceasta a dat
oameni renumiţi în război. Printre cei vechi, pe regele Decebal, iar în
timpurile mai noi, pe Iancu şi pe Matei Corvinul »(Cfr. Andrei Oţetea,
Ştiri italiene privitoare la ţările româneşti, 1592-1600, în Cercetări istorice, 1928,
Iaşi, Viaţa Românească, p.58.) . Multe episoade asemănătoare i-au unit pe
exponenţii gintei latine în lupta împotriva cotropitorilor. Descrierea
luptelor care s-au dat la Călugăreni, la Târgovişte şi apoi la Giurgiu
(localităţi a căror prezenţă pe harta României necesita explicaţiile de
119
RDM NR. 11-12/ 2014
rigoare axiologică), aparţine mai ales unor italieni, în special lui Silvio
Piccolomini care conducea grupul celor 100 de toscani, lui Filippo
Pigafetta, însărcinat de acelaşi, să fie martor şi să relateze evenimentul lui
Simone Genga, ambasadorul principelui Sigismund la Roma, lui Fra
Giuseppe Piscullo da Malfi, într-o relatare scrisă la Viena la 10 noiembrie
1596, şi nunţiului papal Alfonso Visconti, episcop de Cervia(de la care a
rămas prima ştire despre vestita bătălie a lui Mihai la Călugăreni de la 23
august 1595). Din toate relatările acestor martori se remarcă incontestabil
faptul că Mihai a avut o importanţă hotărâtoare în soarta războiului, mai
întâi prin înfrângerea turcilor la Călugăreni. Fra Giuseppe Piscullo da
Malfi, vorbind într-atât de amănunţit-încât se pare că a luat parte personal
la lupte- într-o scrisoare din Viena, confirma că după ce Sinan a trecut
podul construit de el, în apropierea Giurgiului, a fost atacat pe neaşteptate
de Mihai care i-a înfrânt pe turci şi le-a luat drapelul cel mai de preţ (« il
quale face molto danno ai Turchi con acquistare il loro stendardo reale »).
Desigur că multe din avizele care au avut contribuţia lor la dezvoltarea
limbii italiene culte, privesc şi Principatele române şi se află în număr
destul de mare în bibliotecile cele mai importante din Italia: Roma,
Biblioteca Vaticană, Biblioteca Naţională, Vallicelliana, Angelica,
Augustea, Casanatense, De Propaganda Fide etc. De remarcat este faptul
că Mihai Viteazul este în foarte multe dintre aceste avize protagonist şi,
prin el, ţările româneşti: « este cunoscut de toţi, şi oricine a auzit că turcul
nu mai îndrăzneşte să atingă statul acestui valah care...merită să fie
celebrat printre cei mai măreţi, mai puternici şi mai viteji şi mai înţelepţi
principi care trăiesc azi ». Merita cu prisosinţă să fie amintită aspiraţia
seculară spre unirea într-un singur stat, acela al vechii Dacii, prin actul
săvârşit de viteazul voievod Mihai la Alba Iulia, dând expresie unor
necesităţi obiective, comerciale, lingvistice, etnice etc.
Am subliniat, în dreptul Sibiului, că numele acestui mare oraş
transilvănean a fost dat de către italieni, Cibiniu, nume al unui râu care
înconjoară zidurile lui şi care face să rodească toate câmpiile vecine («
degli italiani vien chiamata Cibinio, nome di un fiume che la sue muraglie
circonda e le sue campagne felicita »), aşa cum relatează Ciro Spontoni în
lucrarea « Historia della Transilvania ». Mândria acestui oraş este aceea de
a fi deţinut titlul de oraş european în anul 2007, aşa cum am aflat că
Matera, oraşul meteoric pe care aveam să-l vizităm, în vesperala-i
splendoare, va fi în 2019.
120
Tot prin prisma continuităţii şi a contiguităţii prieteniei celor două

naţiuni, am reamintit prerogativele Sucevei în acest context: În 1475,
domnitorul Ştefan cel Mare a trimis un mare grup de ostaşi români să
apere colonia genoveză Caffa, cucerită mai apoi de sultanul Mahomed II:
«această bogată colonie apărată voiniceşte de români a căzut în mâinile
turcilor în ziua de 6 iunie; domnitorul român nu a putut salva decât un
număr de tineri genovezi care, deşi au fost îmbarcaţi de turci pentru
Constantinopole, au fost primiţi de domnitor însuşi, la Licostomo, şi
invitaţi să se stabilească în Suceava, capitala Moldovei, Suceava, deşi au
fost ceruţi de rudele lor, au rămas de bunăvoie acolo. »(N. Iorga, Histoire
des roumains, vol. IV, p.216-217).
Donado da Lezze, Historia turchesca, 1300-1514, introd. De Ion Ursu,
Buc., Carol Gobl, 1909, P.81-82). Când, după căderea Constantinopolelui,
în 1453, pericolul turcesc a fost iminent şi pentru restul Europei, iar papii,
unul după altul, s-au adresat românilor care se aflau în prima linie pentru
apărarea propriilor pământuri, interesul Curiei romane şi al tuturor
principilor occidentali pentru a împiedica ameninţarea otomană a crescut,
Curia şi dogii Veneţiei au întreţinut o intensă corespondenţă cu
domnitorii români, după cum istoriografii italieni s-au întâlnit în opiniile
lor privind originea comună a românilor şi italienilor. Odată cu ei,
ambasadorii Curiei şi ai Serenissimei în Ţările Române înregistrau în
rapoartele lor informaţii elocvente asupra vieţii şi culturii românilor, cât şi
asupra victoriilor lor împotriva invadatorilor turci. Descrierile sunt
minuţioase, unele dintre ele constituind opere de valoare incontestabilă:
Stefano Magno, de exemplu” autorul unei serii de anale importante, redă
cu tot patetismul momentului, renumita bătălie de la Podul Înalt, din 10
ianuarie 1475, în care Ştefan cel Mare a învins, cu cei 40 000 de ostaşi ai
121
RDM NR. 11-12/ 2014
săi, pe cei 120 000 de turci ai teribilului sultan Soliman, cuceritorul

Constantinopolelui: « a fost de-a dreptul miraculoasă această victorie » -
exclama acest martor ocular. Marile familii bizantine, Cantacuzino,
Paleolog, Comnen, au găsit adăpost în palatele domnitorilor români cu
care şi-au unit apoi destinul. « Fără statele organizate ale românilor din
sec. Al XV-lea, afirma N.Iorga în 1920, civilizaţia bizantină pe care turcii
au anulat-o nu şi-ar fi găsit nicăieri un adăpost, trebuind să dispară încă
din primele momente ale marilor catastrofe politice din Balcani. Dar, după
cum se ştie, civilizaţia bizantină nu era departe de cea veneţiană, având în
comun un rafinament complex, manifestat în mod amplu, în arta
arhitecturală şi picturală, ca şi în cea diplomatică. Mare parte din
bizantinii culţi cunoscători ai culturii umaniste şi ai artei italiene,
alimentată viguros de renascentism, au venit în Ţările Române. Prin
mijlocirea principilor greci, a misionarilor catolici ca şi a diplomaţilor
veneţieni, limba italiană a devenit aici limba diplomaţiei celei mai căutate
şi folosite. Domnitorii români au avut la curtea lor secretari italieni sau
medici, şi mai târziu preceptori, reprezentanţi fideli ai umanismului
italian: un Matteo da Murano, medicul lui Ştefan, un Bonfini, secretarul
lui Matei Corvinul, autorul unei ample istorii a Transilvaniei, Franco
Sivori, secretarul lui Petru Cercel, Anton Maria del Chiaro, secretarul
domnitorului Brâncoveanu etc.
Curiozitatea elevilor italieni asupra reliefului a fost satisfăcută prin
prezentarea munţilor şi a apelor care ne străbat ţara, accentul căzând pe
denumirile latineşti ale acestora: Danubis (Dunărea), Alutus(Olt),
Marisi(Mureş) etc. În literatura italiană, primele informaţii despre ţara
noastră apar în poemul didactic al pisanului Fazio degli Uberti(1310-
1368), Il Dittamondo, în care se vorbeşte despre istoria comună daco-
română şi despre « bunul Traian », despre Aurelian, despre Dacia şi
despre Dunăre. Delta, spre exemplu, este descrisă printr-o metaforă de o
rară plasticitate: « prin locurile acelea pline de păduri/am văzut un şarpe
care prin şapte deschideri/trece în mare în cele şapte capete ale sale/iar
când ajunge acolo este atât de mândru şi puternic/încât pe mai bine de
patruzeci de mile se întinde/înainte de a fi înghiţit de marea cea mare. »
Pomponio Leto(1425-1498), fondatorul Academiei Române, ilustru
umanist arheolog, în timpul unei călătorii în Europa Centrală, a cules ştiri
pe care le-a notat pe marginea cărţilor achiziţionate în acele ţări; în
Georgicele lui Virgiliu, de exemplu, la cuvântul Dacus, scria: « sunt unii
care cred că această regiune este aceea despre care se spune a fi Volochia,
de o parte şi de alta a Dunării; în realitate trebuie să i se spună Italia,
122
pentru că locuitorii folosesc o limbă italică». Prin prisma literaturii de

expresie franceză, Giovenale Vegezzi Ruscalla, în călătoriile sale
întreprinse în diferite misiuni, ajungând în Transilvania şi Banat,
cunoscând limba, istoria şi aspiraţiile poporului român, şi-a dedicat
întreaga muncă « italienilor de la Dunăre », unirea Principatelor
interesându-l în mod deosebit: « Dites a S.A.-îşI exprimă Ruscalla
asentimentul său către Vasile Alecsandri-qu’un roumain ne sera plus
dévoué aux intérêts de l’Union de ce que je suis ». El exprima, de altfel, şi
bucuria piemontezilor, cu aceste cuvinte: «Je peux vous assurer que ici la
double nomination a été entendue par les piémontais avec beaucoup de
plaisir, et je crois aussi pouvoir vous dire que le gouvernement cherchera
de le soutenir. Les affaires politiques sont tellement compliquées que,
qu’il faut necessairement une entente entre nos deux pays ». Pe de altă
parte, portretul făcut de Alecsandri lui Ruscalla, consolidează acest
sentiment de înfrăţire patriotică: »Di Ruscalla este unul din acei oameni
privilegiaţi a căror tinereţe sufletească se păstrează până la cele mai
adânci bătrâneţe. Deşi părul său e cărunt, figura sa e vie, inteligentă,
mişcătoare ca o figură de june conspirator italian, căci ea exprimă
pornirile entuziaste ale iubirii de patrie. Patriot ardent, el visează
neîncetat la unirea şi neatârnarea Italiei şi visurile sale se înalţă până la
culmea ideii de reînviere a întregii familii latine ».
Revista Mondo letterario(mai ales numerele din 1858)a publicat sub
semnătura lui Ruscalla numeroase articole asupra literaturii din
Principate. A scris astfel despre Costache Negruzzi şi importanţa
Revoluţiei de la 1821, cu amănunte despre figura lui Tudor Vladimirescu,
despre Cârlova, George Creţianu, Poenaru etc., cât şi despre revistele
literare româneşti ale timpului.
Sunt demne de relevat eforturile sale pentru a aduna cărţi italiene
spre a le trimite Universităţii din Bucureşti şi altor şcoli din Principate,
stăruinţa sa fiind subliniată în scrisorile trimise prietenilor şi în articolele
publicate în ziare »suonate la tromba; dev’essere un dono di Nazione a
Nazione; più saranno i donatori e meglio sarà »(Ephemeris Dacoromana, p.
404. Scrisoarea către filologul sard Spano, din 1martie 1855: « faceţi să
răsune trâmbiţa: trebuie să fie un dar al unei Naţiuni către alta; cu cât vor
fi mai mulţi donatori, cu atât va fi mai bine ». Aceluiaşi prieten, filologul
Spano îi scrie câteva luni mai târziu: « Oh, se conosceste come i romeni ci
amano, voi ne sareste intenerito »(« Oh, de-aţi şti cât de mult ştiu să
iubească românii, v-aţi înduioşa desigur »). La vârsta de 76 de ani,
convins de setea de cunoaştere a românilor, Ruscalla scria: « Trag nădejde
123
RDM NR. 11-12/ 2014
că alţii mai tineri şi mai pricepuţi ca mine în limbile străine şi mai educaţi
în acele literaturi, se vor apuca să publice versurile celor mai recunoscute
opere suedeze, daneze, române, portugheze, fiind astfel cunoscute
italienilor că nu numai Franţa, Anglia şi Germania se pot făli cu scriitori
mari ».(Cordelia, Firenze, II, 1874, nr.2, p. 181).
Acesta este şi unul dintre obiectivele proiectului bilateral EUROPE, MY

STORY, dar şi al celui multilateral, coordonate de doamna prof. de limba
engleză Teodora Dragotă. În acest scop, foarte instructivă s-a dovedit
vizita efectuată de elevii instituţiilor partenere la Castelmezzano, vizită
care le-a stârnit imaginaţia, ajutându-i să termine povestea colectivă
începută în România.
Nu puteam să nu ne amintim despre Italia lui Miron Costin,

înfăţişată « ca o rodie, plină de castele şi oraşe minunate...sediul şi cuibul
oricăror ştiinţe ». Aşa ni s-a prezentat şi regiunea de un pitoresc ireal,
Matera, cea care împreună cu Potenza, care este şi capitala, formează
regiunea Basilicata. Matera a fost aleasă ca scenă pentru multe producţii
italiene: Roberto Rossellini, sedus de farmecul acestor locuri, a turnat
124
multe din filmele sale aici. La una din orele de literatură franceză le-am
relatat, pe scurt, elevilor din clasa a V-a F, povestea «Luceafărului
»românesc, plecând, bineînţeles, de la sursa de inspiraţie a acestuia, « Fata
din grădina de aur ». Au rămas plăcut impresionaţi de subiect, de
muzicalitatea perfectă a poemului, de stilistica, de concepţia şi de
dimensiunile acestuia, dar şi de finalul inedit al indimenticabilei poveşti
sublim versificate de poetul nostru naţional, unul dintre cei mai mari
poeţi ai Europei şi ai lumii, Mihai Eminescu. Însă micul poem al lui
Alecsandri, «Cântecul gintei latine», a cunoscut numeroase versiuni în
italiană, printre acestea remarcându-se aceea a lui Gaetano Carlo
Mezzacapo care, într-o broşură de 31 pagini, expune şi un istoric al
poporului român cu acest început: «pe ţărmurile Dunării albastre trăieşte
un popor de câteva milioane de oameni viteji în lupte, disciplinaţi şi
paşnici, care cu dragoste filială se mândreşte că-şi trage originea din Roma
noastră; acolo, limba, tipul de locuitori, obiceiuri, toleranţă religioasă,
totul se aseamănă foarte mult cu prima capitală a popoarelor latine; astfel
că este cu neputinţă să se nege legăturile strânse de sânge care există între
Italia şi România, acceptate din punct de vedere istoric. Acolo nu demult
înfloreşte libertatea şi cu ea şi independenţa; ca şi italienii, românii au
cucerit independenţa vitejeşte, iar libertatea şi-o menţin cu înţelepyul uz
al acelui bun simţ politic care a făcut să fie mare Roma şi va face mari
toate naţiunile care vor şti să o imite... »(Il Canto della stirpe latina di Vasile
Alecsandri, tradotto in versi italiani da Gaetano Carlo Mezzacopo, versione
coronata della società delle lingue romanze di Montpellier, nel concorso
del maggio 1883, Roma, Fratelli Pallotta, 1883, 31 p.)
După acelaşi pasionat traducător, acest imn este un fel de Carmen saeculare
al lui Horatius, « cu diferenţa că în el, misiunea frumoasei fecioare
protagoniste este necesară, fatală, durabilă cât lumea ». Este un « imn scris
cu sângele unui patriot, cu bătaia inimii unui îndrăgostit şi de aceea a
125
RDM NR. 11-12/ 2014
avut un ecou atât de puternic, încât l-a făcut popular pretutindeni

».(op.cit.p.11).
Un alt italian, -Marc Antonio Canini- legat puternic de ţara noastră,
a tradus şi el acest imn, încă din anul decernării premiului de la
Montpellier; el a asistat la trei importante fapte din istoria română, după
cum mărturiseşte singur: « eram în Adunarea Moldovenească la Iaşi în
1858 când s-a ales de domnitor Cuza; eram în Adunarea română la
Bucureşti, în 1877, când s-a proclamat independenţa română şi eram la
Griviţa în chip de corespondent de jurnale aproape de generalul Cernat,
când Românii pentru întâia oară s-au luptat aşa de voiniceşte şi au
câştigat o glorie nemuritoare ».(Marco Antonio Canini, La Romania, inno e
traduzione del canto La gente latina, di V. Alecsandri, Buc., Th. Michăiescu,
1878, p.5). În entuziasmul său de moment, adresează românilor o chemare
patetică: « eu zic românilor şi cutez a zice că prin gura mea Italia le
vorbeşte: fiţi strănepoţi demni ai romanilor, fraţi demni ai italienilor:
aceştia vă vor susţine în ostenelile voastre ».(Ibidem, p.4). În calitatea lui
de senator, apoi de ministru plenipotenţiar la Paris, Alecsandri a
întreprins multe călătorii în străinătate. Vizitându-i pe cei care l-au
premiat, patru ani mai târziu, adică în 1882, aşteptat de Adunarea
Felibrilor, în frunte cu poetul provensal Mistral; aici asistă la « jocurile
floreale », ale regiunii, şi improvizează şi citeşte, printre alte versuri, cele
intitulate Patru regine, parafrazare a Cântului gintei latine:
« Trăiască Spania măreaţă/Si Franţa mare, generoasă, /Italia dulce,
cântăreaţă/Şi România cea frumoasă. »
Desigur, impresia puternică provocată de imnul premiat înainte,
face ca această poezie ocazională să nu însemne atât de mult, dată fiind
personalitatea poetului, văzut de Gino Lupi astfel: « Alecsandri este
primul scriitor de seamă care a ştiut să unească într-un echilibru just
direcţiile Occidentului unde îşi formase cultura ca şi sursele naţionale de
inspiraţie; el a ştiut, chiar dacă a respectat sursele occidentale, să agite în
operele sale problemele sociale şi politice ale ţării lui, pe care a preţuit-o şi
a apărat-o pentru tradiţiile ei, reprezentate în familia proprie, de un
părinte inteligent şi înţelegător, punându-le de acord cu orientarea spre
formele societăţii moderne europene. »(Gino Lupi, Alecsandri, op.cit.,
p.10).
Admirând, ca şi noi, aceleaşi peisaje, începând cu Roma, spre care
duc toate drumurile, Vaticanul, catedralele şi multe alte cetăţi înconjurate
de un relief magic, ilustrul istoric, om de o vastă cultură şi personalitate
politică, Nicolae Iorga, numit la 1921, prin decret oficial, la propunerea
Academiei Române din Bucureşti, director al Şcolii Române din Roma,
aflându-se la Palermo, unde încerca să cumpere casa în care a locuit
126
Nicolae Bălcescu, spre a o transforma într-un adăpost pentru istoricii şi

artiştii români care călătoreau în Italia, îi scria bunei sale prietene, Martha
Bibescu, aflată la Paris, următoarele: «...oh, terre âpre et solennelle d’Italie
! Tu ne permets pas aux mortels les jeux simples de l’esprit. Tu es toute en
plaine, en lave, en cendre, pays de grands volcans à peine apaisés. Tu es
tourmentée comme les rêves, tu esaride, tu demandes beaucoup d’amour
pour être féconde. Tes vallées sont étroites, tes montagnes sont larges, .
L’Homme cultive les vallées et habite les montagnes. Il apprend ainsi à
vivre comme les aigles: il est rapace, majestueux et cruel. Il bâtit ses
fermes et ses cimetières, ses granges comme ses villes, sur des rochers
escarpés, en nids de vautour... Et quand Rome est apparue à l’œil qui la
guettait de loin, ce ne fut pas l’hymne, ce fut la prière, qui chercha les
pensées; par dessus les bâtisses humaines, par dessus les collines divines,
la coupole de Saint-Pierre faisait par les lignes conjointes le geste de
l’élévation de ciboire:Michelangelo priait, portait au ciel le Saint Calice
dans lequel brûlait son cœeur à jamais inassouvi... »(« oh, ţară aspră şi
solemnă a Italiei ! Tu nu permiţi muritorilor jocul simplu al spiritelor. Tu
eşti toată în câmpie, în lavă, în cenuşă, ţară a marilor vulcani abia de
curând stinşi. Tu eşti tulburată ca visele, eşti aridă, şi pretinzi multă iubire
pentru a fi fecundată. Văile tale sunt înguste, munţii uriaşi. Omul cultivă
văile şi locuieşte în munţi. El învaţă astfel să trăiască întocmai ca vulturii:
este răpitor, majestos şi crud. El îşi construieşte palate şi cimitire, hambare
şi oraşe, pe stânci ascuţite, de parcă ar fi cuiburi de vulturi...Şi când Roma
a apărut ochiului care o pândea de departe, nu imnul, ci rugăciunea, a
căutat gândul: pe deasupra construcţiilor oamenilor, pe deasupra
colinelor divine, cupola Sfântului Petru făcea, prin liniile ei unite, gestul
de elevaţie al unui potir: Michelangelo însuşi se ruga, ridica spre cer
127
RDM NR. 11-12/ 2014
Sfântul Calice, în care ardea inima sa, care nu a încetat niciodată să bată...
». Asemeni lui, un poet român din sec. al XIX-lea, ajuns în 1808 la Roma,
Gheorghe Asachi, adresează un imn « ab imo pectore », un emoţionant
salut ambelor ţări. Este vorba despre o odă(« All’ Italia »), în care extazul
şi avântul provocate lui Asachi de ruinele Romei glorioase, de Tibru, de
artişti şi, mai ales, de Columna lui Traian, sunt de neegalat:
Vi saluto belle sponde dell’Ausonia antica/Circondate da mari gemelli,
divise dall’Apennin, /
Dove accanto al lauro verde cresce l’ulivo felice, /Dove il fiore mai si
spegne sotto il ciel sempre sereno, /
Dove fieri monumenti di un impero gentil/Mille immagini ravviva e un bello

sovvenir.(Vă salut, frumoase ţărmuri ale bătrânei Ausonii/ Înconjurate de mări
surori, despărţite de Apenini, /Unde alături de laurul verde creşte măslinul
ferice/ Unde floarea niciodată nu se vestejeşte sub un cer mereu senin/Unde
mândre monumente ale unui imperiu generos/Mii de imagini reînvie şi o
splendidă amintire. »).
La baza Columnei, document în piatră al naşterii acestui popor,
românul-dac din secolul al XIX-lea evocă evenimentul cu afecţiune:
Fra i templi in rovina, obelischi e collonne, /Torre ferrea intera sta
Colonna di Traiano;/Su di essa vedo l’Istro e legioni iassiane/E perire con la
patria il decebalo soldato;/Nella Dacia deserta un nuovo popolo si forma, /La cui
lingua, leggi e nome dei romani stanno ancora.(Printre temple în ruină,
obeliscuri şi coloane, /Ca un turn de fier stă Coloana lui Traian;/ De pe ea se văd
Istrul şi legiunile ieşene/Şi pierind odată cu patria-i, soldatul Decebal;/În Dacia
pustie se formează un nou popor/A cărui limbă, legi şi nume ale romanilor sunt
încă vii.).
128
În viziunea poetului cuprins de nestăvilita dorinţă de a se adăpa

laizvorul cercetărilor privind antichitatea-aşa cum această sete a fost
simţită şi de românul Dinu Adameşteanu, arheolog al cărui renume a fost
valorificat la Roma, şi al cărui nume este purtat de muzeul din Potenza,
Museo Archeologico Nazionale di Potenza, pe care l-am vizitat de curând,
unul din exponate, o prinţesă de şapte ani care a fost înmormântată cu
bijuteriile sale, printre care şi coroana de aur, i-a marcat pe elevii care
aveau să facă uz de acest detaliu în povestea comună a proiectului-,
Columna lui Traian devine ţinta supremă a pasiunii sale, având o
frumuseţe egală aceleia a Parthenonului din Atena: » uimitor este faptul
că celelalte monumente, ca Mausoleul lui Augustus, al lui Hadrian,
Termele lui Caracalla şi altele construite într-o formă titanică ce ar fi putut
rezista tuturor timpurilor, redau azi numai o idee din ceea ce ar fi fost
odinioară, în timp ce această coloană, după cum se vede, în prezenţa sa
admirabilă, oricât de mult a fost expusă evenimentelor, s-a păstrat spre
stupoarea urmaşilor. Sfârşitul odei este un omagiu adus iluştrilor
străbuni: «un romeno della Dacia vien dai suoi avi a baciare la polvere
delle loro tombe ed apprender la loro virtù.»
Proiectul a fost încununat de o seară festivă care a reiterat un reuşit

spectacol artistic, elevii Colegiului Naţional « Tudor Vladimirescu »
purtând splendidele costume tradiţionale româneşti, interpretând
scenetele poveştilor cuprinse în produsul final al proiectului, cântece din
129
RDM NR. 11-12/ 2014
repertoriul marilor interpreţi de muzică populară şi uşoară românească,

au prezentat dansuri magnetizante pentru publicul din Potenza, alcătuit
din elevi, profesori, părinţi şi invitaţi ai acestora, care au fost acaparaţi de
eleganţa din « Ciuleandra », de ritmul horelor, al sârbelor şi al celorlalte
dansuri prezentate.
La despărţire, oaspeţi şi gazde, au plâns în hohote, conştientizând
valoarea legăturilor sufleteşti autentice, norocul pe care l-au avut să fie
selectaţi pentru această mobilitate, experienţa acumulată şi unicitatea
momentelor petrecute împreună. Nu putem încheia decât cu un citat din
capodopera lui Dante (Paradis, II, 34-36), înfăţişându-ne, metaforic,
drumul pelerinului narativ prin cele trei împărăţii ale cosmosului
anagogic: « Per entro sé l’etterna margarita ne recepette, com’acqua
recepe raggio di luce permanendo unita »(« Prin interiorul ei eternul
mărgăritar ne-a primit, aşa cum apa primeşte raza de lumină rămânând
unită »). Aşa cum au rămas echipele de proiect din cele două instituţii
prietene, echipa noastră fiind alcătuită din: doamna prof. de limba
engleză Teodora Dragotă, coordonator internaţional al proiectului,
Daniela Elena Vâlceanu, prof. de limba italiană, Cristina Goanţă, prof. de
limba română şi Rodica P. Calotă, prof. de limba franceză.
A consemnat: profesor de limba franceză participant la proiect,

Rodica P. CALOTA
130
PORTRET DE DASCĂL
O viaţă închinată minunatului ogor didactic

Autor: Prof. Monica Ştefania MĂGUREAN
Liceul Teoretic „Solomon Haliţă”, Sîngeorz-Băi
„Mâinile dumneavoastră, doamnă educatoare,

erau ca nişte duminici, ca nişte sărbători ale limbii române!”
Doamna Elena Virginia Rusu s-a

născut la data de 18 decembrie în anul
1927, în localitatea Mititei, judeţul
Bistriţa-Năsăud, fiică a preotului Rusu
Vasile Baziliu şi a învăţătoarei Victoria
Ersilia Rusu, născută Bal. A avut parte
de o educaţie aleasă în familie. Începe
studiile primare în localitatea Sângeorz-
Băi, învăţător fiindu-i tatăl poetului
Lucian Valea, domnul Astaluş Ioan.
După clasa I, din dorinţa părinţilor,
(pentru a nu nimeri în clasa mamei sale
şi a primi o educaţie subiectivă) este
înscrisă în clasa eminentului institutor,
Petre Son, la Şcoala de Aplicaţie din
Năsăud. După terminarea studiilor
gimnaziale şi liceale la Năsăud, la
Liceul Grăniceresc, unde obţine şi
Bacalaureatul, se înscrie la Facultatea de Litere din Cluj pe care, însă, nu o
finalizează, din cauza originii familiale şi a persecutărilor regimului
comunist.
La data de 1 septembrie 1950, este repartizată de către Inspectoratul
Şcolar ca educatoare la Telciu, unde a avut-o preşcolară pe artista de
muzică populară Valeria Peter-Predescu. Aceasta se făcea remarcată încă de
la vârsta de 4 ani. Avea o mamă cu chip de madonă, de o frumuseţe aparte.
După doi ani, doamna Virginia Elena Rusu este numită suplinitor
pe catedra de limba română la Ilva Mare. În anul 1952 se căsătoreşte cu
doctorul Emil Oliviu Henciu, băiatul preotului din Telciu, lăsându-se
impresionată şi cucerită de educaţia şi latura artistică a acestui bărbat. Din
133
RDM NR. 11-12 / 2014
frumoasa poveste de dragoste, se naşte, la 15 august 1954, globul ei de

aur, unicul copilaş - Marius pe care îl va pierde 5 ani mai târziu, din cauza
unei scarlatine hipertoxice pentru care nu se găseau leacuri la vremea
aceea. Găseşte forţa să renască, refugiindu-se în activităţi spirituale în
slujba educaţiei generaţiilor de copii.
Viaţa ei se confundă cu istoria Învăţământului preşcolar din ţinutul

Sângeorz-Băi, aşezare numită „Comuna fruntaşă Sângeorzu Român”,
declarată oraş în anii ‘70 şi devenită staţiune balneoclimaterică. Aici, în
Sângeorzul ei drag, este numită educatoare în anul 1959. După 36 de ani
petrecuţi în slujba învăţământului preşcolar, s-a pensionat în anul 1985,
ajungând astăzi la onorabila vârstă de 87 de ani.
A sosit la Sângeorz îmbrăcată într-un costum de buret alb, singurul
ei costum de altfel, purtând ochelari de soare, să-şi prezinte numirea pe
post. A fost primită de Primarul din vremea aceea, Grec Joszef, care i-a
spus că este ultimul post de educatoare în Sângeorz şi că a avut noroc.
„Oare ce-a face doamna asta, în costumul ei de buret?” se întreba dom’
Primar.
Înzestrată cu calităţi intelectuale deosebite, psihopedagogice, nu i-a
fost greu să modeleze spiritul ţăranilor locului pentru a căror copii şi-a
pus în valoare toată creativitatea şi sensibilitatea. „Tuluai domnă, să vii că
atâţa băieţi ai aici şî n-are cine-i învăţa!” Ştia că educaţia e capitol greu,
dar făcea educaţie cu pasiune şi devotament. Avea 45 de copii pe care i-a
împărţit în 3 grupe, iar în fiecare copil vedea ochii copilului ei. Locaţia
134
primei grădiniţe din Sîngeorz a fost amenajată de însăşi educatoarea

Virginia Elena Rusu, cu sprijinul ţăranilor care mereu erau alături de ea.
Se înfiripase un dialog spiritual între doamna educatoare şi părinţii care
erau modeşti, dar nobili. O casă veche, bătrânească, compusă dintr-o
cameră spaţioasă, cu geamuri
mici, neluminoasă, a fost
transformată în sală de clasă.
Tinda cu cuptor a fost trans-
formată în antreu, iar magazia
a folosit-o pentru depozitarea
materialului didactic. Cartoa-
ne, materiale şi animalele din
natură, acuarele, revistele
nemţeşti, materiale primite de
la Inspectorat (cu sprijinul
doamnelor inspectoare Gagea
Ana şi Deac Alexandra) au constituit elementele primare care au servit ca
model şi surse de inspiraţie pentru confecţionarea materialelor didactice.
Toamna, copiii făceau păpuşele tradiţionale din coceni de porumb. Din
trunchiuri de copaci mici, beţişoare scurte şi lungi, iar din castane, frunze
uscate, boabe de porumb, măceşe roşii coapte se confecţionau diferite
materiale. Din inelele primite de la Inspectorat se făcău mărgele, joc
însoţit de cântecelul: „Acul harnic, mititel,/ Trage aţa după el,/ Şi-
alergând ne spune-aşa: asta-i meseria mea!”. Erau evaluaţi cu puncte roşii.
Atmosfera de toamnă era ilustrată prin cântecelul: „Eu sunt toamna cea
bogată,/ Vin cu multe încărcată,/ Mere, pere, struguri buni,/ Şi la şcoală
vă adun./ Eu vă mai vestesc că vine,/ Iarna rece după mine,/ Ah, mă duc
că uite-o vine,/ Să ne revedem cu bine!”. Iarna sosea cu descrierea
anotimpului prin poezia lui Otilia Cazimir, iubita lui Topârceanu, „Uite
vine Moş Gerilă!”. Muşcatele de la
ferestrele ţăranilor începeau să
înflorească în casele lor, iar mirosul
de cârnaţ fript invada uliţele satului.
Imaginea muşcatelor înflorite şi a
ţăranilor care-i dădeau bineţe din
prag, ca şi bucuria din ochii copiilor
pe care-i educa, este una care a
însoţit-o viaţa toată.
135
RDM NR. 11-12 / 2014
Magia pomului de iarnă însemna mere şi napolitane agăţate în pom

pentru copii, dar şi spectacol susţinut de cadrele didactice pentru copii, ca
să îmbogăţească pomul de iarnă şi să dea un exemplu cultural elevilor şi
părinţilor. Rolul primit de doamna Rusu a fost „Lena” din „Gaiţele” lui
Chiriţescu. Primăvara şi vara se ţineau lecţii în natură, se marcau toate
momentele muncii agricole.
După un an, educatoarea Elena Virginia Rusu a fost mutată la
Căminul de Zi, în clădirea donată de ilustrul întemeietor al şcolii
sângeorzene, Solomon Haliţă, unde a devenit colegă cu educatoarele
Şandor Livia, Maria Stoica, Lucica Hanţ, Ana Vulpe Pop. A urmat, cum
era şi firesc, numirea educatoarei Elena Virginia Rusu ca metodistă a
Inspectoratului Şcolar.
La grădiniţa din casa ţărănească, pe care a fondat-o în primul an de
învăţământ, se întorcea în fiecare săptămână cu drag ca să instruiască
analfabeţii, înfiinţând primul Centru de Alfabetizare. O uşă plană de la un
coteţ, vopsită în negru şi înrămată, a servit drept tablă pentru Centru.
Expunerea demonstrativă sub formă de simboluri pe tablă (depindea de
creativitatea educatoarei asocierea simbolurilor literelor cu elementele din
viaţa reală) a constituit o metodă didactică excelentă pentru învăţarea
literelor alfabetului, cuvintelor şi primelor fraze, chiar poezii, de către
analfabeţii din zonă. Mare i-a fost mirarea când una dintre analfabete,
femeie în toată firea, recita cu atâta patos poezia lui George Coşbuc „Sub
Patrafir!”. Şi avea un citat al sufletului ei, pornit din drama ei existenţială:
„Mare-i cerul şi pământul, / Mare-i scârba şi urâtul!”
Sfârşitul cursului de alfabetizare (ţinut în fiecare vineri de la ora
cinci după-amiază şi până la ora nouă seara) s-a sărbătorit prin
sacrificarea unui miel şi o agapă de mulţumire pentru ceea au învăţat. I-au
cântat educatoarei cântece din repertoriul Mariei Tănase.
La Cercul Pedagogic din Dej („Consfătuirile din Dej”), unde au
participat 1000 de educatoare, doamna educatoare Virginia Elena Rusu,
modestă şi inteligentă, a etalat
Construcţia oraşului Sîngeorz-
Băi printr-un joc de copii, pe
care îl ţinuse la o inspecţie
specială la clasă. A dus cu ea
30 de planşe pe care le
confecţionase. I s-a propus
atunci numirea ca educatoare
la Cluj, dar legătura spirituală
136
cu Sîngeorzul a reţinut-o. „Sfântă muncă de la ţară, / Izvor sacru de

rodire, / Tu legi omul cu pământul, / Într-o scumpă înfrăţire!„.
Printre preocupările spirituale ale dăscăliţei, s-a numărat şi
muzeografia. Ea a pus bazele primului muzeu etnografic la Sîngeorz-Băi,
în 1971, devenind autoarea unei broşuri muzeistice şi concepând primele
secţiuni ale „Punctului muzeistic”, prima iniţiativă de acest gen la vremea
aceea. Şi-a dedicat întreaga viaţă observării frumuseţilor ţinutului şi a
antrenat copiii în activitatea de colectare a obiectelor cu valoare
etnofolclorică, ajutându-i să înţeleagă identitatea culturală naţională şi
cultivându-le patriotismul local. Prietenia cu artista plaiului năsăudean,
pictoriţă, ceramistă şi cântăreaţă, Ileana Anton, a însemnat pentru
educatoare o ofrandă sufletească pentru întreaga viaţă. De două ori au
fost consemnate preocupările şi talentu-
i pedagogic în publicaţii ale vremii
precum Ziarul „Făclia” de Cluj, articol
numit „O educatoare la poalele
munţilor!” şi a fost propusă publicarea
unei lecţii de alfabetizare în „Carnetul
Agitatorului”, publicaţie comunistă cu
cei mai merituoşi dascăli. Se ştia că în
vremea regimului comunist o persoană
cu origini preoţeşti era considerată
„non grata”, singura posibilitate de
afirmare în societate fiind munca
asiduă. De asemenea, un medalion al
personalităţii distinsei Elena Virginia
Rusu se găseşte publicat în Dicţionarul
Culturii şi Civilizaţiei Populare din
Ţara Năsăudului, sub egida ASTRA, (la capitolul Animatori Culturali)
purtând semnătura prietenei de suflet a educatoarei, profesoara Monica
Ştefania Măgurean. În articolul „Dascălii de altădată”, publicat în revista
„Pisanii Sângeorzene”, profesoara Monica Ştefania Măgurean evocă
aducerile aminte ale educatoarei, legate de cei care au format-o şi educat-
o, dascălii năsăudeni, pe care îi venerează.
Întreaga muncă a doamnei Elena Virginia Rusu a fost recompensată
la data de 1 iunie 2013 prin acordarea distincţiei „Dascăl de Onoare” în
cadrul manifestării „280 de ani de învăţământ sângeorzean”. În cei 36 de
ani de carieră didactică, mulţi au fost copiii cărora le-a transformat mintea
în suflet. Ea ne-a învăţat că „Educatorul modelează ceea ce natura a creat.
137
RDM NR. 11-12 / 2014
(Al.Vlahuţă)” şi că „Adevărata propăşire a unei naţiuni se măsoară nu

după bogăţie, ci după umanitatea ei. În viaţă înaintează numai acela în
care inima devine mai blândă, sângele mai cald, creierul mai viu şi spiritul
intră într-o pace...” (Gala Galaction).
Pentru tinerii de astăzi, mesajul pe care-l transmite este: „Să nu uite
niciodată că prezentul nu-l pot cunoaşte fără a-şi cunoaşte trecutul. Să fie
credincioşi, harnici şi modeşti!”. Să nu uite că: „Lucrurile bune din ţara
asta vor dăinui, indiferent de ce orânduire vine” – Constantin Brâncuşi.
Iar capitolul EDUCAŢIE este cel mai important capitol de viaţă!
138
IN MEMORIAM
Prof. Silviu BACIU
Liceul de Artă, Baia Mare
Regretatul dascăl ardelean, Silviu

Baciu, s-a născut în localitatea Noşlac,
judeţul Alba, fiind mezinul unei familii
cu şase fraţi. Clasele primare şi
gimnaziale le-a urmat în localitatea
natală, continuând studiile la Liceul
„Mihai Viteazul” din Turda.
Între anii 1967-1972 a fost
studentul Academiei de Muzică
„Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, iar
la absolvire a fost repartizat ca profesor
la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice din Bistriţa, azi Liceul de Artă „Tudor
Jarda”. În 1975 a devenit directorul acestei instituţii de învăţământ, pe
care a onorat-o timp de 15 ani. La Bistriţa, a înfiinţat orchestra
semisimfonică a oraşului, organizând şi prezentând concerte-lecţii, sub
genericul „Seratele Muzicale”.
În anul 1977, a iniţiat Concursul de Interpretare Instrumentală cu
repertoriu muzical românesc, desfăşurat, ulterior, sub autoritatea
patronimică a ilustrului compozitor clujean, Sigismund Toduţă. În luna
mai 2014, acest concurs a ajuns la cea de-a 31-a ediţie.
139
RDM NR. 11-12 / 2014
De la 1 septembrie 1990, profesorul Silviu Baciu s-a transferat la

Liceul de Arte din Baia Mare, unde a predat ore de educaţie muzicală şi
teorie-solfegiu, a fost membru în Consiliul de Administraţie al şcolii, şef
de catedră, responsabilul Cercului pedagogic al profesorilor de muzică
din gimnazii şi licee.
A pus pasiune în cultivarea aptitudinilor muzicale ale copiilor
preşcolari, fiind fondatorul „Grădiniţei Muzicale”. Din 1995 s-a dăruit
activităţii Corului de Copii „Prichindel” din ciclul primar al Liceului de
Arte. A fost şi iniţiatorul acestui cor, cu care a prezentat concerte în
municipiu şi judeţ, participând şi la manifestări artistice peste hotare,
precum Festivalul-Concurs al Corurilor de Copii şi Tineret din Halle
(Germania), unde a obţinut locul al doilea, în anul 2005. Ca dirijor al
corului „Prichindel”, a participat şi la programele Socrates, Grundtwig şi
Potries.
Corul „Prichindel” în Germania

După pensionare (2012) şi până la „chemarea cea mare”, a dirijat
Corul Bisericii Ortodoxe din Recea, Maramureş. A publicat articole şi
cronici de concert în presa locală şi studii pe teme de specialitate în
volume editate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş şi Liceul de
Arte.
În anul 2011, a publicat la Editura Gutinul cartea „Manual
complementar”, menită să sprijine profesorii de teorie-solfegiu şi elevii
acestora în procesul de educaţie muzicală.
140
Cu corul „Prichindel” a înregistrat numeroase CD-uri, în limbile

română şi italiană. De asemenea, în colaborare cu regretatul profesor şi
compozitor, Dragoş Pauliuc, a înregistrat un CD cu cântece în limba
ruteană.
Corul „Prichindel”
În anul 1986, a fost distins de către Ministerul Educaţiei şi
Învăţământului cu titlul şi medalia „Profesor Evidenţiat”. De asemenea,
devotatului profesor Silviu Baciu i-au fost acordate diplome din partea
Prefecturii Maramureş, Primăriei Baia Mare şi Inspectoratului Şcolar
Judeţean.
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe acest profesor-mentor şi
dirijor de excepţie, unul dintre cei mai remarcabili oameni pe care i-a avut
învăţământul muzical românesc, care, prin profesionalismul său, a ridicat
la cote înalte activitatea culturală a Liceului de Arte din Baia Mare!
141
RDM NR. 11-12 / 2014
IN MEMORIAM
Cpt.(r) Panţu C. Ion
Autor: doctorand medic, Ionuţ –Horia T. Leoveanu
Cabinet Medical Şcolar, Colegiul Naţional „Andrei Bârseanu”, Braşov
29 ianuarie 1899 – 04 mai 1972
142
Cu dragoste, respect şi pioasă amintire,
Dedic acest articol memoriei bunicului meu drag, înv. Panţu C. Ion,
imagine vie a copilăriei mele. Cine nu are şi nu a avut un bunic a pierdut
o bucată frumoasă din viaţă şi amintiri preţioase.
Cele mai frumoase şi, poate, cele mai preţuite amintiri din copilărie
sunt cele legate de imaginea bunicului meu.
Bunicul, alături de bunica şi cei doi nepoţi

În anii fragedei pruncii, vocea blândă şi plină de căldură a
bunicului îmi spunea cu răbdare poveşti, dar, niciodată nu mi-a spus o
poveste pe care, poate, atunci nu aş fi înţeles-o, la reala ei valoare.
Aceasta ar fi fost „povestea lui”, povestea vieţii eminentului
învăţător Ion C. Panţu, din comuna Padina, judeţul Buzău, o poveste
tristă, plină de durere, cu ani grei de condamnare şi execuţie a încarcerării
în temniţele regimului totalitar comunist, pentru simplul motiv de a
143
RDM NR. 11-12 / 2014
îndrăzni să-şi dedice şi să-şi împartă viaţa între grija pentru familie,
munca de învăţător în şcoala unde lucra şi orele petrecute în arşiţa
câmpului din Bărăgan, pentru a asigura hrana zilnică familiei, lucru
etichetat, la acea vreme, de fost „cheabur”.
Casa din Padina-Buzău

Crezul profesional, simţul datoriei la catedră şi în viaţa de familie,
credinţa în Dumnezeu, dar şi lucrul bun, făcut cu dăruire, l-au ajutat să
depăşească umilinţa, batjocora, represaliile şi deprecierea sănătăţii pe
toată perioada detenţiei în lagărul de exterminare, „Salcia Piatra –
Frecăţei” din Insula Mare a Brăilei.
Învăţătorul Ion C. Panţu se năştea pe data de 29 ianuarie 1899, în
localitatea Padina, judeţul Buzău(pe acea vreme, Raionul Pogoanele), din
părinţii Maria şi Constantin Panţu. Este primul copil al familiei, fiind
urmat de fraţii:Alexandrina, Constantin, Eufrosina şi Melania. Urmează
clasele gimnaziale în comuna
natală, după care îşi continuă
studiile la Şcoala Naţională de
Băieţi(actualul Liceu
Pedagogic)din Buzău, la „Secţia
Învăţători”.
Învăţătorul este cel care
pregăteşte omul de mâine. El,
mai mult ca oricare altul, are
rolul de formare şi educare a
tinerelor vlăstare, de integrare a
lor în viaţă şi societate.
Învăţătorul trebuie să fie acel
cadru didactic care să fie o
Învăţătorii Maria şi Ion Panţu
călăuză, care să-i dea fiecărui
144
elev un ajutor efectiv şi să vegheze la „coacerea” în ritm propriu a

inteligenţei inimilor. Tot el, învăţătorul, trebuie să formeze tuturor
copiilor capacitatea de a folosi cu inteligenţă instrumentele muncii
intelectuale şi gândirea, să facă apel la resursele personalităţii în curs de
dezvoltare şi să ştie să înţeleagă toate aptitudinile şi toate mijloacele de
exprimare pentru a putea reuşi consolidarea lor.
Bunicul-înainte de plecarea Pe front

pe front
Profesia de învăţător cere celui care o exercită calităţi şi capacităţi
dintre cele mai diverse, planuri disciplinare.
Dragostea de muncă trebuie să fie dublată, dacă nu de dragostea
pentru copii, cel puţin de dragostea faţă de copilărie, care-i vor inspira
devotament, răbdare, inteligenţă, împletită cu multă şi delicată fermitate.
Pentru a-şi arăta roadele, aceste calităţi trebuie să se înrădăcineze
într-un excelent echilibru intelectual, mental, dar şi spiritual. Arta
didactică poate fi acea componentă a învăţământului, o artă pe care, ca fiu
şi nepot de cadre didactice, aş vrea să fie o permanenţă în învăţământul
românesc în care, prin adaptarea modernismului, să obţinem acel
învăţământ de succes pe care ni-l dorim sau, mai corect, pe care îl redorim
cu toţii: învăţători, profesori, elevi, părinţi şi alţi factori implicaţi în
procesul educaţional.
Învăţătorul este, în şcoală, un „adevărat regizor” care pune în
scenă, cu resursele pe care le are la îndemână, resurse care, de cele mai
multe ori, nu sunt chiar corespunzătoare, desfăşurarea unui act dintr-o
piesă care este „piesa vieţii”, cu bune şi rele: educarea pentru viaţă,
145
RDM NR. 11-12 / 2014
educarea pentru viitoarea profesie, pentru societate, pentru viaţa de

familie, deci, altfel spus, pentru toate aspectele care compun viaţa în
general, în totalitatea ei, a existenţei noastre.
Şcoala, educaţia constituie o „maşinărie” complicată, în care, de
multe ori însă, este greu, mult prea greu de unit corolarul trăirilor pe care
le încercăm pe parcursul vieţii. Învăţătorul este persoana care realizează o
importanţă majoră, covârşitoare de formare şi desfăşurare a personalităţii
tinerei generaţii, precum şi de instruire profesională în cadrul instituţiilor
de învăţământ în concordanţă cu necesităţile vitale socio-profesionale,
morale şi cetăţeneşti. Prin aceste activităţi, cadrul didactic, în speţă
învăţătorul, contribuie la realizarea celui mai important produs al
societăţii, „omul”, care trebuie să fie instruit, calificat, capabil să se
integreze prin activităţi sociale utile, contribuind, astfel, la producerea
bunurilor materiale şi spirituale, la progresul continuu al societăţii.
Cadrul didactic este principalul factor al educaţiei şi instruirii tinerilor şi
adolescenţilor. Educaţia nu trebuie să devină o obsesie nici pentru
învăţător, nici pentru elevii lui.
Învăţătorul Panţu C. Ion, ca fiu al satului, se reîntoarce în comuna
Padina, judeţul Buzău, unde începe cu suflet, dragoste şi dăruire ucenicia
de foarte tânăr învăţător. Viaţa îşi urmează cursul firesc, iar tânărul
învăţător o cunoaşte pe educatoarea satului, Maria A. Raţulea, cu care se
căsătoreşte pe data de 5 februarie 1905.
Bunicul şi bunica
146
Tânăra familie de dascăli îşi întemeiază o frumoasă gospodărie,

animată de zâmbetul celor trei fete aduse pe lume:Virginia, Eugenia şi
Valeria. Primele două păşesc pe urmele părinţilor, devenind, la rândul lor,
învăţătoare de marcă ale învăţământului românesc, exercitându-şi
activitatea didactică în Braşov, oraşul de la Poalele Tâmpei, de unde se şi
pensionează.
Tinerele învăţătoare, Eugenia şi Virginia Panţu, au început
activitatea didactică alături de părinţii lor, de învăţătorul Ion Panţu şi
educatoarea Maria Panţu, în satul natal, iar după arestarea tatălui, acestea
au fost deportate şi rupte de familie. Pentru început, învăţătoarea Eugenia
Panţu este deportată în satul Udaţii Noi, iar sora acesteia, învăţătoarea
Virginia Panţu ajunge în satul Mitropolia, ambele localităţi la mare
distanţă de casa părintească, în condiţii inumane pentru supravieţuire. Pe
durata domiciliului forţat din satul Mitropolia, învăţătoarea Virginia
Panţu se îmbolnăveşte de tuberculoză, fiind internată în „Sanatoriul
Moroeni”, judeţul Dâmboviţa. Sora cea mică şi mezina familiei, Valeria
Panţu, este exmatriculată abuziv din toate şcolile din ţară, fără dreptul de
a-şi mai continua studiile, ajungând muncitoare în Secţia Turnătorie a
Uzinei 2 din Braşov. Educatoarea Maria Panţu-Raţulea este exclusă din
învăţământ, rămânând fără sursă de venit şi fiind trimisă la munca silnică
în agricultură, muncă ce nu-i asigura nicio sursă de existenţă. La scurt
timp după arestarea bunicului meu, întreaga agoniseală a familiei Panţu
este confiscată în mod abuziv, fără niciun articol de lege sau alt Ordin, iar
familia este destrămată, luând drumul bejaniei, cu impunerea de
domiciliu forţat şi privarea de drepturile civile.
Surorile învăţătoare, Eugenia şi Virginia Panţu, sunt numite în
regim de urgenţă, cu statut de domiciliu forţat, în localitatea Timişul de
Jos din judeţul Braşov, iar Maria Panţu este numită şi trecută pe funcţia de
îngrijitor-educator la Casa de Copii din localitate „Poiana Florilor”, din
acelaşi judeţ.
În tot acest interval de surghiun, membrii familiei erau foarte atent
supravegheaţi şi monitorizaţi de lucrătorii siguranţei statului, securităţii şi
politrucilor, fiind absolut total interzisă orice fel de comunicare între ei,
dar, mai ales, cu deţinutul învăţător Ion C. Panu. Bunicul meu, Înv. Ion C.
Panţu, îşi făcea meseria cu multă pasiune şi cu o extraordinar de multă
dăruire. Credinţa în Dumnezeu, dragostea pentru copii şi familie erau
reperele didactice şi de viaţă care l-au însoţit cât a trăit.
Era învăţătorul comunei Padina-Buzău cu cei mai mulţi elevi la
clasă, dar, pentru dânsul, nu era o problemă. Îşi făcea timp pentru fiecare
147
RDM NR. 11-12 / 2014
dintre elevii care stăteau cuminţei în băncuţele şcolii de ţară. Din

povestirile dânsului, am reţinut că prindea mânuţele îngeraşilor pe care îi
păstorea, mânuţe firave şi stângace, în mâna dânsului, caldă şi sigură,
bătătorită de munca în gospodărie, dar şi de munca silnică depusă în
întreaga perioadă de detenţie în Lagărul de Exterminare „Salcia Piatra-
Frecăţei”. Avea o răbdare de aur; dacă nu înţelegeai ceva, îţi explica de
sute de ori până era convins că ai înţeles, că ai plecat din clasă cu lecţia
aproape învăţată. Această răbdare şi grijă am resimţit-o şi eu, ca nepot,
până în clipa în care bunicul şi-a „făcut bagajul” şi a plecat spre „o altă
galaxie”, de unde, de zeci de ani, priveşte spre cei dragi. Era un om
capabil de o extraordinar de mare dăruire. Avea o fire foarte generoasă, o
inimă foarte bună şi blândă, ştia să asculte necazurile, întristările şi
suferinţele tuturor, încercând, pe cât era posibil, să le aline. A ştiut să
dezvolte spiritul de întrecere, competiţie, emulaţie, atât între elevii pe care
îi avea la clasă, dar şi între vecinii şi sătenii comunei Padina.
Ca bunic, nu m-a certat
niciodată, în ciuda năzbâtiilor pe
care le făceam, năzbâtii care, de
cele mai multe ori, perturbau sănă-
tatea bunicului care paralizase în
ultima perioada a vieţii. O singură
privire era suficientă să ştiu că am
greşit, că l-am necăjit şi întristat.
Bunicul meu drag mi-a marcat
existenţa, chiar şi până astăzi.
Copil fiind, el, bunicul meu,
a conştientizat să îmi transmită cu
căldură, dragoste şi dăruire mesajul că în „viaţă nu este întotdeauna
uşor”, că trebuie să lupţi dacă vrei să ajungi ceva, dacă vrei să obţii ceva,
iar pentru mine, unul, această lupta s-a concretizat prin a învăţa mereu.
Mereu îmi spunea că, dacă Dumnezeu mă va ajuta sa îmi realizez visul
propus, să am curajul, puterea şi demnitatea să privesc înapoi, acolo de
unde am plecat şi unde am ajuns, iar ulterior, să privesc înainte şi să
înţeleg că cei din jurul meu sunt tot nişte oameni cu defecte şi calităţi, cu
slăbiciuni, sensibilităţi şi atuuri, cu bune şi cu rele. Am învăţat de la
dânsul că trebuie să ai curaj, demnitate şi onoare, să vorbeşti tot ceea ce
simţi şi ce ţi se pare drept sau nedrept, să nu îţi baţi joc de sentimente, de
suflete, de cei dragi aflaţi aproape, să ai cuvânt în ceea ce spui, să nu porţi
masca făţărniciei şi minciunii. De multe ori, privirea mea de copil
surprindea, inevitabil, ochii aproape înceţoşaţi de lacrimi ai bunicului şi
prin perdeaua lor aburie am zărit un zâmbet, o rază de soare şi o căldură
148
izvorâtă dintr-o privire aurie. Un glas molcom, cald, şoptea atunci

„UTICA”, căci aşa mă alinta bunicul, după care urma un oftat prelung şi
sfâşietor, ca totul să fie, apoi, îngropat în tăcere. Naiv, poate, întrebam ce
este „nenelu”, pentru că astfel îi spuneam eu bunicului, dar, din
nefericire, nu am primit de la dânsul niciun răspuns. A preferat să ducă
cu el, în „lumea interstelară” această tăcere şi suferinţă pe care eu am
înţeles-o mult, mult prea târziu.
Cu mult drag, m-a învăţat să discern binele de rău, să fiu ambiţios
şi să ştiu ceea ce vreau în viaţă deşi atunci eram la vremea întrebărilor „de
ce?”. Nostalgia mă cuprinde la gândul că am avut o relaţie mai mult
decât... perfectă şi frumoasă cu bunicul meu.
Eu şi bunicul meu drag

Acum pot spune, cu mâna pe inimă, că îmi lipsesc plimbările în
parc cu dânsul, datul în căluşei, micile pofte ale copilăriei cu bomboane,
tabletele de ciocolată, îngheţatele de vanilie pe băţ, „vata de zahăr”, pe
care dânsul le oferea cu dragoste, sensibilitate şi bunătate de bunic. Toate
acestea trebuia ţinute „secret de stat”, cum spunea atunci „nenelu”, dar,
din nefericire, refuzul prânzului pregătit de bunica trebuia motivat, iar
„secretul de stat”, se transforma în cearta efemeră din partea bunicii
pentru „vinovaţii” care se reîntorceau de la plimbare. Lipsesc, deopotrivă,
povestirile pe care le spunea „bunicul învăţător”, în zilele mohorâte, când
nu ne puteam plimba, sau în serile lungi de iarnă. Toate aceste lucruri îmi
lipsesc şi mă gândesc cu mare dor la ele, cu un imens gol în suflet. Este o
neîmpăcare, dar nu am ce să fac, nu am cum schimba ceva din legea firii,
ceva din ceea ce Divinitatea a hotărât.
149
RDM NR. 11-12 / 2014
Alături de verii de la Craiova Cu bunicul în Parcul Central

Lumea copilăriei este minunată şi inconfundabilă, lume aflată la
hotarul inocenţei, nestatorniciei, iar gigantul paradis al acestei lumi se
deschide permanent spre nou, spre frumos, spre gingăşie şi candoare. La
acest „hotar de univers”, slujesc ei, dascălii, fie învăţători sau profesori.
Dascălii sunt acele minunate fiinţe care iau asupra lor dulcea „povară a
cărţilor”, încercând, la rândul lor, să dăruiască înţelepciune, dragoste,
iubire şi suflet asupra tinerelor vlăstare care îşi încredinţează în mâinile
lor mintea, inima şi sufletul. Învăţătorul Ion C. Panţu a transmis elevilor
săi dragostea pentru cunoaşterea şi iubirea pământului sfânt strămoşesc,
bogat şi variat, frumos zămislit de Dumnezeu. Destoinic, principial şi
Învăţătorul I.C. Panţu la catedră

150
drept, apărător al adevărului, având la bază o construcţie morală

sănătoasă, înzestrat cu voinţă şi ambiţie, veşnic neîmpăcat cu ceea ce este,
a muncit din răsputeri, uneori până la epuizare, urcând pe scara valorilor,
acolo unde, de fapt, era locul dânsului. Există în sufletul omului lucruri
care nu se spun, care, de cele mai multe ori, nu pot fi descrise, lucruri care,
fie că dor, fie că nu, nu pot fi explicate, nu pot fi înţelese.
Isus-veşnicul învăţător
Sunt sentimente şi trăiri, abisuri, urcuşuri şi coborâşuri pe care cu
ochii sufletului le simţi, le vezi, le trăieşti, le înţelegi. Există dureri care n-
au leac, aidoma dorului şi iubirii şi, chiar dacă s-ar găsi leac, vreun
remediu pentru ele, nu se văd, nu se cunosc, nu se simt, nu au fost încă
descoperite. Poate doar cel care poartă cu sine aceste lucruri, aceste
sentimente, aceste emoţii şi aceste dureri să poată cunoaşte ceea ce este în
sufletul său, în sufletul celui drag de lângă el, ceea ce se petrece în
intimitatea sa profundă, nealterată de cuvinte, minciuni şi gânduri care
răpesc din esenţa trăirilor sale sufleteşti. Din pierderea unei fiinţe dragi,
poţi face o tragedie exterioară, limitată în timp, spaţiu sau profunzime sau
poţi să o introduci in inima ta, păstrând-o esenţială mult timp, dacă nu
mereu sau pentru totdeauna. Sunt mulţi oameni care nici ei înşişi nu-şi
pot explica bucuria sau măcar atracţia, tentaţia pe care suferinţa le-o
dăruieşte. Am scris acest articol într-o zi de iarnă a anului 2014, într-o zi
cu colinde şi brazi împodobiţi, cu aromă de cozonaci, gutui umplute, cu
cetină de brad pe masă. Este un articol, o memorie, un „documentar de
viaţă”, care a prins contur în pragul Sfintelor Sărbători de iarnă care ar fi
trebuit să fie aşa cum am scris mai sus. Soarta a făcut ca aceste sărbători să
fie „un alt fel de Crăciun”.
151
RDM NR. 11-12 / 2014
Acum sunt, din nou, şi mai convins că locul fiinţelor dragi plecate
pe drumul fără întoarcere, golul sufletesc trăit în aceste sărbători a fost
luat de cineva cu totul şi cu totul special pentru viaţa mea, de cineva
deosebit în vorbă, cuget, gândire şi fapte. Este o minunată, dragă fată a
inimii şi sufletului meu, este cea care a ştiut, ştie şi va şti să mă facă să lupt
pentru ziua de mâine, să am motivaţia de a merge înainte, de a lupta pentru
mine, pentru ea, pentru noi, pentru familia care se va întemeia. Este drept,
undeva târziu, am învăţat prin ea şi alături de ea că a iubi este însăşi legea
firii sfinte şi sublime a acţiunii pe care o poate trăi şi realiza o fiinţă umană,
sentimentul iubirii putând să însoţească toate celelalte „acte” ale scenei
vieţii pe care ne „jucăm rolul efemer de pământeni”.
Am căutat, am aşteptat, am găsit şi primit nobleţea unui suflet
minunat, care timid, blând şi candid a apărut într-o zi de 16 iunie 2013, care
a strigat după mine...: „stai! este timpul şi nu mai vreau să fim singuri!”. M-
am oprit, l-am privit, i-am întins mâna, iar de atunci viaţa noastră a pornit
pe un nou început.
Dar iată, gândul omului îl poartă pe acesta în cele mai nebănuite
locuri şi – parafrazându-l pe Creangă – din bucurie poţi cădea uşor în
neagra întristare, căci chipul se întunecă de aducerile aminte ale timpurilor
de răstrişte, când căldura căminului se preschimba, sub imperiul unei
condamnări abuzive, într-un domiciliu străin de orice urmă de umanitate.
Domiciliul obligatoriu sau domiciliul forţat era o nouă condamnare
care nu trecea prin faţa niciunui tribunal şi nu urma nicio sentinţă
judecătorească.
Această condamnare venea dintr-un ascunziş care îţi mai adăuga la
suferinţa din temniţă şi un număr de luni sau chiar ani de zile.
Acest regim forţat era dat şi dictat de ofiţerul politic, cadrele
securităţii şi celor desemnaţi cu opresiunea şi surghiunul celor declaraţi
„răuvoitori ai regimului”.
Îmbătrânirile premature ale deţinuţilor cu condamnare politică, chiar
şi ale celor cu domiciliu forţat, cu părul albit, cu privirile rătăcite erau
marcate de terorile suportate, cât şi de pierderea celor dragi. Bolile precum:
icterul, tuberculoza, tifosul, ulcerul
gastric, pelagra, scorbutul, cancerul,
depresia, depersonalizarea, tentativele
obsesiv-compulsive cu caracter
suicidar erau doar câteva dintre ele.
În luna februarie a anului 1950,
învăţătorul Ion C. Panţu este dat afară
din învăţământ.
152
Într-o noapte geroasă de februarie, pe un viscol cumplit, specific

„Pustei Bărăganului”
Panţu este forţată de lucrătorii de
miliţie şi şeful de post al comunei
Padina să părăsească casa şi gospodăria,
având dreptul ca, din agoniseala de-o
viaţă, să îşi ia doar actele personale, iar,
la câteva zile, undeva la sfârşit de fe-
bruarie 1950, după confiscarea abuzivă
a întregii averi, fără niciun decret,
familia ajunge pe drumuri şi primeşte
statutul de „cheabură”.
Învăţătorului Ion C. Panţu i se
înscenează un fals proces de sabotaj, un
proces calomniator de „duşman al
poporului şi statului”, proces care se
derulează în regim de maximă urgenţă,
fiind condamnat politic şi arestat pe motive neîntemeiate, nici până astăzi
cunoscute.
Sentinţa de condamnare la pedeapsa penitenciarului cu privaţiune de
libertate pentru învăţătorul Ion C. Panţu este dată prin Dosarul Nr. 3509/951
al Tribunalului Buzău în Şedinţa Penală Nr. 1106 din 22 martie 1952.
File de condamnare
153
RDM NR. 11-12 / 2014
În momentul arestării, bunicul meu lucra ca muncitor necalificat la

Balastiera Budila, în acea vreme, Regiunea Stalin(astăzi, judeţul Braşov),
localitate aflată lângă comuna Teliu.
Familia Înv. I.C. Panţu înaintea arestării

Bunicul meu execută puşcărie politică în Penitenciarele Braşov şi
Jilava, după care, fiind considerat un „element periculos”, este transferat
sub escortă specială în Lagărul de Exterminare „Salcia-Piatra Frecăţei”,
din Insula Mare a Brăilei.
Convoaie duse la muncă silnică
154
Penitenciarul „Ostrov”(Formaţiunea 0957), a luat fiinţă la data de 1

aprilie 1952, în baza Ordinului M.A.I. Nr. 0031715/1952. Acest imens
penitenciar cu statut de lagăr de exterminare avea trei secţii:1)Piatra-
Frecăţei, 2)Salcia, 3)Grădina. Sediul acestui imens penitenciar a fost
stabilit la Salcia, de la înfiinţare până în anul 1954, cu scopul de a se
executa diferite munci forţate, munci numite, la acea vreme, „munci
speciale”, aplicate, cu precădere, deţinuţilor cu condamnări politice.
Salcia este şi în prezent un martor tăcut, ale cărui „ruine” vorbesc,
parcă, şi astăzi despre cele întâmplate în urmă cu mai bine de cinci
decenii.
Locul unde se afla Spitalul Salcia
Salcia
155
RDM NR. 11-12 / 2014
Prin urmare, cea mai spectaculoasă „realizare” a sistemului

comunist a fost represiunea care a atins dimensiuni înspăimântătoare, un
adevărat „malaxor de vieţi omeneşti”, implacabil şi necruţător, cu ajutorul
căruia comunismul a reuşit să se menţină timp de decenii, timp în care a
operat o mutilare şi urâţire a neamului românesc. În timp, această mutilare s-
a dovedit greu de remediat, greu de depăşit. Instaurată după modelul
sovietic stalinist şi de către cadrele sovietice, securitatea, braţul înarmat al
partidului comunist, va fi dublată de MILIŢIE, o altă instituţie totalitar-
represivă care, la nivelul comunelor şi satelor, va prelua cu excelent şi
veritabil succes prerogativul securităţii.
În primii ani, cadrele securităţii şi miliţiei vor fi formate, în cea mai
mare parte, din oameni proveniţi de la periferia vieţii sociale, ajutaţi de
consilierii statului sovietic stalinist. Dacă, în perioada anilor 1945-1960, tortura
şi bătaia erau principalele instrumente securistice, mai târziu, metodele se vor
rafina: supravegherea, filajul şi delaţiunea vor deveni unelte represive difuge,
dar nu mai puţin eficiente ca cele anterioare. Pe măsura scurgerii timpului,
deşi puterea devenea din ce în ce mai sigură pe poziţia ocupată, aparatul
reprimant al securităţii devenea şi el din ce în ce mai stufos, semn că,
paradoxal, frica regimului de propria populaţie creştea şi ea în mod
exponenţial.
Duritatea metodelor aplicate în anchetele securităţii şi/sau miliţiei şi
regimului exterminant aplicat în penitenciare a determinat să se realizeze o
serie de anchete în această privinţă, fără, însă, să existe rezultate concrete
notabile, aceasta fiind imposibil, pentru că răul nu era neglijenţa sau excesul
de zel al unor angajaţi, ci rădăcinile aparatului, securitatea fiind o instituţie
criminală îndreptată împotriva propriei populaţii.
Intrare - celulă, Salcia
156
Problemele şi încercările familiei LEOVEANU-PANŢU, probleme

înţelese doar la anii maturităţii, m-au determinat să încep, cu răbdare şi
voinţă, să răsfoiesc arhiva familiei şi să studiez acest „Memorial al
Durerii” care, cumva, este istoria familiei mele, o istorie tristă, dar cât se
poate de reală. Dar, cum orice istorie are şi petele ei negre, se pare că
aceste pete nu au ocolit nici familia mea. Această istorie a fost şi pe linie
maternă, dar şi pe linie paternă la fel de tristă.
Din povestirile auzite în casă, la început voalat, pentru ca aşa
impuneau rigorile antedecembriste, ulterior, spuse fără ocolişuri şi
menajamente, am aflat de anii detenţiei politice a bunicului meu, de
domiciliul forţat al mamei, mătuşii şi bunicii, de înlăturarea tatei din
rândul cadrelor militare active.
Am aflat astfel că transportul deţinuţilor spre Lagărul de
Exterminare „Salcia-Piatra Frecăţei” se făcea întotdeauna în condiţii
extreme, deţinuţii fiind înghesuiţi precum sardelele, loviţi cu bestialitate şi
cruzime, batjocoriţi şi încărcaţi precum vitele în vagoane de marfă
destinate transportului cimentului sau în vagoane destinate transportului
de animale. Atmosfera în care erau transportaţi deţinuţii era irespirabilă,
fără lumină naturală sau artificială, fără apă, iar necesităţile fiziologice
erau făcute într-un ciubăr comun, care era golit, de cele mai multe ori,
doar la staţia de destinaţie, care era punctul terminus….LAGĂRUL!
Lagărul Salcia-Frecăţei
Transportul în picioare, numărul celor arestaţi fiind impresionant,
făcea ca picioarele acestora să se umfle, să apară dureri articulare, o
accentuată şi vădită stare de oboseală.
Singura sursă de hrană era formată din două bucăţi de slănină
râncedă şi brânză mucegăită, ambele foarte sărate, fără ca ulterior să se
asigure un minim de apă deţinuţilor care serveau „aceste delicatese” ale
157
RDM NR. 11-12 / 2014
unui prânz „foarte copios”. Cine avea curajul şi făcea greşeala să se

înfrupte din aceste „delicii” avea şansa să sufere de o cumplită sete pe tot
parcursul drumului. Apa devenea un veritabil lux, râvnit, dar nepermis.
Fiecare detaliu era gândit diabolic, dar, în acelaşi timp, şi foarte bine pus
la punct, în aşa fel, parcă, să accentueze suferinţa, drama deţinuţilor, să
rafineze …tortura şi surghiunul.
În Lagărul de la „Salcia-
Piatra Frecăţei” erau
încarceraţi aproximativ 1200-
1500 de deţinuţi politici,
etichetaţi cu apelativul de
„bandiţi”, la care se mai
adăugau aproximativ 350-550
de deţinuţi de drept comun.
Filozofia de organizare
a lagărului opera o foarte
Transportul deţinuţilor riguroasă distincţie între
categoriile de deţinuţi
încarceraţi:violatori, hoţi, care
trebuia să fie protejaţi de
„bandiţii” care erau
consideraţi şi etichetaţi ca
duşmani ai poporului. Orice
interacţiune cu „banditul” ar fi
amplificat riscul contaminării
contra-revoluţionare a
sistemului totalitar comunist,
afectând „progresiunea” statului. Pe parcursul întregii zile, deţinuţii erau
obligaţi să stea cu picioarele şi jumătate din trup afundate în apă rece,
murdară, chiar în mâl, noroi şi să taie stuf.
Munca aceasta titanică dura cam 12 ore pe zi, începând de la orele
5.00 dimineaţa, până la orele 18 seara, uneori chiar mai târziu, sub lumina
reflectoarelor de supraveghere ale gardienilor torţionari. Activitatea fizică
extrem de extenuantă se desfăşura în cuptorul Bărăganului, pe timp de
vară, sau în bătaia crivăţului, iarna.
Culesul orezului era, iarăşi, o activitate la ordinea zilei în Lagărul
de Exterminare de la Salcia, unde călăii desemnaţi cu paza deţinuţilor nu
făceau niciun fel de rabat pentru cei trimişi în aşa-numitele şcoli pentru
reeducare şi exterminare a celor arestaţi pentru diferite motive politice.
158
Deţinuţi la muncă
Între victimele nevinovate ale detenţiei politice găsim:învăţători,
profesori, preoţi, medici, avocaţi, jurişti, oameni de cultură, care au avut
curajul să îşi exprime făţiş o nemulţumire faţă de „grandioasa epocă de
aur” comunistă.
Meniul zilei era un fel de ciorbă, o adevărată delicatesă, „zoaie de
murături”, alterate şi fierte în apă de Dunăre, apă plină de lipitori,
moluşte, mormoloci, nisip. Deşi lagărul se afla amplasat pe malurile
Dunării, treceau luni de zile până când deţinuţii aveau voie să facă o baie
pentru minima lor igienă corporală. Cei care părăseau lumea pământeană
erau îngropaţi în mare taină în Pădurea Agaua, iar cadavrele lor aveau la
gât o plăcuţă metalică de identificare pe care era inscripţionat prin
poansonare, un anumit cod cu semnificaţie de număr de identificare care,
în mod normal, ar fi trebuit să se regăsească pe certificatul de deces al
deţinutului sau în înscrisurile de evidenţă ale penitenciarului.
Vesela deţinuţilor de la Salcia
159
RDM NR. 11-12 / 2014
Cimitir şi deshumări în Pădurea Agaua
Asasinatele prin împuşcare, interzicerea tratamentelor medicale,

scoaterea forţată la muncă silnică, fără respectarea orelor de odihnă,
introducerea deţinuţilor, iarna, în carcere descoperite, în pielea goală,
obligarea deţinuţilor de a intra în apă până la brâu, pentru tăiatul stufului
sau culesul orezului, erau printre cele mai barbare metode de oprimare şi
exterminare. Deţinuţii erau alergaţi călare, cei care cădeau erau călcaţi de
copitele cailor, iar cei care erau consideraţi ca deţinuţi deosebit de
periculoşi erau îngropaţi de vii sau aruncaţi în Dunăre cu o piatră legată
de picioare şi mâinile legate la spate, pentru a nu se putea salva.
Penitenciarele reeducării erau caracterizate prin aplicarea metodelor de
tortură în vederea convertirii celor arestaţi la ideologia şi doctrina
comunistă. Abuzurile şi încălcările grave ale drepturilor fundamentale ale
omului au fost sistematic administrate în toate închisorile şi lagărele
comuniste din România. Aici se aplicau cele mai dure şi barbare metode
de tortură şi oprimare. Cele mai utilizate metode de tortură au fost
loviturile aplicate în părţile sensibile ale corpului, strivirea sau smulgerea
unghiilor, smulgerea părului din cap, crucificarea, bătaia sistematică la
tălpi cu cravaşa sau cu alte obiecte din lemn sau cauciuc, lovituri cu un
creion mai mare în zona testiculelor la bărbaţi sau a labiilor la femei, bătăi
cu sacii de nisip.
160
Groapă comună Imagine de satelit

în zona lagărului a gropii comune
Colonia de muncă Salcia avea să se dovedească a fi locul unor
grave atrocităţi. Torturile au fost îndreptate asupra trupului, oamenii au
fost omorâţi cu parul, fiind înfometaţi, îngropaţi până la gât, supuşi la
şocuri electrice, dezbrăcaţi în ger de minus 20 de grade, puşi să smulgă
spinii cu gura, băgaţi goi în carceră. Condiţiile de cazare erau inumane,
asistenţa sanitară aproape lipsea, iar alimentaţia era deficitară, nereuşind
să asigure consumul caloric necesar organismului în raport cu efortul
depus şi cu condiţiile bestiale de detenţie destinate genocidului uman.
Lagărul de Exterminare de la „Salcia-Piatra Frecăţei” era, în acea vreme, o
„Instituţie” în care „Noroiul”, o realitate fără de sfârşit, revine obsedant în
toate amintirile celor de la Salcia.
161
RDM NR. 11-12 / 2014
Mediul „banditului” devenise

noroiul. Umilinţa şi batjocora erau
totale. Experimentul temniţelor şi al
muncii forţate în lagărele şi coloniile
de muncă comuniste din România a
însemnat distrugerea clasei politice
interbelice, eliminarea elitei
intelectuale, represiunea împotriva
tuturor persoanelor care s-au
împotrivit instaurării „democraţiei
populare”, începând cu martie 1945.
Răul pe care l-au produs poporului
Scrisoare trimisă de bunicul român, în numele căruia au pretins,
din Salcia cu cinism, că diriguiesc ţara spre un
viitor luminos, suferinţele şi umilinţele pricinuite nenumăratelor victime
ale comunismului nu pot fi exprimate în cuvinte. Existenţa lor s-a
consumat între lupta pentru putere şi frica de a nu-l irita pe STĂPÂN, pe
conducătorul suprem, pe dictator!
Padina de Buzău e o comună din extremul Sud-Est al judeţului
Buzău şi Câmpia Bărăganului, un sătuc aparent periferic, dar cu oameni
harnici, buni gospodari, cu dragoste de glie şi pentru roadele pământului.
Satul nu este nicidecum în afara istoriei şi a civilizaţiei. La prima vedere,
satul Padina, astăzi comună, pare a fi situat la margine de lume, având o
geografie centrifugă, comună ce se află la răscrucea a trei judeţe: Buzău,
Brăila şi Ialomiţa.
Padina, ca orice localitate de pe întinsul României, este rezultatul
vieţii şi muncii neobosite al lungului şir de oameni care au trăit pe aceste
meleaguri. Devotaţii locuitori ai satului sunt cei care au înfruntat
veacurile cu vicisitudinile lor şi au lăsat
urme adânci când pământul străbun le-a
fost călcat de vrăjmaşii cotropitori; şi-au
cântat bucuriile, durerile şi necazurile în
cel mai dulce şi sfânt grai străbun, au
construit cu devotament trainic şi au
transmis din generaţie în generaţie firea
de oameni harnici, modeşti, şi primitori,
dar şi de ţărani dârji, în momente de
cumpănă şi răscruce sau atunci când
„dreptatea” era cu mult prea mare.
162
Teroarea şi represiunea
comunistă şi-au făcut prezenţa şi în
comuna Padina, ducând mulţi
ţărani în sistemul concentraţionar
de închisori şi lagăre de exterminare
de pe vremea lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej.
Era de ajuns să scapi în praf
tabloul tovarăşului Stalin sau să
scapi o vorbă ostilă regimului, ca să fi denunţat de propagandiştii şi
agitatorii comunişti din sat, care erau ochi şi urechi prin cârciumi sau pe
la răspântii de uliţe. Unii din ţăranii care s-au opus regimului totalitar
comunist, colectivizării forţate şi supunerii măsurilor impuse de putere
nu s-au mai întors din ghetourile holocaustului comunist, din puşcării sau
lagăre de exterminare; alţii au fost asasinaţi cu cruzime, pierzându-li-se
orice urmă.
Deportările din Câmpia Bărăganului au fost acţiuni de amploare,
de „dislocare” întreprinsă în anii 1950 de regimul comunist din România,
pentru reeducarea celor „incomozi” sau incompatibili cu cerinţele şi
doctrina acelor vremuri de tristă amintire. După cel de al Doilea Război
Mondial, a avut loc cea de-a doua mare deportare din istoria
contemporană a României, cunoscută şi sub numele de „igienizarea
contemporană”, prin care se
urmarea curăţarea României de
elementele sociale considerate
periculoase şi ostile regimului
dictatorial şi totalitar comunist.
Ca motivaţie a zilelor
noastre, se constituie tot mai acut
şi pregnant dorinţa pentru a
explora un domeniu atât de tragic
şi de negru, întunecat, atât de
polemic şi profund mediatizat,
precum crimele comunismului.
Astăzi, arhivele istorice nu
confirmă numai aceste tragice
mărturii punctuale, dar ele
permit chiar să se meargă mai
departe. A sosit momentul, cred
163
RDM NR. 11-12 / 2014
eu, să se prezinte în mod corect masiva şi sistematica teroare ce, în multe

cazuri, a devenit o incontestabilă crimă împotriva umanităţii. Arestările s-
au făcut în valuri, pe bandă rulantă, fără un motiv bine întemeiat(pe baza
unor delaţiuni şi pure intervenţii), numărul lor fiind de ordinul sutelor de
mii. Victimele au fost private de libertate, în cea mai mare parte fără
judecată, cu insinuarea unor sabotaje, fiind considerate a se îndrepta
împotriva statului şi regimului care era la putere. Cei ajunşi în faţa
tribunalelor au fost condamnaţi pe baza unor procese fictive şi martori
mincinoşi, confiscându-li-se averea, familiile lor ajungând pe drumuri,
fără serviciu sau şansă pentru existenţă. Copiii au fost, şi ei, scoşi din şcoli
şi facultăţi.
Bilet de eliberare a bunicului din penitenciar şi biletul de tren pentru

întoarcerea acasă
Victimele arestate erau torturate, de cum se ajungea la securitate,
prin cele mai diabolice şi cinice metode. Unii, şi nu puţini, au fost omorâţi
cu bestialitate, în timpul anchetelor miliţiei şi securităţii. Alţii, torturaţi
animaliceşte, după ce scăpau din anchete, ajungeau în temniţe, acestea
fiind alte locuri de schingiuire sau în lagăre de muncă forţată, unde erau
exterminaţi, din cauza eforturilor fizice supraomeneşti, regimului
alimentar de numai 500-1000 calorii zilnic, lipsei medicamentelor şi
condiţiilor neomeneşti de... cazare. La toate acestea, se adaugă şi tortura
din timpul muncii sau de după muncă, din cauza neîndeplinirii normei
zilnice.
După executarea cruntei pedepse, urma deportarea şi/sau
domiciliul forţat în condiţii de exterminare, de unde, după 2-3 ani, venea
din nou condamnarea şi arestarea.
164
Uşa unei celule de la închisoare Zeghe şi lanţuri
Lagărul de la Salcia în zilele noastre

Comunismul s-a născut din trădare şi, de-a lungul a şapte decenii,
s-a folosit de trădători şi torţionari pentru a instaura în lume anarhia şi
teroarea manifestată sub forme sălbatice, chiar diabolice.
Dincolo de regretul plecării sale dintre noi, rămâne exemplul său
luminos care onorează breasla învăţătorilor, a cadrului didactic cu
principii morale şi educaţionale sănătoase, în formarea tinerelor vlăstare,
în paşii timizi de descifrare a buchiei cărţii.
165
RDM NR. 11-12 / 2014
Recunoaşterea calităţii de luptător După eliberarea din penitenciar

anticomunist
La capătul existenţei sale pământene, nu ne rămâne decât să-l
rugăm pe bunul Dumnezeu să-l primească în lumea drepţilor, ca pe un
om bun, cinstit, corect, credincios, cu frică de Dumnezeu, care a iubit şi
slujit catedra, familia şi glia străbună, pentru că, aşa cum ne învaţă Biblia,
iubirea de om este de fapt, iubirea de Dumnezeu.
Bunicul, alături de
camarazii de pe front, un
LUPTĂTOR,
DE-A LUNGUL
ÎNTREGII SALE
VIEŢI
„Odihneşte-te în pace, bunicul meu drag”!

Marţi, 23 septembrie 2014, Braşov,
la 3 luni după decesul mamei…
166
Traian Dorz – un titan al poeziei creştine, care parcă tot un dizident

uitat de unii este şi astăzi. El semnează în jur de şase mii de poezii în peste
30 de volume, foarte multe scrise şi repetate pe de rost, în cei peste 17 ani
de închisoare pentru credinţa în Dumnezeu. De remarcat aspectul pozitiv,
biruitor, al poeziei lui Traian Dorz, la care suferinţa nu aduce moarte, ci
înviere la o viaţă nouă. Răstignindu-se alături de Hristos, înviază
împreună cu el, biruitor spre mântuirea sa şi a tovarăşilor lui de luptă.
Dar şi a noastră, a celor de azi, care parcă ne-am pierdut reperele, rătăciţi
printre aspiraţii şi identităţi străine de neamul şi de credinţa noastră
strămoşească.
167
RDM NR. 11-12 / 2014
Noaptea în gheenă…
Ca umbra fioroasă a solului osândei,

se lasă grea noptarea din zările pustii
cu noi torturi să roadă scheletele flămândei
mulţimi de viermi ori oameni înmormântaţi de vii.
S-a dus o zi… Ce bine când înc-o zi se duce,
sfârşeşte-un veac de foame, de chin şi de bătăi
şi vine noaptea, noaptea – o, de-ar veni sub Cruce,
să nu mai vezi doar foame şi groază-n ochii tăi!
Baraca-i plină-plină… Prin gropi şi prin noroaie,
pe jos n-au loc, grămadă-s, cu sutele trântiţi,
zac unii peste alţii, murdari şi uzi – o claie
de putrede cadavre, de monştri-nvineţiţi!
De-ţi vine-n gând o clipă, în pragul adormirii,
trecuta zi. Te zgudui şi-o izgoneşti avar!
Şi-n vis te roade-ntruna tortura-nchipuirii:
vezi pâini, vezi mese-ntinse şi, când să mânci… dispar!
Prin sârme urlă vântul cu ger şi cu zăpadă,
vecinul nu mai geme, nici tremură – ciudat!
Toţi sar când cade, lespezi, tavanul pe grămadă,
el nici tresare… doarme adânc: s-a liberat!
Târziu, când se alină infernul gălăgiei,
abia atunci s-aude câţi gem şi cum tuşesc,
te înfiori privindu-i, ca-n spasmele-agoniei:
sunt oameni? Dar n-au parcă nimica omenesc.
Plantonul singur mişcă, târându-şi prin unghere
o umbră uriaşă de schélet străveziu…
Cum trece, parcă-i moartea ce numără-n tăcere
cinci sute de cadavre închise-ntr-un sicriu.
O Doamne, azi de-aicea, vezi, nimeni nu mai poate
spre cer măcar să-şi nalţe nici gândul cel mai mic!
Coboară-Te-n adâncul acesta Tu şi-i scoate,
fă totul doar Tu singur, ei nu mai pot nimic!
168
PAGINI ALE
ELE
VIL
OR
Reprezentări simbolice în paleolitic.

Arta rupestră
Autor: Andrei BALTAG, elev, clasa a XI-a
Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”, Piatra-Neamţ
În timpul Paleoliticului Superior,

cu puţin timp înainte de retragerea finală
a gheţurilor, de la finalul ultimei Ere
Glaciare (15 000–10 000 î. Hr.), o mare
parte a Europei era populată de mici cete
de vânători nomazi care prădau turmele
migratoare de reni, bovine, bizoni, cai,
mamuţi şi alte animale. Prăzile de
vânătoare le ofereau mâncare, haine şi
materie primă pentru unelte şi arme.
Aceşti vânători primitivi decorau pereţii
peşterilor cu mari picturi ale acestor
animale, dovedind astfel că erau foarte
importante pentru bunăstarea lor fizică.
Cele mai multe exemple de astfel de
picturi murale, care au supravieţuit
trecerii timpului, au fost descoperite în
Franţa şi Spania, dar picturi similare din
peşterile situate în Munţii Urali, indică faptul că o asemenea practică ar fi
fost mai răspândită decât s-a presupus.
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX), arta
rupestră este denumirea dată manifestărilor artistice (desen, pictură,
gravură sau sculpt-ură) de pe
pereţii peşterilor sau de pe
stânci. Cele mai vechi
manifestări de artă rupestră
datează din Paleoliticul
Superior şi constau în picturi
şi gravuri executate pe pereţii
cavernelor, în care sunt
reprezentate animale, scene
de vânătoare sau de luptă.
171
RDM NR. 11-12 / 2014
Aspecte stilistice
Încă de la descoperirea
primelor picturi, la sfârşitul
secolului al XIX-lea, acestea
au stârnit o adevărată
admiraţie pentru virtuo-
zitatea şi vivacitatea lor. Cele
mai simple figuri sunt doar
contururi schiţate, dar majo-
ritatea combină această
tehnică cu o umbrire sofisti-
cată şi „spălături de culoare”
(degradeu), care decorează
suprafaţa şi sugerează
diferite texturi de piele, corn
şi os. Volumul de culoare
este indicat de schimbări atent controlate în grosimea mişcărilor de
„penson” şi de schiţa uimitor de avansată, care transmite un considerabil
sentiment de mişcare şi viaţă.
Majoritatea animalelor au fost, la început, reprezentate ca figuri
individuale, fără a se urmări neapărat crearea unui fir narativ, iar ceea ce
par pentru observatorul modern a fi grupări complicate de figuri, în
realitate, sunt doar rezultatul a unui proces lung de adăugare.
Arta parietală paleolitică de pe teritoriul României

Peştera Cuciulat
A fost descoperită pe
28 iulie 1987, de un grup de
amatori ai Clubului de
Speologie „Emil Racoviţă”.
Este situată în cadrul unei
cariere de calcar. Cea mai
reprezentativă este figura
calului (colorat roşu-
cărămiziu, fără un contur).
Se disting şi alte imagini
precum: silueta unei feline
(picioarele din spate sunt
172
arcuite parcă pentru a executa un salt), o formă umană şi alte figuri cu

semnificaţie nedeterminată.3
Peştera Coliboaia
Picturile descoperite sunt realizate cu cărbune negru, reprezentând
un bizon, un cal, o felină (posibil), doi rinoceri şi capete de urs. Alături de
acestea, se observă şi anumite gravuri. După modul lor de realizare,
operele pot fi încadrate Aurignacianului sau Gravettianului (între 32 000-
22.000 î. Hr.). Sunt cele mai vechi urme de artă parietală din Europa de
Est, fiind confirmate de specialişti francezi (Jean Clottes).
Semnificaţia artei paleolitice. Interpretări

Lipsa clară a unui element
narativ în aceste picturi a
determinat dificultăţi de
interpretare. Omul este rareori
portretizat, iar reprezentările fără
echivoc de figuri umane care
interacţionează cu numeroase
figuri de animale sunt rare. Una
dintre puţinele excepţii de la
această regulă este o scenă din
peştera de la Lascaux, în sudul
Franţei, reprezentând un bizon
care împunge o figură masculină
în cădere. „Vrăjitorul” de la Les
Trois Frères, de asemenea în
sudul Franţei, este mult mai
caracteristic.
Deşi el este „îmbrăcat” în
pielea unui animal şi părea fi
implicat într-o urmărire sau un dans ritual, izolarea sa completă de către
orice altă pictură, lasă semnificaţia sa exactă oarecum neclară. De
asemenea, este interesant faptul că, în contrast cu evidenta migală
prezentă în portretizarea detaliată a animalelor, cele câteva reprezentări
umane sunt, de obicei, executate într-o manieră neglijentă şi schematizată.
3 Bitiri, Maria; Cârciumaru, Marin, 1980, Primele dovezi de cultură materială și arta
paleolitică în județul Sălaj, în "Acta Musei Porolissensis", vol. 4, p. 22.

173
RDM NR. 11-12 / 2014
Uneori, singurele
reprezentări ale omului sunt
acelea ale unor răniri spontane
sau uciderea animalelor. Acestea
au fost interpretate ca exerciţii de
magie, concepute pentru a
induce succesul într-o viitoare
vânătoare. În schimb, s-ar putea
la fel de uşor să fie comemorări
ale unor scene de vânătoare din trecut. Dar anumite caracteristici
sugerează că astfel de explicaţii simple nu spun întreaga poveste: în
primul rând, astfel de portrete sunt rare(în proporţie inversă cu cantitatea
de discuţii academice pe care le-au generat) şi, în al doilea rând, fiarele
care sunt rănite în pictură, aproape marea majoritate a speciilor
reprezentate pe pereţii peşterii nu au fost elemente importante în dieta
artiştilor de peşteră.
Depozitele contemporane
de locuire indică faptul că cea
mai consumată carne este cea de
ren, iar renii apar aproape la fel
de rar ca şi omul, printre
picturile descoperite. Un fapt
este clar: iniţiativa individuală
pare capitală, atât în executarea
figurilor animaliere cât şi în
înregistrarea activităţilor umane,
aparent izolate.
Orice indiciu de interacţiune socială este absent şi s-a presupus că
societatea ca atare a existat la un nivel relativ scăzut. Natura a oferit
impulsul pentru schimbare şi în arta neolitică, omul a apărut în cele din
urmă ca parte a unei comunităţi.4
4Painting, Western. Encyclopædia Britannica. Encyclopædia Britannica Ultimate
Reference Suite. Chicago, 2012.

174
Teorii
Teoria „artei pentru artă” (a doua jumătate a sec. al XIX-lea)
Edouard Lartet a emis această teorie. Credea că pentru omul
paleolitic vânătoarea era o activitate facilă, oferindu-i timp suficient şi
pentru alte activităţi. Astfel, picturile au rezultat din instinctul unei
anumite comunităţi sau în urma capriciului individual. Omul paleolitic, în
arta sa, se perfecţiona redând şi imitând, studia anumite părţi ale
corpului, exagera proporţiile (E. Piette, 1904). Omul paleolitic nu era
stăpânit de noţiuni religioase. Dacă credea în ceva, ar fi căutat să le
reprezinte sub forma unor simboluri şi, ulterior, să le transmită (G. de
Mortillet, 1898).
Teoria „magiei de vânătoare”
A apărut la finalul sec. al
XIX-lea, avându-l ca prim
reprezentant pe Salomon
Reinach (1903). Teoria se baza pe:
a) animalele pictate şi
gravate erau cele cu care s-au
hrănit populaţiile de vânători
paleolitici;
b) constatările făcute pe
populaţiile primitive actuale
(aborigenii australieni) duc la
ideea că vânătorul poseda
imaginea pe obiect a animalului
ce trebuie vânat;
c) desenele sunt plasate în locuri greu accesibile, interzise femeilor
şi copiilor, fapt ce determină că erau accesibile numai anumitor membri ai
comunităţii, după rigori bine cunoscute, impuse de o tradiţie.
În urma adoptării, completării şi popularizării teoriei de abatele H.
Breuil, s-a ajuns la ideea că omul „primitiv” nu mai era „bunul sălbatic”
trăind într-un veritabil Rai, ci o fiinţă încercând să supravieţuiască într-un
mediu ostil. Astfel, arta magică avea o funcţie utilitară, asemenea
sceptrului (simbolul puterii regale), cârjei (simbolul puterii papale),
statuilor ce materializează puterea zeilor etc. Arta ajuta la supravieţuire.
Scopurile acesteia conform lui Breuil erau împărţite astfel:„Singură,
execuţia desenului sau a sculpturii era importantă. Reprezentarea
175
RDM NR. 11-12 / 2014
animalului era un act care valora prin el însuşi. Ori de câte ori acest act
era realizat, rezultatul imediat şi material al cestui act, desenul, nu mai
avea nicio importanţă.” (Henri Beguoen, 1939, p. 211)5
Teoria totemismului
A fost dezvoltată de Emile Dürkheim, în 1925. Susţinea că
animalele figurate pe pereţii peşterilor erau totemuri ale comunităţilor
paleolitice. Totemul, prin definiţie, a fost creat pentru a fi venerat şi
respectat, el fiind un tabu. Societăţile totemice posedă exclusiv un singur
totem.
Totuşi, descoperirea săgeţilor şi rănilor pe corpurile animalelor
sugerează ideea profanării, în detrimentul venerării. Descoperirea mai
multor specii de animale la un loc în picturi contrazice, de asemenea,
singularitatea totemică.
Noi direcţii de interpretare

Mircea Eliade (1972), Weston La Barre (1972), John Halifax (1982)
susţin că unele picturi reprezintă şamanii şi spiritele lor tutelare. Întrucât
picturile se găsesc destul de departe de intrare, cercetătorii sunt de acord
în a considera grotele asemeni unor sanctuare.
Mai mult decât atât, multe dintre aceste peşteri erau nelocuibile.
Mircea Eliade consideră că ele ar putea fi interpretate ca reactualizarea
unei vânători primordiale. Riturile care le însoţeau erau realizate,
probabil, înaintea unei expediţii de vânătoare sau cu ocazia „iniţierii
adolescenţilor.”
5 Cârciumaru, Marin; Mărăgărit, Monica, 2002, Arta mobilieră și parietală paleolitică,
Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, p. 16.

176
J. Clottes şi D. Lewis-William (2001) cred că picturile şi gravurile nu

reprezintă animale reale, ci sunt viziuni ale artiştilor care le-au recreat pe
pereţi, cum fac încă şamanii din triburile de vânători-culegători din Africa
de Sud. E. Anati spune că peşterile decorate sunt suportul unei scrieri
universale.6
Figurile din peşteri exprimau o gândire religioasă coerentă, nefiind
vorba de o acumulare fortuită de figuri disparate. Este o artă specifică
pentru culturile de vânători, dar ideologia religioasă pe care o
impregnează este şamanică.
Repartiţia speciilor animale scot în evidenţă o logică, alta decât cea
culinară. Unele au fost favorizate, altele au fost neglijate în funcţie de
criteriile culturale. Unele asocieri revin prea des pentru a fi
întâmplătoare(Laming-Emperaire) Concepţia evoluţiei liniare a artei,
de la simplu la complex nu este valabilă în cazul artei paleolitice
(Chauvet).
Bibliografie:
Bitiri, Maria; Cârciumaru, Marin, Primele dovezi de cultură materială şi arta
paleolitică în judeţul Sălaj, în „Acta Musei Porolissensis”, vol. 4, 1980, pp. 17-30.
Cârciumaru, Marin; Mărăgărit, Monica, Arta mobilieră şi parietală paleolitică,
Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2002.
Childe, Vere Gordon, Făurirea Civilizaţiei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1966.
Eliade, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1999.
Laszlo, Attila, De la prima familie la primele state. Prelegeri de preistorie
generală, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2005. 1983.
Encyclopædia Britannica Ultimate Reference Suite, 2012, Chicago
6Idem, p. 22.
177
RDM NR. 11-12 / 2014
Desenul –
O FEREASTRĂ SPRE LUME
Autor: Ilinca BORTIŞCĂ, elevă, clasa a X-a,

Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”, Piatra-Neamţ
Nu îmi amintesc când am început să desenez. Tot ce îmi amintesc

este că desenam. Poate că totul a început doar ca o obsesie, o dorinţă
neînţeleasă nici măcar de mine de a reprezenta frumosul. Petreceam ore
întregi desenând, încercam să reprezint orice mi se părea frumos,
deosebit, însă niciodată nu reuşeam. Aceleaşi mâzgălituri neîndemânatice
pe care, adesea, le aruncam, dar pe care le făceam continuu, spre
exasperarea părinţilor mei care nu ştiau ce să mai facă. Zeci de foi şi
creioane colorate împrăştiate pe birou, tempera, pensule, radiere,
ascuţitori, carioci şi... eu. Cred că aşa a început totul.
178
Desenul, pentru mine, a însemnat mai ales un refugiu. Nefiind o

persoană foarte sociabilă, nu aveam prea mulţi prieteni, astfel că preferam
să îmi petrec pauzele de la şcoală desenând. Întotdeauna am fost o fire
introvertită, chiar timidă, iar simplul fapt de a intra în vorbă cu cineva
sau, mai ales, de a mă exprima liber era pentru mine o provocare. Adesea,
mă simţeam singură, iar desenul era ca o portiţă care îmi permitea să mă
exprim aşa cum eram fără să fie nevoie de cuvinte măcar. La început,
desenam doar pentru a pierde timpul, ca apoi să devină pură pasiune.
Prin desen, am învăţat să profit de singurătate şi să accept că a fi diferit nu
e un lucru rău. Cu timpul, am reuşit să mă înţeleg mai bine şi chiar să îmi
fac prieteni prin intermediul hobby-ului meu.
Prin desen, mă apropii mai mult de mine însămi şi mă pot exprima
aşa cum sunt, fără a-mi fi teamă de prejudecăţi sau critici. Fiecare foaie pe
care o desenez este ca un mic univers pe care îl creez prin simpla trasare a
unor linii cu un creion, ca o lume clădită pe baza emoţiilor şi, mai ales, a
creativităţii. Desenul nu respectă reguli, nu are limite, singura mărginire
fiind imaginaţia propriei persoane. Fiecare portret pe care îl schiţez are în
spate emoţiile mele şi, mai ales, o stare, un sentiment predominant în
momentul în care îl desenam; totodată, consider că fiecare personaj pe
care îl desenez are în spate o poveste a lui sau a mea. Fiecare portret este
legat de o întâmplare pe care am trăit-o sau de o amintire, astfel că fiecare
reprezintă o ipostază a personalităţii mele.
179
RDM NR. 11-12 / 2014
Nu am considerat niciodată că am talent la desen, ci am luat totul

drept un exerciţiu repetat la nesfârşit, care mi-a permis să îmi
îmbunătăţesc şi să îmi dezvolt abilităţile. De altfel, au fost multe clipe în
care aş fi fost tentată să renunţ şi chiar am făcut-o la un moment dat, fiind
dezamăgită de propriile mâzgălituri,
însă nu am putut rezista prea mult
departe de creioane şi hârtie. Simţeam
tot timpul nevoia de a desena, iar apoi
am înţeles ca sunt dependentă de
această activitate.
În consecinţă, consider că
desenul este o parte din mine, ca o
piesa de puzzle care îmi întregeşte
existenţa, dând sens imaginii de
ansamblu a propriei persoane. Este
unul din nenumăratele lucruri care
îmi completează viaţa, într-un anumit
fel, însă fără de care consider că nu aş
mai putea fi eu.
180
Pasiunea mea, fotografia…
Autor:Ecaterina DOMINTE, elevă, clasa a IX-a,

Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Piatra-Neamţ
Încă de mică, iubeam natura,

animalele şi oamenii. Iubeam să mă
plimb şi să iau cu mine cât mai multe
suveniruri, care mai de care mai
ciudate.
Voiam să am amintiri de peste
tot. Din grădinile botanice luam plante
căzute (un bob de cafea, un con de
brad, o frunză de trandafir); de la mare,
nu luam, ca majoritatea lumii, scoici;
luam alge (pe care le puneam într-o
sticlă şi care, peste câteva zile, emanau
un „parfum” insuportabil); de prin
pădure luam crengi sau pietricele pe
care, mai devreme sau mai târziu, le
pierdeam.
După ce am mai crescut, am descoperit că acea „cutie neagră cu
butoane” căreia i se aprindea un „beculeţ alb” putea să adune o mulţime
de amintiri, fără să le pierd sau să înceapă să emane un parfum neplăcut.
Acea cutie captura amintirile sub formă de… „desene în care apăream şi
eu”. Nu ştiam exact cum reuşeşte să facă asta, însă eram foarte încântată.
Am constatat, mai târziu, că acea „cutie cu butoane” se numea
aparat foto şi că „desenele” pe care le făcea sunt numite fotografii.
Timpul a trecut şi, pe la vârsta de 11 ani, am primit primul meu
telefon cu cameră foto. Eram atât de încântată, încât fotografiam orice;
memoria telefonului meu era mereu plină.
Timp de 3 ani, am tot făcut fotografii, atât cu telefonul, cât şi cu
aparatele foto pe care le „împrumutam” de la părinţi (fără voia lor).
În urmă cu un an, am primit primul meu aparat foto profesional,
un Canon 1000D. De atunci, totul a devenit mai serios în ceea ce priveşte
hobby-ul meu. Am început să citesc despre această artă, să ies în natură şi
să-mi procur „suvenirurile” sub formă de fotografii.
181
RDM NR. 11-12 / 2014
Pentru mine, acest mod de a păstra amintirile este absolut fantastic.

Mulţi, probabil, consideră acest hobby plictisitor, însă, nu este deloc aşa.
În cele ce urmează, aş dori să împart cu toţi cititorii câteva dintre
fotografiile făcute de mine, care m-au determinat să nu renunţ la această
pasiune.
Arici
Casa părăsită
Curcubeu
Focul
182
Furnica
Lacul Izvorul Muntelui şi Masivul

Ceahlău
Peisaj de toamnă
Peisaj
Lacul Izvorul Muntelui
183
RDM NR. 11-12 / 2014
Peisaj
Peisaj: Lacul Izvorul Muntelui
Toamna
satul Chiriseni, com. Hangu, jud. Neamţ)
184
Întâlnire
Autor:Ana ŢIFUI, elevă, clasa a IX-a,
Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Piatra-Neamţ
Sunt două emisfere,

Străine, reci şi grele,
Nu se cunosc, dar se ating
Nu se urăsc, dar se resping.
Sunt singure în nesfârșitul spațiu,
Una-i din lună, iar alta, din alt astru,
Se privesc prin fiori reci de gheață,
Ele nu știu, însă reciproc își dau viaţă.
Una e pură și seamănă zăpadă,
Cealaltă-i dură, dar nu-și caută pradă.
Uneori, norii se-așează între ele,
Nu se mai văd, dar sufletul asta le cere.
De când se știu nu și-au vorbit,

Au stat, au tăcut și s-au privit.
Ar fi voit să strige, să se asculte,
Ceva le impunea mereu doar să se uite!
185
RDM NR. 11-12 / 2014
Câteodată, întunericul le cuprinde,

Ar vrea să râdă, nu prin priviri să urle,
Însă ceva le-oprește, le întoarce,
Nu le lasă nici măcar să-ncerce.
Și, triste, stau și se tot gândesc,

Își spun: „Ce frumos ar fi să-i zâmbesc!”
Și tot încearcă, iar în final zâmbesc,
Și, brusc, își dau seama că se iubesc.
186
Repere Didactice Moderne – ISSN 2344 – 696X
www.reperedidacticemoderne.com
Nr. 11-12 / Noiembrie-Decembrie 2014
EDITURA
editura@mecatrin.ro
Tel.: 0727 535 298

Repere Did Moderne PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Repere Did Moderne PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Nr.

11-12 Noiembrie-Decembrie 2014

Doritorii pot trimite materiale spre publicare în condiţiile specificate

Autorii îşi asumă responsabilitatea pentru afirmaţiile cuprinse în lucrările lor.

Coperta: Bianca OSNAGA

Pe 10 ianuarie 2015, revista Repere didactice moderne a împlinit un

Prof. dr. CARMEN ŢUGUI,

Paştele în grădiniţa noastră

MODELE DE SERBĂRI REALIZATE

Eveniment central în istoria mântuirii, Învierea Domnului ocupă un

Răsfoind Biblia, povestim copiilor „Întâmplarea din Duminica

Înainte de Paşti, putem vizita o biserică. Dacă putem vizita mai

Pregătirile comune pentru sărbători ne dau posibilităţi variate de

În jurul sărbătorilor, invităm şi părinţii, care vin cu mare bucurie şi

În funcţie de dezvoltarea individuală şi de vârsta fiecărui copil, mai

Cu mai multe ocazii, vorbim despre Simbolurile Pascale; ouăle,

Flăcăii se duc împreună la

Interdisciplinaritatea în lecţiile de matematică

Autor:Prof. înv. primar Gina DUMITRACHE,

În mod tradiţional, conţinutul

Interdisciplinaritatea între matematică şi ştiinţele naturii se

este posibilă cunoaşterea multiplelor şi variatelor interdependenţe dintre

a) pericolul de generalizare prea mare a conţinuturilor şi de a nu se

moderne active, fie sub formă de experimente, memorizări, cântece,

Autor: Prof. Maria Margareta STOIAN

În evoluţia psihică a copiilor

Operaţiile de clasificare, seriere, structurile spaţio-temporale pot

manipulatorii. La această vârstă, un rol deosebit în dezvoltarea gândirii îl

Pentru constatarea nivelului de dezvoltare a gândirii preşcolarului

Modalitatea de comparare a celor două traiectorii este interesantă;

Copilul de vârstă preşcolară rămâne deficitar în ceea ce priveşte

Prin întrebările 3 şi 4 s-a creat o situaţie problematică, conflictuală,

Studiu privind integrarea problematicii

În documentele ONU, UNESCO

Chintesenţa acestei viziuni,

Integrarea presupune trecerea, transferul unei persoane dintr-un

Raţiunea acestei nuanţări

Evoluţia politicii de integrare

Rezoluţia ONU din 1982 conţine următoarea frază semnificativă:

Situaţia excluderii unor copii cu deficienţe din reglementările

Demers didactic interdisciplinar:

Principalul obiectiv al programei

În acest sens, se promovează

Transferul cunoştinţelor şi a competenţelor dobândite este conceptul-

Reprezentaţi cu ajutorul unor diagrame adecvate situaţia

Fişa 3 (stil kinestezic)

Interdisciplinaritatea este văzută, astfel, ca o modalitate de exersare

Rolul teoriei inteligenţelor multiple

Autor:Prof. Teodora-Aurelia, POPESCU

Societatea actuală cere sistemului de

Această ultimă idee este

În urmă cu trei ani, dădeam elevilor, ca temă pe un semestru,

Édouard Lucas (1842-1891)

We have seen in earlier pages that there

O altă elevă m-a surprins cu un articol intitulat Numere prietene.

Pe plan uman, asta ar însemna ca cealaltă persoană să împartă cu

Lui Pitagora i se atribuie găsirea primelor „numere prietene”. În

Strategii de dezvoltare a turismului cultural-

Turismul, ca activitate economică şi

Turismul cultural-religios interferează armonios cu aproape toate

 Integrarea în marketingul naţional şi internaţional;

Cap. 2. Direcţii de dezvoltare a turismului cultural-religios

 utilizarea a doi însoţitori de grup, specialistul în turism, dar şi