Revista Suflet de Dascal Nr. 1 Din 2010

Asociaţia „Ştiinţă şi Educaţie – Ovid Densusianu”Haţeg
SUFLET DE
DASCĂL
Publicaţie lunară pentru cadre didactice

Nr. 1 / 2010
ISSN 2067 – 7502

Editura Asociaţia „Ştiinţă şi Educaţie -Ovid Densusianu”Haţeg
COLEGIUL DIRECTOR:
Prof. Marta Mate ,inspector şcolar pentru management, I.S.J. Hunedoara
Prof. Diana Cristina Dăbucean , preşedinte Asociaţia “Ştiinţă şi Educaţie – Ovid
Densusianu” Haţeg
Prof. Luminiţa Pantya, Şcoala Generală “Ovid Densusianu” Haţeg
Inst. Ramona Mariş, Şcoala Generală “Ovid Densusianu” Haţeg
REDACŢIA :
*Coordonator şi redactor şef : Prof . Diana Cristina Dăbucean
*Editor : Prof. Luminiţa Pantya
* Redactori :
Prof. Ionela Iacob
Prof. Claudia Dumitrescu
* Tehnoredactor: Prof. Diana Cristina Dăbucean
* Corector: Prof. Luminiţa Pantya
COPERTA:
Prof. Diana Cristina Dăbucean
Responsabilitatea asupra conţinutului textelor revine autorilor,

conform legii. Autorii pot avea şi alte opinii decât ale redacţiei.
Manuscrisele primite la redacţie nu se înapoiază.
3
Asociaţia” Ştiinţă şi Educaţie- Ovid Densusianu” Haţeg
Str. Piaţa Unirii Nr. 1 Haţeg Jud. Hunedoara
Tel./Fax. 0254/770303
Proiecte educaţionale
Dăbucean Cristina Diana: Modalităţi de cunoaştere a poluării unui râu...............................5
Gurică Eleonora: Primii paşi spre o educaţie trainică……………………...................……6
Sas Petronela Daciana: Parteneriat educativ dascăl – elev………………………..............7
Ştefoni Ana: Proiect educaţional……..............……………………………………………10
Gurică Eleonora: Forme de realizare a educaţiei ecologice………………….....................12
Comunicare metodico-ştiinţifică
Gehan Carmen: Activizarea – factor important în însuşirea noţiunilor matematice..........14
Ştefoni Ana: Rolul serbării şcolare în dezvoltarea personalităţii şcolarului mic................16
Stan Mariana: Jocul didactic şi stimularea creativităţii.......................................................17
Iacob Ionela: Impactul şi efectele televizorului şi internetului asupa elevilor....................19
Tradiţii şi obiceiuri
Sas Petronela Daciana: Luna martie - obiceiuri şi mărţişoare……….................…...……21
Coţolan Camelia Manuela: Obiceiuri practicate în Ţara Haţegului……………...............23
Iovănesc Edidia: Legenda mărţişorului…………………………………………..............24
Creaţii literare
Gurică Eleonora: Povestea unui dascăl………………………………......……………...25
Mariş Ramona: Niciodată.................................................................................................26
Stan Mariana: Iarna…………………………………………………………...........……27
Ştefoni Ana: Celor mai mici şcolari…………………………………...................……...28
Ştefoni Ana: Îndemn………………………………………………............................….29
Ştefoni Ana: Suflet de dascăl………………………………………………....................30
Management şcolar
Gehan Carmen: Studiu de caz……………………………………….......................….. 31
Dăbucean Cristina Diana: Absenteismul – studiu de caz…………………………….....33
Sas Petronela Daciana: Integrarea socială a elevilor din clasa a III-a – studiu de caz….34
3
Din activitatea didactică
Sas Petronela Daciana: Tratarea pedagogică a problemelor de comportament…….......36
Vasiu Liliana: Implicarea motivaţiei în învăţare…………………………………….....39
Gurică Eleonora: Ce înseamnă să fii învăţător la clasa I…………………….......…......40
Coţolan Camelia : Dascăl.................................................................................................41
Sas Petronela Daciana: Excursia- cunoaştere în cadrul lecţiilor………………………..42
Iovănesc Edidia: De vorbă cu părinţii………………………………....………………..43
Vasiu Liliana: Comunicarea profesor-elev……………………………………………..44
Gurică Eleonora: Modalităţi de educare ecologică a micilor şcolari…………………...45
Vasiu Liliana : Internetul………………………………………………………………..47
Coţolan Camelia Manuela: Familia contemporană……………………………………..48
Gurică Eleonora: Internetul , dascăl fără suflet…………………………………………49
Gehan Carmen: Matematica – ştiinţă şi poezie…………………………………………50
Stan Mariana: A fi dascăl.................................................................................................52
În sprijinul perfecţionării
Gurică Eleonoar: Ocrotirea naturii – o nouă disciplină?...................................................53
Mariş Ramona: Dezvoltarea creativităţii în cadrul orelor de limba şi literatura română..54
Mariş Eugen: Modernitate în învăţământul rural....……………………………………..56
Vasiu Liliana: Conceptul de educaţie tehnologică şi specificul său…………………….58
Gehan Carmen: Creativitate în procesul de învăţământ…………………………….......59
Coţolan Camelia: Jocul-verigă a învăţării………………………………………….........60
Gehan Carmen: Învăţământul centrat pe elev…………………………………………...62
Stan Mariana: Rolul şi importanţa activităţilor extracurriculare………………..............64
Ştefoni Ana: Jocul didactic………………………………………...................................67
Vasiu Sanda:Violenţa în familie.......................................................................................68
Stan Mariana:În şcoală nu e loc pentru discriminare........................................................70
PROIECTE EDUCAŢIONALE
MODALITĂŢI DE CUNOAŞTERE A POLUĂRII UNUI RÂU
Prof. Dăbucean Cristina Diana
Şc. Gen.”Ovid Densusianu” Haţeg
Astăzi este unanim recunoscut pericolul pe care–l reprezintă poluarea pentru omenire. Efortul
deosebit pe care–l fac oamenii de ştiinţă, guvernele şi unele organisme internaţionale , atestă grija omului
pentru mediul său de viaţă. Dar nu se poate concepe o luptă eficientă pentru păstrarea actualelor condiţii de
pe Pământ, fără o participare conştientă a întregii populaţii de pe Glob. Lămurirea maselor, educarea şi
convingerea lor se face în primul rând în şcoală. E adevărat că trăim într-o lume în care există poluare, război,
boală, moarte, dar există şi flori, copii, speranţă, dragoste. În perioada octombrie 2008- noiembrie 2008 elevii
clasei a V-a B din unitate au fost implicaţi în activităţi de conştientizare şi responsabilizare socială, pe tema
poluării apei – factor principal al existenţei vieţii, în cadrul proiectului „Elevii – ambasadori curaţi împotriva
murdăririi apelor”, proiect iniţiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi C.J.A.P.P Hunedoara.Scopul
proiectului fiind schimbarea atitudinii faţă de mediu (cu accent pe ape) şi a mentalităţilor, deoarece odată
distrus, e foarte greu sau poate imposibil a fi readus la faza iniţială.În cadrul acestui proiect s-au derulat
următoarele activităţi:
1.„Alegerea echipei ”- Scopul : sensibilizarea elevilor şi atragerea lor în vederea derulării
Proiectului “ELEVII – AMBASADORI CURAŢI ÎMPOTRIVA MURDĂRIRII APELOR”. Coordonatorii
proiectului au prezentat cu ajutorul video - proiectorului şi calculatorului obiectivele şi scopul proiectului. A
urmat apoi un film legat de efectele poluării apelor. Dezbaterile ce au urmat ne-au permis să identificăm
elevii pasionaţi de biologie şi geografie, dornici să ne sprijine în derularea proiectului la nivelul unităţii.
2. „Stabilirea responsabilităţilor în cadrul grupului”- Scopul: eficientizarea activităţii şi evitarea
accidentelor ce pot apărea în timpul derulării proiectului. În această etapă au fost împărţite sarcinile în cadrul
grupului, s-au stabilit regulile grupului.
3.„Identificarea surselor de poluare a RÂULUI GALBENA” -Scopul: implicarea elevilor în
acţiuni de igienizare a mediului. S-au fost identificate sursele de poluare ale RÂULUI GALBENA, s-au
colectat probe de apă şi s-a igienizat zona.
4.“Analiza probelor colectate”- Scopul: Studiul proprietăţiilor fizice a probelor de apă recoltate din
râul Galbena,activitate desfăşurate în laboratorul de fizică-chimie din unitate. Cu ajutorul trusei de ecologie
probele de apă colectate au fost analizate şi comparate cu probele de apă potabilă. Elevii au anlizat pH-ul
probelor de apă, culoarea şi mirosul.S-au înregistrat datele în fişe de observare.
5.”Mediatizarea proiectului”-Scopul: Schimbarea atitudinii elevilor unităţii faţă de mediu .
Prezentarea unui PowerPoint cu activităţile derulate în cadrul proiectului şi cu rezultatele obţinute în urma
analizei probelor de apă colectate din râul Galbena. Crearea cutiei „PROTECŢIEI MEDIULUI” în care elevii
unităţii au introdus diferite mesaje în urma prezentării activităţilor şi a rezultatelor proiectului. Realizarea
unei expoziţii cu lucrări ale elevilor legate de protecţia mediului.S-a editat o broşură a mediului.Activităţile
extraclasă pe care le-am realizat cu elevii au fost orientate şi spre o abordare ecologică aplicativă care să
conducă, printre altele, la “stimularea motivaţiei pentru protecţia mediului şi valorificarea acesteia în
formarea unor convingeri şi comportamente adecvate, de ocrotire şi protecţie a mediului înconjurător”.Faptul
că, în calitate de profesori, organizăm acţiuni diverse cu participarea elevilor nu este suficient. Realizarea,
într-adevăr importantă, ar fi să oferim elevilor posibilitatea de a învăţa cum se organizează astfel de acţiuni.
Abia atunci reuşita educaţiei ecologice ar fi deplină, iar noi nu am avea de ce să ne temem pentru viitor.
PRIMII PAŞI SPRE O EDUCAŢIE TRAINICĂ

Institutor Gurică Eleonora
Şc. Gen. “Ovid Densusianu” Haţeg
Pentru ca elevii să primească o educaţie trainică ei trebuie să cunoască şi să simtă respectul ca

sentiment profund şi stabil.
O componentă importantă a acestuia o reprezintă respectul faţă de mediul în care trăim. Pornind de
la proverbul “Un gram de practică face cât o tonă de teorie” am înfiinţat cu elevii mei “Colţul viu” în clasă,
colţ unde se află plante şi mici animăluţe pe care trebuie să le iubim, să le ingrijim şi să le observăm în
evoluţia lor.
Un bun prieten al elevilor mei a fost Norel, un norişor vesel care le povestea şi le explica multe
lucruri. Norel le-a aratat multe albume, atlase, le-a explicat multe din secretele naturii, încercand de fiecare
dată să-i determine să iubească natura.
Copiii l-au desenat pe Norel şi l-au dus la ei acasă pentru a fi mai aproape de camera şi de familia lor.
Dar Norel nu este mereu vesel. Când este trist el le arată copiilor indiferenţa oamenilor faţă de natură,
şi contribuţia acestora la poluarea mediului.
Când este fericit el le arată acţiunile oamenilor în armonie cu natura. Într-o drumeţie facută în
împrejurimile oraşului Haţeg, prin pădurea Silvaşului, am descoperit împreună cu copiii diverse soiuri de
plante, am observat comportamentul unor gâze, am analizat diverse fenomene ale naturii. Dar Norel tare s-a
întristat când printre copaci am descoperit resturi menajere, scoarţa copacilor scrijelită în diverse desene, sau
ramuri de copaci rupte cu cruzime. Copiii au descoperit în direct cauzele poluării mediului. Ei ştiu că
ambalajele de plastic sau de metal nu sunt autodegradabile şi că fac rău mediului, deci nu este bine să le
aruncăm în mijlocul naturii, ci în locuri special amenajate.
Astfel elevii trebuie să înţeleagă că respectul faţă de sine trebuie să înceapă cu respectul faţă de
mediul înconjurator.Trebuie să iubim natura aşa cum ne iubim între noi pentru o viaţă mai bună şi mai
frumoasă.
PARTENERIATUL EDUCATIV DASCĂL - ELEV

Institutor Sas Petronela Daciana
,,A-ţi învăţa copiii să facă binele, înseamnă a le lăsa moştenirea cea mai preţioasă”.
Reforma învăţământului aduce o schimbare semnificativă în ceea ce priveşte relaţia învăţătorului cu
ceilalţi factori implicaţi în educarea elevului, îndeosebi cu familia. Poziţia familiei este aceea de partener într-
un proces de dezvoltare ,de conturare a drumului şi rolului social pe care îl va alege copilul .
Familia are dreptul de a se implica în alegerea ofertei educaţionale, a carierei de mai târziu, dar şi
obligaţia de a urmări şi sprijini eforturile copilului şi ale şcolii. Expresia parteneriat cu familia nu înseamnă
doar o altă denumire a unei relaţii mai vechi în care familia era informată periodic, ori la cerere, asupra
evoluţiei copilului în activitatea şcolară. Este vorba de o schimbare de statut a familiei în raport cu şcoala.
Familiei îi revin acum mai multe drepturi, dar şi sarcini sporite . Schimbările în plan socio-economic exprimă
necesitatea reală a colaborării între şcoală şi familie atât în rezolvarea unor sarcini de susţinere materială,
precum şi în cooperarea în alegerea programelor de instruire şi educare (curriculum la decizia şcolii), pentru
cunoaşterea personalităţii copiilor, pentru orientarea şcolară şi profesională.
Parteneriatul cu familia înseamnă şi o reconsiderare a atitudinii învăţătorului faţă de aceasta.
Îndatoririle învăţătorului faţă de familie sunt: mai multă transparenţă, acceptarea observaţiilor pertinente şi
promovarea sugestiilor privind obiectivele şi priorităţile educaţionale, informarea corectă şi operativă.
Familia are cea mai mare influenţă asupra copilului, iar trăirile afective reprezintă suportul absolut necesar
susţinerii efortului de învăţare. Rolul părinţilor faţă de copilul devenit elev se schimbă. Părinţii au nevoie de
instruire în ceea ce priveşte modul de urmărire al îndeplinirii sarcinilor şcolare şi controlul conduitei
copilului.
Sunt părinţi care intervin în activitatea de învăţare a copilului în mod necorespunzător, fie având
tendinţa de a se substitui copilului în efectuarea unor teme, prin alte metode decât cele indicate, fie
manifestând exigenţe nerealiste faţă de acesta. Activitatea de îndrumare a părinţilor de către învăţător este
evident necesară. Unitatea de opinii dintre cele două instituţii – şcoală, familie – trebuie realizată doar în
strânsă colaborare. Sunt părinţi care îşi propun să ajute şcoala, cu condiţia ca ei să cunoască obiectivele
educaţionale. Pe aceştia trebuie să-i informăm, descriindu-le tipurile de comportamente realizabile, explicarea
modalităţii de acţiune, pentru ca metodele de influenţare să nu fie în contradicţie cu cerinţele pedagogice.
Alţi părinţi nu manifestă interesul necesar faţă de evoluţia copilului şi, ca atare lasă şcolii toată grija. Prin
metode pedagogice pot fi atraşi alături de şcoală, determinându-i să adere la ideea de colaborare activă.
Părinţii sunt cei care trebuie să înveţe de la educatorul copilului pentru a cunoaşte direcţia şi ritmul la care
trebuie să se alinieze. Schimbul de idei este profitabil atât pentru şcoală cât şi pentru elev şi părinţii săi. În
lectoratul ,,Şcoala părinţilor” am urmărit ca aceştia:
 Să cunoască specificul activităţii şcolii, obiectele de studiu, orarul, tipul de manuale şi rechizite, alte
materiale necesare elevului/clasei;
 Să cunoască în mod curent rezultatele şcolare ale elevului;
 Să cunoască schimbările survenite în evoluţia copilului, înregistrate sistematic de către învăţător;
 Să li se creeze condiţiile pentru a-şi exprima nemulţumirile, părerile, îngrijorările;
 Să li se creeze condiţii pentru a-şi cunoaşte învăţătorul şi învăţătorul să-i cunoască pe părinţi;
 Părinţii să se cunoască între ei, să acţioneze în spirit de echipă pe frontul educaţional.
Familia - şcoala de acasă a elevilor

În vederea cultivării capacităţilor elevilor şi a pregătirii lor pentru o reuşită integrare în societate între
învăţător şi elevi trebuie să existe o unitate de păreri şi de acţiune. Toate acţiunile şi măsurile întreprinse de
şcoală cu părinţii elevilor au urmărit realizarea educaţiei cu respectarea deplină a drepturilor copilului.
Alături de cerinţele de ordin instructiv, formarea trăsăturilor moral-civice reprezintă una dintre sarcinile de
bază pe care trebuie să o realizăm. Climatul de muncă intelectuală instituit în şcoală, trebuie să se regăsească
şi la nivel de familie, pentru a nu se da impresia elevilor, că învăţătura este echivalentul şcolii. Învăţătura este
echivalentul muncii elevului.
Colaborarea dintre învăţător şi toţi părinţii elevilor e bună, în special cu cei ai căror copii, întâmpină
dificultăţi în diverse planuri. În stabilirea obiectivelor comune ale colaborării, am ţinut seama de condiţiile
concrete ale colectivului de elevi şi de particularităţile de vârstă şi individuale ale elevilor. Colaborarea şcolii
cu familia trebuie să asigure unitatea influenţelor educative asupra elevilor, precum şi o continuitate ,în ceea
ce priveşte evoluţia de la o etapă la alta, a clasei şi a fiecărui elev în parte.
Temele abordate au vizat:
 Dezvoltarea la copii a interesului pentru învăţătură;
 Respectarea regimului zilnic de activitate şi odihnă a elevilor;
 Cunoaşterea anturajului copiilor;
 Îndrumarea şi verificarea lecturii elevilor de către părinţi, alegerea programelor TV;
 Pregătirea psihologică a copiilor în vederea integrării lor în ciclul gimnazial.
Întâlnirile cu părinţii elevilor au avut de obicei un caracter concret şi eficient asupra activităţii
reciproce. În primii ani de şcoală, noi contribuim hotărâtor la luarea startului în viaţa socială. Pentru aceasta
trebuie să ne cunoaştem cât mai bine elevii, colectivul, să le urmărim evoluţia, reflectând asupra viitorului
lor, apelând în permanenţă la sprijinul familiei. Numai aşa vom reuşi să asigurăm condiţii pentru un start bun
în viaţa şcolară.
Parteneriatul dascăl-elev
Literatura de specialitate relevă că, relaţia care se stabileşte între elev şi dascălul său este una de
interdependenţă, procesul însuşi de predare-învăţare având loc prin interacţiune, inter relaţie, inter cunoaştere.
Elevul trebuie privit ca evaluator şi partener, în felul acesta reuşindu-se stabilirea unei adevărate
relaţii de parteneriat între cei doi factori ai educaţiei, desigur dacă acest lucru se doreşte cu adevărat de către
educator.
În relaţiile cu elevii trebuie respectate nişte reguli:
 să fim prietenoşi indiferent de starea afectivă a elevului;
 să-i ascultăm cu răbdare în problemele ce-i frământă;
 să adresăm întrebări binevoitoare pentru a-l face pe elev să se deschidă;
 să nu-l contrazicem, să nu adopte o atitudine de opoziţie;
 să folosească în discuţii un vocabular adecvat înţelegerii elevului;
 să le furnizăm informaţii pentru prevenirea actelor de indisciplină, precum şi alegerea unui model
comportamental.
Relaţia de parteneriat se face simţită în toate disciplinele de învăţământ, dar şi în activităţile
extracurriculare, ţinându-se cont de specificul fiecărei activităţi în parte. Elevul este partenerul nostru în
fiecare oră. Între metode, cele mai adecvate sunt dialogul între noi şi elevi, adică relaţia în care clasa devine
partenerul nostru, înlocuind acţiunea unilaterală întemeiată pe relaţia autoritate-dependenţă şi jocul, pentru că
aşa cum spune Blaga, ,,copilul râde: înţelepciunea şi iubirea lui e jocul”.
Bibliografie:
Stănciulescu, E., Sociologia educaţiei familiale, 2003, Ed. Polirom, Iaşi;
Sterm, H.H., Educaţia părinţilor în lume, 1972, Institutul pentru Educaţie al UNESCO, E.D.P., Bucureşti;
Vrasmas, E., Educaţia şi consilierea părinţilor, 2004, Ed. Aramis, Bucureşti;
PROIECT EDUCAŢIONAL
Prof. înv. primar Ştefoni Ana
Ca în toate domeniile de activitate, în educaţie importanţa managementului de proiect, în sensul

de concept modern, a fost conştientizată abia după anul 1990, iar calificarea în domeniu al celor implicaţi în
activităţi specifice a devenit o necesitate indiscutabilă.
Proiectele şcolare educaţionale sunt rezultatul firesc al schimbărilor care au intervenit în viaţa
organizaţiilor şcolare ca urmare a implementării procesului democratizării şi reformării sistemului naţional de
învăţământ preuniversitar de stat. În ultimii ani orientarea educaţiei a evoluat sub influenţa schimbărilor
sociale, economice şi politice fundamentale de la simpla achiziţie de cunoştinţe şi formarea unor deprinderi
practice la dezvoltarea atitudinilor şi competenţelor sociale şi profesionale care permit individului să se
dezvolte ca o persoană creativă, adaptativă şi deci cu şanse mari de integrare socială.
Proiectul este o investitie de resurse pe o perioada determinată, având ca scop realizarea unui obiectiv
sau unui set de obiective precise. În alţi termeni, un proiect este o idee de îmbunatăţire a unei stări de lucruri.
Proiectul pe care o şcoală îl implementează reprezintă un set de activităţi care:
• oferă o soluţie pertinentă la o problemă identificată;

• se desfăşoară într-un anumit interval de timp;
• foloseşte resurse materiale, financiare şi umane;
• produce rezultate măsurabile.
Echipa care elaborează proiectul trebuie să asigure echilibrul între rigoare şi creativitate,
răspunzând unor întrebări ce decurg din formularul standard care trebuie respectat:
• care sunt caracteristicile şcolii şi ale partenerilor săi?

• ce opţiuni va face şcoala în cadrul proiectului?
• care vor fi obiectivele de realizat?
• ce activităţi vor fi derulate pentru atingerea obiectivelor?
• ce grupuri ţintă vor fi selectate?
• care vor fi partenerii şcolii?
• ce rezultate vor fi obţinute?
• care vor fi beneficiarii proiectului?
• cum se va face evaluarea?
• ce impact va avea proiectul?
• cum va fi asigurată durabilitatea?
• cum va fi promovat proiectul?
• ce va cuprinde planul de acţiune?
• cum va fi valorificată “resursa timp”?
• ce buget va fi necesar şi cum va fi alcătuit?
Un proiect de succes trebuie să fie:
• inovator, prin elementele inedite pe care le conţine;

• coerent, prin legătura logică între toate elementele / componente sale;
• fezabil, prin realismul activităţilor şi termenelor pe care le prevede;
• relevant, prin semnificaţia problemelor pe care doreşte să le soluţioneze;
• curajos, prin obiectivele pe care vrea să le atingă;
• clar, logic, riguros prin felul în care explică ceea ce propune.
În acest context, membrii echipei de proiect a şcolii trebuie să valorifice întreaga experienţă de care
dispun în domeniul proiectelor şi să se orienteze către dezvoltarea lor permanentă în acest domeniu.
FORME DE REALIZARE A EDUCAŢIEI ECOLOGICE

Vom avea grijă ca atunci când avem diverse ocazii, să le amintim copiilor câte ceva despre oraşul
nostru, care deşi nu este un oraş foarte bogat din punct de vedere economico-financiar, are în schimb alt fel
de bogaţii.
Locul în care este situat, din punct de vedere geografic, e zona de podiş, dar are în apropiere un râu
de mari proporţii (Râul Mare). De asemeni, oraşul este înconjurat de dealuri acoperite de păduri tinere şi
dese.
Toate aceste lucruri îi vor face să fie interesaţi din ce cauze s-au produs inundaţii, vor învăţa ce
trebuie să facă în caz de pericol, cum să dea o mână de ajutor celor în nevoi.Vom aminti elevilor că toţi
locuitorii oraşului au obligaţii unii faţă de alţii de a păstra curăţenia, de a colabora cu autorităţile şi forurile
superioare ale protecţiei mediului, de a sesiza aspectele negative celor în drept.
Ca forme de realizare a educaţiei ecologice amintim:
1.Convorbirea însoţită de imagini cu tema "Familia mea " desfăşurată în clasa I şi reluată mai pe larg
în clasele următoare, oferind un prilej de formare şi extindere a reprezentărilor despre mediu familial cel mai
la îndemână tuturor, dar şi de educare a sentimentelor de respect faţă de familie.
2.Amenajarea unui colţ cu verdeaţă în clase, pe holurile şcolii, în laboratoare pentru a crea o
atmosferă plăcută, pentru a le încredinţa mai multe sarcini de gospodărire şi îngrijire a plantelor.
3.Acţiuni ample, ce vor cuprinde cât mai mulţi elevi de toate vârstele, cum este cea la care s-a înscris
cu foarte mare succes şcoala noastră.
4.Acţiuni practice de plantare a pomilor, florilor şi a ierbii în curtea şcolii.
5.Activitate extracurriculară de curăţare a spaţiilor verzi din parcul oraşului, din faţa blocurilor,
văruirea pomilor şi vopsirea băncilor, strângerea gunoaielor şi măturarea trotuarelor. Noi ne putem lăuda şi
cu astfel de acţiuni, căci le practicăm anual şi le-am numit ''Şi nouă ne pasă'', căci ne pasă în ce mediu trăim,
ne jucăm, creştem şi ne dezvoltăm.
6.O altă valoroasă formă de ecologizare am folosit-o în cadrul acţiunilor ECO-ŞCOALA, unde am
dori să obţinem mult râvnita diploma de *Scoală Verde*, pentru care am iniţiat şi desfăşurat o serie de
activităţi cum ar fi: colectarea şi valorificarea deşeurilor din hârtie, strângerea de pet-uri, organizare de
întâlniri cu edilii oraşului cu care vom discuta modul concret de colectare a deşeurilor, spoturi, diafilme ,
expoziţii etc.
Dorim să adăugăm la palmaresul nostru şi ceea ce am întreprins în actualul an de învăţământ, căci nu
trebuie nimic scăpat din vedere, nici ca timp nici ca spaţiu de desfăşurare, deoarece e bine să faci cunoscute şi
realizările proprii ca un îndemn demn de urmat.
În cadrul orelor de Educaţie Civică,am purtat mai multe discuţii cu privire la cele ce se pot întâmpla
datorită nerespectării regulilor de convieţuire între oameni,între oameni şi animale,cazuri ce au fost
mediatizate în ziare şi la televizor.De asemeni am vorbit mult despre dezastrele naturale ce se abat atât de des
asupra ţării noastre,cauzele şi efectele defrişărilor necontrolate ale pădurilor,dezechilibrul lanţului trofic etc.
COMUNICARE METODICO - ŞTIINŢIFICĂ
ACTIVIZAREA – FACTOR IMPORTANT ÎN ÎNSUŞIREA NOŢIUNILOR
MATEMATICE
Prof. înv. primar Gehan Carmen
Unul dintre domeniile cele mai atenţionate ale cercetării psihopedagogice din ultimele decenii este cel
al învăţării şcolare. Rezultatele multiplelor investigaţii efectuate în acest domeniu oferă soluţii teoretice şi
practice, mijloace şi tehnologii de implicare a unor modalităţi de cultivare a spiritului participativ, de
pregătire a elevilor pentru o învăţare creativă.
Activizarea înseamnă ” mobilizarea / angajarea intensă a tuturor forţelor psihice de cunoaştere şi de
creaţie ale elevilor, în scopul obţinerii în procesul de învăţământ a unor performanţe maxime, însoţite
constant de efecte instructiv- educative cu rol pozitiv pentru dezvoltarea tuturor componentelor
personalităţii.”( Miron Ionescu, Ioan Radu, Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p.136)
Activizarea presupune solicitarea efortului propriu al elevului, dar ea nu se poate realiza în mod
exclusiv prin activitatea proprie a acestuia, ci prin toate formele de muncă didactică - frontală, de grup şi
individuală. Munca independentă a elevului, iniţiativa şi creativitatea presupun însuşirea în prealabil de către
acesta a unor tehnici de muncă intelectuală.
La orice obiect de învăţământ, munca independentă se sprijină în mare măsură pe însuşirea unor
algoritmi specifici disciplinei respective. Aceşti algoritmi sunt însuşiţi de către elevi de la profesor, în cadrul
muncii frontale. Fără stăpânirea lor, munca independentă individuală sau pe grupe ar avea efecte cu totul
neînsemnate.
Dezvoltarea intelectuală optimă a elevului presupune folosirea, cu intensităţi crescânde, a forţelor lui
de cunoaştere în aşa fel şi măsură încât la nivelul tensiunilor limită ale activităţii de învăţare, fiecare copil să
obţină, în etapa de evoluţie respectivă, performanţe cognitive maxime, să realizeze, pe ansamblul
personalităţii, o anumită perfecţiune sau desăvârşire stadială, optimală, corespunzătoare posibilităţilor vârstei,
fără ca prin exces de solicitare şi încordare să-i fie periclitată evoluţia mintală, sănătoasă şi echilibrată.
Participarea este considerată ca o complementară a anticipării, o trăsătură cheie a învăţării inovatoare,
iar creşterea participării la lecţii este o necesitate. Pornind de la valoarea formativă amplă a conversaţiei,
activizarea înseamnă dialog continuu, exclusiv, cât mai mulţi elevi anunţându-se la răspuns, la cât mai multe
întrebări să răspundă şi în ritm cât mai rapid.
Activizarea elevilor vizează în primul rând procesele şi mecanismele gândirii precum şi o motivaţie
puternică pentru învăţare şi acţiune. Învăţământul activ foloseşte metode activ-participative, punând accent în
primul rând pe dezvoltarea personalităţii şi nu pe acumularea de cunoştinţe.
Aceste metode, în activităţile matematice, pun accent pe dezvoltarea gândirii logice, ceea ce conferă
învăţării o motivare interioară stimulată de satisfacţii proprii, obţinute în urma rezolvării unor exerciţii şi
probleme.
Utilizarea eficientă a metodelor active (conversaţia euristică, învăţarea prin descoperire,
problematizarea, ) îmbinată cu metodele tradiţionale, sunt doar câteva dintre modalităţile de activizare în
lecţiile de matematică.
Activizarea se realizează prin exerciţii şi probleme variate, prin calcul mintal, jocuri matematice,
rebusuri, prin operare cu algoritmi în situaţii variate. Activ este elevul care gândeşte, care depune un efort
personal, care întreprinde o acţiune mintală de căutare, de descoperire.
Pregătirea psihologică pentru activizare printr-o structură motivaţională puternică, crearea şi

cultivarea unui climat de încredere, organizarea raţională a procesului cunoaşterii pe toată durata activităţii de
instruire, folosirea adecvată a modalităţilor de activizare sunt exigenţe pentru o activizare reală.
ROLUL SERBĂRILOR ŞCOLARE
ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII ŞCOLARULUI MIC
Importanţa educativă a serbărilor rezidă în conţinutul artistic prezentat precum şi în atmosfera

sărbătorească ce se instalează cu acest prilej. Caracterul colectiv al acestui gen de activităţi care conduce la
sudarea colectivului de copii, îi învaţă să trăiască în grup, să se încadreze într-o disciplină fermă. Prin
organizarea serbărilor dezvoltăm la copii dragostea pentru artă, pentru frumos. Toate acestea contribuie la
realizarea sarcinilor educaţiei estetice, a dezvoltării gustului pentru frumos şi nu în ultimul rând, a
dezvoltării pe plan moral.
Serbările, activităţile artistice în general sunt un alt fel de joacă, o joacă a „ micilor actori”, o joacă în
care copilul respiră, se simte altfel. Satisfacţia ce se citeşte pe faţa lor cu ocazia interpretării unor roluri sau
cu prilejul recitărilor poate lua forme variate, de la solemna evocare istorică la un vesel carnaval. La
pregătirea şi realizarea serbărilor, copiii participă cu însufleţire şi dăruire, din dorinţa de a oferi
spectatorilor momente de ţinută estetică, distracţie, satisfacţie, făcându-le viaţa mai frumoasă, mai plină de
sens. Acestea valorifică si dezvoltă interesele şi aptitudinile elevilor care îşi pot manifesta spiritul de
iniţiativă, dau sigurantă şi încredere tuturor participanţilor. Prin astfel de activităţi se transmit cunoştinţe.
Serbările şcolare “vor rămâne peste vremi momente de bucurie sufletească , prilej de manifestare
inedită şi nestingherită a valenţelor native ale copiilor în faţa părinţilor, admiratorilor emoţionaţi , gata de
a oferi zâmbete, flori sau lacrimi de bucurie şi recunoştinţă“.
JOCUL DIDACTIC ŞI STIMULAREA CREATIVITĂŢII
Învăţătoare Stan Mariana
De cele mai multe ori se ignoră faptul că omul este, prin strucura sa biologică, o fiinţă
autocinetică şi că dreptul la mişcare nu poate fi abolit de nici un fel de normă didactică. În activitatea
didactică nu trebuie ignorat raportul dintre evolu’ia randamentului intelectual şi starea fizică generală.
Jocurile didactice oferă un cadru propice pentru învăţarea activă, participativă, stimulând şi
creativitatea elevului. Obiectivele instructiv-educative ale fiecărui obiect de studiu pot fi mai bine realizate
prin utilizarea jocului. Acesta, prin natura sa, de investigaţii şi cointeresarea continuă cuprinde o motivaţie
intrinsecă de a mobiliza resursele psihice ale copiilor, de a asigura participarea lor creatoare, de a le capta
interesul, de a-i angaja afectiv şi atitudinal.
Elemente de joc:descoperirea, ghicirea, simularea, întrecerea, surpriza, aşteptarea vor asigura
mobilizarea efortului propriu în descoperirea unor soluţii, în rezolvarea unor probleme, stimulând puterea de
investigaţii şi cointeresarea continuă.
Jocul este foarte important, sub variatele sale forme,în dezvoltarea copilului, importanţe
subliniate de numeroase teorii ale jocului din literatura pedagogică şi de locul acestuia în diferite sisteme de
educaţie. Jocul are o valoare funcţională ce rezidă în faptul că el transupune simbolic copilul în rolulile
adultului. De aici decurge importanţa îmbogăţirii impresiilor copiilor despre viaţa şi activitatea oamenilor
dintr-o sferă largă, de domenii profesionale, accesibile înţelegerii lor.
Copilul se joacă de-a ceea ce a văzut sau a auzit. Modelele de urmat pe care el le transpune în
joc izvorăsc din realitatea apropiată, din viaţa şi activitatea adulţilor din preajma lui. Pe această cale îşi
asimilează semnificaţia socială a rolurilor care îl aşteaptă în viaţă.
Prin joc, copilul învaţă cu plăcere, devine interesat de activităţile ce se desfăşoară .Datorită
conţinutului şi modului de desfăşurare, jocurile didactice sunt mijloace eficiente de activizare a întregului
colectiv al clasei, dezvoltă spiritul de echipă, de întrajutorare, formează şi dezvoltă unele deprinderi
elementare de muncă organizată.
Voi prezenta în continuare câteva jocuri didactice folosite la educaţia plastică pentru
dezvoltarea creativităţii.
Continuă tu! – este un exerciţiu care cere îmbogăţirea formei sale. Se oferă spre observare o
planşă pe care au fost desenate fragmente, elemente, forme: o mână, un cap de peşte, un triunghi, o pălărie, o
frunză, o petală şi se cere elevilor să constituie alegând dintre posibilităţi pe aceea care li se pare cea mai
potrivită, pentru a realiza ei înşişi o compoziţie, completând partea aleasă cu elemente care întregesc forma.
Un tablou neterminat – este un exerciţiu care vizează imaginaţia, creativitatea, cât şi abilitatea
de a desena. Se prezintă o lucrare (sunt trasate doar câteva linii ) şi se cere elevilor să o continue.
Creează un model – este un joc ce urmăreşte inventivitatea, simţul măsurii, ritmul şi
originalitatea. Se cere elevilor să folosească semnele # * ¤ în orice poziţie, ordine, şi repetate de câte ori vor
pentru a realiza un desen decorativ.
Gama jocurilor didactice este foarte variată . Imaginaţia învăţătorului poate genera jocuri noi,
dintre cele mai ingenioase.
Jocurile didactice contribuie la dezvoltarea unei gândiri creatoare, la formarea priceperilor şi
deprinderilor de activitate independentă. De aceea, metoda jocurilor trebuie să facă parte din strategiile
didactice de predare – învăţare.
Bibliografie:
1.Ludmila Preda , Mirela Paraschiv – Educaţia plastică în ciclul primar , Editura Didactica Nova ,
Craiova , 2003
2.Rafila Cotuna – Locul şi rolul jocului didactic în învăţare , Revista Învăţământul primar nr.3-
4 ,Editura Miniped , Bucureşti, 2005
3.Miron Ionescu , Ioan Radu – Didactica modernă ,Editura Dacia, Cluj-Napoca , 2005
IMPACTUL ŞI EFECTELE TELEVIZORULUI ŞI INTERNETULUI
ASUPRA ELEVILOR
Prof. Iacob Ionela
Sunt mai bine de 20 de ani de când Televiziunea Română a devenit liberă de cenzură şi
constrângeri, liberă de tot ceea ce a însemnat populism şi cult al personalităţii .
Astăzi suntem asaltaţi de canale de televiziune ale căror show-uri lasă de dorit atât din punct de
vedere a calităţii cât şi a segmentului de populaţie căruia i se adresează .
Astăzi, spre bucuria sau dezamăgirea multora dintre noi, putem vedea sau auzi orice pe un post de
televiziune, începând cu emisiuni dedicate modei sau concursurilor pe teme culturale şi ajungând la filme de
groază, filme în care se promovează violenţa, manele şi ceea ce e mai dureros desenele animate promovează
violenţa şi totodată un limbaj vulgar.
Din multitudinea tipurilor de emisiuni, puţine se adresează direct elevilor, cei care se află la vârsta
la care se produc cele mai importante transformări ale personalităţii.
Copiii şi elevii noştri ar trebui să ştie că înainte de revoluţie, atunci când eram şi noi la vârsta lor de
acum, puteam viziona la televizor emisiuni, reportaje, filme sau piese de teatru care dezbăteau problematica
omului de rând, deseori cu accent pe latura educativă .
În perioada de dinainte de ’’89 nu existau (sau nu trebuia să ştim noi) emisiuni cu teme sexuale care
trec de bariera impusă de bunul simţ elementar şi nici descrieri atât de amănunţite ale crimelor, aşa după cum
vedem astăzi pe mai multe canale de televiziune.
Nu putem spune că înainte de revoluţie se produceau atunci astfel de evenimente reprobabile, dar
prin mascarea lor, tineretului nu i se oferea şansa de a-şi crea ,,modele”, aşa după cum se întâmplă
astăzi.Dacă întrebi astăzi un tânărce model are ca exemplu pentru viitor,îţi va răspunde:Guţă,Florin Salam,
Monica Columbeanu etc.
Trebuie să recunoaştem că, atunci când eram noi copii, nu ne îngrozeau într-atât emisiunile difuzate
pe micul ecran.Datorită tendinţei de a promova cât mai mult violenţa,care a ajuns sa fie transmisă şi prin
intermediul canalelor ce difuzează desene animate ,încă de mici jocurile copiilor au tendinţe violente.Trecând
printre elevi la şcoală îi auzi invitându-şi colegii la o partidă de wrestling.
Putem deduce din tot ceea ce vedem în emisiunile difuzate astăzi ,că vizionarea unor asemena
emisiuni constituie o invitaţie adresată celor cu devieri comportamentale. Atunci să nu ne întrebăm de ce
există sinucidere în rândul copiilor.Nu e greşit dacă ne aducem aminte de zicala:’’Ce cultivăm , aia culegem”
Emisiunile (inclusiv filmele) care dezbat cu lux de amănunte producerea tâlhăriilor, a
violurilor,crimelor şi a bătăilor bestiale sunt destul de tentante pentru unii tineri. Dacă adăugăm aici şi
situaţiile din ce în ce mai des întâlnite, în care autorii acestor fapte antisociale rămân nepedepsiţi , tabloul este
complet .Din dorinţa de a ieşi cât mai mult în evidenţă , tinerii de azi ajung destul de repede nişte mici vedete
şi consideră că au un statut aparte fată de ceilalţi colegi .
Copiii de azi îşi formează modele după personajele prezentate,a fi conştienţi de consecinţele pe care
le implică aceste manifestări violente, acţionând asemănător în situaţii similare celor văzute pe micul ecran .
Încep să folosească aceleaşi expresii verbale, copiază gestica şi mimica modelului, stilul de îmbrăcăminte,
ajungând în final să acţioneze în mod identic .Aceste manifestări ale copiilor ar trebui să fie un semnal de
alarmă pentru noi ca dascăli şi mai ales pentru noi ca părinţi impunând atenţie mărită asupra tânărului în
cauză .Câteodată, acest comportament este datorat în primul rând sentimentului pe care îl are copilul faţă de
propria persoană .
Un copil încrezător în forţele proprii, conştient de propria valoare şi care este susţinut de familieşi cu
care familia comunică se va lăsa mai greu cucerit de personajul negativ urmărit pe micul ecran. Dar dacă
tânărul în cauză este lăsat în voia sorţii, fără a fi îndrumat de cei apropiaţi,are o stimă de sine scăzută şi intră
intr-un anturaj nepotrivit , ajunge încet dar sigur pe o pantă descendentă, de unde va fi recuperat destul de
greu. Din această cauză ne confruntăm la şcoală cu tot mai multe cazuri de violenţă, cazuri frecvente de
’’mămici tinere’.’ Mesajul erotic incită imaginaţia copiilor şi contribuie în mod esenţial la o maturizare
precoce din punct de vedere sexual.
Datorită acestui fapt, unele emisiuni şi majoritatea filmelor sunt însoţite de un avertisment privitor
la segmentul de vârsta căruia i se adresează, vizionarea fiind deseori indicată a se face numai cu acordul
părinţilor sau a familiei .Rolul acestora din urmă este de a accentua latura pozitivă a situaţiilor / persoanelor
prezentate şi de a insista asupra consecinţelor pe care le implica faptele lor antisociale.Limitarea timpului
petrecut în faţa televizorului este o datorie a părinţilor, care trebuie să ia măsuri chiar din prima zi în care
copilul este tentat să se uite la televizor.
Este imperios necesar să exmatriculăm violenţa , mai ales astăzi când observăm zilnic înmulţirea
evenimentelor însoţite de pierderi de vieţi omeneşti. Şi este dureros când vedem fie la televizor fie în mass-
media că vârsta persoanelor care au intrat în conflict cu legea a scăzut simţitor. Astăzi , criminalii sunt la
vârsta la care noi ne mai jucam cu păpuşile sau cu maşinuţele . Copii care şi-au pierdut copilăria devenind
persoane cu antecedente penale, deoarece au fost acuzaţi de consum de droguri,viol,maltratare,ajungând chiar
şi la crimă.Copii care se metamorfozează în adulţi fără să înţeleagă drama pe care o trăiesc ,devenind părinţi
mult înainte de vreme .Nimeni nu doreşte un astfel de viitor pentru copiii săi. Nu se doresc astfel de emisiuni
sau filme care să-i stârnească şi să le evidenţieze latura negativă .E nevoie de documentare,reportaje şi
dezbateri care să le formeze principii şi trăsături pozitive ale personalităţii care le vor fi necesare la
maturitate.
Internetul prin multitudinea ofertelor sale vine deseori în ajutorul elevilor oferindu-le informaţii
suplimentare din orice domeniu .Pe lângă valenţele sale educative , din păcate ,Internetul poate constitui si
un mijloc de captare a interesului elevilor către domenii considerate tabu, pânî nu demult .Prin apăsarea
câtorva taste , orice copil poate ajunge în posesia unor informaţii sau desene / fotografii cu vădită tentă
pornografică . Este preferabil să discutăm cu copiii problemele care îi interesează , pentru a nu trezi în ei o
curiozitate tentantă , care să-i determine să ajungă cu orice preţ la răspunsurile aşteptate. Pe lângă acest
aspect , tinerii au posibilitatea de a –şi forma un cerc de ,,prieteni ,, ,de fapt nişte necunoscuţi ale căror
intenţii nu sunt mereu dintre cele mai bune . De aceea este benefică comunicarea părintelui cu copilul,
totodată supravegherea copilului şi nu în ultimul rând fiecare părinte trebuie să se intereseze de anturajul în
care se află copilul său şi mai ales de modul în care îşi petrece timpul liber.
Este de datoria noastră ,a celor care suntem părinţi şi mai ales a celor care suntem cadre didactice şi
în esenţă educatori , să instruim copiii în spiritul bunului simţ–condiţie esenţială pentru afirmarea lor
ulterioară pe plan socio-profesional .
Fiind şi noi odată de vârsta lor ,confruntându-ne cu probleme şi întrebări la care nu găseam singuri
răspunsurile adecvate este de datoria noastră să fim lângă , pentru şi printre ei , pentru că suntem conştienţi că
se află la vârsta la care le putem împărtăşi din experienţa noastră de viaţă. Împreună şcoala şi familia şi chiar
televiziunea , prin varietatea emisiunilor difuzate ,poate contribui la educarea civică a tinerei
generaţii ,formând elevii şi copiii pe care şi-i doreşte orice societate .Aşa cum spunea A.S. Makarenko’’
disciplina nu se realizează prin oarecare măsuri “disciplinare”, ci prin întregul sistem de
educaţie, prin întregul stil de viaţă, prin toate influenţele la care sunt supuşi copiii. Astfel
înteleasă, disciplina nu este nici cauza, nici metoda, nici mijlocul de educaţie justă, ci
rezultatul ei.’’
Bibliografie:
Gh.Virgiliu,’’Efectele micului ecran asupra minţii copilului’’,Ed.Prodromus,2007
Gh.Virgiliu, ‚’Efectele televizorului asupra minţii umane’’,Ed.Prodromus,2008
TRADIŢII ŞI OBICEIURI
LUNA MARTIE - OBICEIURI ŞI MĂRŢIŞOARE

Luna martie iţi oferă posibilitatea de a vedea cine te apreciază cu adevarat. Şi o simplă felicitare este o
modalitate de a-i arăta persoanei de lângă tine că este specială. Dacă îi plac florile sau fluturaşii, alege ceva în
acelaşi ton pentru a-ţi exprima sentimentele faţă de aceasta. Primavara a venit din nou aşa că bucuria venirii
ei trebuie împărtăşită cu cei din jurul tău. Chiar dacă este pentru prietena ta cea mai bună, pentru mama ta sau
pur şi simplu pentru cineva special din viaţa ta, o felicitare te poate ajuta să iţi exprimi gândurile bune şi
urările de fericire. Luna martie este luna în care nu trebuie să îţi dispară zâmbetul de pe faţă, în care să radiezi
frumuseţe şi să împarţi acest sentiment de bine cu toată lumea din viaţa ta!
Folclorul român s-a dezvoltat la confluenţa a două mari regiuni ale civilizaţiei europene: vestul şi
sudul Europei. De-a lungul secolelor, românii şi-au cristalizat propria lor cultură. Aceasta cultură reprezintă
nevoia de comunicare a omului cu natura şi a omului cu alţi oameni. Spiritualitatea românească a fost în
perfectă armonie cu poziţia geografică a ţării noastre şi cu practicile populare ale românilor.
Cultura romanească prezervă cu grijă memoria strămoşilor ei, astfel că printre cele patru mituri
importante ale românilor îl vom întâlni alături de "Mioriţa" şi pe cel al "Babei Dochia", ultimul fiind în
strânsă legătură cu data de 1 Martie şi cu mărţişorul.
Românii sărbatoresc venirea primăverii într-un mod unic, la începutul lunii martie.
1 Martie este în calendarul ortodox ziua Evdochiei, o femeie martir, numită şi Dochia. Sărbătoarea este de
fapt apriori timpurilor crestine, iar Dochia este un personaj păgân.Tradiţia mărţisorului este o moştenire de la
strămoşii noştri romani. Cuvântul "mărţişor" are origini latine şi este numele popular al lunii martie. Acest
străvechi obicei al primăverii este specific poporului român şi îşi are originea în credinţele şi practicile
agrare. Sărbătoarea lui are loc în prima zi a lui martie, considerată ca prima lună a primăverii. La Roma,
începutul anului nou se sărbătorea la 1 martie, luna care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului şi al
turmelor, zeu care personifica renaşterea naturii. La vechii traci aceleaşi atribute le avea zeul Marsyas Silen,
considerat inventatorul fluierului, cultul său fiind legat de glia maternă şi de vegetaţie. Lui îi erau consacrate
sărbătorile primăverii, ale florilor şi fecundităţii naturii. În multe săpături arheologice din România s-au găsit
mărţisoare cu o vechime mai mare de opt mii de ani. Sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi rosu,
ele erau inşirate pe aţă şi se purtau la gât. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci
femeii. În schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică înţelepciunii
bărbatului. De altfel şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii ca o
permanentă mişcare a materiei. El semnifică schimbul de forţe vitale care dau naştere viului, necurmatul ciclu
al naturii. Culorile alb şi roşu au rămas până în zilele noastre ca simbol al sexelor, ele fiind regăsite şi la
bradul de nuntă şi înmormantare. Când venea primăvara, oamenii obişnuiau să lege de copaci funii albe şi
roşii, cu scopul de a alunga duhurile rele. Această măsură de precauţie era luată pentru a preîntampina orice
fel de posibil dezastru care s-ar fi putut abate asupra florilor copacilor şi i-ar fi putut împiedica să rodească.
La originile mărţisorului a stat o monedă de aur la care se ataşa o sfoară făcută din două părţi răsucite, una
roşie şi alta albă, pe care copiii obişnuiau să o poarte la gât.
Exista credinţa, conform căreia, acestă amuletă aducea noroc şi fericire. Fetele purtau mărţişorul până
când înfloreau copacii, moment în care, legau mărţişorul de trunchiul unui copac iar cu moneda îţi cumpărau
brânza, pentru a avea o faţă albă şi frumoasă tot anul.
După un timp, mărgele frumos colorate au luat locul monedei. În unele părţi ale ţării, mărţişorul este
purtat la încheietura mâinii, toată luna martie. După care, înainte de răsăritul soarelui, fetele îl înnoadă de
trunchiul unui copac sau îl pun într-un arbust de trandafiri, cu convingerea că toate dorinţele lor se vor împlini
Simbolul şnurului realizat din cele două părţi răsucite, una albă şi cealaltă roşie, a fost iniţial folosit de daci
înainte ca romanii să-i cucerească. Pe acea vreme şnurul era alcătuit din alte două culori: alb şi negru.
Culoarea neagră reprezenta lâna neagră dată de Baba Dochia nurorii sale, şi simboliza întunericul iernii. Partea
albă simboliza lumina primăverii. Lâna s-a schimbat, conform legendei, din negru în alb prin sacrificiul fetei.
Din această cauză partea roşie din mărţişor reprezintă sângele şi sacrificiul. În final, primîvara şi mărţişorul
vor fi mai puternici decat intunericul cu ajutorul lui Isus Cristos. In zilele noastre, martisorul este un simbol al
primăverii care va să vină, iar realizarea lui a devenit o adevarată operă de artă. Oamenii oferă cu multă
plăcere de 1 Martie mărţişoare celor pe care îi iubesc, ca simbol al admiraţiei lor, ca respect şi stimă specială
pentru doamne şi domnişoare.
OBICEIURI DE PAŞTI
PRACTICATE ÎN ŢARA HAŢEGULUI
Prof. înv. primar Coţolan Camelia Manuela
Şc. Gen. “Ovid Densusianu”Haţeg
Aprinderea focurilor la începutul primăverii, în apropierea satului, se practică din vechime în

săptămâna dinaintea Paştilor, în noaptea de miercuri spre joi, în toată Ţara Haţegului. Obiceiul cu vechi
tradiţii numit „Joi Mari” este practicat şi acum în fiecare an. În acea noapte toţi feciorii satului aprind un
foc mare în apropierea satului în locul cel mai înalt ca să poată fi văzut de la orice casă din sat.
Strânşi în jurul focului, foc pregătit din timp, feciorii povestesc, depănând amintiri, spun minciuni. La
miezul nopţii are loc „strigarea peste sat” apoi focurile ard în noapte până spre dimineaţă, când încet, încet
se sting.
În a doua zi de Paşti, toţi oamenii din sat se strâng într-un loc stabilit dinainte pentru a asista la
„Împuşcatul cocoşului”. Bărbaţii din sat care vor să participe se aşeză într-un loc fixat şi pe rând vor trage
cu puşca pentru a ochi cocoşul care este legat de un copac le o anumită distanţă. Cel care nimereşte
cocoşul îl va lua înapoi acasă.
Un alt obicei de Paşti este „Mâncatul prescurii”. La fel ca şi la „Împuşcatul cocoşului”, oamenii se
adună la capătul satului, iar bărbaţii care doresc să participe se vor împărţi în două echipe, fiecare echipă
alegându-şi doi reprezentanţi. Unul dintre reprezentanţii primei echipe va mânca prescurtarea fiind
supravegheat de cealaltă echipă, iar unul dintre reprezentanţii primei echipe va mânca prescurtarea fiind
supravegheat de cealaltă echipă, iar unul dintre reprezentanţii celei de-a doua echipe va alerga pe un traseu
stabilit dinainte fiind urmărit de echipa cealaltă. Reprezentanţii celor două echipe vor începe în acelaşi
timp concursul şi va câştiga echipa al cărei reprezentant va termina primul sarcina primită.
LEGENDA MĂRŢIŞORULUI
Prof. înv. primar Iovănesc
Edidia
Se spune că în trecut Soarele a luat chipul unui om minunat pentru a participa la hora dintr-un sat. Văzând
frumuseţea şi blândeţea Soarelui, Zmeul, invidios, l-a răpit şi l-a încuiat în templul său întunecat.
Un tânăr voinic din sat se hotărăşte să plece în căutarea Zmeului pentru a elibera Soarele. Dar această
căutare a tânărului a durat 3 anotimpuri: vara, toamna şi iarna. Spre sfârşitul iernii, voinicul reuşeşte să
găsească castelul Zmeului, luptă cu acesta şi eliberează Soarele. Eliberat, Soarele ajunge pe cer şi încălzeşte
pământul, redând bucuria oamenilor.
Tânărul este rănit grav de zmeu, iar sângele acestuia se scurge pe zăpada albă.
Legenda spune că de atunci tinerii au început să împletească ciucuraşi: dintr-un fir alb, care semnifică
puritatea ghiocelului – prima floare ce vesteşte venirea primăverii şi unul roşu – care semnifică sângele
voinicului sau dragostea pentru frumos.
CREAŢII LITERARE
POVESTEA UNUI DASCĂL

Păşeam timid spre clasa mică

Înconjurat de mulţi copii
Cu inima cât o furnică
Mă întrebam:”Ce poate fi?”
Descopeream o nouă lume

De care auzisem doar
Era o şcoală cu renume
Şi era bine, asta-i clar!
Cum anii au trecut îndat,

Ca într-o clip-am devenit
Eu, de copii înconjurat,
Astăzi, un dascăl emerit.
NICIODATĂ
Prof. înv. primar Mariş Ramona

N-am înţeles niciodată

Cum cu un cuvânt de piatră, N-am înţeles niciodată
Poţi zdrobi vise de altădată Cum poate o şoaptă-n noaptea albă
Făcându-le cioburi de sticlă. Să-ţi oprească inima într-o secundă
Încremenindu-te într-o stâncă.
Cum cu o privire ascuţită de sticlă
Poţi tăia nu doar vena N-am înţeles niciodată
Ci dreptul altuia la viaţă. Cum o lacrimă pură, cristalină,
Oprindu-se pe o buză caldă
Se poate transforma în ciob de gheaţă.
De ce tot ce-i bun în viaţă
Ajunge să te lovească în tâmplă.
Ca o piatră
Ca un ciob de sticlă
De ce totul se transformă
Într-o stâncă
Sau un ciob de gheaţă.
IARNA
Vine zgribulită,
Dar înveselită,
Tot în dans să cadă
Fulgii de zăpadă
Şi de cum soseşte
Sania porneşte.
Frunzele din ramuri

Se aştern pe geamuri;
Casele-şi înnoadă
Ciucuri de broboadă;
Lacul dimineaţă
Poartă pod de gheaţă;
Pomii-şi pun botine,
Ghetele, patine
Şi-n obraji la mine
Înfloresc rubine.
CELOR MAI MICI ŞCOLARI
Bine aţi venit în clasa I
Micuţii mei şcolari,
Vom face astăzi primul pas
Spre-a deveni mai mari.
V-am pus pe bancă abecedar
Să învăţăm să citim,
Şi-o altă carte îndrumar

Să ştim să socotim.
Iar floarea să vă dea curaj
Şi-un zâmbet în priviri,
Căci împreună vom răzbi
Spre multe împliniri.
Eu vă voi fi un sprijin blând,
Iar voi mă veţi urma
Să fiţi mereu în primul rând
Iată dorinţa mea!
ÎNDEMN
Şi dacă toate-or trece-n zbor

Când ne-om aduce aminte ,
Oriunde-am fi, c-am fost pe aici,
Ai ei elevi - şi mari şi mici -
La bine şi la greu uniţi ,
Atunci vom mulţumi fierbinte.
Oriunde vom pleca, mereu

Vrem să-ntărim deviza :
”Intâi să fii nu-i aşa greu ,
Deci tu fii călăuza!”
Dator să fii, mereu să spui

Elevilor din urmă,
Nu-i bine să nu vrei să lupţi,
Să nu vrei o cunună.
Urmează dar ceea ce-ţi spun
Stimaţii tăi profesori,
Iar ce ţi-au dat prin al lor dar,
Adună şi fi şi tu far,
Nimic să nu pierzi în zadar,
Un stâlp să fii şi un hotar,
dând lumii un exemplu!
SUFLET DE DASCĂL

Să fiu alături de copii

În orice împrejurare,
Acesta este scopul meu
Şi mândra mea chemare.
Să le insuflu dor de-a şti

Şi de-a cunoaşte totul,
Să caute a se împlini
Acesta-mi este scopul.
Să ştiu că las în urma mea

Copii ce ies în faţă,
Aceasta este slujba mea
Chemarea mea măreaţă.
Să fiu cu ei atunci când au

Depline rezultate,
Iar când obstacole-or veni
Eu să-i susţin din spate.
Să pot trăi cu ei pe rând

Toţi paşii spre împlinire,
Acesta este scopul meu
Şi mândra mea menire.
MANAGEMENT ŞCOLAR
STUDIU DE CAZ
SUBIECTUL INTERVENŢIEI:
Un elev de clasa a III-a, care manifestă frecvent ( de cel puţin 4-5 ori într-o oră) comportamentul de a
răspunde la întrebările învăţătorului neîntrebat, fără a ridica mâna; acest comportament deranjează pe ceilalţi
elevi, care se simt frustraţi din cauză că li „se fură” răspunsul.
COMPORTAMENTUL ŢINTĂ: refuzul de a ridica mâna înainte de a vorbi.
STRUCTURAREA INTERVENŢIEI:
 DIMENSIUNEA NORMATIVĂ - la începutul anului şcolar am stabilit de comun acord cu elevii o
serie de reguli, care să-i ajute pe elevi să-şi controleze comportamentul impulsiv.
 MANAGEMENTUL PROBLEMELOR DISCIPLINARE
ETAPE:
1. IDENTIFICAREA COMPORTAMENTELOR ŢINTĂ
ANTECEDENTE COMPORTAMENT CONSECINŢE
Învăţătorul formulează Nu ridică mâna, ci oferă Învăţătorul îl atenţionează.
întrebări. răspunsul fără a fi numit la
răspuns.
2. MONITORIZAREA COMPORTAMENTULUI
 Metode utilizate pentru monitorizarea comportamentului au fost: observarea curentă a
comportamentului, chestionarea părinţilor, precum şi reflectarea asupra situaţiilor anterioare
similare. Pentru organizarea datelor şi o mai bună vizualizare a lor am întocmit un tabel sub forma
unei grile de observaţie pe fiecare zi.
 De la părinţi : este copil unic, obişnuit să primească totul, să fie mereu în centrul atenţiei şi să
primească aprecierea celor din jur;
3. ANALIZA ŞI EVALUAREA FUNCŢIONALĂ A COMPORTAMENTULUI

 Forma de manifestare a comportamentului : oferirea răspunsului la întrebarea învăţătorului, fără a fi
solicitat şi neridicând mâna pentru a se anunţa la răspuns;
 Frecvenţa: de 4-5 ori pe parcursul unei ore, mai ales la disciplinele unde deţine mai multe informaţii.
La celelalte discipline frecvenţa comportamentului este mai redusă.
 Latenţa: dacă ştie răspunsul la întrebarea învăţătorului, răspunde imediat, fără a da posibilitatea
învăţătorului să lanseze întrebarea pentru un elev anume.
 Contextul de apariţie a comportamentului: - Învăţătorul formulează întrebări, iar elevul oferă
răspuns atunci când ştie, dar fără a ridica mâna înainte sau fără a fi numit la răspuns.
4. CREAREA ŞI APLICAREA PROGRAMULUI DE MODIFICARE COMPORTAMENTALĂ

Obiective ale modificării comportamentale:
 Formarea deprinderii de a-şi anunţa răspunsul la o întrebare formulată de învăţător prin ridicarea
mâinii;
 Formarea deprinderii de a răspunde doar atunci când este întrebat ;
 Conştientizarea de către elev a faptului că prin întrebarea formulată de învăţător se vor evalua şi
cunoştinţele celorlalţi elevi.
Metode de modificare comportamentală:
- contractul de contingenţe;
- metoda întăririlor;
- extincţia comportamentului dezadaptativ;
- tehnica izolării ( “time-out”);
- regula Premark ( regula bunicii);
- tehnica “timpului datorat”
REZULTATELE INTERVENŢIEI COMPORTAMENTALE:
 Se reduce frecvenţa de apariţie a comportamentului neadecvat, astfel că după întocmirea
contractului, elevul conştientizează neadecvanţa comportamentului, angajându-se în eliminarea lui.
Ca urmare a întăririlor pozitive administrate comportamentelor adecvate, creşte frecvenţa acestor
comportamente, comportamentul neadecvat ţintă, manifestându-se tot mai rar.
 Se anunţă la răspuns prin ridicarea mâinii;
 Conştientizează că întrebarea nu este numai pentru el.
ABSENTEISMUL – studiu de caz
Prof. Dăbucean Cristina Diana

Date familiale: elevul B. S. s-a născut în 12 februarie 1997 în Haţeg, judeţul Hunedoara şi este elev în
clasa a VIII- a . Elevul B. este fiul lui B. T şi B.N. şi locuieşte împreună cu mama. Mama B.N. este în vârstă
de 37 de ani şi lucrează ca vânzătoare la un magazin particular. Tatăl B.T., deşi este fără ocupaţie nu îşi face
timp pentru educaţia copilului. Elevul B, deşi este fără probleme psihice şi fizice întâmpină greutăţi în a face
faţă cerinţelor şcolare.
Istoria problemei
Acest conflict aş putea să-l numesc conflict interpersonal şi disfuncţional. El a plecat de la
nemulţumirea elevului B în legătură cu observaţiile pe care i le fac unele cadre didactice în legătură cu
ţinuta, dialogul neadecvat şi absenţele nemotivate de la unele discipline.
Conflictul a fost recunoscut de ambele părţi, iar cadrele didactice au încercat să abordeze acest
conflict pe baza relaţiilor de cooperare şi chiar negociere. Dirigintele a jucat rolul conciliatorului, stând de
vorbă cu cadrele didactice şi în acelaşi timp cu părinţii şi elevul în cauză. În urma discuţiilor, elevul a
acceptat şi a încercat să şi aplice soluţii alternative:
- schimbarea atitudini faţă de domnii profesori;
- eliminarea absenteismului de la ore;
- acceptarea atitudinii faţă de cadrele didactice cu care se află în conflict
- acceptarea de a primi ajutor de la un psiholog şi consilier şcolar
În luna decembrie a anului următor am primit vizita elevului, într-o pauză mare a unei zile de curs
venise să-mi mulţumească pentru sfaturile date în cadrul discuţiilor avute în particular.
INTEGRAREA SOCIALĂ A ELEVILOR DIN CLASA a III-a

- studiu de caz-
OBIECTIVE GENERALE: adaptarea şcolară a elevilor din clasa a III-a prin cunoaşterea psihologică a
profilului personalităţii.
OBIECTIVE SPECIFICE:
 cunoaşterea premiselor sociale, psihologice, culturale ale elevilor la debutul semestrului;
 investigarea elevilor prin teste proiective şi observaţii curente;
 consilierea părinţilor copiilor cu probleme de adaptare;
STRATEGII DE INTERVENŢIE / ACŢIUNI:

Studierea unei bibliografii de specialitate şi realizarea unor direcţii de acţiune:
 alegerea celor mai sugestive teste proiective;
 întocmirea unor foi de protocol pentru centralizarea datelor;
 realizarea unui studiu de ansamblu asupra primelor rezultate;
 evidenţierea elevilor cu probleme de adaptare;
 realizarea profilului psihologic;
 consilierea elevului;
 consilierea părinţilor;
 ajutorul psihologului;
 fişa psiho-pedagogică;
 măsuri de intervenţie;
 rezultate ameliorate;
 direcţii viitoare pentru îmbunătăţirea adaptării şcolare.
Problema: Elevul X prezintă deficienţe de adaptare şi integrare şcolară şi socială.

Obiective:
 descoperirea cauzelor (provine dintr-o familie numeroasă, are un anturaj de prieteni cu
probleme de comportament,nimeni din familie nu s-a interesat vreodată de situaţia lui şcolară).
 eliminarea cauzelor (atitudinea autoritară a cadrului didactic, program de recuperare, control
medical, eventual tratament).
 propunerea da direcţii de intervenţie.
ETAPE
1. Familiarizarea cu cazul şi formularea clară a problemei
2. Procurarea informaţiilor, documentarea prin diverse metode de cunoaştere cum ar fi:
– analiza condiţiei;
– observarea comportamentului în colectiv, dar şi în familie;
– informaţii despre capacitatea de efort intelectual şi atenţie;
– informaţii despre stilul de muncă;
– analiza randamentului şcolar, volum de cunoştinţe, priceperi, deprinderi, interese, grad de
socializare; se vor folosi ca indicatori calificativele pe discipline;
– anamneza (studiul mediului şi a situaţiei din familie, starea medicală / de sănătate, studiul
cronologic al vieţii copilului);
– dialogul (cu elevi, cu părinţi, cu prieteni);
– tehnici proiective (testele psihologice).
3. Sistematizarea informaţiei
4. Concluziile: Elevul prezintă dificultăţi de adaptare şi integrare reflectate şi de rezultatele şcolare
nesatisfăcătoare
– nu termină temele din clasă;
– are un comportament zgomotos, deranjant;
– nu se poate concentra pe parcursul unei ore;
– temele sunt făcute de altcineva.
5. Proiect educativ de intervenţie
 Recompense mai dese
 Valorizarea potenţialului intelectual de care dispune
 Solicitarea elevului la diferite activităţi practice şi de gospodărie
 Pedepse morale nu fizice
DIN ACTIVITATEA DIDACTICĂ
TRATAREA PEDAGOGICĂ A PROBLEMELOR DE

COMPORTAMENT
Tema pe care v-o propun nu este deloc nouă. Ea a constituit obiectul multor dezbateri psiho-
pedagogice. Ea revine în actualitate, pentru că şcoala se confruntă astăzi cu probleme din ce în ce mai dificile
privind comportamentul elevilor. Scopul temei propuse pentru dezbatere este:
- oferirea unor sugestii explicative privind înţelegerea fenomenului adaptării / inadaptării şcolare, în vederea
prevenirii şi combaterii eficiente a devierilor comportamentale ale elevilor;
- analizarea diferitelor aspecte ale „insuccesului şcolar", cu scopul înţelegerii sale corespunzătoare şi a
adaptării celor mai potrivite măsuri de prevenire şi înlăturare a efectelor lui.
Un elev este adaptat şcolar atunci când realizează adaptarea pedagogică (instrucţională) şi adaptarea
relaţională. Prima înseamnă disponibilitatea elevului de a-şi însuşi informaţiile transmise şi de a le
operaţionaliza în mod creativ. Cea de-a doua se referă la capacitatea elevului de a relaţiona cu profesorul şi
cu ceilalţi elevi, de a interioriza normele şcolare şi valorile sociale acceptate. Nu este uşor, nici chiar pentru
psihologi şi pedagogi experimentaţi, să se definească multiplele cauze ale comportamentului şcolar deviant.
Iată câteva dintre acestea, după Saunders şi W. Gnagey:
1. Antipatia în raport cu şcoala. În acest caz, profesorul trebuie să ducă o muncă sisifică de motivare
a elevilor, prin: - a avea aşteptări maxime în raport cu elevii;
- a fi plin de entuziasm pentru obiectul de studiu;
- a comunica elevilor scopurile urmărite, mijloacele şi strategia pe care intenţionează să le

utilizeze în acest scop.
În acest fel se determină la elevi asumarea de responsabilităţi şi creşterea întăririlor pozitive, prin
atingerea obiectivelor propuse:
- a stabili o atmosferă empatică în clasă;
- a implica elevii în mod activ în procesul de predare / învăţare;
- a sublinia că fiecare lecţie transmite ceva foarte important pentru viaţa elevilor;
- a cultiva încrederea în sine a elevilor;
- a folosi interesele şi cunoştinţele anterioare ale elevilor;
2. Nevoia de recunoaştere socială, mai ales din partea colegilor. Aceasta se face în modul cel mai
evident prin provocarea autorităţii profesorului.
3. Izolarea socială - Apare în cazul elevilor labili psihic, marginalizaţi în grupul şcolar, care, din
dorinţa de a se integra în grup, provoacă probleme profesorului.
4. Comportamentul impulsiv - al elevilor incapabili să anticipeze consecinţele actelor lor.
5. Ignorarea regulilor, conştientă sau inconştientă.
6. Conflicte între sistemele de reguli ale elevului (cele de acasă, cele pentru grupul de prieteni, cele
pentru şcoală).
7. Transferul afectiv - Spre exemplu, antipatia resimţită de elev faţă de tatăl său (dacă există), poate
fi transferată asupra profesorului şi a şcolii, în general. Această cauză este, deci, legată de problemele din
mediul familial al elevului. J. Thurston, J. Feldhusen şi J. Benning enumeră 24 de factori ai mediului
familial care induc comportamentul deviant, în urma unor cercetări făcute în S. U. A. Aceşti factori sunt
semnificativi şi pentru România.
Iată câţiva dintre ei:

- Regulile tatălui sunt prea lejere sau prea stricte sau lipsite de coerenţă;
- Indiferenţa sau ostilitatea părinţilor faţă de copii;
- Părinţii au serviciile total diferite şi, în general, au prea puţine lucruri în comun;
- Părinţii nu vorbesc între ei despre copii şi despre problemele lor;
- Părinţii nu se iubesc, sunt reci unul cu celălalt;
- Părinţii îi dezaprobă pe copii mai mult decât îi încurajează;
- Mamele nu sunt fericite în mediul în care trăiesc;
- Copiii sunt pedepsiţi de părinţi pentru absolut orice greşeală;
- Părinţii lasă pe prietenii copiilor lor să aibă o influenţă hotărâtoare asupra acestora, pentru a-şi
masca dezinteresul;
- Părinţii îşi petrec timpul lor liber în mod negativ.
8. Pornirea spre agresivitate.
9. Anxietatea - provocată şi de profesor, dacă acesta are obiceiul să judece elevul în faţa colegilor etc.
10. Modul de manifestare al profesorului - Există mai multe atitudini inadecvate ale profesorului,
care pot crea probleme de disciplină. Şi anume: asuprirea elevilor; ignorarea lor dispreţuitoare sau evaluarea
constant negativă a elevilor.
Asemenea profesori ajung adesea să fie bătuţi de elevi; spre exemplul, se înregistrează multe
asemenea cazuri în Marea Britanie. Studiile britanice recomandă profesorului modern să fie o personalitate
pozitivă, care să dispună de metode de predare eficace, să stabilească şi să menţină standarde
comportamentale coerente; care să fie sprijinit de directorul şcolii / liceului pentru măsurile disciplinare pe
care le ia; să aplice standardele de comportament tuturor elevilor, cu consecvenţă. În plus, profesorul modern
are nevoie de sprijinul părinţilor elevilor, de cunoştinţe psihologice solide şi de intuiţie psiho-pedagogică,
pentru a putea diagnostica şi trata comportamentele inadecvate; de influenţa pozitivă a directorului, de
impunerea unor măsuri stricte de respectare a disciplinei.
IMPLICAREA MOTIVAŢIEI ÎN ÎNVĂŢARE
Prof. Vasiu Liliana
Activitatea de învăţare, de asimilare a cunoştinţelor de către elevi trebuie să fie susţinută,

în mod necesar, de o dorinţă vie de a învăţa, de voinţa de a învăţa. Prezenţa voinţei în învăţarea
elevului se impune datorită faptului că ea trebuie să răspundă anumitor cerinţe ale şcolii, ale
societăţii, care nu întotdeauna şi nu la toate vârstele sunt clare pentru cei care învaţă. Pe de altă
parte, nu toate cunoştinţele pe care elevii trebuie să şi le însuşească pe baza programelor şcolare
sunt la fel de interesante, chiar dacă sunt necesare. Ca urmare, pentru a putea face faţă cerinţelor
şcolii, în învăţare, de multe ori, elevul este nevoit să depună eforturi însemnate de voinţă, trebuie
„să vrea” să înveţe.
Motivaţia învăţării ne arată «pentru ce» învaţă şcolarul, ce îl determină «să vrea» să
înveţe: un interes pentru o disciplină sau o activitate, dezvoltat pe baza unei experienţe anterioare
pozitive, dorinţa de autorealizare şi depăşire, dorinţa de a depăşii pe alţii sau de a ridica prestigiul
clasei prin notele bune primite, sentimentul de respect faţă de părinţi sau poate dorinţa de a fi
lăudat de profesori, de cunoştinţe, etc. . Toate aceste motive prezente în învăţare creează celui
care învaţă tensiuni continue ce aşteaptă să fie rezolvate. Numai prin motivaţie se poate explica
atitudinea activă sau neactivă a elevilor în procesul de dobândire a cunoştinţelor.
În şcoală, întreaga activitate de învăţare a copiilor este motivată (chiar dacă ei nu sunt
întotdeauna conştienţi de acest lucru) şi se desfăşoară în funcţie de anumite condiţii externe, care
îi stimulează în această activitate. De reţinut este faptul că valoarea stimulilor externi este foarte
diferită de la elev la elev, depinzând de vârsta şi experienţa lor de viaţă, cât şi de semnificaţia
socială pe care stimulii respectivi o au la un moment dat. Cât priveşte imboldurile sociale se ştie
că ele nu funcţionează în acelaşi fel în orice condiţii, valoarea lor depinde de prestigiul persoanei
de la care vin. În acelaşi timp, nu toate imboldurile sociale au efect stimulator identic.
Cele mai multe studii precizează că în general, lauda, diferitele forme de recompensă,
încurajarea, competiţia au efect stimulator mai puternic decât dojana şi pedepsele, care în general
îi demobilizează pe elevi sau îi determină să înveţe de frică.
Formarea unei atitudini active şi creatoare faţă de învăţare facilitează dobândirea
eficientă, cantitativă şi calitativă a cuantumului informaţional ascendent. Totodată, permite
valorificarea optimă a aptitudinilor şi perfecţionarea relaţiilor interpersonale în demersul
realizării social-profesionale.
Deci, a cerceta în mod real motivaţia educaţională înseamnă a surprinde nu numai
mobilul intern sau extern ce declanşează o dorinţă, un interes imediat de învăţare, cât mai ales
caracterul de mobilizare, de angajare a potenţialului psihic în rezolvarea sau adaptarea la
finalităţile învăţământului, precum şi de implicare, organizare şi autoreglare interioară a
personalităţii elevului.
CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII ÎNVĂŢĂTOR LA CLASA I

Perioada de acomodare la clasa I începe cu integrarea copiilor în mediul şcolar prin

familiarizarea acestora cu regimul zilnic al şcolarului, cu specificul disciplinelor de învăţământ
prevăzute în planul cadru pentru clasa I cu procesul de predare-învăţare-evaluare.
Activitatea noastră din primele săptămâni de şcoală s-a desfăşurat sub imperiul unor
încercări de tot felul determinând reacţii diverse care au solicitat observare atantă şi consecvenţă, 68
cunoaştere şi înţelegere, sesizări şi consultări, sugestii şi investigări, toleranţă şi fermitate.
Aceasta a însemnat marea confruntare între preocuparea învăţătorului de a asigura
calitatea procesului instructiv-educativ, pe de o parte şi trebuinţele elevilor supuse rigorilor şcolii
, de cealaltă parte, ambele părţi fiind monitorizate de către părinţi şi celelalte persoane din jur.
Colectivul de elevi este destul de eterogen în ceea ce priveşte bagajul lor emoţional. Sunt
copii energici, comunicativi, receptivi, dar sunt şi copii hiperactivi, agitaţi, irascibili, egocentrişti
sau cu tulburări de comportament, care nu-şi pot controla impulsurile, provocând acte de
indisciplină.
Toate acestea au imprimat dinamism şi o coloratură intensă activităţii didactice
tumultoase, mereu altceva de la o zi la alta , incitantă, surprinzătoare.
De aceea ca învăţător trebuie să mă asigur că şcolarul mic este pregătit din punct de
vedere emoţional pentru depozitarea şi dezvoltarea deprinderilor intelectuale.
În primul rând am învăţat să fim împreună, să lucrăm împreună,am învăţat ce înseamnă
să fii elev, am învăţat să-l observ pe fiecare în parte pentru a-i cunoaşte experienţa anterioară, a-i
descoperi nevoile individuale, dificultăţile pe care le întâmpină.
Ora de consiliere are un rol foarte important la clasa I, şi ar fi ideal să se desfăşoare atât
cu elevii cât şi cu părinţii.
DASCĂLUL
"Oricare specialist care a devenit sau va deveni cadru didactic trebuie să studieze
în mod aprofundat instrucţia şi educaţia sau, cu alte cuvinte, să studieze pedagogia."
(Jean Piaget)
Învăţătorul este cel dintâi educator. Figura celui dintâi dascăl va dăinui veşnic în mintea 68
şi sufletul fiecăruia asemenea unei icoane sfinte.
Dascălul este un om minunat, în sufletul căruia stă ascuns întotdeauna un copil şi
despre care ar fi foarte multe lucruri de spus. De aceea am enumerat câteva dintre cele mai
importante calităţi pe care un dascăl trebuie să le aibă:
 Să aibă o pregătire temeinică de specialitate;
 Să manifeste empatie faţă de elevii săi;
 Să deţină însuşiri morale de neclintit;
 Să se perfecţioneze continuu;
 Să aibă capacitatea de a organiza şi a conduce colectivul de elevi;
 Să iubească foarte mult copiii ;
 Să deţină atenţie distributivă şi spirit de observaţie;
 Să gândească clar şi corect;
 Să deţină tact şi măiestrie pedagogică;
 Să aibă o memorie foarte bună;
 Să manifeste bună dispoziţie şi umor;
 Să-şi respecte cuvântul întotdeauna;
 Să expună clar şi corect folosind un limbaj adecvat;
 Să aibă priceperea de a face faţă tuturor situaţiilor neprevăzute.
Desigur că unele dintre aceste calităţi pot fi native, altele putându-se dezvolta de-a
lungul timpului prin experienţa pe care fiecare dintre noi o dobândeşte.
Făcută din vocaţie, pasiune, dragoste şi devotament, meseria de dascăl poate
fi asemănată cu ceva sfânt.
EXCURSIA - CUNOAŞTERE ÎN CADRUL LECŢIILOR

Excursia-cunoaştere în cadrul lecţiilor - Studierea dezvoltării societăţii, a
evenimentelor istorice ce se desfăşoară din uriaşa comoară de experienţă, acumulată de-a lungul
mileniilor, duce la îmbogăţirea activităţii prezente şi viitoare cu învăţăminte şi conluzii pentru
mersul înainte al popoarelor pe calea civilizaţiei pentru pace şi progresul întregii umanităţi. Un
om cu o conştiinţă înaintată nu este cel care are mai multe cunoştinţe, ci acela care inserează
cunoştinţele şi orizontul cultural într-o concepţie unitară, într-o viziune ştiinţifică în ansamblu şi
mai ales acela care şi-a format convingeri adânci, astfel încât între vorbă şi faptă, în fond între
teorie şi practică la nivelul comportamentului şi activităţii sale să nu existe fisuri, discordanţe, ci
disciplină unitate şi armonie. Istoria fiind o ştiinţă a adevărului înfăptuit, a vieţii comunităţilor 68
umane, sinteza experienţei lor, devine astfel un important izvor de cunoaştere şi de formare a
omului. Toate marele fapte ale istoriei sunt tot atîtea strădănii, sacrificii, aspiraţii, înfrîngeri şi
victorii ale poporelor, ale oamenilor.
Marele momente ale istoriei noastre naţionale plămădite în asprul şi delungul proces al
devenirii, existenţei şi afirmării de sine stătătoare a poporului român, se înfăţişează ca piscuri de
pe înălţimea cărora eroii neamului din trecut şi de azi au scrutat şi au zărit noi culmi spre care s-
au ridicat gîndul şi fapta lor înţeleaptă şi odată cu ele rosturile unui popor care şi-a dobîndit
integritatea gliei străbune şi a limbii strămoşeşti, şi-a dorit pacea aşezărilor sale, orînduite cu
trudă şi migală, în vremuri nu întotdeauna îngăditoare.
Prin natura sa istoria trezeşte şi cultivă sentimente, creează acele stări raţionale şi
afective de care are nevoie orice fiinţă umană pentru a trăi şi a se manifesta în direcţia cerinţelor
logice ale progresului în conformitate cu interesele fundamentale ale omenirii.
Valoarea şi locul istoriei în dezvoltarea multilaterală a tinerilor sunt asigurate de

conţinutul ei, prezentarea evoluţiei omeneşti de-a lungul timpului, al progresului necontenit al
ştiinţei şi tehnicii în strînsa legătură cu dezvoltarea vieţii spirituale. Prin natura sa, istoria,
cuprinde un material imens, prezintă o mare varietate de date, fapte evenimente. Sarcina studierii
ei nu constă în informarea tinerilor cu această bogăţie de cunoştinţe, ci în formarea capacităţilor
de interpretare, de înţelegere şi de acţionare.
Necesittea învăţării istoriei nu în sine, pentru memorarea unor fapte şi evenimente, ci

pentru înţelegerea prezentului, pentru a prospera viitorul, a înţelege sensul progresului este una
din coordonatele fundamentale al perfecţionării studiului de istorie ca disciplină de învăţămînt.
Fiind o ştiinţă cu multe domenii educative, obiectivele pedagogice ale istoriei vizează atît latura
cognitivă cît şi cea volitional-afectivă. Istoria contribuie la dezvoltarea cunoştinţelor din toate
sferele existenţei sociale a capacităţilor intelectuale ale tineretului cerute de necesităţile
contemporanităţii: originalitatea gîndirii, gîndirea logică, interesul, iniţiativa, atitudinea
creatoare, capacitatea culturală, deprinderea de a gîndi, de a sistematiza, a argumenta şi a
interpreta fenomenele istorice, receptivitatea la nou. Contribuţia istoriei la formarea multilaterală
a personalităţii umane sporeşte tocmai prin valenţele educative de care dispune. Ea trebuie să
asigure pregătirea morală a elevilor, în primul rînd educarea patriotică, concomitent
cu dezvoltarea capacităţilor intelectuale.
DE VORBĂ CU PĂRINŢII
Prof. înv. primar Iovănesc Edidia
Zestrea ereditară şi factorul nativ - sunt baza pe care se clădeşte caracterul viitorului
adult. Un lucru este clar : copiii au încă de la naştere caractere diferite. Unii sunt mai timizi şi au
mai multe probleme în a-şi face prieteni. Preferă să se joace singuri şi să inventeze poveşti, să
răsfoiască cărţi cu ilustraţii, decât să rişte să-i înfrunte pe ceilalţi. De obicei asfel de copii nu iau
cuvântul în mod spontan în clasă, nu spun din proprie iniţiativă nici “ bună ziua”, nici “ la
revedere” adulţilor pe care părinţii lor îi întânlesc , fără ca politeţea lor să fie pusă în discuţie. Ei
simt pur şi simplu teamă faţă de necunoscuţi, riscând astfel să devină parţial sau total inhibaţi.
Toate aceste dificultăţi se pot transforma într-un adevărat handicap pentru copil în timpul
şcolarizării. De aceea, trebuie să-l ajutăm să le depăşească, folosind diferite metode de lucru : 68
 Nu-l etichetati drept timid, chiar dacă vă gândiţi că este aşa. Dacă îl scuzaţi faţă
de vecin spunând ”Scuzaţi-l, este timid ”, nu faceţi decât să măriţi dificultatea
copilului. Etichetarea este o metodă comodă, însă ea nu-l va ajuta pe copil să se
schimbe. Este mai bine să spuneţi ”Paul nu vă cunoaşte încă bine; va vorbi cu
dumneavoastră data viitoare.”
 Acceptati ideea că nu puteţi forţa copilul să vorbească, nici să fie mai sociabil
decât este; îşi va schimba atitudinea numai dacă va caştiga progresiv încredere în
el, deci nu impingându-l forţat în faţa proiectoarelor.
 Fixaţi cu claritate lucrurile pe care le asteptaţi de la copil şi arătaţi-le.
Spuneţi-i că chiar dacă nu-i face plăcere să întreţină o conversaţie, trebuie cel
puţin să salute, să multumească pentru ceva primit şi să spună “la revedere”;
felicitaţi-l de fiecare dată când o face din proprie iniţiativă.
 Nu vorbiti în locul copilului, nu faceţi demersuri în locul lui, chiar dacă nu
răspunde la întrebările care i se pun sau dacă vi se pare foarte timid. Trebuie să
înveţe să-si poarte singur de grijă, fără să-i “salvaţi imaginea”, cu fiecare ocazie.
Ajutaţi-l în schimb să se pună în locul persoanei careia refuză să-i vorbească.
 Ajutaţi-vă copilul să capete încredere în el, lăudându-l: “Îmi place umorul tău,
este bine în viaţă să faci oamenii să fie veseli”. Încurajaţi-l să vorbească în cadrul
familial, unde se simte în siguranţă.
COMUNICAREA PROFESOR- ELEV

Prof. Vasiu Liliana
În fiecare zi, în fiecare moment, fiinţele comunică între ele, adică fac schimb de
informaţii. Pentru aceasta, oamenii folosesc diferite mijloace, unele dintre ele numite "mijloace
de comunicare în masă" sau "mass-media".
Comunicarea face posibilă coexistenţa oamenilor. Salutul sau un gest prietenesc sunt
forme simple de a stabili un contact cu ceilalţi. Comunicarea directă între oameni este realizată
prin intermediul cuvintelor sau a gesturilor. Dar, pentru a face un schimb de idei sau pentru a
împartăşi cunoştinţe cu persoane aflate departe, e nevoie de mijloacele cu ajutorul cărora să se
transmită informaţiile la distaţă: acestea sunt mijloacele de comunicare în masă sau mass-media. 68
Problematica relaţiei profesor-elev se află în centrul preocupărilor în ştiinţele educaţiei.
Dialogul şcolar constituie de fapt axa principală în jurul căreia gravitează întreaga problematică
instructiv-educativă din şcoala contemporană.
Majoritatea comportamentelor, mai ales modul în care comunicăm, le-am învăţat cu toţii
în timpul copilăriei, prin imitarea persoanelor pe care le-am considerat modele. Primele modele
au fost părinţii, apoi profesorii. La fel ca şi noi, elevii învaţă să comunice observându-i pe cei din
jur. Noi, profesorii, reprezentăm modele pentru mulţi dintre elevii noştri.
Ascultarea este o verigă principală a actului de comunicare. Profesorii pe care îi preferă
elevii şi cărora le comunică problemele pe care le au, sunt cei care ştiu să asculte. Unele
probleme pe care le are elevul se pot rezolva la acest nivel, al ascultării, deoarece fiind ascultat,
copilul are ocazia să-şi exprime dificultatea, s-o conştientizeze mai bine, s-o analizeze şi, în felul
acesta, uneori, ajunge singur la o soluţie.
MODALITĂŢI DE EDUCARE ECOLOGICĂ A

MICILOR ŞCOLARI
Problemele ridicate de mediul înconjurător constituie, la scară planetară, una din

preocupările cele mai stringente ale contemporaneităţii. De aceea, formarea conştiinţei şi
comportamentelor ecologice sunt deosebit de importante pentru orice demers educativ şcolar şi
extraşcolar.
Dacă la intrarea în şcoală copiii au unele reprezentări despre mediul în care trăiesc, şcoala 68
este datoare să consolideze şi să dezvolte aceste reprezentări despre natură şi societate, să cultive
sentimente de admiraţie faţă de frumuseţile naturii şi să formeze deprinderi de protejare a
mediului înconjurător.
Lecţiile, în marea lor diversitate, excursiile şcolare, vizitele didactice, discuţiile, au
menirea de a pregăti copiii prin latura cognitivă a adevărului despre natură. Ele se completează,
se armonizează şi se întregesc, vizând însuşirea unui summum de cunoştinţe care pot oferi
garanţia propulsării subiectului educat spre un alt nivel, superior din punctul de vedere al
cunoştinţelor despre natură şi pericolul în care se află acesta.
Mă voi referi în continuare la posibilităţile pe care le poate şi trebuie să le creeze şcoala
în vederea educării comportamentului ecologic al copiilor.
Prima latură a comportamentului ecologic priveşte ţinuta şi igiena personală, care pot fi
controlate zilnic de învăţători, apoi referinţa şi controlul „ se instalează” asupra clasei începând
cu gradul de aerisire, de curăţenie generală şi de detaliu a acesteia, depozitarea deşeurilor de
hârtie şi a celor menajere. În paralel, se poate face apel la estetica clasei, întregită cu plante
decorative, care pot face obiectul îngrijirii permanente de către colectivul clasei. Se pot institui şi
responsabilităţi vizând controlul stării de igienă a spaţiilor de folosinţă colectivă. Cu ocazia
ieşirilor în natură, concretizarea noţiunii de comportament ecologic se face cu succes. Acolo, la
faţa locului, copiii percep cum trebuie să se comporte (orice excursionist, trecător) ca să nu aducă
prejudicii naturii. Printre regulile generale de comportament ecologic, amintim:
 Circulaţia (plimbarea) se face numai pe cărări sau poteci marcate;
 colectarea plantelor trebuie să fie făcută numai cu anumite măsuri de precauţie,
pentru a nu provoca distrugerea speciilor rare, aflate sub protecţia legilor speciale;
 să nu distrugă puieţii de arbori;
 focurile de tabără trebuie făcute numai în anumite condiţii şi locuri amenajate;
 să evite orice prejudiciu adus faunei.
Ca şi în alte situaţii, exemplul personal al învăţătorului nu trebuie să ne scape din atenţie.
Contribuţii de seamă la educaţia ecologică pot aduce şi activităţile extraşcolare. Orice activitate
ce se desfăşoară în afara sălii de clasă, înseamnă activitate în contact nemijlocit cu mediul
înconjurător. Aşa cum îi învăţăm pe copii să vorbească, să se poarte în familie, la şcoală şi în
societate, să respecte normele de igienă, tot aşa trebuie să-i învăţăm să se poarte cu mediul în
care trăim. Exemple de activităţi extraşcolare ce pot fi organizate cu elevii:
 cercurile pe discipline (ştiinţe, geografie);
 excursii şi vizite;
 acţiuni de igienizare şi înfrumuseţare a clasei, şcolii, parcurilor, etc.;
 crearea unui colţ viu în clasă sau şcoală;
 acţiuni de colectare a hârtiei, sticlei, deşeurilor textile sau a ambalajelor din materiale
plastice;
 acţiuni de popularizare ocazionate de sărbătorirea Zilei Pământului (serbări, expoziţii
de desene şi creaţii plastice ale copiilor inspirate da vasta problematică a protejării
mediului).
În întreaga muncă de educaţie ecologică cu şcolarii mici trebuie să ajungem la
convingerea că mediul natural nu poate fi apărat numai într-o singură zi- 5 iunie, numai de
ecologi, biologi, silvicultori, etc., nu numai prin protejarea animalelor şi plantelor declarate
monumente ale naturii, ci în toate cele 365/366 de zile ale anului, în fiecare clipă a fiecărei zile,
de toţi locuitorii planetei. Trebuie să apărăm Planeta Albastră, leagăn al civilizaţiei şi vieţii, ea 68
fiind casa noastră şi a tuturor vieţuitoarelor de pe Pământ.
INTERNETUL…
Prof. Vasiu Liliana
Se spune destul de des că “Internetul e ca o uriaşă bibliotecă publică”. Din punct de

vedere al informaţiei conţinute poate fi adevărat, dar asemănarea se opreşte aici. Internetul nu e
ca o bibliotecă tradiţională, o colecţie de cărţi aranjate tematic. Internetul ar fi mai degrabă
echivalent cu o bibliotecă în care toate paginile au fost smulse din cărţi, amestecate bine şi apoi
prinse într-o plasă extrem de complexă de conexiuni. Şi mai mult decât atât, plasa asta nu e fixă,
ci se tot schimbă mereu, iar cele scrise pe pagini se schimbă de asemenea. La orice moment
anume, nu vedem decât o mică parte din această reţea de pagini şi conexiunile lor. Iar pentru a
găsi ceea ce căutăm, nu consultăm un registru organizat ierarhic, ci tot schimbăm succesiv 68
perspectiva, cu ajutorul motoarelor de căutare.
Diferenţa aceasta de organizare este esenţială pentru că impune un mod complet diferit de
utilizare şi un set diferit de abilităţi. Amalgamul de pagini în locul unei colecţii de cărţi
presupune în primul rând că informaţia va fi aproape întotdeauna fragmentată, incompletă, uneori
neesenţială, potenţial chiar incorectă.
Dacă într-o bibliotecă tradiţională cauţi cărţile care se referă la subiectul de interes şi apoi
tot ce ai de făcut este să le parcurgi la rând şi să înveţi din ele, în biblioteca numită Internet
trebuie să-ţi găseşti calea prin paginile care conţin fragmentele esenţiale de informaţie. În orice
moment trebuie să evaluezi corectitudinea informaţiei, să filtrezi cât mai repede ceea ce este
relevant şi ceea ce este esenţial sau nu. Iar pe măsură ce găseşti fragmentele de informaţie
esenţială şi relevantă, de cele mai multe ori într-o ordine mai degrabă aleatoare decât strict
secvenţială, să sintetizezi esenţialul şi să îţi alcătuieşti cunoaşterea unitară din aceste bucăţele.
Învăţarea aşa cum o ştim, din cărţi sau de la cursuri, presupune de obicei înţelegerea
succesivă a unor informaţii corecte, egal relevante pentru o cunoaştere solidă şi deja ordonate
într-o secvenţă logică. În schimb, învăţarea pe Internet presupune căutarea, sintetizarea,
evaluarea şi filtrarea continuă a informaţiei. Toate aceste abilităţi nu le avem însă dinainte de
nicăieri.
Poate ar fi cazul să predăm şi să formăm şi în şcoală asemenea abilităţi!
FAMILIA CONTEMPORANĂ

Sc. Gen. „Ovid Densusianu” Haţeg
Familia contemporană se confruntă cu o multitudine de probleme şi de situaţii care o pun
uneori în situaţia de a nu şi le putea rezolva singură. Ea trăieşte drama complexităţii situaţiilor
economice, culturale şi sociale. În ultimii ani, în urma problemelor de ordin economic şi nu
numai , în mai toate familiile există dificultăţi de comunicare între membrii acesteia. Paradoxal, 68
cu cât se perfecţionează mai mult mijloacele de comunicare în masă, cu atât mai mult se simte o
lipsă de comunicare interumană în special în sensul relaţiilor socio-afective. De aceea se extinde
preocuparea de a optimiza şi a eficientiza în anumite domenii relaţiile dintre oameni,
comunicarea afectivă şi tehnicile de negociere, cooperare şi colaborare.
În societatea contemporană s-au înregistrat mari schimbări în ceea ce priveşte rolurile

parentale. În acest sens se vorbeşte despre estomparea diferenţelor dintre cei doi părinţi şi de
creşterea rolului tatălui în familie. Dacă în trecut bărbatul era cel care deţinea autoritatea în
cadrul familiei, astăzi vorbim de egalitate între femeie şi acesta. În prezent, atât femeia cât şi
bărbatul au roluri la fel de importante în ceea ce priveşte creşterea şi educarea copilului. Rolul
mamei şi al tatălui se redimensionează în noua situaţie de parteneriat. Cu toate ca mama este
polul principal al afecţiunii, tatăl este perceput ca partener numai în măsura în care mentalitatea
se schimbă la generaţia anterioară.
În societatea românească, nivelul de dezvoltare socio-economică şi-a pus amprenta în

mod vizibil asupra evoluţiei familiei, atât din perspectiva funcţiei sale biologice cât şi din cel al
funcţiei educative. Întotdeauna familia a deţinut un rol principal în educaţia descendenţilor, în
afara altor factori educativi oferiţi de societate şi de modelele acesteia. Este evident faptul că
funcţia educativă a familiei a suferit schimbări determinate de evoluţia social-istorică, având însă
ca linie directoare şi numitor comun formarea unui om cu principii morale, capabil să se
integreze în societate, existând practic o unitate între educaţia din familie şi cea din societate.
Ca instituţie iniţială de formare şi educaţie a copilului, familia se găseşte de multe ori în

contradicţie cu şcoala, ba chiar cu comunitatea socială sau profesională.
INTERNETUL, DASCĂL FĂRĂ SUFLET

După cum ştim, internetul face primii paşi la începuturile anilor 80. El apare în viaţa
societaţii şi de atunci este tot mai prezent în activitatea profesională, în relaţiile noastre
interpersonale, aducând cu sine o nouă tensiune existenţială:
- Pe de o parte este cel mai mare dar pe care l-a văzut lumea vreodata în privinţa
contactului naţional şi internaţional între oameni , idei, informaţii, , lucrări creative şi 68
conexiuni.
- Pe de altă parte reprezintă îndepărtarea şi distanţa , abolirea funcţiilor fizice de
fiecare zi şi ale contactului uman.
În principiu internetul este legat de viaţa tinerilor, care putem spune că se nasc
tehnologizaţi şi trăiesc online o bună parte din zi şi chiar din noapte.
Îmi imaginam într-o zi cum ar fi şcoala în care să nu mai existe clasicii “Dascăli” şi în
care elevii să înveţe în faţa unui calculator , asistaţi şi chiar îndrumaţi de acesta. Este simplu să
înveţi, apasând pe taste, să cauţi răspunsuri la întrebări ştiinţifice, să găseşti exemple practice
nenumărate pentru teorii vizionate pe un monitor, să citeşti de pe blog părerea cuiva despre
tine, să te împrieteneşti cu alţi tineri, aflaţi de fapt la mii de kilometri depărtare.
Dar care componentă a calculatorului poate oare înlocui privirea blajina şi plină de
dragoste a unui dascăl adevărat, sau mângâierea de încurajare atunci când cerinţa ţi se pare greu
de trecut, sau zâmbetul binevoitor în faţa unei greşeli nevinovate?
De aproape treizeci de ani ştiu că toate aceste gesturi înseamnă pentru micuţii noştri
elevi mai mult decât o fereastră deschisă pe un ecran pe care să citească sec :”Răspuns greşit”
sau “Treci la întrebarea următoare” sau “Mai încearcă o dată”sau chiar “Felicitări!” sec şi fără
suflet.
Acesta cred că este rolul nostru divin, de a mângâia suflete, de a înţelege temeri şi de a-i
ajuta să le depăşească pe cei care le au, să transmitem sentimente pozitive şi încredere în sine
chiar şi acelora care greu acumulează informaţiile, din diferite motive emoţionale sau de altă
natură.
Trăiesc cu speranţa ca niciodată mintea omenească nu va cuteza să încerce înlocuirea
dascălilor cu programe informatice sau cu roboţi.
MATEMATICA – ŞTIINŢĂ ŞI POEZIE

” Între ştiinţă şi viaţă există o legătură indestructibilă… cu cât ştiinţa slujeşte viaţa, cu atât viaţa
îmbogăţeşte ştiinţa.” ( G. Plehanov)
Marile succese ale tehnicii, implementate adânc în viaţa oamenilor sub toate aspectele ei,
au contribuit la recunoaşterea rolului fundamental al matematicii. Nu există domeniu de
activitate umană care să nu folosească într-o măsură mai mare sau mai mică matematica.
68
Ritmul alert al dezvoltării şi competiţiei în toate domeniile de activitate ne impune să
gândim cât mai rapid şi, mai ales, să gândim corect. Gândirea matematică, capabilă să stabilească
legături între probleme ce aparţin de domenii diferite, nu trebuie să fie străină nimănui.
Matematica este importantă în viaţa fiecărui om şi prioritară în formarea acestuia. Cultura
ştiinţifică matematică face parte din cultura generală a omului modern.
Prin înaltul ei grad de abstractizare şi generalizare, prin capacitatea de sinteză şi de
exprimare a esenţelor cu ajutorul simbolurilor, matematica este obiectul de învăţământ care
acţionează asupra tuturor trăsăturilor definitorii ale gândirii. ”Intrarea în ţara cunoaşterii se face
pe podul matematicii” spunea profesorul universitar Ştefan Bârsănescu. De aceea are un rol
deosebit în dezvoltarea intelectuală a omului.
Clasele I-IV sunt hotărâtoare în formarea noţiunilor de bază, a conceptelor cu care elevii
vor ”opera” pe parcursul vieţii şi pe care se clădeşte întregul sistem de învăţământ matematic.
Acum se formează ” instrumentele” de bază ( deprinderile de calcul, de rezolvare a problemelor,
de măsurare etc.), se dezvoltă unele aptitudini şi abilităţi ale gândirii.
Şcoala are obligaţia să facă din studiul matematicii nu un scop în sine, ci un instrument de
acţiune eficientă, constructivă şi modelatoare asupra personalităţii elevului, formându-i acestuia
unele calităţi de bază ale gândirii: flexibilitatea, creativitatea. Descoperind existentul prin
intermediul matematicii, elevul trebuie să înveţe nu numai să rezolve probleme, dar să şi
descopere probleme, să le construiască, să găsească modalităţi diferite de rezolvare a lor.
Rezolvarea de probleme contribuie la dezvoltarea gândirii şi în aceeaşi măsură la dezvoltarea
imaginaţiei creatoare. Descoperind adevărul matematic, elevii simt armonia interioară a acesteia,
ca a unei poezii adevărate, capabilă să trezească atât emoţii artistice cât şi conştiinţa că există
probleme matematice atrăgătoare, pentru înţelegerea acestora nu este nevoie de un talent deosebit
şi nici de o pregătire care să depăşească ceea ce ei au învăţat.
Matematica dispune de bogate valenţe formative. Activităţile matematice reprezintă o
tensiune, o mobilizare a spiritului care înseamnă antrenarea intelectului, a gândirii pe prim plan,
dezvoltarea memoriei, a atenţiei, formarea deprinderilor de ordine şi punctualitate, dezvoltarea
şi cultivarea intuiţiei, a spontaneităţii, rezolvării rapide a situaţiilor problemă ce apar şi, nu în
ultimul rând, un limbaj matematic caracterizat prin claritate, precizie şi laconism.
Ca şi poezia, matematica mobilizează multiple resurse interioare. La început este vorba
despre o muncă mai puţin plăcută, de acumulare. Când se ajunge însă la un anumit nivel de
înţelegere, intră în joc pasiunea, curiozitatea ştiinţifică, studiul serios al celui care vrea, parcă, să
atingă nesfârşitul.
Învăţământul matematic se adresează şi laturii afective. Câte emoţii, câte bucurii, câte
nemulţumiri, amestecate uneori cu lacrimi, nu trăiesc copiii la orele sau la concursurile de
matematică, când reuşesc sau nu să rezolve probleme şi exerciţii!
Modernizarea învăţământului matematic înseamnă tocmai potenţarea acestor valenţe
formative de care dispune matematica.
68
A FI DASCĂL...
Învăţăt
oare Stan Mariana
A fi dascăl este o profesie de suflet de suflet, este o artă ce dăruieşte viitorul prin
truda prezentului, este o călătorie în lumea dorinţelor plină de aventurile palpitante ale
efervescenţei micii şi marii copilării ale atâtor generaţii.
A fi dascăl- discipol este o luptă continuă între dorinţă şi realizare, între a planifica şi
elabora strategii de modelare umană şi a evalua cu simţ realist şi extrem de critic impactul
acestora cu omul-copil.
68
A fi cadru didactic este o opţiune ce porneşte din inimă pentru inimă şi nu o soluţie
de moment, este o alegere dificilă pentru ca ştii sigur care este motivaţia ta de a fi şi a exista ,
este o provocare permanentă cu tine , cu adultul de azi versus copilul de ieri în sufletul căruia ţi-
ai oglindit şi spălat această minunată etapă a vieţii.
Este o luptă între a înţelege diversitatea comportamentului uman desenat de familie şi
societate şi a înţelege de ce uneori nu poţi schimba foarte mult , este un permanent asediu al
redutelor câştigate în spaţiul inteligenţei copilului , în tărâmul aptitudinilor specifice şi colective ,
în ţinutul deprinderilor şi abilităţilor personale de a face şi a elabora lucruri noi.
Exploratorul dinăuntrul dascălului doreşte permanent a face expediţii inedite în
sufletul şi în mintea copilului cu scopul de a descoperi ,,cheia învăţământului” pentru fiecare în
parte , dar şi pentru întreaga echipă de lucru , îşi propune să descopere acele zone virgine din
ţinutul personalităţii şcolarilor tocmai pentru a oferi un complex eficient viitorului omenirii.
De-a lungul vremii imaginea arhaică a Domnului Trandafir ne conturează clar
sensibilitatea şi frumuseţea sufletească a dascălului de ieri şi de azi.
Dascălul a fost şi este lumină , căldură , puritte , bunătate , deschizători de drumuri şi
un neobosit căutător al comorilor sufletului uman. Este raza ruptă din Dumnezeiescul Soare al
înţelepciunii universale pentru a lumina paşii copilăriei şi adolescenţei , este omul care aţintesc
privirile pline de naivitate şi jovialitate ale învăţăceilor , este persoana spre care adolescentul
caută cu ardoare şi nestăvilită dorinţă răspunsuri la întrebările ce îl frământă , este dirijorul
orchestrei acelora care-şi doresc armonie şi realizări în viitoarele profesii pe care le vor
îmbrăţişa. Este începutul şi sfârşitul în definirea noastră , a fiecăruia ca om şi ca persoană
responsabilă din punct de vedere moral şi profesional.
Pe scena imensă a şcolii există dascăli –actori specializaţi în diverse genuri ale
dramaturgiei şcolare :educatorii , care exersează actul de a învăţa achiziţii fundamentale pe micii
spectatori , învăţătorii care dezvoltă aceste achiziţii primare , făcându-l pe elev să joace actul
plăcerii şi al dragostei de a fi şcolar , profesorii conturează , dezvoltă şi definitivează viitoarea
opţiune a individualităţii umane , determinându-l pe adolescent să vibreze pe scena vieţii de
şcolar.A fi dascăl adevărat este o problemă de opţiune , bazată pe motivaţia omului pasionat de
lumea copilului şi copilăriei!
ÎN SPRIJINUL PERFECŢIONĂRII
OCROTIREA NATURII – O NOUĂ DISCIPLINA?

Educaţia în domeniul ocrotirii mediului şi acţiunile ecologice încep încă din grădiniţă,
urmărindu-se prin reprezentări grafice, prin desene şi lucrări tehnologice, formarea noţiunilor de
mediu social, natural şi familial.Treptat,copilul îşi lărgeşte orizontul cunoaşterii şi întrebările lui
devin din ce în ce mai logice şi chiar problematice ,ceea ce ne duce cu gândul la imensa
68
capacitate de gândire a celor mici, la cunoscuta şi proverbiala lor curiozitate.
În şcoală, noi, educatorii avem o şi mai mare posibilitate de aprofundare a cunoştintelor
despre sol, apă, aer, vieţuitoare, lanţ trofic etc., rolul acestor elemente în viaţa locuitorilor
TERREI.
Oricât ne-am strădui, prin mijloace moderne, să ne formăm un mediu ambiant cât mai
plăcut cu aer condiţionat-rece sau cald, lumina cât mai difuză şi muzica electronică în surdină,
oricât i-am invidia pe cei ce trăiesc în oraşe ultra sofisticate, cu blocuri la care te uiţi ca după
avioane, cu sigurantă nu pot fi mai fericiţi ca noi.
Ia închipuţi-vă, de exemplu, că vă plimbaţi liniştiţi într-o pădure de brazi după o uşoară
ploaie de vară, când răşina curge ca mierea pe trunchiurile bătrâne răspândind mireasmă de
tămâie; sau, mai simplu, imaginaţi-vă că mergeţi desculţi prin iarba verde şi mătăsoasă ce se
întinde cât vezi cu ochii , că staţi întinşi pe un braţ de iarbă abia cosită şi priviţi cerul limpede şi
albastru… albastru… Soarele şi păsările întregesc tabloul.Oare e nevoie de mai mult să fii
fericit?
Iată , aşa se poate începe o lecţie despre mediul înconjurător stârnind o mare curiozitate,
dragoste şi interes fată de natură, dar nu numai atât, căci n-ar fi îndeajuns.
Copiii au nevoie să "simtă" ceea ce le spui, trebuie scoşi în natură cât mai mult, duşi în
excursii şi drumeţii, la diverse acţiuni ecologice ,pentru a-i ademeni să iubească mai mult natura
decât calculatorul şi internetul.
Elevii trebuie să fie educaţi în vederea responsabilitaţii lor privind:
-protecţia mediului înconjurător;
-utilizarea raţională a resurselor naturale
-progresul civilizaţiei umane;
-cooperarea şi colaborarea internaţională;
-resursele planetei şi intelegerea necesităţii protejării şi conservării acestora;
-cunoaşterea fenomenelor ce caracterizează actuala configuraţie a naturii;
-înţelegerea aspectelor şi fenomenelor ce se pot desfăşura de-a lungul unui
anotimp,an,deceniu;
-aspecte ce ţin strict de zona în care trăiesc,de schimbările ce au loc în permanenţă;
DEZVOLTAREA CREATIVITĂŢII ÎN CADRUL ORELOR DE

LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ
Prof. înv. Primar Mariş Ramona

Orele de limba şi literatura română prin conţinutul lor, oferă diverse posibilităţi de
stimulare şi dezvoltare a creativităţii.
Încă din clasa I, jocurile propuse, imaginile din etapa prealfabetară şi alfabetară precum şi
textele din etapa postalfabetară sunt momente prin care se cultivă creativitatea elevilor.
Exerciţiile de creare a unor texte literare cu temă, pe bază de imagini, cu ajutorul unor idei sau pe 68
bază de întrebări se pot aplica în cadrul orelor de limba şi literatura română încă din clasa I. La
unii elevi se va observa tendinţa de copiere a unor texte cunoscute, a ideilor unor colegi, însă alţii
se vor folosi de propria experienţă. Pentru dezvoltarea creativităţii cadrul didactic trebuie să
încurajeze elevii, să propună spre rezolvare exerciţii care exercită actul creativ cum ar fi:
realizarea unui text opus ca şi conţinut; crearea unui personaj cu trăsături opuse decât cele date în
anumite texte; schimbarea finalului unei opere; emiterea unei păreri despre o atitudine, acţiune;
crearea unei povestiri, versuri pe baza unor cuvinte; exerciţii de interpretare; alcătuire de texte cu
titlu dat, cu început dat, cu final dat, după imagini, texte libere, după benzi desenate, după un
plan de idei, pe baza unor cuvinte de sprijin, pe baza unui text încurcat, după un proverb sau grup
de versuri; exerciţii de creare de cuvinte pornind de la o silabă, schimbând poziţia literelor din
cuvântul dat, urmărind literele dintr-un careu, schimbând o literă cu alta, unind două cuvinte, sau
prin eliminarea unor litere şi silabe din cuvintele date; exerciţii de rimă, de construire de
dialoguri între anumite personaje; povestiri la timpul viitor. Acestea dezvoltă gândirea creativă şi
anticipativă a elevilor, conduc la cultivarea unor însuşiri motivaţionale precum curiozitatea şi
dorinţa de a rezolva sarcini noi. Învăţătorul trebuie să aibă o atitudine încurajatoare faţă de elevi,
să-i aprecieze pozitiv stimulându-le spontaneitatea şi iniţiativa, creând stări pozitive necesare
pentru antrenarea acestora în rezolvarea sarcinilor şi pentru reuşita deplină în activitate.
Compunerile şcolare reprezintă cel mai generos prilej de valorificare a experienţei de
viaţă, de manifestare a imaginaţiei creatoare a elevilor. Pentru a putea să realizeze o compunere
liberă, elevii trebuie să fie pregătiţi şi obiectivul poate deveni posibil numai ca rezultat al unei
activităţi creatoare. În elaborarea unei compuneri, redactarea este actul creativ cel mai
semnificativ.
Una din disciplinele prielnice dezvoltării creativităţii este limba şi literatura română.
Deprinderea de a recunoaşte faptele de limbă în situaţii date constituie o treaptă către formarea
unei priceperi superioare, aceea de a recunoaşte fapte de limbă în orice situaţie şi de a le folosi în
consecinţă. Priceperea de a identifica faptele de limbă şi de a le folosi practic în mod conştient se
capătă în deosebi prin exerciţii cu caracter creator.
Limba şi literatura română urmăreşte, concomitent cu constituirea receptivităţii estetice şi
dezvoltarea spiritului creator ce presupune formarea receptivităţii creatoare, dezvoltarea
capacităţii de a restructura unitar într-o viziune proprie, elemente decupate din lectura unei opere,
dar şi dezvoltarea mijloacelor de autoexprimare, cultivarea expresiei artistice.
La vârsta şcolară mică, limba română se învaţă cu mare uşurinţă, iar ei, ca obiect de
învăţământ îi revin sarcini precise pentru dezvoltarea capacităţilor de comunicare şi de creaţie.
Prin cultivarea capacităţilor creatoare se realizează cunoaşterea prin inovaţie, invenţie, creaţie.
Se dezvoltă astfel germenii competiţiei, se identifică aptitudini. Ciclul primar oferă
numeroase posibilităţi de valorificare a creativităţii în cadrul orelor de limbă şi literatură română,
dezvoltarea şi cultivarea creativităţii devenind astfel o prioritate şi o preocupare permanentă a
şcolii actuale.
68
MODERNITATE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL RURAL
Institutor Mariş Eugen
Şc.Primară Silvaşu de Jos
Pornindu-se de la conceptul de „calitate a educaţiei”, Modulele de Dezvoltare
Profesională a Cadrelor Didactice ale Proiectului de Învăţamânt Rural, pentru cadrele didactice
din acest mediu, constituie, cu siguranţă, un element de noutate, o strategie a îmbunătăţirii
continue în ceea ce priveşte educaţia la sate şi nu numai. Cele 10 module au fost împărţite în
două categorii:
A: Module generale: Predarea interactivă centrată pe elev, Evaluarea continuă la clasă, Să
ne cunoaştem elevii, Adaptarea curriculumului la contextul local.
B: Module specifice: Predarea simultană, Limba română ca a doua limbă, Utilizarea 68
calculatorului în predare-învăţare, Management educaţional, Recuperarea rămânerii în urmă la
matematică(pentru învăţământul gimnazial), Recuperarea rămânerii în urmă la lectură( pentru
învăţământul primar).
Şcoala nu îi poate pregăti pe elevi pentru a deveni adulţi de succes doar prin experienţele de
învăţare pe care le oferă singură. Pentru a fi eficace şi pentru a oferi educaţie de calitate, aceasta
trebuie să-şi reorienteze strategiile de predare-învăţare şi spre contextul extern în care ea se
află, valorificând potenţialul educaţional al comunităţii locale. Totodată curriculumul din şcoală
trebuie îmbogăţit în sensul corelării conţinuturilor sale şi metodelor folosite în procesul didactic
cu realitatea socială, experienţa cotidiană şi mediul de viaţă al elevilor. Adaptarea curricumului
la contextul local răspunde cerinţelor unei realităţi ce se caracterizează prin:
 schimbări permanente şi rapide;
 multiplicarea şi diversificarea informaţiilor;
 îmbogăţirea şi modificarea continuă a domeniului cognitiv
Prin oferta educaţională adecvată, şcoala are misiunea să asigure:
 dezvoltarea elevului privit ca fiinţă umană unitară şi complexă, cu întregul potenţial
de care dispune;
 pregătirea tuturor elevilor pentru o includere reuşită în viaţa reală, în realitatea
unitară aflată în mişcare, în societatea ce trebuie privită, la rândul său, ca un întreg;
 transformarea fiecărui elev într-un membru activ şi competent al comunităţii, într-o
persoană responsabilă, care îndeplineşte multiple roluri sociale cu succes.
Optimizarea procesului de predare-învăţare este posibilă prin disponibilitate spre

punerea în
practică a „Teoriei Inteligenţelor Multiple”. Demersul educaţional e centrat pe elev.
În acest sens trebuie reflectat periodic asupra unui astfel de set de întrebări:
 Ce elemente noi am adus în planificarea lecţiei?
 Ce am diferenţiat: conţinutul, procesul sau produsul. În funcţie de ce?
 Cum am evaluat elevii săptămâna aceasta? În ce scop?
 Am permis elevilor săptămâna aceasta să aibă opţiuni? În ce fel?
 Am reuşit să gestionez timpul după nevoile elevilor? Dacă nu, de ce.
Aceasta înseamnă calitate, rezultatul va fi un demers educativ optim, găsirea
strategiei potrivite de motivare a elevului înseamnă dezvoltare personală şi profesională,
aceasta se obţine prin curs/ perfecţionare, dar o avem şi în noi?
68
CONCEPTUL DE EDUCAŢIE TEHNOLOGICĂ
ŞI SPECIFICUL SĂU
Prof. Liliana Vasiu

"Lumea se schimbă, şi cu ea şi locul omului în această lume. În întreaga Europă,

responsabilii învăţământului caută să atenueze divorţul dintre educaţia primită şi viaţa
profesională viitoare. Aşa s-a născut educaţia tehnologică, integrată progresiv în programele
şcolare şi devenită o nouă disciplină a ciclului mediu"
68
(Yves Deforge, 1969)
Educaţia tehnologică nu este învăţământ profesional tehnic şi nici învăţământ teoretico-
ştiinţific în sens strict, ci este o formaţie culturală nouă, născută din raportul omului modern cu
tehnologia şi pe care o considerăm o componentă a culturii de bază şi o coordonată de acţiune
pentru educaţia permanentă.
Educaţia tehnologică are un caracter specific interdisciplinar şi totodată caracter dual:
teoretic şi practic, ştiinţific şi tehnologic. Ea nu se reduce la nici una din materiile cuprinse în
programa de învatamânt.
Educaţia tehnologică nu se reduce nici la instruirea practică, la iniţierea într-un meşteşug
tradiţional sau o profesie modernă, deci nu este o profesionalizare timpurie, ci are ca obiectiv
fundamental o noua viziune şi atitudine practică asupra omului şi sensurilor vieţii, prin prisma
tehnologiei, precum şi o înţelegere a rolului tehnologiei în progresul omenirii.
Educaţia tehnologică se integrează, totodată, într-un sistem al pregătirii în perspectiva a
individului, facilitând: opţiunea, inserţia şi flexibilitatea socioprofesională într-un univers
tehnologic dinamic, în expansiune, diversificare şi schimbare permanentă.
CREATIVITATEA ÎN PROCESUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT


Încrederea că „ Noţiunile de profesor şi elevi vor fi înlocuite odată frumos prin cele de
OM şi OM” (Lucian Blaga) constituie argumentul cu care pornim în formarea personalităţii
copilului, cel în care investim cultura minţii şi a sufletului nostru de educator. Sarcina de bază a
educaţiei este dezvoltarea şi structurarea forţelor creative existente în fiecare individ în aşa fel
încât activitatea individuală să devină şi o activitate creativă.
Creativitatea elevilor poate fi stimulată dacă reuşim să ieşim din tiparul tipic, dacă
încercăm să ne „jucăm de-a şcoala” provocându-i pe copii şi invers. Creativitatea este
„schimbarea”, iar inovaţia este cerinţa esenţială pentru a nu ne scufunda atunci când vine alt val
de schimbări. Creativitatea nu este o jucărie frumoasă, ci este un factor de supravieţuire.
Stimularea activismului şi a creativităţii în şcoală presupune favorizarea unui mediu de
învăţare interactiv, incitator şi dinamic. Învăţarea prin cooperare asigură dezvoltarea unui câmp 68
de relaţii optime manifestării creatoare şi active a elevului în clasă. Ea dezvoltă şi întreţine
motivaţia epistemică internă, favorizând implicarea activă în sarcină şi contribuţiile creative,
originale ale participanţilor.
Stimularea şi dezvoltarea creativităţii este o artă în care măiestria profesorului este o parte
semnificativă. „Creativitatea nu e ceva ce poate fi învăţat, dar este cu siguranţă ceva ce poate fi
exersat şi dezvoltat” ( Brian Clegg, Paul Birch, Creativitatea, p. 13).
Blocajele creativităţii pot fi înlăturate dacă se creează elevilor condiţii favorabile
manifestării atitudinii lor creative. Depăşirea blocajelor se poate face prin:
- atitudinea pozitivă a profesorului faţă de creativitate ( să fie flexibil în gândire, original, să evite
conformismul, să stimuleze gândirea productivă, libertatea de exprimare);
- respectarea personalităţii creatoare a elevului care trebuie apreciat, valorificat, încurajat să pună
cât mai multe întrebări;
- limitarea constrângerilor şi a factorilor care produc frustrare;
- întreţinerea unor relaţii democratice, permisive între profesor şi elevi;
- cultivarea independenţei cognitive, a spontaneităţii şi a autonomiei în învăţare,
-stimularea spiritului critic constructiv, a capacităţii de argumentare şi de căutare a alternativelor;
- folosirea strategiilor active, creatoare, menite să dezvolte flexibilitatea gândirii;
În procesul de învăţământ, dezvoltarea creativităţii se poate realiza printr-o multitudine de
mijloace. Depinde de răbdarea şi ingeniozitatea celui care conduce acest proces:
- desprinderea de mediul de lucru obişnuit ( lecţii în curtea şcolii, în muzee, în excursii,
activităţi la bibliotecă) pentru a le alimenta energia mentală;
- stimularea muncii în echipă, pentru că elevii se simt bine împreună, au curaj, „sparg
gheaţa” mai repede;
-jocuri creative folosite în timpul orelor propuse de profesor, dar şi disponibilitatea pentru
jocuri propuse de elevi;
- disciplinele opţionale, activităţile extracurriculare ( serbări, excursii, concursuri);
- intercalarea în timpul lecţiilor a momentelor de înviorare( activitatea fizică şi râsul),
deoarece pauzele cresc energia copiilor, reuşesc să le dea vigoare, idei noi;
Învăţământul centrat pe elev este orientat spre formarea de capacităţi intelectuale şi de
acţiune, spre stimularea gândirii critice şi creative.
JOCUL –VERIGĂ A ÎNVĂŢĂRII

Pătrunderea copiilor în cadrul şcolii presupune o schimbare majoră în viaţa lor şi a

familiei, dar şi un impact social mai larg, cu aspecte şi implicaţii multiple. Cu cât vârsta la care
păşesc copiii în clasa I este mai mică, cu atât impactul social poate avea urmări mai profunde în
viaţa lor.
Jocul răspunde cel mai bine particularităţilor de vârstă ale şcolarilor mici. Elementul
distractiv pe care îl conţine le stimulează interesul şi curiozitatea.
Încă de mic, copilul trebuie învăţat să se joace pentru că această practică îl ajută să se
dezvolte. Cele mai importante funcţii formative care se realizează cu ajutorul jocului sunt:
68
 stimulează funcţiile intelectuale, prin intermediul cărora se realizează
cunoaşterea realităţii obiective;
 modelează procesele afectiv-motivaţionale;
 dezvoltă capacitatea moral-volitivă;
 înlesneşte comunicarea şi inserţia socială mai ales atunci când jocul
îmbracă forma colectivă;
 dezvoltă capacităţile psiho- motorii;
 cultivă latura interculturală şi transdisciplinaritatea.
Datorită coborârii vârstei la care copiii trec pragul şcolii, atribuţiile şi răspunderea
cadrelor didactice de a oferi micilor şcolari cadrul, mijloacele, dar şi climatul necesar
dezvoltării şi educării capacităţilor proprii creşte foarte mult. Întreg demersul didactic trebuie
regândit, astfel încât jocul să-şi găsească loc şi timp în toate activităţile şcolare şi extraşcolare,
pentru ca micul şcolar să vină la şcoală cu plăcere şi să participe activ la toate activităţile, ba
chiar să vină cu idei şi iniţiative în tot ceea ce face. Aceasta presupune însă din partea noastră o
mai atentă cercetare şi planificare a demersului didactic, proiectând o planificare axată şi pe
jocuri didactice care să se preteze la obiectivele de învăţare propuse. Bineînţeles că jocurile
didactice vor fi alese şi concepute în aşa fel încât să ţină cont de particularităţile de vârstă şi
individuale ale şcolarilor, de dezvoltarea lor psiho-intelectuală şi motrică, de condiţiile socio-
familiale, dar şi de resursele umane şi materiale pe care şcoala le deţine.
Prin caracterul său, jocul mijloceşte cunoaşterea directă a lumii şi cultivă deprinderi
bogate, trăsături complexe de caracter, convingeri şi puternice trăiri emoţionale. Toate tipurile de
joc au o acţiune, exprimată în conţinutul concret al lor. Acţiunea unui joc are ca elemente
constitutive: un scop, operaţii, reguli sau condiţii de desfăşurare.
Printre primele jocuri pe care le practică copiii sunt jocurile de rol. În desfăşurarea
acestora apare clar subiectul pe care copilul îl joacă. În cele mai multe jocuri de rol, rolul jucat de
copil corespunde unei funcţii sociale, proprii adulţilor, ca de exemplu, o funcţie profesională
(„Sunt pilot”, „Medicul şi pacienţii”, „Învăţătoarea şi elevii”, etc).
Jocurile cu subiecte din lumea animalelor fac copiii să acţioneze ca purtători ai calităţilor
şi funcţiilor umane generalizate, relaţiile sale cu celelalte vieţuitoare fiind esenţialmente
umanizate.
Se poate observa că practicarea aceluiaşi joc, de către copii la vârste diferite, implică şi
moduri de realizare diferite. Repertoriul jocului este inepuizabil, el depinde însă de fantezia
dascălului, a elevului, dar şi de capacitatea şi disponibilitatea acestora de a se implica în astfel de
activităţi extrem de complexe şi gingaşe.
Este necesar să lăsăm liberă iniţiativa copilului, să intervină atunci când doreşte, să spună
ce gândeşte şi ce simte, să dea frâu liber imaginaţiei sale atât de creatoare. Din acest segment, al
şcolarilor nonconformişti, ne vom alege viitorii componenţi ai loturilor de performanţă din
diferite domenii, pentru că ei vor şti să-şi deschidă aripile fără inhibiţii, vor avea curajul să
exploreze zone nesigure sau necunoscute.
Rolul dascălului, în acest sens, e mai mult un rol de călăuză, de mentor care-i creează
copilului noi ocazii şi noi experienţe pe care să le exploreze, să le pătrundă cu mai mult curaj.
68
ÎNVĂŢĂMÂNTUL CENTRAT PE ELEV
Procesul de învăţământ din ţara noastră a cunoscut schimbări esenţiale, care au urmărit
trecerea de la învăţământul tradiţional, centrat pe cadrul didactic şi pe « materia » de învăţat, la
învăţământul centrat pe elev, unde prioritar este cum învaţă copilul şi nu cât învaţă.
Învăţământul modern, centrat pe elev, are o multitudine de calităţi care îl diferenţiază clar
de învăţământul tradiţional:
 Curriculum şi învăţarea sunt individualizate la maxim, în funcţie de nevoile celui care
învaţă.
 Cadrul didactic este persoana resursă, care informează elevii şi le facilitează accesul la
informaţii, lucrează individual sau în grupuri mici, iar relaţia cu acesta este una
democratică.
 Elevii progresează în ritm propriu, într-un timp bine utilizat, încurajându-se iniţiativa,
68
schimbul de idei, învăţarea independentă.
 Învăţământul centrat pe elev şi-a schimbat mentalitatea în legătură cu formele educaţiei.
Şcoala este deschisă spre exterior, educaţia informală şi nonformală completează educaţia
formală făcută în şcoală.
 În învăţământul centrat pe elev examinările tradiţionale sunt mai puţin folosite, se preferă
evaluarea formativă şi se apreciază competenţele ( ce poate să facă elevul cu ceea ce ştie).
Toate aceste caracteristici plasează învăţărea ca proces în centrul demersurilor şcolii şi
determină folosirea unor strategii didactice activizatoare, interactive, care pun în valoare
capacitatea de învăţare a fiecărui elev.
Tehnica Gândiţi- Lucraţi în perechi- Comunicaţi
Tehnica implică un moment individual în care se caută rezolvarea problemei, un moment de
confruntare a ideilor proprii cu ideile partenerului, apoi de prezentare a ideilor în faţa grupului.
Exemplu:
Obiectul: Matematică, clasa a III-a.
Subiectul lecţiei: Probleme care se rezolvă prin mai mult de două operaţii”
Obiectiv operaţional: să creeze şi să rezolve o problemă după un exerciţiu dat;
Sarcina de lucru: Lucraţi individual, în perechi, apoi în grup, timp de 10 minute.
Compuneţi şi rezolvaţi o problemă într-un mod cât mai original, utilizând expresia numerică
dată.
Se distribuie fiecărei grupe, din cele 4 formate – grupe neomogene - câte un poster cu o
expresia numerică, după cum urmează:
Grupa I – o adunare şi o scădere
254 + 47 – 164 =
Grupa a II-a – două scăderi
589 – 75 – 146 =
Grupa a III-a – o adunare şi o înmulţire
135 + 15 x 2 =
Grupa a IV-a – două înmulţiri şi o adunare
3x8+5x6=
După expirarea timpului, posterele sunt afişate în faţa clasei , fiecare grupă prezentându-
şi problema şi rezolvarea acesteia, prin reprezentantul ei.
Urmează etapa de comparare, apreciere şi evaluare a muncii în grup; folosind tehnica
turul galeriei, elevii au posibilitatea de a corecta, completa, de a evalua munca desfăşurată de
colegi şi cea proprie.
68
ROLUL ŞI IMPORTANŢA ACTIVITĂŢILOR
EXTRACURRICULARE
,,Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista
când ei vor fi mari şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor...”(Maria Montessori-,,
Descoperirea copilului”)
Problematica educaţiei dobândeşte în societatea contemporană noi conotaţii, date mai
ales de schimbările fără precedent din toate domeniile vieţii sociale. Accentul trece de pe
informativ pe formativ.
Educaţia depăşeşte limitele exigenţelor şi valorilor naţionale şi tinde spre universalitate,
spre patrimoniul valoric comun al umanităţii. Un curriculum unitar nu mai poate răspunde singur
diversităţii umane, iar dezideratul educaţiei permanente tinde să devină o realitate de necontestat.
Procesul educaţional din şcoală presupune şi forme de muncă didactică complementară 68
activităţilor obligatorii. Acestea sunt activităţi desfăşurate în şcoală în afara activităţilor
obligatorii sau activităţilor desfăşurate în afara şcolii. Ele sunt activităţi extracurriculare şi se
desfăşoară sub îndrumarea atentă a învăţătoarelor. Astfel , fără a nega importanţa educaţiei de tip
curricular, devine tot mai evident faptul că educaţia extracurriculară , adică cea realizată dincolo
de procesul de învăţământ, îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii tinerilor.
Modelarea, formarea şi educaţia omului cere timp şi dăruire. Timpul istoric pe care îl
trăim cere oameni în a căror formaţie caracterul şi inteligenţa se completează pentru propria
evoluţie a individului.
În şcoala contemporană eficienţa educaţiei depinde de gradul în care se pregăteşte
copilul pentru participarea la dezvoltarea de sine şi de măsura în care reuşeşte să pună bazele
formării personalităţii copiilor.
Astfel de activităţi sunt de o reală importanţă într-o lume dominată de mass-media şi ne
referim la televizor, calculator şi internet, care nu fac altceva decât să contribuie la transformarea
copiilor noştri în nişte persoane incapabile de a se controla comportamental, emoţional şi mai
presus de toate slab dezvoltaţi intelectual. Se ştie că începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii
acumulează o serie de cunoştinţe punându-i în contact direct cu obiectele şi fenomenele din
natură.
Activităţile de acest gen cu o deosebită influenţă formativă, au la bază toate formele de
acţiuni turistice: plimbări, excursii, tabere, colonii. În cadrul activităţilor organizate în mijlocul
naturii, al vieţii sociale, copiii se confruntă cu realitatea şi percep activ, prin acţiuni directe
obiectele, fenomenele, anumite locuri istorice. Fiind axate în principal pe viaţa în aer liber, în
cadrul acţiunilor turistice, şcolarii îşi pot forma sentimentul de respect şi dragoste faţă de natură,
faţă de om şi de realizările sale. În urma plimbărilor, a excursiilor în natură , copiii pot reda cu
mai multă creativitate şi sensibilitate , imaginea realităţii , în cadrul activităţilor de desen şi
modelaj, iar materialele pe care le culeg, sunt folosite în activităţile practice, în jocurile de
creaţie.
Plimbările prin parc din această toamnă, frunzele ruginii, stolurile de păsări care se
pregăteau de plecare, frumuseţea deosebită a acestui anotimp le vor rămâne în suflet celor mici,
creându-le emoţii estetice. La această vârstă copii sunt foarte receptivi la tot ce li se arata sau li
se spune în legătură cu mediul, fiind dispuşi să acţioneze în acest sens. Ca învăţătoare trebuie să
oferim în mod gradat , în acord cu particularităţile de vârstă , cunoştinţe ştiinţifice , să organizăm
activităţi educative privind protejarea mediului înconjurător:curăţarea parcului, a mediului de
joacă , ocrotirea unor animale.
Excursiile şi taberele şcolare contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre
frumuseţile ţării, la educarea dragostei, respectului pentru frumosul de ţară, natură, artă, cultură.
Prin excursii, copii cunosc locul natal în care au trăit, muncit şi luptat înaintaşii lor învăţând
astfel să-şi iubească ţara, cu trecutul şi prezentul ei. Prin excursii copiii pot cunoaşte realizările
oamenilor, locurile unde s-au născut, au trăit şi au creat opere de artă scriitori şi artişti.
Serbarea este modalitatea eficientă de cultivare a înclinaţiilor artistice ale copiilor
contribuind la dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor.
Vizitele la muzee, expoziţii, monumente şi locuri istorice, case memoriale constituie un
mijloc de a preţui valorile culturale, folclorice şi istorice ale poporului nostru.
Vizionările şi spectacolele constituie o altă formă de activitate extracurriculară în
grădiniţe, prin care copilul face cunoştinţă cu lumea minunată a artei. 68
Deşi această formă de activitate îl pune pe copil în majoritatea cazurilor în rolul de
spectator, valoarea ei deosebită rezidă în faptul că ea constituie o sursă inepuizabilă de impresii
puternice, precum şi în faptul că apelează, permanent, la afectivitatea copilului.
Vizionarea unor filme, diafilme, spectacole de teatru precum şi a emisiunilor tv, poate
constitui de asemenea o sursă de informaţii, dar în acelaşi timp un punct de plecare în
organizarea unor acţiuni interesante. De exemplu : vizionarea emisiunilor muzicale , de teatru de
copii, distractive sau sportive, urmată de discuţii pregătite în prealabil, pe lângă faptul că
realizează complementarea unor aspecte educative, stimulează şi orientează copiii spre unele
domenii de activitate: muzică , sport , poezie, pictură.
Vizionarea filmelor şi a emisiunilor la televizor aduce copiilor o mare satisfacţie, prin
faptul că arta filmului dă copiilor iluzia realităţii.
Învăţătoarele au un rol deosebit de important în alegerea spectacolelor, la
recomandarea emisiunilor de televiziune pentru copii şi selecţionarea emisiunilor, programelor
distractive care au o influenţă pozitivă mai evident conturate.
Activităţile extracurriculare moral-civice, alături de celelalte activităţi desfăşurate în
grădiniţe pe nivel de vârstă, contribuie ,prin trăirile afective, emoţii puternice, generate de
exemplele oferite de eroii neamului, la formarea ,în sufletul copiilor, a unor sentimente morale,
care se vor transforma în convingeri ferme pe parcursul procesului instructiv-educativ.
În concluzie putem spune că activitatea extracurriculară e o componentă educaţională
valoroasă şi eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenţie, adoptând el, în
primul rând, o atitudine creatoare, atât în modul de realizare al activităţii, cât şi în relaţiile cu
elevii, asigurând astfel o atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a elevilor.
În concluzie cadrul didactic poate face multe pentru educarea spiritului creativ în
cadrul activităţilor extracurriculare. Dar se vede necesitatea de a modifica destul de mult modul
de gândire, să evite critica, în astfel de actvităţi, să încurajeze elevii şi să realizeze un feed-back
pozitiv.
BIBLIOGRAFIE:
1.Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei-Revista învăţământului
preşcolar3-4/2006
2.IONESCU ,M. Mijloace de învăţământ şi integrarea acestora în activităţile de instruire şi
autoinstruire, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001
3.PREDA VIORICA , Metodica activităţilor instructiv educative în grădiniţa de copii,Editura
Gheorghe Cârţu Alexandru, Craiova 2009
4.LESPEZEANU M.,Tradiţional şi modern în învăţământul preşcolr , Editura S.C.
Omfal ,Bucureşti, 2007.
68
JOCUL DIDACTIC
În urmă cu 300 de ani, Comenius a prefigurat ideea că şcoala trebuie să se identifice cu

jocul. Astăzi toţi pedagogii recunosc în joc un mijloc ideal de educaţie. Specia de joc care îmbină
armonios elementul instructiv şi educativ cu elementul distractiv este jocul didactic. Psihologia
jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales în învăţământul preşcolar şi
primar. Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor cinci direcţii de
dezvoltare, orientate: de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase; de la grupurile
instabile spre grupurile tot mai stabile; de la jocurile fără subiect spre cele cu subiect; de la şirul
de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect şi cu desfăşurare sistematică; de la reflectarea
vieţii personale şi a ambianţei apropiate, la reflectarea evenimentelor.
Psihologia jocului evidenţiază importanţa activării acestei metode mai ales în 68

învăţământul preşcolar şi primar. Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea principalelor
cinci direcţii de dezvoltare, orientate: de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase; de la
grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile; de la jocurile fără subiect spre cele cu subiect;
de la şirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect şi cu desfăsurare sistematică; de la
reflectarea vieţii personale şi a ambianţei apropiate, la reflectarea evenimentelor vieţii sociale.
Consider că jocul didactic este mijlocul potrivit ales în vederea dezvoltării personalităţii
multilaterale ale copiilor şi a unei funcţionări optime din punct de vedere psiho-social a acestuia.
„Pentru copil, ca şi pentru un matematician, jocul este o treabă serioasă”, spunea Grigore
Moisil.
VIOLENŢA ÎN FAMILIE
Prof. psiholog Sanda
Vasiu
...respectarea drepturilor omului trebuie să facă parte din educaţia globală şi demnitatea
omului,
iar toate aspectele violenţei fizice sau mentale împotriva persoanei umane constituie o
violare a drepturilor sale”
Parlamentrul European , Rezoluţie
11 iunie 1986
Violenţa domestică este o ameninţare continuă care planează asupra întregii societăţi. Se
numeste “violenţă în familie” orice act vătămător fizic sau emoţional care are loc între membrii
familei. Abuzul în interiorul familiei poate lua mai multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului
la resurse financiare, neglijenţa, ameninţările, intimidarea, actele de violenta fizică , injuriile,
maltratările, etc.
Funcţia principala a familiei, creşterea copiilor, este distorsionată cu largi şi dramatice
consecinţe în viitor. Cercetările arată că trauma copiilor care trăiesc într-o atmosferă plină de
violenţă, chiar dacă ei nu sunt victime directe este mai intensă şi cu consecinţe mai profunde 68
decât a copiilor care sunt victime directe ale abuzului şi neglijării (Catheline Marcelli, 1999).
Într-o familie bântuită de violenţă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile de baza
(nevoia de siguranţă, de dragoste, de protectie, de acceptare) sunt profund neglijate.
Astfel,funcţiie parentale nu pot fi îndeplinte. O mamă victimă a violenţei soţului este mai puţin
capabilă să asigure îngrijirile de bază necesare copilului (hrana, casa, igiena fizica şi mentală,
starea de sănătate) sau să-l protejeze pe acesta de răniri, accidente, pericole fizice sau sociale.
Copleşită de ruşine pentru ce i se întâmplă, de sentimentul eşecului în cea mai importantă relaţie
interpersonală, de teroare, de acuzaţii, femeia nu mai poate juca nici unul din rolurile impuse în
viaţa de familie.
În atmosfera de neglijenţă copilul devine adesea expus riscurilor, de fapt rămâne într-o
singurătate umplută de ţipetele celor din jur.
Copiii care cresc în familii violente dezvoltă anumite comportamente şi o condiţie fizică
care îi face usor de recunoscut. Ei prezintă:
- probleme fizice: boli inexplicabile,sunt expuşi la accidente în casă şi în afara casei,
dezvoltare fizică mai lentă;
- probleme emoţionale şi mentale: anxietate ridicată, culpabilitate, teama de abandon,
izolare, manie, furie, teama de raniri şi moarte.
- probleme psihologice: depresie, neîncredere în sine şi în ceilalţi, comparaţie cu viaţa mai
fericită a celorlalţi copii.
- probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalţi,
probleme cu somnul, enurezis nocturn sau diurn, bătăi, fuga de acasă, mutilare, consum
de droguri, de alcool, de tutun sau alte substanţe psihoactive, comportament defensiv,
minciună, etc.
- probleme şcolare: neîncredere, eliminare, schimbări bruşte în performanţele şcolare,
lipsa de concentrare a atenţiei, lipsa manierelor.
Victimele violenţei, fie ei copii sau adulţi trebuie îndrumaţi spre centre speciale de
consiliere ( diferite organizaţii şi ONG-uri ) pentru a putea depăşi situaţiile critice în care se află
şi pentru a-şi găsi echilibrul.
68
ÎN ŞCOALĂ NU E LOC PENTRU DISCRIMINARE
Fiecare dintre noi este un Peter Pann, numai că, prea rar ne folosim aripile.
Imaginaţia, creativitatea, disponibilitatea pentru jocul copilăriei din care, totdeauna, ia naştere
munca adultului.
Ce frumos e omul! Iar puiul de om este nespus de frumos, de delicat, de neajutorat,
dar atât de puternic totodată. Are o mare putere asupra noastră, a fiecăruia dintre noi, este ca un
vrăjitor care ne transformă în copii, ne aminteşte de copilăria noastră. Căci ce este el, copilul,
decât speranţa viitorului! Să avem grijă de el! Să-l creştem, să-l educăm, să-l învăţăm, să-l
protejăm !
,,Cui îi place profesia de dascăl, munceşte cu pasiune, cu dăruire, cu avânt; manifestă
sentimentul noului, se bucură de succesele muncii sale şi se întristează la insuccese”.(Vasile
Tarcovnicu)
Învăţătorii ocupă o poziţie importantă şi cu totul aparte, în primul rând datorită
particularităţilor pe care le prezintă cei cu care lucrează, şcolarii lor, particularităţi determinate
nu numai pentru evoluţia viitoare a acestora, dar şi pentru dezvoltarea întregii societăţi. În al
doilea rând, pentru ca învăţătorii influenţează hotărâtor, şi direct generaţii întregi de copii ai
ţării, viitorii ei cetăţeni. 68
Învăţătorul nu trebuie să fie un şe , ci un animator. Pestalozzi, recunoscut pentru
dragostea sa faţă de copii şi pentru entuziasmul cu care lucra împreună cu ei, ne
atenţionează : ,,Asigură-ţi bine inima copilului, fă-te necesar lui.Cunoştinţele tale nu trebuie să-l
apere pe copil. Gândeşte-te că, dacă se simte constrâns, îşi va pierde încrederea în tine şi atunci ,
toate eforturile tale sunt zadarnice”.
Să nu uităm că pentru copil aproape orice activitate este joc:,,Jocul este munca, este
binele, este datoria, este idealul vieţii”. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică
poate să respire şi, în consecinţă, poate să acţioneze.
Jocul are la copil rolul pe care munca îl are la adult. Tocmai prin joc el ghiceşte şi
anticipează conduitele superioare.
Desfăşurând activităţi sub formă de joc, putem cunoaşte mai bine copilul, dar fiecare
copil este diferit. Fiecare copil provine dintr-un alt mediu, are alte jucării, altă personalitate, alte
vise. Iar şcoala încurajează diversitatea şi dezvoltarea unică a fiecărui copil. Copilul îşi arată în
joc inteligenţa, voinţa, caracterul dominant, într-un cuvânt personalitatea. Dar dincolo de toate
acestea, dincolo de unicitatea fiecăruia, în şcoală toţi copii sunt egali. Pentru că în şcoală nu e loc
pentru discriminare.
Educatorii, învăţătorii, profesorii, întrg personalul didactic au grijă ca şcoala să fie un
loc primitor pentru toţi copiii, indiferent de religia în care aceştia au fost crescuţi, de etnia din
care fac parte sau minorităţile cărora le aparţin.
Copiii rromi constituie una din cele mai defavorizate categorii de copii şi au nevoie de
mult sprijin pentru a depăşi situaţia în care se află. Sărăcia şi lipsurile familiilor rrome,
prejudecăţile care persistă în mentalitatea populaţiei, inerţia unor părinţi rromi faţă de
perspectivele pe care educaţia le oferă copilului, toate acestea contribuie la marginalizarea
copiilor rromi, la limitarea accesului la şansele egale la care au dreptul toţi copiii.
Ce este de făcut pentru a schimba mentalitatea ?Şcoala singură nu poate, este în situaţia
înnecatului care se agaţă de un pai.
În procesul de integrare a copiilor rromi, şcoala are un rol fundamental, promovând
educaţia interculturală. Şcolarizarea copiilor de etnie rromă, presupune o abordare specială în
care datele iniţiale ale acestei etnii pot constitui un punct de plecare pentru găsirea unei soluţii la
problema integrării acestora.
Succesul în educarea copilului înseamnă o bună cunoaştere a acestuia .Pentru a-l educa
trebuie să-l cunoşti şi să-l înţelegi, să ştii cum să te porţi cu el , pentru a-i câştiga încrederea şi a-i
stimula receptivitatea.
Oamenii şcolii au întotdeauna grijă să îşi cunoască elevii şi nu îi judecă niciodată pentru
ceea ce sunt.
Copiii au dreptul să pornească în viaţă cu şanse egale.
68
68

Revista Suflet de Dascal Nr. 1 Din 2010

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Suflet de Dascal Nr. 1 Din 2010

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Asociaţia „Ştiinţă şi Educaţie – Ovid Densusianu”Haţeg

Publicaţie lunară pentru cadre didactice

ISSN 2067 – 7502

Responsabilitatea asupra conţinutului textelor revine autorilor,

PRIMII PAŞI SPRE O EDUCAŢIE TRAINICĂ

Pentru ca elevii să primească o educaţie trainică ei trebuie să cunoască şi să simtă respectul ca

PARTENERIATUL EDUCATIV DASCĂL - ELEV

Familia - şcoala de acasă a elevilor

Ca în toate domeniile de activitate, în educaţie importanţa managementului de proiect, în sensul

Proiectul pe care o şcoală îl implementează reprezintă un set de activităţi care:

• oferă o soluţie pertinentă la o problemă identificată;

• care sunt caracteristicile şcolii şi ale partenerilor săi?

Un proiect de succes trebuie să fie:

• inovator, prin elementele inedite pe care le conţine;

Institutor Gurică Eleonora

Pregătirea psihologică pentru activizare printr-o structură motivaţională puternică, crearea şi

Importanţa educativă a serbărilor rezidă în conţinutul artistic prezentat precum şi în atmosfera

LUNA MARTIE - OBICEIURI ŞI MĂRŢIŞOARE

Institutor Sas Petronela Daciana

Aprinderea focurilor la începutul primăverii, în apropierea satului, se practică din vechime în

Institutor Gurică Eleonora

Păşeam timid spre clasa mică

Descopeream o nouă lume

Cum anii au trecut îndat,

Prof. înv. primar Mariş Ramona

N-am înţeles niciodată

Frunzele din ramuri

CELOR MAI MICI ŞCOLARI

Prof. înv. primar Ştefoni Ana

Şc. Gen.”Ovid Densusianu” Haţeg

Bine aţi venit în clasa I

Micuţii mei şcolari,

Vom face astăzi primul pas

Spre-a deveni mai mari.

V-am pus pe bancă abecedar

Şi-o altă carte îndrumar

Iar floarea să vă dea curaj

Şi-un zâmbet în priviri,

Căci împreună vom răzbi

Spre multe împliniri.

Eu vă voi fi un sprijin blând,

Iar voi mă veţi urma

Să fiţi mereu în primul rând

Iată dorinţa mea!

Şi dacă toate-or trece-n zbor

Oriunde vom pleca, mereu

Dator să fii, mereu să spui

Prof. înv. primar Ştefoni Ana

Să fiu alături de copii

Să le insuflu dor de-a şti

Să ştiu că las în urma mea

Să fiu cu ei atunci când au

Să pot trăi cu ei pe rând

COMPORTAMENTUL ŢINTĂ: refuzul de a ridica mâna înainte de a vorbi.

3. ANALIZA ŞI EVALUAREA FUNCŢIONALĂ A COMPORTAMENTULUI

4. CREAREA ŞI APLICAREA PROGRAMULUI DE MODIFICARE COMPORTAMENTALĂ

ABSENTEISMUL – studiu de caz

Prof. Dăbucean Cristina Diana

INTEGRAREA SOCIALĂ A ELEVILOR DIN CLASA a III-a

STRATEGII DE INTERVENŢIE / ACŢIUNI:

Problema: Elevul X prezintă deficienţe de adaptare şi integrare şcolară şi socială.

DIN ACTIVITATEA DIDACTICĂ

TRATAREA PEDAGOGICĂ A PROBLEMELOR DE

Institutor Sas Petronela Daciana