Ion Creangă şi opera pornografică: cum a apărut „Povestea poveştilor” şi cine a publicat măscările „popii”, scrise doar

pentru chefurile secrete de la Junimea 28 februarie 2015, 11:23deCosmin Pătraşcu ZamfiracheDevino fan Salvează
în arhivădownload pdfprint article +16 (18 voturi)cuvinte cheie:botosani creanga pornografic povestea povestilor
ionica cel prost junimea titu maiorescu vasile pogor iacob negruzzi eminescu bojdeuca aniversari bolta rece
convorbiri literare creanga opera pornografica 27 comentarii 97 share 1Live Aboneaza-te la newsletter Abonare Ion
Creangă, unul dintre scriitorii de geniu ai literaturii române În plin secol XIX, un secol al pudorii, Ion Creangă scria
primele poveşti pornografice păstrate în literatura română. Citite şi comandate de scriitorii ieşeni la chiolhanurile
organizate de Junimişti, poveştile pline de „măscări” ale ”popii” din Humuleşti au în spate o poveste interesantă
despre revoltă şi descătuşare a limbajului. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Poveştile lui Creangă, reinventate pe iPad.
Cine sunt cei care au adus... În ziua de 22 octombrie a anului 1876 se împlineau 13 ani de când funcţiona celebrul
Cenaclu Literar ”Junimea” de la Iaşi, un adevărat cuib de genii literare. Ca în fiecare an, la ”aniversară”, junimiştii
benchetuiau. În acea zi însă, în mod special, râsetele umpleau sălile unde petreceau scriitori moldoveni. Mihai
Eminescu, Iacob Negruzii sau Vasile Pogor aproape se tăvăleau pe jos de râs. Prietenul lor, humuleşteanul Ion
Creangă, îşi citea una dintre poveşti. Se numea ”Povestea lui Ionică cel prost” şi era plină de ”măscări”, scrisă cu
limbajul ”buruienos” al ţăranului moldovean, fiind descris cu lux de amănunte momentul în care doi ţărani, Ionică şi
Vasile, făceau sex cu o săteancă frumoasă, Catrina. Era un moment istoric pentru literatura română. Apăruse prima
scriere pornografică cunoscută în limba română. Specialiştii în istoria literaturii spun că limbajul licenţios au fost
prezent mereu în literatura universală. În literatura română, din ceea ce este cunoscut şi a rămas scris, exemplele de
scriere cu conţinut pornografic sunt inexistente până în secolul al XIX lea. Cu toate acestea, etnografii şi specialiştii
în literatură populară spun că, de fapt, existau de când lumea creaţii populare pline de ”măscări”, care circulau în
variante orale şi povestite prin crâşmele satelor între bărbaţi. Primul care a aşternut pe hârtie şi a dat glas public,
glumelor pornografice şi a limbajului ”dezlegat” din popor a fost Ion Creangă. Răspopitul din Humuleşti, veselul
companion al lui Eminescu, a fost şi primul scriitor român care a dat tonul creaţiilor pornografice în literatura
română. Scrierile pornografice la Creangă ”La Creangă este vorba despre doua texte cu limbaj licenţioas, primul
scris în 1876, şi este vorba de ”Povestea lui Ionică cel prost”, şi al doilea în 1877, ”Povestea Poveştilor”. Sunt texte în
care era prezent limbajul popular, fără perdea folosit în genere de ţăranii moldoveni”, spune Constantin Parascan,
profesor doctor, specialist în literatură şi în opera lui Ion Creangă. În ”Ionică cel Prost”, povestea unui tânăr
marginalizat dar înzestrat cu celebra şiretenie din poveştile româneşti, descrie în cele mai mici detalii, actul
sexual. Creangă foloseşte pentru prima dată şi zicale populare cu, conţinut pornografic, care circulaseră până
atunci doar prin viu-grai. ”Scoas-o vînă cît o mînă/Bortelită-n căpăţînă/Strujită la rădăcină/Şi cum o puse,/Cum se
duse/Parcă fu, pustiea, unsă!”. ”Practic, Creangă, în această povestire, foloseşte multe expresii şi cântecele populare
cu limbaj licenţios. Acestea nu au fost inventate, circulau deja prin lumea satului. Şi el le auzise la rândul lui de la
ţărani”, spune profesorul Parascan. Ion Creangă în 1885 alături de AC Cuza şi N.A. Bogdan ”Povestea lui Ionică
cel Prost” este o snoavă clasică românească, unde cel fudul nu este întodeauna şi cel mai deştept, iar bogatul este
păcălit de sărântocul isteţ. În formatul clasic de snoavă, este introdusă intriga pornografică şi limbajul licenţios al
ţăranului moldovean. Cealaltă scriere pornografică, ”Povestea poveştilor”, este şi mai încărcată de ”măscări”. Încă din
titlu se vorbeşte de ”Povestea P..ii”. Organul genital masculin fiind de fapt vedeta întregii povestiri, în care la fel ca
în povestirile clasice ale lui Creangă, cu aceeaşi savoare, sunt scoase în evidenţă metehnele diferitelor clase
sociale, naivitate sau şiretenia. ”În acest text, Creangă nu are niciun fel de cenzură. Apare şi Sfântul Petre şi Iisus
Hristos şi preotul. Toţi într-o poveste cu limbaj licenţios. Chiar şi preotul are o păţanie deloc ortodoxă”, adaugă
Parascan. De ce a scris Creangă poveşti pornografice şi pudicul Maiorescu Specialiştii în literatură spun că de
fapt Creangă nu a vrut niciodată cu tot dinandinsul să scrie pornografic. Nu ar fi venit ca o dorinţă interioară. Creangă
ar fi lansat atât ”Povestea Poveştilor” dar şi ”Povesta lui Ionică cel prost”, la un eveniment parcticular, intrând în jocul
junimiştilor. ”Ion Creangă a fost adus în Junimea de Mihai Eminescu în 1875 când a prezentat capodopera sa
”Soacra cu trei nurori”. Junimiştii ieşeni aveau obiceiul ca odată pe an să serbeze ziua înfiinţării Cenaclului, cu un
banchet. În 1876, Creangă a venit la primul lui banchet ca membru la Junimea. Regula era ca la acest banchet
fiecare trebuia să vină cu ceva, cu un text licenţios, eventual cu teme pornografice care să parodieze. De precizat că
erau doar bărbaţi. Femeile nu erau acceptate la întrunirile ieşenilor. Creangă a venit şi el cu unul, trebuia până la
urmă să respecte regula. Prima dată a venit cu ”Povestea lui Ionică cel Prost”. Şi cum avea un talent aparte de
povestitor şi acel dulce grai, a făcut furori cu povestea lui”, explică profesorul Parascan. Sediul Junimea din Iaşi
FOTO lapunkt.ro Mai precis spun specialiştii, Eminescu, Vasile Pogor şi Iacob Negruzii, hohoteau la fiecare frază a
poveştii lui Creangă. La sfârşitul poveştii, Creangă avea şi o dedicaţie, pentru poeţii fără talent(n.r. cărăcuda): ”
Scrisă de Ioan-Vîntură-Ţară, în Iaşi, la 22 Octomvrie 1876 şi dedicată cărăcudei din Junimea îmbătrînită în rele cu
prilejul aniversării a treisprezecea, numărul dracului”, se arată în textul original. La banchetul de anul următor în
1877, Creangă, spun cunoscătorii, era aşteptat ca pâinea caldă. Medalion cu Junimiştii FOTO art-zone.ro ”Ştiau
că se vor amuza copios. Avea acel talent al povestitorului. Ştia să lucreze cu limbajul popular şi în acelaşi timp să-i
ofere un înţeles. În 1877, tot la un banchet al junimiştilor a prezentat Povestea Poveştilor. Bineînţeles a avut un
succes răsunător”, precizează Parascan. Se spune că părţile preferate ale tuturor, acolo unde se amuzau cel mai
tare, dar în special Pogor şi Eminescu, erau momentul apariţiei ciudatei culturi pe pământurile ţăranului. ”Ţăranul,
după ce mântui de semănat se întoarse acasă. Apoi, la vremea prăşitului a venit de a prăşit păpuşoii după rânduială
şi iar s-a întors acasă. Dar când vine la cules, ce să vadă? În loc de păpuşoi, de fiecare strujan erau câte trei-patru
drăgălete de p..e, care-de-care mai îmbojorate, mai dârze si mai răsbelite!”, dar şi ultima scenă în care preotul nu mai
poate scăpa de falusul, păstrat în cutie de vădană. Totodată prezenţa lui Creangă la banchetul din 1876, coincide şi
cu plecarea lui Titu Maiorescu la Bucureşti. Specialiştii spun că Maiorescu era pudic şi accepta cu greu aceste jocuri
şi lecturi pornografice.După plecare acestuia, junimiştii au avut mână liberă la scrieri deocheate. Poveşti născute în
bojdeuca din Ţicău ”Aceste două poveşti au fost scrise de Creangă în perioada în care locuia în bojdeuca de la Iaşi.
Acolo locuia cu el şi Eminescu. Nu ştiu sigur dacă s-au influenţat unul pe celălalt. Clar este că am descoperit, nişte
versuri populare, comune, atât în culegerile de foclor ale lui Eminescu, dar şi în ”Povestea lui Ionică cel prost”. Fie le-
a oferit Creangă lui Eminescu, fie acesta din urmă i-a servit drept sursă de inspiraţie, cu acele culegeri de folclor”,
spune Parascanu. Povestitorul pornografic al Junimii şi ”Anecdota primează” Specialiştii spun că povesti, versuri şi
anecdote pornografice s-au mai spus la banchetele Junimii. ”Au fost mai mulţi care au scris pornografic şi le-au
prezentat la banchet. Chiar şi Pogor sau Iacob Negruzzi au avut tentative. Cu toate acestea au rămas cunoscute ale
lui Creangă. Era cele mai bune. La Junimea era şi o regulă la aceste banchete. Ei spuneau ”anecdota primează”. Cel
care avea de spus o anecdotă bună, întrerupea pe orice povestitor şi o spunea. Dar trebuia să fie bună tare”, adaugă
Parascan. Talentul de povestitor, inclusiv de poveşti fără perdea i-au adus lui Creangă un statut aparte la
petrecerile Junimii. Trei ani la rând la chiolhanurile scriitorilor, Creangă a citit ”Povestea Poveştilor„, fără să-şi piardă
farmecul pentru ascultători. De altfel, Vasile Pogor şi alţi junimiştii după ce continuau petrecerea la ”Bolta Rece” sau
băteau crâşmele Iaşiului, îl rugau mereu pe Creangă: ”mai spune una bădie, de aia de a ta”. ”Creangă îi întreba
atunci. De care să fie? ”Pe uliţa mare” sau pe ”uliţa mică” ? Pe uliţa mare însemna cu limbaj fără perdea, licenţios, iar
pe uliţa mică, poveşti serioase, ”cuminţi””, precizează Parascan Eminecu cu Creangă FOTO
observator.tv.ro Bineînţeles la petreceri preferate erau poveştile ”deochetate” de pe ”uliţa mare”, datorită talentului
său de povestitor, dar şi a felului cum potrivea graiul, Creangă devenise povestitorul Junimii. Despre petrecerile
Junimii, spălate ”udate” cu multă băutură sunt referinţe şi mai târzii. Pe o invitaţie de exemplu pentru unul dintre
membrii, la banchetul Junimii, la a 22 aniversare scrie. ”Mâncarea va fi fudulie, iar băutura temelie”. Povesti
pornografice tipărite fără voia lui Creangă Specialiştii spun că Ion creangă nici nu s-a gândit vreodată să publice,
cele două poveşti cu limbaj licenţios. ”În cartea pe care o pregătea, nu au fost incluse aceste două poveşti. Nici nu
dorea acest lucru. Erau două scrieri, făcute pentru un eveniment privat, doar pentru acel eveniment, banchetul
Junimii şi care se citeau doar la petrecerile între bărbaţi ale scriitorilor.”, spune Constantin Parascanu. După
moartea scriitorului în 1889, totuşi manuscrisele cu cele două poveşti pornografice au fost descoperite şi păstrate . În
1939, ele vor fi incluse pentru prima dată într-un volul de ”Opere” cu toată creaţia lui Ion Creangă, de Ion Kirileanu
care cu aprobarea Curţii Regale a României scoate 100 de exemplare, destinate bibliotecilor şi cercetătorilor. În
perioada comunistă, cele două poveşti au fost bineînţeles interzise, fiind difuate în spaţiul public pentru prima dată
după 1990. Practic atunci au avut toţi cititorii access la ele. Capodopere ale erotismului comic Cele două poveşti
sunt comedii iar în ciuda pudibonderiei sunt considerate de specialiştii în literatură drept capodopere ale erotismului
comic românesc. ” Boccaccio însuşi ar fi pălit de invidie dacă ar fi putut să citească această capodoperă a erotismului
comic.”, spunea fillosoful român Gabriel Liiceanu. Totodată specialiştii spun că este şi o expresie a modului în care
foloseau ţăranii români, limbajul licenţios pentru a se amuza. Este şi o culegere de folclor care surprinde atitudinea
ţăranului român cu privire la pornografie. ”Această "Povestea poveştilor" a lui Creangă, spune Ion Bogdan Lefter
(foto) este cel mai important, cel mai vechi şi mai prestigios text al firavei tradiţii de literatură erotică românească”,
spunea pentru jurnalul.ro în 2005 scriitorul, criticul şi istoricul literar Ioan Bogdan Lefter. Totodată sunt specialiştii
care consideră că aceste poveşti fără perdea ale junimiştilor, reprezentau şi o mişcare de frondă, o eliberare de
pudoare şi o tendinţă de exprimare liberă.

Citeste mai mult: adev.ro/pbbx20