Categorii semantice

Categoriile semantice exprimă proprietățile și relațiilor esențiale care apar între

sensurile cuvintelor. În funcție de posibilitățile cuvintelor de a avea unul sau mai multe
sensuri și de modul în care formele cuvintelor și sensurile acestora se grupează, se pot
distinge următoarele categorii semantice (semasiologice): monosemia, polisemia
(polisemantism), sinonimia, omonimia, antonimia și paronimia.

Monosemia (monosemantismul) este însușirea unor cuvinte de a avea un singur sens.

Cuvintele care au această însușire se numesc cuvinte monosemantice.

Polisemia (polisemantism) este însușirea unor cuvinte de a avea mai multe sensuri.
Cuvintele cu această însușire se numesc cuvinte polisemantice.

Sinonimia este relația de echivalență între sensurile a două sau mai multe cuvinte care au
formă diferită. Cuvintele a căror sensuri se află în acest tip de relație se numesc sinonime.

Omonimia este relația de nonechivalență între sensurile a două sau mai multe cuvinte care
se pronunță în același fel. Cuvintele care se află în această relație se numesc omonime.

Antonimia este relația de opoziție între sensurile a două cuvinte care aparțin aceleiași clase
lexico-gramaticale și care se referă la aspecte opuse din realitate. Cuvintele cu acest tip de
relație se numesc antonime.

Paronimia este relația între două cuvinte cu formă aparent identică, dar cu sensuri diferite,
motiv pentru care acele cuvinte pot fi ușor confundate. Cuvintele care pot fi confundate
datorită formei cvasiidentice se numesc paronime.

Clasificarea cuvintelor
În funcție de numărul de foneme din care sunt alcătuite, cuvintele se împart în
monofonematice și polifonematice.
 Monofonematice sunt cuvintele formate dintr-un singur fonem (sunet-tip).
 Polifonematice sunt cuvintele formate din mai multe foneme.
În funcție de sensul lexical, cuvintele se împart în autonome și instrumente gramaticale.
 Cuvintele autonome denumesc obiecte, exprimă însușiri, caracteristici, acțiuni,
numărul, ordinea obiectelor, imită sau exprimă stări, emoții etc. Despre aceste cuvinte
spunem că au sens lexical.
 Cuvintele instrumente gramaticale servesc la realizarea relațiilor care se stabilesc între
cuvintele autonome în cadrul enunțurilor. Despre aceste cuvinte spunem că nu au sens
lexical.
După numărul de sensuri, cuvintele se împart în monosemantice și polisemantice.
 Monosemantice sunt cuvintele care prezintă un singur sens.
 Polisemantice sunt cuvintele care prezintă mai multe sensuri.
În funcție de formă și sens, cuvintele se împart în omonime, sinonime, antonime,
paronime.
 Omonime sunt cuvintele cu formă identică și înțeles total diferit.
 Sinonime sunt cuvintele cu forme diferite, dar cu înțeles identic sau foarte asemănător.
 Antonime sunt cuvintele cu formă diferită și înțeles opus.
 Paronime sunt cuvintele aproape identice sau foarte asemănătoare că formă, însă
diferite ca înțeles.
În funcție de structură fonetică (foneme și accent) și de structură grafică, cuvintele se
împart în:
 Omofone sunt cuvintele care se pronunță la fel, dar nu sunt grafic identice.
 Omografe sunt cuvintele care se scriu la fel, dar diferă din punct de vedere fonetic.
1
 Cuvinte monosemantice
Cuvintele monosemantice sunt acele cuvinte care au un singur sens și sunt, de
regulă, termeni tehnici și științifici.
 termeni tehnici și științifici: antibiotic, femur, infarct, azot, ecograf, ecografie,
electrocardiogramă
 alți termeni: camping, excava, lămâie, motel, pix
 majoritatea regionalismelor (barabulă, curechi, dadă, sabău) și arhaismelor (ienicer, vornic,
caimacan)
Mai multe cuvinte monosemantice, ordonate alfabetic, sunt disponibile la exemple de cuvinte
monosemantice.
Raportat la numărul total al cuvintelor care formează vocabularul, cuvintele
monosemantice sunt puține.
Însușirea cuvintelor de a fi monosemantice nu este foarte stabilă, deoarece există
posibilitate ca un cuvânt să primească oricând și alte sensuri decât cel inițial.
Spre exemplu cuvântul lămâie, conform DEX, are un singur sens și anume: „fruct al
lămâiului, de formă sferic alungită, învelit într-o coajă galbenă aromată, cu miezul zemos
și acru…”. Dar informal, așa după cum știm din vorbirea cotidiană, acest cuvânt este
utilizat în mod ironic sau glumeț și pentru a numi semnul șoferului începător, lipit de
parbrizul mașinii. Dacă acest nou sens reușește să se impună și să fie folosit de cât mai
mulți vorbitori, poate, în viitor și DEX-ul îl va înregistra ca pe un sens al cuvântului lămâie,
iar lămâie va deveni un cuvânt polisemantic.
De regulă, atâta timp cât termenii tehnici și științifici sunt folosiți de o categorie
restrânsă de vorbitori rămân monosemantici. Odată ce un număr mai mare de vorbitor
încep să-i folosească frecvent și în contexte tot mai variate și acestea pot începe să
primească mai multe sensuri.
Un astfel de cuvânt polisemantic este termenul medical colaps. Inițial aparținea
domeniului medical, iar sensul lui era „scădere bruscă a activității (tonusului, tensiunii
etc.) unui organ, însoțită de pierderea cunoștinței”. Intrat în vorbirea de zi cu zi a primit și
sensul de „prăbușire totală economică sau a unei construcții” și a devenit un cuvânt
polisemantic.

2
 Cuvinte polisemantice
Cuvintele polisemantice sunt acele cuvinte care au două sau mai multe sensuri.
Aproximativ 80% din lexicul activ sunt cuvinte polisemantice.
Stabilirea calității de cuvânt polisemantic se face prin analiza comparată a contextelor în
care cuvântul respectiv este folosit. Toate contextele distincte în care regăsim cuvântul pot
atribui tot atâtea sensuri distincte cuvântului respectiv.
Atunci când un cuvânt este frecvent folosit în numeroase contexte și are multe
sensuri, spunem despre el că are parte de o inflație semantică (pletoră semantică).
Fenomenul de inflație semantică este întâlnit la multe cuvinte din vocabularul
fundamental. Spre exemplu, cuvinte precum gură, cap, mână, face, fi, lua au fiecare din ele
peste zece sensuri principale, cărora li se adaugă alte sensuri secundare.
În tabelul următor sunt enumerate câteva contexte în care apare cuvântul
polisemantic cap și sensurile pe care le primește în aceste contexte.

Înțeles Context
parte a corpului uman sau animal Are un cap disproporționat de mare.
căpătâiul patului M-am lovit de capul patului.
individ Au primit câte 100 de lei de cap.
inteligent Aceasta este o treabă care trebuie făcută cu cap.
viață Constantin Brâncoveanu a plătit cu capul pentru
îndrăzneala de a se opune turcilor.
căpetenie Avram Iancu a fost capul revoluționarilor din
Transilvania.
margine de țară Eu locuiesc în celălalt cap de țară.
nu-i nimic grav, nicio nenorocire Nu-i un cap de țară dacă economia nu crește cât
ne-am așteptat.
primul nume dintr-o listă de persoane El a fost cap de afiș la concertul de Crăciun.
afișate în ordinea valorii lor
a rezolva; a învinge În cele din urmă i-am dat de cap exercițiului
dificil.
absolut nimic Nu-i voi lăsa moștenire niciun cap de ață.
loc de onoare la masă Am stat în capul mesei și m-am simțit important.
dispozitiv de citire discuri Capul magnetic a atins discul și a defectat hard-
discul computerului.
Cauzele polisemiei
Cuvintele nu denumesc un singur aspect din realitate, ci categorii diferite de aspecte, rezultate din asociații
convenționale. Spre exemplu, cuvântul prag are două sensuri, care trimit la două categorii de obiecte: „partea de jos,
orizontală, a unui toc de ușă sau a unei porți” și „ridicătură de teren în formă de prag, treaptă de stâncă greu de trecut”.
Pentru vorbitorii limbii române există o asemănare între cele două categorii de obiecte care permite folosire aceluiași
cuvânt pentru ambele realități. Pe baza acestei asemănări, convențional, de la sensul de bază al cuvântului prag „partea
de jos a tocului ușii”, s-a format al doilea sens derivat „ridicătură de teren”.
O altă cauză a polisemiei poate fi și influența unor cuvinte străine. Sensurile derivate ale unor cuvinte pot fi împrumutate
și folosite precum în limba străină din care au fost copiate. Spre exemplu, cuvântul pânză cu înțelesul „țesătură făcută din
fire de bumbac, de in, de cânepă” a primit după modelul împrumutat din limba franceză (fr. toile) sensul de „bucată de
țesătură deasă fixată pe un cadru, pe care se pictează; tablou”.

3
 Sinonime
Sinonime sunt cuvintele cu forme diferite, dar cu înțeles identic sau foarte
asemănător. Altfel spus, două sau mai multe cuvinte sunt considerate sinonime dacă
între sensurile lor există o relație de echivalență.
Relația de sinonimie se stabilește la nivelul unui sens, iar uneori la nivelul mai multor
sensuri.
 parfum = aromă
 speranță = nădejde
 amor = iubire, dragoste
 adevărat = real, autentic, veritabil
 a vorbi = a spune, a grăi, a rosti
 deștept = inteligent, isteț, ager
Mai multe sinonime, ordonate alfabetic, sunt disponibile la exemple de sinonime.

Teoretic, sinonimia se referă la capacitatea cuvintelor de a denumi în mod identic două

aspecte din realitate. Practic, însă, în cele mai multe situații nu se poate vorbi de o
sinonimie perfectă, totală între cuvinte. Chiar dacă sensul (sensurile) coincide, cuvintele
respective nu pot fi folosite în absolut orice context. Prin urmare, din perspectiva
conținutului, cuvintele nu sunt identice.
Spre exemplu timp = vreme, dar cele două sinonime nu pot fi folosite în aceleași contexte.
În contextul timp frumos, putem spune și vreme frumoasă, dar nu și în timpurile verbului,
rezultatul ar fi vremurile verbului.

Atunci când un cuvânt are mai multe sinonime, spunem despre ele că formează serii
sinonimice. Câteva exemple de serii sinonimice:
 mândru = îngâmfat, fudul, arogant, încrezut
 fermecat = încântat, vrăjit, captivat
 acord = concordanță, coincidență, congruență
 josnicie = ticăloșie, mârșăvie, nemernicie, infamie
 imobil = clădire, locuință, cămin, domiciliu, casă

Clasificarea sinonimelor
Din perspectiva tipurilor de unități lexicale între care pot exista relații de sinonimie,
sinonimele se împart în: lexicale, lexico-frazeologice, frazeologice.

Sinonime lexicale
Atunci când relația de echivalență se stabilește între două sau mai multe cuvinte,
sinonimele suntlexicale. Când ne referim la sinonime, de cele mai multe ori, avem în
vedere sinonimele lexicale.
 ață = sfoară
 efemer = trecător
 frizură = coafură
 prieten = amic, apropiat
 vechi = antic, arhaic
 fruct = rod, poamă

Sinonime lexico-frazeologice
Atunci când relația de echivalență se stabilește între un cuvânt și o unitate frazeologică,
sinonimele sunt lexico-frazeologice.
 a muri = a da ortul popii, a trece în neființă
 stilou = toc rezervor
4
 epitaf = inscripție funerară
 capitală = cetate de scaun
 debușeu = piață de desfacere
Sinonime frazeologice
Atunci când relația de echivalență se stabilește între două unități frazeologice, sinonimele
suntfrazeologice.
 a trece în neființă = a-și da obștescul sfârșit
 a o lua la sănătoasa = a spăla putina
În funcție de gradul de echivalență semantică și de numărul de sensuri suprapuse,
sinonimele (lexicale) se împart în: sinonime totale, sinonime parțiale (imperfecte sau
relative).

Sinonime totale
Sinonime totale (perfecte sau absolute), deși puține la număr, au sensul identic și se
stabilesc între:
 ambii termeni din limba populară sau familiară: bostan = dovleac („cap”); burtă = pântece; cioc
= plisc („gură”); femeie = muiere; gustar = secerar („august”)
 un termen din limba literară și un termen popular: antrax = dalac; caporal = căprar; soldat =
cătană; salivă = scuipat
 un termen din limba literară și un termen regional: căciulă = cușmă; compas = țircălam; cumnat =
șogor; ficat = mai; usturoi = ai; supă = leveșe
 un termen din limba literară și un termen învechit: colonel = polcovnic; document = zapis; pompier
= pojarnic
 un termen din limba literară și un termen poetic: cristal = cleștar; pământ = glie; trandafir =
roză; pahar = potir

În stilurile științific-tehnic și oficial-administrativ regăsim termeni care prezintă o

sinonimie perfectă sau aproape totală.
 lexic = vocabular
 sodiu = natriu
 sulf = pucioasă
 cord = inimă
 oră = ceas
 cupru = aramă;
 vest = apus
 decret = decizie
 hotărâre = dispoziție

Sinonime parțiale
Sinonimele parțiale (relative), cele mai multe ca număr, sunt apropiate ca sens și se
întâlnesc de regulă în cuvinte vechi și polisemantice.
 bun = prețios, valoros, blând, gustos
 a trimite = a expedia
 priceput = destoinic
 cuvânt = vorbă, discurs, cuvântare
 a uni = a lega, a conecta, a împreuna, a solidariza
Cuvintele anterioare sunt sinonime foarte apropiați sau identici dacă sunt privite izolat.
Atunci când sunt introduse în contexte diferite, apar o serie sensuri și nuanțe semantice
diferite. Prin urmare, sinonimele se diferențiază prin:
 nuanțe semantice: susur, șoaptă, freamăt, murmur, zvon
 nuanțe de întrebuințare: a făuri, a realiza, a înfăptui, a crea, a plăsmui
 răspândirea teritorială: noroi, glod, tină
 gradul de expresivitate: față, chip, obraz, figura, mutră, moacă

5
 Omonime
Omonimele sunt cuvinte cu formă identică și înțeles total diferit. Altfel spus,
cuvintele identice din punct de vedere sonor și grafic, dar diferite ca sens, sunt omonime.
 lac („apă stătătoare”) ‒ lac („soluție din rășini folosită pentru a proteja unele obiecte”)
 broască („animal amfibiu”) ‒ broască („încuietoarea ușii”)
 război („mașină folosită pentru obținerea țesăturilor) ‒ război („conflict armat”)
 bancă („scaun lung pentru mai multe persoane”) ‒ bancă („instituție financiară”)
Mai multe omonime, ordonate alfabetic, sunt disponibile la exemple de omonime.
O particularitate importantă a omonimelor este că sensul cuvintelor nu poate fi dedus
decât în contexte diferite. Exemplul următor ilustrează perfect legătura dintre înțelegerea
cuvintelor omonime și contextul în care apar.
Dacă este vie / Să-i spui să vie / La noi la vie.

Clasificarea omonimelor
În exemplele anterioare, omonimia a fost surprinsă între unități lexicale distincte. Dar
există și omonimie între formele flexionare ale unor cuvinte distincte sau chiar între
formele flexionare ale aceluiași cuvânt. În funcție de aceste caracteristici, omonimele pot fi
împărțite în mai multe feluri.

Omonime lexicale
Omonime lexicale sunt cuvintele care aparțin aceleiași clase gramaticale, au sensuri
diferite și au origini diferite. La rândul lor, acestea se împart în omonime totale și parțiale.
 milă („sentiment”) ‒ milă („unitate de măsură”)
 leu („animal”) ‒ leu („unitate monetară românească”)

Omonimele totale sunt cuvintele care au toate formele flexionare identice (singular și
plural), dar care au etimologie (origine) diferită.
 baie/băi („scăldat”) ‒ baie/băi („încăpere pentru îmbăiere”)
 casă/case („clădire pentru locuit”) ‒ casă/case („dulap în care sunt ținuți banii”)
 bancă/bănci („scaun lung pentru mai multe persoane”) ‒ bancă/bănci („instituție financiară”)
 lac/lacuri („apă stătătoare”) ‒ lac/lacuri („soluție din rășini folosită pentru a proteja unele
obiecte”)

Omonimele parțiale (numite și omonime false) sunt cuvintele care nu au toate formele
flexionare identice și au etimologii diferite.
 sare/defectiv de plural („folosită în alimentație”) ‒ sare/defectiv de plural („ceva spus cu
farmec”) ‒ sare/săruri („substanță chimică”)
 masă/mese („obiect de mobilă”) ‒ masă/mase („mulțime de oameni”)
 turna/torn/torni/toarnă („a vărsa un lichid”) ‒ turna/turnez/turnezi/turnează („a înregistra un film
cinematografic”)
 acorda/acord/acorzi/acordă („a da ceva cu grijă”) ‒ acorda/acordez/acordezi/acordează („a regla
frecvența unui aparat”)
 cot/coate („parte a articulației”) ‒ cot/coturi („cotitură, întorsătură”) ‒ cot/coți („unitate de
măsură”)

Omonime lexico-gramaticale
Omonimele lexico-gramaticale sau omoforme sunt cuvintele care aparțin unor clase
gramaticale diferite (părți de vorbire diferite), au sensuri diferite și origini diferite.
 mic (adjectiv) ‒ mic (substantiv „mâncare românească”)
 (un) cer (substantiv) ‒ (eu) cer (verb)

6
 (un) fluier (substantiv) ‒ (eu) fluier (verb)
 noi (pronume) ‒ noi (adjectiv)
 dar (conjuncție) ‒ (un) dar (substantiv)
 sare (verb) ‒ sare (substantiv)
 toc (verb) ‒ toc (substantiv)

Omonimele gramaticale
Omonimele gramaticale (morfologice) sunt forme flexionare identice ale aceluiași cuvânt,
care au sensuri diferite.
 (a unei) cărți (genitiv-dativ, singular) ‒ (niște) cărți (nominativ-acuzativ, plural)
 (a) aduna (infinitiv) ‒ aduna (imperfect persoana a III-a, singular)
 (eu) adunam ‒ (noi) adunam
 (el) cântă ‒ (ei) cântă
 (un) copil ‒ (acestui) copil
 (eu) merg ‒ (ei) merg
 (el să) vină ‒ (ele să) vină

Cuvinte omografe și omofone

Cuvintele se deosebesc între ele și în funcție de modul în care se realizează în scris și
oral. Din acest punct de vedere, cuvintele se împart în omografe și omofone.
Putem spune despre cuvintele omonime că sunt omografe și omofone, numai în
măsura în care folosim noțiunile de omograf și omofon pentru a sublinia forma grafică
identică a cuvintelor (omograf), respectiv forma sonoră identică a cuvintelor (omofon). Un
cuvânt nu are cum să fie și omograf și omofon în același timp, dacă ținem cont de faptul că
omografia are ca și caracteristică pronunția diferită, iar omofonia scrierea diferită.

cuvinte omofone fonetic identice — grafic diferite

cuvinte omografe fonetic diferite — grafic identice
Atunci când un cuvânt are o formă scrisă identică cu un alt cuvânt ( grafic identice ) și are
aceeași pronunție ( fonetic identice ), acel cuvânt este omonim.

7
 Antonime
Antonimele sunt cuvinte cu formă diferită și înțeles opus. Altfel spus, două sau mai
multe cuvinte sunt considerate antonime dacă între sensurile lor există o relație de
opoziție.
Opoziția sensurilor poate fi totală sau parțială. Atunci când sensurile se exclud
reciproc și sunt contradictorii din punct de vedere logic, vorbim de opoziție totală (adevărat
≠ fals; corect ≠ incorect; logc ≠ ilogic, mare ≠ mic; bun ≠ rău). Atunci când între sensurile opuse
ale cuvintelor se poate stabili o diferențiere prin gen sau specie (bărbat ≠ femeie; cocoș ≠
găină; domestic ≠ sălbatic; erbivor ≠ carnivor), vorbim de opoziție parțială. Prin urmare,
teoretic am putea vorbi de o antonimie totală și parțială (întocmai ca
la sinonime și omonime), dar practic (tradițional) antonimele parțiale sunt excluse din
categoria antonimelor.
Mai multe antonime, ordonate alfabetic, sunt disponibile la exemple de antonime.

Părți de vorbire antonime

Predispoziția pentru relația de antonimie o au cuvintele care exprimă calități și
însușiri, aprecieri diverse, relații cantitative și cantitative, precum și alte aspecte estetice,
morale sau filosofice. Relația de antonimie are în vedere aspecte opozabile din realitate,
dar care aparțin aceluiași domeniu din realitate. Prin urmare, antonimele aparțin aceleiași
clase lexico-gramaticale (aceleași părți de vorbire) și pot fi:
 adjective: bun ≠ rău; frumos ≠ urât; dulce ≠ acru; bucuros ≠ trist; cald ≠ rece; mic ≠ mare; iubire ≠ ură;
curaj ≠ lașitate
 substantive: bunătate ≠ răutate; frumusețe ≠ urâțenie; bucurie ≠ tristețe; căldură ≠ răceală; prefață ≠
postfață; cinste ≠ necinste
 verbe: a da ≠ a lua; a veni ≠ a pleca; a intra ≠ a ieși; a iubi ≠ a urî; a înfrunzi ≠ a (se) desfrunzi; a coborî
≠ a urca; a începe ≠ a sfârși
 adverbe: bine ≠ rău; sus ≠ jos; repede ≠ încet; aici ≠ acolo; aproape ≠ departe; încolo ≠ încoace
 pronume: tot ≠ nimic; cineva ≠ nimeni; toți ≠ niciunul
 prepoziții: înaintea ≠ înapoia; pe ≠ sub; în ≠ din; deasupra ≠ dedesubt; spre ≠ dinspre
 conjuncții: și ≠ nici

Clasificarea antonimelor
Antonime lexicale
Atunci când relația de opoziție se stabilește între două cuvinte, antonimele sunt lexicale.
Când ne referim la antonime, de cele mai multe ori, avem în vedere antonimele lexicale.

 [toate antonimele enumerate mai sus sunt lexicale]

Antonimele lexicale pot avea rădăcină diferite sau aceeași rădăcină. Atunci când rădăcina
diferă, opoziția se realizează prin prefixe.
Cele mai numeroase și cele mai cunoscute sunt cele cu rădăcină diferită, multe din acestea
fac parte din fondul lexical vechi al limbii. În plus, după unii lingviști, antonimele
autentice sunt numai acelea care au radicali diferiți.

 antonime cu radicali diferiți (heterolexe): cald ≠ frig; lumină ≠ întuneric; sus ≠ jos; aprinde ≠ stinge;
bucurie ≠ tristețe

 antonime cu același radical (homolexe): antebelic ≠ postbelic; poetic ≠ apoetic; exclude ≠ include;
prefață ≠ postfață

8
Antonimele cu același radical își manifestă opoziția prin:
 prefixe antonimice: ante-; post-; con-; in-; des-; în-; ex-; in-; dis-; con-; post-; pre-; pro-; anti-; sub-;
supra-
 prefixe negativ (privativ): ne-; in-; i-; dez-/des-

Antonime lexico-frazeologice
Atunci când relația de opoziție se stabilește între un cuvânt și o unitate frazeologică,
antonimele sunt lexico-frazeologice.
 a uita ≠ a-și aduce aminte
 rău ≠ de treabă
 a ascunde ≠ a da pe față
 a opri ≠ a da drumul
 a dormi ≠ a fi treaz

Antonime frazeologice
Atunci când relația de opoziție se stabilește între două unități frazeologice, antonimele
suntfrazeologice.
 slab de înger ≠ tare de înger
 a încurca ițele ≠ a descurca ițele
 a da cu împrumut ≠ a lua cu împrumut
 a o lua la sănătoasa ≠ a sta în loc
 a ridica în slăvi ≠ a face de două parale

Antonime afixale
Antonimele afixale sunt cuvintele în care opoziția se manifestă prin
intermediul afixelor (prefixelor și sufixelor).
 prefixale (opoziția se stabilește între prefixelor): hipotermie ≠ hipertermie
 sufixale (opoziția se stabilește între sufixelor): cățeluș ≠ cățelandru

9
 Paronime

Paronimele sunt cuvinte aproape identice sau foarte asemănătoare că formă, însă diferite
ca înțeles, într-o mai mare sau mai mică măsură.
 original / originar
 pronume / prenume
 familial / familiar
 conjectură / conjunctură
Mai multe paronime, ordonate alfabetic, sunt disponibile la exemple de paronime.
De regulă este acceptat faptul că formele (corpul fonetic) paronimelor se deosebesc prin
unul sau, cel mult, două foneme (sunete-tip). Dar există și lingviști care consideră
paronime și cuvintele care diferă prin mai multe foneme. [vezi mai jos Paronime absolute și
relative]

Clasificarea paronimelor
Relația dintre sensurile paronimelor este destul de permisivă și merge de la
diferență până la echivalență totală sau parțială. Astfel, după natura relației semantice,
putem distinge:
 paronime între care exista o diferență de sens: atlas / atlaz, bizon / vizon, corvetă / covertă, metal /
metan
 paronime între care există o relație semantică de tipul sinonimiei totale sau parțiale: epila / depila,
reflua / refula
 paronime între care există o relație semantică de tipul antonimiei: emigra / imigra, emigrant /
imigrant
Paronimele pot fi împărțite și după numărul fonemelor din care sunt alcătuite. Astfel
putem avea paronime cu număr identic de foneme și paronime cu număr diferit de
foneme.

Paronime cu număr identic de foneme

 evalua / evolua; învederat / inveterat (unul sau mai multe foneme diferite)
 cauzal / cazual (foneme combinate)
 emigra / imigra (prefixe diferite)
 familiar / familial (sufixe diferite)
 oral / orar (rădăcină și sufixe diferite)

Paronime cu număr diferit de foneme

 apostrof / apostrofă
 eluda / elucida

Paronime absolute și relative

Există și specialiști care consideră că diferența fonematică în cuplul paronimic nu trebuie
neapărat să fie mică (unul sau două foneme). Conform acestora, cuvinte care au corpuri
fonetice diferite cu mai mult de două foneme pot fi încadrate în categoria paronimelor. În
funcție de aceste diferențe, aceștia împart paronimele în:
 absolute (unul sau două foneme diferite): evalua / evolua (un fonem diferit); învederat /
inveterat(două foneme diferite)
 relative (trei sau mai multe unități fonetice diferite): accentuabil / accentual (trei foneme diferite)
; cauzalism / cauzalitate (patru foneme diferite); montan / muntenesc (cinci foneme
diferite); amploare / amplitudine (șase foneme diferite)

10
 Atracție paronimică
Consecința principală a formelor cvasiidentice a paronimelor este confundarea lor.
Atunci când vorbitorii nu cunosc suficient de bine sensul și originea acestora, paronimele
se atrag și se substituie. Fenomenul acesta este cunoscut sub numele de atracție
paronimică sau confuzie paronimică.

 complement / compliment: El i-a făcut un complement compliment.

 iluzie / aluzie: Mihai și-a făcut aluzii iluzii deșarte.
 dependențe / dependințe: Imobilul prezintă mai multe dependențe dependințe.

Câmp lexico-semantic
Prin câmp lexico-semantic înțelegem un fragment de lexic relativ autonom și izolat
format din cuvinte care se află într-o relație de ierarhizare, stabilită pe baza înrudirii
noționale sau denotative.
Noțiunea de câmp lexico-semantic poate fi întâlnită și sub denumirea de subansamblu
lexico-semantic, dar și câmp lexical sau câmp semantic.
Spre exemplu, câmpul lexico-semantic al cuvântului locuință este alcătuit dintr-o
submulțime de cuvinte precum:
 casă, vilă, castel, palat, bloc, colibă; iglu, bungalou; hotel, han, cămin, internat, pensiune;
cabană, baracă, colibă, cort etc.
Rudenia dintre cuvintele câmpului semantic de mai sus se bazează pe primele
două seme comune(trăsături semantice comune): „loc construit”, „pentru a fi locuit”.
În termeni de unități semantice minimale, cuvintele unui câmp lexico-semantic se
delimitează în urma stabilirii trăsăturilor semantice (seme) comune și trăsăturilor
semantice (seme) diferențiatoare.
Pentru un exemplu de stabilire a semelor comune și diferențiatoare, vezi analiza componențială.
Prin analiza componențială au fost izolate fragmente lexicale (câmpuri lexico-
semantice) care pot avea de la câteva zeci de elemente înrudite (50 de nume de rudenie),
mergând până la câteva sute de termeni (200 de termeni cromatici).
Spre exemplu, câmpul lexical al cuvântului rudă are ca seme comune rudă, rudă de
sânge, rudă prin alianță, iar ca seme diferențiatoare sexul, direcția ascendentă, direcția
descendentă, linia directă, linia colaterală, momentul realizării și este format din:
 cumnat, cumnată, cuscru, fiu, fiică, frate, ginere, mamă, mătușă, mire, mireasă, nepot, nepoată,
noră, soacră, soră, soț, soție, tată, unchi, văr, vară etc.
Elementele care formează un câmp semantic au aceeași clasă gramaticală. Câmpurile
semantice de mai sus ale cuvintelor rudă și locuință sunt formate din substantive. Alte
câmpuri, cum ar fi cel al numelor de culoare sunt adjective, iar cele ale fenomenelor
sonore sunt verbe.

11