Biografie

Îmi place numele care mi s-a dat, îmi place numele Doga, care este de sorginte latină (Doga în limba
latină desemnează o specie de stejar sau o decorație vestimentară nobiliară) și îmi place, de asemenea,
vremea la care am venit pe pământ: m-am născut în prima zi de primăvară a anului 1937, sub semnul
soarelui, al căldurii și al renașterii.

Eugen Doga

Eugen Doga s-a născut la întâi martie 1937 la începutul

sărbătorii Mărțișorului, în satul Mocra din raionul Rîbnița, situat pe malul stâng al Nistrului, în pitoreasca
Moldovă de Nord-Est.

Satul natal al lui Eugen Doga este așezat într-o vale prin care curge, aproape neștiut, un mic pârâu, iar
colo, mai sus de sat, slăviţii veşnici codri cu păduri de stejar, de arțari, de frasini şi multe alte frumoase
plante, care au rămas ca o amintire vibrantă și încântătoare, pentru că acestea au fost primele
descoperiri a acestei lumi de către un copil pasionat şi sensibil. Și cine știe de unde izvorăște gândirea
creatoare, poate odată cu acest primul contact cu natura, care necontenit se revigorează, ne surprinde
şi mereu ne adună la sânul său cu tot ce este viu şi raţional.

Micul Jenya mergea cu plăcere, împreună cu prietenii săi, primăvara, la cules de măcriș, pentru că, în
vremurile de după război, cu foamete și frig, acesta a fost hrană de bază precum și celelalte verzeturi
de pădure. Uneori, se nimereau şi burete rotunde ca nişte bile, pe care le numeau pe la ei zbârcoci, şi
mama lui Jenya le prăjea într-un ceaun rotund în ulei de floarea-soarelui.

Își amintește el, de asemenea, de un taraf cu o vioară ,ţambal şi tamburină venit de nu se știe unde
și chiar de o orchestră simfonică din Chișinău. A fost o adevărată aventură. Scena vechiului club (mult
zis!) era foarte mică. Orchestra simfonică cu vre-o sută de oameni era să fie așezată pe scenă, dar o
mare parte din ea, incluzând niște scripce uriașe, a fost dispusă afară. Mai târziu, Eugen a aflat că
acelea nu erau scripce, ci contrabaşi. Orchestra cânta de multă vreme și cineva dinaintea lor tot timpul
îi amenința cu o baghetă subţirică . A fost foarte interesant că, deși cântau de atâta timp, nimeni nu
dansa!?. Iscoditorul copil, tot timpul râvnea să se apropie de aceste viori mari şi să le atingă de srtune
măcar cu un deget. Acestea păreau venite din altă lume. Dar această “altă lume” peste câteva timp
era să o descoperă din nou Jenia după ce terminase şcoala de şapte ani din satul natal.