1

Perspective clasice in psihologia personalitatii

Concepte in psihologia personalitatii:

Individ: ansamblul insusirilor biologice innascute care-i asigura adaptarea la mediul

natural.

Individualitate: procesul prin care individul suporta procese de diferentiere, capatand

o nota de originalitate.

Persoana: reprezinta termenul correspondent in plan social al individului. Persoana

este individul uman amplasat intr-un cadru relational. Persoana cuprinde ansamblul de
insusiri psihice care reflecta adaptarea specifica a fiecarui individ la mediul sau social.

Personalitate: termenul se refera la modul unic de structurare si organizare a

caracteristicilor psihologice ale persoanei. Personalitatea reprezinta sistemul integrat de
caracteristici psihologice valorizate intr-o maniera unica. Omul ca personalitate detine un
profil axiologic distinct.

Perspective de definire a personalitatii:

Gordon Allport considera ca personalitatea “reprezinta organizarea dinamica in

interiorul individului a acelor sisteme psihofizice care-i determina gandirea si
comportamentele caracteristici”.

Din perspective psihometrica personalitatea a fost conceputa ca ansamblu de trasaturi

dispozitionale care diferentiaza indivizii intre ei. Raymond Cattel considera ca personalitatea
poate fi redusa la 16 factori-sursa. Ulterior, personalitatea a fost restransa la 5 superfactori:
deschidere, constiinciozitate, extraversie, agreabilitate, nevrotism, fiecare avand 6 fatete. Cu
toate astea, explicarea si predictia personalitatii bazata pe factorii-trasatura, nu a adus
rezultate satisfacatoare. Psihometricienii au considerat ca doar factorii interni pot prezice ce
va face persoana, variabilele situationale fiind considerate surse de eroare. Multi autori au
aderat la ideea ca personalitatea este mai mult decat o simpla insusire de trasaturi. Prin
urmare, s-a constientizat faptul ca o definitie solida a personalitatii ar trebui sa integreze
concomitant nu doar aspectul descriptiv, ci sic el explicativ-predictiv, nu doar aspectul
manifest al personalitatii (psiho-comportamentul, trasaturile), ci sic el latent (biochimia si
procesarile caracteristice).

Mai tarziu, ca urmare a primelor rezultate aduse in paradigm interactionista, Pervin a

propus o definire a personalitatii care sa satisfaca cerintele sugerate mai sus. Personalitatea a
fost definite ca “organizarea complexa a cognitiilor, afectelor si comportamentelor care
confera directie si pattern (coerenta) vietii personale. Personalitatea reflacta atat natura
(genele) cat si dobanditul (experienta).

Dintr-o perspectiva biologica, se considera ca doar variatia ADN si variatia

comportamentala sunt indicatori cauzali intrucat comportamentul nu poate modifica secventa
de nucleotide din ADN. Astfel, personalitatea este un sistem de nivel individual, organizat
2

ierarhic ce integreaza aspectele legice dupa care functioneaza si interactioneaza toate aceste
subsisteme component, intr-un anumit mediu.

Din perspectiva abordarii social-cognitive, personalitatea reflecta patternul unic al

individului de coping si transformare a mediului, in special social. Expresia vie a sistemului
este o amprenta de personalitate. Amprenta de personalitate se refera la un pattern de variatie
comportamentala care dispune de stabilitate.

In prezent, concluziile cu valoare de principiu in psihologia personalitatii sunt:

Sub aspect de compozitie, personalitatea subsumeaza patternuri cognitive, afective si

comportamentale, definitorii pentru individ, impreuna cu patternurile biochimice si
bioelectrice care le sustin. Personalitatea este un sistem complex, configurat prin organizarea
dinamica a acestor patternuri de-a lungul existentei intr-un anumit mediu.

Niveluri de organizare si cercetare a personalitatii:

- Nivelul biologic: abordeaza mecanismele genetice, epigenetice, biochimice si

electrobiochimice care, prin interactiunea simultana determina aparitia si mentinerea
patternurilor comportamentale individuale.

- Nivelul trasaturilor-dispozitionale: cauta identificarea tipurilor de calitati psihologice

si dispozitii comortamentale stabile, ce diferentiaza indivizii. Ceretatori domeniului
analizeaza stabilitatea caracterisiticilor individuale de-a lungul timpului.

- Nivelul psihodinamic: explica dinamica personalitatii in termini de pulsiuni,

conflicte si defense, toate acestea fiind de multe ori neconstientizate de catre persoana.

- Nivelul fenomenologic: modeleaza maniera strict subiectiva prin care persoanele se

raporteaza la lumea inconjuratoare si analizeaza constructele cu care opereaza indivizii atunci
cand actioneaza intr-un mod sau altul.

- Nivelul comportamental: modeleaza felul in care patternurile comportamentale sunt

invatate de individ sub influenta conditiilor/situatiilor-stimul externe.

- Nivelul social-cognitiv: se ocupude modul in care oamenii invata si achizitioneaza

comportamente definitorii prin expunerea la modele sociale. De asemenea explica diferentele
in comportamentele sociale pe baza credintelor, expectantelor, motivatiei si emotiei. Accentul
a fost pus pe intelegerea modului in care procesele cognitiv-afective se afla in interactiune
dinamica cu conditiile mediului.

Abordarea psihanalitica

Introducere

Ca teorie a personalitatii, psihanaliza are in vedere rolul: proceselor intrapsihice,

pulsiunilor inconstiente, dezvoltarea din copilaria timpurie. Ca studiu al personalitatii,
3

psihanaliza investigheaza gandurile, visele, greselile persoanei cu scopul de a descoperi

semnificatia acestora pentru individ.

Teoria psihanalitatica a personalitatii

Doua idei majore au influentat viziunea psihanalitatica, si anume: fiintele umane sunt
rezultatul natural al evolutiei, prin urmare nu difera fundamental de celelalte animale
(Darwin) si fortele incosntiente, irationale si primitive joaca un rol central in motivatia
oamenilor (Arthur Schopenhauer si F. Nietzche).

Asumptiile teoriei psihanalitice a personalitatii sunt:

a) Toate comportamentele sunt cauzate de anumite forte din interiorul persoanei. Prin
urmare, toate comportamentele individului au o semnificatie, nu sunt produse la intamplare.

b) Sursa motivatiei umane se afla in energia psihica. Oamenii au o anumita cantitate

de energie psihica, ce este utilizata pentru toate functiile psihologice.

c) Personalitatea individului este structurata pe mai multe paliere. Initial, Freud

considera ca personalitatea opereaza la trei niveluri psihice: inconstient, preconstient si
constient. Mai tarziu, a elaborate un nou model al structurii personalitatii, care ar fi organizata
in trei instante de baza: sinele, supraeul si eul.

d) Instinctele biologice, natural se afla intr-un conflict inevitabil cu restrictiile

realitatii (Eul) si cu regulile societatii (Supraeul). Acest conflict determina actiunile specific
ale individului si dinamica personalitatii.

e) Incosntientul si sinele joaca un rol primordial in dezvoltarea si functionarea

personalitatii.

f) Dezvoltarea din timpul copilariei timpurii are un rol determinant in structura si

dezvoltarea personalitatii adulte. Dezvoltarea personalitatii se realizeaza prin parcurgerea a
cinci stadii distincte.

Dezvoltarea personalitatii

In diferite etape de dezvoltare o anumita parte a corpului (gura, anus, zona genitala)
este sensibila in mod particular la stimularea erotica. Acestea sunt numite zone erogene. Intr-
un stadiu dat, cea mai mare parte din a libidoului (energia psihica a pulsiunilor sexual) este
investita in comportamente ce implica zona erogena principala. Pentru a progresa la stadiul
urmator, libidoul trebuie eliberat in zona erogena principala si reinvestit in zona erogena
caracteristica noului stadiu. Abilitatea de a transfera libidoului depinde de cat de bine a
rezolvat individul conflictul de dezvoltare asociat fiecarui stadiu. Fixatia care are loc in
copilarie, va influenta personalitatea adultului. Daca fixatia este de intenstiate mica, atunci
vor fi vizibile in comportament doar urme ale vechilor modalitati de a obtine placere. Potrivit
lui Freud, tipurile caraceriale isi au originea in stadiului psihosexual la care s-a produs fixatia
libidoului.
4

Stadiile de dezvoltare psihosexuala:

1) Stadiul oral: in timpul primului an de viata, gura reprezinta cea mai importanta
sursa de placere. Intarcarea reprezinta conflictul crucial. Cu cat este mai dificil pentru copil sa
paraseasca sanul mamei, cu atat mai puternica este fixatia in acest stadiu. Karl Abraham a
oferit urmatoarea descriere a tipului oral: preocupare fata de problema “cat dau – cat
primesc”, ambivalenta neobisnuita, deschidere spre experiente noi, impacientat, avid de
lucruri, mancatul in exces, fumatul in exces si vorbitul excesiv.

2) Stadiul anal: Conform lui Freud, placerea este obtinuta la inceput prin eliminarea
fecalelor – stadiul anal sadic. Mai tariu, placerea va proven din retinerea fecalelor – stadiul
anal erotic. In stadiul anal, conflictul apare intre placerea copilului (obtinuta prin reducerea
tensiunilor) si expectatiile sociale legate de dezvoltarea mecanismelor de auto-control. Tipul
anal expulziv se caracterizeaza prin urmatoarele: este neingrijit, nechibzuit, dezorganizat,
nepasator, risipitor, extravagant, nepunctual, insolent, agresiv. Tipul anal retentive este curat,
ordonat, organizat, atent, econom, chibzuit, precis, prompt, retinut, pasiv-agresiv.

3) Stadiul falic: in jurul varstei de 4 – 5 ani libidoul este orientat spre zona genital. La
aceasta varsta, copiliul isi examnieaza organele genital. Conflictul din timpul stadiului falic
este cel mai crucial si implica dorinta inconstienta de a pune stapanire erotica pe parintele de
sex opus si in acelasi timp de a elimina parintele de acelasi sex. Freud a numit acest conflict,
complexul lui Oedip.

4) Perioada de lantenta: Dupa rezolvarea complexului lui Oedip/Electrei, copiii intra

intr-un nou stadiu. Aceasta perioada reprezinta orientarea libidoului catre aspect cum ar fi
dezvoltarea scolara si cognitive, prietenia cu alti copii de aceeasi varsta etc.

5) Stadiul genital: stadiul incepe la pubertate cand tanarul incepe maturizarea sexual.
Stadiul dureaza toata perioada varstei adulte iar libidoul este orientat spre zona genital si spre
placer heterosexuala.

Mecanismele de aparare ale Ego-ului

Reprezinta procese incosntiente proprii Eului care impiedica exprimarea directa a

impulsurilor inacceptabile. Acesteea sunt: reprimarea (excluderea active si totala a gandurilor
amenintatoare din campul constiintei. Este mecanismul fundamental de aparare a eului);
negarea gandurilor si experientelor dureroase; regresia (intoarcerea intr-o perioada anterioara
de dezvoltare); proiectia (atribuirea impulsurilor sau dorintelor inacceptabile unei alte
persoane); deplasarea (redirectionarea unui impuls dinspre un obiect inacceptabil sau
amenintator catre un obiect mai putin amenintator); rationalizarea (gasirea unei motivatii
rezonabile pentru un gand sau comportament inacceptabil, reducand astfel anxietatea create);
sublimarea (se transforma impulsurile inacceptabile in comportamente sociale complet
acceptabile sau chiar admirate: religia, stiinta si arta sunt forme considerate de Freud a fi
forme de sublimare.

Masurarea personalitatii din perspectiva psihanalitica

5

Majoritatea procedurilor psihanalitice de masurare a personalitatii sunt indirect,

intrucat ele au fost proiectate pentru a evalua procesele incosntiente ce nu pot fi observate
direct: hipnoza, tehnica asocierii libere, interpretarea viselor si tehnicile proiective.

Freud considera ca nevrozele sunt rezultatul refularii unor traume emotionale in

incosntient.

Abordarea psihanalitatica post-freudiana

Spre deosebire de Freud, neopsihanalistii au atras atentia asupra diversitatii

motivatiilor umane si asupra proceselor mentale si emotionale cu rol in dezvoltarea
personalitatii dupa incheierea copilariei timpurii

Potrivit lui Jung, inconstientul este alcatuit din doua instante: inconstientul personal
(asimilat cu inconstientul postulat de psihanaliza freudiana) si incosntientul colectiv (contine
ganduri, imagini, memorii si patternuri comportamentale ancestrale cu care se naste fiecare
individ. Imaginile primordiale din inconstientul colectiv au fost numite de Jung arhetipuri)

Anima reprezinta latura feminine din incosntientul masculin iar animus constituie
latura masculine din inconstientul feminin. Umbra constituie partea intunecata a personalitatii
noastre, ea se afla partial in inconstientul personal si partial in inconstientul colectiv. Self-ul
reprezinta arhetipul organizator si unificator, acesta ne permite sa simtim unitatea si
unicitatea noastra, sis a devenim ceea ce ar trebui sa devenim.

Jung a descries 4 modaltiati esentiale prin care oamenii experimenteaza lumea:

senzatia, intuitia, afectul si ratiunea. Oamenii difera in functie de modalitatea predominanta.
De asemenea, indivizii difera sub aspectul directiei orientarii energiei psihice, spre exterior
(indivizii extravertiti) sau spre interior (indivizii introvertiti). Din combinarea celor doua
orientari cu fiecare dintre cele 4 modalitati rezulta 8 tipuri psihologice.

Conceptia lui Alfred Adler: potrivit lui Addler (psihologia individuala) motivatia
fundamentala a omului este lupta pentru depasirea sau compensarea sentimentului de
inferioaritate. Un rol esential il au increderea si curajul individului. Daca individul esueaza in
incercarile sale de a compensa inferioritatea, el va dezvolta un complex de inferioritate.

Adler a considerat ca atitudinea parental si influenta familiei constituie doi factori

extrem de importanti in dezvoltarea si expresia personalitatii. Potrivit acestui autor, rasfatul
conduce la probleme serioase in personalitatea viitorului adult (dependenta exagerata de altii,
sentimente de inferioritate, incapacitatea de a lupta si de a face fata problemelor vietii, gradul
redus de auto-determinare). Totodata, neglijarea poate provoca problem legate de adaptare si
integrare.

In ceea ce priveste constelatia familial, Adler a subliniat rolul important pe care il

joaca pozitia copilului in cadrul familiei. Primul nascut tinde sa simta un sentiment de
inferioritate odata cu aparitia fratelului mai mic. Ca adult, va avea tendinta de supraevaluare a
autoritatii si se va conduce predominant dupa valori conservatoire. Al doilea nascut va
dezvolta spiritual de competitive fata de fratele mai mare. Ca adult, el va fi stimulat de situatii
6

provocatoare, de ambitie si se va conduce dupa valori predominant liberale. Daca este singur
la parinti, copilul va avea tendinta de atasare indelungata, in special fata de figura maternal.

Conceptia lui Erich Fromm: a subliniat importanta factorilor sociali in dezvoltarea si

expresia personalitatii. Calitatile esentiale ale indivizilor sunt: tendinta spre crestere,
dezvoltare si realizare a propriului potential, tendinte care ii deterina sa lupte pentru liberate
si dreptate. Autorul considera ca trasaturile de caracter se dezvolta ca urmare a experientelor
de interactiune cu ceilalti oameni.

Conceptia lui Erik Erickson: acesta a vazut personalitatea ca pe o constructie in timp,

avand o desfasurare stadiala. Prin cele 8 stadii de dezvoltare propuse, el a atras atentia asupra
problemelor de adaptare sociala cu care se confrunta individul in fiecare stadiu al existenti
sale. Solutia gasita de individ la aceste problem determina gradul de dezvoltare si adecvare a
personalitatii adultului. In cadul fiecarui stadiu, autorul a descries interventia unei cirize
psihosociale care apare ca urmare a eforturilor depuse de individ in rezolvarea problemelor
cu care se confrunta. Erikson a vazut dezvoltarea personalitatii ca pe un proces desfasurat pe
tot parcursul vietii, in care rolul esential este jucat de identitatea Eului.

Abordarea psihometrica

Modelul classic dispositional (modelul trasaturilor dispozitionale)

Personalitatea, ca sistem hipercomplex, dinamic, deschis, de tip probabilist, pentru a

putea fi masurata, este necesara descompunerea in unitati elementare.

Conceptia lui Gordon Allport

Allport este primul psiholog care a propus o descriere a personalitatii in termini de

trasaturi, incercand sa clarifice modul de organizare structural-dinamic al acesteia. Exista 8
asertiuni cu privire la trasaturi:

- trasaturile au mai mult decat o existenta nominala;

-trasaturile sunt mai generalizate decat obisnuintele comportamentale;

-trasaturile sunt dinamice si determinative pentru comportament;

-trasaturile pot fi determinate in mod empiric;

-trasaturile dispun de o independent doar relativa in raport cu alte trastaturi;

-trasaturile nu sunt sinonime cu judecata morala sau sociala;

-trasaturile pot fi vazaute din perspective personalitatii sau din perspective distributiei
lor la nivelul populatiei;

-actele comportamentale care sunt incosistente cu o trasatura nu pot fi considerate

automat dovezi ale existentei unei anumite trasaturi.
7

Allport considera ca trasaturile sunt unitatile de baza ale personalitati, reprezinta

expresia modului de organizare psihologica a experientelor personale accumulate. Trasatura
este un sistem neuropsihic generalizat si focalizat (specific individului) cu capacitatea de a
prelucra si interpreta o multitudine de stimuli si de a initia comportamente adaptative. Astfel,
trasaturile dispun de doua caracteristici importante: generalitatea si permanenta.

Particularitati ale trasaturilor: trasaturile sunt diferentiate de procesele mentale

(memorie, gandire) si de structurile mentale (interese, sentimente, atitudini); trasaturile difera
de teoria factorilor si de orice alt sistem de categorizare a persoanelor; trasaturile nu pot fi
observate direct, fara inferenta, stabilitatea si consistent comportamentului ele nu pot fi
explicate; orice actiune este determinata de un numar infinit de factori, nu doar de trasaturi;
trasaturile nu sunt mereu active (ele pot fi si latente); trasaturile nu sunt todal independente
unele fata de altele; gradul de organizare a structurilor de trasaturi difera de la o persoana la
alta.

Organizarea trasaturilor: Allport considera ca cei mai multi oameni au anumite

dispozitii care modeleaza cea mai mare parte a comportamentele lor. Acestea ar fi dispozitiile
generalizate ale persoanei, intitulate trasaturi cardinale. Subordonate acestor trasaturi cardinal
sunt trasaturile centrale. Ele reprezinta dispozitii cu un grad mai redus de generalitate. La un
grad si mai redus de generaitate se afla dispozitiile secundare. Acestea iau frecvent forma
unor atitudini personale. Allport sublinia ca pentru fiecare persoana exista un mod unic de
structurare a acestor tipuri de trasaturi, ceea ce ne permite sa intelegem unicitatea si
identitatea ficaruia. Allport a sustinut rolul deteminativ, predispozant (in cadrul conduitei) al
trasaturilor de personalitate.

Conceptia lui Raymond Cattell: si pentru acesta, trasaturile reprezinta unitatea de baza
in studiul consistentei personalitatii. Cattel a ilustrat necesitatea utilizarii procedurilor
factoriale in identificarea trasaturilor de personalitate. Acesta a introdus analiza factoriala in
psihologia personalitatii demonstrand cum pot fi extrasi factorii-trasatura si cum pot fi
eliminate elementele redundant din descrierea personalitatii. In baza analizelor factoriale
realizate de Cattel, personalitatea a fost redusa la 16 factori primari (16 PF). Analiza
factoriala este importanta pentru Cattel deoarece se pot reliefa trasaturile-sursa, adica
adevaratele influente structurale ale personalitatii. Astfel, autorul considera ca scopul
fundamental in cercetarea personalitatii trebuie sa devina identificarea factorilor-sursa, el
propunand o formula a personalitatii in 16 factori. Capacitatea mental generala si experienta
achizitionata prin educatie pot fi doua exemple de trasaturi-sursa. Dupa Cattel, trasaturile-
sursa sunt pure si idenpendente, iar trasaturile de suprafata, de cele mai multe ori, reprezinta
consecinta interactiuniilor trasaturilor-sursa.

Conceptia lui Hans Eysenck: acesta a avut o viziune asemanatoare cu cea a lui Cattel.
Totusi, Eysenck a limitat la trei (extraversiune, nevrotism, psihotism ) numarul factorilor
extrasi prin analiza factoriala, considerand ca cercetarea personalitatii trebuie realizata mai
degraba intr-o maniera ipotetico-deductiva si nu intr-una exclusive explorativa. Altfel spus,
structurile descriptive ale personalitatii, identificate factorial, trebuie sa fie confirmate si din
punct de vedere practic pentru a putea avea pretentia unei abordari stiintifce.
8

Eysenck a adus in discutie diferentierea dintre conceptul de trasatura sic el de tip.

Anterior, s-a considerat ca teoria tipurilor si teoria trasaturilor se afla in opozitie: conform
teoriei tipurilor, un individ ar fi exclusive introvertit sau extravertit, pe cand conform teoriei
trasaturilor (care apeleaza la distributia normala) cei mai multi indivizi ar fi caracterizati de
ambiversiune.

Eysenck distingea 4 niveluri ierarhice la care se produce organizarea si integrarea

succesiva a elementelor personalitatii in factori (nivel raspuns specific, nivel raspuns
habitual, nivel trasatura, nivel tipologie). Primul nivel (raspunsuri specific) se refera la
reactiile accidentale, in situatii accidentale. Nivelul secundar (raspunsuri habituale) se refera
la reactii care s-au specializat si au capatat consistent in raport cu anumite contexte. Al treilea
nivel (trasaturilor) exprima momentul in care raspunsurile habituale se organizeaza in
trasaturi. La al patrulea nivel, prin intercorelarea trasaturilor se organizeaza tipurile.

Modelele big five:

Fata de vechile modele factoriale, acestea au schimbat doar aspectul numeric al

solutiei, axandu-se pe existent a 5 suprafactori (factori sursa): nevrotism, extraversie,
deschidere, agreabilitate si constiinciozitate, fiecare fcompus din 6 fatete. Metodologia
propusa de Cattel a ramas nealterata in cercetarile de tip Big Five. In cadrul acestor modele,
demersurile explicative si predictive aplicate personalitatii se bazeaza exclusiv pe invocarea
factorilor-trasatura. Conform acestor modele, superfactorii personalitatii ar fi neafectati de
variatiile factorilor situationali (ignorati deliberat prin proceslor de agregare a datelor), motiv
pentru care se asuma ca ar ramane consistenti de-a lungul timpului si contextelor sociale.

Caracteristici definitorii ale modelului clasic dispozitional: sustine valoarea cauzala a

trasaturilor de personalitate; modelul sustine o stabilitate in timp si o consistent trans-
situationala a trasaturilor; postuleaza ideea ca tipul de organizare a personalitatilor poate fi
inferat pe baza relatiilor de asociere stransa a mai multor comportamente; nu manifesta
preocupari empirice explicite legate de aparitia si dezvoltarea patternurilor comportamentale
care diferentiaza indivizii intre ei.

Criciti formulate cu privire la modelul trasaturilor: principala critica a modelului

dispositional se leaga de ignorarea variabilelor externe, situationale. Socul cel mai puternic a
fost dat de probarea faptului ca superfactorii extrasi nu controleaza decat o parte foarte mica
din variatia comportamentului individual. Criticile care au afectat cel mai puternic modelul
dispozitional au fost cele privind incapacitatea acestuia de a furniza dovezi empirice solide
pentru consistent trans-situationala a comportamentului.

Modelul interactionist:

Endler considera ca cercetarile care s-au focalizat exclusive pe trasaturi sau exclusive
pe variabile situationale in determinarea comportamentului au fost eronate. Interactionismul
este centrat pe relatia dintre persoana (trasaturi) si situatie ar fi o solutie mai adecvata.

Studiind procesele de grup, Lewin a aratat ca determinarea comportamentului este

situata la intersectia fortelor interne si externe, considerand ca acest lucru poate fi exprimat
9

sub forma: C = f (P * S). Altfel spus, comportamentul este un produs al interactiunii

dinamice dintre persoana si situatia in care se afla. Pentru interactionisti, masurarea
personalitatii nu poate fi redusa la persoana (P) sau la situatie (S) ci trebuie focalizata pe
interactiunea celor doua variabile ca unitate minimal de analiza (P*S).

Exista doua viziuni teoretico-metodologice in modelul interactionis:

a) Interactionismul mecanic: ia in considerare doar aciunea unilateral a variabilelor

reprezentate de persoana si situatie (considerate independente) asupra comportamentului
(considerat aici ca variabila dependent).

b) Interactionismul dinamic: este preocupat de interactiunea reciproca dintre

evenimentele situationale si comportament, in sensul ca atat evenimentele afecteaza
comportamentul persoanei, cat si persoana este un agent active ce poate influenta
evenimentele externe. Asumptiile interactionismului dinamic sunt: comportamentul manifest
este o functie a unor interactiuni multidirectionale; individul este un agent active in acest
proces interactive; in cadrul interactiunii factorii cognitivi si motivationali sunt determinatii
comportamentali esentiali; semnificatia psihologica a situatiei pentru individ este cel mai
important factor determinant.

Modelul conditional dispozitional (MCD)

Modelul propune renuntarea la conceptual de trasatura de personalitate. Constructul

dispozitional este unitatea de analiza a personalitatii. MCD opereaza cu constructe
dispozitionale respective cu propozitii conditionale de tipul, “daca..atunci”. care specifica
contextual necesar pentru aparitia unui comportament. Constructele definitorii pentru o
persoana apar ca “seturi de probabilitati conditionale, comportamental-contextuale”. Altfel
spus, in cadrul constructului este determinata probabilitatea cu care un anumit comportament
va urma intr-un contexst activat. De exemplu, agresivitatea este o implicatie conditional, care
arata cum se va comporta o persoana intr-o anumita conditie (set de conditii). Astfel, daca
cineva este frustrat, atunci ar putea reactiona in mod agresiv; insa acest lucru se manifesta
doar cand conditiile situationale ale agresivitatii (triggerii) sunt prezente sau activiate (de ex:
frustrare, incitare).

In contrast cu modelul dispozitional, la nivelul caruia trasaturile sunt conceptualizate

fara a exista un control al activarii conditiilor specific, MCD pune sub control strict
conditiile-stimul activatoare.

Abordarea fenomenologica

Aceasta abordare pleaca de la ideea de baza ca “realitatea fenomenelor rezida exclusiv

in modul subiectiv in care acestea sunt percepute”. Fenomenologia ca perspectiva de analiza
psihologica, readuce in atentie o idee filosofica mai veche, conform careia orice experienta va
di dependenta de interpretarea subiectiva. In psihologie se subliniaza faptul ca perceptia ca
mecanism de prelucrare a informatiilor este un act interpretative. Din perspectiva
fenomenologica, orice obiect exista doar in masura in care persoana crede in existent sa. Din
perspective fenomenologica, cunoasterea si analiza experientei personale reprezinta un act ce
10

nu poate fi realizat decat subiectiv de catre respectiva persoana, intrucat doar aceasta are
acces deplin la analiza psihologica a propriilor stari.

Particularitati ale teoriei fenomenologice: teoria considera ca oamenii sunt finite

natural active si astfel, elimina necesitatea invocarii motivatiei ca factor explicativ al
comportamentului. Potrivit teoriei, oamenii nu sunt obiecte inerte care trebuie puse in miscare
prin actiunea unor forte motivationale externe, ci reactioneaza prin zestrea lor biologica la
evenimentele stimul. Rogers afirma faptul ca comportamentul este directionat de tendinta
unica a oamenilor de autoactualizare. Teoria fenomenologica este holistica, aceasta explica si
concepe comportamente specifice in termenii intregi personalitati.

Teoria fenomenolofica implica si crediteaza o metodologie idiografica in studiul

personalitatii. Individualitatea este aspectul central in perpectiva fenomenologica. Kelly arata
faptul ca fiecare conduita este determinata de felul in care oamenii percep lumea, dar
viziunile asupra lumii sunt unice pentru fiecare persoana. Totodata, aceasta teorie presupune
ca oamenii se comporta rational, fiind atenti la procesarile lor psihologice.

Teoria constructelor personale elaborate de George Kelly:

Teoria constructelor personale incearca sa determine felul in care persoana vede si

aliniaza evenimentele pe propriile sale coordonate. Constructele reprezinta moduri
subiectivizate de reprezentare interna a evenimentelor sau obiectelor externe; de aceea
constructele sunt strict personale. Constructele (ca structure cognitive) sunt utilizate pentru a
construe semnificatia evenimentelor sau situatiilor traite de persoana. Fiecare conduita a unei
persoane este determinata de constructul activat, adica de sablonul unic/personal dupa care
acesta percepe evenimentele si mediul. Persoana va testa ipoteza din construct, comportandu-
se asa cum dicteaza constructul.

Asumptiile teoriei constructelor personale: indivizii incearca mereu sa prezica si sa

controleze evenimentele; oamenii percep lumea prin intermediul unor “sabloane transparent”,
adica prin constructele personale; constructele au o natura bipolar (sanatos-bolnav; stabil-
schimbator); constructele sunt unice (chiar daca oamenii folosesc aceasi eticheta lingvistica
pentru denumirea unui construct, semnificatia este diferita de o persoana la alta; constructele
sunt utilizate pentru a da semnificatie evenimentelor; oamenii retin si cultiva acele constructe
care i-au ajutat sa prezica corect un anumit eveniment.

Permeabilitatea este o proprietate a constructelor prin care acestea pot fi utilizate

pentru a construi o multitudine de evenimente.

Teoria auto-actualizarii al lui Carl Rogers:

Aceasta se fundamenteaza pe doua asumptii majore: comportamentul este

deteminat/ghidat de tendinta unica a fiecarei persoane spre auto-actualizare; toti oamenii au
nevoie de consideratie (evaluare) pozitiva.

Tendinta de auto-actualizare: dupa Rogers, aceasta este innascuta, este o tendinta

inerenta a organismului de a-si dezvolta toate capacitatile. Tendinta de auto-actualizare
11

ghideaza omul spre dobandirea autonomiei, auto-suficienta, extinderea experientei si

dezvoltarea personala. Tendinta de autoactualizare cuprinde doua aspecte: aspectul biologic
(totalitatea comportamentelor care asigura supravietuirea biologica, homeostazia) si aspectul
psihologic (autonomie, auto-suficienta si dezvoltare personala).

Self-ul (Eul): conceptual de self reprezinta perceptia totala si consistenta pe care omul
o are despre sine. Eul trebuie sa ramana consistent pentru ca functionarea personalitatii sa fie
normal. Rogers diferentiaza intre Eul real (modul in care se percepe persoana) si Eul ideal
(asa cum ar vrea persoana sa fie).

Masurarea self-ului se face prin tehnica Q-sort: individului i se prezinta o serie de

afirmatii (ex: sunt lenes) ce urmeaza a fi evaluate comparative si sortate in cateva categorii de
la caracteristic la necaracteristic.

Nevoia de consideratie pozitiva: este a doua asumptie majora a teoriei lui Rogers. Pe
masura ce persoana devine autonoma, sentimentul valorii se intensifica devenind o auto-
consideratie pozitiva. Auto-consideratia pozitiva este un sentiment care initial provine din
evaluarea pozitiva oferita de ceilalti. Rogers considera ca aceasta nevoie este probabil
invatata si este unul dintre determinantii cei mai puternici ai comportamentelor, sentimentelor
si cognitiilor. Uneori, consideratia pozitiva este oferita independent de orice valorizare
aplicata asupra comportamentelor persoanei. Aceasta forma de consideratie pozitiva este
neconditionata. Prototipul consideratiei pozitive neconditionate este dragostea parinteasca.
Pentru auto-actualizare, consideratia pozitiva neconditionata este cea mai importanta
deoarece individul se bazeaza pe sine si nu pe ceilalti in ceea ce priveste consolidarea
sentimentului valorii si stimei de sine.

Conditii de valorizare: valorile aplicate asupra unor comportamente de catre individ

se numesc conditii de valorizare. Acestea apar atunci cand consideratia pozitiva venita din
partea unor persoane semnificative pentru individ este oferita conditional. Aceste conditii
sunt inevitabile intrucat nu orice comportament poate primi consideratie pozitiva
neconditionata.

Piedicii in calea auto-actualizarii: functionarea optima a personalitatii presupune ca

Eul este guvernat exclusive de procesul de valorizare organismic. Conflictul apare inevitabil
atunci cand self-conceptul si experientele sunt incongruente.

Procesele defensive: distorsiunea perceptive este mecanismul prin care persoana

modifica perceptia unei experiente amenintatoare astfel incat aceasta sa devina compatibila
cu self-conceptul.

Terapia centrata pe client: psihoterapia, conform lui Rogers, trebuie sa raspunda

problemelor unice ale unui individ, sentimentelor, perceptiilor si scopurilor sale. Terapia
centrata pe client abordeaza persoana prin propriul cadru de referinta. Procesul therapeutic
presupune 3 conditii necesare: congruenta; intelegerea empatica si consideratia pozitiva
neconditionata (acceptare neconditionata).
12

Abordarea comportamentala a personalitatii

In contrast cu alte perspective de abordare a personalitatii, aceasta abordare este

preocupata de comportamentul in sine, real. Adeptii abordarii comportamentale utilizeaza
observatia si nu semen ale unei clase generalizate de comportamente (trasaturi). Unitatea de
analiza este comportamentul persoanei.

Personalitatea este suma comportamentelor, respective organizarea comportamentala

a unui individ. Comportamentele pot fi: deschise, manifeste (direct observabile, manifestate
intr-o forma motorie); latent (nu pot fi observate direct, sunt subiacente). Achizitia unui
comportament se face prin experienta si invatare.

Dupa 1950 apare abordarea invatarii sociale care se concentreaza pe modul in care
sunt invatate comportamentele sociale ca elemente specific umane. Dupa 1970 apare
abordarea cognitiv-comportamentala care incearca sa determine rolul evenimentelor externe
asupra manifestarii comportamentelor.

Abordarile comportamentale difera cu provire la modul in care este inteleasa si

explicate invatarea. In conditionarea clasica invatarea comportamentului se realizeaza prin
asocierea dintre stimuli si raspunsuri. In conditionarea operanta comportamentul este invatat
prin consecinta actiunilor (intarire sau pedeapsa). In invatarea observationala comportamentul
este invatat prin observarea comportamentelor altora (modele sociale) si prin observarea
consecintelor pozitive sau negative pe care acestia le suporta.

Conditionarea clasica: reflexul salivar al animalului este innascut, insa Pavlov a

observant ca poate fi provocat si altfel. Experimentul lui Pavlov a propus 3 faze. In prima
faza Pavlov a administrat cainelui hrana (stimul neconditionat SN) inregistrand raspunsul
salivar (raspuns neconditionat RN) care se produce natural. In a doua faza, concomitant cu
prezentarea hranei (SN) a fost aprinsa o lumina (stimul neutru SNtr). Aceasta asociere a fost
repetata de mai multe ori. In faza a treia Pavlov a descoperit ca doar aprinderea luminii
(SNtr/SC) produce reflexul salivar al cainelui, fara ca hrana (SN) sa fie prezenta. In acest
context, lumina si-a schimbat valoarea din stimul neutru (SNtr) in stimul conditionat (SC), iar
raspunsul salivar a fost conditionat (RC).

I. Faza pre-conditionala: SN (hrana) → RN (salivatie)

II. Faza conditionala: SNtr (lumina) → RN (salivatie)

SN (hrana)

III. Faza post-conditionala: SC (lumina) →RC (salivatie)

13

Astfel, lumina preia valoarea de SN datorita asocierilor repetate.

Conditionarea clasica a emotiilor: J.B. Watson a ilustrat conditionarea clasica a

anxietatii in cazul “micului Albert”. Watson a reusit sa ii induca lui Albert teama de sobolani,
prin lovirea repetata a unui gong cu o bara metalica in timp ce era expus unui sobolan alb.
Dupa 7 asocieri sobolan-zgomot, Albert a dezvoltat o reactie de teama (RC) fata de sobolan.
Frica a fost generalizata la alti stimuli cum ar fi pisici, haine de blana etc. Concluzia a fost ca
reactiile emotionale precum anxietatea pot fi conditionate prin paradigm conditionarii clasice.
Dezvoltarea fricii si anxietatii este frecvent produsul unei conditionari clasice.

Desensibilizarea sistematica: se bazeaza pe expunerea gradual a clientului la simuli

evocatori de anxietate, acesta fiind invatat sa exerseze raspunsuri comportamentale care sunt
incompatibile cu starea de anxietate produsa. Aceasta tehnica contine urmatorii pasi: clientul
invata si practica raspunsuri adaptative (relaxare musculara, tehnici de respiratie) care sunt
incompatibile cu anxietatea); stimuli anxiogeni sunt ierarhizati de client cu ajutorul
terapeutului; clientul este expus gradual la stimuli anxiogeni iar clientul adopta raspunsuri
incompatibile cu anxietatea (relaxarea musculara).

Conditionarea operanta: B. F. Skinner descopera ca un comportament poate fi invatat

pe baza intaririlor sau pedepselor. Asumptii ale conditionarii operante sunt: un comportament
este modificat de consecintele care-i urmeaza; daca consecinta este o intarire pozitiva, atunci
probabilitatea de a fi repetat creste.

Invatarea comportamentala bazata pe consecintele produse este denumita conditionare

operanta. Schema conditionarii operante se bazeaza pe propozitii conditionale de tipul “daca
(comportament)....atunci (consecinte/intarire)”.

Skinner a dorit sa gaseasca un mod de analiza a personaliatii in intregime obiectiv,

care sa nu necesite invocarea unor factori subiacenti (motive sau trasaturi). Unitatea de
analiza a devenit astfel comportamentul si conditiile-stimul (intaririle) care il controleaza.

Abordarea comportamentala lanseaza asumptia protrivit careia pentru a putea explica,

forma sau remodela un comportament, este necesara identificarea conditiilor sau situatiilor
stimul care controleaza comportamentul. Daca intaririle sunt aplicate in orice conditie sau
situatie in care apare comportamentul atunci se poate ajunge la generalizare.

Graficul de intarire: se refera la secventa sau patternul dupa care intaririle sunt
alocate, atunci cand persoana realizeaza raspunsul comportamental care face obiectul de
inters al cercetatorului.
14

Abordarea social-cognitiva a personalitatii

Adeptii au plecat de la doua constatari: comportamentele definitorii ale oamenilor

apar prin simpla observare si imitare a comportamentelor pe care altii le performeaza; modul
subiectiv de reprezentare cognitive a stimulului pot controla atat comportamentul persoanei
cat si stimulul.

Teoria invatarii sociale propusa de Rotter:

Julian Rotter elaboreaza una din primele teorii ale invatarii sociale, introducand 4
constructe esentiale:

-potentialul comportamental este probabilitatea ca un comportament sa se produca in

anumite situatii.

-valoarea de intarire (valenta) este preferinta subiectiva a persoanei pentru una din
alternativele comportamentale disponibile la un moment dat. In general omul allege in asa fel
incat sa obtina rezultatul dorit.

-expectanta: este o variabila pur subiectiva, care influenteaza planurile de viitor si

comportamentele concrete in care se angajeaza persoana.

Expectanta si valoarea de intarire sunt variabile independente, dar comportamentul

poate fi prezis corect doar ca functie a interactiunii lor, conform formului: potentialul
comportamental = f (expectant * valoarea de intarire).

-situatia psihologica: reprezinta contextul in care se produce un comportament.

Valoarea de intarire si expectantele privind intarirea comportamentului sunt dependente de
situatie.

Invatarea observationala: Albert Bandura arata ca procesele de conditionare operanta

singure sunt insuficiente pentru a explica varietatea comportamentelor. Oamenii invata si prin
simpla observare a ceea ce fac alte persoane. Invatarea observationala este procesul prin care
o persoana isi schimba comportamentul ca rezultat al expunerii la un model. Invatarea
observationala poate conduce la achizitia de comportamente fie prin expunerea reala la un
model, fie prin expunerea simbolica. Invatarea observationala presupune 3 stadii: expunerea
observatorului la influentele modelului social (real sau simbolic); achizitia modelului;
acceptanta, adica gradul de disponibilitate al observatorului de a imita comportamentul
modelului.

Teoria social-cognitiva bazata oe variabile persoana: o teorie care identifica 5 tipuri

majore de variabile-persoana pe care se cladeste personalitatea. Faptul ca variabilele sunt
denumite de tip “persoana” subliniaza caracterul lor strict personal. In masurarea lor se
recomanda o abordare idiografica, centrata pe persoana.

- Encodarile/reprezentarile: modul unic in care o persoana isi reprezinta, evalueaza si

interepreteaza experientele traite.
15

- Expectantele: actiunile oamenilor sunt dependente de consecintele pe care le

expecteaza. Exista atat expectante specific cat si generalizate (formate in urma generalizarii
expectantelor specific). Locul controlului este o expectant generalizata, la fel si autoeficienta.

- Emotiile: raspunsul afectiv al persoanei la situatiile-stimul. Emotiile sunt alte

variabile-persoana care diferentiaza indivizii. Cognitiile care activeaza emotii personale
puternice (hot cognitions) sunt cele despre sine si viitorul personal.

- Scopurile si valorile: ghideaza proiectele pe termen lung pe care persoana le cauta

precum si reactia fata de acestea.

- Competentele de autoreglare: prin scopurile liber impuse si prin intaririle

autogenerate oamenii isi autoregleaza comportamentul. Autoevaluarea este dependent de
modul de encodare si de valoarea rezultatului obtinut in raport cu expectantele fixate.
Autoreglarea se refera si la selectarea libera a situatiilor la care persoana se va expune.

Cercetari actuale in psihologia personalitatii

Abordarea biologica a personalitatii

Nivelul biologic alcatuit din gene, proteine, structuri corticale si subcorticale,

neurotransmitatori si neuromodulatori reprezinta infrastructura personalitatii. Acest nivel
fundamenteaza aparitia patternurilor comportamentale general-umane, dar si a celor specific-
individuale.

Daca un individ poate fi prezis sub aspectul evolutiei sale comportamentale (ca
variabila dependenta), inseamna ca anumiti factori (variabile independente) intretin relatii
non-aleatoare cu comportamentul respectiv. Cu toate acestea, de putine ori comportamentul
poate fi explicat doar prin actiunea directa si singulara a genelor. Exista un sir lung de
medieri de la gene la expresia finala a unui comportament stabil si definitoriu pentru un
individ dat. Astfel, mediul fizic, social si psihologic, poate intervene in sensul blocarii sau
facilitarii expresiei genetice.

Intelegerea si explicarea modului de functionare a personalitatii, desi departe de

solutii ultime, este tot mai sustinuta de rezultatele de genetica comportamentala si biochimie.
Genetica comportamentala pleaca de la asumptia ca variatia de ADN se reflecta in variatia
comportamentului, indiferent de marimea efectului, de aceea scopul acesteia este de a
identifica genele ce intretin anumite comportamente dar si mecanismele multiple care conduc
la comportamentul final.

Genomul uman:

ADN-ul este compus din 4 baze nucleotidice: A-adenina; T-timina; C-citozina; G-

guanina. Aceasta structura perimite autoreplicarea diviziunii celulare, cat si procesul de
sinteza a aminoacizilor esentiali pentru compunerea proteinelor care asigura structura si
16

functionarea corpului uman. ADN-ul contine intreaga informatie necesara pentru encodarea
celor 20 de aminoacizi esentiali ai corpului uman.

Sinteza proteica: procesul presupune transcriptarea informatiei din ADN in ARNm

(ARN mesager) si translatarea ARNt (ARN transfer) in proteinele specifice.

Neuromul: creier si neurotransmitatori:

Faptul ca diferentele interindividuale de ordin temperamental au un substrat biologic a

fost intuit inca din antichitate de Gallenus si Hipocrate care separau 4 tipologii umane.

Neurotransmitatorii sunt substante chimice localizate in regiunile specific neuronilor.

Acestia sunt eliberati in conditii specific de stimulare si actioneaza asupra unui set specific de
receptori. Neurotransmitatorii induc schimbari scurte in potentialul membranar, avand astfel
rol in schimbarea neuronala.

Tipuri de neurotransmitatori:

a) Dopamina (DA): joaca un rol modulator asupra comportamentului. In cortextul

prefrontal DA este esentiala pentru memoria de lucru, aceasta fiind necesara pentru ghidarea
actiunilor in conformitate cu scopurile sau planurile comportamentale, pentru focusarea
atentiei pe obiectele din mediu, relevante pentru scop si pentru protejarea comportamentului
de atingere a scopului impotriva altor tendinte comportamentale. Un deficit in memoria de
lucru apare atunci cand secretia DA este sub sau supra normala (asa cum se intampla in cazul
antagonistilor si agonistilor DA).

Activarea DA in cortextul prefrontal este critica pentru recompense naturala (hrana,

sex), cat si pentru cea indusa de droguri (cocaine, amfetamina, alcool).

Sistemul dopaminergic a fost legat de comportamentul de abordare si de senzitivitatea

fata de recompense, comportamentale de explorare si predispozitia de a manifesta emotii
pozitive precum veselia, dorinta etc.

Reactivitatea sistemului dopaminergic a fost legata si de manifestarea agresivitatii si

sexualitatii, motiv pentru care unii autori au considerat ca neurotransmitatorul controleaza
variatiile comportamentale ale psihotismului (in special in socializarea scazuta) si cele
speficice schizofreniei. S-a descoperit ca un sistem dopaminergic suprareactiv (receptori prea
senzitivi, prea multi receptori, prea mult DA eliberat sau prea putin) este legat de multe cazuri
de schizofrenie. In boala Parkinson se produce distrugerea unui subset de neuroni DA).

b) Norepinefrina/noradrenalina (NE): activeaza zone in sistemul nervos central si

periferic. Cand organismul se confrunta cu modifacari bruste (zgomote) NE si neuronii tinta
sunt activati fiziologic. Desi continutul de NE al creierului este foarte mic, aceasta joaca un
rol important in arousalul cortical si dispozitia afectiva. Scaderea NE determina un arousal
scazut si depresia, in timp ce cresterea NE determina excitatie si activare/ agitatie
psihomotorie. In stresul acut si in excitatie NE este eliberata de excitatiile nervoase ale
sistemului nervos periferic.
17

c) Epinefrina/adrenalina (EPI): este strans legata de NE sub aspectul structurii si

functionarii in sistemul nervos perifric. In stari de stress acut sau in stari de frica, EPI este
eliberata din glanda adrenala in sange. EPI este mai degraba un neurohormon ce controleaza
functiile neuroendocrine si presiunea sangvina.

d) Serotonina (5HT) este un neourotransmitator cu o structura similara cu cea a

catecolaminelor intrucat contine un grup aminic (NH2). Exista peste 12 subtipuri de
serotonina. In sistemul nervos central aceasta moduleaza procese psihologice precum
dispozitia emotionala, agresivitatea, senzitivitatea la durere, activitatea sexuala, somnul,
tulburari mentale. Medicamentele antidepresivele si cocaine influenteaza direct activitatea
serotoninei prin faptul ca impiedica metabolizarea si inhiba recuperarea acesteia. Serotonina
joaca un rol vital in procesul de invatare intarind sinapsele dintre neuroni. Nivelurile scazute
a serotoninei coreleaza cu o sociabilitate scazuta.

e) Monoaminooxidaza (MAO): este o enzima care catabolizeaza puternic dopamine si

mai putin norepinefrina si serotonina. Niveluri inalte de MAO au fost corelate cu somnul si
pasivitatea generala. MAO de tip B coreleaza semnificativ negative cu cautarea de senzatii.

f) Acetilcolina (ACH): in sistemul nervos periferic are proprietati excitatorii iar in

sistemul nervos central poate avea rol de excitator sau inhibator asupra neuronilor. Prin ACH
produce diferentieri importante de ordin cognitive. Diferentele interindividuale in capacitatea
de memorare sunt un fel de exemplu. Studiile effectuate pe persoane suferind de Alzheimer
(pierderea progresiva si masiva a memoriei), au identificat distrucerea progresiva a neuronilor
ACH, fapt ce explica aceasta deteriorare cognitiva severa. Medicamentele care blocheaza
ACH in creier (anticolinergice) afecteaza negative memoria, in schimb medicamentele care
activeaza neuronii ACH produc un efect invers.

Hormonii si temperamentul:

Testosteronul este un hormon care la barbatii tineri relationeaza puternic cu cautarea

de senzatii, dezinhibitiile pulsionale, extraversiunea, dominant sociala si experientele sexual.
La femei, acesta este asociat cu responsivitatea si frecventa actelor sexual. Testosteronul
joaca si o functie adaptativa, coreland pozitiv cu asertivitatea si sociabilitatea.

Cortizonul este un hormon secretat in exces in stresul fiziologic/psihologic prelungit.

Acesta are functia de eliberare a glocogenului din depozitele hepatice. Nivelul sau apare insa
si ca un indicator al tulburarilor dispozitionale, depresive, anxioase, fara a fi o cauza directa a
acestora. Cortizonul crescut este un efect al altor factori cum ar fi reducerea nivelului de
noradrenalina in creier. O valoare extrem de scazuta de cortizol este asociata cu tulburarea
borderline sau cea antisociala a personalitatii. Volori extrem de ridicate conduc la supra
control, la tulburari depresive sau obsesiv-compulsive.

Biologia temperamentului

Temperamentul a fost definit ca latura dinamico-energetica, reactiva si reglatorie a

personalitatii. Din perspective energetica temperamentul reflecta diferentele interindividuale
fundamentale in cantitatea de energie disponibila la nivelul celulei nervoase. Reactivitatea se
18

refera la excitabilitate, arousal sau responsivitatea sistemelor fiziologice si comportamentale

ale organismului, concretizate in raspunsuri motorii si emotionale.

Dimensiuni temperamentale: temperamentul ca latura dinamico-energetica a

personalitatii este dimensiunea cea mai ancorata in planul biochimic. Cei mai multi autori
sustin ca acesta este innascut, diferentierile interindividuale de ordin temperamental fiind
vizibile inca de la nastere si relative invariante de-a lungul vietii. Extraversia, nevrotismul,
psihotismul si agresivitatea reprezinta aspectele temperatamentale care incep sa fie tot mai
clar elucidate, inclusive sub aspectul biochimiei lor.

Extraversia:

Este o caracteristica diferentiala de prim rang a personalitatii. La nivelul expresiei

psihocomportamentale aceasta circumsrie aspect precum sociabilitatea, voiosia, activismul,
dominanta, caldura, emotiile pozitive si intolerant la solitudine/izolare.

Eysenck a elaborate prima teorie a excitatiei (arousal) care incerca sa lege aspectul
temperamental al personalitatii de o functie nespecifica a creierlui. Arousul cortical se refera
la o stare de alerta a organismulu. Oamenii cu un nivel ridicat al arousului (LOA-level of
arousal) vor experimenta stimuli mult mai intens decat cei cu un nivel scazut. Eysenck a
demonstrate ipoteza diferentei de arousal cortical (deci a unui substrat neurofiziologic) in
cazul introversiei si extraversiei.

Asimetria cerebrala si reactivitatea emtionala: oamenii difera sub aspectul gradului de

activare a celor doua emisfere corticale. Asimetria pozitiva este atunci cand emisfera stanga
predomina fata de cea dreapta ca amplitudine iar asimetria negativa este atunci cand emisfera
dreapta predomina fata de stanga sub aspectul amplitudinii.

Biochimia extraversiei: sistemele dopaminergice mai active coreleaza pozitiv

semnificativ cu extraversia, cu receptivitatea mai mare fata de recompense.

Nevrotismul:

Eynsenck asuma ca exista o continuitate intre nevrotism si anxietate, aspect valabil si

astazi pentru multi autori. Continutul nevrotismului este dat de prezenta cronica a emotiilor
negative (depresie, vinovatie, ostilitate) si un nivel scazut al stimei de sine. Exista cercetari
care au confirmat ca anxietatea coreleaza cel mai puternic cu factorul nevrotism, urmata de
depresie. Ostilitatea a corelat insa foarte slab cu nevrotismul.

Nevrotismul se refera la tendinta de a fi anxios vs calm. Dincolo de o serie de aspecte

ce tin de mediu care pot induce anxietate, oamenii difera stabil in tendinta de a reactiona
anxios. La aceeasi situatie doua persoane vor avea niveluri diferite de anxietate. Se considera
ca persoanele cu un nivel ridicat al nevrotismului percep mai multe situatii ca fiind
amenintatoare si stresante in comparative cu persoanele la care nevrotismul este scazut.
19

Eysenck considera ca anxietatea este activate de structure ale sistemului limbic si

conexiunile cu alte arii incluzandu-le si pe cele ale sistemului vegetative. Dimensiunea
nevrotismului ar reflecta usurinta cu care raspunsurile anxioase vegetative sunt activate.

Biochimia nevrotismului: la nivel biochimic, norepinefrina este principalul

neurotransmitator implicat in raspunsurile anxioase.

Psihotismul/impulsivitatea:

Era considerat initial a fi factorul general de vulnerabilitate la dezvoltarea unor

psihoze. Astazi, psihotismul include aspecte comportamentale heteroclite precum:
impulsivitatea, cautarea de senzatii si chiar tendinte agresive, constituindu-se ca o tendinta
comportamentala opusa socializarii si responsabilitatii sociale).

Zuckerman considera ca persoanele care cauta senzatii au un profil distinct pe

urmatoarele fatete:

-comportament de abordare a riscului precum: experiente sexual variate, utilizarea

unor droguri ilegale, sporturi riscante si asumare de risc.

-preferinte intelectuale pentru complexitate, toleranta fata de ambiguitate, imagerie

bogata, creativitate.

-nonconformism, persoana liberal.

Cautarea de senzatii a fost explicate si prin diferentele la nivel LOA. Indivizii cu LOA
scazut vor catua sa iti pastreze nivelul scazut de stimulare provenita din mediu. Cautatorii de
senzatii ar avea mai degraba un LOA crescut. In forme extreme, cautatorii de senzatii pot sa
manifeste impulsivitate, comportamente antisociale, psihopatie.

La nivel biochimic dezechilibrele in metabolismul serotoninei ar constitui unul din

factorii care explica agresivitatea. Un nivel scazut al metabolismului serotoninei este
caracteristic persoanelor violente si criminalilor

Un model psihobiologic al personalitatii: Zucherman afirma ca personalitatea apare

din interactiunea diferentelor de functionare cerebrala, influentate genetic, si intaririle sociale.

Auto-reglaj temperamental: temeramentul este masura diferentelor individuale in

reactivitate si autoreglare. Aceste diferente se asuma ca au o baza constitutional, dar pentru
autoreglare se asuma interventia factorilor de mediu.

Reactivitatea este operationalizata ca fiind excitabilitatea, arousal sistemelor

fiziologice si comportamentale ale organismului. Reactivitatea temperamentului se
operationalizeaza prin 5 parametri: latent raspunsurilor, timpului de reactive; timpul necesar
pentru amplificarea raspunsului; intensitatea maxima posibila a raspunsului; intensitatea
globala a raspunsului; timpul de revenire la excitabilitatea maxima la cea de baza.
Autoreglarea temperamentala este operationalizata prin: control emotional; apropierea vs
evitarea stimulilor; inhibitia comportamentala.
20

Consistenta si coerenta personalitatii

Consistenta este un parametru determinat prin metode statice care exprima masura in
care una si aceeasi trasatura/dispozitie/caracteristica a personalitatii isi pastreaza valoarea
masurata la doua sau mai multe ocazii de testare sau in doua sau mai multe context
situationale. Valoarea consistentei este exprimata frecvent in forma unui coefficient de
corelatie sau de determinare.

Consistenta absoluta: aceasta acceptiune a fost propusa de sustinatorii modelului

dispozitional, care considerau ca trasaturile sunt pre-dispozitii cauzale ale comportamentului.
Conform acceptiunii de consistent absoluta, o persoana extravertita ar fi la fel de extravertita
in orice situatie sau context de evaluare.

Specificitatea comportamentala: repetarea fidela a comportamentului poate sa

conditioneze prin utilizarea oricarui stimul extern, fapt ce a permis cercetatorilor sa afirme ca
orice comportament este controlat de un stimul-contextual, aceasta neavand intrinsic
consistent, ci doar specificitate situationala.

Consistenta relativa: ia in considerare variatia comportamentala ca expresie a

flexibilizarii sub presiunile circumstantiale, totusi ordinea rangului persoanelor (in raport cu o
trasatura de interes) se asuma ca ramane invariabila.

Coerenta comportamentala: o acceptiune mai recenta data consistentei a fost aceea de

coerenta comportamentala. Coerenta se defineste ca pattern de variatie comportamentala
trans-situationala.

Forme de consistenta:

Se accepta existent a 4 tipuri de consistent comportamentala. Aceste 4 tipuri rezulta

din combinarea variabilelor P * S (comportament * situatie). Din combinarea celor doua
variabile, fiecare cu cate doua submodalitati, rezulta 4 forme de consistenta comportametala:

-tipul A de consistenta: daca acelorasi persoane aplicam o scala de extraversie, in

aceleasi conditii, in prezent si la un interval de 6 luni, prin corelarea scorurilor obtinute,
putem obtine o masura a consistentei de tip A.

-tipul B de consistent: presupune ca unul si acelasi comportament este comparat in

doua situatii diferite. Daca, indiferent de situatie, comportamentul nu sufera modificari
majore, avem dovata unei forme de consistenta de tip B.

-tipul C de consistenta: corelarea a minim doua modalitati comportamentale relative

distinct dar care sunt subsumuate acelorasi categorii in una si aceeasi situatie. De exemplu, o
persoana accentuate la trasatura nevrotismului, sustine examenul final la o disciplina. Sa
presupunem ca persoana este evaluate imediat inainte de examen si inregistreaza scoruri mari
la o scala de anxietate si in plus manifesta tahicardie, transpiratii. In acest caz, daca pentru
una si aceeasi situatie stimul (examenul), dimensiunile comportamentale masurate coreleaza
semnificativ, atunci consistent de tip C se confirma.
21

-tipul D de consistent: corelarea a minim doua modalitati comportamentale relative

distincte dar in situatii diferite. Tipul D constituie esenta demersurilor de validare predictiva.
In masura in care indivizii dispun de consistent de tip D, evolutia personalitatii lor poate fi
prezisa. Astfel, de confirmarea consistentei de tip D depinde soarta stiintifica a psihologiei
personalitatii.

Teoria sistemului cognitiv-afectiv (CAPS)

Din aceasta perspectiva, personalitatea este un sistem de tip neuromimetic compus din
unitati cognitive si afective interconectate intre ele si activate de stimuli externi dar si de
stimuli interni. In evolutia ontogenetica, sistemul personalitatii confruntat cu stimularile
mediului, invata si isi stabilizeaza anumite patternuri de activare si raspuns. Raspunsurile
oferite de retea pot fi concomitant cognitive, afective si comportamentale.

Asumptii CAPS:

-CAPS preia si valorifica asumptia modelului conditional dispozitional (MCD) care

prevede ca personalitatea functioneaza dupa patternuri de tipul “daca...atunci”, in care un
raspuns comportamental poate fi prezis in masura in care anterior este stabilita probabilitatea
sa de asociere (activare) cu o a ctegorie conditionala (stimul).

-CAPS asuma ca sistemul personalitatii genereaza patternuri stabile de tipul

“daca..atunci” distincte ca forma si amplitudine de variatie.

-Gandurile, emotiile si comportamentele se modifica flexibil in functie de situatia

data, dar organizarea lor subiacenta poate ramane stabila in mai multe tipuri de situatii care
au aceeasi configuratie.

-Diferentele interindividuale stabile in modul de organizare a relatiilor dintre unitatile

de procesare si dintre acestea si situatiile-stimul, configureaza amprenta comportamentala
unica a fiecarui individ. Amprenta comportamentala este forma dupa care se produc variatiile
comportamentale, trans-situationale.

Organizarea elementelor: in cadrul CAPS, sistemul personalitatii este redus la doua

tipuri de unitati: cognitive si afective. Conform CAPS, la nivel intra-individual organizarea
personalitatii dispune de stabilitate si unicitate.

Trebuie precizat faptul ca desi CAPS a fost analizat prin analogie cu retelele
neuronale reale, unitatile neuromimetice (cognitiv-afective) propuse sunt de fapt constructe
psihologice abstracte. In ceea ce priveste operationalizarea unitatilor de procesare, teoria
CAPS se focalizeaza pe macrostructurile psihologice (reprezentarile afectiv-cognitive).

In ultima instant, comportamentele individului depend de interactiunea dintre

caracteristicile situationale si patternul de activare a retelei de procesare. CAPS integreaza
elementele din modelul conditional-dispozitional (MCD).
22

Specificul idiografic al CAPS: CAPS este o abordare idiografica. Aceasta este

interesata de identificarea legitatilor care permit intemeierea demersurilor explicative si
predictive ale evolutiei comportamentale pentru un singur caz. CAPS nu asuma generalizari
la nivel de grup.

Reprezentarile cognitive si afective interactioneaza dinamic si se influenteaza

reciproc, organizarea relatiilor dintre ele fiind esenta structurii de personalitate ce ghideaza si
constringe impactul lor.

Modelarea neuronala a personalitatii:

Teoria CAPS arata ca ceea ce ramane invariant, atat in timp cat si in spatiu, nu este
comportamentul, gandul sau emotia, ci structura neuropsihologica subiacenta care
controleaza activarea, modulatia si descarcarea tensiunilor din reteaua neuronala.

Personalitatea, ca structura subiacenta care controleaza patternurile de evolutie

dinamica, poate sa-si autogenereze stari simulatoare sau poate sa se ajusteze in raport cu
starile externe activatoare. Sistemul personalitatii fiecarui individ ar putea fi incapsulat intr-o
retea neuromimetica compusa din unitati cognitive, afective, asocieri si ponderi specific.

Elementele unei retele neuronale: o retea neuromimetica se compune din unitati de

detectie (input), unitati de procesare si unitati de raspuns comportamental (output). Reteaua
intra in contact cu stimulii externi dar si cu cei interni, de exemplu, in forma reprezentarii
unor scopuri personale. Activarea lor capata un pattern corespunzator caracteristicilor
stimulului aplicat. De la aceasta, activarea se propaga catre unitatile de procesare prin
intermediul legaturilor formate anterior. Procesarea va genera noi cognitii si emotii
dependente de istoria si ponderea activitatilor anterioare.

Reteaua de asociatii dintre cognitii si afecte care caracterizeaza persoana, poate fi

invariant intre situatii, dar raspunsul comportamental se expecteaza sa varieze intr-un mod
predictibil de la o situatie la alta.

Concluzii: simularea unei retele neuronale este una din multiplele forme de validare
de care CAPS a beneficiat. CAPS reuseste sa surprinda foarte bine dinamica intraindividuala,
patternurile de procesare cognitiv-afectiva si cele de raspuns comportamental ajustat la
constrangerile situationale.