"Moldova este un meleag cu bogate oportunități naturale, un meleag al strugurilor, al diverselor

fructe și legume, precum și un meleag al creșterii de oi și păsărilor de curte. Nimic surprinzător în faptul că
bucătăria moldovenească s-a folosit timp îndelungat de toate aceste bogății. Însă, pe lângă condițiile
naturale, un impact semnificativ asupra dezvoltării bucătăriei moldovenești l-a avut destinul istoric al
poporului moldovenesc: amplasarea Moldovei la intersecția țărilor cu diverse culturi, pe unul dintre cele
mai vechi și mai aglomerate trasee comerciale "de la varangieni la greci".
Legătura cu civilizația și cultura elenă și apoi cu cea bizantină și cu obiceiurile grecești din cele mai vechi
timpuri s-a păstrat și cultivat în mod tradițional și în perioada intrării Moldovei în componența vechiului
stat rus, în secolele X-XIII, și în timpul independenței sale de aproape 180 de ani (1359- 1538), și mai târziu
- în secolele XVIII și XIX.Această legătură s-a reflectat nu numai prin faptul că în bucătăria moldovenească
au intrat mai multe bucate grecești (brânza), care demult au devenit moldovenești, dar mai ales prin faptul
că moldovenii au învățat tehnicile și tehnologia majorității bucătăriilor mediteraneene, din sudul Europei,
cu dragostea acestora față de diversele tipuri de aluat: foietaj, cu ulei, fluid, față de folosirea uleiului
vegetal și a vinului sec de struguri la prepararea bucatelor din legume și carne, precum și față de crearea
unor sosuri picante și savuroase.
În același timp, formarea bucătăriei moldovenești a fost puternic influențată de dominația de trei sute de ani
a Turciei asupra Moldovei. Influența turcă s-a reflectat în prelucrarea combinată a produselor și în tendința
de a folosi carnea de oi, precum și în denumirile identice ale unor bucate comune tuturor popoarelor
balcanice care făceau parte din Imperiul Otoman (ghiveci, musaka, ciorba etc.). Nu sunt străine bucătăriei
moldovenești nici cele mai vechi influențe slave (rusești și ucrainene). O demonstrează metoda de punere la
murat și de conservare a legumelor, plăcintele cu varză șicozonacii moldovenești.
Cu toate acestea, bucătăria moldovenească s-a transformat într-o bucătărie foarte coerentă, cu trăsăturile
sale pronunțate, reușind să îmbine organic diferite influențe uneori contradictorii, să găsească cele mai
reușite combinații de produse și să-și desemneze produsele alimentare preferate”.
Mămăliga
Spre deosebire de brânză, porumbul a devenit un element caracteristic bucătăriei moldovenești relativ
recent: a fost adus în Moldova abia în secolul al XVII-lea și s-a răspândit în secolul al XVIII-lea, devenind
hrana zilnică a săracilor. Treptat, moldovenii au învățat să gătească diverse bucate din porumb. Îl folosesc pe
larg la supe și garnituri, îl fierb și îl coc (atunci când bobul e încă în lapte).Din făină de porumb se prepară
produse de patiserie, dar cel mai faimos fel de mâncare din porumb este mămăliga.
Este larg răspândită opinia greșită potrivit căreia mămăliga ar fi înlocuit pâinea pe masa moldovenilor.
Expertul în istoria gastronomiei William Pohlebkin scrie că moldovenii au mâncat întotdeauna în mod
tradițional pâine din făină de grâu.
 Acest ”terci” se bucură de o mare popularitate la popoarele caucaziene. La georgieni se numește
”gomi”, la abhazi – ”abîsta”, la adygei – ”mamrîs”, la ceceni – ”akhar hudar”, la inguși – ”juran-hudar”, la
osetini – ”mamelaya kjeber”– în traducere – ”bucata care nu te lasă să mori”.
Ca să gătești o mămăligă adevărată trebuie să ai anumite abilități și să cunoști exact toate operațiunile.
Cea mai cunoscută mâncare din bucătăria națională, care aduce cu sine gustul câmpurilor de păpușoi,
încălzite sub soarele din sudul țării. Mămăliga poate fi numită sora mezină a polentei italienești. Ca și
polenta, este o mâncare din făină de porumb, care se servește cu carne, brânză și smântână, și se taie în felii,
după tradiție, numai cu un fir de ață. Cel mai îndepărtat strămoș al mămăligii — este pulmentum, o mâncare
gătită de romani din mei. Astfel că într-o anumită măsură și acest fel de mâncare este o moștenire parvenită
de la Pax Romana. În Europa, porumbul a fost adus târziu, abia în secolul al XVI-lea, așa că atât polenta, cât
și mămăliga în accepțiunea contemporană sunt feluri de mâncare cu o istorie relativ tânără. Fapt divers: în
Europa de Est, porumbul apare în izvoarele scrise în anul 1692 în Ungaria, pe teritoriul or. Timișoara de azi,
care intra atunci în componența Regatului Ungariei. Din Timișoara, porumbul a ajuns în Serbia, iar de acolo
în celelalte teritorii de la sud de Dunăre. În Moldova, această plantă ajunge în timpul domniei lui Constantin
Duca (1693-1703), așadar putem afirma că mămăliga a apărut pe meleagurile noastre undeva la începutul
secolului al XVIII-lea. Pentru prima oară cuvântul „mămăliga” apare în dicționarul francez al editurii
Larousse în anul 1873.
Mămăliga este un fel de mâncare popular nu doar în Moldova, feluri similare de mâncare sunt și în
Italia, Elveția, Slovenia, Croația, Brasilia, în Caucaz, dar anume aici ea a căpătat, într-o oarecare măsură,
statutul de simbol național. Așa că Moldova la gust se asemuiește cu acest terci aromat din făină de porumb.
Plăcinte și învârtite
Potrivit dicționarului francez-latin, cuvântul "plăcintă" vine din limba latină (placenta), ceea ce
înseamnă "tartă, prăjitură".
În realitate însă, plăcinta este o coptură din aluat nedospit cu diverse umpluturi, preponderent cu
brânză de oi, brânză de vaci sau cartofi fierți.
Este imposibil să stabilim provenința exactă a acestui fel de mâncare, însă, având în vedere simplitatea
lui, copturi similare întâlnim în bucătăria multor popoare. Cea mai răspândită versiune este împrumutată de
la turci. Plăcinta turcească gözleme estefoarte populară în Găgăuzia, având aceeași denumire și aceeași
umplutură – brânză de vaci. Doar că turcii, spre deosebire de noi, adaugă în brânză spanac, coriandru și alte
verdețuri.
Apropo, plăcintele, care au devenit între timp ”cartea noastră de vizită”, au ajuns și în meniul așa-
numiților ”nemți din Djiginka”, care au trăit pe teritoriul Basarabiei din 1814 până în 1940. Avem, astfel,
încă o dovadă a schimbului multicultural-gustativ. Cea mai autentică umplutură pentru plăcinte este brânza
de vaci cu verdeață.
 Însăși denumirea de „plăcintă” este, de asemenea, de origine romană. În timpurile străvechi, avea o
răspândire largă un fel de mâncare numită „placenta”, un fel de plăcintă din aluat foietaj cu foi de dafin,
miere și brânză. Marcus Portius Cato a inclus chiar rețeta acestui deliciu culinar în tractatul său „Despre
agricultură” („De Agri Cultura”), datat cu anul 60 î.e.n.
Plăcinta moldovenească, cea gătită în zilele noastre, a parcurs un lung drum de la „placenta”,
străbunica sa latină. Aspectul ei actual a fost influențat și de bucătăria turcească. Anume în ea putem găsi o
varietate de prăjitură neîndulcită numită „bourekas”. Această prăjitură a apărut în regiunea Anatolia, iar apoi
s-a răspândit în multe alte regiuni, aflate sub suzeranitatea Imperiului Otoman, inclusiv și în Balcani. Așa că
plăcinta moldovenească, prăjitura din aluat nedospit întins cu umplutură este un hibrid interesant între
„placenta” romană și „bourekas” anatolian. Bucătăria moldovenească este uimitoare, la gust poate fi
simultan occidentală și orientală. Așa că poftiți la plăcinte, uniți la dvs. în gură gusturi din diferite regiuni ale
lumii și civilizații.
Dacă, cel mai adesea, plăcintele se prăjesc pe tigaie, atunci învârtitele sunt întotdeauna coapte la
cuptor.
Brânza de oi
Brânza este un tip de cașcaval în saramură obținut din lapte de oi, care se maturează într-un timp foarte
scurt (1-1,5 săptămâni).
Este preparată în Moldova din cele mai vechi timpuri (denumirea vine din limba geto-dacilor) și în cantități
mari. Producerea pe larg a brânzei se bazează pe una dintre ocupațiile principale ale oamenilor de pe acest
teritoriu, dezvoltată mai ales în secolele XVII-XIX, când a devenit una dintre ramurile principale ale
economiei moldovenești.
Brânza se folosește nu doar ca o gustare zilnică în formă naturală, ci și în formă rasă, ca adaos sau
umplutură pentru bucatele din legume, ouă, făinoase și la bucatele din carne.
Fiind, de fapt, cașcaval de oaie, brânza este răspândită în mai multe regiuni. Toți am auzit despre
brânza bulgărească și grecească. Apropo, grecii într-adevăr au fost printre primii care au început să prepare
acest produs – ei fac brânză feta de 6 mii de ani. Totuși, ar trebui să recunoaștem că textura specială, nivelul
de grăsime, salinitatea și faimoasele găuri mici fac din brânza noastră un produs unic. Brânza de oi este cel
mai important cașcaval din bucătăria bulgară, română, moldovenească, belarusă, ucraineană, balcanică și
caucaziană.
În limba română, cuvântul „brânză” înseamnă „cașcaval”. Dar se utilizează acest cuvânt nu pentru
toate varietățile de cașcavaluri, dar pentru o varietate anumită, brânza tradițională moldovenească este
preparată din lapte de oi și la gust este foarte sărată. Se asociază armonios cu pastă groasă de tomate. Brânza
sărată de oi este un „topping” obligatoriu pentru mămăligă.
Când veți gusta din brânza moldovenească, aceasta neapărat vă va impresiona, sperăm că va lăsa o
impresie pozitivă.
 Brânza — una din cele mai tipice feluri de mâncare din regiune, care duce gândul spre lanuri verzi, oi
bârsane, care pasc pașnic iarba verde. Toată idila pastorală a acestor meleaguri este redată printr-un singur
fel de mâncare.
Brânza este un deliciu culinar pe larg utilizat nu doar în Republica Moldova, dar și în România, Serbia,
Slovacia, Polonia, Ucraina, Ungaria, precum și în părți din Moravia (intră în componența Republicii Cehia). Câteva
fapte diverse despre această varietate de cașcaval, pe care posibil nu le știați: în limba ungară este numită „juhtúró”, în
limba sârbă — „brenca”; însăși cuvântul „brânză”, după cum consideră specialiștii lingviști, provine din limba dacilor,
așa că este mai veche decât însăși munții. Prima pomenire care a ajuns până în zilele noastre a cuvântului „brânza”
datează cu anul 1370: cuvântul a fost înscris în orașul croat Dubrovnik ca și „brençe” pentru a denota „brânza vlahă”.
Așa că prin intermediul brânzei, Moldova, împreună cu România, s-a făcut cunoscută demult și în cele mai diverse
locuri din vecinătate.
Ghiveciul
Ghiveciul este popular în Moldova, România și Bulgaria, dar a fost conceput de turci. Chiar și numele
este de origine turcă. În original, cuvântul este „güveç” și înseamnă ulcioare de lut, în care acest fel de
mâncare se gătește. Drept vorbind, bucătăria moldovenească este parte a gastronomiei balcanice, care, la
rândul său, s-a format sub influența puternică a tradițiilor culinare ale Imperiului Otoman. Astfel că acesta nu
este nici primul, nici ultimul lucru pe care Moldova l-a moștenit de la țara unde pescărușii zboară deasupra
trecătoarei Bosfor. Trăsătura deosebită a variantei moldovenești a ghiveciului constă în faptul că, spre
deosebire de celelalte țări, în el se adaugă și carne.
Ghiveciul moldovenesc — este un ragu de legume, preparat din vinete și alte legume. Este o gustare
perfectă pentru cei care au adoptat un regim alimentar vegetarian. Deși vegetarianismul nu este încă pe larg
răspândit în Moldova, ghiveciul neapărat va bucura ochiul oamenilor care se opun ingerării de produse
preparate din carne de animale.
Sarmale
Sarmalele–o mâncare din bucătăria moldovenească, română și balcanică, asemănătoare cu găluștele și
dolma. Reprezintă un amestec de orez și carne, copt în foi de viță.
Însăși prezența orezului vorbește despre originea estică a acestei mâncări. Nici învelirea în foi de viță
nu este o invenție moldovenească, deși, s-ar părea că așa ar trebui să fie, de vreme ce vița-de-vie este unul
dintre simbolurile Moldovei. Vine din Orient. O mâncare exact la fel, dolma, este răspândită în Asia
Centrală și în Caucaz. Din câte putem deduce, pe meleagurile noastre ea ”a prins rădăcini” după dominația
de trei sute de ani a Imperiului Otoman. Apropo, denumirea e luată tot de la turci:sarma.
Denumirea provine de la verbul turc "sarmak", însemnând "înfășurare" sau "răsucire".
Sarmalele — de asemenea sunt, în același timp, o mâncare moldovenească, dar și internațională, care unește
diferite influențe gastronomice. Sarmalele sunt cunoscute nu doar în Moldova, dar aici au căpătat un statut aparte de
patrimoniu național. Sarmalele sunt rude apropiate ale găluștelor ucraienești și a dolmei balcanice, preparate din frunze
de varză sau viță-de-vie cu adăugare de carne tocată și orez. Denumirea de „sarmale” provine de la turcescul
„sarmak”, însemnând „a rostogoli”. O astfel de mâncare se gătește și în Balcani, în regiunea Caucazului de Sud, în
Asia Centrală și chiar în India. Din acest motiv, acest fel de mâncare din gastronomia moldovenească ne poate duce
departe spre est, acolo, unde răsună zurna. Este în gustul mâncărurilor moldovenești și ceva deosebit, oriental, de
culoare aprinsă și florală. Nu pierdeți ocazia să simțiți toată această multitudine de gusturi pe pupilele dvs. gustative.
Zeamă
Zeama este singurul fel de mâncare din lista noastră care nu are vreun analog în alte țări.
Principala supă moldovenească se pregătește, în mod tradițional, pe bază de seamă de pui de casă, la
care se adaugă legume, tăiței de casă și, un element curios, borș de casă (rezultatul fermentării unui amestec
din apă, mălai și tărâțe de grâu). Se adaugă, de asemenea, pătrunjel, mărar, ardei roșu. Uneori poate fi
adăugat și un ou crud. Se servește cu smântână și lămâie.
Ca și în cazul altor bucate, fiecare bucătar gătește zeama după propriul plac și poate adăuga ingrediente
care nu au nici o legătură cu zeama. Trebuie să știm însă că inițial, zeama se pregătea exclusiv din măruntaie
de pui de casă. În traducere directă, cuvântul "zeamă" înseamnă "bulion, supă".
Un fel de mâncare din bucătăria moldovenească și română. Se consideră a fi o varietate a ciorbei (cuvântul
„ciorba” — ați ghicit corect, la fel are origine turcească). În tradiția culinară a României, zeama moldovenească este
asemuită cu ciorba de potroace, adică din măruntaie. După cum dictează tradițiile culinare, se folosesc în ea măruntaie
de găină. Se adaugă, la carnea de pasăre, tocmagi de casă, legume și rădăcini, kvas. Se primește o mâncare sățioasă,
gustoasă și fierbinte. Nu vă feriți de plăcerea să încercați supele moldovenești, toate varietățile de zeamă și ciorbe. Au
un gust absolut inegalabil, care dăinuie multă vreme.
Murăturile
Gastronomia moldovenească nu poate fi închipuită fără tot felul de murături. Castraveți murați, roșii necoapte
murate și multe altele. Murăturile constituie o parte importantă din patrimoniul culinar al țării. Așa că, ajungând aici,
nu uitați să gustați dintr-un castravete murat la o gustare, sau, la urma urmei, cu o roșie murată, sau cu ambele în
același timp.
Baba
Cel mai uimitor desert din bucătăria moldovenească, cu care neapărat trebuie să finalizați masa dvs. În
traducere înseamnă „baba neagră”, doar că aici cuvântul „baba” nu are nicio conotație sexistă, nu atentează
la viața niciunei bunici. Cuvântul „baba” a fost preluat din limba poloneză. Acolo este folosit pentru a
descrie o coptură de Paște din aluat dospit. Așa că bucătăria moldovenească are și împrumuturi din tradițiile
culinare poloneze și din cea a slavilor occidentali. Există o ipoteză precum că desertul „baba” este legat de
tradițiile evreiești de Paști. Oricum ar fi, această prăjitură fină, plină de arome și puțin alcoolică neapărat nu
vă va lăsa indiferent. Veți dori să rămâneți în Moldova, pentru a gusta din prăjitură, iarăși și iarăși.
Informație spre reflecție pentru curioși: pe lângă Baba Neagră în bucătăria moldovenească se mai
gătește și Baba Albă. Iar pentru a află prin ce se deosebesc pe lângă culoare, va trebui să gustați din ambele
feluri de desert.
Borș scăzut
Vestitul borș scăzut, preparat în mod special de sărbătorile de iarnă, este mâncarea ce amintește de
copilărie. Această mâncare se gătește mai mult în zona de nord a Moldovei. Ingredientele principale sunt
varza murată, oase cu carne de porc sau vită, ceapă, morcovi și pasta de tomate.
Piftia nu este un preparat culinar greu de gătit, dar este unul care cere multă răbdare și respectarea unor reguli
stricte. Piftia este un preparat culinar din grupa gustărilor reci obținut prin fierberea îndelungată a bucăților de carne cu
os și cartilaje, în asociere cu legume. La mesele festive, fiecare gospodină are grijă care ca acest fel de mâncare să fie
unul nu doar gustos, dar și frumos decorat.