CARACTERIZARE PERSONAJ-O SCRISOARE PIERDUTĂ

Zaharia Trahanache, „venerabilul neica Zaharia”, cel care întruchipează

tipul încornoratului simpatic, este unul dintre personajele principale ale piesei.
El este caracterizat în mod direct încă de la începutul comediei, de către autor,
în didascalii, ca fiind “ prezidentul Comitetului permanent, Comitetului
electoral, Comitetului școlar, Comitetului agricol și al altor comitete și comiții”.
Prin deținerea conducerii atâtor organizații ale statului creează impresia unui
model de comportament uman, dar această idealizare nu este deloc compatibilă
cu personajul.
Atitudinea sa stârnește de multe ori râsul, denotând degradarea prin
senilitate. De altfel, autorul îl caracterizează și prin nume, care denotă
zahariseală, dar și capacitatea sporită de a fi modelat după interes. O notă în
plus a degradării o reprezintă ticul său verbal “ai puțintică răbdare”, care îî
conferă timpul necesar pentru a gândi bine ceea ce spune. Limbajul folosit îl
caracterizează în mod indirect, încadrându-l în seria semidocților piesei.
Deși dă dovadă de viclenie pe parcursul piesei, preferă să se complacă în
situația de încornorat naiv, nedorind să strice prietenia cu Tipătescu sau relația
de compromis cu Zoe.
Încă de la prima apariție în scenă își dovedește ipocrizia, spunând că
scrisoarea pe care i-a arătat-o Cațavencu este un fals. Este, însă, capabil să i-o
reproducă, pentru că o citise “de zece ori”, semn că aceasta avea mare
importanță pentru el. Este chiar insinuant când îi povestește prefectului despre
documentul citit :”Ei, Fănică, să vezi imitație de scrisoare! Să zici și tu că e a ta,
dar să juri, nu altceva, să juri!”.
Trahanache își dovedește imoralitatea în special atunci când, împreună cu
Farfuridi și Brânzovenescu, falsifică lista alegătorilor, îmbogățind-o cu numele
unor simpatizanți care nu aveau drept de vot. Aparent naiv și lent în gândire, el
este acela care are soluții concrete pentru orice situație, plănuind cu calm fiecare
decizie pe care o ia. Figura sa este însă puternic luminată de iubirea pentru
Zoițica și de statornicia prieteniei cu Tipătescu.
În relație cu Zoe, Trahanache este abil în a păstra aparențele pentru că o
iubește foarte mult, sfârșind mereu prin a-i face pe plac. Aceasta are încredere
deplină în farmecele pe care le exercită asupra soțului, căci, fără a-l consulta,
decide în numele lui că îl va susține pe Cațavencu. Soțul încornorat se preocupă
permanent de reacțiile emoționale ale soției, pe care o știe foarte sensibilă și
simte nevoia să o ocrotească.
 În relație cu Tipătescu, Trahanache este cel care, cu abilitate, îi
temperează ieșirile impulsive, îndemnându-l către o atitudine diplomatică.
Prietenia dintre ei este considerată un bun preț la care nici unul nu e dispus să
renunțe. Plimbările împreună, vizitele reciproce îi aproprie, creând o relație
bazată pe afecțiune, chiar, dacă în esență, aceasta conține o latură profund
ipocrită.
Construit din umbre și lumini, personajul caragian farmecă până astăzi
publicul spectator sau cititor, opera literară “O scrisoare pierdută” fiind cea mai
complexă și rafinată comedie a literaturii române, păstrându-și valențele dincolo
de trecerea timpului.