UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE

Specializarea Ingineria și Managementul în Protecția Mediului

PROIECT P.S.E.A.U.
Procedee extensive de epurare a apelor uzate
Filtre cu vegetație cu flux vertical

Profesor Coordonator Masterand

Ș.l. dr. ing. Victor-Viorel SAFTA Ing. George-Marcel STOIAN

București
2020
 Cuprins

Introducere ........................................................................................................................ 3
1. Aspecte generale ale dezvoltării durabile ....................................................................... 4
2. Procedee intensive și extensive de epurare a apelor uzate ............................................... 4
2.1. Avantajele și dezavantajele procedeelor extensive de epurare .......................... 5
3. Filtre cu vegetaţie cu flux vertical .................................................................................. 7
4. Dimensionarea unui sistem extensiv de epurare cu filtre cu vegetație cu flux vertical..... 9
4.1. Caz particular- calculul de dimensionare a unui sistem extensiv de epurare cu
filtre cu vegetație cu flux vertical care deservește o localitate cu 2100 l.e. ............ 11
5. Zone umede construite ................................................................................................. 12
5.1. Zone umede construite (ZUC) cu curgere verticală ........................................ 13
6. Exemple și modalități de implemetare a ZUC cu vegetație cu flux vertical .................. 13
6.1. Zonă umedă construită cu curgere verticală implementată în Nea Madytos .... 14
6.2. Zonă umedă construită cu curgere verticală implementată în Avdira .............. 15
6.3. Sistem hibrid implementat în Gomati ............................................................ 16
6.4. Zonă umedă construită cu curgere verticală implementată în Neos Oikismos . 17
7. Sisteme ZUC în curs de implementare ......................................................................... 18
8. Epurarea apelor uzate prin sisteme „Wetland” la nivel mondial ................................... 20
Concluzii ......................................................................................................................... 22
Bibliografie ..................................................................................................................... 23
Anexa 1- filtru cu vegetație cu flux vertical
Anexa 2- dimensionare trepte sistem de epurare cu filtru cu vegetație cu flux vertical

2
 Introducere
Procedeele extensive de epurare sunt procedee de purificare a apelor uzate care sunt
foarte apropiate de procesele naturale de purificare a apelor (procese de autoepurare) la care,
rolul principal îl joacă microorganismele (bacteriile). În mod natural, în masa de apă impurificată
se găsesc alge microscopice care utilizează energia (radiaţia) solară pentru a produce prin
fotosinteză oxigenul necesar culturilor bacteriene, care se găsesc dispesate sau fixate pe diferiţi
suporţi în apa supusă procesului, pentru a realiza purificarea apelor printr-un proces biologic. De
aceea procedeele extensive de epurare prezintă marele avantaj că în marea lor majoritate, nu au
nevoie de un aport exterior de energie pentru desfăşurarea proceselor de lucru, fiind astfel extrem
de economice. De asemenea instalaţiile (sistemele) extensive de epurare prezintă avantajul unor
eficienţe foarte ridicate de îndepărtare a încărcărilor organice şi nutrienţilor din apa supusă
tratamentului furnizând efluenţi de foarte bună calitate, care pot fi deversaţi fără nici un pericol
în cursurile de ape naturale.[1].
Un alt avantaj, deloc neglijabil, al sistemelor extensive de epurare a apei este acela că
acestea au un aspect foarte natural (nu aspect de instalaţie industrială), încadrându-se perfect în
peisajul natural, fără a-l afecta cu nimic.
Dezavantajul principal al sistemelor extensive de epurare îl constituie faptul că acestea
sunt eficiente doar la debite reduse ale influenţilor de apă uzată procesaţi, cu încărcări poluante,
de asemenea, foarte reduse. Rezultă că pentru realizarea procesului de epurare a apelor, aceste
sisteme necesită atât suprafeţe (spaţii) mari de amplasare, cât şi durate mari ale procesului de
epurare, de câteva ori sau zeci de ori mai mari ca în cazul sistemelor intensive. De aceea, astfel
de sisteme extensive de epurare a apelor uzate au fost dezvoltate în diferite ţări europene (Franţa,
Germania, Spania, Olanda, etc.) în general pentru deservirea unor obiective (de exemplu
comunităţi mici) cu o populaţie mai mică de 500 locuitori echivalenţi. Înfiinţarea unor instalaţ ii
extensive de epurare a apelor pentru deservirea unor localităţii cu o populaţie mai mare de 500
de locuitori echivalenţi, pănă la 5000 de locuitori echivalenţi, poate fi considerată posibilă, însă
cu luarea în considerare a unor precauţii specifice, care vor fi subliniate în prezentarea ulterioară.
De asemenea la decizia înfiinţării unui sistem extensiv de epurare a apelor uzate care să
deservească o anumită localitate, trebuie avuţi în vedere şi factorii climatici din zonă, având în
vedere că perioadele cu temperaturile ridicate sau periodele de îngheţ au o influenţă puternică
asupra calităţii procesului de funcţionare al sistemelor, care este aproape în totalitate biologic.[1].

3
 1. Aspecte generale ale dezvoltării durabile
Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de
dezvoltare socio-economică care se axează în primul rând pe asigurarea unui echilibru între
aspectele sociale, economice și ecologice și elementele capitalului natural. [2].
Conceptul de dezvoltare durabilă a luat naştere acum 30 de ani, ca răspuns la apariţia
problemelor de mediu şi a crizei resurselor naturale. Conferinţa privind Mediul de la Stockholm
din 1972 este momentul în care s-a recunoscut că activităţile umane contribuie la deteriorarea
mediului înconjurător, ceea ce periclitează viitorul Planetei. În 1983 și-a început activitatea
Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED), după o rezoluţie adoptată de Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite. În 1985 a fost descoperită gaura din stratul de ozon de deasupra
Antarcticii şi prin Convenţia de la Viena a început căutarea unor soluţii pentru reducerea
consumului de substanţe care afectează stratul protector de ozon care înconjoară Planeta.
În 1987, la un an de la catastrofa de la Cernobîl în cadrul Raportului WCED de la
Brundtland a fost formulată cea mai citată definiţie a dezvoltării durabile: “Dezvoltarea durabilă
este cea care urmăreşte nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor
viitoare de a-şi satisface nevoile lor”. [2].
In contextul dezvoltării durabile și conform legislaţiei în vigoare, sunt realizate studii și
cercetări cu privire la găsirea unor soluţii pentru protecţia, prevenirea și combaterea poluării
factorilor de mediu, pentru identificarea surselor alternative de energie, pentru sortarea,
depozitarea și reciclarea controlată a deșeurilor industriale, agricole și menajere.
Dezvoltarea durabilă presupune corelarea a patru idei fundamentale, aparent
independente, dar care se află într-o strânsă condiţionare[4]:
• Îndeplinirea cerinţelor prezente şi viitoare - care stabilesc scopul durabilităţii;
• Îndeplinirea nevoilor – care definește scopul dezvoltării;
• Mentinerea compatibilității dintre dimensiunea populației și capacitatea productivă a eco-
sistemului care recunoaște că exista limite și cerinte pentru echilibru;
• Implementarea unui proces al schimbării – care confirmă că definirea cerințelor și
nevoilor pentru dobândirea echilibrului durabil se va schimba odata cu situațiile,
condițiile și timpul.

2. Procedee intensive și extensive de epurare a apelor uzate

Metodele convenţionale de epurare (intensive sau artificiale) utilizează tehnologii
artificiale, bazate pe echipamente mecanice, fiind energointensive si sunt adecvate aglomerărilor
umane cu densitate mare a populaţiei (peste 100 locuitori/ha), la care lungimea specifică a reţelei
publice de canalizare (km reţea/locuitor) este mică şi marii industrii, unde valoarea terenului este
foarte mare. [3].
Principalele metode convenţionale (intensive) de epurare sunt:
• Staţii de epurare cu nămol activ - instalaţiile de nămol activ se compun din două
compartimente: bazin de aerare și decantor secundar;
• Filtre biologice - filtrarea apei uzate se realizeaza prin medii poroase sau filtre de nisip
verticale și orizontale.
Metodele extensive de epurare sunt procedee de purificare a apelor uzate care sunt foarte
apropiate de procesele naturale de purificare a apelor (procese de autoepurare) la care, rolul
principal îl joacă microorganismele (bacteriile). Principalele tipuri de instalaţii extensive, care
pot fi clasificate după modul în care culturile bacteriene se găsesc în apa uzată supusă procesului
4
de epurare, şi anume: fixate pe anumiţi suporţi, sub formă de pelicule biologice, sau dispersate
sub formă de nămol activ.

Instalaţiile extensive se pot clasifica astfel:

• Instalaţiile extensive cu biomasa bacteriană sub formă de peliculă biologică:
✓ Câmpurile de infiltrare- percolare
✓ Filtre cu vegetaţie cu flux vertical
✓ Filtre cu vegetaţie cu flux orizontal

• Instalaţiile extensive cu biomasa bacteriană sub formă de nămol activ:

✓ Lagune naturale (iazuri de stabilizare)
✓ Lagune naturale cu macrofite
✓ Lagune aerate

• Sisteme extensive mixte sau combinate de epurare a apelor uzate

2.1. Avantajele și dezavantajele procedeelor extensive de epurare

➢ Avantajele procedeelor extensive de epurare:
• în marea lor majoritate, nu au nevoie de un aport exterior de energie pentru desfăşurarea
proceselor de lucru, fiind astfel extrem de economice;
• eficienţe foarte ridicate de îndepărtare a încărcărilor organice şi nutrienţilor din apa
supusă tratamentului furnizând efluenţi de foarte bună calitate, care pot fi deversaţi fără
nici un pericol în cursurile de ape naturale;
• au un aspect foarte natural (nu aspect de instalaţie industrială), încadrându-se perfect în
peisajul natural, fără a-l afecta cu nimic.
➢ Dezavantajul principal al sistemelor extensive de epurare îl constituie faptul că acestea
sunt eficiente doar la debite reduse ale influenţilor de apă uzată procesaţi, cu încărcări
poluante, de asemenea, foarte reduse. Rezultă că pentru realizarea procesului de epurare a
apelor, aceste sisteme necesită atât suprafeţe (spaţii) mari de amplasare (vezi figura 1., în
care este prezentată o schemă structurală pentru luarea deciziei la alegerea tipului de
sistem de epurare care să deservească o anumită localitate în funcţie de spaţiul
disponibil), cât şi durate mari ale procesului de epurare, de câteva ori sau zeci de ori mai
mari ca în cazul sistemelor intensive[1].

Care este sistemul ideal de epurare a apelor uzate?

Un sistem ideal ar produce o tratare de înaltă calitate, ar fi atrăgător din punct de vedere
estetic și are avea un impact minim asupra mediului. Succesul sau eșecul unui sistem de tratare a
apelor uzate depinde de gradul de adecvare a tehnologiei implementate. Alegerea sistemului de
tratare cel mai adecvat nu este o sarcină ușoară, dar dacă este făcută corect, este eliminat automat
riscul de probleme și eșecuri pe viitor. Figura nr. 1 prezintă parametri importanți care ar trebui să
fie luați în considerare, în scopul de a alege sistemul cel mai adecvat.

5
 Figura 1. Schema structurală pentru luarea deciziei la alegerea tipului de sistem de epurare
care să deservească o anumită localitate în funcţie de spaţiul disponibil[1]

De aceea, astfel de sisteme extensive de epurare a apelor uzate au fost dezvoltate în

diferite ţări europene (Franţa, Germania, Spania, Olanda, etc.) în general pentru deservirea unor
obiective (de exemplu comunităţi mici) cu o populaţie mai mică de 500 locuitori echivalenţi.
Înfiinţarea unor instalaţii extensive de epurare a apelor pentru deservirea unor localităţii
cu o populaţie mai mare de 500 de locuitori echivalenţi, pănă la 5000 de locuitori echivalenţi,
poate fi considerată posibilă. De asemenea la decizia înfiinţării unui sistem extensiv de epurare a
apelor uzate care să deservească o anumită localitate, trebuie avuţi în vedere şi factorii climatici
din zonă, având în vedere că perioadele cu temperaturile ridicate sau periodele de îngheţ au o
influenţă puternică asupra calităţii procesului de funcţionare al sistemelor, care este aproape în
totalitate biologic.

6
 Tabel 1. Sisteme de tratare a apelor uzate natural vs. convenționale

3. Filtre cu vegetaţie cu flux vertical

Filtrele cu vegetaţie cu flux vertical (vezi figura 2.) sunt instalaţii extensive cu biomasa
bacteriană aerobă sub formă de peliculă fixată pe materialul granular al unor straturi succesive de
umplutură (pietriş sau nisip, de regulă cu granulaţii diferite, în funcţie de încărcarea poluantă a
apei uzate tratate), plasate într-o excavaţie neizolată, dacă este realizată în teren impermeabil, sau
impermeabilizată cu geomembrană izolatoare, dacă este realizată în sol permeabil. Pe suprafaţă
stratului granular al filtrului este plantată şi se dezvoltată o cultură de plante specifice mlaştinilor
(de exemplu: stuf, papură, etc.). [1].

Figura 2. Filtru cu vegetaţie cu flux vertical[1]

7
 În cadrul acestui tip de instalaţie epurarea apelor se realizează printr-un complex de
procese, mecanice, chimice şi biologice şi anume:
• filtrarea apei supuse tratamentului, prin straturile de umplutură ale filtrului (proces
mecanic);
• adsorbţia unor compuşi ai încărcării poluante a apelor uzate, de către mediul poros
adsorbant constituit de materialul granular al straturilor de umplutură (proces chimic);
• fermentarea aerobă a încărcării poluante dizolvate, de natură organică a apei supuse
tratamentului, produsă de biomasa bacteriană aerobă fixată sub formă de peliculă
biologică pe granulele straturilor de umplutură (proces biologic);
• sintetizarea de către vegetaţia filtrului, prin absorbţie de către sistemele radiculare ale
plantelor, a unei părţi din încărcarea poluantă a apei uzate supusă tratamentului, ca
atare sau descompusă de către pelicula biologică din umplutura filtrului, cum ar fi de
exemplu: absorbţia nutrienţilor (N, P), dar a altor compuşi poluanţi (proces biologic).

Performanţele care se obţin cu instalaţiile de epurare cu filtre cu vegetaţie cu flux vertical

sunt următoarele:
• reducerea CBO5 sub 25 mg/l;
• reducerea CCO sub 90 mg/l;
• reducerea conţinutului de suspensii solide sub 30 mg/l;
• reducerea azotului organic (determint prin metoda KjN) sub 10 mg/l, în medie, cu
maxime care nu depaşesc 20mg/l;
• reducerea fosforului este de obicei mică şi depinde de capacitatea de absorbţie a
straturilor granulare şi de vârsta plantelor);
• reducerea numărului de bacterii patogene (de la 10 până la 100 de ori).

Principalele avantaje ale folosirii instalaţiilor de epurare cu filtre cu vegetaţie cu flux

vertical sunt următoarele[1]:
• exploatare uşoară a instalaţiei şi costuri de întreţinere mici, fără consum de energie, dacă
topografia amplasării instalaţiei o face posibilă;
• posibilitatea tratării eficiente a apei uzate menajere;
• operaţiile de gestionare a nămolului reduse la minim (practic inexistente);
• adaptare bună la deservirea unor locaţii cu variaţii sezoniere de producere a apei uzate
menajere (locaţii de vacanţă, campare, caravane, hoteluri).
Dezavantajele folosirii instalaţiilor de epurare cu filtre cu vegetaţie cu flux vertical sunt
următoarele:
• necesitatea unor operaţii de întreţinere regulate (tăierea anuală a părţii expuse a plantelor,
îndepărtarea manuală a buruienilor înainte de răsărirea şi creşterea plantelor;
• utilizarea acestor sisteme pentru deservirea unor obiective mai mari de 2000 locuitori
echivalenţi rămâne încă neverificată, din punct de vedere al controlului hidraulic şi al
costurilor, în comparaţie cu metodele tradiţionale; de aceea perspectiva construirii unui
sistem de epurare cu filtre cu vegetaţie cu flux vertical cu capacitate mare, poate fi luată
în considerare doar după studii serioase legate de adaptarea bazei modelului şi după
stabilirea condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru a asigura controlul hidraulic al
instalaţiei;
• riscul apariţiei insectelor sau rozătoarelor în cadrul instalaţiilor.
8
 4. Dimensionarea unui sistem extensiv de epurare cu filtre cu vegetație cu flux
vertical
Un sistem de epurare a apei uzate menajere cu filtre cu vegetaţie cu flux vertical este
constituit de regulă dintr-o treaptă de pretratare mecanică, compusă dintr-o instalaţie de sitare
(pentru înlăturarea suspensiilor grosiere din apa uzată supusă tratamentului), şi două trepte
succesive, constituite din filtre cu vegetaţie cu flux vertical. [1].
De menţionat că uneori aceste sisteme sunt alimentate cu apă uzată menajeră adusă cu
cisterne sau vidanje, caz în care instalaţia de sitare este de regulă sub forma unui grătar cu
curăţare manuală.
Fiecare din cele două trepte (vezi figura 3.) sunt compartimentate în mai multe unităţi de
filtrare independente, fapt care dă posibilitatea unei alimentări intermitente şi alternative cu
influent, şi, ca şi în cazul paturilor din câmpurile de infiltrare, unităţile de filtrare au perioade
active, când sunt alimentate cu influent şi perioade de inactivitate. Acest tip de funcţionare face
posibilă o oxigenare corespunzătoare a straturilor granulare de umplutură, atât în perioadele de
active atunci când aerarea se realizează prin convecţie, datorită circulaţiei apei de infiltraţie, cât
şi în perioadele de inactivitate, când aerarea se realizează prin difuzie, aerul atmosferic fiind
adsorbit datorită porozităţii straturilor de material granular. De menţionat că în stratul de
umplutură există oxigen liber şi în zonele din vecinătatea rădăcinilor sau rizomilor plantelor, însă
în cantităţi nesemnificative în raport cu necesităţile procesului de fermentare bilogică aerobă a
apei uzate.
Dimensionarea treptelor sistemelor de epurare cu filtre cu vegetaţie cu flux vertical se
face pe baza unei valorii impuse a sarcinii hidraulice a încărcării cu materie organică a
influentului la care trebuie să lucreze instalaţia, valoare care se încadrează în intervalul dintre
valorile limită zilnice, minime şi maxime, acceptabile pentru sarcină hidraulică a încărcării cu
materie organică a influentului, stabilite pe baze empirice, şi anume: 20 – 25 g CBO5/m2.zi
pentru întreaga suprafaţa cultivată a sistemului.
Prima treaptă va fi astfel proiectată încât să primească o sarcină hidraulică a încărcării cu
materie organică a influentului de aproximativ 40 g CBO5/m2.zi, acest lucru corespunzând la
60% din suprafaţa totală cultivată a celor două trepte, cantitate care corespunde la o valoare de
dimensionare de cca. 1,2 m2/locuitor echivalent al localităţii sau obiectivului deservite de
sistemul extensiv de epurare cu filtre cu vegetaţie cu flux vertical. În funcţie de tipul reţelei de
canalizare cuplat la sistemul de epurare cu filtre cu vegetaţie cu flux vertical (mixt sau separativ),
valoarea de dimensionare a treptei întâi cu filtre cu vegetaţie cu flux vertical, poate fi majorată
până la 1,5 m2/locuitori echivalenţi. Constructiv prima treaptă este compusă dintr-un număr total
de filtre cu vegetaţie cu flux vertical care trebuie să fie multiplu de trei, împărţite în grupuri de
câte trei. Alimentarea cu influent a filtrelor din fiecare grup se face pe rând, în mod succesiv,
acest lucru permiţând ca la un ciclu complet de alimentare cu influent a tuturor grupurilor de
filtre cu flux vertical, perioadele de activitate ale tuturor filtrelor să reprezinte 1/3 din durata
ciclului, iar perioadele de inactivitate să reprezinte 2/3 din din durata ciclului. Acest mod de
alimentare cu influent, permite, ca şi în cazul sistemelor extensive de epurare cu câmpuri de
infiltrare-percolare, o gestionare controlată a dezvoltării peliculei bacteriene fixate pe materialul
granular de umplutură al filtrelor, care să evite atât înfundarea stratului granular al filtrelor din
cauza dezvoltării excesive a biomasei bacteriene cât şi necesitatea introducerii unor sisteme de
separare a apei clarificate (purificate) de nămolul biologic, deoarece nici la aceste instalaţii nu
sunt prevăzute în structură instalaţii de decantare.
9
 Figura 3. Structura treptelor extensive ale sistemelor de epurare cu filtre cu vegetaţie cu flux
vertical[1]

Suprafaţa treptei a doua se dimensionează astfel încât aceasta să reprezinte 40% din
suprafaţa totală cultivată a treptelor instalaţiei, care corespunde unei valori de dimensionare de
cca. 0,8 m2/locuitor echivalent. Şi treapta doua este compartimentată, având un număr total de
filtre cu vegetaţie cu flux vertical care trebuie să fie multiplu de doi, împărţite în grupuri de câte
două, filtrele din fiecare grup fiind alimentate pe rând, alternativ. În acest caz, la un ciclu
complet de alimentare cu influent a tuturor grupurilor de filtre cu flux vertical din treapta a doua,
perioadele de activitate reprezintă 1/2 din durata ciclului, iar perioadele de inactivitate reprezintă
tot 1/2 din din durata ciclului. Acest lucru este permis şi din punctul de vedere al gestionării
controlate a dezvoltării peliculei bacteriene, fixate pe materialul granular de umplutură al filtrelor
din treapta a două, datorită valorii reduse a sarcinii hidraulice a încărcării cu materie organică a
influentului treptei a doua.
Alimentarea unităţilor de filtre cu vegetaţie cu flux vertical se face prin sisteme de
distribuţie formate din reţele de conducte care distribuie prin stropire influentul, în mai multe
puncte, uniform repartizate pe întreaga suprafaţa cultivată a filtrelor cu vegetaţie. La alimentarea
cu influent trebuie să se ţină seama că debitul de alimentare cu influent trebuie să fie mai mare
decât debitul de infiltrare a apei prin stratul de material granular în scopul unei distribuiri cât mai
uniforme a influentului pe întreaga suprafaţă a umpluturii filtrului. Se menţionează că acest la tip
de instalaţie, depozitele de suspensii acumulate pe suprafaţa umpluturii filtrelor contribuie la
reducerea intrinsecă a permeabilităţii acesteia, îmbunătăţind astfel suplimentar uniformitatea de
distribuţie a influentului pe suprafaţa umpluturii. Prezenţa plantelor cultivate pe suprafaţa
umpluturii filtrului limitează colmatarea acesteia, prin faptul că tulpinile plantelor străpung
depozitele de suspensii acumulate. [1].
Materialul granular de umplutură utilizat în cadrul filtrelor cu vegetaţie cu flux vertical
din prima treaptă este pietrişul cu diferite granulaţii, stratificat după cum urmează: la suprafaţă
un strat de distribuţie subţire alcătuit din pietris fin cu granulaţie sub 2 mm, apoi stratul activ (pe
care se formează pelicula biologică bacteriană), cu o grosime totală de aproximativ 0,4 m, care
este alcătuit din pietriş cu o granulaţie între 2 – 8 mm, după care urmează stratul de susţinere
alcătuit din pietriş cu o granulaţie imtermediară între 10 – 20 mm, iar la bază se află stratul de
drenaj, alcătuit tot din pietriş însă cu o granulaţie grosieră între 20 – 40 mm.
Materialul granular de umplutură utilizat în cadrul filtrelor vegetaţie cu flux vertical din
treapta a doua este nisipul. Având în vedere că în treapta a doua de regulă se rafinează (finisează)
tratamentul din prima treaptă, cu toate că materialul de umplutură utilizat are granulaţie mică,
riscul colmatării este foarte redus. Stratul de umplutură format din nisip are de regulă grosimi de
cel puţin 0,3 m.

10
 Prin straturile de umplutură al filtrelor cu vegetaţie cu flux vertical apa se infiltrează şi
circulă gravitaţional, de sus în jos. Apa purificată în urma procesului de epurare ajunge în stratul
inferior, de drenaj de unde este colectată printr-o reţea de conducte de drenaj din material plastic,
rigide şi prevăzute cu fante largi, în scopul prevenirii riscului colmatării. Pentru o bună circulaţie
a apei purificate prin reţeaua de drenaj, conductele de drenaj sunt conectate la guri de aerisire.
Din punct de vedere al speciilor de plante care pot fi cultivate pe umplutura filtrelor cu
vegetaţie cu flux vertical, teoretic, mai multe specii de plante pot fi folosite (Scirpus spp, Typha,
ş.a.). Însă, dintre toate aceste plante, s-a impus stuful (mai ales din soiul Phragmites australis),
datorită rezistenţei la condiţiile întâmpinate (perioade mari de inundare cu apă a filtrului,
perioade de uscăciune, ape cu încărcare organică mare) şi a dezvoltării rapide a sistemelor de
rădăcini şi rizomi, şi este cel mai utilizat în zonele cu climat temperat. De aceea filtrele cu
vegetaţie mai sunt cunoscute şi sub denumirea des utilizată de filtre cu stuf. Densitatea
recomandată de plantare este de 4 plante/m2. [1].
Pentru colectarea efluentului epurat în zona de fund a fitofiltrelor se folosesc drenuri din
tuburi din mase plastice cu fante crestate, diametrul cărora este de cel puțin 100 mm. Utilizarea
tuburilor de clasă de rezistență înaltă va preîntâmpina riscul deteriorării sistemului de drenare. Se
va evita utilizarea coturilor cu unghi drept. Fundul bazinelor menite pentru fitofiltre trebuie
prevăzut ca pantă de o parte si de alta a drenurilor de colectare pentru a evita formarea unor zone
de stagnare a apei. Orificiile drenurilor (fante largi de 5 mm pe o treime a circumferinței plasate
la o distanță de 15 cm) vor fi orientate spre partea inferioară. Capetele drenurilor vor fi conectate
cu aerul atmosferic prin tuburi etanșe cu răsuflătoare acoperite cu capac de sită pentru a
evita/proteja de căderea unor obiecte în conductele de aerare si drene. Tuburile de aerare și
răsuflătoarele vor fi cu diametrele similare și compatibile cu cele ale drenurilor. Drenurile
trebuie sa fie inspectabile și curabile/accesibile pentru curățire.
Evacuarea nămolului din prima treaptă a fitofiltrelor verticale se face cu o periodicitate în
jur de o dată la 10÷15 ani. Acest nămol este bine mineralizat/stabilizat și nu mai este
fermentescibil, cum ar fi cele tratate prin alte procedee. Este necesar să se prevadă spații de
circulație suficient de largi pentru a primi mecanisme de evacuare a nămolului (tractoarelor cu
remorcă sau a camioanelor, în funcție de distanțele de acces la parcelele prevăzute pentru
distribuția apei uzate).

4.1. Caz particular- calculul de dimensionare a unui sistem extensiv de epurare cu

filtre cu vegetație cu flux vertical care deservește o localitate cu 2100 l.e.
Calculul se realizează pentru 2100 l.e.

Notez: --- Streapta I – suprafața treptei I a sistemului de epurare

--- Sfiltru treapta I – suprafața unui filtru din treapta I

--- Streapta I I– suprafața treptei a II- a a sistemului de epurare

--- Sfiltru treapta II – suprafața unui filtru din treapta II

--- lFV – lățimea filtrului vertical

--- LFV – lungimea filtrului vertical

11
 ➢ Treapta I este:
• proiectată să primească o sarcină hidraulică a încărcării cu materie organică a
influentului de aproximativ 40 g CBO5/m2/zi, corespunzătoare a 60% din
suprafața totală cultivată a celor 2 trepte și la o valoare de 1,2 m2/l.e. al localității
deservită de acest sistem de epurare

Streapta I = 1,2 m2/l.e. * nr. l.e.

Streapta I = 1,2 * 2100 = 2520 m2

• compusă dintr-un grup cu 3 filtre cu vegetație cu flux vertical

1
Sfiltru treapta I = Streapta I ∗
3

1
Sfiltru treapta I = 2520 ∗ = 840 m2
3

Se impune lățimea unui filtru, lFV = 10 m LFV = 840/10 = 84 m.

➢ Treapta II este:

• proiectată să reprezinte 40 % din suprafața totală cultivată a celor 2 trepte și la o

valoare de 0,8 m2/l.e.

Streapta II = 0,8 m2/l.e. * nr. l.e.

Streapta II = 0,8 * 2100 = 1680 m2

• compusă dintr-un grup cu 2 filtre cu vegetație cu flux vertical

1
Sfiltru treapta II = Streapta II ∗
2

1
Sfiltru treapta II = 1680 ∗ = 840 m2
2

Se impune lățimea unui filtru, lFV =10 m LFV = 840/10 = 84 m.

5. Zone umede construite

Zonele umede construite (ZUC) sunt sisteme artificiale și inginerești concepute pentru a
simula funcția zonelor umede naturale de îndepărtare a poluanților. Pentru a obține epurarea
apelor uzate, o serie de procese fizice, chimice și biologice au loc în ZUC, având la bază
interacțiunea dintre apă, sol, atmosferă (de exemplu, soare și vânt) și micro-organisme. Plantele
din zonele umede joacă un rol vital în eliminarea și reținerea de materie organică, nutrienți,
metale grele și diverse substanțe toxice. Stuful (Phragmites australis) și papura (Typha latifolia,
T. angustifolia), sunt exemple bune de specii de mlaștină care pot absorbi poluanți în mod
eficient, și, prin urmare, sunt frecvent utilizate în ZUC.
Exemple de zone umede construite: Sisteme de curgere liberă (FWS) a apelor de
suprafață, Sisteme de curgere orizontală a apelor subterane (HF), Sisteme cu curgere vertical
(VF).

12
 5.1. Zone umede construite (ZUC) cu curgere verticală
Acestea sunt paturi de filtrare cultivate cu plante acvatice. Apele uzate sunt introduse la
suprafața zonelor umede printr-o rețea de conducte perforate pentru se obține o inundare
uniformă. Apa coboară gravitațional prin matricea filtrului. Se ajunge apoi la stratul de drenaj
(de jos), care conține o rețea de tuburi de colectare și de aerare perforate. [5].
Patul conține diferite straturi cu diferite gradații. Primul strat lângă pat cuprinde pietriș
utilizat pentru drenaj (minim 20cm grosime), urmat în partea de sus de straturi de pietriș și nisip
(strat de suprafață cu grosimea de 10- 30cm). Stratul superior este plantat și vegetației îi este
permis să dezvolte rădăcini adânci, extinse care pătrund în mediul de filtrare. Adâncimea totală
variază de la 0,90m la 1,20m. Pentru drenaj este nevoie de o pantă a patului de 1 %.
ZUC cu flux vertical poate opera cu: flux intermitent, descendent nesaturat, saturat sau
descendent și flux mareal. Două faze apar în aceste sisteme: faza de inundare și faza de uscare.
În funcție de climă, Phragmites australis, Typha latifolia sau Echinochloa pyramidalis sunt
opțiunile comune. Diferența importantă dintre un ZUC cu flux vertical și unul cu flux orizontal
subteran nu este doar direcția căii de curgere, ci mai degrabă ciclurile de umplere și de uscare și
condițiile aerobe îmbunătățite în cazul ZUC cu flux vertical, factori care conduc la cerințe reduse
în zonă.

Figura 4. Schița unei ZUC cu flux vertical[6]

6. Exemple și modalități de implemetare a ZUC cu vegetație cu flux vertical

În etapa timpurie de dezvoltare a ZUC, acestea au fost folosite în principal pentru tratarea
apelor uzate menajere/municipale tradiționale terțiare și secundare și au fost de multe ori
dominate de ZUC cu curgere liberă la suprafață în America de Nord și de ZUC cu curgere
orizontală subterană (HSSF) în Europa și Australia.
În ultimele trei decenii, aceste sisteme s-au dezvoltat rapid, iar ZUC au fost stabilite la
nivel mondial ca o alternativă la sistemele de tratare convenționale mai dotate din punct de
vedere etnic, pentru salubrizarea comunităților mici.
Recent, datorită purificării ieftine și eficiente din punct de vedere ecologic a apelor uzate,
punerea în aplicare a ZUC s-a extins semnificativ pentru tratarea efluenților de la mine, tăbăcării,
fabrici de vin, fabrici de lapte, diverse industrii chimice, etc (Tabelul 2).

13
 Tabel 2. Exemple de utilizare a ZUC pentru diferite tipuri de ape uzate[6]

• FWS- Sisteme de curgere liberă a apelor de suprafață;

• HF- Sisteme de curgere orizontală a apelor subterane;
• VF - Sisteme cu curgere verticală.

6.1. Zonă umedă construită cu curgere verticală implementată în Nea Madytos

O stație ZUC funcționează în Nea Madytos (un sat din cadrul Prefecturii Salonic, nordul
Greciei), și a fost proiectată pentru 3000 l.e. (locuitori echivalenți). Această stație cuprinde
următoarele etape (Figura 5): (1) sită, (2) rezervor de sedimentare primar (rezervor Imhoff), (3)
etapa 1 VF( curgere verticală) ZUC (8 celule similare, cu o suprafață totală de 1,360 m2 ), (4) a
doua etapă VF ZUC (6 celule cu o suprafață totalăde 1,020 m2 ), (5) etapa a 3-a VF ZUC (6
celule cu o suprafață totală de 1,170 m2 ), (6) două iazuri de maturare în serie (suprafața totală de
5,000 m2 ), (7) VF ZUC de tratare a nămolului (SDRB; 4 celule cu o suprafață totală de 560 m2 ).
[6].
Toate celulele ZUC sunt cultivate cu Phragmites australis. Grosimea mediului poros al
celulelor zonei umede este 1 m.

14
 Figura 5. Stația Nea Madytos[6]

6.2. Zonă umedă construită cu curgere verticală implementată în Avdira

Zonă umedă construită cu flux vertical (VF) a fost concepută pentru a trata apa uzată de
la o locuință cu două familii (8 l.e.) în Avdira (Prefectura Xanthi, nordul Greciei). Acest sistem
este format din: (a) două rezervoare în serie, (b) o pompă, (c) o ZUC cu flux vertical, (d) un
rezervor de zeolit, și (e) un rezervor de evacuare (Figura 6).
Apele uzate brute intră în primul rezervor și apoi printr-o țeavă de scurgere intră în
rezervorul următor. In camera pompelor, o pompă este folosită la descărcarea apelor uzate pe
paturile ZUC. Durata de timp în cele trei rezervoare este de aproximativ 4-5 zile. Pompa
descarcă la fiecare aproximativ trei ore aproximativ 150 de litri de ape uzate. Patul este separat în
două celule de dimensiuni egale (12.2 m2 ) (A și B). Celula A este plantată cu stuf comun în timp
ce celula B nu este plantată. Efluentul din paturile ZUC intră în rezervorul de zeolit pentru o mai
bună îndepărtare a fosforului/azotului. [6].

15
 Figura 6. Vedere plan ZUC în Avdira[6]

6.3. Sistem hibrid implementat în Gomati

Un sistem hibrid a fost proiectat în Gomati (Prefectura Chalkidiki, Grecia de Nord), cu
scopul de a servi 1000 l.e..
Acesta cuprinde următoarele etape (figura 7): (1) sită, (2) primul rezervor de decantare
dublu (48 m3 fiecare), (3) rezervorul dublu de nămol pentru digestie-stabilizare (48 m3 fiecare),
(4) sifon rezervor, (5) treapta 1 VF ZUC (4 celule de 640 m2 fiecare), (5) a 2-a etapă VF ZUC (4
celule de 360 m2 fiecare), (6) etapa a 3-a HSF ZUC (800 m2 ), (7) VF ZUC pentru tratarea
nămolului. După 3 luni de ședere în rezervorul de decantare nămolul este ghidat către paturi VF
ZUC (SDRB, 4 celule de 60 m2 fiecare) pentru tratarea acestuia. Toate ZUC sunt plantate cu
Phragmites australis.

Figura 7. Stația Gomati[6]

16
 6.4. Zonă umedă construită cu curgere verticală implementată în Neos Oikismos
O ZUC a fost proiectată, construită și este acum în funcțiune pentru tratarea apelor uzate
de la Neos Oikismos, municipiul Korestia, Prefectura Kastoria, nord-vestul Greciei. Populația
deservită este de 600 l.e.. Evacuarea apelor uzate pe cap de locuitor este de 150L/zi iar debitul
este de 90 m3 /zi. Concentrațiile apelor de intrare pentru parametrii de proiectare sunt prezentate
în Tabelul 3.
Tabel 3. Caracterizarea apelor uzate de intrare[6]

Facilitatea are trei etape, incluzând două ZUC VF și o ZUC HSF (Figura 8). Prima etapă
constă din trei paturi similare ZUC cu o suprafață totală de 891 m2 sau 1,5 m2 /l.e.; etapa a 2-a,
constă din două paturi similare ZUC cu o suprafață totală de 594 m2 sau 1.0 m2 /l.e. și în etapa a
3-a un pat ZUC HSF cu 903 m2 suprafață sau 15 m2 /el.e. (Figura 8). [6].
Trebuie remarcat faptul că la proiectarea sistemului s-a folosit metoda franceză, unde nu
există nici o decantare primară. Pentru a preveni scurgerile este folosită o membrană
impermeabilă (membrană HDPE) care împiedică infiltrarea apelor uzate și încărcărilor ulterioare
de contaminanți în sistemul de apă subterană din apropiere.
Mediul poros din etapa 1 și 2 a ZUC are 0,9 m adâncime și este format din trei straturi de
jos în sus: a) etapa 1 ZUC, piatră de pavaj (20-40 mm; 0.20 m), pietriș (5-20 mm; 0.20 m ),
pietriș fin (2-8 mm, 0.50 m), b) etapa 2 ZUC, piatră de pavaj (20-40 mm; 0.20 m), pietriș fin (3-8
mm, 0,30 m), nisip grosier (0.2-4 mm; 0,4 m). Patul ZUC HSF are 0,5 m adâncime și este
umplut cu pietriș grosier (18-30 mm). Toate unitatile sunt plantate cu stuf comun (Phragmites
communis). Specificațiile tehnice ale ZUC sunt sumarizate în Tabelul 4.

Tabel 4. Specificațiile tehnice ale ZUC în Neos Oikismos[6]

17
 Figura 8. Harta topografică a ZUC în N. Oikismos[6]

Zonele umede construite cu flux vertical (ZUC VF), precum cea din Neos Oikismos, sunt
foarte eficiente și devin tot mai populare în Europa, la fel de mult ca și în Grecia. Tabelul 5.
prezintă statistica îndepărtării poluanților de la 20 ZUC-uri din Franța, de la Madytos, Grecia (24
de măsurători) și de la Gomati, Grecia (37 de masuratori). Considerând cele spuse anterior,
concentrațiile așteptate de evacuare sunt următoarele: CBO5 <15 mg/L, CCO <40mg/L, SS < 15
mg/L , TKN <6mg/L, TP <4mg /L. [6].

Tabel 5. Statistici medii de îndepărtare pentru unitățile ZUC V[6]

7. Sisteme ZUC în curs de implementare

Următoarele sisteme au fost proiectate de către laboratorul de Inginerie Ecologică și
Tehnologie (DUTH), dar nu au fost puse în aplicare încă: [6].
● O ZUC a fost concepută pentru a trata apele uzate de la Rhoditis (Prefectura Rodopi,
nord-est Grecia) (800 l.e.) și constă din două fose septice, plasate în paralel, cu un volum total de
480 m3 (240 m3 fiecare) și cu o durată de aproximativ 4 zile, prima și a 2-a etapă cu paturi ZUC
VF și cea de a treia etapă cu ZUC HSF.
Prima etapă constă în trei paturi similare cu o suprafață totală de 960 m2 sau 1.2 m2 / l.e.;
a 2-a etapă constă din două paturi similare ZUC cu o suprafață totală de 640 m2 sau 0.8 m2 / l.e.,
iar etapa a 3-a constă dintr-un pat de 600 m2 sau 0.75 m2 / l.e..
● Un alt sistem ZUC VF a fost conceput pentru a servi 1.200 l.e. în Kyprinos (Prefectura
Evros, Grecia de nord-est). Se compune din trei fose septice dispuse în paralel, cu un volum total
de 720 m3 (240 m3 fiecare) și o durată de aproximativ 4 zile, prima și a doua etapă cu paturi ZUC
VF, și a 3-a etapă cu ZUC HSF.

18
 Prima etapă constă din trei paturi similare cu o suprafață totală de 1.440 m2 sau 1.2 m2 /
l.e.; a 2-a etapă constă din două paturi similare ZUC cu o suprafață totală de 960 m2 sau 0.8 m2 /
l.e. și etapa a 3-a constă dintr-un pat de 600 m2 sau 0.5 m2 / l.e..
Mediile poroase din prima și a doua etapă a sistemelor ZUC din Rhoditis și Kyprinos au
o adâncime 0,9 m și sunt formate din patru straturi de jos în sus: piatră de pavaj (30-60 mm; 0,20
m), pietriș grosier (8-20 mm; 0,30 m), pietriș fin (3-10 mm, 0,30 m) și nisip grosier (0.2-3 mm;
0,10 m). Patul ZUC HSF din cele două sisteme are o adâncime de 0,5 m și este umplut cu pietriș
grosier (18-30 mm).
● O altă facilitate a fost concepută cu scopul de a servi 2 așezări (Kalithea și Leukona,
600 l.e. în total) în regiunea Prespes (Județul Florina). Valorile efluenților trebuie să fie
conforme cu cele menționate la Tabelul 6. Figura 9 prezintă toate unitățile instalației curente.

Tabel 6. Valorile necesare ale efluenților[6]

Figura 9. Diagrama fluxului în așezările Kalitheas and Leukonas[6]

1) canal intrare, 2) sită, 3) ax sifon, 4) sifon de distribuție, 5) etapa 1 ZUC VF, 6) etapa 2 ZUC VF, 7)
etapa 3 ZUC HSF, 8) unitate de dezinfecție cu UV, 9) sifon de ieșire , 10) cursul de apă Leukona, 11)
unitate de colectare a deșeurilor, 12) utilizări ale nămolului digerat, 13) unitatea de compostare a
plantelor, 14) plante (Phragmites Australis).

19
 Tabel 7. Date privind ZUC[6]

În regiunea Prespes (Județul Florina) o altă facilitate a fost, de asemenea, concepută

pentru a acoperi nevoile a 3 așezări (Agiou Germanou, Lemou și Plateos). Populația totală pentru
care a fost concepută să deservească este de 1310 l.e.. Figura 10 prezintă toate unitățile instalației
actuale.

Figura 10. Diagrama fluxului pentru localitățile Agiou Germanou, Lemou și Plateos[6]
1) canal intrare, 2) sită, 3) rezervor anaerob (600 m3), 4) sifon de distribuție cu pompă, 5) etapa 1 ZUC
VF, 6) etapa 2 ZUC VF, 7) etapa 3 ZUC HSF, 8) unitate de dezinfecție cu UV, 9) sifon de ieșire, 10)
cursul de apă Agios Germanos, 11) unitate de colectare a deșeurilor, 12) utilizări ale nămolului digerat,
13) unitatea de compostare a plantelor, 14) plante (Phragmites Australis).

8. Epurarea apelor uzate prin sisteme „Wetland” la nivel mondial

Wetlandurile sunt tehnologii avansate de depoluare a apelor uzate, generate de activităţi
industriale, agrozootehnice şi municipale, a celor care după ploi torenţiale, spală străzile şi
autostrăzile. Prin eficienţa lor, wetlandurile s-au impus datorită: costurilor reduse de construire şi
operare, economicităţii energetice, monitorizării simple în timp, tehnologiei avansate, remedierii
peisagistice a zonei şi atractivităţii pentru fauna sălbatică. [5].
Pentru eficienţa, wetlandului sunt importante părţile subacvatice ale plantelor, pe care se
fixează microorgansimele sub forma unui biofilm si au rol important în îndepărtarea poluanţilor
din apele care trec prin wetland.

20
 Wetlandurile artificiale sunt grupate în două categorii:
1) Free Water Surface (FWS) – imită wetlandurile naturale, au ca elemente de bază solul,
vegetaţia acvatică, microbiota şi apa expusă atmosferei; tipul de sol sau substratul variază de la
prundiş până la argilă şi turbă, iar vegetaţia este plantată în bazine puţin adânci sau în canale cu
apă puţin adâncă.
2) Subsurface Flow (SF) - se bazează pe parametrii inginereşti: reţinerea apei
contaminate, care trebuie tratată la un anume nivel sub suprafaţa substratului (rocă, prundiş), fără
să vină în contact cu atmosfera; acest sistem se mai numeşte “Root Zone Method (RZM)” sau
“Microbial Rock Filter (MRF)”.
De exemplu, în Slovenia există un astfel de sistem natural în localitatea Sveti Tomaž.
Aşezarea Sveti Tomaž este situată în N-E Sloveniei, în regiunea Prlekija şi a municipalităţii din
Sveti Tomaž.).Plantele contribuie la epurare, prin asimilarea nutrienţilor şi a altor elemente în
biomasa lor şi îndepărtează apa prin transpiraţie. Schema secţiunii prin zona umedă este redată în
figura 11.

Figura 11. Secţiune prin zona umedă construită[4]

• Reguli juridice
Comunitatea Europeană a aprobat sistemele descentralizate de tratare a apei, inclusiv
sistemele RBTS (sisteme de paturi de plante plantate), ca mijloc viabil de tratare a apelor
reziduale pe termen lung (articolul 3 din Ghidul 91/271 EWG). Aceste principii directoare
necesită îndeplinirea unor grade suficiente de curățare.
Pentru tratarea apelor uzate care servesc până la 1000 de locuințe, cerințele sunt stabilite
în funcție de un sistem eșalonat pentru eliminarea contaminării degradante cu oxigen dat ca
valori pentru consumul chimic de oxigen (CSB) și consumul biochimic de oxigen (BSB).
Nu există cerințe minime pentru stațiile de epurare la scară redusă care servesc până la 50
de locuințe. Acestea nu necesită autorizație de construcție, dar de obicei sunt certificate conform
DIN 4261 (STANDARD de Institutul Deutsches Fur Normung).
Localitățile germane individuale au capacitatea de a-și stabili propriile reglementări în
ceea ce privește viabilitatea lucrărilor mici de tratare internă, iar acestea trebuie să fie construite
în conformitate cu recomandările și DIN. Există planuri de instituire a unui cod comun de
standarde la nivel european în conformitate cu recomandările și DIN. Există planuri de instituire
a unui cod comun de standarde la nivel european.

21
 Concluzii
În contextul dezvoltării durabile și conform legislaţiei în vigoare, sunt realizate studii și
cercetări cu privire la găsirea unor soluţii pentru protecţia, prevenirea și combaterea poluării
factorilor de mediu.
Care este sistemul ideal de epurare a apelor uzate? Un sistem ideal ar produce o tratare de
înaltă calitate, ar fi atrăgător din punct de vedere estetic și are avea un impact minim asupra
mediului. Succesul sau eșecul unui sistem de tratare a apelor uzate depinde de gradul de
adecvare a tehnologiei implementate. Alegerea sistemului de tratare cel mai adecvat nu este o
sarcină ușoară, dar dacă este făcută corect, este eliminat automat riscul de probleme și eșecuri pe
viitor.
În general, sistemele extensive de epurare a apelor uzate s-au dovedit a fi potrivite, cost-
eficiente și o alternativă ecologică de tratare față sistemele intensive. Ele sunt o tehnologie de
epurare a apelor uzate de încredere în special pentru comunitățile mici, izolate sau peri-urbane,
în situația în care costul terenului este redus și disponibilitatea acestuia este mare. Ele reprezintă
o soluție adecvată pentru tratarea multor tipuri de ape uzate.
Exploatarea unui astfel de sistem extensiv se face foarte usor, costurile de întreținere sunt
foarte mici, nu necesită surse de energie pentru funcționare dacă topografia amplasării instalaţiei
o face posibilă și se încadrează perfect în peisajul natural.

22
 Bibliografie

[1] Safta V.V., Note de curs la disciplina: Procedee speciale de epurare a apelor uzate - Masterat,

Specializarea: Ingineria și Managementul Protecției Mediului, Departamentul Sistemelor

Biotehnice, UPB, an universitar 2018-2019;

[2] http://stiintasiinginerie.ro, data accesării: 30.12.2019;

[3] http://comunitateverde.ro, data accesării: 02.01.2020;

[4] http://www.uoradea.ro, data accesării: 03.01.2020;

[5] http://www.amac.md, data accesării: 05.01.2020.

[6] http://eco-tiras.org, data accesării: 05.01.2020.

23