Karl Waldemar Ziegler (26 noiembrie 1898-12 august 1973) a fost un chimist german care a castigat

Premiul Nobel pentru chimie in 1963, impreuna cu Giulio Natta, pentru studiul asupra polimerilor
Comitetul Premiilor Nobel recunoscandu-i studiul privind compusii organometalici ca excelent, ceea ce a
condus la evidentierea a noi reactii de polimerizare si astfel s-au pus bazele unor procese industriale noi
si extreme de folositoare. El este de asemenea cunoscut pentru studiile privind radicalii liberi, a
compusilor polinucleari, a compusilor organometalici, precum si pentru catalizatorul Ziegler- Natta.
Unul dintre multele premii primite de Ziegler a fost distinctia Werner von Siemens in 1960, primita
impreuna cu Otto Bayer si Walter Reppe, pentru extinderea cercetarii stiintifice si dezvoltarea
tehnologica a materialelor sintetice.

Karl Ziegler s-a nascut pe 26 noiembrie 1898 in Helsa, in apropiere de Kassel, Germania, si a fost al doilea
fiu al lui Karl Ziegler, un pastor luteran si al lui Luise Rall Ziegler. El a urmat scoala elementara Kassel
Bettenhausen. Un manual cu notiuni introductorii in studiul fizicii a aprins pentru prima oara interesul
lui Ziegler pentru stiinte. I-a suscitat interesul pentru a realize experimente acasa si pentru a citi
considerabil mai mult decat cuprindea aria curriculara a liceului sau. El a fost de asemenea prezentat
multor personalitati notabile ale vremii prin intermediul tatalui sau, personalitati incluzand pe Emil Adolf
von Behring, recunoscut pentru vaccinul antidifteric. Studiile si experimentele sale suplimentare explica
primirea unui premiu care il desemna cel mai remarcabil elev la liceul din Kassel, Germania. El a studiat
apoi la Universitatea din Marburg si a fost admis direct in anul doi de studii datorita fundamentului vast
de cunostinte. Totusi, studiile sale au fost intrerupte , intrucat in 1918 a fost mobilizat pe front ca soldat
in timpul primului razboi mondial. Si-a primit diploma de doctorat in 1920 sub indrumarea lui Karl von
Auwers. Lucrarea sa de dizertatie a fost “Studii asupra compusilor benzenici si a legaturilor lor” , lucrare
care a fost publicata in trei editii.

Karl Ziegler a fost inclinat catre stiinte inca de la o varsta frageda. El a avut un parcurs scolar fulminant,
primind doctoratul la Universitatea din Marburg in 1920. Curand dupa aceea el a tinut prelegeri la
Universitatea din Marburg si la Universitatea din Heidelberg. In 1926 a devenit profesor la Universitatea
din Heidelberg unde si-a petrecut urmatorii zece ani cercetand cai noi de deschidere in chimia organica.
El a cercetat stabilitatea radicalilor in compusii trivalenti de carbon, ceea ce l-a condus catre studiul
compusilor organometalici si cercetarea aplicatiilor lor. De asemenea, el a supus cercetarii sinteza
sistemelor compusilor polinucleici. In 1933 Ziegler a publicat prima sa lucrare importanta privind
sistemele macronucleare, “Vielgliedrige Ringsysteme” , studiu care a prezentat fundamentul pentru
principiul dilutiei Ruggli-Ziegler.

In 1936 el a devenit profesor si director al Institutului Chimic al Universitatii Halle/Saale si de asemenea

profesor invitat la Universitatea din Chicago.

Ziegler, care a fost membru fondator in SS, a primit Crucea de Merit clasa a 2 a in octombrie 1940.

Din 1943 pana in 1969 Ziegler a fost directorul Institutului Max Planck pentru Cercetarea Carbunelui,
structura anterior cunoscuta ca “ Institutul Kiaser Wilhelm pentru cercetarea carbunelui”), in Mulheim
an der Ruhr, ca succesor al lui Franz Fisher.
Lui Karl Ziegler I s-au recunoscut multe merite in cercetarea chimica din Germania din anii postbelici si a
ajutat infiintarea Societatii de Chimie din Germania in 1949. El a activat ca presedinte timp de 5 ani de la
infiintare. El a fost de asemenea presedintele Societatii Germane de Stiinte Petroliere si Chimia
Carbunelui, care a functionat intre anii 1954- 1957. In 1971, Societatea Regala din Londra l-a ales
membru corespondent.

In 1922 Ziegler s-a casatorit cu Maria Kurtz. Au avut doi copii, Erhart si Marianna. Fiica lui, dr. Marianna
Ziegler Witte a fost doctor in medicina si s-a casatorit cu directorul medical al unui spital de copii (la acea
vreme) in Ruhr. Fiul sau, dr. Erhart Ziegler a devenit fizician. In afara de copiii sai, Karl Ziegler a avut cinci
nepoti de la fiica sa si cinci de la fiul sau. Cel putin unul dintre nepoti, Cordula Witte, a urmarit receptia
de decernare a premiului Nobel , intrucat exista o fotografie a celor doi dansand fericiti. Lui Ziegler i-a
placut sa calatoreasca in jurul lumii cu familia, in mod special in croaziere. El chiar a proiectat croaziere si
zboruri aeriene pentru a viziona eclipse. Pe timpul unei croaziere de vizionare a unei eclipse cu nepotul
sau, in 1972, el s-a imbolnavit si a murit un an mai tarziu.

Ziegler si sotia sa au fost mari iubitori ai artelor, in special ai picturii. Karl si Maria obisnuiau sa isi
daruiasca unul altuia picturi cu ocazia zileor de nastere , Craciunurilor, aniversarilor. Ei au strans o mare
colectie de tablouri, nu neaparat dintr-o anume perioada, ci picturi care le-au placut lor. Maria, fiind o
mare iubitoare de gradinarit, a iubit in special tablourile florale ale lui Emil Nolde, Erich Heckel, Oskar
Kokoschka si Karl Schmidt-Rottluff. Lui Karl i-au placut tablourile reprezentand imagini ale locurilor pe
care el si sotia lui le-au socotit acasa, printre ele numarandu-se imagini ale orasului Halle si ale vaii
Ruhrului. Patruzeci si doua de imagini din colectia lor au fost incorporate intr-o fundatie lasata
mostenire Muzeului de Arta Mulheim Ziegler.

Pe langa multele descoperiri stiintifice, Ziegler a avut si foarte multe brevete ale muncii sale.Ca urmare a
contractelor facute cu Institutul Max Planck in privinta brevetarilor, Ziegler a fost un om bogat. Cu o
parte din aceasta avere el a infiintat Fondul Ziegler cu patruzeci de milioane de marci germane pentru a
sustine activitatea de cercetare a institutului. Un alt beneficiar a fost Scoala Karl Ziegler, un liceu urban
fondat in 4 decembrie 1974 , redenumind o scoala preexistenta, in Mulheim, Germania.

Karl Ziegler a murit in Mulheim pe 12 august 1973.

Pe parcursul intregii vieti, Ziegler a fost un zelos pledant pentru necesitatea insepararii tuturor tipurilor
de cercetare. Din aceasta cauza realizarile sale stiintifice se clasifica de la cele teoretice pana la cele mai
practice, iar cercetarea sa acopera un spectru larg de subiecte in domeniul chimiei. In primii ani de
profesorat Ziegler a ridicat o intrebare: care sunt factorii care contribuie la disocierea legaturilor
carbon-carbon in derivatii de substitutie ai etanilor? Aceasta intrebare l-a condus pe Ziegler catre un
studiu asupra radicalilor liberi , organometalelor , compusilor nucleari si, in final, catre procesele de
polimerizare.

In cercetarea produsilor macronucleici, o deosebita importanta a avut descoperirea facuta de Ziegler in

1954, si anume ca amestecul de combinatii organo-aluminice si tetraclorura de titan catalizeaza
polimerizarea etilenei la temperaturi joase . Pana la acea data, polietilena se obtinea numai prin
polimerizarea radicalica la presiuni de ordinal catorva mii sau chiar zeci de mii de atmospere (5000-
20.000), conducand la asa numita polietilena de presiune inalta si foarte inalta sau polietilena de
densitate joasa (0,92g/cm3). Macromoleculele acestui polimer prezinta numeroase ramificatii, ceea ce
face ca materialul plastic sa aiba o cristalinitate de numai 40-50%. Ca urmare, polietilena de densitate
joasa se caracterizeaza prin rezistenta termica si mecanica relative scazute.

Procedeul Ziegler a revolutionat obtinerea polietilenei , permitand obtinerea industrial a acesteia la

presiuni de numai cateva atmosfere. Aceasta polietilena este formata in principal din macromolecule
liniare, cu foarte putine ramificatii, ceea ce permite impachetarea usoara a macromoleculelor. Drept
urmare, creste continutul in faza cristalina pana la 94%, iar proprietatile termodinamice ale acestui
material sunt considerabil imbunatatite (polietilena dura).

Pe langa utilizarile clasice in domeniul ambalajelor, polietilena dura a lui Ziegler are si alte intrebuintari
cum ar fi: conducte de presiune, izolatii electrice, rezervoare de mari dimensiuni, ambarcatiuni usoare
sau chiar roti dintate.

Descoperirea lui Karl Ziegler a fost dezvoltata cu succes de lucrarile lui Giulio Natta si ale scolii sale. In
1955 Giulio Natta pune bazele polimerizarii stereospecifice care permite obtinerea polimerilor
stereoregulati, folosind drept catalizator de ploimerizare produsii de reactive ai combinatiilor organo
aluminice (asa numitii compusi Ziegler-Natta).

Importanta acestor descoperiri a dus la obtinerea premiului Nobel pentru chimie in 1963.