Premiile Nobel in chimie

Incepând cu primul premiu, acordat în 1901 lui Jacobus H. van't Hoff, pentru
descoperirile privind legile dinamicii chimice şi a presiunii osmotice în soluţii, Premiul
Nobel pentru Chimie a reflectat realizările ştiinţifice, care au dus la o mai bună înţelegere
a proceselor chimice şi a bazelor moleculare şi care au reprezentat fundamentul multora
dintre progresele tehnologice realizate până în prezent.

Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat de 109 ori, el nefiind acordat în anii: 1916,
1917, 1919, 1924, 1933, 1940, 1941 şi 1942. În total, sunt 178 de laureaţi ai acestui
prestigios premiu.

De 63 de ori acest premiu a fost acordat unui singur laureat pe an. Biochimistul britanic
Frederick Sanger este singurul care a fost recompensat de două ori cu acest premiu pentru
două dintre cele mai importante descoperiri din domeniul biologiei moleculare, în 1958 şi
în 1980. Între laureaţii Premiului Nobel pentru Chimie se numără patru femei: Marie
Curie, Irene Joliot-Curie, Dorothy Crowfoot Hodgkin şi Ada Yonath.
Cel mai tânăr laureat al acestui premiu este Frédéric Joliot, care avea 35 de ani atunci
când a primit recompensa, în 1935, împreună cu soţia sa, Irene Joliot-Curie. Cel mai în
vârstă laureat este John B. Fenn, care avea 85 de ani când a devenit laureat, în 2002.

Doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Chimie au fost obligaţi de autorităţi să refuze
distincţia. Adolf Hitler le-a interzis unor cercetători germani să participe la ceremoniile
de decernare a Premiului Nobel. Este vorba de Richard Kuhn în 1938 şi de Adolf
Butenandt în 1939, care au primit diploma şi medalia mai târziu, dar nu şi premiul în
bani.

Printre laureaţii în domeniul chimiei, de-a lungul istoriei de peste un secol a Premiilor
Nobel, s-au numărat: Adolf von Baeyer (1905, pentru cercetările aduse chimiei organice
şi industriei chimice); Linus Pauling (1954, pentru cercetările privind natura legăturilor
chimice şi aplicarea în elucidarea structurii substanţelor complexe); Lars Onsager (1968,
pentru descoperirea relaţiilor reciproce, fundamentul proceselor ireversibile ale
termodinamicii); Yves Chauvin, Robert Grubbs şi Richard Schrock (2005, pentru lucrări
care deschid calea fabricării unor noi medicamente şi materiale plastice); Roger D.
Kornberg (2006, pentru descoperirea felului în care informaţiile stocate în gene sunt
copiate şi transferate secţiunilor din celule responsabile cu producerea proteinelor);
Gerhard Ertl (2007, pentru lucrările privind procesele chimice pe suprafeţe solide); Roger
Tsien şi Martin Chalfie şi Osamu Shimomura (2008, pentru cercetările în domeniul
proteinelor); Venkatraman Ramakrishnan, Thomas Steitz şi Ada Yonath (2009, pentru
activitatea de cercetare în domeniul ribozomilor, cu implicaţii importante pentru studiul
antibioticelor); americanul Richard F. Heck şi japonezii Ei-ichi Negishi şi Akira Suzuki
(2010, pentru studii efectuate în domeniul sintezei organice ce ar putea permite crearea de
substanţe chimice la fel de complexe precum cele care se găsesc în natură); cercetătorul
israelian Daniel Shechtman (2011, pentru "descoperirea remarcabilului mozaic de atomi
ce formează cvasicristalele" - sau cristalele cvasiperiodice); cercetătorii americani Robert
J. Lefkowitz şi Brian K. Kobilka (2012, pentru studii cu privire la receptorii cuplaţi cu
proteina G - RCPG).

Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat de Academia regală suedeză, în 2013,
trioului Martin Karplus (SUA-Austria), Michael Levitt (SUA-MB) şi Arieh Warsherosl
(SUA-Israel), pentru "dezvoltarea unor modele pentru sistemele chimice complexe".

În 2014, biofizicianul german de origine română Stefan W. Hell, chimistul şi cercetătorul

american Eric Betzig şi fizicianul şi chimistul american William E. Moerner au fost
laureaţii Premiului Nobel pentru Chimie, pentru "dezvoltarea microscopiei fluorescente".

Cercetătorul suedez Tomas Lindahl, cercetătorul britanic Paul Modrich şi biochimistul

american Aziz Sancar au câştigat Premiul Nobel pentru Chimie în 2015, pentru studii
privind mecanismele de reparare a ADN-ului. Conform Comitetului Nobel, activitatea lor
a oferit informaţii fundamentale despre modul de funcţionare a celulelor vii şi poate
deschide calea spre dezvoltarea de noi tratamente oncologice.

În 2016, trei oameni de ştiinţă, Jean-Pierre Sauvage, de la Universitatea din Strasbourg

(Franţa), Sir J. Fraser Stoddart de la Northwestern University (SUA) şi Bernard L.
Feringa de la Universitatea din Groningen (Olanda), şi-au împărţit în mod egal Premiul
Nobel pentru Chimie, ce a fost atribuit, "pentru conceperea şi sinteza de maşini
moleculare".

Anul trecut, în 2017, Premiul Nobel pentru Chimie a fost atribuit cercetătorilor Jacques
Dubochet, de la Universitatea din Lausanne, Elveţia, Joachim Frank, de la Columbia
University, New York, SUA, şi Richard Henderson, de la Laboratorul de Biologie
Moleculară de la Cambridge, Marea Britanie, "pentru dezvoltarea crio-microscopiei
electronice (cryo-EM) pentru determinarea structurii moleculelor vii în imagini de înaltă
rezoluţie', conform comunicatului de presă al Comitetului Nobel din Stockholm.