Sunteți pe pagina 1din 3

Cazul Prodan

Dosarul nr. 1ra- 1141/2019 Curtea Supremă de Justiţie D E C I Z I E 05 iunie 2019 mun.
Chişinău

Prin sentinţa Judecătoriei Xxx din 28 decembrie 2017, Prodan Ivan a fost condamnat în baza art.
206 alin. (3) lit. b), e1 ), f) Cod penal la 17 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita
activități în domeniile ce presupune implicarea copiilor minori, pe un termen de cinci ani,

Instanţa de fond a constatat că Prodan Ivan, în luna septembrie 2014, având intenţia de a trafica
copii din păturile socialvulnerabile, pentru a fi transportaţi peste hotarele R. Moldova, în scopul
exploatării sexuale necomerciale, cunoscând despre starea de vulnerabilitate a minorei Xxx, si
din punct de vedere al supravieţuirii sociale a recrutat-o unde a adăpostit-o, sub pretextul de a
avea grijă de tatăl său în etate, având scopul satisfacerii poftei sexuale, a întreţinut cu minora
Xxx, care la acel moment avea vârsta de 13 ani,

Ulterior, Prodan Ivan, în perioada lunii septembrie 2015, având scopul satisfacerii poftei sexuale
în forme perverse, a întreţinut cu minora Xxx, care la acel moment avea vârsta de 10 ani, mai
multe rapoarte sexuale în formă perversă,

Tot el, aproximativ la data de 15 noiembrie 2015 prin indicatii verbale a produs cu ajutorul
camerei de filmat imagini cu copilul Xxx ce era implicată în activităţi sexuale explicite, reale şi
simulate ale organelor sexuale, precum şi expunerea organelor sexuale, reprezentate în manieră
lascivă şi obscenă,

Tot el, în perioada de timp cuprinsă între luna septembrie 2014 până în luna septembrie 2016,
cunoscând cu certitudine despre faptul că surorile Xxx născută la 02.09.2001 şi Xxx, născută la
05.03.2005 sunt minore şi nu au împlinit vârsta de 16 ani, având scopul satisfacerii poftei
sexuale, a realizat mai multe rapoarte sexuale în formă obişnuită şi perversă,

Cu privire la prevederile legale (componenţa infracţiunii), conform căror Prodan Ivan este atras
la răspundere penală, şi anume art. 206 alin. (3) lit. a), b), e1 ), f) Codul penal.

Obiectul juridic special: prin acţiunile săvârşite de Prodan Ivan, au fost aduse atingeri
relaţiilor sociale cu privire la libertatea fizică, libertatea manifestării de voinţă, precum şi
libertatea sexuală a persoanei, de asemenea s-a atentat şi asupra moralităţii şi neaservirii actelor
sexuale. Se atrage atenţia că, în speţă victime sunt minorele care la momentul săvârşirii
infracţiunii de trafic aveau vârsta de 13 şi respectiv 9 ani. Obiectul juridic al infracţiunii
prevăzute de art. 206 Cod penal, constituie relaţiile ce vizează dezvoltarea normală fizică şi
psihică a copilului, libertatea lui individuală . Conform aceluiaşi comentariu, traficul de copii
face parte din componenţa de infracţiune formală şi se consideră consumată din momentul
săvârşirii cel puţin a unei acţiuni specificate la art.206 Cod penal, indiferent de survenirea
consecinţelor prejudiciabile. Conform art. 3 lit. c) a Protocolului din 15.11.2000 privind
prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor,
adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, şi
conform art.4 lit. c) al Convenţiei din 16.05.2005 a Consiliului Europei privind lupta împotriva
traficului de fiinţe umane, recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui
copil în scopul exploatării este considerată trafic de copii, chiar dacă aceştia nu fac apel la nici
unul dintre mijloacele menţionate la art. 165 Cod penal

Latura obiectivă: în speţă, latura obiectivă a infracţiunii de trafic de fiinţe umane s-a
realizat prin următoarele acţiuni: recrutarea, care este racolarea prin selectare a victimilor, în
vederea traficării acestora Adăpostirea - plasarea victimelor Xxx şi Xxx la domiciliile sale,
pentru a nu fi descoperite acţiunile sale ilegale săvârșite faţă de aceste minore, Transportarea, a
organizat deplasarea victimei minore Xxx peste hotarele R. Moldova, la 03.06.2015, procurându-
i bilet, suportând toate cheltuielile pentru perfectarea documentelor necesare.

Latura subiectivă: acţiunile prin care s-au săvârşit infracţiunea de trafic de copii
incriminată lui Prodan Ivan nu pot fi realizate decât prin intenţie directă, care în cadrul cercetării
judecătoreşti a fost stabilită cu certitudine, Prodan Ivan a conştientizat caracterul prejudiciabil al
acţiunii comise, a prevăzut urmările prejudiciabile şi a dorit survenirea lor. Acţiunile de
recrutare, transportare, adăpostire şi primire a copilului, comise de Prodan Ivan, au fost săvârşite
cu un scop bine determinat şi anume exploatarea sexuală necomercială. Prin exploatare sexuală
necomercială se înţelege activităţile cu caracter sexual ale lui Prodan Ivan, faţă de minorele Xxx
M. şi Xxx V., care nu au avut nici un impact asupra patrimoniului acestuia, şi pentru propria sa
consumaţie.

Instanța a încadrat acțiunile inculpatului în baza art. 206 alin. (3) lit. a), b), e1 ), f) Cod penal, ca
traficul de copii, adică recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea şi primirea unui copil,
precum şi darea unor beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane care deţine
controlul asupra copilului, în scopul exploatării sexuale necomerciale, însoţite de profitare de
abuz de autoritate şi de situaţia de vulnerabilitate a copilului, săvârşite de o persoană care
anterior a săvărşit aceleaşi acţiuni, asupra a doi copii, asupra copilului care se află sub ocrotirea,
sub protecţia făptuitorului, asupra unui copil în vârstă de până la 14 ani

3.2. Avocatul Artur Tarlapan, a declarat apel în numele inculpatului, solicitând casarea sentinței
și pronunțarea unei hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat,Odoarece o rganul de urmărire
penală nu a administrat probe pertinente şi concludente.

4. Potrivit deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chișinău din 26 februarie 2019, apelurile
declarate de inculpat și avocatul său au fost respinse ca nefondate. .

Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea


persoanei condamnate. Prin urmare, pedeapsa aplicată va corespunde pericolului şi gradului
social al faptelor comise, circumstanţelor comiterii infracţiunilor, atitudinii inculpatului faţă de
cele întâmplate şi neconştientizarea pericolului crimelor săvârşite

Decizia este irevocabilă, fiind pronunţată integral la 28 iunie 2019


Cazul navruzova

Dosarul nr.1ra-314/2019 C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E D E C I Z I E 19 martie 2019 mun.


Chișinău

1. Prin sentința Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău din 29 februarie 2016, Novruzova Cristina și
Lisnic Veaceslav au fost recunoscuți vinovați și condamnați în baza art.206 alin.(3) lit. b1 ) Cod
penal, la 15 ani închisoare fiecare, cu executarea pedepsei pentru Lisnic Veaceslav în penitenciar
de tip închis, iar pentru Novruzova Cristina în penitenciar de tip închis pentru femei, cu privarea
de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita activități ce țin de implicarea persoanelor minore
pe termen de 3 ani fiecare.

Pentru a se pronunța, prima instanță a constatat în fapt că, în perioada de timp decembrie 2014,
Novruzova Cristina împreună cu Lisnic Veaceslav, acționând împreună urmărind scopul înlesnirii
practicării prostituției de precum şi a exploatării sexuale comerciale în prostituție a copiilor, au
identificat victime prin plasare de anunt pe site-ul www.999.md un anunț publicitar cu conținutul
„chelner în cafenea”.asfel a organizat prestarea de către minora Xxxx a serviciilor sexuale on-line .
Inculpații sunt acuzați şi de faptul că, au adăpostit copilul Xxxx în scopul practicării activității respective.

Astfel, instanța de apel a conchis că, vinovăția inculpaților în baza art.206 alin.(3) lit. b1 ) Cod penal, a
fost confirmată fără nici un dubiu rezonabil, iar nerecunoașterea vinovăției de către aceștia prezintă o
metodă de apărare.

Referitor la vinovăția inculpaților în baza art.206 alin.(3) lit. b1 ) Cod penal. Instanța de apel a indicat, că
probele demonstrează faptul că partea vătămată Xxxx, la momentul săvârșirii faptelor incriminate
inculpaților, era minoră, adică nu împlinise vârsta de 18 ani, iar Codul penal incriminează traficul de copii
fără a da o definiție a noțiunii de „copil” și o asemenea definiție este prezentă, însă în Legea privind
drepturile copilului, art.1 alin.(2) – „în conformitate cu prezenta lege, o persoană este considerată copil

Instanța de apel a mai constatat că, inculpații au acționat în scopul recrutării persoanelor, prin plasarea
unor anunțuri cu conținut eronat în scopul de a atrage în această activitate diferite persoane pe care
ulterior, prin diferite mijloace şi metode, să le determine să practice activitatea respectivă. Aceștia își
dădeau seama despre caracterul ilicit al acestor acțiuni odată ce au făcut asemenea anunțuri false, ori,
potrivit Hotărârii Plenului Curții Supreme de 14 Justiție nr.37 din 22.11.2004 „Cu privire la practica
aplicării legislaţiei în cauzele despre traficul de ființe umane şi traficul de copii”, recrutarea în scopul
traficului de ființe umane presupune atragerea persoanelor prin selecționare într-o anumită activitate
determinată de scopurile stipulate în art.165 şi art.206 Cod penal. La recrutare nu are importantă
împrejurările în care a avut loc recrutarea: în locurile de odihnă, prin rețele neconvenționale, prin
oferirea locurilor de muncă sau studii, prin încheierea unei căsătorii fictive etc.

S-ar putea să vă placă și