UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI

FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOSOFIE

Departamentul de Studii Internaţionale şi
Istorie Contemporană
Specializarea Studii de Securitate

REFERAT

Criza rachetelor din Cuba

Student:

Raluca - Corina Moigradan

Grupa II, an III

2013
 CUPRINS

Introducere............................................................................................................ 2

Capitolul 1. Criza rachetelor în contextul Războiului Rece............................. 3

Capitolul 2. Dezeschilibrul nuclear..................................................................... 4

2.1. Răspunsul sovietic: plasarea rachetelor ofensive în Cuba …………………... 5

2.2. Publicarea proiectului rachetelor

Capitolul 3.Blocada impusă de către SUA......................................................... 6

3.1. Retragerea rachetelor de către Uniunea Sovietică

3.2. Principalele acţiuni întreprinse în urma crizei……………………………… 7

Concluzii…………………………………………………………………………. 8

Bibliografie………………………………………………………………………. 9

1
 INTRODUCERE

Criza rachetelor din Cuba a avut o semnificaţie majoră în istoria lumii, fiind un
eveniment capabil să declanşeze un „dezastru nuclear”1 care putea fi soldat cu “moartea a 100
de milioane de americani, a mai bine de 100 de milioane de ruşi şi de asemenea a milioane de
europeni“2.

În rândul populaţiei s-a provocat o adevărată panică, în urma discursului preşedintelui

Americii John F. Kennedy din 22 octombrie 1962, în care afirma prezenţa rachetelor în Cuba
şi a blocadei acesteia. Se considera cu preponderenţă că un război nuclear avea să urmeze.

Rachetele din Cuba au avut un adevărat impact asupra Războiului Rece şi a

demonstrat că factorul decizional are o importanţă majoră. Evenimentul combină trei
dimensiuni: nucleară, strategică şi psihologică.

1
G. Allison, P. Zelikow, Esenţa deciziei, o explicaţie a crizei rachetelor din Cuba, Editura Polirom, Iaşi, 2010,
p.19.
2
Ibidem.

2
 1.CRIZA RACHETELOR ÎN CONTEXTUL RĂZBOIULUI RECE

Criza rachetelor a reprezentat punctul culminant al Războiul Rece, începând din

octombrie 1962, fiind derulată timp de aproximativ două săptămâni. Nikita Hruşciov şi John
F. Kennedy au fost reprezentanţii celor două mari superputeri din perioada postbelică,
respectiv URSS şi Statele Unite ale Americii, care au purtat un război de mare amploare,
capabil să declanşeze un al treilea Război Mondial, dar de data această unul nuclear,
devastator pentru întreaga omenire. Republica Cuba şi-a câştigat independenţa în anul 1898
în urma războiului hispano-american, iar din anii 1950 SUA a avut o influenţă puternică în
aceast stat insular.

Dictatorul Fulgencio Batista a fost înlăturat de la putere de către armata de gherilă a

lui Fidel Castro, în ianuarie 1959. De asemenea, precedentul lui Kennedy, Eisenhower a
privit cu ochi buni revoluţia cubaneză, considerând că Batista degrada imaginea Americii.

La data respectivă America, avea în proprietate o mare parte din industria si

agricultura insulei precum şi o bază navală la Guantanamo. Un alt interes al Americii în Cuba
îl reprezenta forţa de muncă ieftină. Castro considera că dominaţia americană era problema
principală a Cubei, în contextul săraciei, analfabetizării şi al sistemului de sănătate
necalitativ. Cu toate acestea Castro reuşeste să-şi câstige popularitatea şi dorea să inlăture
dominaţia americană.

În urma ordinului lui Eisenhower catre CIA, care consta în, înlăturarea lui Castro de
la putere s-au organizat mai multe acţiuni: sancţiuni economice, impunerea embargoului
exporturilor chiar şi tentative de asasinare. Astfel s-au dezvoltat relaţiile dintre Castro şi
Uniunea Sovietică, amplificandu-se ingrijorarea americanilor. „Reacţia guvernului american,
aflat intr-un moment de schimbare a administraţiei (de la Eisenhower la John Kennedy) a
fost foarte dură: ruperea relaţiilor diplomatice (3 ianuarie 1961) şi intervenţia armată a
voluntarilor din exilul cubanez antrenaţi de CIA şi susţinuţi logistic în debarcarea de pe
coasta Cubei, Golful Porcilor (Playa Giron intre 17 şi 20 aprilie 1961)”3

3
C. Filip, Tratatul de la Varşovia în relaţiile internaţionale ale epocii sale 1955-1991,Editura Cetatea de Scaun,
Târgovişte, 2007,p.109.

3
 2.DEZECHILIBRUL NUCLEAR

În anul 1962, în Turcia au fost instalate rachete Jupiter de către americani. Acestea
aveau capacitatea de a suprima securitatea URSS-ului. Acest moment a generat dezechilibrul
nuclear între cele două superputeri, fiind momentul declanşării crizei rachetelor din Cuba. “
Acest decalaj a fost accentuat în mod alarmant şi prin dislocarea de către americani a 105
rachete cu rază medie de acţiune în Marea Britanie, în Italia şi în Turcia. Primii din Tratatul
de la Varsovia care au prezentat dovada materială a existenţei rachetelor americane în Turcia,
au fost 2 ofiţeri din serviciul de cercetare strategică al armatei Române”4

2.1. Răspunsul sovietic: plasarea rachetelor ofensive în Cuba

Provocaţi de acţiunile americanilor şi ”îngrijoraţi de decalajul tehnologic si cantitativ

faţă de SUA, sovieticii, sub patronajul lui N.S.HRUSCIOV, au decis să instaleze pe teritoriul
CUBEI un număr de 48 de rachete cu bătaie medie (peste 2.500 km), cu încărcături nucleare.
La descoperirea acestora de către cercetarea aeriană a armatei SUA, preşedintele J.F.
KENNEDY a fost supus unor puternice presiuni din partea CIA şi a Departamentului
Apărării pentru a ordona invadarea Cubei, vizând prin aceasta atât distrugerea rachetelor
ruseşti cât şi înlăturarea regimului comunist al lui Fidel Castro.”5

În anul 1962, aproximativ 80 de rachete au fost trimise în secret pe teritoriul Cubei,

acestea nefiind încă operaţionale. Acest fapt a fost precizat de catre Hrusciov în ,memoriile
sale: ”Eram în vizită în Bulgaria când mi-a venit idea să instalez rachete cu focoase nucleare
în Cuba şi să o fac clandestin, mai înainte ca americanii să poată reacţiona …. În acelşi timp,
protejând Cuba, focoasele noastre vor putea restabili, ceea ce occidentalii numeau, echilibru
al forţelor, totodată, americanii au înconjurat ţara noastră cu baze militare, ei ne ţin în

4
F.Garz, Expansiunea spre est a N.A.T.O. : Bătălia pentru Europa,Editura Coruţ Pavel, Bucureşti, 1997,p.52.
5
Ibidem, p.52.

4
permanent sub ameninţarea armelor lor nucleare. De ce n-ar afla şi ei ce înseamnă să aibă
rachetele inamicului aţintite asupra lor…”.6

Din cauza vastităţii şi a complexităţii proiectului, păstrarea acestuia în secret era greu
de realizat. Astfel în vara anului 1962 şi-au făcut apariţia primele zvonuri, informaţiile venind
din partea emigranţilor şi a informatorilor CIA, însă diplomaţii ruşi au negat. Preşedintele
Kennedy a fost informat abia în octombrie 1962 despre existent rachetelor din Cuba,
convocându-şi consilierii: părerile au fost împărţite. Un grup în frunte cu generalul Maxwell
Taylor, preşedinte al Comitetului Unificat al Şefilor de Stat-Major, au pledat pentru
executarea unui atac aerian imediat asupra amplasamentelor descoperite, în timp ce un alt
grup, în jurul lui George Ball, expert militar cu experienţa fronturilor, au pledat pentru
instituirea unei blocade, prin care să se impiedice livrarea focoaselor nucleare şi a altor
echipamente.

A existat şi o a treia opinie potrivit căreia trebuie să se ajungă la o înţelegere cu sovieticii

pentru retragerea rachetelor lor, în contra partidă americanii să renunţe la rachetele lor
“Jupiter” instalate în Turcia şi considerate ca deja depăşite prin perfecţionarea celor instalate
pe submarine.”7

2.2. Publicarea proiectului rachetelor

Proiectul rachetelor sovietice a devenit public abia în octombrie 1962, când

preşedintele american J.Kennedy rosteşte un discurs radiotelevizat, informând opinia publică
americană că pe teritoriul cubanez, sovieticii se află în cursul pregătirii unor amplasamente
pentru rachete ofensive. Preşedintele a susţinut faptul că orice atac din partea Cubei împotriva
oricăror ţări din Emisfera Vestică va fi receptat de Administraţie un atac al Uniunii Sovietice
asupra Statelor Unite ale Americii, ceea ce denotă represaliile contra sovieticilor.

“De remarcat că odată ce situaţia de criză a devenit publică, preşedintele american a

recurs imediat la informarea partenerilor săi din NATO, considerând că pericolul este
comun asupra întregii Emisfere Vestice, adică aria de acţiune a Organizaţiei, zona mării

6
C.Filip apud N.Khruschev, Tratatul de la Varşovia în relaţiile internaţionale ale epocii sale 1955-1991,Editura
Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2007,p.110.

7
Ibidem p.111.

5
Caraibilor la doar 80 mile distanţă de coastele SUA, justificând această informare şi
mobilizare. Astfel secretarul de Stat Dean Acheson a fost trimis într-un turneu urgent şi rapid
în capitalele europene ale statelor member ale NATO. Nu acelaşi lucru a făcut URSS în
aceleaşi momente de maxima tensiune, considerat de aproape toţi analiştii şi istoricii
perioadei Războiului Rece, ca cea mai gravă, când omenirea s-a găsit în pragul unei
catastrofe nucleare.’’

3.BLOCADA IMPUSĂ DE CĂTRE SUA

Criza Rachetelor din Cuba a fost un caz de analiză a procesului decizional în sfera
politică şi a oferit cercetătorilor privilegiu analizării şi dicutării unor noi teorii.

Una dintre alternative, la care s-a gândit Kennedy a fost atacarea pe cale aeriana şi
invazia Cubei. Însă s-a ales o altă variantă mult mai atractivă şi anume blocada-navală, care
avea rolul de avertizare a transporturilor sovietice către Cuba, respectiv transporturi de arme,
soldaţi şi rachete,menite să evidenţieze poziţia Americana cu privere la suprimarea rachetelor
din Cuba.

3.1. Retragerea rachetelor de către Uniunea Sovietică

La data de 23 octombrie, navele sovietice în număr de aproximativ 27 s-au îndreptat

spre Cuba, respectiv spre linia blocadei care a fost impusă de americani. În cazul în care
sovieticii ignorau avertismentele americanilor şi depăşeau linia blocadei, Kennedy era pus în
situaţia de a lua măsuri adecvate. În aceeaşi zi preşedintele Kennedy a fost informat despre
oprirea înaintării navelor sovietice, astfel criza rachetelor a fost dezamorsată. Chiar dacă nu a
avut loc înaintarea navelor spre linia blocadei, criza a continuat, deoarece rachetele continuau
să existe în Cuba, Kennedy nefiind de accord cu acest aspect.

Într-un sfârşit atât preşedintele american John F.Kennedy cât şi preşedintele sovietic
Nikita Hruşciov au realizat pericolul ce urma să ameninţe întreaga omenire şi au căzut de
acord să rezolve această problemă. Realizând că lipsa comunicării dintre Casa Albă şi

6
Kremlin poate să ducă la repercusiuni, şefii statelor sunt dispuşi să găsească o soluţie
paşnică. Astfel s-a creat “telefonul roşu”, o linie directă telefonică dintre cele două
superputeri.

Bineînţeles atât Castro cât şi Hrusciov, trebuiau să realizeze pericolele aducerii

rachetelor în Cuba. Această operaţiune, era imposibil de păstrat secretă şi era evident că
Statele Unite ale Americii vor îmbrăţişa o atitudine dură. Pe partea cealaltă, Kennedy a
îngăduit ca adeversitatea lui cu privire la Fidel Castro şi Cuba în general să-i eclipseze
judecata echilibrată. De asemenea acesta nu a dorit să tatoneze circumstanţa în mod direct şi
diplomatic, transferând problema în sfera publică.

3.2. Principalele acţiuni întreprinse în urma crizei

Iniţiativa preşedintelui american Kennedy de a realiza acea “carantină”8 şi de a

exclude invazia Cubei, a fost primul pas în prevenirea înrăutăţirii diferendului, cu toate că
această variantă nu a fost pe placul specialiştilor militari: “O invazie ar fi o greşeală – o
utilizare greşită a puterii noastre. Dar militarii sunt nebuni”.9

Datorită competitivităţii, liderii de la Washington şi de la Kremlin nu se opuneau când

venea vorba de a se angaja în războaie convenţionale. Diminuarea competitivităţii a avut un
rol evident în rezolvarea acestui conflict.

În urma evenimentului s-a stabilit necesitatea reevaluării procedurii de utilizare a

armelor nucleare şi a dezvoltării unei strategii de reacţie flexibilă. O altă conştientizare a fost
necesitatea controlării competiţiei dintre americani şi sovietici. Înfiinţarea telefonului roşu a
fost o soluţie benefică în ceea ce priveşte comunicarea directă între cele două puteri deoarece
nu existase pănă în acel moment nicio formă de comunicare directă între acestea, ţinând cont
că Hruşciov a transmis mesajul pentru Kennedy prin intermediul unui post de radio.

După ce diplomaţia dintre Washington şi Kremlin a fost conturată, s-au semnat tratate
privind mărginirea competiţiei nucleare, cel mai important fiind cel din 1 iulie 1968 semnat

8
Kennedy a anunțat că va ordona blocada navală folosind termenul "carantină" navală a Cubei, pentru a
impiedica navele sovietice să mai transporte pe insulă armament, și a explicat faptul că SUA nu va mai tolera
existența amplasamentelor de lansare a rachetelor.
9
John F.Kennedy.

7
de mai multe state posesoare de bombe, care se angajau să nu achiziţioneze muniţie nucleară
şi să nu susţină alte state în acest scop.

CONCLUZII

Cuba a fost un pion pe tabla de şah a celor două mari puteri ale secolului XX, fiind un
pretext pentru mizele acestora, pentru a demonstra care dintre ele este mai puternica şi are
capacitatea de a deţine controlul pe scena internaţională. Îndărătnicirea americanilor şi a
sovieticilor era cât pe ce să ducă spre o conflagraţie nucleară mondială.

Eficienţa managementului crizelor internaţionale demonstrează şi în acest caz că

există posibilitatea prevenirii conflictelor între actorii internaţionali.

În cazul în care conflictul analizat de noi era lipsit de rezolvarea pe calea paşnică şi
înfruntarea de către elitele americane şi sovietice a primejdiei în care se afla întreaga Planetă,
cu siguranţă eram puşi în faţa unui război nuclear.

Criza rachetelor din Cuba a survenit conştientizarea americanilor şi a sovieticilor că

posesia armelor nucleare şi proliferarea acestora pun în primejdie omenirea, încercând să
apeleze la armistiţii în domeniul nuclear, deşi înarmarea strategică a rămas în rândul
principiilor acestora, încercând să deţină monopolul şi controlul armamentului nuclear.

8
 BIBLIOGRAFIE

1. Corneliu Filip, Tratatul de la Varşovia în relaţiile internaţionale ale epocii sale 1955-
1991,Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2007

2. Florian Garz, Expansiunea spre est a N.A.T.O. : Bătălia pentru Europa,Editura Coruţ
Pavel, Bucureşti, 1997

3. Graham Allison, Philip Zelikow, Esenţa deciziei, o explicaţie a crizei rachetelor din Cuba,
Editura Polirom, Iaşi, 2010

4. Henry Kissinger, Diplomaţia,Editura ALL, Bucureşti, 2010

5. http://avalon.law.yale.edu/20th_century/msc_cuba032.asp