Universitatea de Vest din Timişoara

Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării

Catedra de Politologie

Conf. univ. dr. Vasile Docea

Introducere în relaţiile internaţionale

Anul I

1
2.3. Actorii nonstatali
2.3.1. Actorii nonstatali definiţi prin absenţa implicării guvernamentale
Am arătat deja că actorii nonstatali sunt acele entităţi cărora le lipsesc una sau mai multe
dintre trăsăturile ce caracterizează actorii statali. În mod obişnuit, atunci când e vorba de
relaţiile dintre actori statali, ne gândim la raporturile dintre guvernele diferitelor ţări. Deciziile
de politică externă pe care le iau guvernele sunt urmarea unor interacţiuni complexe ce se
stabilesc între acestea şi forţele sociale, politice, economice şi culturale interne, pe care le
reprezintă. Se întâmplă, însă, ca anumite forţe interne să se exprime în mod nemijlocit în viaţa
internaţională, fără a avea nevoie de intermedierea guvernelor.
Pentru a ilustra această idee pot fi invocate nenumărate exemple. Un partid politic,
bunăoară, care este un actor in viaţa politică internă a unei ţări, poate juca în plan
internaţional rolul de actor nonstatal, dacă el face parte dintr-o organizaţie internaţională a
partidelor cu ideologii înrudite. La fel se întâmplă cu o asociaţie profesională dintr-o ţară, care
este un actor social intern, dar care, în măsura în care se afiliază la o uniune internaţională de
asociaţii profesionale, poate dobândi caracterul unui actor internaţional nonstatal.
2.3.2. Organizaţiile internaţionale în calitate de actori nonstatali
Spre deosebirea de studiul relaţiilor internaţionale, care distinge între actori statali şi
nonstatali, dreptul internaţional face distincţia între organizaţii internaţionale
interguvernamentale (în care guvernele statelor membre joacă un anumit rol) şi organizaţii
internaţionale neguvernamentale (adică acele organizaţii în care nu sunt implicate guvernele
statelor). Nu trebuie să confundăm clasificarea specifică disciplinei relaţiilor internaţionale cu
cealaltă, provenind din domeniul dreptului internaţional. Pe de altă parte, este necesar să insist
asupra conceptului de organizaţie internaţională, deorece el este împrumutat uneori în
analizele din domeniul relaţiilor internaţionale.
Lucrurile sunt destul de simple atunci când avem de-a face cu organizaţii internaţionale
neguvernamentale. Politologul german Wichard Woyke le-a definit în felul următor:
„O organizaţie internaţională neguvernamentală este o alăturare a cel puţin trei actori sociali din
cel puţin trei state diferite (partide, asociaţii etc.), care stabileşte reguli privind colaborarea lor
transfrontalieră”.
Astfel de organizaţii sunt, de pildă, Biserica Catolică, Internaţionala Socialistă,
Organizaţia Medicii fără Frontiere, Comitetul Olimpic Internaţional etc. Ele pot fi incluse,
fără rezerve, în categoria actorilor nonstatali, deoarele prestaţia lor în arena internaţională nu
se petrece prin intermediul guvernelor. Din rândul lor fac parte şi corporaţiile multinaţionale
(de exemplu Coca-Cola, Exxon, IBM etc.).
Atunci când încercăm să caracterizăm organizaţiile internaţionale interguvernamentale,
principala întrebare pe care o putem formula este legată de gradul implicării factorului
guvernamental. Iată în continuare un exemplu de definiţie a organizaţiilor internaţionale
interguver-namentale:
„Prin organizaţie internaţională interguvernamentală se înţelege o asociaţie de state apărută în
baza unui tratat multilateral, având organe şi competenţe proprii. Aceasta are drept scop
colaborarea a cel puţin trei state în domeniile politic şi/sau economic, militar, cultural. Ea poate
apărea ca actor autonom în relaţiile cu mediul ei”.
Exemple de organizaţii internaţionale guvernamentale sunt Organizaţia Naţiunilor Unite
(ONU), Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Uniunea Europeană (UE) etc.
Am arătat mai sus că în cazul actorilor statali principala caracteristică o constituie implicarea
guver-nelor. Ei bine, guvernele sunt implicate şi într-o serie de alianţe sau organizaţii
internaţionale, precum cele enumerate mai sus. Înseamnă acest lucru că organizaţiile amintite
sunt cumva act-ori statali? Nicidecum. Deşi în organizarea şi funcţionarea lor sunt implicate
guvernele statelor membre, ele rămân totuşi actori nonstatali, atâta vreme cât nu întrunesc
trăsăturile specifice ale unui actor statal, pe care le-am enumerat deja. ONU, de exemplu, deşi
este constituită din state, ale căror guverne îşi desemnează reprezentanţi, este mai mult decât

2
un simplu for de discuţii în-tre state. El are propria sa structură instituţională (între ale cărei
elemente se numără, în primul rând, un Secretariat funcţional şi activ), care face din
organizaţie un actor internaţional relativ autonom. Politica ONU este, după cum remarca un
autor, altceva decât suma politicilor externe ale statelor membre. La fel se întâmplă cu
Uniunea Europeană, din a cărei arhitectură institu-ţională fac parte, pe lângă reprezentanţii
statelor membre, o serie de instituţii autonome.
2.4. Actori atipici
Pe lângă actorii statali şi cei nestatali, în relaţiile internaţionale intervin şi alte genuri de
actori, pe care nu îi putem încadra în nici una dintre cele două categorii. Astfel de actori sunt,
de exemplu, naţiunile şi civilizaţiile.
2.4.1. Naţiunile ca actori ai relaţiilor internaţionale
Unii autori vorbesc despre naţiuni ca actori în relaţiile internaţionale. Întâlnim frecvent
acest concept mai ales în lucrările de istorie a relaţiilor internaţionale. Atunci când vorbim de
naţiuni, spre deosebire de state, ne gândim înainte de toate la felul în care o populaţie se
autoidentifică, pornind de la un set de valori împărtăşite de membrii ei..
Conceptul de naţiune este ceva mai vag, mai imprecis decât acela de stat, iar folosirea lui
în domeniul relaţiilor internaţionale prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje. Principalul
avantaj constă în aceea că, analizând relaţiile dintre naţiuni, putem observa ori surprinde
lucruri care nu sunt vizibile în relaţiile dintre state. Între comunităţile denumite „naţiuni” se
petrec interacţiuni care scapă controlului guvernelor, precum influenţele sau interferenţele
culturale. Dezavantajele provin, mai întâi, din faptul că nu toate naţiunile sunt constituite în
state, astfel încât riscăm, atunci când analizăm raporturile dintre ele, să ajungem la
inconsecvenţă metodologică. Unele naţiuni sunt actori statali, altele pot fi actori nonstatali.
Apoi, chiar existenţa unor definiţii complet diferite date naţiunilor este generatoare de
posibile confuzii.
2.4.2. Sunt civilizaţiile actori ai relaţiilor internaţionale ?
Se vorbeşte uneori de rolul pe care l-ar avea civilizaţiile în relaţiile internaţionale, deşi,
dacă am accepta că ele ar avea rol de actori, ar trebui să renunţăm la însăşi sintagma relaţii
internaţionale, pe care ar urma să o înlocuim cu cea de relaţii între civilizaţi. Conceptul de
civilizaţie este destul de vechi, el purtând, însă, semnificaţii diferite de-a lungul timpului. A
fost utilizat mai ales de către istorici, filosofi, filosofi ai istoriei şi antropologi. O adaptare a
conceptului la studiului relaţiilor internaţionale a fost făcută de Samuel P. Huntington, mai
întâi într-un eseu publicat în 1993 în revista „Foreign Affairs”, apoi în cartea sa din 1997
(The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order), ajunsă repede
celebră. Chiar titlurile celor două lucrări sugerează că sintagma relaţii internaţionale, care
defineşte domeniul de studiu, ar putea fi înlocuită cu ciocnirea civilizaţiilor.
Cele opt mari civilizaţii contemporane ar fi, în opinia autorului citat:
• sinică (sau chineză),
• japoneză,
• hindusă,
• islamică,
• ortodoxă,
• occidentală,
• latino-americană şi
• africană.
Credincios imaginii realiste asupra relaţiilor internaţionale, Huntington consideră că,
după încheierea Războiului Rece, statele ar rămâne cei mai importanţi actori în relaţiile
internaţionale. Însă, crede el,
„interesele lor, asocierile şi conflictele între ele sunt din ce în ce mai mult limitate de factori
culturali şi civilizaţionali”.

3
 Conflictul dintre cele două blocuri din perioada Războiului Rece ar fi fost înlocuit de
„faliile” dintre civilizaţii. Ceea ce le separă sunt în primul rând valorile culturale diferite.
Rămâne însă un fapt nelămurit dacă, pe terenul relaţiilor internaţionale, civilizaţiile
interacţionează în mod autonom sau prin intermediul statelor (ori „statelor nucleu”, cum le
numeşte Huntington) cărora le sunt ataşate. Prin urmare, este neclar dacă le putem sau nu
considera actori internaţionali.
2.5. O clasificare complexă a actorilor relaţiilor internaţionale
Aşadar, în relaţiile internaţionale există două grupe principale de actori, care, la rândul
lor, pot fi împărţite în diferite alte tipuri. Fiecărui tip îi este specifică o anumită manieră de a
se manifesta sau, altfel spus, o anumtă formă de acţiune. Tabelul următor, adaptat dupa un
studiu al lui Lothar Brock (Internationale Beziehungen/Politik) publicat într-un
dicţionar de Ştiinţe politice, sintetizează principale tipuri de actori internaţionali, notând în
dreptul fiecărui tip ce forme de acţiune îi sunt specifice.

C. Tipuri de actori internaţionali şi forme specifice de acţiune

Actori
Toţi actorii care urmează
mai jos
Organizaţii suprastatale
Grupe de state,
Organizaţii internaţionale,
alinţe
Partide, biserici, grupuri
de interese, concerne
transnaţionale ca actori
externi
Instituţii sau nivele ale
sistemelor politice din
diferite ţări, servicii
secrete
Guverne
Forţe sociale ca actori
interni
Forme de acţiune
Relaţii internaţionale (inclusiv
economice); politică
internaţională în sens larg.
Politică supranaţională
Politică multinaţională sau
politică internaţională în sens
restrâns
Politică transnaţională
Politică transguvernamentală
Politică externă
Influenţă asupra relaţiilor
economice externe
Exemple
Suma tuturor tranzacţiilor între toţi actorii
Uniunea Europeană
Politica Grupului de la Contadora pentru pace în
America Centrală; Activităţile ONU pentru o nouă
ordine economică mondială; politicile OSCE etc.
Internaţionalele diferitelor partide; influenţa
concernelor transnaţionale; activităţile consiliilor
mondiale bisericeşti; activităţile diferitelor ONG
pentru dezarmare
Consiliul de Miniştri al Uniuni Europene;
conferinţe ale miniştrilor de resort din alte grupuri
de state
Politica externă a României; politica SUA faţă de
Orientul Mijlociu etc.
Poziţia sindicatelor, grupurilor industriale şi
bisericii faţă de problema exportului de armament