UNIVERSITATEA TIBISCUS DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

SPECIALIZAREA DREPT

REFERAT
Dreptul Proprietății Intelectuale
Drepturile morale ale autorului

LECTOR UNIV.DR. C.
PÂRVULESCU

STUDENT: DUMITRESCU C-TIN

ALEXANDRU

1
 CUPRINS

I. Caracterele juridice ale drepturilor morale de autor……………………

3
II. Dreptul de

divulgare…………………………………………………….6
III. Dreptul la

paternitate……………………………………………………..7
IV. Dreptul la nume…………………………………………………………..8
IV. Dreptul de retractare ……………………………………………………9
V. Bibliografie……………………………………………………………

….10

2
 I. Caracterele juridice ale drepturilor morale de autor
Drepturile morale de autor reprezintă expresia juridică a legăturii existente între operă şi
creatorul ei. Astfel drepturile morale de autor influenţează dreptul de autor în asa mod, încât
înlătură aplicarea regulilor de drept comun. Potrivit doctrinei, mai ales celei franceze, care
acordă o atenţie deosebita dreptului moral, “acesta precede drepturilor patrimoniale, le
supravieţuieşte şi exercită o autoritate predominantă asupra lor”. Chiar şi după ce autorul unei
opere a cesionat drepturile sale patrimoniale el îşi păstrează drepturile morale de autor ca o
consecinţă a caracterului independent al acestora. În doctrina română se utilizează expresia
„drepturi personale nepatrimoniale” prin care se desemnează sfera drepturilor morale în general,
în care se includ şi drepturile morale de autor. Temeiul drepturilor morale de autor rezidă în
asigurarea protecţiei personalităţii autorului. Cu toate acestea, drepturile morale de autor nu se
suprapun, sub toate aspectele, cu drepturile personalităţii. Aria lor este mai largă întrucât
protejează autorul împotriva oricărei atingeri aduse operei şi nu numai împotriva acelora
îndreptate contra onoarei sau reputaţiei autorului.
Sediul materiei îl constituie art. 10 din Legea nr. 139/2010 care prevede că autorul ei opere are
următoarele drepturi morale:
Autorul unei opere beneficiază de următoarele drepturi morale:
a) dreptul la paternitate – dreptul de a fi recunoscut în calitate de autor al operei sale şi dreptul
de a pretinde o atare recunoaştere, inclusiv prin indicarea numelui său pe toate exemplarele
operei publicate sau prin referirea la numele său, după cum se obişnuieşte, în cazul oricărei
valorificări a operei, cu excepţia cazurilor cînd acest lucru este imposibil şi cînd lipsa obligaţiei
de a indica numele autorului decurge din alte prevederi ale prezentei legi;
b) dreptul la nume – dreptul autorului de a decide cum va figura numele său la valorificarea
operei (numele adevărat, pseudonimul sau anonim);
c) dreptul la respectarea integrităţii operei – dreptul la protecţia operei sale contra oricărei
denaturări, schimonosiri sau a oricărei alte atingeri aduse operei, care prejudiciază onoarea sau
reputaţia autorului
d) dreptul la divulgarea operei – dreptul de a decide dacă opera va fi adusă la cunoştinţa publică,
în ce mod şi cînd;

3
e) dreptul la retractarea operei – dreptul autorului de a retracta opera sa din circuitul comercial,
despăgubind pe titularul dreptului de valorificare, dacă acesta este prejudiciat prin exercitarea
retractării.
Caracterele juridice ale drepturilor morale de autor
Legea moldovenească nu enunţă în mod expres caracterele juridice ale drepturilor morale de
autor, dar acestea se degajă implicit din unele dispoziţii ale legii.
Dreptul moral de autor are următoarele caractere juridice:
a) caracterul perpetuu;
b) caracterul legăturii strict personale, în sensul că este ataşat de persoana autorului operei;
c) caracterul inalienabil şi insesizabil;
d) caracterul imprescriptibil;
e) caracterul absolut, opozabil erga-omnes;
f) caracterul netransmisibil (cu excepţia dreptului la paternitatea şi la inviolabilitatea operei).

a) Caracterul strict personal al dreptului moral determină ca acesta să nu poată fi exercitat decât
de către autorul operei. Dacă drepturile patrimoniale sunt susceptibile de desprindere de persoana
titularului, drepturile morale sunt strâns legate de persoana autorului. Drepturile morale de autor
cuprind elemente pozitive şi elemente negative.
În principal, caracterul legăturii strict personale al dreptului moral se manifestă prin elementele
sale pozitive, care constau în dreptul autorului de a decide dacă, în ce mod şi cum va fi adusă
opera la cunoştinţă publică, numele şi retractarea operei divulgate.
b) Caracterul inalienabil şi insesizabil al drepturilor morale de autor
Inalienabilitatea drepturilor morale de autor constă, în interzicerea vreunei renunţări sau
înstrăinări având ca obiect aceste drepturi. Caracterul inalienabil al drepturilor morale se
justifică prin destinaţia lor, aceea de a asigura protecţia personalităţii autorului. A renunţa la
protecţia personalităţii sale, echivalează pentru autor cu asumarea riscului dispariţiei sale morale,
al autodistrugerii morale. Principiul inalienabilităţii drepturilor morale cunoaşte unele excepţii
care rezultă fie din voinţa autorului, fie din natura operei, fie din convenţiile încheiate cu terţii.
O astfel de excepţie este reprezentată de independenţa autorului de a-şi publica opera sub
pseudonim sau fără indicarea vreunui nume. Cu alte cuvinte, autorul poate renunţa parţial la

4
dreptul la nume, fără să fie atinse existenţa şi conţinutul dreptului deoarece titularul său are
posibilitatea de a înlătura pseudonimul sau anonimatul, dezvăluindu-şi adevărata identitate.
Alte excepţii le întâlnim în cazul autorilor salariaţi, al contractelor de comandă şi când autorul
şi-a dat acordul cu privire la adaptarea operei sale, situaţie în care drepturile morale sunt supuse
unei anumite înstrăinări. Consacrând caracterul inalienabilităţii drepturilor morale, legea admite
totuşi transmiterea prin succesiune a exerciţiului drepturilor relative la recunoaşterea calităţii de
autor, la respectarea integrităţii operei prin neadmiterea oricărei modificări şi atingeri care
prejudiciază onoarea sau reputaţia autorului. În schimb, dreptul de retractare este netransmisibil.
Potrivit caracterului insesizabil al drepturilor morale, acestea nu pot fi urmărite de creditorii
autorului operei. Creditorii autorului nu au nici dreptul de a impune divulgarea operei sau
exploatarea ei în scopul satisfacerii creanţelor lor. În aceeaşi ordine de idei, notăm şi faptul că
creditorii nu beneficiază nici de dreptul de a se substitui autorului pentru a proceda ei înşişi la
publicarea operei.
Totuşi, de la principiul insesizabilităţii sunt exceptate operele legate indisolubil de suportul
material (operele de artă plastică), caz în care se poate exercita o acţiune de executare silită,
având ca obiect aceste categorii de opere.
c) Caracterul perpetuu al drepturilor morale constă în existenţa şi exercitarea lor de către
succesorii autorului ori de către terţi, după încetarea din viaţă a titularului. Raţiunea acestui
caracter este de a asigura, ca şi în cazul principiului inalienabilităţii şi insesizabilităţii, protecţia
personalităţii autorului. Numai drepturile morale de autor au vocaţie la perpetuitate, nu şi
drepturile patrimoniale. Utilizarea de către alte persoane a operei nu trebuie să aducă atingere
memoriei autorului, întrucât opera poartă pentru eternitate amprenta personalităţii creatorului
său. Nu toate drepturile morale de autor au caracter perpetuu, ci numai acelea al căror exerciţiu,
potrivit legii, este transmisibil prin moştenire.
d) Caracterul imprescriptibil al drepturilor morale de autor
Imprescriptibilitatea drepturilor morale constă în exercitarea lor atâta timp cât opera rămâne în
memoria oamenilor şi face obiectul exploatării. Caracterul imprescriptibil derivă din caracterul
inalienabil şi perpetuu al drepturilor morale de autor. Regula imprescriptibilităţii drepturilor
morale este necesară pentru a asigura protecţia personalităţii autorului. Aşadar, dreptul la acţiune
al autorului unei opere intelectuale pentru apărarea drepturilor sale morale nu se stinge niciodată
şi poate fi exercitat indiferent cât timp a trecut de la încălcarea lor. Drepturile patrimoniale de

5
autor nu cad sub incidenţa principiului imprescriptibilităţii, fiind supuse instituţiei prescripţiei
extinctive din raţiunea de a asigura stabilitatea raporturilor juridice.
e) Caracterul absolut, opozabil erga-omnes al drepturilor morale de autor decurge din faptul că îi
sunt recunoscute autorului în raporturile cu toate celelalte persoane, care au obligaţia să nu
întreprindă nimic de natură a-l stânjeni în exerciţiul prerogativelor drepturilor sale.
f) Caracterul netransmisibil al drepturilor morale de autor vine să întărească caracterul absolut al
acestora.

II. Dreptul de divulgare

Întâlnit în doctrină şi sub denumirea de dreptul la prima publicare, dreptul de divulgare

reprezintă dreptul autorului de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţa
publică. Este un drept absolut şi exclusiv, în sensul că aparţine numai autorului operei, singurul
în măsură să aprecieze dacă opera va fi adusă sau nu la cunoştinţa publicului.
Totodată, dreptul de divulgare are un caracter discreţionar, numai persoana autorului putând
decide dacă opera a atins nivelul „idealurilor şi aşteptărilor” sale, dacă-l reprezintă ca
personalitate, care sunt limitele şi modalităţile în care opera va fi publicată. Astfel, în virtutea
caracterului discreţionar al dreptului de divulgare, autorul unei piese de teatru care a autorizat
reprezentarea nu este obligat să accepte şi editarea operei, regula discreţionarităţii purtând şi
asupra modalităţii în care opera va fi adusă la cunoştinţă publică. Caracterul discreţionar al
acestui drept este întărit şi de includerea în lege a aşa-numitului drept de retractare al autorului
în mod necondiţionat.
Acest drept prezintă un aspect pozitiv, constând în posibilitatea autorului de a decide aducerea în
orice mod la cunoştinţa publică a operei sale, când consideră că opera a atins nivelul unei
anumite maturităţi, în sensul că poartă amprenta originalităţii. Dar dreptul de divulgare conţine şi
un aspect negativ, reprezentând posibilitatea autorului de a amâna publicarea acelei opere.
Exercitarea aspectului pozitiv constituie unica modalitate de „ieşire în lume” a autorului, de
apariţie la nivelul realităţii sociale, de transformare a operei dintr-o realitate de fapt, într-o
realitate de drept. Dreptul de divulgare este primul drept moral în ordinea cronologică a naşterii
drepturilor de autor. De exercitarea acestui drept depinde şi naşterea drepturilor patrimoniale
asupra cărora are o influenţă covârşitoare.

6
Anterior divulgării, drepturile patrimoniale au caracter virtual, eventual, devenind actuale şi
efective numai după exercitarea dreptului moral de divulgare.
Exercitarea dreptului de divulgare dă naştere la un drept de prioritate în persoana autorului
operei. Aceasta reprezintă posibilitatea juridică a autorului de a opune data apariţiei operei sale
oricărui alt autor care ar publica ulterior o operă similară sau chiar identică. Încălcarea dreptului
de divulgare, în sensul aducerii operei la cunoştinţa publică fără autorizarea sau, după caz,
consimţământul autorului constituie infracţiune .
Dreptul de divulgare, în cazul operelor colective, se exercită, în lipsa unei convenţii contrare, de
către persoana fizică sau juridică din iniţiativa, sub responsabilitatea şi numele căreia a fost
realizată opera.
Operele audiovizuale au un autor principal care este regizorul sau realizatorul şi mai mulţi autori
(autorul adaptării, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul muzicii special create etc.).
Dreptul de divulgare a operei audiovizuale aparţine autorilor, dar numai autorul principal se
poate opune aducerii la cunoştinţa publicului, nu şi ceilalţi autori.

III. Dreptul la paternitate

Dreptul la paternitatea operei, întâlnit în doctrină şi sub titulatura de dreptul de a pretinde
recunoaşterea calităţii de autor al operei, îşi are izvorul în însuşi actul creaţiei, reprezentând o
recunoaştere oficială a originalităţii şi a altor merite ce aparţin creatorului.
Recunoaşterea se justifică prin necesitatea de a respecta legătura firească dintre autor şi opera sa,
îngăduind realizarea corelaţiei dintre opera şi spiritul care a creat-o şi punând în evidenţă
elementele de identitate specifice ale creaţiei.
La fel ca dreptul la divulgare, dreptul la paternitatea operei conţine două categorii de aspecte:
prima, categoria aspectelor pozitive, constând în posibilitatea autorului de a revendica oricând
calitatea de autor şi a doua, categoria aspectelor negative, reprezentând posibilitatea titularului
dreptului de a se opune oricărui act de contestare a acestei calităţi de către terţi.
În practică, recunoaşterea şi respectul dreptului calităţii de autor se materializează prin
îndeplinirea obligaţiei corelative a tuturor terţilor de a indica numele, prenumele sau
pseudonimul autorului în cazul citării şi utilizării de fragmente extrase din operă, atunci când
acest lucru este permis fără consimţământul autorului. Totodată, dreptul la paternitate se

7
realizează şi prin posibilitatea autorului de a pretinde restabilirea dreptului său ori de câte ori
acesta ar fi încălcat.
Numai persoanelor fizice le este recunoscut dreptul la calitatea de autor, nu şi persoanelor
juridice.
În cazul operelor anonime, dreptul la paternitate va fi respectat prin indicarea faptului că opera
aparţine unui autor anonim, precum şi a formei originale, a datei realizării şi a locului de păstrare
a acesteia.
Este interzisă transmiterea dreptului la paternitatea operei prin acte între vii. În schimb, după
moartea autorului, exerciţiul acestui drept se transmite prin moştenire legală sau testamentară
succesorilor pe o durată nelimitată. În ipoteza în care nu există moştenitori, exerciţiul dreptului
revine organismului de gestiune colectivă care a administrat drepturile autorului sau, după caz,
organismului cu cel mai mare număr de membri din domeniul respectiv de creaţie.

IV. Dreptul la nume

Consacrat distinct în lege prin dreptul autorului de a decide sub ce nume va fi adusă opera la
cunoştinţa publică, dreptul la nume apare uneori în lucrările de specialitate ca fiind parte
componentă a dreptului la calitatea de autor.
Tratarea de sine stătătoare în lege a dreptului la nume s-a impus din raţiuni de logică juridică.
Într-adevăr, dreptul autorului de a decide dacă opera pe care o divulgă va apare sub numele său,
sub pseudonim sau fără indicare de nume este diferit de dreptul de autor.
Astfel, în primul rând, exerciţiul dreptului la nume nu se transmite prin moştenire, în vreme ce
exerciţiul dreptului la calitatea de autor se transmite succesorilor prin moştenire. În al doilea
rând, dreptul la calitatea de autor aparţine întotdeauna persoanelor fizice creatoare ale operei, pe
când dreptul la nume poate să aparţină şi persoanelor juridice sau fizice, altele decât autorul, din
iniţiativa şi sub numele cărora a fost creată opera.
În fine, publicarea unei opere sub numele altui autor (de regulă cunoscut) constituie o încălcare a
dreptului la nume şi nu a dreptului la calitatea de autor.
Numele sub care autorul a decis publicarea operei, fie că este al său, fie că este un pseudonim,
trebuie reprodus pe coperta operei în forma cerută de autor. Prin urmare, dreptul la nume
presupune nu doar respectul numelui sub care este publicată opera, ci şi protejarea formei în care
autorul a cerut ca numele să fie reprodus.

8
 V. Dreptul la retractare
Dreptul de a retracta opera constă în posibilitatea recunoscută de lege autorului de a-şi retrage
opera publicată.
Acest drept poate fi exercitat în orice moment care survine divulgării, autorul nefiind ţinut de
îndeplinirea anumitor motive care determină decizia de retragere a operei. Altfel spus, dreptul de
a retracta are caracter exclusiv şi nu este supus cenzurii instanţei de judecată.
Legea recunoaşte însă şi terţilor care exploatează o operă, prejudiciaţi prin exercitarea retractării,
dreptul de a fi despăgubiţi.
Există situaţii când dreptul de retractare poate intra în conflict cu alte drepturi. Astfel, în cazul
coautoratului, dreptul de retractare exercitat de un autor se poate afla în conflict cu dreptul de
divulgare al celorlalţi autori şi cu principiul forţei obligatorii a contractelor. Soluţia în această
situaţie va fi pronunţată de instanţa de judecată care, prin excepţie de la regulă, va examina
justeţea motivelor care stau la baza exerciţiului dreptului de retractare.
Totodată, în cazul operelor de artă plastică, dreptul de retractare poate intra în conflict simultan
cu principiul forţei obligatorii a contractelor şi cu dreptul proprietarului suportului material al
operei (drept absolut şi opozabil erga-omnes).

9
 BIBLIOGRAFIE

I. Legi și acte normative

1.1. Legea nr. 139 din 2010 cu privire la drepturile de autor și drepturile conexe//MO nr.191-
193 din 01.10.2010.

II. Manuale și monografii

2.1. Viorel Roş, Dreptul proprietăţii intelectuale, Curs universitar, Editura Global Lex, 2001
2.2. Florea Bujorel, Dreptul proprietății intelectuale ale dreptului de autor, București:
Romania de mine, 2006.
2.3. Andreea Paula Seucan, Drepturile morale și drepturile patrimoniale de autor, București:
Universul Juridic, 2015.
2.4. CONVENŢIA DE LA BERNA pentru protectia operelor literare si artistice din 9
septembrie 1886, completata la Paris la 4 mai 1896, revizuita la Berlin la 13 noiembrie 1908,
completata la Berna la 20 martie 1914, revizuita la Roma la 2 iunie 1928, revizuita la
Bruxelles la 26 iunie 1948, revizuita la Stockholm la 14 iulie 1967 si la Paris la 24 iulie 1971
si modificata la 28 septembrie 1979.

10