Identificarea trăsăturilor specifice romantismului într-un fragment de text dat

I. Întregul discurs poetic se focalizează, în spiritul romantismului, pe tema iubirii/ tema

dragostei neîmplinite/ tema condiției umane, valorificând problematica eului și a
onirismului, transformând lirismul (al cărui semn rămâne, printre altele, expresivitatea
limbajului) într-o expresie a subiectivității.

II. Încă din incipitul textului,

- se remarcă sentimentele puternice pe care eul le nutrește pentru ființa iubită, redate cu
ajutorul interogației retorice (...)/ adresării directe (...). Trăirile ființei poetice sunt sugerate, în
continuare, prin epitetul în inversiune (...), care denotă forța deosebită a dragostei, așezată sub
semnul iluziei/ care denotă fascinația aparte a îndrăgostitului așezată sub semnul divinizării,
în vreme ce inversiunea (...) trădează suferința accentuată a eului liric, cauzată de absența
ființei îndrăgite și imposibilitatea împlinirii iubirii/ în vreme ce comparația (...) reflectă
ideea unei iubiri posibile, situată sub auspiciile iluziei, recuperarea iubitei din planul oniric
reflectând/ evidențiind un dor profund și nealinat al eului.

- se remarcă suferința profundă a eului poetic, cauzată de imposibilitatea împlinirii iubirii,

idee redată cu ajutorul epitetului (...).

- se remarcă dorința profundă a regăsirii dragostei prin dinamica recuperatoare a amintirii,

idee redată cu ajutorul epitetului (...).

III. Lipsa de speranță a subiectului liric este sugerată, în continuare, prin inversiunea (...),
denotând luciditatea atroce a eului poetic în fața unei iubiri pierdute, așezată sub semnul
supliciului, după cum indică epitetul (...). Finalul discursului se transformă într-o meditație
pesimistă asupra existenței, absența iubirii fiind asimilată unei zădărnicii absolute a vieții,
concepție restituită prin interogația retorică (...).

IV. În aceeași ordine de idei, inversiunea (...) sugerează umanizarea unei naturi capabile să
reflecte trăirile ființei, macrocosmosul reușind să oglindească, în esență, interioritatea - aflată
sub auspiciile erosului - a eului liric.

V. În plus, asonanța (...) evocă ideea unei naturi protectoare, paradisiace, care se
transformă în cadrul ideal al împlinirii iubirii.

VI. Semnificațiile textului se construiesc pe baza unor mijloace artistice specifice

romantismului/ imaginarului romantic eminescian. Imaginile artistice (...) și figurile de stil
(...) construiesc un peisaj paradisiac, dominat de lună (motiv romantic), peisaj în centrul căruia
se află idealul feminin, copila, ca o crăiasă, stăpână a acestui spațiu feeric.