Scena premierii lui Niculae

“Morometii” este un roman scris de Marin Preda in doua volume. Primul volum apare in 1955,
iar al doilea 12 ani mai tarziu.
Romanul ne prezinta destramarea unei familii de tarani dintr-un sat din Campia Dunarii, Silistea-
Gumesti. Primul volum al romanului este structurat in 3 parti, iar aceste 3 parti contin cateva
secvente narative de mare profunzime. Premierea lui Niculae Moromete face parte din sfarsitul
partii a doua din primul volum si este o scena memorabila pentru intreaga opera a autorului.
O secventa reprezentativa a romanului poate fi considerata cea in care tatal este coplesit de
uimire,dar si de satisfactie,in acelasi timp,in momentul in care isi vede fiul pe scena ca premiant
al clasei a patra. “-Cocosila! Ma ala nu e Niculae al meu?” Aceasta exclamatie denota faptul ca
Moromete nu stia nimic de meritele copilului sau si nu banuise vreodata ca il va vedea pe acesta
premiant. In momentul in care Niculae apare pe scena, tatal e cuprins de uimire si abia atunci
realizeaza ca Niculae e altfel decat ceilalti copii ai familiei,iar el il subestimase calitatile pina in
acel moment.
Moromete este prezentat aici ca un tata mandru de fiul sau, insa acesta incearca sa ascunda
emotia, preocupandu-se de palaria pe care i-o daduse lui Niculae pentru premiere. In acel
moment el este cuprins de un sentiment de vinovatie . “ Saracul de el, nu i-am luat de loc o
palarie si uite ca nu e invatat s-o poarte, sta cu ea pe cap”.
In mometul in care invatatorul ii pune coroana pe cap si ii inmaneaza cartile lui Niculae,
Moromete se simte mandru, dar atunci cand copilul nu poate sfarsi poezia si este cuprins de
friguri, pe fata lui Moromete putem citi ingrijorarea. El nu-I raspunde lui Cocosila, dar ‘’ se
smulse din loc si o lua repede spre poarta din dosul scenei,din acel moment el nu mai auzi nimic
din serbare”, atentia lui Morormete nu mai era asupra sa ci asupra fiului.
De asemenea,drumul spre casa poate fi considerat unul ilustrativ. Aici putem observa un
Moromete derutat, acesta probabil intelegand gravitatea situatiei in care se afla Niculae.
Moromete este si mai speriat in momentul in care Niculae se lasa pe vine. “El se uita in jur
zapacit,nestiind ce sa mai faca”. “se apleaca incetisor si prinde cartea de colturi, stergand-o de
praf”. Aceste gesturi atente, creioneaza respectul pe care Moromete il manifesta fata de scoala
si carti, si respectiv fata de fiul care obtinuse merite deosebite la invatatura.
Niculae cuprins de friguri il cuprinde pe tatal sau de gat si se ghemuieste la pieptul acestuia
insa,tatal se dovedeste deranjat de aceasta dovada de afectiune a baiatului. “Hai mai, hai ma!
Prapaditule lovi-o-ar moartea de treaba va imbolnaviti asa fara nici o socoteala!” Ajuns acasa,
Moromete devine din nou autoritate peste famile. (glasul poruncitor si rastit ordonandu-i Ilincai
sa aduca o patura pentru Niculae).
La sfarsitul fragmentului, Moromete isi exprima bucuria de a-si vedea fiul pe scena”mi-a secat
inima”, dar in acelasi timp si nemultumirea pentru ca Niculae nu-l anuntase ca va fi premiant. In
aceasta scena, Moromete ilustreaza tipul taranului cu “putina bruma de carte”, fiind diferit de
ceilalti tarani, prin felul in care aborda si se implica in dezbaterile care vizau diverse aspecte ale
vietii din perioada respectiva. El nu-si poate explica ce se intampla cu Niculae pe care-l priveste
ca un ciudat. Chiar daca manifesta un respect deosebit pentru carti si scoala, Moromete face
parte din categoria taranilor pentru care prioritatea e reprezentata de legile satului si detinerea de
pamanturi.