Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Coman Constantin - Evanghelia Dupa Matei
Coman Constantin - Evanghelia Dupa Matei
Constantin COMAN
Studiul Noului Testament,
Suport de curs,
An. I, sem. 2
Bibliografie
Bibliografia privitoare la Evanghelia după Matei este foarte bogată în limbile străine
de circulaţie şi destul de săracă în limba română. Pentru o listă bibliografică foarte
cuprinzătoare, atât la nivelul comentariilor cât şi la nivelul studiilor tematice, a se vedea
comentariul lui Ulrich Luz. În limba română singurul comentariu original la Evanghelia după
Matei este semnat de Pr. prof. dr. Vasile Gheorghiu. Cel semnat de Pr. prof. dr. Leon Arion
reia comentariul lui Gheorghiu, adaptându-l mai ales la nivelul limbajului. Bibliografia
cuprinsă în lista de mai jos este una selectivă, reţinând lucrările mai importante în limba
română şi câteva dintre cele provenind din literatura străină de specialitate.
Dacă ar fi să reducem la maximum selecţia, am reţine, desigur, Omiliile la Matei ale
Sfântului Ioan Gură de Aur, o capodoperă a geniului, care nu ar trebui să lipsească din
biblioteca unui teolog, a uni preot sau a unui profesor de religie, şi, dintre cele moderne,
Comentariul la Matei al lui Ulrich Luz, un comentariu foarte documentat, cuprinzător şi
echilibrat ca abordare, cu contribuţii extrem de valoroase privind istoria exegezei şi mai ales
receptarea de către Biserică a Evangheliei sau a diferitelor teme importante din Evanghelia
după Matei.
I. Chestiuni introductive
1. Pr. Prof. Dr. Vasile MIHOC, Introducere în Noul Testament, vol. I, Teofania, Sibiu, 2001.
2. Pr. Prof. Dr. Nicolae NICOLAESCU, Pr. Prof. Dr. Grigorie MARCU, Pr. Prof. Dr. Sofron
VLAD, Pr. Prof. Dr. Liviu MUNTEANU, Studiul Noului Testament pentru Institutele
Teologice, Ed. IBMBOR, Bucreşti, 19833
3. Σάββας Αγουρίδης, Εισαγωγή εις την Καινή Διαθήκην, Εκδόσεις Γρηγόρη, Αθήνα, 1971.
4. Ιωάννης Καραβιδόπουλος, Εισαγωγή στην Καινή Διαθήκη, Εκδόσεις Πουρνάρα,
Θεσσαλονίκη, 1995.
5. Ιωάννης Παναγόπουλος, Εισαγωγή στην Καινή Διαθήκη, Αθήνα, 1994
6. Helmut KOESTER, Introduction to the New Testament. Vol. 1: History, Culture and
Religion of the Hellenistic Age; Vol. 2: History and Literature of Early
7. Raymond E. Brown, Joseph A. Fitzmyer, Roland E. Murphu, Introducere şi comentariu la
Sfânta Scriptură, vol. I, Galaxia Gutemberg, 2005 pag. 921-930.
1
II. Comentarii
A. Patristice
1. Sf. Ioan Gură de Aur, PG. 57,58; Trad. rom.: Omilii la Matei, (Trad. de Pr. D. Fecioru).
EIBMBOR, Bucureşti, 1994;.
2. Origen, PG 13; SC 162, 1970
3. Sf. Efrem Sirul, SC 121, 1966
4. Sf. Chiril al Alexandriei, PG 72, 365-474
5. Teofilact al Bulgariei, PG 123, 144-488, Trad. rom.: Sfântul Teofilact al Bulgariei,
Tâlcuirea Sfintelor Evanghelii de la Matei şi Marcu, Editura Sofia, 1998.
6. Evtimie Zigaben, PG 129, 112-766 Vezi traducerea rom. Zigabenos, Eutimie (sau
invers?), Comentar asupra Sfintei Evanghelii după Matei (vol. I), trad. din lb. greacă de
Grigore, pr. prof. C. şi Saru, pr. prof. Sava T., după ediţia lui Teoclitos Farmachides, Ed.
Cozia, Rm. Vâlcea, 1931, 301 p. Zigabenos, Eutimie (sau invers?), Comentar asupra
Sfintei Evanghelii după Matei (vol. II), trad. din lb. greacă de Grigore, pr. prof. C. şi Saru,
pr. prof. Sava T., după ediţia lui Teoclitos Farmachides, Ed. Cozia, Rm. Vâlcea, 1933, 424
p.
B. Comentarii moderne
1. Gheorghiu, pr. prof. dr. Vasile, Sfânta Evanghelie după Matei cu comentar, vol. I, Ed.
autorului, Cernăuţi, 1925, 240 p.
2. Gheorghiu, pr. prof. dr. Vasile, Sfânta Evanghelie după Matei cu comentar, vol. II, Ed.
autorului, Cernăuţi, 1927, 256 p.
3. Gheorghiu, pr. prof. dr. Vasile, Sfânta Evanghelie după Matei cu comentar, vol. III, Ed.
autorului, Cernăuţi, 1933, 350 p.
4. Arion, pr. dr. Leon, Comentarii la Matei, vol. I, Ed. Limes, Cluj, 1999, 260 p.
5. Arion, pr. dr. Leon, Comentarii la Matei, vol. II, Ed. Limes, Cluj, 1999, 250 p.
6. Lagrange M. J., Evangile selon Saint Matthieu, Paris, 1927
7. Benoit P., L’Evangile selon Saint Matthieu, Paris, 1972.
8. Ulrich LUZ, MATTHEW 1-7, A Continental Commentary, Fortress Press Miniapolis, 1992
9. Ulrich LUZ, MATTHEW 8-20, Fortress Press Miniapolis, 2001.
10. Béda RIGAUX, Témoignage de l’Évangile de Matthieu, Desclée de Brouwer, 1967.
11. M.-J. Lagange, 19414
12. Σάββας Αγουρίδης, Ματθαίος o Ευαγγελιστής, Εκδόσεις Άρτος Ζωής, Αθήνα, 2000
D. Studii
3
Caracteristici generale
1. Evanghelia după Matei ocupă primul loc între cele patru Evanghelii şi primul loc
între cărţile Noului Testament. Este, aşadar, cartea cu care începe Noul Testament.
De ce a fost aşezată prima în Canonul NT? Unele din motivele posibile pot fi şi
următoarele:
a. Întâi de toate a fost aşezată la început ca Evanghelie, împreună cu celelalte trei
Evanghelii, pentru faptul că prezintă direct viaţa, faptele şi învăţătura
Mântuitorului Hristos spre deosebire de celelalte scrieri care reflectă perioada
ulterioară, viaţa Bisericii primare.
b. De ce a fost aşezată înaintea celorlalte trei Evanghelii? Un prim răspuns ar fi putut
fi acela că Biserica a aplicat criteriul cronologic, aşezând cele patru Evanghelii în
funcţie de data scrierii lor.
c. Răspunsul acceptat de majoritatea exegeţilor este însă acela că Evanghelia după
Matei este aşezată în fruntea Noului Testament pentru că face cel mai bine şi cel
mai firesc legătura între Vechiul şi Noul Testament. Evanghelia după Matei este
o punte atât de firească şi consistentă între Vechiul şi Noul Testament. Evanghelia
după Matei materializează şi afirmă cel mai convingător, continuitatea şi unitatea
celor două Testamente, cele două părţi ale aceluiaşi întreg care este Dumnezeiasca
Scriptură.
d. Un alt argument pentru care Biserica primelor veacuri a aşezat Evanghelia după
Matei prima poate fi caracterul didactic, sistematizat – aproape programatic - al
acesteia, care oferea o imagine cât mai completă, atât din punct de vedere ale
faptelor cât şi al învăţăturii Mântuitorului.
2. Evanghelia după Matei este cea mai cunoscută Evanghelie dintre cele patru
Evanghelii canonice
De ce? Foarte probabil din următoarele motive:
a. La început s-a impus datorită bogatelor culegeri de cuvinte ale Mântuitorului şi
mai ales datorită Predicii de pe Munte, care a fost receptată ca o sinteză a Ev.
Mântuitorului şi ca un discurs programatic, normativ pentru viaţa creştinilor.
b. Pentru că a fost aşezată în fruntea cărţilor NT şi s-a bucurat de prioritatea lecturii.
c. Pentru că este cel mai mult folosită în viaţa liturgică a Bisericii. A fost socotită ca
Evanghelia bisericească prin excelenţă.
d. Pentru că a fost receptată foarte repede de Biserica primară.
e. Pentru că a fost cel mai mult comentată. Primele şi cele mai extinse comentarii
patristice au în vedere Ev.Mt. – vezi Omiliile Sf. Ioan Gură de Aur care au avut o
mare răspândire în Biserică, în toate tradiţiile creştine.
f. A exercitat cea mai importantă influenţă asupra vieţii Bisericii în primele două
secole, dar şi după aceea. Încă de la începuturile Bisericii a ocupat primul loc (I.
Panagopoulos, p.75). Întâlnim citată Ev.Mt. chiar din sec. II (vezi 1 Clem.46,7
ş.u.; Epistola lui Barnaba 4,14; Didahiile 8,2, Ignatie Teoforul, Către Policarp
1,3.2,2). Justin Martirul şi Filosoful foloseşte culegere de cuvinte ale
Mântuitorului din Ev.Mt. (Apolog. I, 15-17). Ev. Mt. este citată frecvent şi de
ceilalţi apologeţi din sec. II.
4
3. Evanghelia după Matei este bine construită, are un evident caracter sistematic
a. Există o evidentă compoziţie literară:
- cartea este jalonată de cele cinci/şase mari discursuri (5,1-7,29; 9,36-
11,1; 13,1-52; 18, 1-35; 23, 1-39; 24,1-25,46)
- există o progresie în prezentarea acestor discursuri; prezentarea
conţinutului Legii noi în PM, discursul despre misiunea apostolică,
parabole, discursul eclesial, anatemele la adresa fariseilor, sfârşitul
timpurilor.
- amploarea discursurilor, prezentarea sintetică, forţa lor constituie note
specifice ale Ev. Mt
b. Sistematizarea este evidentă şi în relatarea evenimentelor
- cele zece minuni (cap. 8-9)
- tensiunile dintre Iisus şi iudeii necredincioşi (11,2-12,50)
- în jurul mărturisirii lui Petru sunt grupate cuvinte rostite în alte
împrejurări (16, 13-20)
- viaţa Sf. Ioan Botezătorul este urmărită riguros: predica (3,1-17),
trimiterea ucenicilor la Iisus )11,2-19), moartea (14,1-12)
c. Unitatea Ev. după Matei este confirmată şi de recursul explicit, frecvent şi foarte
unitar ca modalitate la Vechiul Testament
5
fw/j ei=den me,ga( kai. toi/j kaqhme,noij evn cw,ra| kai. skia/| qana,tou
fw/j avne,teilen auvtoi/jÅ
Matei 8:16-17 16 VOyi,aj de. genome,nhj prosh,negkan auvtw/|
daimonizome,nouj pollou,j\ kai. evxe,balen ta. pneu,mata lo,gw| kai.
pa,ntaj tou.j kakw/j e;contaj evqera,peusen( 17 o[pwj plhrwqh/| to.
r`hqe.n dia. VHsai<ou tou/ profh,tou le,gontoj\ auvto.j ta.j avsqenei,aj
h`mw/n e;laben kai. ta.j no,souj evba,stasenÅ
Matei 12:15-18 15 ~O de. VIhsou/j gnou.j avnecw,rhsen evkei/qenÅ kai.
hvkolou,qhsan auvtw/| Îo;cloiÐ polloi,( kai. evqera,peusen auvtou.j
pa,ntaj 16 kai. evpeti,mhsen auvtoi/j i[na mh. fanero.n auvto.n
poih,swsin( 17 i[na plhrwqh/| to. r`hqe.n dia. VHsai<ou tou/ profh,tou
le,gontoj\ 18 ivdou. o` pai/j mou o]n h`|re,tisa( o` avgaphto,j mou eivj
o]n euvdo,khsen h` yuch, mou\ qh,sw to. pneu/ma, mou evpV
auvto,n( kai. kri,sin toi/j e;qnesin avpaggelei/Å
Matei 13:34-35 34 tau/ta pa,nta evla,lhsen o` VIhsou/j evn parabolai/j toi/j
o;cloij kai. cwri.j parabolh/j ouvde.n evla,lei auvtoi/j( 35 o[pwj plhrwqh/|
to. r`hqe.n dia. tou/ profh,tou le,gontoj\ avnoi,xw evn parabolai/j to.
sto,ma mou( evreu,xomai kekrumme,na avpo. katabolh/j Îko,smouÐÅ
Matei 21:3-5 kai. eva,n tij u`mi/n ei;ph| ti( evrei/te o[ti o` ku,rioj auvtw/n
crei,an e;cei\ euvqu.j de. avpostelei/ auvtou,jÅ 4 tou/to de. ge,gonen
i[na plhrwqh/| to. r`hqe.n dia. tou/ profh,tou le,gontoj\ 5 ei;pate th/|
qugatri. Siw,n\ ivdou. o` basileu,j sou e;rcetai, soi prau>j kai.
evpibebhkw.j evpi. o;non kai. evpi. pw/lon ui`o.n u`pozugi,ouÅ
Matei 26:53-54 53 h' dokei/j o[ti ouv du,namai parakale,sai to.n pate,ra
mou( kai. parasth,sei moi a;rti plei,w dw,deka legiw/naj avgge,lwnÈ 54
pw/j ou=n plhrwqw/sin ai` grafai. o[ti ou[twj dei/ gene,sqaiÈ
Matei 26:55-56 55 VEn evkei,nh| th/| w[ra| ei=pen o` VIhsou/j toi/j o;cloij\
w`j evpi. lh|sth.n evxh,lqate meta. macairw/n kai. xu,lwn sullabei/n meÈ
kaqV h`me,ran evn tw/| i`erw/| evkaqezo,mhn dida,skwn kai. ouvk
evkrath,sate, meÅ 56 tou/to de. o[lon ge,gonen i[na plhrwqw/sin ai`
grafai. tw/n profhtw/nÅ To,te oi` maqhtai. pa,ntej avfe,ntej auvto.n
e;fugonÅ
Marcu 14:48-49 48 Kai. avpokriqei.j o` VIhsou/j ei=pen auvtoi/j\ w`j evpi.
lh|sth.n evxh,lqate meta. macairw/n kai. xu,lwn sullabei/n meÈ 49 kaqV
h`me,ran h;mhn pro.j u`ma/j evn tw/| i`erw/| dida,skwn kai. ouvk
evkrath,sate, me\ avllV i[na plhrwqw/sin ai` grafai,Å
Luke 21:20-22 20 {Otan de. i;dhte kukloume,nhn u`po. stratope,dwn
VIerousalh,m( to,te gnw/te o[ti h;ggiken h` evrh,mwsij auvth/jÅ 21 to,te
oi` evn th/| VIoudai,a| feuge,twsan eivj ta. o;rh kai. oi` evn me,sw|
auvth/j evkcwrei,twsan kai. oi` evn tai/j cw,raij mh. eivserce,sqwsan eivj
auvth,n( 22 o[ti h`me,rai evkdikh,sewj au-tai, eivsin tou/ plhsqh/nai
pa,nta ta. gegramme,naÅ
Luca 22:36-37 36 ei=pen de. auvtoi/j\ avlla. nu/n o` e;cwn balla,ntion
avra,tw( o`moi,wj kai. ph,ran( kai. o` mh. e;cwn pwlhsa,tw to. i`ma,tion
auvtou/ kai. avgorasa,tw ma,cairanÅ 37 le,gw ga.r u`mi/n o[ti tou/to to.
6
gegramme,non dei/ telesqh/nai evn evmoi,( to,\ kai. meta. avno,mwn
evlogi,s
Luca 24:44-45 44 Ei=pen de. pro.j auvtou,j\ ou-toi oi` lo,goi mou ou]j
evla,lhsa pro.j u`ma/j e;ti w'n su.n u`mi/n( o[ti dei/ plhrwqh/nai
pa,nta ta. gegramme,na evn tw/| no,mw| Mwu?se,wj kai. toi/j
profh,taij kai. yalmoi/j peri. evmou/Å 45 to,te dih,noixen auvtw/n
to.n nou/n tou/ sunie,nai ta.j grafa,j\
Ioan 12:37-40 37 Tosau/ta de. auvtou/ shmei/a pepoihko,toj e;mprosqen
auvtw/n ouvk evpi,steuon eivj auvto,n( 38 i[na o` lo,goj VHsai<ou tou/
profh,tou plhrwqh/| o]n ei=pen\ ku,rie( ti,j evpi,steusen th/| avkoh/|
h`mw/nÈ kai. o` braci,wn kuri,ou ti,ni avpekalu,fqhÈ 39 dia. tou/to ouvk
hvdu,nanto pisteu,ein( o[ti pa,lin ei=pen VHsai<aj\ 40 tetu,flwken
auvtw/n tou.j ovfqalmou.j kai. evpw,rwsen auvtw/n th.n kardi,an( i[na
mh. i;dwsin toi/j ovfqalmoi/j kai. noh,swsin th/| kardi,a| kai.
strafw/sin( kai. iva,somai auvtou,jÅ
Ioan 15:24-25 24 eiv ta. e;rga mh. evpoi,hsa evn auvtoi/j a] ouvdei.j a;lloj
evpoi,hsen( a`marti,an ouvk ei;cosan\ nu/n de. kai. e`wra,kasin kai.
memish,kasin kai. evme. kai. to.n pate,ra mouÅ 25 avllV i[na plhrwqh/|
o` lo,goj o` evn tw/| no,mw| auvtw/n gegramme,noj o[ti evmi,shsa,n me
dwrea,nÅ
Ioan 17:12 12 o[te h;mhn metV auvtw/n evgw. evth,roun auvtou.j evn tw/|
ovno,mati, sou w-| de,dwka,j moi( kai. evfu,laxa( kai. ouvdei.j evx
auvtw/n avpw,leto eiv mh. o` ui`o.j th/j avpwlei,aj( i[na h` grafh.
plhrwqh/|Å
Ioan 18:8-9 8 avpekri,qh VIhsou/j\ ei=pon u`mi/n o[ti evgw, eivmiÅ eiv
ou=n evme. zhtei/te( a;fete tou,touj u`pa,gein\ 9 i[na plhrwqh/| o`
lo,goj o]n ei=pen o[ti ou]j de,dwka,j moi ouvk avpw,lesa evx auvtw/n
ouvde,naÅ
Ioan 19:24 24 ei=pan ou=n pro.j avllh,louj\ mh. sci,swmen auvto,n( avlla.
la,cwmen peri. auvtou/ ti,noj e;stai\ i[na h` grafh. plhrwqh/| Îh`
le,gousaÐ\ diemeri,santo ta. i`ma,tia, mou e`autoi/j kai. evpi. to.n
i`matismo,n mou e;balon klh/ronÅ Oi` me.n ou=n stratiw/tai tau/ta
evpoi,hsanÅ
Ioan 19:34-37 34 avllV ei-j tw/n stratiwtw/n lo,gch| auvtou/ th.n pleura.n
e;nuxen( kai. evxh/lqen euvqu.j ai-ma kai. u[dwrÅ 35 kai. o` e`wrakw.j
memartu,rhken( kai. avlhqinh. auvtou/ evstin h` marturi,a( kai.
evkei/noj oi=den o[ti avlhqh/ le,gei( i[na kai. u`mei/j pisteu,ÎsÐhteÅ 36
evge,neto ga.r tau/ta i[na h` grafh. plhrwqh/|\ ovstou/n ouv
suntribh,setai auvtou/Å 37 kai. pa,lin e`te,ra grafh. le,gei\ o;yontai eivj
o]n evxeke,nthsanÅ
Romani 8:3-4 3 To. ga.r avdu,naton tou/ no,mou evn w-| hvsqe,nei dia.
th/j sarko,j( o` qeo.j to.n e`autou/ ui`o.n pe,myaj evn o`moiw,mati
sarko.j a`marti,aj kai. peri. a`marti,aj kate,krinen th.n a`marti,an evn
th/| sarki,( 4 i[na to. dikai,wma tou/ no,mou plhrwqh/| evn h`mi/n toi/j
mh. kata. sa,rka peripatou/sin avlla. kata. pneu/maÅ
7
b. Sf. Evanghelist Matei îşi începe Evanghelia cu o sintagmă pe care o întâlnim şi la
începutul Vechiului Testament Bi,bloj gene,sewj VIhsou/ Cristou/
ui`ou/ Daui.d ui`ou/ VAbraa,mÅ Sintagma este apax legomeno în Noul
Testament. O întâlnim în Vechiul Testament în formă identică la Fac. 2,4, unde se
vorbeşte despre facerea cerului şi pământului şi în Facere 5,1-2, unde se vorbeşte
despre facerea omului. Genesis 2:4 4 au[th h` bi,bloj gene,sewj
ouvranou/ kai. gh/j Genesis 5:1-2 Genesis 5:1 au[th h` bi,bloj
gene,sewj avnqrw,pwn. Sfântul Evanghelist Matei împrumută expresia
vechi-testamentară, prin care se indică descrierea facerii cerului şi a pământului,
pe de o parte şi facerea omului, pe de altă parte, adică descrierea creaţiei lumii,
pentru a numi sau indica descrierea sau cartea care consemnează cartea naşterii
Mântuitorului Hristos, percepând acest moment ca pe o nouă creaţie a lumii. Ideea
este dezvoltată de teologia biblică (vezi paralela dintre Adam şi Noul Adam la Sf.
Pavel) şi literatura patristică a Bisericii. Folosirea acestei sintagme
vechitestamentare, cu o rezonanţă atât de puternică şi cu o semnificaţie atât de
exactă, nu mai încape nici o îndoială că Sf. Evanghelist Matei îşi articulează
Evanghelia sa la Vechiul Testament, nu numai ca limbaj, se înţelege, ci şi teologic.
5. Sf. Ev. Matei urmăreşte mai curând teologia decât biografia lui Iisus
a. Repere geografice
- Acceptă aceeaşi repartiţie generală a activităţii Mântuitorului: Galileia, în
afara Galileii şi Ierusalim.
- Alte indicaţii geografice au mai curând motivaţie teologică (confirmarea
proorociilor vechi-testamentare: Naşterea la Betleem, fuga în Egipt
prezisă de Osea (11,1) uciderea pruncilor - proorocită de Ieremia (31,15):
stabilirea în Nazaret (vezi Ieremia (13,5,7)
- Alte indicaţii geografice au puţin relevanţă (la Marea Galilee, urcând sau
coborând din munte, pe cale, în casa la…, etc
b. Repere cronologice
- activitatea publică începe prin indicarea generică „în zilele acelea” (3,1)
- „Atunci” este o altă coordonată de timp pe care Matei o reia de 92 de ori
(faţă de 6 ori la Marcu şi 15 la Luca)
- Ca şi la Marcu şi Luca, Matei rezumă activitatea la un an, lucru infirmat
de informaţia sigură de la Ioan
- Faptul că Matei grupează atât cuvintele cât şi faptele Mântuitorului în
grupe de zece sau şapte (cifre teologice) arată că era mai curând
preocupat de sistematizare şi de relevanţa teologică decât de cronologie.
- Matei prezintă lucrurile ilustrativ, cu titlu de exemplu, nu exhaustiv;
Activitatea Mântuitorului este concentrată în patru zile – evident prea
încărcate - la care se adaugă istorisirea Patimilor.(Vezi 5,1-8,17; 8,18-
9,34; 12,1-8, 9-14; 12,22-13,52)
- Matei se îngrijeşte să lege evenimentele unele de altele prin construcţii
literare (de ex.: flosirea genitivului absolut, tradus în româneşte prin
gerunziu: Văzând Iisus (5,1; 8,18) cunoscând (12,15) aflând ( 4,12;
14,13), ieşind (13,1; 15,21).
- Aceeaşi funcţie de legătură stilistică au şi alte formule, frecvent folosite
8
de Matei: în ziua aceea- (3,1; 13,1; 22,23); în
timpul acela (21,1; 14,1; 11,25); în momentul
acela (18,1; 26,55); de acolo
c. Predilecţia lui Matei pentru teologie este evidentă. Cuvintele şi faptele consemnate
au un rol teologic, o funcţie teologică explicită: aceea de a arăta că Iisus a fost cu
adevărat Mesia, Domnul, Fiul lui Dumnezeu
d. Grupând faptele, cuvintele, parabolele, discuţiile, Matei conferă istoriei lui Iisus
semnificaţii teologice, dimensiuni mai adânci.
9
Planul Evangheliei după Matei
Evanghelia după Matei, ca şi celelalte Sfinte Evanghelii sau scrieri nou-testamentare, este
un edificiu literar unitar realizat după un anumit plan, pe care este de presupus că Sf. Evanghelist
Matei l-a avut în minte înainte de a purcede la redactarea acesteia. Existenţa unui astfel de plan în
cazul Evangheliei după Matei este cu atât mai posibilă cu cât aceasta are un evident caracter
didactic şi sistematic.
Planul unei lucrări literare ne conduce la descoperirea funcţionalităţii şi, prin urmare a
sensului pe care autorul îl atribuie fiecărei părţi componente, mai mari sau mai mici, în structura
unitară şi coerentă a Evangheliei. Faptul că anumite evenimente din viaţa Mântuitorului sunt
plasate de Sfinţii Evanghelişti în contexte diferite arată intenţia acestora de a sublinia valenţe şi
sensuri diferite ale aceluiaşi eveniment. Selecţia diferită a materialului evanghelic – faptul că nu
toţi Sfinţii Evanghelişti relatează aceleaşi evenimente sau aceleaşi cuvinte ale Mântuitorului –
este determinată desigur de un plan anume al fiecărui Evanghelist. Planul ne ajută să identificăm
şi să urmărim firul roşu sau logica care dă coerenţă şi unitate întregului edificiu.
Şi în cazul discutării planului unei Sfinte Evanghelii trebuie să spunem mai întâi că toate
cele patru Sfinte Evanghelii urmează în mare un plan comun, întrucât obiectivul lor este comun,
acela de a face cunoscută Învăţătura şi faptele Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu
întrupat. Diferenţele intervin la detalii şi la aspectele particulare sau specifice, dictate de
împrejurările scrierii fiecărei Evanghelii, mai ales de destinatarii cărora acestea se adresează şi de
obiectivele specifice, urmărite de fiecare evanghelist în parte. Biserica a reţinut în canonul Noului
Testament cele patru Sfinte Evanghelii, propunându-ne, evident, un discurs unic, complementar,
îmbogăţitor, format din patru discursuri specifice, cu particularităţi, cu aspecte şi accente diferite.
Există, aşadar, o parte comună a planului şi o parte specifică fiecărui Sfânt Evanghelist. Un
exemplu, între multele posibile: Sf. Ev. Matei, adresându-se iudeo-creştinilor, prezintă genealogia
Mântuitorului numai de la Avraam, părintele poporului ales, în timp ce Sf. Ev. Luca, adresându-se
păgânilor, prezintă genealogia Mântuitorului până la Adam, părintele tuturor oamenilor. Sf. Ev.
Ioan, preocupat să completeze celelalte Evanghelii, prezintă la începutul Evangheliei Sale,
„genealogia cerească” a Mântuitorului Hristos, existenţa din veşnicie a Fiului lângă Tatăl. Ceea
ce ne interesează aici este sublinierea particularităţii planului Evangheliei după Matei. De altfel
identificarea particularităţilor ne ajută şi la identificarea planului.
Strădania exegeţilor de a identifica planul Evangheliei este legitimă întrucât de existenţa
şi lectura acestui plan depinde înţelegerea Evangheliei şi în literă, dar mai ales în duhul ei. Duhul
unui discurs, indiferent care ar fi acesta, este regăsit în intenţia autorului. Cititorul sau exegetul
trebuie să ajungă la a descifra în texte ce a vrut autorul lor să spună. Acesta este un principiu
exegetic fundamental şi de bun simţ. Desigur, în cazul textelor sfinte intră în discuţie şi faptul că
acestea nu au drept autor numai factorul uman, ci şi pe cel dumnezeiesc. Despre lectura
discursului dumnezeiesc al Sfintelor Scripturi vorbeşte Ermineutica biblică, cu care ne-am ocupat
pe primul semestru.
În continuare şi pentru a ilustra complexitatea planului Sfintei Evanghelii după Matei voi
reproduce câteva din propunerile, cele mai reprezentative şi relativ recente. Vom încheia cu o
sinteză critică a principalelor propuneri, realizată de Ulrich Luz, în cel mai bogat şi valoros
comentariu la Evanghelia după Matei, publicat în ultimii ani.
10
Béda Rigaux
Témoignage de l’évangile de Matthieu, Desclée De Brouwer,1967
După B. Rigaux, discursurile, care se disting la Sf. Ev. Matei faţă de ceilalţi sinoptici prin
lungimea şi unitatea lor, jalonează întreaga Evanghelie, constituind principalele repere ale
planului acesteia. Ele oferă învăţătura specifică şi profundă a Mântuitorului Iisus Hristos.
Tema principală a celor cinci discursuri este una şi aceeaşi: Împărăţia cerurilor, în
legătură cu care Sf. Evanghelist subliniază de fiecare dată un aspect caracteristic.
I. Programul Lui Iisus este expus în ceea ce este numit Predica sau Introducerea de pe
Munte. Cartă a Împărăţiei cerurilor, Predica de pe Munte conţine noua Dreptate sau
Lege care este proclamată în exigenţele ei radicale şi suverane (cap. 5-7)
II. Discursul misionar sau Îndrumările misionare colaţionează sfaturi date misionarilor
şi prevestiri ale riscurilor pe care le presupune propovăduirea Evangheliei (cap. 10)
III. Discursul despre Taina Împărăţiei grupează şapte parabole, subliniind caracterul
tainic şi smerit al Împărăţiei, de la vestirea ei şi până la împlinirea glorioasă a
acestei (cap. 13)
IV. Al patrulea discurs reglementează raporturile în sânul comunităţii creştine. Dacă
Hristos a venit pentru a sluji şi a suferi, atunci şi ucenicii Lui trebuie să trăiască în
smerenie, cu grijă faţă de cei mai mici, îndreptându-se frăţeşte între ei, cu rugăciune
comună şi cu iertarea greşelilor (cap. 18)
V. În sfârşit, al cincilea discurs reia discursul eshatologic al lui Marcu (cap.13) pe care-
l amplifică considerabil, mai ales cu pilde pe tema privegherii (24,45-25,30)
Toate cele cinci discursuri sunt urmate de o formulă care introduce tema următoare: Şi
sfârşind Iisus de dat aceste învăţături… Kai. evge,neto o[te evte,lesen o` VIhsou/j
tou.j lo,gouj tou,touj (7,28; 11,1; 13,53; 19,1; 26,1)
Evanghelia după Matei mai conţine şi alte discursuri, unul chiar la fel de unitar şi apropiat
ca lungime celor cinci. Este vorba de cunoscutele vai-uri adresate fariseilor (cap. 23).
Plecând de la cele cinci mari discursuri au fost elaborate multe interpretări şi concluzii
privitoare la structura literară a Ev după Matei.
În 1930 B.W.Bacon, exeget american, a lansat teoria că ne aflăm în faţa unui nou
Pentateuh. Având în vedere şi raportarea mai mult decât evidentă a Sf. Evanghelist la Vechiul
Testament teoria noului Pentateuh pare plauzibilă. Mântuitorul un nou Moise, un nou Legiuitor ;
Fericirile şi ceea ce urmează acestora sunt o replică evidentă la Decalog; Noua Lege este dată tot
pe un munte, ca şi legea veche (Muntele Sinai) etc.
Pentru a împărţi Ev. după Matei în cinci părţi este nevoie să asociem celor cinci discursuri
partea narativă a Evangheliei, care ar trebui să aibă o legătură logică cu discursurile, eventual ca
părţi pregătitoare sau introductive la acestea. Acest lucru se verifică în cea mai mare parte:
11
1. Astfel, cap. 3-4 relatează fapte absolut necesare pentru introducerea Predicii de pe
Munte: Botezul lui Iisus, Ispitirea (3,1-4,11), începutul activităţii Sale publice (4,12-17)
alegerea ucenicilor (4,18-22) şi atragerea mulţimilor de minunile săvârşite de Iisus
(4,23-15)
2. A doua secţiune narativă (cap. 8-9) prezintă un tablou cu zece minuni săvârşite de
Mântuitorul care pot fi socotite o firească pregătire pentru înţelegerea lucrării misionare
a Acestuia şi pentru misiunea Apostolilor. Ultimele versete ale cap. 9 (36-37) constituie o
evidentă introducere a Discursului misionar din cap. 10.
3. A treia secţiune narativă (cap.11-12) ar servi ca introducere la Discursul Parabolelor
Împărăţiei. Aceasta ne prezintă o grupare de episoade şi cuvinte care au drept scop să
pună în lumină lucrarea dumnezeiască, caracterul tainic al Împărăţiei
4. Ultimele două secţiuni narative(cap. 13,53-17 şi respectiv cap. 19-33) par a avea mai
puţină legătură directă cu discursurile care urmează. Li se recunoaşte însă cel puţin
funcţia de a pregăti atmosfera pentru ceea ce urmează, este vorba de discursul eclesial
(cap. 18) şi cel eshatologic (cap.24-25).
Împărţirea Evangheliei după Matei în cinci secţiuni presupune perceperea cap. 1-2 ca o
introducere, iar a cap.26-28 (Patimile şi Învierea) ca o concluzie, ceea ce ar conferi acestora,
oarecum, un caracter secundar. Acest lucru nu este deloc potrivit mai ales cu ultimele capitole
care ţin de esenţialul structurii şi compoziţiei Evangheliei. Este motivul pentru care unii exegeţi
nu acceptă această împărţire.
Există, astfel riscul ca exegetul să substituie perspectivei autorului înţelegerea sa, ceea ce
nu este corect. În împărţirea unei lucrări trebuie în mod obligatoriu să se ţină seamă de intenţia
iniţială a autorului.
12
UBS Handbook Series
A Handbook on The Gospel of Matthew,
By Barklay M. Newman and Philip C. Stine
New York, 1992
B. Newman şi Ph. Stine socotesc împărţirea Evangheliei după Matei (Ev. Mt.) în cinci
părţi depăşită în parte, deşi menţionează faptul că este imposibil să negi existenţa celor cinci
sumare sau concluzii cu care se încheie fiecare din cele cinci părţi (7,28; 11,1; 13,53; 19,1;
26,1).
Se încearcă un compromis, socotindu-se că este mai rezonabil să se accepte că Ev. Mt.
conţine cel puţin cinci discursuri importante încadrate de un bogat material narativ şi de alte
învăţături ale Mântuitorului. În plus trebuie să acceptăm că atât din punct de vedere teologic
cât şi cronologic relatările privind naşterea şi patimile trebuie plasate în interiorul acestui
plan.
Având în vedere consideraţiile de mai sus şi amintind faptul că Iisus Hristos este
personajul central în jurul căruia se desfăşoară totul, sunt planul şi cuprinsul în detaliu de mai
jos:
13
c. După întoarcerea din munte, Iisus îşi arată prin numărate mijloace puterea Sa
asupra răului de orice fel şi asupra demonilor, ca şi asupra oamenilor şi a naturii
(8,1-9,34).
d. Cel de al doilea corp important de învăţături al Ev. Mt. (10,1-11,1) este precedat
de un sumar, similar celui care a precedat Predica de pe Munte (vezi 4,23-25 şi 9,
35-38)
e. Cei doisprezece Apostoli - care într-un anume fel reprezintă pe toţi cei care urmau
lui Hristos – sunt trimişi să vestească Evanghelia Împărăţiei, li se vorbeşte despre
persecuţiile ce au să vină, despre cum trebuie să se poarte şi li se promite o
răsplată deosebită (cap. 10)
f. Capitolele 11 şi 12 conţin în principal întrebări şi controverse privind persoana şi
autoritatea lui Iisus:
- Ioan Botezătorul, acum în închisoare, se pare că are îndoieli sau doreşte
să-i încredinţeze pe ucenicii săi şi trimite mesageri care să-L întrebe pe
Iisus dacă El este Mesia (11,2-19);
- cetăţile Horazin şi Betsaida, în care s-au făcut multe minuni, întorc
spatele Mântuitorului (11,20-24);
- fariseii şi învăţătorii de lege s-au pronunţat deja că oricine încalcă
Sâmbăta (12,1-14) sunt mai curând sub stăpânirea lui Belzebut (12,22-
32);
- chiar membri ai familiei lui Iisus vin să discute cu El (12, 33-45)
g. În acest moment crucial al activităţii lui Iisus - când îndoiala şi refuzul se
răspândesc în rândul mulţimii - Matei introduce capitolul cu parabolele
Împărăţiei, probabil pentru a explica motivul acestei reacţii negative la mesajul
Împărăţiei: poporul are mintea închisă, urechile astupate, şi ochii închişi faţă de
adevăr (13,15); De aici necesitatea de a recurge la parabole (13,13).
h. După învăţarea prin parabole pe malul Lacului Galileii, Iisus se întoarce în
cetatea Sa natală, Nazaret, unde nu mai săvârşeşte nici o minune din pricina
lipsei de credinţă a poporului (13,53-58)
i. Ioan Botezătorul, al cărui destin este similar cu cel mal Mântuitorului şi a cărui
moarte anticipează pe a Acestuia, este de asemenea respins şi în cele din urmă
ucis de Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare (14,1-12)
j. După uciderea lui Ioan Botezătorul, Iisus merge în pustiu unde hrăneşte în chip
minunat cinci mii de bărbaţi (14,13-21) şi mai târziu merge pe mare (14, 22-33).
Foarte probabil, cele două evenimente minunate au drept scop amintirea trecerii
Mării Roşii (Ieşire 14) şi hrănirea minunată a Israeliţilor în pustiu (Ieşire 16).
k. Întorcându-se pe partea de vest a Iordanului, Iisus este întâmpinat de mulţime de
oameni care auziseră de El şi care-l aduc bolnavi pe care Acesta îi vindecă.
(14,34-36) Atunci vine de la Ierusalim o delegaţie care-L provoacă în problema a
ceea ce poate face pe om necurat cu adevărat (15,1-20). În acest context o femeie,
de neam străin (cananeancă) – şi prin aceasta „necurată”- face dovada unei
14
credinţe neobişnuite ( 15, 21-28). În continuare, Iisus vindecă mulţi oameni )15,
29-31), înainte de a sătura o mulţime de patru mii de bărbaţi (15,32-39).
l. Cererea Fariseilor şi a Saducheilor de a le oferi semne minunate (16,1-4) ăi oferă
lui Iisus ocazia de a atenţiona pe ucenici în privinţa ipocriziei Fariseilor şi
saducheilor (16,5-12), care conduce la concluzia asupra activităţii Sale în
mijlocul mulţimii şi face loc mărturisirii lui Petru, care face trecerea spre
descoperirea care urmează a o face Iisus privitor la persoana Sa numai la cercul
mic al ucenicilor (16,13-20).
III. Lucrarea şi Descoperirea lui Iisus Hristos (16,21- 20,34)
a. După mărturisirea lui Petru (16,13-20), Iisus le vorbeşte ucenicilor Săi în trei
ocazii despre ceea ce îl aşteaptă la Ierusalim – concret, respingerea Lui din
partea autorităţilor, moartea şi învierea (16, 21-28; 17, 22-23; 20, 17-19)
b. Şase zile după prima vestire a Patimilor, are loc Schimbarea la faţă a lui Iisus în
faţa celor trei ucenici, Petru, Iacob şi Ioan, în timp ce un glas din cer confirmă că
El este Fiul lui Dumnezeu (17,1-13)
c. Imediat ce coboară de pe Munte (compară cu 8,1-4) Iisus întâlneşte un om care
avea un fiu demonizat, pe care-l vindecă (17, 14-20)
d. În continuare, Matei consemnează episodul cu plata taxei la templu (17,24-27)
care pune odată în plus în discuţie raportul dintre credinţa creştină şi Iudaism.
e. Între a doua şi a treia vestire a patimilor Iisus învaţă pe ucenici despre adevărata
măreţie şi despre necesitatea iertării (18,1-19,1)
f. În această perioadă în care Iisus stă departe de mulţime, îi învaţă pe ucenici alte
lucruri centrale ale mesajului Său despre Împărăţie:
- despe căsătorie (19,1-12)
- despre smerenie şi măreţie (19,13-15; 20, 20-28)
- despre avere (19,16-30)
- despre bunătatea lui Dumnezeu (20,1-16)
g. Cei doi orbi la Ierihon (20, 29-34) au o semnificaţie mai mare decât poporul
Ierusalimului, a cărui primire entuziastă se va transforma în scurt timp în
ostilitate.
IV. Moartea şi Învierea lui Iisus ( 21, 1-28-20)
a. Deşi Iisus este bine primit în Ierusalim (21,1-11), activitatea Sa în templu (21,12-
17) provoacă pe arhierei şi pe bătrânii poporului în problema autorităţii lui Iisus
(21,23-27). Iisus le răspunde cu trei parabole (21,28-32; 21, 33-46; 22, 1-14).
b. După ce este întrebat în legătură şi cu alte probleme importante (22, 15-22; 22,
23-33; 22, 34-40), Iisus pune singur problema relaţiei dintre David şi Mesia (22,
41-46) denunţând ipocrizia Fariseilor şi a învăţătorilor de lege ( 23,1-36).
c. Singur cu ucenicii, Iisus le vorbeşte despre distrugerea Ierusalimului şi despre
evenimentele apocaliptice ce aveau să vină (24,1-31), ca un îndemn la priveghere
(25,1-13) şi credincioşie (25, 25,14-30) din partea ucenicilor (24, 32-51),
15
d. Dar, mai presus de toate, Iisus le zugrăveşte judecata viitoare (25, 31-46), lucru
ce are drept scop să trezească pe cititorii Evangheliei cu privire la împrejurările
în care şi când vor întâlni pe Fiul Omului şi când va trebui să răspundă la
judecata din urmă.
e. În cele din urmă, după ce a fost trădat de Iuda (26,47-56), după ce Petru s-a
lepădat de El (26,69-75), şi după ce a fost respins de poporul său (26,57-67), Iisus
este răstignit (27,32-44)
f. Moartea Sa are efecte miraculoase (27,45-56), după cum nu mai puţin minunată
este Învierea Sa (28,1-10).
g. Evanghelia se încheie cu misiunea pe care Iisus o încredinţează ucenicilor Săi,
aceea de a propovădui mesajul Său în toată lumea, cu făgăduinţa de a fi cu ei
totdeauna până la sfârşitul veacurilor (28,15-20)
16
C. H. Lohr, în Catholic Biblical Quarterly, 23 (1961), p. 427.
Adoptat şi de The New Jerome Biblical Commentary (Edited by
Raymond E. Brown, Joseph A. Fitzmyer şi Roland E. Murphy, 1990)
17
i. Ispitirea lui Iisus (4,1-11) [Mc 1,12-13; Lc 4,1-13]
j. Începutul activităţii lui Iisus în Galileea (4,12-17) [Mc 1,14-15; Lc 4,14-15]
k. Chemarea Ucenicilor (4,18-22) [Mc 1,16-20; Lc 5,1-11]
U. Luz prezintă o sinteză a soluţiilor celor mai importante propuse pentru planul Ev. Mt,
considerând că s-au impus trei direcţii sau modele în estimarea structurii sau planului EM
1. Modelul Pentateuhului - având ca pretext cele cinci mari discursuri ( 5-7; 10; 13;
18; 23-25).
Acceptând că fiecare discurs este precedat de o naraţiune, cele cinci cărţi ar fi:
I. 3-7; II. 8-10; III. 1-13,52; IV. 13,53-18,35; V. 19-25;
La acestea s-ar adăuga cap. 1-2 ca Introducere şi cap 26-28 drept Concluzii
Împărţire în cinci cărţi este posibil dar nu necesar să trimită la Pentateuh, în care
caz EM ar fi noua Lege (Tora), iar Iisus Noul Moise.
Această soluţie nu rezolvă, după Luz, legătura logică dintre naraţiune şi discurs. Multe din
discursuri au continuitate logică şi cu naraţiunile care urmează. Vezi ex. cap. 5-7 care se leagă
22
mai bine cu unitatea 8-9 (Iisus al cuvântului şi Iisus al faptei).
2. Modelul centrului (chiastic). EM ar fi construită chiastic, în jurul unui centru. În cele
mai multe cazuri centrul este considerat a fi cap. 13 - Parabolele Împărăţiei, celelalte secţiuni
fiind articulate chiastic acestui centru: Cap.1-4 corespunde cu 26-28; Predica de pe Munte cu
Discursul eshatologic etc.
Argumente: discursurile lungi (5-7 şi 23-25) sunt paralele, la fel şi discursurile mai
scurte (10 cu 18).
3. Modelul Marcu. Ev. Mt. ar urma fidel Ev. după Marcu, împărţită în două marii
secţiuni. Ev. Mt. ar avea limita despărţitoare între 16,20 şi 16,21, după mărturisirea lui Petru.
Propoziţia de început a celei de a doua secţiuni - VApo. to,te h;rxato o` VIhsou/j
deiknu,ein toi/j maqhtai/j auvtou (16:21)/- corespunde cu fraza de început a primei
secţiuni - VApo. to,te h;rxato o` VIhsou/j khru,ssein kai. le,gein\(4:17); Cele două
secţiuni ar corespunde celor în care este împărţită Ev. Mc.: prima parte consacrată activităţii în
Galileea şi a doua parte consacrată itinerariului spre Ierusalim şi patimilor. În acest caz cap. 1-
4,16 constituie Introducerea, iar firul roşu al EM ar fi naraţiunea şi nu expunerea învăţăturii în
cele cinci discursuri.
23
Analiza structurilor literare mai mici
24
Tehnica dubletelor este frecvent folosită în tradiţia iudaică. Ele sunt folosite cu
scopuri diferite, fie pentru a marca începutul şi sfârşitul unei secţiuni
(4,23/9,35; 19,30/20,16; 24,42/25,13), fie pentru a accentua importanţa unei
teme (9,13/12,7), fie pentru a semnala aspecte diferite ale aceleiaşi teme
(10,17-22/24,9-13; 7,16-19/12,33-35), fie pentru a sublinia continuitatea unui
proces, cum ar fi cel al propovăduirii Evangheliei (3,2/4,17/10,7)
7. Matei iubeşte compoziţiile chiastice. Un exemplu îl constituie Predica de pe
Munte, al cărui centru este Rugăciunea domnească. Alte secţiuni structurate
chiastic pot fi: 9,1b-8; 13,13-18; 18,10-14;
25
EVANGHELIEI DUPĂ MATEI
Structura pe capitole
26
d. Sf. Evanghelist Matei este interesat în mod special de sensul teologic al celor
relatate şi nu de simpla consemnarea a acestora. Acestui motiv se datorează, între altele, şi
caracterul mai succint ale relatărilor Sf. Ev Matei, care renunţă la multe detalii, întâlnite la
ceilalţi Evanghelişti.
e. Este urmărită dintru început tensiunea dintre Iisus şi contemporanii Săi, punctându-
se caracterul răutăcios al întrebărilor şi al comentariilor acestora, insensibilitatea faţă de
minunile săvârşite mai ales a cetăţilor martore a celor mai multe minuni. Legat de această
problemă este în repetate rânduri reluată tema judecăţii, invocându-se ziua aceea în care vor
da seama cei care nu primesc propovăduirea Mântuitorului sau a ucenicilor, în ciuda puterii
cuvântului Lui şi a evidenţelor faptelor.
f. Pe fondul acestei tensiuni este criticată erminia strâmtă a iudeilor care reducea
făgăduinţa dumnezeiască numai la poporul ales şi este anunţată deschiderea făgăduinţei lui
Dumnezeu către toate neamurile. Dumnezeu rămâne fidel făgăduinţei Sale, trimiţând pe Fiul
Său la poporul ales şi chemându-l mai întâi pe acesta, dar făgăduinţa Sa are în vedere pe toţi
oamenii.
h. Evanghelia după Matei, mai mult ca celelalte, subliniază erminia greşită a Legii, la
care ajunsese iudeii, evidentă mai ales în absolutizarea acesteia şi corectează această erminie,
punctând faptul că Legea nu este un scop, ci un mijloc, nu este un stăpân, ci un slujitor al
omului şi, în nici un caz nu este mântuitoarea în sine.
Aceste câteva coordonate pot ajuta o memorare mai corectă a principalelor părţi din
cuprinsul Evanghelie după Matei, cu atenţia de a se raporta totdeauna partea la întreg.
Pentru o perspectivă comparativă indicăm şi locurile paralele.
CAPITOLUL 1
CAPITOLUL 2
CAPITOLUL 3
CAPITOLUL 4
27
VI. PREDICA DE PE MUNTE (5,1-7,29)
CAPITOLUL 5
CAPITOLUL 6
CAPITOLUL 7
28
[Lc 6,47-49]
d. Concluzia Sf. Ev. Matei: Mulţimile sunt uimite de învăţătura lui Iisus, pentru
că era diferit de cărturarii lor. El învăţa ca unul care are putere (7,28-29)
VII. MINUNILE – semne ale puterii lui Iisus Hristos şi ale instaurării Împărăţiei
cerurilor (8,1-9,38)
CAPITOLUL 8
CAPITOLUL 9
CAPITOLUL 10
29
CAPITOLUL 11
CAPITOLUL 12
CAPITOLUL 13
CAPITOLUL 14
30
4. Mersul pe mare (14, 22-33) [Mc 6,45-52; Lc 6,16-21]
5. Vindecarea unor bolnavi în Ghenisaret (14,34-36) [Mc 6,53-56]
CAPITOLUL 15
CAPITOLUL 16
CAPITOLUL 17
CAPITOLUL 18
ll. Adevărata măreţie (18,1-5) [Mc 9,33-37; Lc 9,46-48; 17,1-2]
mm. Conducători care determină pe cei mai mici să păcătuiască (18,6-9)
nn. Parabola cu oaia cea pierdută (18, 10-14) [Lc 15,1-7]
oo. Procesul iertării (18,15-20) /A ierta pe fratele tău/ [Lc 17,3]
pp. Parabola slugii neiertătoare (18,21-35)
CAPITOLUL 19
CAPITOLUL 20
31
3. Cererea fiilor lui Zevedei (20,20-28) [Mc 10,35-45]
tt. Vindecarea celor doi orbi din Ierihon (20,29-34) [Mc 10,46-52;Lc 18,35-43]
CAPITOLUL 21
CAPITOLUL 22
CAPITOLUL 23
CAPITOLUL 24
CAPITOLUL 25
CAPITOLUL 26
32
6. Sfatul uciderii lui Iisus (26,1-5) [Mc 14,1-2; Lc 22,1-2; In 11,45-53]
7. Ungerea din Betania (26,6-13) [Mc 14,3-9; In 12,1-8]
8. Trădarea lui Iuda (26,14-16) [Mc 14,10-11; Lc 22,3-6]
9. Cina cea de taină (26,17-25) [Mc 14,12-26; Lc 22,7-23; In 13,21-30]
10. Instituirea Dumnezeieştii Euharistii (26,26-30)
11. Vestirea lepădării lui Petru (26,31-35) [Mc 14,27-31; Lc 22,31-34; In 13,36-
38]
12. Rugăciune din Ghetsimani (26,36-46) [Mc 14,32-42; Lc 22,39-46]
13. Prinderea lui Iisus (26,47-56) [Mc 14,43-52; Lc 22,47-53; In 18,1-11]
14. Iisus înaintea Sinedriului (26,57-68) [Mc 14,53-65; Lc 22, 54-55. 63-71; In
18,12-14.19-24]
15. Lepădarea lui Petru (26,69-75) [Mc 14,66-72; Lc 22,54-62; In 18,15-18.25-
27]
CAPITOLUL 27
CAPITOLUL 28
33
Teme centrale în Evanghelia după Matei
Tema centrală este comună cu celelalte trei Evanghelii: Iisus Hristos este Mesia,
Izbăvitorul făgăduit de Dumnezeu prin profeţi, aşteptat de iudei.
1. Prin El, mai concret prin moartea Sa pe cruce şi prin Înviere se inaugurează
Împărăţia lui Dumnezeu, despre care Acesta vorbeşte şi pe care o
anticipează prin semnele pe care le săvârşeşte. Schimbarea la faţă este
evenimentul prin care Împărăţia lui Dumnezeu este manifestată evident. Cei
trei ucenic sunt cei care nu mor înainte de a vedea Împărăţia lui Dumnezeu
(Sf. Ioan Hrisostom)
2. Momentul venirii lui Mesia echivalează cu o intervenţie radical nouă a lui
Dumnezeu în istorie. Fapt sugerat de Matei prin „naşterea din Fecioară” (S.
Agouridis) şi de la Duhul Sfânt şi evidenţiat prin minunile săvârşite de
Mântuitorul Hristos care arată dumnezeirea Acestuia şi puterea prin care El
restaurează starea de normalitate a lumii.
3. Vremurile mesianice coincid cu sfârşitul unei perioade în istoria lumii şi cu un
nou început, cu o schimbare radicală. Începe o epocă nouă, o lume nouă.
4. Acest moment este în egală un moment de judecată, de bilanţ pentru lumea
de până atunci. Judecata este efectuată direct prin reflectarea în Adevăr a
lumii. Orice întâlnire cu Dumnezeu este în sine o judecată pentru că
echivalează cu o confruntarea sau oglindire cu Adevărul deplin, din care
reiese măsura ta sau a lumii tale. Este motivul pentru care nu este deloc
comodă întâlnirea omului cu Dumnezeu.
5. Judecata este un reper fundamental. Matei este cel care consemnează
discursul eshatologic al Mântuitorului care sfârşeşte cu scena judecăţii.
Criteriile judecăţii arată mila lui Dumnezeu. Nu sunt investigate faptele mari
şi multe ci atitudinea faţă de cei lipsiţi. Judecata este invocată de Matei în
multe rânduri. Refuzul de a răspunde vestirii Evangheliei (cap. 10).
Condamnarea smochinului neroditor (cap. 21).
6. Întâlnirea cu Dumnezeu recuperează adevărul esenţial conform căruia omul şi
lumea există prin Dumnezeu, nu există prin sine, sunt dependente întru
totul de Dumnezeu. Este incriminată în mod direct orice tendinţă de suficienţă
de sine, orice amăgire de încercare a unei existenţe prin sine, de fapt, este
incriminată inerţia îngerilor căzuţi, a diavolului.
7. Confruntarea ilustrată de Matei este cea care se produce în sânul poporului
ales. Iudeii ar fi acceptat un Mesia eliberator, dar care ar realizat această
eliberare cu instrumente omeneşti, de aceea s-au amăgit cu imaginea unui
Mesia politic şi a unei împărăţii pământeşti. Ar fi vrut, în plus ca această
eliberare să se facă prin ei.
8. Matei identifică în poporul ales instaurată tendinţa emancipării de sub
tutela lui Dumnezeu, tendinţa existenţei prin sine, adică tendinţa luciferică.
Este motivul pentru care, prezenţa lui Mesia celui Adevărat declanşează o
confruntare acerbă între poporul ales şi Mesia, de fapt o confruntare între om
şi Dumnezeu. Această confruntare este interpretată de Matei ca încercare a
34
omului de a scăpa definitiv de tutela lui Dumnezeu, de dependenţa de
Dumnezeu – vezi parabola lucrătorilor celor răi (cap. 21)
9. Confruntarea aceasta este pusă în evidenţă de Matei dintru început prin
evenimentul încercării uciderii pruncului Iisus de către Irod (S. Agouridis).
Paralela între acest eveniment şi răstignirea finală sunt evidente. Exegeţii pun
în discuţie şi pretenţiile mesianice ale dinastiei irodiene.
10. Confruntarea se desfăşoară la nivelul înţelegerii legii şi funcţiei acesteia.
Împlinirea legii atunci când nu este înţeleasă cum se cuvine conduce la
îndreptăţirea de sine, care este un reflex luciferic.
11. Curăţirea templului (cap. 21) – semnul decadenţei ideilor. Casa de rugăciune
– relaţia cu Dumnezeu – este transformată în piaţă – ceea ce înseamnă
perceperea relaţiei cu Dumnezeu în termeni mercantili.
12. Puterea omului nu vine de la eforturile sale, ci de la Dumnezeu. Calea
obţinerii puterii este a o cere de la Dumnezeu (cap.7); „Pe toate câte le veţi
cere cu credinţă le veţi avea” (cap. 21, 22).
13. Mântuirea este lucrare exclusivă a lui Dumnezeu. Evenimentul cu Tânărul
bogat. „Cine poate să se mântuiască? Aceasta este cu neputinţă la oameni, dar
cu putinţă la Dumnezeu” (cap. 19,26). Mântuirea nu se dă ca răsplată, ci în
dar, nu în funcţie de cât a lucrat cineva – vezi parabola cu lucrătorii tocmiţi la
vie (cap. 20). Omul poate deveni el însuşi obstacol în cale sa spre Dumnezeu,
prin suficienţa de sine, prin îndreptăţirea de sine
35
Evanghelia după Matei
Exegeză
Capitolul 1
Cartea neamului lui Iisus Hristos, zămislirea, numele şi naşterea.
1:1 CARTEA NEAMULUI lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
1:2 Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii
lui;
1:3 Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a
născut pe Aram;
1:4 Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe
Salmon;
1:5 Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a
născut pe Iesei;
1:6 Iesei a născut pe David regele; David a născut pe Solomon din femeia lui Urie;
1:7 Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa;
1:8 Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia;
1:9 Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia;
1:10 Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia;
1:11 Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon;
1:12 După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe
Zorobabel;
1:13 Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe
Azor;
1:14 Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud;
1:15 Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov;
1:16 Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se
cheamă Hristos.
1:18 Iar NAŞTEREA LUI IISUS HRISTOS aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu
Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.
1:19 Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.
1:20 Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul
lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul
Sfânt.
1:21 Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de
păcatele lor.
1:22 Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin
proorocul care zice:
1:23 "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui
Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu".
1:24 Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului
şi a luat la el pe logodnica sa.
1:25 Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut,
Căruia I-a pus numele Iisus
36
Începutul Evangheliei
Planul Secţiunii:
I. Naşterea şi începutul activităţii (1,1-4,22)
xx. Genealogia lui Iisus (1,1-17) [Lc.3,23-38]
yy. Naşterea lui Iisus (1,18-25) [Lc 2,1-7]
zz. Magii de la Răsărit (2,1-12) – Închinarea Magilor
aaa. Fuga în Egipt (2.13-15)
bbb. Uciderea pruncilor (2,16-18)
ccc. Întoarcerea din Egipt (2,19-23)
ddd. Predica Sf. Ioan Botezătorul (3,1-12) [Mc 1,1-8; Lc 3,1-
9.15-17; In 1,19-28]
eee. Botezul lui Iisus (3,13-17) [Mc 1,9-11; Lc 3,21-22]
fff. Ispitirea lui Iisus (4,1-11) [Mc 1,12-13; Lc 4,1-13]
ggg. Începutul activităţii lui Iisus în Galileea (4,12-17) [Mc
1,14-15; Lc 4,14-15]
hhh. Chemarea Ucenicilor (4,18-22) [Mc 1,16-20; Lc 5,1-11]
Mai pe scurt:
a. Genealogia şi naşterea lui Iisus (cap. 1)
b. Închinarea magilor, uciderea pruncilor, fuga în… şi întoarcerea din Egipt
(cap. 2)
c. Sfântul Ioan Botezătorul şi botezul Domnului (cap. 3)
d. Ispitirea, începutul activităţii şi chemarea primilor ucenici (cap. 4)
Comentarii
Preliminarii
Vom urmări punctarea funcţiilor teologice pe care Ev. Matei însuşi le atribuie
diferitelor pericope, unităţi textuale logice.
Ne vom ajuta de binecunoscutele sumare (rezumate) cu care, de obicei Sf. Ev.
Matei îşi încheie secţiunile mai importante ale Evangheliei, concluzionând. De altfel, Sf.
Evanghelist Matei, aşa cum vom vedea, ca un bun pedagog ce este, concluzionează
foarte des, scoţând singur în evidenţă intenţia cu care relatează evenimentele sau
cuvintele respective.
37
dintre atitudinea potrivnică a iudaismului oficial şi atitudinea pozitivă a
reprezentanţilor lumii păgâne
- Ioan Botezătorul şi Botezul – pentru a se evidenţia recunoaşterea lui Iisus
ca Mesia din partea unui exponent de seamă al Vechiului Testament şi asumarea din
partea Mântuitorului Hristos a Vechiului Testament şi a istoriei vechi-testamentare, a
Legii.
- Ispitirea pentru a se arăta puterea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos
împotriva Diavolului
- Începutul activităţii publice, prin lansarea mesajului principal şi prin
chemarea primilor ucenici.
GENEALOGIA
Bi,bloj gene,sewj
Redăm fraza de început în original şi în mai multe traduceri de referinţă, pentru a ilustra diferenţele
de interpretare.
BNT
Matthew 1:1 Bi,bloj gene,sewj VIhsou/ Cristou/ ui`ou/ Daui.d ui`ou/
VAbraa,mÅ
ESV
Matthew 1:1 The book of the genealogy of Jesus Christ, the son of David, the son of
Abraham.
NRS
Matthew 1:1 An account of the genealogy of Jesus the Messiah, the son of David, the son of
Abraham.
FBJ
Matthew 1:1 Livre de la genèse de Jésus Christ, fils de David, fils d'Abraham :
TOB
Matthew 1:1 Livre des origines de Jésus Christ, fils de David, fils d'Abraham:
L45
Matthew 1:1 Dies ist das Buch von der Geburt JEsu Christi, der da ist ein Sohn Davids, des
Sohnes Abrahams.
MGK
Matthew 1:1 Bi,bloj th/j genealogi,aj tou/ VIhsou/ Cristou/( ui`ou/ tou/
Dabi,d( ui`ou/ tou/ VAbraa,mÅ
CNS
Matthew 1:1 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
38
terre et le ciel,
TOB
Genesis 2:4 Telle est la naissance du ciel et de la terre lors de leur création. Le jour où le SEIGNEUR
Dieu fit la terre et le ciel,
L45
Genesis 2:4 Also ist Himmel und Erde worden, da sie geschaffen sind, zu der Zeit, da GOtt der HErr Erde
und Himmel machte
BGT
Genesis 2:4 au[th h` bi,bloj gene,sewj ouvranou/ kai. gh/j o[te evge,neto h-| h`me,ra|
evpoi,hsen o` qeo.j to.n ouvrano.n kai. th.n gh/n
MGK
Genesis 2:4 Au[th ei=nai h` ge,nesij tou/ ouvranou/ kai. th/j gh/j( o[te evkti,sqhsan
auvta,( kaq, h[n h`me,ran evpoi,hse Ku,rioj o` Qeo.j gh/n kai. ouvrano,n(
CNS
Genesis 2:4 Iată istoria cerurilor şi a pămîntului, cînd au fost făcute.
39
Traducerea românească:
Traducerile româneşti propun cele două variante:
- cartea neamului = genealogia
- cartea naşterii = relatarea sau istoria naşterii
Sensul este dat de răspunsul la întrebarea: sintagma se referă la întreaga
Evanghelie sau numai la genealogie?
Sf. Ioan Gură de Aur optează pentru cea de a doua lectură: cartea naşterii.(vezi şi
ed. rom. B. Anania) şi în plus interpretează sintagma ca titlu a întregii Evanghelii, nu
numai al relatării genealogiei şi naşterii.
U. Luz (I.103) crede că sintagma este influenţată de Marcu 1,1, pe de o parte, dar
şi de Fac. 2,4; 5,1, şi socoteşte că ea numeşte întreg cap. 1 de la Matei, nici numai
genealogia, nici întreaga carte.
Comentarii la Genealogie
1. Motivaţia principală a citării genealogiei Mântuitorului Iisus
Hristos este aceea de a dovedi că El este Mesia cel făgăduit lui Avraam şi lui
David şi celorlalţi bărbaţi vestiţi ai istoriei vechi-testamentare
Matthew Henry, Commentary on Mt.1,1…the design is to prove that our Lord
Jesus is the son of David, and the son of Abraham, and therefore of that nation and
family out of which the Messiah was to arise. Abraham and David were, in their day,
the great trustees of the promise relating to the Messiah. The promise of the blessing
was made to Abraham and his seed, of the dominion to David and his seed; and they
who would have an interest in Christ, as the son of Abraham, in whom all the
families of the earth are to be blessed, must be faithful, loyal subjects to him as the
son of David, by whom all the families of the earth are to be ruled. It was promised to
Abraham that Christ should descend from him (Gen. xii. 3; xxii. 18), and to David
that he should descend from him (2 Sam. vii. 12; Ps. lxxxix. 3, &c.; cxxxii. 11); and
therefore, unless it can be proved that Jesus is a son of David, and a son of Abraham,
we cannot admit him to be the Messiah. Now this is here proved from the authentic
records of the heralds' offices.
2. Genealogia este făcută pentru iudeo-creştini – începe cu Avraam,
părintele vechiului Israel, dar şi al Noului Israel, adică părintele celor ce cred,
după Sf. Pavel.
Rom. 4:12 Şi părinte al celor tăiaţi împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiaţi împrejur,
ci şi care umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam,
pe când era netăiat împrejur.
Rom. 4:16 De aceea (moştenirea făgăduită) este din credinţă, ca să fie din har şi
ca făgăduinţa să rămână sigură pentru toţi urmaşii, nu numai pentru toţi cei ce se ţin de lege,
ci şi pentru cei ce se ţin de credinţa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor,
Sf. Ev. Matei avansează cu multă claritate aceeaşi erminie ca Sfântului Pavel,
citând cuvinte ale Mântuitorului Hristos care arată că de făgăduinţa făcută lui
Avraam vor beneficiia toate neamurile.
Matei 3:9 Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam,
căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.
Matei 8:11 Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă
40
cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor.
3. Deci, pe de o parte este confirmată perspectiva vechi-testamentară
privind făgăduinţa mesianică, prin faptul că este invocată genealogia care verifică
împlinirea făgăduinţelor făcute de Dumnezeu mai marilor poporului ales că din
coapsa lor se va naşte Mesia, iar pe de altă parte este afirmată corectura fermă pe
care o face Mântuitorul Hristos că făgăduinţa nu privea exclusiv poporul lui Israel
şi mai mult decât atât, cei cărora în chip formal li s-a făcut făgăduinţa o pot pierde
şi pot beneficia de ea, cei care nu au ştiut de această făgăduinţă.
4. Prezenţa femeilor în genealogie. Este ciudat faptul că într-o
genealogie iudaică, pe linie bărbătească sunt citate femei, şi în al doilea rând, este
ciudat faptul că aceste femei sunt nu din categoria femeilor vrednice, cum ar fi
fost Saraa, sau Rebeca, sau Rahila, ci din categoriile desconsiderate de iudei şi de
tradiţia iudaică, două de alt neam: Rahab şi Rut, şi două păcătoase : Tamara şi
femeia lui Urie.
Sf. Ioan Gură de Aur se întreabă foarte frumos:
… pentru ce se amintescă în această genealogie şi femei, odată ce genealogia
este făcută prin bărbaţi? Dar de vreme ce a hotărât aşa. Atunci pentru ce nu a
amintit toate femeile, ci a trecut sub tăcere pe femeile vestite pentru viaţa lor curată,
de pildă pe Sara, pe Rebeca, şi pe altele asemenea lor, şi a amintit de femei vestite ca
păcătoase, de pildă:…a amintit de femeia lui Urie, de Tamara, de RAhav şi de Rut,
dintre care una era de alt neam, alta desfrânată, alta s-a culcat cu socrul său,… prin
înşelăciune, dându-se drept desfrânată, iar pe femeia lui Urie o cunoaşte toată
lumea din pricina grozăviei păcatelor ei…(p. 23-24)
Posibile erminii:
a. Marcare intervenţiei dumnezeieşti, care surprinde logica umană.
Dumnezeu alege căi neaşteptate de împlinire a planului Său mântuitor. Şi pentru a
zădărnici tentaţia oamenilor de a revendica vreo contribuţie în acest plan.
b. Accentul ar fi pe femeile păcătoase pentru a face vizibilă lucrarea
harului lui Dumnezeu. Aceasta este erminia Sf. Ioan Gură de Aur:
- Ce faci, omule? Îmi vorbeşti de istoria unei împreunări nelegiuite?
- Şi ce-i cu asta?Dacă aş face genealogia unui om vestit, de bună seamă că aş trece sub tăcere
astfel de strămoşi. Dar când fac genealogia lui Dumnezeu întrupat, trebuie nu numai să n-o ascund, ci s-o
pun în auzul tuturor, spre a arăta puterea lui Dumnezeu şi purtarea Lui de grijă. Că pentru asta a venit
Hristos pe pământ, nu ca să fugă de ocările noastre, ci ca să le nimicească. După cum nu ne minunăm că
a murit, ci pentru că a fost răstignit – deşi răstignirea era o ocară; dar cu cât a fost mai de ocară cu atât
L-a arătat mai iubitor de oameni – tot aşa trebuie să spunem şi despre naşterea Lui. Nu este drept să ne
minună m numai că a luat trup şi S-a făcut om, ci că a voit să aibă astfel de neamuri, că nu i-a fost ruşine
deloc de păcatele noastre.
Genealogia lui Iisus.. spulberă şi îngâmfarea iudeilor. Iudeii nu se îngrijeau de virtutea sufletului,
dar spuneau la tot pasul că sunt strănepoţi ai lui Avraam, socotind că virtutea strămoşilor le scuză
păcatele. De aceea, evanghelistul le arată chiar de la primele cuvinte ale Evangheliei, că nu trebuie s se
laude cu strămoşii, ci cu faptele lor.
… Evanghelistul ne mai spune şi altceva; anume ne arată că toţi oameni sunt păcătoşi, chiar şi
strămoşii Domnului. Patriarhul iuda, de la care iudeii îşi trag numele, nu pare că a făcut puţine păcate…
David a născut pe Solomon cu o femeie desfrânată… Şi dacă de oameni mari n-a fost împlinită legea, cu
atât mai puţin de oameni mici, iar dacă nu a fost împlinită înseamnă că toţi oamenii au păcătuit, şi deci a
fost de neapărată trebuinţă venirea lui Hristos… (p. 39-40)
41
Cu acelaşi scop a amintit şi de Rut şi de Rahav, una de alt neam, iar alta o desfrânată, ca să afli
că Iisus a venit ca să dezlege toate păcatele noastre. Că a venit ca doctor, nu ca judecător. După cum
strămoşii lui Iisus s-au căsătorit cu femei desfrânate, tot aşa şi Dumnezeu s-a unit cu firea omenească cea
desfrânată. (p. 41)
Iată referirile biblice vechi-testamentare la cele patru femei amintite în
genealogie:
Tamara
Facere 38:24 Dar, cam după vreo trei luni, i s-a spus lui Iuda: "Tamara, nora ta, a căzut în
desfrânare şi iată a rămas însărcinată din desfrânare". Iar Iuda a zis: "Scoateţi-o şi să fie arsă".
Facere 38:26 Şi le-a cunoscut Iuda şi a zis: "Tamara e mai dreaptă decât mine, pentru că nu am
dat-o lui Şela, fiul meu". Şi n-a mai cunoscut-o pe ea.
Rahab
Iosua 2:1 Atunci Iosua, fiul lui Navi, a trimis în taină din Sitim doi tineri să iscodească ţara şi a
zis: "Duceţi-vă şi cercetaţi ţara şi mai ales Ierihonul!" Şi s-au dus cei doi tineri şi, ajungând la Ierihon, au
intrat în casa unei desfrânate, al cărei nume era Rahab, şi au rămas să se odihnească acolo.
2:3 Iar regele Ierihonului a trimis la Rahab să i se spună: "Scoate pe oamenii care au intrat în
casa ta, în noaptea aceasta, că au venit să iscodească ţara".
6:17 Cetatea va fi sub blestem şi tot ce este în ea e al Domnului puterilor; numai Rahab
desfrânata să rămână vie, ea şi tot cel ce va fi în casa ei, pentru că ea a ascuns iscoadele pe care le-am
trimis noi.
6:23 Şi s-au dus tinerii care iscodiseră cetatea, la casa desfrânatei şi au scos pe Rahab
desfrânata, pe tatăl ei, pe mama ei, pe fraţii ei şi pe toate rudele ei, i-au scos şi i-au pus afară din tabăra
Israeliţilor,
6:25 Pe Rahab desfrânata însă, casa tatălui ei şi pe toţi care erau la dânsa, Iosua i-a lăsat cu
viaţă şi trăieşte ea în mijlocul lui Israel până în ziua de astăzi, pentru că a ascuns iscoadele, care fuseseră
trimise de Iosua să iscodească Ierihonul.
Evrei 11:31 Prin credinţă Rahav, desfrânata, fiindcă primise cu pace iscoadele,
n-a pierit împreună cu cei neascultători.
Iacob 2:25 La fel şi Rahav, desfrânata, au nu din fapte s-a îndreptat când a primit pe trimişi
şi i-a scos afară, pe altă cale?
2 Regi 11:3 Atunci a trimis David să se cerceteze cine este acea femeie. Şi i s-a spus că este
Batşeba, fiica lui Eliam, femeia lui Urie Heteul.
Rut moabiteanca
Rut 4:5 Răspuns-a Booz: "De cumperi ţarina de la Noemina, atunci trebuie să cumperi şi pe Rut
moabiteanca, femeia celui mort, şi trebuie să o iei de soţie, ca să păstrezi numele celui mort în moştenirea
lui".
4:10 De asemenea şi pe Rut moabiteanca, femeia lui Mahlon, o iau de soţie, ca să păstrez numele
celui mort în moştenirea lui şi ca să nu piară numele celui mort dintre fraţii lui şi din poarta locuinţei lui;
voi astăzi sunteţi martori la aceasta".
4:13 Şi a luat Booz pe Rut şi ea s-a făcut soţia lui. Şi intrând el la ea, Domnul i-a dat ei sarcină şi
a născut un fiu.
42
Având în vedere exclusivismul iudaic, mai ales cel privitor la perioada vechi-
testamentară este de presupus că Matei insistă spre a convinge pe iudeo-creştini
că planul lui Dumnezeu, ascuns percepţiei oamenilor, era încă din această
perioadă deschis universalităţii.
5. Versetul 17 este rezumatul sau observaţia finală la lista
genealogică. Matei împarte genealogia în trei perioade de câte 14 neamuri.
Posibile erminii: 3 x 14 = 6 de 7. Perioada mesianică este cel de al şaptelea 7 iar
perioada eshatologică este cel de al optulea.
6. Inexactităţile cuprinse de genealogie – mici neconcordanţe privind
numărul etc- - sunt relevante pentru faptul că Matei urmăreşte scopuri teologic şi
nu istorice în primul rând.
1:18 Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi
fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt.
1:19 Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns.
1:20 Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David,
nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt.
1:21 Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele
lor.
1:22 Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul
care zice:
1:23 "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel,
care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu".
1:24 Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el
pe logodnica sa.
1:25 Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a
pus numele Iisus.
Matthew 1:18-25 18 Tou/ de. VIhsou/ Cristou/ h` ge,nesij ou[twj h=nÅ
mnhsteuqei,shj th/j mhtro.j auvtou/ Mari,aj tw/| VIwsh,f( pri.n h' sunelqei/n
auvtou.j eu`re,qh evn gastri. e;cousa evk pneu,matoj a`gi,ouÅ 19 VIwsh.f de.
o` avnh.r auvth/j( di,kaioj w'n kai. mh. qe,lwn auvth.n deigmati,sai( evboulh,qh
la,qra| avpolu/sai auvth,nÅ 20 tau/ta de. auvtou/ evnqumhqe,ntoj ivdou. a;ggeloj
kuri,ou katV o;nar evfa,nh auvtw/| le,gwn\ VIwsh.f ui`o.j Daui,d( mh. fobhqh/|j
paralabei/n Mari,an th.n gunai/ka, sou\ to. ga.r evn auvth/| gennhqe.n evk
pneu,mato,j evstin a`gi,ouÅ 21 te,xetai de. ui`o,n( kai. kale,seij to. o;noma
auvtou/ VIhsou/n\ auvto.j ga.r sw,sei to.n lao.n auvtou/ avpo. tw/n a`martiw/n
auvtw/nÅ 22 tou/to de. o[lon ge,gonen i[na plhrwqh/| to. r`hqe.n u`po. kuri,ou dia.
tou/ profh,tou le,gontoj\ 23 ivdou. h` parqe,noj evn gastri. e[xei kai. te,xetai
ui`o,n( kai. kale,sousin to. o;noma auvtou/ VEmmanouh,l( o[ evstin
meqermhneuo,menon meqV h`mw/n o` qeo,jÅ 24 evgerqei.j de. o` VIwsh.f avpo. tou/
u[pnou evpoi,hsen w`j prose,taxen auvtw/| o` a;ggeloj kuri,ou kai. pare,laben th.n
gunai/ka auvtou/( 25 kai. ouvk evgi,nwsken auvth.n e[wj ou- e;teken ui`o,n\ kai.
evka,lesen to. o;noma auvtou/ VIhsou/nÅ
43
raţiunile lucrurilor.
Matei îşi deschide relatarea cu o propoziţie-titlu: Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a
fost! Şi se încheie cu o concluzie Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a
născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.
2. Referitor la naşterea lui Iisus Hristos, Ev. Matei doreşte să
sublinieze foarte clar un singur aspect foarte important: conceperea pruncului
nu a fost naturală, ci prin intervenţia şi puterea Duhul. Amănuntele invocate
vin toate să întărească acest lucru:
- Maria s-a aflat având în pântece fără să fi
fost împreună cu logodnicul ei, Iosif
- Relatarea în detaliu a reacţiei lui Iosif şi
intervenţia îngerului au acelaşi rol
- În plus proorocia vechi-testamentară vorbea
de naşterea din Fecioară
- Reluarea, în concluzie, a faptului că Maria a
născut pe Iisus, fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, întăreşte
observaţia că singurul lucru important pe care Matei îl are
în vedere relatând este naşterea din Fecioară şi de la Duhul.
Sf. Ioan Gură de Aur: …acum vreau să-ţi vorbesc de felul naşterii! (p.49), deci nu
de naştere, ci de felul naşterii.
3. Naşterea din Fecioară punctează evenimentul preexistenţei şi cel al
întrupării lui Iisus ca Dumnezeu.
4. Purureafecioria este de asemenea punctată de ultima propoziţia: .
ouvk evgi,nwsken auvth.n e[wj ou- e;teken ui`o,n\ Traducerea
românească evită prepoziţia până pentru a evita erminia că după ar fi fost posibilă
însoţirea acestora. Ori, prepoziţia e[wj nu presupune că după momentul indicat
lucrurile s-au schimbat. A se vedea: Mt 5,25; 16,28; 28,20
5. Amănuntul căci El va mântui poporul Său de păcatele lor este reprodus
de Matei pentru a sublinia mesianitatea. Poporul Său este, fără îndoială, Israel, iar
problema iertării păcatelor este o temă ce ţine de atmosfera iudaică.
6. U. Luz crede că accentul în acest fragment nu este pus de Matei pe
naşterea din Fecioară, ci pe episodul cu Iosif care scoate în evidenţă împlinirea
proorociei VT privind naşterea lui Emanuel. (I,127)
44
Capitolul 2
Magii de la Răsărit. Fuga în Egipt. Irod ucide pruncii.
Întoarcerea din Egipt şi aşezarea în Nazaret.
2:1 Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii
de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând:
2:2 Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui
şi am venit să ne închinăm Lui.
2:3 Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el.
2:4 Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde
este să Se nască Hristos?
2:5 Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul:
2:6 "Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între
căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe
poporul Meu Israel".
2:7 Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a
arătat steaua.
2:8 Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre
Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui.
2:9 Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit
mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul.
2:10 Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.
2:11 Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la
pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur,
tămâie şi smirnă.
2:12 Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în
ţara lor.
2:13 După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând:
Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune,
fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă.
2:14 Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt.
2:15 Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de
Domnul, prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu".
2:16 Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a
ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în
jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.
2:17 Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul:
2:18 "Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge
copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt".
2:19 După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în
Egipt,
2:20 Şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel,
căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului.
2:21 Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui
Israel.
2:22 Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut
să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii.
2:23 Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus
prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.
Închinarea magilor
Posibile comentarii:
Posibile comentarii
Comentarii:
1. Momentul Ioan Botezătorul este extrem de important pentru Ev. Matei. El presupune,
de asemenea, legătura cu Vechiul Testament. Sf. Ioan Botezătorul este rămăşiţa
sănătoasă a vechiului Israel, care-l recunoaşte pe Mesia spre deosebire de restul
poporului. Îl recunoaşte nu în virtutea vreunei puteri sau virtuţi personale, ci în
virtutea faptului că se face interpret al voii lui Dumnezeu, face parte din iconomia
dumnezeiască, proorocită de Isaia.
2. Sf. Ioan este proorocul – deci cel prin care Dumnezeu însuşi vorbeşte poporului Său şi
prin care, iată, arată, adevereşte mesianitatea lui Iisus.
3. De observat că, în viziunea Sf. Ev. Matei totul se desfăşoară sub directa îndrumare a
lui Dumnezeu. Proorocul Ioan este trimis de Dumnezeu Însuşi – în duhul proorocilor
întregii istorii a Israelului. În plus, Dumnezeu va interveni El Însuşi la momentul
botezului pentru a confirma în chip explicit şi minunat că Cel botezat este Fiul Lui, în
care se împlineşte planul sau iconomia sau voia dumnezeiască.
4. Ev. Matei rezumă predica Sf. Ioan într-o singură frază, identică cu cea care va rezuma
propovăduirea Mântuitorului Hristos (4,17): Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor.
(3,2). Tema centrală a Evangheliei este, deja anunţată de Sf. Ev. Matei. Aceasta este :
Împărăţia cerurilor, apropierea iminentă a Împărăţiri cerurilor.
5. Este anunţată deja tema judecăţii, (3:12 El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va
aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins.), una din temele fundamentale
ale Evanghelie după Matei şi ale teologiei Ev. Matei (în 60 din cele 148 de pericope
ale Evangheliei apare tema judecăţii. Judecata este asociată explicit venirii lui Mesia şi
este făcută direct de Fiul. Proclamarea Evangheliei începe cu anunţarea Judecăţii şi
sfârşeşte cu descrierea Judecăţii finale care este făcută tot de Fiul (cap. 24-25 : 25:31
Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul
slavei Sale.25:32 Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii,
precum desparte păstorul oile de capre.
Osânda care urmează judecăţii este focul cel veşnic:
25:41 Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel
veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui.
6. Legată de tema judecăţii este tema pocăinţei, anunţată de Ioan Botezătorul dar şi
dezvoltată pe larg în mustrarea lui faţă de contemporani şi conaţionalii săi.
7. Simpla filiaţie sau descendenţă din Avraam, adică apartenenţa la poporul ales, la Israel
nu-i salvează pe iudei de judecată care se anunţă nemiloasă, trebuie să facă fapte de
pocăinţă. Este o temă anunţată aici şi reluată de Matei pe parcursul Evangheliei.
3:13 În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.
3:14 Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?
3:15 Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată
dreptatea. Atunci L-a lăsat.
3:16 Iar botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-
a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El.
3:17 Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit".
Comentarii:
1. Botezul lui Iisus este momentul arătării, al certificării mesianităţii şi, mai mult al
filiaţiei Sale dumnezeieşti. Teofania Sfintei Treimi şi proclamarea de către Tatăl a
Fiului, în care se împlineşte voia Sa, este momentul în care nu din partea oamenilor
vine recunoaşterea, cin din partea lui Dumnezeu Însuşi.
2. Botezul lui Iisus este şi un moment în care Iisus se smereşte pe sine: primind a fi
botezat şi încă de cineva mai mic decât El. Sensul botezul este dat de mărturisirea ui
Iisus: pentru a împlini toată dreptatea. Ev. Matei punctează prin aceasta asumarea
Vechiului Testament de către Iisus, în expresia sa sănătoasă, anume aceea care îl are
permanent pe Dumnezeu drept îndrumător şi nu aceea care l-a înlocuit pe Dumnezeu
cu tradiţia sau cu erminia ipocrită a Legii.
3. Botezul este împlinirea Legii: Am venit să dezleg blestemul care stătea peste omenire
prin călcarea Legii. Trebuie, dar, ca Eu mai întâi să împlinesc toate şi scoţându-vă de
sub osândă, să pun capăt legii. Se cuvine,d ar, ca Eu să împlinesc toată Legea, pentru
că se cuvine să dezleg blestemul scris în lege împotriva voastră. (Sf. Ioan Gură de
Aur, 146)
4. Erminia bisericească a Botezului Domnului este dată de Sărbătoare Botezului care este
unul dintre cele mai importante praznice împărăteşti, după Învierea şi Naşterea
Domnului. Elementul important care intervine în erminia bisericească şi care nu apare
în Evanghelie este acela al sfinţirii apelor prin botezarea Fiului lui Dumnezeu.
5. Un alt element demn de subliniat, legat de Botez, este proclamarea de către Dumnezeu
a lui Iisus Hristos ca Fiu supus, ascultător, care împlineşte voia lui Dumnezeu.
Predica de pe Munte
Consideraţii generale
(după şi în dialog cu U. Luz op. cit. I, 214)
1. Predica de pe Munte (PM) este prima cuvântare programatică din Ev. după Matei. Este
singura cuvântare a Mântuitorului care conţine aproape exclusiv porunci directe ale
Domnului Iisus Hristos. Poate fi considerată ca fiind nucleul Evangheliei
Mântuitorului Hristos.
2. Deşi pare a fi adresată numai ucenicilor (după chemare lor – 4,18-22, Iisus le
adresează primele învăţături – 5,1 ş.u.), PM nu priveşte numai pe apostoli ce pe toţi
oamenii. De altfel, chiar în PM sunt momente când este semnalată prezenţa
mulţimilor (7, 28 Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de
învăţătura Lui.) Problema este pusă în discuţie pentru a se arăta că morala expusă în
PM nu este una rezervată unui număr restrâns de chemaţi, ci tuturor oamenilor.
3. Vechiul Testament, rămâne în viziunea PM, baza şi centrul referenţial în ceea ce
priveşte voia lui Dumnezeu. El este respectat, împlinit şi întregit de Domnul Iisus
Hristos. În PM avem, de fapt, o corecţie fermă aplicată nu legii şi proorocilor, ci
erminiei acestora de către iudei. Această corecţie o întâlnim deseori la profeţii VT care
exprimă în egală măsură voia lui Dumnezeu. De exemplu ipocrizia care conduce pe
majoritatea la o atitudine exterioară, ostentativă, fără acoperire în motivaţia interioară
şi care constituie cel mai vizat păcat al iudeilor în învăţătura Mântuitorului, este
deseori înfierată de prooroci: Isaia 29:13 Şi a zis Domnul: "De aceea poporul acesta se
apropie de Mine cu gura şi cu buzele Mă cinsteşte, dar cu inima este departe, căci închinarea
înaintea Mea nu este decât o rânduială omenească învăţată de la oameni. Ieremia:12:2 Tu i-
ai sădit şi ei au prins rădăcini, au crescut şi au făcut roade; Tu eşti aproape numai de buzele
lor, iar de inima lor eşti departe.
4. Discursul este concentrat asupra „dreptăţii Împărăţiei cerurilor”, dreptate şi Împărăţia
lui Dumnezeu sunt două cuvinte chei ale acestui fragment.
5. Caracterul paradigmatic al PM este de reţinut. PM nu conţine o sumă exhaustivă de
porunci sau prescripţii, care s-ar putea constitui în conţinutul concret al Legii noi.
Acesta este un aspect important care o diferenţiază de Legea veche, unde avem
prescripţii privind cazuri concrete – vezi Decalogul, dar nu numai. Situaţiile concrete
care sunt citate au evident un caracter de exemplu. La acestea pot fi adăugate
nenumărate alte exemple. De altfel, este evident faptul că Mântuitorul enunţă nişte
principii generale pe care după aceea le ilustrează cu exemple. Este un salt evident de
perspectivă. Începând chiar cu Fericirile, putem constata acest lucru.
6. Nu mai avem de a face cu exprimări imperative, ci cu enunţuri care dezvăluie sau
punctează o anumită stare interioară a omului care este compatibilă cu
Împărăţia cerurilor. Stările acestea se pot manifesta în situaţii concrete dintre cele
mai diverse. Ele trimit, în majoritatea lor, mai curând la o aşezare lăuntrică de durată,
dacă nu chiar permanentă, nu au în vedere situaţii concrete în care se manifestă.
Lucrul acesta trebuie avut în vedere. O consecinţă imediată a acestui aspect este faptul
că nimeni nu-şi poate număra faptele bune, pentru că nimeni nu poate spune am fost
curat cu inima de trei ori, sau am fost blând de zece ori, sau am flămânzit pentru
dreptate…. Ceea ce citim în partea a doua a fiecărei fericiri nu reprezintă răsplata, ci
urmarea firească a stări menţionate în prima parte: Cei săraci cu duhul moştenesc,
datorită stării lor Împărăţia cerurilor, care este nu un loc, ci mai curând o stare. Sărăcia
cu Duhul, ca de altfel şi celelalte stări sunt compatibile cu Împărăţia cerurilor. Dacă ar
fi să rescriem într-o exprimare mai precisă fericirile pentru a pune în evidenţă relaţia
logică dintre prima parte şi a doua parte a fiecărei fericirii, una din variante ar fi: Sunt
de fericit cei săraci cu duhul pentru că Împărăţia cerurilor este a lor, este pentru ei; în
nici un caz : Sunt fericiţi cei săraci cu Duhul pentru că vor primi în schimb Împărăţia
cerurilor. Etc.
5:13 Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e
bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.
5:14 Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă.
5:15 Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.
5:16 Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele
bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.
Predica de pe Munte
Matei 5:48 Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.
5:44 Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi
bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,
5:45 Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi
peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Scara desăvârşirii sau a creşterii nu este cea care ar ilustra măsura umanului, ci este cea
care depăşeşte radical măsura umanului. Această depăşire nu înseamnă numai un pic de creştere
în plus, ci înseamnă depăşirea măsurii umane, depăşirea sinelui, depăşirea firii umane create,
dacă vreţi.
Este vorba de un adevărat salt existenţial, care îl scoate pe om din măsura umanului şi-l
plasează pe orbita dumnezeirii. Diferenţa dintre măsura împlinitorului de lege şi cea a celui care
se aseamănă cu Dumnezeu este diferenţa între natura creată şi natura necreată
Dacă măsura reală a desăvârşirii omului este cea a dumnezeirii, atunci se schimbă
multe lucruri în felul în care omul se raportează la Dumnezeu şi mai ales la semenii săi.
Matei 19:23 Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în
împărăţia cerurilor.19:24 Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile
acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu.19:25 Auzind, ucenicii s-au uimit
foarte, zicând: Dar cine poate să se mântuiască? 19:26 Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La
oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.
În felul acesta, omul se va reaşeza în limitele reale ale existenţei sale şi va evita ispita
generalizată a suficienţei de sine, care îl plasează pe om pe o orbită existenţială luciferică.
mai neputincios ca noi – şi prin aceasta de sub presiunea permanentă a posturii revendicative
faţă de Dumnezeu, care exclude şansa rugăciunii adevărate. Rugăciune nu înseamnă a cere ce
ţi se cuvine, lucru la care eşti îndreptăţit, ci a cere ceea ce ai nevoie şi nu-ţi poţi oferi singur şi
nu poţi dobândi singur, orice ai face. A cere ce ţi se cuvine se cheamă revendicare şi te
plasează într-o relaţie de tensiune dacă nu chiar de conflict cu Dumnezeu: Doamne am făcut,
am împlinit, deci dă-mi; n-am făcut tot, dar am făcut oricum mai mult decât alţii, deci mi se
cuvine, oricum mai mult decât altora.
Dacă măsura desăvârşirii omului este măsura dumnezeirii atunci morala noastră nu
mai poate fi una convenţională, ci va fi morala care decurge din asemănarea cu Dumnezeu.
Criteriul ultim al moralei Evangheliei este asemănarea cu Dumnezeu şi nu îndeplinirea unor
porunci sau a unor datorii.
- nu ca împlinire în sine, înlăuntrul său, ci ca ieşire din sine spre celălalt şi în cele
din urmă spre Celălalt, nu prin raportarea la sine, ci prin raportare la celălalt şi, în
cele din urmă la Celălalt, şi
- în al doilea rând, împlinirea este apreciată sau evaluată prin raportare la persoane
şi nu prin raportarea la lucruri.
- În felul acesta se evidenţiată caracterul personalist, sau centralitatea persoanei din
perspectiva teologică asupra existenţei. În centrul existenţei este persoana, iar
împlinirea existenţială a persoanei se realizează într-o relaţie interpersonală.
Măsura dumnezeirii mută criteriile din exterior în interior, de la lumea fizică,
văzută la lumea sufletească nevăzută. Dumnezeu este Duh. Împlinirea este realizată şi
sesizată la nivelul motivaţiei lăuntrice, al atitudinii lăuntrice şi al intenţiei ultime.
Creşterea spre măsura deplinătăţii, în situaţia în care acceptăm că aceasta este măsura
dumnezeirii, nu este una fizică sau biologică ci este una în spaţiul sufletesc, duhovnicesc,
exprimat prin categoriile duhovniceşti, recapitulate sau rezumate de categoria sau realitatea
iubirii.