Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian

Anul II, specializarea Teologie Pastorală
Istoria Bisericii Ortodoxe Române (seminar)

ORGANIZAREA ACTUALĂ A BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

În perioada anilor 1948-1953 a fost finalizat un adevărat Codex Justinianum eccleziastic, format
dintr-un Statut de Organizare şi Funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, căruia au fost adăugate alte
12 Regulamente bisericeşti. Acest fapt a asigurat Ortodoxiei româneşti nu doar supravieţuirea şi
continuarea activităţii sale, ci şi viabilitatea într-o perioada de ateism atroce. La baza acestui cod
legislativ au stat principiile: autonomiei şi autocefaliei bisericeşti, al sinodalităţii (în ceea ce priveşte
conducerea), al reprezentării (în organele administrative centrale şi locale) şi al democraţiei (în ceea ce
priveşte exprimarea voinţei clerului şi credincioşilor care formează Biserica).
În perioada ce a urmat, dictatura comunistă a prejudiciat, în mod abuziv, prin impunerea
anumitor legi şi prevederi, manifestarea autonomiei bisericeşti, limitând activitatea de asistenţă socială,
învăţământul religios în şcoală şi asistenţa religioasă pentru diaspora românească. În acest fel, Bisericii
Ortodoxe Române i se reducea forţa materială de existenţă şi dezvoltare, dar mai ales era considerabil
restrânsă sfera de influenţă spirituală în societatea românească. Din acest motiv, în noile condiţii
sociale, politice şi religioase, ce au urmat evenimentelor din decembrie 1989, organele centrale
bisericeşti au avut ca prioritate eliminarea din legile eccleziastice a tuturor prevederilor care
contraveneau principiilor de libertate, democraţie şi autonomie bisericească. Astfel, prin succesive
hotărâri au fost înlăturate, modificate şi reformulate peste 100 articole din Statutul pentru organizarea
şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, parte din articolele Regulamentului Organelor Centrale
din Patriarhia Română, ale Regulamentului de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată
bisericească şi din alte Regulamente bisericeşti.
Prin aceste hotărâri s-a realizat:
- afirmarea deplinei libertăţi şi autonomii a Bisericii Ortodoxe Române în relaţiile ei cu Statul şi
instituţiile de stat, în societatea actuală, privind desfăşurarea activităţii ei;
- precizarea raporturilor dintre Biserică şi Stat;
- eliminarea prevederilor statuare şi regulamentare, cu caracter restrictiv, a activităţii Bisericii Ortodoxe
Române, precum şi a acelora care implicau prezenţa şi controlul unor organe de Stat asupra vieţii şi
activităţii Bisericii;
- înfiinţarea şi organizarea de noi eparhii;
- prevederi privind asistenţa religioasă pentru românii ortodocşi din afara graniţelor ţării şi organizarea
de eparhii pentru diaspora românească şi românii din jurul hotarelor ţării;
- asigurarea asistenţei religioase de către Biserică în armată, penitenciare, spitale, orfelinate, azile de
bătrâni, etc.;
- introducerea învăţământului religios în şcoală;
- înfiinţarea de Asociaţii Ortodoxe în sprijinul activităţii pastoral-misionare şi sociale.
În noua atmosferă de renaştere spirituală si naţională a României, după evenimentele din
decembrie 1989, Biserica şi-a restabilit statutul de instituţie fundamentală şi prestigiul ei în societatea
actuală. Astfel, s-au realizat proiecte precum rezidirea bisericilor demolate, zidirea de biserici noi,
respectarea pe plan naţional a Duminicii şi a sărbătorilor religioase, înfiinţarea unei Comisii pentru
ocrotirea monumentelor istorice, redobândirea averilor mobile şi imobile, reînfiinţarea mănăstirilor,
ocuparea posturilor vacante de preoţi şi ierarhi, salarizarea personalului bisericesc clerical şi neclerical
prin contribuţii de la bugetul de Stat, dreptul de exclusivitate al Bisericii pentru producerea şi
valorificarea obiectelor de cult, etc.

Organizarea canonică şi administrativă actuală a Bisericii Ortodoxe Române.

În conformitate cu învăţătura de credinţă, canoanele Sinoadelor Ecumenice şi locale şi Statul
său, Biserica Ortodoxă Română este autocefală şi unitară în organizarea sa, are conducere sinodală
ierarhică şi se administrează în mod autonom prin propriile sale organe reprezentative, alese din
rândurile clerului şi ale credincioşilor mireni.
Ea are în fruntea sa un patriarh ales pe viaţă de către un Colegiu Electoral Bisericesc, alcătuit
din membrii Adunării Naţionale Bisericeşti, membrii Adunării Eparhiale ai Arhiepiscopiei Bucureştilor,
iar ca membrii de drept, câte un decan şi un director, clerici de la instituţiile de învăţământ teologic din
fiecare mitropolie, desemnaţi de mitropolit, în consultare cu ierarhii sufragani, dintre care să nu
lipsească decanul şi directorul reprezentând eparhia vacantă.
Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhie cu titulatura Patriarhia Română,
cuprinzând 27 de eparhii, dintre care 10 cu rang de arhiepiscopie, iar 17 cu rang de episcopie.
Actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române este Prea Fericitul Părinte Teoctist Arăpaşu,
ales la data de 9 noiembrie 1986. Titulatura sa este Prea Fericitul Părinte Teoctist, Arhiepiscop al
Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Cezareei Capadociei şi Patriarh al
Bisericii Ortodoxe Române. Patriarhia Română are trei episcopi vicari, unul dintre aceştia, având şi
funcţia de Secretar al Sfântului Sinod. În interorul ţării, Patriarhia Română este împărţită în cinci
mitropolii, fiecare mitropolie cuprinzând atât arhiepiscopii cât şi episcopii:

I. Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, cu eparhiile:

1. Arhiepiscopia Bucureştilor, cu reşedinţa în Bucureşti;
2. Arhiepiscopia Tomisului, cu reşedinţa în Constanţa;
3. Arhiepiscopia Târgoviştei, cu reşedinţa în Târgovişte;
4. Episcopia Argeşului şi Muscelului, cu reşedinţa în Curtea de Argeş;
5. Episcopia Buzăului şi Vrancei, cu reşedinţa în Buzău;
6. Episcopia Dunării de Jos, cu reşedinţa în Galaţi;
7. Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, cu reşedinţa în Slobozia;
8. Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, cu reşedinţa în Alexandria;
9. Episcopia Giurgiului, cu reşedinţa în Giurgiu;
10. Episcopia Tulcii, cu reşedinţa în Tulcea;

II. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu eparhiile:

11. Arhiepiscopia Iaşilor, cu reşedinţa în Iaşi;
12. Arhiepiscopia Sucevei şi a Rădăuţilor, cu reşedinţa în Suceava;
13. Episcopia Romanului, cu reşedinţa în Roman;
14. Episcopia Huşilor, cu reşedinţa în Huşi;

III. Mitropolia Ardealului, cu eparhiile:

15. Arhiepiscopia Sibiului, cu reşedinţa în Sibiu;
16. Episcopia Covasnei şi Harghitei, cu reşedinţa în Miercurea-Ciuc;

IV. Mitropolia Olteniei, cu eparhiile:

17. Arhiepiscopia Craiovei, cu reşedinţa în Craiova;
18. Episcopia Râmnicului, cu reşedinţa în Râmnicu Vâlcea;
19. Episcopia Severinului şi Strehaiei, cu reşedinţa în Drobeta-Turnu Severin;
20. Episcopia Slatinei, cu reşedinţa în Slatina;

2
 V. Mitropolia Banatului, cu eparhiile:
21. Arhiepiscopia Timişoarei, cu reşedinţa în Timişoara;
22. Episcopia Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, cu reşedinţa în Arad;
23. Episcopia Caransebeşului, cu reşedinţa în Caransebeş;

VI. Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, cu eparhiile:

24. Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, cu reşedinţa în Cluj-Napoca;
25. Arhiepiscopia Alba Iuliei, cu reşedinţa în Alba Iulia;
26. Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, cu reşedinţa în Baia Mare;
27. Episcopia Oradiei, Bihorului şi Sălajului, cu reşedinţa în Oradea.

VII. Eparhiile ortodoxe române din jurul hotarelor ţării:

1. Mitropolia Autonomă a Basarabiei, cu reşedinţa în Chişinău – MOLDOVA. Această mitropolie,
reactivată de către Sf. Sinod prin hotărârea nr. 8090/19 nov. 1992, este independentă şi
autonomă din punct de vedere administrativ, însă canonic şi jurisdicţional se află în comuniune
cu Biserica Ortodoxă Română; în prezent numără 70 de parohii.
2. Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, cu reşedinţa la Gyula. Episcopia cuprinde 40 de
comunităţi bisericeşti (21 de parohii, 16 filiale şi trei aşezăminte monahale: Gyula, Sacăl şi
Bichiş), organizate în trei protopopiate.
3. Episcopia Ortodoxă Română a Vârşeţului, cu reşedinţa în Vârşeţ – SERBIA &
MUNTENEGRU, având în componenţa sa 40 de parohii, în care slujesc 22 de preoţi.

VIII. Eparhiile diasporei ortodoxe române:

Pentru românii ortodocţi stabiliţi în afara teritoriului României, Patriarhia Română a înfiinţat
eparhii ortodoxe, conform principiilor canonice ortodoxe şi în acord cu legislaţiile ţărilor respective,
asigurând prin acestea asistenţă religioasă, prin preoţi şi ierarhi români. Acestea sunt:
1. Arhiepiscopia ortodoxă în America şi Canada, cu reşedinţa la Chicago – S.U.A.,
cuprinzând în prezent 48 de parohii şi misiuni (24 de parohii şi 2 mănăstiri în S.U.A. şi 21
de parohii în Canada, precum şi o parohie în Venezuela). De asemenea, sunt în curs de
formare o parohie în Argentina şi alta în Mexic.
2. Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, cu reşedinţa la Paris
– FRANŢA, organizată în 3 vicariate (care cuprind 75 de parohii şi filii, 13 fiind în curs
de construire, precum şi 7 mănăstiri). Aceste parohii funcţionează în Franţa, Elveţia,
Italia, Spania, Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Olanda şi Belgia. Această Mitropolie
beneficiază şi de o tipografie proprie, editând un buletin informativ Foaia Sf. Casian.
3. Mitropolia Ortodoxă Română pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord, cu reşedinţa
la Nurnberg – GERMANIA, înfiinţată la începutul anului 1993. Aceasta are în jurisdicţia
sa 46 de parohii şi filii în Germania, Luxemburg, Suedia, Norvegia, Finlanda şi
Danemarca, precum şi o mănăstire în Germania. Eparhia editează periodicul Scrisoare
duhovnicească.

IX. Comunităţi ortodoxe române, în diaspora, dependente direct de Patriarhia

Română:
1. În Australia, parohiile ortodoxe române din Melbourne, Sydney, Adelaide, Perth, Brisbane.
2. În Noua Zeelandă, parohia din Wellington.
3. În Bulgaria, parohia ortodoxă română din Sofia.
4. În Israel: Aşezămintele româneşti ale bisericilor din Ierusalim şi din Ierihon, precum şi Schitul
românesc de la Iordan.

3
 5. În Turcia, parohia ortodoxă română din Istanbul.
6. În Africa de Sud, parohia ortodoxă română din Johannesbourg.

Organizarea Centrală Bisericească.

Biserica Ortodoxă Română are ca Organe Centrale deliberative: Sfântul Sinod şi Adunarea
Naţională Bisericească, iar ca Organe Centrale executive: Consiliul Naţional Bisericesc şi
Administraţia Patriarhală (cf. art. 8 din Statut).
Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române pentru toate
problemele spirituale şi canonice, precum şi pentru problemele bisericeşti de orice natură, aparţinând
competenţei sale. El este alcătuit din patriarh, ca preşedinte, şi de toţi ierarhii în funcţie, ca membrii. În
lipsa patriarhului, funcţia de preşedinte este preluată de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, urmând
apoi mitropolitul Ardealului, Olteniei, Banatului, Clujului sau cel mai vechi episcop în hirotonie (cf.
art. 9; 11 din Statut).
Principalele atribuţii ale Sfântului Sinod sunt: păstrarea unităţii dogmatice, canonice şi de cult
cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, precum şi în cadrul Bisericii Ortodoxe Române; examinarea şi
rezolvarea problemelor dogmatice, canonice şi de cult; avizarea proiectelor de legi; validarea canonică
a alegerilor de patriarh sau de arhierei; judecarea eventualelor abateri bisericeşti, judecarea recursurilor
clericilor în probleme de caterisire; iniţierea, autorizarea şi supravegherea tipăririi Sfintei Scripturi, a
cărţilor de cult şi a diferitelor cărţi teologice; organizarea învăţământului pentru pregătirea personalului
bisericesc şi a învăţământului religios în şcoală, organizarea asistenţei sociale pentru românii ortodocşi
din afara graniţelor ţării, din armată, penitenciare, spitale, azile, orfelinate, etc.; organizarea asistenţei
sociale şi caritativ-filantropice (art.10 din Statut). Sfântul Sinod se întruneşte în sesiune ordinară o
singură dată într-un an calendaristic, iar în sesiune extraordinară, ori de câte ori este nevoie (art. 12 din
Statut). Între sesiunile Sfântului Sinod, problemele cu caracter de urgenţă sunt rezolvate de Sinodul
Permanent, alcătuit din patriarh, ca preşedinte, şi de toţi mitropoliţii, ca membrii, hotărârile acestuia
urmând a fi ratificate de către plenul Sinodului.
Adunarea Naţională Bisericească este organul deliberativ central al Bisericii Ortodoxe Române
pentru problemele economice şi administrative, precum şi pentru cele care nu intră în competenţa
Sfântului Sinod. Această Adunare este alcătuită din câte trei reprezentanţi (un cleric şi doi mireni) ai
fiecărei eparhii din ţară, delegaţi de Adunările eparhiale respective, pe termen de patru ani.
Preşedintele Adunării Naţionale Bisericeşti este patriarhul, având drept eventual locţiitor pe membrii
menţionaţi şi în cazul Sfântului Sinod. Printre atribuţiile Adunării Naţionale Bisericeşti se numără
susţinerea intereselor drepturilor Bisericii Ortodoxe Române, reglementarea problemelor de patrimoniu
şi de aşezămintele bisericeşti-culturale şi economice ale Bisericii, hotărâri cu privire la întinderea
teritorială a eparhiilor, înfiinţarea unor noi eparhii, alegerea membrilor Consiliului Naţional Bisericesc;
verificarea şi aprobarea bugetului şi controlului de gestiune al instituţiilor centrale bisericeşti, etc.
Adunarea Naţională Bisericească se întruneşte în sesiune ordinară o dată pe an, iar în sesiuni
extraordinare ori de câte ori este nevoie (art. 19-24 din Statut).
Consiliul Naţional Bisericesc este organul administrativ suprem pentru problemele bisericeşti,
fiind, în acelaşi timp, organul executiv al Sfântului Sinod şi al Adunării Naţionale Bisericeşti. Acest
Consiliu este alcătuit din nouă membrii (3 clerici şi 6 mireni), aleşi de către Adunarea Naţională
Bisericească, pe o perioadă de patru ani, precum şi din consilierii administrativi patriarhali, ca membrii
permanenţi. Preşedintele Consiliului Naţional Bisericesc este patriarhul sau delegatul acestuia (art. 25-
27 din Statut).
Administraţia patriarhală este organul central administrativ prin care îşi exercită patriarhul
atribuţiile administrative şi executive. Administraţia patriarhală este alcătuită din mai multe sectoare de
lucru, conduse de consilierii patriarhali sub îndrumarea directă a patriarhului şi a episcopilor vicari
patriarhali. Sectoarele Administraţiei Patriarhale sunt următoarele:

4
 1. Cancelaria Sf. Sinod (cu serviciile: Personal, Registratură, Oficiul Juridic, Corpul de Inspecţie
şi de Control, Biblioteca Sf. Sinod şi Arhiva);
2. Sectorul învăţământului teologic şi al învăţământului religios în şcoală;
3. Sectorul economic-financiar şi bunuri; Comisia de Pictură Bisericească;
4. Sectorul relaţiilor externe bisericeşti;
5. Sectorul comunităţilor române de peste hotare;
6. Sectorul pentru patrimoniu cultural naţional;
7. Sectorul social;
8. Institutul Biblic – Editură;
9. Tipografia Institutului Biblic;
10. Atelierele Institutului Biblic;
11. Sectorul de presă şi comunicaţii; Relaţii cu mass-media.

Organizarea locală.
Din punct de vedere local, Biserica Ortodoxă Română este organizată în: parohii, protopopiate,
mănăstiri, eparhii (episcopii sau arhiepiscopii) şi mitropolii. Fiecare dintre unităţile componente ale
Bisericii, de acelaşi fel, are dreptul de a se conduce şi administra independent de altă parte componentă
de acelaşi grad, precum şi a participa, prin reprezentanţii ei, la lucrările părţilor componente superioare.
În fapt, fiecare unitate bisericească locală are la bază aceleaşi principii organizatorice ca şi unităţile
administrative centrale.
Parohia este comunitatea bisericească a credincioşilor ortodocşi, clerici şi mireni, condusă de
un preot paroh. Acesta este conducătorul spiritual al credincioşilor din parohie, ca împuternicit al
episcopului locului, iar din punct de vedere administrativ este conducătorul administraţiei parohiale. Pe
lângă preotul paroh, într-o parohie, mai pot funcţiona unul sau mai mulţi preoţi slujitori şi diaconi, în
funcţie de necesităţi, de numărul credincioşilor şi de mijloacele de întreţinere. La parohiile cu mai mulţi
preoţi, aceştia sunt egali în drepturile şi îndatoririle lor sacramentale, învăţătoreşti şi de conducere
spirituală ( art. 47-50 din Statut).
La sfârşitul anului calendaristic 2003, în cuprinsul Patriarhiei Române, cu referire doar la
teritoriul României, existau 10.987 parohii şi 2.059 filii, în care activau 12.314 preoţi şi diaconi în
funcţiune, precum şi 4.788 cântăreţi bisericeşti. Numărul locaşurilor de închinare (biserici, mănăstiri,
paraclise şi capele) era de 13.859.
Organul deliberativ al parohiei este Adunarea parohială, alcătuită din toţi credincioşii parohiei,
care îşi îndeplinesc îndatoririle morale şi materiale bisericeşti. Aceasta se întruneşte în şedinţă ordinară
o dată pe an, în primul trimestru al anului, precum şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este
necesar. Ea verifică activitatea Consiliului parohial şi întocmeşte bugetul parohiei, verifică şi aprobă
gestiunea anuală a parohiei, luând măsuri pentru administrarea bunurilor parohiale. Preşedintele
Adunării parohiale este preotul paroh sau locţiitorul său (art. 54 din Statut). Adunarea Parohială alege
din rândul său un număr de 7, 9 sau 12 delegaţi care formează Consiliul parohial. Din Consiliul
parohial fac parte: preotul paroh, ca preşedinte, ceilalţi preoţi şi diaconi din parohie şi primul cântăreţ al
bisericii, ca membri. Membrii Consiliului parohial sunt aleşi pe termen de patru ani. De asemenea, sunt
aleşi unul, doi sau trei epitropi, care, sub controlul parohului, se îngrijesc şi răspund de administrarea şi
gestionarea bunurilor parohiale. Pe lângă Consiliul Parohial, funcţionează şi un Comitet parohial, în
care pot fi alese şi femei, având rolul de a-l ajuta pe preot în activitatea sa misionară, în lucrarea de
întreţinere şi înfrumuseţare a bisericii. (art. 60-70 din Statut).
Protopopiatul este o unitate bisericească administrativă care cuprinde mai multe parohii din
aceiaşi eparhie. Conducătorul protopopiatului este protopopul. Ca organ de legătură între parohie şi
eparhie, protopopul îndrumă, coordonează şi supraveghează activitatea bisericească a parohiile din
cuprinsul protopopiatului, inspectează parohiile, verificând cancelaria, biserica, cimitirul şi bunurile
bisericeşti parohiale, îndrumă activitatea pastorală a preoţilor şi informează eparhia cu privire la

5
întreaga viaţă bisericească din protopopiat. Fiecare protoierie are câte trei reprezentanţi (1 cleric şi 2
laici), în Adunarea Eparhială. În cuprinsul Patriarhiei Române sunt în prezent 158 de protoierii, fiecare
dintre ele cuprinzând între 60 şi 100 de parohii (art. 71-73 din Statut).
Mănăstirea depinde în toate de chiriarhul locului, care este conducătorul ei suprem. Ea este
administrată de un stareţ sau stareţă, ajutaţi de soborul mănăstiresc, consiliul duhovnicesc şi consiliul
economic. În cuprinsul Patriarhiei Române, există în prezent 574 de aşezăminte monahale, din care 392
mănăstiri pentru călugări şi călugăriţe, 177 de schituri şi 5 metocuri, cu 1.748 călugări şi 4.883
călugăriţe.
Episcopul sau arhiepiscopul supraveghează şi îndrumă bunul mers al vieţii bisericeşti din
eparhie, prezidează organele deliberative ale eparhiei, hirotoneşte clerici, numeşte personalul
bisericesc, face vizite canonice în parohii, acordă dispense bisericeşti, ia măsuri disciplinare, etc. În
exercitarea atribuţiilor sale, arhiepiscopul este ajutat de un episcop vicar, iar episcopul de un arhiereu
vicar. Pentru problemele de ordin administrativ, episcopul sau arhiepiscopul este ajutat de un vicar
eparhial administrativ, consilieri administrativi (pentru sectoarele: bisericesc, cultural, economic),
corpul de inspecţie şi control, precum şi de personalul cancelariei eparhiale.
Fiecare eparhie are ca organ deliberativ Adunarea eparhială, care este alcătuită din 30 de
reprezentanţi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de 1/3 clerici şi 2/3 mireni, aleşi pe o perioadă
de patru ani. Adunarea eparhială ia hotărâri cu privire la buna administrare a bunurilor bisericeşti din
eparhie, având totodată rolul de coordona activitatea organelor parohiale şi protopopeşti. Se întruneşte
în sesiune ordinară o dată pe an, în ultimul trimestru al anului, şi în sesiuni extraordinare ori de căte ori
este necesar.
Organul executiv al eparhiei este Consiliul eparhial. El este alcătuit din episcop, respectiv
arhiepiscop, ca preşedinte, episcopul-vicar sau arhiereul-vicar, vicarul eparhial administrativ, consilierii
administrativi, ca membri permanenţi, acestora alăturându-li-se 9 membri: 3 clerici şi 6 mireni, aleşi pe
termen de patru ani de către Adunarea eparhială. Consiliul eparhial se întruneşte la convocarea
preşedintelui ori de câte ori este necesar. El examinează şi rezolvă problemele administrative, culturale
şi economice bisericeşti ale eparhiei şi verifică respectarea normelor legale cu privire la alegerile de
personal bisericesc şi consilii parohiale.
Mitropolia este unitatea bisericească locală care cuprinde mai multe eparhii. Ea este condusă de
către un mitropolit, care este şi conducătorul uneia dintre eparhii. Atribuţiile speciale ale mitropolitului
constau în convocarea şi prezidarea Sinodului Mitropolitan, hirotonirea, împreună cu ceilalţi episcopi,
conform canoanelor, a episcopilor sufragani, numirea locţiitorilor de episcopi, vizitarea colegială din
cuprinsul Mitropoliei, etc. Organul deliberativ al unei Mitropolii este Sinodul Mitropolitan. El este
alcătuit din mitropolit, ca preşedinte, şi din ceilalţi ierarhi din cuprinsul mitropoliei ca membri. Sinodul
Mitropolitan este şi instanţa disciplinară pentru judecarea recursurilor preoţilor depuşi din treaptă.

Reorganizarea vieţii administrative a Bisericii Ortodoxe Române după abolirea

dictaturii ateiste din România.
Efectele regimului totalitar şi ateu din România au fost resimţite şi în viaţa Bisericii naţionale.
Astfel, în acest climat politic şi social, au fost desfiinţate eparhii de pe harta administrativă şi teritorială
a Patriarhiei (Episcopia Maramureşului, Episcopia Huşilor, Episcopia Constanţei, Episcopia
Caransebeşului, Episcopia Argeşului), legăturile cu centrele bisericeşti din afara ţării au fost aproape
întrerupte, iar instituţia episcopilor-vicari şi arhiereilor-vicari a fost redusă la minimum. Cu toate
acestea, în anul 1975 s-a reuşit reînfiinţarea Episcopiei Alba Iuliei (prin hotărârea nr. 15098/16 oct.
1975). Totodată, în anul 1973, Episcopia Clujului a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie (prin
hotărârea nr. 8576/1973). Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Episcopia Dunării de Jos, care în aceea
vreme cuprindea şi Dobrogea (prin hotărârea nr. 14994/1975). În anul 1982, au fost reînfiinţate
Arhiepiscopia Tomisului (prin hotărârea nr. 12053/1982) şi Episcopia Argeşului (prin hotărârea nr.
11937/1982), care însă au devenit realitate abia în anul 1990 (prin hotărârea nr. 1224/1990).

6
 Căderea regimului comunist în decembrie 1989 a creat posibilitatea unor restaurări
administrative bisericeşti. Printre acestea se numără reorganizarea, reînfiinţarea, precum şi înfiinţarea,
în mod succesiv, a 14 eparhii în interiorul Patriarhiei Române, prezentate aici în ordinea cronologică a
naşterii lor: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Episcopia Maramureşului (ulterior devenită a
Maramureşului şi Sătmarului), Arhiepiscopia Târgoviştei, Episcopia Caransebeşului, Arhiepiscopia
Tomisului, Episcopia Argeşului (ambele aprobate anterior, după cum am arătat) şi Episcopia Huşilor.
Au fost înfiinţate episcopii noi, după cum urmează: Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, Episcopia
Covasnei şi Harghitei, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, Episcopia Severinului şi Strehaiei,
Episcopia Giurgiului şi Episcopia Tulcii. Pentru credincioşii din afara graniţelor a fost reactivată
Mitropolia autonomă a Basarabiei şi au fost înfiinţate: Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria şi
Episcopia Ortodoxă Română a Vârşeţului. Tot în diaspora, Episcopia Ortodoxă din America a fost
ridicată la rang de Arhiepiscopie, iar scaunul episcopal din Franţa a devenit scaun mitropolitan, cu
titulatura Mitropolia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală şi Meridională. Tot în Europa a fost
înfiinţată Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.

Organizarea activităţii de pregătire a clerului după abolirea dictaturii ateiste.

Învăţământul teologic şi învăţământul religios în şcoală.
În urma instalării regimului comunist, dar şi a reformei învăţământului din anul 1948,
învăţământul teologic a fost scos din cadrul învăţământului public de Stat, iar Facultăţile de Teologie şi
seminariile teologice au fost desfiinţate. Astfel, învăţământul teologic a fost trecut în grija Bisericii,
care şi-a asumat toate sarcinile organizării şi funcţionării acestuia, reînfiinţând două Institute de grad
universitar la Bucureşti şi Sibiu, precum şi şase Şcoli de cântăreţi bisericeşti şi Seminarii teologice la
Bucureşti, Mănăstirea Neamţ, Cluj, Craiova, Buzău şi Caransebeş. Activitatea acestor instituţii a fost
coordonată printr-un regulament special al învăţământului teologic. Profesorii de la fostele Facultăţi de
Teologie au fost încadraţi la noile instituţii de pregătire a viitorilor clerici, au elaborat cursuri, manuale
şi au predat disciplinele teologice la cel mai înalt nivel. În acest interval, au fost organizate schimburi
de burse de studii cu Bisericile de peste hotare, fiind trimişi la studii, în cadrul diferitelor Universităţi
din străinătate peste 300 de candidaţi, care ulterior au ocupat posturi în administraţia bisericeasă, unii
dintre ei devenind chiar ierarhi. Totodată, au fost organizate cursuri de magistratură şi doctorat în
Teologie. Pregătirea clerului s-a continuat prin cursuri pastorale şi de îndrumare misionară special
organizate, având caracter post-universitar, precum şi prin conferinţe preoţeşti trimestriale, în care se
dezbăteau probleme pastorale, misionare şi teologice.
De cealaltă parte, învăţământul religios a fost total exclus din şcoală, educaţia tineretului fiind
una ateist-materialistă. Toate cultele religioase erau supuse aceluiaşi regim, lucru care însă nu a
împiedicat organizarea de conferinţe interconfesionale, găzduite de către instituţiile universitare
respective.
După căderea regimului dictatorial, au fost înlăturate toate aceste restricţii. Prin diferite
înţelegeri bilaterale cu Ministerul Educaţiei, învăţământul teologic universitar a fost reintegrat în
învăţământul universitar de Stat, iar învăţământul seminarial în învăţământul liceal de Stat. Biserica a
continuat totuşi să păstreze specificul şcolilor de teologie, pe care le patronează, din punct de vedere
spiritual şi teologic, alături de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care asigură salarizarea cadrelor
didactice, bursele elevilor şi studenţilor, cheltuielile de întreţinere pentru şcolarizare, manuale, cursuri,
imobilele şi bibliotecile în care funcţionează, continuând să rămână în proprietatea Bisericii. Planurile
de învăţământ, programele analitice, numirea cadrelor didactice pentru disciplinele teologice, intră în
competenţa Bisericii, cu respectarea normelor legale prevăzute în Legea învăţământului în vigoare.
Programul de pregătire şi formare duhovnicească a studenţilor şi elevilor cade exclusiv în sarcina
Bisericii. Diplomele obţinute de absolvenţii instituţiilor de învăţământ teologic sunt echivalente cu cele
care se obţin în învăţământul de Stat de grad corespunzător, absolvenţii seminariilor teologice liceale cu
diplomă de bacalaureat putând participa la concursurile de admitere ale oricărei facultăţi cu profil

7
umanist, licenţiaţii în Teologie putând ocupa posturi în învăţământ sau în administraţie, echivalente
celorlalţi licenţiaţi.

1. Învăţământul teologic ortodox preuniversitar.

În prezent, în învăţământul teologic preuniversitar sunt organizate trei tipuri de şcoli: şcoli de
cântăreţi bisericeşti, seminarii teologice şi şcoli postliceale teologico-sanitare.
a) Şcolile de cântăreţi bisericeşti au durata de şcolarizare de trei ani, la ora acuală existând 18
astfel de şcoli. În anul şcolar 2002-2003, au fost înscrişi în aceste şcoli 814 elevi, dintre care 157 au
absolvit. În anul şcolar următor (2003-2004), în clasa a IX-a au fost înscrişi 257 elevi, ceea ce oferă
perspectiva ocupării celor aprox. 5000 de posturi vacante de cântăreţi bisericeşti într-un final mai
îndepărtat.
b) Seminariile teologice cu durata de 5 ani, sunt şcoli de tip liceal şi au două specializări:
Teologie Pastorală, care pregăteşte în mod special candidaţi pentru preoţie, la parohiile de categoria a
treia, devenind preoţi cu studii medii, având totuşi posibilitatea să-şi continue pregătirea teologică în
Facultăţile de Teologie; Teologie Patrimoniu, care pregăteşte candidaţi, specializaţi în pictură şi
restaurare de biserici şi obiecte bisericeşti, pentru secţiile corespunzătoare din cadrul Facultăţilor de
Teologie. Corpul didactic care predă în aceste şcoli teologice numără 746 de profesori. În anul şcolar
2002-2003, în cele 30 seminarii teologice au fost înscrişi 7.017 elevi, dintre aceştia 890 au absolvit.
Candidaţii care optează pentru hirotonie, trebuie să obţină şi diploma de atestare, care le conferă
dreptul la hirotonie. Practica religioasă este normativă pentru toate seminariile teologice, acestea
dispunând de capele proprii. Din cele 30 de seminarii teologice, 5 funcţionează pentru pregătirea
personalului monahal, la mănăstirile Prislop, Agapia, Căldăruşani, Cernica şi Pasărea.
c) Şcolile postliceale teologico-sanitare pregătesc cadre medicale cu profil teologic. Aceste şcoli,
în număr de 5, au fost frecventate în anul şcolar 2002-2003, de 325 elevi, din care 52 au absolvit,
obţinând diploma de bacalaureat.

2. Învăţământul teologic ortodox superior.

În Patriarhia Română funcţionează un număr de 11 Facultăţi de Teologie, cărora se adaugă şi 4
secţii incluse în cadrul altor facultăţi, având 10 specializări: Teologie Pastorală, Teologie Litere,
Teologie Limbi Clasice, Teologie-Asistenţă Socială, Teologie-Pictură Bisericească, Teologie-
Patrimoniu Cultural, Teologie-Istorie, Teologie-Limbaj Mimico-Gestual, Teologie-Muzică, Teologie-
Comunicare Socială şi Relaţii Publice. În anul universitar 2002-2003 au fost înscrişi 10.178 studenţi,
dintre care 6.655 băieţi şi 3.523 fete. Au absolvit 2.424 studenţi, iar în anul universitar 2003-2004 au
fost admişi 2.494 de tineri şi tinere. Cadrele didactice sunt în număr de 461, dintre care 84 de profesori,
restul posturilor fiind ocupate de conferenţiari, lectori, asistenţi şi preparatori.

3. Învăţământul teologic ortodox postuniversitar.

a) Cursuri de Master sunt organizate în toate cele 11 Facultăţi de Teologie, cu patru specializări:
Biblică, Sistematică, Istorică şi Practică. În anul universitar 2002-2003 au fost înscrişi 556
studenţi, din care au absolvit 230 studenţi, iar în anul universitar 2003-2004 au fost admişi
445 de studenţi.
b) Doctoratul se organizează în şase centre universitare: Bucureşti, Sibiu, Cluj, Oradea, Iaşi,
Constanţa. În prezent (anul universitar 2003-2004) sunt înscrişi 395 de doctoranzi. În anul
2003, au obţinut titlul de doctor în Teologie 46 de candidaţi.

4. Schimbul de burse.
Statistica anului universitar precedent (2003-2004) relevă faptul că există un număr de 145
bursieri români care studiază peste hotare, majoritatea acestora (60) aflându-se în Grecia, restul în
Germania, Franţa, Elveţia, Italia, S.U.A., Marea Britanie, etc.

8
 Bursierii în România se împart în două categorii: cetăţeni străini şi etnici români, cu domiciliul
în străinătate. Potrivit aceleiaşi surse de informare, cetăţenii străini care studiază Teologia în România
sunt în număr de 16 (2 la seminarii, 8 la facultăţi şi 6 la studii postuniversitare). Etnicii români
înmatriculaţi în sistemul de învăţământ teologic sunt în număr de 380 (153 urmează studii
preuniversitare, 174 studii universitare, 15 studii postuniversitare şi 38 sunt înscrişi la doctorat).

5. Învăţământul religios în şcolile de Stat.

Acest segment are în vedere predarea Religiei în tot învăţământul preuniversitar, în care predau:
10.514 profesori. Din totalul profesorilor care predau Religia, 4.876 sunt preoţi. Activitatea de
îndrumare şi control este asigurată de 42 de inspectori de religie. Pe lângă aceştia, la Centrele eparhiale,
consilierii culturali şi inspectorii de învăţământ au atribuţii de acest gen. În anul 2003, s-au luat o serie
de măsuri în ceea ce priveşte îmbunătăţirea defăşurării procesului didactic, precum posibilitatea ca
preoţii să ocupe catedrele de Religie rămase neocupate de către personalul calificat, elaborarea unui
Manual de Biologie pentru clasa a XII de liceu, care prezintă viziunea creaţionistă creştină ca
alternativă la teoria darwiniană, activităţi extracurriculare (excursii tematice, pelerinaje, concursuri
şcolare, tabere de creaţie), etc.

Organizarea asistenţei social-caritative şi asistenţei religioase în societatea

actuală românească.
Asistenţa religioasă a credincioşilor, în Biserica Ortodoxă Română, este o îndatorire a clerului şi
ea se exercită prin cele trei misiuni: învăţătorească, slujitoare şi de conducere. Dacă în parohii clerul a
avut posibilitatea să-şi exercite această misune, în toate celelalte instituţii ale societăţii româneşti, în
perioada dictaturii, nu s-a îngăduit aceasta, asistenţa socială fiind preluată de către Stat, cu scopul de a
anula posibilitatea unei reale influenţe a Bisericii în rândul credincioşilor.

1. Organizarea şi acordarea asistenţei religioase.

La scurt timp după abolirea dictaturii ateiste, Biserica şi-a revendicat dreptul său tradiţional
privind organizarea şi acordarea asistenţei religioase. Prin protocoale bilaterale, ulterior, prin Legea
Învăţământului s-a reglementat asistenţa şi educaţia religioasă în şcoală. Concomitent, a fost organizată
asistenţa socială în cadrul armatei, penitenciarelor, spitalelor, azilelor, orfelinatelor, căminelor de copii
şi bătrâni, etc. astfel încât, în prezent, un număr de 438 preoţi acordă asistenţă religioasă în instituţiile
de Stat şi în aşezămintele de asistenţă socială, după cum urmează: 107 preoţi în unităţi militare, 38
preoţi în penitenciare, 15 preoţi în instituţiile Ministerului de Interne, 2 preoţi în S.P.P. şi S.R.I., 150
preoţi în spitale, 11 preoţi în azile, 115 preoţi în orfelinate şi alte aşezăminte de asistenţă socială, 330
fiind retribuiţi cu salarii din bugetele instituţiilor respective, iar restul 108 fiind retribuiţi de eparhii şi
contribuţii de la bugetul de Stat. În cadrul acestor instituţii laice au fost amenajate 357 biserici, capele
sau paraclise, în care se oficiază slujbe religioase săptămânale.

2. Organizarea asistenţei religioase în Biserică.

Activitatea social-filantropică este asigurată de 188 asistenţi sociali teologi, 17 preoţi misionari
şi 12 lucrători sociali, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul a 38 de Birouri de Asistenţă Socială.
Astfel, în anul 2003, pe lângă cele 98 de aşezăminte existente în anul 2002, au luat fiinţă încă 30 de
aşezăminte de ocrotire socială. Dintre acestea menţionăm: Centrul de Asistenţă Medicală Sfinţii Cosma
şi Damian din Galaţi, Cantinele Sociale Sfântul Fanurie, Sfânta Filofteia şi Sfinţii Împăraţi din Eparhia
Dunării de Jos, Centrul de Ocrotire Socio-Medicală a Vârsnicilor Defavorizaţi din Caransebeş, Centrul
de zi pentru copiii cu risc de abandon şcolar Sfântul Mucenic Ciprian din Ocna Mureş – jud. Alba.

3. Programe de asistenţă socială din cuprinsul eparhiilor au avut ca beneficiari

îndeosebi copii aflaţi în dificultate, bătrânii şi familiile sărace. Aceste programe au în

9
 vedere îngrijirea la domiciliu a copiilor orfani sau abandonaţi şi a bătrânilor singuri
nedeplasabili, asistarea şi consilierea persoanelor dependente de droguri, îngrijirea la
domiciliu a bolnavilor incurabil, prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane,
oferirea de alimente prin cele 40 de cantine şi brutării sociale, etc. În anului 2003,
prin programele social-filantropice dezvoltate de către Biserica Ortodoxă Română au
fost asistate peste 152.000 de familii.

4. Asistenţa socială la nivelul Administraţiei Patriarhale.

În cadrul Sectorului Biserica şi Societatea, la nivel central funcţionează Biroul de Asistenţă
Socială care, în cursul anului 2003, pe lângă activităţile de coordonare şi monitorizare a acţiunilor
social-filantropice desfăşurate în cuprinsul eparhiilor, a derulat 11 programe sociale, având ca obiectiv:
acordarea de ajutoare financiare şi materiale pentru copii orfani şi abandonaţi, bătrâni, familii sărace,
etc. Aceste programe s-au desfăşurat, unele pe o durată de 6-12 luni, altele cu prilejul marilor sărbători
creştine şi a altor evenimente. În toate aceste acţiuni au fost implicate, în mod activ, asociaţii şi
fiundaţii care funcţionează cu binecuvântarea Sfântului Sinod sau a ierarhilor eparhioţi, dintre care
amintim: Asociaţia Frăţia Ortodoxă, Asociaţia Oastea Domnului, Societatea Naţională a Femeilor
Ortodoxe din România, Asociaţia Diaconia, etc. Activitatea acestor organizaţii s-a concretizat în acţiuni
umanitare şi vizite la centrele de plasament, orfelinate şi azile, organizarea de pelerinaje la mănăstirile
din ţară şi străinătate, organizarea de centre misionare pentru tineret, editarea şi difuzarea unor
publicaţii creştine şi a cărţilor de rugăciune, organizarea de conferinţe pe diferite teme actuale, acţiuni
de promovare a relaţiilor de colaborare şi parteneriat cu organizaţii interne şi internaţionale, etc.

Organizarea activităţii editoriale şi publicistice în Biserica Ortodoxă Română.

Activitatea editorială, publicistică şi tipografică în Patriarhia Română se desfăşoară potrivit
prevederilor Statului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române (art. 59-162) şi ale
Regulamentului Organelor Centrale (art.178-192), încadrându-se în Institutul Bibilic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta este principala instituţie prin care se elaborează, tipăreşte şi
difuzează publicaţiile bisericeşti. În prezent, în Patriarhia Română, în afara Institutului Biblic mai
funcţionează încă 23 tipografii eparhiale, precum şi un număr de tipografii patronate de mănăstiri sau
chiar de parohii. Spre a releva amploarea activităţii publicistice teologice, amintim că, în prezent, sunt
editate un număr de 69 de reviste şi publicaţii periodice bisericeşti centrale, eparhiale, parohiale şi
mănăstireşti. Dintre acestea amintim câteva titluri importante: Buletinul Oficial Biserica Ortodoxă
Română, Revista de Teologie Ortodoxia, Revista Facultăţilor de Teologie Studii Teologice, Periodicul
bilunar Vestitorul Ortodoxiei (acestea fiind editate la Centrul Patriarhal); Revista mitropolitană Glasul
Bisericii, Anuarul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, Almanahul bisericesc (editate la Arhiepiscopia
Bucureştilor); Revista Mitropolitană Teologia şi Viaţa, Buletinul Oficial Candela Moldovei (editate la
Arhiepiscopia Iaşilor); Revista Mitropolitană Revista Teologică, Periodicul Telegraful Român (editate
la Arhiepiscopia Sibiului); Revista Mitropolitană Mitropolia Olteniei, Periodicul de spiritualitate,
informare şi atitudine Cetatea Creştină, Analele Facultăţii de Teologie din Craiova (editate la
Arhiepiscopia Craiovei); etc. Acest gen de publicaţii teologice apar în majoritatea centrelor eparhiale.
Trebuie subliniat faptul că toate parohiile din Patriarhia Română sunt abonate la revistele centrale
(Biserica Ortodoxă Română, Ortodoxia şi Studii Teologice) la care se adaugă publicaţiile centrelor
eparhiale de care aparţin.
În anul 2004, la editurile eparhiale au apărut 203 titluri: cărţi teologice şi de învăţătură de
credinţă, legiuiri bisericeşti, cărţi de cult şi de zidire duhovnicească, cărţi de predici, monografii,
manuale de teologie, almanahuri bisericeşti, ghiduri, dicţionare de teologie, cărţi de rugăciuni, scrieri
aghiografice, etc. Alături de mijloacele de educaţie religioasă publicitare trebuie să amintim şi posturile
de radio proprii: Trinitas (cu acoperire în aproape toate oraşele Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei),

10
Renaşterea (patronat de Arhiepiscopia Clujului), Reîntregirea (patronat de Arhiepiscopia Alba Iuliei),
Mitropolia Olteniei (post de radio on-line, cu sediul central în Craiova).

Organizarea vieţii religioase în alte sectoare de activitate bisericească.

Aceste realizări pe plan pastoral-misionar şi administrativ au avut rezultate nu numai în planul
vieţii spirituale, dar şi în sectoarele administrative. În acest sens, s-au redobândit proprietăţile agricole
şi forestiere, precum şi o parte dintre proprietăţile mobile şi imobile. S-au amplificat proiectele de
restaurare şi de întreţinere a monumentelor de artă şi arhitectură religioasă, precum şi construirea şi
finalizarea unor noi locaşuri de cult (doar în anul 2003 s-au pus pietrele de temelie pentru 150 de
biserici, din care 102 în mediul rural şi 48 în mediul urban; s-au continuat lucrările la cele 1.031 de
locaşuri începute în anii anteriori, dintre care 191 au fost finalizate), cel mai important proiect, în acest
sens, fiind construirea Catedralei Mântuirii Neamului în Bucureşti.
Cadrul legal bisericesc pentru desfăşurarea vieţii monahale în România a fost îmbunătăţit printr-
o nouă rânduire administrativă cuprinsă în Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale şi
funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor, aprobat de Sfântul Sinod şi publicat în anul
2003. Un alt aspect îl reprezintă întărirea relaţiilor interne cu celelalte Culte religioase din România, în
spirit ecumenic şi frăţesc, precum şi în relaţie cu Statul, o proiecţie a principiului autonomiei
bisericeşti. De asemenea, au fost dezvoltate relaţiile externe cu Bisericile Ortodoxe surori, cu celelalte
Biserici creştine, precum şi cu organismele ecumenice internaţionale intercreştine şi interreligioase.

11