Sunteți pe pagina 1din 19

Contribuții privind sistemul electroenergetic românesc și extinderea rețelei

de elictricitate din zona sudică a Transilvaniei în perioada 1910-1959

Măsurări hidrometrice pe râul Sadu


(1892-1894)

Producerea și folosirea energiei electrice a reprezentat


un pas înainte pe calea îmbunătățirii condiților de viață,
atât individuale, cât și comunitare. De asemenea, a
marcat într-un mod pozitiv și definitoriu civilizația din
Europa, ca urmare a utilizării unei noi surse de energie
atunci când veacul pe care l-am lăsat în urmă de abia se
năștea. De altfel, utilizarea energiei electrice, care era
produsă în Centralele hidroenergetice amenajate pe
cursul râului Sadu din apropierea Sibiului, a reprezentat
forța motrice care a facilitat dezvoltarea accelerată a
comunităților locale din Cisnădie, Sadu și Sibiu, atât din
perspectiva standardului de viață local, cât și pornind de
la diversificarea ocupațiilor și a profesiunilor, respectiv
la aplicațiile tehnico-industriale ale acestei noi surse de
1. Pagina de Gardă a Proiectului enerigie. De altfel, în sistemul hidroenergetic, acum se
lui Oskar von Miller – Centrala vor forma și vor activa profesional specialiști de înaltă
electrică proiectată valoare, cum a fost cazul inginerilor, tehnicienilor,
maiștrilor, dar și a muncitori cu o înaltă calificare, care au proiectat, întreținut și au transpus în
realitatea cotidiană mai vechiul deziderat răspândit sub lozinca ,,Mai multă lumină”.
Utilizarea judicioasă și în parametrii economici acceptabili, deopotrivă pentru
producător, cât și pentru consumatori, atât publici, cât și casnici-individuali, a crescut
capacitățile productive din Sibiu și zonă, a sporit gradul de confort al locuitorilor orașului,
dovadă fiind statisticile care au demonstaru o creștere constantă a numărului de locuitori în
zona Sibiu - Cisnădie și ca urmare a mecanizării și electrificării activităților economice din
cele două localități, cauza esențială fiind utilizarea (individuală, comunitară și electrotehnică
și industrială) la un preț foarte bun a energiei electrice care era produsă în special prin forța
apei.
De asemenea, ne putem referi la electrificarea publică a așezărilor Sibiu, Cisnădie și
Sadu, cât și la introducerea tramvaiului electric în Sibiu, ca efect esențial al electrificării
acestui oraș din sudul Transilvaniei. Remarcăm și că activitatea privind electrificarea sudului
Transilvaniei, referindu-ne în această direcție la introducerea acestei surse de energie în
așezările: Alba Iulia, Agnita, Cisnădie, Făgăraș, Mediaș, Orăștie, Sighișoara, Zlatna, activitate
care a fost gândită și proiectată tot în Sibiul începutului de secol XX.
Fiind pusă după 1945-1950 în aplicare tot din acest oraș devenit nod semnificativ al
producției de energie electrică și al rețelei de distribuție a energiei electrice pe axa București -
Sibiu. Nu în ultimul rând facem mențiunea potrivit căreia facilitatea energetică de pe cursul
râului Sadu, denumită în termeni de specialitate și Sadu V a devenit cea dintâi hidrocentrală
automatizată din hidro-energetica românească începând din anul 1960.

Capitolul I. Repere sumare despre potențialul hidroenergetic al râului Sadu.


Construirea Centralei electrice de la Sadu a început la 1 iunie 1893. De la bun început
s-a stabilit ca execuția acestui proiect semnificativ pentru acea dată în ceea ce privește
comunitatea din Sibiu, să fie realizat într-o perioadă de 18 luni. Din notele publicate în
paginile unei lucrări apărută în cursul anului 1898, aflăm despre faptul că proiectul, lucrările
și supravegherea efectivă a execuției sale în timp au fost făcute după documentația elaborată
de Oskar von Miller1. Ulterior unul dintre biografii lui O. Miller, a subliniat: ,,Miller a descris
ulterior ce dificultăți a întâmpinat în amenajarea râului Sadu, deoarece nu existau drumuri, ci
doar poteci, fiind necesare atelaje alcătuite din perechi de bivoli sau de boi”2.Trebuie făcută
aprecierea că râul Sadu avea un curs iute și un debit bogat, de altfel Sadu, fiind un râu de
munte, aparținător bazinului hidrografic al Cibiniului iar prin extensie sistemlui cu potențial
hidroenergetic al Oltului. Apreciem din perspectivă istorică aspectul potrivit căruia încă din
secolul al XVII-lea Magistratul sas al Sibiului a avut între proiectele sale și pe acesta: -
utilizarea energiei râului Sadu. Încă de atunci conducerea și notabilitățile sibiene au intervenit
pe lângă principele Transilvaniei, Gheorghe Rácóczy I și pe lângă Dieta de la Cluj pentru a
solicita dreptul folosirii apei acestui curs de munte. În 1646, principele de atunci al
Transilvaniei a acceptat solicitările comunității săsești din Sibiu, recunoscând drepturile
acesteia asupra râului Sadu, astfel s-a construit o moară de măcinat grâu și porumb, precum și
pivie de bătut dimie. Forța de muncă a fost reprezentată de localnicii români și germani din
Cisnădie și Sadu.
În anul 1740 a fost construită în partea sudică a bazei dealului Fața Căsilor o fabrică
de spirt care folosea, atât apa rîului ca potențial motric, cât și porumbul produs de localnici ca
materie primă în obținerea alcoolului sanitar. De reliefat faptul semnificativ că în 1784,

1
Marcel Stancu, Sibiul și electrificarea României. Cronică ilustrată 1891-2014, Sibiu, Editura Honterus, 2014,
p. 94 (apud., Caietul nr. 16, anul XVI, datat în 17 aprilie 1898, dar nenumerotat).
2
Wilhelm Füßl, Oskar von Miler, 1855-1934. Eine Biographie, München, Editura C.H. Beck, 2005, p. 158;
Marcel Stancu, Sibiul și electrificarea României, p. 94.
fabrica de spirt din Sadu intra în proprietatea primului medic oftalmolog român din
Transilvania: Ioan Piuariu-Molnar, originar din Sadu și fiu al preotului greco-catolic (Popa
Tunsu)3. La puțin timp după achiziționare, Molnar a dispus construcția în incintă a unei
torcătorii în care i-a învățat pe localnici meșteșugul piuăritului. Ca evidențiere a potențialului
hidroenergetic al acestui curs de munte mai amintim faptul că în perioada de început a
secolului al XIX-lea comunității românești din Sadu i-a fost îngăduit dreptul de folosire a
apei, aceștia ridicând, pe cursul râului, în spațiul imediat apropiat, moara comunală, piue de
bătut dimie și joagăre pentru prelucrarea lemnului. Joagărele au fost amplasate în apropierea
locului numit ,,Valea Plaiului” la aproximativ 6 km. amonte de comună, mai sus de stăvilarul
Hidrocentralei Sadu I ,,de la Fleischer”- zonă căreia acum i se spune ,,Masa Verde”.
Moara și pivele comunității, cu patronat mixt, săsesc și românesc (unii dintre aceștia
activând ca membri ai Asociațiunii Transilvane, precum: Ioan Mețianu (arhiepiscop și
mitropolit ortodox), Eugen Brote (jurnalist) și Octavian Russu (avocat) a funcționat până la
sfârșitul Primului Război Mondial. De remarcat că atât pivele, cât și joagărele comunității din
Sadu, care utilizau energia electrică produsă au fost în funcțiune până în cursul anului 19484.

Capitolul II. Centrala electrică Sadu de la proiect la realizare

2. Proiectul liniei de aducțiune a energiei


electrice de la Sadu prin Cisnădie în Sibiu
(Sursa: Marcel Stancu, Omnibuz, tramvai, troleibuz, p. 193)
La sfârșitul secolului al XIX-lea pornind de la proiectul lui Oskar von Miller, care a
fost prezentat în cadrul Expoziției de electricitate desfășurată la Sibiu în 1893 s-a urmărit
construcția ,,unei uzine electrice și a unei linii electrice de tramvai”5 iar încă din cursul luni
martie același an, Comitetul de lucru executive care activa în Sibiu a obținut din partea
Ministerului Economiei de la Budapesta autorizația de construire a uzinei electrice. Energia
3
Marcel Stancu, Sibiul și electrificarea României, p. 75; Idem, Omnibuz, tramvai, troleibuz. Transportul public
electric în Sibiu și în România, Sibiu, Editura Honterus, 2019, p. 181-182.
4
Ibidem, p. 76.
5
Expoziție electrică la Sibiu, în Telegraful român, anul XL, nr. 26, iunie 1893, p. 252.
electrică obținută urma a fi produsă într-o hidrocentrală care să folosească puterea râului Sadu
și care trebuia amplasată în amonte de comunitate cu 5-6 km.
De evidențiat faptul că energia produsă trebuia transportată printr-un sistem de cabluri pe o
distanță de 17 km între Sadu și Sibiu. Ca urmare a conștientizării avantajelor folosirii energiei
electrice, comunitatea din Cisnădie a solicitat să-i fie permisă racordarea la aceste rețele astfel
încât, curentul electric să fie folositîn fabricile de textile din localitate, respectiv, să se
ilumineze public așezarea, Cisnădie aflându-se amplasată geografic între Sadu (locul
producerii energiei) și Sibiu (localitatea în care urma să se utilizeze energia electrică
obținută). Cea dintâi expoziție de electricitate a fost organizată în Clubul de pe Schewisgasse
(unde este astăzi Casa Armatei n.a.). Scopul acestei expoziții consta în punerea în relief a
folosirii electricității, a producerii și necesității de transport a acestei energii noi, de a provoca
interesul comunității sibiene și nu doar pentru noua formă de energie, de a atrage investitori și
de a prezenta publicului proiectul Hidrocentralei Sadu I 6. De observat faptul că evenimentul
acesta a fost prezentat și în calendarul săsesc din Sibiu, ,,Der Siebenbürgische Voksfreund”
din 5 iulie 1893 care descrie succint exponatele: dinamuri, conductori electrici izolați, lămpi
electrice, izolatori, conductori, motoare și becuri cu incandescență, ceasuri electrice, material
și aparate cu rol didactic destinate studierii efectului curentului electric, telefoane, difuzoare,
acumulatoare, mașini de legat cărți, aparate de uscat și de ondulat părul, contoare, ventilatoare
etc. Pe lângă publicul sibian participant în număr impresionat putem remarca și participarea
unor firme care se ocupau cu producerea și folosirea energie electrice7.
De subliniat că în cadrul expoziției electrice de la Sibiu (1893) prelegerile prezentate
de Carl Albrich jr., care sub titlul: ,,Producerea și folosirea electricității cu considerente
speciale și descrieri mai amănunțite a aparatelor și mașinilor expuse” a a subliniat
semnificația producerii energiei electrice, rostul acesteia pe viitor, atât pentru consumatorii
individuali, cât și pentru marii consumatori, înțelegând aici, fabrica de electricitate, fabricile
de țesătorie, legătoriile de carte, tipografiile și chiar tramvaiul electric 8. Alte prelegeri
importante au fost: ,,Centrala Electrică Sadu – de la proiect la aplicare” având ca autor pe
Oskar von Miller și Tramvaiul electric. Sibiu-Dumbrava Sibiului-Rășinari / Die elektrische
Bahn. Hermannstadt – Junger Wald – Resinar autor fiind Carl Wolff9.
Evident ca la orice întreprindere de avangardă s-au găsit și contestatari, printre aceștia
punem în evidență pe pastorul evanghelic Josef Konnerth din Cristian care considera în
alocuțiunile sale că ,,Uzina Electrică proiectată pentru Sibiu și Cisnădie are părțile sale
negative / Das projektierte Elekrtizitätswerk für Hermannstadt und Heltau von der
Schattenseite”. La acea dată Carl Wolff a demontat cu argumente pertinente și expuse
punctual, dar și pe înțelesul oricui teoria pastorului Konnert într-o prelegere denumită:
,,Lămuriri despre Broșura «Uzina eletrică proiectată pentru Sibiu și Cisnădie, părțile sale
negative» / Die Beleuchtung der Flugschrift «Das projektierte Elektizitätswerk für
6
Expoziție electrică la Sibiu, p. 252.
7
Ganz & Co, Elektra din Budapesta, Adler & Decker Homolka din Viena. Putem observa și întreprinderi sibiene:
Legătoria de cărți Neuziel, Atelierul Roth, Banca ,,Albina” din Sibiu, Fabrica de tricotaje Karl Scherer, Școala de
Arte și Meserii, Tipografia Krafft ș.a.
8
Karl Albrich jun., Erzeugung und Verwendung der Elekrtizität mit besonderer Berücsksischtigung und näherer
Beschreubung der in der Ausstellung vorgeführten Apparate und Maschinen, Hermannstadt, 1893, p. 20; Ion
Lotreanu, Sadu, Editura Alternative, București, 1998, p. 90-94.
9
Carl Wolff, Die elekrische Bahn hermannstadt-JungerWald-Resinar, Hermannstadt, 1893, p. 35; Marcel
Stancu, Sibiul și electrificarea României, p. 79-80.
Hermannstadt und Heltau von der Schattenseitte»” Evident, că era momentul ca elitele
intelectuale și laice să se impună cu argumente în fața unora dintre reprezentanții conservatori
ai Bisericii evanghelice locale, iar Carl Wolff a concluzionat de regulă în expozeurile făcute
că ,,o hidrocentrală este cu de 40 % mai eficentă și mai curată” în raport cu centralele care
foloseau forța aburului, iar pentru combustibil utilizau cărbunele sau masa lemnoasă10.
În martie 1894 Oskar von Miller a finalizat proiectul Centralei Hidroelectrice Sadu I
respectând hotărârea din 10 martie 1893 a Consiliului comunal din Sadu ca aducțiunea de apă
și ducțiunea de cabluri să fie făcută în subteran. În aceste condiții Comitetul executiv de lucru
pentru introducerea luminii electrice în Sibiu a încheiat cu comunitatea din Sadu /
reprezentanții acesteia, un contract prin care autoritățile locale din Sibiu și Cisnădie se
obligau: să achite arendă anuală pentru terenul ocupat cu clădirile și dependințele uzinei
elecrice; să asigure comunitatea din Sadu de eventualele incendii care s-ar produce din cauza
distribuirii curentului electric; să construiască mai multe fântâni în locurile indicate de
comună prin reprezentanții săi, pentru a avea întotdeauna la îndemână apa necesară pentru a
intervenii în cazul unui incendiu; în afara corpului tehnic specializat, forța de muncă trebuia
selectată numai din comunitate. Nu în ultimul rând trebuiau instalate în diferite colțuri ale
străzilor întunecoase becuri electrice pentru luminatul pe timpul nopți fără plata energiei
consumate11.
Licența comercială de funcționare a acestei Uzine electrice a fost obținută la 17 martie
1895 iar proiectul lui Oskar von Miller a fost aprobat de către Ministerul Comerțului și
Economiei de la Budapesta în 4 mai 1895 12. Evident, mai trebuia asigurată și finanțarea iar
aceasta a venit în urma unui contract cu cinci instituții care au asigurat financiar punerea în
aplicare a proiectului lui Oskar von Miller, trecându-se astfel la producerea energiei electrice
și la folosirea acesteia de către comunitatea din Sibiu. Suma de 450.000 florini 13 a fost
colectată prin subscripție publică, participând atât instituții de credit cât și persoane private. În
ceea ce-i privește pe români, pe lângă acțiunile deținute de mitropolitul Ioan Români și de
membrii Astrei, Eugen Brote și Octavian Russu, Banca Albina din Sibiu s-a evidențiat prin
cele 100 de acțiuni a câte 500 florini pe care le-a achiziționat, astfel încât instituția de credit
românească a reprezentat al doilea investitor instituțional ca importanță iar acest merit îi
revine economistului sibian, director al Băncii Albina, Partenie Cosma14.
Realizarea centralei s-a făcut pornind de la o metodă antreprenorială novatoare și
anume: împărțirea activității între firme diferite, unele activând în domeniul construcției,
celelalte în domeniul amplasării utilajelor și mașinilor tehnice. În acest sens, edificarea primei
centrale hidroenergetice s-a făcut de Pitter und Brausewetter din Viena, turbinele,
generaltoarele, transformatoarele și tablourile de comandă au fost furnizte de Ganz & Co din
Budapesta, mașina de aapă, conductele, cazanul de apă au fost furnizate de Erste Brunnner

10
Ibidem.
11
Ion Lotreanu, Sadu, București, Editura Alternative, 1998, p. 94.
12
***, Die Konstituierende Generalversammlung des Hermannstädter Elektrizitätswerkes, Aktien Gesellschaft,
Hermannstadt, Josef Drotleff, 1895, p. 5; Marcel Stancu, Sibiul și electrificarea României, p. 82.
13
Florinul sau guldenul a fost moneda utilizată în Imperiul Habsburgic între 1754-1892. După anul 1892, florinul
a fost înlocuit de o noumă monedă coroana austriacă care a circulat în paralel cu florinul până în 1900. Florinul
se putea preschimba la un curs de 2 unități pentru o coroană, astfel încât, constatăm faptul că florinul a devenit o
subunitate fiscală.
14
Marcel Stancu, Sibiul și electrificarea României, p. 84, 87.
Maschinnenfabrik Gesellschaft, montajul utilajelor, antreprenoriatul general, realizarea
amenajărilor de locație au fost executate de Technisches Bureau Oskar von Miller15.
Pentru prima dată s-a folosit în edificiu și în amplasamente betonul armat pe teritoriul
României. Ca mod de colaborare cu acționariatul și consumatorii, Uzina Electrică din Sadu a
transmis un prospect de mediatizare-popularizare care se referea la la felul în care s-au
realizat instalațiile elecrice și aducțiunea de apă prin canale amenajate din beton-armat. De
subliniat aspectul, de altfel relevant că la data punerii în funcțiune a Uzinei Electrice Sadu
(Sadu I), aproximativ 50 % dintre imobilele din Sibiu și Cisnădie și aproape toate firmele au
fost racordate la rețeaua de energie electrică16. Centrala Electroenergetică Sadu I avea la data
punerii sale în funcțiune două turbine hidraulice verticale de tip Girard fabricate de firma
Ganz & Co din Budapesta. Fiecare dintre acestea dispunea de o putere instalată de 260 CP
care realizau 250 rotații/minut. Aburul necesar era produs într-un cazan produs de Babcok &
Wilcox (12 atm. Și 230 m2 suprafața de încălzire). Drept combustibil se folosea masa
lemnoasă. Ambele turbine și mașina de produs aburi erau direct legate la generatoarele
electrice sincrone și monofazate cu puterea 200 kW, 42 Hz, 4500V17.
În 16 decembrie 1896 avea loc inaugurarea Uzinei Electrice Sadu I, a instalațiilor
specifice de transport și distribuție a energiei electrice, eveniment prezentat în detaliu în presa
din Sibiu, cu precădere în oficiosul ortodox sibian: Telegraful român, cât și în presa de limbă
germană18. Cu această ocazie Oskar von Miller, a apreciat rostul pe viitor al utilizării energie
electrice, atât pentru consumatorii mari (firme, uzine, întreprinderi), cât și pentru consumatorii
publici (iluminatul stradal) și privați (luminarea încăperilor din locuințe) 19. Aceste instalații
tehnice electroenergetice ale Cetralei Sadu I, cu racordarea la rețeaua electrică a Sibiului și
Cisnădiei, a reprezentat în teritoriu unul dintre primele sisteme regionale cu profil electro-
energetic din Europa acelei perioade. Sistemul era format dintr-o serie de mașini hidro și
termoelectrice de curent alternativ, funcționând în paralel, o linie de înaltă tensiune pentru
transportul energiei la distanțe, rețelistică care alimenta iluminatul public din orașele amintite
mai sus, dar și rețea de distribuție pentru consumatorii publici și privați. În perspectiva
civilizației pe care a indus-o utilizarea energiei electrice subliniem procedeul tehnic de
introducere în uz a tracțiunii electrice, care se va dezvolta mai târziu. În această direcție
afirmăm că sisteml electro-energetic al Sibiului a prefigurat apariția sistemelor specifice de
profil în lumea modernă20. Ca urmare a creșterii continue a cererii și consumului de energie
electrică, încă din 1903, Oskar von Miller, a recomandat autortăților publice locale din Sibiu
și Cisnădie realizarea unei noi hidrocentrale tot pe cursul aceluiași râu Sadu, pornind de la
parametrii hidroenergetici ai acestui râu de munte.
Noua centrală urma să fie amplasată în amonte cu 5 km. în raport cu centrala realizată
anterior. Astfel, Sadu II, a intrat în funcțiunie în 190721. Denumirea oficială a noii centrale a
15
Wilhelm Füßl, Oskar von Miler, 1855-1934. Eine Biographie, p. 157; Marcel Stancu, Sibiul și electrificarea
României, p. 95.
16
Wilhelm Füßl, Oskar von Miler, p. 159.
17
Marcel Stancu, Sibiul și electrificarea României, p. 96.
18
Telegraful român, anul XLIII, nr 10, 1896, p. 1-3; Siebenbürgische Deutsches Tageblatt, anul XXIII, nr 7002,
22 decembrie 1896, p. 1-2.
19
Ibidem.
20
Wilhelm Füßl, Oskar von Miler, p. 159.
21
Idem, Erinnerungen aus meiner 50-jährigen Tätigkeit in der Elekrizitätswirtschaft, Buchdruckerei Effingerhof
AG Brugg W 2189, 1947, p. 10.
fost Sadu II, iar cea realizată anterior în 1896 a fost redenumită Sadu I. Amenajarea locului și
ridicarea acestei noi facilități electro-energetice a revenit între 1905-1907 acelorași actanți:
firma Adolf Pittel din Viena - partea de construcție, firma Ganz & Co. din Budapesta, a
realizat și instalat echipamentele hidraulice și cele electro-mecanice, Oskar von Miller a fost
proiectantul general iar Societatea de Electricitate sibiană HEW a fost beneficiarul 22. Barajul
Hidrocentralei Sadu II a fost prima amenajare de acest fel de la noi din țară, fiind realizat din
beton armat și arcuit. Galeria sub presiune la acea dată a fost cea mai lungă din România.
Transportul energiei electrice s-a făcut pe o linie electrică cu doi conductori din cupru (70
mm2).
Deoarece tensiunea liniei era de 12000 de volți s-a impus construirea stației de
transformare de la Sadu I (4/12 kV) iar linia de aducțiune din Sadu I spre Sibiu și Cisnădie a
fost reconstruită pentru această tensiune electrică.Rețeaua de elctricitate ajungea în Sibiu în
proxima apropiere a Uzinei Electrice Diesel unde s-a construit stația de transformare și
conexiune (12/4 kV) în 190623. De subliniat faptul că rețeaua a fost folosită și pentru montarea
liniei de măsură și telefonie iar
pentru a putea fi eliminat în mod
eficient bruiajul de pe rețeaua de
telefonie care se datora cu
precădere influenței curenților de
inducție, conductoarele liniei
telefonice și a liniei de măsură au
fost inversate (inversarea fazelor) la
distanțe de 400 m. Evident, trebuie
făcută remarca faptului că este
vorba în acest procedeu tehnic de
prima atestare documentară a
practicii inversării fazelor pe
teritoriul actual al României. De
amintit și rețeaua de cale ferată cu
ecartament redus construită în 1906
Planul general al amenajării
Hidroenergetice Sadu II din 1905-1907 și care aparținea unei societăți
forestiere din Tălmaciu.
Această rețea de cale ferată ingustă a fost folosită pentru transportarea materialelor, a
turbinelor și cazanelor, a altor instalații grele24.
Pornind de la experiența acumulată cu sistemul electro-energetic al Hidrocentralelor Sadu I
(1896) și Sadu II (1907), Oskar von Miller, proiecta și realiza mai târziu centrala electrică de
putere instalată mai mare de la Walchensee din Germania în perioada 1912-191325. Evident,

22
***, Uzina Electrică din Sibiu, p. 9-12.
23
Marcel Stancu, Sibiul și electrificarea României, p. 136.
24
Sigmund Dachler, Das Hermannstädter Elektrizitätswerk während seines 10 jähr. Bestandes (19 Dezember
1896-Dezember 1906) gewidmet dem Gründer und Präsidenten der Hermanstädter Elektrizitätswerk
Aktinegesellschaft Herrn Dr. Carl Wolff und Sigmund Dachler, Verlag des Hermannstädter Elektrizitätswerkes,
Kunstanstalt, Josef Drotleff; Inh Peter Drotleff, Hermanstadt, 1906, p. 13-14.
25
Buletin de informații tehnice, Fabrica de Rețele Electrice Sibiu, nr. 2, 1992, p. 2; Marcel Stancu, Sibiul și
electrificarea României, p. 108.
efectele folosirii energiei electrice erau incomensurabil mai mari în raport cu tehnologiile
utilizate anterior care foloseau forța aburului. Este suficient să ne gândim la consumatorii
industriali (fabrici, întreprinderi, uzine, tramvaiul electric sibian, racord iluminare publică) și
la consuul individual. Nu trebuie să ignorăm că în acest fel, utilizarea energiei electrice a
contribuit la creșterea nivelului de trai al locuitorilor Sibiului și a celor din Cisnădie și Sadu și
a puterii instalate pe utilajele tehnice care vor utiliza de la acest moment puterea eletrică.
O simplă statististică, care făcea referință la numărul motoarelor conectate la rețelele
de electricitate în perioaada 1898-1915 se prezintă după cum urmează: în 1898 erau 48
motoare industriale racordate la rețeau de electricitate; în 1904 existau 77 asemenea motoare
care folseau energia electrică; în 1908 existau 175 motoare care foloseau puterea energiei
electrice; în 1913 erau amintite 413 asemenea instalații, pentru ca în 1915 să fie amintite
statistic pentru sudul Transilvaniei 549 de motoare care foloseau electricitatea.
Evident, că din aceste date, constatăm creșterea constantă a procentului energiei
electrice în locașlitățile Sibiu și Cisnădie de la 22 % în anul 1898, la 58,5 % în cursul anului
191326. Un aspect evident esențial de luat în calcul era prețul energiei electrice. Uzina
electrică de la Sadu producea electricitatea la jumătate din prețul acesteia practicat la Viena.
De exemplu, apreciază Marcel Stancu în cartea Sibiul și electrificarea Românie, că pentru
iluminatul electric cu o lampă cu 16 becuri, un consumator individual plătea 1,5 creițari pe
oră27.

Capitolul III.Electroenergetica
sibiană după anul 1918
În perioada desfășurării
Primului Război Mondial, rețeaua de
cale ferată, cea de telefonie și rețelele
care transportau energia electrică au
fost afectate de bombardamente sau
chiar sabotate, printre care și rețeau
de electrificare care lega
hidrocentralele de la Sadu I și II de
Sibiu și Cisnădie28.
În perioada imediat următoare
Unirii din 1918 au apărut și s-au
manifestat o serie de probleme până
Complexul Hidroenergetic de la Sadu în 1921
în anul 1922. Printre acestea amintim
chestiunea financiară în condițiile în care coroana austro-ungară a fost retrasă din circuitul
financiar fiind înlocuită cu leul românesc de hârtie. Amintind în anul 1936 despre felul în care
după război Uzina Electrică din Sibiu a fost afectată Sigmund Dachler aprecia că marea
problemă a reprezentat-o convertirea valorilor din aur sau retragerea acestora din circuitul

26
Róbert Nagy, Capitalul forță a transformării: rolul capitalului german în transformarea Transilvaniei (1880-
1918), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2011, p. 203.
27
Marcel Stancu, Sibiul și electrificarea României, p. 110. Creițarul a fost o subdiviziune fiscală a florinului, așa
cum acesta din urmă era o subdiviziune fiscală a coroanei austro-ungare.
28
Constantin, C. Popian, Amintiri din viața militară. Jurnale de război și din prizionerat, Editura Militară,
București, 2007, p. 101-102.
economic, în momentul în care acționariatul austriac s-a retras, Transilvania intrând în
componența României29.
În 1929, Carl Wolff și-a publicat memoriile. În rândurile acestora aflăm date statistic
semnificative privind efectele și avantajele folosirii electricității în Sibiu și împrejurimi.
Sunt relevante următoarele două date sintetice pentru a înțelege efectiv rostul folosirii
electricității la Sibiu. De exemplu, în anul 1896 existau în oraș 418 consumatori de energie
electrică, pentru ca în 1925, numărul lor să fie de 13.224 consumatori. De asemenea,
populația orașului era de 19.000 locuitori în 1896, pentru ca în 1925 să fie de 40.000 locuitori,
(sași, maghiari, români, evrei ș.a)30. Succesul electrificării orașului Sibiu a provocat o serie de
reacții în lanț în toate așezările din partea de sud a Transilvaniei31.
Tot mai mulți locuitori din această zonă doreau să aibe și să utiliezeze energia
electrică. Pe cale de consecință, la începutul secolului al XX-lea, electrificarea Transilvaniei,
cu precădere a părții sale sudice, a fost gândită și proiectată în acest oraș în cursul anului
1922, la puțin timp după Unirea din 1918. De menționat faptul că tot în Sibiu a fost elaborat și
s-a trecut la punerea în aplicare a primului plan de electrificare a României în 1925 iar
sistemul energetic național românesc a fost structurat coerent pe axa București - Sibiu,
pornindu-se în mod tehnic de la primele regiuni interconectate: Muntenia și sudul Ardealului
în prima parte a anului 195432. Evidențiem, de asemenea, rolul activ pentru perioada
interbelică a Societății pe Acțiuni Uzina Electrică Sibiu / Hermannstädter Elekrizitätswerk
Aktiengeselschaft și activitatea în cadrul acesteia a inginerului Sigmund Dachler33.
Sub programele de activitate ,,Mai multă lumină” și ,,Electrificări rurale. Electricitatea
în agricultură”, societatea sibiană de electricitate a trecut în perioada 1920-1940 la
electrificarea mediului rural din zona sudică a Transilvaniei. Se prefigura, este drept într-o
fază incipientă, viitoarea electrificare a Transilvaniei, atât în plan urban, cât și în mediul rural,
energia electrică fiind tot mai mult utilizată în domeniul agriculturii ca urmare a creșterii
productivității și eficienței muncii în acest domeniu 34. În vederea depanării optime și la timp a
oricăror probleme s-ar fi ivit în perioada interbelică HEW a înființat ateliere mecanico-
electrice pe lângă Centralele Sadu I și II, în Cisnădie și Sibiu. Tehnicienii, maiștrii și
muncitorii care activau în aceste ateliere deserveau, atât consumatorii privați, cât și pe cei
industriali. O atenție desosebită fiind acordată problemelor electrice ale tramvaiului sibian,
astfel încât pasagerii acestuia să nu aibe de suferit niciun fel de inconveniențe ca urmare a
folosirii acestui mijloc de transport în comun35.
Capitolul IV. Naționalizarea energiei electrice Centrala Hidroenergetică Sadu V.
Apreciem faptul că încă din cursul anului 1947 s-a constituit în cadrul Ministerului
Industriei, Direcția Generală a Electricității. În cea de-a doua jumătate a lunii iunie 1948 a fost
emisă Legea nr 119 / 1948, publicată în Monitorul Republicii Populare România, pentru
29
Sigmund Dachler, Problema energiei în Ardealul de Sud, Carte adrese, Sibiu, 1936, p. 3.
30
Wilhelm Füßl, Oskar von Miller, p. 163.
31
Gheorghe Fleșer, Alba Iulia. Orașul și monumentele sale îm imagini de epocă, Alba Iulia, Editura Altip, 2015,
p. 114;
32
Marcel Stancu, Sibiul și electrificarea României, p. 111.
33
***, Uzina Electrică din Sibiu, Sibiu, Institutul de Arte Grafice Josef Drotleff, 1926, p. 7-8.
34
Sigmund Dachler, Utilizarea electricității în agricultură, în Institutul de Rețele Electrice, no. 7, București,
Editura Cultura națională, 1927, p. 28-29; Marcel Stancu, Sibiul și electrificarea României, p. 117.
35
***, Instalațiunile electrice din Sibiu, București, Institutul Național Român pentru Studiul Amenajării și
Folosirii Izvoarelor de Ennergie, 1929, p. 14; Marcel Stancu, Sibiul și electrificarea României, p. 158-160.
,,naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transport”. Sub
incidența acestei legi, se încadrau și ,,Întreprinderile care produc, transportă sau distribuie
energia electrică”. Facem mențiunea potrivit căreia Franța și-a naționalizat sistemul energetic,
din punct de vedere al producerii, transportului și distribuirii de energie electrică încă din 8
aprilie 1946. La acel moment (1948), conform Statisticii Uzinelor Electrice din România,
sistemul electro-energetic sibian și sud transilvan se prezenta ca având deja un număr
însemnat de abonați, atât publici, cât și privați. În temeiul statisticii mai sus evidențiate, în
Sibiu, existau deja, un număr de 48.818 abonați.
Aceeași sursă amintită evidenția următoarea clasificare: pe primul loc se afla
Bucureștiul unde funcționa, Societatea Generală de Gaz și Electricitate, urma apoi Sibiul,
unde erau active, Uzina Electrică din Sibiu și Societatea Electrică Transilvăneană pe Acțiuni
(S.E.T.A.). Următoarele clasate, conform numărului de abonați, erau: Întreprinderile
Electromecanice Municipale Timișoara, Uzina Electrică Arad, și Uzina Electrică din Brașov.
Acestea din urmă având în medie, sub 24.000 abonați.
După puterea electrică furnizată, hidrocentrala, plasa Sibiul pe locul al treilea, cu 26.4
MW/h. Din perspectiva gradului de utilizare a energiei electrice exprimat prin, raportul între
numărul abonaților și cel al locuitorilor, clasificările oficialilor plasau Sibiul pe primul loc cu
25,4 %, uramt apoi de: Timișoara cu 21,4 %, Arad cu 20 %, Brașov cu 17,5 % și București cu
13,3 %. Aceasta era situația la naționalizarea impusă de regimul comunist la data 11 iunie
1948. La 6 august 1948, Uzina de Electricitate Sibiu și Societatea Electrică Transilvăneană pe
Acțiuni, ambele avându-și sediul în Sibiu, conduse fiind de Ioan Popică, respective Nicolae
Borcea, au fost reorganizate. Acum s-a constituit Societatea Regională de Electricitate
(S.R.E.) care va activa în spațiul de sud-vest al Transilvaniei, având ca zonă de atribuții,
teritoriul Sibiului, Alba Iuliei, Sighișoarei, Mediașului, Aiudului. Această societate regională
cu sediul la Sibiu, deservea electroenergetic obiective și instalații civile și militare din județele
Alba, Covasna (parțial), Hunedoara, Sibiu, Mureș. Primul director al acestei societăți
regionale care își afla sediul central în Sibiu, a fost tehicianul Nicolae Borcea.
În temeiul noilor directive politice ale regimului comunist din România și conform
direcțiilor de acțiune privind dezvoltarea internă ale Partidului Muncitoresc Român,
comunismul reprezenta puterea sovietelor plus electrificarea întregii țări. Iar începând cu anul
1949, statul roman și-a creat instrumentele necesare în vederea electrificării întregii Românii.
În acest amplu plan, care viza electroenergetica țării noastre, Hidrocentrala Sadu V a
reprezentat unul dintre pilonii de bază pe care s-a dezvoltat sistemul de electricitate și energie
electrică de la noi din țară, atât pentru consumatorii privați, cât și pentru consumatorii
publici36. De un real folos ne-au fost datele din prima conferină națională de tehnica
tensiunilor înalte care s-a desfășurat la Sibiu în anul 1952, având ca tematică: ,,coordonarea
izolației și protecția instalațiilor electrice împotriva supratensiunilor”
Odată cu adoptarea ,,Planului de electrificare a țării și de folosire a apelor” pentru
perioada celor două cincinale 1951-1960, pe valea râului Sadu era preconizată realizarea a 4
noi hidrocentrale în amonte față de cele care existau deja. Putem aprecia faptul că realitățile
perioadei și condiționările economice au impus construirea sistemului hidroenergetic Sadu V.
În condițiile în care au fost avansate și alte propuneri a primat argumentul existenței căii
ferate cu ecartament îngust construită de Societatea italiană Feltrinelli din Tălmaciu între
36
Marcel Stancu, Sibiul și electrificarea României, p. 220.
1906-1908, care pornind din zona acestei așezări din sudul județului Sibiu ajungea în zona
viitorului baraj. Se rezolva în acest fel transportul materialelor necesare construcției
hidrocentralei cu prețuri de producție reduse. Realizarea acestui plan finalizat în anul 1955
prin darea în folosință a centralei hidroenergetice Sadu V a pornit de la ideea cuprinsă în
lucrarea lui Dorin Pavel (părintele hidroenergeticii românești) care în anul 1933 publica:
,,Plan général d’aménagement des forces hydrauliques en Roumanie”.
De la aceste idei proiectul amenajării hidroenergetice Sadu V a fost realizat de
Institutul de Studii și Proiectări Energetice din București, cu Dorin Pavel inginer șef și Radu
Prișcu, șef de sector. Pentru a fi obiectivi până la capăt trebuie să afirmăm că ideea realizării
acestei facilități hidroenergetice era anterioară anului 1933, fiind parte din proiectele
directorului Uzinei Electrice Sibiu, Sigmund Dachler încă din anul 191537.

3 Amenajarea Barajului Negovanu, vedere în amonte 1959

Dintre hidrocentralele incluse în Planul de electrificare a României, Sadu V urma să


fie cea mai importantă, fiind proiectată la o putere instalată de 15,4 MW și o producție anuală
estimată de energie electrică de 70 MWh38. În anul 1955, la punerea sa în funcțiune,
Hidrocentrala Sadu V, care dispunea de o putere de 2 x 7,7 MW/h, avea în structura sa cele
mai mari grupuri hidraulice instalate până la acea data într-o hidrocentrală din România, a fost
de maxima importanță pentru sistemul energetic din zona Sibiului.
Ca putere electrică era a doua după cea de la Dobrești, care funcționa încă din anul
1930 cu o putere de 4 x 4 MW/h. Montarea tuturor instalațiilor și a echipamentelor necesare
bunei functionari a hidrocentralei Sadu V a fost o provocare România în general, pentru
inginerii, tehnicienii, maiștrii și muncitorii care activau în Societatea Regională de

37
Sigmund Dachler, Câteva noțiuni asupra energiilor României Mari și utilizarea lor, Tipografia ,,Unirea”
Brașov, 1925, p. 11; Idem, Erinnerungen aus meiner 50-jährigen Tätigkeit in der Elekrizitätswirtschaft,
Buchdruckerei Effingerhof AG Brugg W 2189, 1947, p. 21; Mircea Bejan; Mugurel Liviu Sârbu, Profesorul
Dorin Pavel-fondatorul hidroenergeticii românești, în Dacoromania, nr. 66, 2013, p. 54-55; George Arghir,
Dorin Pavel coleg cu Albert Einstein, în Columna, nr. 6, 2017, p. 127-128.
38
Marcel Stancu, Sibiul și electrificarea României, p. 221.
Electricitate Sibiu. Sadu V, a devenit în anul 1960, prima hidrocentrală cu sistem de
telecomandă în electroenergetica din România39.
Concluzie
Energia electrică a reprezentat un pas înainte pe calea civilizării omului european.
Tehnologia de obținere a energiei electrice din forța apei a devenit atractivă si s-a extins rapid
începând cu anii 1890-1895.Această forță care provenea din electricitate a fost folosită în
toate îndeletnicirile umane, publice și particulare. De asemenea, folosirea acesteia a condus la
creșterea capabilităților de producție și la o diversificare a statutelor socio-profesionale.
Iluminatul public și acționările electrice pentru transport ți mașinile unelte din ateliere,
tramvaiele cu parfumul lor de epocă, puterea electrică în ateliere, legătorii, fabrici, uzine fiind
nota definitorie începutului de secol XX. Energia electrică depășea energia care se obținea din
arderea maselor lemnoase și a cărbunelui. Lumea și România, pășea prin intermediul
electricității și a puterii acestei surse de energie pe o nouă treaptă a evoluției sale tehnico-
aplicative, științifice și civilizatorice.
Mai remarcăm apariția în acest context a unor noi profesiuni și specializări legate de
producția, utilizarea, distribuția energiei electrice. De observant și că secolul pe care l-am
lăsat în urmă, s-a bazat pe utilizarea pe scară largă a energiei electrice, iar populația din
România, dar și din alte părți ale lumii, a devenit beneficiara unei serii întregi de aparate și
mașini electrotehnice cu aplicare, atât în spațiul vieții noastre private, cât și în domeniile
demersurilor noastre de natură publică, comunitară, socială. Și este suficient dacă ne referim
la televizor, cafetieră, frigider, aeroterme și nu în cele din urmă la computerele personale și
telefonia mobile, dar și iluminatul stradal, sau rețelistica pentru tramvaie, sau troleibuze. Și
exemplele ar putea continua. Nu în ultimul rând facem observația că electrificarea sudului
Transilvaniei a avut ca punct de plecare electrificarea orașelor Sibiu și Cisnădie, ca urmare a
amenajărilor montane a râurilor Cibin, a Sadului, iar mai târziu și a altor cursuri de ape.

Biliografie
Lucrări edite
Albrich Karl, jun., Erzeugung und Verwendung der Elekrtizität mit besonderer
Berücsksischtigung und näherer Beschreubung der in der Ausstellung vorgeführten Apparate
und Maschinen, Hermannstadt, 1893.
Arghir, George, Dorin Pavel coleg cu Albert Einstein, în Columna, nr. 6, 2017.
Bejan Mircea; Sârbu Liviu Mugurel, Profesorul Dorin Pavel-fondatorul hidroenergeticii românești, în
Dacoromania, nr. 66, 2013, p. 54-55
Füßl, Wilhelm, Oskar von Miler 1855-1934. Eine Biographie, München, Editura C.H. Beck,
2005.
Dachler, Sigmund, Das Hermannstädter Elektrizitätswerk während seines 10 jähr. Bestandes
(19 Dezember 1896 – Dezember 1906) gewidmet dem Gründer und Präsidenten der
Hermanstädter Elektrizitätswerk Aktinegesellschaft Herrn Dr. Carl Wolff und Sigmund
Dachler, Verlag des Hermannstädter Elektrizitätswerkes, Kunstanstalt, Josef Drotleff; Inh
Peter Drotleff, Hermanstadt, 1906.
Idem, Câteva noțiuni asupra energiilor României Mari și utilizarea lor, Tipografia ,,Unirea”
Brașov, 1925.

39
Ibidem, p. 240-241; Vezi pe larg și în: Dorin Pavel, Arhitectura apelor, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2015, p.
35-36.
Idem, ,,Utilizarea electricității în agricultură”, în ,,I.R.E.” no. 7, Cultura națională, București,
1927.
Idem, Problema energiei în Ardealul de Sud, Carte adrese, Sibiu, 1936.
Idem, Erinnerungen aus meiner 50-jährigen Tätigkeit in der Elekrizitätswirtschaft,
Buchdruckerei Effingerhof AG Brugg W 2189, 1947.
Lotreanu, Ion, Sadu, Editura Alternative, București, 1998.
Nagy, Róbert Capitalul forță a transformării: rolul capitalului german în transformarea
Transilvaniei (1880-1918), Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2011.
Pavel, Dorin, Arhitectura apelor, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2015.
Popian, C. Constantin, Amintiri din viața militară. Jurnale de război și din prizionierat,
Editura Militară, București, 2007.
Stancu, Marcel, Sibiul și electrificarea României. Cronică ilustrată 1891-2014, Sibiu, Editura
Honterus, 2014.
Idem, Omnibuz, tramvai, troleibuz. Transportul public electric în Sibiu și în România, Sibiu,
Editura Honterus, 2016.
Wolff, Carl, Die elekrische Bahn hermannstadt – JungerWald-Resinar, Hermannstadt, 1893.
Lucrări colective
***, Die Konstituierende Generalversammlung des Hermannstädter Elektrizitätswerkes,
Aktien Geselschaft, Hermannstadt, Josef Drotleff, 1895.
***, Uzina Electrică din Sibiu, 1930.
Buletin de informații tehnice, Fabrica de Rețele Electrice Sibiu, nr. 2, 1992
***, Uzina Electrică din Sibiu, Institutul de Arte Grafice Josef Drotleff, Sibiu, 1926
***, Instalațiunile electrice din Sibiu, Institutul Național Român pentru Studiul Amenajării și
Folosirii Izvoarelor de Energie, București, 1929, p. 14;
Publicații. Studii și articole
Caietul 16, anul XVI, 17 aprilie 1898, nenumerotat.
Expoziție electrică la Sibiu, în Telegraful român, anul XL, nr. 26, iunie 1893.
Telegraful român, XLIII, nr 10, 1896, p. 1-3;
Siebenbürgische Deutsches Tageblatt, anul XXIII, nr 7002, 22 decembrie 1896.

Anexe. Ilustrații
Ilustrația nr. 1 Ilustrația nr. 2
Il.1. Prelegerea Tramvaiul electric pe linia Sibiu – Dumbrava Sibiului – Rășinar, susținută de
Carl Wolf în anul 1893.
Il. 2. Proiectul de electrificare Sibiu-Cisnădie elaborate de arhitectul Oskar von Miller în 4
iulie 1893
(Sursa: Marcel Stancu, Omnibuz, tramvai, troleibuz. Transportul public electric în Sibiu și în
România, Sibiu, Editura Honterus, 2019, p. 181)
Ilustrația nr 3
Acțiune la H.E.W. deținută de Vereinsbank 1909
(Sursa: Marcel Stancu, Omnibuz, tramvai, troleibuz, p. 185)

Ilustrația nr 4
Primele turbine hidraulice de 260 CP montate în Centrala Sadu I
Ilustrația nr. 5. Caiet-Jurnal Exploatare și electrificare Sadu 1896
Ilustrația nr. 6
Acțiuni emise de Societatea Electrică Transilvania pe acțiuni în anul 1930
(Sursa: Marcel Stancu, Omnibuz, tramvai, troleibuz, p. 201)

Ilustrația nr. 7. Planul inginerului Dorin Pavel


Plan general de amenajare a forțelor hidraulice care să permit electrificarea României

Ilistrația nr. 8 Proiectul România Mare din 1922-1925


care viza electrificarea Transilvaniei

Ilustrația nr. 9
Stația de transformare aferentă Hidrocentralei Sadu V în anul 1955
Ilustrația nr. 10. Barajul Negoveanu 1960

Ilustrația nr. 11
Clădirea Centralei Sadu V