Razboiul Crimeii a durat din 28 martie 1853 pâna în 1856 si a fost un conflict armat

dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, si o alianta a Regatului Unit al Marii Brit
anii si Irlandei, a celui de-al doilea Imperiu Francez, a Regatului Sardiniei si
a Imperiului Otoman, pe de alta parte.
Cele mai multe lupte ale razboiului s-au dus în Peninsula Crimeea de la Marea Neag
ra.
În deceniul al cincilea al secolului al XIX-lea, conducatorii britanici si-au expr
imat temerile în legatura cu interesul aratat de Rusia pentru India si Afganistan
si erau dornici sa gaseasca o cale pentru a contrabalansa aceasta amenintare.Ori
ginea crizei prin care s-a ajuns la Razboiul Crimeii sta în chestiunea locurilor s
finte. Era vorba de reglementarea drepturilor pelerinajelor, pe de-o parte, ale
catolicilor latini, pe de-alta, ale ortodocsilor în Locurile Sfinte din Palestina:
la Ierusalim, Bethleem etc. Pelerinii ortodocsi erau mai multi decât cei latini. Îm
partirea locurilor sfinte între grupurile de pelerini fusese reglementata, în 1757,
printr-un act al sultanului, care fusese foarte exact.Din 1774, chestiunea peler
inajelor la locurile sfinte evoluase fara încetare într-un sens favorabil ortodocsil
or si prin consecinta influentei ruse. Printr-o serie de documente succedate mai
ales între 1808 si 1820, într-un timp când Franta nu putea sa intervina direct în polit
ica Orientului, Rusia obtinuse pentru pelerinii ortodocsi avantaje din ce în ce ma
i mari; spre exemplu, Biserica Sf. Mormânt trecuse în mâinile ortodocsilor. Franta era
protectoarea crestinilor catolici din Imperiul Otoman, în vreme ce Imperiul Rus e
ra protectorul crestin-ortodocsilor. Când tarul si-a trimis trupele în cele doua pri
ncipate române, ("Principatele Dunarene"), Marea Britanie, încercând sa apere Turcia,
a trimis o flota în Dardanele, unde i s-a alaturat si o flota din Franta. În tot ace
st timp, puterile europene încercau sa gaseasca o solutie de compromis. Reprezenta
ntii britanici, francezi, austrieci si prusaci s-au întâlnit la Viena, unde au redac
tat o nota, pe care sperau sa o gaseasca acceptabila atât partea rusa, cât si partea
otomana. Nota a fost aprobata de tar, dar a fost respinsa de sultan, care a con
siderat ca redactarea ambigua lasa cale libera pentru prea multe interpretari di
ferite. Anglia, Franta si Austria au sugerat partii ruse o serie de amendamente
care i-ar fi calmat pe turci, dar aceasta noua initiativa a fost ignorata de Cur
tea de la Sankt Petersburg. În vreme ce englezii si francezii au renuntat la ideea
negocierilor, austriecii si prusacii mai sperau, totusi, intr-o posibilitate de
unei întelegeri.sultanul a declarat razboi, armatele sale atacând fortele rusesti în
apropierea Dunarii. Ca raspuns, flota rusa a atacat flota otomana pe care a dist
rus-o în batalia de la Sinope, la 30 noiembrie 1853, ceea ce facea posibila debarc
area trupelor terestre pe pamânt otoman. Distrugerea flotei otomane si cresterea a
menintarii rusesti au alarmat guvernele francez si britanic, care au luat masuri
imediate pentru ajutorarea turcilor. În 1853, dupa ce Rusia a ignorat un ultimatu
m anglo-francez, care cerea retragerea din Principatele Dunarene, Marea Britanie
si Franta au intrat în razboi de partea otomanilor.Când anglo-francezii au pretins
retragerea rusilor din Principatele Dunarene, Austria i-a sprijinit si, desi nu
a declarat imediat razboi Rusiei, a refuzat sa se declare neutra. Când, în vara anul
ui 1854, Viena a mai facut o cerere pentru retragerea trupelor, Rusia s-a temut
ca Austria avea sa intre în razboi.Desi principalele motive de razboi au disparut
dupa ce Rusia si-a retras trupele din Principatele Dunarene, Anglia si Franta nu
au încetat ostilitatile. Hotarâte sa rezolve o data pentru totdeauna asa numita "Pr
oblema orientala", aliatii au propus anumite conditii pentru încetarea focului, si
anume:
obligatia Rusiei de a renunta la protectoratul asupra Principatelor Dunarene; -
abandonarea oricaror pretentii de amestec în treburile interne otomane având ca pre
text protejarea crestinilor din Turcia; - revizuirea Conventiilor Strâmtorilor din
1841 si liberul acces al tuturor natiunilor la navigatia pe Dunare.
Când tarul a refuzat sa accepte conditiile de pace, a izbucnit ceea ce avea sa fie
numit Razboiul Crimeii.Tratatul de la Paris a fost valabil pâna în 1871, când Franta
a fost zdrobita de Prusia în razboiul franco-prusac. În vreme ce Prusia si alte câteva
state germane s-au unit pentru a forma Imperiul German, împaratul francez Napoleo
n al III-lea a fost detronat, aparând Republica Franceza.Franta a încetat politica a
ntirusa dupa proclamarea Republicii. Încurajata de atitudinea franceza si având si s
prijinul cancelarului german Otto, Fürst von Bismarck, Rusia a denuntat tratatul d
in 1856. Cum Anglia singura nu era capabila sa asigure respectarea tratatului, R
usia si-a reînfiintat flota din Marea Neagra.
Razboiul Crimeii a produs un exod în masa a tatarilor din Crimeea catre teritoriil
e otomane, ducând la depopularea grava a peninsulei.
În noapte de 14 noiembrie 1854, o furtuna violenta a scufundat 30 de vase de aprov
izionare cu materiale medicale, hrana, haine si alte marfuri extrem de necesare.
Tratamentul revoltator la care au fost supusi militarii raniti în iarna grea care
a urmat a fost raportat de corespondentii de razboi, ducând la introducerea metod
elor moderne de îngrijire a bolnavilor pe câmpul de lupta. Printre noile tehnici fol
osite pentru tratarea ranitilor a fost si folosirea pentru prima oara a unui veh
icul de tip ambulanta.Razboiul Crimeii a introdus pentru prima oara si folosirea
din punct de vedere tactic a cailor ferate si a altor inventii moderne ca teleg
raful. În timpului Razboiului Crimeii, care este considerat de unii cecetatori pri
mul razboi modern, s-au folosit la scara larga transeele si bombardamentele oarb
e de artilerie .