Limba noastră-i o comoară Limba noastră-i vechi izvoade.
În adâncuri înfundată Povestiri din alte vremuri; Un șirag de piatră rară Și citindu-le 'nșirate, - Pe moșie revărsată. Te-nfiori adânc și tremuri. Limba noastră-i foc ce arde Limba noastră îi aleasă Într-un neam, ce fără veste Să ridice slava-n ceruri, S-a trezit din somn de moarte Să ne spiue-n hram și-acasă Ca viteazul din poveste. Veșnicele adevăruri. Limba noastră-i numai cântec, Limba noastra-i limbă sfânta, Doina dorurilor noastre, Limba vechilor cazanii, Roi de fulgere, ce spintec Care o plâng și care o cântă Nouri negri, zări albastre. Pe la vatra lor țăranii.
Limba noastră-i graiul pâinii, Înviați-vă dar graiul,
Când de vânt se mișcă vara; Ruginit de multă vreme, In rostirea ei bătrânii Stergeți slinul, mucegaiul Cu sudori sfințit-au țara. Al uitării 'n care geme. Limba noastră-i frunză verde, Strângeți piatra lucitoare Zbuciumul din codrii veșnici, Ce din soare se aprinde - Nistrul lin, ce-n valuri pierde Și-ți avea în revărsare Ai luceferilor sfeșnici. Un potop nou de cuvinte. Nu veți plânge-atunci amarnic, Răsări-vă o comoară Că vi-i limba prea săracă, În adâncuri înfundată, Și-ți vedea, cât îi de darnic Un șirag de piatră rară Graiul țării noastre dragă. Pe moșie revărsată.