Sunteți pe pagina 1din 2

Romulus et Remus

Ab Urbe condita

Scrieti numai ce e bold – oricum la clasa dictare aunor informatii alterneza cu discutiisi explicatii ale
profesorului

Titlul operei lui Titus Livius nu este unul original. Romanii obişnuiau să dateze anii ab urbe
condita, adică de la înfiinţarea Romei.

Această dată corespunde cu anul 753 (a.Chr.), când Romulus, legendarul fondator al cetăţii, a tras prima
brazdă pe locul unde s-a întemeiat Roma. De atunci, după cifrele anului respectiv, romanii scriau
iniţialele U.C. (urbis conditae) sau A.U.C. Ab Urbe Condita. De exemplu, noi spunem că Roma devine
Republică în anul 509 a.Chr., dar în documentele Romei este înscris anul 244 A.U.C.

Tot astfel, conform cronologiei romane, suntem în anul 2773 A.U.C

Romulus şi Remus

Titus Livius îşi începe istoria cu un alt eveniment legendar, sosirea lui Aeneas pe ţărmurile
Italiei, creat probabil din dorinţa de a demonstra că această cetate tânăra are, de fapt, strămoşi
iluştri, ba chiar se trage din zei. (Evenimentul este legat de războiul troian şi de căderea Troiei. Acest
erou nu e ales întâmplător, căci el este fiul zeiţei Venus- Afrodita, iar urmaşul său, Iulus Ascanius , va
întemeia cetatea Alba Longa, în care se vor naşte vestiţii gemeni Romulus şi Remus. Bunicul lor NUmitor,
fusese detronat de fratele Amulius, iar fiica Rhea Silvia fusese făcută vestal ă pentru a nu avea urmaşi.
Iubită de zeul Marte, ea va naşte doi băieţi, aruncaţi într-un coş pe Tibru din ordinul regelui.
Supravieţuiesc în mod miraculous, căci sunt alăptaţi de o lupoaică şi crescuţi de păstorul Faustulus. La
maturitate, îl izginesc peAmulius şi hotărăsc să întemeieze o nouă cetate, urmărind semnele cereşti-
zborul vulturilor). Textul in limba latină….

Traducerea textului

Se spun e că mai întâi lui Remus I s-au arătat semnele prevestitoare şi anume şase vulturi; dar,
mai târziu lui Romulus I s-au arătat de două ori mai mulţi vulture. Amândoi au fost aclamaţi regi,
fiecare de tabăra sa, unii invocând faptul că Remus văzuse mai întâi vulturii, iar ceilalţi că Romulus a
văzut un număr mai mare. În încăierarea iscată, Remus a căzut fără suflare.

S-a mai răspândit şi o altă legendă şi anume că Remus a sărit peste noile ziduri ridicate de
Romulus, în bătaie de joc, iar Romulus l-a ucis rostind aceste cuvinte: Aşa să piară de aici înainte toţi
cei care vor îndrăzni să sară peste zidurile ridicate de mine”.

Temă:

Comentaţi pe scurt simbolurile inserate în legenda Romei.

- Zeul Marte:
- Lupoaica:
- Vulturul:
- fratricidul

S-ar putea să vă placă și