Sunteți pe pagina 1din 16

IMPERIUL ROMAN

LEGENDA ÎNTEMEIERII ROMEI

PROFESOR: VIORICA KILIÇ

CLASA A V-A
LEGENDA:
• Romulus și Remulus sunt fiii zeului Marte și ai prințesei Rhea Silvia, fiica regelui Numitor.
Numitor este detronat de către fratele său, Amulius, iar împreună cu fiica sa sunt închiși. În
închisoare, Rhea Silvia a născut doi băieţi pe care i-a numit Romulus şi Remus. Dar
Amulius, îndată ce a aflat, a hotărât să-i ucidă. I-a răpit mamei şi i-a încredinţat unui ostaş
cu poruncă straşnică să-i ducă în pădure, să-i omoare şi să lase cadavrele lor pradă
sălbăticiunilor. Slugii i s-a făcut milă și i-a așezat într-un coșuleț și lăsați pe malul apei
revărsate a Tibrului.
• Sunt găsiți de o lupoaică care tocmai își pierduse puii şi îi alăptează pentru câteva zile. Aşa a
dat peste ei ciobanul Faustulus care a izgonit lupoaica şi i-a luat la stână dându-i soţiei sale,
ca să-i crească. Ajunși la maturitate, Faustulus le povestește copiiilor orginile lor, iar aceștia
îl ajută pe bunicul lor, Numitor să preia tronul.
• Drept răsplată, Numitor le oferă posibilitatea să construiacă o nouă cetate. Aceștia aleg locul unde au
fost găsiți și crescuți, loc așezat între șapte coline. Pentru a se decide cine să conducă noul oraș,
aceștia i-au consultat pe preoții auguri. Augurii hotărâră ca cei doi fraţi să se despartă şi să meargă pe
câte o colină de unde să urmărească zborul vulturilor pe cer. Zeii vor hotărî astfel soarta oraşului.
Remus îşi alese colina muntoasă Aventi şi se duse acolo cu câţiva auguri, Romulus făcu acelaşi lucru
pe colina Palatin. Nu după multă vreme, lui Remus i se arătară şase vulturi zburând în văzduh, dar
numai ce se anunţă această prevestire că lui Romulus i se arătară doisprezece. Astfel, Romulus este
cel care câștigă și rostește următoarele:
• – Jur, strigă Romulus, să fac din Roma un oraş etern care să înfrunte secolii! Jur că oricine îi va
trece zidurile fără voia mea sau a urmaşilor mei să piară numaidecât!
• – Oricine? zise Remus cotropit de invidie şi de furie. Iată, eu am să trec zidurile, să vedem ce o să
fie? Şi în bătaie de joc sări zidul de o palmă.
• – Oricine ar fi! Am jurat! urlă Romulus negru la faţă de mânie şi împlântă sabia scurtă în pieptul
fratelui său.
ADEVĂR

• Anul întemeierii: 753 î.Hr., în regiunea Latium.


• Primele așezări datează din secolele VIII-VII î.Hr, găsite pe colina
Palatin.
• În Peninsula Italică existau trei populații: latinii, etruscii, sabinii.
• 753-509 î.Hr.- epoca monarhiei, iar Roma este condusă de către
etrusci
CERAMICĂ NEAGRĂ SPECIFICĂ ARTEI
ETRUSCE
STATUL ROMAN
RĂZBOAIE ȘI EXPANSIUNE TERITORIALĂ

1. Monarhia (753 î.Hr.-509 î.H.r)


2. Republica (509 î.Hr. – 27 î.Hr.)
3. Imperiul (27 î.Hr.-1453 d.Hr.)
SENATUL ROMAN
REPUBLICA

• Instaurată în anul 509 î.Hr.


• Condusă de SENAT, MAGISTRAȚI și de ADUNAREA POPORULUI
• Cele mai importante funcții:
1. Consulul
2. Pretorul
3. Edilul
4. Chestorul
5. Dictatorul
6. Tribuni ai plebei
1. Orator
2. Senator
3. Cetățean
4. Cavaler
RĂZBOAIELE PUNICE

Cine? – Imperiul Roman (Scipio) și Cartagina (Hanibal


Africanul)

Când? -264-145 î.Hr. (trei războaie)

De ce? – impunerea hegemoniei în Marea Mediteraneană

Consecința- distrugerea Cartaginei


EPOCA TRIUMVIRATELOR
• Caesar, Crassus, Pompei (60 î.Hr.)
• Lepidus, Marcus Antonius, Octavian (43 î.Hr.)

S-ar putea să vă placă și