MINISTERUL EDUCAłIEI, CERCETĂRII ŞI TINERETULUI

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ISTORIE, GEOGRAFIE ŞI RELAłII

INTERNAłIONALE
DEPARTAMENTUL DE ISTORIE

ŞCOALA DOCTORALĂ

SÂRBII DIN BANAT.

REALITĂłILE ISTORICO – ETNOLOGICE ŞI
OBICEIUL PĂMÂNTULUI

TEZĂ DE DOCTORAT

Rezumat

COORDONATOR ŞTIINłIFIC
PROF. UNIV. DR. IOAN GODEA

DOCTORAND
ANDREI MILIN
 Cuprins

Introducere 2

Capitolul I
Obiceiul pământului – aspecte teoretice 6
I.1. Definirea conceptului 6
I.2. Originea obiceiului pământului 7
I.3. InstituŃii juridice 8

Capitolul II
Contextul istorico-politic 20
II. 1. MigraŃiile sârbilor spre teritoriile de astăzi ale României.
Principalele momente şi direcŃii ale migraŃiei 45
II.2. Biserica ortodoxă sârbă din perspectivă cronologică 54
II.3. Concluzii 62

Capitolul III
PCR şi minorităŃile: sârbii bănăŃeni – de la erezie la calvarul
„reeducării” 66
III.1. Erezia 66
III.2. Calvarul 69
III.3. Concluzii 77

Capitolul IV
Gândire politică, aspiraŃii naŃionale şi personalităŃi sârbe 83
IV.1. Premize 83
IV.2. AspiraŃii sârbeşti 84
IV.3. PersonalităŃi bănăŃene sârbe şi corifei ai gândirii politice
sârbeşti 91
IV.3.1. Dositei Obradovici 91
IV.3.2. Ilija Garaşanin 93
IV.3.3. Svetozar Miletici 108
IV.3.4. Sava Tekelija 123
IV.4. În loc de concluzii: Societate şi şcoală la sârbii bănăŃeni
(tendinŃe şi atitudini – sec. XIX - XX) 133

Capitolul V
Studiu de caz – Cenei 160
V.1. Cadrul istoric 161
V.2. NoŃiuni generale despre rudenie 162

V.3. Prezentarea datelor obŃinute 180

V. 4. Concluzia 192
Concluzii 193

Bibliografie
Cuprins

Anexe
I. Ilija Carasanin, Nacertanije (Proiect statal) –
1844
II. Svetozar Miletic, Programul Partidului
NaŃional Sârb – 1869
III. Legea clanului Vasojević
IV. IlustraŃii
Introducere

Lucrarea de faŃă îşi propune să realizeze un studiu etnografic

comparativ al populaŃiei sârbeşti şi româneşti din Banatul românesc.
Această lucrare reprezintă prima încercare de înŃelegere
complexă a unui spaŃiu etno – cultural bine definit prin importante
studii anterioare. Acest spaŃiu l-am cercetat Ńinând cont de mai multe
aspecte: istoric, cultural, etnografic, demografic.

Capitolul I
Obiceiul pământului – aspecte teoretice

I.1. Definirea conceptului

Cutuma, obiceiul juridic sau, cum s-a numit în trecutul istoric,

obiceiul pământului, se naşte prin repetarea aplicării aceleiaşi idei
juridice într-un număr de cazuri individuale succesive, prin crearea de
precedente.
Obiceiul pământului a fost cel mai bogat şi cel mai important
izvor de drept în societăŃile umane până la apariŃia dreptului scris.
Dreptul cutumiar a cârmuit viaŃa locuitorilor acestor meleaguri încă
de la origini, el constituind primele norme juridice după care urmau
să fie reglementate şi satisfăcute necesităŃile sociale ale oamenilor.
I.2. Originea obiceiului pământului

Există mai multe teorii asupra originii obiceiului pământului

pe teritoriul actual al României. Cele mai importante sunt cele ce
susŃin originea tracică, romană şi daco-romană a obiceiului
pământului pe teritoriul actual al României.
În ceea ce priveşte populaŃia sârbă originea obiceiului
pământului se află atât în tradiŃiile tribale slave cât şi în elementele
culturale autohtone întâlnite pe parcursul migraŃiei dar şi în locurile
unde s-au stabilit.

I.3. InstituŃii juridice

În actele în slavonă, limba oficială a cancelariilor din estul

Europei, cutuma românească este numită „zakon” sau „obicei”.
Acest sistem avea următoarele caracteristici:
- unitar din punct de vedere geografic;
- unitar din punct de vedere social;
- este, în principal, un drept de caracter rural;
- complet şi complex;
- elastic şi receptiv.
În perioada medievală dreptul cutumiar a reglementat
funcŃionarea statelor feudale şi organizarea acestora

Capitolul II
Contextul istorico - politic
Regiunea geografică şi istorică, cunoscută astăzi sub
numele de Banat, a avut, în decursul istoriei, mai multe denumiri.
Parte a regiunii locuite de traci, daci, daco-romani, regiunea era
cunoscută în antichitate drept o parte a Daciei. În perioada stăpânirii
romane, ea a făcut parte din provincia romană Dacia. Din perioada
voievozilor există izvoare ce indică existenŃa unei formaŃiuni
teritoriale conduse de către Glad şi apoi, peste un veac, de un urmaş
al său, Ahtum. Acest teritoriu al lui Ahtum cuprindea întreg Banatul
şi Crişana.
Societatea tribală slavă, păstrată parŃial la sârbii din
România şi mai bine în câteva regiuni din preajma Alpilor Dinarici:
Muntenegru, HerŃegovina, Boka şi Albania păstrează câteva
caracteristici arhaice interesante.
 Slavii, strămoşii sârbilor, au început să se aşeze pe teritoriul
României de azi în evul mediu timpuriu, fie izolat, fie împreună cu
avarii.
Sârbii de pe teritoriul de azi al României sunt păstrători ai
bogatelor tradiŃii nemanide. În epoca lui Stefan Nemanja s-au pus
bazele statului naŃional sârb care, în acea perioadă, a atins
ascensiunea maximă în existenŃa sa istorică. Realizarea autocefalităŃii
Bisericii Ortodexe Sârbe a facilitat înfiriparea unităŃii spirituale a
poporului sârb în toate Ńinuturile în care acesta trăia.
Cucerirea de către turci a łărilor sârbeşti a declansat mari
migraŃii ale populaŃiei spre Câmpia Panoniei. Ele au cuprins şi
aristocraŃia. Membri ai dinastiilor Mrnjavčević, Lazarević şi
Branković, la chemarea regilor unguri, au trecut în Ńinuturile panonice
pentru a întări apărarea Regatului Ungariei. Aici regii maghiari le–au
dăruit domenii întinse pe care s-a stabilit populaŃia sârbă refugiată.

II.1. MigraŃiile sârbilor spre teritoriile de astăzi ale României.

Principalele momente şi direcŃii ale migraŃiei
Pe teritoriul României de azi populaŃia sârbă trăieşte
neîntrerupt din evul mediu timpuriu. În Ńinuturile Banatului şi ale
Transilvaniei sârbii au venit din a doua jumătate a secolului al VI-lea.
În a doua jumătate a secolului al IX-lea sunt creştinaŃi. După întărirea
statului sârb şi obŃinerea autocefalităŃii bisericii, adică după
proclamarea Serbiei ca regat şi a autocefalităŃii Bisericii Ortodoxe
Sârbe, spre finele veacului al XIII-lea, acestia sunt în strânsă legătură
cu conaŃionalii lor din Peninsula Balcanică. Acest lucru este atestat şi
de lărgirea ingerinŃelor Bisericii Ortodoxe Sârbe pe teritoriul
Ungariei, în zonele locuite de sârbi. Atunci sunt ridicate în Banat, în
Câmpia Panoniei, primele mănăstiri ortodoxe sârbesti.
Cuceririle otomane au determinat importante schimbări în
viaŃa poporului sârb. Acestea au generat, la începutul secolului al
XV-lea, migraŃiile sârbilor spre Câmpia Panoniei, migraŃii care au
durat şi în următoarele patru secole.
Strămutarea populaŃiei sârbe din teritoriile balcanice spre
Câmpia Panoniei s-a desfăsurat în mai multe etape.
Cea dintâi etapă a durat mai mult de un secol şi jumătate, din
1404, când nobilimea sârbă primeşte domenii în Ungaria şi până la
căderea Banatului în 1552 şi a Crişanei, în 1556, sub stăpânire
turcească.
 Strămutarea sârbilor în Ńinuturile menŃionate continuă şi în
perioada statornicirii puterii otomane, care în Banat a durat din 1552
până în 1718.
În timpul Marii MigraŃii a Sârbilor, din anul 1690, acestia
populează spaŃiul panonic.
La începutul secolului al XVIII-lea, după pacea de la
Karlovitz, sârbii au migrat din nou în Ńinuturile de dincolo de Mureş.
O parte a populaŃiei a venit cu ocazia Marii MigraŃii din 1690, iar alŃii
au venit din Ungaria de Sus în Ńinuturile graniŃei de pe Mureş nou
create, în timp ce o altă parte s-a retras din Banat, care rămăsese în
componenŃa Turciei.
După formarea graniŃei militare, la începutul veacului al
XVIII-lea, sârbii populează Valea Mureşului si, parŃial şi Crişana.
Banatul nu a fost cuprins de aceste migraŃii pentru că a rămas în
stăpănirea turcilor până în anul 1718. După instaurarea puterii
austriece, începe o nouă migraŃie a sârbilor spre aceste Ńinuturi, mai
ales odată cu a doua mare migraŃie, din anul 1737. După desfiinŃarea
graniŃei pe Mureş, militarii sârbi, pe lângă migraŃia spre Rusia, pe la
mijlocul veacului al XVIII-lea, populează şi Banatul, cu precădere
noile zone de graniŃă de la Dunăre care prind contururi în a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea.
De-a lungul veacurilor Clisura a fost populată în mai multe
rânduri iar localităŃile s-au clădit din nou pe ruinele existente. Multe
din localităŃi au fost de mai multe ori distruse şi reclădite. Până în
secolul al XVIII-lea numărul lor se ridică la aproximativ treizeci:
Baziaş, Belobreşca, Boşniac, Berzasca, Liupcova de Sus, Divici,
Liupcova de Jos, Dragodol, Drenkova, ZlatiŃa, IeşelniŃa, Kamendin,
LeskoviŃa, Langovet, Macevici, Naidăş, Ogradena, OkrugliŃa,
Petrilovo, PlaviseviŃa, Potok, Radimna, SviniŃa, SicheviŃa, SlavkovaŃ,
SokolovaŃ, Srednie Brdo, Srpska Pojejena, Stancilovo, Moldova
Veche, Suska, TisoviŃa, Hum, ŞlivovaŃ.
II.2. Biserica ortodoxă sârbă din perspectivă cronologică
Rădăcinile ortodoxiei sârbe pe teritoriul României de azi
datează din perioada obŃinerii autocefalităŃii Bisericii Ortodoxe
Sârbe, adică de pe vremea misiunii Sfântului Sava la Curtea Ungariei
în 1220, când acesta a reuşit să obŃină de la regele maghiar ingerinŃele
asupra populaŃiei ortodoxe sârbe. În această perioadă sunt ridicate
primele mănăstiri din Clisura Dunării şi din Poljiadija. MigraŃiile şi
venirea marii nobilimi în aceste Ńinuturi au întărit elementul etnic sârb
în Banat, Crişana şi Transilvania şi asa a apărut necesitatea
organizării bisericii naŃionale sârbesti.
 Prima atestare a existenŃei unei eparhii pe teritoriul României
de astăzi este din anul 1479. Atunci este amintit mitropolitul
Dionisie, cu sediul eparhial la Ineu, pe Crişul Alb.
Cucerirea Belgradului de către turci în 1521 şi înfrângerea
suferită de maghiari în Bătălia de la Mohacs în 1526 au influenŃat
mult structura organizatorică a Bisericii Ortodoxe Sârbe în Ungaria.
Mitropolitul din Belgrad îsi pierde jurisdicŃia asupra populaŃiei
ortodoxe de aici şi întreaga putere spirituală, rolul de arhipăstor al
ortodocşilor din Ungaria a fost conferită mitropolitului cu sediul la
Ineu. În această ipostază este pomenită prezenŃa mitropolitului din
Ńinuturile ungare la Soborul arhiereilor de la Ohrid în anul 1532.
Biserica Ortodoxă Sârbă a fost organizată şi pe teritoriul
Transilvaniei.
O nouă reorganizare a Bisericii Ortodoxe Sârbe pe teritoriul
łărilor Româneşti s-a efectuat după căderea Banatului în 1552.
Atunci, fosta mitropolie „ungară” a fost împărŃită în două. Partea care
a revenit Transilvaniei şi-a menŃinut sediul la Ineu în timp ce partea
care a rămas sub turci şi-a primit sediul la Lipova.
Biserica Ortodoxă Sârbă de pe teritoriul de azi al României a
avut cea mai puternică eparhie la Timişoara. Începuturile existenŃei
sale datează din anul 1608 când, în perioada stăpânirii otomane, este
pomenit mitropolitul Neofit.
În perioada dominaŃiei otomane a existat şi Eparhia de VârşeŃ.
Există indicii că ea a fost înfiinŃată încă la finele veacului al XV-lea.
Despre trăinicia Bisericii Ortodoxe Sârbe, pe lângă biserici,
care au existat în majoritatea localităŃilor, mărturie stau şi
numeroasele mănăstiri ivite pe teritoriul României de azi, începând
cu cele dintâi, legate în tradiŃia populară de activitatea Sfântului Sava,
din a doua decadă a veacului al XIII-lea, până la venirea turcilor, pe
la mijlocul secolului al XVI-lea.

Capitolul III
PCR şi minorităŃile: sârbii bănăŃeni - de la erezie la
calvarul „reeducării”

III.1. Erezia. În primăvara anului 1945 sârbii bănăŃeni se

găseau reuniŃi sub semnul Frontului Antifascist Slav (FAS),
organizaŃie componentă a Frontului NaŃional Democrat (FND) şi
aflată sub controlul nemijlocit al PCR.
Urmare a unor aspiraŃii naŃionale neâmplinite la 1918 şi
reluate acum, sub privirea îngăduitoare a Belgradului, s-a gândit
iniŃierea acum a unui congres general slav, la Timişoara, pentru 8 mai
1945. Această reuniune ce se anunŃa primejdioasă pentru viitoarea
configurare teritorială postbelică a României, a fost împiedicată, in
extremis, de intervenŃia premierului Petru Groza pe lângă oficialii
sovietici ai Comisiei Interaliate de la Bucureşti.
Într-adevăr, aceşti „membri” care s-au expus la Belgrad, vor
înceta să mai populeze scena figurilor de linia întâi. Exaltând peste
măsură simŃirea naŃională, ei s-au descalificat ca lideri minoritari în
acea vreme de sinuoasă şi, la urmă, implacabilă tranziŃie postbelică.
Acelaşi avocat Popovici, om de nevoie şi la vreme nefavorabilă,
observa că vremea FAS-ului a apus.
III.2. Calvarul. În vara anului 1948, apele UACDSR s-au
învolburat din nou, definitiv de data aceasta. La 28 iunie a fost dat
publicităŃii documentul Biroului informativ al Ńărilor comuniste,
reunit la Bucureşti, de condamnare a Iugoslaviei şi a orientării
promovate de liderul acestuia, Tito. A urmat o campanie furibundă de
mitinguri orchestrate de PMR (fostul PCR), în care cel mai vehement
suna glasul Anei Pauker, care îndemna făŃiş la revolta armată a
popoarelor iugoslave, pentru răsturnarea „odiosului” Tito, devenit
peste noapte unealta „imperialismului anglo-american”. Pe aceeaşi
linie, în tonalităŃi ceva mai moderate, se afişa discursul lui
Gheorghiu-Dej şi – din raŃiuni lesne de înŃeles, chiar la Timişoara – ,
cel al ministrului de Interne, Teohari Georgescu.
III.3. Concluzii:„Reeducarea” sârbilor între tragic şi
ridicol. În urma eşecului deplorabil al încercării de a fi instrumentată
uniunea ca o armă eficace a propagandei comuniste româneşti anti-
Tito, s-a pornit o furibundă campanie de hăituire a militanŃilor sârbi,
prin SecŃia de cadre a PMR, filiala Timiş-Torontal. Rapoartele
acesteia descriu cu minuŃiozitate faptele incriminate şi măsurile avute
în vedere pentru redresarea autorităŃii şi readucerea sârbilor sub
controlul propagandei de partid.

Capitolul IV
Gândire politică, aspiraŃii naŃionale şi personalităŃi sârbe

IV.1. Premize

În urma prăbuşirii Serbiei medievale sub năpraznicele lovituri

ale turcilor otomani, rămăşiŃele jalnice ale vechii nobilimi naŃionale şi
mulŃimi risipite de popor şi – au căutat cu desperare scăparea spre
nord, în Câmpia Panoniei. În aceste nefericite împrejurări a sporit şi
intensitatea populării de către sârbi a şesului bănăŃean.
IV.2. AspiraŃii sârbeşti
VeniŃi de nevoie în Câmpia Panoniei, incomozi pentru
localnici, sârbii şi – au descoperit utilitatea oferind ceea ce era la
mare căutare: soldaŃi pentru armata crăiască. Războaiele n – au lipsit,
la fel nici cruntele oportunităŃi pentru soldaŃii pravoslavnici ai
împăratului de a se europeniza, într – o generaŃie; la început doar din
mânuirea sabiei şi a puştii, pe câmpurile de instrucŃie şi de bătaie ale
Austriei, Prusiei ori FranŃei; apoi şi prin şlefuirea în şcoală ori
saloane de primire ale episcopilor ori generalilor imperiului.

IV.3. PersonalităŃi bănăŃene sârbe şi corifei ai gândirii politice

sârbeşti
IV.3.1. Dositei Obradovici
Dositei (Dimitrie) Obradovici (1739-1811), una din cele mai
mari personalitati ale culturii sârbe de la sfârşitul secolului al XVIII-
lea şi începutul secolului al XIX-lea, marchează prin întreaga sa
activitate schimbările majore prin care a trecut poporul sârb în
ultimele decenii ale secolului al XVIII –lea şi începutul secolului al
XIX – lea.
IV.3.2. Ilija Garaşanin
Ilija Garašanin, (nascut în Garaş în apropiere de Aranñelovac
la 28 ianuarie 1812 - a murit la Grocka aproape de Belgrad la 22
iunie 1874) a fost un mare politician sârb. Reprezentant al
domnitorului apoi presedinte al Consiliului de Ministri, el a jucat un
rol important în istoria moderna a Serbiei. El este uneori numit
„Bismarck al Serbiei”.
IV.3.3. Svetozar Miletici
Svetozar Miletici (1826-1901) a fost cel mai de seamă
militant naŃional sârb din Ungaria. A fost întemeietorul Programului
politic al unităŃii sârbilor din Ungaria (Voivodina), contestând
vehement Dualismul austro-ungar. A fost cel dintâi preşedinte al
Partidului NaŃional – Liberal Sârbesc din Ungaria (1869) şi
colaborator apropiat al militanŃilor Partidului NaŃional Român din
Banat şi Ungaria (Alexandru Mocioni, VincenŃiu Babeş, Iosif
Hodoşiu ş.a. ).
IV.3.Sava Tekelija
Sava Tekelija a fost o personalitate care a marcat istoria
culturii sârbe în secolele XVIII şi XIX.
IV.4. În loc de concluzii: Societate şi şcoală la sârbii bănăŃeni
(tendinŃe şi atitudini – sec. XIX - XX)
Succesul politic al insurecŃiei naŃionale sârbeşti de la
începutul secolului al XIX – lea şi reforma lingvistică a lui Vuk
Stefanović Karadžić reprezintă coordonatele majore ale procesului de
renaştere naŃională a poporului sârb.
În evaluările populaŃionale din Banat, dincolo de statistica
demografică de teren, uşor putem intui proiecŃii identitare
maximaliste, ce-şi fac loc în momente de reconfigurare a spaŃiului
geografic.
In veacul din urmă, pentru sârbi au fost două asemenea momente
de răscruce: 1918 şi 1945.
De la constituirea României Mari sârbii minoritari au trăit un recul
existenŃial continuu. Au încercat, fără succes, să-şi conserve valorile
culturale şi politice naŃionale prin Biserică şi prin organizarea unui
anemic partid naŃionalist. Odată brutal rupŃi de trunchiul etnic,
trecutul, istoria, le-au devenit o povară mult peste puteri.
Această lume în regres, în criză de identitate, şi-a pierdut atunci
sensul funcŃionalităŃii sociale. IntelighenŃia, formată într-un pronunŃat
spirit naŃional tradiŃionalist, neregăsindu-se în condiŃiile statului
naŃional unitar românesc, curând va abandona Timişoara sau Aradul,
strămutându-se la VârşeŃ, Becicherecul Mare, Novi Sad ori la
Belgrad. O foarte dureroasă lipsă a categoriilor mai instruite s-a făcut
curând simŃită.
Lucrurile curg de acum lin, parcă într-o totală uitare de sine.
PopulaŃia minoritară descreşte mereu. De la 40.000 în vremea marilor
încercări, la doar ceva peste 20.000 azi, la timpul resemnării în noua
democraŃie. Şcolile minoritare descresc şi ele ameŃitor. De la multe
mii de elevi în trecut, la revoluŃie vor însuma doar 900; iar în zilele
noastre, într-o ultimă pâlpâire de viaŃă, în jururl redutei şcolare de la
Timişoara supravieŃuiesc ultimii 200 – 300 de elevi. Simbolic, pe
coperta din urmă a cxelei mai recente istorii a învăŃământului sârbesc
de la noi sunt ilustraŃi ultimii 4 supravieŃuitori ai unei şcoli rurale.
Cele două fetiŃe privesc cu seninătate; băieŃeii care le încadrează au
însă priviri ezitante, stinghere, parcă nu ştiu încotro să se mai
îndrepte, pierduŃi, ai nimănui.

Capitolul V
Studiu de caz - Cenei
 Capitolul de faŃă îşi propune să prezinte o serie de aspecte ale
vieŃii unei comunităŃi tradiŃionale, alta decât cea majoritară, într-o
localitate din Banatul românesc.
Alegerea autorului s-a oprit asupra comunităŃii sârbe din
localitatea timişană Cenei, situată la aproximativ treizeci de kilometri
de Timişoara.
Punctul de plecare al cercetării l-a constituit identificarea
schimbărilor suferite de familia tradiŃională sârbă din Banatul
Românesc, de-a lungul timpului. În acest sens au fost identificate
fazele importante care au fost determinate de o serie de cauze externe
sau interne.
Familia are o importanŃă centrală în viaŃa unei comunităŃi, cu
atât mai mult în viaŃa unei minorităŃi etnice. Toate schimbările majore
sociale şi culturale se reflectă asupra familiei, influenŃând, la rândul
lor, evoluŃia ulterioară a unei comunităŃi. Astfel apar şi alte aspecte de
ordin cultural, economic şi social care, în ciuda faptului că nu fac
parte din problematica legată de familie, prezintă un interes sporit
pentru cercetarea de faŃă.
Cercetarea s-a realizat prin metoda interviului oral, pe bază de
chestionar.
V.1. Cadrul istoric
Ceneiul apare menŃionat pentru prima dată în anul 1330.
Populia sârbă, cândva majoritară, a suferit un recul puternic,
ajungând la 20% din totalul locuitorilor comunei.
V.2. NoŃiuni generale despre rudenie
Rudenia reprezintă principiul de bază al organizării unei
societăŃi umane. Diferite forme de organizare bazate pe relaŃia
părinŃi- copii sunt prezente în toate culturile umane. Cu toate că
societatea modernă industrială a slăbit unitatea şi rolul familiei prin
implicarea în creşterea şi educarea copiilor, prezenŃa măsurilor
sociale, a sistemului juridic elaborat etc., aceasta continuă să rămână
instituŃia fundamentală responsabilă cu procreerea, creşterea şi
educarea copiilor. În societatea preindustrială, familia are un rol
important economic, politic, religios.
V.3. Prezentarea datelor obŃinute
Chestionarul pe baza căruia s-au desfăşurat interviurile a
propus câteva seturi de întrebări, grupate în jurul unor teme, care
trebuiau să ajute la obŃinerea informaŃiilor necesare îndeplinirii
scopului cercetării.
 DiscuŃiile cu interlocutorii s-au desfăşurat sub forma
conversaŃiei neformale, desfăşurându-se în perioade de timp cuprinse
între 30 de minute şi mai mult de o oră. Cu toate că nu mi-am propus
o limită de timp de discuŃie cu interlocutorii, aceasta s-a impus de la
sine, interlocutorii fiind marcaŃi de regulile stricte ale vieŃii rurale şi
de orarul gospodăriei Ńărăneşti, ce nu poate fii încălcat nici de dragul
unei discuŃii ce urmăreşte depănarea amintirilor vremurilor de altă
dată.
ConversaŃia neformală s-a impus de la sine, deoarece
interlocutorii deveneau mai puŃin comunicativi în momentul când se
încerca impunerea unui subiect de discuŃie în detrimentul celui
dezvoltat de aceştia.
Temele de discuŃie ce urmau să dezvăluie ierarhia familiei
tradiŃionale sârbeşti şi modificările survenite în aceasta, dar şi ierarhia
societăŃii tradiŃionale, o oglindă a familiei au fost următoarele:
1. Localitatea- informaŃii de istorie a acesteia provenind din
surse orale sau scrise.
2. Familia- informaŃii privind originea, modul de organizare
economic şi contextul cultural- religios.
3. OcupaŃii- profilul economico-social al unei societăŃi.
4. EducaŃia- rolul familiei, dar şi a societăŃii în formarea
personalităŃii membrilor acestei comunităŃi, accentul fiind pus pe
modele- autorităŃi.
V. 4. Concluzia
Se observă o diminuare progresivă a populaŃiei sârbe ce
coincide cu procesul de industrializare şi migraŃia economică spre
zonele urbane.

Concluzii

Comunitatea sârbă din România îşi duce în continuare

existenŃa în conformitate cu normele tradiŃionale. Cu toate acestea,
lumea lor s-a schimbat.
Lumea tradiŃională se desfăşura între familie şi
corespondentul acesteia- societatea locală. Pentru a supravieŃui în
cadrul acestora individul adopta un sistem de valori comun
amândurora, iar la autoritate reacŃiona la fel. Nu rareaori autorităŃile
din cele două sisteme ierarhice apelau, cel puŃin la nivel declamativ,
la autoritatea corespondentului, un aliat natural, pentru a adăuga
greutate autorităŃii proprii.
 Autoritatea absolută în familia tradiŃională sârbă din
localităŃile din Banat, este dată de caracterul masculin al persoanei.
Chiar şi în cazul în care o femeie reprezintă autoritatea unei familii,
recunoaştem în comportamentul, firea, caracterul acesteia trăsături pe
care le asociem, de obicei, cu un comportament masculin.
În acelaşi timp putem afirma că într-o asemenea comunitate,
raporturile sociale oglindesc raporturile din cadrul unei familii.
Începând cu anilor patruzeci ai secolului trecut, statul, un
element nou, preia funcŃia de autoritate, se substituie tradiŃiei şi
impune noi reguli sociale. Cu toate acestea procesul este unul de
durată, după cum observăm şi din relatările interlocutorilor noştri.
Abia deceniile şase şi şapte ale secolului al XX-lea aduc o plecare
masivă a populaŃiei rurale. Chiar şi în condiŃiile exproprierii
terenurilor agricole, populaŃa din Cenei ezită să se despartă definitivă
de sat.
Spre sfârşitul deceniului al şaptelea se observă o mobilitate
economică sporită a populaŃiei. Familia tradiŃională se reduce ca
număr, apar mai multe autorităŃi şi mai mulŃi contestatari ai acestora.
DespărŃirea de lumea satului, a universului familial care
oferea o siguranŃă absolută în schimbul respectării sistemului de
norme impus, pare să fie ultimul pas spe destrămarea definitivă a
familiei tradiŃionale. Rezultatul este o modificare a identităŃii
individuale şi de grup (o pierdere a acesteia, ar spune cei în vârstă),
caracterizată, în primul rând, de cea mai evidentă încălcare a unei
interdicŃii, căsătoria în afara grupului etnic şi fără a Ńine seama de cei
ce hotărau odinioară asemenea alianŃe sociale.
De asemenea, pierderea legăturii cu autorităŃile supreme din
lumea satului duc la ignorarea şi abandonarea sistemului de norme şi
obiceiuri denumite Obiceiul pământului.
Bibliografie selectivă

I. Izvoare

1. Arhive

1. Arhiv Matice Srpske, Novi Sad, Fond Sava Tekelija (Arhivele

MatiŃa Srpska, Novi Sad, Fond Sava Tekelija).
2. Arhiv Matice Srpske, Novi Sad, Fond Svetozar Miletić; (Fond
Svetozar Miletić)
3. Arhivele NaŃionale Jud.Timiş, Timişoara, Fond Comitetul
JudeŃean PCR Timiş-Torontal (1948-1950)
4. Arhivele NaŃionale Jud.Timiş, Timişoara, Fond UACDSR
(Uniunea AsociaŃilor Culturale Democrate Slave din
România)
2. Documente
1. BRANKOVIĆ, Dj., Hronika Slovena Ilirika, Gornje Mezije i
Donje Mezije (Cronica slavilor din Ilirikum, Moesia
superioară şi inferioară), Novi Sad, Ed. Prometej, 1994.
2. GAVRILOVIĆ S.: Arhivski izvori za istoriju Srba u Rumuniji
XVIII-XIX veka (Izvoare arhivistice pentru istoria sârbilor din
România...), Temišvarski zbornik Matice srpske, 1, Novi Sad,
Matica srpska, 1994
 3. Gândire politică şi imaginar social la popoarele central – est
europene. Secolul al XIX-lea. Antologie de texte, Coordonator
Teodor Pavel, Cluj – Napoca, Ed. Argonaut, 2005
4. SUCIU, I. D., CONSTANTINESCU, R., Documente
privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, Timişoara, Ed.
Mitropoliei Banatului , 1980
3. Memorialistică, însemnări
1. OBRADOVIĆ, D., Izabrani spisi (Scrieri alese), Novi Sad,
Ed. Matica srpska, 1955.
II. Lucrări de sinteză
2. BANAC, I., The national Question in Yugoslavia. Origins,
History, Politics., Ithaca and London, Ed. Cornell University
Press, 1984
3. BOCŞAN, N., ContribuŃii la istoria iluminismului românesc,
Timişoara, Ed. Facla, 1986.
4. BUGARSKI, S., Srpsko pravoslavlje u Rumuniji (Ortodoxia
sârbă în România), Timişoara, Belgrad, Novi Sad, Ed.
Pravoslavna srpska eparhija temišvarska (Eparhia ortodoxă
sârbe din Timişoara), 1995
5. CEROVIĆ, L., Srbi u Rumuniji (Sârbii în România), Novi
Sad, Ed. Matica srpska, 1997
6. CERNEA E., MOLCUł E., Istoria statului şi dreptului
românesc, Bucureşti, Ed. Şansa, 1996.
7. CIACHIR, N., Istoria popoarelor din sud – estul Europei în
epoca modernă (1789 -1923), Bucureşti, Editura ŞtiinŃifică şi
Enciclopedică,1987
8. ĆOROVIĆ, V. L., Istorija srpskog naroda, Belgrad, Ed. Ars
Libri, 1996
9. ČUBRILOVIĆ, V., Istorija političke misli u Srbiji XIX – og
veka (Istoria gândirii politice în Serbia secolului al ...),
Belgrad, Ed. Narodna knjiga, 1982
10. ERDELJANOVIĆ, J., Srbi u Banatu. Naselja i stanovništvo
(Sârbii din Banat. LocalităŃi şi populaŃie), Novi Sad, Ed.
Matica srpska, 1992
11. Istoria Dreptului Românesc, Tratat, vol I-II ( partea I şi partea
a IIa), Editura Academiei, Bucuresti, 1980, 1987.
12. Istoria românilor, vol I – IX, Ed. Enciclopedica, Bucureşti,
2001 – 2008.
13. IVIĆ, A., Istorija Srba u Vojvodini. Od najstarijih vremena
do osnivanja Potisko-pomoriške granice 1703 (Istoria
sârbilor în Voievodina. Din cele mai vechi timpuri până la
 înfiinŃarea graniŃei militare de pe Tisa şi Mureş), Matica
srpska, Novi Sad, 1929
14. JELAVICH, B., The establishement of the Balkan national
States, 1804 – 1920., University of Washington Press, Seattle
and London, 1977.
15. MILIN, M., RelaŃiile politice româno – sârbe în epoca
modernă, Bucureşti, Ed. Academiei Române, 1992
16. MILIN, M., Vekovima zajedno (De veacuri împreună),
Timişoara, Ed. Uniunii Democrate a Sârbilor din
România,1995
17. SUCIU, I. D., Monografia Mitropoliei Banatului,
Timişoara, Ed. Mitropoliei Banatului, 1977
III. Lucrări speciale

1. ANUICHI S.: RelaŃii bisericesti româno-sîrbe în sec. al XVII-

lea si al XVIII-lea, Bucureşti, Ed. Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1980.
2. GAVRILOVIĆ N.: Jurisdikcija Karlovačke mitropolije nad
pravoslavnim Rumunima u Banatu,Krišani i Erdelju
(JurisdicŃia Mitropoliei de la Karlovitz asupra românilor din
Banat, Crişana şi Ardeal), Temišvarski zbornik Matice
srpske, 1, Novi Sad 1994.
3. MILIN M., InterferenŃe politice româno-sârbe la
confluenenŃa dintre tradiŃie şi modernitate, 1790-1848,
„Revista de istorie”, Bucuresti, 1982
4. OpŃiuni politice la popoarele central – est europene în secolul
al XIX – lea. Studii, coordonator Teodor Pavel, Cluj –
Napoca, Ed. Argonaut, 2006.