Romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu, a fost

publicat în perioada interbelică, în 1930. Scriitorul respinge romanul realist obiectiv, cu narator
omniscient şi omniprezent, pe care îl consideră o „structură anacronică” şi propune un nou tip de
roman, cel proustian. Astfel, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, este un roman
modern, psihologic, subiectiv, în spiritul direcţiei moderniste de la gruparea „Sburătorul”,
condusă de criticul literar E. Lovinescu. Perspectiva narativă este subiectivă, iar naraţiunea nu
mai respectă strict criteriul cronologic, urmând „fluxul memoriei involuntare”, prin analepse şi
prolepse, obiectul romanului fiind analiza psihologică. In plus, autenticitatea romanului se
remarca prin folosirea persoanei I de către naratorul personaj la relatarea actiunii bazandu-se pe
supoziţii si nu pe certitudini. Astfel este reliefat caracterul modernist al operei lui Camil
Petrescu.

În ceea ce priveşte compoziţia şi structura, romanul este alcătuit din două cărţi, aşa
cum se observă chiar din titlu: Ultima noapte de dragoste, în care tema dominantă este
dragostea şi Întâia noapte de război, în care dominantă este tema războiului. Pentru a asigura
unitatea celor două cărţi, scriitorul creeaza o legatura intre acestea, printr-un artificiu
compozitional. Astfel, incipitul îl prezintă pe Ştefan Gheorghidiu în august 1916, concentrat pe
graniţa cu Austro-Ungaria, „La Piatra Craiului, în munte”, luând parte la o discuţie a ofiţerilor,
despre soţiile infidele, la popotă. Tânărul sublocotenent este preocupat să obţină o permisie
pentru a merge la Câmpulung, pentru a se întâlni cu Ela, soţia lui. Discuţia declanşează
„memoria involuntară” şi este o modalitate prin care scriitorul foloseste tehnica insertiei,
strecurand în romanul de război istoria căsniciei lui Gheorghidiu (romanul de dragoste), relatată
în cartea întâi. Cartea a doua posterizeaza perioada razboiului, finalul conţinand insa
deznodământul poveştii de dragoste: hotărârea lui Gheorghidiu de a divorţa de Ela.

Acţiunea romanului se desfăşoară în timpul Primului Război Mondial, la Bucureşti,

Câmpulung şi pe frontul din Ardeal vizand doua planuri temporale: unul obiectiv, cronologic,
şi altul subiectiv, psihologic. Tabloul initial care il ilustreaza pe Ştefan Gheorghidiu, la popota
regimentului, „La Piatra Craiului, în munte” reprezinta prezentul naraţiunii, urmatoarele
paragrafe ale romanului, referindu-se la momente anterioare, la primăvara lui 1916, când
Gheorghidiu participase la fortificarea Văii Prahovei, astfel romanul adancindu-se treptat in
trecut.

Romanul abordează atat tema iubirii, a cuplului care eşuează, cat si pe cea a
intelectualului. Actiunea urmăreşte sentimentul iubirii studentului la filozofie, Stefan
Gheorghidiu, în toate fazele, de la apariţie, la stabilizarea prin căsătorie, până la erodarea lui.
Protagonistul cauta perfectiunea in viata cat si in relatiile interumane.

O a treia temă este războiul. Camil Petrescu abandonează viziunea eroică asupra
războiului, prezentându-l ca pe o experienţă dureroasă, o permanentă confruntare cu suferinţele
şi cu moartea. Se ştie că partea a doua a cărţii este construită după jurnalul de front al autorului,
împrumutat cu amănunte cu tot unui personaj de ficţiune.

Este suprinsa drama indragostitului de absolut, protagonistul bazandu-se pe conceptie ca

fiecarui barbat ii este destinata o anumita femeie de la inceputul vietii. Iubirea pentru Ela se naste
initial din orgoliul de a fi vazut alaturi de una dintre cele mai frumoase sudente si, ulterior, din
mila, reiesind chiar din spusele personajului: „ Iubesti intai din mila din indatorire, din duiosie,
iubesti pentru ca asta o face fericita...”. Dragostea pentru acesta este un mijloc de modelare a
fiintei iubite dupa conturul unui ideal propriu, astfel ca, femeia este initiata in teoriile lui Kant,
participand la cursurile si seminariile lui Stefan Gheorghidiu, cu scopul de a ajunge la iubirea
spirituala. Barbatul reface mitul lui Pygmalion, sculptorul care s-a indragostit de propria-i
creatie, statuia Galateei. („Lipsit de orice talent in lumea aceasta muritoare, fara sa cred in
Dumnezeu, nu m-as fi putut realiza – si am incercat-o – decat intr-o dragoste absoluta”.

Conflictul este specific romanului de analiză psihologică, interior, în conştiinţa eroului

şi se stabileşte între idealul spre care tinde Gheorghidiu şi realitate. În dragoste, protagonistul
caută absolutul, femeia perfectă, dar Ela se dovedeşte a fi o femeie comună, incapabilă să se
ridice la înălţimea idealului său. Acesta caută perfecţiunea şi în relaţiile umane, în general,
aplicand principii severe şi judecand aspru pe cei din jur. Conflictul îl conduce pe erou la o
prăbuşire abisală, el este un învins, pentru că realitatea este imperfectă.

Perspectiva narativă este specifică romanului de analiză psihologică, fiind subiectiva,

relatarea facandu-se la pers. I Naratorul nu mai este unul creditabil şi nici nu pretinde că ar deţine
adevărul, astfel ca romanul pastreaza un caracter ipotetic: „bănuiam că mă înşală”, „Dacă din
nou am acceptat o serie greşită de asociaţii?”. Romanul se încheie şi cititorul nu află adevărul
despre Ela, ci doar punctul de vedere asupra ei al unui soţ orbit de gelozie.

In ceea ce ma priveste, sfarsitul dramatic al relatiei celor doi este previzibil inca de la
primele capitole. Dorinta eroului de schimbare si modelare a personajului feminin dupa propriile
conceptii si asteptari inlatura practic fundamentul dragostei, acela de iubire neconditionata.
Astfel, protagonistul isi distruge casnicia prin propriile ganduri si supozitii, fara o interventie
directa a „jumatatii” sale.

In concluzie, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu, este
un roman modern, psihologic, de factură proustiană. Opera abordează teme des intalnite in
perioada interbelica, dragostea şi războiul, într-o viziune autentica, ce se reflectă în construcţia
lui Ştefan Gheorghidiu, întruchipând tipologia intelectualului „însetat” de absolut.