2010

Uniunea Europeană

KN-31-10-896-RO-C
RO

Investiţie în viitorul Europei - Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială

Investiţii în
viitorul Europei

Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială

Preţul (fără TVA) în Luxemburg: mii EUR Raport din partea Comisiei noiembrie 2010
Editor: Eric von Breska, Comisia European, Direcţia Generală Politică Regională

Această publicaţie poate fi consultată online la:

http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/reports/cohesion5/index_ro.cfm
CUM SE POT OBŢINE PUBLICAŢII ALE UE
Această publicaţie a fost realizată cu asistenţa tehnică din partea Applica (Belgia) în colaborare cu
SeproTec Multilingual Solutions SL (Spania). Publicaţii gratuite:
• prin EU Bookshop (http://bookshop.europa.eu);
• la reprezentanţele sau delegaţiile Uniunii Europene. Puteţi obţine datele de
contact ale acestora pe Internet (http://ec.europa.eu) sau trimiţând un fax
la numărul +352 2929-42758.
Publicaţii tipărite:
• prin EU Bookshop (http://bookshop.europa.eu).
Abonamentele contract cost (de ex. seriile anuale ale Jurnalului Oficial al
Uniunii Europene şi rapoartele cauzelor aflate pe rol în faţa Curţii de Justiţie
a Uniunii Europene):
• prin agenţii de vânzări ai Oficiului pentru Publicaţii al Uniunii Europene
(http://publications.europa.eu/others/agents/index_ro.htm).

Europe Direct este un serviciu conceput pentru a vă ajuta să găsiţi răspunsurile

la întrebările despre Uniunea Europeană

Număr de telefon gratuit (*) :

00 800 6 7 8 9 10 11
(*) Unii operatori de telefonie mobilă nu permit accesarea numerelor 00 800 sau pot taxa aceste apeluri.

Mai multe informaţii despre Uniunea Europeană pot fi găsite pe internet (http ://europa.eu).

Puteţi găsi date referitoare la catalogare la finalul acestei publicaţii.

Luxemburg : Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, 2010

ISBN 978-92-79-17811-5
doi: 10.2776/32372   

© Uniunea Europeană, 2010

Reproducerile sunt autorizate cu condiţia citării sursei.

Printed in Belgium
Tipărit pe hârtie înălbită fără clor elementar (ECF)
Investiţii în
viitorul Europei
Al cincilea Raport de coeziune economică,
socială şi teritorială

Comisia Europeană
ii Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială
Cuvânt înainte

Uniunea are nevoie de o politică de coeziune, în special în aceste vremuri dificile.

Ea necesită o politică care să poată realiza investiţiile care vor ajuta Uniunea şi
regiunile sale să depăşească criza, să reducă disparităţile şi să contribuie la realizarea
obiectivelor ambiţioase prevăzute în strategia Europa 2020.

Conform evaluărilor efectuate, politica de coeziune a contribuit deja la îmbunătăţirea

condiţiilor economice, sociale şi de mediu în cadrul Uniunii. Însă, aceleaşi evaluări au
concluzionat, de asemenea, faptul că ar fi mai eficientă o focalizare asupra câtorva
priorităţi-cheie, în special în regiunile mai dezvoltate. De aceea, politica de coeziune
ar trebui să devină mai selectivă.

Programele viitoare ar trebui să se concentreze asupra câtorva priorităţi strâns legate

de strategia Europa 2020, astfel încât fiecare prioritate să obţină finanţare suficientă
pentru a exercita un impact real. Aceste priorităţi vor fi identificate în cadrul unui
dialog între Comisie, statele membre şi regiuni, în baza unei evaluări comune a
punctelor forte şi a celor slabe a fiecărui stat membru şi a regiunilor sale.

Cu toţii dorim ca politica de coeziune să dea rezultate. De aceea, trebuie să convenim

cu statele membre şi cu regiunile asupra unui număr limitat de obiective pe fiecare
program şi să monitorizăm atent progresul.

În perioada actuală, politica de coeziune a fost aliniată îndeaproape la obiectivele

strategiei de la Lisabona. Corelarea cu strategia Europa 2020 trebuie să fie şi mai
puternică în viitor. Acest deziderat necesită implementarea unor programe bune,
cu condiţii clare şi stimulente puternice. Condiţiile prealabile ar putea necesita, de
exemplu, ca investiţiile în infrastructura de mediu să fie precedate de transpunerea
legislaţiei europene relevante privind mediul. Stimulentele ar recompensa regiunile
şi ţările cu performanţe bune, care au atins obiectivele europene stabilite.

Acest raport şi propunerile incluse în el au beneficiat, de asemenea, de consultările

publice anterioare. Drept răspuns la consultarea care a urmat după publicarea
celui de-al 4-lea Raport de coeziune, am propus modalităţi în vederea modernizării
şi a simplificării mecanismelor de furnizare pentru a reduce sarcina administrativă
asupra beneficiarilor. Urmând dezbaterea lansată de Carta Verde privind coeziunea
teritorială, acest raport explică ceea ce aduce în plus coeziunea teritorială la politica
de coeziune şi prezintă noi indicatori care dezvăluie dimensiunea teritorială a unor
probleme precum sărăcia şi accesul la servicii. Consultările cu părţile interesate şi
experţii statelor membre cu privire la viitorul politicii de coeziune au evidenţiat, de
asemenea, importanţa creşterii impactului şi a vizibilităţii fondurilor care stau la baza
acestuia, inclusiv pentru investiţiile în capitalul uman care reprezintă un element
important al noii noastre strategii.

Politica de coeziune propusă pentru perioada de după 2013 permite tuturor statelor
membre şi regiunilor să urmărească în mod activ o creştere inteligentă, durabilă
şi inclusivă. Eforturile noastre vor susţine în special dezvoltarea în cele mai sărace

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială iii

 Cuvânt înainte

regiuni, în conformitate cu angajamentul nostru faţă de solidaritate. Însă Comisia va

ţine cont şi de dificultăţile şi de potenţialul de creştere în alte părţi ale Uniunii, precum
cartierele urbane sărăcite, regiunile aflate în proces de restructurare economică şi,
mai general, va avea în vedere tranziţia necesară spre o economie mai inovatoare şi
bazată pe cunoştinţe, graţie unei forţe de muncă cu calificare mai bună.

Criza a subliniat nevoia constantă de a avea o politică ce investeşte în competitivitatea

în Europa, în bunăstarea cetăţenilor acesteia şi în calitatea mediului nostru. Totuşi,
condiţia succesului acestei politici o reprezintă o acţiune coordonată, focalizată pe
priorităţile-cheie. Doar în această manieră putem promova coeziunea economică,
socială şi teritorială, precum şi strategia Europa 2020.

Johannes Hahn László Andor

Comisar european Comisar european
pentru politica regională pentru ocuparea forţei de
muncă, afaceri sociale şi
incluziune

iv Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Cuprins

Cuvânt înainte.............................................................................................................................................................................................iii
Lexicon...........................................................................................................................................................................................................ix
Sumar executiv............................................................................................................................................................................................xi
Concluzii: viitorul politicii de coeziune.......................................................................................................................................... xxiii
Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale.............................................................................................1
Promovarea competitivităţii şi a convergenţei.........................................................................................................................1
Globalizarea şi integrarea internă..........................................................................................................................................1
Surse de dezvoltare................................................................................................................................................................. 23
Inovaţia reprezintă motorul principal al dezvoltării regionale................................................................................ 31
Infrastructura pentru secolul 21.......................................................................................................................................... 57
Instituţii........................................................................................................................................................................................ 65
Competitivitatea....................................................................................................................................................................... 68
Concluzii...................................................................................................................................................................................... 71
Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii........................................................................................................................... 73
Speranţa de viaţă şi sănătatea ............................................................................................................................................ 73
Condiţii de trai........................................................................................................................................................................... 80
Venitul, sărăcia şi lipsurile....................................................................................................................................................104
Indicele de dezvoltare umană şi Indicele de sărăcie umană al ONU...................................................................113
Concluzii....................................................................................................................................................................................115
Creşterea durabilităţii mediului.................................................................................................................................................118
Adaptarea la schimbările climatice este în desfăşurare............................................................................................118
Limitarea schimbărilor climatice viitoare.......................................................................................................................124
Îmbunătăţirea calităţii mediului........................................................................................................................................139
Concluzii....................................................................................................................................................................................144
Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea................................................................................................................................145
Introducere.......................................................................................................................................................................................145
Abordări naţionale ale coeziunii economice, sociale şi teritoriale...............................................................................145
Cheltuielile publice şi investiţiile în statele membre ale UE ..........................................................................................147
Tendinţele cheltuielilor publice şi ale investiţiilor publice în UE...........................................................................147
Argumentul investiţiilor publice şi al adiţionalităţii...................................................................................................150
Structura cheltuielilor publice în UE........................................................................................................................................151
Cheltuielile publice şi investiţiile publice la nivel regional..............................................................................................155
Descentralizarea cheltuielilor publice şi a investiţiilor..............................................................................................155
Defalcarea investiţiilor pe regiuni.....................................................................................................................................158
Cheltuielile curente şi coeziunea......................................................................................................................................164
Politicile naţionale şi criza economică....................................................................................................................................169

Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială v

 Cuprins

Criza economică şi planurile naţionale de stimulare.................................................................................................169

Efectele crizei economice asupra finanţelor publice şi perspectivele investiţiilor publice.........................171
Condiţiile structurale pentru o coeziune de succes ........................................................................................................173
Concluzii............................................................................................................................................................................................177
Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea..................................................................................................179
Introducere.......................................................................................................................................................................................179
Politicile cu o dimensiune spaţială explicită.........................................................................................................................179
Concurenţa ..............................................................................................................................................................................179
Transport ..................................................................................................................................................................................182
Mediu..........................................................................................................................................................................................182
Politica maritimă.....................................................................................................................................................................183
Politica comună în domeniul pescuitului......................................................................................................................183
Politicile cu o dimensiune spaţială parţială...........................................................................................................................184
Cercetare şi dezvoltare tehnologică ...............................................................................................................................184
Inovaţie şi spirit antreprenorial ........................................................................................................................................186
Societatea informaţională şi media.................................................................................................................................186
Sărăcia şi excluziunea socială.............................................................................................................................................187
Ocuparea forţei de muncă .................................................................................................................................................188
Educaţie ....................................................................................................................................................................................189
Egalitatea sexelor....................................................................................................................................................................189
Sănătate ....................................................................................................................................................................................190
Politica agricolă comună......................................................................................................................................................190
Climatul .....................................................................................................................................................................................192
Politicile fără o dimensiune spaţială........................................................................................................................................194
Piaţa unică.................................................................................................................................................................................194
Comerţul....................................................................................................................................................................................194
Energia . .....................................................................................................................................................................................194
Uniunea Economică şi Monetară......................................................................................................................................194
Strategia de la Lisabona.......................................................................................................................................................195
Evaluarea impacturilor teritoriale . ..........................................................................................................................................197
Concluzii............................................................................................................................................................................................199
Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune..................................................................................................................................201
Introducere.......................................................................................................................................................................................201
Investiţia în dezvoltarea ecologică, inteligentă şi incluzivă - principalele direcţii de cheltuieli.................202
Evaluarea - înţelegerea şi găsirea unor căi de a îmbunătăţi efectele intervenţiei...........................................205
Economii mai puternice...............................................................................................................................................................207
Consolidarea IMM-urilor şi a competitivităţii...............................................................................................................207
Mai mult suport pentru inovaţie.......................................................................................................................................212
O varietate de instrumente, inclusiv ingineria financiară........................................................................................214
Infrastructura de transport..................................................................................................................................................220
Interreg şi cooperarea teritorială......................................................................................................................................222

vi Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială

 Cuprins

Lucrări pentru bunăstarea cetăţenilor UE..............................................................................................................................224

Integrarea pe piaţa muncii . ...............................................................................................................................................224
Integrarea socială...................................................................................................................................................................230
Schimbările demografice.....................................................................................................................................................231
Oportunităţi egale..................................................................................................................................................................232
Dezvoltarea locală..................................................................................................................................................................235
Regenerarea urbană..............................................................................................................................................................237
Zonele rurale............................................................................................................................................................................240
Protecţia mediului..........................................................................................................................................................................241
Infrastructura gestionării apelor şi a deşeurilor - o investiţie semnificativă......................................................242
Regenerarea şi protecţia mediului...................................................................................................................................244
O economie mai verde şi dezvoltarea economică pe termen lung.....................................................................244
Guvernanţa verde...................................................................................................................................................................244
Guvernanţa.......................................................................................................................................................................................245
Guvernanţă eficientă şi management bazat pe rezultate ......................................................................................246
Costurile administrative sunt relativ mici......................................................................................................................247
Parteneriatul.............................................................................................................................................................................248
Consolidarea capacităţii instituţionale...........................................................................................................................249
Contribuţia la dezvoltarea regională şi globală...................................................................................................................253
Utilizarea modelelor macroeconomice pentru estimarea efectelor....................................................................253
Impactul macroeconomic al programelor 2000‑2006..............................................................................................253
Impactul macroeconomic al politicii de coeziune pentru 2007‑2013.................................................................256
Impactul asupra contribuabililor neţi şi asupra UE‑27..............................................................................................257
Concluzii............................................................................................................................................................................................257
Lista figurilor, hărţilor şi a tabelelor.................................................................................................................................................259

Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială vii

 Cuprins

viii Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială

Lexicon

Abrevieri
Ordine oficială Cod ţară Nume
1 BE Belgia
2 BG Bulgaria
3 CZ Republica Cehă
4 DK Danemarca
5 DE Germania
6 EE Estonia
7 IE Irlanda
8 EL Grecia
9 ES Spania
10 FR Franţa
11 IT Italia
12 CY Cipru
13 LV Letonia
14 LT Lituania
15 LU Luxemburg
16 HU Ungaria
17 MT Malta
18 NL Ţările de Jos
19 AT Austria
20 PL Polonia
21 PT Portugalia
22 RO România
23 SI Slovenia
24 SK Slovacia
25 FI Finlanda
26 SE Suedia
27 UK Regatul Unit

COH: Ţările de coeziune inclusiv statele membre mai puţin dezvoltate şi cele cu o dezvoltare moderată (a se
vedea mai jos)
CONV: Regiunile de convergenţă care includ regiunile NUTS 2 cele mai puţin prospere, cu PIB pe cap de locuitor
mai mic de 75 % din media UE-25
AELS: Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (UE-27 + Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia)
UE: Uniunea Europeană
OCDE: Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
SPC: Standarde ale Puterii de Cumpărare
CRO: Regiuni de Competivitate Regională şi Ocuparea Forţei de Muncă: toate regiunile în afara regiunilor de
convergenţă şi a celor în tranziţie (a se vedea mai jos)
TRANZ: Regiunile în tranziţie cuprind regiunile aflate în etapa de instituire progresivă a ajutorului („phasing in“) şi
cele aflate în suspendară progresivă a ajutorului („phasing out“). Acestea sunt denumite regiuni în tranziţie
pentru a evidenţia etapa lor intermediară între stadiul de regiuni de convergenţă şi regiuni de competitivitate
regională şi ocupare a forţei de muncă.

Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială ix

 Lexicon

Grupări geografice

Grupări ale statelor membre

În funcţie de stadiile extinderii
UE-15: Toate statele membre care au aderat înainte de 2004: BE, DK, DE, IE, EL, ES, FR, IT, LU, NL, AT, PT, FI, SE, UK
UE-10: Statele membre care au aderat în 2004: CZ, EE, CY, LV, LT, HU, MT, PL, SI, SK
UE-12: UE-10 plus statele membre care au aderat în 2007: BG, RO
Grupări geografice
State membre central- şi est-europene: EE, LV, LT, PL, SK, CZ, SI, HU, RO, BG
State membre sudice: PT, ES, IT, EL, MT, CY
State membre vestice: UE-15
State membre nordice: SE, DK, FI
State baltice: EE, LV, LT
State Benelux: BE, NL, LU
În funcţie de nivelul de dezvoltare
State membre mai puţin dezvoltate: (BG, RO, PL, LV, LT, HU, EE, SK) (PIB pe cap de locuitor mai mic de 75 % din media
UE)
State membre cu o dezvoltare moderată: (PT, MT, CZ, SI, EL, CY) (PIB pe cap de locuitor între 75 % şi 100 % din media
UE)
State membre cele mai dezvoltate: (IT, ES, FR, BE, DE, UK, FI, SE, DK, AT, NL, IE, LU (PIB pe cap de locuitor peste media
din UE)
În funcţie de statut
Ţări canditate: Croaţia, Turcia şi Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FRIM)
Ţări potenţial candidate: Albania, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Kosovo conform Rezoluţiei 1244/99 a
Consiliului de Securitate ONU şi Islanda
Grupuri de regiuni NUTS 3
Prezentul raport include o vastă varietate de clasificare a regiunilor NUTS 3. Direcţia Generală Politica Regională va
publica un Document de lucru regional cu o metodologie detaliată privind fiecare dintre aceste clasificări.
Regiuni metropolitane
Această clasificare a fost dezvoltată în colaborare cu OCDE şi reprezintă o estimare NUTS 3 a tuturor aglomeraţiilor
urbane cu peste 250 000 de locuitori, conform definiţiei zonelor urbane mai mari, date de Auditul Urban.
Regiuni predominant urbane, intermediare, regiuni predominant rurale
Această clasificare se bazează pe clasificarea OCDE, revizuită de Comisie. O metodologie detaliată este prezentată în
Anuarul Regional Eurostat 2010.
Regiuni frontaliere
Regiunile frontaliere sunt regiuni NUTS 3 care sunt eligibile pentru programele de cooperare transfrontalieră conform
regulamentului privind Fondul European de Dezvoltare Regională.
Regiuni muntoase
Acestea sunt regiuni NUTS 3 în care 50 % din populaţie trăieşte în zone muntoase sau 50 % din suprafaţa uscată este
considerată a fi muntoasă.
Regiuni insulare
Acestea sunt regiuni NUTS 3 în care majoritatea populaţiei trăieşte pe una sau mai multe insule fără legături fixe cu
continentul, cum ar fi un pod sau un tunel.
Regiuni slab populate
Regiunile slab populate sunt regiunile NUTS 3 cu o densitate a populaţiei mai mică de 12,5 locuitori pe km².

Datele de la baza hărţilor şi clasificările NUTS 3 pot fi descărcate de aici:

https://circabc.europa.eu/d/d/workspace/SpacesStore/b35d4432 - 3434-496a-9726-641f55f8abaf/5CR_data_and_
typologies.zip

x Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială

Sumar executiv

Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială a fost adoptat în urma

celor mai grave crize financiare şi economice din istoria recentă. Răspunsul UE şi
al statelor membre la această criză a fost luarea unor măsuri în vederea asigurării
continuităţii operaţionale a întreprinderilor şi a menţinerii locurilor de muncă, în
vederea stimulării cererii şi a creşterii investiţiilor publice.

În consecinţă, mai multe guverne au întâmpinat dificultăţi în refinanţarea datoriilor

din cauza veniturilor în scădere şi a cheltuielilor în creştere ocazionate de plăţile
sociale şi măsurile de stimulare. În faţa unui deficit ridicat şi a presiunii exersate de
pieţele financiare, majoritatea guvernelor UE sunt pe cale de a implementa măsuri
de consolidare fiscală.

Pe acest fond, UE a adoptat o nouă strategie ambiţioasă de recuperare pe termen

lung - Europa 2020. Obiectivul cheie al acesteia este creşterea inteligentă, incluzivă
şi durabilă. Şi mai mult decât predecesoarea ei, Strategia de la Lisabona, Europa
2020 urmăreşte atingerea acestui obiectiv punând accentul pe nevoia de inovaţie,
ocuparea forţei de muncă şi incluziunea socială, precum şi pe un răspuns viguros la
obiectivele fixate în privinţa mediului şi a schimbărilor climatice.

Scopul acestui raport de coeziune este susţinerea strategiei Europa 2020 şi

evidenţierea contribuţiei pe care o pot aduce regiunile şi politica de coeziune pentru
atingerea acestor obiective. Raportul susţine că scopurile principale ale Europa 2020
nu pot fi atinse prin politici formulate doar la nivelul UE sau la nivel naţional. O
asemenea agendă ambiţioasă poate avea succes doar cu o participare şi coordonare
naţională şi regională puternică şi pragmatică. Aceasta este una din principalele
lecţii învăţate din Strategia de la Lisabona. De exemplu, atingerea unui obiectiv
de ocupare a forţei de muncă de 75 % în regiunile de convergenţă ar fi necesitat
aproape 10 milioane de locuri de muncă suplimentare în 2008, mai mult decât în
toate celelalte regiuni la un loc.

În plus, diversitatea regională în UE, în care regiunile prezintă caracteristici,

oportunităţi şi necesităţi foarte diferite, impune o transcendere a politicilor
„universale“ către o abordare care să confere regiunilor capacitatea de a proiecta,
precum şi mijloacele de a realiza politici care să întâmpine nevoile lor. Aceasta este
ceea ce oferă politica de coeziune prin abordarea sa axată pe locul aplicării.

Raportul susţine că o strategie Europa 2020 eficientă necesită o coordonare strânsă

între politica de coeziune şi celealte politici ale UE. În multe domenii, politicile
publice au un impact global mai puternic dacă sunt coordonate îndeaproape decât
dacă sunt implementate în mod izolat. Lucrarea recentă a OCDE sugerează faptul
că este important să se îmbine investiţiile în infrastructura de transport cu sprijinul
acordat dezvoltării întreprinderilor şi capitalului uman în vederea obţinerii unei
dezvoltări economice şi sociale durabile.

Al cincilea Raport de coeziune este primul raport adoptat în temeiul Tratatului de

la Lisabona, care a adăugat obiectivelor duble de coeziune economică şi socială pe

Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială xi

 Sumar executiv

cel de coeziune teritorială. Pentru a îndeplini acest obiectiv, raportul analizează, în

primul rând, dimensiunea teritorială a accesului la servicii. În al doilea rând, acordă
o atenţie crescută schimbării climatice şi mediului. Iar, în al treilea rând, analizează
modul în care poate fi măsurat impactul teritorial al politicilor.

De asemenea, raportul include o serie de alte noutăţi faţă de rapoartele anterioare.

Analiza disparităţilor economice regionale a fost extinsă pentru a include probleme
legate de instituţii şi se prezintă, de asemenea, un nou indice al competitivităţii. Mai
mult, analiza coeziunii sociale, efectuată în urma raportului Stiglitz-Sen-Fitoussi,
include atât indicatorii obiectivi şi subiectivi ai bunăstării, cât şi diverşi indicatori care
au fost prezentaţi pentru prima dată la nivel regional.

Raportul cuprinde patru capitole. Primul capitol se concentrează asupra situaţiei şi

tendinţelor economice, sociale şi teritoriale în UE, analizând modul (1) de promovare
a competitivităţii economice şi a convergenţei, (2) de îmbunătăţire a bunăstării şi de
reducere a excluziunii sociale, şi (3) de intensificare a durabilităţii în ceea ce priveşte
mediul. Al doilea capitol evaluează contribuţia politicilor naţionale la coeziune. Al
treilea capitol oferă o prezentare generală a modului în care celelalte politici ale UE şi-
au adus contribuţia la coeziune. Ultimul capitol rezumă dovezile care demonstrează
impactul pozitiv pe care îl are politica de coeziune asupra promovării obiectivelor de
coeziune şi pune în evidenţă zonele care lasă loc de îmbunătăţire.

Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Capitolul 1 oferă o prezentare cuprinzătoare a situaţiei şi a tendinţelor în regiunile UE
dintr-o perspectivă economică, socială şi a mediului. Toate cele trei perspective pun
în evidenţă disparităţi regionale izbitoare precum diferenţe privind productivitatea,
ratele mortalităţii infantile şi vulnerabilitatea la schimbările climatice. Mare parte
dintre aceste disparităţi s-au redus în ultimul deceniu, unele chiar foarte repede,
însă, în ansamblu, continuă să existe un decalaj imens între regiunile UE mai puţin
dezvoltate şi cele puternic dezvoltate.

Deşi unele dintre aceste disparităţi nu vor dispărea (complet) niciodată, multe dintre
ele sunt ineficiente, nedrepte şi inacceptabile. Pentru a obţine un progres real în
vederea atingerii obiectivelor unei creşteri inteligente, ecologice şi incluzive, aceste
disparităţi regionale trebuie reduse.

Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

UE nu este singura care întâmpină disparităţi semnificative la nivelul dezvoltării
regionale. Multe ţări mari precum Brazilia, China, India şi Rusia prezintă, de asemenea,
mari diferenţe de PIB pe cap de locuitor şi au decis să adopte politica de coeziune a
UE pentru a învăţa cum să le reducă.

Diferenţele în ceea ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor între statele SUA sunt
relativ mici, însă diferenţele din cadrul Acordului Nord-Americane a Comerţului
Liber (NAFTA), care include şi Canada şi Mexic, sunt mult mai mari decât cele din
cadrul UE. Aceste disparităţi regionale din cadrul NAFTA nu s-au redus de-a lungul
timpului. Acest fapt sugerează că simpla apartenenţă la o zonă de comerţ liber nu
este suficientă pentru a permite regiunilor mai puţin dezvoltate să reducă decalajele,
în special atunci când decalajul privind al infrastructuria, eficienţa instituţională şi
inovaţia este foarte adânc.

xii Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială

 Sumar executiv

Piaţa unică a UE a ajuns, în prezent, la o jumătate de miliard de oameni. O piaţă atât

de mare creează noi oportunităţi în termeni de economie de scară şi de specializare.
Ambele pot ajuta firmele din UE să devină foarte productive şi mai competitive
la nivel global. Valoarea adăugată a firmelor din UE se află din ce în ce mai mult
în serviciile complexe şi alte servicii, domeniu în care UE dispune de un avantaj
competitiv după cum o arată balanţa comercială pozitivă, în creştere, în ceea ce
priveşte serviciile cu restul lumii.

Piaţa internă a UE garantează mişcarea liberă nu doar a bunurilor, ci şi a persoanelor,

serviciilor şi acapitalului. Astfel, persoanele pot călători mult mai uşor în scopuri
turistice sau pentru a munci. Piaţa internă deschide noi orizonturi pentru investiţii
sau pensionare şi permite unui număr mai mare de oameni să-şi găsească un loc de
muncă şi permite ocuparea mai multor posturi libere. Această integrare crescândă
poate fi observată şi în fluxurile comerciale şi financiare aflate în creştere. În cadrul
UE, comerţul cu bunuri şi servicii s-a extins semnificativ, în special între ţările din
UE-12, precum şi între UE-12 şi UE-15. Investiţiile străine directe şi transferurile
de fonduri valutare de către persoanele care lucrează în alte ţări au devenit surse
esenţiale de capital pentru multe state membre mai puţin dezvoltate. Însă criza a
subminat multe dintre aceste fluxuri.

Creşterea economică pe cap de locuitor este legată de modificările ce apar în cadrul

populaţiei, al ocupării forţei de muncă şi a productivităţii. Deoarece, în perioada
2000 - 2007, creşterea populaţiei a fost foarte scăzută în majoritatea regiunilor,
impactul acesteia asupra creşterii regionale a fost modest şi chiar nesemnificativ la
nivelul UE. Creşterea ocupării forţei de muncă a avut un impact puternic în regiunile
de tranziţie şi unul moderat în regiunile de competitivitate regională şi de ocupare
a forţei de muncă. În regiunile de convergenţă, ocuparea forţei de muncă a avut
o contribuţie modestă la creştere, însă ratele (foarte) mici de angajare dezvăluie
o subutilizare semnificativă a acestei resurse. Principala sursă de dezvoltare în
toate regiunile UE a fost o productivitate mai mare. Creşterea productivităţii a fost
deosebit de ridicată în regiunile de convergenţă datorită atâtl creşterilor sectoriale
(legate de inovaţie în sens larg) cât şi permutărilor în cadrul ocupării forţei de
muncă spre sectoare cu o valoare adăugată mai mare (restructurare). În regiunile de
competitivitate, productivitatea mai ridicată se datorează aproape exclusiv inovaţiei.
În regiunile de tranziţie, creşterea productivităţii a provenit în special din inovaţie,
însă, după cum sugerează şi numele acesteia, s-a datorat, parţial, restructurării.

Inovaţia
Pentru a spori productivitatea, UE necesită mai multă inovaţie (în sens larg) şi mai
multe investiţii în învăţământ, formare şi învăţarea pe tot parcursul vieţii. Europa
2020 accentuează nevoia de mai multă inovaţie. De exemplu, o singură regiune din
zece a atins obiectivul Europa 2020 de a investi 3 % din PIB în cercetare şi dezvoltare.

Inovaţia este importantă pentru toate regiunile, indiferent dacă acestea se află sau nu
în prim planul domeniul de cercetare. În regiunile în care aceasta nu este cazul, adică
în majoritatea regiunilor, atenţia trebuie concentrată mai degrabă asupra absorbirii
şi răspânderii practicilor inovatoare dezvoltate în alte părţi decât asupra inovaţiilor
radicale. În consecinţă, aceste regiuni trebuie să susţină investiţiile în capacitatea
societăţilor de a internaliza practicile inovatoare şi de a-şi instrui forţa de muncă,
precum şi să ajute la consolidarea legăturilor dintre întreprinderile private, centrele
de cercetare şi guvern (modelul elicei triple).

Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială xiii

 Sumar executiv

Obiectivul Europa 2020 de a creşte procentul populaţiei cu vârsta cuprinsă între

30 - 34 ani având studii superioare sau echivalente la 40 % a fost atins în mai puţin
de una din şase regiuni, iar majoritatea celorlalte regiuni va trebui să crească
semnificativ capacităţile universităţilor lor şi numărul tinerilor care rămân în sistemul
de învăţământ pentru a putea atinge acest obiectiv până în 2020.

Obiectivul Europa 2020 privind „abandonul şcolar timpuriu“ de cel mult 10 % din
tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 - 24 ani fără altă educaţie după terminarea şcolii
primare a fost atins în una din patru regiuni, însă atingerea acestui obiectiv va
necesita eforturi substanţiale în multe regiuni, în special în Malta şi în cele 17 regiuni
din Spania şi Portugalia unde această rată se află încă peste 30 %.

În multe cazuri, este necesară o acţiune publică pentru a asigura că aceste economii
îşi pot exploata valorile şi oportunităţile în mod eficient. Investiţiile în inovaţie şi în
educaţie pot stimula creşterea economică, în mod semnificativ, însă doar cu condiţia
existenţei unei infrastructuri şi unor instituţii corecte.

Infrastructura
Inovaţiile duc spre o dezvoltare mai mare dacă pot pătrunde cu uşurinţă pe o piaţă
mai largă. Infrastructura necesară pentru a atinge o piaţă mai largă este în schimbare
deoarece din ce în ce mai multe servicii pot fi cumpărate şi distribuite online, oferind
chiar şi regiunilor îndepărtate acces direct la o piaţă paneuropeană sau chiar globală.
În cadrul UE, aceasta necesită stabilirea unei pieţe digitale unice şi mărirea accesului
la banda largă. Însă accesul la banda largă este departe de a fi universal. În zonele
slab populate din România, doar 13 % din gospodării dispuneau de o conexiune la
banda largă în 2009, faţă de Finlanda, unde 77 % din gospodăriile din zonele slab
populate şi 84 % din cele dens populate aveau acces la banda largă.

În ciuda importanţei crescânde a reţelelor digitale, capacitatea de a transporta

persoane şi bunuri pe cale ferată, rutieră, aeriană sau pe apă rămâne de o importanţă
critică. Însă infrastructura de transport este distribuită inegal pe teritoriul UE.
Majoritatea statelor membre centrale şi estice continuă să dispună de un număr
de autostrăzi considerabil inferior faţă de alte părţi din UE şi vitezele sunt mult
mai reduse pe reţelele feroviar e ale acestora. În majoritatea acestor ţări, accesul la
transportul aerian este, de asemenea, scăzut din cauza numărului redus de zboruri
şi a legăturilor deficitare spre aeroporturi.

Adesea, regiunile frontaliere posedă o infrastructură de transport de nivel inferior şi

un acces restrâns la servicii şi pieţe, în special de-a lungul frontierelor externe. Acest
fapt tinde să reducă PIB-ul pe cap de locuitor şi rata de ocupare a forţei de muncă
în aceste regiuni. Cooperarea transfrontalieră poate spori bunăstarea, însă poate
implica costuri de tranzacţionare relativ mari din cauza diferenţelor dintre sistemele
instituţionale, culturi şi limbi. Sprijinul din partea UE poate contribui la depăşirea
acestor obstacole pentru a pune în folosinţă aceste resurse neexploatate.

Instituţiile
Instituţiile puternice sunt esenţiale pentru creşterea economică durabilă şi bunăstarea
socială. Acest fapt este recunoscut din ce în ce mai mult atât de factorii legislativi cât
şi de cercetători. Criza a evidenţiat necesitatea de a avea condiţii macroeconomice
stabile, însă strategiile de recuperare trebuie să echilibreze nevoia de consolidare

xiv Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială

 Sumar executiv

fiscală cu nevoia de niveluri suficiente de investiţii publice. O disponibilitate mai

largă şi utilizarea serviciilor de e-guvernare pot contribui, de asemenea, la creşterea
transparenţei şi a eficienţei administraţiilor publice, iar cooperarea transfrontalieră şi
interregională poate fi utilă în vederea consolidării capacităţii instituţionale.

Eforturile combinate de a îmbunătăţi infrastructura, instituţiile şi ritmul inovaţiei pot

facilita creşterea productivităţii şi a competitivităţii economiei UE, un lucru esenţial
pentru a susţine o rată a creşterii adecvată şi a crea locuri de muncă mai multe şi
mai bune. Pentru a atinge obiectivele Europa 2020, este esenţială adoptarea unei
strategii atotcuprinzătoare.

Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

Speranţa de viaţă şi sănătatea

UE înregistrează cele mai mari valori ale speranţei de viaţă la nivel global. În
consecinţă, vârsta medie şi proporţia populaţiei în vârstă de 65 ani se află şi ele la
cotele cele mai ridicate din lume. Acest fapt are consecinţe atât asupra serviciilor de
sănătate, cât şi asupra forţei de muncă. O creştere a proporţiei populaţiei vârstnice
implică o cerere sporită de servicii de sănătate şi de servicii anexe. Pe măsură ce
creşte vârsta medie a forţei de muncă iar populaţia rămâne pe piaţa muncii până la
vârste mai înaintate, creşte şi cererea pentru (re)calificare, precum şi cererea pentru
soluţii de muncă mai flexibile.

În ciuda speranţei de viaţă ridicate în general, diferenţele între regiuni rămân relativ
mari. Motivele sunt multiple, variind de la diferenţele de venituri, educaţie şi condiţii
de viaţă, până la accesul inegal la servicii de sănătate de înaltă calitate. Mortalitatea
infantilă, de exemplu, înregistrează cote substanţial mai ridicate în regiunile din
România şi Bulgaria, dar şi în alte regiuni din UE-15, mai distante sau înregistrând
o depresie economică. Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte rata mortalităţii
cauzată de cancer şi boli cardiace. Numărul deceselor rutiere pe cap de locuitor
diferă cu un factor de zece în regiunile UE, nu atât din cauza stării reţelelor rutiere,
cât din cauza comportamentului la volan şi al nivelului de aplicare a legii.

Condiţiile de trai
Rata şomajului a scăzut semnificativ între 2000 şi 2008. Cu toate acestea, ratele
şomajului la nivel regional au rămas ridicate în sudul Italiei, estul Germaniei şi în
sudul Spaniei, chiar şi înainte de criză. Din 2008, rata şomajului a crescut în mod
dramatic în multe state membre, în special în Spania şi în statele baltice, unde s-au
înregistrat rate medii de aproximativ 20  % la începutul lui 2010. Vor fi necesare
eforturi considerabile pentru a readuce populaţia pe piaţa muncii în anii următori.

Mobilitatea forţei de muncă în UE rămâne scăzută, în special în comparaţie cu SUA,

şi doar acest aspect nu va reduce marile discrepanţe regionale în ceea ce priveşte
şomajul de-a lungul UE. Totuşi, regiunile cu rate ale şomajului ridicate au înregistrat
un nivel de emigraţie mai mare, deşi caracteristicile migraţiei diferă între UE-12 şi
UE-15. În UE-12, migraţia a tins să vizeze în mod predominant zonele urbane, în
special capitalele. În UE-15, s-a observat o rată a migraţiei mai ridicată spre zonele
predominant rurale mai degrabă decât spre cele predominant urbane. Până recent,
migraţia din afara UE a fost cea mai importantă sursă de creştere a populaţiei
în regiunile UE; însă integrarea cu succes a persoanelor vizate rămâne inegală iar

Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială xv

 Sumar executiv

acestea înregistrează rate ale ocupării forţei de muncă semnificativ mai scăzute
decât media din multe state membre.

În cadrul unei generaţii, femeile au obţinut şi au depăşit nivelul educaţional atins

de bărbaţi. În aproape toate regiunile UE, mult mai multe femei decât bărbaţi cu
vârste cuprinse între 25  -  34 de ani posedă studii superioare, în timp ce în cazul
femeilor cu vârste cuprinse între 55  -  64 de ani, fenomenul este similar în doar o
mică parte a regiunilor. Această tendinţă nu a dus, încă, la o rată de ocupare a forţei
de muncă mai echilibrată. În special în regiunile sud-europene, s-a înregistrat o rată
de ocupare a forţei de muncă în rândul femeilor cu mult sub nivelul altor regiuni,
în ciuda creşterilor semnificative din ultimul deceniu, iar şomajul în rândul femeilor
este mult mai ridicat decât în rândul bărbaţilor.

Accesul la servicii diferă în două privinţe majore, cea mai importantă fiind diferenţa
dintre ţările mai dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate, iar cea de-a doua fiind
diferenţa dintre zonele slab şi dens populate. În majoritatea statelor membre mai
dezvoltate, accesul la servicii precum învăţământul, serviciile de sănătate sau cele
bancare, nu reprezintă o problemă în niciun tip de zonă. Însă, în statele membre mai
puţin dezvoltate, accesul este mai limitat, în special în zonele slab populate.

În schimb, zonele dens populate suferă de o multitudine de probleme în toate statele

membre, inclusiv de crimă, violenţă, vandalism, poluare şi zgomot. Rata populaţiei
din zonele dens populate care întâmpină aceste probleme este de două până la trei
ori mai mare decât în alte zone. În consecinţă, sondajele realizate în rândul populaţiei
urbane arată un nivel ridicat de nemulţumire în ceea ce priveşte calitatea aerului,
siguranţa şi, în multe cazuri, un nivel de încredere scăzut.

Sărăcia
Europa 2020 are drept scop reducerea sărăciei şi a excluziunii. Indicatorul utilizat
pentru monitorizarea acesteia combină doi indicatori absoluţi (lipsuri materiale
grave şi traiul în gospodării cu niveluri reduse de intensitate a muncii) şi unul relativ
(venit sub pragul de risc de sărăcie).

Lipsurile materiale grave sunt puternic concentrate în statele membre şi în regiunile

mai puţin dezvoltate în care până la un sfert din populaţie este catalogată ca
suferind de lipsuri grave. În UE-12, numărul relativ tinde să fie mai ridicat în zonele
slab populate, în timp ce în UE-15 este mai mare în zonele dens populate.

Gospodăriile cu un nivel redus de intensitate a muncii sunt frecvent întâlnite în

Regatul Unit, Ungaria şi Irlanda, unde cel puţin una din 10 gospodării trăieşte
în această situaţie. Spre deosebire de acestea, în statele baltice, Cipru şi Slovacia,
numărul gospodăriilor aflate în această situaţie este de mai puţin de unu din 20.

Rata populaţiei cu un nivel de venituri care o expune riscului de sărăcie (mai puţin
de 60 % din venitul naţional median disponibil) înregistrează diferenţe izbitoare de
la o ţară la alta, cu variaţii de la unu din patru (în România) până la unu din zece
(în Republica Cehă). Însă variaţia este cu mult mai largă la nivel regional: de la
aproximativ unu din 17 în două regiuni din Republica Cehă şi Trento din Italia până la
peste unu din trei în trei regiuni sudice din Italia, două din Spania şi una din România.
În mai multe state membre, inclusiv în Regatul Unit, Spania, Italia, Germania şi

xvi Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială

 Sumar executiv

Polonia, proporţia este de două ori mai mare în regiunile mai puţin prospere faţă de
cele cu o prosperitate mai mare.

Înainte de criza financiară, venitul pe gospodărie crescuse semnificativ în multe

state membre centrale şi estice. Această creştere a scos multe persoane din situaţia
de a suferi de lipsuri materiale şi le-a sporit satisfacţia privind viaţa şi fericirea în
general. Din nefericire, criza nu doar a pus capăt acestei creşteri, ci chiar a inversat-o.
În consecinţă, criza a sporit, probabil, nivelul privaţiunilor, în special în ţările care au
fost cel mai puternic afectate precum statele baltice.

Promovarea incluziunii active şi reducerea sărăciei înseamnă realizarea de investiţii

în învăţământ, formare şi aptitudini, modernizarea pieţelor muncii, a sistemelor de
formare şi de învăţământ, precum şi a serviciilor sociale şi de sănătate, pentru a ajuta
populaţia să anticipeze şi să gestioneze schimbările şi pentru a construi o societate
coezivă.

Creşterea durabilităţii mediului

Adaptarea la schimbările climatice

Adaptarea la schimbările climatice va întâmpina cele mai mari dificultăţi în oraşele
şi regiunile sudice şi în cele de coastă şi de munte. Chiar dacă emisiile de gaze cu
efect de seră ar fi drastic reduse în prezent, temperaturile ar continua să crească
în anii următori, evenimentele meteorologice extreme ar deveni mai frecvente,
înregistrându-se şi mai multe secete, inundaţii şi straturi de zăpadă reduse. În multe
regiuni care se bazează intens pe agricultură şi pe turismul de iarnă ori pe cel estival
se va înregistra, probabil, o creştere a numărului de secete precum şi o reducere a
cantităţii de zăpadă în viitorul apropiat, în detrimentul acestor activităţi. În acelaşi
timp, este probabilă creşterea numărului de inundaţii în alte regiuni cu multe oraşe
deosebit de vulnerabile.

Limitarea schimbărilor climatice

Atingerea obiectivului Europa 2020 în privinţa unui consum de energie din surse
regenerabile de 20 % va necesita investiţii considerabil mai mari în energia solară, în
special în Europa de sud unde există potenţialul cel mai ridicat pentru acest tip de
energie, şi în energia eoliană, în special de-a lungul coastelor atlantice şi ale Mării
Nordului.

Obiectivul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 20  % este ambiţios şi

va necesita investiţii atât din partea sectorului privat, cât şi din partea sectorului
public. Sectorul privat va fi acoperit în mare parte de sistemul de comercializare
a certificatelor de emisii, însă sectorul public va trebui să realizeze în continuare
schimbări semnificative şi investiţii în vederea reducerii emisiilor şi a consumului
de energie. Creşterea eficienţei energetice va necesita investiţii în izolarea clădirilor,
în diferite sisteme de încălzire, mijloace de transport mai eficiente şi, probabil,
promovarea traiului în zone urbane şi în oraşe mai compacte.

Îmbunătăţirea calităţii mediului

Numărul oraşelor în care tratarea apelor uzate se află sub standardele UE a scăzut
în ultimul deceniu. Cu toate acestea, mai multe state membre estice vor necesita
realizarea de investiţii suplimentare pentru a respecta în totalitate cerinţele Directivei

Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială xvii

 Sumar executiv

privind tratarea apelor urbane reziduale, motiv pentru care tratatele de aderare au
prevăzut o tranziţie cu decalaje. Deşi s-a intensificat reciclarea deşeurilor şi s-a redus
utilizarea depozitelor de deşeuri, este necesară continuarea progreselor în privinţa
unei tratări mai eficiente a deşeurilor în anumite state membre sudice şi estice.

Calitatea aerului este slabă în multe regiuni, în special în centrele urbane şi în sud,
având un efect negativ asupra sănătăţii şi a calităţii vieţii. Reducerea nivelurilor de
ozon şi a particulelor din aer va necesita eforturi sporite la nivel local şi regional. Mai
mult, atât zonele din Natura 2000, cât şi infrastructura verde din zonele rurale mai
vaste trebuie să fie gestionate şi protejate în mod adecvat.

Politicile naţionale şi coeziunea

Guvernele naţionale au implementat diverse politici de dezvoltare regională în
vederea promovării coeziunii economice, sociale şi teritoriale. În timp ce unele state
membre dau prioritate abordării disparităţilor regionale, altele se concentrează
mai mult asupra competitivităţii naţionale sau asupra unor caracteristici teritoriale
specifice. Indiferent de abordarea adoptată, accentul cade tot mai mult pe stimularea
dezvoltării endogene prin sprijinirea zonelor care prezintă un avantaj competitiv mai
degrabă decât prin compensarea regiunilor dezavantajate.

Guvernele sub-naţionale, în practic toate statele membre, sunt responsabile de o

proporţie relativ mare din investiţiile publice. În medie, aproximativ două treimi din
investiţiile publice sunt implementate de către autorităţile regionale şi locale din UE,
ceea ce subliniază importanţa contribuţiei acestora la strategia Europa 2020.

Investiţiile publice sunt esenţiale pentru a îmbunătăţi competitivitatea regiunilor mai

puţin dezvoltate, în special în regiunile mai slab echipate cu infrastructuri . Un număr
de studii recente a ajuns la concluzia că investiţiile publice stimulează dezvoltarea
economică în anumite condiţii, una dintre acestea, deosebit de importantă, fiind
o bună guvernare instituţională. Sprijinul politicii de coeziune asigură faptul că
ţările şi regiunile mai puţine dezvoltate îşi pot menţine ratele de investiţii publice
necesare pentru sporirea potenţialului lor de creştere şi le asistă, în egală măsură, în
consolidarea capacităţii instituţionale.

Finanţarea conform politicii de coeziune înseamnă că investiţiile publice sunt mai

mari decât PIB-ul în ţările de coeziune faţă de restul UE. Ultimul deceniu a asistat la
o corelare pozitivă între ratele investiţiilor publice şi ratele dezvoltării economice,
demonstrând atât faptul că investiţiile publice sunt importante pentru convergenţă,
cât şi importanţa creşterii economice pentru investiţiile publice.

Ratele mai mari ale investiţiilor publice în ţările de coeziune au fost alocate, în
principiu, pentru îmbunătăţirea infrastructurii, în special a reţelelor de transport, iar
politica de coeziune a jucat un rol esenţial în facilitarea reducerii decalajului faţă de
alte zone mai avansate din UE în acest sens.

Spre deosebire de cazul în care regiunile au dreptul să solicite o finanţare UE conform

politicii de coeziune, prosperitatea relativă a regiunilor nu reprezintă un factor major
în accesarea fondurilor naţionale pentru investiţii, exceptând în Germania şi, într-o
măsură mai mică, în Franţa. Alţi factori cum ar fi caracteristicile geografice, gradul
de autonomie fiscală şi politică sau atracţia exercitată de capitale par să fie cel puţin

xviii Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială

 Sumar executiv

la fel de importanţi ca şi obiectivele de coeziune în ceea ce priveşte determinarea

distribuirii regionale a investiţiilor publice.

Politica de coeziune este importantă pentru stimularea competitivităţii regiunilor

mai avansate, precum şi a celor mai puţin avansate. În medie, ea reprezintă
aproximativ 25 % din totalul investiţiilor publice la nivel regional, în regiunile de non-
convergenţă din Spania şi Franţa. Politica de coeziune însumează aproximativ 15 %
din cheltuielile publice pentru protecţia mediului în regiunea West Midlands şi în
Londra, şi aproximativ 25 % din cheltuielile publice pentru îmbunătăţirea capacităţii
de adaptare a muncitorilor şi pentru sprijinirea grupurilor dezavantajate în eforturile
de căutare a unui loc de muncă în centrul şi nordul Italiei.

Criza economică a determinat majoritatea guvernelor naţionale şi unele autorităţi

regionale să introducă pachete de stimulare ad hoc pentru a atenua efectele
asupra dezvoltării economice şi a ocupării forţei de muncă. Investiţiile publice au
reprezentat o componentă majoră a acestor pachete. Însă moştenirea lăsată de
criza economică se prezintă sub forma unei creşteri dramatice a împrumuturilor şi
datoriilor naţionale. În timp ce aceasta se datorează, în principal, scăderii veniturilor
din impozite, refacerea stabilităţii macroeconomice şi reducerea deficitelor publice
la niveluri mai sustenabile în anii următori vor exercita, probabil, o presiune asupra
programelor privind cheltuielile publice şi asupra investiţiilor publice în special.

Politica de coeziune, căreia i se datorează o mare parte din finanţarea investiţiilor

în multe ţări, tinde astfel să dobândească o importanţă tot mai mare în viitor. Pe de
altă parte, constrângerile fiscale şi bugetare asupra statelor membre vor avea un
impact semnificativ asupra mediului în care acţionează politica de coeziune. Acesta
poate declanşa o revizuire a regulilor de cofinanţare, care reprezintă un principiu
fundamental al politicii de coeziune, subliniind abordarea comună a finanţării UE şi
asigurarea coordonării pragmatice a politicii.

Este necesară revizuirea modului în care principiul adiţionalităţii este verificat pentru
a se asigura că finanţarea în baza politicii de coeziune este utilizată pentru a sprijini
investiţiile, aspect adiţional faţă de ceea ce ar fi asumat guvernele naţionale în alte
circumstanţe. În prezent, metoda aplicată este contestată pe motive de fiabilitate
şi lipsă de comparabilitate între statele membre, din cauza naturii ad-hoc şi a
complexităţii sale. Este necesară o reformă a sistemului pentru a asigura o mai mare
fiabilitate, transparenţă şi directitate.

Reformele structurale şi instituţionale sunt importante pentru a obţine un impact

maxim al politicii de coeziune. Însă, ritmul reformei din ultimul deceniu a fost relativ
lent, ceea ce a afectat impactul „practic“ al politicii. Strategia Europa 2020 a stabilit
un nou cadru la care trebuie să se adapteze politica de coeziune. Un aspect cheie al
acestuia va fi stabilirea unor legături mai strânse între planificarea şi implementarea
politicii şi obiectivele macroeconomice, precum şi reformele structurale şi
instituţionale urmărite.

În perioada actuală, politica de coeziune include condiţii legate de situaţia

macroeconomică numai în ceea ce priveşte fondul de coeziune (pe lângă cerinţele
administrative legate de managementul financiar şi sistemele de control). Pentru
următoarea perioadă de programare, trebuie să se studieze problema dacă acest
tip de condiţionalitate macroeconomică necesită a fi extins şi, dacă da, în ce fel.
Alte condiţii, precum stimulentele pentru realizarea de reforme în domeniile strâns

Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială xix

 Sumar executiv

legate de modul de operare a politicii de coeziune şi care ar putea mări impactul

acesteia, precum şi raportul calitate-preţ ar putea fi, de asemenea, examinate.

Alte politici UE şi coeziunea

În conformitate cu Tratatul UE, planificarea şi implementarea tuturor politicilor
UE trebuie să ţină cont de efectul acestora asupra coeziunii economice, sociale şi
teritoriale. În prezent, anumite politici au o dimensiune teritorială clară, precum
politica prinvind transportul sau politica privind mediul. Alte politici prezintă o
dimensiune teritorială parţială, cum ar fi politicile privind cercetarea, societatea
informaţională sau sănătatea. Anumite politici nu vor sau nu pot distinge, în cadrul
punerii în aplicare a acestora, între diferitele părţi ale UE, cum ar fi piaţa unică sau
comerţul unic.

Politicile nu trebuie să dispună de o dimensiune regională specifică pentru a putea

evalua efectul lor asupra coeziunii. Însă necesită o înţelegere profundă a impactului
local al unei politici, indiferent dacă are sau nu o orientare spaţială. S-ar putea realiza
astfel de evaluări ale impactului teritorial înainte de aprobarea unei politici sau ca
parte a unei evaluări ex-post.

De asemenea, politicile tind să exercite efecte interdependente. Fără o coordonare

adecvată, impactul oricărei politici poate fi grav diminuat sau chiar negativ. De aceea,
impactul politicilor nu poate fi maximalizat dacă se adoptă o abordare fragmentată
iar luarea deciziilor privind aceste politici se face în mod izolat.

De exemplu, îmbunătăţirile privind infrastructura nu duc automat la o dezvoltare

economică mai mare, şi, de fapt, pot da naştere chiar unei reduceri nete a activităţii
economice în regiunile mai puţin dezvoltate („pierderi prin legătură“). Investiţia în
infrastructură trebuie corelată cu investiţia în învăţământ, întreprinderi şi inovaţie
pentru a se asigura nu doar că aceasta are un efect pozitiv asupra dezvoltării, dar şi
că acest efect este maximalizat prin luarea în considerare a efectelor complementare
ale acestei investiţii suplimentare.

În mod similar, inovaţia poate fi concentrată spaţial, însă beneficiile ei nu. De aceea,
investiţiile în cercetare şi dezvoltare şi în activităţile comerciale trebuie completate
de investiţiile în capitalul uman, nu doar pentru a susţine eficienţa procesului de
inovaţie regională, ci şi pentru a asigura faptul că beneficiile provenite din inovaţie
sunt vast distribuite din punct de vedere spaţial şi social.

În ce priveşte cercetarea şi dezvoltarea şi inovaţia, politica de coeziune trebuie să

completeze activităţile realizate în cadrul Programului-Cadru pentru Cercetare şi al
Programului-Cadru pentru Competitivitate şi Inovaţie. Această complementaritate
poate fi obţinută prin concentrarea rolului politicii de coeziune asupra distribuirii
şi aplicării exemplelor de practici inovatoare pe întreg teritoriul UE la nivel regional
(„specializare inteligentă“) şi pe susţinerea investiţiilor în infrastructura de bază,
instituţii şi resurse umane în regiuni mai puţin dezvoltate, asigurând participarea lor
deplină la economia cunoaşterii.

Ţinând cont de constrângerile bugetare care vor limita cheltuielile publice în UE

în următorii ani precum şi de nevoia paralelă de a susţine recuperarea economică,
aceste resurse publice limitate trebuie utilizate cu un efect maxim ceea ce se poate

xx Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială

 Sumar executiv

obţine doar dacă toate politicile UE se consolidează în mod reciproc - aspect subliniat

de strategia Europa 2020.

Impactul politicii de coeziune

Politica de coeziune reprezintă instrumentul principal al UE în vederea obţinerii unei
dezvoltări armonioase în cadrul Uniunii. Se bazează pe o viziune vastă ce cuprinde
nu doar dezvoltarea economică a regiunilor rămase în urmă şi susţinerea grupurilor
sociale vulnerabile, ci şi durabilitatea mediului şi respectarea caracteristicilor
teritoriale şi culturale ale diferitelor părţi ale UE. Această lărgime a viziunii se reflectă
şi în varietatea programelor, proiectelor şi a partenerilor care beneficiază de susţinere
în baza politicii.

În ce priveşte economia regională, finanţarea acordată în cadrul politicii de

coeziune în perioada 2000 - 2006 a creat aproximativ 1 milion de locuri de muncă
în întreprinderile din UE, şi a adus, probabil, o contribuţie de până la 10 % la PIB-
ul regiunilor Obiectiv 1 din UE-15. După cum arată diverse studii, aceasta a tins
să intensifice comerţul şi exporturile în ţările contribuitoare nete, ceea ce ajută
la compensarea contribuţiei lor la finanţarea politicii. În consecinţă, simulările
modelelor macroeconomice indică faptul că impactul net al politicii de coeziune a
fost creşterea nivelului PIB-ului pe tot teritoriul UE.

Cu toate acestea, mai rămâne loc de îmbunătăţire: finanţările acordate întreprinderilor

oferă un sprijin valoros, însă, în trecut, s-a manifestat adesea o încredere excesivă
în acestea. Tendinţa spre un amestec mai echilibrat, inclusiv ingineriile financiare
(împrumuturile şi capitalurile de risc), precum şi măsuri mai indirecte cum ar
fi consilierea şi orientarea, şi sprijinirea colaborărilor în reţea şi în grupuri, este
binevenită. Comisia Europeană, în colaborare strânsă cu BEI, încurajează în mod
activ o astfel de diversificare a măsurilor de sprijin prin iniţiative cum ar fi JEREMIE,
JASMINE, JASPERS şi JESSICA.

Pe lângă acestea, în conformitate cu politica de coeziune, investiţiile în autostrăzi

şi drumuri, efectuate de-a lungul anilor, în părţile mai puţin dezvoltate ale UE-15,
denotă faptul că mare parte din sarcină a fost deja realizată. Investiţiile ar trebui
dirijate spre modalităţi de transport mai ecologice (în special, sisteme feroviare şi de
transport urban), deşi, în UE-12, necesitatea de a îmbunătăţi legăturile de transport
în ansamblu rămâne o prioritate.

De asemenea, politica de coeziune sprijină formarea a aproximativ 10 milioane de

persoane pe an, punându-se un accent puternic pe tineri, şomerii de lungă durată
şi persoanele cu calificări reduse. Prin diferite iniţiative de dezvoltare locală, politica
de coeziune înregistrează un istoric impresionant în ceea ce priveşte cooperarea
transfrontalieră, renegerarea cartierelor urbane sărăcite şi îmbunătăţirea accesului
la servicii în zonele rurale.

Implicarea comunităţilor regionale şi locale poate îmbunătăţi politicile. Dovezile

provenind din evaluări au arătat faptul că participarea activă a persoanelor şi a
organizaţiilor în proiecte la nivel regional şi local, din stadiul de planificare până la
cel de implementare, reprezintă un factor-cheie de succes. Într-adevăr, un astfel de
parteneriat reprezintă o sursă majoră de valoare adăugată a politicii de coeziune,
mobilizând aptitudinile şi cunoştinţele celor interesaţi să eficientizeze programele şi
să le facă mai incluzive.

Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială xxi

 Sumar executiv

În privinţa protecţiei mediului, peste jumătate din statele membre urmăresc

reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, ca obiectiv al programelor lor din cadrul
politicii de coeziune pe perioada 2007 - 2013.

Peste 23 de milioane de persoane au fost conectate la sisteme de colectare şi tratare

a apei reziduale şi cel puţin 20 de milioane de persoane au fost conectate la o sursă
curată de apă potabilă prin sprijinul provenit din FEDR şi Fondul de Coeziune în
perioada 2000 - 2006. Drept rezultat, politica de coeziune a sprijinit multe regiuni
în îndeplinirea cerinţelor stabilite în directivele UE privind mediul şi, astfel, a
contribuit la protejarea mediului şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii. Însă, durabilitatea
sistemelor construite necesită o abordare mai atentă pentru a garanta că investiţia
în infrastructura de mediu este realizată cu planuri concrete pentru finanţarea pe
termen lung.

În ceea ce priveşte gestionarea politicilor, este necesară o administrare puternică şi

solidă la nivel naţional, regional şi local pentru a garanta succesul şi efectul de durată
al politicii de coeziune. Evaluările au stabilit că ţările UE-12 dispun de o capacitate
administrativă semnificativ îmbunătăţită după aderare. Cu toate acestea, sunt
necesare eforturi susţinute pentru a se asigura că toate nivelurile de guvernare din
UE dispun de capacitatea administrativă necesară pentru a pune în aplicare în mod
eficient politica de coeziune.

Un rezultat repetat al evaluării întâlnit în toate domeniile de investiţii a evidenţiat

preocuparea de „absorbţie“, adică cheltuirea fondurilor mai degrabă decât
concentrarea pe obiectivele pentru care au fost create programele. În timp ce
primul aspect reprezintă, în mod evident, o condiţie prealabilă a succesului, cel de-al
doilea aspect este cel care contează în final. De exemplu, sistemele de monitorizare
prioritizează, în mod tipic, cheltuielile şi rezultatele (cum ar fi numărul persoanelor
formate sau al kilometrilor de drumuri noi construiţi) mai degrabă decât rezultatele
(cum ar fi numărul persoanelor care obţin locuri de muncă în urma instruirii sau
timpul de călătorie economisit), ca să nu mai vorbim de impacturi (efectul unei
forţe de muncă mai bine instruite sau al reţelelor de transport mai eficiente asupra
dezvoltării regionale).

Politica de coeziune trebuie să promoveze o orientare spre performanţă. Aceasta

trebuie să pornească de la programele care identifică un număr limitat de priorităţi
ale politicii (concentrare) cu o viziune clară asupra modului în care acestea vor fi
realizate, precum şi asupra modului în care realizarea lor va contribui la dezvoltarea
economică, socială şi teritorială a regiunilor sau a statelor membre implicate.

Sistemele de monitorizare şi evaluare trebuie îmbunătăţite de-a lungul UE pentru a

putea urmări performanţa şi pentru a contribui la redirecţionarea eforturilor necesare
pentru a garanta atingerea obiectivelor. Aceasta necesită o viziune strategică clară
asupra obiectivelor pe care programul doreşte să le atingă şi asupra modului în care
succesul acestuia va fi recunoscut şi măsurat (o stabilire corectă a obiectivelor). De
asemenea, necesită o apelare mai pronunţată la metode de evaluare riguroase,
inclusiv o evaluare contrafactuală a impactului, o analiză cost-beneficiu, sondaje
privind beneficiarii, precum şi o utilizare mai riguroasă a metodelor calitative cum
ar fi studiile de caz.

xxii Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială

Concluzii: viitorul politicii de coeziune (1)

1. Introducere1
Europa se confruntă cu o sarcină dificilă. Ea trebuie să iasă dintr-o criză profundă și
să reducă șomajul și sărăcia, efectuând, în același timp, trecerea către o economie
cu emisii de dioxid de carbon scăzute. O astfel de sarcină ambițioasă necesită o
acțiune rapidă pe numeroase fronturi, motiv pentru care Consiliul European a
adoptat Strategia Europa 2020 (2). Pentru ca Europa să reușească, este necesar ca
toți actorii europeni, naționali, regionali și locali să își îndeplinească rolul. Politica de
coeziune ar trebui să aibă în continuare un rol decisiv în această perioadă dificilă,
pentru a garanta o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, promovând
în același timp dezvoltarea armonioasă a Uniunii și a regiunilor sale printr-o reducere
a disparităților regionale.

Politica de coeziune contribuie în mod semnificativ la generalizarea creșterii și a

prosperității în întreaga Uniune, reducând în același timp disparitățile economice,
sociale și teritoriale. Cel de-al cincilea raport privind coeziunea economică, socială
și teritorială arată faptul că politica de coeziune a creat noi locuri de muncă, a sporit
capitalul uman, a dus la construcția de infrastructuri critice și a îmbunătățit protecția
mediului, în special în regiunile mai puțin dezvoltate. Fără îndoială, în absența
politicii de coeziune, disparitățile ar fi mai mari. Cu toate acestea, efectele sociale
persistente ale crizei, cererea de inovare determinată de intensificarea provocărilor
globale și necesitatea de a utiliza în mod optim fiecare euro în cheltuielile publice fac
necesară realizarea unei reforme ambițioase a politicii.

Astfel cum se indică în revizuirea bugetului UE (3), sunt necesare progrese în

special în următoarele domenii-cheie: concentrarea resurselor asupra obiectivelor
Strategiei Europa 2020; obținerea angajamentului din partea statelor membre
în ceea ce privește punerea în aplicare a reformelor necesare pentru a asigura
eficiența politicii și îmbunătățirea eficienței politicii, punând tot mai mult accentul
pe rezultate. Legătura explicită dintre politica de coeziune și Strategia Europa 2020
oferă o reală oportunitate de a continua sprijinirea regiunilor mai sărace din UE
în vederea reducerii decalajului față de celelalte regiuni, de a facilita coordonarea
între politicile UE și de a transforma politica de coeziune într-un motor principal
al creșterii, inclusiv din punct de vedere calitativ, pe întreg teritoriul UE, abordând
în același timp provocări societale cum ar fi îmbătrânirea populației și schimbările
climatice.

1 Pentru o mai mare precizie, ordinea cuvintelor din acest titlu poate fi uşor diferită de cea din traducerea
originală a Comunicării Comisiei COM(2010) 642 final din data de 9 noiembrie 2010, cu toate acestea,
conţinutul rămâne acelaşi.
2 „Europa 2020: o strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii ” -
COM(2010) 2020, 3.3.2010.
3 „Revizuirea bugetului UE“ — COM(2010) 700, 19.10.2010.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială xxiii

 Concluzii: viitorul politicii de coeziune

Bazându-se pe aceste concluzii, Comisia deschide o consultare publică referitoare

la viitorul politicii de coeziune, organizată în jurul unei serii de întrebări privind
principalele idei în vederea reformării acestei politici.

Următoarele secțiuni abordează, pe rând, modul în care poate fi sporită eficiența

politicii precum și modul în care poate fi îmbunătățit impactul acesteia pentru a mări
valoarea adăugată europeană (secțiunea 2), modul în care guvernanța politicii poate
fi consolidată ulterior (secțiunea 3), modul în care poate fi raționalizat și simplificat
sistemul de punere în aplicare (secțiunea 4) și arhitectura politicii (secțiunea 5).

2. Sporirea valorii adăugate europene a politicii de coeziune

Valoarea adăugată a politicii de coeziune este dezbătută în mod recurent de factorii
de decizie, de cadre universitare și de părțile interesate. Unele părți afirmă că politica
de coeziune nu se leagă suficient de prioritățile UE, că risipește resursele între diferite
domenii de acțiune și că impactul său este adesea dificil de măsurat. Deși raportul
arată că politica de coeziune a contribuit la dezvoltarea economică și socială a
regiunilor și la bunăstarea populației, Comisia abordează cu multă seriozitate aceste
critici.

Prin urmare, reformele ulterioare ale politicii de coeziune, menținând obiectul

global al acesteia, ar trebui să vizeze o orientare clară a politicii către rezultate și
o concretizare a reformelor necesare în vederea obținerii de rezultate, reducând,
în același timp, constrângerile birocratice și simplificând gestionarea cotidiană a
politicii.

2.1. Consolidarea planificării strategice

Politica de coeziune a fost deja aliniată în mod considerabil la Strategia de la
Lisabona, în special prin repartizarea resurselor financiare. Totuși, această aliniere
nu este suficientă, din cauza disparităților în materie de guvernanță dintre cele
două procese strategice. În viitor, se pot adopta mai multe măsuri pentru o aliniere
îmbunătăţită a politicii de coeziune la Strategia Europa 2020. Aceasta necesită, în
primul rând, orientări clare la nivel european și procese de negociere și monitorizare
mai strategice.

Revizuirea bugetului UE a prezentat o nouă abordare în materie de programare

strategică pentru politica de coeziune, în vederea unei integrări mai strânse a
politicilor UE pentru a concretiza Strategia Europa 2020 și orientările integrate.
Această abordare ar implica:

•• un cadru strategic comun (CSC) adoptat de Comisie, care ar transpune

obiectivele și ambițiile Strategiei Europa 2020 în priorități de investiții. Acest
cadru ar include Fondul de coeziune, Fondul european de dezvoltare regională,
Fondul social european, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și
Fondul european pentru pescuit;

•• un contract de parteneriat pentru dezvoltare și investiții care, pe baza

cadrului strategic comun, ar stabili prioritățile de investiții, alocarea resurselor
naționale și ale UE între domeniile și programele prioritare, condițiile convenite
și obiectivele care trebuie atinse. Acest contract s-ar aplica politicii de coeziune.
Pentru a promova coeziunea economică, socială și teritorială într-un mod

xxiv Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Concluzii: viitorul politicii de coeziune

coerent și integrat, ar putea fi utilă extinderea domeniului său de aplicare la alte

politici și instrumente de finanțare ale UE. Contractul va fi rezultatul negocierilor
dintre statele membre și Comisie cu privire la strategia de dezvoltare prezentată
în cadrul programelor lor naționale de reformă. El ar descrie, de asemenea,
coordonarea între fondurile UE la nivel național; și

•• programe operaționale (PO) care, astfel cum este cazul în perioada actuală,
ar reprezenta principalul instrument de gestionare și ar transpune conținutul
documentelor strategice în priorități concrete de investiții, însoțite de obiective
clare și măsurabile – care ar trebui să contribuie la îndeplinirea obiectivelor
naționale stabilite în cadrul Strategiei Europa 2020.

Calendarul de prezentare a rapoartelor anuale de monitorizare a progreselor

înregistrate în ceea ce privește atingerea obiectivelor ar fi aliniat la ciclul de
guvernanță al Strategiei Europa 2020. Pe această bază, o dezbatere politică regulată
în cadrul formațiunilor Consiliului și al comisiilor Parlamentului European relevante
ar îmbunătăți transparența, responsabilizarea și evaluarea efectelor politicii de
coeziune.

Trei propuneri din cadrul revizuirii bugetului UE au un impact deosebit asupra politicii
de coeziune: concentrarea resurselor financiare, sistemul referitor la condiționalitate
și la stimulente și orientarea către rezultate.

2.2. Creșterea concentrării tematice

Evaluările ex-post ale politicii de coeziune au concluzionat necesitatea unei mai mari
concentrări a resurselor în vederea constituirii unei mase critice și a obținerii unui
impact tangibil.

Prin urmare, în viitor, va fi necesar să se garanteze că statele membre și regiunile

concentrează resursele UE și naționale asupra unui mic număr de priorități care
răspund provocărilor specifice cu care acestea se confruntă. Acest obiectiv ar putea
fi îndeplinit stabilind, în cadrul regulamentelor referitoare la politica de coeziune, o
listă de priorități tematice legate de prioritățile, orientările integrate și inițiativele
emblematice ale Strategiei Europa 2020.

În funcție de valoarea finanțării europene în cauză, țările și regiunile vor fi solicitate

să se concentreze asupra unui număr mai mare sau mai mic de priorități. Astfel,
statele membre și regiunile care primesc o finanțare mai redusă vor fi solicitate să
aloce întreaga finanțare disponibilă pentru două sau trei priorități, în timp ce cele
care primesc un sprijin financiar mai substanțial vor putea alege mai multe priorități.
Anumite priorități ar fi obligatorii.

În același timp, concentrarea tematică nu ar trebui să împiedice statele membre și

regiunile să experimenteze și să finanțeze proiecte inovatoare. Alocarea de fonduri
cu destinaţie exclusivă în favoarea unor grupuri-țintă specifice sau a unor abordări
experimentale (de exemplu, dezvoltare locală), ar putea fi luată, de asemenea, în
considerare, eventual sub forma unor subvenții globale.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială xxv

 Concluzii: viitorul politicii de coeziune

2.3. Consolidarea performanțelor prin

condiționalitate și stimulente
Criza financiară și economică a constrâns deja Comisia să propună măsuri vizând
îmbunătățirea guvernanței economice a Uniunii (4). Politici macroeconomice
solide, un mediu microeconomic favorabil și un cadru instituțional puternic sunt
condiții prealabile necesare pentru crearea de locuri de muncă, stimularea creșterii,
reducerea excluziunii sociale și introducerea unor modificări structurale.

Această constatare este și mai adevărată în cazul politicii de coeziune, deoarece

eficacitatea acesteia depinde într-o mare măsură de mediul economic în care este
pusă în aplicare. Prin urmare, este posibil să se consolideze legăturile dintre politica
de coeziune și cadrul de politică economică al Uniunii.

În primul rând, pentru a sprijini noul sistem de guvernanță economică, s-ar introduce
noi dispoziții privind condiționalitatea, care să creeze stimulente pentru reforme.
Statelor membre li s-ar solicita să inițieze reformele necesare în vederea asigurării
unei utilizări eficiente a resurselor financiare în domeniile legate direct de politica
de coeziune, precum protecția mediului, politicile de flexicuritate, educația sau
cercetarea și inovarea.

Pentru fiecare prioritate tematică, CSC ar stabili principiile-cheie pe care ar trebui

să le urmeze intervențiile. Aceste principii trebuie să poată fi adaptate la contextele
naționale și regionale. Principalul lor obiectiv ar fi sprijinirea țărilor și a regiunilor
în vederea abordării problemelor care, după cum a arătat experiența anterioară, au
fost deosebit de relevante pentru punerea în aplicare a politicii. Aceste principii ar
putea fi legate, de exemplu, de transpunerea legislației UE specifice, de finanțarea
unor proiecte strategice ale UE sau de capacitatea administrativă, de evaluare și
instituțională.

Pe această bază, s-ar conveni cu fiecare stat membru și/sau regiune – în funcție
de contextul instituțional - condiții obligatorii specifice în domenii legate direct
de politica de coeziune, la începutul ciclului de programare în documentele de
programare (de exemplu, contractele de parteneriat pentru dezvoltare și investiții,
precum și programele operaționale), în cadrul unei abordări coordonate cu toate
politicile UE relevante. Îndeplinirea lor ar putea fi o condiție prealabilă pentru plata
fondurilor prevăzute în cadrul politicii de coeziune fie la începutul perioadei de
programare, fie în cursul unei reexaminări prin care Comisia ar evalua progresele
înregistrate cu privire la realizarea reformelor convenite.

Realizarea reformei instituționale este decisivă pentru sprijinirea ajustării structurale,

promovarea creșterii și a creării de locuri de muncă și reducerea excluziunii sociale,
în special prin reducerea sarcinilor de reglementare și administrative care le revin
întreprinderilor sau prin îmbunătățirea serviciilor publice. Ca și în prezent, acestea
ar fi completate prin măsuri de sprijin în cadrul politicii de coeziune în vederea
dezvoltării capacității administrative și instituționale și a asigurării unei guvernanțe
eficiente. Aceste măsuri ar trebui să fie disponibile pentru toate statele membre și
pentru toate regiunile.

4 „Consolidarea coordonării politicilor economice pentru stabilitate, creștere și locuri de muncă - Instrumente
pentru o mai bună guvernanță economică în UE” - COM(2010) 367, 30.6.2010.

xxvi Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Concluzii: viitorul politicii de coeziune

În al doilea rând, aplicarea sancțiunilor și a stimulentelor financiare legate de Pactul

de stabilitate și de creștere a fost, până în prezent, limitată la Fondul de coeziune.
Comisia a propus extinderea sa la restul bugetului UE ca pârghie suplimentară în
vederea garantării respectării condițiilor macroeconomice esențiale în contextul
componentei corective a Pactului. În cazul nerespectării normelor prevăzute în Pact,
ar trebui create stimulente prin suspendarea sau anularea unei părți din creditele
actuale sau viitoare alocate din bugetul UE fără a afecta beneficiarii finali ai fondurilor
UE. Resursele anulate ar rămâne în cadrul bugetului UE.

Tot în contextul unei guvernanțe economice extinse a UE, verificarea principiului

adiționalității ar trebui reformată, legând-o de procesul de supraveghere economică
la nivelul UE, pe baza indicatorilor deja stabiliți în programele de stabilitate și
convergență pe care statele membre le prezintă Comisiei în fiecare an.

Cofinanțarea este unul dintre principiile fundamentale ale politicii de coeziune,

asigurând asumarea politicii de către actorii acesteia la fața locului. Nivelul
cofinanțării ar trebui revizuit și, eventual, diferențiat pentru a reflecta mai bine nivelul
de dezvoltare, valoarea adăugată europeană, tipurile de acțiune și beneficiarii.

În sfârșit, este necesar să se analizeze, de asemenea, alte instrumente care ar

putea consolida ulterior eficacitatea politicii de coeziune. De exemplu, ar putea fi
constituită la nivelul UE o rezervă de performanță pentru a încuraja progresele
către realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020 și a obiectivelor naționale
aferente: o parte limitată din bugetul politicii de coeziune ar fi rezervată și alocată,
în cursul unei evaluări la jumătatea perioadei, statelor membre și regiunilor ale căror
programe au contribuit cel mai mult – în comparație cu punctul lor de plecare – la
realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020. De asemenea, experiența dobândită
în cursul perioadei actuale a demonstrat că Comisia are nevoie de resurse pentru a
sprijini direct experimentarea și constituirea de rețele, în prelungirea acțiunilor
inovatoare din perioadele de programare anterioare.

2.4. Îmbunătățirea evaluării, a performanțelor și a rezultatelor

Existența unor sisteme de monitorizare și evaluare de o calitate mai înaltă și cu o
funcționare îmbunătățită este fundamentală pentru trecerea la o abordare mai
strategică și mai orientată către rezultate a politicii de coeziune. Câteva modificări ar
veni în sprijinul acestei reorientări.

În primul rând, punctul de plecare pentru o abordare orientată către rezultate este
stabilirea ex-ante a unor obiective și indicatori de rezultate clari și măsurabili.
Indicatorii trebuie să fie interpretabili în mod clar, validați din punct de vedere
statistic, cu adevărat reactivi și direct legați de politica aplicată, precum și rapid
colectați și publicați. Indicatorii și obiectivele ar trebui convenite în cadrul discuțiilor
privind documentele de programare și ar trebui să se adauge la câțiva indicatori
de bază proprii fiecărui fond, valabili pentru toate programele operaționale legate
de cadrul Strategiei Europa 2020. De asemenea, prezentarea la timp și exhaustivă
a unor informații precise privind indicatorii și progresele înregistrate în realizarea
obiectivelor convenite ar fi fundamentală pentru rapoartele anuale.

În al doilea rând, evaluările ex-ante ar trebui să se axeze pe îmbunătățirea conceperii

programelor, astfel încât instrumentele și stimulentele pentru atingerea obiectivelor
să poată fi monitorizate și evaluate în cursul punerii în aplicare.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială xxvii

 Concluzii: viitorul politicii de coeziune

În al treilea rând, evaluarea ar trebui să utilizeze într-o măsură mult mai mare metode
riguroase conforme standardelor internaționale, inclusiv evaluarea impactului.
Dacă este posibil, evaluările impactului ar trebui concepute într-o etapă timpurie
pentru a asigura colectarea și difuzarea datelor adecvate. În plus, planurile pentru
evaluarea continuă a fiecărui program ar deveni o obligație, deoarece ar facilita
transparența la nivelul UE, ar promova strategiile de evaluare și ar îmbunătăți
calitatea globală a evaluărilor. De asemenea, evaluările ar putea fi preconizate din
momentul certificării către Comisie a unei anumite sume din fonduri.

În sfârșit, statele membre ar putea pregăti un raport care să sintetizeze rezultatele

evaluărilor continue pe care le efectuează în perioada de programare, în vederea
furnizării unei evaluări globale a performanței programelor.

2.5. Sprijinirea utilizării unor noi instrumente financiare

Revizuirea bugetului UE aduce argumente puternice în favoarea creșterii efectului de
pârghie al bugetului UE. În perioada de programare 2007 - 2013 au fost dezvoltate noi
forme de finanțare pentru investiții, care se îndepărtează de finanțarea tradițională
bazată pe subvenții, orientându-se către modalități inovatoare de combinare a
subvențiilor și a împrumuturilor. Comisia ar dori ca statele membre și regiunile să
utilizeze astfel de instrumente într-o mai mare măsură în viitor.

Instrumentele financiare contribuie la crearea unor forme regenerabile de finanțare,

conferindu-le durabilitate pe termen lung. De asemenea, ele reprezintă o modalitate
a de a ajuta Europa să își sporească resursele pentru investiții, în special în perioade
de recesiune. Ele deschid noi piețe către diferite forme de parteneriat public-privat,
introducând expertiza instituțiilor financiare internaționale.

Pentru a îmbunătăți instrumentele de inginerie financiară în cadrul politicii de

coeziune, ar putea fi analizate câteva măsuri:

•• asigurarea unei mai mari clarități și diferențieri între normele care

reglementează finanțarea bazată pe subvenții și cele care reglementează
formele rambursabile de asistență în cadrul de reglementare, în special cu privire
la eligibilitatea cheltuielilor și a auditurilor;

•• canalizarea sprijinului financiar general către întreprinderi, în principal prin

instrumente de inginerie financiară și utilizarea de subvenții pentru a cofinanța
regimuri de sprijin orientate către un anumit domeniu (inovare, investiții legate
de protecția mediului etc.);

•• extinderea atât a domeniului de aplicare, cât și a gamei de instrumente de

inginerie financiară: în ceea ce privește domeniul de aplicare, înglobarea de
noi activități (de exemplu, transportul urban durabil, cercetarea și dezvoltarea,
energia, dezvoltarea locală, învățarea de-a lungul vieții sau acțiunile de
mobilitate, schimbările climatice și mediul, TIC și banda largă); în ceea ce privește
gama de instrumente, combinarea subvențiilor la dobândă cu împrumuturi sau
alte forme de finanțare rambursabilă.

xxviii Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Concluzii: viitorul politicii de coeziune

•• Cum s-ar putea realiza o legătură mai strânsă între Strategia Europa 2020
și politica de coeziune la nivelul Uniunii Europene, la nivel național și
subnațional?

•• Domeniul de aplicare al parteneriatului pentru dezvoltare și investiții ar

trebui să depășească cadrul politicii de coeziune și, dacă da, care ar trebui
să fie acest domeniu de aplicare?

•• Cum ar putea fi realizată o concentrare tematică mai puternică în ceea ce

privește prioritățile Strategiei Europa 2020?

•• Cum ar putea definirea de condiții și stimulente, precum și o gestionare

bazată pe rezultate, să sporească eficacitatea politicii de coeziune?

•• Cum s-ar putea realiza orientarea într-o mai mare măsură către rezultate a
politicii de coeziune? Ce priorități ar trebui să fie obligatorii?

3. Consolidarea guvernanței
3.1. Introducerea unei a treia dimensiuni: coeziune teritorială
Tratatul de la Lisabona a adăugat coeziunea teritorială la obiectivele coeziunii
economice și sociale. Prin urmare, este necesar să se abordeze acest obiectiv în
cadrul noilor programe, punând accentul în special pe rolul orașelor, pe delimitările
geografice funcționale, pe zonele care se confruntă cu probleme geografice sau
demografice specifice și pe strategii macroregionale.

Zonele urbane pot fi motoare de creștere și centre de creativitate și inovare.

Nivelurile de creștere pot fi ameliorate și noi locuri de muncă pot fi create prin
stabilirea unei mase critice de actori cum ar fi întreprinderile, universitățile și
cercetătorii. Problemele urbane, indiferent dacă sunt legate de degradarea mediului
sau de excluziunea socială, necesită un răspuns specific și o implicare directă la
nivelul autorităților publice respective. Prin urmare, ar trebui elaborată o agendă
urbană ambițioasă, care să definească mai clar resursele financiare în vederea
abordării problemelor urbane, conferind autorităților urbane un rol mai important
în conceperea și punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare urbană. Acțiunea în
domeniul urban, resursele aferente și orașele în cauză ar trebui identificate în mod
clar în documentele de programare.

În viitor, un aspect care ar trebui examinat este dacă arhitectura de reglementare a

politicii de coeziune ar trebui să permită o mai mare flexibilitate în ceea ce privește
organizarea programelor operaționale pentru a reflecta mai bine natura și geografia
proceselor de dezvoltare. Programele ar putea fi astfel concepute și gestionate nu
doar la nivel național și regional, ci și – de exemplu – la nivelul grupurilor de orașe
sau la nivelul bazinelor fluviale și maritime.

Raportul a arătat că, în anumite cazuri, caracteristicile geografice sau demografice

ar putea intensifica problemele de dezvoltare. Acesta este în special cazul regiunilor
ultraperiferice, dar și al regiunilor celor mai nordice cu o densitate a populației
foarte scăzută și al regiunilor insulare, transfrontaliere și muntoase, astfel cum se

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială xxix

 Concluzii: viitorul politicii de coeziune

recunoaște în mod explicit în Tratatul de la Lisabona. Va fi necesară dezvoltarea

unor dispoziții bine orientate pentru a reflecta aceste specificități, fără a multiplica
în mod inutil instrumentele și programele. Coeziunea teritorială înseamnă, de
asemenea, abordarea legăturilor dintre mediul urban și cel rural, din punct de
vedere al accesului la infrastructuri și servicii abordabile și de calitate, precum și a
problemelor din regiunile cu o mare concentrare de comunități marginalizate din
punct de vedere social.

În sfârșit, acțiunile ulterioare privind strategiile macroregionale ar trebui să

se bazeze pe o reexaminare minuțioasă a strategiilor existente și a resurselor
disponibile. Strategiile macroregionale ar trebui să reprezinte instrumente integrate
cu un domeniu de acțiune amplu, axate pe principalele provocări și susținute de o
componentă transnațională consolidată, deși partea cea mai importantă a finanțării
ar trebui să provină din programe naționale și regionale cofinanțate prin politica de
coeziune și din alte resurse naționale.

3.2. Consolidarea parteneriatului

Punerea în aplicare eficientă a Strategiei Europa 2020 necesită un sistem de
guvernanță care implică participarea actorilor schimbării în statele membre și
care realizează legătura între nivelurile europene, naționale, regionale și locale de
administrație.

Pentru a mobiliza pe deplin toate nivelurile implicate, ar trebui consolidată

reprezentarea părților interesate locale și regionale, a partenerilor sociali și a
societății civile atât în cadrul dialogului politic, cât și în punerea în aplicare a politicii
de coeziune. Ținând seama de aceste aspecte, ar trebui menținut sprijinul pentru
dialogul dintre entitățile publice și private, inclusiv partenerii socio-economici și
organizațiile neguvernamentale.

În acest context, rolul abordărilor referitoare la dezvoltarea locală în cadrul politicii

de coeziune ar trebui consolidat, de exemplu prin susținerea incluziunii active,
promovarea inovării sociale, dezvoltarea de strategii de inovare sau conceperea de
programe de reabilitare a zonelor defavorizate. Acestea ar trebui strâns coordonate
cu acțiuni similare susținute în cadrul politicii de dezvoltare rurală sau al politicii
maritime.

•• Cum poate politica de coeziune să țină seama în mai mare măsură de rolul
fundamental al zonelor urbane și al teritoriilor cu caracteristici geografice
speciale în cadrul proceselor de dezvoltare, precum și de emergența
strategiilor macroregionale?

•• Cum pot fi îmbunătățite principiul parteneriatului și implicarea părților

interesate locale și regionale, a partenerilor sociali și a societății civile?

xxx Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Concluzii: viitorul politicii de coeziune

4. Un sistem raționalizat și simplificat de punere în aplicare

Deși este prea devreme pentru a formula concluzii finale cu privire la eficacitatea
sistemului de punere în aplicare a politicii de coeziune în perioada 2007 - 2013,
statele membre s-au pronunțat împotriva unor modificări prea frecvente și radicale
ale normelor, care ar putea împiedica punerea în aplicare a politicii. Cu toate acestea,
merită să fie examinate câteva modificări precis orientate.

4.1. Gestiune financiară

În conformitate cu recenta propunere de revizuire a regulamentului financiar (5),
autoritatea responsabilă cu gestionarea programelor privind politica de coeziune
ar prezenta o declarație de asigurare în materie de gestiune însoțită de conturile
anuale și de o opinie de audit independentă. Această măsură ar duce la o mai mare
responsabilizare în ceea ce privește cheltuielile cofinanțate din bugetul UE în cursul
oricărui exercițiu financiar.

Pe baza declarației anuale de asigurare în materie de gestiune, Comisia propune

introducerea unei proceduri periodice de verificare și închidere a conturilor pentru
politica de coeziune, care ar consolida procesul de asigurare și ar permite, de asemenea,
închiderea parțială a programelor în mod regulat.

Comisia trebuie să examineze dacă neacordarea unei rambursări autorităților naționale

înainte de efectuarea plății către beneficiari a contribuției UE corespunzătoare ar
accelera plățile de subvenții către beneficiari și ar încuraja un control național mai
riguros.

De asemenea, Comisia va analiza posibilitatea introducerii unor elemente bazate pe

obținerea de rezultate pentru plata contribuției UE la programele operaționale sau
la părți din aceste programe, în funcție de tipul de acțiune.

În sfârșit, ar trebui promovate în continuare metode simplificate de rambursare, cum

ar fi baremul standard pentru costurile unitare și plăți forfetare pentru subvențiile
introduse pentru perioada 2007 - 2013, amplificând astfel impactul acestora. Aceasta
ar reprezenta o altă modalitate de orientare către o abordare bazată într-o mai mare
măsură pe rezultate.

4.2. Reducerea sarcinii administrative

Este necesar să se mențină abordarea generală pentru perioada 2007 - 2013, care
prevede stabilirea normelor de eligibilitate la nivel național. Cu toate acestea, ar
trebui adoptate norme comune cu privire la puncte esențiale cum ar fi cheltuielile
generale referitoare la diferite fonduri UE. O armonizare a normelor privind
eligibilitatea cheltuielilor între domeniile de acțiune, instrumentele financiare și
fonduri ar simplifica utilizarea fondurilor de către beneficiari și gestionarea fondurilor
de către autoritățile naționale, reducând riscul de erori și permițând, în același timp,
după caz, o diferențiere care să reflecte specificitățile politicii, ale instrumentului și
ale beneficiarilor.

5 „Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Regulamentul financiar

aplicabil bugetului general al Uniunii Europene” - COM(2010) 260, 28.5.2010.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială xxxi

 Concluzii: viitorul politicii de coeziune

În conformitate cu principiul proporționalității, ar fi util, de asemenea, să se

examineze modalitatea de a ameliora raportul cost-eficacitate al măsurilor de control
și de a le orienta într-o mai mare măsură către riscuri pentru a le spori eficacitatea
și eficiența, asigurând în același timp o acoperire adecvată a riscurilor inerente la un
cost rezonabil, în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare.

4.3. Disciplina financiară

Regula de dezangajare vizează garantarea punerii în aplicare a proiectelor într-un
termen rezonabil și încurajarea disciplinei financiare. Cu toate acestea, ea poate
altera comportamentul statelor membre și al regiunilor focalizând prea multă atenție
asupra unei absorbții rapide – și mai puțin a unei utilizări eficiente – a resurselor.
De asemenea, aplicarea regulii de dezangajare a fost complicată printr-un anumit
număr de derogări. Este necesar să se asigure un echilibru atent între garantarea
calității investițiilor și punerea în aplicare cu ușurință și rapiditate. O posibilitate
în acest sens ar fi aplicarea regulii N+2, cu excepția primului an, în cazul tuturor
programelor și suprimarea scutirilor și a derogărilor.

4.4. Control financiar

În ceea ce privește sistemele de gestionare și control, este necesară nu doar furnizarea
unor asigurări mai solide, ci și obținerea unui angajament sporit din partea statelor
membre cu privire la controlul calității. În acest fel, Parlamentul European, Comisia și
statele membre ar putea să se concentreze mai mult asupra rezultatelor și impactului
politicii de coeziune.

Prima propunere este revizuirea procedurii pentru evaluarea ex-ante a sistemelor,

luând în considerare experiența dobândită în cursul evaluării ex-ante a conformității
realizate pentru programele din perioada 2007 - 2013, pentru a preveni problemele
legate de sistemele de gestionare și control. Procedura ar trebui raționalizată,
păstrând avantajele sale. Această raționalizare poate fi realizată prin orientarea
evaluării către principalul organism de gestionare responsabil prin intermediul
unei proceduri de acreditare și prin revizuirea participării Comisiei în cadrul acestei
proceduri.

A doua propunere este sporirea fiabilității asigurărilor furnizate, prin concentrarea

responsabilităților. Un organism acreditat și-ar asuma întreaga responsabilitate
pentru gestionarea și controlul programului operațional în mod adecvat.

xxxii Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Concluzii: viitorul politicii de coeziune

•• Cum poate fi simplificată procedura de audit și cum pot fi mai bine

integrate auditurile efectuate de statele membre și de Comisie,
menținând în același timp un nivel înalt de asigurare cu privire la
cheltuielile cofinanțate?

•• Cum ar putea aplicarea principiului proporționalității să reducă sarcina

administrativă în materie de gestionare și control? Ar trebui să existe
măsuri de simplificare specifice pentru programele de cooperare
teritorială?

•• Cum poate fi obținut un echilibru adecvat între normele comune pentru

toate fondurile și recunoașterea specificităților fondurilor în cadrul
definirii normelor de eligibilitate?

•• Cum poate fi asigurată disciplina financiară, oferind în același timp

suficientă flexibilitate pentru conceperea și punerea în aplicare a unor
programe și proiecte complexe?

5. Arhitectura politicii de coeziune

Politica de coeziune vizează promovarea unei dezvoltări armonioase a Uniunii și
a regiunilor sale prin reducerea disparităților regionale (articolul 174 din tratat).
De asemenea, ea sprijină modelul de creștere al Strategiei Europa 2020, inclusiv
necesitatea de a răspunde provocărilor societale și celor legate de ocuparea forței de
muncă, cu care se confruntă toate statele membre și regiunile. Politica favorizează o
astfel de dezvoltare grație unei strategii clare de investiții în fiecare regiune, crescând
competitivitatea, extinzând ocuparea forței de muncă, îmbunătățind incluziunea
socială, precum și protejând mediul și ameliorând situația ecologică. Sistemul său de
guvernanță pe mai multe niveluri contribuie la sporirea vizibilității Uniunii în raport
cu cetățenii săi.

Toate regiunile și toate statele membre ar fi eligibile în cadrul politicii de coeziune

și ar putea să își adapteze strategia în mod integrat în funcție de atuurile și punctele
lor slabe specifice.

Astfel cum este cazul în prezent, regiunile ar obține un sprijin diferențiat în funcție de
nivelul lor de dezvoltare economică (măsurat ca PIB pe cap de locuitor), fiind realizată
o distincție clară între regiunile „mai puțin dezvoltate” și cele „mai dezvoltate”. Pentru
a facilita tranziția între aceste două categorii și pentru a asigura un tratament mai
echitabil pentru regiunile cu un nivel similar de dezvoltare economică, ar fi oportun
să se analizeze posibilitatea unei eventuale înlocuiri a sistemului actual de suprimare
și introducere progresive ale sprijinului printr-un sistem simplificat care să includă o
nouă categorie intermediară de regiuni. Această categorie ar îngloba, de asemenea,
regiuni eligibile în prezent în temeiul obiectivului de convergență, dar al căror PIB ar
depăși 75 % din media Uniunii, conform celor mai recente statistici.

În același timp și în concordanță cu revizuirea bugetului UE, este necesar să se

examineze, în contextul viitoarei arhitecturi a politicii de coeziune, modul în care FSE
ar putea fi reorientat către îndeplinirea obiectivelor Strategiei Europa 2020 și modul
în care s-ar putea obține o mai mare vizibilitate și s-ar putea asigura previzibilitatea

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială xxxiii

 Concluzii: viitorul politicii de coeziune

volumelor de finanțare. De asemenea, este important să se analizeze modul în care

fondul ar putea răspunde mai bine obiectivelor strategiei europene privind ocuparea
forței de muncă și ar putea contribui la inițiativa europeană cuprinzătoare în materie
de ocupare a forței de muncă, recomandată în cadrul revizuirii bugetului UE.

Politica se va axa în continuare pe punerea în aplicare a orientărilor integrate pentru

politicile economice și de ocupare a forței de muncă.

Fondul de coeziune ar continua să sprijine statele membre al căror VNB pe cap de

locuitor se situează sub 90 % din media Uniunii.

În sfârșit, politica de coeziune ar continua să promoveze dimensiunile teritoriale

ale cooperării (transfrontalieră, transnațională și interregională). Această acțiune
ar include o revizuire și o simplificare a dispozițiilor în vigoare privind cooperarea
transfrontalieră, inclusiv cea referitoare la IPA, IEVP și FED la frontierele externe ale
UE, precum și a practicilor actuale privind acțiunea transnațională susținută atât prin
FEDER, cât și prin FSE.

•• Cum se poate garanta faptul că arhitectura politicii de coeziune ține

seama de specificitatea fiecărui fond și, în special, de necesitatea de a
asigura o mai mare vizibilitate și volume de finanțare previzibile pentru
FSE și de a orienta acest fond către îndeplinirea obiectivelor Strategiei
Europa 2020?

•• În ce mod ar putea fi concepută o nouă categorie intermediară de regiuni

pentru a susține regiunile pentru care procesul de reducere a decalajului
nu s-a încheiat încă?

6. Următoarele etape
Cel de-al cincilea raport privind coeziunea prezintă câteva dintre principalele
propuneri de reformă a politicii de coeziune preconizate de Comisie în urma unei
lungi dezbateri care a început cu cel de-al patrulea raport privind coeziunea în 2007.
Aceste propuneri vor fi perfecționate și consolidate în cursul următoarelor luni.

Comisia invită toate părțile interesate să răspundă la întrebările cuprinse

în prezenta comunicare, formulând eventualele observații până
la 31 ianuarie 2011 la următoarea adresă:
http://ec.europa.eu/regional_policy/consultation/index_en.htm.

Răspunsurile primite vor fi luate în considerare în mod corespunzător în cursul

elaborării propunerilor legislative care urmează a fi prezentate imediat după
adoptarea noului cadru financiar multianual, în 2011.

Cel de-al cincilea forum privind coeziunea, care va avea loc la Bruxelles între 31
ianuarie și 1 februarie 2011, va reprezenta o bună ocazie de a dezbate aceste idei.

xxxiv Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi

teritoriale

Acest raport de coeziune este primul raport adoptat Următoarele trei secţiuni abordează principalii factori
în temeiul Tratatului de la Lisabona, care a adăugat determinanţi în cadrul dezvoltării economice regionale:
obiectivelor duble de coeziune economică şi socială nivelul inovaţiei, calitatea infrastructurii şi capacitatea
pe cel de coeziune teritorială. Pentru a aborda această instituţională.
nouă dimensiune, prezentul raport include o analiză
mai detaliată privind patru aspecte. În primul rând, Ultima secţiune integrează aceste diverse aspecte într-
acesta examinează dimensiunea teritorială a accesului un nou indice al competitivităţii regionale, dezvoltat în
la servicii. În al doilea rând, acordă o atenţie crescută colaborare cu Centrul Comun de Cercetare.
dimensiunii mediului în ceea ce priveşte dezvoltarea
durabilă. În al treilea rând, se concentrează asupra 1.1 Globalizarea şi integrarea internă
regiunilor funcţionale şi a cooperării teritoriale. În al În comparaţie cu Canada, Japonia şi Statele Unite (US),
patrulea rând, analizează modul în care poate fi măsurat UE a înregistrat o dezvoltare economică mai mare pe
impactul teritorial al politicilor. cap de locuitor2 între anii 2000 şi 2007 (Tabelul  1.1), în
De asemenea, raportul include o serie de alte noutăţi faţă principal datorită unei rate de creştere mai ridicate în
de rapoartele anterioare. Analiza disparităţilor economice statele membre UE mai puţin dezvoltate şi în cele cu o
regionale a fost extinsă pentru a include probleme legate dezvoltare moderată.
de instituţii precum şi un nou indice al competitivităţii.
Mai mult, analiza coeziunii sociale, efectuată în urma
1.1 Creşterea PIB-ului pe cap de
raportului Stiglitz-Sen-Fitoussi, şi Comunicarea Comisiei
intitulată„Dincolo de PIB“1, include atât indicatori obiectivi locuitori în termeni reali, 2000–2007
cât şi indicatori subiectivi în privinţa bunăstării, precum şi Schimbare medie anuală ( %)
multipli indicatori care sunt prezentaţi pentru prima oară Brazilia 1
3,1
la nivel regional. Federaţia Rusă 7,7
India 5,2
China 9,9
Secţiunea 1. Promovarea
competitivităţii şi a convergenţei Mexic2 0,6
US 1,4
Această secţiune oferă o prezentare generală amplă a Canada2 1,4
principalilor factori determinanţi în cadrul dezvoltării Japonia 1,5
economice regionale. În primul rând, situează
dezvoltarea UE şi disparităţile regionale într-un context UE-27 1,8
global şi arată impactul pe care îl are intensificarea State membre puternic 1,4
comerţului de bunuri şi servicii asupra dezvoltării dezvoltate
regionale. Apoi, accentuează diversitatea geografiei State membre cu 2,9
dezvoltării economiei UE şi modul în care toate tipurile dezvoltare moderată
de regiuni au contribuit la acest lucru. State membre mai 5,2
puţin dezvoltate
Următoarea secţiune analizează principalii factori de 1 : 2002–2007
creare a dezvoltării, identificând sursele regionale ale 2: 2000–2006
Sursa: OCDE şi Institutele Naţionale de Statistică
dezvoltării şi rolul central şi tot mai important al creşterii
productivităţii, definind sectoarele care au contribuit cel
mai mult la creşterea producţiei şi a ocupării forţei de 2 Măsurarea creşterii PIB-ului pe cap de locuitor corectează diferenţa
muncă. în ceea ce priveşte creşterea populaţiei. Aceasta reprezintă o
măsură mai comparabilă şi mai precisă a valorii adăugate create
pe persoană (Stiglitz et al 2009). Aceste rezultate pot părea
surprinzătoare, deoarece media raportează numai creşterea PIB-
ului care este mai mare în US decât în UE, datorită unei creşteri mai
1 COM(2009) 433. mari a populaţiei.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 1

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

În cele mai dezvoltate statele membre UE, rata creşterii redus atât decalajul total în privinţa PIB-ului pe cap de
a fost aproape identică cu cea înregistrată în Canada, locuitor dintre ţările cele mai dezvoltate şi cele mai puţin
Japonia şi US. dezvoltate, cât şi diferenţele regionale.

Creşterea PIB-ului pe cap de locuitor a fost mai mare în
Brazilia, China, India şi Rusia decât în UE. Însă, în statele
membre mai puţin dezvoltate, s-au înregistrat valori
similare cu cele din Brazilia sau India.
Creşterea în statele membre mai puţin dezvoltate a fost
deosebit de mare între anii 2002 şi 2008 — aproape de
trei ori mai mare decât în statele cele mai dezvoltate.
Acest fapt a avut o contribuţie majoră la convergenţa
regională în UE. Creşterea în statele membre cu o
dezvoltare moderată a fost, de asemenea, mult mai
mare decât în statele cele mai dezvoltate, astfel încât s-a
Globalizarea şi dezvoltarea regională
Schimbul de bunuri dintre UE şi restul lumii s-a
intensificat semnificativ până la criza recentă. Între 1999
şi 2008, exporturile spre ţările terţe au crescut de la 8 %
din PIB-ul UE la 10,5 %. Importurile din afara UE au crescut
şi mai mult, de la 8,5 % din PIB în 1999 la 12,5 % în 2008,
la fel ca şi deficitul comercial în perioada respectivă. În
2009, recesiunea, care a afectat UE mai puternic decât
alte părţi ale lumii, a dus la o scădere a importurilor şi
mai mare decât cea a exporturilor precum şi la reducerea
deficitului comercial (Figura 1.3).

2 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială


Această creştere a schimbului
de bunuri reflectă intensifica-
rea globalizării. Creşterea con-
stă, în mare parte, în comerţul
intrasectorial şi intracorporativ,
deoarece tot mai mult compa-
nii mari situează diferite părţi
ale producţiei în diverse părţi
ale lumi. În acelaşi timp, acest
sistem de producţie mai dis-
persat sporeşte cererea pentru
logistică şi sisteme de comandă
şi control.
Un astfel de proces creează atât
oportunităţi, cât şi ameninţări
pentru regiunile UE. Sectoarele
în care UE a devenit mai puţin
competitivă includ industria
textilelor, a metalelor şi a echi-
pamentelor electrice şi optice.
Cel de-al patrulea raport de
coeziune a pus în evidenţă pro-
vocarea pe care o reprezintă
globalizarea pentru regiunile
specializate în sectoare vulnera-
bile. Însă, realizarea unui studiu
de urmărire3 a arătat că, deşi UE
înregistrează o pierdere în rata
de ocupare a forţei de muncă
în sectoarele vizate, aceste pier-
deri tind să se concentreze în
regiunile mai puţin specializate.
Multe, însă nici pe departe
toate regiunile specializate în
sectoare vulnerabile, au fost,
astfel, capabile să propulseze
lanţul valorii spre activităţi
cu o valoare adăugată mai
ridicată precum producţia de
vârf, pieţele specializate sau
produsele de înaltă tehnologie.
Acest fapt le-a permis, adesea,
să menţină ocuparea forţei de
muncă şi să crească producţia.
Însă, unele regiuni nu au reuşit
să ridice lanţul valorii şi au
pierdut pieţe deoarece au intrat
în concurenţă cu economii
3 Regiunile UE vulnerabile faţă de globalizare şi dezvoltarea
comerţului (2008), http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/
docgener/studies/study_en.htm
Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei
Impactul regional al crizei
Deşi impactul crizei economice a fost extrem în unele regiuni, în medie nu a fost
mai grav în regiunile mai puţin dezvoltate decât în cele puternic dezvoltate. În
consecinţă, disparităţile regionale generale nu s-au schimbat semnificativ. În
general, regiunile de convergenţă UE-12 par să fi fost afectate mai puţin decât cele
din sudul UE-15.
Criza economică a lovit, în special, regiunile specializate în sectorul artizanatului.
Însă, cele mai mari creşteri ale ratei şomajului s-au înregistrat în regiunile puternic
dependente de sectorul construcţiilor. Regiunile specializate în turism, majoritatea
având un PIB pe cap de locuitor sub media UE, şi cele având o pondere mare a
ocupării forţei de muncă în sectorul public nu au fost, încă, afectate în mod
semnificativ. Regiunile specializate în servicii financiare şi de afaceri, majoritatea
fiind regiuni din zona capitalei sau regiuni metropolitane în dezvoltare, au fost
afectate într-o măsură moderată în termeni del impact asupra PIB-ului şi a ocupării
forţei de muncă.
În general, se prognozează o redresare mai rapidă în regiunile industriale
specializate în producţie şi cele cu o pondere mare a serviciilor financiare şi de
afaceri, în timp ce în cele care depind de turism, construcţii şi administraţie publică,
se estimează o redresare mai lentă.
Estimările arată că 64 de regiuni de convergenţă şi 15 regiuni de tranziţie au trecut
mai bine decât media UE prin criză, în timp ce numeroase regiuni din Irlanda, sudul
Finlandei şi din nordul şi centrul Italiei, aflate, anterior, într-un stadiu de dezvoltare,
au fost lovite puternic.
Cu toate acestea, performanţa regiunilor de convergenţă a fost foarte variată.
Majoritatea regiunilor din Polonia au fost afectate relativ puţin, ceea ce este şi
cazul unor regiuni din Grecia specializate în turism, al landurilor din Germania de
Est şi al regiunilor din jurul capitalelor din UE-12. Spre deosebire de acestea, toate
cele trei state baltice, regiunile din nordul Ungariei, Mezzogiorno din Italia şi sudul
Spaniei au experimentat o contracţie economică semnificativă. În afara regiunilor de
convergenţă, unele regiuni din Ţările de Jos, Austria şi din vestul şi sudul Germaniei
au înregistrat performanţe mai bune faţă de restul UE.
Se estimează o redresare relativ rapidă în anumite regiuni prospere din Germania
şi din nordul Belgiei, precum şi în regiunile capitalei din nordul şi centrul UE. De
asemenea, se prognozează o performanţă relativ bună în cazul regiunilor din
Polonia precum şi o redresare destul de rapidă în majoritatea celorlalte regiuni din
UE-12. La polul opus, prognozele sunt mult mai puţin favorabile pentru regiunile
de convergenţă din Grecia şi, într-o măsură mai mică, din Spania, Franţa, Italia şi
Portugalia.
Până acum, regiunile din Germania au reuşit să evite creşteri semnificative în ceea
ce priveşte şomajul, în mare măsură datorită planului de ocuparea forţei de muncă
pe termen scurt şi a reducerii orelor de lucru de către angajatori. Şomajul a rămas
redus şi în nordul Italiei în ciuda unei puternice recesiuni. Pe de altă parte, şomajul
a crescut dramatic în aproape toate regiunile din Spania, statele baltice şi Irlanda.
La sfârşitul anului 2009, cele mai mare rate ale şomajului (între 17 % şi 30 %) s-au
înregistrat în sudul Spaniei, regiunile extreme ale Franţei, Letonia şi Bruxelles.
Previziunile privind o reducere rapidă a şomajului nu sunt optimiste, în majoritatea
regiunilor estimându-se o continuare a creşterii şomajului.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 3
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

emergente din afara UE în domeniul produselor cu
costuri reduse şi de calitate scăzută. Acest fapt pune în
evidenţă rolul esenţial al investiţiei în capitalul uman,
într-un spirit antreprenorial şi într-un mediu de afaceri
favorabil, precum şi problemele create din cauza
amânării restructurării şi a neputinţei de a încuraja o
trecere spre activităţi în care regiunile au potenţialul de
a dezvolta un nou avantaj comparativ.
Sectorul de servicii a asistat şi el la o dezvoltare
comercială puternică. Într-adevăr, UE deţine o cotă de
piaţă mai mare în domeniul serviciilor decât în cel al
schimbului de bunuri — 20 % din piaţa globală, faţă de
numai 13 % în 20074. Între 2003 şi 2008, exporturile de
servicii au crescut de la 3,4  % la 4,2  % din PIB, în timp
ce importurile au crescut de la 3 % la 3,5 % (Figura 1.4).
În anumite ţări specializate, exporturile au depăşit cu
mult media UE în 2008. De exemplu, Luxemburg (31,6 %
din PIB) şi Irlanda (13,3 %) înregistrează mari excedente
comerciale în domeniul serviciilor datorită serviciilor
financiare, iar Cipru (18,1  %) şi Malta (10,6  %) datorită
serviciilor de transport.
Spre deosebire de schimbul de bunuri, unde deficitul
comercial s-a extins începând cu 2003, excedentul
comercial în servicii a crescut, în special după 2005. De

4 OMC — Statistici privind comerţul internaţional 2008, http://www.

wto.org/english/res_e/statis_e/its2008_e/its2008_e.pdf

4 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei
Brazilia, China, India şi Rusia
Brazilia, China, India şi Rusia înregistrează disparităţi
interne între regiuni în privinţa PIB-ului pe cap de
locuitor, disparităţi care sunt mult mai mari decât
cele din UE. În timp ce cuartila superioară a regiunilor
înregistrează un PIB pe cap de locuitor de 2,8 ori mai
mare decât cuartila inferioară din UE, în Brazilia şi în
India, aceste valori sunt de 3,6 ori mai mari, iar în Rusia
de 4,9 ori (Banca Mondială) (Harta 1.1).
Acest raport este, de asemenea, mai mare în China
(3,2), însă acesta nu poate fi comparat cu UE, deoarece
datele au fost publicate pentru numai 31 de regiuni.
Aceste regiuni au o populaţiei medie de 43 de
milioane, faţă de mai puţin de 2 milioane în regiunile
NUTS 2 din UE.
Din cele patru ţări, India este cea mai puţin dezvoltată
cu un PIB pe cap de locuitor de numai 3  000  USD în
termeni de SPC (Banca Mondială), atingând numai
10 % din media UE. China a realizat un PIB pe cap de
locuitor dublu faţă de India, Brazilia de trei ori mai
mare, iar Rusia de cinci ori mai mare decât aceasta.
PIB-ul pe cap de locuitor în Brazilia este similar cu cel
din Bulgaria, în timp ce Rusia înregistrează o valoare
similară cu Polonia sau Letonia.
Ţinând cont de scara disparităţilor regionale, Brazilia,
China şi Rusia au manifestat un interes intens faţă de
politica de coeziune. Comisia Europeană a semnat un
memorandum de înţelegere cu fiecare dintre aceste
trei ţări pentru a le sprijini în elaborarea propriilor
strategii regionale bazate pe experienţa îndelungată
pe care o posedă UE, integrarea principiilor pieţei
deschise, respectul pentru mediu şi parteneriatul în
conceperea şi implementarea acestora.
Schimburile cu Brazilia, care au avut loc atât la
nivel naţional, cât şi la nivel regional, au dus deja la
modificări în privinţa politicilor acestei ţări. Mai mult,
OCDE, cu susţinere din partea DG Politică Regională,
realizează un „Raport teritorial" privind Brazilia pentru
a sprijini autorităţile în vederea dezvoltării propriei
capacităţi strategice în ceea ce priveşte dezvoltarea
regională.
Cooperarea cu China a dus la un studiu în care se
compară politica regională a acesteia cu cea din UE
şi în care se scoate în evidenţă modul în care sunt
definite regiunile şi guvernanţa pe mai multe niveluri,
studiu care va fi publicat la sfârşitul anului 2010. Un
studiu viitor se va concentra asupra rolului grupurilor
regionale în cadrul cooperării interregionale, în special
în ceea ce priveşte inovarea.
Cooperarea cu Rusia a constat în seminare la Moscova
pe tema guvernanţei pe mai multe niveluri, a
consolidării capacităţii, managementul proiectelor
mari şi a cooperării interregionale şi transfrontaliere.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
asemenea, schimbul de servicii a fost mai puţin afectat
de criza economică.
Creşterea excedentului comercial în servicii a stimulat
producţia şi ocuparea forţei de muncă în domeniul
serviciilor financiare şi comerciale precum şi în domeniul
logisticii. Regiunile care au câştigat cel mai mult în urma
creşterii acestor exporturi tind să fie foarte specializate în
serviciile respective, să fie locul în care se situează sediile
internaţionale şi să aibă legături de transport solide cu
celelalte părţi ale lumii5.
De asemenea, un al doilea grup de regiuni a mai beneficiat
în urma intensificării schimbului de bunuri şi servicii şi,
în special, în urma stimulării realizării unei restructurări
mai rapide şi a concentrării asupra activităţilor cu o
valoare adăugată mai ridicată. Drept urmare, creşterea
productivităţii a tins să fie mai accentuată în domeniul
schimbului de bunuri şi servicii faţă de regiunile care
nu sunt atât de legate de piaţa globală şi care au o
rată mai mică a ocupării forţei de muncă în sectoarele
relevante. Regiunile pot beneficia în mod evident în
urma integrării sporite a schimbului comercial la nivel
global prin aducerea la un nivel superior a aptitudinilor
şi a conţinutului tehnologic al activităţilor lor şi prin
utilizarea specializărilor lor în vederea diversificării în
domenii aferente.
Integrarea UE prin fluxurile de
bunuri, servicii, investiţii,
transferuri de fonduri şi oameni
UE a creat un mediu unic pentru societăţile comerciale
pentru a putea face comerţ în mod liber pe piaţa unică,
iar pentru populaţie pentru a se putea deplasa şi a
putea munci în mod liber munci în alte state membre.
Niciun alt grup de state naţionale nu a progresat atât de
mult în ceea ce priveşte integrarea economică. Efectul
acestei integrări se observă clar în creşterea comerţului
intracomunitar după fiecare extindere, în fluxurile mari,
tot mai sporite, de investiţii străine directe (ISD) între
statele membre, în transferurile de fonduri efectuate de
emigranţi spre ţara lor de origine, precum şi în mişcările
forţei de muncă pe teritoriul UE. Această secţiune arată
efectele pozitive ale integrării.
Comerţul
Comerţul intracomunitar a dobândit o importanţă tot
mai mare pentru ţările care au aderat în 2004 şi 2007
5 Regiunile UE care beneficiază de globalizare şi
dezvoltarea comerţului. (2009),
http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/studies/
study_en.htm
5
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

0 1 000 Km

0 1 000 Km 0 1 000 Km

1.1 Brazilia, China, India şi Rusia:

PIB regional pe cap de locuitor, 2007

Indice, medie naţională = 100

< 25
PIB naţional/cap de locuitor în SPC al euro
25 - 50 (indice, UE-27 = 100):
Rusia 54
50 - 75 India: 10
China: 20
Brazilia: 34
75 - 100
Sursa: Institute naţionale de statistică,
100 - 125 Banca Mondială, DG REGIO

Sursa frontierelor administrative:

125 - 150 The Global Administrative Unit Layers
(Nivelurile unităţilor administrative globale)
150 - 200 (GAUL), set de date implemetat de FAO
în cadrul Programului de acţiune CE FAO
privind Securitatea Alimentară
> 200
0 1 000 Km
REGIOgis

6 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

(UE-12). În 2000, exporturile de bunuri ale ţărilor din
UE-12 între ele şi spre UE-15 au înregistrat 27 % din PIB-
ul acestora. În 2008, această valoare s-a ridicat la 35 %.
În acelaşi timp, importurile lor de bunuri din alte state
membre au crescut de la 30 % din PIB la 38 % (Figura 1.5).
Comerţul s-a intensificat în mod pronunţat în ţările care
erau deja axate pe export, precum Republica Cehă, în
care comerţul spre restul statelor UE a crescut de la 44 %
din PIB la 58 % în această perioadă, dar acelaşi lucru s-a
întâmplat şi în statele mai puţin axate pe export, precum
Polonia, care a înregistrat o creştere a exporturilor spre
restul statelor UE de la 15 % din PIB la 25 %.
Fluxurile între UE-12 şi UE-15 aproape s-au dublat între
2000 şi 2008. Exporturile din UE-12 spre UE-15 au crescut
de la 1 % din PIB-ul UE-15 la 2 %, iar exporturile din UE-
15 spre UE-12 au crescut mai mult (de la 1,4 % din PIB-ul
UE-15 la 2,4 %), reflectând o creştere mai mare în statele
din urmă (Figura 1.6).
ISD
Intrările de investiţii străine directe (ISD) au înregistrat
o medie de 4,6 % din PIB-ul UE în perioada 2004‑2008,
iar ieşirile de ISD s-au situat la 6,1 % din PIB (Figura 1.7).
Astfel, UE a investit mai mult dincolo de frontierele sale
decât au investit companiile străine în UE. Intrările au
depăşit, totuşi, în mod substanţial, ieşirile, în toate ţările
care au aderat la UE în 2004 şi în 2007. ISD s-a dovedit
a fi, de fapt, un motor important al creşterii în aceste
ţări. Fluxurile de ISD din UE-15 s-au ridicat, în medie, la

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 7

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

4,5 % din PIB în statele membre din UE-12. În Bulgaria,
intrările nete s-au ridicat, în medie, la peste 20 % din PIB,
în Malta la peste 13 %, iar în Estonia, Letonia şi România
la peste 5 %. În UE-15, intrările au depăşit ieşirile numai
în Belgia şi Finlanda, în toate celelalte ţări înregistrându-
se o tendinţă opusă.
Colapsul a afectat acele state membre care aveau, în
special, intrări nete semnificative iar valoarea netă a ISD
în UE-12 a scăzut de la peste 5 % din PIB în 2007 la mai
puţin de 1,5 % în 2009. În Bulgaria şi Estonia, declinul faţă
de media perioadei 2004‑2008 a fost de peste 10 puncte
procentuale din PIB.

ISD sunt volatile şi deosebit de sensibile la ciclul
economic. Acestea s-au redus în mod pronunţat pe
durata crizei economice şi în perioada care a urmat de
incertitudine privind perspectivele economice. Atât
intrările, cât şi ieşirile au scăzut cu mult sub nivelul PIB-
ului în 2009. Totalul intrărilor de ISD s-a situat cu puţin
sub nivelul de 3  % din PIB în 2009, iar ieşirile nete au
înregistrat aproximativ 4  % (Figura  1.8), cu mult sub
media perioadei 2004‑2008.
România şi Bulgaria sunt principalele destinatare
ale transferurilor de fonduri
O dată cu extinderea şi deschiderea oportunităţilor de
ocupare a forţei de muncă în UE-15 pentru persoanele
din UE-12, transferurile de fonduri din primele ţări
spre cele din urmă au crescut semnificativ, o dată cu
emigrarea persoanelor în UE-15 în vederea ocupării
forţei de muncă. Totalul sumei de transferuri de fonduri

8 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei
intracomunitare s-a ridicat la peste 44  miliarde euro în
2008.
Bulgaria şi România s-au detaşat semnificativ ca fiind
principalele destinatare ale transferurilor de fonduri din
alte părţi ale UE. În 2008, acestea s-au ridicat la 5,7 miliarde
euro sau 4,2  % din PIB în România şi la 1,5  miliarde
euro, adică 4,5 % din PIB în Bulgaria (Figura 1.9). Astfel,
transferurile de fonduri reprezintă o sursă importantă de
venit pentru gospodăriile din cele două ţări. Peste 80 %
din transferurile de fonduri spre România au fost trimise
din Italia (2,5 miliarde de euro) şi Spania (2 miliarde de
euro), şi aproximativ 55  % spre Bulgaria din Germania
(450 milioane de euro) şi Grecia (425 milioane de euro).
Celelalte ţări în care transferurile de fonduri au înregistrat
valori semnificative au fost cele trei state baltice (între
1,2 % şi 1,8 % din PIB-ul lor) şi Polonia (1,4 % din PIB).
În principalele ţări din care au fost trimise fondurile,
Germania, Italia şi Ţările de Jos, sumele implicate s-au
situat la mai puţin de 0,2 % din PIB.
Transferurile de fonduri au crescut rapid în România
în perioada 2004‑2007, înregistrând aproximativ 1
miliard de euro pe an. Însă, din cauza crizei, au rămas
neschimbate în 2008 şi au scăzut puternic în 2009.
Creşterea economică dinaintea crizei a fost, de asemenea,
considerabilă în Lituania şi în Polonia.
În Lituania şi în România, transferurile de fonduri au fost
cu 40 % mai puţine în primele trei trimestre din 2009 faţă
de aceeaşi perioadă în 2008. Această scădere a fost mai
mică în Bulgaria, Polonia şi în celelalte două ţări baltice
(în jur de 15 % sau mai puţin). Aceste diferenţe reflectă
efectul inegal al crizei asupra locurilor de muncă în ţările
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
din care s-au trimis fondurile. Pierderile de locuri de
muncă au fost considerabile în Spania (reprezentând o
treime din transferurile de fonduri spre România) şi, din
cauza declinului înregistrat în domeniul construcţiilor,
acest fenomen a afectat, în special, lucrătorii migranţi. La
polul opus, pierderile de locuri de muncă au fost relativ
puţine în Germania de unde provin 30 % din transferurile
de fonduri spre Bulgaria.
Mobilitatea forţei de muncă în UE şi în US
Populaţia din US manifestă o tendinţă mai accentuată de
a se muta într-un alt stat din US faţă de populaţia din UE
doritoare să se mute într-o altă regiune din UE (Harta 1.2
şi Harta 1.3)6. În UE, procentul populaţiei active care şi-a
schimbat regiunea de reşedinţă în 2008 s-a ridicat la
numai 1,2 % din populaţia totală activă, faţă de 2,8 % în
US. Această mobilitate internă mai ridicată oferă Statelor
Unite o piaţă a muncii mai flexibilă care reacţionează
mai puternic la diferenţele regionale în ceea ce priveşte
salariile şi oportunităţile de muncă şi tinde să reducă
disparităţile atât în ceea ce priveşte şomajul cât şi în ceea
ce priveşte lipsa forţei de muncă. Din cauza posibilului
declin al populaţiei active şi a lipsei forţei de muncă la
care s-ar putea ajunge, este posibilă apariţia unei nevoi
crescute pentru o mai mare mobilitate a forţei de muncă
în cadrul UE.
Însă, în cadrul UE, există diferenţe semnificative între ţări
în ceea ce priveşte dimensiunea mişcărilor regionale,
observându-se o distincţie clară între ţările din estul
Uniunii şi cele din vest. În UE-15, aproximativ 14 % din
6 Datele nu includ munca sezonieră, educaţia sau formarea fără o
schimbare în ceea ce priveşte reşedinţa permanentă.
9
10
Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique
0 1 500 Km 0 200 Km

Réunion

Açores Madeira

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

REGIOgis REGIOgis
Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.2 Ponderea rezidenţilor activi care s-au mutat într-o altă regiune UE în 1.3 Ponderea rezidenţilor activi care s-au mutat într-un alt stat SUA în ultimul an, 2008
ultimul an, 2007-2008
% din populaţia activă Media SUA: 2,80
< 0,7
% din populaţia activă Sursa: Biroul SUA pentru Recensământ
Sosiri dintr-o altă regiune NUTS 2
a aceleiaşi ţări şi dintr-un alt stat UE 0,7 - 1,5
< 0,7 3.5 - 4.5
3,5 4,5
Sursa: Eurostat 1,5 - 2,5
0.7 - 1.5
0,7 1,5 >= 4,5
4.5

1.5 - 2.5
1,5 2,5 lipsă informaţii 2,5 - 3,5

2.5 - 3.5
2,5 3,5 3,5 - 4,5
0 1 000 Km
0 500 Km
>= 4,5
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei
populaţia activă s-a mutat între regiuni în 2008, ceea
ce este cu aproape patru ori mai mult decât în statele
membre centrale şi estice. Regiunile care au atras cel
mai mare număr de rezidenţi activi s-au situat în Franţa:
Limousin (4,8 %), Midi-Pyrénées (4,5 %), Poitou-Charentes
(3,8 %) şi Languedoc-Roussillon (3,8 %). Portugalia (2,4 %)
s-a clasat pe locul doi datorită Lisabonei (5,6 %). Regatul
Unit a ocupat locul trei, multe regiuni înregistrând fluxuri
relativ mari de populaţie activă din alte regiuni, în special
din Inner şi Outer London (4,7 %).
În ţările UE-12, s-au înregistrat cele mai mari fluxuri (la
aproximativ 1  % din populaţia activă) în Opolskie şi în
Dolnośląskie, în Polonia, şi aproape zero % în Centru şi
Bucureşti-Ilfov în România. Numai 16  % din populaţia
activă care migrează între regiunile UE s-a mutat în
regiuni din UE-12.
În US, populaţia care a migrat spre un alt stat a
reprezentat 2,8 % din populaţia totală activă, statele cu
cele mai mari fluxuri înregistrate fiind Districtul Columbia
(10 %), Alaska (6,7 %), Wyoming (6,1 %), Delaware (5,4 %)
şi Montana (5,3 %).
În medie, peste 85  % din circulaţia forţei de muncă în
UE a constat în migrări interregionale în cadrul aceleiaşi
ţări. Trecerea frontierelor naţionale s-a înregistrat în mai
puţin de unu din şapte cazuri. Astfel, numai 0,15 % din
populaţia activă a migrat între statele membre, mai puţin
decât procentul de migrări înregistrat înspre UE din ţări
terţe (0,2  % din populaţia activă). În ciuda libertăţii de
mişcare, până în prezent, foarte puţine persoane aleg să
profite de ea.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Nivelul redus al migrării între statele membre se poate
explica prin diferenţele lingvistice, culturale şi cele
legate de legislaţia muncii. În cazul celor din UE-12, acest
fenomen se datorează, de asemenea, numeroaselor
restricţii privind mobilitatea în cadrul UE-12, restricţii
care vor fi complet eliminate până în 2011. În prezent,
numai Austria şi Germania continuă să aplice restricţii
fluxului din aceste ţări, deşi bulgarii şi românii continuă
să beneficieze de un acces limitat la piaţa forţei de muncă
în 10 ţări UE-15, restricţii care urmează să fie eliminate
până cel târziu în 2013.
Dezvoltarea regională şi convergenţa
Dezvoltarea în regiunile UE-12 a dus, în special, la o
reducere pronunţată a disparităţilor regionale în ceea
ce priveşte PIB-ul pe cap de locuitor în termeni de
standardal puterii de cumpărare (SPC) de-a lungul
Uniunii. Cu toate acestea, disparităţile rămân pronunţate
cu niveluri situate sub o treime din media UE în 7 regiuni
din Bulgaria şi România şi cu niveluri de peste 50  %
mai ridicate decât media UE în 19 regiuni din care 11
reprezintă regiuni ale capitalelor (Harta 1.4).
Coeficientul de variaţie, o măsură comună a disparităţilor,
a scăzut de la 42,7 în 1996 la 39,1 în 2007 în UE. Alte
măsuri ale dispersării, precum indicele Gini sau raportul
S80/20 (raportul dintre primele 20 % din regiuni faţă de
ultimele 20 %) arată cam aceeaşi reducere (Figura 1.10).
Faptul că disparităţile regionale au scăzut în UE în
ansamblu nu a împiedicat creşterea disparităţilor într-o
serie de state membre, în special în UE-12. De exemplu,
coeficientul de variaţie în România a crescut de la 15 în
1995 la 44 în 2007, reflectând concentrarea relativă a
11
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.4 BNP pe cap de locuitor (PPS), 2007

Indice, UE-27 = 100
< 50 Sursa: Eurostat

50 - 75

75 - 90

90 - 100

100 - 125

>= 125
0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

12 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.5 Creşterea PIB-ului pe cap de locuitori în valori reale, 2000-2007

% schimbare medie anuală
<0

0-1 UE-27 = 1,8

Sursa: Eurostat, DG REGIO
1-2

2-3

3-4

>4
0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 13

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
dezvoltării în una sau două regiuni, în special în regiunile
capitalei.
Însă, adâncirea disparităţilor interne nu a împiedicat
convergenţa PIB-ului pe cap de locuitor în aproape
toate regiunile din UE-12 spre media UE (Harta 1.5). De
fapt, între 2000 şi 2007, numai 8 regiuni din noile state
membre au înregistrat o rată de dezvoltare medie mai
mică decât media UE-27 (Figura 1.11).
Măsurile disparităţiilor, precum indicele Gini sau
coeficientul de variaţie, pot rezuma o serie de informaţii.
Cu toate acestea, ele nu ţin cont de mişcarea înregistrată
în nivelul relativ al PIB-ului pe cap de locuitor al regiunilor
considerate în mod individual, a cărui examinare poate
oferi detalii considerabile în privinţa forţelor care
antrenează procesul de convergenţă.
Studierea mişcărilor individuale în PIB-ul pe cap de
locuitor este necesară în vederea identificării regiunilor
convergente şi a celor rămase în urmă. De exemplu,
11 regiuni au trecut din grupul regiunilor cu PIB pe
cap de locuitor sub 50  % din media UE spre grupul
care înregistrează un PIB pe cap de locuitor situat
între 50 % şi 75 %. Regiunile în chestiune sunt cele trei
state baltice, Yugozapaden (Bulgaria), Közép-Dunántúl
(Ungaria), patru regiuni din Polonia şi două regiuni din
Slovacia. Bucureşti–Ilfov (România) se distinge prin
trecerea de la pragul de sub 50 % din media UE la cel de
peste 75 %, în numai 10 ani. Criza a avut, cu siguranţă,
un efect semnificativ asupra acestor caracteristici ale
convergenţei, deşi va trece ceva timp înainte să fie
disponibile datele care să poată evalua natura efectului.
14 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Convergenţa este antrenată de procesul de reducere
a decalajelor, deoarece unele regiuni UE mai puţin
dezvoltate se dezvoltă într-un ritm mai rapid decât
regiunile cele mai dezvoltate. Disparităţile regionale în
PIB pe cap de locuitor au crescut în câteva dintre statele
membre cel mai puţin dezvoltate în perioada 1995‑2007.
Cu toate acestea, aproape toate regiunile din statele
membre mai puţin dezvoltate s-au apropiat de media
UE-27.
Geografia dezvoltării
Regiuni metropolitane
Regiunile metropolitane7 au reprezentat 60  % din
populaţia UE în 2007 şi 68 % din PIB. Între 2000 şi 2007,
aceste cote rămân aproximativ neschimbate, deşi s-a
observat o creştere marginală în cota populaţiei.
Această stabilitate generală ascunde, însă, variaţii
semnificative de-a lungul UE. În majoritatea ţărilor
UE-12, dezvoltarea a fost mult mai mare în regiunile
metropolitane decât în celelalte. Disparităţile care, în
2000, au fost deja pronunţate între regiunea capitalei şi
restul ţării s-au adâncit şi mai mult. În UE-15, diferenţa
în PIB pe cap de locuitor între regiunea capitalei şi
restul ţării a fost mult mai mică în 2000 şi, în majoritatea
cazurilor, aceasta s-a redus între 2000 şi 2007.
7 Regiunile metropolitane sunt regiuni NUTS 3 sau grupuri de regiuni
NUTS 3 care reprezintă toate aglomeraţiile UE cu peste 250 000 de
locuitori. A se vedea Regional Focus 1/2009, Dijkstra astfel cum a
fost actualizat de regiunile metropolitane: spre o armonizare a
definiţiilor OCDE şi ale Comisiei Europene. OCDE, 2009 GOV/TDPC/
TI(2009)6.
 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.6 Schimbarea PIB-ului pe cap de locuitor (SPC), 1995-2007

Indice, UE-27 = 100

2007 Sursa: Eurostat

< 50 50 - 75 75 - 100 100 - 150 > 150

< 50
50 - 75
1995

75 - 100
100 - 150
> 150
0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 15

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Disparităţile regionale din UE-15 în schimbare

Convergenţa dintre regiuni în statele membre UE-15 a fost puternică până la mijlocul anilor 1990, însă procesul a încetinit
de atunci. Între 1980 şi 1996, s-a observat o reducere clară a disparităţilor, coeficientul de variaţie scăzând de la 33 la 29.
Din 1996, acesta se situează între 29 şi 30. Rezultatele reflectă concluziile raportate regulat în literatura de specialitate.

După cum s-a arătat anterior, mijloacele de măsurare a disparităţilor nu exprimă mişcările din regiunile individuale. În urma
unei analize detaliate a acestora, se observă că, în UE-15, fenomenul de convergenţă continuă să se desfăşoare. În aproape
jumătate din regiunile cu PIB pe cap de locuitor sub 60 % din media UE-15 în 1995, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut peste
prag până în 2007. În una din trei regiuni cu PIB pe cap de locuitor între 60 % şi 75 % din media UE-15 în 1995, PIB-ul pe
cap de locuitor a crescut peste 75 % până în 2007. Acestea arată că, în timp ce convergenţa a avut loc în regiuni cu PIB pe
cap de locuitor peste 75 % din media UE-15, procesul este încă în curs de desfăşurare pentru cele cu PIB pe cap de locuitor
sub 75 %.
Însă această tendinţă nu este captată de indicii de dispersie, deoarece atât numărul regiunilor cu niveluri mai mici de PIB
pe cap de locuitor, cât şi ponderea lor sunt relativ mici.

În UE-15, diferenţa dintre regiunea capitalei şi a doua
regiune metropolitană8 tinde să fie mică. În 9 state
membre, a doua regiune metropolitană înregistrează un
PIB pe cap de locuitor mai mare decât capitala. Mai mult,
ratele ocupării forţei de muncă nu sunt, neapărat, mai
mari în regiunile metropolitane: în Franţa, Germania şi
Regatul Unit, acestea sunt mai ridicate decât în alte părţi.
este, de asemenea, cu mult mai mare decât în alte părţi.
Aceste mari discrepanţe limitează posibilitatea unei
dispersări rapide a dezvoltării economice, ceea ce poate
reduce, pe de altă parte, dezvoltarea economică globală.
Tendinţa din UE-12 de concentrare a investiţiilor publice
în regiunea capitalei (a se vedea Capitolul II) contribuie
la această situaţie.

În UE-12, se prezintă o situaţie mai extremă, diferenţele
dintre regiunea capitalei şi celelalte regiuni metropolitane
tind să fie mult mai mari. Aceste diferenţe se datorează,
în parte, unui mediu de afaceri mai puţin favorabil în
afara regiunii capitalei. Accesibilitatea, utilizarea TI,
infrastructura de transport şi nivelul educaţiei tind să
fie semnificativ mai mici în afara regiunii capitalei. De
obicei, rata ocupării forţei de muncă în regiunea capitalei
8 Studiu ESPON 2013 privind polii dezvoltării secundare (în curs).
Regiuni predominant rurale, intermediare şi
regiuni predominant urbane
În UE-27, aproximativ 24  % din populaţie trăieşte în
regiuni predominant rurale9, aproximativ 35 % în regiuni
intermediare şi puţin peste 40 % din populaţie locuieşte
în regiuni predominant urbane (Tabel 1.2). În majoritatea
9 Dijkstra, L. şi Poelman, H. (2010), A revised urban-rural typology
(O tipologie urbană-rurală revizuită). Capitolul 15 al Anuarului
Regional Eurostat.

16 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

Dezvoltarea economică şi socială în ţările candidate şi în Balcanii de Vest

Croaţia, FRIM şi Balcanii de Vest

În 2007 şi 2008, Consiliul Europei a afirmat faptul că neîncetat: „viitorul Balcanilor de Vest se află în Uniunea Europeană".
Balcanii de Vest includ Albania, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru şi
Serbia, precum şi Kosovo conform Rezoluţiei 1244/99 a Consiliului de Securitate ONU.
Croaţia, cu care negocierile de aderare se estimează să fie finalizate în 2010, se află cel mai aproape de aderarea la UE. De
asemenea, Croaţia are şi cel mai ridicat PIB pe cap de locuitor, nivelul din toate cele trei regiuni croate situându-se peste
media din Balcanii de Vest. În Sjeverozapadna Hrvatska, nivelul PIB-ului pe cap de locuitor este de două ori mai mare, în
regiunea de coastă Jadranska Hrvatska, acesta este cu 66 % mai mare, iar în Središnja i Istočna (Panonska) Hrvatska cu 22 %
mai mare. În ultima regiune, PIB-ul a cunoscut cea mai rapidă creştere în deceniul 1995‑2005, având o rată anuală de 5,6 %,
faţă de 4,7 % pe an în Sjeverozapanda Hrvatska şi 2,8 % pe an în Jadranska Hrvatska.
Între 1995 şi 2008, PIB-ul în Croaţia a crescut cu aproape 4 % pe an, însă, sub efectul crizei globale, acesta s-a redus cu
aproximativ 5,8 % în 2009 şi se estimează o creştere foarte limitată 2010.
Deşi nivelul dezvoltării economice a crescut din 1995, continuă să se înregistreze dezechilibre structurale majore. Ratele
privind participarea şi ocuparea forţei de muncă se află la un nivel scăzut, iar rata şomajului pe termen lung este ridicată.
În 2008, rata ocupării forţei de muncă a fost de numai 58 %, iar, în rândul femeilor, de numai 50 %. Rata şomajului s-a situat
la 8,4 % în 2008, după ce a scăzut treptat de la nivelul de 15 % în 2002. Din cauza recesiunii, a crescut din nou peste 9 % în
2009 şi se aşteaptă să atingă 10 % în 2010. Mai mult de jumătate din procentul de şomeri în 2009 căutase un loc de muncă
de mai bine de un an. Mai mult de o treime din populaţia cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani are numai studii primare
şi doar 16 % are studii superioare.
Îmbunătăţirile realizate în domeniul educaţiei superioare şi al funcţionării pieţei muncii, împreună cu reformele sistemului
judiciar şi administrativ, au fost
incluse în Programul Economic
de Preaderare (PEP) pentru
anii 2009‑2011. Acestea sunt
importante pentru dezvoltarea
Sjeverozapadna
Hrvatska
continuă a economiei şi pentru a
permite companiilor să facă faţă
Središnja
i Istočna (Panonska) presiunilor privind concurenţa
Hrvatska
pe care le vor întâmpina în
momentul în care Croaţia va
Jadranska
Srbija adera la UE.
Hrvatska
Bosna I Hercegovina Fosta Republică Iugoslavă a
Macedoniei (FRIM) a fost o ţară
candidată din decembrie 2005.
Acordul de stabilizare şi de
asociere (ASA) a fost semnat în
Kosovo
Crna Gora conform Rezoluţiei 1244/99
a Consiliului de 2001 şi a intrat în vigoare în 2004.
Securitate ONU
Consiliul a adoptat Parteneriatul
Poranešna
pentru aderare, definind
Jugoslovenska Republika
Makedonija
principalele priorităţi privind
progresul în cadrul procesului
de aderare în februarie 2008.
Shqipëria
Acesta a stabilit, de asemenea,
1.7 Balcanii de vest: PIB pe cap data de 2010 ca fiind anul în care
de locuitor (SPC), 2008 va începe procesul de aderare.
Indice, medie Balcanii de vest = 100
<= 25
Alte ţări din regiune care sunt
25 - 50

50 - 100
Balcanii de vest, PIB pe cap de locuitor în
SPC ca indice al mediei UE-27 = 36 vizate ca potenţiale candidate la
Croaţia: 2007
100 - 125 aderarea la UE, Albania, Bosnia-
Sursa: Banca Mondială, FMI, Eurostat REGIOgis
125 - 150
Herţegovina, Muntenegru şi
0 250 Km
Serbia, au semnat acorduri de
> 150

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

stabilizare şi asociere în 2008.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 17

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Muntenegru s-a clasat al doilea în privinţa PIB-ului pe cap de locuitor în regiune, după Croaţia (130 % din media Balcanilor
de Vest), urmată de Serbia (105 % din medie), FRIM (93 % din medie), Bosnia-Herţegovina şi Albania (ambele cu puţin peste
70 % din medie), iar Kosovo a avut pe departe cel mai mic nivel (numai 20 % din medie). Cu excepţia FRIM, unde creşterea
PIB-ului a fost numai sub 3 % pe an între 2000 şi 2008, rata creşterii în alte ţări s-a situat în medie la aproximativ 5 % pe an
sau mai mult. Ca rezultat al crizei, PIB-ul a scăzut în 2009 în toate ţările.
Cu excepţia Serbiei şi a regiunii Kosovo, populaţia fie a rămas neschimbată în perioada 2000‑2008, fie a crescut — cu 0,8 %
pe an în Bosnia-Herţegovina, care a înregistrat cea mai mare rată a creşterii în regiune.
Toate ţările candidate potenţiale din Balcanii de Vest întâmpină probleme structurale similare cu cele întâlnite în restul
ţărilor în tranziţie. Depăşirea acestor probleme va reprezenta factorul-cheie pentru a stabili performanţa economică şi
aderarea la UE.

Turcia
Economia turcă se prezintă ca fiind un amestec complex al industriei moderne, al comerţului şi al sectorului agriculturii
tradiţionale care, încă, mai reprezintă 25  % din ocuparea forţei de muncă. Există un sector privat puternic, care creşte
în mod rapid, şi, în timp care îşi păstrează rolul de participant major în industria de bază, în sectorul bancar, în cel al
transporturilor şi al comunicaţiilor, rolul statului a început să se reducă pe măsură ce avansează programul de privatizare.
Cel mai mare sector industrial, cel al textilelor şi al îmbrăcămintei, care reprezintă o treime din ocuparea forţei de muncă
în domeniul industriei, întâmpină o concurenţă acerbă pe pieţele internaţionale. Însă, alte sectoare, în special sectorul
automobilelor şi cel al electronicelor, au o importanţă crescândă în ceea ce priveşte exporturile.
Creşterea PIB-ului real a depăşit frecvent 6 % pe an, însă a fost întreruptă de scăderi semnificative ale producţiei în 1994,
1999 şi 2001. Dezvoltarea a fost deosebit de puternică între 2002 şi 2007, în mare parte datorită investiţiilor interne şi
susţinerii din partea IMF. Cu toate acestea, PIB-ul a scăzut, în perioada 2008‑2009, sub efectul recesiunii globale. În ciuda
unui deficit de cont curent semnificativ şi a unor datorii externe substanţiale, continuarea reformelor în sectorul economic
şi judiciar, precum şi aderarea la UE, vor stimula investiţiile străine directe în viitor.
PIB-ul pe cap de locuitor în Turcia, în termeni de SPC, a fost mai mic decât media UE în 2006. Mai mult, disparităţile regionale
în PIB-ul pe cap de locuitor sunt relativ mari, cu un nivel mult sub media naţională în regiunile vestice şi mult sub aceasta

Ağrı

Trabzon Erzurum

Kastamonu
Samsun
Zonguldak Van
Malatya

Tekirdağ Mardin
İstanbul Kocaeli
Kayseri
Ankara
Kırıkkale
Bursa Şanlıurfa
Balıkesir Hatay
Manisa Gaziantep

Konya Adana 1.8 Turcia: PIB pe cap de

locuitor, 2006
Indice, medie în Turcia = 100
İzmir
< 50 125 - 150 Sursa: Eurostat
Antalya
Aydın 50 - 75 150 - 200
75 - 100 > 200
100 - 125
0 300 Km
REGIOgis
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

18 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 0 200 Km 0 200 Km

REGIOgis REGIOgis

1.9 NAFTA: PIB pe cap de locuitor (USD SPC), 2006 1.10 NAFTA: Creşterea PIB-ului pe cap de locuitori în valori reale, 2000-2006
% schimbare medie anuală
Indice, medie NAFTA = 100
<0
< 25
0-1 Medie NAFTA = 1,16
25 - 50
Sursa: OCDE Sursa: OCDE
50 - 75 1-2
Sursa frontierelor administrative: The Global Administrative Unit Layers Sursa frontierelor administrative: The Global Administrative Unit Layers
75 - 100 2-3 (Nivelurile unităţilor administrative globale) (GAUL), set de date implementat
(Nivelurile unităţilor administrative globale) (GAUL), set de date implementat
de FAO în cadrul Programului de acţiune CE FAO privind Securitatea Alimentară de FAO în cadrul Programului de acţiune CE FAO privind Securitatea Alimentară
100 - 125
3-4
125 - 150
>= 4
150 - 200 0 1 000 Km
0 1 000 Km
> 200

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

19
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
în cele estice. În regiunea Istanbulului, care înregistrează 20 % din populaţia totală (70 milioane), în 2006 s-a înregistrat un
PIB pe cap de locuitor de 70 % peste media naţională, în timp ce în Van, aflată la frontiera cu Iran, s-a notat un PIB pe cap de
locuitor de 70 % sub medie. Între 1995 şi 2005, s-a observat o tendinţă de creştere mai mare a PIB-ului pe cap de locuitor
în regiunile cu cele mai scăzute niveluri.
Islanda
Islanda a fost una dintre ţările cel mai grav afectate de
criza financiară. PIB-ul s-a redus cu aproximativ 10 % în
2009, în termeni reali, iar şomajul a urcat vertiginos de la
numai 1,3 %, în septembrie 2008, la 7,6 %, în octombrie
2009. Sistemul bancar a suferit un colaps, iar valoarea
de schimb a monedei s-a redus dramatic.
Islanda a depus o cerere de aderare la UE în iulie
2009, o perspectivă care se estimează că va avea un
efect stabilizator asupra economiei. Islanda este deja
integrată în economia UE prin participarea la Spaţiul
economic european (SEE) şi, deoarece face parte din
zona Schengen, cetăţenii săi pot călători şi munci liber
în UE.
Populaţia Islandei a fost de 319  368 la finele anului
2009, mai mică decât în oricare alt stat membru actual.
În 2009, PIB-ul pe cap de locuitor în termeni de SPC a
scăzut cu peste 10 puncte procentuale din media UE,
situându-se cu numai 9 % peste media UE. Investiţiile
domestice în 2009 s-au situat la sub o treime din nivelul
atins cu doi ani în urmă, prin înjumătăţirea investiţiilor
străine directe. Rata inflaţiei a crescut brusc în 2008,
ridicându-se la peste 16  % în 2009. Datoria sectorului
public s-a dublat în 2008, atingând peste 57  % din
PIB. Cu toate acestea, baza economică a ţării rămâne
puternică.
Creşterea PIB-ului în Islanda a fost cu aproximativ 2
puncte procentuale mai mare în medie în perioada
2000‑2008 decât media UE, şi cu peste 5 puncte
procentuale mai mare în 2004 şi 2005. Drept urmare,
rata ocupării forţei de muncă a înregistrat valori mult
mai ridicate faţă de UE, iar şomajul a reprezentat numai
1,6  % din forţa de muncă în 2008. Pe de altă parte,
productivitatea a scăzut, în timp, în raport cu cea din
UE, la 2 % sub media UE în 2008.
1 Wise, C. (2007), Great Expectations: Mexico’s Short-Lived
2 Easterly, W. et al (2003), NAFTA and Convergence in North
20 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Dezvoltarea economică şi socială în
ţările NAFTA
Când s-a înfiinţat Acordul Nord-American de Comerţ
Liber (NAFTA) în 1994, majoritatea economiştilor s-a
aşteptat ca Mexic, în calitate de cel mai puţin dezvoltat
stat membru, să beneficieze cel mai mult de zona de
comerţ liber. Însă, convergenţa economică aşteptată a
fost, în cel mai optimist caz, limitată1. Între 2000 şi 2006,
de exemplu, disparităţile regionale privind PIB-ul pe
cap de locuitor din cadrul NAFTA nu s-au schimbat.
Factorii majori care au împiedicat realizarea unei
convergenţe economice mai puternice, identificaţi în
literatura de specialitate, includ calitatea inferioară a
instituţiilor, ceea ce poate îngreuna sau chiar bloca
convergenţa economică regională, şi decalajul în
dezvoltare. O analiză a procesului de convergenţă arată
că regiunile mexicane mai dezvoltate au beneficiat
mai mult din integrarea comercială decât cele mai
puţin dezvoltate2. În 7 regiuni mexicane dintre cele cu
nivelurile cele mai scăzute de PIB pe cap de locuitor,
PIB-ul pe cap de locuitor s-a redus între 2000 şi 2006
(Harta 1.9 şi Harta 1.10).
Disparităţile regionale privind ratele de ocupare a
forţei de muncă şi ale şomajului din NAFTA au fost
considerabile în 2006. Ratele de ocupare a forţei de
muncă s-au situat sub 65 % în 23 de regiuni din Mexic,
Newfoundland şi Labrador, în teritoriile nord-vestice
din Canada, precum şi în Mississippi şi Virginia de
Vest în US. Rata şomajului a fost de peste 7 % în 6 din
provinciile canadiene nordice şi în Michigan, faţă de
mai puţin de 3  % în 19 regiuni mexicane şi în 6 state
din US.
Disparităţile regionale în privinţa PIB-ului pe cap de
locuitor în UE-27 sunt mai mici decât în NAFTA. În timp
ce disparităţile în cadrul NAFTA nu s-au redus între
2000 şi 2006, în UE, acestea s-au diminuat semnificativ,
parţial datorită concentrării sprijinirii politicilor în
regiunile cele mai puţin dezvoltate.
Convergence under NAFTA (Mari speranţe: Convergenţa
de scurtă durată a Mexicului în NAFTA). Disponibil la SSRN:
http://ssrn.com/abstract=964913.
America: High Expectations, Big Events, Little Time (NAFTA
şi convergenţa în America de Nord: Mari speranţe, mari
evenimente, timp limitat) în Economía, Vol. 4, Nr. 1, pp.
1–53, The Brookings Institution.
 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.11 Tipologia urban-rural a regiunilor NUTS 3

Regiuni predominant urbane Tipologia bazată pe definiţia

unor celule raster urbane şi rurale de 1 km².
Regiuni intermediare
Sursa: Eurostat, JRC, EFGS, REGIO-GIS
Regiuni predominant rurale

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 21

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

ţărilor UE-12, o proporţie mai mare din populaţie trăieşte predominant urbane (a se vedea, de asemenea, caseta
în regiuni intermediare şi predominant rurale, peste cu privire la regiunile rurale îndepărtate în secţiunea
40  % trăieşte în regiuni predominant rurale şi numai următoare).
aproximativ 20  % din populaţie locuieşte în regiuni
predominant urbane (Harta 1.11). Concentrarea ridicată a activităţii economice şi a
dezvoltării în regiunile urbane şi marile disparităţi între
În UE-15, mai puţin de 20  % din populaţie trăieşte în tipurile de regiuni reprezintă o caracteristică majoră
regiuni predominant rurale şi peste 46  % în regiuni a procesului de tranziţie şi apare, în primul rând, în
predominant urbane. Însă aceste procente diferă de la ţările mai puţin dezvoltate care înregistrează o rată a
o ţară la alta. În Danemarca, Irlanda, Grecia şi Finlanda, dezvoltării ridicată.
între 43  % şi 72  % din populaţie trăieşte în regiuni
predominant rurale, în timp ce în Belgia, Regatul Unit
şi în Ţările de Jos aproximativ 70  % din
populaţie trăieşte în regiuni predominant
urbane. 1.2 Ponderea populaţiei după tipologia urban-rural,
2007
În UE-12, PIB-ul pe cap de locuitor în  % din populaţia totală
regiunile predominant rurale a fost de Predominant Intermediar Predominant Total
numai 73  % din media naţională în 2007 urban rural
şi aproape 60  % sub media naţională în UE-12 20,6 38,6 40,8 100
regiunile predominant urbane. În UE- UE-15 46,2 34,7 19,2 100
15, PIB-ul pe cap de locuitor în regiunile UE-27 40,9 35,5 23,7 100
predominant rurale a fost cu peste 30  % Sursa: Eurostat, calcule DG REGIO
sub valoarea înregistrată în regiunile

1.3 PIB pe cap de locuitor (SPC) în 2007 şi modificările înregistrate în perioada 2000–2007 după
tipologia urban-rural
Predominant Intermediar Predominant rural Total
urban
UE-12 în raport cu indicele PIB pe cap de locuitor în UE-12
indice PIB pe cap de locuitor 167 92 73 100
Modificările privind indicele 4,6 -0,3 -2,6 0,0
PIB pe cap de locuitor1

UE-15 în raport cu indicele PIB pe cap de locuitor în UE-15

PIB pe cap de locuitor 114 91 82 100
Modificările privind indicele -0,2 -0,7 1,2 0,0
PIB pe cap de locuitor1

UE-12 în raport cu indicele PIB pe cap de locuitor în UE-27

indicele PIB pe cap de locuitor 94 52 41 56
Modificările privind indicele 20,4 10,0 6,9 10,9
PIB pe cap de locuitor1
UE-15
indicele PIB pe cap de locuitor 128 101 91 112
Modificările privind indicele -4,5 -4,1 -1,6 -3,7
PIB pe cap de locuitor1
UE-27
indicele PIB pe cap de locuitor 124 90 73 100
Modificările privind indicele -1,6 -0,3 2,1 0,0
PIB pe cap de locuitor1
1: modificare punct procentual în indice
Sursa: Eurostat, DG REGIO

22 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei
Într-adevăr, în perioada 2000‑2007, PIB-ul în UE-12
a crescut de două ori mai repede faţă de procentul
înregistrat în UE-15. Însă, nu toate regiunile au beneficiat
în mod egal de dezvoltarea economică şi multe au
înregistrat o scădere a cotei lor de PIB naţional. Această
scădere s-a manifestat, în special, în regiuni intermediare
şi rurale. Cu toate acestea, PIB-ul pe cap de locuitor din
aceste regiuni a crescut faţă de media UE. În UE-15, PIB-ul
pe cap de locuitor în regiunile rurale a crescut în termeni
relativi (Tabel 1.3).
După cum subliniază un studiu recent10, o dată
cu dezvoltarea ţărilor, avantajele aglomerării se
răspândesc într-un mod mai pronunţat de-a lungul
ţării datorită îmbunătăţirilor aduse mediului de afaceri,
infrastructurilor de comunicaţii şi transport şi datorită
educării forţei de muncă din afara regiunilor urbane
principale. În acelaşi timp, unele beneficii ale aglomerării
au fost compensate de costurile de congestionare şi
de chiriile mari. Drept urmare, activitatea economică
va începe să se extindă spre regiunile mai puţin
dezvoltate, deseori rurale, iar decalajul dintre acestea şi
regiunile urbane va începe să se reducă, rezultând într-o
dezvoltare mai echilibrată. Acest fenomen pare să fi avut
loc în UE-15.
1.2 Surse de dezvoltare
Dezvoltarea PIB-ului într-o regiune este determinată
de valoarea adăugată a bunurilor şi a serviciilor pe care
le produce pentru pieţele interne şi externe. Creşterea
valorii adăugate, care depinde de câştigurile în ceea ce
1.4 Sursele dezvoltării economice, 2000–2007
Modificări
înregistrate în
PIB pe cap de
locuitor
UE-27 1,79
Tip de regiune
Convergenţă 3,03
Tranziţie 2,26
Competitivitate Regională şi 1,39
Ocuparea Forţei de Muncă
Sursa: DG REGIO, Eurostat
10 Program ESPON 2013, CAFE: The Case for Agglomeration Economies
in Europe (Cazul economiilor de aglomeraţie în Europa), Proiect de
cercetare aplicată 2013/2/1, raport interimar, 2009.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
priveşte eficienţa şi de intensitatea capitalului şi a forţei
de muncă în sectoarele relevante, poate duce la o creştere
a ocupării forţei de muncă. Echilibrul pe care trebuie să-l
atingă o economie regională este de a asigura că, pe de o
parte, serviciile şi bunurile produse au preţuri competitive
şi, pe de altă parte, că remuneraţiile oferă lucrătorilor o
bună calitate a vieţii. Creşterea productivităţii reprezintă
cheia asigurării unor remuneraţii mai mari fără a pierde
din competitivitate. Este, de asemenea, principala sursă a
creşterii PIB-ului pe cap de locuitor şi, probabil, va continua
să rămână astfel în mod şi mai pronunţat dacă se ţine cont
că de faptul că rata populaţiei active din populaţia totală
este în scădere.
Creşterea PIB-ului pe cap de locuitor poate fi defalcată în
modificări apărute în productivitatea muncii, în rata de
ocupare a forţei de muncă şi în cota de populaţie activă
din populaţia totală. Tabelul 1.4 arată defalcarea creşterii
PIB-ului pe cap de locuitor în perioada 2000‑2007 între
aceste trei componente.
De-a lungul acestei perioade, PIB-ul pe cap de locuitor
în regiunile UE în ansamblu a crescut cu 1,8  % pe an.
Productivitatea a crescut cu o rată anuală de 1,4  % şi
reprezintă aproape 80  % din creştere. Ocuparea forţei
de muncă a crescut cu 0,4 % pe an, reprezentând 20 %
din creşterea economică. Cota de populaţie activă din
populaţia totală rămâne, în linii mari, neschimbată.
În regiunile de convergenţă (adică cele care, începând
cu 2007, au devenit eligibile pentru a primi sprijin FERD
în cadrul prezentului obiectiv), productivitatea a crescut
Modificare anuală medie în procente
= Modificări + Modificări + Modificări
înregistrate în înregistrate în înregistrate
productivitate rata ocupării în ponderea
forţei de muncă populaţiei activă
= 1,40 + 0,40 + 0,00
= 2,54 + 0,21 + 0,26
= 1,00 + 1,26 + 0,00
= 1,10 + 0,38 + -0,10
23
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Coeziunea teritorială: noi teme şi noi geografii

O dată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona, obiectivul coeziunii a primit o terţă dimensiune:
UE „va promova coeziunea economică, socială şi teritorială". Ca şi în cazul coeziunii economice
şi sociale, coeziunea teritorială evidenţiază o serie de probleme care sunt demne de o mai mare
atenţie. Coeziunea economică şi socială se concentrează asupra disparităţilor regionale privind
competitivitatea şi bunăstarea coeziunea teritorială reafirmă importanţa accesului la servicii, a
dezvoltării durabile, a „geografiilor funcţionale" şi a analizei teritoriale.

(a) Accesul la servicii de interes economic general

În 1997, Tratatul de la Amsterdam a introdus coeziunea teritorială în articolul privind accesul la
servicii de interes economic general, care includ învăţământul, serviciile de sănătate şi serviciile
comerciale, financiare şi de afaceri. În regiunile distante sau slab populate, accesibilitatea fizică este
de importanţă majoră. Acest impediment este depăşit într-o măsură tot mai mare prin serviciile
electronice, precum e-sănătatea, e-educaţia, e-guvernanţa sau e-banking. În alte regiuni, accesul
poate fi împiedicat de costul sau necunoaşterea sistemului sau, în rândul migranţilor, de limba
locală. În anumite cazuri, discriminarea poate fi un alt factor de limitare a acestui acces.

(b) Dimensiunea mediului în dezvoltarea durabilă1

Protecţia mediului, schimbările climatice şi producerea de energie regenerabilă, toate prezintă
o puternică dimensiune teritorială. Dimensiunea terito rială a protecţiei mediului, care include
calitatea aerului, tratarea apelor uzate, habitatele şi speciile protejate conform Natura 2000 şi
furnizarea de servicii privind ecosistemul, se bucură de o recunoaştere tot mai pronunţată. Riscul
tot mai mare de schimbări climatice şi obiectivul politic de creştere radicală a cotei de energie
regenerabilă în UE subliniază faptul că politicile la diferite niveluri vor necesita o coordonare
pentru a putea răspunde acestor ameninţări şi oportunităţi diverse într-o manieră eficientă şi
eficace şi pentru a evita ca politicile adoptate să se contracareze reciproc.

(c) Geografii funcţionale

În timp ce majoritatea politicilor se concentrează asupra unui singur nivel geografic administrativ,
urmărirea coeziunii teritoriale implică o abordare mai funcţională şi mai flexibilă. În funcţie de
problemă, dimensiunea geografică adecvată poate cuprinde o macroregiune, precum Marea
Baltică sau regiunea Dunării, sau regiuni metropolitane sau transfrontaliere sau un grup de zone
rurale şi oraşe comerciale. O astfel de geografie flexibilă poate cuprinde mai bine externalităţile
pozitive şi negative ale concentrării, poate îmbunătăţi legăturile şi facilita cooperarea, fiind astfel
mai eficientă în promovarea coeziunii teritoriale.

(d) Analiza teritorială

Este necesară o mai bună cunoaştere a UE în termeni teritoriali şi modalităţi mai robuste de a
estima impactul teritorial al politicilor UE. În acest sens, Eurostat, Centrul Comun de Cercetare
(JRC) şi Agenţia Europeană de Mediu (AEM) au sporit, deja, în mod semnificativ, datele disponibile
privind zonele geografice definite la un nivel mai detaliat. De exemplu, Auditul Urban şi Atlasul
Urban oferă mai mulţi indicatori privind oraşele, Eurostat şi Institutele Naţionale de Statistică deţin
mai multe date la nivel NUTS 3, iar JRC şi AEM oferă mai multe date de reţea şi dezvoltă modele
mai detaliate. ESPON se foloseşte de aceste noi date şi întreprinde analize privind tendinţele
teritoriale, evaluările privind impactul şi studiile de prospectare (a se vedea secţiunea privind
Analiza impactului teritorial din Capitolul 3).

1 Dimensiunea teritorială a durabilităţii mediului. Raport tehnic nr. 9/2010, EEA, 2009, Copenhaga, http://www.
eea.europa.eu/publications/the-territorial-dimension-of-environmental-sustainability

24 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

Regiuni frontaliere
Regiunile frontaliere1 cuprind regiunile situate de-a lungul frontierelor interne ale UE, a
câtorva frontiere externe, frontierele maritime separate de o distanţă maximă de 150 de
km şi regiunile care au frontieră comună cu statele din Asociaţia Europeană a Liberului
Schimb. Regiunile incluse în Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat (IEVP) şi
Instrumentul pentru Asistenţă de Preaderare (IAP) sunt, de asemenea, incluse.
O pondere mare a populaţiei UE trăieşte în regiuni de frontieră - în 2007, peste 196 de
milioane de persoane, sau aproape 40 % din total. Majoritatea acestora trăieşte în regiuni
de frontieră internă (36 % din populaţia UE). Creşterea populaţiei între 2000 şi 2007 a fost
aproximativ identică în regiunile de frontieră internă şi externă (de aproximativ 0,3 % pe
an).
În medie, PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic decât media UE (89 % din medie în 2007),
deşi decalajul s-a redus uşor între 2000 şi 2007. PIB-ul pe cap de locuitor este mai redus în
regiunile de frontieră externă (65 % din media UE) decât în regiunile de frontieră internă
(92 % din medie), deşi s-a observat o creştere mai ridicată în primul grup, multe dintre
acestea aflându-se în UE-12, decât în al doilea.
Şomajul s-a ridicat de asemenea la cote mai mari în regiunile de frontieră externă (8,3 %)
faţă de cele interne (7,3 %). Pe lângă acestea, regiunile de-a lungul frontierelor externe au
înregistrat în medie o pondere mai mare a ocupării forţei de muncă în agricultură decât
regiunile de frontieră interne.
Accesul la serviciile de bază este în medie mai limitat în regiunile de frontieră, în special
în cele externe, unde apropierea unui spital sau a unei universităţi este mult mai redusă
faţă de restul Uniunii. Situaţia este identică şi în cazul accesului la un aeroport, în special
în regiunile din şi în jurul Munţilor Carpaţi din România, în Estonia, Ungaria, Lituania şi în
nord-estul Poloniei.
Una dintre caracteristicile principale ale regiunilor de frontieră este că regiunile situate
pe ambele părţi ale frontierei înregistrează, uneori, niveluri de dezvoltare foarte diferite.
Aceasta este situaţia în cazul regiunilor de frontieră externă din estul UE şi al regiunilor
vecine, dar şi printre unele regiuni de frontieră internă. De exemplu, PIB-ul pe cap de
locuitor este de până la trei ori mai ridicat în regiunile de frontieră ale Lituaniei faţă
de regiunile vecine ale Belarusului, deşi aproape acelaşi decalaj se observă şi între
Luxemburg şi regiunile vecine din Belgia (cu toate că, în acest caz, un motiv important îl
reprezintă naveta între cele două state).
Provocările pe care le întâmpină regiunile de frontieră internă şi cele de frontieră externă
sunt diferite. Pentru regiunile de frontieră internă, principala provocare o reprezintă
continuarea dezvoltării cooperării transfrontaliere pentru a depăşi barierele politice şi
administrative rămase care împiedică integrarea regională. Pentru regiunile de frontieră
externă, în special în statele membre centrale şi estice, provocarea constă mai mult în
extinderea şi îmbunătăţirea infrastructurii de bază, inclusiv a transportului transfrontalier
şi a legăturilor de comunicaţii. În anumite cazuri, problema o reprezintă şi învecinarea
cu regiuni cu un nivel de dezvoltare foarte redus, precum Dél-Alföld din Ungaria, care
este una dintre cele mai sărace regiuni din UE şi are o frontieră comună cu Serbia, care
înregistrează un PIB pe cap de locuitor de mai puţin de 20 % din media UE.
Schimbările privind mediul înconjurător pot avea şi ele un efect transfrontalier important.
Există deja câteva rezerve naturale care trec peste frontierele naţionale, precum
Kalmthoutse Heide din Belgia şi Ţările de Jos, Parcul Internaţional Thayatal şi Podyjí din
Austria şi Republica Cehă. Dezastrele privind mediul, precum inundaţiile sau incendiile
şi poluarea aerului sau a apei, deseori trec şi ele dincolo de frontiere. Buna cooperare
transfrontalieră reprezintă factorul-cheie pentru a minimiza daunele asupra mediului
provenite din astfel de evenimente.

1 Regiuni NUTS 3 eligibile pentru programele de cooperare transfrontalieră în cadrul reglementării

FERD.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 25

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
cu mai mult decât media UE. Multe dintre aceste regiuni
se află în UE-12 şi trec printr-o fază de transformare, în
care productivitatea şi ocuparea forţei de muncă trece
din categoria activităţilor mai puţin productive spre
activităţile cu o valoare adăugată mai ridicată. Drept
consecinţă, rata de ocupare a forţei de muncă în acest
grup a crescut cu numai 0,2  % pe an, contribuind cu
numai 7 % la totalul creşterii PIB-ului pe cap de locuitor.
În medie, regiunile de convergenţă înregistrează o cotă
de populaţie activă mai mare decât în restul UE, ducând
la o creştere a ratei populaţiei active din populaţia totală,
în ciuda declinului acesteia în valori absolute.
Pe de altă parte, schimbările apărute în rata ocupării
forţei de muncă au contribuit mai mult la creşterea PIB-
ului pe cap de locuitor decât productivitatea în regiunile
de tranziţie11. Numărul populaţiei angajate a crescut în
acelaşi timp cu productivitatea, indicând că cele două
nu alternează neapărat. Cota de populaţie activă din
populaţia totală a rămas neschimbată.
Dezvoltarea în regiunile care țin de obiectivul
„Competitivitate regională și ocuparea forței de
muncă”(denumite în continuare regiuni RCE) a provenit,
aproape în totalitate, din creşterea productivităţii,
în timp ce declinul în cadrul raportului de populaţie
activă în total, reflectând o îmbătrânire demografică, a
redus uşor creşterea PIB-ului pe cap de locuitor. În timp
ce creşterea PIB-ului pe cap de locuitor s-a situat la cel
mai înalt nivel în medie în regiunile de convergenţă
(3 %), s-au înregistrat experienţe foarte diferite în cadrul
grupului.
În primele 10 regiuni cu cea mai rapidă dezvoltare12,
PIB-ul pe cap de locuitor a crescut cu peste 8  % pe an
în această perioadă. Toate aceste regiuni erau situate în
UE-12. Ultimele 10 regiuni cu cea mai lentă dezvoltare13,
dintre care multe se află în Italia, au înregistrat o rată
medie de creştere a PIB-ului pe cap de locuitor de numai
0,2 % pe an.
În grupului regiunilor cu cele mai bune performanţe,
productivitatea a contribuit cel mai mult la creşterea
11 Regiunile de tranziţie sunt regiunile eligibile pentru etapa de
instituire progresivă a ajutorului („phasing in") sau pentru etapa
de suspendare progresivă a ajutorului („phasing out"). Acestea
sunt denumite regiuni în tranziţie pentru a evidenţia etapa lor
intermediară între stadiul de regiuni de convergenţă şi regiuni de
competitivitate.
12 Letonia, Yugozapaden (Bulgaria), Lituania, Vest (România), Estonia,
Nord-Vest (România), Západné Slovensko (Slovacia), Sud-Muntenia
(România), Bucureşti-Ilfov (România), Bratislavský kraj (Slovacia).
13 Lombardia (Italia), Piemonte (Italia), Puglia (Italia), Franche-Comté
(Franţa), Emilia-Romagna (Italia), Abruzzo (Italia), Umbria (Italia),
Berlin (Germania), Provincia Autonoma Trento (Italia), Illes Balears
(Spania).
26 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
economică. Cu excepţia a trei regiuni din România,
productivitatea a crescut o dată cu creşterea cererii
pentru forţa de muncă - şi a ratei de ocupare a acesteia -
precum şi a cotei de populaţie activă.
În regiunile cu dezvoltare lentă, creşterea slabă a
PIB-ului pe cap de locuitor a fost asociată cu declinul
productivităţii, care s-a manifestat în toate regiunile
cu excepţia Franche-Comté, singura regiune în care
ocuparea forţei de muncă a înregistrat o scădere.
Acestea sugerează o compensare clară între creşterea
productivităţii muncii şi ocuparea forţei de muncă
în aceste cazuri, orice creştere a primului indice fiind
mai degrabă rezultatul unei ocupări a forţei de muncă
mai reduse decât al îmbunătăţirii pe termen lung a
capacităţii de producţie. Pe lângă acestea, în toate
regiunile din grup, cu excepţia Illes Balears, cota de
populaţie activă a cunoscut un declin. Aceasta reflectă
existenţa unui fenomen de emigraţie şi lipsa celui de
imigraţie, deoarece fluxurile de migraţie sunt formate,
în mod disproporţionat, din populaţie tânără. Într-o
regiune cu rate scăzute de ocupare a forţei de muncă,
emigraţia poate elibera locuri de muncă pentru cei care
au rămas, însă poate duce, de asemenea, la ocuparea
forţei de muncă de către lucrători mai puţin productivi
precum şi la un declin al productivităţii.
În regiunile RCE, cea mai mare creştere s-a înregistrat în
regiunile capitalei din Republica Cehă şi din Slovacia,
urmate de regiuni din Irlanda (în sud şi în est), Finlanda
(Pohjois-Suomi, Länsi-Suomi), Ţările de Jos (Flevoland),
Regatul Unit (estul Angliei, Hampshire şi Insula Wight)
şi Suedia (Västsverige). Pe lângă o modestă schimbare
sau un uşor declin (Pohjois-Suomi, Länsi-Suomi) în rata
populaţiei active, atât productivitatea cât şi rata de
ocupare a forţei de muncă au crescut simultan în aceste
regiuni. În ansamblu, creşterea PIB-ului pe cap de locuitor
s-a situat la cele mai ridicate valori în regiunile care au
reuşit să realizeze o creştere a productivităţii o dată cu
cea a ocupării forţei de muncă (a se vedea tabloul Factori
de creştere mai jos).
O cotă de populaţie activă în scădere
Cota de populaţie activă indică nivelul de aprovizionare
potenţială de forţă de muncă în raport cu populaţia totală.
Deoarece în UE speranţa de viaţă continuă să crească,
iar rata natalităţii să scadă (şi mai mult) sub nivelul de
înlocuire, este posibil să se înregistreze o scădere a cotei
de populaţie activă în deceniile următoare. La nivelul
UE, schimbările înregistrate în cota de populaţie activă
au fost aproape nule, însă, în multe regiuni, aceasta a
început deja să scadă, având drept urmare o micşorare a
creşterii potenţiale a PIB-ului pe cap de locuitor. În 2009,
 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei
două din trei regiuni au înregistrat o scădere a cotei de
populaţie activă. Până în 2013, se preconizează că aceasta
va fi situaţia în 9 din 10 regiuni şi va continua să rămână
neschimbată în următoarele două decenii.
Estimările regionale Eurostat privind populaţia indică
faptul că scăderea cotei de populaţie activă ar putea fi
semnificativă în special în anumite părţi din Finlanda,
Franţa, Germania, Polonia şi Suedia. Pe de altă parte,
Grecia, Irlanda, Portugalia şi România vor înregistra,
probabil, scăderi cu mult mai mici.
Creşterea ratei ocupării forţei de muncă
poate ajuta regiunile mai puţin dezvoltate
Creşterea ratei ocupării forţei de muncă a reprezentat
principala sursă de dezvoltare în regiunile de tranziţie.
În regiunile de convergenţă şi RCE, contribuţia ocupării
forţei de muncă a fost mult mai mică14. Însă acest lucru
ascunde existenţa unor diferenţe considerabile între
regiuni precum şi potenţialul creşterii ratelor de ocupare
a forţei de muncă de a spori PIB-ul pe cap de locuitor.
Această contribuţie potenţială poate fi estimată prin
examinarea efectului creşterii ratelor de ocupare a
forţei de muncă la 75 % în rândul persoanelor cu vârsta
cuprinsă între 20 şi 64 de ani, obiectiv stabilit de strategia
Europa 2020. Atingerea acestui obiectiv va necesita nu
numai reducerea şomajului, ci şi intrarea pe piaţa muncii
a unei părţi semnificative din populaţia inactivă, în
special în regiunile de convergenţă în care participarea
pe piaţa forţei de muncă tinde să fie mai scăzută decât
în regiunile mai dezvoltate. Acest obiectiv poate fi atins
numai dacă se va înregistra o creştere a procentului
de participare a femeilor, în special, pe piaţa forţei de
muncă. Aceasta ar putea necesita condiţii de ocuparea
forţei de muncă mai favorabile sau mai flexibile precum
şi suficiente măsuri privind îngrijirea copiilor care să
permită părinţilor de copii cu vârste fragede, în special
mamelor, să îmbine serviciul cu creşterea familiei.
Creşterea ratei ocupării forţei de muncă la 75 % ar mări
PIB-ul pe cap de locuitor15 în UE cu peste 6  %. În timp
ce efectul ar putea fi mult mai important în regiunile
de convergenţă (17  %), acesta este semnificativ şi în
regiunile RCE (3 % şi de la o valoare de bază mai ridicată)
(Harta 1.12).
14 În această defalcare a dezvoltării, ratele ocupării forţei de muncă
sunt calculate în baza cifrelor privind ocuparea forţei de muncă din
rapoartele regionale. Drept urmare, este posibil ca aceste rate şi
schimbările lor în timp să nu corespundă ratelor de ocupare a forţei
de muncă măsurate de Sondajul privind forţa de muncă.
15 Dacă se pleacă de la premisa că ocuparea forţei de muncă create
suplimentar are aceeaşi productivitate medie ca şi ocuparea forţei
de muncă actuale.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Problema principală rămâne modalitatea de a obţine
aceste rezultate şi de a trece peste obstacolele principale.
De exemplu, creşterea pozitivă a ratei de ocupare a
forţei de muncă în regiunile de tranziţie ar putea fi
rezultatul unei creşteri a productivităţii suficient de
mari pentru a permite ratei ocupării forţei de muncă să
crească în acelaşi timp cu realizarea de câştiguri în ceea
ce priveşte productivitatea. Pe de altă parte, regiunile
de convergenţă continuă să se afle într-un proces de
restructurare în care se înregistrează scăderi rapide ale
ratei ocupării forţei de muncă în domeniul agriculturii (a
se vedea secţiunea următoare) şi creşteri ale acesteia în
celelalte sectoare. S-ar putea să fie nevoie de peste un
deceniu pentru a înregistra o creştere a performanţei
suficientă încât să permită regiunilor de convergenţă
să atingă rate de ocupare a forţei de muncă de 75 % în
timp ce rata productivităţii s-ar apropia de cea din restul
UE. Performanţa şi productivitatea în regiunile RCE sunt
deja ridicate, însă rata ocupării forţei de muncă ar mai
putea creşte în anumite regiuni RCE. În aceste regiuni,
necesitatea unei constrângeri în privinţa continuării
creşterii ocupării forţei de muncă s-ar putea datora unei
lipse de stimulente pentru a atinge rate mai mari ale
creşterii performanţei, alături de rigidităţile existente pe
piaţa forţei de muncă care împiedică creşterea ocupării
forţei de muncă, subliniind necesitatea realizării de
reforme structurale continue.
Ratele de ocupare a forţei de muncă în ţările nordice,
în Regatul Unit şi în Ţările de Jos au depăşit, deja, în
majoritatea regiunilor, obiectivul de 75  %. Pe de altă
parte, în Grecia, în sudul Italiei, sudul Spaniei şi în multe
regiuni din UE-12, ratele se situează cu mult sub 65  %
(Harta 1.13).
În regiunile cu niveluri ridicate ale ratei ocupării forţei de
muncă acestea nu mai pot creşte foarte mult şi, astfel, nu
mai pot contribui semnificativ la dezvoltarea economică.
În aceste regiuni, dezvoltarea economică depinde
aproape în totalitate de creşterea productivităţii care
reprezintă subiectul următoarei secţiuni.
Inovaţia şi restructurarea au cel mai mare
impact
Creşterea productivităţii se datorează atât îmbunătăţirilor
aduse în productivitate în cadrul unui sector (adică
inovaţia) cât şi transferurile realizate dintr-un sector în
altul (adică restructurarea). Restructurarea transferă
ocuparea forţei de muncă spre sectoare mai productive.
Acest fenomen se observă, în special, în ţările care se află
în stadii incipiente ale dezvoltării economice. Creşterea
productivităţii din cadrul sectoarelor poate avea un efect
pe termen lung asupra economiei şi a competitivităţii.
27
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.12 Creşterea potenţială a PIB-ului pe cap de locuitor în urma creşterii ratei de

angajare, 20-64, la 75 %, 2007
Schimbare în procente UE-27 = 6
nu se aplică
Sursa: Eurostat, DG REGIO
0-5

5 - 10

10 - 15

15 - 25
0 500 Km
> 25
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

28 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Açores Madeira

REGIOgis

1.13 Rata ocupării forţei de muncă, 20-64 de ani, în 2008 şi distanţa faţă de obiectivul 1.14 Schimbarea ratei de ocupare a forţei de muncă, 20-64 de ani, 2000-2008
Europa 2020 Schimbare în puncte procentuale
< 1,1
1.1 UE-27 = 4,0
Rata ocupării % din populaţia Distanţa faţă de obiectivul Europa 2020
cu vârsta între 20-64 de ani (mii de persoane angajate) Sursa: Eurostat
1.1 - 3,2
1,1 3.2
< 60 Obiectul Europa 2020 privind rata ocupării
1 000 forţei de muncă este de 75 % 3.2 - 4,8
3,2 4.8
60 - 65
750
4.8 - 6,7
4,8 6.7
65 - 70 500 Sursa: Eurostat, DG REGIO

250 >= 6,7

6.7
70 - 75
100
0 500 Km
75 - 80 50 0 500Km
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
> 80 © EuroGeographics Asociaţia pentru frontiere administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

29
30
Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

REGIOgis REGIOgis
Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.15 Creşterea productivităţii în cadrul sectoarelor, 2000-2007 1.16 Creşterea productivităţii prin migrarea forţei de muncă între sectoare, 2000-2007
Creşterea productivităţii medii datorată productivităţii mai mari în cadrul sectoarelor Creşterea productivităţii medii datorată migrării forţei de muncă în sectoare mai productive
< 0,3
0.3 < 0,3
0.3

0.3 - 1,0
0,3 1.0 0.3 - 1,0
0,3 1.0 UE-27 = 0,4
UE-27 = 1,0
1.0 - 2,0
1,0 2.0 1.0 - 2,0
1,0 2.0 Sursa: Eurostat, calcule DG REGIO
Sursa: Eurostat, DG REGIO
2.0 - 3,0
2,0 3.0 2.0 - 3,0
2,0 3.0

> 3,0
3.0 > 3,0
3.0

lipsă informaţii lipsă informaţii

0 500 Km 0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative © EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

Tabelul 1.5 indică efectele

1.5 Sursele dezvoltării în productivitatea muncii, 2000–2007 restructurării, cotele cele
Modificare anuală medie în procente
mai înalte fiind atinse în
Creşterea = Creşterea + Modificări ale regiunile de convergenţă
productivităţii productivităţii ocupării forţei în care restructurarea
în cadrul de muncă între reprezintă, în principal,
sectoarelor sectoare o trecere de la sectoare
mai puţin productive spre
UE-27 1,4 = 1,0 + 0,4 cele mai productive, de la
Tip de regiune agricultură la industrie şi
Convergenţă 2,5 = 1,3 + 1,2 servicii. În medie, regiunile
Tranziţie 1,0 = 0,7 + 0,3 RCE înregistrează un
Competitivitate 1,1 = 1,0 + 0,1 nivel mult mai ridicat al
Regională şi Ocuparea productivităţii şi o cotă
Forţei de Muncă mai mare de ocupare
Sursa: DG REGIO, Eurostat
a forţei de muncă în
sectoare cu valoare
adăugată mai mare.
Inovaţia în sensul larg al cuvântului, inclusiv investiţiile în Transferurile de ocupare a
cercetare şi dezvoltare, precum şi o mai bună utilizare a forţei de muncă apar mai ales în cadrul sectoarelor, spre
tehnologiei şi a resurselor, noile tehnici de management exemplu, de la industrii cu nivel tehnologic inferior spre
şi organizare reprezintă surse majore ale competitivităţii. cele cu un nivel tehnologic superior sau de la domeniul
Harta 1.15 arată creşterea dezvoltării productivităţii în industrial spre cel al serviciilor în sectoare în care se mai
cadrul sectoarelor. Se poate observa că, în rmajoritatea observă încă un fenomen de dezindustrializare (cum e
regiunilor din UE-12, această creştere a fost semnificativă, cazul Germaniei).
reflectând introducerea unei producţii şi a unei organizări
mai eficiente şi cu un nivel tehnic mai avansat. 1.3 Inovaţia reprezintă motorul principal
al dezvoltării regionale
ISD reprezintă un canal important al inovaţiei. Regiunile
cu cote mai ridicate de ISD tind să realizeze o creştere Serviciile financiare şi comerciale au asistat la cea mai
mai mare a productivităţii în cadrul sectoarelor. mare creştere a ocupării forţei de muncă în UE între 2000
Regiunile de convergenţă din UE-15 demonstrează că şi 2007. Cu o rată de creştere anuală medie de 2,6  %,
au realizat numai creşteri modeste în productivitate în aceasta s-a situat la niveluri cu mult mai mari decât rata
cadrul sectoarelor, şi, în multe dintre ele, în principal în creşterii generale a ocupării forţei de muncă care a fost
Grecia şi în Italia, competitivitatea a înregistrat un declin. de numai 0,6 %. Acest sector a înregistrat şi el cea mai
Exemplul dat de Finlanda, Irlanda, Regatul Unit şi Suedia mare creştere a ocupării forţei de muncă în toate cele
demonstrează că inovaţia poate spori productivitatea în trei tipuri de regiuni (de convergenţă, de tranziţie şi RCE)
orice stadiu al dezvoltării economice. (Tabel 1.6).

Cea mai pronunţată creştere a productivităţii prin
restructurare şi o trecere marcantă spre sectoare cu
valori adăugate mai mari - de la agricultură la industrie
şi servicii - s-a înregistrat în regiunile de convergenţă
(Harta  1.16). În regiunile de convergenţă, aproximativ
48  % din creşterea productivităţii muncii s-a datorat
restructurării şi 52 % provine din creşterea productivităţii
în cadrul sectoarelor. În regiunile RCE, s-a observat
un transfer limitat al ocupării forţei de muncă între
sectoare iar diferenţele de productivitate au fost mai
puţin pronunţate, astfel aproape 90  % din creşterea
productivităţii s-a datorat creşterii productivităţii în
cadrul sectoarelor.
Scăderea ocupării forţei de muncă s-a concentrat în
domeniul agriculturii, în care s-a ridicat la 5,6 % pe an,
şi în cel al industriei, în care s-a înregistrat o valoare de
0,6  % pe an. Cu toate acestea, stereotipul observat în
toate cele trei tipuri de regiuni diferă radical. Declinul în
ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă în domeniul
agriculturii a fost cel mai pronunţat în regiunile de
convergenţă, în care ocuparea forţei de muncă în
domeniul industriei chiar a înregistrat o uşoară creştere.
Cel mai mare declin în ceea ce priveşte ocuparea forţei de
muncă în domeniul industriei s-a înregistrat în regiunile
RCE, în care s-a ridicat la 1,3 % pe an.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 31

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.6 Ocuparea forţei de muncă şi productivitatea pe sectoare, 2007

Ponderea în 2007 ( %) Ocuparea forţei de muncă VAB
CONV TRANZ RCE UE-27 CONV TRANZ RCE UE-27
Agricultură, vânătoare şi pescuit 13,7 4,8 2,4 5,8 4,1 2,6 1,4 1,8
Industria totală, inclusiv energia 21,4 14,3 17,3 18,3 21,4 16,1 20,0 19,9
Construcţii 8,5 10,7 7,1 7,7 8,2 8,6 5,9 6,4
Comerţ, transport şi comunicaţii 23,6 29,0 25,2 25,0 22,7 26,1 20,6 21,3
Servicii financiare şi de afaceri 8,4 11,6 16,8 14,1 20,2 22,3 30,2 28,2
Alte servicii 24,4 29,6 31,2 29,1 23,5 24,4 22,0 22,4
Total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0

Modificare anuală medie în procente, Ocuparea forţei de muncă VAB

2000–2007
CONV TRANZ RCE UE-27 CONV TRANZ RCE UE-27
Agricultură, vânătoare şi pescuit -5,6 -1,7 -1,2 -4,4 -0,6 -0,9 -0,2 -0,4
Industria totală, inclusiv energia 0,5 -0,3 -1,3 -0,6 4,1 2,1 1,4 1,8
Construcţii 3,3 3,6 1,7 2,4 2,2 3,7 1,5 1,8
Comerţ, transport şi comunicaţii 1,9 2,0 0,6 1,1 3,5 4,1 2,3 2,5
Servicii financiare şi de afaceri 3,2 4,6 2,3 2,6 3,7 3,9 2,9 3,0
Alte servicii 1,6 2,3 1,4 1,5 1,7 2,5 1,3 1,4
Total 0,4 2,0 0,6 0,6 2,9 3,1 2,0 2,2

Productivitate Index (EU=100), 2007 Modificare anuală medie în

(VAB în SPC pe persoană angajată) procente, 2000–2007
CONV TRANZ RCE UE-27 CONV TRANZ RCE UE-27
Agricultură, vânătoare şi pescuit 20 52 64 34 6 0 1 5
Industria totală, inclusiv energia 69 109 135 111 4 3 3 3
Construcţii 62 78 97 84 0 0 -0 0
Comerţ, transport şi comunicaţii 64 89 95 86 3 2 2 2
Servicii financiare şi de afaceri 151 189 207 196 1 -0 1 1
Alte servicii 59 79 81 76 -0 0 -0 -0
Total 65 98 116 100 4 1 1 2

Sursa: Eurostat

Deşi aceste schimbări au dus la o oarecare convergenţă în
structura ocupării forţei de muncă de-a lungul regiunilor,
încă se mai observă diferenţe substanţiale. În ciuda unui
declin puternic, regiunile de convergenţă continuă să
deţină o cotă cu mult mai mare de ocupare a forţei de
muncă în domeniul agriculturii - 14  % din total, valoare
aproape de trei ori mai mare decât cea din regiunile de
tranziţie şi de şase ori mai mare decât cea din regiunile
RCE. Deşi creşterea productivităţii în agricultură a fost
deosebit de ridicată în regiunile de convergenţă (6,4  %
pe an), modernizarea sectorului mai are mult drum de
parcurs pentru a reduce decalajul în productivitate faţă
de regiunile RCE (în care se înregistrează valori de trei ori
mai mari).
Cota ocupării forţei de muncă în industrie este şi ea mai
ridicată în regiunile de convergenţă, crescând din 2000,
în timp ce s-a diminuat în regiunile de tranziţie şi RCE.
Acest fenomen este deosebit de surprinzător ţinând
cont de faptul că productivitatea industrială este de
trei ori mai mare în regiunile RCE decât în regiunile de
convergenţă.
Sectorul construcţiilor s-a dezvoltat considerabil în
regiunile de convergenţă şi de tranziţie şi înregistrează
o cotă mai mare de ocupare a forţei de muncă decât în

32 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

REGIOgis REGIOgis

1.17 Populaţia cu vârsta între 25-64 de ani cu educaţie terţiară, 2008 1.18 Populaţia cu vârsta între 25-64 de ani cu studii inferioare, 2008
% din total populatie cu vârsta între 25-64 de ani % din totalul populaţiei cu vârsta între 25-64 de ani
< 15,9
15.9 < 15,2
15.2
UE-27 = 28,5
UE-27 = 24,3
15.9 - 22,2
15,9 22.2 15.2 - 21.9
15,2 21,9 Nivelurile ISCED 1 şi 2
Nivelurile ISCED 5 şi 6
22.2 - 27,0
22,2 27.0 21.9 - 28.5
21,9 28,5 Sursa: Eurostat
Sursa: Eurostat

27.0 - 30,9
27,0 30.9 28.5 - 38.9
28,5 38,9

>= 30,9
30.9 >= 38,9
38.9

lipsă informaţii lipsă informaţii

0 500 Km 0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative © EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

33
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
regiunile RCE. Însă criza a redus considerabil ocuparea
forţei de muncă, în special în ţările în care valorile
imobiliare s-au diminuat dramatic, precum în Irlanda,
Spania şi în statele baltice.
Puterea sectorului de servicii depinde de nivelul
dezvoltării regionale. Aceasta înregistrează cea mai
ridicată cotă de ocupare a forţei de muncă în regiunile
RCE, în care cota serviciilor financiare şi comerciale este
şi ea ridicată. În regiunile de tranziţie, cota de ocupare a
forţei de muncă în domeniul distribuţiei, transporturilor
şi al comunicaţiilor este mai ridicată decât în regiunile
RCE, în timp ce serviciile financiare şi comerciale
înregistrează un nivel de dezvoltare semnificativ mai
redus. În regiunile de convergenţă, cota de ocupare a
forţei de muncă în toate cele trei sectoare se situează
sub media UE. În special, cota de ocupare a forţei de
muncă în sectorul serviciilor financiare şi comerciale
reprezintă numai jumătate din cea a regiunilor RCE, iar
cota valorii adăugate brute atinge numai două treimi din
cea a regiunilor RCE.
Capitalul uman
Formarea şi învăţământul superior pot creşte
productivitatea muncii. Învăţământul superior tinde, de
asemenea, să sporească veniturile populaţiei precum
şi satisfacţia privind viaţa personală, independent de
nivelul veniturilor (a se vedea secţiunea următoare).
Însă cota de populaţie cu vârsta între 25 şi 64 de ani cu
studii superioare variază enorm de-a lungul regiunilor
(Harta  1.17). În 9 regiuni, se ridică la peste 40  % (Inner
London, Bruxelles şi cele două regiuni adiacente, Utrecht,
País Vasco şi regiunile capitalelor din Danemarca,
Finlanda şi Suedia). Toate acestea, exceptând País Vasco,
34 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
sunt regiuni ale capitalelor ori sunt adiacente unei
astfel de regiuni. În toate statele membre, cu excepţia
Germaniei şi Spaniei, regiunea capitalei deţine cea mai
mare cotă de populaţie cu studii superioare (a se vedea,
de asemenea, secţiunea privind regiunile metropolitane).
În patru regiuni, această cotă a înregistrat mai puţin
de 10  %: Severozápad din Republica Cehă, Açores
şi regiunile Sud-Muntenia şi Sud-Est din România.
Regiunile care au, în ansamblu, un procent scăzut de
populaţie cu studii superioare se concentrează în Italia,
Portugalia, Republica Cehă şi în România.
Figura 1.13 arată în ce măsura mediile naţionale ascund
variaţiile regionale. De exemplu, Belgia deţine o cotă
medie mai mică decât Irlanda, însă în Bruxelles şi cele
două regiuni adiacente, cota este mai mare decât în
regiunea capitalei din Irlanda. Aceeaşi constatare este
valabilă şi pentru Grecia şi România. Populaţia mai
educată tinde să fie şi mai mobilă. Concentrarea acesteia
în regiunea capitalei este rezultatul nu numai al localizării
disproporţionate a universităţilor în aceste regiuni, ci şi
al migrării populaţiei spre aceste locuri după terminarea
studiilor superioare în altă parte.
Diferenţele în ceea ce priveste cota de populaţie cu studii
superioare sunt vizibile şi între cele trei tipuri de regiuni.
În regiunile RCE şi de tranziţie, 26–27 % din persoanele
cu vârsta între 25 şi 64 de ani posedă studii superioare. În
regiunile de convergenţă, proporţia este de numai 18 %.
 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

1.19 Populaţia cu vârsta cuprinsă între 30-34 de ani având educaţie terţiară, în 2008
şi distanţa faţă de obiectivul Europa 2020
% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 30-34 de ani
Distanţa faţă de obiectivul
< 17,5
17.5 Europa 2020 (mii de persoane) Obiectivul Europa 2020 privind ponderea
populaţiei cu vârsta cuprinsă între 30-34 de ani
17.5 - 25
17,5 142
având educaţie terţiară este de 40 %
106 UE-27 = 31,1
25 - 32,5
32.5 Nivelurile ISCED 5 şi 6
71
32.5 - 40
32,5 36 Sursa: Eurostat, DG REGIO
12
>= 40
4
0 500 Km
Lipsă informaţii
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 35

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.20 Creşterea potenţială a PIB-ului pe cap de locuitor în urma creşterii cotei populaţiei
cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani având educaţie terţiară la 40 %, 2007
Schimbare în procente
nu se aplică
UE-27 = 4
0-5
Sursa: Eurostat, DG REGIO
5 - 10

10 - 15

15 - 25
0 500 Km
> 25
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

36 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei
În cazul generaţiei mai tinere din întreaga UE,
probabilitatea de a fi terminat studii superioare este de
două ori mai mare decât în cazul populaţiei cu vârsta
între 55 şi 64 de ani (31 % faţă de 16 %). Însă creşterea
între aceste două generaţii este mai mare în regiunile
RCE decât în cele de convergenţă, ceea ce înseamnă că
decalajul dintre cele două tipuri de regiuni s-a accentuat
în ultimii 30 de ani.
Regiunile cu o cotă mai mare de populaţie cu studii
superioare înregistrează niveluri de productivitate
mult mai ridicate decât cele cu cote mai mici, ceea ce
reprezintă unul dintre motivele pentru care strategia
Europa 2020 vizează să mărească cota de populaţie cu
studii superioare cu vârsta între 30 şi 34 de ani la cel
puţin 40 % (Harta 1.19). Persoanele cu studii superioare,
în special cercetătorii, joacă un rol-cheie în producerea,
transferul şi exploatarea noilor cunoştinţe. În 2007,
relaţia medie dintre productivitate şi cota de populaţie
cu studii superioare cu vârsta între 25 şi 64 de ani a
arătat faptul că productivitatea a fost cu 780 SPC mai
ridicată pentru fiecare punct procentual în care cota de
populaţie cu studii superioare s-a situat peste valoarea
medie16. Aceasta sugerează faptul că creşterea cotei de
populaţie cu studii superioare ar duce, de asemenea, la o
creştere a PIB-ului (deşi nu în mod automat, deoarece şi
alţi factori pot contribui la relaţia observată). Majoritatea
regiunilor ar înregistra beneficii (Harta  1.20). În baza
acestei relaţii, PIB-ul pe cap de locuitor în UE, precum şi
în regiunile de tranziţie şi RCE, ar asista la o creştere cu
3-4 % iar, în regiunile de convergenţă, cu 10 %.
Desigur, creşterea cotei de populaţie cu studii superioare
cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani nu se va putea
realiza peste noapte. Majoritatea populaţiei din UE
termină studiile superioare până la vârsta de 25 de ani
şi aproape întreaga populaţie până la atingerea vârstei
de 35 de ani. Rezultatele obţinute în urma sondajului
1.7 Creşterea potenţială a PIB-ului pe cap de locuitor în urma atingerii obiectivelor Europa 2020
în privinţa ratei de ocupare a forţei de muncă şi a studiilor superioare, 2007
1 Creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă, 20-64, la 75 %
2 Creşterea ponderii populaţiei cu studii superioare, 25-34, la 40 %
3 1 şi 2 simultan
Sursa: Eurostat, calcule DG REGIO
16 Aceste estimări se bazează pe corelarea dintre productivitatea
regională şi cotele regionale privind persoanele cu studii superioare
cu vârsta cuprinsă în 25 şi 64 de ani, în 2007.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
privind forţa de muncă arată că foarte puţine persoane
care au început să lucreze îşi întrerup cariera pentru a
dedica 3-4 ani finalizării unui curs de studii superioare.
Această situaţie subliniază importanţa învăţării pe
tot parcursul vieţii, ceea ce include accesul la diverse
tipuri de formare precum şi la cursurile universitare. În
consecinţă, mare parte din creşterea cotei de populaţie
activă cu studii superioare provine din rândul celor sub
35 de ani, acesta fiind unul dintre motivele pentru care
aceştia se află în vizorul strategiei Europa 2020.
În prezent, numai o cincime din regiunile UE înregistrează
o cotă de 30  % sau mai mare de populaţie cu studii
superioare în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între
25 şi 64 de ani. Dacă tendinţele actuale se menţin, numai
jumătate din regiunile UE vor atinge cota de 30 % până
în 2020. Simulările arată că ponderea persoanelor cu
studii superioare în rândul celor cu vârsta între 25 şi 64
de ani ar creşte la aproape 30 % dacă proporţia celor cu
studii superioare cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani
s-ar ridica la 40 %. Însă chiar şi atingerea acestui obiectiv
realizat în toate regiunile începând din 2010 ar însemna
că una din trei regiuni ar înregistra o cotă de populaţie cu
studii superioare cu vârsta între 25 şi 64 de ani sub nivelul
de 30 % în 2010. Astfel stând lucrurile, este deosebit de
important să se stimuleze intensificarea acestei tendinţe.
Cu toate acestea, învăţământul superior nu reprezintă
nici sursa unică, nici una automată în vederea obţinerii
unor lucrători cu calificări avansate. Creşterea calificărilor
pe toate nivelurile poate creşte semnificativ numărul
lucrătorilor cu calificări superioare, în special dacă se
corelează cu necesităţile pieţei muncii — o legătură ce
poate fi stabilită mai uşor la nivel regional17 (Harta 1.21).
Numărul exact şi natura locurilor de muncă în viitor
- precum şi al calificărilor pe care le vor impune -
vor depinde de factori structurali de lungă durată
precum cercetarea, inovaţia, schimbările tehnologice,
 % schimbare
UE-27 CONV TRANZ RCE
6 17 11 3
4 10 4 3
11 29 16 6
17 Intangible Assets and Regional Economic Growth (IAREG), Sumar
executiv ştiinţific, 2010.
37
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.21 Participarea adulţilor cu vârsta între 25-64 de ani în învăţământ şi formare, 2008
% din populaţia cu vârste între 25-64 de ani
< 4,0
4.0 UE-27: 9,3

4.0 - 6,5
4,0 6.5 Sursa: Eurostat

6.5 - 8,0
6,5 8.0

8.0 - 11,0
8,0 11.0

11.0 - 18,0
11,0 18.0

> 18,0
18.0
0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

38 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei
globalizarea şi tendinţele demografice dar şi de măsura
şi ritmul în care se va ieşi din criza economică actuală.
Estimările până în 2020 arată că cota de locuri de muncă
care necesită calificări liceale superioare (adică de nivel
mediu) va rămâne probabil semnificativă, situându-se
la aproximativ 50 %18. Populaţia ocupată va trebui să-şi
actualizeze şi să-şi dezvolte aptitudinile, în special cea
având calificări inferioare, care prezintă mai puţine şanse
de a participa în sistemul de învăţare pe tot parcursul
vieţii faţă de populaţia cu studii superioare.
Creşterea ratei de ocupare a forţei de muncă (aşa
cum s-a arătat în secţiunea 1.2.2) sau numai a cotei de
populaţie cu studii superioare poate avea beneficii
importante asupra economiei, în special în regiunile
întârziate, însă efectul creşte şi rămâne durabil dacă cele
două fenomene apar simultan (Tabel 1.7). Creşterea ratei
de ocupare a forţei de muncă o dată cu creşterea cotei
de populaţie cu studii superioare va însemna, probabil,
că locurile de muncă suplimentare create vor înregistra
o productivitate mai ridicată decât cea orezentă. În alte
cuvinte, regiunile nu vor crea numai locuri de muncă, ci
vor crea tipuri de locuri de muncă ce cresc productivitatea
şi standardele vieţii. Acest proces ar duce la o creştere de
11  % a PIB-ului pe cap de locuitor în UE şi de aproape
o treime în regiunile de convergenţă. După cum arată
tabelul, o abordare integrată a investiţiei în ocuparea
forţei de muncă şi învăţământ, în special în regiunile cu
rate mici de ocupare a forţei de muncă, după cum e cazul
în multe regiuni de convergenţă şi tranziţie, înseamnă că
rezultatul reprezintă mai mult decât suma părţilor lui.
18 Cedefop (2010) Skills supply and demand in Europe. Medium term
forecasts to 2020 (Oferta şi cererea pentru aptitudini în Europa.
Prognoze pe termen mediu până în 2020).
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Mai mult, dovezile arată că creşterea nivelurilor de studii
în regiunile mai puţin dezvoltate va aduce beneficii nu
numai economiei, ci va contribui şi la îmbunătăţirea
instituţiilor locale.
Ponderea persoanelor cu studii inferioare - care
au finalizat numai învăţământul obligatoriu - este
considerabilă în toate statele membre sudice, cu
excepţia Ciprului, variind în medie între 40 % şi 75 % în
rândul celor cu vârsta între 25 şi 64 de ani (Harta 1.18 şi
Figura 1.14). Toate cele cinci ţări au regiuni în care numai
jumătate din forţa de muncă potenţială a terminat, cel
mult, un ciclu de studii medii inferioare. Populaţia cu
studii inferioare riscă să dobândească mai greu un loc
de muncă şi va avea, probabil, un venit şi o speranţă de
viaţă mai scăzute. În consecinţă, încurajarea populaţiei
să finalizeze cel puţin un ciclu de studii medii superioare
este benefică nu numai dezvoltării economice.
Obiectivul strategiei Europa 2020 privind „abandonul
şcolar timpuriu" de a avea cel mult 10 % din populaţia cu
vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani fără educaţie după
terminarea ciclului elementar a fost atins în 73 de regiuni
NUTS  2, adică în aproximativ o regiune din patru, însă
multe regiuni vor trebui să realizeze eforturi substanţiale
pentru a atinge acest obiectiv, în special în Malta şi în
cele 17 regiuni din Portugalia şi Spania în care această
rată se situează încă peste 30 % (Harta 1.22).
Însă calitatea studiilor medii este la fel de importantă
ca şi cantitatea acestora. Sondajele realizate de OCDE
în acest sens (Harta  1.23) arată că şi cota de populaţie
cu performanţe reduse în domeniul matematicii, al
citirii şi al ştiinţelor diferă în mod semnificativ între
statele membre. Bulgaria şi România înregistrează în
39
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.22 Abandonul şcolar în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 18-24 de ani în 2007-2009
şi distanţa faţă de obiectivul Europa 2020

% din populaţia cu vârsta între 18-24 de ani Distanţa faţă de obiectivul Obiectivul Europa 2020 privind abandonul şcolar
Europa 2020 (mii de persoane) în rândul populaţiei cu vârsta între 18-24 de ani
<8 14 - 16 este de 10 % UE-27 = 14,8

8 - 10 > 16 240
Sursa: Eurostat, DG REGIO
180
10 - 12 Lipsă informaţii 120

12 - 14 60
20
10 0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

40 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 1.23 Persoane cu performanţe slabe în domeniile matematică, citire şi ştiinţe, 2006

Matematică Citire Ştiinţe

% din elevii cu vârsta de 15 ani cu nivel de competenţă 1 în matematică % din elevii cu vârsta de 15 ani cu nivel de competenţă 1 în citire % din elevii cu vârsta de 15 ani cu nivel de competenţă 1 în ştiinţe

< 15 < 15 < 15

15 - 20 15 - 20 15 - 20

20 - 25 UE, medie 13,4 % 20 - 25 UE, medie 13,3 % 20 - 25 UE, medie 11,3 %

25 - 30 25 - 30 25 - 30
0 1 000 Km Sursa: OCDE PISA
> 30 > 30 > 30
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

41
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
mod consistent o cotă de peste 30  % de populaţie cu
performanţe reduse în aceste domenii. Grecia, Italia
şi Portugalia înregistrează peste 30  % de populaţie cu
performanţe reduse în domeniul matematicii, însă obţin
rezultate ceva mai bune în celelalte două domenii.
Sisteme de inovaţie regionale
Inovaţia şi creativitatea au multe surse, de la diversitatea
culturală şi toleranţă la spiritul antreprenorial şi clasa
creativă19. În această secţiune, se abordează, în special,
inovaţia tehnologică precum şi difuzarea şi absorbţia
acesteia.
Disparităţile în privinţa capacităţii de inovare rămân
mari atât în statele membre, cât şi în regiuni. Conform
Indicelui sintetic al inovării (Summary Innovation Index,
SII) din Tabloul de bord al inovării europene (European
Innovation Scoreboard, EIS)20, cea mai mare capacitate
de inovare se găseşte în ţările nordice, Suedia şi Finlanda
având o capacitate mai mare decât Japonia şi US.
Performanţa este în general mai mică decât media în
ţările UE-12, deşi unele dintre acestea (Republica Cehă,
Estonia şi Cipru) înregistrează performanţe mai bune
decât statele sudice din UE-15.
EIS distinge patru grupuri de ţări:
•• Danemarca, Finlanda, Germania, Suedia şi Regatul
Unit cu performanţe în inovare cu mult peste media
UE;
•• Belgia, Irlanda, Franţa, Luxemburg, Ţările de Jos şi
Austria cu performanţe în inovare uşor peste media
UE;
•• Republica Cehă, Estonia, Grecia, Spania, Italia, Cipru,
Portugalia şi Slovenia cu performanţe uşor sub
media UE;
19 COM(2009) 295.
20 SII oferă o prezentare generală a performanţei naţionale globale
în ceea ce priveşte inovarea. Aceasta se calculează ca o combinaţie
a 29 de indicatori grupaţi în 7 dimensiuni diferite ale inovării şi 3
grupuri principale de dimensiuni: (i) „Facilitatorii", adică principalele
motoare ale inovării exterioare companiei. Aceştia se împart într-o
dimensiune „Resurse umane" şi o dimensiune „Finanţe şi suport";
(ii) „Activităţile companiilor", adică eforturile de inovare pe care şi
le asumă companiile. Acestea acoperă 3 dimensiuni: „Investiţiile
companiilor" (o serie de investiţii diverse pe care le fac companiile
pentru a genera inovare); „Legături şi spirit antreprenorial" (care
exprimă eforturile antreprenoriale şi eforturile de colaborare
aferente) şi „Produse" (care exprimă, printre altele, drepturile de
proprietate intelectuală generate ca rezultat al procesului de
inovare); (iii) „Rezultate", adică rezultatele activităţilor companiei.
Acestea se împarte în 2 dimensiuni: „Inovatorii" (numărul
companiilor care au introdus inovaţii pe piaţă sau în cadrul
organizaţiilor lor) şi „Efecte economice" (succesul inovaţiei în
termeni de ocupare a forţei de muncă, exporturi şi vânzări datorate
activităţilor de inovaţie).
42 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
•• Bulgaria, Ungaria, Malta, Letonia, Lituania, Polonia,
România şi Slovacia cu performanţe mult sub media
UE.
Schimbările care au survenit în performanţa în inovare
în ultimii ani indică apariţia unui proces de convergenţă.
Cu excepţia Spanie, Italiei şi a Lituaniei, statele membre
cu capacitate de inovare sub media UE au înregistrat
creşteri în performanţă peste medie. În acelaşi timp,
cu excepţia Irlandei şi a Austriei, în statele membre cu
capacităţi de inovare peste media UE, performanţa în
inovare a crescut aproximativ la fel ca media UE.
Conform Tabloului de bord al inovării regionale21 cele mai
inovatoare regiuni sunt de regulă cele în care se află cele
mai multe ţări inovatoare. Aproape toate dintre acestea
se află în grupul ţărilor „lidere în materie de inovare"
identificate de Tabloul de bord al inovării europene (EIS).
Similar, toate regiunile din categoria „inovatori moderaţi"
se situează în ţările care înregistrează performanţe sub
medie în EIS. Însă rezultatele indică şi regiuni care au
performanţe mai mari decât nivelul ţării lor:
•• Noord-Brabant este o regiune cu grad ridicat de
inovare, aflată într-o ţară cu „nivel imediat următor"
(Ţările de Jos).
•• Praha din Republica Cehă, País Vasco, Comunidad
Foral de Navarra, Comunidad de Madrid şi Cataluña
din Spania, Lombardia şi Emilia-Romagna din Italia
şi Zahodna Slovenija din Slovenia toate sunt regiuni
inovatoare moderat-ridicat, situate în ţări inovatoare
moderate şi cele în curs de recuperare.
•• Regiunile capitalei din Ungaria şi Slovacia arată un
nivel de inovare în jurul mediei UE, însă acestea se
situează în ţări aflate în curs de recuperare în care
performanţa generală în inovare se află mult sub
medie.
Regiunile au puncte forte şi slabe diferite. Conform
unei analize mai detaliate a acelor regiuni în care sunt
disponibile informaţii de calitate, regiunile prezintă
performanţe de diferite niveluri în cele trei dimensiuni
ale inovării prezentate în EIS: facilitatori ai inovaţiei,
activităţi ale companiilor şi rezultatele inovării. Deşi
relaţia dintre nivelurile de performanţă şi punctele forte
relative nu este una directă, multe dintre „inovatoarele
moderate" prezintă o slăbiciune relativă în ceea ce
priveşte facilitatorii inovaţiei printre care se numără
resursele umane.
21 http://www.proinno-europe.eu/page/regional-innovation-
scoreboard
 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

Factorii dezvoltării
OCDE a pus în evidenţă faptul că1, de la sfârşitul anilor 1990, guvernele din UE au subliniat
progresiv dimensiunea regională a politicii economice. În centrul acestei abordări se află
provocarea de a concepe politici adecvate la nivel local.
Însă, cerinţa prealabilă pentru succesul unei astfel de politici este abilitatea de a defini
factorii determinanţi ai creşterii la nivel regional. Acesta este şi obiectivul unui studiu în curs
comandat de DG REGIO care caută să aprofundeze înţelegerea dezvoltării economice în
regiunile UE şi să analizeze factorii care stau la baza diversităţii performanţei.
Literatura de specialitate tinde să grupeze factorii dezvoltării în următoarele categorii
generale2:
Acumularea factorilor de producţie, de regulă a capitalului fizic şi uman, precum şi a
tehnologiei. Se presupune că o astfel de acumulare este facilitată de pieţe financiare şi ale
muncii funcţionale şi este afectată de diferite alte caracteristici precum:
•• structura vârstei populaţiei;
•• geografia naturală care include dotarea cu resurse naturale, dar şi topografia regiunii;
•• geografia economică ce se concentrează asupra aspectelor precum accesul la marile
pieţe de produse şi de factori sau densitatea activităţii economice în cadrul regiunii;
•• contextul politicilor şi instituţional care cuprinde aspecte precum calitatea guvernării sau
cadrul macroeconomic din care face parte economia regională.
S-au utilizat tehnici econometrice moderne pentru a evalua care dintre nenumăraţi (peste
60) factori potenţiali ai creşterii, incluşi în categoriile de mai sus, reprezintă motoarele cele
mai robuste ale dezvoltării regionale:
•• nivelurile educaţiei (sau capitalul uman) pare să reprezinte unul dintre cei mai importanţi
factori ai dezvoltării, în special ponderea populaţiei active având studii superioare.
Aceasta are legătură şi cu inovarea, deoarece forţa de muncă cu studii superioare şi
calificată facilitează difuzarea rapidă a cunopaşterii şi noilor tehnici. Estimările sugerează
că o creştere de 10  % în medie în ponderea populaţiei active având studii superioare
tinde să crească PIB-ul pe cap de locuitor cu 0,6 puncte procentuale pe an;
•• formarea brută de capital fix a fost identificată ca un alt factor important. Acesta afectează
direct capacitatea productivă a regiunilor prin creşterea stocului de capital fizic, însă în
principal, prin creşterea productivităţii şi difuzarea inovării deoarece capitalul tinde să
încorporeze ultimele tehnologii;
•• ratele reduse ale şomajului, care reflectă funcţionarea sănătoasă a pieţelor muncii,
precum şi acumularea de factori, flexibilitatea regională şi coeziunea socială, de
asemenea favorizează dezvoltarea;
•• efectele vecinătăţii sunt importante în sensul că performanţa dezvoltării unei regiuni
depinde parţial de dezvoltarea în regiunile vecine.
Regiunile cu capitale tind, de asemenea, să aibă rate mai mari ale dezvoltării decât alte
regiuni. În general, densitatea ocupării forţei de muncă (mai degrabă decât densitatea
populaţiei) are un efect pozitiv asupra dezvoltării, reflectând faptul că densitatea mare a
locurilor de muncă duce la interacţiuni sociale dense care măresc sfera pentru diseminarea
cunoaşterii, stimulând, în schimb, inovarea şi dezvoltarea.

1 OECD (2009), Investing for Growth: Building Innovative Regions, Background Report for the Meeting
of the Territorial Development Policy Committee at Ministerial Level.
2 Pe lângă nivelul iniţial al dezvoltării care stă la baza procesului de reducere a decalajelor.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 43

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.24 Cheltuieli totale privind cercetarea şi dezvoltarea, 2007

% din PNB regional
< 0,5
0.5 UE-27 = 1,85
EL, IT: 2005; FR: 2004; NL: 2003
0.5 - 1
0,5 Obiectivul Europa 2020 privind cercetarea
şi dezvoltarea este de 3 %
1- 2
Sursa: Eurostat
2-3

>= 3

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

44 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei
Din 2004, performanţa regională pare relativ stabilă.
Caracteristicile inovaţiei au rămas în mare măsură
neschimbate între 2004 şi 2006, prezentând numai
unele mici schimbări în componenţa grupurilor. Mai
specific, majoritatea schimbărilor sunt pozitive şi se
referă la Cataluña, Comunidad Valenciana, Illes Balears
şi Ceuta (Spania), Bassin Parisien, Est şi Sud-Ouest
(Franţa), Unterfranken (Germania), Közép-Dunántúl
(Ungaria) şi Algarve (Portugalia). Sunt necesare date de
serii pe perioade mai lungi pentru a analiza dinamica
performanţei în domeniul inovaţiei la nivel regional şi
legătura pe care ar putea-o avea cu alţi factori precum
schimbările în PIB, structura industrială şi politicile
publice.
Cheltuielile privind cercetarea şi dezvoltarea în
regiunile UE
Disparităţile sunt şi mai mari în regiunile UE. Conform
ultimelor date disponibile, cheltuielile privind cercetarea
şi dezvoltarea în UE s-au situat în medie în jur de 1,9 %
în 2007. Însă cheltuielile au variat de la 5-6 % din PIB în
Braunschweig şi Stuttgart în Germania şi Västsverige din
Suedia la mai puţin de 0,1  % în Severen tsentralen din
Bulgaria şi Lubuskie din Polonia.
Cheltuielile depăşesc obiectivul de 3  % prevăzut în
Europa 2020 într-o singură regiune din 10, în timp ce
aproape jumătate (48  %) din regiuni înregistrează mai
puţin de 1  % (Harta  1.24). Printre cele 20 de regiuni
cu cele mai ridicate cheltuieli privind cercetarea şi
dezvoltarea, 17 sunt foarte dezvoltate (cu PIB pe cap
de locuitor peste media UE) şi 3 sunt regiuni din zona
capitalei (în Danemarca, Austria şi Suedia). Cu excepţia
regiunii Åland din Finlanda, regiunile care înregistrează
niveluri scăzute de cheltuieli privind cercetarea şi
dezvoltarea se situează, în cea mai mare parte, în UE-12
sau sunt regiuni din UE-15 cu niveluri de PIB pe cap de
locuitor relativ scăzute.
Concentrarea cheltuielilor privind cercetarea şi
dezvoltarea în regiunile cu niveluri ridicate de PIB pe cap
de locuitor rezultă şi din examinarea cheltuielilor privind
cercetarea şi dezvoltarea din sectorul privat. În 2007,
aproape niciuna din regiunile rămase în urmă nu a avut
cheltuieli de cercetare şi dezvoltare peste 2 % (obiectivul
Barcelona pentru cercetare şi dezvoltare în afaceri).
Singura excepţie o reprezintă Stredni Cechy (regiunea
din jurul capitalei Praga) unde cheltuielile de cercetare
şi dezvoltare în afaceri se ridică la aproximativ 2,5 % din
PIB.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Resurse umane în ştiinţe şi tehnologie
Un alt indicator comun al capacităţii de inovare îl
reprezintă proporţia de forţă de muncă cu studii
superioare în domeniul ştiinţă şi tehnologie şi care
activează în locuri de muncă ce necesită, de regulă, acest
tip de calificare (HRSTC).
În această privinţă, disparităţile regionale sunt la fel
de mari. În 2008, HRSTC a fost de 30  % sau peste în
Brabant Wallon din Belgia, Stockholm, Inner London şi
Berlin. HRSTC s-a situat sub nivelul de 8  % în Corsica,
Sud-Muntenia din România, Açores din Portugalia şi
Severozapad din Bulgaria (Harta 1.25). Din nou, regiunile
care dispun de o puternică forţă de muncă educată au
obţinut niveluri de PIB pe cap de locuitor în general mai
mari şi deseori sunt regiuni ale capitalei. Numai 4 din
primele 20 de regiuni în termeni de HRSTC înregistrează
un PIB pe cap de locuitor sub media UE şi 12 sunt regiuni
din zona capitalei.
Ocuparea forţei de muncă în domenii de înaltă
tehnologie
Numărul relativ al persoanelor angajate în sectoare de
înaltă tehnologie reprezintă o altă măsură a eforturilor
în cercetare şi dezvoltare (Harta 1.26). Conform datelor
celor mai recente (2007‑2008), procentul cel mai
ridicat (9-11  %) se regăseşte în UE-15, în Berkshire,
Buckinghamshire şi Oxfordshire din Regatul Unit,
Stockholm din Suedia şi Karlsruhe din Germania.
Procentul este, de asemenea, ridicat (7–8 %) în anumite
regiuni din UE-12, în regiunile capitalei din Republica
Cehă, Ungaria şi Slovacia. Procentul tinde să fie cel
mai scăzut în regiunile cu niveluri joase de PIB pe cap
de locuitor. Numai 4 din 20 de regiuni cu cele mai mici
procente au un PIB pe cap de locuitor de peste 75 % din
media UE.
Creşterile în procentul de ocupare a forţei de muncă în
sectoare de înaltă tehnologie apar, de asemenea, mai
mult în regiunile mai dezvoltate decât în cele întârziate,
numai 3 din cele 20 de regiuni în care creşterea s-a situat
la nivelul cel mai ridicat între 2000 şi 2007 cu un PIB pe
cap de locuitor sub 75  % din media UE (Regiunea de
Vest din România, Západné Slovensko din Slovacia şi
Moravskoslezsko din Republica Cehă).
Brevete
Vastele variaţii regionale, care urmează acelaşi tipar, sunt
la fel de evidente şi în ceea ce priveşte indicatorii de
performanţă în cercetare şi dezvoltare, în special cererile
de brevete la Oficiul European de Brevete. În regiunile
de convergenţă, acestea au reprezentat numai 11  %
45
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.25 Resurse umane în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei (bază), 2008

% din ocuparea forţei de muncă totală
< 12,5
12.5 UE-27 = 17,5
Bază: persoane ocupate în domeniul
12.5 - 15,3
12,5 15.3 ştiinţei şi al tehnologiei şi care au absolvit
cu succes studiile la cel de-al treilea
nivel în specializarea ştiinţe şi tehnologie
15.3 - 17,8
15,3 17.8
Sursa: Eurostat
17.8 - 21,0
17,8 21.0

>= 21,0
21.0

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

46 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.26 Ocuparea forţei de muncă în sectoare de înaltă tehnologie, 2008

% din ocuparea forţei de muncă totală
< 2,3
2.3 UE-27 = 4,4
BG, PL, SE, SI, UE-27: 2007
2.3 - 3,5
2,3 3.5
Sursa: Eurostat
3.5 - 4,4
3,5 4.4

4.4 - 5,4
4,4 5.4

>= 5,4
5.4

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 47

48
Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

0 1 500 Km 0 200 Km

Réunion

Açores Madeira

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

REGIOgis REGIOgis
Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.27 Cereri de brevete la Oficiul European de Brevete (OEB), medie 2006-2007 1.28 US: Numărul brevetelor, medie 2007-2008
Aplicaţii pentru un milion de locuitori Numărul brevetelor pe milion de locuitori
< 100 Media SUA: 262
< 100
Date provizorii
100 - 200 Sursa: Oficiul SUA de Brevete şi Mărci Înregistrate
100 - 200
Sursa: Baza de date REGPAT a OCDE, ianuarie 2010,
200 - 300 Eurostat, DG REGIO 200 - 300

300 - 400 300 - 400

>= 400 >= 400

0 500 Km 0 1 000 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

din media UE în perioada

2005‑2006 (ultimele date 1.8 Performanţa în domeniul inovaţiei la nivel regional
disponibile), în timp ce
CONV TRANZ RCE UE-27
în regiunile RCE, acestea Niveluri
s-au situat cu peste 53  % Cereri de brevete la OEB, 2006‑2007 11,3 32,7 153 100
faţă de media UE. Cererile (cereri pe cap de locuitor, Index UE-27=100)
se concentrează în mod Cheltuieli totale privind cercetarea şi 0,89 0,99 2,08 1,85
disproporţionat în cele dezvoltarea, 2007
mai dezvoltate regiuni, ( % din PIB)
87 % din regiunile cu cereri Resurse umane în S&T, 2008 14,7 17,8 18,8 17,6
peste media UE având şi ( % din totalul forţei de muncă ocupate)
un PIB pe cap de locuitor Ocuparea forţei de muncă în sectoare de înaltă 3,1 3,4 5,1 4,4
peste medie. tehnologie, 2008
( % din total forţei de muncă ocupate)
Cultura inovării diferă Schimbare în puncte
considerabil între UE şi US, procentuale
unde cererea de brevete Resurse umane în S&T, 2000‑2008 3,9 2,8 3 3,3
este un fenomen mult ( % din totalul forţei de muncă ocupate)
mai obişnuit. Însă aceasta Ocuparea forţei de muncă în sectoare de înaltă 1,1 0,5 -0,2 0,3
tehnologie, 2000‑2008
explică numai parţial
( % din total forţei de muncă ocupate)
diferenţa intensităţii de Sursa: Eurostat
brevetare dintre cele două.
În US, s-au depus 262 de
cereri de brevete pe milion
de locuitori în perioada domeniul inovaţiei la nivel regional (Regional Innovation
2007‑2008. În UE-15, s-au depus 139 de cereri, iar, în Performance Index (RIPI), un indicator compozit care
UE-27, 111 (în perioada 2006‑2007), deşi, în Germania, cuprinde 16 dintre cei 29 de indicatori folosiţi în EIS22.
reflectând specializarea în producţia de tehnologie Acesta acoperă 201 de regiuni (Harta  1.29) la diferite
medie şi înaltă, s-au înregistrat 280 de cereri, mai mult niveluri geografice conform disponibilităţii datelor23.
decât în US, iar în Suedia şi Finlanda s-a înregistrat un
Indicatorul sugerează, după cum reiese din cele de mai
număr de cereri numai uşor mai scăzut (251 şi, respectiv,
sus, că regiunile cele mai inovatoare sunt situate, în
248).
general, în ţările cele mai inovatoare şi viceversa.
Cererile de brevete variază mult între regiuni atât în
Cu toate acestea, există o serie de regiuni care au avut
US, cât şi în UE (Harta 1.27 şi Harta 1.28). În US, ele tind
performanţe mai mari decât media, precum Noord-
să înregistreze cote mai mari pe coasta de est şi de
Brabant, Praga, País Vasco, Comunidad Foral de Navarra,
vest, în California, Massachusetts, Oregon, Vermont şi
Comunidad de Madrid şi Cataluña din Spania, Lombardia
Washington, unde au fost depuse peste 400 de cereri
şi Emilia-Romagna din Italia, Zahodna Slovenija şi
pentru 1 milion de locuitori. În UE, cel mai mare număr se
regiunile capitalei din Ungaria şi Slovacia.
observă în Noord-Brabant, Ţările de Jos (723) şi Stuttgart
(630), Oberbayern (572) şi Tübingen (524) din Germania.
Cifrele la polul opus sunt cu mult mai mici în ambele
zone. În US, numărul cererilor înregistrate a fost de mai 22 Hollanders, H., Tarantola, S. şi Loschky, A. (2009), Regional Innovation
puţin de 100 în Louisiana, Mississippi şi Alabama, în timp Scoreboard 2009 (Tabloul de bord al inovării regionale 2009),
ce în UE, Ionia Nisia şi Voreio Aigaio din Grecia, Açores din Lucrare tematică INNO Metrics, Bruxelles: Comisia Europeană, DG
Întreprinderi.
Portugalia şi Ceuta şi Melilla din Spania nu au înregistrat
23 Datorită gradului de disponibilitate a datelor, indicele RIPI este
nicio cerere de brevete. calculat la nivelul NUTS  1 pentru 3 regiuni din Austria, 3 regiuni
din Belgia, 2 regiuni din Bulgaria, 9 regiuni din Franţa, 9 regiuni din
Indicele privind performanţa în domeniul Germania, 3 regiuni din Grecia, 1 regiune din Ungaria, 2 regiuni din
Spania, 12 regiuni din Regatul Unit. Calculul este efectuat şi pentru
inovaţiei la nivel regional o regiune unită din Grecia (Anatoliki Makedonia Thraki, Dytiki
Makedonia şi Thessalia), 2 regiuni unite din Italia (Valle d’Aosta
Această imagine generală a capacităţii de inovare care şi Piemonte; Molise şi Abruzzo) şi o regiune unită din Portugalia
se concentrează în cele mai dezvoltate regiuni din UE (Região Autónoma dos Açores şi Região Autónoma da Madeira).
Danemarca, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg şi Malta
este confirmată de Indicele privind performanţa în sunt incluse la nivel de ţară.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 49

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.29 Indicele privind performanţa în domeniul inovaţiei la nivel regional, 2006

Performanţă redusă privind inovaţia Sursa: DG Întreprinderi, MERIT

Performanţă medie-redusă privind inovaţia

Performanţă medie privind inovaţia

Performanţă medie-înaltă privind inovaţia

Performanţă înaltă privind inovaţia

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

50 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.30 Productivitatea muncii în domeniul industriei şi al serviciilor, 2007

VAB pe cap de locuitor ocupat în domeniul industriei şi al serviciilor UE-27 = 100
< 67,8
67.8

67.8 - 88,1
67,8 88.1 UKN0: 2005

Sursa: Eurostat
88.1 - 98,1
88,1 98.1

98.1 - 103,9
98,1 103.9

103.9 - 111,5
103,9 111.5

>= 111,5
111.5 0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 51

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.15 Creşterea productivităţii muncii (industrie şi servicii) şi PIB pe cap de locuitor, 2000-2006

8%
Convergenţă
6% Sprijin tranziţional
RCE
pe persoană angajată, 2000-2006
% schimbare medie anuală în PIB

4%
2%
Media UE-27
0%
-2 % 0 50 100 150 200 250 300

-4 %
-6 %
-8 %
Media UE-27
-10 %
PIB pe cap de locuitor în 2006, UE-27=100
Sursa: Eurostat

limite semnificative24. În special,

1.9 Productivitatea muncii în domeniul industriei şi al
serviciilor, 2007
CONV TRANZ RCE UE-27
PIB pe cap de locuitor 65 97,6 115,9
angajat în SPC, 2007
Modificare anuală medie în 3,5
procente, 2000–2007
Sursa: Eurostat, calcul DG REGIO
Inovarea pe tipuri de regiuni
Din cele de mai sus reiese şi faptul că regiunile de
convergenţă au înregistrat performanţe mai slabe decât
regiunile de tranziţie şi RCE în ceea ce priveşte toate
măsurătorile examinate (Tabel 1.8). Însă datele indică şi
existenţa unui proces de reducere a decalajelor în care
regiunile de convergenţă înregistrează creşteri mai mari
decât celelalte două grupuri. Aceasta se datorează unor
numeroşi factori, inclusiv transferului de tehnologie din
alte regiuni (în special prin investiţii directe), schimbărilor marketingul sau organizarea. Acestea pot fi deosebit
efectuate în structura acestora spre sectoare cu o valoare
adăugată mai mare şi unui acces mai larg la pieţele UE
care sporeşte randamentul aşteptat din procesul de
inovare.
Productivitatea
aceştia nu reuşesc să capteze
anumite eforturi importante
depuse în procesul de inovare,
precum designul produselor,
100
analiza pieţei, formarea angajaţilor
sau investiţiile în infrastructura
1,3 1,2 1,9
de cercetare. Ei neglijează, de
asemenea, activităţile inovatoare,
deseori informale, ale societăţilor
mai mici. Pe lângă aceasta,
dezagregarea regională a datelor
reprezintă o problemă serioasă,
deoarece întreaga activitate de inovare a unei companii
poate să fie raportată de sediul central, când, de fapt,
aceasta apare în multe locuri diferite. Mai mult, multe
inovaţii nu sunt brevetate sau brevetabile, precum noile
sisteme de software.
Un alt aspect la fel de important este acela că majoritatea
indicatorilor se concentrează asupra inovaţiei
tehnologice şi ignoră alte forme precum procesarea,
de importante pentru producătorii din regiunile mai
puţin avansate care inovează, în special, prin absorbirea
de tehnologii dezvoltate în altă parte, prin adaptarea
produsului lor la necesităţile noilor pieţe sau prin
adoptarea unor metode mai eficiente de organizare a
operaţiunilor lor.

Deşi indicatorii sus menţionaţi sunt utili în privinţa

măsurării performanţei în domeniul inovaţiei la
nivel regional, aceştia comportă, de asemenea,
24 A se vedea de exemplu: Kleinkecht, A., Van Monfort, K. şi Brouwer,
E. (2002),The non-Trivial Choice Between Innovation Indicators
(O alegere deloc uşoară între indicatorii inovaţiei), Economics
of Innovation and New Technology (Economia inovării şi noua
tehnologie), Volumul 11, Ediţia a 2-a, pp. 109–121.

52 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

Regiunile contează în ceea ce priveşte politica de inovare1

Se estimează că inovarea în dezvoltarea economică va dobândi un rol mai mare în timp
ce alte surse ale dezvoltării se micşorează în ţările OCDE. Provocarea pentru administraţiile
naţionale şi regionale o reprezintă identificarea celor mai adecvate pârghii pentru politici
pentru diferitele stadii ale procesului de inovare - de la generarea cunoaşterii şi invenţiei la
inovare şi comercializare - fiecare dintre acestea putând avea o dimensiune spaţială diferită.
În acest sens, OCDE şi UE (DG REGIO) colaborează în vederea identificării celei mai eficiente
utilizări ale finanţărilor în cadrul politicii de inovare pentru regiuni.
Ca şi în UE, capacitatea de inovare variază în mod pronunţat între regiunile OCDE. Numai
13 % din regiuni reprezintă peste jumătate din cheltuielile de cercetare şi dezvoltare în zona
OCDE, iar primele 10 % din regiuni generează în medie 280 de brevete pe milion de locuitori,
în timp ce 40  % înregistrează mai puţin de 20. Această variaţie este justificată de diferiţi
factori. Numeroase regiuni de vârf având cheltuieli privind cercetarea şi dezvoltarea mari în
raport cu PIB-ul sunt regiuni ale capitalei sau au centre de cercetare naţionale majore.
Proximitatea în spaţiu continuă să fie importantă. Multe dintre regiunile cu cel mai înalt nivel
în domeniul biotehnologiei, după cum se observă în numărul de brevete, tind să aibă cel
mai înalt nivel şi în domeniul nanotehnologiei, deşi există unele excepţii. Cu toate acestea,
accesul la magistralele globale ale generării de cunoaştere şi exploatarea cunoaşterii rămân
importante în toate tipurile de regiuni, deoarece procesele de inovare sunt tot mai deschise,
globale, multidisciplinare şi implică mai mulţi actori.
Însă multe inovaţii sunt realizate fără cercetare şi dezvoltare. Ponderea companiilor cu
produse noi pe piaţă care nu au investit în cercetare şi dezvoltare reprezintă cel puţin 30 % în
câteva ţări, precum Austria, Irlanda, Luxemburg şi Republica Cehă. O altă analiză estimează
că 52 % din companiile inovatoare nu efectuează cercetare şi dezvoltare pentru inovaţiile
lor2. Formele „tehnologice" ale inovării (în produse sau procese) sunt introduse deseori
de aceleaşi companii care au raportat şi forme „netehnologice" (inovaţii în marketing sau
organizare). De aceea, nu există neapărat o legătură directă între inovaţia tehnologică şi
regiunile de vârf sau între inovaţia netehnologică şi regiunile rămase în urmă.
Relaţia dintre dezvoltarea regională şi inovaţie nu este întotdeauna liniară. Însă, după cum
se ştie, capitalul uman este necesar pentru a aduna beneficiile investiţiei în infrastructură şi
echipament, şi printre regiunile OCDE de vârf cele mai apropriate de „frontiera tehnologică",
cele care se dezvoltă cel mai rapid sunt acelea care înregistrează valori mai mari la indicatorii
tradiţionali ai inovaţiei faţă de acelea care se dezvoltă mai lent. Astfel, abordările regionale
personalizate cu amestecuri diferite de politici sunt necesare pentru a întâmpina aceste căi
individuale ale dezvoltării.
Administraţiile regionale din OCDE îşi stabilesc şi ele propriile politici de inovare. În medie,
64 % din cheltuielile de capital din ţările OCDE provine de la administraţiile regionale sau
locale. Informaţii comparabile privind bugetele la acest nivel privind investiţiile şi cheltuielile
de inovare încă nu există, însă un sondaj OCDE recent privind guvernanţa pe mai multe
niveluri în privinţa ştiinţei, tehnologiei şi inovării, arată că este utilizată o gamă largă de
măsuri pentru susţinerea inovării la nivel regional, cu bugete semnificative. Mai mult, se ştie
că în Germania, de exemplu, cu puţin peste 50  % din cheltuielile publice de cercetare şi
dezvoltare sunt finanţate de landuri.

1 Pentru mai multe informaţii a se vedea OCDE, Regions Matter for Innovation Policy (Regiunile
contează în ceea ce priveşte politica de inovare (apare în curând), 2011; OCDE, Measuring and
Monitoring Innovation (Măsurarea şi monitorizarea inovării), 2010; OCDE, Regions Matter: Economic
Recovery, Innovation and Sustainable Growth (Regiunile contează: redresarea economică, inovarea
şi dezvoltarea durabilă), 2009; OCDE, Regions at a Glance (O privire asupra regiunilor) 2009; OCDE,
How Regions Grow: Trends and Analysis (Modalităţile de dezvoltare a regiunilor: tendinţe şi analiză),
2009.
2 2007 Document tematic al Tabloului de bord al inovării europene, Neglected innovators: How do
innovative firms that do not perform R&D innovate? (Inovatori neglijaţi: cum inovează companiile
inovatoare care nu se desfăşoară activităţi de cercetare şi dezvoltare?), http://www.proinno-europe.
eu/page/thematic-papers-2

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 53

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.31 Potenţialul inovării la nivel regional, 2008

generatori Sursa: Eurostat, CWTS, OECD, JRC, DG REGIO

puternici

cele mai bune

performanţe

absorbanţii difuzorii
slabi slabi
0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

54 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei
Inovarea reprezintă, în primul rând, un mijloc de creştere
a productivităţii, în special, a productivităţii muncii.
În consecinţă, rămâne să se examineze schimbările
în productivitatea muncii la nivel regional în ceea ce
priveşte domeniul industriei şi al serviciilor ca o măsură
generală a rezultatului diverselor forme de inovare.
Productivitatea muncii în domeniul industriei şi al
serviciilor este, de regulă, mai ridicată în regiunile mai
dezvoltate (Harta  1.30). Nivelul mediu în regiunile
RCE este aproape dublu faţă de cel din regiunile de
convergenţă. Niciuna din regiunile de convergenţă şi
de tranziţie nu are un nivel al productivităţii mai mare
decât media UE, spre deosebire de regiunile RCD în care
aproximativ 69  % dintre ele înregistrează un nivel al
productivităţii mai mare decât media UE.
Cu toate acestea, creşterea productivităţii a tins să fie
mai mare în regiunile mai puţin dezvoltate. Rata anuală
medie a dezvoltării în regiunile de convergenţă a fost de
două ori mai mare decât cea din regiunile RCE în perioada
2000‑2007 (Tabel 1.9). De asemenea, aproximativ 36 %
din regiunile RCE şi 24  % din regiunile de tranziţie au
înregistrat o creştere a productivităţii mai mare decât
media UE.
Aceasta pune în evidenţă faptul că o definiţie în sens
larg a inovării25 este mai puţin concentrată în regiunile
dezvoltate decât inovaţia tehnologică. După cum se
observă în Figura  1.15, în anumite regiuni RCE, dar şi
în numeroase regiuni de convergenţă, s-a înregistrat o
creşterea ridicată a productivităţii muncii în domeniul
industriei şi al serviciilor, fapt care se datorează, parţial,
inovaţiei.
Cea mai ridicată creştere a productivităţii între regiunile
RCE (aproximativ 4 % pe an în Övre Norrland, Suedia) se
situează, de fapt, nu cu mult sub nivelul celei mai ridicate
creşteri a productivităţii între regiunile de convergenţă
(4,4 % în Letonia).
Potenţialul inovator şi blocajele
Variaţiile vaste între regiunile UE în privinţa performanţei
în inovare şi în procesul dezvoltării reflectă caracteristicile
lor specifice şi, în special, dotarea cu factorii de bază care
sunt importanţi pentru inovare.
Această situaţie este ilustrată expresiv de indicatorul
sintetic dezvoltat de DG REGIO care include diferite
aspecte centrale pentru inovarea tehnologică (precum
25 Al şaselea raport de progres privind coeziunea economică şi socială
defineşte inovaţia ca fiind „punerea în practică a unei idei noi şi
utile", iar calitatea de nou şi util a fost definită ca fiind „nou şi util
pentru regiune".
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
cheltuielile privind cercetarea şi dezvoltarea), absorbţia
inovării (precum obţinerea educării) sau difuzarea
inovării (precum conectivitatea regiunilor cu restul
lumii). Indicele este util pentru identificare punctelor
forte şi a slăbiciunilor regiunilor UE în acest sens. Se
disting trei grupuri mari de regiuni (Harta 1.31).
Primul grup (denumit „puternici generatori de inovaţie“)
include regiunile care se află aproape de frontiera
tehnologiei globale, care sunt, în mare parte, situate în
cele mai dezvoltate state membre nord-vestice. Principala
caracteristică a acestui grup constă în capacitatea de
a produce noi tehnologii, în timp ce procesul lor de
creştere se bazează pe cercetare şi dezvoltare şi inovaţie,
precum şi pe acumularea de capital uman pentru a
extinde frontiera tehnologiei.
Al doilea grup (denumit „slabi absorbanţi“) cuprinde
regiunile care sunt pe cale să reducă decalajele faţă de
primul grup printr-un proces de absorţie a tehnologiei,
ceea ce necesită niveluri ridicate de capital uman. Astfel,
provocarea principală pentru aceste regiuni o reprezintă
creşterea nivelului de educare a forţei de muncă. Ele
corespund în mare măsură regiunilor din UE cu o
dezvoltare moderată.
Al treilea grup (denumit „difuzori slabi“) cuprinde
regiunile situate, în principal, în ţările UE-12, care
sunt pe cale să reducă decalajele faţă de primul grup
într-un ritm şi mai rapid. Acest proces se bazează, în
general, pe restructurarea economiilor acestor regiuni
şi depinde, în mod critic, de capacitatea acestora de a
profita de difuzarea tehnologiei. Pentru aceste regiuni,
în care nivelul educaţiei este, adesea, destul de ridicat,
principalul factor de limitare îl reprezintă nivelul lor
redus de dotare cu infrastructură şi natura mediului de
afaceri.
Această bogată diversitate în ceea ce priveşte căile
de dezvoltare şi traiectoriile inovaţiei de-a lungul
regiunilor este, de asemenea, confirmată de un studiu
recent26. Principalele concluzii pun în evidenţă aspectele
multidimensionale ale unei economii regionale bazate
pe cunoaştere. Aceasta include o varietate de activităţi
privind cunoaşterea şi multiple interacţiuni între o serie
de actori printre care se numără universităţile, institutele
de cercetare, întreprinderile, instituţiile şi persoanele
care lucrează în domeniul cunoaşterii.
În consecinţă, caracteristicile spaţiale şi tendinţele
privind diferitele aspectel ale economiei bazate pe
26 Comisia Europeană, The regional impact of technological change
in 2020 (Impactul regional al schimbărilor tehnologice în 2020),
Raport sintetic, 2010.
55
56
Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

REGIOgis REGIOgis
Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.32 Creştere potenţială în accesibilitatea drumurilor, scenariul cu viteză mare faţă 1.33 Creştere estimată în ceea ce priveşte accesibilitatea drumurilor: situaţia actuală
de situaţia actuală faţă de scenariul cu viteză mică
Sursa: DG REGIO; Spiekermann & Wegener % creştere
% creştere
< 60 150 - 180
< 15 60 - 75
Sursa: DG REGIO; Spiekermann & Wegener
60 - 90 180 - 210
15 - 30 75 - 90
90 - 120 210 - 240
30 - 45 90 - 105
120 - 150 > 240
45 - 60 > 105

0 500 Km
0 500 Km
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei
cunoaştere variază în mod semnificativ de-a lungul
UE. Cu toate acestea, inovaţia regională este relevantă
pentru toate regiunile: în regiunile avansate din punct
de vedere tehnologic pentru ca acestea să-şi poată
menţinea poziţia avansată, în regiunile periferice
pentru ca acestea să poată reduce decalajele, cu toate
că strategiile de inovare ar trebui să difere. O necesitate
comună în toate regiunile este trecerea de la politici
bazate pe stimularea tehnologică spre cele care se
concentrează pe stimularea cererii. Promovarea cererilor,
inovarea antrenată de utilizator, inovarea în domeniul
serviciilor şi al sectorul public, precum şi abordarea
provocărilor societăţii au avut un rol major în formarea
agendei pentru politica de inovare.
1.4 Infrastructura pentru secolul 21
Competitivitatea regională şi aşteptările privind
dezvoltarea au fost, de asemenea, afectate de dotarea
cu infrastructură precum reţelele de transport sau de
telecomunicaţii. După cum indică o serie de studii,
dotarea cu infrastructură publică are un efect pozitiv şi
puternic asupra productivităţii şi dezvoltării27.
Transportul
Un bun sistem de transport este esenţial pentru
dezvoltarea economică regională. Acesta reduce timpii
de călătorie şi, în consecinţă, costurile de producţie,
crescând astfel competitivitatea. Îmbunătăţeşte accesul
consumatorilor, al lucrătorilor şi al activităţilor comerciale
la pieţe şi constituie un aspect important al nivelului de
atracţie pe care o regiune o poate reprezenta pentru
investitori.
Cu toate acestea, un bun sistem de transport în sine nu
este suficient pentru a asigura dezvoltarea regională.
Efectul investiţiilor în transport şi alte infrastructuri
asupra performanţei economice depinde şi de
capacitatea regiunii de a le utiliza eficient, precum şi de
investiţia în alţi factori importanţi ai dezvoltării precum
capitalul uman şi inovaţia. Aceasta explică parţial de ce
randamentul investiţiilor în infrastructură poate varia
semnificativ între regiuni.
Legăturile de transport îmbunătăţite între regiuni şi
ţări facilitează accesul la pieţele europene ceea ce oferă
posibilitatea creării unor noi oportunităţi de dezvoltare.
Însă, aceasta creşte şi competitivitatea între regiuni,
ceea ce poate avea un efect nefavorabil asupra afacerilor
27 Infrastructura fizică poate afecta negativ mediul, în special,
infrastructura grea şi durabilă precum drumurile, autostrăzile, liniile
de cale ferată şi modificările aduse cursurilor de apă. În astfel de
cazuri, raportul dintre costurile economice, costurile privind mediul
şi beneficii trebuie analizat explicit şi adecvat.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
şi a lucrătorilor. Efectul general depinde de capacitatea
unei regiuni de a exploata şi de a dezvolta în continuare
avantajul competitiv.
Situaţia regiunilor UE cu privire la
infrastructura de transport
Dotarea cu infrastructură de transport variază larg
de-a lungul UE, în special în ceea ce priveşte drumurile.
Densitatea autostrăzilor28 este de trei ori mai mare decât
media UE în Luxemburg şi în Ţările de Jos, însă este cu
10 % sub această medie în România, în timp ce Letonia şi
Malta nu dispun de nicio autostradă. În 7 state membre,
dintre care 6 sunt ţări UE-12, nivelul densităţii se situează
sub 50 % din media UE.
Diferenţele devin şi mai pronunţate între regiunile
UE cu diferenţe majore în ceea ce priveşte densitatea
autostrăzilor. În est, multe regiuni nu au deloc autostrăzi.
De exemplu, 7 din 16 regiuni din Polonia şi 6 din 8 regiuni
din România nu au deloc autostrăzi.
O nouă metodă de a arăta diferenţa privind calitatea
infrastructurii între regiuni este de a compara
accesibilitatea actuală cu scenarii privind o viteză redusă
şi cele privind o viteză ridicată29 (Harta 1.32 şi Harta 1.33).
Efectuarea unei comparaţii cu scenariul privind o
viteză redusă evidenţiază regiunile care beneficiază de
autostrăzi existente. Majoritatea regiunilor din Austria,
Franţa şi Germania beneficiază de o reţea extinsă
de autostrăzi, în timp ce o distribuţie mai uniformă
a drumurilor de mare viteză ar duce la o creştere
semnificativă a accesibilităţii în partea de nord şi de est a
Poloniei precum şi pe tot teritoriul României (Harta 1.34).
Între 2000 şi 2008, noile investiţii în autostrăzi au tins
să se concentreze în regiunile mai puţin dezvoltate din
UE. În aproape trei sferturi din regiunile de convergenţă,
densitatea a crescut relativ în raport cu media UE, în timp
ce în regiunile RCE, numai un sfert a asistat la o creştere.
În UE-15, investiţia a fost îndeosebi ridicată în regiuni din
Germania, Spania şi Portugalia. În UE-12, nu s-a observat
o legătură clară între construcţia de noi autostrăzi şi
dotarea iniţială.
28 Densitatea autostrăzilor este definită ca fiind lungimea de autostrăzi
pe cap de locuitor sau pe kilometru pătrat. Indicatorul utilizat aici se
referă la media densităţii pe cap de locuitor şi pe kilometru pătrat.
29 Scenariul privind o viteză ridicată măreşte viteza la 90  de km pe
oră pe toate drumurile, pentru a imita o distribuţie mai egală şi mai
uniformă a şoselelor. Însă, în anumite regiuni, astfel de viteze nu
pot fi atinse din cauza tipului de teren existent. Pe lângă acestea,
creşterea vitezei medii reale la 90  de km peste tot nu este un
scenariu realist. Drept urmare, e posibil ca, în realitate, anumite
beneficii indicate să nu poată să fie atinse într-un mod eficient din
punctul de vedere al costurilor, în special în regiunile cu populaţie
redusă şi dispersată.
57
58
Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

REGIOgis REGIOgis
Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.34 Autostrăzi în raport cu populaţia potenţială 1.35 Trenuri de pasageri în reţeaua de cale ferată TEN-T, 2005
Populaţia potenţială Autostrăzi Numărul mediu al trenurilor pe zi
0 - 50 < 25
UE-27 = 100 Sursa: Eurostat, EuroGeographics, REGIO-GIS
50 - 100 26 - 50
Sursa: EuroGeographics, Eurostat, JRC, EFGS, REGIO-GIS
100 - 200 51 - 100
200 - 500
101 - 150
> 500
> 150

0 500 Km lipsă informaţii 0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative © EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei
Variaţiile în ceea ce priveşte calitatea reţelei de drumuri
se reflectă într-o anumită măsură în diferenţele privind
numărul de accidente şi de decese rutiere, deşi, după
cum se arată mai jos, contribuie şi alţi factori importanţi.
Acestea continuă să se situeze la un nivel ridicat în
majoritatea regiunilor din UE-12, precum şi în Franţa,
Grecia, Italia şi Spania. Ele sunt mult mai puţin numeroase
în Germania, în statele nordice şi în Regatul Unit.
Situaţia din UE-15 şi UE-12 diferă radical în ce priveşte
măsura în care reţeaua de drumuri conectează centrele
urbane şi asigură un nivel înalt de accesibilitate.
Reţeaua de drumuri extrem de densă în partea centrală
a UE, trecând din sud-estul Regatului Unit, prin Belgia,
Ţările de Jos şi sud-vestul Germaniei, atinge ambele
obiective. Conectivitatea este bună şi în Spania, Franţa
(în special în jurul regiunii Ile de France) şi nordul Italiei.
În UE-12, reţeaua de drumuri este în generală limitată şi
fragmentată.
Importanţa reţelelor de transport pentru dezvoltarea
regională este evidenţiată şi de evaluarea impactului
teritorial al unui scenariu previzional privind
infrastructura îmbunătăţită30. Acesta arată un beneficiu
economic general pentru UE în ansamblu şi unul mult
mai pronunţat pentru UE-12, prin creşterea potenţialului
de piaţă, a competitivităţii regionale şi a PIB-ului pe cap
de locuitor, care poate duce chiar şi la generarea unei
noi zone de dezvoltare economică cuprinzând Praga,
Cracovia, Budapesta şi Viena.
În UE-15, se identifică, de asemenea, beneficii potenţiale
considerabile, în special, prin legăturile mai bune
între regiuni în interiorul ţărilor, în special în Spania şi
Germania, permiţând dezvoltării să se extindă dinspre
centrele majore spre oraşele mai mici. În UE-12,
legăturile interregionale lipsesc în mare măsură, nici
măcar capitalele nu dispun de legături bune între ele.
Disparităţile regionale sunt mai puţin pronunţate
în privinţa căilor ferate, cel puţin în ceea ce priveşte
densitatea şinelor, însă nu şi în privinţa eficienţei
(Harta  1.35). Aproximativ 37  % din regiunile de
convergenţă dispun de o densitate a căilor ferate care
înregistrează mai puţin de jumătate din media UE, faţă de
25 % din regiunile RCE. În UE-12, densitatea reţelelor de
cale ferată este mult mai ridicată decât cea a drumurilor.
30 Această evaluare face parte din proiectul TIPTAP ESPON. Proiectul
a examinat, în special, un scenariu denumit „Îmbunătăţirea
infrastructurii“, în care politicile sunt orientate spre realizarea
unei noi infrastructuri. Acesta se bazează pe scenariul „Dezvoltare
avansată 2030“, astfel cum a fost definit în studiul TRANSVisions.
Program ESPON 2013, TIPTAP: Territorial Impact Package for
Transport and Agricultural Policies (Evaluarea impactului teritorial
al politicilor de transport şi agricultură), Proiect de cercetare
aplicată 2013/1/6, 2010.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Cu toate acestea, în ciuda investiţiilor semnificative
realizate în modernizarea reţelelor, majoritatea continuă
să fie învechite şi într-o stare de reparaţie deficitară.
Multe linii sunt simple şi, în majoritatea ţărilor, puţine
sunt electrice. Astfel, diferenţa faţă de UE-15 constă, în
mare parte, în viteza medie a reţelei.
Această diferenţă în ceea ce priveşte viteza rezultă,
de asemenea, din compararea situaţiei actuale cu un
scenariu privind o viteză redusă şi cel privind o viteză
ridicată (Harta 1.36 şi Harta 1.37). Majoritatea regiunilor
din Franţa şi Germania, dar şi multe regiuni din Belgia,
Spania, Italia, Austria şi Regatul Unit beneficiază de
linii de mare viteză existente. Scenariul privind viteză
ridicată31 arată că regiunile din statele baltice, Bulgaria,
Polonia, România şi Slovacia, în special cele care nu
includ un oraş mare, dar se află în aproprierea unuia,
ar beneficia semnificativ de îmbunătăţirea vitezei pe
reţeaua de căi ferate la cel puţin 90 de km pe oră.
Călătoriile aeriene au continuat să sporească în
ultimii ani, până la declanşarea crizei în 2008. Cea mai
mare creştere în trafic s-a înregistrat în aeroporturile
secundare, care sunt utilizate mai ales de companiile
aeriene low cost precum şi în aeroporturile din capitalele
din UE-12. Cu toate acestea, densitatea traficului aerian
în aeroporturile din capitalele din UE-12 este cu mult
mai mică decât cea din UE-15 (cel mai mare aeroport în
termeni de trafic, Praga/Ruzyne, ocupând, numai, a 30-a
poziţie în UE în 2008).
Accesibilitatea aeroporturilor diferă mult între regiuni
(Harta  1.38). numai aproximativ 5  % din populaţia UE
trăieşte la peste 90 de minute distanţă de un aeroport, şi
51 % are acces la 10-500 zboruri pe zi la o distanţă de 90
de minute. Însă accesibilitatea este mult mai ridicată în
UE-15, în special în partea centrală. Populaţia din multe
regiuni din UE-12 are acces la numai 10 zboruri pe zi, la o
distanţă de 90 de minute, şi mulţi locuiesc la o distanţă de
condus mai mare de 90 de minute. În Spania, o pondere
semnificativă a populaţiei locuieşte, de asemenea, la o
distanţă mai mare de 90 de minute de condus cu maşina
de cel mai apropiat aeroport.
31 Scenariul cu viteză mare nu ţine cont dacă în practică pot fi
îmbunătăţite toate legăturile de cale ferată pentru a acomoda
viteze mai mari, ceea ce poate fi foarte greu de realizat în special
în regiunile muntoase. În consecinţă, e posibil ca creşterea
accesibilităţii regiunilor precum Corsica sau a regiunilor din Massif
Central din Franţa care sunt presupuse, să nu fie realistă. Ca şi în cazul
scenariului privind viteza mare pe drumuri, acest scenariu nu este
realist şi e posibil ca investiţia pentru a creşte viteza anumitor linii
de cale ferată să nu fie eficientă din punctul de vedere al costurilor,
în special dacă populaţia regiunii este redusă şi dispersată.
59
60
Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion
Réunion

Açores Madeira
Açores Madeira

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

REGIOgis
REGIOgis
1.37 Creştere estimată în accesibilitatea căilor ferate, situaţia actuală faţă de scenariul
Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.36 Creştere potenţială în accesibilitatea căilor ferate, scenariul cu viteză mare cu viteză mică
faţă de situaţia actuală % creştere
% creştere Sursa: DG REGIO; Spiekermann & Wegener < 60 150 - 180
Sursa: DG REGIO; Spiekermann & Wegener
< 30 70 - 80 60 - 90 180 - 210

30 - 45 80 - 90 90 - 120 210 - 240

45 - 60 90 - 100 120 - 150 > 240

60 - 70 > 100
0 500 Km

0 500 Km © EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.38 Acces la zborurile de călători, 2008

Număr de zboruri de călători pe zi
timp de deplasare până la cel mai Număr mediu de zboruri ponderat cu populaţia
1 000 - 1 500
apropiat aeroport > 90min
0 - 10 1 500 - 2 000 Sursa: Eurostat, EuroGeographics, JRC, EFGS,
REGIO-GIS
10 - 250 2 000 - 2 500

250 - 500 2 500 - 3 000

500 - 750 > 3 000

750 - 1 000 lipsă informaţii

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 61

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.16 Gospodării cu acces la banda largă în funcţie de gradul de urbanizare, 2009

Zone dens populate
Zone mediu populate
% din populaţie în gospodării cu acces la banda largă Zone slab populate
90
Mărimea bulei reprezintă populaţia cu acces la bandă largă în zonă ca % din totalul populaţiei cu acces la bandă largă
80
70
60
50
40
30
20
10
0
UE-27
- RO BG IT EL SK PT CY ES CZ LT LV PL HU FR IE SI AT EE BE MT DE UK LU DK FI NL SE

Notă: Ţările clasate în funcţie de ponderea populaţiei cu acces la banda largă

Sursa: Eurostat, EU-SILC

1.17 Creştere privind conexiunile de bandă largă ale gospodăriilor,

- 2005-2009
Zone dens populate
Zone mediu populate
% creştere în populaţie cu acces la banda largă Zone slab populate
80
Mărimea bulei reprezintă gospodăriile adiţionale care dispun de bandă largă în zonă ca % din totalul gospodăriilor adiţionale cu acces la bandă largă
70
60
50
40
30
20
10
0
UE-27
- RO BG BE SK NL DK FR PT IT ES EE EL AT UK PL LV LT SI LU FI HU SE MT DE CY CZ IE
Notă: Ţările clasate în funcţie de creşterea numărului de gospodării cu bandă largă ca % din totalul populaţiei
Zone dens populate FR, RO 2006/2009, BG 2007/2009; Mediu populate: EE, FR, RO 2007/2009, SI 2005/09; Slab populate: FR 2005/2009
Sursa: Eurostat, EU-SILC

Se aşteaptă ca situaţia în UE-12 să se îmbunătăţească Conform ultimului Raport privind competitivitatea

o dată cu dezvoltarea calităţii reţelei de drumuri şi a
legăturilor dintre oraşe şi aeroporturi.
Reţelele TIC
Accesul de înaltă viteză la reţelele de tehnologia
informaţiei şi a comunicaţiilor continuă să fie văzut tot
mai mult ca un factor esenţial în competitivitate, care are
un efect determinant asupra capacităţii de a concura şi
de a profita de piaţa globală. De asemenea, reprezintă
un factor determinant major în privinţa facilităţii de a
adopta noi tehnologii, ceea ce joacă un rol central în
dezvoltarea regiunilor mai puţin dezvoltate. În acelaşi
timp, este esenţial şi pentru dezvoltarea serviciilor
electronice, publice sau private.
digitală32, gradul naţional mediu de acoperire a
reţelelor DSL33 din UE a crescut de la 87 % din populaţie,
valoare înregistrată în 2005, la 94  % în 2009. Decalajul
între statele membre s-a redus considerabil o dată cu
creşterea ratelor de acoperire în ţările în care au fost
cele mai modeste. De exemplu, în Grecia, acoperirea a
crescut de la 12 % la 91 % în această perioadă, în timp ce
în Cipru aceasta a crescut de la 70 % la 96 %, în Polonia
32 Comisia Europeană, Raport european privind competitivitatea
digitală, Realizări majore ale strategiei i2010 2005–2009, 2010.
33 Acoperirea reţelelor DSL şi prin cablu rezumă adecvat acoperirea
cu bandă largă. Deoarece aceste două reţele tind să se suprapună,
acoperirea cu DSL a fost utilizată ca o măsură substitutivă pentru
acoperirea cu bandă largă în Europa.

62 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei
de la 55 % la 75 %, în Slovenia de la 55 % la 93 %, iar, în
Slovacia, de la 61 % la 82 %.
În general, acoperirea cu acces la banda largă în zonele
slab populate rămâne în urmă faţă de acoperirea
existentă în zonele dens populate. În trei ţări, Bulgaria,
Cipru şi România, banda largă acoperă mai puţin de
50 % din populaţie în zonele slab populate. În anumite
ţări, precum Germania, Italia, Slovenia şi Suedia,
eforturile s-au concentrat,, cu un anumit succes, asupra
reducerii decalajelor dintre zonele slab populate şi cele
dens populate. În Irlanda, Estonia şi Austria, tehnologiile
mobile au jucat un rol-cheie în reducerea decalajului.
Însă sunt necesare eforturi suplimentare în Bulgaria,
Grecia, Polonia, România şi Slovacia, unde o proporţie
între 48 şi 67 % din populaţia zonelor slab populate nu
dispun de acces la banda largă. Strategia Europa 202034
şi Agenda Digitală a UE35 au obiectivul de a atinge o
acoperire universală de internet de bandă largă până
în 2013 şi de a creşte viteza la 30  Mbps până în 2020,
pentru toată lumea, şi la 100 Mbps pentru una din două
gospodării. Aceasta va necesita un volum semnificativ
de investiţii.
Datele regionale privind nivelurile aptitudinilor digitale
sau de operare a calculatorului arată că În ciuda unui
anumit progres recent, nivelurile sunt deseori mai joase
în regiunile mai puţin dezvoltate decât în regiunile mai
dezvoltate. Cele mai reduse niveluri sunt identificate
în sudul Europei, în special în Spania, Grecia, Italia şi
Malta, precum şi în Irlanda şi Letonia. Mai mult, în timp
ce regiunile centrale şi mai avansate din UE investesc în
reţelele din generaţia următoare, există un risc crescut ca
zonele mai periferice şi cele slab populate să rămână în
urmă. Lipsa investiţiilor private în reţelele din generaţia
următoare în afara marilor aglomerări urbane ar putea
duce la o nouă prăpastie digitală între regiunile mai
dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate în UE.
Utilizarea reală a benzii largi de către gospodării (adică
conectarea) a crescut, de asemenea, în mod rapid în
ultimii ani, o dată cu accesul la banda largă. În 2009,
în jur de 55  % din gospodăriile din UE dispuneau de
conexiune la banda largă36. În Danemarca, Suedia şi
Ţările de Jos, această proporţie a fost de 77-79  %. La
polul opus, numai un sfert sau mai puţin din gospodării
a avut acces la banda largă în Bulgaria şi România, 34 %
în Grecia, 39 % în Italia şi 46 % în Portugalia.
34 COM(2010) 2020.
35 COM(2010) 245.
36 Platformele de bandă largă luate în considerare includ în primul
rând ADSL, cablu şi FTTx (inclusiv VDSL), WLL/WLAN, satelit şi PC.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
În general, disparităţile rămân între zonele slab şi
mai dens populate, deşi acestea sunt relativ mici în
Germania, Ţările de Jos, Suedia şi Regatul Unit, rămânând
mari în Bulgaria, Grecia, Irlanda, Lituania şi România
(Figura 1.16).
Însă această situaţie este pe cale de a se schimba în mod
rapid. Ponderea gospodăriilor cu acces la banda largă
din UE a crescut de la 23 % din 2005 la 56 % în 2009, cea
mai mare creştere fiind observată în general în ţările care
iniţial au înregistrat cele mai mici valori (Figura 1.17).
Disparităţile regionale de-a lungul UE sunt şi mai mari
decât între ţări. În Groningen şi Noord-Holland din
Ţările de Jos, aproximativ 79  % din gospodării dispun
de acces la banda largă în comparaţie cu numai 12 % în
Severozapaden din Bulgaria şi Anatoliki Makedonia şi
Thraki din Grecia (Harta 1.39).
Energia
Între 1996 şi 2007, consumul de energie final în UE a
crescut cu aproximativ 0,4 % pe an. Însă creşterea a fost
mult mai mare în Spania, Irlanda şi Malta (între 3 şi 4 %
pe an), şi în Grecia, Luxemburg şi Cipru (cu aproximativ
2,5 %). Pe de altă parte, consumul s-a redus în Bulgaria şi
România (cu aproximativ 1-2 % pe an), reflectând, parţial,
modernizarea progresivă a sistemului de producţie şi
închiderea centralelor de generare ineficiente cu niveluri
ridicate de poluare.
În timp ce ponderea petrolului în consumul de energie
a rămas relativ constantă la valoarea de 42  % în UE în
ansamblu de-a lungul acestei perioade, aceasta a crescut
pronunţat în Bulgaria, Polonia şi Republica Cehă. În alte
ţări, ponderea s-a redus, în special, în Cipru, Germania,
Portugalia şi Suedia.
Producţia de electricitate în UE se bazează relativ puternic
pe cărbune şi lignit, care împreună reprezintă 27 % din
total. În cinci state membre, aceasta reprezintă peste
jumătate, 90  % în cazul Estoniei şi Poloniei. Anumite
centrale electrice pe bază de cărbune emit niveluri
ridicate de poluanţi nocivi pentru sănătate şi mediu (SO2,
NOx, PM, CO2). În consecinţă, sunt necesare mai multe
investiţii şi progres tehnologic pentru a reduce aceste
emisii şi pentru a captura carbonul emis.
De aceea, se impun eforturi pentru a continua
creşterea eficienţei energetice, în special a clădirilor,
a sistemelor de iluminat şi a transportului. O utilizare
mai largă a sistemelor de energie inteligente ar
putea fi utilă. Dezvoltările recente în ceea ce priveşte
reţelele energetice inteligente, bazate pe tehnologie
digitală pentru a controla aparatele casnice în vederea
63
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.39 Gospodării cu conexiune la banda largă, 2009

% din toate gospodăriile
< 30 60 - 70 UE-27 = 56,0

30 - 40 => 70 Sursa: Eurostat

40 - 50 Lipsă informaţii

50 - 60

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

64 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei
economisirii de energie şi a reducerii costurilor, deschid
oportunităţi promiţătoare în acest sens. Pe lângă
acestea, creşterea producţiei de electricitate din resurse
regenerabile va implica noi cerinţe asupra reţelei,
crescând nevoia pentru aceste sisteme.
1.5 Instituţii
Situaţia macroeconomică
Este larg acceptat faptul că o condiţie necesară a creşterii
durabile este stabilitatea cadrului macroeconomic.
Conform Băncii Mondiale, stabilitatea macroeconomică
este caracterizată de un nivel redus şi previzibil al inflaţiei,
ratele reale ale dobânzilor sunt adecvate, politicile fiscale
sunt stabile şi durabile, rata de schimb valutar reală este
competitivă şi previzibilită, iar situaţia balanţei de plăţi
este viabilă.
Aceste criterii nu sunt foarte precise, însă se referă, într-
un sens foarte larg, la un mediu macroeconomic care se
caracterizează printr-un nivel redus de incertitudine.
S-a constatat că incertitudinea este motivul principal
pentru care situaţia macroeconomică afectează
creşterea. În conformitate cu cele enunţate de Fisher
(1993)37, există două canale principale prin care
apare acest fenomen. În primul rând, incertitudinea
macroeconomică reduce capacitatea mecanismului
preţurilor de a asigura o alocare eficientă a resurselor
care, la rândul său, reduce productivitatea. În al doilea
rând, incertitudinea reduce investiţiile prin îngreunarea
37 Fisher, S. (1993), The role of macroeconomic factors in growth (Rolul
factorilor macroeconomici în dezvoltare), Journal of Monetary
Economics, Volumul 32, Ediţia 3, pp. 485–512.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Îmbunătăţirea calităţii guvernării prin
învăţarea transfrontalieră
Cooperarea între regiunile şi statele membre UE-
15 şi UE-12 poate spori semnificativ capacitatea
instituţională a acestora din urmă. Îmbunătăţirea
calităţii guvernării în Estonia a fost susţinută prin
legăturile strânse cu Germania, Finlanda şi Suedia.
Finlanda a oferit suport consistent prin schimburi de
experienţă şi exemple de politici pentru îmbunătăţirea
capacităţii instituţionale. Suedia a reprezentat şi ea o
sursă de cunoaştere şi bune practici. În Estonia au avut
loc primele alegeri în 1991, cu doi ani înainte de vecinii
baltici, şi au fost introduse reforme radicale cu ajutorul
experţilor germani.
Jihozápad din Republica Cehă face parte din programul
de cooperare transfrontalieră Jihočeský Kraj cu regiunile
austriece şi bavareze. In special, cooperarea dintre
Jihozápad şi Bavaria datează de secole. Aceasta a dus
la îmbunătăţirea legăturilor de transport şi la mai multe
investiţii germane în industriile locale. Cooperarea a
contribuit şi la îmbunătăţirea capacităţii instituţionale
a regiunii, considerată a fi printre cele mai puternice în
Republica Cehă, după cum arată un studiu recent1.
Înainte de aderarea la Uniune, ţările UE-12 au primit
finanţare prin programul PHARE pentru a le asista în
consolidarea administraţiei publice şi a instituţiilor.
După aderare, finanţarea a continuat să susţină
consolidarea capacităţii prin politica de coeziune.
1 Quality of Government Institute (Institutul pentru Calitatea
Guvernării). Measuring the quality of government and
subnational variation (Măsurarea calităţii guvernării şi a
variaţiei subnaţionale). Finanţat de DG REGIO (apare în
curând).
65
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Gradul de urbanizare: zone dens populate, mediu populate şi slab

populate
Conceptul „gradului de urbanizare" a fost definit în cadrul Sondajului privind forţa de muncă.
Aceeaşi clasificare a fost adoptată în multe alte sondaje, inclusiv în sondajele privind statisticile
comunitare referitoare la venit şi la condiţiile de viaţă (EU-SILC) şi sondajele TI.
Au fost definite trei tipuri de zone, în baza unui criteriu al contiguităţii geografice în combinaţie cu
un prag de populaţie minim bazat pe datele furnizate de unităţile administrative locale de nivel 2
(LAU 2) şi pe datele de recensământ din 2001.
•• Zone dens populate
Acesta este un grup contiguu de unităţi LAU 2, fiecare dintre ele având o densitate de peste
500 de locuitori pe km pătrat, în care populaţia totală pentru acest grup este de cel puţin
50 000.
•• Zone mediu populate
Acesta este un grup contiguu de unităţi LAU 2, care nu face parte din zone dens populate,
fiecare având o densitate de peste 100 de locuitori pe km pătrat, fie cu o populaţie totală a
grupului de cel puţin 50 000 locuitori sau învecinată cu o zonă dens populată.
•• Zone slab populate
Acesta este un grup contiguu de unităţi LAU 2, care nu face parte dintr-o zonă dens populată
sau una mediu populată. Un grup de unităţi LAU 2 totalizând mai puţin de 100 de km pătraţi,
fără să atingă densitatea necesară, însă înconjurat în totalitate de o zonă dens populată sau
mediu populată, este considerat ca făcând parte din acea zonă. Dacă este înconjurat de o zonă
dens populată şi una mediu populată, se consideră că face parte din zona mediu populată.
Un plan GIS cu aceste informaţii poate fi descărcat de la următoarea adresă: http://epp.eurostat.
ec.europa.eu/portal/page/portal/gisco/geodata/reference

Excepţii Finlanda, Franţa, Grecia şi Irlanda

Câteva ţări au ales să utilizeze mai degrabă o clasificare modificată decât pe cea descrisă anterior.
•• Franţa
Institutul Naţional de Statistică din Franţa (INSEE) utilizează o metodologie diferită pentru
definirea gradului de urbanizare în comunele sale.
•• Grecia
Definiţia descrisă mai sus s-a aplicat la nivel LAU 1 de către Eurostat, deoarece nu dispunea de
frontierele digitale LAU 2 ale Greciei. Însă Grecia şi-a clasificat regiunile de nivel LAU 2 conform
acestei metodologii
•• Finlanda
Finlanda a aplicat metodologia de mai sus la un grup mai recent de frontiere LAU 2.
•• Irlanda
Irlanda utilizează şi ea o abordare diferită de cea descrisă mai sus, clasificând nivelurile LAU 1
în loc de LAU  2. Drept urmare, următoarele oraşe (LAU  1) au fost clasificate ca fiind dens
populate: Cork City, Dublin, Galway, Limerick şi Waterford. Restul ţării este slab populată.
Pentru mai multe informaţii privind aceste excepţii vizitaţi: https://circabc.europa.eu/d/d/
workspace/SpacesStore/b65ef11a-ade2-40e2-8696-e5224e28b59d/CNTR_DEGURBA.zip

66 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.40 Gradul de urbanizare:

Zone dens populate

Sursa: Eurostat, institute naţionale de statistică
Zone mediu populate

Zone slab populate

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 67

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
estimării randamentului. Pe lângă acestea, investiţiile
pot fi limitate de dobânzile ridicate.
Situaţia macroeconomică în UE a fost deosebit de
afectată de criză. După cum arată ultimele cifre, s-a
observat o scădere dramatică în activitatea economică,
ceea ce s-a reflectat, în multe cazuri, în reducerea
preţurilor şi într-o creştere semnificativă a deficitului
bugetar şi a datoriei publice. Ambele au un efect
negativ asupra perspectivelor privind dezvoltarea.
Incertitudinea privind sincronizarea recuperării a dus la
amânarea sau chiar anularea investiţiilor. În acelaşi timp,
creşterea deficitului public şi nevoile sporite de cheltuieli
privind siguranţa socială pot determina guvernele să
reducă investiţiile publice care vizează îmbunătăţirea
structurii economiei. Într-un astfel de context, politica de
coeziune şi măsurile luate în cadrul planului european
de redresare economică pot juca un rol esenţial în
facilitarea investiţiilor strategice care sunt indispensabile
pentru dezvoltarea regională în viitor.
Instituţii
Conform conluziilor a numeroşi economişti, calitatea
instituţiilor poate avea un efect semnificativ asupra
creşterii economice şi a dezvoltării în general. În special,
instituţiile cu un nivel inferior pot împiedica eficienţa
strategiilor de dezvoltare regional ă. Acesta este unul
dintre principalele motive pentru care Banca Mondială38
a accentuat şi mai mult nevoia de a îmbunătăţi instituţiile
şi guvernanţa. Aceasta foloseşte următoarea definiţie a
guvernanţei:
Tradiţiile şi instituţiile în baza cărora se exercită autoritatea
într-o ţară. Acestea includ: (1) procesul prin care sunt
selectate, monitorizate şi înlocuite administraţiile, (2)
capacitatea administraţiei de a formula şi implementa
politici solide în mod eficient şi (3) respectul faţă de cetăţeni
şi starea instituţiilor care guvernează interacţiunile
economice şi sociale între aceştia39.
Datele Băncii Mondiale indică faptul că guvernanţa
generală este de înaltă calitate în UE, însă rămân
câteva diferenţe semnificative între statele membre.
De asemenea, evidenţiază faptul că câteva state
membre şi-au îmbunătăţit guvernanţa după anii 1990,
înregistrându-se un progres semnificativ în special
în ţările baltice. Bulgaria a beneficiat de pregătirile
38 World Development Report 2009 (Raport privind dezvoltarea
mondială 2009), Banca Mondială, Washington.
39 Kaufmann, D., Kraay, A. şi Mastruzzi M. (2005), Governance Matters
IV: Governance Indicators for 1996–2004 (Probleme de guvernanţă
IV: Indicatori de guvernanţă pentru perioada 1996‑2004). Lucrare
de cercetare a Băncii Mondiale privind politicile nr. 3630. Disponibil
la SSRN: http://ssrn.com/abstract=718081
68 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
pentru aderarea la UE, ceea ce a dus la îmbunătăţirea
indicatorilor săi privind guvernanţa faţă de anii 1990.
Serviciile de e-guvernare pot contribui în vederea
obţinerii unor servicii mai eficiente şi mai transparente
în cadrul administraţiilor publice. Raportul european
privind competitivitatea digitală40 monitorizează
disponibilitatea a 20 de servicii de e-guvernare de bază şi
cota de populaţie şi companiile care utilizează serviciile
de e-guvernare. În 2009, Austria, Malta, Portugalia
şi Regatul Unit au furnizat online toate aceste 20 de
servicii de bază (Figura 1.18). În toate statele membre, cu
excepţia României, cel puţin una din două întreprinderi
a interacţionat online cu autorităţile publice în 2009.
Numai 30  % din populaţie a interacţionat online cu
autorităţile publice, în comparaţie cu 72 % din companii.
Luxemburg, statele membre nordice şi Ţările de Jos au
fost singurele care au înregistrat cel puţin una din două
persoane care a interacţionat online cu autorităţile
publice în 2009.
1.6 Competitivitatea
Criza economică nu numai că a schimbat peisajul
economic global, ci a evidenţiat şi faptul că în multe
ţări, sursele dezvoltării nu erau suficient de robuste,
accentuând nevoia de a îmbunătăţi măsurile de
performanţă economică ce încorporează elementele
esenţiale ale dezvoltării economice durabile. Forumul
Economic Mondial publică anual un raport privind
competitivitatea globală în ţări. Adoptând o abordare
similară, s-a creat un nou indice regional al competitivităţii
pentru toate regiunile NUTS 2 (Harta 1.41). Acesta constă
în unsprezece piloni care se bazează pe un total de 69
de indicatori organizaţi în trei grupuri. Aceşti indicatori
cuprind un domeniu mult mai vast decât numai aspecte
economice limitate şi includ mulţi indicatori privind
calitatea vieţii, speranţa de viaţă ajustată de percepţia în
privinţa sănătăţii şi a încrederii.
Grupul de bază reprezintă motoarele principale ale
tuturor tipurilor de economie:
1 Instituţii
2 Stabilitatea macroeconomică
3 Infrastructura
4 Sănătatea
5 Calitatea educaţiei primare şi secundare
Grupul de eficienţă reprezintă aspectele care devin mai
importante o dată cu dezvoltarea unei regiuni:
40 Raport european privind competitivitatea digitală 2010, http://
ec.europa.eu/digital-agenda
 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.41 Indice privind competitivitatea, 2010

Indice - Interval valori între 0 (redus) şi 100 (ridicat)
< 30

30 - 40
UE-27 = 55
40 - 50
Sursa: JRC şi DG REGIO
50 - 60

60 - 70

>= 70
0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 69

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Indicele regional al bunăstării economice durabile

Agenţia de Dezvoltare East Midlands susţine insistent că prosperitatea economică durabilă şi bunăstarea societăţii sunt
importante pentru succesul regional, după cum reflectă şi obiectivul ei:
… până în 2020, East Midlands va fi o regiune prosperă — cu afaceri în dezvoltare şi inovatoare, persoane calificate în locuri de
muncă de bună calitate, făcând parte din comunităţi sănătoase, incluzive şi trăind în locuri prospere şi atractive. (Flourishing
Region RES 2006)
Agenţia a dezvoltat un Indice regional al bunăstării economice durabile (RISEW) împreună cu Fundaţia New Economics
pentru a capta aspectele dezvoltării economice durabile omise de măsurile convenţionale ale progresului economic.
Indicele include costuri şi beneficii care nu sunt măsurate în mod tradiţional în termeni monetari, unind o gamă vastă a
aspectelor economice, sociale şi de mediu. Baza este cheltuiala consumatorului, care este ajustată apoi pentru a include
factorii sociali, economice şi de mediu pozitivi şi negativi. De exemplu, lucrul casnic neplătit şi voluntariatul sunt evaluate
şi adăugate indicelui, împreună cu cheltuielile publice în sănătate şi învăţământ. În acelaşi timp, sunt deduse costurile
de mediu din pierderile de habitate, poluare, secarea resurselor neregenerabile şi schimbarea climatică, costurile sociale
asociate cu crimele, divorţurile, naveta şi distribuţia inegală a veniturilor şi costurile de sănătate aferente accidentelor pe
şosele şi la locurile de muncă.
Indicele a fost calculat pentru prima oară pentru East Midlands în 2005 şi a fost utilizat pentru a evalua progresul spre
obiectivul de „regiune prosperă". În 2007, acesta a fost calculat pentru toate regiunile engleze, când valoarea indicelui
pentru East Midlands s-a ridicat uşor peste media din Anglia.

•• Cea mai ridicată valoare a RISEW pe cap de locuitor s-a înregistrat în sud-vest, peste valoarea din Londra, care a
înregistrat o valoare adăugată brută pe cap de locuitor mult mai mare;
•• Valoarea cea mai mică a RISEW pe cap de locuitor a fost observată în Yorkshire şi Humber, în timp ce cea mai mică
valoare adăugată brută pe cap de locuitor s-a înregistrat în nord-est.
Între 1994 şi 2007, RISEW pe cap de locuitor s-a dublat în East Midlands, faţă de o creştere medie de 35 % înregistrată în
Anglia.
Un consorţiu condus de Agenţia de Dezvoltare East Midlands şi incluzând Natural England dezvoltă indicele în continuare.

70 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 1 Promovarea competitivităţii şi a convergenţei
6 Educaţia superioară şi învăţarea pe tot parcursul
vieţii
7 Eficienţa pieţei muncii
8 Dimensiunea pieţei
Grupul de inovare include motoarele economiilor
regionale avansate:
9 Pregătirea tehnologică
10 Complexitatea afacerilor
11 Inovaţia
Fiecare dintre aceşti piloni permite evaluarea
performanţei unei regiuni în raport cu toate celelalte
regiuni UE. Drept urmare, aceştia pot fi consideraţi ca
fiind indicatori ai punctelor forte şi ai punctelor slabe ale
fiecărei regiuni NUTS 2 din perspectiva UE.
Pe măsură ce regiunile avansează pe calea propriei
dezvoltări, condiţiile lor socio-economice se schimbă
şi alţi factori determinanţi devin mai importanţi pentru
competitivitatea lor. În consecinţă, metoda optimă de a
îmbunătăţi competitivitatea unei regiuni mai dezvoltate
poate diferi de cea pentru una mai puţin dezvoltată.
Pentru a ţine cont de acest aspect, ponderile asociate
fiecăruia dintre aceste trei grupuri depind de PIB-ul
pe cap de locuitor al unei regiuni, ceea ce este identic
cu metoda prin care este elaborat indicele Forumului
Economic Mondial.
•• În regiunile UE mai puţin dezvoltate, grupul de bază
primeşte o pondere de 40  %, iar inovaţia una de
numai 10 % (eficienţa are o pondere fixă de 50 %).
•• În regiunile cu dezvoltare medie, grupul de bază
primeşte o pondere de numai 30 %, iar inovaţia se
dublează la 20 %.
•• În regiunile cele mai dezvoltate, grupul de bază
primeşte o pondere de numai 20 %, iar inovaţia de
30 %.
Acestea oferă, implicit, un ghid pentru factorii legislativi.
De exemplu, aceasta implică faptul că competitivitatea
unei regiuni mai puţin dezvoltate tinde să fie consolidată
mai degrabă prin îmbunătăţirea instituţiilor şi a
educaţiei de bază decât prin creşterea numărului de
cereri de brevete sau a cheltuielilor privind cercetarea şi
dezvoltarea. De asemenea, înseamnă şi faptul că o dată
cu nivelul mai ridicat al dezvoltării unei regiuni, aceasta
îşi poate pierde competitivitatea dacă nu investeşte mai
mult în inovaţie.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Competitivitatea generală este ridicată în regiunile
nordice, în sudul Germaniei, în Ţările de Jos şi în sud-
estul Angliei.
În anumite state membre, diferenţele dintre regiuni în
ceea ce priveşte competitivitate sunt foarte mari. De
exemplu, în Belgia, Bruxelles, cele două regiuni adiacente
şi majoritatea regiunilor flamande înregistrează valori
foarte mari, însă majoritatea regiunilor valone au obţinut
scoruri mici şi foarte mici. Grecia, Italia, Portugalia şi
Spania prezintă şi ele diferenţe regionale semnificative în
ceea ce priveşte competitivitatea. Aceste rezultate scot
în evidenţă faptul că competitivitatea are o dimensiune
regională puternică, pe care nu o pot exprima măsurile
naţionale.
În majoritatea ţărilor, indiferent că sunt mai mult sau mai
puţin dezvoltate, regiunea capitalei înregistrează cele
mai înalte valori în ceea ce priveşte competitivitatea, în
timp ce regiunile extreme tind să înregistreze valori mai
scăzute decât altele (Harta 1.41). În timp ce în cele mai
dezvoltate state membre, regiunile foarte competitive
sunt înconjurate de alte regiuni competitive, tendinţa în
statele membre mai puţin dezvoltate este că regiunea
cea mai competitivă din acestea tinde să fie înconjurată
de regiuni mult mai puţin competitive. Această situaţie
arată faptul că în cele mai dezvoltate state membre,
factorii competitivităţii sunt distribuiţi mult mai uniform,
iar competitivitatea tinde să se extindă şi asupra
regiunilor vecine. În statele membre mai puţin dezvoltate,
factorii competitivităţii sunt foarte concentraţi în
regiunea capitalei, şi efectele asupra regiunilor vecine
sunt încă destul de limitate. Această situaţie se poate
datora legăturilor de transport limitate între regiuni şi
diferenţelor considerabile privind calitatea mediului de
afaceri din aceste ţări.
1.7 Concluzii
Globalizarea şi apariţia unor noi personaje majore
pe scena comerţului internaţional au avut un impact
considerabil asupra economiei UE. Importul şi exportul
de bunuri spre restul lumii este, în prezent, mai important
pentru PIB-ului Uniunii. În ultimul deceniu, balanţa
comercială a bunurilor a trecut de la o valoare pozitivă
la o valoare negativă. Cu toate acestea, comerţul în
domeniul serviciilor a cunoscut o intensificare rapidă, iar
balanţa comercială pozitivă în acest domeniu a crescut,
subliniind poziţia globală puternică pe care o deţine UE
în acest domeniu.
S-au dezvoltat, de asemenea, noi modele comerciale. În
prezent, mari companii din multe sectoare îşi localizează
diverse părţi ale producţie în diferite părţi ale lumii. Acest
71
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

sistem de producţie mai dispersat creşte nevoia pentru un cadru macroeconomic sănătos, pieţe UE integrate,
logistică şi funcţii de comandă şi control, ceea ce tinde un sistem legislativ şi de reglementare care facilitează
să favorizeze oraşele mari şi regiunile în care sunt bazate afacerile şi crearea locurilor de muncă precum şi accesul
aceste servicii. la servicii de e-guvernare.

În UE, creşterea productivităţii reprezintă sursa principală

a creşterii PIB-ului pe cap de locuitor. Între 2000 şi 2007,
creşterea productivităţii a explicat 80 % din dezvoltarea
înregistrată, restul provenind din creşterile înregistrate
în rata de ocupare a forţei de muncă şi în rata populaţiei
active. În consecinţă, productivitatea reprezintă un
element central al competitivităţii UE, generând venituri
care permit regiunilor să ofere atât o calitate înaltă a
vieţii, cât şi un mediu de afaceri favorabil.

Creşterea productivităţii apărute la nivel naţional şi

regional reprezintă efectul combinat al îmbunătăţirilor
în productivitate în cadrul unui sector, adică al inovaţiei
în sens larg, şi al trecerii dintr-un sector în altul, adică al
restructurării. Efectul trecerii spre sectoare cu o valoare
adăugate mai mare este cel mai pronunţat în regiunile
mai puţin dezvoltate, în timp ce efectul creşterii
productivităţii în cadrul sectoarelor este important în
toate regiunile.

Inovaţia, în sens larg, reprezintă sursa principală

a creşterii productivităţii în cadrul sectoarelor şi
companiilor. Ea acoperă multe aspecte, de la inovaţia
tehnologică, la utilizarea mai eficientă a tehnologiei
şi a resurselor existente, la noi tehnici de gestiune
şi de organizare. Inovaţia depinde de potenţialul de
a genera, absorbi şi difuza cunoaşterea. Acesta este
motivul pentru care capitalul uman reprezintă motorul
principal al dezvoltării. Educaţia şi aptitudinile sunt
domenii importante ale investiţiei în UE, însă sunt
necesare eforturi speciale în multe regiuni din Europa de
Sud pentru a atinge obiectivele educaţiei prevăzute în
Europa 2020.

Însă pentru a beneficia la maximum de inovaţie, trebuie

implementate infrastructuri şi instituţii adecvate.
În secolul 21, reţelele digitale joacă un rol tot mai
important în dezvoltarea serviciilor şi a accesului la
acestea. Asigurarea accesului la banda largă pentru toate
persoanele şi toate companiile poate avea, în consecinţă,
un impact real asupra dezvoltării şi calităţii vieţii. În ciuda
importanţei infrastructurii digitale, reţelele bune de
transport rămân esenţiale. Însă, reţelele de drumuri şi
de căi ferate în multe regiuni UE-12 continuă să necesite
investiţii majore pentru a atinge niveluri comparabile cu
cele din UE-15.

Nu în ultimul rând, instituţiile exercită o influenţă majoră

asupra dezvoltării naţionale şi regionale. Aceasta include

72 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii
Secţiunea 2. Sporirea bunăstării şi
reducerea excluziunii
Scopul Uniunii este de a promova pacea, valorile acesteia
şi bunăstarea cetăţenilor ei1.
Bunăstarea este un concept vast, dificil de captat
într-o singură măsură. În consecinţă, această secţiune
abordează o varietate de măsuri, începând cu cele
obiective cum ar fi speranţa de viaţă şi ratele privind
riscul de sărăcie, până la cele subiective cum ar fi
percepţia sănătăţii şi a fericirii. Aceste măsuri oferă
diferite perspective asupra bunăstării. Însă ele nu se
schimbă neapărat întotdeauna în aceeaşi direcţie,
accentuând interdependenţa lor virtuală în anumite
cazuri. Combinate, ele prezintă o imagine diversă şi
interesantă.
Prima secţiune se concentrează asupra speranţei de
viaţă, a mortalităţii infantile şi a accesului la serviciile
de sănătate. A doua secţiune examinează aspectele
legate de standardele de viaţă. A treia secţiunea se
concentrează asupra condiţiilor de trai absolute şi
relative ale populaţiei.
Analiza oferă detalii privind accesul populaţiei la
puterea de cumpărare şi capacitatea de a trăi o viaţă
agreabilă şi de a se implica în societate. Aspectul de
reţinut este acela că standardele de viaţă nu pot fi
măsurate doar în termeni de acces la bunurile de pe
piaţă, adică la bunuri şi servicii care pot fi achiziţionate
contra cost, neţinând cont de acelea care sunt
disponibile în afara pieţei.
Un mediu plăcut, lipsit de pericole, sigur şi nepoluat,
bune relaţii cu vecinii, apa curentă curată, încredere
reciprocă şi altele sunt toate „bunuri comune" care
contribuie semnificativ la standardul de viaţă, însă
nu sunt comercializabile. În plus, există multe bunuri
şi servicii „private", care variază de la serviciile de
curăţenie până la pregătirea mâncării şi îngrijirea
copilului, care contribuie, în mod egal, la standardele
de viaţă, care, deşi sunt comercializabile, nu sunt
produse pentru piaţă şi, ca atare, nu pot fi captate prin
sistemele de contabilitate standard.
Recent, raportul Stiglitz-Sen-Fitoussi (2009) a accentuat
tensiunea dintre rapoartele naţionale existente şi
definiţiile mai complete şi mai semnificative privind
bunăstarea societăţii şi progresul social, evidenţiind
nivelul mai ridicat de conştientizare privind divergenţa
dintre măsurile PIB-ului standard, pe de o parte, şi
1 Articolul 3 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene
(TFUE).
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
măsurile privind calitatea vieţii, pe de altă parte.
Raportul adresează un apel cercetărilor şi factorilor
legislativi de a utiliza mai consistent indicatorii, care
sunt alternativi sau complementari faţă de PIB, atunci
când încearcă să evalueze standardele de viaţă.
Mulţi dintre aceşti indicatori sunt evidenţi şi
disponibili, cum ar fi speranţa de viaţă, mortalitatea
infantilă, egalitatea sexelor, siguranţa şi şomajul.
Aceştia sunt examinaţi aici, împreună cu conceptul
de venit disponibil „ajustat" al gospodăriilor care
include valoarea bunurilor şi a serviciilor „în natură",
disponibile gratuit sau la preţuri subvenţionate.
2.1 Speranţa de viaţă şi sănătatea
A trăi tot mai mult
UE înregistrează o speranţă de viaţă ridicată de
invidiat. În 2007, speranţa de viaţă la naştere era de 79
de ani în UE, în comparaţie cu speranţa de viaţă medie
globală de doar 67 de ani (ONU). În afara Europei,
doar 6 ţări din lume (Australia, Canada, Israel, Japonia,
Noua Zeelandă şi Singapore) au înregistrat speranţe
de viaţă mai mari. În ţările vecine din est, speranţa de
viaţă este considerabil mai mică, în jur de 68 de ani în
Belarus, Moldova, Rusia şi Ucraina. Aceasta este uşor
mai ridicată în ţările nord-africane, cifrându-se la 70
de ani la bărbaţi şi 74 pentru femei, însă tot sub media
UE.
Speranţa de viaţă diferă şi în cadrul UE, mai mult în
rândul bărbaţilor, decât al femeilor. În timp ce pentru
femei, speranţa de viaţă variază de la 86 în Comunidad
Foral de Navarra până la 75 în Yugoiztochen în Bulgaria
(Harta  1.42), pentru bărbaţi, aceasta variază de la
80 în Marche, Italia, la doar 65, Lituania (Harta 1.43).
Această variaţie se datorează unor cauze multiple,
inclusiv diferenţelor privind stilul de viaţă, climatul
şi regimul alimentar, însă şi educaţiei, venitului şi
accesului la servicii de sănătate şi la alte servicii sociale
care afectează sănătatea. Această secţiune abordează
câteva dintre cauzele principale ale speranţei de viaţă
scăzute.
Inegalitatea accesului la servicii de sănătate
de calitate
Mortalitatea infantilă în UE de 5 la 1  000 de naşteri
vii în 2006 a fost printre cele mai mici în lume. Doar 7
ţări din afara Europei au înregistrat cote mai mici, cele
şase menţionate mai sus la capitolul speranţa de viaţă
şi Coreea de Sud. Rata globală medie a mortalităţii
infantile este de zece ori mai mare decât în UE.
73
74
Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

REGIOgis REGIOgis
Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.42 Speranţa de viaţă a femeilor la naştere, 2007 1.43 Speranţa de viaţă a bărbaţilor la naştere, 2007
Ani Ani
< 80,5
80.5 UE-27 = 82,0 < 74,0
74.0 UE-27 = 75,8
BE, IE, UE-27 : 2006 BE, IE, UE-27 : 2006
80.5 - 82,3
80,5 82.3 74.0 - 76,7
74,0 76.7
Sursa: Eurostat Sursa: Eurostat
82.3 - 82,9
82,3 82.9 76.7 - 77,6
76,7 77.6

82.9 - 84,0
82,9 84.0 77.6 - 78,6
77,6 78.6

>= 84,0
84.0 >= 78,6
78.6

lipsă informaţii lipsă informaţii

0 500 Km 0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative © EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.44 Rata mortalităţii infantile, 2006-2007

Decese sub 1 an de viaţă / 1 000 naşteri vii
<3 BE, DE, IE, IT, PL: 2005–2006; UK: 2003-2004

3-4 Sursa: Eurostat

4-5

5-6

6-9

>9
0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 75

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
Trei din patru regiuni UE înregistrează rate ale
mortalităţii infantile de 5 sau mai puţin şi una din cinci
înregistrează valori sub trei. Însă, toate regiunile din
România cu excepţia regiunii capitalei au rate între 12
şi 15, în timp ce rata este, de asemenea, de aproximativ
12 în Guyane. În Bulgaria, patru din şase regiuni au
rate de peste 10 (Harta  1.44). Aceasta înseamnă că
un nou-născut în România are şanse de şase ori mai
mari să moară înainte de vârsta de un an faţă de
unul din Brabant Wallon în Belgia. Ratele ridicate ale
mortalităţii infantile afectează semnificativ cifrele
privind speranţa de viaţă la naştere. Astfel, regiunile
din România şi Bulgaria au şi cele mai mici speranţe
de viaţă din UE.
Cele două cauze principale ale mortalităţii la adulţii
sub 65 de ani sunt cancerul şi bolile cardiace. Din
100 000 de persoane cu vârsta sub 65 de ani, cancerul
omoară, anual, 75 de persoane, iar bolile cardiace 52
de persoane. Însă aceste rate variază semnificativ între
regiuni. În ambele cazuri, cele mai ridicate valori apar
în regiunile din Bulgaria, Ungaria şi România şi cele
trei state baltice. Astfel, numărul deceselor cauzate
de cancer este de peste 120 în toate regiunile din
Ungaria, în timp ce în 10 regiuni UE se cifrează sub 25
(Harta 1.45).
Persoanele care trăiesc în ţările afectate tind să-şi
considere serviciile de sănătate ca fiind slabe2. În
special, în Bulgaria şi România, mai puţin de 25  %
din respondenţii la sondaj considerau că serviciile de
sănătate din ţara lor au fost bune în comparaţie cu
peste 90 % din Austria, Belgia şi Ţările de Jos.
Numărul deceselor cauzate de bolile cardiace în
rândul persoanelor sub 65 de ani este de 3-4 ori mai
mare decât media UE în toate regiunile din Bulgaria
şi de cel puţin două ori mai mare decât media UE în
statele baltice, Ungaria, România şi estul Slovaciei
(Harta  1.46). Acestea sunt şi regiunile cu niveluri
scăzute ale dezvoltării. Cu toate acestea, corelaţia
dintre speranţa de viaţă şi PIB-ul pe cap de locuitor nu
este nicidecum sistematică.
În regiunile mai dezvoltate, pot fi observate câteva
caracteristici interesante. În Regatul Unit, numărul
deceselor cauzate de cancer şi boli cardiace tinde
să fie mai ridicat în regiunile mai periferice cum ar fi
regiunile din Scoţia, West Wales şi Valleys, însă şi în
unele dintre cele mai mare aglomerări urbane, cum
ar fi Greater Manchester, Merseyside (care include
Liverpool) şi Londra.
2 Eurobarometru 315, 2010.
76 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Diferenţele din Austria manifestă caracteristici
opuse celor din Republica Cehă şi Slovacia. În timp
ce regiunea capitalei din Austria înregistrează o rată
a mortalităţii cauzate de cancer şi boli cardiace mai
mare decât toate celelalte regiuni din ţară, se observă
o situaţie opusă în celelalte două ţări.
Aceşti trei indicatori dezvăluie disparităţi mari în
privinţa riscurilor de sănătate între regiuni. Motivele
sunt multe şi variază între regiuni. În regiunile cu venit
disponibil mic şi sărăcie mare, este posibil ca multe
persoane să fie nevoite să aştepte prea mult înainte
să poată consulta un medic. În regiunile mai distante,
accesibilitatea fizică poate fi un factor important de
luat în considerare, în timp ce în altele, acesta poate
consta în calitatea serviciilor disponibile. În regiunile
cu o pondere mare a populaţiei născute în străinătate
(Harta  1.61), necunoaşterea sistemului de sănătate
sau a limbii ţării poate duce la rate mai mari ale
mortalităţii. În anumite regiuni, accesul la tratament
depinde mai degrabă de capacitatea de a plăti, decât
de nevoie, în ciuda faptului că sistemul este nominal
gratuit. Aceste variaţii privind riscurile de sănătate şi
factorii determinanţi indică nevoia introducerii unei
politici a sănătăţii care poate adresa nevoile regionale
şi problemele într-o manieră diferenţiată.
Decesele rutiere şi sinuciderile
Cele două cauze principale ale mortalităţii tinerilor
sunt decesele rutiere şi sinuciderea Ambele afectează
în special bărbaţii tineri. Trei din patru persoane ucise
în accidente de trafic sunt bărbaţi, fiind deosebit de
vulnerabili cei aflaţi la începutul anilor 20. Aceste
morţi premature reduc şi speranţa medie de viaţă,
însă multe dintre aceste decese rutiere pot fi evitate.
În UE, decesele rutiere în comparaţie cu numărul
populaţiei s-au redus cu 50  % între 1991 şi 20083.
Însă, conform tendinţelor actuale, obiectivul UE de a
reduce numărul cu 50 % în 2010 faţă de 2000 nu va fi
atins.
În Ţările de Jos, Suedia şi Regatul Unit, numărul mediu
al deceselor este de doar aproximativ 40 pe un milion
de persoane (Harta  1.47) deoarece siguranţa rutieră
a reprezentat o prioritate politică timp de mulţi ani.
Drept rezultat, aceste trei ţări, care, împreună cu Malta,
înregistrau deja cele mai mici rate în 1991, le-au redus
cu 50 % în 2008. În Bulgaria, Grecia, Letonia, Lituania,
Polonia şi România, numărul deceselor rutiere a fost
de aproximativ trei ori mai mare, cifrându-se la 140 pe
un milion, lăsând încă mult loc pentru o reducere.
3 Baza de date DG MOVE CARE.
 Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

REGIOgis REGIOgis

1.45 Rata standardizată a mortalităţii cauzate de cancer în rândul populaţiei 1.46 Rata standardizată a mortalităţii cauzate de boli cardiace în rândul populaţiei
sub 65 de ani, 2006-2008 sub 65 de ani, 2006-2008
Decese la 100 000 de locuitori UE-27 = 78,4 UE-27 = 52,1
Neoplasm C00-D48 Boli ale sistemului circulatoriu I00-I99
< 60 90 - 100
Decese la 100 000 de locuitori
Sursa: Eurostat, DG REGIO Sursa: Eurostat, DG REGIO
60 - 70 > 100 < 30 70 - 100

70 - 80 lipsă informaţii 30 - 40 > 100

80 - 90 40 - 50 lipsă informaţii

50 - 70
0 500 Km 0 500 Km

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative © EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

77
78
Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

REGIOgis REGIOgis
Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.47 Decese rutiere, 2004-2006 1.48 Rata standardizată a mortalităţii cauzate de sinucideri în rândul populaţiei sub 65
de ani, 2006-2008
Decese la un milion de locuitori
< 50 125 - 150 Decese la 100 000 de locuitori
UE-27 = 92 UE-27 = 9,8
<5 12.5 - 15
12,5 Autovătămare intenţionată X60-X84
50 - 75 > 150 EL, ES, FR: 2003–2005;
BG, IE, SE, UK: 2002–2004;
5 - 7,5
7.5 > 15 Sursa: Eurostat, DG REGIO
75 - 100 lipsă informaţii IT: 2001–2003.

Sursa: Eurostat, CARE, ITF, Institute naţionale de statistică, DG REGIO. 7.5 - 10

7,5 lipsă informaţii
100 - 125
10 - 12,5
12.5

0 500 Km
0 500 Km
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii
Opt regiuni - trei din Grecia, Luxembourg şi Namur
din Belgia, Alentejo din Portugalia, La Rioja din Spania
şi Lituania - au înregistrat între 200 şi 300 de decese
rutiere pe un milion de persoane. Aceste valori se ridică
semnificativ peste media UE de 92, chiar şi mai mult
peste cea din regiunile cu cele mai mici rate, Brema,
Berlin, Hamburg, Viena şi Bruxelles, toate având mai
puţin de 30 pe un milion, aceasta datorându-se parţial
mediului urban şi vitezei medii scăzute a traficului.
Decesele rutiere depind în primul rând de numărul
accidentelor. Acestea sunt provocate de o serie de
cauze, începând de la consumul de alcool, măsura în
care se aplică legislaţia şi până la calitatea drumurilor.
Ţările cu cele mai mici numere ale deceselor au aplicat
o abordare integrată a reducerii cifrelor. Acestea
influenţează comportamentul la volan prin reguli
clare, aplicare focalizată şi o mai bună educare a
şoferilor, având drumuri mai bune prin separarea
pietonilor şi a cicliştilor de autovehicule acolo unde
vitezele sunt mari şi prin reducerea vitezelor acolo
unde separarea nu este posibilă. O abordare similară
ar putea duce la reducerea semnificativă a deceselor
rutiere în multe regiuni UE.
De asemenea, bărbaţii au o speranţă de viaţă mai
mică decât femeile deoarece au o probabilitate de
peste trei ori mai mare să comită o sinucidere. Ratele
standardizate ale deceselor4 cauzate de sinucidere
variază considerabil între regiuni (Harta 1.48). În zece
regiuni - Lituania, trei regiuni din Ungaria, Bretagne,
Itä-Suomi din Finlanda şi patru regiuni din Belgia -
rata este de peste 20 la 100 000 de persoane. La polul
opus, 30 de regiuni, toate regiunile din Grecia, 6 din
Spania şi Italia, Flevoland din Ţările de Jos, Cipru,
Outer London, Norte din Portugalia şi Bucureşti-Ilfov
din România, au înregistrat rate sub 5.
Aspectul marcant al acestor diferenţe este faptul că nu
par să fie legate de factori socio-economici, cel puţin
între ţări. Regiunile cu cele mai mici rate de sinucidere
includ atât cele cu niveluri mari de venit, cum ar fi
Flevoland şi Outer London, cât şi cele cu niveluri mult
mai reduse, cum ar fi Norte şi unele regiuni din Grecia
şi Italia.
Însă în cadrul ţărilor, ratele sinuciderilor tind să fie mai
mari în regiunile mai puţin dezvoltate. De exemplu, în
România, toate regiunile în afara regiunii capitalei au
4 Ratele standardizate ale mortalităţii ajustează diferenţele privind
structura vârstei populaţiei între regiuni. Deoarece predominarea
cauzelor de deces diferă între grupele de vârstă, ratele standardizate
ale mortalităţii sunt mai comparabile deoarece se bazează pe
presupunerea că diferitele regiuni au avut exact aceeaşi structură
a populaţiei.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
rate care sunt în mod consistent de 2-3 ori mai mari.
Aceasta se datorează, parţial, serviciilor de urgenţă
mai bune din capitală, însă oportunităţile de angajare
mai bune şi veniturile mai mari tind să fie şi ele un
factor de reducere a numărului de sinucideri. Şi în
Belgia ratele cele mai mari tind să apară în regiunile
cu venituri mai mici şi o rată a şomajului mai ridicată.
În ţările UE-12 care au trecut printr-o creştere rapidă
începând de la jumătatea anilor 1990, rata deceselor
cauzate de sinucidere a scăzut considerabil. De
exemplu, în Estonia rata a scăzut de la aproape 40
pe 100 000 locuitori, înregistrată între 1994‑1997,
la 15 în 2006‑2008, rată care se situează, încă, peste
media UE (10), însă este mult mai mică decât în trecut.
O reducere similară s-a observat şi în celelalte două
state baltice şi în Slovenia.
Îmbătrânirea
Creşterea speranţei de viaţă împreună cu rata redusă
a naşterilor este asociată cu creşterea vârstei mediane
a populaţiei şi o pondere crescândă a persoanelor
mai vârstnice. Conform ultimelor prognoze regionale
privind populaţia, vârsta mediană în UE va creşte de la
40 la 45 între 2008 şi 2030, iar ponderea persoanelor
cu vârsta de 65 de ani şi peste va creşte de 17  % la
24 %. În 2008, doar două regiuni din UE înregistrau o
cotă atât de ridicată: Liguria din Italia şi Chemnitz din
Germania. În 2030, în jumătate din regiuni, ponderea
va fi de 24 % sau mai mare5.
Ponderea crescândă a persoanelor vârstnice a stârnit
deja multe discuţii. În statele membre, unde există
un sistem de tip redistributiv (pay as you go), în care
persoanele ocupate plătesc pensiile pensionarilor
actuali, puterea de cumpărare va deveni o problemă
tot mai mare deoarece persoanele ocupate vor trebui
să plătească pensiile unui număr tot mai mare de
pensionari. În ţările în care există sisteme de fonduri,
fondurile vor trebui să acopere numărul tot mai mare
al pensiilor şi, în consecinţă, vor trebui să genereze
un venit necesar tot mai mare, care, în schimb,
depinde de performanţa economică. Drept rezultat,
agenda Lisabona s-a concentrat pe creşterea ponderii
persoanelor între 55-64 ani aflate pe piaţa muncii.
În plus, multe state membre iau în considerare în
mod activ propunerile de a creşte vârsta efectivă de
pensionare şi, în anumite cazuri, aceste propuneri
sunt introduse.
5 Giannakouris, K. Estimări demografice regionale EUROPOP2008:
Majoritatea regiunilor UE se vor confrunta cu un profil de îmbătrânire
a populaţiei în 2030. Statistici în Focus 1/2010, Luxemburg.
79
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
Regiuni slab populate
În 2008, 3 milioane de persoane din UE, sau 0,6  %
din populaţie, au locuit în regiuni slab populate1. 18
dintre acestea sunt printre cele 1 303 regiuni NUTS 3.
Majoritatea regiunilor se află în nordul Europei, cinci
situându-se în Suedia şi cinci în Finlanda, plus trei în
Spania şi în Regatul Unit, una în Grecia şi una în Franţa.
Cea mai mare regiune este Pohjois-Pohjanmaa din
Finlanda, cu o populaţie de 383 000, iar cea mai mică
este Evrytania din Grecia, cu o populaţie de mai puţin
de 20 000.
Dimensiunea redusă a populaţiilor acestor regiuni
presupune, în general, faptul că furnizarea serviciilor
publice în aceste zone este mai costisitoare. Câteva
dintre regiuni experimentează serviciile electronice
pentru a oferi un acces bun şi eficient la servicii.
În general, populaţia din regiunile slab populate rămâne
în linii mari neschimbată între 2001 şi 2008, însă au
existat diferenţe între regiuni. S-a observat, în special, o
creştere puternică a populaţiei în Guyane franceză, de
aproximativ 4 % pe an, în timp ce populaţia în Kainuu
din Finlanda a scăzut cu aproape 1 % pe an. În jumătate
din regiunile respective, populaţia a crescut sau a rămas
neschimbată iar, în cealaltă jumătate, a scăzut.
Structura vârstei populaţiei pe regiuni diferă şi ea
semnificativ. Câteva regiuni au populaţii tinere, cum ar
fi Pohjois-Pohjanmaa sau Lappi, în care 14 %, respectiv
18 % din populaţie are 65 de ani sau peste. În Guyane
franceză, mai puţin decât 4 % din populaţie are vârsta
de 65 de ani sau peste. În alte regiuni, populaţia este,
în medie, mult mai vârstnică. În regiunile slab populate
din Spania, în jur de una din patru persoane are vârsta
de 65 de ani sau peste, în timp ce în Evrytania, raportul
este de una din trei.
1 Zonele slab populate sunt acele regiuni care înregistrează
o densitate a populaţiei sub un anumit prag. Alineatul
30 (b) din Liniile directoare privind ajutoarele de stat
regionale pentru perioada 2007‑2013 (2006/C 54/08)
defineşte regiunile cu o densitate scăzută a populaţiei ca
fiind „regiunile geografice de nivel NUTS  2 cu o densitate
a populaţiei mai mică de 8 locuitori/km², sau regiunile
geografice de nivel NUTS 3 cu o densitate a populaţiei mai
mică de 12,5 locuitori/km²".
Dimensiunea regională a îmbătrânirii are implicaţii
privind cererea pentru servicii. O populaţie
îmbătrânită va necesita mai multe servicii de sănătate
şi mai multe şi diferite alte tipuri de servicii. Regiunile
cu un număr al vârstnicilor în creştere vor trebui să-şi
extindă infrastructura şi serviciile precum şi să asigure
că acestea sunt accesibile.
80 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Creşterea numărului vârstnicilor diferă considerabil
între regiuni, nu doar din cauza diferenţelor privind
speranţa de viaţă, ci şi din cauza că vârstnicii devin
mai mobili şi mulţi s-au mutat în zone mai calde din
UE. Fenomenul este evident în multe regiuni din
Franţa şi Spania, care au atras un număr semnificativ
de cetăţeni vârstnici din Germania, Ţările de Jos şi
Regatul Unit, fie pe timpul iernii, fie tot anul. Deşi
persoanele din UE tind să se mute mai puţin decât
cele din SUA, libertatea mişcării în UE şi reciprocitatea
acordurilor de sănătate deschid o paletă largă de
opţiuni privind locurile în care se pot retrage la pensie
persoanele care îşi pot permite să o facă.
Diferenţele între regiuni privind ponderea vârstnicilor
reflectă şi ele faptul că oraşele tind să atragă mai mulţi
migranţi, care tind să fie mai tineri decât populaţia
rezidentă, faţă de zonele rurale.
Sănătatea
O bună stare a sănătăţii este un aspect important al
bunăstării. Însă percepţia de sine a oamenilor cu privire
la propria sănătate variază considerabil. În şapte state
membre - cele trei state baltice, Ungaria, Polonia,
Portugalia şi Slovacia, între 15 % şi 20 % din populaţie
a perceput propria stare a sănătăţii ca fiind precară în
comparaţie cu media UE de 10 % (Figura 1.20). Irlanda
înregistrează cea mai mică pondere a populaţiei care
îşi consideră propria stare a sănătăţii ca fiind precară
(doar 2,5 %).
2.2 Condiţii de trai
Înainte de apariţia crizei, şomajul era în
scădere
Ratele şomajului au scăzut în majoritatea regiunilor
între 2000 şi 2008 (Harta 1.50). La nivel UE, şomajul a
scăzut cu 2 puncte procentuale în această perioadă.
Cea mai mare reducere la nivel regional s-a înregistrat
în Severoiztochen din Bulgaria şi Warmińsko-
Mazurskie din Polonia, unde rata a scăzut cu peste 15
puncte procentuale, la 8,6 %, respectiv la 7,4 %. Doar
36 de regiuni au asistat la o creştere de peste 1 punct
procentual. Creşterea a fost cea mai mare în Norte din
Portugalia unde s-a înregistrat o creştere de 4 puncte
procentuale la 8,7 %.
În ciuda acestor scăderi generale, şomajul se situa
încă, în 2008, la un nivel de peste 20  % în teritoriile
franceze de peste mări şi la un nivel de peste 15 % în
Andalucía, Canarias, Brussels, Extremadura şi Berlin
(Harta  1.49). Disparităţile regionale privind ratele
 Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

REGIOgis REGIOgis

1.49 Rata şomajului, 2008 1.50 Schimbare în rata şomajului, 2000-2008

% din forţa de muncă Schimbare în puncte procentuale
< 4,0
4.0 UE-27 = 7 <- 6 -1,5 - 0 UE-27 = -2,2

4.0 - 5,8
4,0 5.8 Sursa: Eurostat Sursa: Eurostat
-6 - -4,5 0 - 0,5

5.8 - 7,1
5,8 7.1 -4,5 - -3 >= 0,5

7.1 - 8,9
7,1 8.9 -3 - -1,5 lipsă informaţii

>= 8,9
8.9

0 500 Km 0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative © EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

81
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

şomajului au fost deosebit de mari în Belgia, Spania,
Germania şi Italia (Figura 1.21).
Ratele şomajului au convers considerabil începând cu
2000. Dispersia regională a ratelor s-a redus cu 30 %
între 2000 şi 2007. Însă, în 2008, şomajul a crescut cu
7 %, iar, în 2009, din cauza crizei, acesta s-a adâncit şi
mai mult.
Şomajul în UE a crescut rapid în timpul crizei, la peste
10 % în 20106 şi se estimează că va rămâne la aceste
valori în 2011. Se prognozează că ratele vor rămâne
la un nivel de peste 10 % în SUA, în ciuda unei rate a
şomajului mult mai reduse înainte de apariţia crizei.
6 Comisia Europeană, Direcţia-Generală Afaceri Economice şi
Financiare, Prognoza economică europeană – toamna 2009.
Bruxelles, 2009.
Însă efectul crizei variază considerabil în UE. Creşterea
şomajului în Irlanda, Spania şi statele baltice a fost
deosebit de mare, de la 7 la 15 puncte procentuale
între 2008 şi sfârşitul lui 2009. În consecinţă, ratele
se ridică cu mult peste 10 % în toate cele cinci ţări. În
Letonia, şomajul a fost de peste 20  % la sfârşitul lui
2009 iar, în Spania, a ajuns la 20 % la mijlocul anului
2010.
Însă în vasta majoritate a statelor membre, creşterile
au fost mult mai puţin dramatice. În două treimi din
cazuri, creşterea a fost de mai puţin de 3 puncte
procentuale între 2008 şi sfârşitul lui 2009. În Germania
şi Luxemburg, aceasta a fost de mai puţin de 1 punct
procentual, deşi, din cauza efectului întârziat al crizei,
ratele încă pot creşte în viitor.

82 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.51 Rata şomajului pe termen lung, 2008

% din forţa de muncă
< 1,0 UE-27 = 2,6

1,0 - 1,7 Sursa: Eurostat

1,7 - 2,5

2,5 - 3,9

>= 3,9

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 83

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
Regiunile extreme
Regiunile extreme au un caracter distinct. Ele sunt
situate la distanţe mari de capitala naţională şi adesea
de restul ţării. Cele mai multe dintre acestea sunt insule
sau arhipelaguri, muntoase, cu activitate seismică
şi condiţii climatice extreme. Dimensiunea redusă a
pieţei locale şi (în unele cazuri) localizarea acestora
în părţile mai puţin dezvoltate ale lumii prezintă alte
provocări majore în ceea ce priveşte dezvoltarea
acestora.
În 2007, în jur de 4,25 de milioane de persoane au
locuit în regiunile extreme, reprezentând 0,9  % din
populaţia UE. În câteva cazuri, ponderea tinerilor este
foarte mare şi se află în creştere, cum ar fi, de exemplu,
în Guyane franceză, unde 36 % din populaţie are vârsta
sub 15 ani, iar populaţia creşte cu aproape 4 % pe an.
În general, nivelul dezvoltării nu atinge media UE. În
2007, în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor în Canarias
s-a cifrat cu 8 % sub această medie, în Guyane franceză
s-a înregistrat o diferenţă de peste 50  % sub medie.
Cu toate acestea, ratele creşterii sunt mai mari, iar
regiunile reduc decalajele faţă de restul Uniunii.
Performanţa privind ocuparea forţei de muncă era, şi
ea, eterogenă. În 2008, rata şomajului a fost de peste
20  % în toate regiunile extreme franceze şi aproape
25  % în Réunion, în timp ce în Açores şi Madeira, s-a
cifrat la doar 5,5 %, respectiv 6,0 %, cu mult sub media
UE-27 de 7 %.
Şomajul a avut un efect dăunător asupra bunăstării,
cu mult mai devastator decât pierderea venitului.
Situaţia caracterizează mai ales aşa-numiţii muncitori
descurajaţi, cei care au renunţat să mai caute un loc
de muncă considerând că nu mai exista niciunul
disponibil, aceşti municitori nemaifiind înregistraţi ca
şomeri, ci ca persoane inactive din punct de vedere
economic.
Şomajul a crescut şi riscul de sărăcie. Riscul apare în
special în rândul şomerilor pe termen lung, care sunt
deosebit de numeroşi în departamentele franceze
de peste mări, în cele două regiuni slovace estice şi
în Berlin (Harta 1.51). Criza va cauza, probabil, niveluri
mari ale şomajului în mod persistent şi, prin urmare,
un număr mai mare de persoane şomere pe termen
lung şi de persoane expuse riscului de sărăcie în UE.
Reducerea timpului necesar pentru şomeri pentru a
găsi un loc de muncă şi asigurarea unor indemnizaţii
sociale adecvate în timpul şomajului poate reduce
semnificativ riscul de sărăcie.
84 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Rata şomajului în rândul celor sub 25 de ani s-a cifrat
în medie la 15,5 % în 2008, dublul ratei generale. În 34
regiuni UE, mai mult de una din patru persoane sub
25 de ani şi apte de muncă a fost şomeră (Harta 1.52).
Rata şomajului în rândul tinerilor se referă doar la
cei care au intrat pe piaţa muncii şi caută un loc de
muncă. Nu se referă la persoanele care studiază sau
sunt în formare şi nu caută loc de muncă, nici la
persoanele descurajate care au încetat să caute un
loc de muncă. Ponderea persoanelor între 15 şi 24
de ani neintegrate în muncă, în învăţământ sau în
formare include ambele grupe şi indică în care regiuni
un număr semnificativ al tinerilor nu este nici angajat,
nici aflat în învăţământ sau în formare pentru o carieră
viitoare. În UE, în 2008, această pondere a înregistrat o
valoare medie de 11 % a categoriei de vârstă, însă s-a
cifrat la peste 20 % în cinci regiuni din Bulgaria şi în
cinci din sudul Italiei. La polul opus, această pondere
s-a situat între 3 şi 4  % în Praga, Trier, Copenhaga şi
cinci regiuni din Ţările de Jos (Harta 1.53).
În căutarea oportunităţilor mai bune:
migraţia
Între 2001 şi 2007, migraţia netă a adăugat aproape
0,3  % pe an la populaţia UE şi a reprezentat sursa
principală a creşterii populaţiei. În general, două treimi
din toate regiunile NUTS  3 au asistat la o imigraţie
netă pozitivă, în principal din cauza migraţiei din afara
UE (Harta 1.54).
La nivel UE, s-a observat un nivel ridicat al emigraţiei
nete din regiuni din statele membre centrale şi
estice, în timp ce cele mai mari cote ale imigraţiei,
până la criză, s-au înregistrat în Irlanda, în unele părţi
din Spania, în Franţa şi în Italia. O mare parte din
aceste fluxuri de migraţie a fost motivată de slabele
oportunităţi de angajare din ţările centrale şi estice,
în combinaţie cu o creştere semnificativă a locurilor
de muncă în Irlanda şi Spania în special. Criza a redus
aceste fluxuri şi a dus la o migraţie inversă.
În câteva state membre, transferurile geografice
ale populaţiei sunt evidente - în Germania, de la est
la vest, în Franţa, Suedia şi Finlanda, de la regiunile
nordice în cele sudice, iar în Italia, invers, de la sud la
nord.
La o scară mai mică, sunt evidente transferurile către
anumite oraşe. În statele membre centrale şi estice,
s-a observat o imigraţie netă în fiecare regiune de
capitală. În Polonia, fenomenul se observă în multe
dintre oraşele mari cum ar fi Cracovia, Łódź, Wrocław,
Poznań, Toruń şi Rzeszów.
 Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

REGIOgis REGIOgis

1.52 Rata şomajului în rândul tinerilor, 2008 1.53 Tineri cu vârsta între 15-24 care nu se află în câmpul muncii, în învăţământ sau
% din forţa de muncă cu vârsta între 15-24 de ani în formare, medie 2006-2008
< 9,1 UE-27 = 15,6 UE-27 = 11
% din populaţia cu vârsta între 15-24 de ani
9,1 - 13,3 Sursa: Eurostat <7
7.1
,1 Sursa: Eurostat

13,3 - 17,2 7.1

7 ,1 - 9
9.4
,4

17,2 - 21,7 9.4

9 ,4 - 11
11.0
,0

>= 21,7 11.0

11 ,0 - 12
12.9
,9

>= 12
12.9
,9
0 500 Km 0 500 Km

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative © EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

85
86
Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

REGIOgis REGIOgis
Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.54 Imigraţie netă înspre regiunile NUTS 3, 2001-2007 1.55 Creşterea naturală a populaţiei, 2001-2007
La o mie de locuitori (medie anuală) La o mie de locuitori (medie anuală)
< -7 2.2 - 4,4
2,2 4.4 UE-27 = 2,9 < -7 2.2
2 ,2 - 4
4.4
,4 UE-27 = 0,6
DE: 2003-2007; UK: 2001-2003 DE: 2003-2007; UK: 2001-2003
-7 - -3,5
-3.5 4.4 - 8
4,4 -7 - -3
-3.5
,5 4.4
4 ,4 - 8
Sursa: Eurostat, ESPON Sursa: Eurostat, ESPON
-3.5 - -1,5
-3,5 -1.5 >8 -3.5
-3 ,5 - -1
-1.5
,5 >8

-1.5 - 0
-1,5 lipsa informatii -1.5
-1 ,5 - 0 lipsă informaţii

0 - 2,2
2.2 0 - 2
2.2
,2

0 500 Km 0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative © EuroGeographics Asociatie pentru frontierele administrative
 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii
În statele membre vestice, tiparul este mai puţin clar,
anumite oraşe cunoscând o creştere a populaţiei, în
timp ce altele cunosc o scădere a acesteia. În Regatul
Unit, mai multe oraşe au înregistrat un fenomen de
emigraţie, inclusiv majoritatea părţilor din Londra,
Birmingham, Coventry, Leicester, Liverpool, Greater
Manchester, Belfast şi Aberdeen. În Germania, câteva
oraşe au experimentat un fenomen de imigraţie,
în timp ce în regiunile înconjurătoare s-a observat
o emigraţie netă, cum este cazul oraşelor Leipzig
sau Dresda. În alte cazuri, atât oraşul, cât şi regiunile
înconjurătoare au experimentat un fenomen de
imigraţie netă, cum este cazul oraşelor München
sau Berlin. Alte oraşe au pierdut din populaţie din
cauza emigraţiei, cum a fost în cazul oraşelor Brema
sau Chemnitz, unde populaţia a scăzut şi în regiunile
înconjurătoare. În Franţa, toate regiunile NUTS 3 în Ile
de France, cu excepţia uneia, au pierdut din populaţie
din cauza emigraţiei, în timp ce populaţia a scăzut şi în
Copenhaga şi în regiunea înconjurătoare.
Modificarea naturală privind populaţia a fost negativă
în aproape două treimi din regiunile NUTS  3 între
2001 şi 2007 (Harta  1.55). Situaţia s-a observat în
special în statele baltice, Bulgaria, Republica Cehă,
Germania, Ungaria, Portugalia, România şi în părţi din
Spania, Franţa şi Italia. Pe de altă parte, s-a înregistrat
în principal o creştere naturală în Irlanda şi Ţările de
Jos.
Deoarece principalul factor determinant al
modificărilor privind populaţia în UE este migraţia,
diferenţele referitoare la modificările privind populaţia
totală între regiuni reflectă, în mare parte, măsura
acesteia. Doar una din cinci regiuni cu emigraţie netă a
înregistrat o creştere naturală a populaţiei suficient de
ridicată pentru a preveni reducerea populaţiei. Pe de
altă parte, în doar două din cinci regiuni cu reducere
naturală a populaţiei, imigraţia netă a fost suficient de
mare pentru a evita o reducere generală.
Tendinţele populaţiei în regiunile predominant
rurale din UE-15 şi UE-12 urmează tipare diferite
(Tabel  1.10). În UE-15, regiunile predominant rurale
au experimentat o creştere a populaţiei în perioada
2001‑2007 datorită imigraţiei nete, care a fost mai
mare decât în regiunile predominant urbane. Însă
regiunile predominant rurale au asistat la o scădere
naturală a populaţiei.
În UE-12, populaţia a scăzut în regiunile predominant
rurale din cauza unei combinaţii a reducerii naturale,
care a apărut şi în regiunile predominant urbane, şi a
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Insule
Peste 21 de milioane de persoane — 4,3  % din
populaţia UE — au trăit în regiuni insulare1 în 2007.
Între 2000 şi 2007, populaţia insulelor a crescut cu
aproximativ 1,1 % pe an, la o rată de aproape trei ori
mai mare faţă de rata medie de creştere în UE. Insulele
pot fi împărţite în trei zone geografice mari: zona
atlantică, nordică şi mediteraneană. Cu toate acestea,
ele diferă în mod pronunţat în ceea ce priveşte numărul
de locuitori, variind de la 6,1 milioane de persoane în
Irlanda la numai 10 000 în El Hierro în Spania, ceea ce
complică posibilitatea de a face comparaţii.
Rata creşterii populaţiei a fost deosebit de ridicată între
2000 şi 2007 în insulele mici şi medii, de până la 1,6 %
pe an, deşi creşterea populaţiei are de-a face mai mult
cu localizarea insulelor şi nu cu dimensiunea acestora.
Cea mai mare creştere s-a înregistrat în Fuerteventura
din Canarias (5,6 % pe an) şi Lanzarote (4,8 % pe an). La
polul opus, populaţia din Bornholn din Danemarca a
scăzut cu 0,5 % pe an.
Mare parte din creşterea populaţiei se datorează
imigraţiei nete şi, în multe insule mici, populaţia ar fi
scăzut dacă nu ar fi existat fenomenul de migraţie.
Ponderea persoanelor cu vârsta de 65 de ani şi peste
este cea mai ridicată în insulele sudice mai mici, ceea
ce reflectă, într-o oarecare măsură, imigraţia cu scop
de pensionare.
După cum arată un studiu recent2, insulele întâmpină
provocări în ceea ce priveşte ecosistemele acestora.
O serie de insule deţin un capital natural bogat şi
diversificat, în special cele din zona mediteraneană.
Însă, aceste capitaluri sunt în general fragile şi supuse
diverselor presiuni, cum ar fi expansiunea urbană,
turismul, construirea unei rezidenţe secundare, lipsa
apei, incendiile, eroziunea solului şi poluarea mării.
Schimbarea climatică reprezintă o altă problemă,
deoarece insulele tind să fie mai vulnerabile decât
teritoriile continentale în faţa condiţiilor climatice
extreme şi a creşterii nivelului mării.
1 Oficial, regiunile insulare sunt definite ca fiind una sau mai
multe regiuni NUTS  3 care constă, în totalitate, într-una
sau mai multe insule. Practic, această definiţie acoperă
insule care au cel puţin o regiune NUTS 3 (de ex. Sicilia),
insule care corespund unei regiuni NUTS 3 (de ex. Gozo)
şi regiuni NUTS  3 cu multiple insule (de ex. Kyklades).
Această definiţie nu include regiunile NUTS 3 cu o parte
continentală majoră în care populaţia insulară este
marginală. Pe lângă acestea, insulele care au o legătură
fixă cu continentul, cum ar fi un pod, un tunel sau un dig,
nu sunt incluse.
2 Programul ESPON 2013, Dezvoltarea insulelor – insulele
europene şi politica de coeziune, Analiză focalizată
2013/2/2, Raport intermediar, 2010.
87
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.10 Schimbarea demografică, schimbarea naturală şi migraţia pe tipologie urban-rurală,

2001‑2007
Predominanţă Intermediară Predominanţă Total
urbană rurală
 % schimbare medie anuală UE-12
Schimbarea totală a populaţiei 0,4 -1,1 -3,3 -2,5
Schimbarea naturală a populaţiei -1,8 -1,2 -1,8 -1,6
Migraţia netă 2,2 0,1 -1,6 -0,9
UE-15
Schimbarea totală a populaţiei 5,9 5,6 3,6 5,3
Schimbarea naturală a populaţiei 2,1 0,5 -0,5 1,0
Migraţia netă 3,8 5,1 4,2 4,2
UE-27
Schimbarea totală a populaţiei 5,3 4,1 1,1 3,6
Schimbarea naturală a populaţiei 1,7 0,1 -1,0 0,6
Migraţia netă 3,6 4,0 2,1 2,9
Sursa: Eurostat, DG REGIO

emigraţiei nete, în timp ce în regiunile predominant
urbane s-a observat o imigraţie netă.
În UE-12, populaţia cu vârsta sub 15 ani reprezintă
o pondere mult mai mare din total în regiunile
predominant rurale decât în cele predominant
urbane: 16,1  % faţă de 13,4  %. În UE-15, ponderea
populaţiei cu vârsta sub 15 ani este cu o jumătate de
punct procentual mai mare în regiunile predominant
urbane faţă de celelalte două tipuri regionale
(Tabel  1.11). Populaţia cu vârsta de 65 de ani sau
peste este distribuită în mod egal între cele trei tipuri
de regiuni în UE-12, însă în UE-15, ea reprezintă o
pondere semnificativ mai mare din total în regiunile
predominant rurale faţă de cele predominant urbane:
19,4 % faţă de 16,4 %.
Tendinţele în regiunile predominant rurale din UE-12
şi UE-15 tind să se îndrepte în direcţii opuse: scăderea
populaţiei în una, creşterea ei în alta, emigraţie mare

1.11 Structura vârstei populaţiei pe tipologie urban-rurală, 2007

Predominanţă Intermediară Predominanţă Total
urbană rurală
 % din totalul populaţiei UE-12
populaţia cu vârsta de 14 13,4 15,4 16,1 15,4
ani sau mai puţin
populaţia cu vârsta de 65 14,8 14,2 14,7 14,6
ani sau mai mare
UE-15
populaţia cu vârsta de 14 16,2 15,7 15,7 16,0
ani sau mai puţin
populaţia cu vârsta de 65 16,4 18,1 19,4 17,6
ani sau mai mare
UE-27
populaţia cu vârsta de 14 15,9 15,6 15,9 15,8
ani sau mai puţin
populaţia cu vârsta de 65 16,3 17,2 17,7 17,0
ani sau mai mare
Sursa: Eurostat, DG REGIO

88 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.56 Schimbare în populaţia totală, 2001-2007

La o mie de locuitori (medie anuală)
< -7 2.2 - 4,4
2,2 4.4 UE-27 = 3,6
DE: 2003–2007, UK: 2001–2003
-7 - -3,5
-3.5 4.4 - 8
4,4
Sursa: Eurostat, ESPON
-3.5 - -1,5
-3,5 -1.5 >8

-1.5 - 0
-1,5 lipsă informaţii

0 - 2,2
2.2

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 89

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
în una, imigraţie mare în alta, o pondere mare a
copiilor în una, o pondere mare a vârstnicilor în alta. În
consecinţă, cifrele din UE-27 privind prezenţa acestor
tendinţe opuse arată o imagine mult mai puţin clară
a tendinţelor demografice în regiunile predominant
rurale.
Echilibrul între viaţa profesională şi cea
personală
Conform rezultatelor unor sondaje, jumătate din
persoanele din UE întâmpină dificultăţi în echilibrarea
vieţii profesionale cu cea de familie, una din şapte
considerând că acest echilibru este foarte dificil
de obţinut (Figura  1.22). Proporţia variază în mod
pronunţat între ţări. În Ţările de Jos şi Finlanda, mai
puţin de una din patru persoane au raportat dificultăţi,
în timp ce în Ungaria şi Portugalia, raportul a fost de
trei din patru.
În general, femeile găsesc că este mai greu de a îmbina
munca cu viaţa de familie, faţă de bărbaţi (55 % faţă
de 46 %), deoarece responsabilitatea creşterii copiilor
revine femeilor. Familiile monoparentale întâmpină
cele mai mari dificultăţi, după cum se poate aştepta
(49 % din bărbaţi ş 57 % din femei). Însă diferenţele
între tipurile de gospodării, deşi sunt semnificative,
sunt considerabil mai mici decât cele dintre ţări.
Zilele de lucru îndelungate reprezintă unul dintre
motivele principale ale dificultăţilor. În ţările mai
puţin dezvoltate, oamenii tind să lucreze mai multe
ore decât în alte părţi, posibil pentru a compensa
pentru remuneraţiile orare mai mici. În consecinţă,
dificultăţile au fost raportate în principal în statele
90 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
membre mai puţin dezvoltate. Însă există şi excepţii,
cum ar fi Slovacia, unde doar 44  % au raportat
dificultăţi, faţă de media UE de 55 %, respectiv 67 %
în Spania.
(In)Egalitatea oportunităţilor
O societate incluzivă înseamnă nediscriminarea
minorităţilor. Al şaselea raport intermediar a arătat că,
în câteva state membre, oamenii nu agreează vecinul
sau o persoană aleasă într-o poziţie politică înaltă care
este de origine etnică diferită, de religie sau convingere
diferită, de orientare sexuală diferită sau care prezintă
o dizabilitate. Discriminarea pe oricare dintre aceste
motive este interzisă în UE7. Un sondaj realizat în 20088
a arătat că, în 17 state membre, oamenii simţeau că cel
puţin un tip de discriminare a fost mai răspândit decât
cu cinci ani în urmă. În aproape toate cazurile, aceasta
se referea la discriminare pe criterii etnice, însă, în
multe cazuri, s-a indicat o discriminare religioasă, una
privind orientarea sexuală sau o discriminare de gen.
Genul
La nivel european, în 2008, rata şomajului în rândul
femeilor a fost cu aproape un punct procentual mai
ridicată decât în rândul bărbaţilor. Însă, în 29 de
regiuni, rata şomajului în rândul femeilor a fost cu
5 puncte procentuale mai ridicată decât în rândul
bărbaţilor. Aceste regiuni sunt situate predominant în
Spania, Grecia şi Italia (Harta  1.57). Mai mult, aceste
diferenţe nu aveau cauze legate de diferenţele privind
nivelul de educaţie.
7 Articolul 21din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
8 Eurobarometru special 263.
 Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

REGIOgis REGIOgis

1.57 Diferenţa între ratele ocupării forţei de muncă în rândul femeilor şi al 1.58 Diferenţa între ratele şomajului în rândul femeilor şi al bărbaţilor, 2008
bărbaţilor, 20-64 2008 Diferenţă puncte procentuale (femei-bărbaţi)
Diferenţă puncte procentuale (femei-bărbaţi) < -1,5
-1.5 UE-27 = 0,9

< -18,6
-18.6 UE-27 = -15 Sursa: Eurostat
-1.5 - 0,0
-1,5 0.0
-18.6 - -15,1
-18,6 -15.1 Sursa: Eurostat
0.0 - 1,5
0,0 1.5
-15.1 - -13,2
-15,1 -13.2
1.5 - 3,0
1,5 3.0
-13.2 - -9,9
-13,2 -9.9
>= 3
>= -9,9
-9.9
lipsă informaţii
0 500 Km 0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative © EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

91
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
În 2008, în rândul femeilor s-a înregistrat o mai
mică rată a ocupării forţei de muncă decât în rândul
bărbaţilor, în fiecare regiune din UE. Obiectivul
Lisabona privind ocuparea forţei de muncă în
rândul femeilor a fost cu aproximativ 20 de puncte
procentuale mai mic decât cel privind bărbaţii. În
2008, 33 de regiuni au înregistrat o diferenţă în ceea
ce priveşte ratele de ocupare a forţei de muncă între
bărbaţi şi femei de peste 20 de puncte procentuale.
Din nou, aceste regiuni erau situate predominant în
Spania, Grecia şi Italia (Harta 1.58).
Însă în privinţa nivelului de educaţie, femeile depăşesc
performanţa bărbaţilor în multe regiuni. În UE, la
fiecare 100 de bărbaţi cu vârsta între 25 şi 64 de ani cu
educaţie terţiară, există 105 femei cu aceeaşi educaţie.
În rândul persoanelor cu vârsta între 25 şi 64 de ani,
se înregistrează 126 de femei cu educaţie terţiară
la fiecare 100 de bărbaţi (Harta  1.60), comparativ
cu doar 80 de femei cu vârsta între 55 şi 64 de ani
(Harta  1.59). Tendinţa este la fel de evidentă la nivel
regional. În două treimi din regiuni, mai multe femei
cu vârsta între 25 şi 64 de ani obţin o diplomă de studii
superioare decât bărbaţii. În cazul persoanelor cu
vârsta între 25 şi 64 de ani, această situaţie se prezintă
în aproape 90 % din regiuni, în timp ce acest raport
apare doar în 27 % din regiuni în rândul femeilor cu
vârsta între 55 şi 64 de ani.
Însă există mai multe femei decât bărbaţi care au
absolvit doar şcoala primară. La fiecare 100 de bărbaţi
cu vârsta între 25 şi 64 de ani fără educaţie liceală,
există 110 femei cu aceeaşi educaţie. În mod egal, în
două treimi din regiuni, mai multe femei decât bărbaţi
cu vârsta între 25 şi 64 de ani au educaţie inferioară.
92 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Cu toate acestea, situaţia s-a schimbat semnificativ
în timp. La fiecare 100 de bărbaţi cu vârsta între 25 şi
64 de ani fără studii secundare superioare absolvite,
există doar 83 de femei şi doar o treime din regiuni
înregistrează mai multe femei decât bărbaţi cu niveluri
de educaţie inferioare.
Persoanele născute în străinătate
Persoanele născute în afara UE - adică persoanele
migrante - tind să beneficieze de mai puţine
oportunităţi de angajare decât persoanele născute în
UE şi, deseori, întâmpină bariere culturale şi lingvistice
în muncă. Conform Sondajului privind Forţa de Muncă
(SFM), în medie, doar 7 % din populaţia cu vârstă de
angajare din UE s-a născut în afara UE. Cifra se ridică la
peste 10 % în doar una din fiecare şase regiuni, în timp
ce jumătate dintre acestea înregistrează o valoare de
5 %. În ţările centrale şi estice, în afara statelor baltice,
cifrele sunt foarte mici (1  % sau mai puţin). Cifrele
tind să fie cele mai ridicate în regiunile mai dezvoltate
şi în oraşele mari, precum şi în regiunile turistice
(Harta 1.61).
Persoanele născute în afara UE tind să înregistreze
rate mai mici de ocupare a forţei de muncă în
majoritatea statelor membre (Figura  1.23). În ţările
Benelux, Danemarca, Franţa, Germania, Austria,
Suedia şi Regatul Unit, rata de ocupare a forţei de
muncă în rândul persoanelor cu vârsta între 15 şi 64
de ani născute în afara UE este cu cel puţin 8 puncte
procentuale mai mică decât în rândul celor născuţi
în UE. Însă, în Spania, Grecia, Italia, Cipru, Malta şi
Portugalia, precum şi în cele trei state baltice, rata este
cu 4 până la 8 puncte procentuale mai mare.
 Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

REGIOgis REGIOgis

1.59 Balanţa pe sexe a populaţiei cu educaţie terţiară cu vârsta între 55-64 de ani, 2008 1.60 Balanţa pe sexe a populaţiei cu educaţie terţiară cu vârsta între 25-34 de ani, 2008
Femei în % din bărbaţi Femei în % din bărbaţi
< 70 120 - 130 UE-27 = 80 < 70 120 - 130 UE-27 = 126

70 - 90 130 - 150 Sursa: Eurostat 70 - 90 130 - 150 Sursa: Eurostat

90 - 100 > 150 90 - 100 > 150

100 - 110 lipsă informaţii 100 - 110 lipsă informaţii

110 - 120 110 - 120

0 500 Km 0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative © EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

93
94
Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

0 1 500 Km 0 200
300 KmKm

Réunion

Açores Madeira

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

REGIOgis REGIOgis
Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.61 Populaţia cu vârsta între 15-64 de ani născută în afara UE, 2008 1.62 US: Populaţia născută în străinătate, 18-64 de ani, 2008
% din populaţia cu vârsta între 15-64 de ani
<2 7,5 - 10 Medii: UE-27 = 6,6 şi UE-15 = 8,2 % din populaţia cu vârsta între 18-64 de ani Medie SUA = 15,9
Germania se bazează pe cetăţenie non-UE <2 7,5 - 10
2 - 3,5 10 - 15 Sursa: Sondaj privind comunitatea americană,
Sursa: Eurostat 2 - 3,5 10 - 15 Biroul SUA pentru Recensământ
3,5 - 5 > 15 3,5 - 5 > 15
5 - 7,5 lipsă informaţii 5 - 7,5 Lipsă informaţii

0 500 Km 0 1 000 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii
Un motiv pentru înregistrarea unei rate mai mari în
ţările din urmă poate fi faptul că persoanele născute
în afara UE tind să trăiască în regiuni cu rate relativ
mari de ocupare a forţei de muncă. Această situaţie
explică peste jumătate din diferenţa privind ratele
înregistrate în Spania şi peste o treime din diferenţă
înregistrată în Italia, deşi, în celelalte ţări, aceasta nu
poate fi o explicaţie.
Dreptul la libera mişcare în cadrul UE înseamnă că
oamenii se pot muta acolo unde găsesc locuri de
muncă sau acolo unde acestea sunt mai atrăgătoare.
Însă persoanele care s-au mutat în UE venind din
afară tind să întâmpine probleme legate de distanţe
mai mari şi diferenţe mai mari privind oportunităţile
de muncă şi calitatea vieţii dacă doresc să se întoarcă
acasă.
Migranţii din afara UE întâmpină şi ei mai multe
obstacole pe piaţa muncii decât persoanele care
se mută între state membre. Astfel, rata medie de
ocupare a forţei de muncă în rândul celor născuţi în
afara UE este cu 6 puncte procentuale mai mică decât
cea a migranţilor născuţi în UE.
În comparaţie cu UE-15, SUA înregistrează o pondere
aproape dublă a persoanelor născute în străinătate
(16 %). În California, o treime din persoanele cu vârsta
între 18 şi 64 de ani s-a născut în afara SUA, în 2008
(Harta  1.62). Singura regiune din UE cu o pondere
similară este Inner London, deşi California are 37 de
milioane de locuitori, în timp ce Inner London are 3
milioane.
În alte părţi, în New York, New Jersey şi Nevada, un
sfert din populaţie s-a născut în afara ţării. În UE,
doar Viena, Bruxelles şi Outer London înregistrează o
pondere la fel de ridicată. În SUA, doar 6 state relativ
rurale înregistrează o pondere a populaţiei născute în
afara ţării de mai puţin de 3 % din total9. În UE, 86 de
regiuni NUTS 2, adică o treime, înregistrează ponderi
sub 3 %.
Accesul la servicii
Accesul la serviciile de bază, cum ar fi învăţământul
obligatoriu, asistenţa medicală primară şi serviciile
bancare diferă atât între ţări, cât şi în interiorul ţărilor.
Figurile de la 1.24 la 1.26 arată că ţările s-au clasat
conform ponderii populaţiei care raportează dificultăţi
în accesarea acestor servicii. Diferenţele între ţări sunt
considerabile. În privinţa învăţământului obligatoriu,
9 Maine, Mississippi, Montana, Dakota de Nord şi de Sud şi Virginia de
Vest.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Zone rurale distante
Populaţia din regiunile rurale distante din UE — cele
aflate la o anumită distanţă de o localitate sau un oraş
de orice dimensiune — tinde să crească mai lent (în UE-
15) sau să scadă mai rapid (în UE-12) decât în regiunile
rurale aflate în apropierea unui oraş (Harta  1.63). În
UE-15, creşterea naturală a populaţiei în regiunile
rurale distanţe este mai mică decât în regiunile rurale
apropriate de un oraş. Însă imigraţia netă prezintă
valori similare. La polul opus, în regiunile centrale şi
estice populaţia naturală a scăzut, existând emigraţie
netă în ambele tipuri de regiuni, însă mai pronunţat în
regiunile distante.
Efectele distanţei se resimt şi în Canada, Mexic şi
SUA (Harta 1.64). În fiecare caz, populaţia a crescut în
regiunile rurale aflate în apropierea unui oraş, în timp
ce a scăzut în regiunile distante din Canada şi Mexic, şi
a crescut mult mai puţin în SUA.
Creşterea PIB-ului în regiunile rurale în UE-15 a urmat
un tipar diferit. În 2000‑2007, creşterea a fost mai
mare în regiunile rurale distante faţă de cele aflate
în apropierea unui oraş (o creştere de 0,5  % faţă de
doar 0,1  %). În ţările UE-12, ambele tipuri de regiuni
au cunoscut o creştere mai lentă decât altele, deşi
fenomenul e mai pronunţat în cele apropiate de un
oraş.
În UE-15, regiunile rurale apropiate de un oraş
înregistrează o pondere mai mare a persoanelor cu
educaţie terţiară în rândul populaţiei cu vârstă de
angajare (21  %) faţă de 18  % în regiunile distante.
Ponderea populaţiei cu educaţie inferioară este mai
mare în regiunile rurale distante (46 %) decât în cele
aflate în apropierea unui oraş (33 %). În ţările central-
şi est-europene, diferenţele privind nivelul educaţiei
sunt mai mici.
Rata de ocupare a forţei de muncă a crescut mai mult
în regiunile rurale distanţe în UE-15 (1,4 % pe an) faţă
de cele aflate în apropierea unui oraş (0,8 % pe an). Ca
urmare, decalajul privind ratele de ocupare a forţei
de muncă între cele două regiuni s-a redus aproape
complet (65 - 66 % în ambele). Însă, rata de ocupare a
forţei de muncă în ambele tipuri de regiuni din UE-12
a scăzut cu o rată similară, lăsând rata de angajare în
regiunile rurale distante (58 %) la niveluri mai scăzute
faţă de cele aflate în apropierea unui oraş (61  %).
Însă regiunile rurale distante au ponderi mai mari ale
ocupării forţei de muncă în agricultură, ceea include o
proporţie mare a agriculturii de subzistenţă, în special
în UE-12.
95
96
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
1.63 Tipologia urban-rural a regiunilor NUTS 3 inclusiv îndepărtarea
Regiuni predominant urbane
Regiuni intermediare, apropiate de un oraş
Regiuni intermediare, îndepărtate
Regiuni predominant rurale, apropiate de un oraş
Regiuni predominant rurale, regiuni îndepărtate
Canarias
Guyane Guadeloupe
Martinique
Réunion
Açores Madeira
0 200 Km
REGIOgis REGIOgis
Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
1.64 NAFTA: Tipologia urban-rural inclusiv îndepărtarea
Apropiate de oraşe: cel puţin 50 % din populaţia regiunilor Regiuni predominant urbane
locuieşte la mai puţin de 45 minute distanţă rutieră Regiuni intermediare, apropiate de un oraş
de un oraş cu cel puţin 50 000 locuitori Sursa: OCDE
Regiuni intermediare, îndepărtate Sursa frontierelor administrative: The Global Administrative Unit Layers
Sursa: Eurostat, JRC, EFGS, REGIO-GIS (Nivelurile unităţilor administrative globale)
Regiuni predominant rurale, apropiate de un oraş Sursa frontierelor TL3: OCDE
Regiuni predominant rurale, regiuni îndepărtate
lipsă informaţii
0 500 Km 0 1 000 Km
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

1.24 Ponderea populaţiei care raportează dificultăţi în ceea ce priveşte accesul la

învăţământul obligatoriu în funcţie de gradul de urbanizare, 2008 Zone dens populate
Zone mediu populate
% din populaţia totală care locuieşte în zonă Zone slab populate
35
Mărimea bulei reprezintă populaţia cu dificultăţi de acces în zonă ca % din totalul populaţiei cu dificultăţi
30

25

20

15

10

0
UE-27 CY FI SE NL FR UK BE DK IE LU EL CZ HU SI EE DE SK LT AT MT ES RO PL BG IT PT LV
Notă: Ţările clasate în funcţie de ponderea populaţiei cu dificultăţi de acces
Sursa: Eurostat, EU-SILC

ponderea variază între 9 % în Finlanda, Cipru şi Suedia
la 24 % în Letonia şi Portugalia. În privinţa serviciilor
bancare, ea variază între 4 % în Ţările de Jos şi 56 %
în România. În privinţa asistenţei medicale primare,
variaţia se situează între 6  % în Franţa şi în Regatul
Unit şi 35 % în Letonia.
În plus faţă de aceste diferenţe, graficele arată
ponderea persoanelor care raportează dificultăţi în
accesarea serviciilor în funcţie de tipul zonei (a se
vedea tabloul Gradul de urbanizare din Secţiunea
1.1). Accesul tinde să fie mai dificil în special în zonele
slab populate. Însă, deoarece ponderea populaţiei
unei ţări care trăieşte în zone slab populate variază de
la zero la două treimi, mărimea bulei din grafic este
ajustată pentru a reflecta ponderea populaţiei unei
ţări cu dificultăţi în accesarea serviciilor care trăieşte în
acest tip de zonă.
De exemplu, în Belgia, 32  % din persoanele care
locuiesc în zone slab populate întâmpină dificultăţi în
accesarea asistenţei medicale primare. Însă, deoarece
doar 4  % din populaţia Belgiei trăieşte în zone slab
populate, persoanele cu dificultăţi în accesarea
asistenţei medicale primare în astfel de zone
reprezintă doar 12  % din total populaţiei belgiene
care întâmpină această dificultate.
În anumite ţări, se înregistrează diferenţe neglijabile în
ceea ce priveşte ponderea populaţiei care raportează
dificultăţi de acces între cele trei tipuri de zone.

1.25 Ponderea populaţiei care raportează dificultăţi în accesul la asistenţa medicală

primară în funcţie de gradul de urbanizare, 2008 Zone dens populate
Zone mediu populate
% din populaţia totală care locuieşte în zonă Zone slab populate
50
Mărimea bulei reprezintă populaţia având dificultăţi de acces în zonă ca % din totalul populaţiei cu dificultăţi
40

30

20

10

0
UE-27 FR UK NL LU BE DE SE HU FI IE CY ES AT CZ DK SI EL EE BG PT PL SK LT MT RO IT LV
Notă: Ţările clasate în funcţie de ponderea populaţiei având dificultăţi de acces
Sursa: Eurostat, EU-SILC

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 97

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
1.26 Ponderea populaţiei care raportează dificultăţi în accesul la serviciile bancare în funcţie
de gradul de urbanizare, 2008
% din populaţia totală din zonă
90
80
Mărimea bulei reprezintă populaţia cu dificultăţi de acces în zonă ca % din totalul populaţiei cu dificultăţi
70
60
50
40
30
20
10
0
UE-27 NL FI CY FR SE UK DE ES LU DK PT SI AT
Notă: Ţările clasate în funcţie de ponderea populaţiei cu dificultăţi de acces
Sursa: Eurostat, EU-SILC
Aceasta este situaţia în Franţa şi în Regatul Unit în
privinţa accesului la asistenţa medicală primară.
Însă cifrele de mai sus se bazează pe ceea ce raportează
populaţia, adică opiniile subiective ale acesteia care
pot reflecta aşteptările ei privind accesul, care, în
schimb, tinde să varieze de-a lungul ţărilor în funcţie
de nivelul de acces cu care populaţia este obişnuită.
Cifrele nu arată nici motivul pentru care populaţia
întâmpină dificultăţi care se pot datora, de exemplu,
distanţei fizice sau unei probleme legate de costuri.
În consecinţă, răspunsurile nu indică ceea ce se poate
face pentru îmbunătăţirea situaţiei.
Politicile care vizează un obiectiv de echitate generală
se vor concentra asupra tipurilor de zone în care
trăieşte majoritatea persoanelor cu dificultăţi (cea
mai mare bulă). Politicile preocupate de coeziunea
teritorială se vor concentra şi asupra reducerii
diferenţelor între cele trei tipuri de zone în care aceste
diferenţe sunt mari.
Accesul la un magazin alimentar este deosebit de
relevant pentru vârstnici, pentru persoanele cu
dizabilităţi care nu îşi pot permite o maşină sau care
trăiesc în zone slab populate. Un raport recent al
Comisiei10 a evidenţiat faptul că rezidenţii oraşelor cu
mai puţin de 10 000 locuitori au fost considerabil mai
puţin mulţumiţi de gama de magazine la care aveau
acces, în 2008. Situaţia a indicat faptul că tendinţa
recentă de a înfiinţa magazine mici de cartier în
oraşe şi sate şi întărirea sectorului de e-comerţ poate
contribui la abordarea acestei lipse de opţiuni.
10 Comisia Europeană, Exerciţiu de monitorizare a pieţei comerţului şi
a distribuţiei cu amănuntul, COM(2010) 355.
98 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Zone dens populate
Zone mediu populate
Zone slab populate
IE BE EE CZ LT MT L P LV HU IT EL BG SK RO
Siguranţa şi încrederea
Ratele criminalităţii influenţează gradul de siguranţă şi
nivelul de încredere resimţite de populaţie (Figura 1.27).
Mediatizarea intensă a crimelor şi a omorurilor violente,
în special, tinde să alimenteze senzaţia de nesiguranţă,
chiar şi atunci când criminalitatea este în scădere.
Din fericire, criminalitatea tinde să fie mică în UE. În
20 de state membre, ratele sunt mai mici de două
crime la 100 000 locuitori (Harta 1.65). Doar 6 regiuni
din UE au înregistrat rate de 5 la 100 000 locuitori
sau mai mari. Statele care s-au clasat primele trei au
fost Estonia, Corsica şi Lituania, cu 8 sau mai mult la
100 000 de locuitori. În statele membre, unde sunt
disponibile date consistente, criminalitatea a scăzut
sau a rămas la cote reduse în timp. Singura excepţie
o reprezintă Portugalia, unde ratele criminalităţii au
crescut cu peste 5 % pe an din 1998.
SUA înregistrează o rată a criminalităţii de 5,5 la
100 000 de locuitori, de trei ori mai mare decât media
UE. Doar 7 din cele 50 de state SUA înregistrează rate
ale criminalităţii sub două la 100 000 (Harta 1.66), în
timp ce în 25 de state SUA, adică jumătate, rata este de
5 la 100 000 locuitori sau mai mare. Explicaţiile privind
aceste rate mai mari variază, însă includ diferenţele
culturale, eterogenitatea societăţii americane, rate
mai mari ale sărăciei şi uşurinţa accesului la arme.
Problemele privind crimele, violenţa şi vandalismul
sunt concentrate în zonele dens populate, unde în
medie una din cinci persoane raportează astfel de
probleme. În zonele intermediare, doar una din zece
persoane raportează probleme, iar în zonele slab
 Canarias AK

Guyane Guadeloupe
Martinique

0 1 500 Km 0 200 Km HI

Réunion

Açores Madeira

WA

MT ME
ND
MN VT
OR
NH
ID WI
SD NY MA
WY MI CT RI

IA PA NJ
NE
NV OH MD
IN DE
UT IL DC
CO WV
CA VA
KS MO KY

TN NC
AZ OK
NM AR SC

AL GA
MS
LA
TX

FL

REGIOgis REGIOgis

1.65 Rata omuciderilor, 2005 1.66 SUA: Rata omuciderilor, 2006-2008

Omucideri la 100 000 de locuitori
Omucideri la 100 000 de locuitori UE-27= 1,6 <1 5-7
<1 5-7 LV: inclusiv tentativele
SUA = 5,5
Albania: 2004. 1 - 1,5 7 - 10
1 - 1,5
1.5 7 - 10 Sursa: Departamentul Justiţiei SUA,
Sursa: OCDE, Eurostat 1,5 - 2 > 10 Biroul Federal de Investigaţii,
1.5 - 2
1,5 > 10 WHO,
Divizia servicii informaţii justiţia penală
UN-CTS-10, 2-5
Bundeskriminalamt (DE),
2-5 lipsă informaţii
Federal Police (BE)

0 500 Km 0 1 000 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

99
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.28 Ponderea populaţiei care raportează crime, violenţe sau vandalism în funcţie de gradul
de urbanizare, 2008 Zone dens populate
Zone mediu populate
% din populaţia totală din zonă Zone slab populate
40
Mărimea bulei reprezintă populaţia cu probleme în zonă ca % din totalul populaţiei cu probleme
35
30
25
20
15
10
5
0
UE-27 LT PL SI SK MT CY LU AT PT EL IE SE DE FI HU RO CZ IT NL FR ES BE DK EE BG UK LV

Notă: Ţările clasate în funcţie de ponderea populaţiei cu probleme

Sursa: Eurostat, EU-SILC

populate, chiar mai puţini (Figura 1.28). De asemenea,

problemele legate de zgomot şi poluare au fost
raportate mult mai des în zonele dens populate decât
în altele.

100 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

Sondajul de percepţie Audit Urban1

Sondajul de percepţie Audit Urban măsoară satisfacţia rezidenţilor din 75 de oraşe
europene. Aici, răspunsurile la 7 indicatori sunt studiate în cazul a 16 oraşe pentru
a ilustra situaţia din UE. Persoanelor intervievate li s-a solicitat să evalueze propria
satisfacţie privind următoarele caracteristici ale oraşelor în care trăiesc: transportul
public, calitatea aerului, siguranţa, calitatea administraţiei locale, oportunităţile de
angajare, costul şi disponibilitatea locuinţelor şi integrarea străinilor. Rezultatele sunt
redate pe grafice sub forma unei pânze de păianjen (Figura  1.29) şi comparate cu
satisfacţia mediană în UE.
Trebuie reţinut faptul că satisfacţia nu este un indicator absolut, ci o măsură relativă
care compară percepţia rezidenţilor raportate la aşteptările lor. De exemplu, persoanele
din oraşele mai mici pot fi foarte mulţumite de serviciile de transport public de bază, în
timp ce locuitorii oraşelor mari au aşteptări mai mari.
Într-adevăr, dimensiunea unui oraş este deosebit de relevantă. De exemplu,
calitatea aerului tinde să fie o problemă doar în oraşele mari. În mod similar, costul şi
disponibilitatea locuinţelor reprezintă probleme mai mari în oraşele mari, în special în
capitale, decât în oraşele mai mici.
Această stare a lucrurilor este confirmată şi de exemple din Rostock, Groningen,
Leipzig şi Piatra Neamţ care au înregistrat niveluri foarte mari ale satisfacţiei privind
calitatea aerului şi disponibilitatea locuinţelor.
Problemele legate de calitatea scăzută a aerului şi disponibilitatea locuinţelor în
oraşele mari sunt de regulă compensate parţial de existenţa unui număr sporit de
oportunităţi de muncă. Aceasta este situaţia de exemplu în Paris, Londra şi Varşovia,
unde satisfacţia generală este similară cu media UE.
Câteva capitalei mai mici - Viena, Stockholm şi Helsinki - înregistrează niveluri mai mari
ale satisfacţiei cu privire la calitatea administraţiei, iar populaţia de aici este, în general,
mai mulţumită decât cea din alte capitale.
Rezidenţii din Budapesta şi Sofia sunt deosebit de nemulţumiţi de administraţia
locală, de siguranţa şi de calitatea aerului, în timp ce locuitorii din Atena raportează
o nemulţumire mare la majoritatea capitolelor, cu excepţia transportului public şi a
locuinţelor, la care înregistrează niveluri similare ale satisfacţiei cu media UE (investiţiile
realizate cu ocazia jocurilor olimpice pot fi relevantă în acest caz).
Nivelurile de satisfacţie din oraşele mai mici, cu excepţia calităţii aerului şi a locuinţei,
reflectă caracteristicile lor specifice. Groningen şi Piatra Neamţ înregistrează locuitorii
cu cel mai înalt grad de satisfacţie, în timp ce locuitorii din Palermo sunt cei mai
nemulţumiţi, urmaţi îndeaproape de cei din Atena.

1 Sondajul de percepţia Audit Urban privind calitatea vieţii în oraşele europene a fost realizat în
2009, pentru a măsura percepţia privind calitatea vieţii în 75 de oraşe din UE, Croaţia şi Turcia.
Un sondaj anterior a fost efectuat în 2006. http://ec.europa.eu/regional_policy/themes/
urban/audit/index_en.htm

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 101

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.29 Nivelul satisfacţiei rezidenţilor privind aspectele calităţii vieţii în oraşe selectate, 2009

Groningen (NL) Piatra Neam (RO)

Oportunităţi de muncă Oportunităţi de muncă

Calitatea Costul şi disponibilitatea Calitatea Costul şi disponibilitatea
administraţiei locuinţelor administraţiei locuinţelor
locale locale

Siguranţa Integrarea Siguranţa Integrarea

străinilor străinilor

Calitatea aerului Transportul public Calitatea aerului Transportul public

Bordeaux (FR) Rostock (DE)

Oportunităţi de muncă Oportunităţi de muncă

Calitatea Costul şi disponibilitatea Calitatea Costul şi disponibilitatea
administraţiei locuinţelor administraţiei locuinţelor
locale locale

Siguranţa Integrarea Siguranţa Integrarea

străinilor străinilor

Calitatea aerului Transportul public Calitatea aerului Transportul public

Leipzig (DE) Stockholm (SE)

Oportunităţi de muncă Oportunităţi de muncă

Calitatea Costul şi disponibilitatea Calitatea Costul şi disponibilitatea
administraţiei locuinţelor administraţiei locuinţelor
locale locale

Siguranţa Integrarea Siguranţa Integrarea

străinilor străinilor

Calitatea aerului Transportul public Calitatea aerului Transportul public

Helsinki (FI) Viena (AT)

Oportunităţi de muncă Oportunităţi de muncă

Calitatea Costul şi disponibilitatea Calitatea Costul şi disponibilitatea
administraţiei locuinţelor administraţiei locuinţelor
locale locale

Siguranţa Integrarea Siguranţa Integrarea

străinilor străinilor

Calitatea aerului Transportul public Calitatea aerului Transportul public

Oraş
Valoare mediană UE

102 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

Varşovia (PL) Londra (UK)

Oportunităţi de muncă Oportunităţi de muncă

Calitatea Costul şi disponibilitatea Calitatea Costul şi disponibilitatea
administraţiei locuinţelor administraţiei locuinţelor
locale locale

Siguranţa Integrarea Siguranţa Integrarea

străinilor străinilor

Calitatea aerului Transportul public Calitatea aerului Transportul public

Paris (FR) Madrid (ES)

Oportunităţi de muncă Oportunităţi de muncă

Calitatea Costul şi disponibilitatea Calitatea Costul şi disponibilitatea
administraţiei locuinţelor administraţiei locuinţelor
locale locale

Siguranţa Integrarea Siguranţa Integrarea

străinilor străinilor

Calitatea aerului Transportul public Calitatea aerului Transportul public

Sofia (BG) Budapesta (HU)

Oportunităţi de muncă Oportunităţi de muncă

Calitatea Costul şi disponibilitatea Calitatea Costul şi disponibilitatea
administraţiei locuinţelor administraţiei locuinţelor
locale locale

Siguranţa Integrarea Siguranţa Integrarea

străinilor străinilor

Calitatea aerului Transportul public Calitatea aerului Transportul public

Palermo (IT) Atena (EL)

Oportunităţi de muncă Oportunităţi de muncă
Calitatea Costul şi disponibilitatea Calitatea Costul şi disponibilitatea
administraţiei locuinţelor administraţiei locuinţelor
locale locale

Siguranţa Integrarea Siguranţa Integrarea

străinilor străinilor

Calitatea aerului Transportul public Calitatea aerului Transportul public

Notă: Oraşele sunt clasificate de la punctaje mici la punctaje mari. Centrul graficului reprezintă punctajul minim al unui oraş, iar marginea
graficului reprezintă punctajul cel mai mare în sondaj.

Sursa: Sondajul de percepţie Audit Urban

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 103

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
2.3 Venitul, sărăcia şi lipsurile
Veniturile şi transferurile în natură
Compararea veniturilor pe gospodării între ţări,
exprimată doar în termeni financiar, este deformată
din cauza imposibilităţii de a ţine cont de serviciile
finanţate sau subvenţionate de stat (indemnizaţii sau
transferuri în natură), cum ar fi serviciile medicale,
educaţia şi îngrijirea copiilor şi a vârstnicilor.
Venitul net disponibil ajustat pe gospodărie
(Harta  1.67) corectează aceste diferenţe privind
transferurile în natură, în conformitate cu cele
recomandate de raportul Stiglitz-Sen-Fitoussi. Acest
factor este esenţial deoarece adaugă venitului net
disponibil pe gospodărie un volum estimat de 43 % şi
39 % în Danemarca, respectiv Suedia, comparativ cu
doar 3 % în Slovenia şi 11 % în Grecia. În majoritatea
statelor membre, se estimează că transferurile
în natură adaugă între 15  % şi 25  % venitului net
disponibil pe gospodărie.
Fără acest tip de ajustare, venitul pe gospodărie este
subevaluat în ţările cu servicii publice extensive (cum
ar fi statele membre nordice) şi supraevaluat în cele
în care gospodăriile trebuie să plătească majoritatea
acestor servicii din venitul disponibil.
Disparităţile privind venitul net ajustat pe gospodărie
între regiunile din UE sunt mai mici decât cele privind
PIB-ul pe cap de locuitor, însă rămân semnificative.
De exemplu, aproape toate regiunile din Bulgaria
şi România înregistrează un venit sub o treime din
media UE, în timp ce în 11 regiuni din UE-15, venitul
este cu o treime mai mare decât media UE.
Ajustările legate de transferurile în natură sunt
disponibile în prezent doar pentru 23 de state membre.
Mai mult, transferurile în natură nu pot fi corelate cu
anumite gospodării. În consecinţă, ratele privind
riscul de sărăcie nu ţin cont de aceste transferuri.
De asemenea, nu sunt disponibile informaţii nici
despre distribuţia regională a transferurilor în natură
- estimările prezentate aici presupun că ea reflectă
distribuţia populaţiei.
Costurile locuinţelor nu sunt incluse în ratele
privind veniturile sau în cele privind riscul de
sărăcie
Unul dintre factorii determinanţi ai bunăstării şi
ai participării sociale a populaţiei este accesul la
locuinţe acceptabile şi decente. Într-adevăr, conform
unui sondaj Eurobarometru recent, pentru 26 % din
populaţia din UE costul prea ridicat al unei locuinţe
decente este motivul principal al gradului de sărăcie
104 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
PIB-ul diferă de venit
PIB-ul pe cap de locuitor este utilizat adesea ca
substituent al venitului, iar regiunile cu PIB pe cap de
locuitor ridicat au fost considerate prospere. Însă PIB-ul
pe cap de locuitor este un substituent slab al venitului
pe gospodărie.
Diferenţele în PIB pe cap de locuitor explică doar
60  % din variaţia venitului disponibil net ajustat pe
gospodărie. Diferenţele sunt mari şi în ceea ce priveşte
clasificarea regiunilor. 17 regiuni sunt clasate cu 100 de
poziţii deasupra, în cazul unei măsurători faţă de cealaltă.
Clasificarea a 66 de regiuni se schimbă cu peste 50 de
poziţii. De exemplu, regiunea Bruxelles s-a clasat al treia
în privinţa PIB-ului pe cap de locuitor în UE, însă s-a clasat
doar pe locul 142 în privinţa venitului disponibil ajustat
al gospodăriei pe cap (Harta 1.4). Astfel, în multe regiuni
PIB-ul pe cap de locuitor nu reflectă nivelul relativ al
venitului gospodăriei.
Primele cinci regiuni NUTS 2 cu cel mai mare PIB pe cap
de locuitor includ patru regiuni în care transferul interior
sporeşte semnificativ PIB-ul pe cap de locuitor. Deoarece
nu sunt disponibile date precise privind fluxurile de
transfer, mare parte din deformarea creată poate fi
corectată prin calculul cifrelor la nivelul întregii regiuni
metropolitane (adică includerea unor regiuni NUTS  2
înconjurătoare din care porneşte transferul) pentru a
oferi estimări mai precise privind activitatea economică
în raport cu populaţia. De exemplu, Inner London
înregistrează un PIB pe cap de locuitor de 336  % din
media UE, în timp ce regiunea metropolitană a Londrei
înregistrează doar 164 % din medie, iar în cazul Bruxelles-
ului, valoarea se ridică la 233  %, în timp ce în regiunea
metropolitană a Bruxelles-ului este doar de 147 %, la fel şi
în cazul Hamburgului, cu 200 %, respectiv 154 %.
Venitul nu este identic cu PIB-ul. În două state membre,
diferenţa este deosebit de mare. Irlanda se clasează a doua
în UE în privinţa PIB-ului pe cap de locuitor, însă venitul
naţional brut (VNB) pe cap de locuitor este cu 14 % mai
mic şi doar al 8-lea la nivel UE. VNB al Luxemburgului este
cu 25 % mai mic decât PIB-ul. Principala diferenţă între
cele două măsurători este că VNB ţine cont de venitul
companiilor trimis în străinătate, respectiv primit din
străinătate, precum şi transferurile indivizilor, şi exclude
remuneraţiile angajaţilor care trăiesc în afara ţării (fiind
ajustat la impactul navetei).
În 2006, 17  % din PIB-ul Luxemburgului consta
din remuneraţiile angajaţilor care trăiesc în afara
Luxemburgului. Aceleaşi diferenţe se prezintă şi la nivel
regional, însă nu sunt disponibile cifre regionale privind
venitul brut. Însă în multe regiuni este probabil ca o
proporţie semnificativă din capitalul economic generat
este destinat altor regiuni şi ţări.
 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.67 Venit net disponibil ajustat al gospodăriilor private (SPCC), 2007

Indice, UE-27 = 100
< 63,3
63.3 UE-27 = 17 606 SPC pe cap de locuitor (SPCC măsurat
în sensul preţurilor de consum) Venitul net disponibil ajustat
63.3 - 93,8
63,3 93.8 include „transferurile în natură" Acestea includ serviciile cum
ar fi educaţia, serviciile medicale şi alte servicii publice oferite
gratuit sau sub costul de furnizare.
93.8 - 108,3
93,8 108.3
RO: fără ajustare
108.3 - 116,7
108,3 116.7
Sursa: Eurostat, DG REGIO, estimări
CY, LU, MT: Al doilea Sondaj EQLS, Eurofound.
116.7 - 124,2
116,7 124.2

>= 124,2
124.2
0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 105

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.68 Populaţia expusă riscului de sărăcie după transferurile sociale, 2008

% din totalul populaţiei

< 11,1
11.1
UE-27 = 17
Riscul de sărăcie este definit ca fiind deţinerea unui venit disponibil echivalat (adică ajustat la dimensiunea şi
11.1 - 13,1
11,1 13.1 compoziţia gospodăriei) de mai puţin decât 60 % din venitul median naţional.
Obiectivul stabilit de strategia Europa 2020 este de a scoate cel puţin 20 de milioane de oameni din riscul de
13.1 - 15,9
13,1 15.9 sărăcie şi de excluziune.
Acesta indică populaţia care fie este expusă riscului de sărăcie şi/sau care suferă de lipsuri materiale grave
15.9 - 20,4
15,9 20.4 şi/sau care trăieşte în gospodării în care nivelul de intensitate a muncii este foarte redus.

>= 20,4
20.4 Sursa: DE: 2008 Date Microrecensământ- DESTATIS; FR: Date 2007;
PT: bazat pe HBS 2005; NL: CBS - 2008;
UK: Gospodării sub venitul mediu - 2007-2009; toate celelalte date EU-SILC 0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

106 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii
în care se află. Populaţia cu venituri sub pragul de
sărăcie11 cheltuieşte relativ mai mult pentru o locuinţă
decât populaţia care se află peste acest prag (în medie,
în UE, 33 % din venitul disponibil, faţă de 17 %) şi 39 %
raportează că cheltuielile legate de locuinţă reprezintă
o sarcină (faţă de 7  % din rândul celor peste pragul
sărăciei). Aceste persoane trăiesc, de asemenea, în
condiţii de locuit mai precare, aproximativ 27  %
trăind în locuinţe aglomerate, faţă de 15 % din restul
populaţiei, şi 38 % din rândul lor sunt afectate de cel
puţin un factor privind lipsurile legate de locuinţă12.
În prezent, costurile locuinţelor nu sunt luate în
considerare la nivel UE şi, în majoritatea ţărilor, în
modalitatea de măsurare riscului de sărăcie.
Sărăcia relativă: venitul cu risc de sărăcie în
raport cu venitul median naţional
În 2008, 17  % din populaţia UE avea un venit, după
contribuţiile sociale, situat sub 60  % din venitul
disponibil median în ţara de rezidenţă - rata riscului
de sărăcie. Rata a fost de 20 % în cazul copiilor şi 19 %
în cazul vârstnicilor cu vârsta de 65 de ani şi peste.
În rândul şomerilor, rata a fost mult mai ridicată,
cifrându-se la 44 %.
Diferenţele regionale sunt şi ele pronunţate. Ponderea
persoanelor expuse riscului de sărăcie variază de la
sub 6 % din populaţie în Trento, Praha şi Jihozápadat
la peste 35  % în Ceuta şi Extremadura din Spania şi
Campania, Sicilia şi Calabria din Italia (Harta 1.68).
În cadrul unei ţări, nivelul dezvoltării regionale a
avut un efect semnificativ asupra riscului de sărăcie.
Regiunile mai puţin dezvoltate tind să înregistreze
cele mai ridicate rate, în timp ce regiunile cele mai
dezvoltate tind să aibă rate mult mai mici. Situaţia
se poate observa clar în Germania, Spania, Italia şi
Regatul Unit.
În anumite ţări, regiunea capitalei înregistrează o rată
a sărăciei mai mică decât media naţională, cum este
cazul în Republica Cehă, Spania, Portugalia, Slovacia,
11 Măsurat convenţional ca 60  % din venitul median disponibil
echivalat în fiecare ţară („echivalat" însemnând că s-a efectuat
o ajustare la dimensiunea şi componenţa gospodăriilor). Cele
cu venit sub 60 % din venitul median sunt consideraţi a fi expuşi
riscului de sărăcie.
12 Factorii privind lipsurile legate de locuinţă includ: pereţi umezi,
acoperiş cu scurgeri sau ferestre putrede, lipsa băii sau a cabinei
de duş în locuinţă; lipsa unei toalete interioare echipate cu vas
de apă pentru utilizarea exclusivă a gospodăriei; o locuinţă prea
întunecată. Pentru o analiză completă privind costurile locuinţelor
şi lipsurile privind locuinţele, consultaţi documentul justificativ
la Raportul comun privind protecţia socială şi incluziunea socială
2010: http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=757&langId=en şi
Raportul privind situaţia socială 2009 http://ec.europa.eu/social/
main.jsp?catId=501&langId=en
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Polonia, Finlanda şi Suedia. În altele, regiunile capitalei
raportează o rată mai mare, cum ar fi Bruxelles, Londra,
Viena şi Berlin. În toate cele patru cazuri, situaţia
poate reflecta o concentrare a celor care se confruntă
cu riscul de sărăcie în zonele interioare sărace ale
oraşelor.
Rata riscului de sărăcie este măsurată în raport cu
o valoare de referinţă naţională care variază foarte
mult de-a lungul UE. Ajustat la diferenţele privind
costurile vieţii (valori exprimate în standardele puterii
de cumpărare), pragul de sărăcie pentru o gospodărie
cu o singură persoană variază de la aproximativ
1 900 SPC pe an în România, 2 800 SPC în Bulgaria şi
aproximativ 4 000 SPC în Ungaria, Polonia şi Slovacia,
la peste 10 000 SPC în 10 state membre şi 16 500 SPC
în Luxemburg. Astfel, pragul de sărăcie este cu 4 - 5
ori mai ridicat în ţările cu cele mai mari niveluri ale
venitului faţă de ţările cu cele mai mici niveluri. Astfel,
a fi expus riscului de sărăcie înseamnă a avea un nivel
de venit foarte diferit în primul caz faţă de al doilea.
Sărăcia absolută: lipsurile materiale
Măsurarea lipsurilor materiale faţă de riscul de sărăcie
este un mijloc de a ţine cont de aceste diferenţe
privind venitul absolut, deoarece se măsoară în
raport cu un set comun de bunuri şi servicii. Ele sunt
definite comparativ ca fiind lipsa forţată a cel puţin
trei din următoarele nouă factori; abilitatea de a face
faţă unor cheltuieli neaşteptate, abilitatea de a plăti
o săptămână de vacanţă departe de casă, existenţa
unor restanţe în plata facturilor (rate bancare sau
chirii, facturi de utilităţi sau rate de leasing sau alte
plăţi de împrumuturi), capacitatea de a avea o masă
cu carne, pui sau peşte la fiecare a doua zi, capacitatea
de a menţine o căldură adecvată a locuinţei, abilitatea
de a-şi permite o maşină de spălat, un televizor color,
un telefon sau o maşină.
Ca atare, ţine cont de economii şi de averea
acumulată, spre deosebire de rata riscului de sărăcie,
ceea ce înseamnă că o gospodărie nu va întâmpina
în mod necesar lipsuri materiale dacă venitul ei scade
sub pragul de sărăcie. De asemenea, ţine cont de
abilitatea persoanelor de a-şi gestiona finanţele13.
Anumite gospodării pot avea un venit relativ mare
şi să experimenteze lipsuri materiale în acelaşi timp,
din cauza incapacităţii de a-şi gestiona finanţele
corespunzător.
Conform măsurătorilor, aproximativ 17  % din
persoanele din UE suferă de lipsuri materiale în 2008,
conform acestui indicator. Însă această cifră este mult
13 OCDE (2005) Îmbunătăţirea competenţelor în domeniul financiar: o
analiză a problemelor şi a politicilor. Paris.
107
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.69 Populaţia care suferă de lipsuri materiale grave, 2008

% din totalul populaţiei
<4 16 - 20 UE-27 = 8,4
Lipsurile materiale grave sunt definite ca fiind incapacitatea de a-şi permite 4 sau mai
4-8 20 - 24 mult din 9 factori menţionaţi în sondaj.Obiectivul stabilit de strategia Europa 2020 este
de a scoate cel puţin 20 de milioane de oameni din riscul de sărăcie şi de excluziune.
8 - 12 >= 24
Acesta indică populaţia care fie este expusă riscului de sărăcie şi/sau care suferă de
lipsuri materiale grave şi/sau care trăieşte în gospodării în care nivelul de intensitate
a muncii este foarte redus.
12 - 16
Sursa: EU-SILC

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

108 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

mai mare în ţările cu venituri mai mici decât în cele mai
prospere. În UE-15, ponderea persoanelor cu lipsuri
materiale este mult mai mare în Grecia şi Portugalia
(22 % în fiecare) decât media UE-15 (13 %).
Obiectivul stabilit de strategia Europa 202014 este de
a scoate 20 de milioane de persoane din riscul de
sărăcie şi din excluziune. Indicatorul selectat acoperă
un număr de persoane care fie sunt expuse riscului de
sărăcie şi/sau cu lipsuri materiale grave şi/sau trăiesc
în gospodării cu niveluri foarte reduse de intensitate
a muncii.
Lipsurile materiale grave (incapacitatea de a-şi
permite cel puţin 4 din cei 9 factori sus-menţionaţi)
diferă considerabil între statele membre. Mai puţin de
2 % din populaţia din Danemarca, Luxemburg, Ţările
de Jos şi Suedia suferă de lipsuri materiale grave,
în timp ce în Bulgaria şi România, proporţia este de
peste 30 % (Harta 1.69).
Ponderea persoanelor din gospodării cu niveluri
foarte reduse de intensitate a muncii în majoritatea
statelor membre variază între 4  % şi 7  %. Însă, în
Ungaria şi în Regatul Unit, aceasta s-a ridicat la peste
12 % în 2008 (Figura 1.30).

Combinaţia celor trei criterii utilizate în Europa 2020

14 Statele membre pot propune indicatori adaptaţi la circumstanţele clasifică aproape unul din patru rezidenţi UE ca fiind
şi la priorităţile lor.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 109

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.32 Ponderea populaţiei cu lipsuri materiale după gradul de urbanizare, 2008

Zone dens populate
Zone mediu populate
% din populaţie, în zonă Zone slab populate
90
80
Mărimea bulei reprezintă populaţia cu lipsuri materiale în zonă ca % din totalul populaţiei cu lipsuri materiale
70
60
50
40
30
20
10
0
UE-27 LU NL SE DK ES EL AT IE UK DE FI BE MT SI IT EE CZ FR PT LT SK CY HU PL LV RO BG

Notă: Ţările clasate în funcţie de ponderea populaţiei cu lipsuri materiale „Lipsurile materiale" definite ca traiul în gospodărie căreia îi lipsesc cel puţin 3 din cei 9 factori principali
Sursa: Eurostat, EU-SILC

expus riscului de sărăcie sau celui de excluziune în special în ţările cu rate relativ mici ale lipsurilor
(Figura  1.31). Această pondere a populaţiei variază materiale. De aceea, o dată cu reducerea lipsurilor
semnificativ de la doar 15  % în Republica Cehă, materiale, se observă că dezavantajele de a trăi în zone
Luxemburg şi Ţările de Jos până la 38 % în Bulgaria şi slab populate se diminuează la un nivel la care acestea
la 44 % în România. devin mai pronunţate în zonele dens populate. În cazul
lipsurilor materiale grave, aceste caracteristici sunt şi
Lipsurile şi sărăcia în funcţie de gradul de mai accentuate: în două din trei state membre, lipsurile
urbanizare materiale grave sunt mai mari în zonele dens populate
decât în zonele slab populate (Figura 1.33).
Ponderea populaţiei care suferă de lipsuri materiale
este considerabil mai ridicată în zonele slab populate Un tipar similar este evident în cazul ponderii
din Bulgaria şi România decât în alte părţi ale celor populaţiei căreia îi lipseşte capacitatea de a face faţă
două ţări (14 şi 20 de puncte procentuale mai mare). unor cheltuieli financiare neaşteptate (Figura  1.34).
Însă în majoritatea statelor membre, lipsurile materiale Ratele semnificativ mai mari în zonele slab populate
înregistrează aceleaşi valori sau mai mici în astfel apar în special în statele membre centrale şi estice. În
de zone (Figura  1.32). Această situaţie se prezintă statele membre vestice, ratele în aceste zone sunt în

1.33 Ponderea populaţiei cu lipsuri materiale grave după gradul de urbanizare, 2008
Zone dens populate
Zone mediu populate
% din populaţia totală care locuieşte în zonă
Zone slab populate
45
Mărimea bulei reprezintă populaţia cu lipsuri materiale grave în zonă ca % din totalul populaţiei cu lipsuri materiale grave
40
35
30
25
20
15
10
5
0
UE-27 LU SE NL DK ES FI MT UK EE DE FR IE BE AT SI CZ IT CY PT EL SK LT PL HU LV BG RO
Notă: Ţările clasate în funcţie de ponderea populaţiei cu lipsuri materiale grave „Lipsurile materiale grave" definite ca traiul în gospodărie căreia îi lipsesc cel puţin 4 din cei 9 factori principali
Sursa: Eurostat, EU-SILC

110 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

1.34 Ponderea populaţiei incapabile să faţcă faţă cheltuielilor financiare neaşteptate în funcţie
de gradul de urbanizare, 2008 Zone dens populate
Zone mediu populate
% din populaţie, în zonă Zone slab populate
90
Mărimea bulei reprezintă populaţia inacapabilă în zonă ca % din totalul populaţiei incapabile
80
70
60
50
40
30
20
10
0
UE-27 SE DK PT BE NL LU EE UK AT ES EL FI IT MT FR DE CZ IE SI CY LT SK RO PL LV HU BG

Notă: Ţările clasate în funcţie de ponderea populaţiei incapabile să facă faţă cheltuielilor financiare neaşteptate
Sursa: Eurostat, EU-SILC

1.35 Ponderea populaţiei expuse riscului de sărăcie după gradul de urbanizare, 2008
Zone dens populate
Zone mediu populate
% din populaţie, în zonă Zone slab populate
40
Mărimea bulei reprezintă populaţia cu risc de sărăcie pe zonă ca % din totalul populaţie cu risc de sărăcie
35
30
25
20
15
10
5
0
UE-27 CZ NL SK SE SI DK AT HU FI FR LU MT BE DE CY PL IE PT UK LT EE ES IT EL LV BG RO

Notă: Ţările clasate în funcţie de ponderea populaţiei cu risc de sărăcie

Sursa: Eurostat, EU-SILC

general mai mici decât în alte părţi şi mai ridicate în închiriază spaţiul în care locuiesc, ponderea
zonele dens populate. persoanelor expuse riscului de sărăcie poate fi mult
mai mare în zonele dens populate decât se arată în
Ponderea populaţiei cu venitul sub pragul de sărăcie grafic o dată ce venitul este ajustat conform acestor
arată caracteristici similare însă într-un mod mai puţin diferenţe.
uniform (Figura 1.35). Însă acest indicator prezintă o
serie de neajunsuri atunci când se face o comparaţie
de-a lungul zonelor în funcţie de gradul de urbanizare,
deoarece acesta nu ţine cont de diferenţele privind
costurile vieţii sau dacă gospodăria este proprietară
sau chiriaşă a locuinţei în care trăieşte. Deoarece
costurile vieţii sunt în medie mai mari în zonele
dens populate15 şi un număr mai mare de gospodării

15 A se vedea, de exemplu, Indicele regional de preţ calculat de

Institutul German Federal pentru Cercetare în Construcţii, Afaceri
Urbane şi Dezvoltare Spaţială (BBSR www.bbsr.bund.de ).

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 111

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Schimbările privind lipsurile materiale, riscul de sărăcie şi venitul în şase state membre
mai puţin dezvoltate
În Polonia, Slovacia şi cele trei state baltice, ponderea populaţiei care suferă de lipsuri materiale a scăzut cu 15 până la
25 de puncte procentuale între 2005 şi 2008 (deşi este posibil ca criza să fi dus la noi agravări, în special în cele trei state
baltice). Ţinând cont de faptul că venitul mediu ajustat pe gospodărie (adică incluzând transferurile în natură) pe persoană
a crescut cu o valoare situată între 15 % şi 34 %, în aceşti trei ani, reprezentând cele mai mari creşteri în UE, această situaţie
nu ar trebui să fie o surpriză (Tabel 1.12).

1.12 Schimbările privind lipsurile materiale şi venitul net pe gospodărie în

şase state membre mai puţin dezvoltate, 2005‑2008
Lipsurile materiale Venit net ajustat pe gospodărie
2005 2008 2005–2008 2005 2008 2005–2008
(% din totalul (% puncte SPCC pe cap de
1
 % schimbare
populaţiei) schimbare) locuitor în
termeni reali
Estonia 27 12 -15 7 476 9 773 28
Letonia 56 35 -21 6 797 9 585 34
Lituania 52 27 -25 7 980 10 519 28
Ungaria 40 37 -3 9 704 10 122 -2
Polonia 51 32 -19 7 986 10 007 15
Slovacia 43 28 -15 8 342 10 933 19
1 Standardul puterii de cumpărare privind cheltuielile consumatorilor
Sursa: Eurostat

Cu toate acestea, doar în Polonia şi în Slovacia s-a înregistrat o reducere a ratei riscului de sărăcie. Faptul că rata nu a scăzut
în celelalte ţări se datorează parţial creşterii venitului mediu, ceea ce a crescut pragul de sărăcie, în mod semnificativ, în
fiecare an. Însă, în comparaţie cu pragul de sărăcie fixat în 2005, ponderea populaţiei cu risc de sărăcie s-a înjumătăţit în
toate cele 5 ţări (Tabel 1.13).

1.13 Rate ale riscului de sărăcie în şase state membre mai puţin dezvoltate,
2005–2008
Populaţie cu venit sub 60 % din venitul median ca % din totalul populaţiei
2005 2008  % puncte 2008, faţă de  % puncte
schimbare pragul 20051 schimbare
2005–2008 2005–2008
Estonia 18 19 1 5 -13
Letonia 19 26 7 7 -12
Lituania 21 20 -1 5 -16
Ungaria 13 12 -1 9 -4
Polonia 21 17 -4 8 -13
Slovacia 13 11 -2 5 -8
1 % din populaţie în 2008 cu venit sub pragul de sărăcie din 2005
Sursa: Eurostat, EU-SILC

În Ungaria, ponderea populaţiei măsurată ca suferind de lipsuri materiale a scăzut cu doar 3 puncte procentuale în această
perioadă, de la 40 % la 37 %. În 2005, Ungaria a înregistrat a doua cea mai mică rată din aceste şase ţări. În 2008, ea avea
cea mai ridicată valoare. În această perioadă, venitul real disponibil pe gospodărie s-a diminuat, de fapt, ceea ce reprezintă
cauza principală a acestei scăderi minore. Motiv pentru care, în 2008, venitul a scăzut sub nivelul înregistrat în Lituania şi
în Slovacia.

112 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii

Creşterea venitului în cele şase ţări sus-menţionate a dus la o creştere a fericirii sau a satisfacţiei privind viaţa personală?
Deşi perioadele nu corespund cu exactitate, există semne clare ale unei creşteri a nivelului de fericire raportat în cinci
dintre aceste ţări. Însă, în Ungaria, atât fericirea, cât şi satisfacţia privind viaţa personală au cunoscut un declin (Tabel 1.14).

1.14 Indici ai fericirii şi ai satisfacţiei privind viaţa personală în şase state

membre mai puţin dezvoltate, 2003‑2007
Indicele fericirii1 Indicele satisfacţiei privind viaţa
personală2
2003 2007 2003–2007 2003 2007 2003–2007
(% puncte (% puncte
schimbare) schimbare)
Estonia 6,8 7,4 0,6 5,9 6,7 0,8
Letonia 6,4 6,8 0,4 5,5 6,0 0,5
Lituania 6,4 7,3 0,9 5,4 6,3 0,9
Ungaria 7,1 7,0 -0,1 5,9 5,6 -0,3
Polonia 6,9 7,4 0,5 6,2 6,9 0,7
Slovacia 6,5 7,5 1,0 5,7 6,7 1,0
1 Media răspunsurilor la următoarea întrebare: Luând în considerare toate aspectele, pe o scară de la 1 la 10, cât
de fericit vă consideraţi? 1 înseamnă că sunteţi foarte nefericit, iar 10 înseamnă că sunteţi foarte fericit
2 Media răspunsurilor la următoarea întrebare: Luând în considerare toate aspectele, cât de mulţumit
consideraţi că sunteţi cu viaţa dvs. în prezent? Indicaţi pe o scară de la 1 la 10, unde 1 înseamnă foarte
nemulţumit şi 10 înseamnă foarte mulţumit
Sursa: EUROFOUND, Sondaj european privind calitatea vieţii 2003 & 2007

2.4 Indicele de dezvoltare umană şi
Indicele de sărăcie umană al ONU
ONU a creat Indicele de dezvoltare umană (IDU) pentru
a accentua faptul că dezvoltarea este influenţată şi de
alţi factori decât activităţile economice şi dezvoltarea
acestora. IDU se bazează pe speranţa de viaţă, pe
PIB-ul pe cap de locuitor, pe rata de alfabetizare şi
de înscriere în învăţământ. Însă, în cadrul UE, acest
indicator este strâns corelat cu PIB-ul pe cap de
locuitor; în primul rând din cauza că alfabetizarea,
înscrierea în învăţământ şi speranţa de viaţă sunt la fel
de ridicate dintr-o perspectivă globală.
Pentru a obţine o perspectivă mai bună privind
diversitatea dezvoltării umane în cadrul UE, s-a
calculat un IDU regional la nivel UE, care include
speranţa de viaţă sănătoasă, venitul net ajustat pe
gospodărie16 şi nivelul educaţional scăzut şi ridicat
în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25
şi 64 de ani. Acest indicator este mai puţin corelat
îndeaproape cu PIB-ul, în comparaţie cu indicele ONU,
şi oferă o perspectivă complementară.
16 Ca urmare a recomandărilor Raportului Stiglitz-Sen-Fitoussi.
Aceasta creează, într-adevăr, dificultăţi, deoarece lipsesc date
pentru Cipru, Malta, Luxemburg şi România. Pentru acest indice,
regiunile din România utilizează venitul disponibil pe gospodărie
neajustat. Datele privind Luxemburg s-au bazat pe Sondajul
european privind calitatea vieţii.
Primele 10 regiuni includ cinci regiuni din Anglia,
regiunile capitalei din Franţa şi Suedia, şi două regiuni
înconjurătoare ale Bruxelles-ului (Harta 1.70). Dintre
aceste 10 regiuni, doar trei apar pe lista primelor 10 în
funcţie de PIB pe cap de locuitor.
Ultimele 10 regiuni includ 7 din România, două din
Ungaria şi una din Bulgaria. Jumătate dintre acestea
se află şi printre ultimele 10 în privinţa PIB-ului pe cap
de locuitor.
ONU a calculat şi un Indice al sărăciei umane17, care
ţine cont de faptul că mediile pot ascunde disparităţi
mari. Indicele are şi o versiune pentru ţările mai puţin
dezvoltate şi una pentru cele dezvoltate (ISU-2).
Indicele din urmă a fost calculat pentru toate regiunile
UE în baza unei probabilităţi la naştere de a nu ajunge
la vârsta de 65 de ani, în baza ratei riscului de sărăcie,
a şomajului pe termen lung şi a ponderii populaţiei
cu vârsta între 25 şi 64 de ani având numai o educaţie
primară.
Cele mai mari niveluri ale sărăciei umane, conform
aceste măsurători, s-au înregistrat în sudul Spaniei,
Grecia, sudul Italiei şi în Portugalia (Harta 1.71). Cele
mai scăzute niveluri s-au observat în statele membre
foarte dezvoltate, cele cu dezvoltare moderată şi cele
17 http://hdr.undp.org/en/statistics/indices/hpi/.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 113

114
Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

REGIOgis REGIOgis
Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.70 Indicele dezvoltării umane al UE, 2007 1.71 Indicele ONU privind sărăcia umană 2, 2007
0 = nivel redus al sărăciei umane 100 = nivel ridicat al sărăciei umane
0 = nivel redus al dezvoltării umane 100 = nivel ridicat al dezvoltării umane
< 33,9 69,8 - 73,3 < 14,3
14.3
Bazat pe speranţa de viaţă în condiţii de sănătate bune, Indicatorul se bazează pe:
33,9 - 51,0 73,3 - 78,1 14.3 - 22,6
14,3 22.6 - ponderea populaţiei cu vârsta cuprinsă între 25-64 ani având studii inferioare
Venit net ajustat pe gospodărie pe persoană,
nivel de studii superioare şi inferioare în rândul populaţiei cu - şomerii pe termen lung ca pondere din forţa de muncă
51,0 - 64,6 >= 78,1 22.6 - 30,7
22,6 30.7 - probabilitatea la naştere de a muri înainte de vârsta de 65 de ani
vârsta cuprinsă între 25-64 de ani
UE-27 = 62 - % din populaţie având un venit situat la pragul riscului de sărăcie în raport cu venitul median naţional.
64,6 - 69,8 30.7 - 46,4
30,7 46.4
Sursa: Eurostat, DG REGIO Sursa: Metodologie ONU, calcule DG REGIO, date Eurostat
>= 46,4
46.4
0 500 Km
0 500 Km
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii
mai puţin dezvoltate - în Republica Cehă, Germania,
Slovacia, Slovenia şi Suedia.
Caracteristica marcantă a IDU şi a ISU este că sunt doar
slab corelate. Doar puţine regiuni înregistrează valori
ridicate în cazul ambilor indici, cum ar fi Stockholm, sau
valori scăzute în cazul ambilor indici, cum ar fi Açores.
Marea majoritate a regiunilor prezintă o combinaţie
de valori ridicate în cazul unui indice şi de valori
reduse în cazul celuilalt indice. Această situaţie se
observă în special în Bruxelles, Luxembourg, Navarra
şi País Vasco, unde indicele sărăciei umane este mult
mai ridicat decât ar sugera indicele dezvoltării umane.
Unul dintre principalele motive ale diferenţei între
cei doi indici este faptul că IDU se bazează pe o
medie pe cap de locuitor a unei măsuri absolute a
venitului (venitul net ajustat pe gospodărie), în timp
ce ISU include o măsură relativă (ponderea populaţiei
aflată sub pragul naţional de sărăcie). În consecinţă,
o regiune cu o distribuţie inegală a nivelului ridicat
al venitului poate înregistrat un nivel mediu ridicat
al indicelui dezvoltării umane şi un nivel ridicat al
sărăciei. O regiune cu venituri mici, însă având o
distribuţie relativ egală a acestora, va avea un IDU
scăzut şi un ISU scăzut.
Creşterile înregistrate privind venitul mediu în cele 5
ţări mai puţin dezvoltate menţionate anterior au dus,
de fapt, la niveluri mai ridicate ale satisfacţiei privind
viaţa personală şi ale fericirii, în ciuda faptului că rata
riscului de sărăciei a rămas neschimbată. De aceea,
se poate susţine că sporirea bunăstării, în special în
statele membre mai puţin dezvoltate, depinde de
îmbunătăţirea factorilor care stau la baza IDU şi alte
măsurători absolute ale bunăstării.
Măsurătorile relative ale sărăciei oferă o nuanţare şi
poate orienta opţiunile de politici în situaţiile în care
circumstanţele sunt similare. De exemplu, în regiuni
cu niveluri similare ale IDU, bunăstarea medie tinde
să fie mai ridicată în regiunea cu ISU mai mic. Însă
măsurătorile relative sunt dificil de comparat în situaţii
radical diferite. De exemplu, Stockholm şi Bratislava
înregistrează IDU foarte similare, totuşi rezidenţii din
Stockholm declară că sunt mai mulţumiţi în viaţă şi
mai fericiţi decât cei din Bratislava.
2.5 Concluzii
Deşi UE înregistrează o speranţă de viaţă de invidiat
de lungă din perspectivă globală, prea multe regiuni
din UE au o speranţă de viaţă la naştere considerabil
mai mică decât media. Motivele sunt multiple, de la
diferenţele privind veniturile, educaţia şi condiţiile de
viaţă la accesul inegal la servicii de sănătate de înaltă
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Fericirea şi satisfacţia privind viaţa
personală
Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.
(Fraza tradiţională cu care se termină basmele)
Viaţa nu este o poveste. Cu toate acestea, tot mai
mulţi academicieni1, cercetători2 şi politicieni susţin
că bunăstarea, sub forma unei vieţi lungi şi fericite,
trebuie să fie un scop important al politicilor publice3.
Cercetările arată4 că deşi ţările mai dezvoltate tind
să fie mai fericite decât cele mai puţin dezvoltate, o
dezvoltare economică mai intensă nu duce neapărat la
o mai mare fericire a populaţiei.
Creşterea activităţii economice nu rezultă întotdeauna
în locuri de muncă mai multe şi mai bune. Nici nu duce
automat la o creştere a venitului mediu. În anumite
ţări, beneficiile dezvoltării economice au fost alocate în
mare parte grupurilor cu venituri mari sau companiilor,
în timp ce venitul median pe gospodărie abia a crescut
sau chiar a scăzut. Dezvoltarea economică poate fi
însoţită de un program de lucru mai lung, un nivel de
stres mai ridicat şi de o deteriorare a calităţii vieţii.
În 2007, cele trei state membre cu cele mai mari valori
privind indicele fericirii au fost cele trei state nordice.
Cele trei state cu valorile cele mai mici au fost Bulgaria,
Letonia şi Portugalia.
Deşi la nivel general, fericirea tinde să se situeze la un
nivel mai redus în statele membre mai puţin dezvoltate,
aceasta nu este cazul mereu. Malta este un caz extrem,
clasându-se doar pe locul 18 în privinţa PIB-ului pe cap
de locuitor, dar pe locul 7 conform indicelui fericirii, în
timp ce Austria ocupă locul 4 în privinţa PIB-ului pe cap
de locuitor, dar doar locul 19 conform indicelui fericirii.
Satisfacţia vieţii este un alt indicator subiectiv frecvent
utilizat al bunăstării. Ea este strâns legată de fericire. Cele
trei state membre nordice au înregistrat cea mai mare
satisfacţie a vieţii, conform unui sondaj Eurobarometru
realizat în 2009. Unul dintre motivele invocate pentru
nivelurile ridicate ale fericirii în aceste ţări a fost nu doar
venitul mare, ci şi distribuţia relativ egală a acestuia.
Statele membre cele mai nemulţumite au fost Bulgaria,
Ungaria, Letonia, Lituania, Portugalia şi România.
Acestea sunt şi printre cele mai puţin dezvoltate.
Însă anumite ţări sunt mult mai puţin mulţumite
decât ar sugera nivelul lor de dezvoltare şi viceversa.
1 Layard, R. (2006), Happiness: Lessons from a New Science,
Penguin, Londra.
2 nef (2009), National Accounts of Well-being, New Economics
Foundation, Londra.
3 Stiglitz, J., Sen, A. şi Fitoussi, J. (2009), Raportul Comisiei
privind măsurarea performanţei economice şi a progresului
social, www.stiglitz-sen-fitoussi.fr.
4 Veenhoven, R. (2000), Well-being in the welfare state: Level
not higher, distribution not more equitable, Journal of
Comparative Policy Analysis, vol. 2, pp 91–125.
115
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.15 Fericirea şi PIB-ul pe cap de locuitor, 2007

Indicele Numărul PIB pe cap Poziţia Diferenţa în clasament
fericirii1 anilor de de locuitor, în comparaţie cu PIB-ul
viaţă fericiţi Index UE- Fericirea Anii de PIB pe cap Fericirea Anii de viaţă
2007 27=100 viaţă fericiţi de locuitor fericiţi
DK 8,3 61 121,3 1 5 6 5 1
FI 8,3 61 118,0 1 4 7 6 3
SE 8,2 63 122,8 3 1 4 1 3
IE 8,0 62 148,1 4 2 2 -2 0
LU 8,0 59 150,0 4 7 1 -3 -6
NL 8,0 62 132,2 4 3 3 -1 0
MT 7,9 60 76,4 7 6 18 11 12
BE 7,8 58 115,7 8 10 10 2 0
FR 7,8 58 108,5 8 9 11 3 2
UK 7,8 59 116,7 8 8 8 0 0
CY 7,7 55 93,6 11 12 14 3 2
SI 7,7 52 88,6 11 16 16 5 0
ES 7,6 55 105,0 13 13 12 -1 -1
CZ 7,5 51 80,1 14 17 17 3 0
DE 7,5 55 115,8 14 11 9 -5 -2
SK 7,5 47 67,7 14 21 21 7 0
EE 7,4 48 68,8 17 19 20 3 1
PL 7,4 47 54,4 17 20 25 8 5
AT 7,3 54 122,8 19 14 4 -15 -10
EL 7,3 53 92,8 19 15 15 -4 0
LT 7,3 45 59,3 19 23 23 4 0
HU 7,0 42 62,6 22 24 22 0 -2
IT 7,0 51 103,4 22 18 13 -9 -5
RO 7,0 37 41,6 22 26 26 4 0
PT 6,9 45 75,6 25 22 19 -6 -3
LV 6,8 41 55,7 26 25 24 -2 -1
BG 5,8 37 37,7 27 27 27 0 0
1 Media răspunsurilor la următoarea întrebare. Luând în considerare toate aspectele, pe o scară de la 1 la 10, cât de fericit vă consideraţi? 1
înseamnă că sunteţi foarte nefericit, iar 10 înseamnă că sunteţi foarte fericit
Sursa: EUROFOUND, Sondaj european privind calitatea vieţii 2003 & 2007

De exemplu, Polonia s-a clasat pe locul 24 dintre cele 27 de state membre în privinţa PIB-ului pe cap de locuitor în 2008,
însă a ocupat locul 18 în privinţa satisfacţiei vieţii în 2009.
Schimbările privind satisfacţia privind viaţa personală între 2007 şi 2009 arată şi impactul crizei. Satisfacţia vieţii a scăzut în
23 de state membre şi a rămas neschimbată în celelalte patru. În Bulgaria, Letonia, Portugalia şi România, indicele a scăzut
cu 10 %. Satisfacţia în alte domenii, cum ar fi viaţa familială, nu a fost atât de afectată de criză.
Fericirea este mai mare dacă este şi durabilă. Indicele privind anii de viaţă fericiţi combină date referitoare la speranţa de
viaţă în condiţii bune de sănătate cu indicele fericirii5. Acesta se ridică la 60 sau peste în cele trei state nordice şi în Irlanda,
însă la doar 37 în Bulgaria şi România.
În general, indicatorul privind anii de viaţă fericiţi este strâns corelat cu PIB-ul pe cap de locuitor. Clasamentul după PIB-
ul pe cap de locuitor şi anii de viaţă fericiţi se schimbă doar cu cel mult 2 poziţii pentru 19 state membre. Există şi câteva
excepţii stridente. Malta este pe locul şase în privinţa anilor de viaţă fericiţi şi pe locul 18 în privinţa PIB-ului pe cap de
locuitor. Austria, clasată pe poziţia 17 în prima categorie, ocupă locul 4 în privinţa PIB-ului pe cap de locuitor. Italia şi
Luxemburg coboară 5 şi 6 poziţii, în timp ce Polonia şi Malta urcă 5 şi 12 poziţii. Este remarcabil faptul că, deşi nivelurile
PIB-ului pe cap de locuitor sunt similare, Malta este mult mai fericită decât Portugalia, iar Spania mult mai fericită de Italia.

5 Veenhoven, R. (2006), ‘Quality of life in modern society, Measured with Happy Life Years.’ in: Yew-Kwang Ng & Lok Sang Ho (Editori)
Happiness and Public Policy, Theory, Case studies and Implications Palgrave-Macmillan, New York.

116 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 2 Sporirea bunăstării şi reducerea excluziunii
calitate. Regiunile din Bulgaria şi România se clasează
pe ultimele locuri în ceea ce priveşte indicatorii de
sănătate, cum ar fi mortalitatea infantilă şi ratele
mortalităţii (standardizate) cauzate de cancer şi boli
cardiace. Însă aceşti indicatori nu se află la un nivel
ridicat, în mod uniform, în părţile mai dezvoltate ale
UE. Câteva regiuni mai distante şi/sau cele care trec
printr-o depresiune economică înregistrează valori
reduse la aceşti indicatori.
Decesele rutiere afectează în mod disproporţionat
bărbaţii tineri şi reduc semnificativ speranţa de viaţă
a genului masculin. Însă, diferenţele regionale mari
privind decesele rutiere nu au nicio legătură cu calitatea
infrastructurii de transport şi sunt, probabil, influenţate
mai mult de comportamentul la volan şi de măsura în
care se aplică legislaţia.
Rata şomajului a scăzut semnificativ între 2000 şi
2008. Cu toate acestea, ratele şomajului regional au
rămas ridicate în sudul Italiei, în estul Germaniei şi în
sudul Spaniei, chiar şi înainte de criză. După 2008, rata
şomajului a crescut dramatic în multe state membre,
în special în Spania şi în statele baltice, unde s-au
înregistrat rate medii între 17  % şi 22  % la începutul
lui 2010. Atingerea obiectivului prevăzut în strategia
Europa 2020 privind rata ocupării forţei de muncă de
75 % din persoanele cu vârsta între 20 - 64 de ani va
necesita o strategie atotcuprinzătoare.
Regiunile cu rate ridicate ale şomajului tind să
înregistreze un fenomen de emigraţie mai pronunţat
decât cel de imigraţie, deşi, în general, mobilitatea
forţei de muncă la nivel regional în UE rămâne scăzută
comparativ cu US. Între 2001 şi 2007, majoritatea
regiunilor din UE-12 şi Germania de Est au înregistrat
un fenomen de emigraţie netă, în special în regiunile
predominant rurale. La polul opus, în regiunile din UE-
15, s-a observat mai mult un fenomen de imigraţie
netă, mai pronunţat în regiunile predominant rurale
decât în regiunile predominant urbane.
Accesul la servicii, cum ar fi învăţământul primar şi
secundar, asistenţa medicală primară şi serviciile
bancare, a fost considerat a fi, de regulă, mai dificil în
zonele slab populate, în special în statele membre
mai puţin dezvoltate. În majoritatea statelor membre
dezvoltate, puţine persoane experimentează
dificultăţi, iar diferenţele dintre zonele dens populate
şi cele slab populate au fost mici. Zonele dens populate
înregistrează în mod consistent o pondere mai mare
a populaţiei care declară că înregistrează probleme
legate de criminalitate şi poluare.
În cadrul unei generaţii, femeile au obţinut şi au depăşit
nivelul educaţional atins de bărbaţi. În aproape toate
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
regiunile UE, numărul femeilor cu vârsta cuprinsă între
25-34 de ani care au studii superioare sau echivalente
este mai mare decât cel al bărbaţilor, în timp ce în cazul
femeilor cu vârsta între 55-64 de ani, fenomenul se
observă doar într-o mică parte a regiunilor. Această
creştere privind nivelul studiilor absolvite în rândul
femeilor nu a dus, încă, la rate de ocupare a forţei
de muncă mai echilibrate. În multe părţi din sudul
Europei, în special, ratele de ocupare a forţei de muncă
în rândul femeilor rămân semnificativ sub nivelul ratei
de ocupare a forţei de muncă în rândul bărbaţilor, în
ciuda înregistrării unei creşteri pe perioada ultimului
deceniu.
Înainte de criză, venitul pe gospodărie a crescut
semnificativ în multe state membre centrale şi estice.
Această creştere a scos multe persoane din situaţia
de a înregistra lipsuri materiale (grave) şi le-a sporit
satisfacţia generală privind viaţa personală şi fericirea.
Din păcate, criza a inversat, probabil, această tendinţă
şi a agravat lipsurile, în special în ţările cele mai afectate
cum ar fi statele baltice.
Numărul relativ al persoanelor cu venituri care le
expun riscului de sărăcie (mai puţin de 60  % din
venitul median naţional disponibil) diferă nu doar între
statele membre, ci şi între regiunile din cadrul statelor
membre. În câteva state membre, inclusiv Germania,
Spania, Italia, Polonia şi Regatul Unit, cifra relativă este
de două ori mai mare în regiunile mai puţin prospere
faţă de cele cu o prosperitate mai mare.
În majoritatea ţărilor UE-15, zonele dens populate
înregistrează o pondere mai mare a persoanelor care
suferă de lipsuri materiale decât zonele slab populate,
în timp ce în UE-12, proporţia este mai ridicată în zonele
slab populate.
Indicele de dezvoltare umană (IDU) al ONU şi Indicele
de sărăcie umană (ISU) al ONU evidenţiază atât
dimensiunile absolute, cât şi pe cele relative ale
bunăstării. Primul oferă un indice al nivelurilor absolute
ale dezvoltării, iar al doilea se concentrează asupra
distribuţiei, în rândul populaţiei, a aspectelor care
compun acest indice. Analiza prezentă indică faptul
că îmbunătăţirile privind IDU în regiunile mai puţin
dezvoltate pot exercita un impact puternic asupra
bunăstării, în timp ce în regiunile mai dezvoltate, o
reducere a IDU, adică a inegalităţilor, tinde să amelioreze
bunăstarea.
117
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
Secţiunea 3. Creşterea durabilităţii
mediului
Printre principalele provocări pe care le întâmpină
regiunile din UE se află schimbările climatice şi
impactul acestora, degradarea mediului, pierderea
biodiversităţii şi utilizarea nedurabilă a resurselor
naturale. Atenuarea schimbărilor climatice şi
îmbunătăţirea eficienţei resurselor, în special
prin limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră
şi adaptarea la consecinţe, au devenit priorităţile
cheie pentru UE. Drept rezultat, Cartea albă privind
adaptarea la schimbările climatice1 accentuează
rolul capacităţii mediului, al infrastructurii verzi
şi al serviciilor ecosistemelor în ceea ce priveşte
adaptarea, recunoaşterea diferenţelor regionale
şi urban-rural, precum şi nevoia unei planificări
spaţiale şi a unei dezvoltări regionale mai strategice,
pe termen lung. În plus, este necesară o analiză de
tipul costuri-beneficii a investiţiilor publice pentru
a lua în considerare utilizarea unei abordări bazate
pe ecosisteme în vederea adaptării la schimbările
climatice şi a atenuării acestora acestora (în special în
ceea ce priveşte construirea unor infrastructuri verzi)2.
Măsurile care vizează încurajarea producerii de
energie regenerabilă, eficienţa energetică şi tratarea
apelor apar printre principalele intervenţii finanţate
în cadrul politicii de coeziune. Însă există diferenţe
majore între regiuni în ce priveşte sfera de acţiune şi
consecinţele probabile ale schimbărilor climatice.
3.1 Adaptarea la schimbările climatice
este în desfăşurare
Severitatea impactului schimbărilor climatice va varia
pe întreg teritoriul UE în funcţie de vulnerabilitatea
geografică, capacitatea de adaptare a naturii şi a
oamenilor şi de nivelul dezvoltării economice. În faţa
acestor variaţii, este esenţial ca regiunile să planifice
cea mai adecvată strategie de adaptare pentru ele.
Majoritatea regiunilor celor mai vulnerabile la
schimbările climatice se află în sudul şi estul Europei.
Câteva regiuni din Bulgaria, Spania, Grecia, Italia,
Cipru, Malta şi Portugalia vor fi afectate grav în sensul
1 COM(2009) 147 final, 1.4.2009.
2 The Economics of Ecosystems and Biodiversity TEEB-CIU, 2010
http://www.teebweb.org//.
118 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
reducerii precipitaţiilor şi a creşterii temperaturilor.
Multe dintre aceste regiuni depind puternic de
sectoare vulnerabile cum ar fi agricultura şi turismul3.
Se estimează o presiune mai redusă în nordul şi vestul
Europei, cu excepţia regiunilor joase de coastă din
jurul Mării Nordului şi a regiunilor expuse eroziunii de
coastă în jurul Mării Baltice. Regiunile cu PIB pe cap de
locuitor redus vor experimenta, probabil, o presiune
mai ridicată din cauza capacităţii reduse de adaptare.
Pe termen lung, schimbările climatice vor creşte
temperaturile medii, vor schimba caracteristicile
precipitaţiilor şi vor creşte nivelul mării. În consecinţă,
activităţile cele mai afectate vor fi probabil agricultura,
silvicultura, pescuitul, producţia de energie şi turismul.
Mediul construit va fi şi el afectat de condiţiile
meteorologice extreme şi vor exista, de asemenea,
efecte directe şi indirecte asupra sănătăţii umane.
Vor fi necesare investiţii majore pentru a combate şi
a preveni seceta, deşertificarea, incendiile, eroziunea
de coastă şi inundaţiile. Acestea vor avea, probabil, un
efect dăunător din punct de vedere economic, social
şi al mediului, deşi nevoia sporită de investiţii care
vizează atenuarea acestora ar putea stimula creşterea
PIB-ului pe termen scurt.
Schimbările de temperatură
UE a enunţat ca obiectiv limitarea creşterii
temperaturii la 2 °C. IPCC (Grupul interguvernamental
privind schimbările climatice) a realizat prognoze
climatice în baza mai multor scenarii viitoare posibile
pentru perioada 2070‑2099. Conform scenariului A1B
al IPCC4, temperaturile vor creşte cu 3 – 5 °C în Europa,
faţă de media din perioada 1961‑1990. Doar în Irlanda
şi în Scoţia creşterea temperaturilor va fi mai puţin
importantă decât în restul Europei. Se prognozează o
creştere a numărului de nopţi în care temperatura nu
va scădea sub 20 °C, în special în zona mediteraneană,
3 Pentru sensibilitatea economică sectorială la schimbările climatice,
a se vedea Programul ESPON 2013 , Climate Change and Territorial
Effects on Regions and Local Economies (Schimbările climatice şi
efectele teritoriale asupra regiunilor şi economiilor locale), Applied
Research Project 2013/2/1, Raport interimar 2010.
4 Scenariul A1B descrie o lume viitoare cu o creştere economică
puternică, o populaţie globală care îşi atinge punctul culminant
la mijlocul secolului şi care scade ulterior, şi cu introducerea
rapidă a unor tehnologii noi şi mai eficiente. Ipotezele principale
includ interacţiunea culturală şi socială mai intensă şi o reducere
considerabilă a diferenţelor regionale în ceea ce priveşte PIB-ul pe
cap de locuitor, precum şi echilibrul dintre sursele de energie fosile
şi nefosile.
 Secţiunea 3 Creşterea durabilităţii mediului

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.72 Modificări prevăzute privind numărul nopţilor tropicale între 1961-1990 şi 2071-2100
Numărul nopţilor tropicale
0-1
Media la nivel NUTS 2
1-3 Modificare privind numărul zilelor cu temperatura minimă > 20°C
în timpul sezonului estival (iunie, iulie, august).
3-5
Sursa: Scenariu CLM A1B, JRC-IES, REGIO-GIS
5-7

7 - 10

lipsă informaţii
0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 119

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.73 Modificări prevăzute privind numărul anual al zilelor cu zăpadă între 1961-1990
şi 2071-2100
Numărul zilelor cu zăpadă Model hidrologic LISFLOOD în baza simulărilor
climatice regionale la 12 km rezoluţie orizontală
<= -60 a modelului climatic regional HIRHAM
-60 - -40 Sursa: JRC, DG REGIO

-40 - -20

-20 - 0

lipsă informaţii
0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

120 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială


în Bulgaria şi în sudul României, dar şi în centrul
Franţei şi în Ungaria (Harta 1.72).
Schimbări privind stratul de zăpadă
Ca o consecinţă directă a temperaturilor crescute, se
prognozează o scădere a numărului de zile cu zăpadă,
ceea ce va afecta în special zonele de munte, mai ales
în Alpi, dar şi în Pirinei şi în Carpaţi (Harta 1.73).
Retragerea gheţarilor alpini prezintă motive de
îngrijorare deosebită deoarece aceasta va reduce în
mod direct rezervele de apă, 40 % din apele dulci ale
Europei provenind din această sursă care alimentează
Dunărea, Rinul, Po, Rhone şi alte râuri. De aceea,
schimbările climatice reprezintă o ameninţare pentru
interacţiunea delicată dintre rezervele de apă din
timpul iernii şi eliberarea acestora pe durata verii,
rezultând în fluxuri de ape mai extreme cu creşterea
semnificativă a riscului de inundaţii şi secetă.
De asemenea, reducerea stratului de zăpadă va afecta
multe regiuni de munte care depind puternic de
sporturile de iarnă. Mediul natural fragil al zonelor
de munte va fi afectat şi el, având consecinţe directe
asupra biodiversităţii şi a activităţilor locale.
Lipsa apei
Apa este necesară pentru viaţă, susţinând
ecosistemele şi reglând climatul nostru. Însă ea
reprezintă o resursă finită, şi mai puţin de 1 % din apa
dulce din lume este accesibilă pentru utilizarea umană
directă. Concurenţa pentru apă reprezintă un risc tot
mai mare pentru economie, pentru comunităţile şi
ecosistemele care se bazează pe ea. Dacă schimbările
climatice continuă să crească temperaturile medii în
Europa, se estimează o reducere a rezervelor de apă
în multe zone; astfel, este vitală găsirea unor soluţii
pentru a proteja rezervele de apă.
Reducerea precipitaţiilor va însemna, probabil, o
creştere a lipsei de apă5. Se estimează că verile vor
fi mult mai uscate iar regiunile UE în ansamblu vor
experimenta, probabil, o reducere a precipitaţiilor
de peste 20  % iar, în anumite cazuri, de peste 40  %
în următorii 60 de ani. În acelaşi timp, precipitaţiile
5 Lipsa apei apare când cererea pentru apă depăşeşte resursele
durabile disponibile, în timp ce seceta se referă la o reducere
temporară a disponibilităţii apei, de exemplu în cazul în care nu
plouă pe o perioadă îndelungată de timp.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Secţiunea 3 Creşterea durabilităţii mediului
de iarnă în regiunile din jurul Mării Baltice şi al Mării
Nordului ar putea creşte cu 20  % sau chiar 40  %
(Harta 1.74).
Efectul combinat al exploatării excesive, al
schimbărilor de temperatură şi al precipitaţiilor poate
afecta grav condiţiile de mediu şi biodiversitatea.
Există deja anumite regiuni „semi-aride" în Europa (de
ex. în Spania, Grecia şi Cipru), însă se preconizează
că Murcia va deveni prima regiune complet aridă în
Europa până în 2100.
Sicilia şi Sardinia vor deveni probabil semi-aride,
împreună cu sudul României, inclusiv Bucureştiul şi
părţi din Bulgaria, în timp ce Grecia şi Spania vor fi
aproape integral „semi-aride"6. Mai mult, este posibil
ca mai multe regiuni franceze şi unele părţi din Europa
Centrală să fie clasificate ca fiind de tip „uscat-sub-
umed". Drept rezultat, disponibilitatea apei potabile
poate scădea, afectând, astfel, sănătatea şi bunăstarea
oamenilor, precum şi viabilitatea multor întreprinderi.
Impactul asupra calităţii solului
Schimbările climatice vor exercita o presiune
continuă asupra calităţii solului şi vor creşte riscul
de deşertificare. Acest aspect afectează deja statele
membre din sud şi se preconizează o extindere
treptată a fenomenului spre nord. De exemplu,
schimbările privind caracteristicile precipitaţiilor vor
contribui la o creştere a eroziunii solurilor vulnerabile
care suferă, deseori, de un conţinut redus de materie
organică. Mai mult, o creştere a temperaturii globale
va accelera pierderile de dioxid de carbon din sol,
ducând la o concentraţie a dioxidului de carbon în
atmosferă.
Incendii de pădure
Incendiile de pădure reprezintă un fenomen repetitiv
în UE, afectând zone largi din regiunea mediteraneană.
Acestea pot distruge solul şi pot elibera dioxid de
carbon în atmosferă. O dată cu schimbarea condiţiilor
climatice creşte şi vulnerabilitatea pădurilor la incendii
în statele membre care nu au fost expuse, până acum,
6 Raportul dintre evaporarea potenţială (E0) şi precipitaţii (P),
cunoscut sub denumirea de indicele de ariditate (φ), în (a) perioada
de control HIRHAM (1961–1990) şi (b) perioada scenariului (2071–
2100). Valorile de φ au fost clasificate conform Ponce et al. (2000) în
regiunile umede (φ < 0,75), sub-umede (0,75 ≤ φ < 2), semi-aride (2
≤ φ < 5) şi aride (φ ≥ 5).
121
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.74 Modificări prevăzute privind temperatura şi precipitaţiile între 1961-1990

şi 2071-2100
Modificări privind precipitaţiile
creştere scădere sau scădere
de peste creştere de peste
20 % de max. 20 % 20 % Sursa: JRC
scădere sau În baza modelului HIRHAM, Scenariul A2
creştere de max. 2 °C
Modificări privind creştere între
temperatura 2 °C şi 4 °C
creştere de
peste 4 °C
0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

122 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 3 Creşterea durabilităţii mediului

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.75 Modificări prevăzute privind indicele climatic turistic, 1970-2080

Modificarea indicelui
< -20 10 - 20 Cifrele de vară conform modelului HIRHAM,
scenariu 3,9 °C
-20 - -10 > 20
Sursa: Proiect de cercetare PESETA
ICIS, Universitatea Maastricht
-10 - 0 lipsă informaţii

0 - 10

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 123

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
acestui risc. Incendiile pot fi dăunătoare biodiversităţii
şi necesită eforturi imense de restaurare, în special în
zonele Natura 2000 în care „infrastructura verde" riscă
să devină fragmentată.
Riscuri de inundaţii
Se preconizează inundaţii mai frecvente ale râurilor
din cauza condiţiilor meteorologice mai extreme şi a
construcţiilor susţinute în zonele de risc. Zonele cele
mai vulnerabile7 sunt valea râului Po, zonele de-a
lungul Rinului (în special în Franţa şi în Ţările de Jos)
şi zona inferioară a Loirei, Mecklenburg-Vorpommern
şi vestul Poloniei, împreună cu regiunile învecinate
cu râul Pineios din Thessalia, Grecia. Ca urmare a
schimbărilor climatice, întreaga Europă va cunoaşte
un risc crescut de viituri.
Pe termen lung, se preconizează că creşterea nivelului
mărilor va duce la inundarea unui număr mare de
zone de coastă, în special în Ţările de Jos şi în alte zone
de coastă joase.
Ameninţarea la adresa turismului
Schimbarea condiţiilor meteorologice va afecta în
mod negativ condiţiile de trai în multe zone, în special
în jurul Mării Mediterane, care pot deveni excesiv
de fierbinţi şi aride. Zonele mai nordice vor tinde să
devină mai atractive pentru turişti, aducând, astfel,
prejudicii economiilor din actualele regiuni destinaţii
turistice pe perioada verii (Harta 1.75).
Indicele de vulnerabilitate privind
schimbările climatice
Rezultatul combinat al acestor efecte constă într-o
diversitate mare de experienţe regionale. Regiunile
expuse celei mai mari presiuni se află, în general, în
sudul şi în sud-estul UE. În special, regiunile care par să
fie mai vulnerabile în faţa schimbărilor climatice sunt
Extremadura, Algarve, Ionia Nisia şi Thessalia. Însă,
se estimează că multe regiuni din Bulgaria, Spania,
Grecia, Italia, Cipru, Malta şi Portugalia vor fi, de
asemenea, afectate în mod semnificativ (Harta 1.76).
7 http://floods.jrc.ec.europa.eu/.
124 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
3.2 Limitarea schimbărilor climatice
viitoare
În 2007, Consiliul European a adoptat o abordare
integrată a gestionării schimbărilor climatice şi a
creşterii siguranţei energetice consolidând, în acelaşi
timp, competitivitatea UE, cu scopul de a transforma
Uniunea într-o economie foarte eficientă din punct
de vedere energetic, cu emisii de dioxid de carbon
reduse. În acest sens, au fost stabilite o serie de
obiective (aşa numitele obiective „20-20-20") care
trebuie atinse până în 2020:
•• o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în
UE de cel puţin 20 % sub nivelurile din 19908;
•• 20  % din consumul final de energie în UE să
provindă din surse regenerabile;
•• o reducere a utilizării energiei primare de
20  % din nivelurile preconizate a fi atinse prin
îmbunătăţirea eficienţei energetice.
Parlamentul European şi Consiliul au convenit
asupra legislaţiei obligatorii privind implementarea
obiectivelor 20-20-20 în decembrie 2008, act care
a devenit lege în iunie 2009. Aceasta a inclus patru
elemente:
1 Revizuirea sistemului de comercializare a
emisiilor (EU ETS), cu reducerea progresivă
a unei serii de facilităţi de emisii disponibile
marilor emiţători, cu începere din 2013, la 21 %
sub nivelul din 2005 până în 2020 iar libera
alocare a facilităţilor fiind înlocuită de licitaţie.
2 O „decizie privind partajarea eforturilor"
care reglementează emisiile din sectoare
neacoperite de EU ETS, cum ar fi transportul,
locuinţele, agricultura şi deşeurile, în baza
căreia fiecare stat membru s-a angajat să atingă
un obiectiv obligatoriu de limitare a emisiilor la
nivel naţional până în 2020, ţinând cont de PIB-
ul pe cap de locuitor. Aceste obiective naţionale
ar trebui să reducă, până în 2020, emisiile
globale din UE din aceste sectoare cu 10 % faţă
de nivelurile din 2005.
8 Liderii UE au oferit şi o creştere a reducerilor de emisii UE la 30 %,
cu condiţia ca marile ţări emitente din lumea dezvoltată şi aflată
în dezvoltare să se angajeze să ia parte în baza unui acord global
privind clima. Negocierile Organizaţiei Naţiunilor Unite sunt în curs
de desfăşurare.
 Secţiunea 3 Creşterea durabilităţii mediului

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.76 Vulnerabilitatea regiunilor NUTS 2 faţă de schimbările climatice

Index, Scor între 0= vulnerabilitate redusă şi 100 = vulnerabilitate ridicată
< 15,8
15.8 44.0 - 64,0
44,0 64.0
Populaţia afectată de inundaţii, populaţia care locuieşte
sub 5 m, populaţia cu vârsta de peste 75 de ani şi modificări
15.8 - 20,7
15,8 20.7 >= 64,0
64.0 privind nopţile tropicale, VAB în agricultură şi pescării; VAB
în turism şi vara indice climatic turistic; modificări privind
20.7 - 27,8
20,7 27.8 lipsă informaţii precipitaţiile şi temperatura; zone muntoase

27.8 - 44,0
27,8 44.0 Sursa: JRC, Eurostat, EFGS, Oxford Economics,
Nordregio, ICIS Universitatea Maastricht, REGIO-GIS

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 125

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
3 Obiective naţionale obligatorii privind energia
regenerabilă care, împreună, ar trebui să
mărească cota de-a lungul UE cu 20 % până în
2020.
4 Un cadru legal pentru a încuraja dezvoltarea
şi utilizarea sigură a captării şi a depozitării de
dioxid de carbon (CSC)9.
Până în prezent, implementarea EU ETS, care a început
în 2005, nu a dus la o schimbare semnificativă a
preţurilor de CO2, parţial din cauza faptului că alocările
pentru perioada de comercializare 2005‑2007 s-au
ridicat peste emisiile anuale, în timp ce în perioada
2009‑2012, criza economică a redus emisiile sub
nivelul anticipat. Se preconizează că alocările şi
creditarea externă vor depăşi cererea până în 201310.
De aceea, pachetul reprezintă o oportunitate de a
consolida EU ETS, deoarece, între 2013 şi 2020, acesta
ar trebui să acţioneze ca un mijloc esenţial de reducere
9 CSC este o familie de tehnologii care capturează dioxidul de
carbon emis de procesele industriale şi îl stochează în formaţiuni
geologice subterane unde nu poate contribui la încălzirea globală.
Deşi diferite componente ale CSC sunt aplicate deja la nivel
comercial, viabilitatea tehnică şi economică încă nu s-a arătat. UE
intenţionează să înfiinţeze o reţea de uzine demonstrative CSC
până în 2015 pentru a-i testa viabilitatea.
10 Curien, I. and Lewis, M. (2009), The ETS review: unfinished business,
Deutsche Bank Global Market Research (Revizuirea ETS: o afacere
neîncheiată, O cercetare a pieţei globale realizată de Deutsche
Bank).
126 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
a emisiilor astfel încât să se poată atinge obiectivul de
20 % sub nivelurile înregistrate în 199011.
Mai puţine emisii de gaze cu efect de seră
Limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES)
reprezintă o parte majoră a măsurilor care vizează
gestionarea schimbărilor climatice. Ca parte la
Convenţia-cadru a ONU privind schimbările climatice
(UNFCCC), Comisia monitorizează emisiile GES în UE.
Conform Protocolului de la Kyoto, UE‑15 s-a angajat,
de asemenea, să reducă emisiile cu 8 % între 2008 şi
2012 faţă de „anul de referinţă"12.
În 2008, UE‑27 a înregistrat un total de emisii de GES
cu 11,3  % mai puţin faţă de 1990, reducându-se cu
1,9 % între 2007 şi 2008. Conform Agenţiei Europene
de Mediu (care monitorizează performanţa privind
atingerea obiectivelor din Protocolul de la Kyoto), se
preconizează ca UE‑15 şi UE‑12 să îşi îndeplinească
obligaţiile. Însă pentru UE‑15 acest lucru va depinde,
parţial, de succesul măsurilor suplimentare adoptate
de statele membre şi de importul de credite de dioxid
de carbon prin Mecanismul de dezvoltare curată
11 Un studiu recent indică, de asemenea, efectul de „scurgeri de dioxid
de carbon", adică posibilitatea ca societăţile să decidă să-şi transfere
instalaţiile de producţie în ţări din afara UE dacă costurile de
producţie cresc în urma taxelor pe dioxid de carbon. Vezi Programul
ESPON 2013, ReRISK — Regions at Risk of Energy Poverty (ReRISK
- Regiuni expuse riscului de sărăcie energetică), Applied Research
Project 2013/1/5, Raport final, 2010.
12 Pentru UE‑15, anul de referinţă privind CO2, CH4 şi N2O este 1990;
în privinţa gazelor fluorurate, anul de referinţă este 1995 pentru 12
state membre şi 1990 pentru Franţa, Italia şi Austria.

(CDM) din ţările în curs de dezvoltare care dispun
de o ofertă excedentară. Cu măsurile existente,
reducerea estimată de GES, până în 2010, ar fi de
numai aproximativ 7 % faţă de anul de referinţă, însă
ar putea atinge 13 % dacă s-ar adăuga mecanismele
de flexibilitate din Protocolul de la Kyoto (realizându-
se o reducere de 2  %), puţurile de captare a
carbonului (reducere de 1 %), achiziţia de credite de
către sectoarele EU ETS (reducere de 1,5 %) şi măsuri
suplimentare (reducere de 15 %) (Figura 1.36).
Pentru ţările UE‑12, reducerile au depăşit, în general,
obiectivele, în principal datorită modernizării uzinelor
industriale vechi şi poluante. Între 1990 şi 2008,
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Secţiunea 3 Creşterea durabilităţii mediului
emisiile de GES în aceste ţări au scăzut cu 27,2  %
(Figura 1.37). Cutoate acestea, dezvoltarea economică
considerabilă a dus la o creştere stabilă a emisiilor din
2002 iar, în 2010, se estimează o scădere a reducerii la
21 % faţă de 1990.
Reducerile de emisii de GES şi atingerea obiectivelor
de la Kyoto variază considerabil în statele membre.
Reducerile au fost mari nu doar în majoritatea statelor
membre UE‑12, ci şi în anumite ţări UE‑15 cum ar fi
Germania şi Regatul Unit. Emisiile au crescut în câteva
ţări, în special în Cipru, unde s-a înregistrat o creştere
cu peste 85 % (Figura 1.38).
127
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Atingerea obiectivelor de la Kyoto depinde parţial obiectivelor în anumite ţări, cum ar fi Luxemburg sau
de angajamentul statelor membre în conformitate Austria.
cu protocolul. Variaţiile privind măsura reducerii de
emisii sunt luate în considerare de către mecanismul Mai multe energii regenerabile
de „partajare a eforturilor" care permite unor ţări
Un alt aspect important al pachetului stabilit este
să crească emisiile în timp ce altele compensează
ţinta de a creşte sursele de energie regenerabilă.
această creştere prin acceptarea unor reduceri mai
Obiectivele naţionale variază de la o cotă de 10  %
mari. Reducerea mare din ţările UE‑12 a însemnat
din totalul de energii regenerabile în Malta, la 49 % în
că acestea şi-au depăşit obiectivele, după cum s-a
Suedia, în timp ce cotele reale, în 2008, variau de la
menţionat mai sus, în timp ce în cazul anumitor ţări
zero în Malta la 43  % în Suedia. De aceea, eforturile
UE‑15, atingerea obiectivelor va depinde de aplicarea
necesare pentru a atinge obiectivul 2020 variază
unor măsuri suplimentare (Figura  1.39). Chiar şi
de-a lungul UE, Regatul Unit necesitând o creştere a
aşa, sunt necesare eforturi intense pentru a atinge
cotei cu 12,7 puncte procentuale, în timp ce România

128 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

REGIOgis REGIOgis

1.77 Potenţialul de energie eoliană ore cu sarcină integrală, de coastă, 2000-2005 1.78 Resurse de energie solară în regiunile NUTS 3, 1981-1990
Numărul orelor pe an kWh pe an
< 1 000 2 000 - 2 500 La înălţimea butucului de 80 m
< 1 109,7
Sursa: EEA ETC-ACC, REGIO-GIS Media este calculată în baza sumei anuale a radiaţiilor globale
1 000 - 1 250 2 500 - 3 000 1 109,7 - 1 162,3 pe o suprafaţă înclinată optim (kWh/m2)

1 250 - 1 500 > 3 000 1 162,3 - 1 312,5 Sursa: JRC (Sistem de informaţii geografice fotovoltaice)

1 500 - 2 000 lipsă informaţii 1 312,5 - 1 571,8

>= 1 571,8

0 500 Km lipsă informaţii

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative © EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Secţiunea 3 Creşterea durabilităţii mediului

129
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
necesită o creştere de numai 3,7 puncte procentuale
(Figura 1.40).
În timp ce există diferite surse de energie regenerabilă,
potenţialul celor două surse principale, eoliană şi
solară, variază între regiuni.
Regiunile expuse vântului dinspre Marea Nordului
au, în general, mai mult potenţial din această sursă
(Harta  1.77). Situaţia este similară în câteva insule
mediteraneene mici şi în partea sudică a Mării Baltice.
În acelaşi timp, pot exista condiţii semnificativ diferite
la distanţe mici iar potenţialul de energie eoliană poate
varia considerabil între regiunile NUTS 2, precum şi în
multe zone de coastă în Spania şi în Portugalia.
Ţinând cont de costul fix ridicat al construcţiei şi al
întreţinerii morilor de vânt precum şi de costurile
de operare minime, costurile medii de producţie
a energiei eoliene scad rapid o dată cu creşterea
producţiei. De aceea, costurile de generare se află la
nivelul cel mai scăzut în regiunile în care utilizarea
potenţială se află la nivelul cel mai ridicat. Din cauza
caracterului intermitent al acestor surse de energie
regenerabilă, stocarea de energie devine o problemă
esenţială13.
Regiunile sudice din UE au în general mai mult acces la
energia solară decât cele din nord, datorită numărului
13 MacKay, D. (2008), Sustainable Energy without the hot air (Energia
durabilă fără aerul fierbinte), UIT, Cambridge, http://www.
withouthotair.com//
130 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
mai mare de zile însorite, dar şi graţie poziţiei mai
sudice ceea ce creşte iradiaţia solară. Regiunile cu
cel mai ridicat potenţial de generare de energie
solară se află în principal în zona mediteraneană, deşi
potenţialul este relativ ridicat şi în Bulgaria, centrul
Franţei, nordul Italiei şi România (Harta 1.78).
Mai multe investiţii, cercetarea şi dezvoltarea
tehnologică în alte surse de energie regenerabilă, cum
ar fi energia valurilor, energia maremotrică, biomasa,
biocarburanţii şi energia geotermală, ar putea duce, de
asemenea, la generarea unei contribuţii importante
din partea acestora în vederea producerii de energie
regenerabilă.
Ţinând cont de diferenţele de potenţial în exploatarea
diferitelor surse, dezvoltarea unor reţele de distribuţie
inteligentă a energiei este de o importanţă esenţială
pentru partajarea energiei generate în diferite locuri.
Eficienţă energetică sporită
Transport mai eficient
Eficienţa energetică în transport14 depinde în
principal de trei aspecte: tehnologia încorporată în
vehicule, mijloacele de transport şi standardul reţelei
de transport.
Ultima generaţie de vehicule încorporează adesea
tehnologii cu eficienţă de consum mai ridicată
14 Se poate exprima în termeni de consum pe unitate de distanţă pe
vehicul, pe pasager sau pe unitate de marfă transportată.

(adică mai puţin combustibil per unitate de distanţă
parcursă), în timp ce reţelele eficiente de transport
tind să fie acelea care au rate mai mari de ocupare a
vehiculului. În plus, trenurile sunt în general mult mai
eficiente din punct de vedere energetic decât maşinile
şi camioanele de transport de pasageri şi de marfă.
Traficul rutier continuă să crească faţă de cel feroviar şi
navigarea internă, în special în cazul transportului de
marfă (Figurile 1.41 şi 1.42). Însă transportul feroviar
are o importanţă variabilă în UE, reprezentând peste
20  % din transportul de marfă în majoritatea ţărilor
UE‑12, precum şi în Germania, Suedia şi Finlanda.
Politicile de creştere a eficienţei modurilor de
transport necesită o adaptare la situaţia locală şi vor
varia semnificativ între ţările UE‑15 şi UE‑12. În UE‑15,
reţeaua de drumuri este în general bine dezvoltată şi,
deseori, extrem de densă. Drept rezultat, investiţia în
drumuri noi în UE‑15 va avea, probabil, un efect limitat
asupra accesibilităţii şi a congestionării, în special
dacă nu sunt completate de măsuri care să încurajeze
schimbarea modalităţilor de transport şi călătoria în
afara orelor de vârf. În consecinţă, provocarea constă
în a creşte atractivitatea şi competitivitatea modurilor
de transport non-rutier, în special prin îmbunătăţirea
„calităţii" serviciilor oferite, prin creşterea vitezei şi/sau
a regularităţii serviciului şi printr-o aliniere mai bună a
preţurilor în funcţie de costurile legate de mediu.
În UE‑12, reţeaua de drumuri este în general de
calitate inferioară şi îmbunătăţirea ei condiţionează
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Secţiunea 3 Creşterea durabilităţii mediului
parţial perspectivele de dezvoltare în multe regiuni.
Provocarea constă în a realiza acest lucru, reducând,
în acelaşi timp, la minimum daunele provocate asupra
mediului.
Impactul sectorului de transport asupra mediului
a fost studiat în cadrul proiectului TIPTAP ESPON15,
care a examinat un scenariu de reglementare şi de
stabilire a preţurilor, în care politicile sunt orientate
spre impozitare, internalizarea externalităţilor
transportului şi spre acordarea de stimulente pentru
schimbarea modurilor de transport spre transportul
feroviar şi cel maritim16. Se estimează că rezultatul
va fi pozitiv în majoritatea regiunilor, în special
în Irlanda, Regatul Unit şi în ţările UE‑12, dar şi în
Spania, Portugalia, nordul Italiei şi sud-vestul Franţei,
în principal ca rezultat al reducerii congestionării
traficului rutier (Harta 1.79).
Măsurile de reglementare şi de stabilire a preţurilor ar
trebui să reducă traficul în întreaga reţea de transport
şi să mute transportul de pe drumurile congestionate
spre alte modalităţi de transport (de ex. în Germania
de vest, Ţările de Jos, Londra, Milano şi Roma) sau spre
alte regiuni îndepărtate de marile centre europene (de
15 Program ESPON 2013, TIPTAP: Territorial Impact Package for
Transport and Agricultural Policies (Evaluarea impactului teritorial
al politicilor de transport şi de agricultură), Applied Research
Project 2013/1/6, 2010.
16 Acest scenariu se bazează pe Dezvoltare redusă 2030, definit de
studiul TRANSVisions. S-a utilizat TRANS-TOOLS, model oficial de
prognoză al DG MOVE, pentru trecerea de la politici la indicatorii de
evaluare aşa cum s-au definit mai sus.
131
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.79 Indice privind congestionarea în reţeaua de drumuri principale, 2009

Indice privind populaţia potenţială Indice privind congestionarea (%) Reţeaua de drumuri principale
(UE-27 = 100) 95,1 - 100,0 • Drumuri cu limita de viteză de cel puţin 100 km/h.
• Profilurile de viteză se bazează pe telemetria GPS.
0 - 50 90,1 - 95,0
Populaţia aflată într-un cartier având o rază de 100 km
51 - 100 85,1 - 90,0 • suma populaţiei locale ponderată cu distanţa inversă.

101 - 200 Sursa:

80,1 - 85,0
• TeleAtlas, REGIO-GIS, JRC, EFGS,
201 - 500 Eurostat, institute naţionale de statistică
< 80,0
> 501
Lipsă informaţii
0 500 Km
Viteza în zilele de lucru ca procent
din viteza fluxului spontan © EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

132 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

REGIOgis REGIOgis

1.80 Zboruri de pasageri de mai puţin de 500 km, 2008 1.81 Viteza maximă pe secţiunile de cale ferată conform orarelor, 2010
Numărul mediu al pasagerilor pe zi
Numărul mediu al pasagerilor în cazul cu cel puţin 1 zbor plecat km/h Deoarece diferite servicii feroviare cu diferite viteze pot
500 - 1 500 opera pe secţiunile feroviare, vitezele arătate indică
pe zi şi un minimum de 500 de pasageri pe zi. <= 50 viteza media a serviciului feroviar cel mai rapid.
1 500 - 2 500 Secţiunile de cale ferată dedicate exclusiv serviciilor
Sursa: Eurostat, REGIO-GIS 51 - 80 de transport de bunuri nu sunt indicate.
2 500 - 5 000
81 - 120 Sursa: Baza de date RRG GIS, Orarele companiilor feroviare
5 000 - 7 500
121 - 160
> 7 500
161 - 200
0 500 Km
0 500 Km 201 - 320

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative © EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Secţiunea 3 Creşterea durabilităţii mediului

133
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale
ex. Lisabona, Ljubljana, Budapesta, Praga, Bucureşti şi
Sofia). Scenariul arată reduceri considerabile de emisii
de CO2, în special în Spania, Portugalia, centrul Italiei
şi Polonia.
Transportul feroviar poate fi o alternativă a
transportului aerian, în special pentru pasageri, deşi
aceasta depinde în mare parte de legăturile feroviare
dintre centrele urbane. În practică, există puţine
zboruri care concurează direct cu transportul feroviar
în cazul călătoriilor pe distanţe mai mici de 500  km
(Harta  1.80). În special în Spania şi Italia, transportul
aerian este forma principală de legătură între
majoritatea regiunilor şi capitală (care acţionează,
de regulă, ca un nod naţional pentru zborurile
internaţionale). Situaţia este foarte diferită în Franţa,
unde au fost realizate legături feroviare de mare
viteză, care concurează direct cu transportul feroviar
şi aerian între Londra, Paris, Amsterdam şi Bruxelles
(Harta 1.81).
Locuinţe mai eficiente
Locuinţele, şi clădirile în general, reprezintă un alt
domeniu care permite îmbunătăţiri majore ale
eficienţei energetice, ceea ce poate stimula, în plus,
crearea de locuri de muncă. Prin îmbunătăţirea
eficienţei energetice a clădirilor noi şi a celor
existente, consumul de energie s-ar putea reduce în
mod semnificativ.
Un studiu comandat de DG Energie a examinat
potenţialul actual şi viitor pentru realizarea de
economii de energie în statele membre din UE‑2717.
Rezultatele arată că „Scenariul de intensitate ridicată a
politicilor", implicând îndepărtarea barierelor în ceea
ce priveşte eficienţa energetică, sporirea eforturilor
legislative şi dobânzile mici pentru investiţii,
poate duce la realizarea de economii de energie
considerabile, în special în gospodării, prin adoptarea
unor sisteme mai eficiente de încălzire, de încălzire a
apei, de izolare precum şi echipamente electrice mai
eficiente.
17 Studiu privind potenţialul de economii de energie în statele
membre UE, în ţările candidate şi în ţările SEE, Raport final pentru
Comisia Europeană, Direcţia Generală Energie şi Transport, 2009,
http://ec.europa.eu/energy/efficiency/studies/doc/2009_03_15_
esd_efficiency_potentials_short_report.pdf
134 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
O politică de difuzare a tehnologiilor de economisire a
energiei, presupusă în scenariu18, ar permite reducerea
consumului de energie în gospodării cu aproximativ
42 % până în 2030, cu toate că gradul de economisire
potenţială în Suedia este mai redus (29  %) datorită
unei concentrări puternice a politicilor deja existente
asupra eficienţei energetice.
Cele mai mari niveluri de economisire potenţială
vin din îmbunătăţirile aduse sistemelor de încălzire.
Ţările cele mai calde înregistrează în general cea mai
redusă eficienţă în acest sens, şi de aceea oferă cel mai
mare potenţial pentru economii majore. Potenţialul
de economisire a energiei este mult mai redus în
privinţa aparatelor electrice şi electronice, deoarece
au fost realizate deja reduceri majore, deşi costurile
de înlocuire mai mici în ţările UE‑12 fac ca potenţialul
de economie (de 35 %) să fie mai mare decât în UE‑15
(27 %).
Oraşe verzi
Oraşele vor juca un rol important în combaterea
schimbărilor climatice, deoarece acomodează
o pondere mai mare a populaţiei şi a activităţii
economice. Drept rezultat, acestea reprezintă şi
locurile cu cele mai mari proporţii de emisii de GES.
Ele oferă oportunităţi pentru aplicarea de măsuri
de economisire a energiei, de exemplu, în ceea ce
priveşte transportul şi încălzirea, din cauza densităţii
mari a populaţiei acestor oraşe. Acesta este unul
dintre motivele pentru care UE a stabilit Iniţiativa
Oraşe Inteligente19 în cadrul Planului strategic pentru
tehnologiile energetice.
După cum accentuează un raport recent al OCDE
(2009)20, chiar dacă există mari variaţii în ceea ce
priveşte situaţia acestora, există cel puţin trei domenii
în care acţiunea este deosebit de pertinentă în oraşe:
18 Scenariul de intensitate ridicată a politicilor descrie difuzarea
tehnologiilor celor mai eficiente din punct de vedere energetic
la maximum din punct de vedere economic şi compară această
difuzare cu scenariul de bază care presupune că difuzarea
tehnologică continuă să aibe loc la aceeaşi viteză ca în trecut, deşi
ţine cont de efectul potenţial al politicilor deja introduse precum şi
de schimbările privind preţurile de comercializare ale energiei.
19 http://setis.ec.europa.eu/about-setis/technology-roadmap/
european-initiative-on-smart-cities
20 Kamal-Chaoui, L. and Robert, A. (ed.) (2009), Competitive Cities and
Climate Change (Oraşe competitive şi schimbările climatice), OECD
Regional Development Working Papers N° 2 (Documente de lucru
OCDE privind dezvoltarea regională Nr. 2), OCDE.

•• emisiile de GES sunt în principal rezultatul energiei
utilizate de sistemele de iluminat, de încălzire, de
răcire şi de transport. Oraşele trebuie să anticipeze
viitoarele creşteri ale preţurilor dioxidului de
carbon şi să prefere investiţiile cu emisii de dioxid
de carbon mai reduse;
•• o parte semnificativă a energiei utilizate în oraşe
se leagă de clădiri, astfel creşterea eficienţei
energetice a acestor este de importanţă majoră.
Deoarece există multe clădiri publice în oraşe,
trebuie să se acorde o atenţie specială acestora;
•• trecerea la un mod de viaţă cu emisii de dioxid de
carbon reduse şi un impact redus asupra mediului
necesită deseori investiţii în care beneficiile
depăşesc costurile doar dacă sunt distribuite
asupra unei proporţii mari a populaţiei. Autorităţile
municipale pot juca un rol important în stabilirea
structurii corespunzătoare a stimulentelor, cum
ar fi subvenţionarea auditurilor energetice,
adaptarea unor reglementări care încurajează
eficienţa energetică şi favorizarea mijloacelor de
transport ecologice.
Însă, din perspectiva gospodăriilor, oraşele oferă deja
un mod de viaţă mai eficient în privinţa resurselor21
şi, în multe cazuri, există un scop explicit de a avansa
în această direcţie. În ianuarie 2008, a fost lansată
iniţiativa „Convenţia Primarilor" privind reducerea
impactului pe care îl au oraşele asupra schimbărilor
climatice, implicând un angajament formal de a
depăşi obiectivele UE de reducere a emisiilor CO2 şi de
a elabora un Plan de acţiune privind energia durabilă,
precum şi de a întocmi rapoarte de progres periodice.
Peste 1 000 oraşe, cu o populaţie totală de peste
140 milioane din 36 de ţări, au semnat Convenţia. În
plus, miniştrii responsabili pentru dezvoltarea urbană
au convenit, în Marsilia, în 2008, asupra înfiinţării unui
Cadru european comun de referinţă pentru oraşe
durabile.
Oraşele compacte tind să fie mai eficiente din punctul
de vedere al resurselor decât cele întinse. Atlasul
21 A se vedea, de exemplu, The Green metropolis de David Owen şi
munca în funcţie de consumul de energie şi de combustibil pe
gospodărie la nivel NUTS 4, publicat de Departamentul Regatului
Unit pentru energie şi schimbări climatice. http://www.decc.gov.
uk/en/content/cms/statistics/regional/high_level/high_level.aspx
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Secţiunea 3 Creşterea durabilităţii mediului
Urban22 oferă noi cunoştinţe privind diferitele forme
urbane în UE. De exemplu, Bucureştiul este un oraş
foarte compact (Harta 1.82). În afara centrului oraşului,
există doar câteva case şi alte clădiri izolate. Contextul
urban al acestui oraş se concentrează pe o rază de
4 km de centru (a se vedea Figura de sub hartă). Acest
aspect tinde să reducă lungimea medie a călătoriilor şi
să sporească eficienţa transportului public, reducând
consumul de energie şi emisiile de GES.
Pe de altă parte, Bruxelles cuprinde aşezăminte
mult mai dispersate în jurul oraşului. De asemenea,
densitatea contextului urban scade rapid în zonele
îndepărtate de centru.
În Viena şi Köln, construcţiile în afara centrului oraşului
sunt grupate în principal în sate sau cartiere cu spaţii
deschise între ele. Aceste centre pot fi deservite de
transportul public într-un mod mai eficient decât
în cazul dispersiei mai mari a aşezămintelor. În plus,
această grupare a construcţiilor protejează spaţiile
deschise între aceste aşezăminte.
În Varşovia, s-au realizat construcţii lângă multe
drumuri de ieşire din oraş, deşi construirea a fost în
general densă. Acest tip de dezvoltare pe fâşii poate
fi observat şi în afara oraşelor Lyon şi Bruxelles, dar în
acestea el tinde să fie de o densitate mai redusă.
Zonele urbane verzi şi centrele sportive şi de recreare
pot spori atractivitatea şi nivelul de sănătate al traiului
în oraşe. Köln, Varşovia, Viena şi Bruxelles dispun de
multe parcuri şi zone de recreare, atât în apropierea
centrului cât şi departe de acesta. În schimb, zonele
verzi în Bucureşti şi Barcelona sunt relative puţine.
Barcelona şi Copenhaga sunt situate ambele la mare.
Barcelona, cu deschidere la mare pe o parte şi munţii
de cealaltă parte, s-a dezvoltat într-un mod compact.
Copenhaga s-a dezvoltat conform „planului celor
cinci degete" din 1947, pentru a asigura un bun acces
la spaţiile deschise. Dezvoltarea este concentrată în
jurul celor cinci degete despărţite de fâşii protejate
de câmpii, păduri, parcuri urbane, piste de plimbare
şi pentru biciclişti.
22 Atlasul Urban este prima cartografiere de înaltă rezoluţie privind
utilizarea terenului a tuturor aglomeraţiilor urbane principale
din UE. A fost creat special pentru a facilita compararea la nivel
european a caracteristicilor de utilizare a terenurilor urbane.
135
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Bucureşti Barcelona

100 % 100 %

50 % 50 %

0 % 0 %
0 km 4 km 8 km 12 km 0 km 4 km 8 km 12 km

Varşovia Lyon

100 % 100 %

50 % 50 %

0 % 0 %
0 km 4 km 8 km 12 km 0 km 4 km 8 km 12 km

1.82 Acoperirea terenului/utilizarea terenului în oraşe selectate, 2006

Graficul arată ponderea zonei totale de teren în clasele de acoperire a terenului/utilizare

a terenului, pe zone concentrice în jurul centrului oraşelor.
Sursa: GMES Urban Atlas, REGIO-GIS 0 10 Km
REGIOgis

136 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Secţiunea 3 Creşterea durabilităţii mediului

Köln Copenhaga

100 % 100 %

50 % 50 %

0 % 0 %
0 km 4 km 8 km 12 km 0 km 4 km 8 km 12 km

Viena Bruxelles

100 % 100 %

50 % 50 %

0 % 0 %
0 km 4 km 8 km 12 km 0 km 4 km 8 km 12 km

Ţesut urban continuu (S.L. > 80 %) Drumuri de tranzit rapid şi teren asociat Teren fără utilizare actuală
Ţesut urban dens incontinuu (S.L.: 50 % - 80 %) Alte drumuri şi teren asociat Zone urbane verzi
Ţesut urban densitate medie incontinuu (S.L.: 30 % - 50 %) Căi ferate şi teren asociat Unităţi de sport şi recreaţie
Ţesut urban densitate redusă incontinuu (S.L.: 10 % - 30 %) Zone de port Zone agriculturale, semi-naturale şi terenuri mâloase
Ţesut urban densitate foarte redusă incontinuu (S.L. < 10 %) Aeroporturi Păduri
Structuri izolate Extracţie minerală şi depozite de gunoi Apă
Unităţi industriale, comerciale, publice, militare şi private Şantiere de construcţie
REGIOgis

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 137

 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.83 Capacitatea de tratare a apelor uzate urbane, 2007

Capacitate de tratare ca % din sarcina generată
< 30 90 - 95 Sursa: DG ENV, REGIO-GIS
Bazat pe date UWWT disponibile în noiembrie 2009
30 - 60 >= 95

60 - 80 lipsă informaţii

80 - 90

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

138 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială


Utilizarea terenului poate fi îmbunătăţită şi ea în multe
oraşe. Aproximativ o treime din oraşele acoperite de
atlasul urban are terenuri în care peste 0,5 % ar putea
fi utilizat mai eficient. În special, siturile abandonate
cum ar fi vechile uzine industriale, fabrici şi depozite,
pot fi dezvoltate util în aproape toate cazurile.
3.3 Îmbunătăţirea calităţii mediului
Calitatea mediului este condiţionată în principal de
activităţile umane. Îmbunătăţirea calităţii necesită
atât limitarea efectelor negative aale activităţilor
respective asupra mediului, cât şi conservarea
capitalului natural. La nivelul UE, acest obiectiv s-a
realizat prin cerinţe normative, de exemplu, cele
privind concentrarea poluanţilor şi investiţii în
infrastructură.
Tratarea apelor uzate
Tratarea apelor uzate este necesară pentru a conserva
calitatea rezervelor de ape, pentru consum, utilizare
industrială, turism şi agricultură şi, în general, pentru
motive legate de mediu. În cazul zonelor urbane,
tratarea care îndepărtează majoritatea agenţilor
de contaminare este obligatorie pentru protecţia
mediului23.
În ansamblu, aproape 90 % din apa uzată urbană se
tratează în UE‑15. Cu toate acestea, mai există încă
diferenţe. În cazul UE‑12, tratatele de aderare prevăd
o tranziţie eşalonată, până în 2015, şi, până în 2018,
pentru România. Tratarea apelor uzate se află, încă, cu
mult sub nivelul de 100 % în numeroase zone urbane
în UE‑12 (Harta 1.83)24. Situaţia este mai pronunţată în
România, unde, în anumite regiuni, inclusiv Bucureşti,
mai puţin de 30 % din apele uzate urbane sunt tratate.
Gestionarea deşeurilor
Statele membre sunt obligate să elaboreze şi să
evalueze planuri de gestionare a deşeurilor pentru
toate părţile ţării. Deseori planurile sunt realizate
la nivel regional şi, în anumite cazuri, au fost co-
finanţate prin politica de coeziune, în special în statele
membre din UE‑12 şi cele sudice, unde încă mai există
probleme în acest sens. Aceste planuri reprezintă
23 Directiva 91/271/CEE.
24 Harta descrie capacitatea de tratare a zonelor urbane din regiune
şi nu capacitatea de tratare a întregului teritoriu al regiunii (zone
urbane şi non-urbane).
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Secţiunea 3 Creşterea durabilităţii mediului
mijlocul principal pentru implementarea scopului
prevăzut în Directiva-cadru privind deşeurile care
constă în a devia deşeurile din depozitele de deşeuri
spre reciclare şi recuperare.
Proporţia deşeurilor reciclate este în creştere, în timp
ce cea a deşeurilor depozitate în scădere. Siturile de
tratare a deşeurilor reciclează mai mult şi recuperează
o cantitate de energie mai importantă prin incinerare.
În acelaşi timp, deşeurile periculoase şi depozitarea
ilegală a deşeurilor sunt controlate tot mai strict.
Gestionarea deşeurilor poate avea, de asemenea,
efecte economice importante. Gestionarea deşeurilor
solide şi industria de reciclare înregistrează o cifră de
afaceri de 137 miliarde euro, peste 1 % din PIB-ul UE,
şi se estimează că au creat peste 2 milioane de locuri
de muncă25.
Calitatea aerului
Calitatea bună a aerului contribuie la prevenirea
bolilor respiratorii şi a morţii premature. Emisiile
de mulţi poluanţi precum şi concentraţiile permise
ale acestor poluanţi în aer sunt reglementate de
directivele UE26. Există limite privind emisiile de
diverşi poluanţi care pot fi eliberate în aer, precum
şi concentraţia particulelor şi alţi poluanţi dăunători.
Regiunile cele mai afectate de concentraţiile ridicate
de particule sunt cele din partea centrală a UE, în sudul
şi centrul Poloniei, în câteva părţi din Ungaria şi în jurul
Bucureştiului (zona cea mai poluată) (Harta 1.84).
Există multe dovezi care arată că concentraţiile ridicate
de ozon la nivelul solului pot dăuna plămânilor şi
pot irita sistemul respiratoriu. De aceea, s-a stabilit o
limită de concentraţie zilnică, deşi ea este depăşită
deseori în multe regiuni (Harta  1.85). Situaţia a fost
observată mai ales în regiunile din Italia în 2008 şi,
într-o măsură mai mică, în Malta, Bulgaria, Cipru,
anumite regiuni din Grecia şi în sudul României. Într-
adevăr, cu excepţia regiunilor din Spania, aproape
25 http://ec.europa.eu/environment/waste/compost/pdf/sec_
biowaste.pdf, pp.13–14.
26 Emisii de poluanţi: în principal Directivele 2008/1/CE, 2001/80/CE
şi 2001/81/CE. Calitatea aerului ambiant: în principal Directivele
1999/30/CE şi 1996/62/CE. O listă completă a legislaţiei relevantă
poate fi găsită aici: http://ec.europa.eu/environment/air/legis.htm.
O revizuire şi modernizare a Directivelor 2008/1/CE, 2001/80/CE şi
a altor cinci directive a fost realizată recent. Aceste directive vor fi
abrogate şi înlocuite de noua Directivă privind emisiile industriale.
Se preconizează o revizie a cadrului privind calitatea aerului în
2013.
139
140
Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

REGIOgis REGIOgis
Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

1.84 Concentraţia pulberilor în suspensie (PM10) la suprafaţă, 2009 1.85 Excesul concentraţiei de ozon în regiuni NUTS 3, 2008
Medie anuală (µg/m³) Zile cu exces
< 10 0-5

10 - 20 Media ponderată cu populaţia la nivel NUTS 3 Zile cu concentraie de ozon la nivelul solului de peste 120 µg/m³.
5 - 10
Media agregată ponderată cu populaţia la nivel NUTS 3.
20 - 25 Sursa: GMES-Promote, JRC, EFGS, REGIO-GIS
10 - 15
Sursa: GMES-Promote, Eurostat, JRC, REGIO-GIS
25 - 30 15 - 20
> 30 20 - 30
lipsă informaţii > 30
0 500 Km 0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
 Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

REGIOgis REGIOgis

1.86 Zonă cu etanşare a solului, 2006 1.87 Zonă cu etanşare a solului pe cap de locuitor, 2006
% din totalul zonei NUTS 3 m² pe cap de locuitor
<1 < 117 Sursa: EEA, Eurostat, REGIO-GIS

1-2 Sursa: EEA, REGIO-GIS 117 - 192

2-4 192 - 269

4 - 20 269 - 417

20 - 67 417 - 744

0 500 Km 0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative © EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Secţiunea 3 Creşterea durabilităţii mediului

141
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

1.88 Zone NATURA 2000, 2009

% din totalul zonei NUTS 3
<7 Sursa: EEA, REGIO-GIS

7 - 16

16 - 27

27 - 39

39 - 74

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

142 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială


toate regiunile mediteraneene au depăşit limita de
concentraţie pentru un număr semnificativ de zile (15
sau mai multe).
Caracteristicile utilizării terenului
Etanşarea solului
Etanşarea solului se referă la acoperirea solului cu
materiale impenetrabile. Aceasta este de regulă
rezultatul dezvoltării urbane şi a construirea
infrastructurii. Funcţiile ecologice ale solului din
zonele etanşate sunt grav deteriorate sau chiar blocate
(de ex. acţionarea solului ca un tampon şi sistem de
filtrare sau ca un rezervor de dioxid de carbon). În plus,
solurile înconjurătoare pot fi afectate de schimbările
caracteristicilor fluxurilor de ape sau de fragmentarea
habitatelor. Solurile etanşate contribuie la creşterea
riscurilor de inundaţii, din cauza reducerii capacităţii
de absorbire şi de stocare a excesului de apă, sporind,
astfel, scurgerile.
Etanşarea solului este deosebit de ridicată în zonele
puternic urbanizate cum ar fi părţi din Ţările de Jos,
nordul Belgiei, vestul şi sudul Germaniei şi părţile
centrale şi sud-estice ale Regatului Unit. În regiunile
mediteraneene, etanşarea solului este relativ ridicată
de-a lungul coastelor unde urbanizarea rapidă este
însoţită de extinderea turismului. În ţările UE‑12,
gradul de etanşare a solului27 este în general mult
mai mic, însă se preconizează o creştere a acestuia
(Harta 1.86).
Gradul de etanşare a solului depinde şi de modul
de viaţă al oamenilor şi de localizarea companiilor.
Pe lângă efectele turismului, ea poate fi cauzată şi
de combinaţia dintre o planificare laxă a utilizării
terenului şi preferinţa pentru locuirea şi munca în
afara centrelor oraşelor, pentru case mai mari legate
de dezvoltări extraurbane, cum ar fi supermarketurile,
centrele de agrement şi infrastructura de transport
aferentă. Etanşarea solului pe cap de locuitor este cea
mai mică în toate centrele urbane majore (Harta 1.87).
Deşi câteva regiuni rurale din regiunile sudice şi estice
ale UE (în sudul Italiei, Grecia şi în România) au şi
ele niveluri reduse de etanşare a solului, în general
27 Raport privind starea mediului 2010, Agenţia Europeană de Mediu.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Secţiunea 3 Creşterea durabilităţii mediului
regiunile rurale înregistrează cel mai ridicat nivel de
etanşare a solului pe cap de locuitor28.
Natura 2000 şi biodiversitatea
Natura  2000 este o reţea de zone de conservare a
naturii răspândită pe tot teritoriul UE. Scopul acesteia
este de a asigura supravieţuirea pe termen lung
a speciilor şi a habitatelor ameninţate. Conform
directivelor UE privind natura, conservarea trebuie
realizată prin luarea în considerare a necesităţilor
economice, sociale, culturale, regionale şi de
recreare. De aceea, regiunile nu ar trebui să considere
siturile respective ca fiind doar zone de protejat,
ci ca elemente importante de capital în strategiile
de dezvoltare: zonele NATURA 2000 trebuie să fie
utilizate, de exemplu, pentru a atrage mai mulţi
vizitatori şi pentru a dezvolta activităţi economice
legate de ecoturism, precum şi pentru a îmbunătăţi
calitatea vieţii locuitorilor din aceste regiuni.
Reţeaua Natura 2000 acoperă în prezent aproximativ
18 % din suprafaţa terestră a UE (Harta 1.88). Pentru
a asigura faptul că biodiversitatea şi ecosistemele
vor continua să contribuie la prosperitatea umană şi
economică (de exemplu prin polenizare, purificarea
apei şi prevenirea inundaţiilor), aceste zone protejate
şi zonele rurale mai extinse trebuie să fie gestionate
corespunzător. Dezvoltarea „infrastructurii verzi",
evitarea fragmentării peisajelor şi reducerea
impactului fragmentării prin reţele ecologice, în
special Natura 2000, reprezintă cheia menţinerii unui
mediu durabil.
Reţeaua zonelor protejate este deosebit de densă în
Bulgaria, Spania şi Slovenia. Zonele protejate acoperă
o parte mai mică a zonei uscate în multe regiuni din
Anglia şi Franţa, precum şi în cele din sudul Finlandei şi
Suedia. Însă, se observă o sensibilitate relativ ridicată
în ceea ce priveşte problemele de mediu în aceste ţări,
ceea ce duce la protecţia altor zone decât cele incluse
în Natura 2000.
28 A se reţine că acest indicator poate fi subiectiv în regiunile cu
populaţie redusă deoarece o parte din infrastructura responsabilă
pentru etanşarea solului (de ex. infrastructura de transport)
deserveşte şi populaţia regiunilor vecine.
143
 Capitolul I: Situaţia şi tendinţele economice, sociale şi teritoriale

3.4 Concluzii dioxid de carbon reduse precum şi posibilitatea unor

Protecţia mediului şi îmbunătăţirea calităţii acestuia,
împreună cu efectul adaptării la schimbările climatice
şi atenuarea consecinţelor acestora, reprezintă
probleme-cheie pentru regiunile UE. Cu toate acestea,
importanţa lor diferă considerabil de la o regiune la
alta.
Impactul schimbărilor climatice va fi cel mai grav în
regiunile europene sudice şi estice. Acestea vor suferi
de secete mai lungi şi mai grave, cu posibilitatea
unor lipsuri de apă pe termen mediu. Regiunile care
depind de activităţi afectate direct sau indirect de
creşterea temperaturii şi de schimbarea condiţiilor
meteorologice (cum ar fi turismul şi agricultura) sunt
deosebit de vulnerabile. Altele vor trebuie să facă faţă
unui risc crescut de dezastre naturale. Aceste posibile
schimbări trebuie integrate în strategiile de planificare
spaţială şi de dezvoltare regională. bicicleta sau cu transportul public. A locui într-un oraş
Limitarea întinderii schimbărilor climatice va necesita
o acţiune rapidă pentru atingerea obiectivelor
prevăzute în pachetul de măsuri al UE privind clima
şi energia, care face parte din strategia Europa 2020.
Atingerea unor reduceri ambiţioase de emisii de GES
va depinde, în principal, de schimbările din sectoarele
vizate de schema de comercializare a emisiilor. Cu
toate acestea, atingerea obiectivului de reducere a
emisiilor globale depinde şi de îmbunătăţirile aduse
în afara acestei scheme, în special în ceea ce priveşte
transportul şi clădirile, domenii în care autorităţile
publice joacă un rol decisiv.
preţuri ale energiei mult mai mari atunci când se iau
decizii cu privire la politicile şi investiţiile pe care le
vor realiza, în special în infrastructură care poate dura
foarte mulţi ani.
Protecţia mediului şi calitatea acestuia continuă să
varieze foarte mult de-a lungul UE. Centrele urbane
suferă în continuare de o slabă calitate a aerului.
Concentraţiile de ozon deseori depăşesc pragurile UE
în oraşe, în speciale în sudul Europei, iar concentraţiile
de particule sunt şi ele ridicate în multe oraşe, inclusiv
Paris, Bruxelles, Milano, Budapesta şi Bucureşti. Cu
toate acestea, traiul în centrele urbane, în special în
cele din oraşele compacte, înseamnă că populaţia
trebuie să călătorească de regulă pe distanţe mai
scurte pentru a ajunge la destinaţie. Aceasta înseamnă
un mijloc de transport cu un consum energetic mai
redus şi cu atât mai mult dacă se călătoreşte pe jos, cu
înseamnă şi niveluri mai mici de etanşare a solului pe
cap de locuitor, în special în oraşele compacte.
Apa uzată urbană încă nu este tratată corespunzător
în fiecare stat membru, în special în regiunile din
UE‑12, dar şi în câteva regiuni din UE‑15. Pe de altă
parte, sectorul gestionării deşeurilor reciclează mai
multe deşeuri, se bazează mai puţin pe depozitele
de deşeuri şi recuperează mai multă energie din
incinerare.

Producerea de energie regenerabilă are o dimensiune

geografică puternică. De exemplu, potenţialul de
energie solară este mult mai mare în zonele sudice,
în timp ce potenţialul de energie eoliană este cel
mai ridicat în zonele de coastă atlantice şi ale Mării
Nordului. În consecinţă, regiunile pot juca un rol
important în facilitarea şi încurajarea producţiei de
energie regenerabilă.

Creşterea eficienţei energetice depinde de acţiunile

individuale şi organizaţionale atât în sectorul privat,
cât şi în cel public. Sectorul privat va investi în eficienţa
energetică dacă poate compensa costurile implicate,
ceea ce depinde de preţurile energiei şi de avansarea
tehnologică. În sectorul public, autorităţile trebuie să
aibă în vedere trecerea spre o economie cu emisii de

144 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
1. Introducere
Politica de coeziune a UE operează alături de o
serie de politici naţionale şi regionale concepute şi
implementate în multe locuri diferite şi în condiţii
foarte diverse.
Obiectivul de a promova o dezvoltare armonioasă
de-a lungul UE şi reducerea disparităţilor între regiuni,
reţinute în Articolul 174 din Tratat, reprezintă o sarcină
comună a statelor membre. Conform tratatului
(Articolul 175), statele membre trebuie să întreprindă
şi să-şi coordoneze politicile în vederea atingerii unei
coeziuni economice, sociale şi teritoriale.
Acest capitol examinează contribuţia statelor
membre la atingerea acestui obiectiv. În acest sens,
analizează dimensiunea şi structura cheltuielilor
publice din ultimul deceniu, acordând o atenţie
specială deciziilor investiţionale în domenii cheie
ale dezvoltării şi ale ocupării forţei de muncă.
Prezintă principalele caracteristici şi diferenţe dintre
ţări în privinţa cheltuielilor publice şi a implicării
autorităţilor regionale şi locale în investiţiile publice.
Pentru prima oară, investiţiile publice sunt defalcate
la nivel NUTS  2 şi studiate din punctul de vedere al
variaţiei investiţiilor dintre regiuni, al raportului faţă
de investiţiile totale şi al contribuţiei investiţiilor
publice la politica de coeziune.
O problemă specifică abordată este rolul autorităţilor
regionale şi locale în implementarea politicilor, în
special în privinţa investiţiilor publice, şi în creşterea
veniturilor, cu scopul de a examina dacă procesul de
descentralizare a competenţelor a fost sau nu însoţit
de un transfer al resurselor financiare.
Sunt supuse examinării şi reacţiile naţionale la
recesiunea economică. Acestea au variat semnificativ
în UE, în general, în funcţie de dimensiunea sectorului
public,„spaţiul" fiscal disponibil pentru implementarea
măsurilor ad hoc şi1 impactul relativ al crizei. Prezintă
particularităţi naţionale şi impactul asupra bugetelor,
deşi veniturile au scăzut peste tot. Însă măsurile
luate şi creşterea deficitului public care a rezultat vor
1 Domeniul fiscal reprezintă spaţiul pentru guverne pentru a-şi
extinde cheltuielile fără compromiterea durabilităţii poziţiei fiscale
sau a stabilităţii economiei.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
limita, probabil, în mod semnificativ, posibilitatea de a
realiza investiţii publice în anii următori în majoritatea
statelor membre.
Secţiunea finală rezumă paşii întreprinşi pentru a
îmbunătăţi contextul în care operează politica de
coeziune. În timp ce majoritatea politicilor publice
care au impact asupra coeziunii economice, sociale
şi teritoriale implică cheltuieli, există altele care nu
presupun cheltuieli şi care stabilesc condiţiile pentru
a realiza o dezvoltare cu succes. Acestea includ măsuri
pentru a îmbunătăţi funcţionarea pieţelor muncii sau
pentru a intensifica competiţia.
2. Abordări naţionale ale coeziunii
economice, sociale şi teritoriale
Priorităţile concrete privind politicile, stabilite
de statele membre, depind nu doar de scara
disparităţilor regionale existente, ci şi de factori cum
ar fi preferinţele sociale, diviziunea puterii în ţară,
natura provocărilor regionale întâmpinate şi resursele
financiare disponibile.
Cel mai evident obiectiv privind politica asociată
cu coeziunea este evitarea disparităţilor excesive
de-a lungul regiunilor. Aceasta reprezintă o cerinţă
constituţională în unele state membre. În Germania,
de exemplu, legislaţia de bază se referă la crearea unor
condiţii de trai echivalente în toată ţara şi, conform
legislaţiei federale, regiunile trebuie sprijinite dacă
nivelul lor de dezvoltare se află sub media naţională.
Şi în Italia există un angajament constituţional faţă de
reducerea disparităţilor între regiuni prin canalizarea
resurselor suplimentare spre aceste regiuni. În Spania,
constituţia prevede un obiectiv de promovare a
„distribuţiei mai echitabile a veniturilor" şi „un echilibru
economic corect şi adecvat între diferitele părţi ale
teritoriului spaniol". Alte ţări, cum ar fi Bulgaria sau
Grecia, au şi ele referinţe constituţionale explicite
cu privire la inegalităţile regionale şi sociale sau la
nevoile unor zone specifice. Cu toate acestea, faptul
că regiunile întârziate pot fi suportate de politici
regionale specifice nu înseamnă întotdeauna că sunt
preferate de intervenţia publică.
145
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
Ultimul deceniu a asistat la o trecere treptată de
la politicile care au vizat reducerea disparităţilor
spre cele care au avut drept obiectiv consolidarea
competitivităţii regionale şi naţionale, cu un accent
asupra exploatării potenţialului regional în vederea
contribuirii la dezvoltarea naţională. Aceasta este
abordarea în majoritatea ţărilor de coeziune în care
reducerea decalajelor dintre PIB-ul naţional pe cap de
locuitor şi media UE este un obiectiv important. Similar,
în Ţările de Jos, accentul politicii cade pe exploatarea
oportunităţilor de importanţă naţională oriunde ar fi
localizate, în timp ce în Regatul Unit, scopul este de a
furniza „un mediu în care întreprinderile şi comunităţile
să-şi poată maximiza potenţialul".
Scopul tinde să fie urmărit prin investiţii în
infrastructură şi asistenţă pentru întreprinderi, vizând
regiunile întârziate sau problematice. De exemplu,
în Germania, o finanţare de aproximativ 4  % din
PIB este canalizată spre landurile estice conform
Pactului de Solidaritate II pentru a sprijini investiţiile
vizând dezvoltarea economică. În Spania, Fondul de
compensare (Fondo de Compensación Interterritorial)
vizează, în mod similar, corectarea disparităţilor
regionale prin proiecte de investiţie publică, iar, în
Italia, Fondul pentru zone insuficient utilizate (Fondo
per le Aree Sottoutilizzate) are drept obiectiv creşterea
investiţiilor în regiunile întârziate din Mezzogiorno,
suma implicată fiind de 3  –  4  % din PIB în perioada
2007‑2013 (deşi aceasta a fost redusă, în mod
semnificativ, în 2009). Şi în Polonia există o politică
specifică privind regiunile estice mai puţin dezvoltate.
În statele membre în care disparităţile regionale
sunt mai puţin pronunţate, însă există o diversitate
geografică, politicile regionale vizează în principal
zonele cu caracteristici specifice, adesea sub forma
de asistenţă pentru întreprinderi. În Finlanda şi în
Suedia, acest tip de sprijin este direcţionat spre
firmele localizate în regiunile nordice slab populate.
Aceste regiuni primesc granturi de transport pentru
compensarea costurilor suplimentare de transport.
Şi în Danemarca zonele periferice primesc finanţare
suplimentară pentru dezvoltarea afacerilor. În Franţa,
există măsuri speciale care susţin zonele afectate
de restructurarea industrială şi sprijină dezvoltarea
în zonele rurale şi muntoase, precum şi în Corsica.
În Grecia există măsuri similare. În Cipru, o parte
semnificativă a politicii regionale vizează abordarea
problemei subdezvoltării în zonele rurale. În Malta,
se acordă o atenţie specială dezvoltării insulei Gozo.
O caracteristică specială a politicilor regionale
din ultimii 10 ani este tendinţa de a deveni mai
146 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
extensive, reflectând trecerea la susţinerea dezvoltării
endogene2. Politicile de investiţii publice care vizează
reducerea disparităţilor teritoriale trebuie să ţină
cont din ce în ce mai mult de efectele acestora în
termeni de eficienţă şi dezvoltare economică, precum
şi a coerenţei acestora cu politicile sectoriale. În
aproape toate statele membre operează mecanisme
de egalizare fiscală pentru a garanta o furnizare
acceptabilă de bunuri şi servicii publice în toată ţara.
Aceste mecanisme canalizează finanţarea spre zonele
mai puţin dezvoltate sau spre acelea în care costul de
aprovizionare este mai ridicat. Acestea tind să niveleze
standardele de trai prin finanţarea autorităţilor locale
care nu pot colecta suficiente venituri pentru a finanţa
bunurile şi serviciile publice pe care le furnizează.
În acelaşi timp, politicile sectoriale pot avea un impact
considerabil asupra coeziunii cu toate că obiectivele
de coeziune sunt rareori explicitate iar efectele sunt,
deseori, neprevăzute. Aceasta este, de exemplu,
situaţia în cazul politicilor de transport. Stabilirea de
priorităţi, favorizarea unui anumit sistem de transport
şi planificarea şi implementarea proiectelor, toate
exercită un impact asupra coeziunii într-un mod ce
depăşeşte, deseori, frontierele naţionale. Politica
privind ocuparea forţei de muncă poate avea şi ea
efecte semnificative asupra coeziunii economice,
sociale şi teritoriale. Structura demografică a populaţiei
diferă, adesea, în mod considerabil, de-a lungul
regiunilor unei ţări. În mod similar, şomajul afectează
în mod inegal diferitele locuri şi grupuri sociale, astfel
încât măsurile adoptate de guverne pentru a gestiona
problema şi a mări participarea forţei de muncă
au un impact asupra coeziunii. Impactul poate fi
considerabil şi din direcţia altor politici, cum ar fi cele
privind educaţia, cercetarea şi inovarea, turismul sau
dezvoltarea rurală, deşi, deseori, nu este uşor de a-l
măsura.
2 Un studiu recent oferă dovezi din numeroase ţări care arată că astfel
de politici tind să favorizeze regiunile mai slabe. A se vedea Yuill, D.,
Ferry, M. şi Vironen, H. (2008), New Policy Frameworks, New Policy
Approaches: Recent Regional Policy Developments in the EU and
Norway, EoRPA Paper 08/1, University of Strathclyde.
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
3. Cheltuielile publice şi investiţiile
în statele membre ale UE
3.1 Tendinţele cheltuielilor publice
şi ale investiţiilor publice în UE
Sectorul public tinde să fie mai extins
în statele membre cu cele mai mari
niveluri de PIB pe cap de locuitor…
Cheltuielile publice3 raportate atât la PIB, cât şi la
populaţie, variază între statele membre în funcţie
de PIB-ul lor pe cap de locuitor. Cheltuielile privind
protecţia socială reprezintă o mare parte din această
variaţie. Prin contrast, investiţiile publice tind să fie
mari în raport cu PIB-ul, însă nu cu populaţia, în ţările
mai puţin prospere. Acest fapt este legat de gradul
ridicat de susţinere a politicii de coeziune a UE, ceea
ce reprezintă, în ţările de coeziune, aproximativ 55 %
din cheltuielile publice privind protecţia mediului,
peste 25  % din cheltuielile privind transportul,
telecomunicaţiile şi energia, şi aproximativ 10 % din
cheltuielile privind dezvoltarea capitalului uman4.
Cheltuielile publice s-au redus uşor în raport cu PIB-
ul (cu aproximativ 1 punct procentual) în perioada
2002‑2007, însă au crescut în aceeaşi proporţie în
2008 şi au făcut un salt în 2009, în principal din cauza
reducerii bruşte a PIB-ului ca efect al recesiunii. Până
în 2008, în ţările de coeziune exista o convergenţă
treptată spre media UE atât în privinţa cheltuielilor
publice totale cât şi a investiţiilor publice în raport
cu populaţia. După Ca urmare a crizei economice,
perspectivele de realizare de investiţii publice sunt
slabe în multe dintre aceste ţări, subliniind importanţa
susţinerii în cadrul politicii de coeziune.
Cheltuielile publice totale s-au cifrat la puţin sub 47 %
din PIB în UE în 2008, însă au crescut la aproape 51 % în
2009. Cauza predominantă este colapsul PIB-ului mai
degrabă decât creşterea cheltuielilor. Cu toate acestea,
există diferenţe remarcabile în ceea ce priveşte scara
cheltuielilor publice între statele membre, care variază
de la peste 58  % din PIB în Danemarca la doar peste
40 % în România, urmând aproximativ variaţia PIB-ului
pe cap de locuitor (Figura 2.1). Majoritatea diferenţelor
3 Definiţia cheltuielilor publice utilizată aici este preluată din sistemul
european de conturi (SEC-95). Acestea includ toate cheltuielile
administraţiei generale; cheltuielile centrale şi subnaţionale ale
corporaţiilor sau ale entităţilor similare nu sunt incluse.
4 Statele membre eligibile pentru susţinere din Fondul de Coeziune în
perioada de programare 2007‑2013 — adică cele 12 state membre
care au aderat la UE în 2004 şi 2007 plus Grecia şi Portugalia.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Investiţii publice: un concept
problematic în sistemul
european de conturi
Investiţiile publice sunt definite în acest raport ca
suma formării brute de capital fix (P51 din SEC-95) şi
transferurile de capital consolidate (D9_CO), după
deducerea transferurilor dintre diferitele niveluri
ale administraţiei. Definiţia ţine cont de procesul
privatizării în multe state membre din ultimele decenii,
care deseori schimbă categoria economică în care sunt
alocate cheltuielile. În locul asocierii investiţiilor doar
cu formarea brută de capital fix, acestea sunt asociate
şi cu transferurile către organizaţiile privatizate care
întreprind investiţiile în locul autorităţilor publice.
Distincţia pronunţată între formarea brută de capital
fix şi transferurile de capital dobândeşte, atunci, o
semnificaţie incertă iar suma celor două este conceptul
cel mai relevant pentru a identifica cheltuielile totale
privind dezvoltarea regională.
O altă consecinţă a privatizării este că vânzarea
activelor publice a tins să devină mai importantă.
Deoarece în sistemul de conturi SEC-95, acestea sunt
tratate ca fiind cheltuieli negative, din care este dedusă
formarea brută de capital în cifrele publicate, acest
articol, care poate fi mare în anumite ţări (Regatul
Unit, de exemplu) este dedus şi din datele privind
investiţiile publice prezentate aici. De aceea, cifrele nu
indică în mod necesar „noile" investiţiile ca atare, însă
le pot subestima semnificativ în anumite cazuri. Însă cu
datele disponibile, nu este posibilă evaluarea gradului
acestei deformări şi a modului în care afectează cifrele
în timp. Cifrele trebuie interpretate ţinând cont de
acest aspect.
se explică prin nivelul cheltuielilor privind protecţia
socială.
După reducerile efectuate în cadrul adoptării uniunii
monetare din 1999, cheltuielile publice în UE au rămas,
în mare parte, neschimbate în raport cu PIB-ul timp de
aproape un deceniu. Cu toate acestea, în majoritatea
statelor membre care au aderat la Uniune după 2004,
cheltuielile publice au scăzut faţă de PIB până în 2007.
În 2009, cheltuielile publice s-au ridicat din nou la
nivelurile din 1997 ca parte din PIB iar deficitul public
şi datoriile acumulate au crescut dramatic.
Diferenţele mari privind PIB-ul în UE înseamnă că
cheltuielile publice trebuie exprimate pe cap de
147
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
locuitor pentru a capta dimensiunea acestora în
diferitele state membre. Nivelul relativ exprimat astfel
este şi mai mare în ţările mai prospere, PIB-ul ridicat
pe cap de locuitor permiţându-le să dedice mai multe
resurse sectorului public.
Cheltuielile publice pe cap de locuitor în termeni de
SPC în ţările de coeziune s-au cifrat, în medie, la doar
jumătate (49  %) din cele din alte state membre în
2009. Decalajul s-a redus treptat (de la 42 % în 2000)
până în 2008 (atingând 51 %), însă s-a adâncit în 2009
(Figura  2.2). În consecinţă, cele mai mari creşteri ale
cheltuielilor publice pe cap de locuitor în perioada
2000‑2008 s-au înregistrat în statele membre cu
un PIB pe cap de locuitor sub media UE. Acestea
148 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
au experimentat, în general, cele mai mare rate de
dezvoltare economică, subliniind importanţa acesteia
pentru ca guvernele să poată să răspundă la cererile
de a realiza mai multe cheltuieli în ceea ce priveşte
dezvoltarea şi domeniul social.
… însă investiţiile publice sunt mai mari în
raport cu PIB-ul în ţările mai puţin prospere
Investiţiile publice reprezintă o pondere relativ mică
din cheltuielile publice totale în UE (cu puţin sub
9  % în 2009). Însă linia de despărţire dintre acestea
şi cheltuielile curente nu este întotdeauna relevantă.
Cheltuielile privind educaţia, formarea şi cercetarea
şi dezvoltarea sunt clasificate ca fiind curente, deşi
similar cu cheltuielile de capital, acestea produc un
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea

randament numai după câţiva ani. Ambele ocupă un
loc central în cadrul strategiei Europa 2020 (aşa cum a
fost cazul şi în cadrul strategiei de la Lisabona).
Investiţiile publice au rămas, de asemenea, în mare
parte neschimbate în UE în raport cu PIB-ul în perioada
2000‑2007. Însă, între 2007 şi 2009, acestea au crescut
de la 3,7  % din PIB la 4,4  %, mai proporţional decât
creşterea privind cheltuielile totale (Figura  2.3). În
special în ţările UE-12, investiţiile publice au crescut ca
parte din cheltuielile publice, în special după intrarea
acestor ţări în Uniune.
În general, investiţiile publice au fost, în mod
consistent, mai ridicate în raport cu PIB-ul în ţările cu
un PIB pe cap de locuitor sub medie. În medie, acestea
au reprezentat aproximativ 5  % din PIB în perioada
2000‑2009 în ţările de coeziune, faţă de sub 4  % în
alte state membre. Acest fapt poate reflecta o dotare
relativ redusă cu infrastructură şi, astfel, o nevoie mai
mare de investiţii decât în ţările mai dezvoltate.
În consecinţă, în timp ce investiţiile publice pe cap
de locuitor în termeni de SPC au fost în medie mai
mici în ţările de coeziune decât în altele în perioada
2000‑2009, diferenţa a fost mult mai mică decât în
cazul cheltuielilor publice totale (Figura 2.4). Mai mult,
diferenţa s-a redus în timp, nivelul în ţările de coeziune
crescând de la 64 % din cel al altor state membre în
2000 la 75 % în 2008, deşi a scăzut la 69 % în 2009, în
principal datorită efectului mai redus al crizei asupra

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 149

 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
PIB-ului, în special în Polonia. În Republica Cehă şi
în Grecia, investiţiile publice pe cap de locuitor s-au
ridicat peste media UE în termeni de SPC, iar în Cipru
şi în Malta, acestea au fost aproximativ identice cu
media. La polul opus, în Danemarca, Finlanda şi în
Germania, acestea s-au cifrat sub media UE, în ciuda
unui nivel de PIB pe cap de locuitor mai ridicat.
Investiţiile publice au crescut dramatic
în anumite ţări de coeziune, în
timp ce au scăzut în cele cu niveluri
ridicate ale datoriei publice.
Investiţiile publice au crescut cu aproximativ 14  %
în termeni reali în UE între 2000‑2004 şi 2005‑20095
(Figura 2.5). Creşterea a fost uşor mai redusă în ţările
de coeziune (19 %) decât în celelalte (16 %).
Această medie ascunde diferenţele semnificative între
statele membre şi, în special, între ţările de coeziune.
Investiţiile publice au scăzut în termeni reali în şapte
state membre, dintre care cinci erau ţări de coeziune
(Grecia, Ungaria, Malta, Portugalia şi Slovacia). Pe de
altă parte, cele şase ţări cu cele mai mari creşteri sunt,
de asemenea, ţări de coeziune, creşterea ridicându-
se la peste 60  % în Estonia, Lituania, Polonia şi în
România şi la peste 100 % în Bulgaria şi în Letonia, în
toate aceste ţări fiind mult mai mare decât creşterea
cheltuielilor totale. Printre ţările din afara coeziunii,
cea mai mare creştere s-a înregistrat în Irlanda şi în
Regatul Unit (peste 45 % în ambele cazuri).
5 Sunt utilizate medii pentru a evita deformările cauzate de
fluctuaţiile în cheltuieli.
150 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Pare să existe o corelaţie negativă între schimbările
privind investiţiile publice şi nivelurile datoriei
publice, sugerând, poate, faptul că nevoia posibilă
de a limita cheltuielile afectează în special investiţiile
publice. În 2008, Grecia, Ungaria, Malta şi Portugalia
au înregistrat cele mai mari niveluri ale datoriei în
raport cu PIB-ul între ţările de coeziune iar investiţiile
publice s-au redus în toate aceste ţări, parţial probabil
pentru a face loc plăţii dobânzilor (care reprezintă
peste 3 % din PIB în Malta şi Portugalia şi peste 4 % în
Grecia şi Ungaria), care au fost relativ mici în ţările de
coeziune în care investiţiile publice au crescut cel mai
mult (sub 1 % din PIB).
Ţările cu cele mai mari niveluri de investiţii publice
în raport cu PIB-ul în perioada 2000‑2009 au avut
şi cele mai mari creşteri de PIB pe cap de locuitor
(Irlanda, Luxemburg şi cele trei state baltice), deşi nu
este sigur dacă primul aspect a dus la cel de-al doilea
sau viceversa. La polul opus, doar una dintre cele 10
ţări cu cele mai mici niveluri de investiţii publice au
înregistrat o creştere peste medie a PIB-ului pe cap de
locuitor. Aceasta a fost situaţia în Regatul Unit, în care
investiţiile publice au crescut în această perioadă.
3.2 Argumentul investiţiilor
publice şi al adiţionalităţii
O problemă recurentă în cercetarea academică
priveşte efectul net al investiţiilor publice asupra
dezvoltării economice. Deşi rezultatele sunt diverse,
o serie de studii recente au ajuns la concluzia că
investiţiile publice tind să sporească dezvoltarea,
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
deşi acestea accentuează, de asemenea, importanţa
contextului instituţional (a se vedea tabloul).
Politica de coeziune a UE vizează consolidarea
competitivităţii regiunilor prin susţinerea investiţiilor
pentru creşterea potenţialului lor de dezvoltare.
Efectul investiţiilor publice
asupra creşterii economice
În baza unei evaluări critice a studiilor teoretice
recente privind legătura dintre cheltuielile publice şi
activitatea economică, Irmen şi Kuehnel1 au ajuns la
concluzia că investiţiile publice tind să crească rata de
randament a capitalului privat şi, pe termen lung, să
stimuleze dezvoltarea economică. Câţiva cercetători2
accentuează importanţa unui context instituţional
pentru maximalizarea efectelor pozitive ale investiţiilor
publice în economie. Un studiu3 pretinde că există mai
mult consens în literatura de specialitate recentă în
privinţa efectelor pozitive ale capitalului public asupra
dezvoltării economice. Acesta arată că efectul diferă
între regiuni şi sectoare şi confirmă faptul că acesta
depinde, deseori, de factori instituţionali şi legislativi.
Politica de coeziune a UE a fost supusă şi ea unei
analize cuprinzătoare. Numeroase studii au demonstrat
că investiţiile finanţate de politica de coeziune în
infrastructură4, educaţie5 şi cercetare-dezvoltare6 are
un efect pozitiv asupra performanţei economice.
1 Irmen, A. şi Kuehnel, J. (2009), Productive Government
Expenditure and Economic Growth (Cheltuieli publice
productive şi dezvoltarea economică). Journal of Economic
Surveys, Vol. 23, Ediţia 4, pp. 692–733.
2 Acemoglu, D., Johnson, S. şi Robinson J. (2005), "(Instituţiile
- cauza fundamentală a creşterii pe termen lung)" in Aghion
P. şi Durlauf S. (ed.) Handbook of Economic Growth (Ghid
de creştere economică) şi Helpman E. (2008) (Instituţiile şi
performanţa economică), Harvard University Press.
3 Romp, W. şi De Haan, J. (2007), Public Capital and
Economic Growth: A Critical Survey, Perspektiven der
Wirtschaftspolitik, Vol. 8, pp. 6–52.
4 Bouvet, F. (2007), „Labor Productivity, Infrastructure
Endowment, and Regional Spillovers in the European
Union„ in European Union Studies Association (EUSA), Cea
de-a zecea conferinţă internaţională bienală, 17–19 mai
2007, paginile 27, Montreal, Canada.
5 Rodriguez-Pose, A. şi Fratesi, U. (2004) Between
Development and Social Policies: the Impact of European
Structural Funds in Objective 1 Regions (Între dezvoltare şi
politici sociale: impactul fondurilor structurale europene în
regiunile Obiectiv 1), Regional Studies, Vol. 38, pp. 97–113.
6 Hsu, F., Horng, D., Hsueh C. (2009), The effect of government-
sponsored R&D programmes on additionality in recipient
firms in Taiwan, Technovation, Vol. 29, pp. 204–217.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Pentru a obţine un efect maxim, investiţiile întreprinse
de guvernele naţionale trebuie menţinute. Acesta
este motivul pentru care, conform principiului
adiţionalităţii (Articolul 15 din Regulamentul
nr.  1083/2006), se stipulează că finanţarea în baza
politicii de coeziune nu trebuie să înlocuiască
cheltuielile echivalente ale statelor membre, cărora
li se solicită menţinerea investiţiilor publice mai
degrabă decât redirecţionarea fondurilor pentru alte
scopuri.
Verificarea „ex-ante" a adiţionalităţii pentru perioada
2007‑2013 a arătat că s-a planificat cheltuirea a
aproximativ 94 de miliarde euro sau mai mult pe an
(preţurile din 2006) în regiunile de convergenţă în
această perioadă, din surse naţionale, suplimentar
faţă de suma finanţată din politica de coeziune6. O
verificare intermediară a adiţionalităţii va fi realizată
în 2011 în baza investiţiilor publice realizate începând
cu 2007 şi a perspectivelor până în 20137.
Adiţionalitatea este esenţială pentru menţinerea
naturii structurale a politicii de coeziune, pentru a
preveni ca statele membre să redirecţioneze fondurile
primite din investiţiile publice spre alte scopuri non-
structurale şi pentru a asigura că aceasta va duce la
rate mai mari ale dezvoltării care sporesc investiţiile.
Cu toate acestea, sistemul actual pentru verificarea
adiţionalităţii este contestat deseori pe motivul că
rezultatele nu sunt pe deplin de încredere şi nu sunt
comparabile între statele membre, precum şi faptul
că acesta este un exerciţiu „ad hoc" care este, adesea,
greoi.
4. Structura cheltuielilor publice în UE
Aici, scopul constă în a identifica domeniile principale
ale politicilor care explică diferenţele privind
cheltuielile publice între statele membre - şi anume,
dacă acestea se datorează investiţiilor în capitalul fizic
sau uman, cheltuielilor curente privind contribuţiile
sociale sau plăţile dobânzilor debitoare (care variau de
la 5 % din PIB în Italia - aproximativ 10 % din cheltuielile
publice totale - şi peste 4 % în Belgia, Grecia şi Ungaria
la sub 1 % în statele baltice şi în Luxemburg).
În general, după cum s-a observat, cheltuielile privind
protecţia socială explică mare parte din diferenţele
6 Realizat de Comisie în cooperare cu statele membre în baza
Articolului 15 din Regulamentul nr. 1083/2006.
7 Decizia privind revizia valorilor de referinţă stabilite în Cadrul
Strategic Naţional de Referinţă (CSNR) pentru perioada vizată poate
fi luată în lumina impactului crizei asupra finanţelor publice şi a
durabilităţii acestora pe termen mediu şi lung.
151
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
privind cheltuielile publice totale. Ţările cu un PIB
pe cap de locuitor sub medie tind să cheltuiască mai
mult pe energie, transport şi comunicaţii, în timp ce
alte componente din cadrul cheltuielilor nu tind să
varieze sistematic cu PIB-ul pe cap de locuitor.
Cea mai comună bază pentru analiza structurii
cheltuielilor publice este prin clasificarea ONU a
funcţiilor guvernului 8(COFOG). Datele complete
pentru toate statele membre sunt disponibile doar
pentru cele 10 divizii COFOG principale (Figura  2.6).
Majoritatea investiţiilor publice se concentrează în
câteva dintre acestea, peste o treime fiind concentrată
în domeniul afacerilor economice (în principal, în
transport).
Protecţia socială explică cea mai mare
parte din diferenţele privind cheltuielile
publice totale între statele membre…
Protecţia socială a reprezentat, în medie, aproximativ
39  % din cheltuielile publice totale în UE şi peste
18 % din PIB în 2008. În primele trei state membre cu
cele mai mari niveluri de cheltuieli privind protecţia
socială (Franţa, Danemarca şi Suedia), care au fost si
cele cu nivelurile cele mai ridicate ale cheltuielilor
publice totale, s-a ridicat la peste 20  % din PIB. În
schimb, acestea s-au situat sub 10 % din PIB în Estonia,
Cipru, Letonia şi România şi au înregistrat o pondere
medie sub 14 % în ţările de coeziune, faţă de 18 % în
altele. Însă, cheltuielile pe persoană în termeni de SPC
8 Cheltuielile sunt clasificate în diviziuni (10), grupe (74) şi clase.
152 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
în primele ţări au crescut de la 47 % din media UE în
2002 la puţin peste 50 % în 2008 (Figura 2.7).
Cu toate acestea, diferenţele privind cheltuielile
publice privind protecţia socială pot ascunde diferenţe
între ţări în privinţa modului în care protecţia este
asigurată. În anumite state membre, sectorul privat
joacă un rol semnificativ în asigurarea sprijinului
social, în timp ce în alte state se acordă un sprijin
prin scutiri fiscale mai degrabă decât prin cheltuieli
publice.
Includerea cheltuielilor private tinde să mărească
şi mai mult decalajul existent între statele membre,
acesta tinzând să fie mai redus în ţările cu PIB pe cap
de locuitor sub medie9. Pe de altă parte, cheltuielile
private reduc diferenţele între statele membre cu PIB
pe cap de locuitor peste medie. Ponderea sectorului
privat este de peste 40 % din total în Belgia şi Ţările
de Jos, şi doar puţin mai mică în Spania, Irlanda şi
Regatul Unit, faţă de sub 30 % în Franţa şi Suedia şi
sub 25  % în Danemarca, unde cheltuielile publice
sunt cele mai ridicate. Concesiile fiscale împreună
cu impozitele şi contribuţiile sociale plătibile pe
transferurile sociale exercită un efect similar (deşi
o analiză detaliată a acestui aspect transcende
subiectul acestui raport10).
9 Cifrele sunt obţinute prin combinarea datelor privind statisticile
publice din SEC-95 cu Sistemul european de statistici integrate
privind protecţia socială - ESSPROS).
10 Mai multe informaţii pot fi găsite în Adema, W. şi Ladaique, M.
(2009), How expensive is the Welfare State? (Cât de scump este
sistemul de protecţie socială?), Documente de lucru OCDE privind
sistemul social, ocuparea forţei de muncă şi migraţia nr. 92.
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
… în timp ce cheltuielile publice cu capitalul
fizic şi uman nu au legătură, în linii mari,
cu nivelurile cheltuielilor publice totale
Pe de altă parte, cheltuielile publice privind
transportul, telecomunicaţiile şi energia ca pondere
din PIB tind să fie cele mai ridicate în statele membre
cu PIB pe cap de locuitor sub medie11. În cele 18 state
membre pentru care sunt disponibile date complete,
cheltuielile în aceste domenii au reprezentat 3,4 % din
PIB în medie, în 2008, în ţările de coeziune - aproape
5,5 % în Republica Cehă - în comparaţie cu doar 2,2 %
în celelalte. Această diferenţă reflectă nevoia crescută
de a extinde infrastructura în prima categorie. Aceste
investiţii în raport cu populaţia s-au ridicat de la 70 %
din media UE în 2002 la aproape 79  % în 2008 în
aceste ţări.
Finanţarea UE în cadrul politicii de coeziune12 pentru
transport, telecomunicaţii şi energie în ţările de
coeziune s-a cifrat la aproape 1  % din PIB-ul lor
combinat, faţă de doar 0,1 % în celelalte state membre.
Astfel, aceasta a reprezentat aproximativ 75  % din
diferenţa privind cheltuielile între prima şi cea de-a
doua categorie în 2008. În consecinţă, investiţiile
publice ca pondere din PIB în aceste domenii au fost
cu aproximativ 35  % mai mari în ţările de coeziune
11 Cheltuielile în aceste domenii sunt evidenţiate în categoria
COFOG „Afaceri economice" care include şi agricultura, pescuitul,
producţia şi construcţiile. Nu sunt disponibile date complete în
9 state membre (Belgia, Bulgaria, Danemarca, Germania, Grecia,
Franţa, Ţările de Jos, România şi Slovacia).
12 Codurile aplicate pentru comparaţie sunt următoarele: 10–15
(securitatea informaţiei), 16–32 (transport) 33–43 (energia)
conform categoriilor de cheltuieli din Anexa IV la Regulamentul CE
nr. 1083/2006.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
faţă de celelalte, finanţarea din FERD şi din Fondul
de Coeziune înregistrând o pondere aproximativă de
28 % din investiţiile totale - aproape 40 % în Lituania
şi puţin sub 35 % în Polonia (Figura 2.8).
Cheltuielile publice privind protecţia mediului
tind să fie mai ridicate în raport cu PIB-ul în statele
membre cu un PIB pe cap de locuitor peste medie,
însă fenomenul nu este sistematic. În 2008, acestea
au înregistrat o pondere medie de puţin peste 0,7 %
din PIB. În Bulgaria, Estonia şi în Malta, precum şi în
Irlanda şi în Luxemburg, cifrele s-au situat la peste 1 %
(Figura 2.9).
În ţările de coeziune, finanţarea UE a reprezentat,
în medie, peste 55  % din cheltuielile publice totale
cu mediul. Acest fapt le-a permis să-şi menţină
cheltuielile la un nivel mai comparabil cu celelalte
ţări. În 2008, cheltuielile lor pe cap de locuitor au
reprezentat 58 % din media UE în termeni de SPC, faţă
de 49 % în 2002. În Republica Cehă şi în Malta, acestea
s-au ridicat peste media UE în aceşti termeni.
Cheltuielile publice privind educaţia s-au ridicat la
puţin peste 5 % din PIB în UE în 2008 şi la puţin mai
mult în statele membre cu un PIB pe cap de locuitor
peste medie, în comparaţie cu ţările de coeziune.
Însă, în Estonia, Cipru, Letonia, Polonia şi în Slovenia,
cheltuielile privind educaţia s-au ridicat peste media
UE în aceşti termeni (Figura  2.10). În raport cu
populaţia, cheltuielile privind educaţia în ţările de
coeziune în termeni de SPC au crescut uşor faţă de
media UE între 2002 şi 2008 (de la 56 % la 58 %).
153
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
Deoarece doar o parte mică din cheltuielile privind
educaţia sunt eligibile pentru asistenţă din partea
UE, politica de coeziune a reprezentat doar o parte
minoră a diferenţelor privind cheltuielile între statele
membre. Cheltuielile privind educaţia primară şi
secundară reprezintă partea majoră din total, însă în
mare parte sunt excluse din susţinerea în baza politicii
de coeziune. Cu toate acestea, politica de coeziune a
finanţat peste 10 % din cheltuielile privind educaţia în
cinci ţări UE-12, precum şi în Grecia şi Portugalia.
154 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Dezvoltarea economică a permis creşterea
cheltuielilor publice în domenii-cheie
ale coeziunii economice şi sociale în
majoritatea ţărilor de coeziune
Cheltuielile publice totale în UE au fost aproximativ
neschimbate în 2008 faţă de 2002 ca pondere din
PIB (47  %). În termeni reali, au înregistrat o valoare
cu aproximativ 10 % mai mare, însă cu peste 30 % în
ţările de coeziune, deşi ca pondere din PIB au scăzut
datorită ratelor de dezvoltare mai mari.
Creşterea cheltuielilor a fost mai ridicată în domeniul
mediului şi al transportului (incluse în afacerile
economice) cu aproximativ 12  % în medie, însă
cu peste 24  % în ţările de coeziune. S-a înregistrat
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea

o creştere mai mică în privinţa

educaţiei şi a protecţiei sociale, sub
2.1 Cheltuielile publice pe domenii de politici, 2002 şi 2008
5  % în ambele cazuri, însă peste
12 % în cel de-al doilea domeniu în  % din PIB SPC pe cap de locuitor
(preţuri din 2004)
ţările de coeziune şi 7 % în educaţie
(Tabelul 2.1). 2002 2008 2002 2008
Afaceri economice
Creşterea cheltuielilor publice în UE 3,9 4,2 862,1 967,9
raport cu populaţia în ţările de MS COH 5,0 5,6 610,8 758,6
coeziune a fost peste dublul valorii SM non-COH 3,8 4,0 949,7 1038,2
din alte ţări în aceste domenii, în Mediu
special în cele în care finanţarea UE 0,7 0,7 150,8 168,4
UE a fost cea mai importantă. MS COH 0,6 0,7 73,5 91,5
Creşterea a apărut în ciuda SM non-COH 0,7 0,7 177,7 194,2
scăderii cheltuielilor publice în Educaţie
raport cu PIB, reflectând creşterea UE 5,3 5,2 1131,2 1174,8
semnificativă în PIB şi dovedind MS COH 5,3 5,0 631,1 676,7
importanţa celui din urmă în SM non-COH 5,3 5,2 1305,6 1342,1
privinţa capacităţii guvernelor de Protecţia socială
a-şi spori cheltuielile în domenii UE 18,5 18,2 3898,7 4089,7
cheie ale bunăstării sociale şi ale MS COH 15,4 15,5 1839,2 2059,6
dezvoltării economice. SM non-COH 18,7 18,5 4616,9 4771,6
Sursa: Eurostat şi calcule DG REGIO

5. Cheltuielile
publice şi investiţiile inferioare ale administraţiei13 în ultimele decenii.
publice la nivel regional Însă această tendinţă nu a fost însoţită de creşterea
resurselor pentru cea de-a doua categorie. Începând
5.1 Descentralizarea cheltuielilor cu anii 1990, ponderea cheltuielilor administraţiei
publice şi a investiţiilor subnaţionale în raport cu PIB a fost relativ stabilă în
UE în general, în ciuda tendinţei de descentralizare
A existat un transfer al responsabilităţii pentru
cheltuielile publice de la nivel central la nivelurile
13 Nivelurile subnaţionale ale administraţiei se referă la toate nivelurile
administraţiei în afară de administraţia centrală şi asigurările
sociale, adică, în principal, la autorităţile regionale şi locale.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 155

 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
a competenţelor. Însă în anumite ţări, ea a crescut
semnificativ (în Belgia, Danemarca şi Spania) în timp
ce a scăzut în altele (în Irlanda, în Ţările de Jos şi în
Austria).
Mai puţin de o treime din cheltuielile
publice este descentralizată…
Cheltuielile nivelurilor subnaţionale ale administraţiei
în UE au reprezentat aproximativ 28  % din total în
2008, însă cu diferenţe mari între statele membre.
Cheltuielile tind să fie mai descentralizate în statele
membre cu sistem federal (Belgia, Germania şi
Austria), însă şi în Spania şi ţările nordice în care
autorităţile locale joacă un rol important în furnizarea
bunurilor şi serviciilor publice. În Danemarca, nivelul
subnaţional a reprezentat peste 45 % din cheltuielile
publice totale în 2009, în Spania şi Suedia peste 40 %,
iar în Germania, peste 35 %. Prin contrast, în ţările UE-
12, s-au cifrat în medie la 25 %.
Ponderea administraţiilor subnaţionale în cheltuielile
totale a rămas aproximativ neschimbată în ultimul
deceniu, în ciuda descentralizării treptate a
competenţelor. Însă în majoritatea statelor membre,
s-a înregistrat o tendinţă de descentralizare a
veniturilor, cu toate că a fost modestă în majoritatea
cazurilor. Cea mai semnificativă descentralizare a
cheltuielilor s-a înregistrat în România şi Slovacia,
în timp ce descentralizarea veniturilor a fost cea
mai pronunţată în Spania şi Suedia. Prin contrast,
cheltuielile au devenit mai centralizate în Irlanda,
precum şi în două ţări federale, Germania şi Austria
(Figura  2.11). Per ansamblu, cedarea puterii către
nivelurile subnaţionale ale administraţiei nu a fost
156 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
însoţită în toate cazurile de descentralizarea resurselor
financiare. Primul fenomen pare să fi apărut mai
frecvent decât al doilea.
Spania — O descentralizare
rapidă a cheltuielilor publice
Spania înregistrează cel mai ridicat grad de
descentralizare a cheltuielilor publice în UE în 2009,
după Danemarca şi Suedia. Finanţele publice au fost
semnificativ descentralizate în ultimii 15 ani în paralel
cu cedarea treptată către regiuni. Pentru prima oară,
cheltuielile regiunilor (Comunidades Autónomas) au
ajuns din urmă cheltuielile administraţiei centrale
în 2008, deşi situaţia a fost inversă în 2009 din cauza
impactului crizei.
Descentralizarea a apărut mult mai rapid în Spania
în anii recenţi decât în restul UE  —  ponderea
nivelului subnaţional crescând în medie cu 13 puncte
procentuale între 1999 şi 2007, faţă de doar 1 punct
procentual în alte părţi. Investiţiile publice au urmat
aceeaşi tendinţă, aproximativ două treimi din total fiind
întreprinse la nivel subnaţional.
Procesul cedării este reflectat în structura cheltuielilor
publice în regiuni. Transferul educaţiei şi al sănătăţii
către acestea au dus la consacrarea a peste jumătate
din bugetele lor anuale pentru acestea, investiţia în
infrastructura de bază, inclusă în afacerile economice,
reprezentând puţin sub 15  %. O tendinţă clară a
perioadei 2000‑2006 a fost creşterea progresivă a
cheltuielilor privind sănătatea împreună cu declinul
relativ al cheltuielilor privind educaţia şi formarea.
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
Educaţia şi protecţia socială sunt principalele
categorii de cheltuieli publice la nivel subnaţional,
reprezentând în medie aproximativ 21  %, respectiv
19 % din cheltuielile totale la acest nivel. Cheltuielile
privind protecţia socială la nivel subnaţional sunt
deosebit de importante în Regatul Unit (28 %), Finlanda
(27 %), Germania (25 %) şi Suedia (23 %). Cheltuielile
privind educaţia reprezintă principala categorie de
cheltuieli la nivel subnaţional în majoritatea ţărilor
UE-12, autorităţile locale fiind responsabile pentru
cheltuielile privind şcolile primare şi secundare.
Celelalte domenii care reprezintă în medie peste 10 %
din cheltuielile totale subnaţionale sunt sănătatea
(13  %) - însă peste 20  % în Spania, Finlanda, Italia,
Austria şi Suedia - şi afacerile economice (12 % - peste
20 % în Republica Cehă şi în România).
… în timp ce două treimi din investiţiile
publice sunt descentralizate
Investiţiile publice sunt semnificativ mai
14
descentralizate decât cheltuielile publice,
reprezentând o pondere mai mare din cheltuielile
totale la nivel subnaţional decât la cel central în
practic toate statele membre. În medie, aproximativ
două treimi din investiţiile publice sunt realizate de
administraţiile subnaţionale în UE (Figura 2.13).
Ţările federale (Belgia, Germania şi Austria)
înregistrează cele mai mari ponderi subnaţionale,
împreună cu Spania, Franţa şi Italia (peste 70  % din
14 Aici, investiţiile publice includ doar formarea brută de capital
fix, deoarece nu există informaţii suficiente pentru a distinge
transferurile de capital între diferitele niveluri ale administraţiei.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
total, în 2009, în toate cazurile). Ponderea în ţările
nordice este similară cu media UE, în timp ce în ţările
UE-12, ea este sub 50  % în medie, deşi se ridică la
peste 60 % în Letonia, Polonia şi Slovacia, unde a avut
loc o descentralizare rapidă a investiţiilor publice.
Importanţa administraţiilor locale în ultimul deceniu
a crescut şi ea în Bulgaria, Letonia şi România.
În timp ce cifrele de mai sus oferă, într-o oarecare
măsură, o privire asupra importanţei administraţiilor
subnaţionale în cadrul finanţelor publice, trebuie să
se accentueze faptul că descentralizarea cheltuielilor
şi a veniturilor reprezintă doar un singur aspect
dintr-un proces mai larg. Cheltuielile la nivel
subnaţional nu reflectă neapărat puterea autorităţilor
respective cu privire la cheltuieli, putând fi limitată la
urmarea instrucţiunilor administraţiei centrale şi la
implementarea programelor stabilite în altă parte.
Protecţia mediului reprezintă, de departe, domeniul
cel mai descentralizat al cheltuielilor în cadrul UE,
aproape 80 % din cheltuieli apărând la nivel regional
şi local, indicând rolul crucial al autorităţilor respective
în gestionarea provocărilor cum ar fi dezvoltarea
durabilă sau schimbările climatice. Însă există
câteva ţări în care cheltuielile sunt mult mai puţin
descentralizate, în special în Grecia şi în Cipru, dar şi în
Republica Cehă şi în Polonia într-o măsură mai mică.
Aproximativ 40  % din cheltuielile privind afacerile
economice (în principal transportul) sunt întreprinse
la nivel subnaţional, deşi ponderea este mai mare în
statele federale, Spania şi Italia, reflectând implicarea
majoră a autorităţilor regionale şi locale în investiţiile
în infrastructură.
157
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
5.2 Defalcarea investiţiilor pe regiuni
În momentul actual, nu există statistici oficiale ale
UE privind cheltuielile publice la nivel regional şi,
în consecinţă, nici un set de date consistente şi
comparabile în acest sens. Acest fapt reprezintă
un obstacol serios în calea analizării distribuţiei
cheltuielilor publice şi a investiţiilor între regiunile
UE15. În acelaşi timp, datele la nivel regional sunt
disponibile doar din surse naţionale, însă nu în toate
cazurile şi nu pe bază comparabilă. Cu toate acestea,
s-a făcut o încercare de a alinia datele naţionale, acolo
unde există, cu statisticile privind finanţele publice
pe bază SEC-95 pentru a oferi anumite indicii privind
scara cheltuielilor şi modul în care variază de-a lungul
regiunilor.
În această secţiune, investiţiile publice sunt definite
ca incluzând formarea brută de capital fix (FBCF) la
nivel public general şi transferurile de capital către
întreprinderi16.
Investiţiile publice nu sunt
concentrate în mod special în
regiuni mai puţin dezvoltate…
În timp ce distribuţia regională a investiţiilor publice
şi schimbările privind această distribuţie variază
15 Comisia cooperează în prezent cu statele membre pentru a pune la
dispoziţie astfel de statistici în noul Program de transmisie SEC-95
începând cu 2014, scopul fiind raportarea datelor la nivel NUTS 2
pentru principalele categorii de cheltuieli publice.
16 Acest lucru înseamnă că cheltuielile curente privind educaţia
şi formarea sunt excluse, parte din care reprezintă o parte din
cheltuielile de coeziune, deşi această parte nu poate fi distinsă
separat la nivel regional.
158 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Regionalizarea datelor privind
cheltuielilor publice în Italia
Italia este o excepţie între ţările UE în privinţa
disponibilităţii unui set complet de date privind
cheltuielile şi veniturile publice la nivel regional NUTS 2,
situaţie existentă din 1994.
Banca Dati Conti Pubblici Territoriali (CPT) oferă
informaţii privind veniturile şi cheltuielile (atât curente,
cât şi cele capitale) ale diferitelor autorităţi publice
în fiecare regiune. Aceasta este coordonată de o
unitate tehnică centrală din Departamentul italian
pentru dezvoltare şi coeziune şi de 21 de unităţi
operaţionale, câte una pentru fiecare regiune. Aceste
unităţi operaţionale colectează date de la entităţile
publice pe bază armonizată. Datele acoperă sectorul
public, inclusiv corporaţiile publice, şi sunt defalcate
pe nivel administrativ, pe zone de politică şi pe funcţii,
permiţând examinarea distribuirii cheltuielilor publice
între regiuni şi a structurii acestora în fiecare caz.
între statele membre, investiţiile publice pe cap de
locuitor au fost, în medie, mai ridicate în regiunile
de competitivitate şi ocupare a forţei de muncă
(RCE) şi în cele de tranziţie (TRANS) decât în regiunile
de convergenţă (CONV) în perioada 2002‑200617
(Figura 2.14). Doar în Germania şi în Franţa regiunile
CONV au înregistrat investiţii publice pe cap de
17 Se utilizează clasificarea din perioada de programare actuală
2007‑2013 deoarece diferitele obiective au fost stabilite folosind
starea disparităţilor regionale în anii 2001, 2002 şi 2003.
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
locuitor mai mari. Acesta a fost cazul în special în
Germania, unde cheltuielile pe cap de locuitor au fost
de cel puţin două ori mai mari decât în alte regiuni
ale ţării. În Spania, Grecia şi Regatul Unit, investiţiile
publice au fost distribuite relativ egal între regiuni,
în timp ce în Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia,
a existat o concentraţie semnificativă în regiunile
capitalelor. În consecinţă, alţi factori par să fi fost
mai importanţi decât PIB-ul pe cap de locuitor în
stabilirea locului investiţiilor publice. Astfel, locuitorii
din regiunile întârziate beneficiază, deseori, de mai
puţine investiţii publice decât în alte părţi, implicând
o adâncire a disparităţilor în ceea ce priveşte dotarea
cu bunurile şi serviciile publice în timp.
… deoarece alţi factori decât PIB-ul pe
cap de locuitor par să determine locul
investiţiilor publice într-o măsură mai mare
Investiţiile publice par să fie deosebit de ridicate în
regiuni cu caracteristici geografice specifice, cum ar
fi regiunile alpine din Tirol în Austria şi Valle d’Aosta,
Bolzano şi Trento în Italia. Insulele Corse din Franţa,
Sardegna din Italia şi Açores şi Madeira din Portugalia
înregistrează şi ele niveluri mai mari decât alte regiuni
din ţările respective. Situaţia este similară în Suedia în
privinţa a celor două regiuni aflate în partea cea mai
de nord a ţării, în timp ce în Spania, investiţiile publice
tind să fie cu atât mai ridicate cu cât densitatea
populaţiei este mai scăzută, Castilla y León şi Aragón
înregistrând cele mai mari niveluri pe cap de locuitor
în perioada 2002‑2006 (Harta 2.1).
Un alt element care pare să fie relevant este gradul de
autonomie politică şi administrativă, care în anumite
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
cazuri se suprapune cu caracteristicile geografice,
cum ar fi regiunile din Franţa, Italia şi Portugalia
menţionate mai sus. Alte cazuri includ oraşul-stat
Brema din Germania sau regiunile delegate Scoţia şi
Irlanda de Nord din Regatul Unit.
În câteva ţări, investiţiile publice tind să fie şi ele
concentrate în regiunile capitalei în termeni de cap de
locuitor, cum ar fi în Austria, Regatul Unit şi Suedia,
precum şi în Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia.
Investiţiile publice centrale explică acest lucru în mare
parte, nivelul mai ridicat reflectând probabil, într-o
anumită măsură, numărul mare de navetişti care
reprezintă o nevoie suplimentară de bunuri şi servicii
publice.
Însă lipsa datelor privind investiţiile publice pe regiuni,
în special la nivelul administraţiei centrale, în anumite
ţări cum ar fi Franţa şi Germania, limitează măsură în
care această tendinţă poate fi examinată pe deplin.
De aceea, politica de coeziune a UE operează în
contexte naţionale diferite, în care investiţiile publice
se concentrează doar parţial în regiunile mai puţin
dezvoltate. Cifrele privind investiţiile publice pe cap
de locuitor par să sugereze un efort relativ limitat de
a îmbunătăţi dotarea cu bunuril şi servicii publice
în regiunile respective, ceea ce implică un risc de
lărgire a disparităţilor în termeni de oportunităţi de
dezvoltare.
Patru grupuri de ţări pot fi distinse în linii mari, în
termeni de mărime a disparităţilor regionale şi de
distribuţie regională a investiţiilor publice în perioada
2002‑2006.
159
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

2.1 Estimări privind investiţiile publice pe cap de locuitor (SPC), medie 2002-2006
SPC pe cap de locuitor
< 600 1 200 - 1 400
CZ: 2005/06, PL şi PT: 2002/05
600 - 800 > 1 400
Sursa: Institute naţionale de statistică, DG REGIO
800 - 1 000 lipsă informaţii

1 000 - 1 200

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

160 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
Cazul regiunii Mezzogiorno din Italia
Mezzogiorno cuprinde 8 regiuni în sudul Italiei, toate fiind
beneficiare de sprijin în cadrul Obiectivului 1 în perioada
2000‑2006, cu excepţia Abruzzo şi Molise care au avut un
statut tranziţional de suspendare progresivă a ajutorului
(„phasing-out"). Majoritatea regiunilor au fost printre cele
care au avut cele mai mici rate ale creşterii PIB-ului în UE
în această perioadă, PIB-ul mediu pe cap de locuitor în
termeni de SPC, scăzând de la 76  % din media UE-27 în
2000 la 68 % în 2006.
Deşi ratele de ocupare a forţei de muncă au crescut, ele
au rămas scăzute în comparaţie cu ratele din restul UE şi,
de fapt, din restul ţării. Această situaţie s-a manifestat mai
ales în ratele ocupării forţei de muncă în rândul femeilor.
Însă, creşterea lentă în Mezzogiorno reflectă faptul că, în
economia italiană în ansamblu, PIB-ul pe cap de locuitor în
termeni de SPC a scăzut de la 117 % din media UE în 2000
la sub 104  % în 2006. Într-adevăr, creşterea în regiunile
Obiectiv 1 din Italia a fost uşor mai ridicată în această
perioadă decât în centrul şi nordul ţării. În consecinţă, se
poate afirma faptul că „problema este a întregii Italii în
aceeaşi măsură în care este a regiunii Mezzogiorno".
Politicile privind investiţiile publice la nivel naţional nu
au fost prea favorabile pentru Mezzogiorno. Obiectivul
administraţiei1 de a atinge un nivel al cheltuielilor capitale
publice, excluzând fondurile specifice pentru dezvoltarea
regională, mai mare în Mezzogiorno decât în restul ţării, în
raport cu populaţia, nu a fost atins. Excluzând corporaţiile
publice (care reprezintă aproximativ 25 % din investiţiile
publice totale în Italia), investiţiile publice pe cap de
locuitor au fost mai mici în regiunile Obiectiv 1 (1 198 euro
pe cap de locuitor pe an) faţă de alte părţi ale ţării (1 322
euro pe cap de locuitor) în perioada 2000‑2006. Acest
fapt contrastează cu concentrarea relativă a investiţiilor
publice în regiunile mai puţin dezvoltate din Germania şi,
într-o măsură mai mică, în Spania.
După 7 ani de dezvoltare modestă, criza internaţională
a aruncat Italia într-o recesiune mai gravă în 2008, mai
devreme decât în majoritatea celorlalte economii din
zona euro. Reducerea activităţii economice s-a extins
asupra tuturor regiunilor, atât cele RCE, cât şi cele CONV2.
Însă regiunile mai deschise (şi mai reziliente) RCE tind să
se redreseze mai rapid decât cele din urmă.
1 Legea finanţelor 311/2004 (Legge Finanziaria 2005), art. 1.17:
Din aceleaşi motive, administraţia centrală va atinge obiectivul
de a aloca către Mezzogiorno cel puţin 30  % din cheltuielile
capitale „obişnuite".
2 Regiunile CONV din Italia sunt Campania, Puglia, Calabria
şi Sicilia, în timp ce Basilicata este o regiune cu instituirea
progresivă a asistenţei. Toate celelalte regiuni sunt regiuni
RCE.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Primul grup cuprinde statele membre cu disparităţi
regionale mari în care investiţiile publice au fost mai
ridicate în regiunile mai puţin avansate. Germania
se distinge în acest sens, cu investiţii publice în cele
5 landurile estice mult mai mari decât în restul ţării.
În Franţa, situaţia a fost identică în cazul celor mai
extreme patru regiuni precum şi în Corse.
Al doilea grup include statele membre în care
investiţiile publice nu au fost concentrate în
regiunile mai puţin dezvoltate în ciuda disparităţilor
regionale semnificative. În Italia, investiţiile publice
pe cap de locuitor au fost uşor mai ridicate în
regiunile mai prospere din centrul şi nordul ţării,
fiind deosebit de ridicate în regiunile îmbelşugate
Aosta, Bolzano şi Trento, faţă de Mezzogiorno, în
ciuda fondurilor speciale dedicate acesteia din
urmă. În Spania, investiţiile publice s-au ridicat peste
media naţională în regiunile de convergenţă Galicia,
Extremadura şi Castilla-La-Mancha, însă sub aceasta
în Andalucía, cealaltă regiune de convergenţă şi
cea mai populată din ţară. În Portugalia, cele mai
mari cote ale investiţiilor publice s-au înregistrat,
de departe, în regiunile extreme ale Madeira, care
s-a situat pe locul doi în privinţa PIB-ului pe cap de
locuitor în ţară, şi Açores.
Al treilea grup cuprinde ţările cu disparităţi
regionale relativ mici, în care, în general, investiţiile
publice tind să fie mai ridicate în regiunile periferice
şi cele cu caracteristici geografice specifice. În
Austria, investiţiile publice au fost cele mai ridicate
în regiunea alpină Tirol, în Suedia în cele mai
nordice două regiuni, iar, în Regatul Unit, în Scoţia
şi Irlanda de Nord. Însă, în aceste ţări, investiţiile pe
cap de locuitor au fost şi ele mai mari decât media
naţională, în regiunea capitalei.
Al patrulea grup include statele membre cu PIB pe
cap de locuitor sub media UE, în care investiţiile
publice s-au concentrat în regiunea capitalei.
Acestea sunt ţările care au aderat la UE începând cu
2004. Exemplele cele mai relevante sunt Republica
Cehă, Ungaria şi Slovacia.
… iar investiţiile private tind să fie mai
ridicate în regiunile cele mai prospere
Investiţiile private sunt distribuite între regiuni într-
un mod foarte diferit de investiţiile publice, în sensul
că sunt strâns corelate cu prosperitatea relativă a
regiunilor, şi de aceea, tind să fie mai concentrate
în regiunile mai îmbelşugate atât la nivel naţional,
cât şi la nivel UE. În timp ce investiţiile publice nu
161
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
sunt deosebit de concentrate în regiunile mai puţin
dezvoltate, ele tind să fie mai ridicate în raport cu PIB-ul
în aceste regiuni decât în altele, contribuind, astfel, la
consolidarea competitivităţii acestora, făcându-le mai
atrăgătoare pentru locuit, muncă şi investiţii.
În perioada 2002‑2006, investiţiile private din UE au
fost cele mai mari într-o zonă largă ce cuprinde nord-
estul Italiei, vestul Austriei şi Bayern din Germania, şi
într-o măsură mai mică, partea flamandă din Belgia
şi o parte din Ţările de Jos (Harta  2.2). Aceste zone
înregistrează unele dintre cele mai ridicate niveluri
de PIB pe cap de locuitor din Uniune. Nord-estul
Spaniei, Irlanda şi mare parte din Danemarca au
înregistrat şi ele niveluri relativ ridicate ale investiţiilor
pe cap de locuitor, împreună cu majoritatea regiunilor
capitalelor şi numeroase aglomerări urbane cum
ar fi Hamburg, confirmând că investiţia tinde spre
locuri cu accesibilitate ridicată şi o bună dotare cu
capital fizic şi uman în care mediul de afaceri este
deosebit de favorabil. Investiţiile private au fost în
egală măsură peste medie în raport cu populaţia, în
regiunile extreme din Spania şi Portugalia, câteva
regiuni alpine şi câteva insule mediteraneene, care
sunt destinaţii turistice importante (Insulele Baleare şi
Creta, în special), indicând faptul că geografia nu este
întotdeauna un obstacol în atragerea investiţiilor.
Acestea au fost semnificativ sub medie în raport cu
populaţia, în aproape toate regiunile din Europa
Centrală şi de Est (cu excepţia unor capitale), precum
şi în multe regiuni de convergenţă din Europa de Sud,
în special în mare parte din Mezzogiorno din Italia şi
Norte din Portugalia. Aceste regiuni înregistrează un
PIB pe cap de locuitor sub media UE şi deseori sub
media naţională. (A se reţine că nu sunt disponibile
date regionale privind investiţiile din Bulgaria şi
Regatul Unit.)
Sectorul public este critic în susţinerea
investiţiilor în multe regiuni europene…
Astfel, investiţiile publice joacă un rol important în
aceste regiuni în creşterea dotării lor cu infrastructură
şi prin urmare în îmbunătăţirea competitivităţii
întreprinderilor aflate în acestea, făcându-le mai
atrăgătoare pentru investiţiile private.
De asemenea, este demn de menţionat faptul
că investiţiile publice sunt relativ importante
în numeroase regiuni de non-convergenţă cu
caracteristici geofizice particulare, cum ar fi regiunile
nordice din Suedia, Corse din Franţa şi regiunile alpine
din Italia, precum şi cele care trec prin restructurare
162 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Stocul de capital
Dotarea cu capital fizic reprezintă un factor important
al dezvoltării pentru economiile regionale. Statisticile
privind stocurile de capital sunt disponibile la nivel
naţional pentru majoritatea ţărilor UE, însă lipsesc grav
pentru regiuni şi, acolo unde există, metodele utilizate
pentru generarea lor nu sunt consistente între ţări.
Un studiu pilot comandat de DG REGIO a testat
fezabilitatea generării unor date estimative
comparabile privind stocul de capital în regiunile
NUTS 2. După revizuirea abordărilor principale utilizate
pentru estimare, metoda de inventar permanent (a se
vedea Manualul OCDE privind estimarea stocului de
capital, OCDE 2001, 2009) a fost selectată ca fiind cea
mai conformă cu disponibilitatea datelor, permiţând
cea mai largă acoperire geografică.
Utilizând date de la Eurostat sau din alte surse publice
disponibile în măsura în care aceasta a fost posibil,
studiul a generat cifre privind stocul de capital
pentru toate regiunile UE NUTS  2. Analiza sugerează
că estimările sunt în general robuste şi dau naştere
următoarelor observaţii. Stocul de capital este
invariabil mai mare în UE-15 decât în UE-12, cu câteva
excepţii cum ar fi Mazowiecke în Polonia. O cantitate
mare de capital este concentrată în partea nord-vestică
puternic industrializată a Germaniei, precum şi în sud-
vest în zona Frankfurtului. Există, de asemenea, un stoc
de capital net ridicat în nordul Italiei, sudul Franţei şi în
câteva regiuni spaniole, cum ar fi Cataluña şi Castilla y
Leon.
Au fost folosite estimări pentru a calcula raportul
capital-forţa de muncă, ce reflectă măsura în care
economiile regionale dispun de tehnologii bazate
predominant pe capital sau pe forţa de muncă.
Raportul tinde să fie mai ridicat în statele membre mai
dezvoltate şi mai mici în regiunile în care forţa de muncă
este mai ieftină. Grupările de regiuni cu un raport de
capital-forţa de muncă relativ ridicat s-au identificat în
Austria, Germania de Vest şi în ţările nordice. Raportul
este ridicat şi în Ile de France şi Provence-Côte d’Azur,
precum şi în Inner London şi Outer London.
industrială cum ar fi Nord-Pas-de-Calais din Franţa şi
Liège din Belgia.
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

2.2 Investiţiile private pe cap de locuitor (SPC), medie 2002-2006

SPC pe cap de locuitor
< 1 000 4 000 - 5 000
IE, CY: 2002/04; EE, FR, PT, PL: 2002/05;
1 000 - 2 000 > 5 000 CZ: 2005/06; RO: 2003/06

2 000 - 3 000 lipsă informaţii Sursa: Institute naţionale de statistică, DG REGIO

3 000 - 4 000

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 163

 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
… şi politica europeană de coeziune rămâne
deseori în urma acestei susţineri publice
considerabile pentru investiţii în regiuni
FERD şi Fondul de Coeziune înregistrează o pondere
importantă în investiţiile publice în regiunile mai
puţin dezvoltate din Uniune (Harta  2.3). În perioada
de programare 2000‑2006, cele două fonduri au
reprezentat împreună peste 40  % din investiţiile
publice în regiunile de convergenţă din Portugalia,
peste 30  % în majoritatea regiunilor din Grecia,
20‑25 % în regiunile de convergenţă din Spania, în jur
de 15 % în Mezzogiorno din Italia şi aproximativ 10 %
în regiunile estice din Germania. Însă în cele din urmă,
au avut loc în contextul unei concentrări ridicate a
investiţiilor publice naţionale în aceste regiuni. În
ţările UE-12, au reprezentat peste 20 % din investiţiile
publice în Letonia, Lituania şi în multe regiuni din
Polonia. Mai mult, ponderea este probabil considerabil
mai mare în perioada de programare actuală din
cauza sumelor mari implicate şi a posibilelor efecte
adverse ale crizei asupra finanţării naţionale. Într-
adevăr, în numeroase dintre aceste ţări, politica de
coeziune va fi probabil principala sursă de finanţare
pentru investiţiile publice în această perioadă. A
reprezentat deja o parte considerabilă din totalul de
formare brută de capital fix18 (FBCF) în sectorul public
în 2009. Politica de coeziune a înregistrat 90  % din
totalul de FBCF publică în Lituania şi peste 50  % în
Estonia, Ungaria, Portugalia şi Slovacia.
Politica de coeziune a UE nu este importantă doar
pentru regiunile mai puţin prospere ale Uniunii.
Este egală cu 25 % din investiţiile publice întreprinse
de administraţiile regionale în regiunile non-
convergenţă din Spania şi Franţa (şi peste 30  % în
Cataluña şi Aquitaine). În plus, în West Midlands şi
Londra, se estimează că reprezintă aproximativ 15 %
din cheltuielile publice privind protecţia mediului.
Finanţarea UE este semnificativă şi în privinţa
investiţiilor în capitalul uman, îmbunătăţind
adaptabilitatea muncitorilor şi sprijinind angajarea
categoriilor dezavantajate. În regiunile din centrul şi
nordul Italiei, se estimează că reprezintă aproximativ
25 % din cheltuielile publice, iar în regiunea Bruxelles,
aproximativ 10 %.
18 În timp ce obiectul fondurilor structurale şi al Fondului de Coeziune
este mai larg decât FBCF, acesta oferă informaţii privind importanţa
relativă a politicii în investiţiile publice totale.
164 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
5.3 Cheltuielile curente şi coeziunea
Administraţiile regionale şi locale, care sunt
principalele responsabile pentru furnizarea de
bunuri şi servicii publice, deseori întâmpină restricţii
financiare în ciuda nivelurilor ridicate de PIB pe cap
de locuitor. Unul dintre motive este faptul că numărul
persoanelor care utilizează serviciile publice este cu
mult mai mare decât numărul locuitorilor, ceea ce este
situaţia tipică în capitale şi în alte zone metropolitane.
Un alt motiv posibil este nivelul ridicat al datoriei
multor administraţii locale şi regionale.
Capacitatea lor de a strânge venituri din propriile
surse este, de asemenea, în multe cazuri, mai mică
decât o sugerează PIB-ul pe cap de locuitor. Baza
pentru impozitele regionale şi locale este deseori
proprietatea şi/sau venitul celor care trăiesc acolo,
ceea ce poate diferi semnificativ de PIB. Într-adevăr,
dotarea cu bunuri şi servicii publice precum şi
capacitatea de a le asigura pare să aibă legătură mai
strânsă cu venitul pe cap de locuitor decât cu PIB-ul
pe cap de locuitor.
PIB-ul este mai concentrat decât
venitul în toate statele membre
Activitatea economică, şi prin urmare, PIB-ul, este
mai concentrată la nivel regional decât populaţia sau
venitul în UE. Drept rezultat, disparităţile regionale
privind PIB-ul pe cap de locuitor sunt mai mari decât
diferenţele între regiuni în privinţa venitului pe cap
de locuitor. Principalele motive pentru acest fapt,
după cum se arată mai sus, sunt naveta, care de fapt
transferă venitul generat de PIB din regiunile în care
lucrează persoanele în cele în care locuiesc, transferul
profiturilor companiei şi, cel mai important, cel puţin
la nivelurile NUTS  1 şi 2, impozitele şi transferurile.
Cea din urmă categorie include atât cele menite să
egalizeze nivelurile veniturilor regionale, cât şi cele
asociate cu sistemul de protecţie socială.
Disparităţile privind PIB-ul pe cap de locuitor între
regiunile NUTS 2 sunt cele mai mari în Belgia, Slovacia
şi România, în fiecare caz din cauza concentrării
ridicate a activităţii economice în regiunea capitalei
în raport cu populaţia. În România, PIB-ul pe cap de
locuitor este aproximativ de două ori mai mare decât
media naţională din toate aceste ţări, deoarece multe
dintre persoanele care produc PIB-ul locuiesc în
regiuni vecine. Prin contrast, disparităţile regionale
privind PIB-ul pe cap de locuitor sunt relativ mici în
Ţările de Jos, parţial din cauza că PIB-ul şi populaţia
sunt distribuite între regiuni în moduri similare, iar
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

2.3 Ponderea FERD şi a Fondului de coeziune în totalul investiţiilor publice, 2002-2006

Procent
0-1 10 - 20

1-2 > 20 DK: doar date naţionale, PL şi PT: medie 2002-2005

CZ: daor 2004/05, BG şi RO: aderare 2007
2-5 lipsă informaţii
Sursa: Institute naţionale de statistică, DG REGIO
5 - 10

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 165

 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
PIB, venitul şi furnizarea de
bunuri şi servicii publice
Furnizarea de bunuri şi servicii publice este importantă
pentru sporirea oportunităţilor de dezvoltare şi
creşterea standardelor de viaţă în regiuni. Un PIB pe
cap de locuitor ridicat nu asigură neapărat o dotare
suficientă pentru populaţia care locuieşte în regiune.
PIB-ul pe cap de locuitor, care tinde să fie indicatorul
utilizat pentru măsurarea prosperităţii relative a
regiunilor, se referă la venitul generat de producţia
de bunuri şi servicii în regiune, în raport cu populaţia
locală. Însă nu întregul PIB generat într-o regiune
este alocat neapărat persoanelor care locuiesc într-o
regiune. O parte din acesta poate fi alocată persoanelor
externe care lucrează în regiune, însă locuiesc în altă
parte  — adică celor care fac naveta în regiune, care
sunt parţial responsabili de PIB-ul generat în acel loc.
O parte din el va lua forma unor profituri de afaceri
care pot fi apoi transferate în alte regiuni sau chiar în
alte ţări. O parte poate fi transferată în afara regiunii
de către persoane fizice, de exemplu sub forma unor
transferuri de fonduri în străinătate. Astfel, venitul
disponibil pe gospodărie într-o regiune diferă de PIB.
Prin urmare, relaţia dintre PIB-ul pe cap de locuitor
şi venitul disponibil pe gospodărie la nivel regional
nu este, nici pe departe, una sistematică. Factorii
determinanţi finali ai venitului disponibil pentru
cheltuielile gospodăriilor sunt impozitele impuse de
administraţie şi contribuţiile plătite, ambele putând
varia, în mod semnificativ, între regiuni. Regiunile cu
un PIB pe cap de locuitor crescut nu înregistrează,
neapărat, un nivel ridicat al venitului disponibil al
gospodăriei pe cap de locuitor, şi nici PIB-ul mic pe cap
de locuitor nu implică în mod necesar un nivel scăzut
al venitului gospodăriei şi standarde de trai scăzute.
naveta între regiuni (mai degrabă decât în cadrul
acestora) se află la un nivel mult mai scăzut.
Naveta este importantă în ceea ce priveşte
reducerea disparităţilor regionale, în
special în anumite state membre
Naveta joacă un rol important în reducerea
disparităţilor privind veniturile între regiunile NUTS 2
în numeroase ţări. Naveta tinde să mărească PIB-ul pe
cap de locuitor în regiunile capitalei şi să-l reducă în
regiunile vecine, care prin urmare tind să înregistreze
cele mai mari niveluri de venit primar pe cap de
166 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
locuitor în raport cu PIB pe cap de locuitor. În Austria,
de exemplu, din cauza navetei spre Viena, venitul pe
cap de locuitor în Burgenland este cu 42 % mai mare
decât PIB-ul pe cap de locuitor, iar în Niederösterreich
cu peste 26 % mai mare. În mod similar, în regiunea
Wallonne din Belgia, venitul primar este cu 21 % mai
mare decât PIB-ul. Diferenţe similare se observă în
alte ţări, în special în cele în care regiunea capitalei
este relativ mică din punct de vedere geografic şi al
regiunilor învecinate, care sunt, în mod corespunzător,
surse mai importante de forţă de muncă19. În UE, per
ansamblu, venitul primar este cu aproximativ 8 % mai
puţin dispersat decât PIB-ul între regiuni.
Impozitele şi sistemele de transferuri sunt
şi mai importante în vederea reducerii
disparităţilor privind veniturile între regiuni,
atât la nivel naţional, cât şi la nivelul UE
Disparităţile privind venitul disponibil pe cap de
locuitor între regiuni sunt mai mici decât disparităţile
privind atât PIB-ul pe cap de locuitor cât şi cele
privind venitul primar în toate statele membre, ca
rezultat al redistribuirii veniturilor prin impozite şi
transferuri. Aceeaşi situaţie se aplică pe tot teritoriul
UE. Disparităţile regionale privind venitul disponibil
între regiuni sunt cu aproximativ 18 % mai mici decât
disparităţile privind PIB-ul.
PIB-ul mediu pe cap de locuitor în 10 % din regiunile
cu cele mai mari niveluri în termeni de SPC a fost de
4,5 ori mai mare decât media din 10 % din regiunile
cu cele mai mici niveluri în 2007. În termeni de venit
disponibil, acesta a fost cu 3,9 mai mare20.
Efectul redistributiv al impozitelor şi transferurilor
este deosebit de mare în Danemarca, care prin urmare
înregistrează cele mai mici disparităţi privind venitul
disponibil pe cap de locuitor între regiunile NUTS  2
din UE (Harta 2.4). Efectul este doar puţin mai mic în
Franţa, Ţările de Jos, Austria şi Suedia. Prin contrast,
efectul redistributiv este relativ redus în Spania, Italia
şi România, care înregistrează cele mai mari disparităţi
privind veniturile între regiuni din UE, împreună cu
Bulgaria, Ungaria şi Slovacia21.
19 Din acest motiv, analiza este realizată la nivel NUTS  1 în Belgia,
Germania, Ţările de Jos şi în Regatul Unit. Acestea sunt cele patru state
membre cu cele mai mare rate ale densităţii populaţiei în UE.
20 20 % din regiunile cu cele mai mari şi cele mai mici niveluri de PIB
pe cap de locuitor şi de venit pe cap de locuitor sunt calculate, aici,
în termeni de populaţie mai degrabă decât de număr de regiuni,
pentru a ţine cont de dimensiunile foarte diferite ale populaţiei din
regiunile NUTS 2.
21 Nu sunt disponibile date pentru Grecia.
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
Este la fel de important să se ţină cont de efectul
transferurilor în natură ceea ce nu este exprimat
în aceste cifre. În toate ţările, educaţia şi serviciile
de sănătate sunt oferite gratuit şi, în consecinţă,
contribuie semnificativ la coeziunea economică,
socială şi teritorială. Calitatea acestor servicii variază
atât în cadrul acestor ţări, cât şi între ele, ceea ce, în
mod ideal, ar trebuie să fie luat în considerare atunci
când se evaluează disparităţile privind veniturile. În
mod egal, serviciile sociale, cum ar fi îngrijirea copiilor
şi a vârstnicilor, sunt oferite gratuit sau cu mult sub
costul real în anumite ţări - în special în ţările nordice
-, însă nu şi în altele, astfel completând de fapt
venitul mult mai mult în primul caz decât în al doilea.
Ignorarea acestor servicii deformează comparaţiile
între ţări - şi, în anumite cazuri, între regiuni -, deşi, din
cauza lipsei de date, devine dificilă integrarea lor în
analiză.
Şaisprezece din cele 20 de regiuni în care impozitele şi
transferurile au cel mai mare efect sunt fie regiuni de
convergenţă, fie regiuni de tranziţie, iar intervenţiile
administraţiei măresc venitul disponibil pe cap de
locuitor cu cel puţin 9 %. Aceste regiuni includ Asturias
din Spania, Calabria din Italia, Wales şi Irlanda de Nord
din Regatul Unit, regiunea finlandeză Itä-Suomi şi cele
două regiuni estice ale Ungariei. În patru din landurile
germane estice, creşterea este de peste 15 %.
Numărul regiunilor NUTS 2 (132) în UE în care venitul
disponibil pe cap de locuitor a crescut în raport cu
PIB-ul pe cap de locuitor este mult mai mare decât
numărul în care s-a redus (50), reflectând concentraţia
mai mare a activităţii economice faţă de cea a
populaţiei.
În ansamblu, venitul gospodăriilor pe cap de locuitor
în UE este semnificativ mai egal între regiuni decât PIB-
ul pe cap de locuitor, în principal din cauza efectului
net al impozitelor şi al transferurilor. Însă acest efect
variază în mod considerabil între ţări, precum şi scara
navetei, care este importantă în transferul venitului
generat în regiunile capitalei în special către zonele
vecine în numeroase ţări.
Dezvoltările de după 2000 indică o reducere treptată a
disparităţilor regionale în UE atât în privinţa venitului,
cât şi a PIB-ului.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Regiunile capitalei: un tip special
al entităţilor administrative
Regiunile capitalei în UE prezintă numeroase
caracteristici comune. În aproape toate statele
membre, acestea înregistrează cel mai mare PIB pe
cap de locuitor, ca rezultat al concentrării mai ridicate
a activităţii economice în acestea decât a populaţiei.
Berlin reprezintă excepţia principală. PIB-ul pe cap de
locuitor în Lazio din Italia şi Madrid din Spania nu este
nici el la nivelul cel mai ridicat în aceste ţări, cu toate că
se află cu mult peste media naţională.
Fluxuri mari de navetişti sosesc zilnic în regiunile
capitalei din regiunile vecine, crescând PIB-ul pe cap
de locuitor în regiunile capitalei, şi reducându-l în cele
din vecinătate. Există 12 regiuni de capitală printre
cele 20 de regiuni în UE în care venitul primar pe cap
de locuitor se află la nivelul cel mai scăzut sub PIB-ul
pe cap de locuitor. Cazul primar este Bruxelles, având
un PIB pe cap de locuitor aproape dublu faţă de media
naţională şi un venit primar pe cap de locuitor cu 7 %
sub aceasta. În Londra, PIB-ul pe cap de locuitor este
cu 178 % peste media naţională, venitul primar cu 71 %
peste; Praga înregistrează cifre de 109  % şi, respectiv,
47 % peste, iar Viena cu 34 % şi, respectiv, 4 % peste.
Aceste diferenţe mari reflectă parţial dimensiunea
relativ mică a oraşelor respective şi faptul că acestea nu
reprezintă regiuni funcţionale coerente. Alte regiuni
de capitală cu dimensiuni geografice mari, definite în
termeni de NUTS 2, înregistrează intrări de navetişti mai
scăzute (mare parte din fenomenul de navetă având loc
în cadrul regiunii) dar, totuşi, semnificative, în anumite
cazuri, cum ar fi Ile de France şi regiunile în care sunt
situate Budapesta, Varşovia şi Atena. În toate acestea,
decalajul dintre venitul primar pe cap de locuitor şi
media naţională este cu peste 10 % mai mic decât între
PIB-ul pe cap de locuitor şi media naţională.
De asemenea, regiunile capitalei tind să transfere
venituri semnificative către alte regiuni prin operarea
sistemului fiscal, ceea ce reduce venitul disponibil.
Singurele excepţii sunt Berlin, Bruxelles şi Atena. Suma
transferului este deosebit de ridicată în România,
Slovacia şi în Regatul Unit, venitul disponibil pe cap de
locuitor fiind redus cu peste 15 % în fiecare caz. Suma
este uşor mai mică în Franţa, Ungaria şi Polonia, unde
reducerea este de peste 10 %.
Acest transfer al venitului spre exterior poate afecta
abilitatea autorităţilor din regiunile capitalei de a
menţine serviciile publice necesare persoanelor care
lucrează în aceste regiuni, precum şi celor care locuiesc
acolo, sau poate duce la impozite relativ mari asupra
rezidenţilor pentru finanţarea acestor servicii.
167
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

2.4 Efectul net al impozitelor şi al transferurilor publice, 2007

Raportul dintre venitul disponibil şi venitul primar
< 0,90 1,05 - 1,10
Raportul este exprimat faţă de media naţională
0,90 - 0,95 > 1,10
Sursa: Eurostat, DG REGIO
0,95 - 1,00 lipsă informaţii

1,00 - 1,05

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

168 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
6. Politicile naţionale şi
criza economică
6.1 Criza economică şi planurile
naţionale de stimulare
În 2009, economia UE a experimentat cea mai gravă
recesiune după cel de-al doilea război mondial. PIB-ul
s-a micşorat cu peste 4 %, iar şomajul a crescut la 10 %
la sfârşitul anului. Însă aceste efecte au fost moderate
de Planul european de redresare economică22 (PERE)
aprobat de Consiliul European în decembrie 2008.
Acesta a inclus două elemente principale:
•• o injecţie majoră de putere de cumpărare pentru
a stimula cererea pe termen scurt şi a restabili
încrederea consumatorilor şi a mediului de afaceri;
•• măsuri pe termen scurt pentru a consolida
competitivitatea UE pe termen lung.
Prima a inclus o expansiune bugetară de 170  de
miliarde de euro din sursele naţionale cu un plus
de 30 de miliarde de euro din surse UE, mare parte
sub forma unor plăţi accelerate în cadrul politicii de
coeziune (a se vedea Tabloul).
Multe state membre au adoptat
planuri naţionale de stimulare…
Începând cu toamna anului 2008, multe state membre
au adoptat pachete de stimulare, însumând în total
aproximativ 1,5 % din PIB-ul UE în 2009 şi aproximativ
22 Planul european de redresare economică. COM(2008) 800 final.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
la fel în 2010. Însă, dimensiunea acestora a variat în
mod considerabil, având tendinţa de a fi mai mare
în ţările care aveau o marjă de manevră fiscală mai
importantă (Figura 2.15).
În cinci state membre (Luxemburg, Cipru, Polonia,
Suedia şi Finlanda), stimularea totală s-a ridicat la
peste 2 % din PIB în 2009 şi în 2010, în timp ce în 11
state membre, ea s-a cifrat sub 1 % iar, în trei dintre
acestea (Grecia, Lituania şi România), sub 0,5 %.
Natura măsurilor adoptate a fost, de asemenea,
diferită. Acestea pot fi împărţite în patru categorii
principale:
•• asistenţă pentru gospodării (aproximativ
0,5  % din PIB-ul 2009‑2010), măsura principală,
reprezentând aproximativ o treime din stimularea
totală şi constând, în principal, în reduceri
temporare de impozite şi contribuţii sociale şi
suport special pentru gospodăriile cu venituri
mici;
•• creşterea investiţiilor publice (aproximativ
0,3 % din PIB-ul 2009‑2010), constând în proiecte
noi sau accelerate, în special în infrastructură;
•• asistenţă pentru întreprinderi (0,4  % din PIB-
ul 2009‑2010) pentru a oferi asistenţă temporară
sectoarelor celor mai afectate cum ar fi sectorul
auto;
•• măsuri legate de piaţa muncii (0,25 % din PIB-
ul 2009‑2010) pentru a atenua impactul social al
crizei.
169
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
Ponderea relativă acordată fiecăreia dintre acestea
a variat între ţări, în funcţie de impactul specific al
crizei. În Luxemburg, Austria, Regatul Unit şi Finlanda,
sprijinul s-a concentrat asupra gospodăriilor, în
Danemarca, Republica Cehă, Ungaria şi Suedia, în
principal asupra pieţei muncii, în Franţa şi Slovenia
asupra întreprinderilor, iar în Polonia, asupra
investiţiilor publice. În Belgia, Spania şi Germania,
ponderea acestor măsuri a fost relativ egală.
Ca şi în cazul altor măsuri, prioritatea acordată
investiţiilor publice a diferit în mod semnificativ între
ţări, cu numeroase ţări de coeziune (Grecia, Ungaria,
Letonia, Lituania şi România) nefiind în măsură să-
şi extindă cheltuielile din cauza spaţiului de acţiune
fiscal limitat.
Majoritatea creşterilor în investiţiile publice a luat
forma proiectelor de infrastructură, dintre care
multe se aflau deja în pregătire. Principala excepţie
o reprezintă Germania, unde s-a acordat prioritate
proiectelor pentru creşterea eficienţei energetice în
conformitate cu liniile directoare ale Comisiei. Doar
Politica de coeziune a UE în
planul de redresare
În 2009, politica de coeziune a UE a avut un rol-cheie în
cadrul Planului european de redresare economică. În 2009,
s-au făcut plăţi de avansuri semnificative în baza politicii de
coeziune, permiţând direcţionarea mai multor sume către
proiecte de prioritate (din totalul de plăţi de 11,25 miliarde
euro, 6,25 miliarde euro s-au alocat ca reacţie la criză). În
cazul multor programe pentru perioada 2000‑2006, datele
de eligibilitate au fost extinse astfel încât să asigure mai
multe oportunităţi pentru absorbţia finanţării şi multe
state membre au crescut viteza şi suma plăţilor de avansuri
către beneficiari pentru a-i asista în gestionarea crizei.
La sfârşitul anului 2009, peste 93 de miliarde de euro s-au
alocat unor proiecte specifice pe teren, echivalent cu peste
27 % din fondurile totale alocate pentru întreaga perioadă
de programare 2007‑2013.
Cea mai mare injectare de fonduri s-a realizat în statele
baltice care au fost afectate cel mai grav de recesiune,
plăţile ridicându-se la aproximativ 4  % din PIB în Estonia
şi Lituania şi 2,5  % în Letonia. Plăţile s-au ridicat la peste
2  % din PIB şi în Ungaria şi Polonia. Cele mai mari rate
de absorbţie s-au observat în ţările afectate cel mai grav
de recesiune, şi anume în Irlanda, Estonia şi Lituania, în
care investiţiile au scăzut cu peste 35 % în fiecare caz, iar
consumul cu peste 10 %.
170 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
câteva ţări (Letonia, Slovacia şi Slovenia printre ţările
de coeziune) au adoptat măsuri pentru stimularea
semnificativă a cercetării şi dezvoltării.
Pachetele au prevenit reducerea şi mai mare a PIB-ului
şi creşterea numărului de pierderi de locuri de muncă
şi de închideri de firme. Fiind temporare, majoritatea
acestor măsuri se va încheia în 2011 o dată cu reluarea
dezvoltării economice.
… în care regiunile au jucat un rol
activ în combaterea efectelor crizei
Mare parte din reacţia la criză a avut loc la nivel
naţional. Însă autorităţile regionale şi locale au jucat şi
ele un rol important în anumite ţări, în special în cele
cu un grad semnificativ de descentralizare fiscală.
Au fost iniţiate pachete majore de stimulare în
numeroase regiuni. De exemplu, toate regiunile
din Italia şi-au introdus propriile pachete, însumând
aproximativ 5,5 miliarde de euro în total sau
aproximativ jumătate din stimularea totală. Pachete
Majoritatea acestor ţări au avut la dispoziţie doar un spaţiu
fiscal limitat pentru măsurile contraciclice, iar pachetele lor
naţionale de stimulare au fost printre cele mai mici în UE.
Structura cheltuielilor a fost, în linii mari, în concordanţă
cu Planul european de redresare economică şi obiectivele
Europa  2020. Aproximativ 60 de miliarde de euro s-au
alocat proiectelor în domeniile legate de cele din urmă. În
special, 28 % din proiectele finanţate se referă la inovare şi
întreprinderi şi aproximativ 20 % sunt dedicate dezvoltării
capitalului uman. În plus, aproximativ jumătate din
fondurile alocate pentru creşterea atractivităţii locurilor
s-a dedicat transportului curat (feroviar), mediului şi
proiectelor culturale şi sociale.
Absorbţia fondurilor a fost deosebit de ridicată în privinţa
asistenţei pentru întreprinderi, în care peste 36  % din
fondurile alocate în perioada de programare au fost
deja angajate în 2009, precum şi în privinţa investiţiei în
capitalul uman (s-au absorbit 25 % din fonduri).
Finanţarea UE a reprezentat o parte majoră din investiţiile
publice totale în 2009 în multe state membre în care
constrângerile bugetare au limitat şi probabil continuă
să limiteze suma cheltuielilor naţionale şi în anii viitori,
din cauza nevoii de a reduce împrumuturile guvernului.
De aceea, în aceste ţări, finanţarea UE reprezintă cheia
asigurării unui anumit grad de stabilitate în nivelurile
investiţiilor publice şi, în consecinţă, o parte crucială a
redresării economice.
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
de stimulare semnificative au fost implementate şi
în toate landurile din Germania, Vlaanderen (Belgia),
Gelderland (Olanda) şi în Scoţia şi în Ţara Galilor
(Regatul Unit). Acestea au inclus în general, aceleaşi
tipuri de măsuri ca şi cele naţionale, cu accent special
asupra proiectelor de infrastructură. În Spania, multe
regiuni au introdus reduceri temporare de impozite
şi alte tipuri de sprijin pentru industria auto pentru
a completa măsurile guvernamentale naţionale. În
UE-12, singurul exemplu de suport regional direct s-a
observat în Slovenia23.
6.2 Efectele crizei economice
asupra finanţelor publice şi
perspectivele investiţiilor publice
Finanţele publice au suferit dramatic în urma recesiunii
economice grave care a început în 2008. Toate statele
membre au înregistrat un deficit bugetar în 2009
(în anumite - Irlanda, Spania, Grecia şi Regatul Unit -
ridicându-se la peste 10 % din PIB) şi se estimează ca
situaţia să fie la fel în toate statele membre în 2010 şi
în 2011. Deficitul mediu în UE a fost de 6,9 % din PIB
şi se aşteaptă la o creştere la 7,5  % în 2010. Datoria
publică acumulată s-a cifrat în medie la 73,5 % din PIB
în 2009 şi se aşteaptă să crească la peste 83 % în 2011
dacă nu apar schimbări de politică.
23 Grzegorz, G. şi Chor-Ching, G. (2009), Financial Crisis in Central
and Eastern Europe: From Similarity to Diversity (Criza financiară
în Europa Centrală şi de Est: de la similaritate la diversitate), Banca
Mondială-EUROREG.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Deficitele publice şi datoria publică sunt
moşteniri problematice ale crizei…
Deteriorarea finanţelor publice se aşteaptă să
crească până cel puţin 2011, în ciuda consolidării
fiscale prevăzute în recent adoptatele programe de
stabilitate şi convergenţă. Se prognozează o creştere a
datoriei publice până în 2011 în medie de aproximativ
25 de puncte procentuale din PIB în raport cu 2007 în
UE şi de peste 70 de puncte procentuale în Irlanda, de
peste 50 de puncte procentuale în Letonia, de peste
40 de puncte procentuale în Regatul Unit şi doar puţin
mai mică în Spania şi în Grecia (Figura 2.16).
În ciuda pachetelor de stimulare adoptate de multe
state membre, doar o parte limitată din creşterea
prognozată a datoriei se datorează cheltuielilor
suplimentare ale guvernului. Principala parte rezultă
din scăderea veniturilor guvernului din impozite şi
plăţi de contribuţii sociale, ca rezultat al recesiunii
economice (aşa-numiţii stabilizatori automaţi
care previn declinul şi mai pronunţat al activităţii
economice). Desigur, există şi un „efect de numitor"
cauzat de declinul PIB-ului în 2009.
Nivelurile ridicate ale datoriei publice reprezintă
principalele moşteniri ale crizei pe termen mediu,
făcând ca durabilitatea finanţelor publice să fie
o prioritate în agenda legislativă. În majoritatea
cazurilor, redresarea economiei şi a bazei de
impozitare, împreună cu retragerea măsurilor de
stimulare nu vor fi suficiente pentru a reduce datoria
171
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
publică la nivelurile dinainte de criză. Pentru a atinge
acest obiectiv, va fi nevoie de o ajustare prelungită24.
… ceea ce ameninţă investiţiile
publice în anii următori
Există riscuri serioase ca astfel de ajustări să ducă
la reduceri în ceea ce priveşte investiţiile publice,
după cum s-a întâmplat în perioadele similare ale
consolidării bugetare în trecut. Aceasta a fost situaţia,
de exemplu, în anii 1990, când datoria publică a fost
redusă pentru a se conforma criteriilor de la Maastricht
necesare pentru a adera la Uniunea Monetară. Riscul
este deosebit de grav în statele membre în care datoria
publică a crescut cel mai mult. Dovezile empirice arată
că ţările cu niveluri mari ale datoriei publice tind să
aibă niveluri scăzute de investiţii publice, în special în
perioadele consolidării fiscale.
Însă „regula de aur" a economiei este ca cheltuielile
publice „productive" să nu fie reduse la fel de sever
ca alte elemente în perioadele restricţiilor bugetare,
deoarece acestea pot stimula rate mai mari ale
dezvoltării pe termen lung care sunt esenţiale
pentru o consolidare bugetară durabilă25. Într-
adevăr, reducerea investiţiilor publice va îngreuna
reducerea nivelurilor de împrumut guvernamental pe
termen lung din cauza efectului de micşorare asupra
dezvoltării (a se vedea Tabloul).
Impactul crizei asupra finanţelor publice
nu a fost atât de puternic în cazul
autorităţilor regionale şi locale ca în
cazul administraţiilor centrale în 2009
Administraţiile regionale şi locale au fost afectate în
măsuri variabile de recesiunea economică, în funcţie
de scara lor, structura cheltuielilor şi sursele de venit
ale acestora. Însă, în ansamblu, efectul a fost mai redus
decât cel asupra administraţiilor centrale în 2009.
Cheltuielile publice au crescut cu 2,2  % în termeni
nominali în UE în 2009. În cele trei state baltice,
cheltuielile au scăzut. Creşterea generală a cheltuielilor
a fost mai mare pentru administraţiile centrale (cu
2,6  %) decât pentru nivelurile subnaţionale (cu
1,7 %). Doar în Republica Cehă, Malta şi Austria a fost
24 Comisia Europeană, Direcţia Generală Afaceri Economice şi
Financiare, Prognoza economică europeană – toamna 2009.
Bruxelles, 2009.
25 Mintz J. şi Smart M. (2006), Incentives for public investment under
fiscal rules (Stimulentele investiţiilor publice conform regulilor
fiscale), Policy Research Working Paper Series 3860, Banca Mondială.
172 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Investiţiile publice şi
consolidarea bugetară
Studiile economice arată că reducerile privind
investiţiile publice în infrastructură şi în educaţie pot
avea efecte dăunătoare asupra dezvoltării economice
pe termen lung, ceea ce poate cântări mult mai greu
decât reducerea pe termen scurt a deficitului bugetar.
De exemplu, Zagler şi Durnecker (2003) arată efectele
cheltuielilor publice privind investiţiile publice în
infrastructură şi în educaţie asupra dezvoltării pe
termen lung. Acest aspect este deosebit de important
deoarece transpune agenda de cercetare privind
problemele legislative fiscale dintr-o perspectivă
limitată strict la termenul scurt spre o abordare mai
axată pe termen lung. Cu toate că provoacă deficituri
bugetare pe termen scurt, investiţiile publice pentru
stimularea dezvoltării au un efect pozitiv nu doar
asupra dezvoltării economice, ci şi asupra creşterii
veniturilor din impozite. Dacă investiţiile publice
sunt reduse în interese bugetare până la nivelul unor
deficienţe investiţionale semnificative, există riscul
ca veniturile să scadă mai mult decât îmbunătăţirea
imediată adusă deficitului de numerar, ca rezultat al
reducerii dezvoltării economice. Aceşti autori arată că
efectele reducerii investiţiilor publice sunt negative nu
doar în privinţa dezvoltării economice, ci şi în privinţa
poziţiei bugetare a ţării. În consecinţă, dacă aceasta
este situaţia, se poate formula concluzia că nu există o
„compensare" între investiţiile publice şi consolidarea
fiscală pe termen mediu şi lung, ci chiar situaţia opusă.
Reluarea dezvoltării economice este obligatorie
pentru o consolidare durabilă a finanţelor publice,
iar investiţiile publice pot juca un rol semnificativ în
redresarea economiei.
creşterea mai mare pentru a doua categorie decât
pentru prima (Figura 2.17).
Investiţiile publice în UE au crescut, în 2009, atât
la nivelurile centrale cât şi la cele subnaţionale ale
administraţiei, cu puţin mai mult decât cheltuielile
totale, reflectând măsurile de stimulare. Au existat,
însă, diferenţe majore între statele membre. Investiţiile
publice au scăzut în multe ţări de coeziune, cu până la
35 % în Letonia şi Lituania şi cu peste 20 % în Estonia,
cu puţin sub 20  % în Irlanda şi cu aproape 15  % în
Bulgaria. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat tot în
două ţări de coeziune, Cipru (36 %) şi Polonia (22 %),
unde efectul crizei a fost mult mai modest.
Veniturile nivelurilor de administraţie subnaţionale au
fost afectate de criză doar în mică măsură, deoarece,
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
în general, acestea depind mai puţin de impozite
decât de transferurile administraţiei centrale, ceea ce
reprezintă peste 40 % din venitul lor total. Acestea au
crescut în 2009 în ciuda crizei, în multe cazuri ca parte
a măsurilor naţionale de stimulare, deşi au scăzut, în
mod considerabil, în cele trei state baltice din cauza
gravităţii recesiunii.
În ciuda impactului crizei în general redus asupra
resurselor financiare ale administraţiilor subnaţionale
în 2009, există o preocupare faţă de reducerile
aşteptate în anii următori, în special în ţările cu deficit
mare şi niveluri mari de datorie. Administraţiile
subnaţionale sunt responsabile pentru o mare parte
din investiţiile publice şi pentru asigurarea bunurilor
şi serviciilor publice importante în privinţa bunăstării
sociale şi pentru îmbunătăţirea oportunităţilor de
dezvoltare. În multe cazuri, mare parte din veniturile
lor provin de la administraţia centrală. În timp ce
regiunile cu autonomie fiscală semnificativă au fost
cele mai grav lovite de recesiunea economică în 2009,
ele pot avea o situaţie mai bună decât celelalte în
timpul redresării economice dacă bugetele naţionale
sunt consolidate în acelaşi timp.
7. Condiţiile structurale pentru
o coeziune de succes
Intervenţia guvernului în vederea atingerii
obiectivelor de coeziune nu implică doar cheltuieli
publice. Ea include, de asemenea, măsuri pentru
stabilirea condiţiilor structurale în vederea unei
alocări mai eficiente a resurselor. O planificare şi o
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
implementare eficientă sunt necesare nu doar pentru
o dezvoltare susţinută, ci şi pentru o maximalizare a
impactului investiţiilor publice. Ele pot asigura un
impact chiar mai mare în regiunile cu niveluri mai
ridicate ale şomajului şi cu un potenţial mai mare
pentru dezvoltare. Astfel, reformele structurale nu
sunt importante doar pentru dezvoltare în general în
UE, ci şi pentru gestionarea disparităţilor regionale.
Politica de coeziune oferă un stimulent semnificativ
pentru cererea pe termen scurt în multe state membre
ale UE. Riscurile asociate, în termeni de inflaţie şi
dezechilibre ale contului curent, pot fi reduse prin
reforme structurale corespunzătoare, orientate spre
flexibilitate, şi prin politici orientate spre stabilitate. Un
efect durabil asupra ofertei în economie îl poate avea
sinergia dintre o politică de coeziune a UE, canalizată
spre cele mai productive investiţii în capitalul uman
şi fizic (completate de investiţiile publice naţionale),
şi politicile de reformă fiscală şi structurală de sprijin.
Statele membre au implementat o serie de măsuri
structurale ca parte din programele naţionale de
reformă (PNR) în anii trecuţi, fiind elaborat un al
doilea set pentru anii 2008‑2010 în baza Strategiei
de la Lisabona revizuite şi orientate pe dezvoltare şi
ocuparea forţei de muncă. Priorităţile includ stabilirea
unor pieţe ale muncii şi de produse funcţionale,
crearea unui mediu favorabil pentru afaceri şi inovare,
precum şi creşterea competitivităţii.
Un cadru instituţional adecvat şi o administraţie
publică eficientă sunt identificate în mod repetat ca
fiind cerinţele prealabile necesare pentru a crea un
173
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
mediu favorabil creşterii şi competitivităţii şi pentru
a realiza pe deplin beneficiile oferite de investiţiile
publice şi, în special, de politica de coeziune a
UE. Reforma administraţiei publice ocupă un loc
proeminent în agenda multor state membre, în
special a celor pentru care slăbiciunile structurale în
acest domeniu reprezintă un impediment în atingerea
obiectivelor de dezvoltare economică.
Statele membre au progresat în adoptarea
unor abordări coerente şi integrate faţă
de cercetare şi dezvoltare şi inovare…
Cercetarea şi inovarea sunt critice pentru o economie
avansată a cunoaşterii, bazată pe producţia de bunuri
şi servicii de înaltă valoare adăugată.
Statele membre au devenit tot mai conştiente de
faptul că a îmbunătăţi performanţa economică şi a
răspunde nevoilor societăţii vor necesita aşezarea
politicii de cercetare şi dezvoltare într-un context mai
larg precum şi dezvoltarea ei într-o manieră coerentă
cu alte domenii de politici. Procesul revizuit de la
Lisabona şi-a manifestat utilitatea prin încurajarea
unei orientări comune a politicilor şi stabilirea unor
obiective cuantificate limitate, însă, în acelaşi timp,
lăsând statelor membre libertatea de a experimenta
şi de a proiecta măsuri specifice, adaptate structurii
lor economice, caracteristicilor instituţionale şi
priorităţilor naţionale. Strategiile naţionale de
cercetare şi dezvoltare s-au dezvoltat treptat spre un
amestec de politici mai coerente şi mai complexe,
cuprinzând diferite ministere şi implicând schimbări în
contextul instituţional. În acest context, se estimează
ca investiţiile finanţate în baza politicii de coeziune să
aibă un impact mai mare.
… deşi cheltuielile privind cercetarea
şi dezvoltarea au rămas la un nivel
sub obiectivul de la Lisabona
Obiectivul de a creşte cheltuielile totale cu cercetarea şi
dezvoltarea la 3 % din PIB-ul UE s-a păstrat în strategia
Europa  2020. Toate statele membre şi-au stabilit
propriile obiective naţionale, care în majoritatea
cazurilor se cifrează sub 3  %. Mărirea cheltuielilor
privind cercetarea şi dezvoltarea a înregistrat un
progres foarte lent, cheltuielile crescând doar puţin
de la 1,8  % la 1,9  % din PIB în perioada 2000‑2008.
În general, creşterile considerabile în cercetare şi
dezvoltare au avut loc în ţările în care acestea au fost
relativ mici. În acelaşi timp, finanţarea publică pentru
cercetarea şi dezvoltarea privată creşte, mai degrabă
174 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
sub forma unor măsuri indirecte cum ar fi stimulentele
fiscale, decât a unora directe26.
Cheltuielile şi politicile de cercetare şi dezvoltare sunt
expuse riscului de micşorare din cauza presiunilor
enorme asupra bugetelor publice şi private. În acest
context, este important ca statele membre să se
bazeze pe propriul progres şi să gestioneze slăbiciunile
pentru a menţine tendinţele pozitive actuale şi pentru
a le duce mai departe după 2010.
Multe regiuni sunt tot mai
implicate în politicile de cercetare şi
dezvoltare şi în cele de inovare
Multe regiuni au ajuns să joace un rol esenţial în
politicile de inovare ale statelor membre. Ele şi-au
dezvoltat propriile strategii de inovare, bazându-se
pe punctele tari existente şi pe potenţialul local. Ele
tind să se concentreze asupra unor zone selectate
sau asupra unor tehnologii orientate pe sectoare
specifice. Scopul principal al implicării regionale
este de a promova transferul de tehnologie, inovare
şi comercializare. Însă această implicare în politicile
de cercetare şi în special, în Spaţiul European de
Cercetare, a dus la rezultate variate. O evoluţie
potenţial importantă este faptul că regiunilor din
ţările federale le-a fost acordată responsabilitate
din ce în ce mai mare în ceea ce priveşte finanţările
proiectelor ştiinţifice de bază şi universitare. Prin
contrast, regiunile care pur şi simplu implementează
de sus în jos politicile naţionale privind cercetarea
şi inovarea nu au nicio posibilitate de a se implica în
propriile politici în alt fel, decât prin participarea la
proiecte finanţate de UE27.
S-a realizat un progres în modernizarea
sistemelor de educaţie superioară
Perioada de după 2000 a asistat la o activitate
legislativă cuprinzătoare, în vederea unor reforme care
susţin excelenţa bazei de cercetări publice, în special
în privinţa universităţilor. Modernizarea universităţilor
a făcut parte din Agenda de la Lisabona.
26 Trends in R&D policies for a European knowledge-based economy
(Tendinţele politicilor de cercetare şi dezvoltare pentru o economie
europeană bazată pe cunoaştere), Rapoarte ştiinţifice şi tehnice
JRC. Comisia Europeană, 2009.
27 Contribution of policies at the regional level to the realisation of
the European Research Area (Contribuţia politicilor la nivel regional
la realizarea Spaţiului European de Cercetare), ERAWATCH, iniţiativă
comună a Direcţiei Generale pentru Cercetare a Comisiei Europene
şi a Centrului Comun de Cercetare (JRC). Comisia Europeană. 2009.
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
Universităţile europene au implementat schimbări
majore ale politicilor privind guvernarea, finanţarea
şi resursele umane. Creşterea competitivităţii a
stimulat universităţile să-şi dezvolte strategii pentru
atragerea studenţilor, cercetărilor şi a finanţării şi
pentru a creşte profilul ştiinţific. În majoritatea ţărilor,
autonomia instituţională acordată universităţilor
a fost consolidată. Acest fapt a implicat metode
de coordonare mai competitive şi mai orientate
pe performanţă între stat şi instituţiile de educaţie
superioară, precum şi între cele din urmă. A mai
însemnat şi o reorganizare corespunzătoare a
proceselor decizionale în cadrul instituţiilor. Finanţarea
pentru universităţi s-a schimbat, înregistrând un
declin în granturile în bloc şi o creştere a finanţării
competitive şi a celor din contracte.
Însă statele membre continuă să întâmpine provocări
în ceea ce priveşte modernizarea educaţiei superioare.
Criza economică a dus la reduceri semnificative în
cheltuieli ceea ce poate prezenta un risc pentru
progresul deja atins. Cadrul strategic pentru
cooperarea europeană în educaţie şi formare („ET
2020"), adoptat de Consiliu în mai 2009, subliniază
nevoia de a continua agenda de modernizare pentru
educaţia superioară şi de a îmbunătăţi calitatea şi
eficienţa educaţiei şi a formării28.
Potenţialul de afaceri a fost deblocat
treptat, în special în IMM-uri
Întreprinderile din UE se confruntă zilnic cu o serie
de obstacole care limitează activităţile. Acestea
le restricţionează abilitatea de a opera la nivel
internaţional şi reduc impactul suportului FERD
pentru îmbunătăţirea competitivităţii firmelor.
Firmele deseori trebuie să gestioneze 27 de sisteme
legale diferite pentru aceeaşi tranzacţie şi să suporte
greutăţile administrative şi costurile asociate, inclusiv
la înfiinţarea unor întreprinderi. Acestea tind să
contrabalanseze suportul asigurat prin politica de
coeziune pentru creşterea competitivităţii firmelor (70
de miliarde de euro în 2007‑2013). Aceste probleme
afectează în special IMM-urile care reprezintă o
preocupare principală a politicilor, împiedicând
abilitatea lor de a profita de oportunităţile create de
piaţa unică.
În al doilea set de programe naţionale de reforme, s-a
realizat un anumit progres în îmbunătăţirea mediului
28 Focus on Higher Education in Europe 2010: The impact of the
Bologna Process (Focus pe educaţia superioară în Europa 2010:
impactul procesului Bologna). Comisia Europeană.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
de afaceri în numeroase state membre, parţial
datorită atenţiei sporite asupra creării unor condiţii
mai favorabile pentru IMM-uri ca reacţie la recesiunea
economică. În 2009, 18 state membre au implementat
procese de înfiinţare a afacerilor la un singur ghişeu,
reducând timpul mediu pentru lansarea unei societăţi
private cu răspundere limitată la 8 zile calendaristice,
faţă de 24 de zile cum era în 2002, şi înjumătăţirea
costului mediu la 417 euro. În timp ce a existat o
schimbare majoră în cultura legislativă în UE în
această perioadă, rămân încă multe de făcut pentru a
simplifica mediul de afaceri şi pentru a reduce sarcina
administrativă.
Primul pas spre un cadru legislativ cuprinzător pentru
IMM-uri de-a lungul UE a constat în adoptarea de
către Comisie a Actului privind întreprinderile mici în
iunie 2008. Câteva măsuri incluse în acest document
au fost deja implementate, cum ar fi rate reduse de
TVA în iunie 2009.
Accesul IMM-urilor la finanţare a devenit şi mai
important în perioada crizei, majoritatea statelor
membre luând măsuri pentru a facilita acest acces,
în principal prin extinderea planurilor de garantare
a împrumuturilor pentru IMM-uri, a dobânzilor
subvenţionate şi prin creşterea creditelor dedicate
IMM-urilor. Cu toate acestea, accesul la finanţare
rămâne fragmentat şi neadaptat nevoilor curente,
în special în cazul înfiinţărilor şi împrumuturilor mici
(microcredite).
… însă politicile privind concurenţa
au progresat relativ încet
Politicile privind concurenţa, şi cele de prevenire
a acordurilor restrictive între firme, precum şi
monopolurile, au rolul de a asigura că pieţele oferă
mediul potrivit pentru investiţii şi inovare şi, în
consecinţă, pentru dezvoltare şi ocupare a forţei de
muncă. În lipsa concurenţei, există riscul ca investiţiile
publice şi asistenţa pentru întreprinderi să nu producă
efectele scontate în acest sens.
Măsurile adoptate de statele membre în acest sens
deseori au avut obiecte generale, concentrându-se
fie pe implementarea acquis-ului existent, în special
în privinţa „industriilor de reţea" (adică energia,
transportul şi telecomunicaţiile), fie pe aplicarea
legislaţiei privind concurenţa.
Reglementarea serviciilor profesionale rămâne
restrictivă în multe state membre, împiedicând,
175
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
astfel, concurenţa. Implementarea Directivei privind
serviciile ar trebui să ducă la îmbunătăţiri vizibile prin
facilitarea înfiinţării de servicii în alte ţări şi de prestări
de servicii transfrontaliere. S-a realizat un progres în
acest sens în majoritatea statelor membre, însă există
numeroase state membre în care implementarea
Directivei nu a fost completă. S-a înregistrat o creştere
în ceea ce priveşte integrarea financiară, însă la viteze
diferite între diversele secţiuni ale pieţei. În special,
serviciile bancare cu amănuntul rămân fragmentate,
deşi, în numeroase state membre, s-au luat acţiuni
specifice pentru a corecta situaţia, cum ar fi Polonia
care a abrogat reglementările privind limitarea
investiţiilor în pieţele cu amănuntul şi cu ridicata.
Anumite state membre au luat măsuri pentru a
îndepărta barierele din calea intrării pe piaţă a noilor
operatori şi a expansiunii celor existenţi. Deschiderea
industriilor de reţea şi a serviciilor faţă de concurenţă a
fost lentă şi continuă să existe obstacole semnificative
în ceea ce priveşte intrarea pe piaţă. În timp ce multe
state membre au căutat să sporească concurenţa în
domeniul gazelor, electricităţii şi al telecomunicaţiilor,
rămân restricţii din cauza „grupării" (în special în
sectorul de gaze, electricitate şi feroviar), precum
şi nevoia de a stabili autorităţi de reglementare clar
mandatate şi independente, cu resurse adecvate.
În plus, foarte puţine state membre au introdus măsuri
pentru a îmbunătăţi funcţionarea pieţelor de achiziţii
publice sau reglementarea drepturilor de proprietate
intelectuală sau industrială, sau pentru a accelera
standardizarea.
Îmbunătăţirile structurale în ceea ce priveşte
funcţionarea pieţelor muncii contribuie
la creşterea ocupării forţei de muncă…
Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă
reprezintă una dintre metodele cele mai eficiente de a
genera dezvoltare economică şi de a spori incluziunea
socială. Aproximativ 75 de miliarde de euro sunt
alocate în baza politicii de coeziune în perioada
actuală de programare pentru politicile privind
ocuparea forţei de muncă şi dezvoltarea capitalului
uman. Acestea au menirea, printre altele, să dezvolte
învăţarea pe tot parcursul vieţii, să asiste grupurile
dezavantaje în găsirea unor locuri de muncă şi să
susţină procesul de îmbătrânire activă.
Beneficiile potenţiale ale acestor finanţări nu vor fi
realizate pe deplin dacă nu se efectuează reforme
legislative şi instituţionale în paralel, pentru a
moderniza pieţele muncii şi sistemele de protecţie
socială. Efectele programelor de formare în asistarea
176 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
şomerilor sunt limitate dacă există bariere şi factori
descurajatori în angajare. În mod egal, susţinerea
pentru îmbătrânirea activă are prea puţin sens dacă
vârsta de pensionare obligatorie este de 60 sau 65
de ani. În sumar, trebuie implementate condiţiile
potrivite pentru a facilita ocuparea forţei de muncă,
fie în cazul primului loc de muncă, al revenirii la locul
de muncă după o pauză sau al rămânerii pe piaţa
muncii pe o perioadă mai lungă.
Aceste condiţii implică niveluri adecvate ale costurilor
forţei de muncă, forme moderne de organizare a
muncii, îndepărtarea sau limitarea în timp a barierelor
din calea intrării pe piaţa muncii şi flexibilitatea pieţei
muncii în combinaţie cu securitatea locurilor de
muncă („flexicuritate"). Sunt importante şi politicile
de incluziune activă pentru creşterea participării şi
consolidarea coeziunii sociale.
În ciuda creşterii ratelor ocupării forţei de muncă în
ultimul deceniu, recesiunea economică a subliniat
nevoia de a întări eforturile în două domenii: (1)
implementarea căilor de „flexicuritate" integrată
pentru a uşura tranziţia între locurile de muncă
sau de la şomaj sau inactivitate spre muncă, şi (2)
asigurarea unei potriviri şi a unei dezvoltări mai
bune a aptitudinilor, aspect important în integrarea
şomerilor pe piaţa muncii şi îmbunătăţirea securităţii
angajării.
… prin eforturi sporite în vederea
stabilirii flexicurităţii …
Una dintre cele mai importante dezvoltări în politicile
privind piaţa muncii în conformitate cu Strategia de la
Lisabona a fost adoptarea unor principii comune de
flexicuritate, care contribuie la întâmpinarea nevoilor
întreprinderilor şi a muncitorilor de a se adapta la
schimbările structurale. Majoritatea statelor membre
au dezvoltat strategii cuprinzătoare în acest sens
sau sunt în procesul de a le dezvolta, rămânând să
implementeze reformele prevăzute în aceste strategii.
De exemplu, câteva state membre au introdus sau au
anunţat reforme în vederea dezvoltării unor acorduri
contractuale flexibile, îmbunătăţind, în acelaţi timp,
protecţia muncitorilor implicaţi, sau au revizuit Codul
Muncii. În general există o trecere de la politicile pieţei
muncii pasive spre cea activă, politici care devin tot
mai orientate spre prevenire şi intervenţie timpurie,
cu accent pe formare. Anumite ţări iau şi măsuri
inovatoare pentru a creşte mobilitatea între ocupaţii,
în special pentru tineri.
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea
În plus, multe state membre şi-au reformat sistemele
fiscale şi de indemnizaţii pentru a spori atractivitatea
muncii şi pentru a încuraja şomerii şi persoanele
inactive să obţină locuri de muncă. Au fost introduse
politici pentru a „face munca mai atractivă" şi s-au
depus eforturi pentru a creşte salariului net în cazul
salariilor mici. Pe partea fiscală, s-au depus eforturi
cuprinzătoare pentru a reduce componenta de
impozite, în special în cazul salariilor mici, al tinerilor,
al angajaţilor vârstnici şi al grupurilor dezavantajate.
… şi se adresează unor puncte slabe
structurale persistente în pieţele muncii
S-a realizat un anumit progres în promovarea abordării
muncii bazate pe ciclul de viaţă. Majoritatea statelor
membre au implementat reforme în sistemul de pensii
care consolidează stimulentele pentru a lucra mai mult
şi care încurajează angajatorii să menţină angajaţii mai
în vârstă. Însă, progresul privind promovarea egalităţii
sexelor a fost limitat, majoritatea ţărilor fiind departe
de a adopta o abordare generală complet incluzivă a
sexelor în politicile de angajare şi de a realiza evaluări
sistematice a măsurilor legislative privind sexele.
Au fost realizate progrese în câteva state membre în
combaterea şomajului în rândul tinerilor, prin educaţie
vocaţională îmbunătăţită şi planuri de formare care
vizau asigurarea unei adaptări mai bune la nevoile
pieţei muncii, precum şi în oferirea unei îndrumări şi
a unui sprijin personalizate.
Au fost depuse eforturi pentru îmbunătăţirea
organizării muncii în numeroase ţări, în beneficiul
atât al muncitorilor, cât şi al angajatorilor, în timp
ce mobilitatea regională a fost încurajată prin
subvenţionarea costurilor navetei, intensificarea
cooperării între serviciile regionale de ocupare a forţei
de muncă, formarea lingvistică şi subvenţionarea
costurilor cu locuinţa.
În ciuda măsurilor prezentate mai sus, problemele
structurale rămân. Pieţele muncii continuă să fie
segmentate în numeroase state membre, participarea
în învăţarea pe tot parcursul vieţii rămâne scăzută
aproape peste tot, şomajul în rândul tinerilor este
ridicat în multe părţi din UE, iar sistemele de educaţie
şi formare rămân insuficient de sensibile la cererea
pieţei.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Cu toate că s-a realizat un progres
semnificativ, ritmul implementării
reformelor a fost lent şi inegal
Deşi Strategia de la Lisabona a contribuit la formarea
unui consens în UE în privinţa nevoii de reformă,
implementarea a progresat la un ritm lent şi inegal în
statele membre şi în domeniile legislative. În special,
reforma în domeniile legislative importante în privinţa
coeziunii (cercetare şi dezvoltare şi inovare, mediul de
afaceri, piaţa internă şi concurenţa şi agenda unei mai
bune reglementări) a rămas în urma celei de pe piaţa
muncii.
Implementarea reformelor structurale în susţinerea
creşterii economice, a ocupării forţei de muncă şi a
coeziunii s-a menţinut şi în strategia Europa  2020.
Cu toate acestea, implementarea acestor reforme
va trebui să fie mai rapidă pentru a avea un impact
semnificativ asupra coeziunii economice şi sociale şi a
performanţei politicii de coeziune, iar o legătură mai
strânsă între cea din urmă, reformele structurale şi
politicile fiscale poate consolida eficienţa politicilor şi
poate stimula dezvoltarea pe termen lung.
8. Concluzii
În ultimele două decenii, politicile privind dezvoltarea
regională s-au concentrat tot mai mult pe stimularea
dezvoltării endogene prin sprijinirea zonelor cu
avantaj competitiv spre deosebire de compensarea
dezavantajelor regionale.
În această nouă paradigmă, investiţiile publice s-au
dovedit a fi esenţiale pentru dezvoltarea regiunilor
întârziate. Alocările în baza politicii de coeziune
împreună cu principiul de adiţionalitate prevăzut în
aceasta asigură faptul că ţările mai puţin dezvoltate
beneficiază de rate mai mari ale investiţiilor publice
în raport cu mărimea economiilor lor. Acesta este
motivul principal pentru care, în medie, investiţiile
publice sunt mai mari în raport cu PIB-ul (deşi nu pe
cap de locuitor) în ţările de coeziune decât în restul
UE şi, mai mult, au crescut în raport cu populaţia în
ultimul deceniu.
Numeroase studii recente au ajuns la concluzia
că investiţiile publice tind să stimuleze creşterea
în anumite condiţii, printre care buna guvernare
instituţională este esenţială. Dovezile arată o corelare
pozitivă între ratele investiţiilor publice şi ratele
creşterii economice în această perioadă, sugerând atât
faptul că investiţiile publice sunt importante pentru
convergenţă, cât şi importanţa creşterii economice
177
 Capitolul II: Politicile naţionale şi coeziunea

pentru investiţiile publice. De aceea, este importantă
menţinerea concentrării investiţiilor publice, în special
a politicii de coeziune, asupra statelor membre şi a
regiunilor mai puţin dezvoltate, pentru a consolida
coeziunea economică, socială şi teritorială.
Autorităţile regionale şi locale joacă roluri cheie în
dezvoltare. Investiţiile publice sunt semnificativ
mai descentralizate decât cheltuielile publice în
aproape toate statele membre. În medie, aproximativ
două treimi din investiţiile publice sunt realizate de
administraţiile subnaţionale în UE.
Ratele mai mari de investiţii publice în ţările de
coeziune se datorează în principal cheltuielilor privind
infrastructura, în special reţelele de transport. Acest
fapt reflectă lipsa de dotare cu capital fizic în statele
membre mai puţin avansate precum şi rolul crucial al
politicii de coeziune în reducerea acestui decalaj.
Spre deosebire de cazul politicii de coeziune a UE,
prosperitatea relativă a regiunilor nu reprezintă un
factor major în accesarea fondurilor naţionale pentru
investiţii, cu excepţia Germaniei şi, într-o măsură mai
mică, a Franţei. Alţi factori cum ar fi caracteristicile
geografice, gradul autonomiei fiscale şi politice sau
atracţia exercitată de capitale par să fie cel puţin la fel
de importanţi în determinarea distribuirii geografice
a investiţiilor. Cu alte cuvinte, coeziunea nu pare să
fie factorul determinant principal în deciziile privind
investiţiile publice în multe state membre.
Criza economică a determinat majoritatea guvernelor
naţionale şi câteva autorităţi regionale să introducă
pachete de stimulare „ad hoc" pentru combaterea
efectelor asupra dezvoltării şi ocupării forţei de muncă.
Investiţiile publice au reprezentat o componentă
importantă în aceste pachete. Însă moştenirea
lăsată de criză se prezintă sub forma unei creşteri
dramatice a împrumuturilor şi a datoriilor naţionale,
provenind în principal din scăderea veniturilor din
impozite. Reducerea deficitelor publice la niveluri
mai sustenabile în anii următori probabil va exercita
o presiune asupra programelor de cheltuieli publice şi
investiţii publice în particular.
Este important ca statele membre să aibă în vedere
rolul potenţial semnificativ al investiţiilor publice
în acest context nou. În orice caz, sistemul pentru
verificarea adiţionalităţii necesită a fi revăzut. În
prezent, sistemul este contestat pe motivul lipsei
fiabilităţii şi a comparabilităţii între statele membre,
din cauza naturii ad-hoc şi a complexităţii acestuia.
Este necesară o reformă a sistemului pentru a asigura
o mai mare fiabilitate, transparenţă, simplitate şi
proporţionalitate.
Reformele structurale şi instituţionale sunt deosebit
de importante pentru a obţine un impact maxim
al politicii de coeziune. Cu toate acestea, ritmul
reformei în ultimul deceniu a fost relativ lent în
anumite zone critice. Acest fapt afectează impactul
practic al politicii. Strategia Europa 2020 a stabilit
un nou cadru la care trebuie să se adapteze politica
de coeziune. Un element cheie în reforma legislativă
va fi stabilirea unor legături mai strânse între
planificarea şi implementarea politicii şi a obiectivelor
macroeconomice, precum şi reformele structurale şi
instituţionale urmărite în acest context.
Condiţionalitatea în perioada de programare actuală a
politicii de coeziune 2007‑2013 se limitează la criteriul
macroeconomic legat de Fondul de Coeziune (pe
lângă cerinţele administrative privind managementul
financiar şi sistemele de control). Pentru politica de
coeziune pe perioada de după 2013, este de dorit
să se studieze dacă acest tip de condiţionalitate
macroeconomică ar trebui extins şi, dacă da, în ce
fel. Trebuie să se examineze şi dacă este dezirabilă
introducerea condiţionalităţii pentru alte scopuri,
cum ar fi oferirea unui stimulent pentru reformele
structurale şi instituţionale în domenii strâns legate
de operarea politicii de coeziune, cu scopul de a
face politica să fie mai orientată spre rezultate şi de a
încerca asigurarea celui mai bun raport calitate-preţ.

În consecinţă, politica de coeziune, căreia se datorează

o proporţie considerabilă a finanţării investiţiilor în
multe ţări, tinde să dobândească o importanţă tot mai
mare în viitor. Pe de altă parte, constrângerile fiscale şi
bugetare asupra statelor membre vor avea un impact
semnificativ asupra mediului în care acţionează
politica de coeziune.

178 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea
Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi
coeziunea
1. Introducere
Coeziunea economică, socială şi teritorială reprezintă
un obiectiv cheie pentru UE1, fiind un deziderat
comun al tuturor politicilor. Conform Articolului 175
din Tratat, „Formularea şi punerea în aplicare a politicilor
şi a acţiunilor Uniunii, precum şi realizarea pieţei interne
ţin seama de obiectivele menţionate la articolul 174 (şi
anume consolidarea coeziunii economice, sociale şi
teritoriale) şi participă la realizarea acestora."
În timp ce fiecare politică îşi formulează propriile
obiective, există o nevoie tot mai mare pentru
creşterea eficienţei strategiei generale pe care o
urmăreşte UE, căreia i s-a conferit o greutate sporită
prin adoptarea obiectivelor principale ale strategiei
Europa 2020.
Acest capitol studiază interacţiunea dintre diferitele
politici şi în ce măsură alte politici reîntăresc efectul
politicii de coeziune asupra obiectivelor acesteia,
concentrându-se, în special, asupra efectului lor
asupra reducerii disparităţilor regionale.
Printr-o abordare uşor diferită de cea adoptată în
rapoartele anterioare, acest capitol distinge politicile
care au o dimensiune spaţială (regională) explicită
ca atare de cele care au numai o dimensiune spaţială
parţială şi de cele care sunt fără dimensiune spaţială2,
şi anume politicile care nu fac distincţie între diferitele
părţi ale UE3.
Acest capitol nu susţine că politicile trebuie să aibă
o dimensiune spaţială ca atare. Multe politici nu au o
dimensiune spaţială sau un impact spaţial, cum ar fi, de
exemplu, drepturile de proprietate intelectuală. Însă,
1 Articolul 3 alineatul (3) din versiunile consolidate ale Tratatului
Uniunii Europene (TUE) şi ale Tratatului privind Funcţionarea
Uniunii Europene (TFUE) afirmă că „Uniunea promovează coeziunea
economică, socială şi teritorială“. Această afirmare este dezvoltată în
continuare în Articolul 174: „În scopul promovării unei dezvoltări
armonioase a întregii Uniuni, aceasta îşi dezvoltă şi desfăşoară
acţiunea care conduce la consolidarea coeziunii sale economice,
sociale şi teritoriale."
2 Barca, F. (2009), An agenda for a reformed Cohesion Policy (Agenda
unei politici de coeziune reformate),. http://ec.europa.eu/regional_
policy/policy/future/barca_en.htm
3 Pentru o abordare similară, a se vedea capitolul 3 din Dimensiunea
teritorială a durabilităţii mediului. Raport tehnic nr. 9/2010,
EEA, Copenhaga. http://www.eea.europa.eu/publications/the-
territorial-dimension-of-environmental-sustainability.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
o sensibilitate mai mare privind impacturile teritoriale
potenţiale poate îmbunătăţi politicile şi poate facilita
coordonarea între ele. Acest lucru poate fi realizat
prin efectuarea unor evaluări ale impactului teritorial,
conform descrierii de la finalul acestui capitol.
2. Politicile cu o dimensiune
spaţială explicită
2.1 Concurenţa
Politica privind concurenţa este elaborată cu scopul
de a garanta caracterul deschis al pieţei interne, cu
oportunităţi egale de concurenţă pentru întreprinderi,
indiferent de localizare şi de statul membru din care
provin. Intenţia este de a împiedica atât protejarea
societăţilor naţionale cât şi regiunile mai prospere
de a supralicita pe cele mai puţin prospere în ceea
ce priveşte stimulentele financiare oferite. Însă,
deoarece în anumite cazuri se impune intervenţia
statului, Tratatul prevede situaţiile în care ajutorul de
stat este considerat ca fiind compatibil cu concurenţa
pe piaţa internă. De aceea, sunt specificate o serie de
excepţii de la interdicţia generală privind ajutorul.
În consecinţă, ajutorul de stat poate fi utilizat, de
exemplu, pentru a oferi un capital de risc şi finanţare
pentru cercetare şi dezvoltare şi alte investiţii, care
contribuie la urmărirea obiectivelor Europa 2020 prin
încurajarea adoptării unor tehnologii mai inovatoare
şi mai ecologice.
În 2008, ajutorul de stat s-a cifrat la 52,9 miliarde de
euro4 sau 113 euro pe cap de locuitor. În cei trei ani
între 2006 – 2008, acesta s-a situat, în medie, la 0,4 %
din PIB-ul UE pe an, însă măsurile excepţionale de
combatere a crizei l-au ridicat la 2,2  % din PIB-ul UE
în 2008.
Ajutorul de stat diferă de la un stat membru la un altul.
În 2008, suma a variat de la peste 300 de euro pe cap
de locuitor în Danemarca şi peste 200 de euro pe cap
de locuitor în Suedia şi Malta la mai puţin de 50 de
euro pe cap de locuitor în Bulgaria, Estonia, Letonia
şi România, reflectând diferenţele dintre abordările
privind această politică precum şi diferenţele dintre
4 Cu excepţia căilor ferate. Totalul incluzând căile ferate se ridică la
67,4 miliarde de euro.
179
 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea
nivelurile de prosperitate economică. În ciuda unor
cifre în general mai ridicate ale ajutorului de stat pe
cap de locuitor în UE-15, statele membre UE-12 au
reprezentat aproximativ 13  % din total în 2008, cu
mult mai mult decât ponderea lor din PIB-ul UE (8 %),
ceea ce reflectă ponderea mai mare a populaţiei
acoperite.
Ajutorul regional
Liniile directoare ale Comisiei privind ajutorul regional
naţional pentru 2007  –  20135 au stabilit principiile
pentru a determina dacă ajutorul acordat pentru
dezvoltarea economică a zonelor dezavantajate, şi
a sprijinului pentru investiţii sau pentru înfiinţarea
de noi întreprinderi care rezultă în urma acordării
ajutorului, este compatibil cu regulile pieţei interne.
Intensitatea maximă permisă a ajutorului este mai
ridicată în regiunile cu PIB pe cap de locuitor mai mic şi
în regiunile extreme. Statele membre sunt încurajate
să-şi concentreze ajutoarele pe planuri multisectoriale
care fac parte din politica regională naţională şi care,
în mod normal, nu necesită notificarea Comisiei.
În cei trei ani între 2006 – 2008, ajutorul pentru
dezvoltare regională s-a cifrat la 11,3 miliarde de
euro, cu 14 % mai mult decât în cei trei ani anteriori.
Ponderea ajutorului regional în cadrul ajutoarelor
totale a crescut de la 18  % la 22  % între cele două
perioade. Republica Cehă, Grecia, Polonia, Portugalia
şi Suedia au contribuit cel mai mult la această creştere.
Ajutoare acordate regiunilor dezavantajate
Tratatul privind funcţionarea UE [în articolul 107,
alineatul (3) litera (a)] permite ajutoarele care
promovează dezvoltarea economică a regiunilor
în care nivelul de trai este anormal de scăzut sau în
care există un grad de ocupare a forţei de muncă
extrem de scăzut (regiuni din „categoria a") (Harta 3.
1). În practică, regiunile respective sunt definite ca
regiuni NUTS 2 cu PIB pe cap de locuitor sub 75 % din
media UE-25, care corespund, în linii mari, regiunilor
de convergenţă (inclusiv regiunile aflate în etapa de
suspendarea progresivă a ajutorului). În 2008, ajutorul
în aceste regiuni s-a cifrat la aproape 14 miliarde de
euro.
Ajutoarele în regiunile din „categoria a" au crescut cu
un sfert între 2007 şi 2008 (de la 11 miliarde de euro),
deşi tendinţa pe termen lung este de scădere (de la
o medie de 17 miliarde de euro în 2003 – 2005 la 13
miliarde de euro în 2006 – 2008). Statele membre
5 JO C 54, 4.3.2006, p. 13.
180 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
diferă în privinţa nivelului ajutoarelor în astfel de
regiuni, reflectând diferenţele privind politicile
regionale, măsura în care ajutorul este utilizat pentru
a sprijini dezvoltarea şi dimensiunea populaţiei
eligibile6.
Posibilităţi de ajutoare de stat
diferenţiate destinate insulelor,
zonelor slab populate şi altor regiuni
caracterizate de izolare geografică
Tratatul privind funcţionarea UE [în articolul 107,
alineatul (3) litera (c)] permite utilizarea ajutoarelor
pentru a facilita dezvoltarea altor regiuni, în cazul
în care aceasta nu modifică în mod semnificativ
concurenţa (regiuni din „categoria c"). Zonele vizate
includ regiunile cu PIB pe cap de locuitor sub media
UE-25, cele cu rata şomajului cu peste 15 % mai mare
decât media naţională sau cele care trec printr-o
schimbare structurală majoră sau care se află în declin
relativ accentuat, precum şi regiunile cu o densitate
scăzută a populaţiei, insulele cu o populaţie de 5 000
de locuitori sau mai puţin şi regiunile izolate din punct
de vedere geografic precum şi regiunile învecinate
regiunilor din „categoria a". Ajutoarele în aceste
regiuni din „categoria c" s-au ridicat la un total de 7,4
biliarde de euro în 2008 (adică puţin peste jumătate
din totalul înregistrat în regiunile din „categoria a"),
reprezentând o scădere de 23 % din 2007.
Ajutoarele de stat şi obiectivele
strategiei de la Lisabona
În 2008, s-a introdus un nou Regulament general de
exceptare pe categorii de ajutoare (GBER)7, acordând
aprobare automată pentru o serie de măsuri, fără
nevoia unei notificări prealabile. O astfel de exceptare
pe categorii de ajutoare nu are o dimensiune spaţială
deoarece se aplică în toate regiunile.
GBER cuprinde ajutoarele acordate IMM-urilor, pentru
cercetare, inovare, dezvoltare regională, instruire,
ocuparea forţei de muncă şi cele acordate sub formă
de capital de risc, precum şi ajutoarele acordate
pentru protecţia mediului, spirit antreprenorial,
înfiinţarea de întreprinderi în regiunile asistate şi
pentru probleme cum ar fi dificultăţile întâmpinate de
femeile antreprenoare în accesarea finanţărilor.
6 A se reţine faptul că ajutoarele în regiunile din „categoria a" pot fi
utilizate pentru alte scopuri decât dezvoltarea regională.
7 http://ec.europa.eu/comm/competition/state_aid/reform/reform.
cfm
 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

3.1 Ajutoare regionale, 2011-2013

Art 87.3.a Art 87.3.a

60 % intensitatea ajutoarelor 20 % Sursa: DG COMP

50 % intensitatea ajutoarelor 15 %

40 % intensitatea ajutoarelor 15 % (populaţie redusă)

30 % intensitatea ajutoarelor Dezvoltare economică

30 % (efect statistic) Alte regiuni 0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 181

 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea
Reforma introdusă prin GBER a vizat redirecţionarea
ajutoarelor spre obiectivele de la Lisabona, prin
încurajarea statelor membre să se concentreze asupra
asistenţei care aduce beneficii reale concurenţei, creării
de locuri de muncă şi coeziunii sociale şi economice.
În acelaşi timp, a redus sarcinile administrative pentru
autorităţile publice, beneficiarii ajutoarelor şi Comisie.
GBER a unificat şi a simplificat regulile anterioare şi a
lărgit categoria ajutorului de stat inclus în exceptare.
Aproape 19  % (10 miliarde de euro) din ajutoarele
acordate industriei şi serviciilor au fost exceptate pe
categorii în 2008, conform regulamentelor anterioare,
în comparaţie cu 13 % (6,3 miliarde de euro) în 2007 şi
6 % (3 miliarde de euro) în 2006.
În 2009, s-au introdus un cod privind cele mai bune
practici şi o procedură simplificată pentru a facilita
tratarea cazurilor privind ajutoarele de stat şi pentru
a accelera procesul. Măsurile eligibile pentru un
tratament simplificat includ anumite ajutoare pentru
IMM-uri, mediu, inovare şi restructurare. În plus, s-au
adoptat recent liniile directoare privind ajutoarele de
stat pentru investiţii în reţelele de bandă largă8 pentru
a accelera şi a extinde implementarea acestora,
contribuind, astfel, atât la redresarea pe termen scurt
cât şi la concurenţa pe termen lung a economiei UE ca
parte din Planul european de redresare economică9.
2.2 Transport
Investiţiile în transport afectează, inevitabil, anumite
regiuni mai mult decât pe altele, deşi selecţia rutelor
şi a locurilor pentru investiţii la nivel UE a fost
determinată, în principal, de alte obiective decât de
reducerea disparităţilor regionale, cu toate că, în mod
cert, aceasta a facilitat dezvoltarea ţărilor mai puţin
dezvoltate.
Politica privind transporturile s-a centrat asupra
realizării Reţelei Transeuropene de Transport (TEN-T)
care vizează asigurarea faptului că sistemul de
transport implementat contribuie la buna funcţionare
a pieţei interne şi că centrele principale ale populaţiei
şi ale activităţii economice dispun de o legătură
suficient de bună.
După 1996, din momentul iniţierii politicii, s-au
investit aproximativ 400  miliarde de euro în reţea,
8 http://ec.europa.eu/competition/state_aid/legislation/specific_
rules.html#broadband.
9 Include 1,02 miliarde de euro prin FEADR pe care statele membre
le pot aloca, printre alte priorităţi, dezvoltării internetului pe bandă
largă în zonele rurale.
182 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
din care aproape o treime a provenit din surse UE10, o
mare parte din fondul de coeziune, care se limitează
la finanţarea investiţiilor în statele membre cu niveluri
relativ mici ale veniturilor. Prin urmare, s-a obţinut o
mai bună legătură între reţelele naţionale feroviare şi
cele rutiere.
O reţea de transport eficientă este importantă pentru
dezvoltarea economică durabilă şi echilibrul teritorial.
Cu toate acestea, politica TEN-T s-a concentrat mai
degrabă pe consolidarea legăturilor de-a lungul
UE decât pe îmbunătăţirea accesibilităţii regiunilor
întârziate ca atare, deşi, în mod cert, a contribuit şi la
aceasta, nu în ultimul rând prin investiţiile finanţate
de fondul de coeziune. Aceste ţări - Grecia, Spania,
Portugalia şi (până în 2003) Irlanda şi statele UE-12
din 2004 - au fost cele ale căror sisteme de transport
au necesitat cel mai mult extindere şi îmbunătăţire.
Astfel, s-a lăsat în seama politicii de coeziune şi, în
special, a FERD şi a fondului de coeziune consolidarea
legăturilor de transport atât în cadrul regiunilor, cât şi
între reţelele regionale şi naţionale şi cele europene.
Provocarea actuală constă în a răspunde în mod
eficient la nevoia crescândă de a reduce emisiile din
transport, precum şi de a realiza economii de energie
prin încurajarea trecerii de la transportul rutier la
cel feroviar, în special, dar şi la transportul pe apă şi
cel maritim, întâmpinând, în acelaşi timp, nevoia de
realiza îmbunătăţiri în reţeaua de transport în regiunile
mai puţin echipate. Acesta este, în special, cazul în
ţările UE-12, în care reţelele rutiere cât şi cel feroviare
se află în stare precară şi de inadecvare totală pentru a
putea face faţă solicitărilor care li se impun pe măsură
ce cresc şi se dezvoltă economiile din aceste ţări.
2.3 Mediu
Motorul politic principal al îmbunătăţirii calităţii
mediului şi a sănătăţii umane îl reprezintă Tratatul UE
şi corpusul legislaţiei UE adoptat în baza acestuia, care
trebuie implementat de statele membre. Politica de
mediu a UE este urmărită prin programe de acţiune,
cel de-al 6-lea acoperind perioada 2002 – 2012, cu
scopul de a promova Strategia de dezvoltare durabilă
a UE (SDD). Acesta prevede o serie de activităţi,
de la protecţia ecosistemelor şi a biodiversităţii la
îmbunătăţirea alimentării cu apă şi a tratării apelor
şi la reducerea poluării fonice. Programul vizează
reducerea disparităţilor legate de mediu în cadrul
UE, ceea ce contribuie în mod direct la coeziune în
10 Granturile din bugetul TEN-T, din fondul de coeziune şi din fondul
european de dezvoltare regională, plus împrumuturile de la Banca
Europeană de Investiţii.
 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea
sensul că va transforma regiunile întârziate în zone
mai atrăgătoare şi mai sănătoase pentru trai şi muncă.
Natura 2000 este un exemplu bun de politică cu o
dimensiune spaţială puternică. Ea reprezintă o reţea
întinsă pe tot teritoriul UE de zone naturale protejate,
creată pentru a asigura supravieţuirea pe termen
lung a celor mai valoroase şi mai ameninţate specii şi
habitate din Europa. Natura  2000 nu este un sistem
de rezerve naturale stricte în care este exclusă orice
activitate umană. În timp ce reţeaua include, cu
siguranţă, rezerve naturale, majoritatea terenurilor
continuă să se afle în proprietate privată, iar accentul
cade pe asigurarea unui management viitor durabil
atât din punct de vedere ecologic, cât şi economic.
Mai mult, Directivele-cadru prevăd ca autorităţile
publice să elaboreze planuri de gestionare a apelor, a
riscului de inundaţii, a deşeurilor şi a calităţii aerului în
oraşe, precum şi administrarea marină pentru a atinge
o serie de obiective privind mediul, încurajând, astfel,
formularea unor strategii de dezvoltare integrată
pentru zone specifice. De exemplu, planurile de
gestionare a bazinelor hidrografice pot duce la o mai
bună coordonare a utilizării acestora prin agricultură,
turism, transport, energia apelor şi altele, în timp ce
cele privind calitatea apei pot duce la dezvoltarea
transportului public, extinderea spaţiilor verzi şi a
pistelor pentru biciclişti.
Până în prezent, politica UE în materie de biodiversitate
a fost motivată de obiectivul UE 2010 - stoparea
pierderii biodiversităţii în UE până în 2010 - stabilit de
şefii de stat în 2001. Planul de acţiune al UE în materie
de biodiversitate a fost implementat în 2006 pentru
a accelera progresul în atingerea acestui obiectiv şi
a adoptat o abordare integrată. Pentru perioada de
după 2010, Consiliul de Mediu a stabilit, la 15 martie
2010, o nouă viziune pentru 2050 şi un obiectiv
pentru 2020 în ceea ce priveşte biodiversitatea, care
să stopeze pierderea biodiversităţii şi degradarea
serviciilor privind ecosistemele în UE până în 2020, şi
restaurarea lor pe cât posibil, sporind contribuţia UE la
evitarea pierderii biodiversităţii globale.
În plus, există planuri pentru o nouă strategie pentru
prevenirea dezastrelor naturale şi a celor provocate de
om11, care implică costuri mari pentru anumite regiuni
(pierderile totale provocate de dezastrele naturale
11 Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu,
către Comitetul European Economic şi Social şi către Comitetul
Regiunilor din 23 februarie 2009 — O abordare comunitară în
privinţa prevenirii dezastrelor naturale şi a celor provocate de om
COM(2009) 82 final.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
sunt estimate la 112 miliarde de euro în perioada
1998 – 2008, cauzând 98 000 de decese) 12.
2.4 Politica maritimă
Politica maritimă integrată a UE este o nouă abordare
care dezvoltă toate activităţile marine într-o manieră
durabilă. Ea utilizează instrumente intersectoriale cum
ar fi planificarea maritimă spaţială, supravegherea
integrată şi cunoaşterea marină, care vor îmbunătăţi
modul de gestionare a oceanelor noastre. Comisia a
făcut, de asemenea, primii paşi spre implementarea
acestei politici pe bază regională, în special în Marea
Baltică şi în Marea Mediterană.
Obiectul acestei noi abordări este să identifice acţiunile
UE care au impact asupra mării şi să promoveze
coerenţa între sectoare şi domenii de activitate.
Pe lângă acestea, ea vizează stimularea economiei
maritime, protejarea şi restaurarea mediului marin,
consolidarea cercetării şi a inovării şi promovarea
dezvoltării în regiunile de coastă şi în cele extreme13.
Succesul acestei abordări depinde în mare măsură de
interacţiunea cu celelalte politici. De exemplu, politica
de coeziune în perioada de programare 2007 – 2013
a finanţat, până la sfârşitul lunii decembrie 2008
în total 1 131 proiecte legate de politica maritimă,
reprezentând o investiţie de aproape 1,2 miliarde de
euro14.
2.5 Politica comună în
domeniul pescuitului
Obiectivul Politicii comune în domeniul pescuitului
(PCP)15, în prezent, este „...să asigure exploatarea
durabilă a resurselor acvatice vii" prin „contribuirea la
activităţile de pescuit eficiente în cadrul unor pescării şi a
unei industrii de acvacultură viabile din punct de vedere
economic şi competitive, oferind un standard de viaţă
corect pentru cei care depind de activităţile de pescuit…
". Unul dintre cei patru piloni principali ai politicii
constă în măsuri structurale pentru consolidarea
coeziunii economice, sociale şi teritoriale.
12 Agenţia Europeană de Mediu (2010), Întocmirea unei hărţi privind
impactul dezastrelor naturale şi tehnologice recente în Europa. O
privire în ansamblu a ultimului deceniu.
13 Raport de progres asupra politicii maritime integrate a UE.
COM(2009) 540
14 Policy Research Corporation în baza bazei de date privind proiectele
finanţate de UE, http://ec.europa.eu/maritimeaffairs/study_d_base_
en.html
15 Regulamentul Consiliului (CE) nr 2371/2002 din 20 decembrie
2002.
183
 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea
Fondul European pentru Pescuit (FEP), care susţine
politica, se ridică la 4,3 miliarde de euro pentru
perioada de 2007 – 2013. Trei piloni ai FEP cuprind
măsuri de sprijinire a sectorului de pescuit (în special,
cu privire la flota de pescuit, acvacultură, procesarea
şi organizarea sectorului), în timp ce al patrulea pilon
constă în măsuri structurale pentru consolidarea
coeziunii economice, sociale şi teritoriale. Scopul
urmărit este sprijinirea dezvoltării în zonele de coastă
în care pescuitul reprezintă o parte importantă a
activităţii economice şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în
aceste zone.
Pentru atingerea acestor scopuri, FEP a înfiinţat grupuri
de acţiune locală în sectorul pescuitului, în vederea
elaborării unor strategii de dezvoltare locală integrată
pentru a facilita menţinerea unor comunităţi de
coastă viabile, prin diversificarea activităţilor şi crearea
unor locuri de muncă alternative. Bugetul public total
pentru acest obiectiv se cifrează la aproximativ 826,6
milioane de euro şi, până în prezent, au fost înfiinţate
aproximativ 130 de grupuri de acţiune din cele 240
prevăzute.
3. Politicile cu o dimensiune
spaţială parţială
3.1 Cercetare şi dezvoltare tehnologică
Politicile care vizează promovarea cercetării şi a
dezvoltării tehnologice împreună cu inovarea (CDTI)
afectează, inevitabil, anumite regiuni mai mult decât
altele. Însă, dimensiunea regională nu reprezintă un
aspect central în elaborarea politicii şi în stabilirea
alocării de finanţare UE pentru cercetare, care este
o parte semnificativă a bugetului general al UE
(Hărţile 3.2 şi 3.3).
Cel de-al şaptelea Program-cadru pentru cercetare
(PC7) are un buget de aproximativ 50 de miliarde de
euro pentru perioada 2007 – 2013. Obiectivul acestuia
este de a contribui la transformarea UE într-o zonă de
cercetare principală la nivel global prin susţinerea
excelenţei în cercetare oriunde are loc. Mecanismul de
finanțare cu partajarea riscurilor (Risk-Sharing Finance
Facility – RSFF) oferă 10 miliarde de euro sub forma
unor împrumuturi acordate proiectelor care implică
un grad relativ mare de risc.
Programul specific „Capacităţi“ al PC7 are un buget de
aproximativ 4 miliarde de euro, destinaţi să sporească
capacitatea de cercetare şi inovare pe tot teritoriul
Uniunii Europene şi să asigure utilizarea optimă a
acesteia.
184 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Se acordă sprijin pentru o serie de activităţi cum ar
fi încurajarea unei implicări mai mari a IMM-urilor în
activităţile de cercetare (1,3 miliard de euro); sprijin
pentru crearea unei infrastructuri paneuropene de
cercetare la scară largă identificate în calendarul
Forumului strategic european privind infrastructurile
de cercetare ESFRI16, precum şi optimizarea utilizării
infrastructurii existente (1,8 miliarde de euro);
consolidarea potenţialului de cercetare şi dezvoltare
al regiunilor europene prin promovarea, în cadrul
acţiunii „Regiunile cunoaşterii“, apariţia unor grupuri
regionale de cercetare (implicând elicea triplă formată
din cercetători, întreprinderi şi autorităţi publice)
(126 de milioane de euro) şi deblocarea şi dezvoltarea
potenţialului de cercetare în regiunile de convergenţă
şi cele extreme prin susţinerea, în cadrul acţiunii
Potenţialul de cercetare, a unor entităţi de cercetare
excelente în regiunile implicate (340 de milioane de
euro).
Deoarece mare parte din finanţarea pentru CDTI
în baza politicii de coeziune este alocată unor
categorii de cheltuieli care reflectă domeniile de
intervenţie în cadrul programului „Capacităţi“, există
o complementaritate clară între cele două planuri de
finanţare.
Este posibil să existe, însă, şi un posibil efect indirect
asupra consolidării coeziunii din alte programe PC7:
„Cooperare" (care susţine colaborarea transnaţională),
„Idei" (care susţine cercetarea de bază pe tot teritoriul
UE) şi„Oameni" (care susţine dezvoltarea cercetătorilor
pe tot teritoriul UE).
De asemenea, o parte din programele „Cooperare"
constă în cercetarea în cadrul ştiinţelor sociale
(„Cercetare în domeniul ştiinţe socio-economice
şi umane", cu un buget de 623 de milioane de
euro în 2007 – 2013)17. Proiectele susţinute includ
studii privind dezvoltarea economică, performanţa
regională, sisteme regionale de inovare, probleme
urbane şi regiuni rurale aflate sub presiunea
globalizării şi sunt menite să aprofundeze înţelegerea
problemelor economice şi sociale. Mai mult, există o
serie de studii, în special privind coeziunea socială,
care tratează subiecte precum impactul inegalităţii,
excluziunea socială şi integrarea tinerilor şi coeziunea
socială în oraşe.
16 Forumul strategic european privind infrastructurile de cercetare.
http://cordis.europa.eu/esfri/roadmap.htm
17 Descrierile detaliate ale proiectelor de cercetare relevante se pot
găsi pe site-ul web al programului Ştiinţe socio-economice şi
umane la adresa: http://ec.europa.eu/research/social-sciences/
research_en.html
 Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

REGIOgis REGIOgis

3.2 Al şaselea program-cadru, finanţare medie pe cap de locuitor 3.3 Al şaptelea program-cadru, finanţare medie pe cap de locuitor
Index, UE-27 = 100 Index, UE-27 = 100
Sursa: DG RTD, calcule DG REGIO Sursa: DG RTD, calcule DG REGIO
< 10 < 10

10 - 25 10 - 25

25 - 60 25 - 60

60 - 130 60 - 130

> 130 > 130

0 500 Km 0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative © EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea

185
 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea
Analiza programelor PC6 privind tehnologia
informaţiei şi a comunicaţiilor18 a arătat că participarea
ţările UE-12 în proiecte alături de ţări mai avansate
a reprezentat o oportunitate importantă pentru
aceste ţări de a ameliora aptitudinile cercetătorilor, a
infrastructurii şi capacităţii acestor state de a produce
noi produse şi procese.
3.2 Inovaţie şi spirit antreprenorial
Programul-cadru pentru competitivitate şi inovaţie
(CIP) este menit să crească competitivitatea
întreprinderilor din UE prin sprijinirea acestora
în domeniul inovării. Finanţarea se cifrează la 3,6
miliarde de euro în perioada 2007 – 2013. Principalele
obiective sunt IMM-urile, pe care sprijinul primit le va
ajuta să investească în inovarea ecologică, în eficienţa
energetică şi în energiile regenerabile, precum şi să
ofere un acces mai bun la finanţare, servicii de sprijin
pentru întreprinderi şi TIC. Principalele instrumente
utilizate pentru politica de inovaţie sunt:
•• instrumentele financiare (cifrându-se la
aproximativ 1 miliard de euro) pentru IMM-uri şi
inovaţie;
•• reţeaua Enterprise Europe (Rețeaua
întreprinderilor europene) pentru a uni
întreprinderile naţionale şi regionale şi furnizorii
de sprijin pentru inovaţie pe tot teritoriul UE (şi
dincolo) şi pentru a îmbunătăţi şi a lărgi sprijinul
acestora cu o perspectivă transnaţională;
•• platformele şi reţelele pentru factorii legislativi în
domeniul inovaţiei (PRO INNO Europe19), agenţiile
(Europe INNOVA20), oferirea de politici şi analize
statistice privind inovaţia (de ex. Tabloul de bord
al inovării regionale21) şi Observatorul european
al grupurilor, granturile pentru ecoinovare,
proiectele pentru prima aplicare comercială şi
proiectele-pilot în domeniul TIC.
18 Urmărirea inovaţiei şi cunoaşterii TSI, studiu de analiză a impactului
TSI FP6, 2009. http://cordis.europa.eu/fp7/ict/impact/documents/
wing-pilot-fp6-final-report-18-12-09.pdf
19 PRO INNO Europe se doreşte a deveni punctul focal pentru analiza
politicilor privind inovaţia şi cooperarea, cu o perspectivă asupra
învăţării de la cei mai buni şi asupra contribuţiei la dezvoltarea unor
noi politici de inovaţie.
20 Europe INNOVA este o iniţiativă europeană menită să fie un
laborator pentru dezvoltarea, testarea şi promovarea noilor măsuri
pentru susţinerea inovaţiei.
21 http://www.proinno-europe.eu/page/regional-innovation-
scoreboard
186 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Iniţiativa privind pieţele-pilot22 a înfiinţat reţele ale
autorităţilor publice în vederea oferirii de consiliere
privind achiziţia de soluţii inovatoare, care este un
bun exemplu al modului în care autorităţile publice
naţionale sau regionale pot stimula inovaţia. În
aceeaşi ordine de idei, programul a susţinut Premiile
European Enterprise din 2006, care se acordă celor
mai bune iniţiative întreprinse de autorităţile publice
în vederea promovării spiritului antreprenorial şi a
micilor întreprinderilor. Peste 300 de iniţiative din 29
ţări participante iau parte, în fiecare an, la competiţie,
iar câştigătorii servesc ca modele pentru regiunile de
peste întreg teritoriul Europei23.
În anii recenţi, s-a manifestat o recunoaştere
tot mai pronunţată a nevoii de a îmbunătăţi
complementaritatea între PC7, CIP şi politica de
coeziune24, ceea ce a dus la Comunicarea Comisiei
„Regiuni europene competitive prin cercetare şi
inovaţie"25, care a accentuat nevoia ca statele membre
şi regiunile să coordoneze utilizarea diferitelor surse
de finanţare într-un mod mai eficient.
3.3 Societatea informaţională şi media
TIC reprezintă o sursă majoră de dezvoltare
economică, fiind direct responsabilă de 5  % din
PIB-ul UE. Există, însă, mari disparităţi între ţări şi
regiuni în ceea ce priveşte rata de adoptare a TIC şi
a telecomunicaţiilor moderne în special. De aceea,
gradul de acoperire a reţelelor în bandă largă este
mult mai scăzut în regiunile de convergenţă (un grad
de acoperire a populaţiei de 47  % în 2009) decât în
regiunile de competitivitate (acoperire de 68  %)26,
deşi există dovezi ale reducerii decalajelor.
Dovada o reprezintă faptul că autorităţile de
gestionare în regiunile mai puţin avansate întâmpină
22 http://ec.europa.eu/enterprise/policies/innovation/policy/lead-
market-initiative/index_en.htm
23 Acest schimb de cele mai bune practici a dus deja la aplicarea
proiectelor de succes, cum ar fi proiectul de dezvoltare a spiritului
antreprenorial Y4 din Finlanda centrală, care a inspirat şi a susţinut
proiecte similare în Finlanda şi Portugalia.
24 Problema a fost studiată în rapoartele Parlamentului European
(Sinergii între Cel de-al şaptelea Program-cadru pentru cercetare,
Programul-cadrul pentru competitivitate şi inovaţie şi fondurile
structurale, Comitetul ITRE, Parlamentul European, mai 2007), ale
Comitetul consultativ european pentru cercetare (Revigorarea
triadei cunoştinţelor din Europa prin intermediul fondurilor
structurale, aprilie 2007) şi ale Comitetul pentru cercetare ştiinţifică
şi tehnică al UE (Modalitatea de a utiliza într-o manieră mai
coordonată perspectivele financiare şi fondurile structurale pentru
susţinerea cercetării şi a dezvoltării, CREST, mai 2007).
25 COM(2007) 474 din 16.8.2007.
26 Raport privind competitivitatea digitală 2010, http://ec.europa.eu/
information_society/digital-agenda/documents/edcr.pdf
 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea
dificultăţi în absorbirea fondurilor disponibile pentru
îmbunătăţirea infrastructura TIC din cauza lipsei de
aptitudini şi de experienţă27.
Agenda Digitală subliniază acţiunile necesare din
partea autorităţilor naţionale, regionale şi municipale
pentru a contribui la reducerea decalajului, prevenind
extinderea continuă a acestuia. Această agendă
include următoarele obiective pentru 2020: (i) toţi
europenii trebuie să aibă viteze de acces la internet
de 30  Mbps sau mai mare şi (ii) 50  % sau mai mult
din gospodăriile europene trebuie să se aboneze la
conexiuni de internet de peste 100 Mbps.
În plus, Comunicarea Comisiei din 2007 privind
achiziţiile înainte de comercializare28 au evidenţiat
măsura în care achiziţiile publice pentru cercetare şi
dezvoltare în UE, din care TIC reprezintă 20 %, scade
sub nivelul din SUA. Majoritatea achiziţiilor publice
are loc la nivel local şi regional, unde autorităţile mai
puţin orientate spre inovare din ţările UE-12 cheltuiesc
considerabil mai puţin decât cele din UE-15. Din cauza
cererii fragmentate, colaborarea între regiuni privind
achiziţiile înainte de comercializare este esenţială
pentru atingerea unei mase critice suficiente pentru
ca inovaţiile să ajungă la marile pieţe. În consecinţă,
intenţia este de a sprijini autorităţile în coordonarea
achiziţiilor lor în domeniul TIC în conformitate cu
programul PC7.
3.4 Sărăcia şi excluziunea socială
Politicile privind incluziunea socială, atât la nivel UE,
cât şi la nivel naţional, tind să se concentreze asupra
unor grupuri specifice de persoane dezavantajate şi
vulnerabile (cum ar fi mamele singure, persoanele
vârstnice care locuiesc singure, migranţii, persoanele
fără adăpost, minorităţile etnice şi persoanele cu
dizabilităţi). Unul dintre obiectivele stabilite de
strategia Europa 2020 este de a scoate cel puţin 20
de milioane de oameni din riscul de sărăcie şi de
excluziune.
Un astfel de obiectiv tinde să nu aibă o dimensiune
spaţială, măsurile fiind direcţionate întrajutorării
persoanelor vizate oriunde ar locui. Însă există
o conştientizare crescândă în ceea ce priveşte
27 Dovezi suplimentare privind decalajul între regiunile de
convergenţă şi de competitivitate sunt oferite de un studiu recent
privind cheltuielile UE pe TIC în cadrul politicilor structurale şi de
dezvoltare rurală.
28 COM(2007) 799 Achiziţia înainte de comercializare: încurajarea
inovaţiei pentru asigurarea unor servicii publice durabile de înaltă
calitate în Europa. http://cordis.europa.eu/fp7/ict/pcp/home_
en.html
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
concentrarea excluziunii sociale în anumite zone,
în special în zonele urbane interioare şi în cartierele
sărace. Astfel de concentrări apari şi în zonele rurale,
în special în UE-12 unde activitatea economică este
limitată şi există puţine oportunităţi de angajare în
afara agriculturii de subzistenţă. Analiza efectuată
în contextul Metodei deschise de coordonare29
privind protecţia socială şi incluziunea socială arată
clar acest fapt. Ea oferă o bază pentru cooperarea la
nivel legislativ în acest domeniu, urmărind obiective
comune mai largi care formează punctul central al
politicii sociale a UE, deoarece competenţa în acest
domeniu revine în principal statelor membre.
De aceea, se recunoaşte din ce în ce mai mult faptul
că natura dezavantajului care afectează persoanele
aflate în situaţia de sărăcie şi de excluziune socială
este influenţată de zona în care trăiesc. Legătura
dintre circumstanţele individuale şi situaţiile locale
este bidirecţională. O concentrare a persoanelor
dezavantajate în anumite cartiere duce la o presiune
crescută asupra serviciilor publice, reducerea
activităţii economice şi a investiţiilor private, apariţia
unor situaţii de ghetou şi eroziunea capitalului social.
În acelaşi timp, locuirea în zone sărace presupune
un acces redus la locurile de muncă, servicii publice
deseori inadecvate, stigmatizare şi discriminare.
Concentrarea dezavantajelor pare să fie un fenomen
persistent care se poate transmite de la o generaţie la
alta. De aceea, politicile sociale trebuie să gestioneze
aspectele teritoriale ale dezavantajului dacă vor să
reuşească în asistarea persoanelor în locurile în care
trăiesc şi să determine regenerarea zonelor sărace
precum şi să sprijine persoanele implicate.
Această abordare este promovată şi prin principiile
comune privind incluziunea activă30, care pune
accentul asupra importanţei circumstanţelor locale
şi regionale şi asupra nevoii de a asigura accesul la
servicii de calitate. Politica socială orientată pe zone
a reprezentat una dintre temele principale ale mesei
rotunde europene privind sărăcia şi excluziunea
socială organizată în 2009 de către preşedinţia
suedeză, care a solicitat eforturi sporite pentru a
îmbina abordărilor „orientate pe oameni" şi a celor
„orientate pe locul aplicării" în metoda deschisă de
29 Metoda deschisă de coordonare oferă, în esenţă, un mijloc pentru
statele membre de a schimba informaţii şi opinii privind politica
socială în baza unui set comun de indicatori stabiliţi privind
diferitele aspecte ale dezvoltărilor sociale şi de a-şi supune politicile
unui proces de revizuire gestionat de Comisie.
30 A se vedea Recomandarea Comisiei din 3.10.2008 (2008/867/CE),
Concluziile Consiliului din 17.12.2008 şi Rezoluţia Parlamentului din
6.5.2009 (2008/2335(INI)).
187
 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea
coordonare în domeniul social, precum şi în politica
de coeziune.
3.5 Ocuparea forţei de muncă
Politica privind ocuparea forţei de muncă este un
mijloc central al gestionării problemelor privind
sărăcia şi excluziunea socială, deoarece şomajul sau
inactivitatea reprezintă o cauză pentru ambele. La
17 iunie 2010, Consiliul Europei a mărit obiectivul
privind ocuparea forţei de muncă la 75  % în rândul
persoanelor cu vârsta între 20 - 64 de ani. Participarea
mai mare a tinerilor, a vârstnicilor şi a persoanelor mai
puţin calificate şi o integrare mai bună a migranţilor
pot aduce o contribuţie importantă la acest obiectiv.
În vederea îmbunătăţirii integrării migranţilor, Comisia
a aprobat programul de la Stockholm 31în 2010,care
va fi urmat de o agendă UE pentru integrare în 2011.
Însă focalizarea Strategiei europene privind ocuparea
forţei de muncă (SEOF) este mai degrabă naţională
decât regională, cu toate că aceasta este cea mai
relevantă în zone cu rate ridicate ale şomajului, iar
succesul acesteia este evaluat, inevitabil, în termeni
de reducere a disparităţilor privind ocuparea forţei de
muncă şi ratele şomajului în cadrul statelor membre
şi între acestea. Similar cu politica socială, aceasta
operează prin metoda deschisă de coordonare,
deoarece competenţa privind ocuparea forţei de
muncă le revine statelor membre, deşi FES oferă
sprijin financiar pentru a sprijin urmărirea obiectivelor
SEOF (a se vedea Capitolul IV de mai jos).
Esenţa strategiei o reprezintă faptul că pieţele
performante ale muncii sunt cheia creşterii ocupării
forţei de muncă şi a promovării coeziunii sociale şi
economice, însă acestea trebuie să fie însoţite de
măsuri care sprijină persoanele în cazul pierderii
locului de muncă. Această abordare de tip flexicuritate,
care combină măsurile active privind piaţa muncii (în
special educaţia şi formarea) cu o asigurare adecvată
în caz de şomaj şi o reglementare eficientă privind
ocuparea forţei de muncă, reduce riscul excluziunii,
ajută şi încurajează persoanele în trecerea de la un
loc de muncă la un altul şi de la inactivitate şi şomaj
la intrarea pe piaţa muncii. Mai mult, formele flexibile
ale organizării muncii contribuie atât la creşterea
productivităţii prin facilitarea ajustării forţei de muncă
disponibile la fluxul de muncă, cât şi la asistarea
persoanelor în privinţa reconcilierii vieţii profesionale
cu responsabilităţile familiale.
31 COM(2010) 171.
188 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Fondul european de
ajustare la globalizare
Fondul european de ajustare la globalizare (FEAG)
oferă sprijin lucrătorilor care şi-au pierdut locul de
muncă, în urma schimbărilor privind caracteristicile
comerciale globale, în vederea găsirii rapide a unui
alt loc de muncă. Atunci când o întreprindere mare
se închide sau o fabrică este relocalizată într-o ţară
în afara UE sau un sector întreg pierde multe locuri
de muncă într-o regiune, FAG poate ajuta lucrătorii
disponibilizaţi în găsirea cât se poate de rapidă a unui
nou loc de muncă. Suma maximă de 500 de milioane
de euro pe an este disponibilă pentru FAG pentru
finanţarea acestor intervenţii. Criza economică a
dus la pierderi masive de locuri de muncă în Europa.
Situaţia s-a reflectat şi în cererile adresate FAG în 2009
şi 2010, din care trei sferturi au fost legate de criză. În
2007 şi 2008, toate cererile erau legate de domeniul
comerţului.
Industria automobilelor a fost printre cele mai
puternic afectate de criză şi este sectorul care a
înregistrat cea mai mare pondere din totalul cererilor
(18  %). Împreună cu industria textilă, ea a înregistrat
peste o treime din totalul cererilor, urmată de sectorul
tipografiei şi industria mecanică, fiecare având o
pondere de aproximativ 10 %. Din 2007, anul înfiinţării
FAG, acesta a primit 63 de cereri din partea statelor
membre. Spania, Ţările de Jos şi Irlanda au depus 10,
9, respectiv 6 de cereri, în timp ce Bulgaria, Republica
Cehă, Malta, Slovenia, Finlanda şi Suedia au depus
doar câte una.
FAG finanţează măsuri active legate de piaţa
muncii cum ar fi asistenţă în căutarea unui loc de
muncă, orientare profesională, formare şi reformare
personalizată, inclusiv aptitudinile în TI şi certificarea
experienţei dobândite, plasarea personalului
disponibilizat şi promovarea spiritului antreprenorial
şi ajutor pentru activităţile independente. Fondul
poate oferi şi măsuri speciale limitate în timp, cum ar
fi indemnizaţiile pentru căutarea unui loc de muncă,
pentru mobilitate sau pentru indivizii care participă la
învăţarea pe tot parcursul vieţii şi pentru formare.
FAG nu finanţează măsurile de protecţie socială pasive
cum ar fi pensiile sau indemnizaţiile de şomaj.
Flexicuritatea este însoţită de măsuri care încurajează
mobilitatea forţei de muncă, sub forma unui serviciu
internaţional de plasare (EURES — care înregistrează
detalii privind 805 000 locuri de muncă disponibile în
Europa în august 2009), precum şi prin sprijinul acordat
 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea
libertăţii de mişcare a muncitorilor şi îndepărtarea
obstacolelor din calea mobilităţii ocupaţionale, şi
prin iniţiativa „Noi competenţe pentru noi locuri de
muncă". Cea din urmă vizează anticiparea nevoilor
viitoare ale pieţei muncii şi încurajarea sistemelor
de educaţie şi de formare să devină mai sensibile la
cererea estimată pentru anumite competenţe. Însă
accentul cade, în primul rând, pe tendinţele generale
din UE în ansamblu, mai degrabă decât pe posibilele
variaţii privind nevoile de competenţe de-a lungul
ţărilor şi chiar al regiunilor.
3.6 Educaţie
Politica privind educaţia şi formarea este strâns
legată nu doar de politicile privind întreprinderile
şi inovaţia, ci şi de ocuparea forţei de muncă şi
incluziunea socială, deoarece este considerată a
fi un mijloc principal al atingerii obiectivelor din
ultimele două. Scopul ei primordial este încurajarea
învăţării pe tot parcursul vieţii în statele membre,
care menţin competenţa în acest domeniu vast (cu
toate că, în anumite state membre, responsabilitatea
revine nivelului regional sau local), din nou prin
metoda deschisă de coordonare. Ca şi în cazul politicii
privind ocuparea forţei de muncă şi politica socială,
focalizarea se află, aproape în totalitate, mai degrabă
la nivel naţional decât la cel regional, deşi există
disparităţi semnificative privind nivelurile de educaţie
şi ratele de abandon şcolar de-a lungul regiunilor, atât
în cadrul ţărilor - reflectând, într-o anumită măsură,
disparităţile privind condiţiile economice - cât şi între
ţări.
Cu toate acestea, educaţia şi formarea reprezintă
elemente-cheie în consolidarea coeziunii sociale
şi economice, iar diferitele iniţiative incluse în
Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii (cum ar fi
Erasmus şi Leonardo da Vinci) sporesc oportunităţile
disponibile tinerilor, care la rândul lor pot beneficia de
burse de cercetare UE pentru a obţine un grad înalt de
educaţie32. Mai mult, s-a convenit cu statele membre
asupra unei serii de obiective în vederea creşterii
nivelului de educaţie şi a reducerii abandonului şcolar
până în 2020:
•• cel puţin 95  % dintre copiii cu vârsta între patru
ani şi vârsta obligatorie pentru începerea şcolii
primare ar trebui să participe la forme de educaţie
pentru preşcolari;
32 Al 7-lea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică:
Acţiunile Marie Curie.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
•• ponderea tinerilor cu vârsta de 15 ani cu capacităţi
inadecvate privind citirea, matematica şi ştiinţele
trebuie să fie sub 15 %;
•• o medie de cel puţin 15  % dintre persoanele cu
vârsta între 25 şi 64 de ani trebuie să participe la
învăţarea pe tot parcursul vieţii;
•• ponderea celor care abandonează timpuriu
educaţia trebuie să fie sub 10 %;
•• ponderea celor cu vârsta între 30 şi 34 de ani cu
educaţie terţiară trebuie să fie de cel puţin 40 %.
Ultimele două obiective fac parte şi din obiectivele
principale ale strategiei Europa 2020.
3.7 Egalitatea sexelor
În ultimul deceniu, creşterea participării femeilor
pe piaţa muncii a reprezentat un factor esenţial în
atingerea obiectivelor Lisabona privind ocuparea
forţei de muncă. Participarea femeilor pe piaţa muncii
a crescut stabil în ultimii ani, apropiindu-se de 60 %,
în medie, în UE 33(care a fost obiectivul Lisabona
201034). Abordarea egalităţii sexelor la nivel naţional
şi regional în programele privind reforma naţională a
contribuit la identificarea mai eficientă a contribuţiei
egalităţii sexelor la obiective în termeni de ocupare a
forţei de muncă, dezvoltare şi incluziune socială şi a
avut, astfel, un impact pozitiv asupra coeziunii sociale
şi economice în Europa35.
Politicile privind egalitatea au efecte semnificative
asupra indivizilor, întreprinderilor, regiunilor şi
ţărilor36. În multe ţări, există o corelare pozitivă între
nivelurile ridicate ale activităţii economice (PIB pe
cap de locuitor) şi participarea mai mare a femeilor
şi a bărbaţilor pe piaţa muncii. Există câţiva factori
care pot duce la o contribuţie din partea politicii
33 59,1  % din 2008 cu diferenţe majore între statele membre, a se
vedea SEC(2009)1706 Raport anual privind egalitatea între femei şi
bărbaţi 2010’
34 Categoria de vârstă (20  - 64 de ani) acoperită de obiectivul
strategiei Europa 2020 privind rata de ocupare a forţei de muncă
de 75 % diferă de obiectivul de la Lisabona care a acoperit categoria
de vârstă de 15 - 64 ani. În baza obiectivului 2020, rata de ocupare
a forţei de muncă în rândul femeilor a crescut de la 57,3 % la 62,5 %
între 2000 şi 2009.
35 Smith, M., Analysis note: gender equality on the labour market:
challenges of the EU after 2010" (Notă analitică: egalitatea sexelor
pe piaţa muncii: provocările UE după 2010) Reţeaua de experţi a
Uniunii Europene privind problemele ocupării forţei de muncă şi
egalitatea sexelor, iulie 2009.
36 Smith, M. şi Bettio, F., Analysis note: the Economic case for Gender
Equality (Notă analitică: cauza economică privind egalitatea
sexelor) Reţeaua de experţi a Uniunii Europene privind problemele
ocupării forţei de muncă şi egalitatea sexelor, august 2008.
189
 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea
privind egalitatea sexelor la dezvoltarea economică,
de exemplu prin măsuri care ajută echilibrarea vieţii
profesionale şi a vieţii familiale precum şi crearea unor
sisteme fiscale care pot creşte participarea femeilor pe
piaţa muncii, ducând la o ocupare mai mare a forţei de
muncă şi, prin urmare, la o dezvoltare mai puternică37.
Statele membre care au implementat politici
de reconciliere au reuşit să crească atât rata de
participare a femeilor şi a bărbaţilor, cât şi ratele de
fertilitate. Recent, UE a contribuit la îmbunătăţirea
condiţiilor-cadru pentru susţinerea reconcilierii
între viaţa profesională şi cea privată. Directivele
care asigură persoanelor care desfăşoară activităţi
independente şi partenerilor lor dreptul la concediu
de maternitate pentru prima dată şi consolidarea
drepturilor la concediu de creştere a copilului sunt
importante în această privinţă38. Egalitatea sexelor
permite dezvoltarea unui model social mai coerent,
caracterizat de investiţii în infrastructura socială pentru
susţinerea femeilor şi a bărbaţilor activi şi promovarea
angajării durabile şi a reproducerii sociale39.
3.8 Sănătate
Domeniul sănătăţii face parte din capitalul uman
şi reprezintă un factor cheie al dezvoltării şi
competitivităţii, precum şi al bunăstării individuale.
Există mari disparităţi între statele membre şi regiuni
în privinţa stării sănătăţii şi a calităţii serviciilor de
sănătate, care au implicaţii importante în ceea ce
priveşte coeziunea economică, socială şi teritorială.
În 2007, Comisia a adoptat noua strategie privind
sănătatea pentru perioada 2007 – 2013, care vizează
promovarea îmbunătăţirii sănătăţii şi creşterea
duratei de viaţă sănătoasă, reducerea inegalităţilor
în domeniul sănătăţii, protejarea persoanelor de
pericolele la adresa sănătăţii şi sprijinirea inovaţiei
tehnologiei în sistemele de asistenţă medicală.
Deşi strategia nu prevede obiectivul coeziunii în
mod explicit, un aspect central constă în reducerea
inegalităţilor în privinţa accesului şi a accesibilităţii.
37 Löfström, A. (2009), ‘Gender Equality, Economic Growth and
Employment’ („Egalitatea sexelor, dezvoltarea economică şi
ocuparea forţei de muncă"), Preşedinţia suedeză a Uniunii
Europene.
38 COM(2008) 635 final; Directiva 2010/18/UE de punere în aplicare
a Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creşterea
copilului, OJ L 68/13, 18.3.2010; Directiva 2010/41/UE privind
lucrătorii care desfăşoară o activitate independentă şi soţiile/soţii
care îi ajută, OJ L 180/1, 15.7.2010.
39 Reproducerea socială desemnează procesele care susţin sau
perpetuează caracteristicile unei structuri sociale sau ale unei
tradiţii anumite pe o perioadă de timp.
190 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Abordarea adoptată în vederea atingerii acestui scop
este prevăzută în Comunicarea Comisiei „Solidaritate
în domeniul sănătăţii: reducerea inegalităţilor în
materie de sănătate în UE" [COM(2009) 567] care
identifică decalaje mari în materie de sănătate între
statele membre şi regiuni, precum şi între grupurile
sociale, ca ameninţare la valorile fundamentale ale
UE. Aceasta propune o serie de măsuri spre adoptare
de către UE şi statele membre, inclusiv prin politica
de coeziune. Reducerea inegalităţii în materie de
sănătate reprezintă, de asemenea, un obiectiv al
programului de sănătate 2008 – 2013.
În această privinţă, s-a adoptat un sistem european
de informaţii privind sănătatea pentru a monitoriza
dezvoltările apărute în materie în statele membre
şi în regiuni. Sistemul cuprinde 30 de indicatori de
sănătate, majoritatea cărora sunt disponibili atât la
nivel regional, cât şi la cel naţional.
3.9 Politica agricolă comună
Politica agricolă comună (PAC) este formată din doi
piloni (sprijin agricol şi dezvoltare rurală), cu obiective
distincte, însă complementare. Are un buget total
de 413 miliarde de euro (la preţuri actuale) pentru
perioada 2007 – 2013.
Sprijin agricol
Primul pilon al PAC este finanţat prin fondul european
de garantare agricolă (FEGA) cu un plafon de buget
de 313 miliarde de euro. Acesta constă în principal din
plăţi directe către agricultori, împreună cu un număr
mic de măsuri de management al pieţei.
Plăţile directe către agricultori contribuie la sprijinirea
ocupării forţei de muncă în agricultură. Acestea
asigură şi faptul că agricultorii îşi pot asuma funcţii
importante în gestionarea terenurilor în UE şi susţin
viabilitatea zonelor rurale.
Sectorul agricol şi cel alimentar au asigurat, împreună,
aproximativ 18,6 milioane de locuri de muncă în UE
în 2005 (puţin sub 9  % din totalul forţei de muncă
ocupate) şi 4 % din PIB. Însă există variaţii semnificative
între ţări în privinţa importanţei celor două sectoare,
ea fiind mai mare în UE-12 decât în UE-15.
Structura agriculturii este diferită în UE-12, constând în
întreprinderi foarte mici amestecate cu întreprinderi
la scară mare. În Bulgaria şi România, aproximativ
două treimi din ferme sunt clasificate ca fiind de semi-
subzistenţă şi peste jumătate din ele în celelalte ţări
UE-12, faţă de doar 16 % în UE-15.
 Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira
Açores Madeira

REGIOgis
REGIOgis
3.4 Politica Agricolă Comună Pilon 1 – Cheltuieli FEAG pe zonă agricolă utilizată, 2000-2006
Euro (total 2000-2006) pe hectar de zonă agricolă utilizată (2007)
3.5 Politica Agricolă Comună Pilon 2 – Cheltuieli FEADR pe cap de locuitor, 2007-2009
<= 500 Euro (total 2000-2006) pe cap de locuitor (2007)
UAA = zonă agricolă utilizată <= 25,0
25.0 100.1 - 125,0
100,1 125.0
501 - 1 000 Notă: Nu se aplică în cazul Bulgariei şi al României Sursa: „Studiu privind ocuparea forţei de muncă, dezvoltarea şi inovaţia în zonele rurale" (2010)
Sursa: „Studiu privind ocuparea forţei de muncă, dezvoltarea şi inovaţia în zonele rurale" (2010) gestionat de DG AGRI; datele hărţii au fost dezvoltate de ÖIR. Proiectul este în curs de
25.1 - 50,0
25,1 50.0 > 125,0
125.0
1 001 - 2 000 gestionat de DG AGRI; datele hărţii au fost dezvoltate de ÖIR. realizare, iar rezultatele finale sunt aşteptate în cursul anului 2011.
Proiectul este în curs de realizare, iar rezultatele finale 50.1 - 75,0
50,1 75.0 lipsă informaţii
2 001 - 3 000 sunt aşteptate în cursul anului 2010.
75.1 - 100,0
75,1 100.0
> 3 000

lipsă informaţii
0 500 Km
0 500 Km
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea

191
 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea
Câştigurile privind productivitatea rezultate din
descoperirile realizate în domeniul geneticii culturilor
şi a animalelor, precum şi mecanizarea, împreună cu
presiunea economică, au dus la reduceri structurale
semnificative în cadrul ocupării forţei de muncă în
ultimele două decenii. În anii recenţi, PAC a contribuit
în mod cert la atenuarea acestui proces, prin încetinirea
fluxurilor de forţă de muncă în exterior, sporind, în
acelaşi timp, productivitatea, competitivitatea şi
durabilitatea.
Principalii beneficiari ai primului pilon din PAC în
2008 au fost, ca şi în trecut, Franţa (21,5 % din total),
Germania (14,6  %), Spania (13,1  %) şi Italia (10,2  %).
Sprijinul financiar pe „unitate anuală de muncă" (UAM
- adică pe persoană angajată pe o bază echivalentă
anuală) a fost mai ridicat în statele membre nordice
decât în ţările sudice şi în UE-12. Sprijinul pe hectar
a fost mai echilibrat, deşi statele membre UE-12, în
care plăţile directe se aflau încă în etapa de instituire
progresivă a ajutorului, au primit considerabil mai
puţin pe hectar decât UE-15 (a se vedea Harta 3.4).
Dezvoltare rurală
Elementele teritoriale ale PAC sunt concentrate
sub pilonul de dezvoltare rurală, care este orientat
în întregime asupra zonelor rurale pe care statele
membre trebuie să le definească în propriile
programe. În plus, acest pilon oferă mai mult
sprijin agricultorilor din zonele mai puţin favorizate
(Harta 3.6) şi investeşte în măsuri structurale (investiţii
în ferme, comercializare şi procesare) în zonele rurale
şi promovează dezvoltarea locală în cadrul iniţiativei
Leader. Pentru perioada 2007 – 2009, cheltuielile pe
cap de locuitor din fondul european agricol pentru
dezvoltare rurală (FEADR) tind să se concentreze în
regiuni specifice, în special în cele mai îndepărtate şi
în regiuni care nu includ multe oraşe mari (Harta 3.5).
Regiunile NUTS  3 care includ capitala sau un oraş
mare au de regulă niveluri mai mici de cheltuieli pe
cap de locuitor în majoritatea statelor membre.
Fondului FEADR s-a alocat un buget de aproximativ 92
miliarde de euro în 2007 – 2013, din care cel puţin 31,2
miliarde de euro au ajuns în regiunile de convergenţă.
Această sumă a fost mărită cu 4,4 miliarde de euro
în 2009, parţial prin reducerea sumei disponibile
sub primul pilon, pentru a consolida cheltuielile
privind schimbările climatice, energia regenerabilă,
gospodărirea apelor, biodiversitatea şi inovaţia,
dezvoltarea accesului la banda largă în zonele rurale,
precum şi pentru sprijinirea fermierilor producători de
lapte care au fost loviţi de criză.
192 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Majoritatea ţărilor UE-12, inclusiv Bulgaria, Polonia şi
România au alocat o sumă peste medie obiectivului
larg privind „îmbunătăţirea concurenţei în agricultură
şi silvicultură", în timp ce Bulgaria, Polonia şi România
se numără, de asemenea, printre statele care alocă cel
mai mult obiectivului privind „îmbunătăţirea calităţii
vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei
rurale". Acest obiectiv reprezintă aproximativ 13  %
din finanţarea totală FEADR în UE pentru această
perioadă şi se estimează că va duce la o creare brută
de aproximativ 320 000 de noi locuri de muncă,
din care peste 240 000 sunt create în regiunile de
convergenţă40.
3.10 Climatul
Politica privind climatul are două scopuri principale
— reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi
adaptarea la consecinţele schimbărilor climatice
viitoare. Modul în care sunt urmărite aceste scopuri
afectează regiunile în mod diferenţiat.
Reducerea utilizării de combustibili fosili în vederea
reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră implică
o nevoie de restructurare în regiunile în care se
concentrează industriile vizate. În acelaşi timp, va
tinde să intensifice dezvoltarea în regiunile în care se
află sursele de energie regenerabilă, regiuni care nu
sunt, neapărat, aceleaşi.
Autorităţile regionale şi locale au un rol important în
luarea unor măsuri de reducere a emisiile, deoarece
sunt principalii responsabili în UE pentru locuinţe,
clădiri publice, transport local, taxe şi impozite locale şi
planificare teritorială. La iniţiativa Comisiei Europene,
peste 1 750 de primari din municipii au căzut de acord
asupra depăşirii obiectivelor de reducere a emisiilor
stabilite pentru UE şi au semnat un angajament în
acest sens41.
Nevoia de adaptare la schimbările climatice variază şi
ea de la o regiune la alta. Dovada o reprezintă faptul
că bazinul mediteranean, regiunile extreme şi zona
arctică sunt cele mai vulnerabile, în timp ce zonele
muntoase, în special Alpii, multe insule şi zone de
coastă şi văile inundabile dens populate întâmpină
probleme deosebite42. Cartea Albă a Comisiei privind
40 Nu este întotdeauna posibilă potrivirea programelor naţionale sau
regionale de dezvoltare rurală cu zonele acoperite de obiectivul
de convergenţă, deoarece zonele în care programele sunt
implementate nu corespund regiunilor NUTS 2.
41 Convenţia Primarilor.
42 COM(2009) 147 final Cartea albă privind adaptarea la schimbările
climatice: Către un cadru european de acţiune
 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

3.6 Zone mai puţin favorizate

Zona unui municipiu poate fi eligibilă pentru una

Zone total mai puţin favorizate
Zone parţial mai puţin favorizate
dintre următoarele articole:
Art. 18: zone muntoase/deluroase
Art. 19: zone aflate în pericol de abandon al utilizării terenului
Art. 20: zone afectate de handicapuri specifice.
Pentru Bulgaria, România şi regiunile franceze de peste mări
sunt incluse doar zonele din Art. 18.

Sursa: DG AGRI

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 193

 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea
adaptarea la schimbările climatice accentuează din
nou rolul autorităţilor regionale şi locale în acest sens
şi încurajează formularea unor strategii de adaptare
naţionale şi regionale până în 2012.
4. Politicile fără o dimensiune spaţială
4.1 Piaţa unică
Politica pieţei unice constă în eliminarea barierelor din
calea concurenţei şi în simplificarea regulilor pentru
a permite oricărei persoane din UE -  întreprinderi
şi persoane fizice  - să profite la maximum de
oportunităţile oferite lor, prin accesul direct la o piaţă
de aproape 500 de milioane de persoane. Ea oferă
indivizilor o varietate mai mare de bunuri şi servicii
de calitate la preţuri competitive, iar întreprinderilor
posibilitatea de a opera în 27 de ţări, fără să trebuiască
să facă faţă, în cele mai multe cazuri, barierelor
naţionale şi procedurilor administrative inutile.
Însă există decalaje, în special în domeniul serviciilor43,
în care reglementările naţionale diferite îngreunează
operarea prestatorilor în alte state membre.
În acelaşi timp, obstacolele din calea dezvoltării,
sub forma unei dimensiuni mici a pieţei, a distanţei
geografice, a problemelor de acces şi a dependenţei
de câteva industrii, întâmpinate de multe regiuni
întârziate, pot fi exacerbate de liberalizarea sporită.
Într-adevăr, politica de coeziune a fost concepută
iniţial ca un accesoriu necesar al eliminării restricţiilor
comerciale în cadrul UE pentru a gestiona efectele
potenţial dăunătoare ale concurenţei asupra
producătorilor din regiunile aflate în dezvoltare,
oferind sprijin direct şi indirect care le permite să
opereze în termeni rezonabil egali cu cei din alte părţi.
4.2 Comerţul
Politica UE privind comerţul se aplică în întreaga
Uniune şi, de aceea, reprezintă un exemplu clar al
unei politici fără o dimensiune spaţială. Comerţul
poate contribui la construirea unei economii UE mai
puternice, dacă exporturile acesteia sunt suficient de
competitive în străinătate. În raport cu dimensiunea
ei, UE se află printre economiile cele mai orientate
spre exterior din lume.
La fel ca şi piaţa unică europeană, deschiderea UE
în ceea ce priveşte comerţul şi investiţiile a acţionat
ca un catalizator principal al dezvoltării în ultimele
43 http://ec.europa.eu/internal_market/top_layer/index_19_en.htm
194 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
două decenii. Doar comerţul reprezintă un sfert din
câştigurile din productivitate care s-au înregistrat în
UE în ultimii ani, prin stimularea unei concurenţe mai
mari, a specializării în zone cu valoare adăugată mai
mare şi a inovaţiei.
4.3 Energia
Politica energetică a UE are şi ea efecte diferenţiale
potenţial importante asupra regiunilor, însă nu
dispune de o dimensiune regională ca atare.
Obiectivele constă în menţinerea competitivităţii
sectorului energetic şi în obţinerea unei oferte
durabile şi sigure. Politica a fost implementată prin
diferite directive, regulamente şi comunicări care
vizează crearea unei pieţe energetice unice în UE
pentru a micşora preţurile atât pentru întreprinderi
cât şi pentru consumatori, prin creşterea eficienţei
utilizării energiei, reducerea impactului asupra
mediului şi sporirea ponderii energiilor regenerabile
în sectorul furnizării de energie. Cea din urmă poate
contribui la dezvoltarea economică în regiunile mai
puţin favorizate, prin sprijinul acordat în valorificarea
resurselor lor naturale (cum ar fi energia solară,
eoliană sau biomasa).
4.4 Uniunea Economică şi Monetară
Uniunea Economică şi Monetară (UEM) contribuie la
stabilirea condiţiilor financiare în UE, aspect important
pentru dezvoltarea durabilă atât a statelor membre
cât şi a regiunilor. În UEM, statele membre nu se mai
pot baza pe ajustarea ratelor de schimb în vederea
adaptării la şocurile macroeconomice. Politica fiscală
poate fi utilizată în vederea stabilizării doar dacă
spaţiulde manevră al acesteia, aşa cum a fost definit în
Pactul de stabilitate şi creştere, nu este epuizat. Acest
lucru implică faptul că pieţele flexibile ale muncii şi de
produse şi, prin urmare, reformele structurale pentru
îmbunătăţirea flexibilităţii acestora trebuie să joace
un rol esenţial în evitarea lărgirii diferenţelor în ceea
ce priveşte competitivitatea, activitatea economică
şi ocuparea forţei de muncă în zona euro. Aceasta
se aplică atât diferenţelor între ţări cât şi diferenţelor
între regiuni în cadrul ţărilor.
Politica de coeziune poate sprijini regiunile în
gestionarea problemelor structurale fundamentale ale
acestora care inhibă competitivitatea producătorilor
lor şi poate oferi, de asemenea, sprijin pentru o
parte din reformele structurale care îmbunătăţesc
flexibilitatea pieţelor muncii şi de produse. Însă, pentru
ca politica de coeziune să aibă un impact durabil
asupra ofertei în economiile susţinute, ea trebuie
 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea

să fie completată de o politică

fiscală prudentă, orientată spre 3.1 Indicele Lisabona 2008 şi schimbarea în 2000 – 2008
stabilitate, şi de politici adecvate Obiectivul UE-27 CONV TRANZ RCE
privind reforma structurală. Lisabona 2008
Un astfel de cadru legislativ de Rata ocupării forţei de muncă 85 76 71 75 80
sprijin poate să susţină nu numai în rândul bărbaţilor cu vârsta
atingerea impactului pe termen între 15 - 54 de ani
lung al politicii de coeziune, ci Rata ocupării forţei de muncă 64 64 57 59 69
poate atenua, de asemenea, în rândul femeilor cu vârsta
riscul potenţial pe termen scurt între 15 - 54 de ani
asociat cu inflaţia indusă de Rata ocupării forţei de muncă 50 46 40 44 49
intrările de transferuri de capital în rândul persoanelor cu
vârsta între 55 - 64 de ani
la scară mare în economiile din
Abandonul şcolar timpuriu în rândul 10 14 15 19 12
zona euro.
celor cu vârsta de 18 - 24 de ani
În timp ce diferenţele privind Obţinerea educaţiei secundare 85 78 80 72 78
performanţa economică între în rândul persoanelor cu
vârsta între 20 - 24 de ani
ţările care fac parte din zona
Participare în învăţarea 12,5 9,4 5,3 8,6 11,6
euro au scăzut în timp, există
pe tot parcursul vieţii în
dovezi insuficiente privind rândul persoanelor cu
impactul specific al UEM asupra vârsta de 25 - 64 de ani
disparităţilor regionale. În Cheltuielile întreprinderilor 2 1,2 0,4 0,5 1,4
acelaşi timp, dovezile arată privind cercetarea şi
că transparenţa costurilor dezvoltarea în % din PIB
şi reducerea riscurilor de Cheltuieli guvernamentale, ale 1 0,6 0,5 0,5 0,7
schimb rezultate în urma învăţământului superior şi cele
uniunii monetare au scos în non-profit privind cercetarea
şi dezvoltarea în % din PIB
evidenţă rolul caracteristicilor
regionale specifice ca factori
în determinarea potenţialului Indicele Lisabona 100 68 38 42 70
privind dezvoltarea regională. Schimbări privind Indicele 11 7 10 9
Lisabona 2000 – 2008
Sursa: Eurostat, DG REGIO
4.5 Strategia de
la Lisabona
Relansarea strategiei de la
autorităţile locale sau regionale au competenţă (de
Lisabona în 2005 a îmbunătăţit consistenţa generală
exemplu, domeniul educaţiei sau al sănătăţii).
a cadrului legislativ economic al Uniunii44. Un obiectiv
important a constat în obţinerea unei implementări Poziţia regiunilor în raport cu obiectivele principale ale
mai mari a obiectivelor Lisabona pe teren şi, astfel, strategiei de la Lisabona depinde de nivelul general
în creşterea implicării actorilor regionali şi locali şi a de dezvoltare a acestora. Regiunile de convergenţă
partenerilor sociali. Multe politici în cadrul politicii tind să înregistreze niveluri mult mai mici la toţi
de la Lisabona trebuie să fie implementate la nivel aceşti indicatori (Tabelul  3.1). Cu toate acestea, ele
subnaţional, în special politicile în domeniile în care au înregistrat un progres semnificativ în acest sens
proximitatea contează, cum ar fi inovaţia şi economia între 2000 şi 2008. Indicele Lisabona măsoară distanţa
cunoaşterii, ocuparea forţei de muncă, dezvoltarea regiunilor faţă de opt obiective de la Lisabona
capitalului uman, spiritul antreprenorial, sprijinul (Harta 3.7). O regiune înregistrează un scor de 100 dacă
pentru IMM-uri şi accesul la finanţarea sub formă a atins toate cele opt obiective, în timp ce regiunile
de capital de risc, sau politicile în domenii în care cele mai îndepărtate de toate cele opt obiective obţin
un scor zero. Regiunile de convergenţă şi-au crescut
scorul cu şapte puncte în această perioadă, aproape la
44 Grup de nivel înalt prezidat de Wim Kok (2004): Întâmpinarea fel de mult ca regiunile RCE, ceea ce este un semn că
provocării. Strategia de la Lisabona pentru dezvoltare şi ocuparea
forţei de muncă.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 195

196
Canarias Canarias

Guyane Guadeloupe Guyane Guadeloupe

Martinique Martinique

Réunion Réunion

Açores Madeira Açores Madeira

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea

REGIOgis REGIOgis

3.7 Indicele Lisabona, 2008 3.8 Schimbarea Indicelui de la Lisabona, 2000-2008

Indicatorul Lisabona arată cât de apropiată este o regiune UE de cele opt obiective derivate ale Schimbare în puncte procentuale
Scor mediu între 0 şi 100
strategiei Lisabona 2010:
< 2,2 Sursa: Eurostat, DG REGIO
• 85 % pentru rata ocupării forţei de muncă în rândul bărbaţilor cu vârsta între 15-54 de ani
< 30 • 64 % pentru rata ocupării forţei de muncă în rândul femeilor cu vârsta între 15-54 de ani
• 50 % pentru rata ocupării forţei de muncă în rândul persoanelor cu vârsta între 55-64 de ani 2,2 - 7,2
30 - 50 • 10 % din populaţia care abandonează studiile timpuriu având vârsta cuprinsă între 18-24 de ani
• 85 % privind absolvirea învăţământului secundar în rândul persoanelor cu vârsta între 20-24 de ani 7,2 - 10,9
50 - 60 • 12,5 % de participare în învăţarea pe toată durata vieţii în rândul persoanelor cu vârsta de 25-64 de ani
• 2 % pentru cheltuieli de afaceri privind cercetarea-dezvoltarea în % din PIB 10,9 - 15,5
60 - 70 • 1 % pentru cheltuieli guvernamentale, învăţământ superior şi non-profit privind cercetarea-dezvoltarea
în % din PIB >= 15,5
70 - 80 Un scor de 100 înseamnă că regiunea a atins toate cele opt obiective. Regiunea cea mai îndepărtată de
obiectiv înregistrează 0.
0 500 Km 0 500 Km
>= 80
Sursa: Eurostat, DG REGIO
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative © EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea

Majoritatea părţilor interesate

în discuţia privind Cartea
Exemple de elemente teritoriale de luat în considerare Verde a Coeziunii Teritoriale45,
în evaluările impactului ex-ante ale Comisiei precum şi experţii din statele
membre46, au susţinut că
IMPACTURI ÎNTREBĂRI-CHEIE Comisia Europeană trebuie să
ECONOMIC: • Va avea un impact specific asupra anumitor regiuni, îmbunătăţească dimensiunea
Regiuni sau de exemplu în termeni de locuri de muncă create sau teritorială a evaluărilor
sectoare specifice pierdute? impactului. Aceasta nu ar fi
• Există un singur stat membru, regiune sau sector care necesita un nou instrument.
este afectat (afectată) în mod disproporţionat (aşa- Simpla asigurare a faptului
numitul impact „de excepţie")? că se acordă atenţia cuvenită
SOCIAL: • Afectează accesul egal la servicii şi bunuri? dimensiunii teritoriale în
Integrare socială • Afectează accesul la serviciile de plasare sau la servicii cadrul Evaluării strategice de
de interes economic general? mediu (ESM)47 şi al evaluării
• Opţiunea afectează anumite localităţi într-o măsură mai impactului (EA) poate aduce
mare decât pe altele? deja beneficii semnificative.
MEDIU: • Opţiunea are efectul de a determina utilizarea noilor În prezent, liniile directoare
Utilizarea terenului zone de teren („terenuri verzi") pentru prima oară? privind evaluările impactului
• Afectează terenul desemnat ca fiind sensibil din motive conţin câteva elemente cu
ecologice? Duce la o schimbare în ceea ce priveşte relevanţă teritorială clară.
utilizarea terenului (de exemplu, împărţirea între zona Când un singur stat membru
rurală şi cea urbană sau o schimbare privind tipul de
agricultură)? sau o regiune este afectată în
mod disproporţionat, faptul
trebuie menţionat. În cazul
în care disparităţile par să fie
toate regiunile au contribuit la urmărirea strategiei de semnificative, acestea trebuie
la Lisabona, şi nu doar cele mai dezvoltate. să fie analizate, deoarece ele pot prezenta un motiv
În 2008, doar trei regiuni au atins toate cele opt pentru a adapta iniţiativa, de exemplu, pentru a
obiective: Länsi-Suomi din Finlanda şi Östra oferi măsuri de atenuare sau de tranziţie pentru
Mellansverige şi Västsverige din Suedia. Între 2000 şi „elementul de excepţie". Liniile directoare privind
2008, primele cinci regiuni care au înregistrat progresul EA oferă îndrumare mai specifică privind evaluarea
cel mai rapid au fost toate regiuni spaniole care şi-au impacturilor teritoriale (a se vedea Tabloul). Abordarea
mărit scorul cu 27 până la 36 de puncte (Harta 3.8). Însă, acestor probleme într-o manieră coerentă şi, acolo
criza a dus la scăderi drastice în ratele ocupării forţei de unde e posibil, cartografierea rezultatelor ar putea
muncă în Spania şi, în consecinţă, au afectat negativ îmbunătăţi calitatea şi dimensiunea acestor evaluări.
performanţa acestora în atingerea obiectivelor privind Statele membre îşi pot dezvolta propriile evaluări
ocuparea forţei de muncă. privind impacturile teritoriale, din două motive. În
primul rând, ele cunosc în mod mai detaliat propriul
5. Evaluarea impacturilor teritoriale teritoriu, ceea ce le permite să întreprindă o evaluare
mai specifică a impactului. În al doilea rând, impactul
Ambele politici cu şi fără o dimensiune spaţială explicită
concret al legislaţiei UE depinde de modul în care
pot obţine beneficii în urma unei evaluări a impactului
statele membre transpun directivele UE în legislaţie
teritorial. Înainte de a decide asupra unei anumite
politici, o astfel de evaluare poate arăta, într-o măsura
cantitativă sau calitativă, care zone sau regiuni ar putea 45 Un rezumat al contribuţiilor aduse a fost publicat de Comisie
întâmpina cele mai mari costuri sau care ar putea în cadrul celui de-al 6-lea raport de progres privind coeziunea
economică şi socială, COM(2009) 295, iunie 2009.
profita de cele mai mari beneficii. După implementarea
46 A se vedea Anexa şi Raportul privind Seminarul UE asupra
unei politici, evaluarea poate arăta dacă implementarea impactului teritorial al politicilor UE 5 martie 2009, Amsterdam,
politicii a dus la un impact dezechilibrat în UE. Acţiunea 2.2 a programului de acţiune pentru implementare
agendei teritoriale a UE http://www.eu-territorial-agenda.eu/
Summary  %20Documents/Action  %202-2_  %20Report  %20
EU %20Seminar %20Territorial %20Impact %20(3)_05032009.pdf
47 Directiva 2001/42/CE.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 197

 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

3.9 Excesul concentraţiei de ozon în oraşe, 2008

Zile cu exces înmulţimite cu ponderea populaţiei urbane
fără oraşe > 50 000 locuitori 10 - 15
Zile cu concentraţie de ozon la nivelul solului de peste 120 µg/m³.
0-2 > 15
Sursa: GMES-Promote, Eurostat, JRC, REGIO-GIS
2-5 lipsă informaţii

5 - 10

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

198 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea
naţională.48 Un bun exemplu al evaluării naţionale
a impacturilor teritoriale îl reprezintă abordarea
olandeză a scanării rapide49 care combină metodele
cantitative şi calitative.
O abordare simplă este testată într-un studiu ESPON
care va evalua sensibilitatea regiunilor faţă de o
serie de politici şi directive specifice (care nu privesc
cheltuielile). Un exemplu al unei astfel de abordări
este evaluarea ex-post a impactului Directivei privind
ozonul din aerul înconjurător (2002/3/CE). Această
directivă vizează reducerea expunerii la concentraţiile
mari de ozon în oraşe. Combinarea ponderii populaţiei
în oraşe şi a numărului de zile în care concentraţia
ozonului depăşeşte acest prag oferă un indiciu privind
regiunile care vor fi afectate cel mai puternic de către
directivă (Harta 3.9).
O directivă alternativă privind ozonul poate lua
în considerare stabilirea mai multor obiective mai
diferenţiate conform nivelurilor iniţiale în fiecare oraş.
Aceasta ar reduce expunerea cumulativă pe termen
lung în oraşele care înregistrează concentraţii de ozon
medii relativ mari, dar care nu depăşesc pragul maxim.
6. Concluzii
Anumite politici au o dimensiune teritorială explicită,
cum ar fi politica privind transportul sau mediul.
Acest lucru înseamnă că în timpul fazei de elaborare
a politicii, impactul teritorial al acestei politici a fost
luat în considerare iar politica a fost ajustată astfel
încât să garanteze că aceasta are cel mai mare impact
şi distribuţia teritorială a acesteia este echilibrată.
Cu toate acestea, politicile cu o dimensiune spaţială
pot avea impacturi teritoriale negative, de exemplu
din cauza efectelor sau a schimbărilor de context
neprevăzute. Prin urmare, rămâne importantă
evaluarea impacturilor teritoriale ale politicilor cu o
dimensiune spaţială o dată ce au fost implementate.
Alte politici prezintă doar o dimensiune teritorială
parţială, cum ar fi politicile legate de cercetare, inovaţie,
societatea informaţională sau sănătatea. De exemplu,
politica UE în materie de sănătate conferă rezidenţilor
UE anumite drepturi în toate statele membre, însă
ţine cont şi de problemele teritoriale specifice cum
ar fi serviciile de sănătate transfrontaliere. Agenda
48 A se vedea şi Zonneveld, W. şi Waterhout, B., Evaluarea impactului
teritorial al UE: În ce condiţii, Cel de-al 49-lea congres european al
Asociaţiei ştiinţifice regionale, 25 - 29, Lodz, Polonia.
49 A se vedea, de exemplu, Quickscan energie en ruimte, PBL Agenţia
olandeză de evaluare a mediului, 2010. http://www.pbl.nl/nl/
publicaties/2010/Quickscan-energie-en-ruimte-Raakvlakken-
tussen-energiebeleid-en-ruimtelijke-ordening.html
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Digitală se teme că infrastructura de bandă largă de
mare viteză nu se va construi în regiunile îndepărtate
sau rurale fără intervenţie publică, motiv pentru care
a adoptat obiectivul conform căruia fiecare persoană
în UE trebuie să aibă acces la acest tip de internet.
Un alt exemplu îl reprezintă Politica agricolă comună
care oferă sprijin direct agricultorilor sub pilonul unu,
în baza unei maniere uniforme, în timp ce o parte
din sprijinul acordat sub pilonul doi este diferenţiat
în funcţie de tipul zonei. Politicile cu o dimensiune
spaţială parţială ar trebui să ţină cont de impactul
teritorial al întregii politici în faza de elaborare şi să
includă dimensiunea teritorială în evaluarea ex-post
a acesteia.
Anumite politici nu pot distinge între diferitele părţi
ale UE, cum este cazul pieţei unice sau al comerţului.
Însă acest lucru nu înseamnă că aceste politici nu au
un impact spaţial. De exemplu, liberalizarea continuă
a comerţului poate duce la pierderi de locuri de muncă
concentrate într-o anumită zonă. Pentru reducerea
acestor impacturi sociale negative în zone specifice,
UE a înfiinţat fondul de ajustare la globalizare.
Pe scurt, acest capitol a arătat că anumite politici UE
au un impact teritorial asimetric şi că, pentru unele
dintre acestea, s-au luat măsuri concrete pentru a
evita o concentrare excesivă de costuri şi beneficii.
Acest lucru implică faptul că noile politici care se
estimează că vor avea un impact teritorial asimetric
ar putea beneficia de o discuţie explicită privind acest
impact în faza de elaborare a politicii.
Mai mult, toate tipurile de politici, cu sau fără relevanţă
spaţială, ar trebui să includă o dimensiune teritorială
în evaluarea ex-post a acestora, ceea ce ar permite
captarea atât a impacturilor spaţiale intenţionate, cât
şi a celor neintenţionate.
199
 Capitolul III: Alte politici ale Uniunii Europene şi coeziunea

200 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială


Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
1. Introducere
Coeziunea a reprezentat, de la bun început, un scop
al entităţii care urma să devină Uniunea Europeană.
În 1957, şase ţări au semnat Tratatul de la Roma care
au afirmat că sunt dornice să „consolideze unitatea
economiilor lor şi să asigure dezvoltarea armonioasă
a acestora prin reducerea decalajelor între anumite
regiuni şi a întârzierii în cazul regiunilor defavorizate".
Motivaţia acestui scop a fost grija faţă de faptul că
regiunile mai puţin dezvoltate nu vor putea beneficia
de uniunea economică, grijă care a stat la baza
creării politicii de coeziune şi care a fost exprimată în
raportul Thomson din 1973: „Nicio Comunitate nu s-ar
putea menţine sau nu ar putea prezenta un sens pentru
persoanele care fac parte din ea, cât timp unele persoane
au standarde de viaţă foarte scăzute şi au motive să se
îndoiască de voinţa comună de a întrajutora fiecare
stat membru în vederea îmbunătăţirii condiţiilor pentru
oamenii care fac parte din el".
Extinderile succesive au crescut semnificativ gradul
disparităţilor regionale în UE. În momentul în care
Grecia, Portugalia şi Spania au aderat la Uniunea
Europeană în 1981/86, proporţia populaţiei care trăia
în regiuni cu un PIB pe cap de locuitor de 30 % sub
media UE a sărit de la 12,5 % la 20 %. Ultimele două
extinderi au mărit dramatic diferenţele regionale şi au
reafirmat nevoia de a crea o politică care să aibă drept
obiectiv garantarea dezvoltării în toate regiunile.
Această nevoie a fost recunoscută, de asemenea, în
Tratatul de la Lisabona, care a adăugat obiectivelor
duble de coeziune economică şi socială pe cel de
coeziune teritorială.
În ce fel sunt compatibile aceste scopuri?
Obiectivul primordial al politicii de coeziune îl
reprezintă obţinerea unei dezvoltări armonioase a
Uniunii şi a regiunilor sale prin:
•• creşterea competitivităţii în special în regiunile
mai puţin dezvoltate;
•• extinderea ocupării forţei de muncă şi sporirea
bunăstării oamenilor;
•• protejarea şi îmbunătăţirea mediului.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 201
Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
Coeziunea economică şi socială sunt strâns corelate
cu primele două obiective. Coeziunea teritorială este
asociată cu cel de-al treilea obiectiv, precum şi cu
aplicarea unei abordări legislative mai integrate şi mai
teritoriale.
Abordarea integrată şi teritorială
Urmărirea eficientă a dezvoltării regionale necesită o
strânsă coordonare a politicilor publice. De exemplu,
în timp ce investiţiile în infrastructură şi în învăţământ
pot contribui la dezvoltare, efectul coordonării celor
două este mai mare decât în cazul unei abordări
separate. Mai mult, o astfel de coordonare trebuie
să apară la nivel regional astfel încât să asigure că
investiţia vizează factorii cei mai relevanţi în cadrul
unei strategii de dezvoltare integrate.
Abordarea teritorială implică şi nevoia ca diferitele
niveluri de guvernare, atât la nivel local, regional,
cât şi naţional şi european, să lucreze împreună în
vederea asigurării consistenţei între politici. Această
coordonare poate apărea la nivel local cu o strategie
locală de dezvoltare integrată, susţinută de autorităţile
locale şi de alţi factori locali. Însă scara geografică
se poate schimba o dată cu domeniul legislativ. În
anumite cazuri - protecţia mediului, de exemplu
- poate fi nevoie de o strategie care să cuprindă
macroregiunile, cum este aceea care acoperă zona
Mării Baltice.
În aceeaşi ordine de idei, pentru ca politica regională
să fie coerentă de la o ţară la alta, strategiile necesită
să le ia în considerare pe cele urmărite în alte părţi. În
consecinţă, politica de coeziune susţine dezvoltarea
coordonării transregionale în vederea garantării
faptului că sunt evitate conflictele potenţiale şi că
sunt realizate sinergiile.
Dovezile prezentate mai jos se referă, deseori, mai mult
la coeziunea economică şi socială decât la coeziunea
teritorială, care a devenit un obiectiv al politicii în
cadrul Tratatului doar la sfârşitul anului 2009. Dovezile
privind impactul abordării teritoriale sunt cele mai
evidente în privinţa aspectelor cum ar fi dezvoltarea
locală, cooperarea teritorială şi durabilitatea.
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

1.1 Investiţia în
dezvoltarea ecologică,
inteligentă şi incluzivă
- principalele direcţii de
cheltuieli
Politica de coeziune reprezintă
măsura principală a UE pentru
urmărirea unei dezvoltări
echilibrate şi durabile în cadrul
Europei. Fondurile de care dispune
UE se ridică la aproximativ 344
de miliarde euro în actuala
perioadă 2007‑2013 (Figura  4.1 şi
Tabelul 4.1), reprezentând peste o
treime din bugetul UE - un semn
tangibil al angajamentului Uniunii
faţă de dezvoltarea regională şi
coeziunea socială şi economică.

Elementele principale ale

Fondului European de Dezvoltare 4.1 Distribuţia fondurilor pe obiective, 2007‑2013
Regională (FEDR) şi ale Fondului miliarde euro
European Social (FES) se împart Obiective Toate FERD FES Fondul de
între: fondurile Coeziune
Toate obiectivele 344,3 198,8 76 69,6
•• obiectivul Convergenţă (212
Convergenţă — CONV 1 281,5 159,9 52 69,62
miliarde de euro în perioada
Competitivitate Regională 55 31 23,9
2007‑20131) acoperind cele şi Ocuparea Forţei de
mai puţin prospere 100 de Muncă — RCE 3
regiuni NUTS 2 cu o populaţie Cooperare teritorială 7,8 7,8
totală de 170  de milioane. europeană — ETC 4
Acestea sunt regiunile cu un 1 include regiunile cu suspendarea progresivă a ajutorului
PIB pe cap de locuitor de mai 2 corespondenţa între regiunile de convergenţă şi ţările care beneficiază de fondul de
puţin de 75 % din media UE; coeziune este aproximativă, nu identică.
3 include regiunile cu instituirea progresivă a ajutorului
4 nu include 0,9 miliarde de euro pentru cooperare cu ţările terţe.
•• obiectivul Competitivitate Sursa: Cheltuieli programate. Aceste cifre pot fi uşor mai mici decât perspectivele
regională şi ocuparea forţei de financiare, deoarece nu includ sumele dezangajate sau încă neprogramate.
muncă (RCE) (55 de miliarde
euro2), care vizează sprijinirea
altor regiuni din UE în ceea ce
În plus, fondul de coeziune (70 de miliarde de euro)
priveşte competitivitatea şi menţinerea locurilor
susţine investiţia în transport şi în infrastructura
de muncă într-o economie globală;
de mediu în cele 15 state membre cu cele mai mici
niveluri de venit naţional (mai puţin de 90  % din
•• obiectivul Cooperare europeană teritorială (7,8
media UE)4.
miliarde de euro3) pentru consolidarea cooperării
între ţări şi schimbul de experienţe în UE.
Atingerea obiectivelor de coeziune reprezintă o
sarcină complexă. Fiecare regiune are nevoi specifice

1 Inclusiv cele 16 regiuni cu suspendarea progresivă a ajutorului în

această perioadă.
2 Inclusiv cele 13 regiuni cu instituirea progresivă a ajutorului în
această perioadă.
3 Plus 0,9 miliarde de euro pentru cooperare cu ţările terţe în cadrul
ENPI şi IPA, însumând un total general de 8,7 miliarde de euro.
4 Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Cipru, Letonia, Lituania,
Ungaria, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovacia şi Slovenia.
Spania este eligibilă pentru finanţarea pentru suspendarea
progresivă a ajutorului. De aceea, există o corespondenţă strânsă,
dar nu identică, între eligibilitatea pentru fondul de coeziune şi cea
pentru obiectivul de convergenţă.

202 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

Contribuţia la dezvoltarea inclusivă inteligentă1 în Germania de est2

Landurile din Germania de est au primit 18,6 miliarde de euro de la FEDR şi FES în perioada 2000‑2006. Cu excepţia
Berlinului, toate au fost eligibile în cadrul Obiectivului 1. În perioada 2007‑2013, politica de coeziune se ridică la 16,6
miliarde de euro, toate regiunile primind suport în cadrul Obiectivului Convergenţă, cu excepţia Berlinului (Competitivitate)
şi Brandenburg–Südwest (suspendarea progresivă a ajutorului).

În 2000‑2006, politica de coeziune a reprezentat o treime din sprijinul total acordat spiritului antreprenorial, un sfert din cel
acordat pentru cercetare şi dezvoltare şi o cincime din cel acordat dezvoltării urbane. A reprezentat şi 50 % din investiţiile
în formarea vocaţională şi 10 % din finanţarea politicilor active pentru piaţa muncii.

Contribuţia politicii de coeziune la dezvoltarea economică a Germaniei de est este dovedită de o serie de indicatori. De
exemplu, sprijinul pentru întreprinderi a contribuit la crearea a 91  000 de locuri de muncă. Au fost create sau renovate
situri industriale care se întind pe aproximativ 3  250 de hectare. Aproximativ 3  300 de km de drumuri au fost construite
sau modernizate. Peste 2,6 milioane de persoane au participat la activităţi sprijinirea asistarea şomerilor în găsirea unui loc
de muncă şi dezvoltarea resurselor umane. Estimările modelului macroeconomic HERMIN (a se vedea Capitalul IV.6) arată
că măsurile susţinute de politica de coeziune au avut un impact semnificativ asupra PIB-ului şi creării de locuri de muncă.

PIB-ul în Germania de est a crescut rapid în anii de după reunificare, însă în 1996, rata creşterii a fost sub 2 % şi a scăzut
la aproape zero la începutul anilor 2000. Recuperarea din 2006, când PIB-ul a crescut cu 2,8 %, a fost întârziată de criza
economică. După unificare, populaţia a început să scadă. Până în 2008, a fost cu aproape 9 % mai mică decât în 1991.
Declinul asociat cu creşterea PIB-ului a dus la creşterea PIB-ului pe cap de locuitor la 116 % din media UE în 1995, însă
ulterior a scăzut la 95 % în 2000 şi 88 % în 2008. Însă nivelul variază de la 87 % din media UE în Brandenburg-Nordost la
117 % în Berlin. Rata ocupării forţei de muncă a urmat o traiectorie similară cu dezvoltarea economică, scăzând sub 60 %
din populaţia activă la începutul anilor 2000 şi crescând la 68 % în 2008.

Investiţiile masive în construcţie în Germania de est au dus la un decalaj în dotarea cu infrastructură, partea vestică a ţării
fiind aproape închisă. Însă, în vederea consolidării competitivităţii şi a întâmpinării provocărilor prezentate de globalizare,
tendinţele demografice, schimbările climatice şi insuficienţa energiei, este nevoie de consolidarea potenţialului productiv.
Situaţia se aplică în special capitalului uman, capacităţii inovatoare şi legăturilor de transport în regiune. Deşi o treime
din populaţia activă are studii superioare, din cauza lipsei de cerere pe piaţa muncii, multe persoane pleacă din regiune
pentru a lucra în altă parte (exodul de creiere). Egalitatea de gen şi învăţarea pe tot parcursul vieţii necesită de asemenea
îmbunătăţiri.

În egală măsură, este nevoie de o creştere a inovaţiei şi de comercializarea de produse noi în vederea profitării la maximum
de investiţiile în cercetare şi dezvoltare, precum şi de crearea unor legături mai puternice între sectorul de afaceri şi
cercetare.

1 Anforderungen und Handlungsoptionen für den Einsatz der europäischen Strukturpolitik in den Jahren 2014‑2020 in den neuen
Bundesländern einschließlich Berlin (GEFRA, EMDS, IFS, MR), 2010.
2 Thüringen, Dresden, Chemnitz, Brandenburg-Nordost, Brandenburg-Südwest, Sachsen-Anhalt, Mecklenburg-Vorpommern şi Berlin.

şi diferite regiuni întâmpină provocări diverse. Mai
mult, dezvoltarea economică trebuie să fie durabilă
şi, în consecinţă, compatibilă cu obiectivele sociale
şi de mediu, precum şi cu coeziunea teritorială, ceea
ce implică minimizarea disparităţilor teritoriale şi
asigurarea accesului la serviciile de bază.
În mod corespunzător, cheltuielile în baza politicii de
coeziune acoperă un amestec vast de măsuri, cu toate
că patru domenii de politici vaste reprezintă peste
80 % din total:
•• Susţinerea acordată întreprinderii şi inovaţiei,
care reprezintă motoarele dezvoltării economice
şi sursa veniturilor fiscale pentru susţinerea
cheltuielilor sociale, a protecţiei mediului şi a
unei dezvoltări teritoriale echilibrate. Aceasta
include ajutorul financiar direct pentru investiţii
şi cercetare şi dezvoltare, însă, în mod tot

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 203

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

mai pronunţat, şi asistenţă

nefinanciară sub forma unor
sisteme de reţele şi inovare,
consultanţă şi incubatoare de
afaceri.

Investiţiile planificate în
acest domeniu se ridică la
aproximativ 79 de miliarde de
euro în perioada 2007‑2013
şi reprezintă cel mai mare
element unic de cheltuieli în
aproape toate regiunile.

•• Infrastructura de transport
pentru realizarea legăturilor
interne între regiuni şi a
celor externe cu restul lumii.
Se acordă sprijin pentru
investiţiile în drumuri şi căi
ferate, dar şi în transportul
urban, porturi şi aeroporturi şi
în legăturile dintre diferitele moduri de transport.
Investiţiile planificate se cifrează la aproximativ
76  de miliarde de euro în perioada 2007‑2013,
majoritatea în UE‑12, unde reţelele rutiere şi
feroviare necesită modernizare, dar şi în multe
regiuni sudice în care programele de investiţii au
acoperit mai multe perioade de programare şi se
apropie de finalizare.
•• Dezvoltarea capitalului uman care este o sursă
majoră de dezvoltare în toate statele membre şi
în regiunile din Europa precum şi un mijloc de
consolidare a coeziunii sociale şi a oportunităţilor
egale şi de îmbunătăţire a adaptabilităţii
muncitorilor şi a întreprinzătorilor la schimbările
economice.
Investiţia planificată pentru perioada 2007‑2013
se cifrează la 68 de miliarde de euro, finanţarea
fiind acordată pentru susţinerea multor forme
diferite de educaţie şi formare vocaţională, a
reformei structurale pe piaţa muncii şi a sistemelor
educaţionale şi de formare şi a grupurilor de
persoane care întâmpină dificultăţi speciale pe
piaţa muncii, cum ar fi şomerii pe termen lung,
persoanele cu dizabilităţi şi migranţii.
Investiţia planificată se ridică la aproximativ 62 de
miliarde de euro, în perioada 2007‑2013, în mare
măsură pentru tratarea deşeurilor, a apei şi apelor
uzate, în special în regiunile mai puţin dezvoltate.
În alte regiuni, sprijinul este acordat în principal
unor măsuri cum ar fi regenerarea urbană,
reabilitarea vechilor zone industriale, economia
de energie şi investiţiile ecologice în întreprinderi.
Aproape jumătate din statele membre5 au inclus
în programele lor indicatori privind emisiile de
gaze cu efect de seră. În plus, politica de coeziune
acordă sprijin pentru formare în vederea dezvoltării
aptitudinilor şi a ocupării forţei de muncă în acest
domeniu vast.
Scara relativă a cheltuielilor în aceste domenii
principale de politici tinde să rămână similară de-a
lungul timpului (Figura  4.2). Însă, s-a observat o
deplasare a accentului, în conformitate cu agenda
de la Lisabona, în special de la sprijinul pentru
întreprinderi la sprijinul pentru inovaţie, mare parte
vizând IMM-urile.

•• Protecţia mediului pentru a asigura durabilitatea

dezvoltării economice, precum şi pentru a
transforma regiunile în locuri mai atrăgătoare de
locuit şi de muncă.
5 Bulgaria, Republica Cehă, Franţa, Germania, Italia, Ungaria, Austria,
Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Regatul Unit.

204 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

1.2 Evaluarea - înţelegerea şi găsirea unor
căi de a îmbunătăţi efectele intervenţiei
Metode de evaluare: formarea unei imagini
în timp6
Evaluarea încearcă să formeze o imagine a
impactului economic, social şi de mediu al politicii
de coeziune. Aceasta serveşte dublului scop al
asumării responsabilităţii („ce s-a obţinut din banii
contribuabililor?") şi al învăţării („cum poate fi
îmbunătăţită politica?").
Însă impactul este dificil de măsurat, deoarece politica
de coeziune este doar una dintre multele influenţe.
Dezvoltările economice globale, schimbarea
tehnologică, politica macroeconomică şi altele au
şi ele o influenţă, împreună cu comportamentul
individual şi corporativ. Mai mult, impactul integral
al politicii de coeziune, în special în ceea ce priveşte
susţinerea inovaţiei şi a transportului, poate apărea
doar pe termen lung.
De aceea, nu există un mod facil de a măsura impactul
politicii de coeziune. În schimb, pot fi utilizate o serie
de metode pentru formarea unei imagini în timp:

Cele mai moderne tehnici econometrice demonstrează contribuţia la dezvoltarea

economică şi la convergenţă
Un studiu academic recent privind dinamica creşterii PIB-ului la nivel regional în UE‑15 (a se vedea figura) a arătat o diferenţă
acută între regiunile care au primit finanţare prin Obiectivul 1 în perioada 1995‑2006 şi alte regiuni. Comparând regiunile
aflate la limita eligibilităţii pentru finanţare în cadrul Obiectivului 1, PIB-ul regiunilor din Obiectivul 1 a crescut în medie cu
0,6 - 0,9 de puncte procentuale1 mai mult decât regiunile similare care depăşesc acest prag.

Acest lucru implică aproximativ o creştere de 10 % a PIB-ului în cele două perioade de programare vizate (1994‑1999 şi
2000‑2006).

Scara acestui efect este mult mai mare decât suma finanţării implicate (sau stimulentul direct rezultat asupra cererii) ceea ce
sugerează că reflectă, în principal, o consolidare a părţii de ofertă a economiei în regiunile implicate.

1 Intervalul estimărilor a fost generat prin utilizarea unei varietăţi de tehnici parametrice şi non-parametrice.

6 Pentru mai multe informaţii, a se vedea site-ul web al evaluării:

http://ec.europa.eu/regional_polic y/sources/docgener/
evaluation/evaluation_en.htm http://ec.europa.eu/social/main.jsp
?catId=701&langId=en&internal_pagesId=616&moreDocuments=
yes&tableName=INTERNAL_PAGES
•• Statisticile regionale indică ceea ce a avut loc în
termeni de PIB, inovaţie, productivitate, ocuparea
forţei de muncă şi şomaj, mediu natural şi

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 205

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
construit şi aşa mai departe, însă aceste statistici
nu măsoară contribuţia politicii de coeziune la
schimbări.
•• Monitorizarea programelor înregistrează
activitatea şi rezultatul politicii de coeziune -
cât s-a acordat în granturi pentru cercetare şi
dezvoltare şi ce au raportat firmele că au făcut
cu acestea? Câţi kilometri de drumuri au fost
construiţi? Au existat întârzieri în implementare?
Câte persoane au fost instruite?
•• Acolo unde există date, entităţile susţinute pot
fi comparate cu alte entităţi similare de „control"
pentru a estima impactul politicii7.
•• Analiza cost-beneficiu ex-post poate estima
contribuţia infrastructurii la economia mai largă.
•• Modelele macroeconomice care încearcă să
reproducă principalele mecanisme economice,
pot fi utilizate pentru captarea efectului politicii
asupra economiei8.
•• Anumite modele pot contribui la analiza
posibilelor reforme în privinţa impactului lor
asupra pieţei muncii, precum şi asupra firmelor şi
a gospodăriilor9.
•• Studiile de caz, inclusiv interviurile cu părţile
interesate, pot fi utilizate pentru a obţine
o înţelegere a factorilor care stau la baza
dezvoltărilor cuantificate şi a contribuţiilor politicii
la acestea.
Toate aceste metode au propria lor utilitate. De
exemplu, monitorizarea este un instrument esenţial
de gestionare prin care pot fi urmărite programele,
însă indicatorii de monitorizare (de ex. km de drumuri)
nu spun nimic despre impactul social sau economic al
politicii.
Deoarece nu există o metodă unică pentru a
indica impactul politicii, „triangulaţia", compararea
rezultatelor cu diferite metode, reprezintă o parte
importantă a procesului de evaluare.
7 Această metodă „contrafactuală" este testată în diferite condiţii,
inclusiv sprijinul pentru întreprinderi, regenerarea urbană şi
asistenţa acordată minorităţilor.
8 DG Politică Regională utilizează două macromodele (HERMIN
şi QUEST), precum şi un model privind investiţiile în transport
(TRANSTOOLS).
9 Un astfel de model a fost dezvoltat recent şi aplicate la 6 state
membre: Danemarca, Germania, Italia, Austria, Polonia şi Regatul
Unit, care prezintă caracteristici socio-economice diferite şi care pot
fi reprezentative pentru celelalte ţări din UE.
206 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Evaluarea ex-post a perioadei
2000‑2006
Evaluarea politicii de coeziune reprezintă o sarcină
imensă. Doar evaluarea ex-post a FEDR pentru
2000‑2006 a generat 105 studii de caz aprofundate
şi a examinat aproximativ 29  500 de indicatori de
monitorizare din 382 programe1. În cadrul evaluării
ex-post pentru FES, s-au realizat 49 de studii de caz şi
au fost examinate peste 2  000 de măsuri din 238 de
programe.
Evaluarea FEDR nu putea acoperi toate detaliile
politicii de coeziune între 2000 şi 2006 în peste 230
de programe din Obiectivul 1 şi 2. În schimb, s-a
concentrat asupra zonelor şi problemelor principale de
politică în 14 studii, de la sprijinul pentru întreprinderi
la egalitatea şanselor, evaluând contribuţia politicii
la dezvoltarea regiunilor întârziate (Obiectivul 1) şi la
procesul restructurării (în zonele din Obiectivul 2).
De asemenea, evaluarea ex-post a FES nu putea
examina în detaliu fiecare aspect al contribuţiei la
238 de programe din Obiectivul 1, 2 şi 3 (inclusiv
iniţiativa EQUAL). Au fost realizate cinci evaluări pentru
aprecierea rezultatelor sprijinului FES şi a efectului
acestuia asupra coeziunii. Un studiu preliminar s-a
concentrat asupra disponibilităţii şi a fiabilităţii
datelor. Două evaluări au examinat sprijinul FES
pentru metoda deschisă de coordonare în protecţia
socială şi incluziunea socială şi impactul asupra
funcţionării pieţei muncii şi sprijinul pentru investiţii în
infrastructură şi sisteme pentru dezvoltarea capitalului
uman. Două alte evaluări au studiat FES şi iniţiativa
comunitară EQUAL.
Alte evaluări au apreciat efectele INTERREG şi URBAN,
în timp ce fondul de coeziune este examinat în trei
studii care urmează să fie finalizate la începutul anului
2011.
1 230 de programe Obiectiv 1 şi 2, plus programele Interreg
şi URBAN.
Comisia Europeană în sine nu poate aduce toate
dovezile privind performanţa politicii de coeziune. De
aceea, ea încurajează statele membre să-şi realizeze
propriile evaluări şi, pe cât posibil, să le facă cu
metode riguroase. Cu cât sunt mai multe evaluările
care aduc dovezi credibile privind diferitele aspecte
ale politicii, cu atât este mai mare posibilitatea de a

forma o imagine a performanţei sale generale ca bază
pentru îmbunătăţirea politicii în viitor.
Rezultatele principale ale evaluărilor ex-post ale
politicii de coeziune (a se vedea tabloul) reprezintă
miezul acestui capitol10 şi sunt prezentate în cinci
teme centrale şi legate una de cealaltă:
•• dezvoltarea economică, inclusiv legăturile de
transport şi transfrontaliere
•• incluziunea socială, inclusiv formarea şi
dezvoltarea locală;
•• protecţia mediului şi economia verde;
•• guvernanţa, inclusiv acordurile de parteneriat;
•• rezultatele modelării macroeconomice.
Acestea sunt analizate pe rând mai jos.
2. Economii mai puternice
Dezvoltarea economiilor regionale a reprezentat
preocuparea iniţială a FEDR şi rămâne o prioritate
majoră, generând locuri de muncă şi finanţând
cheltuielile sociale şi protecţia mediului, precum şi
coeziunea socială şi tehnologiile mai curate şi mai
eficiente, care, la rândul lor, contribuie la dezvoltare.
Această secţiune trece în revistă contribuţia politicii de
coeziune la dezvoltare, începând cu sprijinul acordat
întreprinderilor şi inovării şi continuând cu investiţiile
în transport care reprezintă un factor important în
ceea ce priveşte accesibilitatea şi legăturile interne
eficiente. În final, secţiunea analizează contribuţia
Interreg la cooperarea transfrontalieră şi schimbul de
experienţe.
2.1 Consolidarea IMM-urilor şi a
competitivităţii
Întreprinderile şi inovarea reprezintă cheia dezvoltării.
Pentru ca regiunile întârziate să reducă decalajele,
iar altele să-şi menţină competitivitatea, încurajarea
dezvoltării unor firme eficiente şi inovatoare este
esenţială.
Argumentul pentru sprijinul acordat întreprinderilor
se bazează pe câteva domenii ale disfuncţionalităţii
pieţii:
10 Pentru detalii şi rapoarte, a se vedea http://ec.europa.eu/regional_
policy/sources/docgener/evaluation/rado2_en.htm, http://
ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=701&langId=en
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 207
Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
•• Deoarece multe dintre condiţiile de bază pentru
inovaţie sunt bunuri publice, intervenţia publică
trebuie să joace un rol în stimularea investiţiilor în
acestea.
•• Deoarece IMM-urile şi - în special - întreprinderile
nou-înfiinţate întâmpină dificultăţi în accesarea
finanţării, în special pentru idei inovatoare şi
riscante, sprijinul public poate reduce dificultatea
şi poate absorbi o parte din riscuri.
•• Deoarece IMM-urile şi întreprinderile nou-
înfiinţate întâmpină dificultăţi şi costuri în
obţinerea consultanţei, informaţiei şi expertizei,
intervenţia publică poate asigura accesul la
acestea.
•• Deoarece, de asemenea, IMM-urile reprezintă
principala sursă de locuri de muncă în UE şi un
teren pentru dezvoltarea ideilor de afaceri11,
accentul politicii cade, în consecinţă, pe acestea.
În perioada 2000‑2006, acestea au primit în jur de
83 %12 din susţinerea politicii de coeziune acordată
întreprinderilor, iar cifrele pentru 2007‑2013 vor fi
probabil la fel de mari.
În toate statele membre, scopul principal al susţinerii
acordate întreprinderilor este acela de a creşte
productivitatea şi competitivitatea, urmărind
dezvoltarea durabilă şi ocuparea forţei de muncă.
Acestea reflectă obiectivele de la Lisabona şi, în
anumite ţări (în special în Germania, Luxemburg şi
Polonia), legătura a fost formulată explicit.
De exemplu, în Polonia, documentele de programare
pentru perioada 2004‑2006 au accentuat faptul
că economia s-a bazat pe firme din industriile
tradiţionale, capabile să concureze doar în privinţa
forţei de muncă ieftine. Deoarece veniturile mici
nu reprezintă o formă durabilă din punct de vedere
social a avantajului comparativ, firmele au nevoie de
susţinere pentru a putea investi în noi tehnologii şi
metode mai eficiente de producţie.
11 Carta europeană pentru întreprinderile mici, Comisia Europeană,
Direcţia Generală Întreprinderi.
12 Evaluarea ex-post a FEDR 2000‑2006, Pachet de lucru 6 privind
sprijinul pentru întreprinderi, http://ec.europa.eu/regional_policy/
sources/docgener/evaluation/expost2006/wp6_en.htm. Deoarece
studiul a examinat perioada politicii de coeziune 2000‑2006, statele
membre se referă la UE‑25.
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

4.1. Investiţii planificate în cadrul politicii de coeziune cu privire la cercetare

şi dezvoltare, inovaţie, mediu de afaceri, 2007-2013
% din totalul finanţărilor
< 19,2
19.2
UE-27 = 23,0
Finanţarea pentru cercetare-dezvoltare, inovaţie şi afaceri se ridică
19.2 - 21,6
19,2 21.6
la aproximativ 79 de miliarde euro
21.6 - 27,5
21,6 27.5 Sursa: DG REGIO
27.5 - 34,2
27,5 34.2

>= 34,2
34.2
0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

208 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

Realizări solide: locuri de

muncă şi productivitate Rezultatele pozitive din evaluarea riguroasă şi
Dovezile provenite din evaluare13 inovatoare a sprijinului pentru întreprinderi în
au indicat următoarele rezultate Germania de est
obţinute în urma sprijinului
acordat întreprinderilor în În Germania de est, un studiu inovator1 a comparat întreprinderile asistate
perioada 2000‑2006: cu altele similare neasistate făcând parte din grupul de control. Conform
studiului, un grant mediu de aproximativ 8  000 euro pe angajat a generat
aproximativ 12  000 de euro de investiţii adiţionale, arătând clar un efect de
•• crearea a 1,4 milioane de locuri
pârghie. Drept rezultat, întreprinderile asistate au investit în jur de 20  000
de muncă brute, înregistrate de euro pe angajat, aproximativ de 2,5 ori mai mult decât întreprinderile
de statele membre în această neasistate. Deşi câştigurile în privinţa ocupării forţei de muncă au fost
perioadă, aproximativ 1 milion semnificative, efectul principal s-a observat asupra creşterii productivităţii.
datorându-se sprijinului Acest lucru arată că, chiar şi într-un context regional unde granturile sunt
pentru întreprinderi; comune, acestea pot fi eficiente.

•• aproximativ 230 000 de
întreprinderi (în special IMM-
uri) au primit suport financiar
direct — în principal, granturi,
dar şi împrumuturi sau capital
de risc;

•• aproximativ 1,7 milioane

de întreprinderi (din nou, în
principal IMM-uri) au primit
consultanţă, expertiză şi
suport pentru dezvoltarea de
relaţii.

Impactul pe termen lung este

mai dificil de măsurat şi trebuie
explorat de la caz la caz. Însă există
un set tot mai mare de dovezi care
arată că sprijinul pentru IMM-
uri în special poate avea efecte
semnificative (a se vedea tabloul).
1 Evaluarea ex-post a FEDR 2000‑2006, Pachet de lucru 6c: Studiu de explorare care
Schimbările structurale: utilizează metodele contrafactuale privind datele disponibile din Germania, http://
investiţia în viitor ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/evaluation/expost2006/wp6_
en.htm
Gestionarea şi facilitarea
schimbărilor structurale
în activitatea economică a în vederea susţinerii dezvoltării şi a obţinerii unor
reprezentat un scop explicit al Obiectivului 2 în standarde de viaţă mai ridicate.
2000‑2006. Iar adaptabilitatea muncitorilor, firmelor şi
a altor organizaţii a fost unul dintre cele cinci domenii Însă pot exista costuri semnificative de ajustare, sub
legislative principale ale FES. O dată cu modernizarea forma dislocării locurilor de muncă şi a fărâmiţării
economiilor, transferurile forţei de muncă şi ale premature de capital, care deseori afectează o
capitalului spre scopuri mai eficiente sunt esenţiale secţiune mică a populaţiei. De aceea, este important
ca schimbările să fie gestionate într-o manieră care
limitează sau ţine cont de aceste costuri.
13 Evaluarea ex-post a FEDR 2000‑2006, Pachet de lucru 6b privind cele
mai mari 30 de programe pentru întreprinderi, http://ec.europa.eu/
regional_policy/sources/docgener/evaluation/expost2006/wp6_
en.htm.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 209

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

Evaluarea ex-post14 a descoperit că programele din

Obiectivul 2 au înregistrat succes în gestionarea
schimbărilor structurale atunci când:
•• şi-au concentrat eforturile asupra inovării,
capacităţii IMM-urilor de a absorbi noi tehnologii,
asupra susţinerii grupărilor, asupra internalizării şi
asupra creării de noi locuri de muncă mai degrabă
decât protejarea celor din industriile instabile -
asupra investiţiei în viitor şi nu în trecut;
•• politicile au fost urmărite pe termen lung.
Aceasta a fost situaţia în País Vasco în care, timp
de câteva decenii, s-a urmărit o politică care
încurajează adaptarea la schimbările structurale
şi la globalizare, ceea ce necesită un angajament
ferm din partea tuturor părţilor.
Formare pentru microîntreprinderi
O evaluare a sprijinului FES pentru întreprinderi1 în
Polonia a arătat că s-a oferit un stimulent puternic
pentru microîntreprinderi pentru formarea angajaţilor
lor. Aproximativ 41  % din microîntreprinderi (cele cu
mai puţin de 10 angajaţi) care au primit sprijin nu
s-au implicat anterior în formare (faţă de 20  % din
întreprinderile mici, 13 % din cele mijlocii şi doar 6 %
din cele mari). În mod similar, o evaluare a programului
FES Sachsen pentru 2007‑2013 a arătat că jumătate
dintre firmele care au primit sprijin FES nu erau
implicate deloc în formare2.

Evaluarea a descoperit că şi acolo unde finanţarea 1 Bernard Brunhes International (2010) „Raportare
privind intervenţiile FES în UE: Fondul European Social:
coeziunii a fost relativ mică, a reuşit să joace un rol dezvoltarea potenţialului uman în cercetare şi inovaţie."
de catalizator al schimbării. Dovezile din regiunile 2 ISW, Begleitende Evaluierung für den Europäischen
de succes au subliniat importanţa planificării pe Sozialfonds im Freistaat Sachsen, Evaluierung der
termen lung. Politica de coeziune a jucat un rol-cheie Prioritätsachse A, Endbericht, September 2009.
în stabilirea agendei şi în a oferi părţilor regionale
interesate şansa de a realiza şi de a analiza strategii
de dezvoltare. care vizau creşterea adaptabilităţii muncitorilor s-au
ridicat la 65,8 miliarde şi au asistat 37 de milioane de
Deoarece mutarea resurselor către activităţi mai oameni din 335 000 de organizaţii.
productive reprezintă o parte integrală a schimbărilor
structurale, măsurile care
facilitează creşterea adaptabilităţii
muncitorilor şi a organizaţiilor
deţin o importanţă strategică. Însă,
pot exista, de asemenea, costuri de
ajustare semnificative sub forma
pierderii de locuri de muncă, în
special. Aceste costuri se operează,
deseori, asupra secţiunilor celor
mai defavorizate ale populaţiei,
provocând îngrijorare în ceea ce
priveşte echitatea.

Evaluarea ex-post a perioadei

2000‑2006 în privinţa FES
a descoperit că cheltuielile
generale pe măsurile care susţin
adaptabilitatea organizaţiilor15
s-au cifrat la 33,1 miliarde de
euro şi au atins 18 milioane de
oameni în această perioadă, în
timp ce cheltuielile pe măsurile

14 Evaluarea ex-post a FEDR 2000‑2006, Pachet de lucru 4: Schimbările

structurale şi globalizarea, http://ec.europa.eu/regional_policy/
sources/docgener/evaluation/expost2006/wp4_en.htm
15 Atât sectorul public, cât şi cel privat.

210 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

Politica de coeziune a stimulat cercetarea şi dezvoltarea în Turingia (Germania)

O evaluare inovatoare1 a utilizat grupuri
de control pentru aprecierea impactului
granturilor directe pentru cercetarea şi
dezvoltarea corporativă în Thüringen în
perioada 2000‑2006.

Rezultatele au fost pozitive. În medie, un

grant pentru cercetare şi dezvoltare de
aproximativ 8 000 euro pe angajat a fost
aproape complet „adiţional", generând
o creştere similară în ceea ce priveşte
investiţia în cercetare şi dezvoltare.
Acest lucru combate presupunea mult
prea frecventă că firmele folosesc banii
public pentru investiţii pe care le-ar
fi făcut oricum mai devreme sau mai
târziu - fenomen numit deadweight.

Ca rezultat al sprijinului FEDR, firmele

asistate au investit aproximativ de 2,5 ori
mai mult în cercetare şi dezvoltare decât
firmele neasistate. Deşi rezultatele sunt
mai puţin dramatice decât în cazul granturilor pentru investiţii generale (nu există efect de levier - a se vedea mai sus tabloul
privind sprijinul pentru întreprinderi), studiul a observat că cheltuielile sporite pe cercetare şi dezvoltare ale întreprinderilor
vor genera probabil efecte secundare asupra dezvoltării regionale pe termen lung.

Sprijinul pentru inovaţie şi întreprinderi în Italia2

În Italia, în perioada 2000‑2006, aproximativ 3,1 miliarde de euro din FEDR s-au alocat unui program de susţinere a
cercetării şi dezvoltării tehnologice şi a învăţământului superior în regiunile Obiectiv 1, în principal sub forma de granturi
pentru investiţii acordate IMM-urilor.
Finanţarea totală, inclusiv cea de la
guvernul naţional şi din surse private,
s-a cifrat la 0,7  % din PIB în aceste
regiuni în 2004.

Cercetări privind peste 250 de firme

care au primit sprijin au arătat că peste
două treimi (69 %) din proiecte au avut
un profil tehnologic înalt şi mediu-înalt
şi aproape 100 de proiecte finanţate
(de la activităţile de cercetare până
la comercializarea rezultatelor) au
avut rezultate pozitive, de la utilizarea
comercială a cercetării la impactul
asupra furnizorilor.

1 Evaluarea ex-post a FEDR 2000‑2006, Pachet de lucru 6c: Studiu de explorare care utilizează metode contrafactuale privind datele
disponibile din Germania, http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/evaluation/expost2006/wp6_en.htm#6c
2 Ismeri Europa — Nova, Evaluare intermediară a NOP SIL, 2005 şi Ismeri Europa — IZI, Evaluare intermediară a NOP Research, 2003.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 211

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
Întârzierile în măsurile TIC gestionate
prin finanţarea inovatoare
Raportul strategic 2010, publicat recent, privind
implementarea programelor de coeziune1 arată
că, în medie, doar 22  % din fondurile structurale
pentru servicii TIC şi 18  % pentru infrastructura de
bandă largă s-au alocat proiectelor, faţă de media
UE de 27  % pentru toate celelalte măsuri. Un motiv
îl reprezintă dificultăţile considerabile cu care se
confruntă autorităţile de management în planificarea
şi gestionarea proiectelor de bandă largă. În plus,
în actualul climat economic, autorităţile locale şi
regionale tind să întâmpine dificultăţi mai mari în
găsirea fondurilor potrivite pentru aceste proiecte.
În 2011, Comisia Europeană va publica un ghid privind
investiţiile în banda largă pentru autorităţile locale şi
regionale, în vederea încurajării absorbţiei complete a
fondurilor UE. Ulterior, se va acorda orientare privind
parteneriatele public-private şi alte instrumente
financiare cum ar fi potrivirea fondurilor.
1 COM(2010)110 şi Document de lucru al personalului
SEC(2010)360: http://ec.europa.eu/regional_policy/
policy/reporting/cs_reports_en.htm
2.2 Mai mult suport pentru inovaţie
Politica de coeziune reprezintă cea mai mare sursă
UE de finanţare care vizează cercetarea şi dezvoltarea
tehnologică şi inovaţia16. S-a înregistrat o trecere
semnificativă între perioadele de programare trecute
şi actuale (Figura  4.5) de la sprijinul general acordat
întreprinderilor (în mod tipic sub forma granturilor
pentru modernizarea sau extinderea bazei de capital)
la o varietate mai largă a măsurilor care vizează
inovaţia. Aceste măsuri mai inovatoare includ:
•• granturi pentru cercetare, colaborare şi
consolidarea capacităţii, atât pentru sectorul
privat, cât şi pentru instituţiile de cercetare;
•• investiţii în educaţia formală şi în educaţia
şi formarea vocaţională în vederea dotării
muncitorilor cu calificările şi aptitudinile necesare;
16 Celelalte surse majore sunt ce de-al Şaptelea program-cadru pentru
cercetare şi dezvoltare tehnologică şi Programul competitivitate şi
inovaţie.
212 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
•• măsuri indirecte, cum ar fi sprijinul pentru serviciile
de afaceri, transferul de tehnologii, colaborarea în
reţea şi infrastructura de cercetare;
•• capital de risc şi finanţări sub formă de
împrumuturi, uneori către sectoare specifice cum
ar fi biotehnologia.
Cu toate acestea, sprijinul pentru întreprinderi,
inovaţie şi cercetare şi dezvoltare tehnologică rămâne
strâns legat. Aproximativ 60 de miliarde de euro
sunt planificate în perioada actuală de programare
2007‑2013 pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică
şi inovaţie - din care 25 de miliarde de euro vor ajunge,
în mod direct şi indirect, la firme.
Pe tot teritoriul UE, programele de coeziune
accentuează stimularea cercetării şi a inovaţiei,
precum şi a transferului de tehnologii. Aceasta este, de
asemenea, valabil în ceea ce priveşte întreprinderile
(în special IMM-urile), centrele de cercetare şi
instituţiile de învăţământ superior. Mai mult, a existat
o proliferare a programelor în vederea îmbunătăţirii
inovaţiei prin cooperare şi reţele.
Un studiu recent privind performanţa politicii de
coeziune în perioada 2007‑201317 concluzionează că
FEDR oferă un suport important pentru politica privind
cercetarea şi dezvoltarea tehnologică şi inovaţia în UE,
nu doar în termeni financiari - ceea ce este important
-, ci şi în sensul stimulării dezvoltării de strategii mai
coerente la nivel regional, care să ia în considerare
caracteristicile locale şi nevoile întreprinderilor.
Dimensiunea regională a politicilor privind inovaţia
s-a extins, în anii recenţi, datorită sprijinului FEDR. În
timp ce statele membre mai dezvoltate cheltuiesc
mai mult pe inovaţie şi obţin beneficii semnificative
în termeni de efect multiplicator asupra investiţiilor
private, regiunile de convergenţă creează, în prezent,
condiţiile prealabile pentru inovaţie în termeni de
instituţii şi capacitate de absorbţie, acţiune colectivă
şi dezvoltarea resurselor umane. Fondurile structurale
reprezintă motoare esenţiale în acest proces.
Doar în regiunile de convergenţă, s-au alocat 47,6
miliarde de euro pentru inovaţie - un stimulent
semnificativ. Multe regiuni de convergenţă suferă
de capacităţi limitate. Acest fapt se poate datora
limitărilor în ceea ce priveşte baza economică sau
centrele de învăţământ superior şi de cercetare, sau
17 Reţeaua de evaluare compusă din experţi care furnizează Analiza
politicii privind performanţa politicii de coeziune 2007‑2013, raport
de sinteză privind inovaţia, 2010.

Suport pentru ocuparea forţei de
muncă în tehnologie
Aproape 10  000 de noi firme din Finlanda au fost
asistate prin sprijin FES în perioada 2000‑20061.
În Suedia, peste 50 de centre tehnologice au fost
susţinute, precum şi 80 de noi firme2. În plus, au fost
finanţate aproape 600 de proiecte de cooperare şi de
reţea.
Datele disponibile arată că aproape 70  000 de
cercetători au fost asistaţi prin sprijin FES în ceea ce
priveşte finanţarea cercetării şi a inovaţiei în 7 state
membre (Germania, Spania, Franţa, Slovacia, Finlanda,
Suedia şi Regatul Unit). Peste 40  000 de persoane au
obţinut calificare şi aproape 60  000 şi-au găsit un loc
de muncă în urma participării la activităţile finanţate
prin FES.
FES a susţinut şi iniţiative pentru lansarea „centrelor de
competenţă" în Germania şi Suedia. Sprijinul pentru
măsura „Transferul de cunoştinţe şi competenţe în
vederea sprijinirii schimbărilor structurale regionale"
în Schleswig Holstein din Germania a dus la înfiinţarea
de 8 reţele şi 5 centre de competenţe în domenii
cum ar fi tehnologia medicală, ingineria ţesuturilor,
tehnologia de celule de hidrogen şi de combustibil şi
energia eoliană.
1 Raportare privind intervenţiile FES în UE. Fondul European
Social: dezvoltarea potenţialului uman în cercetare şi
inovaţie, Bernard Brunhes International (BBI), 2010.
2 2000SE192DO001, OP, Öarna, Suedia.
ambelor18. Mai mult, în regiunile periferice, poate
fi dificilă stabilirea unei mase critice de cunoaştere,
capital şi aptitudini. În UE-12, există un potenţial
mare (inclusiv forţa de muncă calificată), însă puţină
experienţă şi instituţii dedicate cercetării şi dezvoltării
tehnologice şi inovaţiei.
În regiunile de competitivitate, finanţarea se
concentrează în special asupra inovaţiei - 13,4 miliarde
de euro sau 24 % din suma totală alocată. În Franţa,
de exemplu, politica de coeziune a permis finanţarea
continuă a inovaţiei în ciuda crizei financiare.
18 Evaluare strategică privind inovaţia şi economia bazată pe
cunoaştere în raport cu fondurile structurale şi de coeziune, pentru
perioada de programare 2007‑2013, http://ec.europa.eu/regional_
policy/sources/docgener/evaluation/pdf/strategic_innov.pdf
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 213
Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
Depăşirea decalajului între cercetarea
publică şi privată în Italia
În Italia, 34 de măsuri, cu un buget total de 1,8 miliarde
de euro, au fost implementate în diferite regiuni pentru
îmbunătăţirea educaţiei terţiare şi a condiţiilor de
cercetare, prin asigurarea unei legături între sistemul
şcolar, universităţi, sectorul de formare şi întreprinderi.
Aproape 600  000 de participanţi s-au implicat şi
aproape 28  000 de proiecte au fost finanţate. Au fost
susţinute o serie de activităţi:
•• promovarea educaţiei superioare şi universitare
prin stabilirea unor noi programe de educaţie post-
secundară şi post-terţiară şi cursuri de masterat;
•• proiecte inovatoare pentru facilitarea schimburilor
între cercetare şi sectorul economic;
•• facilitarea schimburilor de practici între institutele
de cercetare;
•• formarea post-secundară (post-absolvire) şi
educaţie post-terţiară;
•• integrarea programelor academice cu sisteme
regionale de formare vocaţională în vederea creării
unei legături cu piaţa muncii.
Dezvoltarea capitalului uman
FES completează sprijinul FEDR în privinţa cercetării
şi a inovaţiei prin punerea unui accent specific asupra
dezvoltării capitalului uman şi, în special, asupra
educaţiei şi formării persoanelor şi a dezvoltării şi
adaptării sistemelor de educaţie şi formare. Impactul
FES este cel mai evident în privinţa mobilităţii
internaţionale, a modernizării educaţiei terţiare,
a creşterii aptitudinilor studenţilor şi cercetărilor
şi a transferului de cunoaştere între institutele de
cercetare şi întreprinderi.
În 2000‑2006, 18 state membre (din 25) au utilizat
fondurile de sprijin în vederea coeziunii pentru a
investi în capitalul uman în cercetare şi inovaţie. Au
fost alocate aproximativ 3,4 miliarde de euro din FES,
iar co-finanţarea naţională şi privată a adăugat 3,1
miliarde de euro. Se estimează că peste 3,1 milioane
de persoane au participat în măsurile respective.
Educaţia terţiară, în special, reprezintă o componentă
crucială a politicii de inovaţie de succes, iar co-
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
Programul pentru regiunea Mării
Baltice pentru inovaţie, grupări şi
reţele de IMM-uri
Acest proiect reprezentativ vizează susţinerea cercetării
şi a dezvoltării şi a unor grupări transnaţionale, a
colaborării în ceea ce priveşte inovaţia şi a reţelelor
de IMM-uri. Este gestionat în comun de Suedia şi
Lituania, având scopul de a „stabili o nouă marcă a
regiunii Mării Baltice", bazându-se pe „inteligenţă",
cercetare, inovaţie şi cooperare. Scopurile pe termen
lung constă în consolidarea capacităţii, consolidarea
competitivităţii internaţionale, creşterea investiţiilor
străine şi a prezenţei firmelor de talie mondială în
câteva sectoare strategice.
Sprijin pentru inovare în Polonia
În Polonia, 234 de proiecte au fost finanţate în cadrul
măsurii „strategii inovatoare regionale şi transfer de
cunoaştere", care viza extinderea capacităţii inovatoare
în ţară prin consolidarea cooperării între centrele de
cercetare şi întreprinderi1. Măsura a finanţat programe
de formare şi burse pentru studenţii la doctorat şi a
susţinut schimbul de informaţii şi transferul de inovaţie
la firmele locale. Ca rezultat, 381 de firme au semnat
acorduri cu universităţi şi alte centre de cercetare
pentru susţinerea proiectelor comune în inovaţie.
1 2003PL161PO001, PC, Dezvoltare Regională Integrată,
Polonia.
finanţarea FES a rezultat în alocarea a 3,5 miliarde
de euro (inclusiv contribuţia naţională), în perioada
2000‑2006, pentru trei tipuri principale de intervenţie:
creşterea profilului de aptitudini şi sporirea capacităţii
de cercetare, creşterea mobilităţii cercetătorilor
şi încurajarea cooperării internaţionale şi mărirea
accesibilităţii educaţiei superioare pentru toţi şi
promovarea oportunităţilor egale. Aproape 2 milioane
de persoane au fost asistate de aceste măsuri.
214 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
2.3 O varietate de instrumente, inclusiv
ingineria financiară
Sprijinul indirect - consultanţa, colaborarea
în reţea, gruparea şi incubarea - pot fi la fel
de eficiente ca şi ajutorul financiar direct
Măsurile directe (în principal granturi, dar şi
împrumuturi şi capital) au reprezentat baza principală
a sprijinului pentru întreprinderi şi inovaţie la
începutul anilor 2000 şi au reprezentat aproximativ
69 % din acest tip de cheltuieli în perioada 2000‑2006.
Însă măsurile indirecte au crescut de la aproximativ
17 % din cheltuielile pentru întreprinderi şi inovaţie în
regiunile Obiectiv 1 din UE-15, în 2000, la 28 % în 2006
şi de la 37 % la 45 % în regiunile Obiectiv 2. Tendinţa
pare să continue în perioada 2007‑2013.
Sprijinul indirect include:
•• consiliere, formare, îndrumare sau servicii de
consultanţă;
•• grupare şi colaborare în reţea;
•• infrastructură şi servicii de Sprijin cum ar fi
incubatoarele de afaceri.
Aceste măsuri sunt deseori combinate - de exemplu,
consilierea de specialitate cu sprijinul financiar pentru
a transforma o nouă idee într-un succes comercial.
Însă prin natura lor, măsurile de Sprijin indirecte tind
să aibă efecte doar pe termen lung, însă dovezile
(limitate) disponibile arată că nu sunt mai puţin
eficiente pe euro decât asistenţa financiară directă19.
De exemplu, în Merseyside (UK), 37  % dintre IMM-
uri care au primit consiliere au înregistrat o sporire a
creşterii ratei de ocupare a forţei de muncă, iar 63 %
dintre IMM-uri o creştere în ceea ce priveşte cifra de
afaceri.
Intensitatea sprijinului acordat poate varia
considerabil. În cele mai mari 30 de programe de
sprijin pentru întreprinderi în perioada 2000‑2006,
387 000 de firme au fost asistate, ceea ce înseamnă că
peste 600 000 de firme din UE în ansamblu au primit
sprijin în această perioadă20.
19 Evaluarea ex-post a FEDR 2000‑2006, Pachet de lucru 6bPachet de
lucru 6b privind cele mai mari 30 de programe pentru întreprinderi,
http://ec.europa.eu/regional_polic y/sources/docgener/
evaluation/expost2006/wp6_en.htm
20 Pornind de la presupunerea că o rată similară a sprijinului pentru
o anumită sumă de cheltuială aplicată în alte programe nu a fost
acoperită de evaluare.
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

JEREMIE şi JASMINE: Politica de coeziune în susţinerea

ingineriilor financiare

JEREMIE şi JASMINE sunt iniţiative comune de inginerie financiară între Comisia Europeană, Banca Europeană de
Investiţii (BEI) şi componenta ei de capital de risc, Fondul European de Investiţii (FEI).

JEREMIE

Iniţiativa „Resurse europene comune pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii” investeşte în
extinderea IMM-urilor şi inovaţie, precum şi în crearea de noi întreprinderi. Sunt înfiinţate fonduri de holding
care în schimb oferă capital, împrumuturi sau garanţii.

Îmbunătăţirea accesului IMM-urilor la finanţare a fost una dintre priorităţile de la Lisabona, însă pentru aceasta
autorităţile programelor nu au dispus nici de expertiză, nici de acces la capital de risc. Iniţiativa JEREMIE a
fost proiectată pentru a contribui la combaterea acestor dificultăţi prin crearea unui cadru de cooperare cu
instituţii financiare specializate, FEI şi BEI, precum şi alte instituţii financiare internaţionale.

FEI şi DG REGIO au început să pregătească terenul în 2006. Primii paşi au inclus evaluarea cererii pentru
instrumentele financiare pentru IMM-uri în regiuni şi state membre (aşa-numite „studii de evaluare") şi
consilierea autorităţilor de management interesate privind acordurile practice pentru implementarea acestor
fonduri JEREMIE.

A doua fază, cuprinzând implementarea iniţiativei, a început în 2009. S-au angajat deja 3,2 miliarde de euro în
26 de acorduri de fonduri de holding JEREMIE semnate. Din această sumă, 2,1 miliarde de euro sunt gestionate
de instituţii financiare naţionale şi regionale care acţionează ca nişte fonduri de holding, utilizând fondurile
din politica de coeziune.

Restul de 1,1 miliarde de euro este gestionat de BEI. Până în prezent, FEI a semnat 11 acorduri cu statele
membre şi regiunile, dintre care şapte acorduri cu state UE‑12.

JASMINE

„Acţiunea comună în sprijinul instituţiilor de microfinanţare din Europa" oferă finanţare suplimentară şi
asistenţă tehnică pentru instituţii de microfinanţare nebancare. Scopul este asistarea instituţiilor respective
în a-şi mări accesul la pieţele de capital privat, în vederea extinderii şi a devenirii unor instituţii mai durabile.

JASMINE este o iniţiativă-pilot de 3 ani, întreprinsă între 2009 şi 2011, gestionată de FEI. Există 2 elemente:
sprijin prin finanţare şi asistenţă tehnică.

În cadrul sprijinului prin finanţare, FEI a semnat deja o investiţie de 1,8 milioane de euro cu Coopest, un fond
de investiţii din UE, oferind finanţare instituţiilor mici de microfinanţare din Europa Centrală şi de Est. În plus,
operaţiunile de capital pentru instituţii de microfinanţare greenfield au fost aprobate pentru consolidarea
capacităţii a patru instituţii de microfinanţare din UE.

Programul-pilot de asistenţă tehnică constă în evaluări şi clasificări (gratuite) pentru beneficiarii JASMINE
selectaţi (furnizori de microcredite nebancari activi în UE-27). Urmând această fază de evaluare, beneficiarii
beneficiază de formare adaptată la nevoile specifice ale fiecărui beneficiar JASMINE, identificat în faza de
evaluare-clasificare. În total, cel puţin 30 de instituţii de microfinanţare nebancare vor primi asistenţă tehnică
în faza-pilot.

În plus, au fost înfiinţate servicii de dezvoltare a pieţei pentru creşterea vizibilităţii pieţei europene de
microfinanţare (crearea unei baze de date web a microfinanţărilor europene) şi pentru promovarea schimbului
de cele mai bune practici (organizarea de ateliere specifice şi crearea unui birou de asistenţă pentru specialiştii
în microfinanţare).

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 215

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
Sprijinul FES pentru transfer de cunoaştere şi
tehnologii între centrele de cercetare şi întreprinderi,
inclusiv crearea de centre de competenţă, s-a cifrat la
peste 3 miliarde de euro în această perioadă, ducând
la peste 50 000 de noi locuri de muncă în regiunile şi
în ţările în care măsura a fost monitorizată.
Ingineria financiară - o formă de sprijin
eficientă şi în creştere
Accesul IMM-urilor la finanţare şi la capital de risc este
esenţial dacă se doreşte ca realizarea potenţialului
lor de a contribui la dezvoltarea economică şi la
competitivitate. Mai mult, capitalul de risc şi fondurile
de împrumut facilitează trecerea unei regiuni de
la o cultură a subvenţiilor la una care remunerează
ambiţia şi asumarea riscurilor. Mai mult, fondurile pot
Ceea ce se măsoară, se şi realizează -
două exemple din Italia
Legea italiană 488/92 pentru dezvoltarea
întreprinderilor locale a fost evaluată1 printr-un grup
de control al firmelor neasistate. Asistenţa a avut un
efect pozitiv semnificativ asupra cifrei de afaceri, a
ocupării forţei de muncă şi a investiţiilor în firmele
sprijinite, însă creşterea productivităţii în muncă a
fost mai mică decât în firmele neasistate. Evaluarea
a concluzionat că motivul probabil pentru acest
fapt este că locurile de muncă create au reprezentat
indicatorul principal al rezultatelor şi că acest fapt a
fost semnul clar al priorităţilor pentru managerii de
programe şi de proiecte.
Evaluarea a comparat aceasta cu o mică măsură pentru
promovarea comerţului electronic în Piemonte. Aici,
indicatorul a fost creşterea vânzărilor, rezultat fiind
creşterea cifrei de afaceri cu 5  % în întreprinderilor
suportate.
1 Pellegrini, G. şi Centra, M. (2006) Creşterea şi eficienţa în
firmele subvenţionate. Document elaborat de Atelierul
„Evaluarea programelor privind piaţa muncii, asigurările
sociale şi stimulentele pentru firme", 11 – 13 mai 2006,
Istituto Veneto di Scienze, Lettere ed Arti — Veneţia.
216 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
BEI şi politica de coeziune UE
Banca Europeană de Investiţii (BEI), ca bancă de
investiţii a Uniunii Europene, oferă în prezent finanţare
pentru UE-27, precum şi ţărilor aflate în curs de aderare
şi candidate pentru susţinerea politicii de coeziune.
Împrumuturile BEI reprezintă o completare importantă
la instrumentele de granturi în politica de coeziune,
deoarece oferă un instrument intermediar util între
acestea şi împrumuturile de la băncile comerciale.
Fondurile şi sprijinul din partea BEI sunt vaste. Dincolo
de componentele TEN, energie şi schimbările climatice,
precum şi sprijinul pentru protecţia mediului şi
comunităţile durabile, BEI cuprinde şi proiecte de
finanţare în domeniul educării şi formării în economia
cunoaşterii (agenda de la Lisabona), cercetare şi
dezvoltare şi inovaţie şi TIC, inclusiv finanţare pentru
IMM-uri. Între 2007 şi 2009, peste jumătate din
împrumuturile BEI au fost direcţionate către proiecte
de investiţii în energie şi transport. Sprijinul pentru
competitivitate şi economia cunoaşterii reprezintă şi el
o parte importantă a activităţilor de împrumut ale BEI
în regiunile de convergenţă.
Importanţa sprijinului BEI a fost accentuată şi de criza
financiară şi în consecinţă, împrumutul către regiunile
de convergenţă s-a prezentat ca parte a contribuţiei
BEI la Planul UE de redresare economică. În 2009,
împrumuturile acordate regiunile de convergenţă s-au
ridicat la un total de 29,0 miliarde de euro, adică 41 %
din împrumuturile totale anuale ale BEI, finanţând
135 de proiecte. De la începutul perioadei actuale
de programare, împrumuturile BEI pentru ţările de
coeziune au atins 65,9 miliarde de euro şi au fost
susţinute în total 339 de proiecte.
Perioada actuală de programare 2007‑2013 a
acordat un rol mai mare pentru Bancă în iniţiativele
comune implementate cu Comisia pentru susţinerea
convergenţei prin servicii de consultanţă, inginerie
financiară şi produse financiare personalizate, în special
în ţările UE‑12. Implică planificare şi programare, inclusiv
asistenţă tehnică în pregătirea proiectelor, evaluarea
proiectelor şi inginerie financiară şi monitorizare.
Există patru iniţiative comune prin politica de coeziune,
concepute special, aşa-numitele „4 J", provenind din
parteneriate înfiinţate între Comisia Europeană (CE),
BEI/FEI şi alte instituţii financiare internaţionale. Acestea
sunt (i) JASPERS — Asistenţă comună pentru susţinerea
proiectelor în regiunile europene (BEI, CE, Banca
Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi KfW
Bankengruppe); (ii) JESSICA — Sprijin european comun
pentru investiţii durabile în zone urbane (BE, CE şi Banca
de Dezvoltare a Consiliului Europei), (iii) JEREMIE —
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

Resurse europene comune

pentru microîntreprinderi şi
întreprinderi mici şi mijlocii
(FEI, CE) şi (iv) JASMINE —
Acţiunea comună în sprijinul
instituţiilor de microfinanţare
din Europa (FEI şi CE).

Însă există o serie de

instrumente de partajare a
riscului cum ar fi Facilitatea
de finanţare cu partajarea
riscurilor (RSFF) şi Garanţie
de împrumut pentru proiecte
Transport TEN (LGTT),
adresând obiectivele UE
complementare şi dezvoltate
în parteneriat cu Comisia.
Ingineria financiară a oferit
noi instrumente reînnoibile
automat, care permit o mai
bună potrivire a tipului de
finanţare cu natura activităţilor şi asigură impactul de piaţă şi efectul de pârghie al resurselor financiare UE.

În baza produselor de asistenţă tehnică stabilite, sunt dezvoltate noi activităţi de asistenţă tehnică, de regulă strâns
legate de proiecte finanţate de BEI. Facilitatea de asistenţă europeană pentru energie locală (ELENA) este un exemplu
de produs nou care va susţine investiţia publică în eficienţa energetică, surse de energie regenerabile şi transport
curat. Centrul European de expertiză în domeniul PPP-urilor (EPEC) este o altă iniţiativă dezvoltată în parteneriat cu
DG REGIO. EPEC susţine parteneriatele public-private pentru investiţia în infrastructuri, prin partajarea şi transferul
de cunoaştere, experienţă şi cele mai bune practici.

În privinţa cooperării teritoriale europene, BEI a fost un partener cheie în proiectarea, lansarea şi implementarea
Strategiei UE pentru Marea Baltică (BSS) şi şi-a asumat rolul de deschizător de drumuri în noua strategie
macroregională dezvoltată de Comisie la cererea Consiliului Europei. BEI contribuie la această strategie prin
activitatea de împrumut, dezvoltarea de asistenţă tehnică, cooperare întărită şi participare la Nordic Investment
Bank (NIB) în grupul de experţi financiari pentru BSS, şi participare în forumurile relevante ale dimensiunii nordice.
BEI vine cu contribuţii similare la strategia pentru regiunea Dunării.

4.2 Sprijinul total BEI la politica de coeziune1 (sumă semnată)

2007 2008 2009
milioane  % din total milioane  % din total milioane  % din total
EUR EUR EUR
Ţări de coeziune 11 691 75 % 16 398 77 % 22 838 79 %
Ţări non-coeziune 3 898 25 % 4 884 23 % 6 212 21 %
Total 15 588 21 282 29 050
Ponderea co-finanţării BEI în fondurile structurale (SPL)
Ţări de coeziune 1 583 100 % 2 612 65 % 2 472 97 %
Ţări non-coeziune 0 0 % 1 400 35 % 75 3 %
Total 1 583 4 012 2 547
1 Inclusiv împrumuturile globale pentru IMM-uri şi întreprinderi de dimensiuni medii
Sursa: Banca Europeană de Investiţii

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 217

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

fi redirecţionate într-un „fond

istoric" şi reutilizate în viitor.

Finanţarea prin împrumuturi

şi capital21 este un lucru relativ
comun în anumite state membre
(în special în Germania şi în
Regatul Unit), însă este rar în altele.
Cu toate acestea, încep să apară
multe scheme şi proiecte-pilot,
cu 3 miliarde de euro dedicate
fondurilor de capital de risc în
perioada 2007‑2013.

Dovezile22 arată că ambele

instrumente se pretează, în special,
pentru modernizare, inovaţie şi
aprofundarea capitalului şi, în
consecinţă, efectul principal tinde
să se înregistreze mai degrabă
asupra creşterii productivităţi
decât asupra creării de locuri de
muncă (deşi aceasta poate apărea pe termen lung, o
dată cu creşterea firmelor).
Unul dintre principalele efecte pozitive este crearea
unei pieţe puternice a capitalului de risc în regiune. Un
exemplu marcant îl reprezintă Fondul de Co-investiţii
din Nord-Est (al Angliei), lansat în 2005 într-o regiune
în care ultima firmă de investiţii s-a închis în 1999,
lăsând regiunea cu o lipsă de profesionişti financiari
corporativi care să cunoască piaţa locală. FEDR a
contribuit la înfiinţarea fondului şi la dezvoltarea
cunoaşterii locale şi a reţelelor necesare pentru
gestionarea acestuia, contribuind, astfel, la crearea
unei pieţe de capital de risc în regiune.
Costurile de înfiinţare pot însemna că fondurile de
împrumut şi de capital de risc se dezvoltă încet - în
special în regiunile în care ele concurează cu scheme
de granturi care sunt, în mod evident, mai atrăgătoare
pentru firme. Mai mult, poate fi dificilă identificarea
proiectelor adecvate, fără a le finanţa pe acelea care
au putut fi finanţate din surse comerciale. Însă lipsa
creditului în trecutul recent a sporit şi mai mult
importanţa sprijinului UE.
21 Împrumuturile sunt rambursate, de obicei la termene generoase.
Finanţarea de capital înseamnă că în schimbul banilor, fondul de
capital de risc obţine o participaţie în companie. Diferenţa între
împrumuturi şi capital, deşi este suficient de clară pe hârtie, nu este
întotdeauna atât de evidentă în practică. De fapt, fondurile umbrelă
oferă uneori opţiunea de a combina capitalul cu împrumuturile sau
opţiunea de conversie între capital şi împrumut.
22 Pachet de lucru 6b privind cele mai mari 30 de programe pentru
întreprinderi, http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/
docgener/evaluation/expost2006/wp6_en.htm.
Sistemele de monitorizare trebuie să ţină
pasul cu noile instrumente
De-a lungul timpului, succesul sprijinului pentru
întreprinderi a fost măsurat în locurile de muncă
create sau chiar în locurile de muncă păstrate. Situaţia
e aceeaşi şi în ceea ce priveşte gestionarea de zi cu
zi (monitorizarea) şi în aprecierea pe termen mai
lung (evaluarea) a sprijinului. Alţi indicatori posibili
ai succesului - cum ar fi productivitatea, profiturile,
valoarea adăugată şi inovaţia - au fost monitorizaţi
doar în câteva cazuri.
Cu accentul tot mai mare pe inovaţie, o proporţie din
ce în ce mai mare din sprijinul acordat întreprinderilor
vizează mai degrabă creşterea productivităţii şi a
competitivităţii decât crearea în mod direct de locuri
de muncă, cel puţin pe termen scurt, deşi obiectivul
este ca ocuparea forţei de muncă pe termen lung să
crească în mod durabil ca rezultat al competitivităţii
îmbunătăţite.
Însă sistemele de măsurare nu au ţinut pasul cu
această nouă realitate. În pofida concentrării asupra
competitivităţii şi a productivităţii, majoritatea
programelor continuă să-şi măsoare impactul în
termeni de locuri de muncă create. Riscul pe care îl
implică acest lucru constă în deformarea direcţiei
politicilor pe teren către o orientare mai degrabă
pe termen scurt decât spre una pe termen lung şi
pe menţinerea activităţilor în declin în loc de a se
suţine diversificarea spre activităţi noi (a se vedea
Tabloul). Dovezile provenite din evaluare arată nevoia
unei clarităţi mai mari, în viitor, în ceea ce priveşte
obiectivele sprijinului acordat întreprinderilor şi

218 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

4.2. Investiţii planificate în cadrul politicii de coeziune în infrastructura de transport,

2007-2013
% din totalul finanţărilor
UE-27 = 22,0
Finanţarea pentru infrastructura de transport se ridică la
< 1,3
aproximativ 76 de miliarde de euro
1,3 - 3,5 Sursa: DG REGIO

3,5 - 12,0

12,0 - 25,5

>= 25,5 0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 219

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
inovaţiei, precum şi a unei intensificări, în mod
corespunzător, a angajamentului faţă de o evaluare
riguroasă a efectelor intervenţiei.
2.4 Infrastructura de transport
Sistemele de transport eficiente sunt la fel de
importante pentru o dezvoltare regională susţinută.
Într-adevăr, multe dintre problemele întâmpinate de
regiunile întârziate provin din cauza legăturilor de
transport inadecvate.
Reţeaua de transport într-o regiune este la fel
de importantă ca şi legăturile externe şi tinde să
determine uşurinţa accesului întreprinderilor şi a
oamenilor la serviciile de suport de diferite tipuri,
precum şi la serviciile sociale şi culturale. Zonele
rurale depind deseori de accesul la centrele regionale,
în timp ce zonele urbane au nevoie de funcţionarea
eficientă a unui bun sistem de transport public.
Însă, în ultimul deceniu, a apărut o grijă tot mai mare
pentru reducerea emisiilor din transport şi pentru
economia de energie, ceea ce a dus la o nevoie sporită
de a schimba modurile de transport - în special de la
cel rutier spre cel feroviar. Aspectele ecologice au dus
la o extindere a sistemelor urbane de transport public
care necesită o consolidare continuă în viitor.
Investiţia în infrastructura de transport este deosebit
de importantă pentru regiunile de convergenţă
(fostele regiuni Obiectiv 1). Cea mai mare pondere a
finanţării continuă să fie cheltuită pe drumuri, deşi
este considerabilă şi ponderea cheltuielilor pe căile
ferate.
Problemele de transport în UE‑1023 au fost deosebit
de presante la aderare. Principala deficienţă s-a
observat nu atât în lacunele din reţea, ci în deficienţele
generale. Timpii de călătorie tindeau să fie lungi atât
din cauza condiţiei precare a drumurilor şi căilor
ferate, cât şi din cauza faptului că nu au fost proiectate
să reziste la volumul de trafic actual. Mai concret, au
existat puţine drumuri cu duble şosele şi chiar şi mai
puţine autostrăzi. De exemplu, în Polonia, în 2000 au
existat doar 358 de km de autostrăzi - cu puţin mai
mult decât o treime din cele din Danemarca, cu toate
că populaţia era de 7 ori mai mare.
23 UE‑10 se referă la acele state membre care au aderat în 2004
care formează în prezent UE‑12 fără Bulgaria şi România. Această
clasificare este semnificativă doar pentru perioada 2000‑2006, în
care aceste ţări au avut experienţa comună a aderării la mijlocul
perioadei de programare.
220 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Construirea de drumuri — multe s-au
realizat în UE‑15, multe trebuie să fie
realizate în UE‑12
În ciuda investiţiilor considerabile realizate în regiunile
Obiectiv 1 în perioadele de programare anterioare, au
rămas disparităţi majore în domeniul dotării, pe întreg
teritoriul UE, la începutul perioadei 2000‑2006, în ceea
ce priveşte mijloacele de transport rapide între regiuni
şi legăturile eficiente în cadrul acestora. Situaţia s-a
observat în special în Irlanda şi Grecia, precum şi în
UE‑10.
Accentul pe drumuri însemnă că politica de coeziune
a reprezentat o sursă majoră de finanţare pentru
construcţia de autostrăzi. Din creşterea de 6 034  de
km în ţările de coeziune (4 954 de km în fostele patru
ţări de coeziune24, 1 080 de km în UE‑10), aproximativ
4 691  de km (77  % din total) au fost co-finanţaţi de
FEDR şi fondul de coeziune. Drept rezultat, densitatea
autostrăzilor în aceste ţări s-a ridicat de la 90  % din
media UE, în 2000, la 111  % în 2006. Aproximativ
2 080 de km de autostrăzi suplimentare s-au construit
în Spania, legând oraşele majore din Andalucía
Metroul din Atena
Congestionarea traficului este o problemă acută
în Atena. Construcţia metroului din Atena, inclusiv
extinderile co-finanţate de FEDR şi fondul de coeziune
în perioada 2000‑2006, au servit la reducerea
numărului de călătorii cu maşina în oraş cu un număr
estimat de 120  000 călătorii pe zi. Astfel, s-au redus
timpii de călătorie cu 20 de minute în medie, s-a
micşorat presiunea asupra spaţiilor de parcare pentru
maşini şi s-au redus emisiile din trafic cu 25 % în medie.
Însă gradul tot mai mare de deţinere a maşinilor
ascunde aceste câştiguri. Cu toate acestea, în
comparaţie cu situaţia probabilă dacă nu ar exista
metroul, metroul îmbunătăţit în mod remarcabil
calitatea vieţii localnicilor Atenei. A crescut şi numărul
turiştilor, s-au creat - direct şi indirect - un număr
estimat de 600 de locuri de muncă permanente şi s-a
stimulat dezvoltarea economică a zonelor care erau
inaccesibile transportului public.
în special şi stimulând dezvoltarea în regiunile
înconjurătoare.
24 Irlanda, Spania, Grecia şi Portugalia.

În UE‑10, mare parte din finanţare s-a concentrat
asupra aducerii reţelei normale de drumuri la
standarde internaţionale, reducând timpul mediu
de călătorie, de exemplu cu 7  % în Republica Cehă.
Aproape 100 000 de km de drumuri s-au construit sau
reconstruit în perioada 2000‑2006 cu asistenţă FEDR,
deşi doar 13 % din acestea a reprezentat o construcţie
nouă. Densitatea autostrăzilor în aceste ţări a crescut
de la 31  % la 34  % din media UE‑25 în perioada
2000‑2006.
În timp ce finanţarea acordată prin politica de coeziune
a îmbunătăţit reţeaua de transport în UE şi a contribuit
la susţinerea dezvoltării economice şi în regiunile
asistate, este clar că în privinţa densităţii autostrăzilor,
până acum au redus în mod semnificativ decalajele
faţă de regiunile mai dezvoltate. Reţeaua rutieră din
UE‑12 încă necesită îmbunătăţiri considerabile, însă
investiţiile în transport trebuie să se concentreze,
din ce în ce mai mult, asupra oferirii unor soluţii de
transport durabile atât la nivel naţional, cât şi la nivel
regional. Trebuie să se ţină cont, în mod explicit, de
nevoia de a reduce emisiile de carbon şi alte emisii,
de decongestionare şi de a asigura îmbunătăţirile
în siguranţa rutieră ceea ce implică investiţii în alte
moduri decât cel rutier.
Calea ferată
În perioada 2000‑2006, 56  % din toate legăturile
feroviare de mare viteză în UE‑15 au fost co-finanţate
de FEDR şi de fondul de coeziune. În special în Spania,
reţeaua de mare viteză s-a extins de la 471  km la
1 594 km, această creştere fiind finanţată integral din
politica de coeziune.
Aceste noi legături au dus la o reducere dramatică a
timpilor de călătorie: între Roma şi Neapole (aproape
înjumătăţind timpul de călătorie de la 114 de minute
la 65 de minute), precum şi între Madrid şi oraşele din
Andalucía (timpul de călătorie de la Madrid la Malaga
fiind redus cu o treime, de la 240 de minute la 160 de
minute).
FEDR şi fondul de coeziune au contribuit la finanţarea
îmbunătăţirii a aproximativ 7 260  de km de linii
de viteză normală. Investiţia este semnificativă în
condiţiile în care reţeaua feroviară generală a fost
redusă cu 1 500 de km din cauza raţionalizării.
Deşi căile ferate de înaltă viteză pot avea un efect
dramatic asupra timpilor de călătorie, evaluarea
FEDR a descoperit că proiectele de investiţii trebuie
examinate şi justificate individual, oferind finanţare
doar în cazurile în care stimularea dezvoltării
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 221
Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
regionale depăşeşte centrele mari deservite, lăsând
pe seama altor surse (de ex. a fondului de coeziune
şi a bugetului TEN-T) să finanţeze dezvoltarea reţelei
feroviare strategice UE. În orice caz, investiţia în căile
ferate standard deseori reprezintă o alegere mai bună,
ducând la rezultate similare pe o cale mai ieftină şi cu
mai puţine întârzieri.
Transportul public urban - o investiţie bună
La începutul perioadei 2000‑2006, au existat probleme
acute de congestionare în oraşele mari din regiunile
Obiectiv 1, în special în Atena şi Dublin, dar şi în
Lisabona şi Thessaloniki. Conform evaluării ex-post,
co-finanţarea din politica de coeziune a investiţiilor în
sistemele de transport public în aceste oraşe a dus la
beneficii semnificative, atât în termeni economici, cât
şi sociali.
Un bun exemplu al acestora îl reprezintă extinderea
metroului din Atena (a se vedea tabloul), împreună
cu construirea liniei de tramvai şi renovarea flotelor
de autobus şi troleibuz, ceea ce a redus semnificativ
traficul în oraş sub nivelul obişnuit.
Porturi şi aeroporturi - cea mai bună investiţie
este legătura lor cu reţeaua mai largă
În cazul altor moduri de transport, contribuţia FEDR
este mai dificil de evaluat, însă aceasta a sprijinit
finanţarea modernizării a 31 de aeroporturi din
UE, aproape toate fiind în regiunile Obiectiv 1, şi a
aproximativ 45 de porturi, dintre care 33 se află în
regiuni Obiectiv 1 şi 12 în regiuni Obiectiv 2.
Însă, evaluarea ex-post a concluzionat că beneficiile
economice şi sociale ale acestor investiţii nu au fost
atât de clare. De fapt, din cauza că aeroporturile şi
porturile beneficiază deseori de un profit comercial
din expansiune, beneficiile sociale şi economice
pentru regiunile în cauză trebuie demonstrate înainte
de acordarea finanţării.
Evaluarea a mai descoperit că îmbunătăţirea
legăturilor multimodale uneori aduce mai multe
beneficii decât extinderea propriu-zisă a portului sau
aeroportului. Cel puţin, legăturile la reţeaua rutieră
şi feroviară trebuie îmbunătăţite în acelaşi timp cu
extinderea facilităţilor.
Coordonarea managerială şi strategică
prezintă provocări
Managementul proiectelor de transport prezintă
deseori provocări din cauza costurilor ridicate şi a
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
timpilor lungi de finalizare. Situaţia se observă mai
ales în cazul noilor infrastructuri, în care procesul
construcţiei de la planificare până la finalizare poate
dura 10 ani sau mai mult, acoperind mai mult de o
perioadă de programare de 7 ani, ceea ce în sine poate
duce la amânarea proiectelor mari în favoarea celor
mici. La nivel regional, o altă provocare o reprezintă
coordonarea cheltuielilor cu politica naţională de
transport şi asigurarea coerenţei între cele două
dimensiuni.
2.5 Interreg şi cooperarea teritorială
De la o iniţiativă a Comunităţii spre un
obiectiv complet al politicii de coeziune
Frontierele pun bariere artificiale în calea dezvoltării.
Depăşirea acestor bariere şi susţinerea legăturilor
transnaţionale şi interregionale a reprezentat de mult
un scop important al politicii de coeziune. În 2007,
cooperarea teritorială a devenit unul dintre cele trei
obiective ale politicii. Există 3 elemente principale:
•• Elementul A (cooperarea transfrontalieră) vizează
„umplerea lacunelor" create de frontierele care au
provocat rupturi economice, sociale şi culturale
între comunităţi. Evaluarea ex-post a indicat
faptul că zonele transfrontaliere au fost, deseori,
neglijate de politicile naţionale, drept urmare
economiile acestora au rămas adesea în urmă.
Finanţarea FEDR în perioada actuală se cifrează la
5,6 miliarde de euro.
•• Elementul B (cooperarea transnaţională) vizează
promovarea colaborării între mari grupuri de
regiuni. Cele 13 programe, cu un buget de 1,8
miliarde de euro, acoperă zone cum ar fi regiunile
din Marea Baltică, Alpi şi regiunile mediteraneene.
•• Elementul C [cooperarea interregională plus
Interact, ESPON şi, în perioada actuală, URBACT
(diferite reţele de schimb şi analiză)], cu un buget
de 445 de milioane de euro, vizează îmbunătăţirea
eficienţei politicilor de coeziune prin schimbul de
experienţă între autorităţile regionale şi locale.
Evaluarea 25Interreg III în 2000‑2006 oferă informaţii
importante privind realizările din runda anterioară
de programe precum şi idei pentru îmbunătăţire. În
această perioadă, evaluarea a contribuit la crearea sau
păstrarea a 115 200 de locuri de muncă şi aproape
5 800 de întreprinderi noi cu altele 3 900 asistate. Peste
25 http://ec.europa.eu/regional_polic y/sources/docgener/
evaluation/expost2006/interreg_en.htm
222 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
544 000 de persoane au participat la evenimentele
organizate pe tematica cooperării.
Cooperarea a fost asistată şi de crearea a aproape
12 000 de reţele, ducând la formularea a aproximativ
1 285 de planuri separate care abordează problemele
transfrontaliere sau transnaţionale şi încheierea a
aproape 63 000 de acorduri.
Peste 18 000  de km de drumuri, căi ferate sau piste
au fost construite sau modernizate în zonele de
frontieră, împreună cu investiţiile în telecomunicaţii şi
îmbunătăţirea mediului, şi peste 25 000 de iniţiative
locale şi regionale au fost susţinute.
De aceea, Interreg a depăşit cu mult învăţarea
reciprocă, susţinând un număr mare de proiecte
inovatoare în UE‑15, în timp ce în UE‑10, a iniţiat noi
forme de cooperare între zonele implicate şi a stabilit
acorduri de cooperare pe termen lung.
Au existat mai multe dificultăţi în stabilirea acordurilor
instituţionale pentru cooperare în noi zone de
frontieră (adică între regiunile din UE‑15 şi UE‑12) şi în
stabilirea unor strategii şi obiective comune.
Însă evaluarea a concluzionat, de asemenea, faptul
că învăţarea în ceea ce priveşte politicile ar fi fost
îmbunătăţită dacă ar fi fost stabilite legături mai
bune cu programele dominante, deoarece, mult prea
des, cunoştinţele obţinute în urma experienţelor de
adoptare de programe au rămas în cadrul comunităţii
Interreg.
Principalele domenii pentru continuarea
dezvoltării
Lecţiile pentru proiectarea viitoare şi aplicarea politicii,
învăţate din evaluare, au fost:
•• Cooperarea teritorială necesită scopuri legislative
mai clare şi mai realiste care sunt adaptate
resurselor disponibile, ceea ce înseamnă, printre
altele, recunoaşterea dificultăţilor create de
diferenţele de condiţii între regiuni, cum ar fi
regiunile UE‑15 şi UE‑12.
•• Pentru a fi mai eficiente, programele trebuie să-şi
definească strategii mai bune şi mai ţintite, ceea
ce înseamnă identificarea nevoilor în zonele de
cooperare şi definirea unor obiective concrete
şi măsurabile. Acest aspect este critic în vederea
cuantificării efectului intervenţiilor.
•• Măsurile finanţate trebuie să fie mai bine
coordonate cu alte programe asistate de
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

4.3 Investiţii planificate în cadrul politicii de coeziune în capitalul uman, 2007-2013

% din totalul finanţărilor
< 14,0
14.0 UE-27 = 19,8
Finanţarea pentru capitalul uman se ridică la aproximativ 68 de miliarde de euro
14.0 - 26,2
14,0 26.2
Sursa: DG REGIO
26.2 - 38,0
26,2 38.0

38.0 - 49,3
38,0 49.3

>= 49,3
49.3

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 223

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
UE în zonele de cooperare, pentru a asigura
compatibilitatea lor şi pentru a realiza potenţiale
sinergii.
•• Dovezile arată că schimbul de experienţe şi bune
practici, care reprezintă o caracteristică-cheie a
programelor interregionale, este valoros şi poate fi
extins în mod util asupra programelor dominante
pentru a îmbunătăţi practica legislativă.
3. Lucrări pentru bunăstarea
cetăţenilor UE
FES reprezintă principala sursă de finanţare UE
acordată pentru susţinerea directă a indivizilor
şi a accesului lor la angajare, educaţie, formare şi
oportunităţi egale, precum şi a reformelor structurale.
Evaluarea ex-post a FES a concluzionat că sprijinul
a sporit acţiunea naţională întreprinsă în vederea
atingerii priorităţilor UE, şi-a extins domeniul, a
susţinut reformele legislative şi inovaţia, şi a promovat
buna guvernanţă prin principiul parteneriatului şi
inovaţii în proceduri.
Ocuparea forţei de muncă reprezintă o preocupare
importantă a populaţiei pe întreg teritoriul UE. FES a
abordat această preocupare, deoarece a fost înfiinţat
ca să contribuie la găsirea unui loc de muncă pentru
şomeri, la menţinerea locului de muncă pentru
muncitori, la integrarea în muncă a categoriilor
defavorizate şi la reconcilierea vieţii personale cu cea
profesională precum şi la stimularea modernizării în
sistemele de ocupare a forţei de muncă, formare şi
educaţie.
FES oferă sprijin populaţiilor
În cei 9 ani din perioada 2000‑2008, FES a acordat
asistenţă la peste 82 de milioane26 de persoane în
diferite moduri. În Irlanda, Spania şi Portugalia, anual
o zecime din populaţia activă a primit suport FES. În
ansamblul UE, aproape 50 % din participanţi au fost
femei, în timp ce în anumite state membre (Irlanda,
Grecia, Malta, Lituania, Austria şi Portugalia) această
pondere s-a ridicat la peste 55  %. Aproximativ 60  %
din participanţi au fost şomeri. În jur de 40 % dintre
aceştia şi-au găsit un loc de muncă imediat după
26 75 de milioane s-au susţinut în perioada de programare 2000‑2006;
7,2 de milioane de persoane au primit deja suport în perioada de
programare care a început în 2007. Nu sunt disponibile date privind
numărul persoanelor asistate în programele 2000‑2006 în 2007 şi
2008. Aceste cifre nu ţin cont de numărarea dublă a cărei proporţii
nu este necunoscută: e posibil ca participanţii să fi beneficiat de
mai mult decât de o singură intervenţie FES.
224 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
încheierea intervenţiei, iar evaluările27 arată că şi mai
mulţi au reuşit acest lucru în termen de 12 luni de la
încheierea măsurii.
În perioada de programare actuală, ponderea
persoanelor inactive care primesc suport FES a crescut
faţă de perioada 2000‑2006. În 2007 şi 2008, o treime
din toţi participanţii din schemele susţinute a fost
inactivă, faţă de ponderea de doar 6  % înregistrată
în perioada anterioară. În 2009, pondera s-a ridicat la
42 %.
FES a extins sfera programelor naţionale, susţinând
categorii de persoane cu dizabilităţi (de ex. în Irlanda
şi Regatul Unit), şomerii pe termen lung şi femeile
(de ex. în Ungaria), prizonierii (de ex. în Italia şi
Malta), tinerii fără calificări de bază (în Ţările de Jos),
persoane angajate (în Estonia) şi întreprinderi mici şi
microîntreprinderi (în Belgia, Germania, Suedia).
Evaluarea ex-post a FES a perioadei de programare
2000‑2006 a estimat că 65 % din populaţia activă din
UE trăieşte în locuri unde serviciile publice privind
ocuparea forţei de muncă s-au îmbunătăţit prin
asistenţa acordată de FES, iar 68 % trăiesc în locuri în
care s-au îmbunătăţit sistemele de formare, în timp ce
ameliorările din sistemul de învăţământ au acoperit
25 - 30 % din populaţia cu vârsta între 6 şi 18 ani.
3.1 Integrarea pe piaţa muncii
FES asistă persoanele în intrarea sau revenirea pe
piaţa muncii prin susţinerea politicilor active privind
piaţa muncii (ALMP), inclusiv prin măsurile pentru
prevenirea şi combaterea şomajului, creşterea ocupării
forţei de muncă şi menţinerea capacităţii de reinserţie
profesională. Aceste măsuri au fost implementate, în
mare măsură, prin serviciile publice privind ocuparea
forţei de muncă (PES) în UE.
În 2000‑2006, 18 miliarde de euro s-au alocat
pentru politicile active privind piaţa muncii. Pentru
2007‑2013, ponderea programelor care implică aceste
politici a crescut la 90 % faţă de 71 % în 2000‑2006.
În 2000‑2006, FES a fost utilizat pentru a acorda:
27 De fapt, de regulă jumătate sau mai mult dintre participanţii şomeri
şi-au găsit un loc de muncă în decurs de 12 luni de la finalizarea
unei intervenţii. Aceasta variază în funcţie de program şi de tipul
şomerului (situaţia este delicată în special în cazul şomerilor pe
termen lung), însă intervalul este de 40  - 80  %. Sursa: Raportare
privind intervenţiile FES în UE. Fondul European Social şi Politicile
Active pentru Piaţa Muncii şi Serviciile Publice de Ocupare a Forţei
de Muncă, Bernard Brunhes International (BBI), 2010.

Germania: „modelul Thüringen"
Biroul german federal pentru ocuparea forţei de
muncă (Die Bundesagentur für Arbeit), în cooperare cu
municipalităţile din Thüringen, a implementat o serie
de proiecte pentru integrarea directă a şomerilor pe
piaţa muncii. Modelul cu trei faze a combinat calificarea
iniţială, plasarea şi formarea asociată la locul de muncă.
Această abordare cu multiple stadii a fost proiectată în
urma unui studiu care a demonstrat că cel mai mare
succes se poate aştepta în cazul calificărilor pe termen
scurt adaptate nevoilor indivizilor şi unui loc de muncă
specific. Un sondaj realizat la 4 ani după introducerea
schemei a concluzionat că 42  % dintre participanţi
şi-au găsit un loc de muncă în termen de 6 luni de la
absolvirea formării.
•• servicii personalizate şi planuri de acţiune
integrate;
•• formare pentru şomeri, pentru persoanele cu risc
de şomaj şi persoanele inactive;
•• stimulente pentru crearea directă de locuri
de muncă şi pentru protecţia ocupării forţei
de muncă, promovând înfiinţarea de firme,
angajarea asistată şi incluziunea pe piaţa muncii
a categoriilor excluse;
•• măsuri active pentru grupuri ţintă specifice, cum
ar fi tinerii sau persoanele cu dizabilităţi.
Aproximativ 28 de milioane de persoane au participat
în activităţile ALMP co-finanţate de FES în această
perioadă, dintre care jumătate au fost femei, trei din
patru au fost şomeri, iar patru din zece au fost tineri
cu vârsta sub 25 de ani28. În medie, o treime din
şomerii din UE a participat la programele finanţate
de FES anual. Evaluările realizate de statele membre
ilustrează efectele pozitive ale sprijinului. După cum
s-a precizat mai sus, aproximativ 40 % din participanţii
la programele de formare şi-au găsit un loc de
muncă imediat după program, şi mulţi alţii în lunile
următoare.
sprijinul FES s-a acordat în special măsurilor care vizau
grupurile dezavantajate care necesitau asistenţă
în găsirea unui loc de muncă, de exemplu şomerii
28 Raportare privind intervenţiile FES în UE. Politicile Active pentru
Piaţa Muncii şi Serviciile Publice de Ocupare a Forţei de Muncă,
Bernard Brunhes International, 2010.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 225
Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
Serviciile de îngrijire a copilului în
Irlanda
În Irlanda, jumătate din măsurile FES privind egalitatea
de gen a vizat îmbunătăţirea serviciilor de îngrijire
a copilului în zonele dezavantajate prin asistarea
proiectelor bazate pe comunitate în vederea finanţării
costurilor salariale ale îngrijitorilor de copii calificaţi.
Acest lucru a dus nu doar la o creştere a numărului
de copii îngrijiţi, ci şi la înfiinţarea unei serii de reţele
de îngrijire a copiilor (20 de parteneriate stabilite în
regiunea sudică şi estică şi 17 în regiunea de frontieră,
centrală şi vestică) şi la sprijinul pentru mai multe
organizaţii neguvernamentale naţionale de îngrijire a
copilului (7 în ambele regiuni).
pe termen lung. În Austria, 64  % din femei şi 60  %
din bărbaţi şi-au găsit un loc de muncă în decurs de
9 luni după finalizarea formării în cadrul priorităţii
„prevenirea şi combaterea şomajului". Monitorizarea
celor 9 luni ulterioară a arătat că 69 % din persoanele
respective au rămas angajate timp de peste 3
luni. În Regatul Unit, un sondaj realizat în rândul
participanţilor la măsurile susţinute prin programul
vizând Obiectivul 3 în Anglia, deschis atât persoanelor
angajate, cât şi şomerilor, a indicat că ponderea
persoanelor care s-au angajat în numărul celor care
au absolvit cursurile s-a ridicat de la valoarea iniţială
de 41 % (la începerea cursului) la 56 % în momentul
încheierii şi la 61 % în decurs de 4 - 8 luni ulterior. Însă
programul a avut un efect mai mic asupra persoanelor
inactive. Aproximativ 19 % din participanţii la măsuri
au fost inactivi în momentul înscrierii, procentul
scăzând la doar 14  % în momentul absolvirii şi
crescând nesemnificativ la 15 % în decurs de 4 – 8 luni
ulterior29.
Evaluarea sprijinului FES pentru măsurile care combină
programul de lucru redus (Kurzarbeit) în Germania a
concluzionat că în medie, o pondere uşor mai mare a
persoanelor care au absolvit scheme FES (44 %) a fost
angajată doi ani după aceea faţă de persoanele care
au absolvit programe naţionale (puţin sub 40 %)30.
Multe măsuri asistate de FES au implicat personalizarea
sprijinului pentru a asigura o mai bună potrivire a
29 Departamentul pentru Muncă şi Pensii, Raport de cercetare Nr.
376, Fondul European Social Obiectiv 3, Sondaj din 2005 privind
beneficiarii în Anglia, 2006.
30 IAB Forschungsbericht 3/2009, Qualifizierungsmaßnahmen
während Kurzarbeit nach endgültigem Arbeitsausfall.
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
Serviciile publice de ocupare a forţei
de muncă în Polonia
Performanţa PES în Polonia s-a îmbunătăţit din 2004.
Sprijinul acordat persoanelor care căutau loc de
muncă şi formarea şomerilor s-au extins tot mai mult,
incluzând măsuri de politici active pentru piaţa muncii
şi s-a extins sprijinul acordat angajatorilor. Pentru
realizarea acestora, aproape 20 000 de angajaţi PES au
fost instruiţi, dobândind noi aptitudini şi competenţe
şi restructurând întreaga organizaţie. Fără FES, niciun
rezultat nu ar fi fost posibil în termen scurt. Sondajele
efectuate în rândul şomerilor şi al angajatorilor au
raportat un nivel mai mare de satisfacţie faţă de
serviciile PES.
aptitudinilor persoanelor şi a locurilor de muncă
disponibile. Aceasta deseori s-a transpus în formare,
formarea pentru un loc de muncă specific fiind oferită
înainte de cea care vizează dezvoltarea capacităţilor
generale de reinserţie profesională ale unei persoane.
Evaluarea formării pentru şomeri, în Italia, a
descoperit că probabilitatea ca persoanele care au
absolvit un curs de formare să-şi găsească un loc de
muncă în termen de un an era mai mare decât în cazul
celor din grupul de control31. O evaluare similară în
Germania privind formarea vocaţională a şomerilor a
concluzionat că, în comparaţie cu şomerii care nu au
participat, participanţii la măsurile susţinute de FES
aveau succes mai mare în medie pe piaţa muncii pe
termen mediu şi lung32.
FES a fost utilizat şi pentru înfiinţarea de întreprinderi.
O evaluarea a PO Hamburg pentru 2007‑2013, vizând
sprijinul pentru înfiinţarea de firme, a concluzionat
că proiectele asistate de FES şi-au adaptat sprijinul
la nevoile specifice şi caracteristicile migranţilor
în general, şi ale femeilor migrante în special, spre
deosebire de programele naţionale care nu erau
suficient de flexibile pentru a se adresa nevoilor
specifice ale grupului ţintă în cauză33, 34.
31 Studiu privind randamentul investiţiilor FES în capitalul uman, p.
76, 2010.
32 IAB Forschungsbericht 1/2009, Evaluation der Förderung
beruflicher Weiterbildung im Rahmen des ESF-BA Programms.
33 Ad-hoc-Evaluierung der Aktion A.5 — Forderung des
Unternehmergeistes — im Rahmen des ESF-OP Hamburg 2007–
2013
34 PAG Uniconsult, Impactul fondurilor structurale asupra ocupării
forţei de muncă, Raport final, august 2007.
226 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Orientare privind cariera în Flandra şi
Brandenburg
În Flandra, au fost co-finanţate 16 centre de orientare
profesională din regiune în perioada 2000‑2006. Efectul
cel mai tangibil l-a reprezentat înfiinţarea orientării
profesionale în regiune.
În Brandenburg, au fost testate noi tipuri de servicii
pentru IMM-uri prin proiectul-pilot INNOPUNKT.
Acestea au inclus consilierea, orientarea profesională şi
plasarea, pregătirea şi formarea. Conform unei evaluări,
60 % din aceste servicii vor continua după încheierea
sprijinului FES şi 85 % din beneficiari au considerat că
serviciile au fost durabile şi utile pentru viitor.
Susţinerea mobilităţii persoanelor
Mobilitatea geografică şi ocupaţională poate contribui
la creşterea şanselor persoanelor de a-şi găsi un loc de
muncă, la aprofundarea calificărilor lor profesionale
şi la potrivirea mai bună la cerinţele postului. În
perioada de programare anterioară, s-a raportat
că aproape 220 000 de persoane au fost asistate în
ceea ce priveşte mutarea în străinătate sau într-un
nou loc de muncă de către măsurile de mobilitate
finanţate de FES, fie sub formă de granturi sau burse
fie sub forma sistemelor de stimulare. Alte 450 000 de
persoane au beneficiat de formare sau consiliere care
le-a sporit posibilităţile de mutare. Aproape 17 000 de
organizaţii (majoritatea firme) au participat în cadrul
măsurilor de sprijin privind mobilitatea35.
Îmbunătăţirea echilibrului între viaţa
profesională şi cea personală
Echilibrul între viaţa profesională şi cea personală a
devenit un element tot mai important al bunăstării
individuale de-a lungul anilor. Situaţia s-a observat în
special în rândul celor cu responsabilităţi de îngrijire,
pentru care sprijinul a permis intrarea sau revenirea
pe piaţa muncii. Acest tip de sprijin a contribuit la
angajarea unui număr tot mai mare de femei şi, în
consecinţă, a reprezentat un factor-cheie în creşterea
PIB-ului pe cap de locuitor.
În perioada 2000‑2006, 1,2 miliarde de euro din
finanţarea FES, 26  % din bugetul pentru măsurile
privind egalitatea de gen, au fost alocate pentru
35 Raportare privind intervenţiile FES în UE. Fondul European Social şi
mobilitatea forţei de muncă, Bernard Brunhes International, 2010.

Incluziunea socială în Anglia
Programul Obiectiv 3 pentru 2000‑2006, în Anglia, a
alocat o proporţie mare a bugetului FES persoanelor
care întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte intrarea pe
piaţa muncii. În general, două treimi dintre participanţi
au experimentat unul sau mai multe dezavantaje -
provenirea din familii monoparentale, rol de susţinător,
apartenenţa la o minoritate etnică sau dizabilităţi ori
afecţiuni pe termen lung. Aproximativ 29  % dintre
participanţi au fost persoane cu un tip de dezavantaj, în
timp ce 21 % suferea de două dezavantaje iar 16 % de
trei sau mai multe dezavantaje. Persoanele cu multiple
dezavantaje prezentau o probabilitate de două ori
mai mare de inactivitate în momentul înscrierii în
program şi o probabilitate cu mult mai mică de a fi fost
angajate (12 % faţă de 40 %)1. Evaluarea a concluzionat
că proiectele finanţate de FES au implicat cu succes
participanţii cu dezavantaje multiple şi a identificat
valoarea adăugată a FES din următoarele puncte de
vedere:
•• furnizarea de servicii pentru mai mulţi oameni;
•• calitatea sporită a prestaţiei, inclusiv: o gamă mai
largă de servicii oferite;
•• accent mai pronunţat asupra sprijinul personalizat,
sprijin mai intensiv, echipament de mai bună
calitate;
•• mai mult efect de pârghie al finanţării suplimentare.
1 Departamentul pentru Muncă şi Pensii, Raport de
cercetare Nr. 376, Fondul European Social Obiectiv 3,
Sondaj din 2005 privind beneficiarii în Anglia, 2006.
îmbunătăţirea echilibrul dintre viaţa profesională
şi cea personală, prin sprijinirea îngrijirii copiilor,
forme de angajare şi scheme privind programul de
lucru flexibile. FES a jucat un rol special în facilitarea
proiectelor pilot, de exemplu în Grecia, unde au fost
introduse şcoli primare cu program întreg şi creşă
pentru copii mai mici pentru a permite mamelor să
lucreze.
Sondajul din Anglia privind beneficiarii programului
operaţional FES pentru 2000‑2006 a concluzionat că
unul din cinci (22 %) participanţi avea responsabilităţi
de îngrijire care le limita posibilităţile zilnice şi munca
pe care o putea presta. Majoritatea acestora au fost
femei (76 %) şi unul dintre patru (24 %) era o persoană
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 227
Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
provenind din familii monoparentale. Rezultatul
măsurilor a fost că femeile respective fie şi-au găsit un
loc de muncă sau au devenit mai dispuse să caute un
loc de muncă sau simţeau că au şanse mai bune de
a-şi găsi loc de muncă.
FES ca şi catalizator al schimbării: sprijin
pentru sisteme
Efectele FES sunt mai dificil de cuantificat în cazul
măsurilor inovatoare sau al reformelor structurale,
însă deseori sunt susţinute pe o perioadă mai lungă şi
au efecte benefice mai mari.
Asistenţa FES pentru sistemele de ocupare a forţei
de muncă şi de învăţământ au vizat, pe de o parte,
îmbunătăţirea acordurilor instituţionale astfel încât
să amelioreze potrivirea cererii cu oferta pe piaţa
muncii şi, pe de altă parte, modernizarea sistemelor
de formare şi de învăţământ astfel încât să includă
calificările necesare într-o economie globalizată şi
să se adapteze mai repede la schimbările privind
profilurile posturilor. Finanţarea a fost utilizată pentru:
a) susţinerea iniţiativelor locale şi a reţelelor pentru
a anticipa mai bine dezvoltările pe piaţa muncii
prin exploatarea punctelor forte şi competenţelor
diferitelor părţi interesate; b) susţinerea modernizării
sistemelor, cum ar fi transformarea serviciilor publice
de ocupare a forţei de muncă (PES) în furnizori
orientaţi pe necesităţi în loc de birocraţii inflexibile
şi c) susţinerea modernizării schemelor de calificare
profesională astfel încât să fie mai capabile de adaptare
la viitor şi să reflecte permeabilitatea sistemelor de
învăţământ şi de formare.
În perioada 2000‑2006, în jur de 5,1 miliarde d euro
s-au cheltuit pe reforma pieţei muncii şi a sistemelor
de învăţământ36, dintre care 55  % s-a alocat pentru
îmbunătăţirea condiţiilor pentru creşterea ocupării
forţei de muncă, 24  % pentru iniţiativele locale de
angajare şi 21  % pentru modernizarea serviciilor
publice de ocupare a forţei de muncă.
Între statele membre, s-au înregistrat diferenţe atât în
volumul, cât şi în privinţa caracteristicilor cheltuielilor
FES pe reforma sistemelor, reflectând faptul că
instituţiile pieţei muncii sunt complexe şi înrădăcinate
în tradiţii naţionale. Eforturile de modernizare trebuie
să ţină cont de acest aspect şi să se adapteze. Efectele
FES în acest sens trebuie evaluate în raport cu aceste
aspecte.
36 Raportare privind intervenţiile FES în UE. Politicile Active pentru
Piaţa Muncii şi Serviciile Publice de Ocupare a Forţei de Muncă,
Bernard Brunhes International, 2010.
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
Abordarea căilor — Conciliation
Famille Handicap (Franţa)
Abordarea căilor sunt proiectate pentru a aduce mai
aproape persoanele de piaţa muncii, transferându-le
din locuri de muncă protejate la cele neprotejate şi
găsindu-le un loc de muncă în organizaţii de economie
socială sau în activităţi independente.
Proiectul a acordat sprijin familiilor (în special
mamelor) cu copii cu dizabilităţi prin oferirea de
informaţii şi formare privind dizabilitatea. Scopul
principal a fost actualizarea şi recunoaşterea formală
a aptitudinilor părinţilor vizaţi. Asociaţiile părinţilor şi
centrele de formare au promovat împreună proiectul
şi au colaborat cu companiile angajatoare ale
părinţilor copiilor cu dizabilităţi pentru a le încuraja să-
şi adapteze programul de lucru şi condiţiile.
În timp ce în Polonia, FES s-a utilizat pentru reformarea
întregului sistem PES, mutând accentul de pe măsurile
pasive pe cele active, în UE‑15 în special, a fost utilizat
pentru susţinerea inovaţiei organizaţionale şi pentru
umplerea unor lacune specifice.
3.2 Integrarea socială
Una dintre sarcinile FES este de a consolida integrarea
socială a persoanelor dezavantajate, asigurând că
au şanse mai bune de a rămâne active pe termen
lung. Evaluarea ex-post a perioadei 2000‑2006 a
concluzionat că s-au depus eforturi considerabile
legate de integrarea socială, în special după revizuirea
intermediară a programelor.
Pentru perioada 2007‑2013, incluziunea socială
reprezintă o prioritate FES pentru toate statele
membre (cifrându-se la 9 980 de milioane de euro)
sau cel puţin planifică măsuri semnificative în acest
sens, cu priorităţi mai largi (de ex. Danemarca). În
Spania, s-a dedicat un întreg program operaţional
„combaterii excluziunii sociale". Activităţile vizează
câteva categorii de persoane dezavantajate, cum ar fi
minorităţile etnice, migranţii, persoanele cu probleme
de sănătate sau dizabilităţi, foşti infractori, persoanele
vârstnice, persoanele fără adăpost, părinţii din familii
monoparentale şi îngrijitorii.
FEDR a finanţat în egală măsură integrarea socială a
grupurilor vulnerabile, completând activităţile FES în
acest sens prin finanţarea investiţiilor în infrastructură.
228 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
EQUAL
Iniţiativa comunitară EQUAL se referea la promovarea
schimbării şi combaterea discriminării şi a excluziunii
pe piaţa muncii. Evaluarea ex-post a concluzionat că s-a
înregistrat un succes deosebit în facilitarea dezvoltării
şi abordării integratoare a unui număr mare de inovaţii
utile. O bază de date cu bunele practici EQUAL a fost
lăsată pe seama factorilor legislativi şi a specialiştilor.
Evaluarea a raportat 924 de abordări inovatoare,
dintre care 783 legate de incluziunea socială şi 141 de
egalitatea şanselor, precum şi 285 de cazuri de succes
ale abordării integratoare, dintre care 211 legate de
incluziunea socială şi 74 de egalitatea şanselor.
EQUAL a avut efecte pozitive mai degrabă asupra
politicilor şi a sistemelor decât a creării de locuri de
muncă. Acestea includ schimbări legislative (de ex.
facilitarea acordării de credite inovatoare şi mecanisme
de sprijin pentru şomeri, migranţi şi romi; şi stimulente
fiscale pentru creşterea participării pe piaţa muncii
a grupurilor vulnerabile), noi politici, includerea
principiilor EQUAL în noi politici şi noi programe
operaţionale FES. A avut efecte şi asupra sistemelor
educaţionale şi de formare şi a intermedierii pieţei
muncii şi serviciilor suport, şi a dus la câteva schimbări
operaţionale în ocuparea forţei de muncă şi în serviciile
publice. În plus, EQUAL a contribuit la creşterea
calităţii guvernanţei şi a profesionalismului în rândul
organizaţiilor societăţii civile. A reprezentat un mijloc
important al consolidării capacităţii participanţilor
la programe - în special în UE-10 - şi a avut un efect
pe termen lung în ceea ce priveşte activităţile de
conştientizare şi schimbarea mentalităţilor.
Mai mult, EQUAL a reprezentat sursa valorii adăugate
comunitare prin faptul că a acţionat ca un catalizator
al finanţării pentru grupuri care nu ar fi primit-o altfel,
oferind resurse pentru noi domenii de intervenţie,
creând noi parteneriate, realizânt activităţi de
conştientizare cu privire la noi metode de lucru şi
stimulând schimbările de mentalitate, dezvoltând
găsirea de soluţii practice la probleme şi umplând
lacunele în politicile naţionale sau completând
măsurile naţionale.
Însă, efectul pe termen lung al EQUAL asupra
situaţiei persoanelor vulnerabile nu se estimează
a fi semnificativ, deoarece a implicat proiecte pilot
de scară mică şi a depins de integrarea acestora în
programele naţionale sau regionale FES.
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

Integrarea imigranţilor în forţa de muncă în Suedia

Proiectul s-a concentrat asupra imigranţilor cu aptitudini lingvistice slabe şi, în anumite cazuri, cei cu dificultăţi
mentale sau fizice. Ideea a constat în a aplica asupra grupului „metoda de ocupare sprijinită a forţei de muncă".
Metoda, care înregistrase deja succes în cazul aplicării acesteia asupra persoanelor cu dizabilităţi, presupune ca un
formator individua să însoţească participanţii, în primul rând, la stagiul la locul de muncă şi, ulterior, la noul loc de
muncă, în vederea sprijinirii acestora în stadiile iniţiale dificile în găsirea şi menţinerea unui nou lor loc de muncă.
Cheia metodei o reprezintă faptul că înşişi formatorii trebuie să aibă experienţă în domeniul imigrării.

Asistarea solicitanţilor de azil în Grecia

În Grecia, un proiect EQUAL a fost proiectat pentru a gestiona problema creşterii dramatice a numărului solicitanţilor
de azil, care întâmpină dificultăţi în găsirea unui loc de muncă, chiar şi după obţinerea permisului de muncă, şi care
deseori sunt discriminaţi, ducând la situaţia în care de multe ori îşi pot găsi doar locuri de muncă temporare cu
calificare redusă. Mulţi dintre aceştia se confruntă cu dezavantaje multiple - nu vorbesc limba locală şi nu dispun de
calificări educaţionale şi experienţă în muncă dovedite. Proiectul a culminat în crearea unei reţele electronice şi a
unei baze de date comune online care conectează toate organizaţiile ce oferă servicii solicitanţilor de azil. Sistemul
de recomandare dezvoltat de proiect a reprezentat şi el un element inovator, în sensul că nu a înregistrat doar cererea
de azil, ci a monitorizat-o până ce a fost soluţionată de autorităţile aferente.

Acţiuni pentru sprijinirea romilor

Romii reprezintă una dintre cele mai mari minorităţi etnice din UE. Deseori trăiesc în zone marginalizate în condiţii
socio-economice sărace. Excluziunea socială a romilor a fost provocată de o serie de factori: niveluri reduse de
educaţie, şomaj ridicat (aproape 80 - 90 % în anumite zone din Europa Centrală şi de Est), starea precară de sănătate
şi discriminare puternică. Din aceste motive, înregistrează rate ridicate de mortalitate şi speranţă de viaţă cu 10 - 12
ani mai mică decât norma.

Segregarea romilor reprezintă una dintre barierele importante ale incluziunii lor sociale. Copiii romi care sunt înscrişi
în şcoli segregate ajung, deseori, în şomaj sau, pur şi simplu, în afara pieţei muncii. Comunităţile rome în cartierele
segregate au acces limitat la serviciile de bază şi la oportunităţile pe piaţa muncii.

Statele membre utilizează FES în diferite moduri pentru a gestiona problemele specifice ale romilor.

În Ungaria, sprijinul a fost implementat prin „Combaterea excluziunii sociale prin promovarea accesului la piaţa muncii",
una dintre priorităţile programului operaţional FES 2004‑2006. Vizând persoanele excluse de pe piaţa muncii,
măsurile s-au concentrat asupra categoriilor celor mai dezavantajate, inclusiv romii. S-a acordat sprijin, de exemplu,
pentru iniţiative ONG-urilor în educare şi formare şi servicii sociale. Programul operaţional „Reînnoire socială FES"
2007‑2013 din Ungaria conţine o măsură specifică „Reducerea segregării categoriilor grav dezavantajate şi a elevilor
romi" prin creşterea accesului lor la învăţământul public prin:

•• detectarea mecanismelor de selecţie negativă care există la nivel de sistem şi care susţin segregarea;

•• sprijin pentru iniţiative civile care vizează reducerea discriminării în educaţie;

•• extinderea ariei şcolilor implicate în educaţia integrată prin mijloace de formulare şi aplicare a unui sistem
adecvat de asigurare a calităţii şi de verificare;

•• programe preventive (programe de mentorat-sponsorizare, dezvoltarea reţelelor de instruire, sprijin pentru

programe de internat şi mobilitate) pentru încurajarea înscrierii la sistemul preşcolar a copiilor cu multiple
dezavantaje;

•• analiza motivelor care stau la baza abandonului şcolar la nivel de şcoală generală;

•• diseminarea„Unei noi şanse", şi programe de tip„O a doua şansă" oferind soluţii de învăţare flexibile şi personalizate
pentru reinserţia în şcoală a tinerilor care au abandonat sistemul educaţional.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 229

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
De exemplu, programele în Scoţia de Est, Liguria
şi Gelderland au inclus construirea unor centre
comunitare care s-au adresat nevoilor specifice ale
migranţilor. În plus, Institutul Don Bosco din Genova
(Liguria) oferă o gamă largă de servicii (educaţie, săli
de sport şi de cultură şi asistenţă practică) diferitelor
segmente ale populaţiei, incluzând atât tinerii şi
vârstnicii, cât şi persoanele cu dizabilităţi şi migranţii).
Evaluarea ex-post a asistenţei FES acordate metodei
deschise de coordonare în privinţa incluziunii sociale a
arătat că principalele tipuri de intervenţie au fost cele
incluse la capitolele „reducerea şomajului şi creşterea
capacităţii de reinserţie profesională" şi „gestionarea
dezavantajelor în învăţământ şi formare". Un sondaj
online realizat ca parte a evaluării37 a arătat că şomerii
tineri (49 %) şi şomerii pe termen lung (45 %) au fost
grupurile ţintă principale.
O evaluare a asistenţei FES în Londra a concluzionat
că măsurile finanţate de FES au vizat tinerii cu cele
mai puţine calificări oficiale. În jur de 67  % dintre
participanţii din acest grup au obţinut o calificare de
bază (Abilităţi pentru Viaţă), în timp ce rate de succes
mult mai mici s-au înregistrat în programele naţionale
care vizau alte grupuri (de ex. persoanele fără adăpost
- 28 % şi familiile - 23 %). Aceeaşi situaţie s-a observat
în măsurile finanţate de FES care vizau migranţii
(24 %) şi minorităţile etnice (20 %). Evaluarea a sugerat
că, pentru aceste grupuri specifice, este necesară
schimbarea aptitudinilor culturale dominante şi
direcţionarea intervenţiei în acest sens.
Integrarea persoanelor cu nevoi speciale
În 2000‑2006, aproximativ 3,7 miliarde de euro din
FES, împreună cu 4,8 miliarde de euro din co-finanţare
naţională şi privată, s-au alocat măsurilor care vizau
persoanele cu dizabilităţi.
Evaluarea efectelor programului FES 2004‑2006
în Estonia vizând persoanelor cu nevoi speciale a
concluzionat că abordarea individuală a fost factorul-
cheie şi în cazul persoanelor cu multiple dezavantaje,
era necesară adoptarea unei abordări dedicate pentru
a găsi cea mai eficientă soluţie38.
Fiecare PO din Spania în 2000‑2006 a inclus o măsură
de „căi" care vizau în mod specific persoanele cu
37 Evaluarea ex-post a sprijinului FES pentru metoda deschisă de
coordonare în domeniul social, p. 38-39.
38 Evaluarea rezultatelor proiectelor legate de piaţa muncii care
vizează persoanele cu nevoi speciale, susţinute de resurse din
Măsura 1.3 a Documentului unic de programare din Estonia,
2004‑2006, şi aplicabilitatea acestora în politici, Rezumat de
cercetare.
230 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Sinergia dintre politica de coeziune
şi obiectivele metodei deschise de
coordonare în domeniul sănătăţii şi al
îngrijirii pe termen lung
În Finlanda, FES a contribuit la urmărirea unor obiective
privind stilul de viaţă sănătos, prin încurajarea
cooperării între locuri de muncă, centre de reabilitare
şi servicii de sănătate. În Polonia, a sprijinit dezvoltarea
resurselor umane în centrele de screening şi alte
instituţii de sănătate. În Suedia, s-a concentrat asupra
asistenţei în dezvoltarea sistemului local de sănătate,
iar în Portugalia, unde s-a dedicat un program întreg
pentru sănătate, la dezvoltarea resurselor umane de
înaltă calitate în sectorul de îngrijire.
dizabilităţi. În timp ce existau diferenţe în accent,
s-a urmat o abordare comună în programele
operaţionale. Aceasta include consiliere, servicii de
inserţie, promovarea activităţilor independente şi a
muncii la distanţă şi îmbunătăţirea prestării de servicii
către persoane cu dizabilităţi. Serviciile sociale au fost
utilizate pentru susţinerea persoanelor care căutau
formare şi s-au dezvoltat competenţele de bază a
persoanelor care căutau loc de muncă prin ateliere
vocaţionale.
Integrarea migranţilor şi a minorităţilor pe
piaţa muncii
Politica de coeziune a jucat un rol important în
susţinerea integrării migranţilor şi a minorităţilor39.
Regulamentele FES pentru perioadele 2000‑2006
şi 2007‑2013 au inclus prevederi privind susţinerea
atât indirectă, prin măsuri de combatere a excluziunii
sociale, cât şi directe prin definirea lor ca grupuri ţintă.
Pentru perioada 2000‑2006, 12 state membre40 au
colectat date privind migranţii şi minorităţile, 1,2
milioane participând la programe FES. Doar Spania
a reprezentat 58 %, urmată de Italia (14 %) şi Grecia
(8 %). Măsurile au vizat persoanele sau sistemele. Ele
au inclus dezvoltarea educaţiei interculturale în şcoli
şi adaptarea sprijinului la nevoi.
39 Comunicare a Comisiei către Consiliu, către Parlamentul European,
către Comitetul European Economic şi Social şi către Comitetul
Regiunilor, Al treilea raport anual privind migraţia şi integrarea,
COM(2007) 512 final, Bruxelles, 11.9.2007..
40 Belgia, Germania, Grecia, Irlanda, Spania, Italia, Luxemburg,
Ungaria, Ţările de Jos, Finlanda, Suedia, Regatul Unit.

Romii reprezintă unul dintre cele mai mari grupuri de
minorităţi etnice în multe state membre, în special în
Europa Centrală şi de Est. Însă în 2000‑2006, autorităţile
de management FES în doar 5 state membre au
raportat participarea romilor la măsurile susţinute —
Finlanda (500 participanţi), Grecia (33 000), Ungaria
(23 000), Irlanda (7 000) şi Spania (35 000)41.
3.3 Schimbările demografice
Schimbările demografice au devenit tot mai
pronunţate în agenda legislativă. În primul rând, se
observă o tendinţă de scădere a populaţiei active
în multe părţi din UE şi se aşteaptă la creşterea
numărului persoanelor aflate după vârsta de
pensionare. Această situaţie reprezintă o provocare
pentru economie, precum şi pentru serviciile de
sănătate şi sociale şi facilităţilor comunale. În al doilea
rând, fluxurile semnificative de migranţi atât din ţările
aflate în dezvoltare din afara UE cât şi din interiorul
Uniunii de la est la vest după 2004 au dat naştere unor
nelinişti cu privire la integrarea şi presiunea asupra
infrastructurii (asupra locuinţelor, şcolilor ş.a.m.d.) în
ţările de destinaţie şi pricu privire la pierderea forţei
de muncă educate şi calificate în ţările din care s-a
emigrat.
Demografia nu a reprezentat o temă explicită a liniilor
directoare UE pentru perioada 2000‑2006. Cu toate
acestea, a fost prezentă în programe în multe regiuni
(deseori în mod implicit) în UE‑15 şi în anumite state
UE‑10 începând cu 2004. O evaluare42 a concluzionat
că măsurile care abordau indirect problemele
demografice au reprezentat 23 % din totalul finanţării
FEDR într-o parte din regiuni.
Situaţia ilustrează puterea abordării ascendente a
politicii de coeziune, că şi în cazul în care o temă nu
este formulată explicit ca o prioritate în reglementări,
există o flexibilitate pentru regiuni de a o asuma.
Tendinţele demografice prezintă caracteristici
comune în UE, însă regiunile individuale sunt afectate
în diferite feluri. Îmbătrânirea şi fluxurile de migraţie
au efecte mai puternice şi mai directe în anumite părţi
decât în altele. Problemele demografice au devenit
proeminente în Polonia şi statele baltice în special, şi
probabil li se va acorda o atenţie mai mare în politica
de coeziune în viitor.
41 Raportare privind intervenţiile FES în UE. Fondul European Social şi
romii, Bernard Brunhes International (BBI), 2010.
42 Evaluarea ex-post a FEDR 2000‑2006, Pachet de lucru 7: Egalitatea
de gen şi schimbările demografice, http://ec.europa.eu/regional_
policy/sources/docgener/evaluation/expost2006/wp7_en.htm
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 231
Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
Măsurile pentru întâmpinarea nevoilor
populaţiei îmbătrânite
În 2000‑2006, FEDR a susţinut acordarea de servicii de
îngrijire pentru vârstnici în zonele dezavantajate din
mediul rural şi cel urban în multe regiuni. De exemplu,
în Castilla y León, FEDR a co-finanţat construirea a 47
de centre de sănătate şi extinderea şi modernizarea
a 91 de alte centre, centre de îngrijire medicală non-
stop şi spitale care oferă servicii locale vârstnicilor,
persoanelor cu dizabilităţi şi altor grupuri vulnerabile.
Astfel, s-a redus nevoia de a se deplasa spre oraşe mari
pentru a putea accesa servicii de sănătate, în timp
ce s-a redus, în egală măsură, sarcina îngrijitorilor
(în special femei) în zonele rurale vizate. S-au creat
aproximativ 2 900 de locuri de muncă, în special
pentru femei.
Muncitorii vârstnici, cu vârsta peste 55 ani, au
reprezentat aproximativ 4 % din totalul participanţilor
la măsurile FES (peste 300 000 de persoane43) în 2007
şi 2008, când noile programe erau doar la început,
majoritatea fiind la cursuri de formare sau beneficiari
ai consilierii care viza dezvoltarea capacităţilor lor de
a rămâne mai mult pe piaţa muncii.
Evaluarea ex-post a perioadei 2000‑2006 a
concluzionat că măsurile finanţate de FES au
contribuit la extinderea vieţii active a vârstnicilor
precum şi la urmărirea obiectivelor metodei deschise
de coordonare în sănătate şi îngrijire pe termen
lung44 în 5 ţări, în special (Grecia, Finlanda, Polonia,
Portugalia şi Suedia).
Măsuri pentru menţinerea echilibrului
demografic în regiuni
Un aspect cheie al reacţiei la schimbările demografice
la nivel regional îl reprezintă încercarea de a menţine
o distribuţie rezonabil de echilibrată a populaţiei în
privinţa vârstei, încurajarea tinerilor să rămână acasă
şi asigurarea faptului că nu doar că există suficiente
oportunităţi de angajare pentru persoanele active, ci
şi facilităţi sociale şi culturale adecvate. În consecinţă,
îmbunătăţirea atractivităţii unei regiuni prin crearea
sau actualizarea infrastructurii sociale şi serviciilor
sociale reprezintă o parte importantă a politicii de
coeziune.
43 Rapoarte anuale de implementare. Deoarece vârsta participanţilor
nu este înregistrată întotdeauna, cifra reală este probabil mai mare.
44 Obiectivele se concentrează asupra unor probleme legate de
accesibilitatea, calitatea şi durabilitatea serviciilor de sănătate şi a
celor pe termen lung.
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
În Gelderland din Ţările de Jos, de exemplu, FEDR a
susţinut investiţia în centre culturale în sate şi oraşe
mici, făcându-le mai atrăgătoare pentru tinerii care
căutau un loc de muncă în zonă. Rezultatul indirect
a fost crearea unor oportunităţi de angajare pentru
grupurile vulnerabile. Furnizarea de facilităţi de
îngrijire de zi a permis mai multor femei să lucreze, în
timp ce vârstnicii au avut acces la servicii de îngrijire
mai convenabile.
Asigurarea locală a educaţiei şi a formării poate fi
importantă şi ea în sensul că tinde să reducă „naveta
educaţională" în timp ce îmbunătăţeşte capacitarea
de inserţie profesională a tinerilor, făcând regiunea
mai atrăgătoare pentru firmele care ar dori să se
stabilească în aceste zone. În Salzburg, FEDR a
susţinut modernizarea unui centru vocaţional pentru
ucenici prin finanţarea achiziţiei de echipamente în
„Mechatronic Cluster", fiecărui tânăr fiindu-i garantat
un loc de muncă la o firmă locală după absolvire (în jur
de 100 de tineri participă anual la acest program). Şi în
Salzburg, FEDR a contribuit la construirea unui centru
de formare care oferă cursuri de TI la care participă
anual 100 de persoane cu vârsta peste 60 de ani.
3.4 Oportunităţi egale
Măsurile orizontale pot funcţiona, însă necesită o
strategie de implementare concretă - necesită un
angajament susţinut şi parteneriat activ cu părţile
interesate relevante.
Asigurarea oportunităţilor egale pentru femei şi
bărbaţi în privinţa accesului la o bună educaţie, un
loc de muncă decent sau a urmăririi unei cariere
satisfăcătoare reprezintă un scop în sine şi este esenţial
pentru garantarea dreptăţii şi a echităţii în societate.
Dar este importantă şi din motive economice. Nu doar
că probabil va creşte forţa de muncă, ci va tinde să
sporească şi aptitudinile disponibile şi în consecinţă,
să contribuie la creşterea ratei de dezvoltare şi la
îmbunătăţirea competitivităţii.
FES a jucat un rol important în susţinerea politicilor care
vizează egalitatea de gen şi a abordării integratoare
a egalităţii şanselor pentru bărbaţi şi femei în statele
membre, în special prin asistarea femeilor în obţinerea
unui loc de muncă, mai ales din rândul grupurilor
vulnerabile cum ar fi migranţii, promovând învăţarea
pe tot parcursul vieţii, prin combaterea segregării
de gen în opţiunile de carieră şi profesii, susţinând
participarea lor la ştiinţe şi tehnologii, precum şi
asistându-le să înfiinţeze firme.
232 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Evaluările arată că FES a contribuit la punerea sub
semnul întrebării a practicilor existente în toate
statele membre cu privire la problemele egalităţii de
gen. Într-adevăr, în multe cazuri, egalitatea de gen
nu a făcut parte nici din priorităţile agendei politice,
nici nu i-a fost recunoscută importanţa în general
de către public. În perioada 2000‑2006, un total de
4,4 miliarde de euro de finanţare FES, sau 7  % din
total, s-a alocat pentru măsurile de promovare a
egalităţii de gen şi abordării integratoare a egalităţii
de şanse pentru bărbaţi şi femei, inclusiv măsurile de
reconciliere. Iniţiativa EQUAL a contribuit cu alte 753
de milioane de euro (15  % din bugetul ei). Cele mai
mari cheltuieli pe măsurile legate de egalitatea de
gen s-au înregistrat în Germania, reprezentând 25 %
din total în UE. În anumite state membre, cum ar fi
Belgia, un număr mare de măsuri au fost adoptate
pentru abordarea integratoare a egalităţii de gen,
iar în Flandra, s-a stabilit un sistem de monitorizare
pentru urmărirea acestora. În Danemarca şi Suedia,
problemele legate de gen au fost abordate integral,
de aceea, nu au existat măsuri specifice.
FEDR a contribuit la abordarea integratoare a
egalităţii de gen în toate zonele relevante, în special,
în acordarea sprijinului pentru educaţie şi formare,
pentru femeile întreprinzătoare şi pentru investiţiile
în serviciile de îngrijire.
Evaluarea45 unui eşantion de regiuni arată că măsurile
FEDR în perioada 2000‑2006 care vizează (direct
sau indirect) egalitatea şanselor pentru bărbaţi şi
femei au reprezentat 21  % din finanţarea totală.
Evaluarea a arătat că implementarea eficientă a
principiului egalităţii de şanse pentru bărbaţi şi femei
necesită efort, abordare la nivelul conducerii politice,
angajament pe termen lung şi - mai înainte de toate
- măsuri solide. Problemele egalităţii de şanse pentru
bărbaţi şi femei au fost incluse explicit în elaborarea
majorităţii programelor în perioada 2000‑2006, însă
dovezile sunt mai mixte în privinţa implementării şi a
rezultatelor.
Nevoia de eforturi pe termen lung şi de angajament
este menţinută în perioada actuală. Articolul 16 din
Regulamentul CE 1083/2006 prevede ca egalitatea
şanselor pentru bărbaţi şi femei, nediscriminarea şi
accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilităţi să fie
luate în considerare în toate stadiile implementării
programului. Deşi este evident prematur să se
45 Evaluarea ex-post a FEDR 2000‑2006, Pachet de lucru 7: Egalitatea
de gen şi schimbările demografice, http://ec.europa.eu/regional_
policy/sources/docgener/evaluation/expost2006/wp7_en.htm
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

măsoare efectele, dovezile evaluării46 privind
incluziunea lor în măsuri sunt mixte. În timp ce
toate programele menţionează egalitatea de gen
şi abordarea integratoare a acesteia, există puţine
dovezi că în implementarea programelor s-a ţinut
cont de aspectele legate de egalitatea de gen.
Evaluarea implementării unor teme intersectoriale47 în
cadrul programelor din Obiectivul 1 şi 3 în Ţara Galilor
în 2000‑2006 a arătat că managerii de proiect deseori
s-au limitat la a vorbi despre problemele orizontale,
inclusiv egalitatea de gen, deoarece li s-a părut dificil
să vadă modurile de aplicare practică într-o manieră
orizontală. În majoritatea cazurilor (70  % din cele
examinate), egalitatea de şanse a fost tratată ca o
prioritate orizontală fără o strategie specifică. În 22 %
dintre programele examinate, cele trei teme au fost
incluse ca declaraţii de intenţie fără obiective clare,
criterii de selecţie relevante sau obligaţii în privinţa
monitorizării. Doar 8 % din programe au integrat cele
trei teme într-o strategie cuprinzătoare cu identificarea
clară a problemelor şi a obiectivelor cuantificate. Cu
toate acestea, evaluarea a precizat că accentuarea
problemelor în programe le-a crescut importanţa
şi a însemnat faptul că sponsorii de proiecte au fost
încurajaţi să ţină cont de ele48.
Acţiunile specifice sunt eficiente - în special
îngrijirea de copii şi susţinerea pentru femeile
întreprinzătoare
Măsurile specifice, tangibile deseori completează în
mod esenţial cele orizontale. Evaluarea Articolului
16 a arătat că programele din perioada actuală se
orientează asupra transportului public, serviciilor
de îngrijire a copilului, serviciilor sociale şi asupra
sprijinirii spiritului.
Studiile de caz regionale realizate în cadrul evaluării
FEDR pentru 2000‑2006 au identificat multe rezultate
pozitive ale susţinerii, inclusiv:
•• crearea, în Scoţia de Est, a peste 2 000 de noi
firme administrate de femei şi introducerea de
către aproximativ 600 de organizaţii a „politicilor
sensibile la persoanele active" pentru a contribui
la găsirea echilibrului între viaţa profesională şi
cea personală;

Discriminarea este percepută în mod diferit între

ţări. În timp ce în UE‑15, accentul privind măsurile de
nediscriminare tinde să se refere la femei, migranţi
şi vârstnici, în UE‑12 accentul cade mai mult pe
minorităţile etnice, în special pe romi (vezi tabloul de
mai sus).

Studiile de caz arată că implicarea eficientă a părţilor

interesate relevante în elaborarea şi implementarea
măsurii este esenţială în vederea eficienţei. Însă, în
timp ce implicarea părţilor interesate în programele
privind egalitatea şanselor a fost relativ intensă,
situaţia a fost mai puţin pronunţată în cazul
minorităţilor, migranţilor şi persoanelor cu dizabilităţi.

46 Studiu privind transpunerea Articolului 16 privind promovarea

egalităţii de gen, nediscriminarea şi accesul persoanelor cu
dizabilităţi în programele politicii de coeziune 2007‑2013 http://
ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/evaluation/
eval2007/art16_gender_en.htm
47 Temele orizontale din programe au fost egalitatea de şanse,
durabilitatea mediului şi TIC.
48 Ecotec, Proiect de cercetare cu teme intersectoriale, Raport final,
aprilie 2006.

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 233

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
Dezvoltarea locală şi parteneriatul local
- exemplu de URBAN II
O concluzie marcantă a evaluării ex-post a URBAN II
este că succesul proiectelor nu a depins de problema
specifică sau de mijloacele specifice de gestionare a
acestora - proiectele de succes au acoperit o varietate
de probleme şi de mijloace. Caracteristica-cheie a
reprezentat-o conducerea şi controlul local. Acestea
erau în conformitate cu percepţiile locale privind
nevoile, cu implicarea localnicilor şi a organizaţiilor
atât în proiectare, cât şi în implementare. Proiectele
fără succes au fost de regulă impuse de sus, cu puţină
implicare locală.
Implicarea autorităţilor locale a fost un factor cheie.
Evaluarea ex-post a reţinut că 80  % din programele
URBAN II au fost conduse de autoritatea locală
respectivă - şi studiile de caz au arătat o diferenţă clară
în privinţa eficienţei între acestea şi puţinele proiecte
care nu au fost conduse de autorităţile locale.
În plus, peste 80 % din parteneriatele locale puteau fi
definite ca fiind incluzive, implicând o serie de interese
cum sunt grupurile comunitare, firmele private,
agenţiile de ocupare a forţei de muncă, prestatorii de
formare, agenţiile de dezvoltare şi specialiştii. Sectorul
de voluntariat s-a implicat în implementarea multor
proiecte, care a dus la beneficii secundare în privinţa
consolidării capacităţii partenerilor locali pentru alte
proiecte viitoare.
Partenerii mai mari (de ex. autorităţile municipale sau
regionale sau agenţiile de dezvoltare) deseori jucau un
rol cheie prin:
•• oferirea de expertiză şi contribuţia la consolidarea
capacităţii participanţilor locali;
•• susţinerea proiectelor pe termen lung - 80  %
din proiectele URBAN II au fost susţinute după
încheierea finanţării şi sprijinul unui partener local
mare a contribuit esenţial la acest lucru;
•• contribuţia la asigurarea unor condiţii economice
favorabile în oraşul sau regiunea mai mare -
evaluarea a evidenţiat influenţa puternică a
situaţiei din zonele vecine asupra zonelor locale.
••
234 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
•• crearea în Norra Norrland din Suedia a aproximativ
100 de locuri de muncă în TI pentru femei şi a
peste 1 000 de noi firme administrate de femei;
•• crearea în Irlanda de Sud şi de Est a peste 400 de
noi unităţi de îngrijire a copilului şi modernizarea
a altor 800.
Studiile de caz regionale au adus dovezi solide privind
crearea de locuri de muncă şi de noi firme pentru femei
ca rezultat al sprijinului atât pentru măsuri „tangibile"
(suport direct pentru investiţii, infrastructură fizică,
achiziţii de echipamente, etc.) cât şi „necorporale"
(consiliere, suport pentru reţele şi asociaţii ale
femeilor care deţin afaceri şi activităţi de îndrumare
de şi pentru femei). Acestea au indicat şi faptul că
sprijinul a fost cel mai eficient atunci când a combinat
aceste două tipuri de măsuri. De exemplu, multe
femei întreprinzătoare - la fel ca şi bărbaţii - întâmpină
dificultăţi în menţinerea şi susţinerea unei afaceri,
în special în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor
financiare şi administrative. Astfel de probleme provin
de obicei fie din lipsa de experienţă şi de cunoaştere,
fie din dificultăţi de accesarea a fondurilor. Măsurile
necorporale gestionează aceste obstacole şi sporesc
eficienţa măsurilor tangibile.
Datele disponibile privind FES pentru această
perioadă49 arată că sprijinul pentru măsurile care
vizează egalitatea de gen au asistat 4,6 milioane
de persoane dintre care 76  % au fost femei precum
şi faptul că peste 800 000 de femei au participat la
măsuri de susţinere a spiritului antreprenorial. În
Spania, la astfel de măsuri au participat 150 000 de
persoane şi 5 500 de IMM-uri au fost asistate. În Franţa,
aproximativ 220 000 de femei au beneficiat de suport
în acest sens.
În privinţa locurilor de muncă create, sunt disponibile
date limitate. În Anglia, sondajul din 2005 privind
beneficiarii programului Obiectiv 3 pentru perioada
2000‑2006 a arătat ca participantele în activităţile
susţinute de FES au avut o probabilitate mai mare de
a obţine calificări decât bărbaţii (73 % faţă de 62 %).
Rezultatele cele mai semnificative în privinţa ocupării
forţei de muncă au apărut în cazul proiectelor mai
inovatoare, care de obicei erau mai mici şi urmau
o abordare integrată (adică cele care oferă suport
pe niveluri multiple indivizilor într-o manieră
personalizată).
49 Raportare privind intervenţiile FES în UE. Fondul European Social:
Femeile, abordarea integratoare a egalităţii de gen şi reconcilierea
vieţii profesionale şi a celei private, Bernard Brunhes International
(BBI), 2010.

Pactele teritoriale privind ocuparea
forţei de muncă în Asturias
Pactele teritoriale privind ocuparea forţei de muncă
(TEP) în Gijón şi Avilés (Asturias) sunt exemple ale
adaptării sprijinului la caracteristicile economice
şi teritoriale specifice ale regiunii, în două aspecte
principale:
•• s-au concentrat asupra problemelor locale în
ocuparea forţei de muncă şi în special, asupra
şomerilor cu nevoi speciale;
•• în timpul implementării măsurilor principale
în TEP (finanţarea şi angajarea persoanelor
pentru formare şi experienţă de lucru), profilul
grupurilor ţintă s-a schimbat semnificativ. Iniţial,
a existat un accent puternic asupra formării şi a
angajării persoanelor subcalificate expuse riscului
excluderii din activităţile municipale (cum ar fi
grădinăritul, întreţinerea oraşului, construcţii şi
asistenţă socială). Însă, s-a descoperit că o astfel
de experienţă a fost foarte utilă pentru studenţii
recent calificaţi, ca o metodă de a-i ajuta în
angajare. Astfel, într-un al doilea stadiu, au fost
sprijiniţi şi studenţii.
Evaluările tind să accentueze efectele mai puţin
tangibile ale măsurilor susţinute de FES în acest
domeniu - în special dezvoltarea capacităţilor
femeilor şi angajamentul lor susţinut în căutarea unui
loc de muncă şi rămânerea şi progresarea pe piaţa
muncii. Această dezvoltare a capacităţilor provine din
aptitudinile dobândite, încrederea în sine mai mare şi
noile aspiraţii, inclusiv, în anumite cazuri, continuarea
studiilor şi noi oportunităţi de reconciliere a obligaţiilor
profesionale cu cele familiale. Aceste consecinţe
pozitive reprezintă o forţă latentă a creşterii ocupării
forţei de muncă pe termen lung.
Pentru perioada 2007‑2013, 2,4 miliarde de euro (3 %
din bugetul total al FES) s-au alocat pentru prioritatea
largă de a îmbunătăţi accesul la angajare, creşterea
participării durabile, progresul femeilor în muncă,
pentru reducerea segregării bazate pe gen pe piaţa
muncii şi reconcilierea vieţii profesionale şi personale.
Însă în Danemarca şi Suedia, egalitatea şanselor
reprezintă o prioritate în întregul PO, astfel nu i s-a
alocat un buget specific.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 235
Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
Atât FES, cât şi EQUAL au avut efecte instituţionale
şi legislative importante în privinţa egalităţii de
gen, după cum arată noile legislaţii, noile procese
legislative adoptate, noile organizaţii înfiinţate
precum şi adaptarea abordărilor existente.
Însă se poate face mai mult - măsurile pe
scară mică şi declaraţiile generale nu pot
înlocui abordarea mai cuprinzătoare
După cum s-a precizat mai sus, progresul este
neuniform şi se pot face mai multe. Toate programele
includ o formă de angajament formal, multora se
acordă cel puţin o mică infrastructură socială şi
servicii de îngrijire care au beneficii locale clare. Însă
o transpunere integrală a Articolului 16 în practică
necesită eforturi şi un angajament pe termen lung,
susţinute de o strategie cuprinzătoare, cu buget
specific şi obiective cuantificate. De exemplu, doar
8  % din programele FEDR au atins acest nivel în
perioada 2007‑2013.
3.5 Dezvoltarea locală
Dezvoltarea locală este un model care se poate aplica
la o serie de activităţi. Caracteristicile principale sunt:
•• o zonă locală bine definită, de regulă de scară
mică;
•• un parteneriat puternic şi implicarea strânsă a
tuturor factorilor locali relevanţi, mobilizându-şi
punctele forte unice şi cunoştinţele locale. Această
lucrare necesită deseori un grad de consolidare
a capacităţii şi suport administrativ din partea
unităţilor mai mari;
Le Havre, Franţa — un exemplu al
problemelor cu care se confruntă
cartierele în criză
În 2001, zona sprijinită în Le Havre asista la declinul
industriilor tradiţionale, şomaj de 21 % şi o rată ridicată
de dependenţă de asigurările sociale. Nivelurile reduse
de educaţie, rata ridicată a criminalităţii şi lipsa de
cultură corporativă au întârziat redresarea. Calitatea
mediului fizic a fost precară - inclusiv poluarea solului
şi multe clădiri vacante şi abandonate.
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
•• o strategie integrată care gestionează diferitele
provocări cu care se confruntă zona. Această
strategie trebuie dezvoltată în parteneriat strâns
între diferiţii factori publici locali şi privaţi şi
diferite niveluri administrative (autorităţi locale
şi unităţi teritoriale ale administraţiei centrale sau
regionale).
Un exemplu bun al modelului în practică îl reprezintă
runda a doua a Iniţiativei comunitare urbane
(„URBAN II") în 2000‑2006. Parteneriatele locale au
fost încurajate să dezvolte o abordare integrată a
provocărilor sociale, economice şi de mediu cu care
se confruntă zonele urbane, o abordare care a fost
„integrată" în FEDR în 2007‑2013.
Iniţiativele locale privind ocuparea forţei de muncă au
reprezentat un aspect important al FES, contribuind la
crearea de locuri de muncă şi la îmbunătăţirea potrivirii
dintre ofertă şi cerere la nivel local. Acestea au luat
diferite forme în UE. De exemplu, în Belgia, Germania,
Grecia şi Spania, au fost înfiinţate parteneriatele între
părţile interesate locale publice şi private. În alte ţări,
au fost înfiinţate reţele de ocupare a forţei de muncă
şi/sau înfiinţare de firme, fundaţii pentru dezvoltarea
resurselor umane sau „case de ocupare a forţei de
muncă".
În 2000‑2006, 16 dintre cele 25 de state membre au
utilizat FES pentru susţinerea zonelor urbane şi a
ocupării forţei de muncă la nivel local. Suma alocată
s-a cifrat la peste 11 miliarde de euro (11 % din total)
şi în total, 1,8 milioane de persoane au participat la
iniţiative: 80  % dintre acestea fiind şomeri, 50  %
şomeri pe termen lung şi 53 % femei.
Însă cifrele privind participarea nu arată importanţa
iniţiativelor. Ca şi în cazul URBAN, prin implicarea
părţilor interesate într-o strategie comună, aceste
iniţiative FES, împreună cu pactele teritoriale privind
ocuparea forţei de muncă, au dat rezultate pe care
intervenţia la nivel regional sau naţional nu le-a putut
obţine. O evaluare a proiectelor finanţate de FES în
Londra de Est a accentuat stabilirea unui parteneriat
puternic care acţionează ca un punct forte esenţial pe
lângă utilizarea serviciilor de suport locale, în special în
implicarea tinerilor50. Un rezultat comun al evaluărilor
a fost că iniţiativele locale şi pactele teritoriale au dus
la o specializare mai mare şi o mai bună adaptare la
nevoile pieţei muncii.
Principiul parteneriatului şi schimbul de experienţe
au reprezentat aspecte centrale ale programului
50 BMG Research, Raport de evaluare: Proiecte finanţate de FES în
Londra de est, septembrie 2008.
236 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
JESSICA - inginerie financiară servind
oraşele Europei
„Sprijinul european comun pentru investiţii durabile
în zone urbane" reprezintă o iniţiativă comună a
Comisiei, a BEI (Banca Europeană de Investiţii) şi a
BDCE (Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei) în
vederea creşterii utilizării de inginerie financiară pentru
dezvoltarea urbană durabilă şi regenerare. JESSICA
oferă autorităţilor de management posibilitatea de
a utiliza expertiza externă, inclusiv în sectorul privat,
pentru a contribui nu doar financiar, ci şi cu aptitudini
şi resurse asociate.
Au fost semnate nouă acorduri cu Fondul JESSICA, cu
BEI în calitate de gestionar al fondului. În plus, alte trei
operaţiuni sunt implementate de instituţiile financiare
naţionale sau regionale (Brandenburg, East Midlands,
Estonia).
În prezent, peste 1,1 miliarde de euro s-au angajat în
cadrul acordurilor de finanţare JESSICA. Operaţiunile în
curs de dezvoltare sugerează că valoarea poate atinge
1,8 miliarde de euro la sfârşitul anului 2010. Avantajul
ingineriei financiare este că, în 2015, va exista un „fond
istoric" pentru a reinvesti în alte acţiuni de regenerare
urbană.
LEADER, care a fost conceput astfel încât să susţină
persoanele din teren şi să implementeze strategii de
dezvoltare durabilă în zona locală. LEADER face parte
din politica de dezvoltare rurală finanţată de FEADR.
O bună practică pentru parteneriat
în orientarea dominantă: Nordrhein-
Westfalen în Germania
Aproape 30  % din program se alocă „Dezvoltării
urbane şi regionale durabile". Programul este bazat
direct pe experienţa anterioară cu Dortmund URBAN
II, implicând o abordare integrată cu parteneriat local
puternic. Evaluările arată că intervenţiile anterioare au
creat un efect de pârghie pentru investiţiile publice
şi private, au intensificat activitatea economică şi au
îmbunătăţit calitatea vieţii.
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

Dezvoltarea locală beneficiază de

un loc central şi în grupurile de
acţiune locale de pescuit care au
fost înfiinţate cu ajutorul sprijinului
provenit din Axa 4 a Fondului
European de Pescuit, în vederea
atenuării efectului negativ al crizei
asupra sectorului de pescuit în
zonele care depind de acest sector.

Măsurile de dezvoltare locală

au făcut parte integrantă şi din
INTERREG şi continuă să ocupe
un loc important în elementul
transfrontalier al obiectivului
Cooperare Teritorială.

Modelul de dezvoltare locală

reprezintă o caracteristică
pronunţată a politicii de coeziune.
Acesta mobilizează punctele
forte, cunoaşterea şi entuziasmul
localnicilor. Încurajează alegerile mai bune şi „acţiunile
cu eforturi comune" şi măsurile locale care sunt mai
coerente, mai eficiente şi mai economice. Serveşte şi
la stimularea aspectelor de participare democratică
şi civilă ale politicii de coeziune şi oferă o mare
vizibilitate intervenţiei comunitare în anumite zone
UE care se confruntă cu cele mai dificile provocări.
Însă, succesul măsurilor de dezvoltare locală
necesită un angajament susţinut pe termen lung,
din partea diferitelor niveluri de administraţie şi
a localnicilor. Succesul proiectelor depinde foarte
mult de un cadru de stimulare şi susţinere, însă şi de
formarea şi consolidarea capacităţii administrative a
participanţilor locali.
3.6 Regenerarea urbană
Exemplul URBAN II
A doua rundă a Iniţiativei Comunitare URBAN,
„URBAN II", a durat între 2001 şi 2006, şi a vizat
asistarea cartierelor aflate în criză. Cartierele selectate
se confruntau cu o serie de probleme sociale şi
economice, inclusiv un şomaj ridicat (o medie de 17 %
în URBAN II) şi un mediu urban sărac. De exemplu,
spaţiile verzi - un indicator al mediului şi al facilităţilor
- au reprezentat doar jumătate din media pentru
toate oraşele din UE pentru care sunt disponibile date
(10,5 % din suprafaţa totală, faţă de 20,5 %).
URBAN II a oferit sprijin în valoare de 754 de milioane
de euro, crescând la 1,6 miliarde de euro cu co-
finanţări, pentru 70 de programe din UE‑15 în această
perioadă. Zonele implicate au o populaţie totală de
2,2 milioane. Au existat trei domenii principale de
cheltuieli:

•• Proiecte de regenerare fizică şi a mediului pentru

inversarea degradării urbane şi investiţii în
noduri de transport şi noi facilităţi de transport
şi în noi servicii comunitare (muzee, librării,
creşe). Evaluarea ex-post a arătat, de exemplu,
convertirea şi renovarea a 2 314 000 de metri
pătraţi de clădiri şi crearea a 3 238 000 de metri
pătraţi de spaţii verzi.

•• Consolidarea economiei locale prin acordarea de

servicii de sprijin pentru afaceri şi incubatoare
pentru noi firme, precum şi formare. Evaluarea
ex-post a înregistrat 108 000 de persoane formate

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 237

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

activităţile FES au inclus sprijinul pentru şcolarii cu

Promovarea activităţii economice în vârsta de 12 - 16 ani sub formă de consiliere privind
cariera şi îndrumare în vederea reduceri abandonului
regiunea Centru din Franţa şcolar timpuriu. Autorităţile publice au jucat şi ele
un rol important în asistarea persoanelor excluse
FEDR a fost utilizat mai ales pentru atragerea unor
în vederea găsirii unui loc de muncă şi în ceea ce
noi companii, în special a firmelor mici cu mai puţin
priveşte abordarea deficienţelor de aptitudini şi a
de 10 angajaţi, oferindu-le infrastructura şi serviciile
altor obstacole în angajare (cum ar fi lipsa abilităţilor
necesare. Alte măsuri au vizat îmbunătăţirea sociale). Aproximativ 1 067 de foşti infractori, 451
atractivităţii zonelor rurale pentru întreprinderi. de persoane fără adăpost şi 363 de consumatori de
Efectul a fost deosebit de pronunţat în meseriile
droguri au participat la aceste măsuri, dintr-un număr
total de 53 000 de persoane care au fost asistate. Peste
distributive şi în sectorul artizanal. 15 operaţiuni
7 000 de companii au fost implicate activ în iniţiativă51.
ORAC (Opérations de restructuration de l’artisanat et du
commerce — acţiuni pentru restructurarea sectorului
artizanal şi comercial, în special a furnizorilor locali)
2007–2013: URBAN este integrat în
au fost co-finanţate, ceea ce a unit reprezentanţii
abordări…
diferitelor autorităţi locale şi ai întreprinderilor locale. Urmând succesul înregistrat de URBAN II, regenerarea
urbană a fost inclusă în abordarea FEDR, cu un
FEDR a co-finanţat multe proiecte turistice cu impact
buget extins52 — de aproximativ 10 miliarde de euro
măsurabil asupra creşterii numărului de vizitatori
alocate dezvoltării urbane la nivel de axă prioritară.
(de ex. prin atragerea unui număr mare de vizitatori
Operaţiunile posibile la nivel sub-axă prioritară cresc
în Loire chateaux pentru vizitarea zonelor rurale ale
totalul la aproximativ 30 de miliarde de euro.
regiunii).

Evaluarea ex-post a FEDR 2000‑2006, Pachet de lucru 9: Peste jumătate din programele FEDR au o dimensiune
Dezvoltarea rurală. urbană clară, şi abordează explicit provocările
urbane. Operaţiunile cuprind activităţi de la
regenerarea zonelor dezavantajate până la acţiuni
pentru stimularea inovaţiei şi competitivităţii în polii
şi 6 000 de întreprinderi sprijinite în această
de dezvoltare urbană. Aproximativ jumătate din
perioadă, rezultând în crearea a 2 000 de locuri de
programele de coeziune prevăd iniţiativa JESSICA (a
muncă.
se vedea tabloul).
•• Integrarea socială. Dintre cele 108 000 persoane
FES a fost utilizat pentru susţinerea acţiunilor de
instruite, peste jumătate au provenit din grupuri
educaţie, formare şi ocupare a forţei de muncă în
vulnerabile şi au fost asistate în combaterea
zonele urbane private. În special, FES a pus accent pe
analfabetismului şi în continuarea studiilor sau
integrarea socială a persoanelor dezavantajate prin
în intrarea pe piaţa muncii pentru prima oară.
implicarea comunităţilor şi a companiilor locale şi
Mai mult, au existat 247 de proiecte pentru
promovarea iniţiativelor locale pentru ocuparea forţei
reducerea criminalităţii locale, inclusiv asigurarea
de muncă. În perioada 2007‑2013, 22 dintre cele 27 de
de jandarmi, CCTV, peisagistică şi iluminat stradal,
state membre au prevăzut în programele lor în mod
în colaborare cu grupurile comunitare şi serviciile
specific sprijin pentru zonele urbane şi iniţiative locale
de pază din cartiere.
de ocupare a forţei de muncă.

Incluziunea şi serviciile locale

Proiectele de incluziune socială au contribuit
la reducerea criminalităţii, la îmbunătăţirea
performanţei educaţionale, a aptitudinilor localnicilor
şi la susţinerea grupurilor dezavantajate în multe
feluri. Ele au consolidat şi capacitatea grupurilor
societăţii civile şi a sectorului de voluntariat.
În Scoţia, o mare majoritate a gospodăriilor sărace
(77  %) s-au concentrat în zonele urbane, jumătate
fiind în Glasgow. Pentru a îmbunătăţi situaţia lor,
51 Raportare privind intervenţiile FES în UE. Fondul European Social:
zonele urbane şi ocuparea forţei locale de muncă, Bernard Brunhes
International (BBI), 2010.
52 O primă imagine completă a abordării integratoare se regăseşte
în documentul de lucru Susţinerea dimensiunii urbane - Analiză
privind programele operaţionale co-finanţate de Fondul European
de Dezvoltare Regională (2007‑2013).

238 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

Canarias

Guyane Guadeloupe
Martinique

Réunion

Açores Madeira

REGIOgis

4.4 Investiţii planificate în cadrul politicii de coeziune în mediul înconjurător, 2007-2013

% din totalul finanţărilor
< 7,9
7.9
UE-27 = 17,9
7.9 - 10,5
7,9 10.5 Finanţarea pentru mediul înconjurător se ridică la aproximativ 62 de miliarde de euro

10.5 - 15,0
10,5 15.0 Sursa: DG REGIO

15.0 - 20,5
15,0 20.5

>= 20,5
20.5

0 500 Km

© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 239

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
… însă modelul de dezvoltare locală — cheia
succesului programului URBAN — necesită
eforturi suplimentare
După cum s-a precizat mai sus, evaluarea ex-post
a URBAN II a concluzionat că factorul-cheie din
spatele succesului proiectelor de regenerare urbană
a fost implicarea locală. Crearea de parteneriate
locale a implicat multe eforturi. De exemplu, în doar
o singură iniţiativă (în Burnley din Regatul Unit), s-au
implicat 134 de persoane în măsurile de gestionare
comunitară.
Însă în programele 2007‑2013, implicarea locală
directă a pornit de la un nivel scăzut şi opţiunea
delegării responsabilităţilor către autorităţile locale a
240 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
fost utilizată doar în câteva cazuri. Chiar şi informal,
majoritatea oraşelor au jucat până acum un rol limitat
în elaborarea şi implementarea politicilor şi există
puţine semne ale participării active ale localnicilor.
Rămâne de văzut cum va funcţiona integrarea în
abordare a măsurilor pe termen lung.
3.7 Zonele rurale
Zonele rurale reprezintă elementul-cheie al oricărei
strategii care vizează durabilitatea şi echilibrul
teritorial. Un accent tot mai pronunţat se pune pe
adaptarea politicilor la caracteristicile specifice
ale regiunilor  - regiunile rurale deseori au puncte
forte şi capital comun pe care politica de coeziune

se poate baza. În mod egal, atenţia tot mai mare
asupra durabilităţii înseamnă că dezvoltarea nu
trebuie realizată în detrimentul mediului rural sau să
pericliteze coeziunea socială.
Însă situaţia zonelor rurale variază considerabil în UE.
Printre ele, pot fi observate zone îndepărtate cu un
declin al populaţiei (cum ar fi România, estul Poloniei,
nordul Suediei şi Finlanda), precum şi zone mai
centrale cu o creştere a populaţiei (de ex. în nordul
Greciei, sudul Suediei şi Finlanda). În anumite zone,
predomină turismul, iar în altele domină agricultura
şi silvicultura.
De aceea, nu există o singură strategie „universală"
pentru zonele rurale, deşi se observă în general nevoia
de a menţine activitatea economică (sau accesul la
activitatea economică) şi serviciile şi facilităţile sociale
(cum ar fi îngrijirea de copii, de vârstnici şi servicii
de agrement). În plus, se observă de obicei o grijă
implicită pentru conservarea caracterului rural al zonei
şi pentru implicarea în dezvoltare a participării locale
(„modelul de dezvoltare locală") faţă de impunerea
din exterior. În final, depopularea rurală reprezintă o
preocupare majoră în zona mediteraneană în privinţa
administrării pădurilor şi a riscurilor de incendii.
În perioada 2000‑2006, sarcina susţinerii dezvoltării
rurale a fost împărţită între FEDR, FES şi FEOGA
(doar secţiunea de orientare53). Secţiunea de
orientare a FEOGA s-a concentrat asupra sprijinului
pentru activităţile agricole şi conversia lor, inclusiv
întreţinerea şi consolidarea contextului social viabil
în zonele rurale, FES orientându-se asupra dezvoltării
capitalului uman, în timp ce FEDR a asistat o gamă
variată de măsuri, inclusiv:
•• crearea de noi activităţi economice, turism şi
regenerarea zonelor poluate sau deteriorate;
•• legăturile de transport, deseori ancora de salvare
a comunităţilor şi economiilor rurale;
•• accesul la infrastructură şi servicii sociale şi de
mediu.
În Andalucía, de exemplu, evaluarea a arătat că
sprijinul FEDR pentru activitatea economică a avut o
importanţă majoră în economia locală. Măsurile au
inclus co-finanţarea de sedii pentru întreprinderile
artizanale şi firme mici, investiţii în hoteluri şi industria
53 În cadrul FEAGO, doar secţiunea de orientare a fost implementată
în cadrul politicii de coeziune, oferind suport în zonele aflate atunci
în Obiectivul 1. Secţiunea de garantare a FEAGO, distinct de politica
de coeziune, a oferit suport în zonele din afara Obiectivului 1 şi
pentru anumite tipuri de măsuri de dezvoltare rurală în UE.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 241
Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
ospitalieră, îmbunătăţirea satelor, construirea de
centre comunitare şi furnizarea de servicii suport
pentru IMM-uri.
Accesul mai bun la servicii deseori s-a prezentat
sub forma îmbunătăţirilor în alimentarea cu apă şi
tratarea apelor uzate, însă multe alte măsuri au fost
co-finanţate în UE, inclusiv:
•• renovarea localităţilor rurale în multe zone în UE;
•• restaurarea clădirilor istorice şi a monumentelor
în oraşele rurale din Italia, co-finanţată în cadrul
Obiectivului 1 şi Obiectivului 2;
•• sprijin pentru infrastructura socială în zonele
rurale din Portugalia, în special, şi într-o măsură
mai mică în Grecia;
•• sprijin pentru infrastructura socială, de exemplu
sub formă de centre de îngrijire a copiilor şi de
unităţi de catering în regiunea Centru din Franţa;
•• sprijin pentru infrastructura socială în zonele
rurale din ţările UE‑10, în special în Estonia, unde
peste 40 % din FEDR în zonele rurale îndepărtate
s-a alocat acestui scop, dar şi în Lituania, unde
proporţia a fost de peste 20 %.
Astfel de acţiuni contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor
de trai şi la o dezvoltare teritorială mai echilibrată,
precum şi la consolidarea coeziunii sociale.
4. Protecţia mediului
Dezvoltarea economică regională fără gestionarea
solidă a mediului nu este durabilă. Pe lângă
importanţa pe care o are în sine, un mediu bun
reprezintă o bază esenţială pentru calitatea vieţii şi a
atractivităţii regiunilor. Problemele de mediu implică
costuri sociale, reţin expansiunea vieţii economice
locale şi împiedică investiţiile externe.
Aproximativ 50 de milioane de euro s-au alocat
pentru protecţia mediului şi pentru prevenirea
riscurilor în perioada 2007‑2013 din FEDR şi fondul
de coeziune (Figura 4.11), cu alte 0,8 miliarde de euro
alocate pentru energiile regenerabile şi 2,5 miliarde
de euro pentru susţinerea IMM-urilor în adoptarea
unor procese ecologice şi dezvoltarea de produse
ecologice.
Cel mai mare program este PO de infrastructură
şi mediu din Polonia, cu o sumă totală de 28 de
miliarde de euro din FEDR şi fondul de coeziune. Deşi
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
Promovarea economiei cu emisii
reduse de carbon în estul Angliei
Programul 2007‑2013 se concentrează asupra
contribuţiei la obţinerea unei dezvoltări economice
cu emisii de carbon reduse. Acesta întruneşte iniţiative
antreprenoriale şi de inovaţie, criteriul principal de
selecţie a proiectelor fiind potenţialul de a reduce
amprenta de carbon a regiunii şi de a integra scopurile
economice, de mediu şi sociale. Un proiect major
constă în crearea unui fond de capital de risc pentru
emisii reduse de carbon, în jur de 20 de milioane de
euro, operat de Centrul de inovaţie pentru emisiile
reduse de carbon. Programul vizează punerea regiunii
într-o poziţie fruntaşă a inovaţiei în ceea ce priveşte
dezvoltarea reducerii emisiilor de carbon, tehnologiile
curate şi energiile regenerabile.
Lahti Science and Business Park
(Finlanda)
Finanţarea de 1,5 miliarde de euro s-a alocat dezvoltării
Parcului ştiinţific şi de afaceri Lahti Cleantech în
perioada 2000‑2006. Scopul a fost „fertilizarea
intersectorială intelectuală" între diferite domenii de
expertiză şi încurajarea inovaţiei şi a dezvoltării de
tehnologii de mediu prin întrunirea firmelor mici şi
mari, a universităţilor şi a autorităţilor regionale. S-a
stabilit o agendă a cercetării împreună cu un program
de profesorat în managementul deşeurilor şi un
program de masterat în tehnologii de mediu.
Rezultatul a fost crearea de 170 de noi locuri de muncă
şi 20 de noi companii de tehnologii curate şi atragerea
de investiţii de peste 30 de milioane de euro. De
aceea, FEDR a contribuit la formularea unei strategii de
inovaţie coerente şi la transformarea parcului Lahti în
lider în inovaţia în domeniul mediului şi într-un centru
atrăgător pentru companiile implicate în această
activitate.
include diferite infrastructuri, majoritatea priorităţilor
operaţionale (7 din 13) se adresează mediului, inclusiv
eficienţa energetică, gestionarea apelor şi deşeurilor,
transportul ecologic şi protecţia habitatului.
În mod obişnuit, accentul sprijinului a căzut pe
infrastructura de mediu (în special alimentarea cu apă
242 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
potabilă curată, tratarea apelor uzate şi gestionarea
deşeurilor menajere şi industriale), în special în
regiunile Obiectiv 1 sau de convergenţă. Însă, tot mai
pronunţat, accentul cade pe energia regenerabilă,
transportul ecologic, economia verde şi o guvernanţă
mai economică a fondului de coeziune.
4.1 Infrastructura gestionării apelor şi a
deşeurilor - o investiţie semnificativă
O sumă mare de finanţare din politica de coeziune
este alocată investiţiilor în alimentarea cu apă, tratarea
apelor uzate, canalizare şi gestionarea deşeurilor
solide (Figura  4.12), în vederea asistării regiunilor în
respectarea standardelor UE, aşa-zisul „acquis". Acesta
a fost motivul principal pentru înfiinţarea fondului
de coeziune în 1993. Esenţa argumentului pentru
aceasta este mai degrabă îmbunătăţirea mediului în
sine, decât creşterea dezvoltării economice, deşi, fără
îndoială, zonele în care aceasta are loc devin locuri
mai atrăgătoare pentru a locui şi a munci.
FEDR şi fondul de coeziune54 împreună au investit
27,4  miliarde de euro în acest domeniu în perioada
2000‑2006, reprezentând 14 % din totalul investiţiilor
de acest tip în UE, şi în general, o treime din investiţiile
în ţările de coeziune.
Rezultatul a fost îmbunătăţirea semnificativă a
infrastructurii de mediu în UE. Populaţia totală nou-
conectată la colectarea şi tratarea apelor uzate la un
standard adecvat se estimează a fi cel puţin 40 de
milioane (12 % din populaţie) în perioada 2000‑2006;
FEDR şi fondul de coeziune s-au implicat în finanţarea
a peste jumătate din acest total. În acelaşi timp, cel
puţin 20  de milioane de persoane au fost conectate
la alimentare cu apă potabilă curată şi au fost închise
sau reabilitate 964 depozite de gunoaie neautorizate.
Sectorul privat s-a implicat tot mai mult în aplicarea
principiului „poluatorul plăteşte", deşi situaţia variază
mult între ţări. Aspectul a fost deosebit de important
în UE‑10 în 2000‑2006, precum şi în multe ţări UE‑15
mai prospere, reprezentând aproape o treime din
investiţii. Sectorul privat este cel mai important în
industria tratării deşeurilor, unde se observă semne
ale unei „pieţe europene de deşeuri".
Costurile de utilizator tind să acopere o mare parte
din costurile de întreţinere şi operare, asigurând
durabilitatea financiară. Mai mult, acestea creează un
54 Impactul proiectelor FEDR şi FC nu poate fi separat întotdeauna în
mod clar. În multe cazuri, cele două fonduri au finanţat elemente
diferite ale aceluiaşi sistem, de ex. FEDR a finanţat colectarea, iar FC
a acordat asistenţă pentru facilităţile de tratare.

Instrument de evaluare a durabilităţii
proiectului în Brandenburg
Un exemplu de bună practică este instrumentul
de evaluare a durabilităţii proiectului dezvoltat
în cadrul FEDR pentru programul Obiectivul 1
Brandenburg în Germania în 2000‑2006, ceea ce
a devenit o metodă standard de monitorizare în
perioada 2007‑2013. Autoritatea de management este
interesată de dezvoltarea continuă a instrumentului
şi de implementarea lui ca fiind parte obligatorie
a procesului de aprobare a proiectului. Instituţia
financiară care a dezvoltat instrumentul are în plan
extinderea lui asupra altor programe de finanţare.
stimulent pentru utilizarea eficientă şi gestionarea
resurselor, deşi sectorul public şi politica de
coeziune mai au de jucat un rol important atât în
reducerea incertitudinii financiare privind operarea
infrastructurii, cât şi în asigurarea faptului că
utilizatorii îşi pot permite să plătească prin acoperirea
diferenţelor între costuri şi efortul financiar acceptabil,
asigurând că persoanele utilizează serviciile.
Costurile depind de capacitatea instalată, şi evaluarea
ex-post a reţinut dificultăţile în estimarea capacităţii
corecte în avans din cauza nevoii de a prognoza
sarcina pe o perioadă lungă de timp. Mai mult, sarcina
este afectată de reacţiile utilizatorilor la cheltuieli
şi schimbările posibile în acestea, precum şi de
migraţie. Politica de coeziune poate juca un rol nu
doar în atenuarea consecinţelor acestor riscuri, ci şi
în încurajarea unei planificări mai realiste pe termen
lung.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 243
Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
Politicile sectoriale centralizate şi cele
integrate descentralizate: obţinerea
unui echilibru1
Statele membre foarte dezvoltate se bazează mai
mult pe politicile integrate de a obţine sinergii între
diferite scopuri ale politicilor în diferite părţi ale ţării.
În proces, deseori conferă regiunilor un rol mai mare în
elaborarea şi implementarea politicii. Statele membre
mai puţin dezvoltate se bazează mai mult pe politici
sectoriale naţionale. Pe măsură ce acestea se dezvoltă,
beneficiile evitării externalităţilor negative şi ale creării
de sinergii tind să depăşească costurile integrării şi
descentralizării. Drept rezultat, ele se pot dirija spre
politici mai integrate şi mai descentralizate.
Trecerea poate fi observată clar în politica privind
transporturile. De exemplu, dezvoltarea reţelei feroviare
de mare viteză în Franţa a început în anii 1950 în cadrul
unei politici naţionale, cu scopul principal de a reduce
timpii de călătorie pe calea ferată. Pe perioada anilor
1980 şi 1990, politica s-a schimbat şi a integrat alte
scopuri cum ar fi îmbunătăţirea dezvoltării în oraşele
sau în regiunile cu economie redusă şi reducerea
poluării prin trecerea de la transportul cu maşina şi
avionul la calea ferată de mare viteză.
În plus, autorităţile regionale şi locale au devenit parteneri
activi în ceea ce priveşte pregătirea şi identificarea de
noi legături şi staţii. În multe cazuri, acest lucru a permis
apariţia unei sinergii puternice între investiţiile feroviare
şi dezvoltarea urbană, de exemplu în Lille şi Lyon.
Această trecere la politici mai integrate şi descentralizate
poate fi defectată şi în politicile privind inovaţia. Suedia
şi Finlanda, două ţări fruntaşe în privinţa performanţei
în inovaţie, au mutat accentul politicii de la măsuri
sectoriale simple, cum ar fi sprijinul pentru cercetare şi
dezvoltare, la crearea de sisteme regionale de inovaţie.
Accentul cade pe investiţia în parteneriate pe termen
lung între firme, centre de cercetare şi sectorul public
(„elicea triplă" sau triunghiul cunoaşterii) în vederea
îmbunătăţirii nu doar a inovaţiei în cadrul firmelor
implicate, ci şi a competitivităţii regiunii în ansamblu.
Acest lucru nu înseamnă că politicile sectoriale
centralizate nu joacă un rol important, ci că tot mai
multe state membre recunosc faptul că acestea
reprezintă o condiţie necesară, dar nu suficientă,
pentru o elaborare eficientă şi eficace de politici care
recunosc diferenţele spaţiale şi nevoia de coordonare
între diferitele măsuri.
1 Studiu Intralab în curs de apariţie: În căutarea unor practici
de politici inspiratoare de Ecorys.
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
4.2 Regenerarea şi protecţia mediului
În perioada 2000‑2006, 11,5 miliarde de euro din
finanţare FEDR s-au alocat pentru planificare şi
reabilitare, din care renovarea zonelor urbane a
reprezentat cel mai mare domeniu de intervenţie
(4,5 miliarde de euro). Celelalte două domenii majore
sunt protecţia şi îmbunătăţirea mediului natural (2,8
miliarde de euro) şi reabilitarea siturilor industriale şi
militare vechi (2,2 miliarde de euro).
Aceste activităţi au fost foarte importante în regiunile
Obiectiv 2: în special în zonele urbane (25  % din
sprijinul FEDR pentru mediu) şi în curăţarea siturilor
industriale şi militare (21 %).
Măsurile respective vizau, în principal, îmbunătăţirea
condiţiilor de trai în aceste zone şi a atractivităţii
acestora pentru turişti şi potenţiali investitori. Impactul
economic al acestora a tins, prin natura acestor zone,
să fie limitat la zona locală şi a fost de obicei mai
mare atunci când viza o problemă specifică, cum ar
fi poluarea zonelor de coastă cu activitate turistică
intensă.
4.3 O economie mai verde şi dezvoltarea
economică pe termen lung
O atenţie tot mai mare a politicii de coeziune se
adresează economiei verzi şi transpunerii know-how-
ului tehnic al UE într-o producţie eficientă din punctul
de vedere al resurselor, competitivă la nivel global, în
acord cu obiectivele Europa 2020.
Măsurile din politica de coeziune depăşesc limitele
tradiţionale sectoriale - crearea unei economii verzi
mai competitive necesită instalarea de internet de
mare viteză, dezvoltarea de sisteme de transport
inteligente, sporirea eficienţei energetice şi utilizarea
energiilor regenerabile, achiziţii publice sensibile la
mediu şi administraţii funcţionale. Atingerea acestor
obiective necesită un cadru integrat pentru investiţii,
combinând cheltuielile din diferite domenii (inovaţie,
dezvoltarea resurselor umane, sprijinul pentru
întreprinderi, infrastructură etc.) într-un pachet
de politică coerentă care se potriveşte contextului
naţional, regional sau local şi întâmpină nevoile locale.
Politica de coeziune oferă un astfel de cadru prin
integrarea politicilor din diferite domenii într-o
singură strategie de dezvoltare care ţine cont de
necesităţile reale şi condiţiile din teren.
În special, politica de coeziune poate asista regiunile
în realizarea potenţialului economiei verzi ca nouă
244 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
sursă de dezvoltare. Promovarea inovaţiei ecologice şi
de noi locuri de muncă ecologice, în special în IMM-
uri, reprezintă o prioritate. În perioada 2007‑2013,
politica de coeziune a contribuit cu 2,5 miliarde de
euro la susţinerea dezvoltării de produse, procese şi
servicii ecologice în IMM-uri, şi la cercetare şi inovaţie
în tehnologiile verzi.
4.4 Guvernanţa verde
Provocările mediului trec dincolo de frontiere.
Politica de coeziune, cu numeroasele sale programe
transfrontaliere, transnaţionale şi interregionale,
oferă un mijloc pentru noi tipuri de cooperare
verde. Un exemplu îl reprezintă Strategia UE pentru
regiunea Mării Baltice, care vizează îmbunătăţirea
stării mediului în zona baltică, fiind prima strategie
UE proiectată la nivel de „macroregiune" care implică
ţările vecine cum ar fi Rusia.
În plus, programele de coeziune sunt verificate în
privinţa componentei ecologice: înainte de aprobarea
de către Comisie, în sensul că statele membre trebuie
să depună o evaluare strategică de mediu (SEA)55
pentru a demonstra că programele lor respectă
regulile de mediu ale UE. Trebuie realizată şi o evaluare
a impactului asupra mediului (EIA)56 pentru anumite
scheme cum ar fi proiectele majore de transport.
Dincolo de acestea, durabilitatea mediului rămâne
unul dintre cele două principii intersectoriale pentru
toate acţiunile co-finanţate57.
Aplicate strategic58, achiziţiile publice verzi59 pot
îmbunătăţi competitivitatea furnizorilor de bunuri şi
servicii. O serie de tehnici şi metode sunt disponibile
deja60 şi directivele europene privind achiziţiile publice
permit autorităţilor publice să ţină cont de aspectele
de mediu şi sociale în procedurile de achiziţie. Politica
de coeziune poate contribui la gestionarea provocării
prezentate de formarea şi informarea oficialilor
responsabili de achiziţiile publice la toate nivelurile
autorităţilor publice.
În această ordine de idei, aproape jumătate dintre
statele membre (Bulgaria, Republica Cehă, Germania,
Franţa, Italia, Ungaria, Austria, Polonia, Portugalia,
55 Directiva 2001/42/CE.
56 Directiva 85/337/CE, cu modificările ulterioare.
57 Articolul 17 din Prevederile generale ale Regulamentului
1083/2006/CE.
58 Raport al Reţelei Europene a Autorităţilor de Mediu pentru
Politica de Coeziune (ENEA), Îmbunătăţirea rezilienţei la climat a
programelor de finanţare ale politicii de coeziune.
59 COM(2008) 400 final, 16.7.2008, secţiunea 5.2, pp.8–9.
60 http://ec.europa.eu/environment/gpp/index_en.htm

România, Slovacia, Slovenia şi Regatul Unit) au
inclus indicatori pentru reducerea emisiilor de gaze
cu efect de seră în programele lor în cadrul politicii
de coeziune. De exemplu, Franţa a dezvoltat un
instrument de evaluare a carbonului pentru estimarea
emisiilor de CO2 produse de toate proiectele finanţate
cu suport UE61 şi proiectul Interreg GROW a dezvoltat
un instrument de statistică pentru gestionarea
regională a mediului, implicând câteva ţări62.
Au fost înfiinţate reţele ale autorităţilor de mediu în
câteva ţări (DE, ES, IT, PL, UK), precum şi la nivel UE,
Reţeaua Europeană a Autorităţilor de Mediu pentru
Politica de Coeziune 63(ENEA).
5. Guvernanţa
Sistemele de guvernanţă solide, eficiente şi eficace
reprezintă o condiţie prealabilă a politicii de coeziune.
Acest aspect nu reprezintă doar o chestiune a asigurării
faptului că fondurile alocate sunt cheltuite în modul
stabilit, ci şi a asigurării faptului că strategia este
elaborată corect şi că este coerentă, că participanţii
relevanţi sunt mobilizaţi, că sunt selectate proiecte de
înaltă calitate şi sunt aplicate sisteme de monitorizare
şi de evaluare riguroase pentru a asigura că programele
progresează spre atingerea obiectivelor stabilite.
Gestionarea de zi cu zi a politicii de coeziune în
teren este delegată statelor membre şi regiunilor
conform principiului de gestiune repartizată. De
aceea, sistemele de management reprezintă în parte
o funcţie a reglementărilor politicii de coeziune şi în
parte a contextului instituţional şi administrativ al
fiecărui stat membru.
Gestiunea repartizată reprezintă o provocare în
termeni de asigurare a implicării active din partea
tuturor factorilor cheie, inclusiv a societăţii civile. Însă
oferă o oportunitate pentru creşterea „controlului"
asupra programelor în teren şi pentru consolidarea
eficacităţii şi a eficienţei lor.
De asemenea, generează şi beneficii secundare
pentru politicile naţionale. Prin crearea procedurilor
pentru discutarea şi formularea strategiilor, selectarea
proiectelor, monitorizare şi evaluare, precum şi
alocarea fondurilor pentru consolidarea capacităţii
administrative, politica de coeziune contribuie la
61 „NECATER". Pentru mai multe informaţii, a se vedea: http://www.
datar.gouv.fr/IMG/Fichiers/DEVELOPPEMENT_DURABLE/Necater_
presentation.pdf
62 http://www.grow3c.com/project_detail.php?id=21.
63 http://ec.europa.eu/environment/integration/cohesion_policy_
en.htm
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 245
Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
Politica de coeziune - un partener
valoros al administraţiei locale
Pentru aprecierea valorii finanţării UE, Local
Government Association (LGA) din Regatul Unit
a realizat un sondaj în 2009 cu 450 de persoane
din cadrul autorităţilor locale cu cel puţin 7 ani de
experienţă cu proiecte UE.
Sondajul a acoperit toate programele de finanţare
majore ale UE, inclusiv FEDR şi FES. Cele 157 de
răspunsuri primite au arătat că autorităţile locale au
apreciat beneficiile programelor UE şi au considerat
că fondurile UE trebuie să menţină un rol important în
dezvoltarea regională după 2013.
•• 93  % dintre respondenţi erau de acord că
autoritatea locală din care fac parte apreciază
sprijinul din fondurile pentru comunităţile locale.
•• 49  % dintre respondenţi au raportat că fondurile
UE le-au permis să-şi asume proiecte care în mod
normal nu s-ar calificat pentru finanţare naţională.
Au identificat ca avantaje cheie o perioadă de
finanţare stabilă de 7 ani şi capacitatea de a
potrivire a finanţării.
•• S-a raportat o conştientizare puternică privind
FEDR şi FES (73 %) faţă de alte fonduri UE alocate
scopurilor specifice (de regulă între 10 % şi 20 %).
•• 88 % din respondenţii care şi-au exprimat părerea
au declarat că ar spori sau măcar ar păstra nivelul
actual de implicare în fondurile UE după 2013.
•• Pe de altă parte, 62  % din respondenţi au
considerat că cerinţele administrative ale politicii
de coeziune erau prea complexe în raport cu
mărimea finanţării şi 95  % au considerat că
sarcina administrativă asociată poate descuraja
organizaţiile de voluntariat şi organizaţiile locale în
ceea ce priveşte cererea de fonduri.
Sondajul, primul de acest tip, a oferit dovezi valoroase
pentru LGA în discuţiile cu administraţiile centrale şi
UE. Intenţia LGA este de a explora posibilitatea unui
sondaj la nivel UE în viitor.
Rezultatele complete sunt disponibile la adresa:
www.lga.gov.uk/euregionalpolicy
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
consolidarea capacităţii legislative şi de management
a autorităţilor implicate. De aceea, politica de coeziune
poate contribui la îmbunătăţirea eficacităţii politicilor
în alte domenii.
5.1 Guvernanţă eficientă şi management
bazat pe rezultate
Calitatea managementului public s-a
îmbunătăţit în UE‑10
Evaluarea ex-post în 2000‑200664 a arătat că ţările
UE‑10 au reuşit să implementeze un sistem în această
perioadă pentru gestionarea fondurilor UE disponibile
şi să respecte cerinţele dispoziţiilor. Realizarea a fost
semnificativă în sine, ţinând cont de scurta perioadă
de programare şi de lipsa experienţei anterioare
în gestionarea unor sume mult mai mari alocate în
comparaţie cu ajutoarele preaderare.
Deşi au existat probleme iniţiale, noile sisteme au
funcţionat rezonabil de eficient până la sfârşitul
perioadei, ca rezultat al învăţării prin practică şi al unei
anumite reforme în administraţia publică, stimulată în
principal de practicile de management ale politicii
de coeziune. Evaluarea a identificat dovezi ale
îmbunătăţirilor care s-au extins în multe cazuri asupra
politicilor naţionale, cum ar fi:
•• planificare strategică mai bună şi coordonare şi
colaborare mai eficientă între autorităţi;
•• simplificarea procedurilor, mai multă deschidere,
transparenţă şi răspundere şi asigurarea unei
îndrumări mai bune. Evaluarea a reţinut, de
exemplu, reduceri în timpii de procesare a
cererilor şi a pretenţiilor;
•• îmbunătăţirea practicilor de management, a
expertizei personalului, a profesionalismului şi a
managementului resurselor umane;
•• consolidarea şi extinderea parteneriatului, de
exemplu cu implicarea regională extensivă în
implementarea proiectelor în Republica Cehă şi în
Polonia;
•• monitorizare şi evaluare mai sistematică.
Cu toate acestea, evaluarea a arătat că mai există
spaţiu pentru îmbunătăţire şi că sunt necesare
investiţii continue în acest domeniu vast, în special în
64 Evaluarea ex-post a FEDR 2000‑2006, Pachet de lucru 11: Sistemele
de gestionare şi implementare, http://ec.europa.eu/regional_
policy/sources/docgener/evaluation/expost2006/wp11_en.htm
246 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
Partenerii îmbunătăţesc programele
Situaţia mediului în Polonia
Problemele de mediu pot fi deosebit de provocatoare
în termeni de pregătire a proiectelor. Toate programele
din Polonia în perioada 2007‑2013 (cu excepţia
programului de asistenţă tehnică) au avut experţi în
mediu în componenţa Comitetului de monitorizare,
de la organizaţii neguvernamentale sau din partea
comunităţii academice sau de cercetare. Contribuţia
lor a fost deosebit de valoroasă, în special în timpul
stadiului de planificare şi în stabilirea criteriilor de
selecţie pentru proiecte.
Situaţia inovaţiei în Franţa
Direcţia Generală Politică Regională şi autorităţile
franceze („DATAR") au înfiinţat, în 2005, un grup de
lucru pentru a ajuta regiunile în formularea propriilor
strategii privind inovaţia. Acesta s-a extins, incluzând şi
alte organe publice, întreprinderi, universităţi şi centre
de cercetare. Iniţiativa a pus bazele implementării
unor strategii pentru perioada 2007‑2013.
Bulgaria şi în România care au început procesul doar
în 2007.
… şi continuă să se îmbunătăţească în UE‑15,
unde există beneficii secundare asupra
politicilor naţionale
În UE‑15, evaluarea a arătat şi alte îmbunătăţiri
în managementul strategic al programelor din
2000‑2006, în special în sensul unei planificării mai
bune, al dezvoltării parteneriatului şi al evaluării. S-a
îmbunătăţit şi calitatea monitorizării, însă anumiţi
factori au întârziat dezvoltarea continuă, au complicat
excesiv sistemele de indicatori, au dus la dificultăţi
operaţionale în TI şi inconsistenţe de date.
Evaluarea a arătat că politica de coeziune în UE‑15 a
avut efecte benefice secundare şi asupra practicii de
administrare internă. Acestea au fost evidente în special
în privinţa planificării strategice, calitatea monitorizării
şi a evaluării şi a intensităţii parteneriatului. În plus,
au inclus şi schimbări instituţionale cum ar fi crearea
sau consolidarea organelor teritoriale şi stabilirea
de noi acorduri de coordonare. Există şi dovezi ale
schimbărilor în cultura administrativă, observându-
se atitudini mai favorabile faţă de monitorizare şi
evaluare.

Efectele secundare tind să devină vizibile în timp
- îmbunătăţirile detectate în perioada 2000‑2006
deseori se trăgeau din perioada anterioară şi continuă
în 2007‑2013. Influenţa asupra altor politici a fost cea
mai puternică atunci când a fost dirijată de managerii
de politici devotaţi şi finanţarea prin politica de
coeziune a fost considerabilă.
Cheltuirea fondurilor nu este suficientă -
performanţa şi calitatea sunt cele mai
importante
Conformarea cu reglementările şi menţinerea ritmului
de cheltuire a dominat managementul programelor
în multe state membre, cu un accent excesiv asupra
absorbţiei financiare în detrimentul eficienţei
cheltuielilor.
În timp ce cheltuirea fondurilor în timp şi în
conformitate cu regulile financiare şi de audit sunt
condiţii prealabile esenţiale pentru succesul politicii
de coeziune, este nevoie să se pună un accent mai
mare pe performanţă. De aceea, este importantă
îmbunătăţirea proiectării programelor, a monitorizării
şi a evaluării, susţinerea investiţiilor în capacitatea
instituţională şi administrativă şi încurajarea
schimbului de experienţe precum şi consolidarea
profesionalismului părţilor implicate.
Un exemplu îl reprezintă iniţiativa „Regiunile pentru
schimbare economică", co-finanţată de FEDR,
care promovează bunele practici în gestionarea
programelor din cadrul politicii de coeziune. Iniţiativa
a venit ca o reacţie la recunoaşterea generală a nevoii
pentru o abordare mai coordonată a schimburilor de
bune practici şi o colaborare în reţea mai eficientă între
regiuni pentru îmbunătăţirea calităţii programelor.
Iniţiativa a introdus noi moduri de dinamizare a
reţelelor regionale şi de asistare a acestora în strânsă
colaborare cu Comisia, testarea unor idei inovatoare
şi transpunerea acestora în programe. A inclus şi
activităţi de comunicare cum ar fi un site web, bază
de date cu studii de caz şi schema Premiile RegioStars.
5.2 Costurile administrative sunt relativ
mici
Costurile administrative ale politicii de coeziune
sunt similare sau mai mici decât cele ale schemelor
de finanţare ale altor organizaţii internaţionale, de
exemplu ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie
şi Dezvoltare, ale Băncii Mondiale, ale Programului
de Dezvoltare al Organizaţiei Naţiunilor Unite sau
ale Fondului Monetar Internaţional. Un studiu recent
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 247
Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
al Comisiei Europene65 a estimat costurile totale de
gestionare a politicii de coeziune în 2007‑2013 la doar
3,5 % din bugetul total.
Gestionarea programului reprezintă majoritatea
volumului de muncă (80  % din total) şi majoritatea
costurilor (78  % din total). Sarcinile cele mai
consumatoare de timp în acest sens sunt selecţia
proiectelor şi verificarea rezultatelor. Însă atât
costurile, cât şi volumul de muncă variază între
state membre şi programe, costurile rezultând din
diferenţele privind nivelurile de salarii, iar volumul de
muncă din următoarele cauze:
•• Scara geografică: programele naţionale au în
general un volum de muncă administrativă mai
mic pe euro din bugetul total decât programele
regionale, care în schimb au un volum de muncă
mai mic faţă de programele de cooperare
teritorială. Situaţia se datorează cel puţin parţial
faptului că programele cu dimensiune naţională
se concentrează, de regulă, asupra unor domenii
specifice de politică şi nu asupra mai multor
domenii. Mai mult, programele de cooperare
teritorială deseori au o dimensiune mai largă şi
implică coordonarea multor participanţi.
•• Scara financiară: în general, cu cât este mai redus
programul, cu atât este mai mare ponderea
cheltuielilor administrative, din motivul simplu
al economiilor de scară - gestionarea, certificarea
şi auditul includ multe sarcini care nu variază în
funcţie de dimensiunea programului.
•• Domeniile de politici acoperite: în general,
programele orientate pe infrastructură sau mediu
au un volum de muncă administrativă mai mic
faţă de cele care vizează inovaţia sau consolidarea
capacităţii. Proiectele inovatoare (care prezintă
provocări intelectuale şi deseori necesită expertiză
specializată şi multă coordonare) necesită în
mod special un volum mare al managementului.
Situaţia este similară şi în cazul formării.
Un rezultat semnificativ a fost faptul că diferitele
sisteme de management, în special cele centralizate
faţă de cele regionalizate, nu sunt asociate cu diferenţe
majore în privinţa costurilor administrative.
În sine, aplicarea reglementărilor UE nu impune un
volum de muncă administrativă semnificativ mai mare.
Pe de altă parte, exagerările, prin care reglementările
65 Guvernanţa regională în contextul globalizării: revizuirea
mecanismelor de guvernare şi a costurilor administrative, SWECO
Ltd, martie 2010.
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

naţionale depăşesc nivelul necesar, poate intensifica

semnificativ efortul administrativ necesar. Îmbunătăţirea capacităţii
administrative în Bulgaria
5.3 Parteneriatul
Programul FES în Bulgaria include o varietate de
Parteneriatul intens cu o serie de factori a reprezentat
măsuri care vizează sprijinirea actualelor reforme
un principiu-cheie al politicii de coeziune, deoarece
administrative şi judiciare în această ţară. Scopul lui
mobilizarea aptitudinilor şi cunoaşterea potenţialului
este de a introduce instrumente specifice pentru
diferiţilor parteneri are potenţialul de a spori eficienţa
elaborarea şi implementarea de politici (evaluarea
planificării şi a implementării. De asemenea, poate
întări caracterul incluziv al programelor, permiţând impactului, consultări publice, evaluarea politicii,
partenerilor să se concentreze nu doar asupra parteneriate public-private) în gestionarea cotidiană a
propriilor interese particulare, ci să-şi dezvolte un politicii la nivel central, regional şi local. De asemenea,
punct de vedere regional strategic. Evaluarea ex- el vizează şi consolidarea organizării şi a gestionării
post66 a perioadei 2000‑2006 a concluzionat că resurselor umane în instituţiile publice, oferirea de
aplicarea principiului parteneriatului a reprezentat o formare pentru funcţionarii publici şi magistraţi
valoare adăugată aclamată a politicii de coeziune, în şi îmbunătăţirea prestării de servicii, precum şi
special în măsurile de dezvoltare locală67. dezvoltarea unei metodologii comune pentru o
reexaminare funcţională şi aplicare acesteia. Acest
Evaluarea ex-post a arătat că parteneriatul s-a PO a mai vizat şi îmbunătăţirea managementului
intensificat în perioada 2000‑2006 în UE‑15 cu o instanţelor şi resurselor lor umane şi informaţionale,
mai mare implicare a organelor locale şi regionale, şi susţine o serie de programe de formare în vederea
a întreprinderilor, a partenerilor social şi a altor îmbunătăţirii cunoştinţelor magistraţilor despre
organizaţii. De exemplu, în Spania şi în Franţa, s-a diferitele domenii ale legislaţiei europene.
introdus un sistem de co-responsabilitate între
administraţiile regionale şi centrale, care le-a permis
regiunilor să-şi asume un rol mai mare în elaborarea
strategică, monitorizare, raportare şi management, Aceste provocări au fost mai puţin pronunţate în ţările
ceea ce le-a dezvoltat aptitudinile şi capacităţile în care deţineau experienţă în privinţa forumurilor de
acest sens. consultare privind politicile domestice. De exemplu,
în Malta, Consiliul pentru dezvoltare economică şi
În majoritatea ţărilor UE‑15, s-a observat că implicarea
socială a înfiinţat un forum pentru consultare şi dialog
partenerilor a fost mai puternică în dezvoltarea
social în 2001. În mod similar, în Polonia, a fost înfiinţat
strategiilor şi în elaborarea programelor decât în
un Grup de lucru pentru politica de coeziune în
implementare. O excepţie s-a reţinut în Finlanda,
cadrul Comisiei tripartite existente pentru probleme
unde, prin modelul Acordul de dezvoltare Oulu,
socio-economice, cu implicarea reprezentanţilor
implicarea factorilor locali, în special a întreprinderilor,
administraţiei, ai sindicatelor şi ai angajatorilor, pentru
a fost puternică şi în stadiul de implementare.
susţinerea implementării politicii de coeziune.
Aplicarea principiului parteneriatului a prezentat
o provocare pentru multe ţări UE‑10 în perioada
2004‑2006 deoarece duceau o lipsă pronunţată de
tradiţie a parteneriatului şi a măsurilor aplicate pentru
identificarea şi implicarea partenerilor. Mai mult,
partenerilor uneori li s-a părut dificilă influenţarea
deciziilor, în special la începutul perioadei, când
cunoştinţele lor despre politica de coeziune a fost
limitată.

66 Evaluarea ex-post a FEDR 2000‑2006, Pachet de lucru 11: Sistemele

de gestionare şi implementare, http://ec.europa.eu/regional_
policy/sources/docgener/evaluation/expost2006/wp11_en.htm
67 http://ec.europa.eu/regional_polic y/sources/docgener/
evaluation/expost2006/urban_ii_en.htm

248 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială


Un indicator al succesului principiului parteneriatului
îl reprezintă faptul că evaluarea ex-post a observat o
implicare a partenerilor în general mai pronunţată în
programele UE decât în politicile domestice, deşi sunt
cazuri în care principiul s-a extins asupra politicilor
domestice de dezvoltare regională:
•• atribuire de puteri mai mari administraţiilor
regionale în negocierea şi implementarea
Contrats de Projets Etat-Région (CPERs)68 în Franţa,
împreună cu mai multe puteri de negociere
prefecţilor regionali;
68 Acorduri formale între stat şi regiune privind programele
multianuale pe teme de interes comun.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 249
Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
•• cedarea, în Anglia, a responsabilităţii pentru
politica regională către agenţiile de dezvoltare
regională (RDA), ducând la intensificarea
cooperării cu autorităţile locale şi organizaţiile din
regiuni.
5.4 Consolidarea capacităţii instituţionale
Eficacitatea politicilor publice necesită o administrare
competentă şi eficientă, imparţială şi orientată pe
client. Consolidarea capacităţii instituţionale şi
administrative împreună cu crearea unui mediu
de afaceri stabili facilitează adaptarea structurală
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
şi contribuie la dezvoltare şi la crearea de locuri de
muncă.
În perioada 2000‑2006, FES a jucat un rol important în
modernizarea administraţiei publice. În Portugalia, în
2005 a durat 11 proceduri şi 78 de zile pentru a înfiinţa
o întreprindere. După introducerea ghişeelor unice,
susţinută de FES, acum înfiinţarea durează doar 7 zile
şi doar şapte proceduri. În consecinţă, costul total al
înfiinţării unei întreprinderi s-a redus semnificativ.
În perioada, 2007‑2013, s-a introdus o nouă
prioritate FES în privinţa capacităţii instituţionale
pentru regiunile de convergenţă şi statele membre
de coeziune, vizând consolidarea capacităţii
administraţiei publice şi a serviciilor publice la nivel
250 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
naţional, regional şi local. Patru state membre au
dedicat un program operaţional pentru capacitatea
instituţională (Bulgaria, Grecia, Ungaria şi România)
şi, în multe altele, aceasta este prioritară în cadrul
programelor operaţionale.
Prioritatea Capacitatea instituţională susţine investiţia
în dezvoltarea capitalului uman şi a TIC în serviciile
administrative şi publice la toate nivelurile teritoriale.
Scopurile includ îmbunătăţirea legislaţiei, facilitarea
înfiinţării de întreprinderi, creşterea eficienţei în
managementul politicilor publice şi îmbunătăţirea
serviciilor furnizate indivizilor şi societăţilor în general
prin reducerea birocraţiei. Accentul în programele
operaţionale din UE cade pe: o mai bună reglementare
(în Cipru, Polonia şi Slovacia); consolidarea sistemului
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

judiciar (Polonia şi Slovenia); consolidarea capacităţii

instituţiilor de ocupare a forţei de muncă (Malta şi
Slovenia); etică şi integritate (Ungaria şi Polonia); 4.3 Efectul net cumulat al politicii de
reducerea sarcinilor administrative pentru societăţi coeziune asupra PIB - câştiguri pe termen
(Letonia şi Lituania) şi îmbunătăţirea nivelului lung în QUEST
transparenţei şi a combaterii corupţiei (Italia şi 2000–2009 2000–2015 2000–2020
România). În Bulgaria, FES oferă suport pentru
UE‑15 0,5 1,9 3,3
revizuirea completă a administraţiei naţionale ceea ce
UE‑10 3,7 10,2 15,9
poate sta la baza reformei structurale.
UE‑25 0,7 2,4 4,0
Notă: Schimbare cumulată în % în nivelul PIB-ului în comparaţie
cu o valoare de referinţă care nu include politica de coeziune
Sursa: Varga J., In’t Veld J., Analiză bazată pe model a impactului
cheltuielilor politicii de coeziune: Simulare cu modelul de
cercetare şi dezvoltare endogen QUEST III, Comisia Europeană,
Direcţia Generală Afaceri Economice şi Financiare, 2010

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 251

 7,5 11,8 -3,6 -6,2
Pomorskie Warmińsko-Mazurskie Pomorskie Warmińsko-Mazurskie
-3,8
8,3
5,4
Podlaskie -2,8
Podlaskie
Zachodnio- Zachodnio-
pomorskie 8,4 pomorskie -4,7
Kujawsko- Kujawsko-
Pomorskie Pomorskie
5,2 -2,6

Mazowieckie Mazowieckie
5,7 -2,9
10,9 -5,6
Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

Wielkopolskie Wielkopolskie
Lubuskie Lubuskie
9,9 8 -5 -3,6
Łódzkie Lubelskie Łódzkie Lubelskie

7,6 9,1 -3,5 -4,1

Dolnośląskie Świętokrzyskie Dolnośląskie Świętokrzyskie
5,1 -2,4
6,5 -3,1
Opolskie Opolskie
Śląskie 10 Śląskie -4,4
Podkarpackie Podkarpackie
4,8 -2,3
Małopolskie Małopolskie

252 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

REGIOgis REGIOgis

4.5 Impactul politicii de coeziune în Polonia: efect cumulativ asupra PIB-ului în 2013 4.6 Impactul politicii de coeziune în Polonia: efect cumulativ asupra şomajului în 2013

Creştere faţă de valoarea de bază Reducere faţă de valoarea de bază

Impact redus Impact redus
Sursa: WARR Sursa: WARR
Mediu Mediu
Impact mare Impact mare

0 100 Km 0 100 Km
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

6. Contribuţia la
dezvoltarea regională şi
globală
6.1 Utilizarea modelelor
macroeconomice pentru
estimarea efectelor
Politica de coeziune vizează
îmbunătăţirea performanţei
economice a regiunilor în special
în termeni de PIB, ocuparea forţei
de muncă, productivitate, investiţii
şi balanţă comerciale. Deoarece
aceşti factori şi alţi factori
macroeconomici interacţionează
la nivel regional, naţional şi UE şi
sunt afectaţi de o serie de influenţe
interne şi externe, singura
modalitate de a studia efectul Similar cu orice metodă de evaluare, modelele
politicii de coeziune asupra acestora este utilizarea macroeconomice au punctele lor forte, însă trebuie
modelelor macroeconomice. utilizate împreună cu alte metode de evaluare
pentru a obţine o imagine mai completă. Acest lucru
Modelele macroeconomice — HERMIN69 şi QUEST70 —
este necesar mai ales în condiţiile în care politica
sunt utilizate în acest sens prin concentrarea asupra
de coeziune include scopuri care depăşesc cu mult
obiectivului de convergenţă. HERMIN reprezintă
simpla creştere a PIB-ului.
un model macro-econometric cu caracteristici
neoclasice pe partea de ofertă. QUEST este un model Orice evaluare a impactului macroeconomic trebuie
neo-keynesian al echilibrului dinamic general (DGE) să pornească de la cheltuielile efective finanţate
cu bază micro cu dezvoltare endogenă. Utilizarea de politica de coeziune (Figura  4.13). Deoarece
a două modele diferite cu supoziţii foarte diferite finanţarea în ţările UE‑10 a devenit considerabilă doar
privind acţiunea forţelor economice duce la rezultate după aderarea la UE în 2004, Irlanda, Spania, Grecia
mai robuste. şi Portugalia şi regiunile din estul Germaniei şi sudul
Italiei (Mezzogiorno) au fost principalele beneficiare
Cu toate acestea, trebuie să se ţină cont de faptul că
în perioada 2000‑2006.
nici modelul HERMIN, nici QUEST nu măsoară impactul
politicii, ci îl modelează. Pe cât posibil, proprietăţile În perioada 2007‑2013, situaţia este foarte diferită.
unui model sunt în concordanţă cu dovezile empirice, În prezent, ţările UE‑12 reprezintă puţin mai mult de
însă nu întotdeauna fără ambiguităţi. Însă este jumătate din cheltuielile politicii de coeziune, mare
inevitabilă integrarea unei serii de presupuneri despre parte din restul cheltuielilor mergând la ţările UE‑15
funcţionarea economiei, chiar şi rezonabil plauzibile. sau regiunile menţionate mai sus (Figura 4.14).

69 Pentru descrierea modelului HERMIN şi rezultatele evaluării ex-
post a impactului pentru perioada de programare 2000‑2006, a se
vedea: Comisia Europeană, Direcţia Generală Politică Regională,
Analiză a politicii de coeziune a UE 2000‑2006 cu CSHM: Impacturile
agregate şi comparaţii interstatale, 2009. http://ec.europa.eu/
regional_policy/sources/docgener/evaluation/pdf/expost2006/
wp3_hermin_aggregate.pdf
70 Pentru descrierea modelului QUEST şi rezultatele evaluării ex-post a
impactului pentru perioada de programare 2000‑2006, a se vedea:
Varga, J., in ’t Veld, J. (2010), Impactul potenţial al cheltuielilor din
politica de coeziune UE în perioada de programare 2007‑2013: O
analiză bazată pe model. Document privind economia europeană
ECFIN, nr. 422. http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/
economic_paper/2010/index_en.htm
6.2 Impactul macroeconomic al
programelor 2000‑2006
La evaluarea impactului politicii de coeziune, este
nevoie să se distingă între efectele pe termen scurt (în
principal legate de partea de cerere) şi cele pe termen
lung (în principal legate de partea de ofertă). Efectele
pe termen scurt apar în perioada de implementare a
programelor. De exemplu, cheltuielile pe construcţia
de drumuri sau planuri de formare tind să stimuleze
producţia şi ocuparea forţei de muncă (de ex. a

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 253

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

RHOMOLO

Impactul investiţiilor în reţeaua TEN-T în cinci ţări (Republica Cehă, Germania, Ungaria, Polonia şi Slovacia) s-a extins în
timp, după cum arată prototipul unui nou model regional, RHOMOLO. În primul rând, aceste investiţii duc la reduceri
semnificative în ceea ce priveşte costurile de transport în domeniile în care acestea au loc, însă şi în altele, ţinând cont de
îmbunătăţirea generală a reţelei de transport.

Reducerea costurilor de transport facilitează comerţul şi mobilitatea persoanelor, ceea ce duce la creşterea semnificativă
a PIB-ului. Pe termen scurt, impactul este în general mai mare în zonele care beneficiază direct de reţeaua de transport
îmbunătăţită, cum ar fi Warmińsko-Maruskie în nord-estul Poloniei sau Moravskoslezsko în Republica Cehă (Harta 4. 7)

Însă, pe termen mediu şi lung, câştigurile privind PIB-ul se adaugă treptat, deoarece investiţiile necesită timp pentru
atingerea impactului lor total. Mai mult, din cauza efectelor secundare interregionale, impactul pozitiv asupra PIB-
ului se extinde treptat asupra regiunilor vecine, chiar şi asupra celor în care nu au loc investiţii (cum ar fi, de exemplu,
Zachodniopomorskie din nord-vestul Poloniei). În final, analizând toate efectele directe şi indirecte, regiunile din Polonia
şi din Ungaria obţin cele mai mari beneficii din aceste investiţii în reţeaua TEN-T.

Modelele utilizate până acum pentru evaluarea impactului politicii de coeziune a UE se bazează pe economii naţionale fără
a ţine cont prea mult de variaţiile subnaţionale. Drept rezultat, ele nu captează eterogenitatea deseori prezentă la nivel
regional sau alte corelaţii cum ar fi beneficiile secundare interregionale sau migraţia.

RHOMOLO poate simula impactul politicii de coeziune asupra regiunilor UE prin acţiuni care:

•• dezvoltă infrastructura, stocul de capital uman şi capacitatea de cercetare şi dezvoltare;

•• creşterea atractivităţii regiunii pentru activităţile productive şi ocuparea forţei de muncă;

•• mutarea cheltuielilor naţionale între regiuni sau domenii de politici datorită co-finanţării;

•• reducerea costurilor transportului între regiuni.

Modelul are ambiţia nu doar de a evalua impactele economic, ci şi pe cele sociale şi de mediu la nivel regional. Principalele
caracteristici ale acestuia:

•• utilizarea economiei regionale la NUTS 2 (NUTS 1 pentru Germania) ca element de bază;

•• includerea elementelor din teoria dezvoltării endogene, în care câştigurile privind capitalul uman şi cunoaşterea susţin
dezvoltarea regională precum şi elemente din noua geografie economică, cu forţele de aglomerare şi dispersie care
determină distribuirea firmelor şi muncitorilor în spaţiu;

•• legături explicite între economiile regionale prin comerţ şi fluxuri comerciale într-un cadru de echilibru general, ţinând
cont de competiţia imperfectă şi şomajul fricţional.

muncitorilor în construcţie sau a formatorilor) ceea
ce creează cerere suplimentară. Deoarece firmele şi
indivizii câştigă mai mult, ei investesc şi consumă,
de asemenea, mai mult, ceea ce reprezintă adausuri
continue la producţie (aşa-numitul efect multiplicator
keynesian). Acest efect apare în principal în perioada
de implementare în care are loc cheltuiala, deşi se
poate extinde şi dincolo de ea din cauza efectului
multiplicator. Pentru programele 2000‑2006, perioada
de implementare a durat până la sfârşitul anului 2009
(Figura 4.15).
Efectul pe partea de cerere poate fi observat în
special în modelul HERMIN care se concentrează
asupra acestuia. Conform HERMIN, se estimează că
politica de coeziune va creşte PIB-ul în principalele
state membre beneficiare cu 1,2  % în medie, anual,
în perioada de cheltuire. Trebuie accentuat faptul că
aceste efecte sunt cumulative, astfel încât până în
2009, se estimează că PIB-ul în aceste ţări a fost cu
aproximativ 11  % mai mare decât ar fi fost, în urma
politicii de coeziune.

254 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

Legături de transport Termen scurt

Termen mediu Termen lung

REGIOgis

4.7 Schimbarea PIB-ului real datorat investiţiilor TEN-T

% schimbare faţă de valoarea de bază
< 0,1
0.1

0.1 - 0,2
0,1 0.2

0.2 - 0,3
0,2 0.3
Sursa: TNO, IPTS, DG REGIO
0.3 - 0,4
0,3 0.4 utilizând modelul Rhomolo

> 0,4
0.4
Legături feroviare noi/îmbunătăţite
0 500 Km
lipsă informaţii Legături rutiere noi/îmbunătăţite
© EuroGeographics Asociaţie pentru frontierele administrative

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 255

 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
După cum se aşteaptă, impactul în diferitele ţări
este strâns legat de dimensiunea finanţării. Însă,
există diferenţe între rezultatele obţinute cu cele
două modele. În HERMIN, costurile de finanţare ale
cheltuielilor de coeziune sunt ignorate. În QUEST,
statele membre UE‑15 contribuie şi ele la costurile de
finanţare ale cheltuielilor de coeziune şi ca rezultat,
câştigurile nete din coeziune în aceste ţări sunt mai
mici decât decât câştigurile brute indicate în secţiunea
de mai sus şi simulate în HERMIN. De asemenea, în
QUEST, stimulul cererii este estimat la un nivel mai mic
decât în HERMIN, deoarece cheltuielile de coeziune
duc la aprecierea reală a ratelor de schimb (în ţările
aflate în afara zonei euro) şi ignorarea unor cheltuieli
private, ducând la un efect mai mic asupra rezultatului.
Efectul pe termen scurt pe partea de cerere, deşi
este pozitiv, nu reprezintă „raison d’être" al politicii
de coeziune, care este obţinerea unor schimbări
structurale şi dezvoltare pe termen lung prin efecte
pe partea de ofertă - un sistem de transport mai bun,
o bază antreprenorială mai puternică, o rată mai mare
a inovaţiei şi mai multe persoane calificate. Aceste
efecte în îmbunătăţirea potenţialului productiv al
economiilor regionale sunt de lungă durată.
Estimările celor două modele privind efectul politicii
de coeziune pentru 2000‑2006 asupra PIB-ului în 2014,
la 5 ani după cheltuială, prezintă din nou rezultate
diferite (Figura 4.16).
În acest caz, QUEST estimează un efect mai mare
asupra PIB-ului, în principal pentru că, fiind un
model de dezvoltare endogenă, captează impactul
investiţiilor asupra dezvoltării capitalului uman
şi al cercetării şi al dezvoltării tehnologice asupra
creşterii. Pe de altă parte, HERMIN presupune că
efectul investiţiilor scade treptat în timp. Însă mesajul
clar este acela că, pornind de la diferite presupuneri
privind modul de funcţionare al economiilor, politica
de coeziune are un impact puternic asupra PIB-ului şi
a dezvoltării - atât pe termen scurt, cât şi pe termen
lung. Chiar şi cu principiile mai conservatoare ale
modelului HERMIN, politica de coeziune în perioada
2000‑2006 a dus la un randament de 2,1 euro pentru
fiecare euro investit. Conform QUEST, randamentul în
2009 este echivalent cu 1,2 euro pe euro investit. Însă,
până în 2020, se estimează un randament de 4,2 euro
pe euro investit.
Politica de coeziune a contribuit şi la creşterea
nivelului de ocupare a forţei de muncă. HERMIN
estimează că în 2009, numărul persoanelor angajate
este cu 5,6 milioane mai mare în urma politicii pentru
2000  -2006 (Figura  4.17) sau în medie cu 560 de
256 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială
mii mai mare anual faţă de situaţia în care nu există
politică de coeziune.
6.3 Impactul macroeconomic al politicii
de coeziune pentru 2007‑201371
Ca rezultat al unei finanţări mai mari în UE‑12 în
perioada 2007‑2013, impactul estimat al politicii
de coeziune asupra PIB-ului acestor ţări este mult
mai mare decât în 2000‑2006. Ca şi înainte, HERMIN
estimează efecte mai mari asupra cererii în această
perioadă, deşi efectele estimate de ambele modele
sunt semnificative pentru toate ţările şi conforme cu
cheltuielile (Figura 4.18).
Din nou, se estimează efecte semnificative şi
persistente pe termen lung asupra PIB-ului, precum şi
un impact considerabil pe termen scurt.
Aplicarea modelului de tip HERMIN în Polonia arată
că aceste rezultate sunt reproduse la nivel regional72.
Estimările rezultatelor cumulative ale cheltuielilor în
2004‑2006 şi 2007‑2013 arată că toate regiunile din
Polonia tind să obţină creşteri considerabile ale PIB-
ului în urma politicii de coeziune.
Creşterile depind parţial de scara cheltuielilor, însă şi
de structura economică şi de profilul de cheltuire al
regiunii. Se estimează că regiunile centrale şi vestice,
cu mari sectoare de producţie, vor beneficia cel mai
mult, în timp ce regiunile estice cu mari sectoare
agricole şi sectoare de producţie mai mici şi mai puţin
eficiente vor beneficia cel mai puţin, deşi efectele
estimate aici sunt şi ele semnificative, de la 8 % la 12 %
din PIB.
6.4 Impactul asupra contribuabililor neţi
şi asupra UE‑27
Politica de coeziune, desigur, afectează şi ţările care
sunt contribuabile nete şi în consecinţă au impozite
mai mari decât ar avea altfel, pentru a putea furniza
finanţarea necesară. Însă ţările respective tind să aibă
economii mai avansate, producând mai multe tipuri
de bunuri şi servicii de capital care sunt necesare
71 Un document de lucru în curs de publicare, bazat pe modelul
HERMIN, va oferi o descriere detaliată a rezultatelor pe ţări şi a
caracteristicilor principale ale economiilor beneficiare.
72 Zaleski, J. (2009), Regionalisation of the HERMIN macro-economic
modelling framework in Poland’(Regionalizarea cadrului de modelare
macroeconomică HERMIN în Polonia), document prezentat la a
Şasea conferinţă europeană privind evaluarea politicii de coeziune,
Noi metode pentru evaluarea politicii de coeziune: Promovarea
răspunderii şi a învăţării, Varşovia, 30 noiembrie – 1 decembrie 2009.
Detaliile tehnice complete sunt disponibile pe site-ul web WARR:
http://www.hermin.pl

pentru ţările beneficiare nete în timp ce se dezvoltă.
Ca rezultat, efectul asupra acestora al necesităţii
de a strânge fonduri este atenuat de exporturile lor
crescute73.
Faptul este confirmat şi de modelul HERMIN,
care indică faptul că stimularea exporturilor este
semnificativă, cu toate că este mai pronunţată în unele
ţări faţă de altele, în funcţie de relaţiile comerciale74.
De exemplu, Franţa şi Regatul Unit au câştigat
considerabil din relaţiile comerciale relativ intense cu
Spania, respectiv Irlanda, în timp ce Germania exportă
cantităţi relativ mari în majoritatea ţărilor beneficiare
nete (Figura 4.19).
Modelul QUEST a fost utilizat pentru estimarea
efectelor nete ale politicii de coeziune asupra
economiei UE în ansamblu. Efectul net cumulat
asupra PIB-ului în UE‑25 ale cheltuielilor programelor
2000‑2006 se estimează la 0,7 % în 2009 (adică acesta
este procentul cu care a fost mai mare PIB-ul în urma
politicii). Acesta se estimează să crească la 4 % până
în 2020. Doar în UE‑15, se arată un efect net cumulat
asupra PIB-ului cu puţin peste 3 % în 2020 (Tabel 4.3).
7. Concluzii
Politica de coeziune are o viziune largă. Această viziune
cuprinde nu doar dezvoltarea economică a regiunilor
întârziate şi susţinerea grupurilor sociale vulnerabile,
ci şi durabilitatea socială şi ecologică a dezvoltării şi
respectul pentru caracteristicile teritoriale şi culturale
ale diferitelor părţi ale UE. Această lărgime a viziunii
se reflectă şi în ceea ce priveşte varietatea fondurilor,
programelor, ariilor de intervenţie şi a partenerilor.
În ceea ce priveşte economia regională, politica de
coeziune a creat aproximativ 1 milion de locuri de
muncă în întreprinderi din UE, precum şi, probabil,
o contribuţie de până la 10  % din PIB în regiunile
Obiectiv 1 din UE‑15. După cum arată diverse studii,
aceasta tindea să intensifice comerţul şi exporturile în
ţările contribuabile nete, ceea ce ajută la compensarea
contribuţiei lor la finanţarea politicii.
Cu toate acestea, rămâne loc de îmbunătăţire:
granturile pentru întreprinderi şi cercetare şi dezvoltare
reprezintă un instrument util, însă, în trecut, deseori
73 Impactul politicii de coeziune asupra donatorilor neţi poate
lua şi alte forme (de exemplu contracte de achiziţie atribuite
contractanţilor din state donatoare).
74 Studiu pentru Parlamentul European, Direcţia Generală Politici
Interne, Departamentul Politici B: Politici structurale şi de coeziune,
Dezvoltare regională, Randamentul economic al cheltuielilor de
coeziune pentru statele membre, 2009.
Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 257
Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune
au fost utilizate în detrimentul altor instrumente.
Tendinţa spre un amestec mai echilibrat, inclusiv
ingineriile financiare (împrumuturi şi capitalul de risc),
precum şi măsuri mai „indirecte" (adică instrumente
nefinanciare cum ar fi consilierea, colaborarea în reţea
şi gruparea), este binevenită. Comisia Europeană,
printr-un parteneriat strâns cu BEI, încurajează activ o
astfel de diversificare prin iniţiative cum ar fi JEREMIE,
JASMINE; JASPERS şi JESSICA.
În plus, investiţiile trecute în baza politicii de coeziune
în autostrăzi şi drumuri în părţile mai puţin dezvoltate
ale UE‑15 denotă faptul că mare parte din sarcină a
fost realizată. Accentul investiţiilor trebuie mutat spre
modalităţi de transport mai ecologice (în special,
sisteme feroviare şi de transport urban), deşi în
UE‑12, rămâne o provocare considerabilă nevoia de a
îmbunătăţi legăturile de transport.
De asemenea, politica de coeziune formează
aproximativ 10 milioane de persoane pe an, cu
accent puternic pe tineri, şomerii de lungă durată şi
persoanele cu calificări reduse. Prin diferite iniţiative
de dezvoltare locală, politica de coeziune înregistrează
un istoric impresionant în cooperarea transfrontalieră,
regenerarea cartierelor urbane sărăcite şi contribuţia
la accesul la servicii în zonele rurale.
Implicarea comunităţilor regionale şi locale este cheia
îmbunătăţirii politicilor în viitor. Dovezile din evaluări
au arătat clar că participarea activă a persoanelor
şi organizaţiilor din teren la nivel regional şi local,
de la stadiul de planificare până la implementare,
reprezintă un factor-cheie al funcţionării iniţiativelor
de dezvoltare. De fapt, un astfel de parteneriat
reprezintă o sursă majoră de valoare adăugată a
politicii de coeziune, mobilizând aptitudinile şi
cunoştinţele pentru a eficientiza şi pentru a face
programele mai incluzive.
În privinţa protecţiei mediului, peste jumătate din
statele membre au înregistrat reduceri ale emisiilor
de gaze cu efect de seră, ca obiectiv al programelor
lor din politica de coeziune pe perioada 2007‑2013.
Peste 23 de milioane de persoane au fost conectate
la sisteme de colectare şi tratare a apei uzate şi cel
puţin 20 de milioane de persoane au fost conectate la
apă potabilă curată prin sprijin FEDR şi din Fondul de
Coeziune în 2000‑2006.
Rezultatul a fost că politica de coeziune a sprijinit multe
regiuni la conformarea cu cerinţele din directivele
UE privind mediul. Astfel, s-a îmbunătăţit şi calitatea
mediului şi a vieţii. Însă, durabilitatea facilităţilor
construite necesită atenţie sporită: investiţiile în
 Capitolul IV: Impactul politicii de coeziune

infrastructura de mediu au fost realizate uneori fără

planuri clare privind finanţarea pe termen lung.

În privinţa gestionării, este necesară o administrare

puternică şi solidă la nivel naţional, regional şi local
pentru succesul şi efectul de durată al politicii de
coeziune. În timp ce evaluările arată că în special noile
ţări UE‑12 au înregistrat progrese foarte mari în anii
de după aderare, este nevoie de eforturi susţinute
şi intense pentru a asigura existenţa capacităţii
administrative la toate nivelurile în vederea aplicării
eficiente a politicii de coeziune în UE.

Un rezultat repetat al evaluării din toate domeniile

de investiţii a evidenţiat preocuparea de „absorbţie“,
adică cheltuirea fondurilor mai degrabă decât
concentrarea pe obiectivele pentru care au fost create
programele. În timp ce prima reprezintă evident o
condiţie prealabilă a succesului, importanţa reală
o deţine cea de-a doua. De exemplu, în mod tipic
sistemele de monitorizare prioritizează cheltuielile şi
rezultatele (cum ar fi numărul persoanelor instruite
sau al kilometrilor de drumuri noi construite) faţă
de rezultate (cum ar fi numărul persoanelor care
obţin locuri de muncă în urma formării sau timpul de
călătorie economisit), ca să nu mai vorbim de impact
(efectul unei forţe de muncă mai bine formate sau al
reţelelor de transport mai eficiente asupra dezvoltării
regionale).

Politica de coeziune trebuie să promoveze o orientare

pe performanţă. Aceasta trebuie să pornească de la
programele care identifică doar un număr limitat de
priorităţi ale politicii (concentrare) cu o viziune clară
asupra modului în care vor fi realizate, precum şi
modul în care realizarea lor va contribui la dezvoltarea
economică, socială şi teritorială a regiunilor sau a
statelor membre implicate.

Sistemele de monitorizare şi de evaluare trebuie

îmbunătăţite în întreaga UE pentru a putea urmări
performanţa şi pentru a contribui la redirecţionarea
eforturilor necesare în vederea asigurării atingerii
obiectivelor. Aceasta necesită o viziune strategică clară
asupra scopurilor pe care şi le propune programul şi
a modului în care va fi identificat şi măsurat succesul
(o stabilire corectă a obiectivelor). De asemenea,
necesită o apelare mai pronunţată la metode de
evaluare riguroase, inclusiv o evaluare contrafactuală
a impactului, o analiză costuri-beneficii, sondaje
privind beneficiarii, precum şi o utilizare mai riguroasă
a metodelor calitative cum ar fi studiile de caz.

258 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Lista figurilor, hărţilor şi a tabelelor

Lista figurilor
1.1 PIB pe cap de locuitor (SPC), 2008......................................................................................................... 2
1.2 Creşterea PIB-ului pe cap de locuitori în termeni reali, 2000-2011.......................................................... 2
1.3 Schimbul de bunuri în raport cu PIB, UE-27............................................................................................ 4
1.4 Schimbul de servicii în raport cu PIB, UE-27........................................................................................... 4
1.5 Exporturi şi importuri către alte state membre, 2000-2008...................................................................... 7
1.6 Schimburi între UE-15 şi UE-12, 2000-2008............................................................................................ 7
1.7 Balanţa de intrări şi de ieşiri de ISD nete, medie 2004-2008................................................................... 8
1.8 Balanţa de intrări şi de ieşiri de ISD nete, 2009....................................................................................... 8
1.9 Transferuri de fonduri personale nete, 2008............................................................................................ 9
1.10 Măsurile dispersiei în PIB pe cap de locuitor, 1996-2007.......................................................................11
1.11 Rate ale creşterii PIB-ului pe cap de locuitor, regiuni NUTS 2 din UE-12, 2000-2007........................... 14
1.12 Dispersia PIB-ului pe cap de locuitor, regiuni NUTS 2 din UE-15, 1990-2007....................................... 16
1.13 Ponderea populaţiei cu educaţie terţiară pe ţări şi extreme regionale, 2008......................................... 34
1.14 Ponderea populaţiei având numai educaţie primară pe ţări şi extreme regionale, 2008........................ 39
1.15 Creşterea productivităţii muncii (industrie şi servicii) şi PIB pe cap de locuitor, 2000-2006................... 52
1.16 Gospodării cu acces la banda largă în funcţie de gradul de urbanizare, 2008...................................... 62
1.17 Creştere privind conexiunile la bandă largă a gospodăriilor, 2005-2009................................................ 62
1.18 Disponibilitatea şi utilizarea serviciilor de e-guvernare, 2009................................................................. 65
1.19 Indicele regional al bunăstării economice durabile şi valoarea adăugată brută
pe cap de locuitor în Anglia, 2007.......................................................................................................... 70
1.20 Starea personală a sănătăţii percepută de populaţie în statele membre UE, 2008............................... 82
1.21 Ratele şomajului pe ţări şi extreme regionale, 2008.............................................................................. 82
1.22 Echilibrul muncă-viaţă de familie în statele membre UE, 2008.............................................................. 90
1.23 Diferenţa privind ratele ocupării forţei de muncă între persoanele născute în UE
şi cele născute în afara UE, 2008.......................................................................................................... 92
1.24 Ponderea populaţiei care raportează dificultăţi în accesarea învăţământului
obligatoriu în funcţie de gradul de urbanizare, 2008.............................................................................. 97
1.25 Ponderea populaţiei care raportează dificultăţi în accesarea asistenţei medicale
primare în funcţie de gradul de urbanizare, 2008................................................................................... 97
1.26 Ponderea populaţiei care raportează dificultăţi în accesarea serviciilor bancare în funcţie de
gradul de urbanizare, 2008.................................................................................................................... 98
1.27 Ponderea populaţiei care nu este de acord cu afirmaţia: „În general, majoritatea
populaţiei din acest oraş este de încredere", 2009.............................................................................. 100
1.28 Ponderea populaţiei care raportează crime, violenţe sau vandalism în funcţie
de gradul de urbanizare, 2008............................................................................................................. 100
1.29 Nivelul satisfacţiei rezidenţilor privind aspecte legate de calitatea vieţii în oraşe selectate, 2009 ...... 102
1.30 Ponderea populaţiei care locuieşte în gospodării fără locuri de muncă sau niveluri
reduse de intensitate a muncii, 2008.................................................................................................... 109

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 259

 1.31 Ponderea populaţiei care locuieşte în gospodării cu risc de sărăcie, cu lipsuri
materiale severe sau cu niveluri reduse de intensitate a muncii, 2008................................................ 109
1.32 Ponderea populaţiei cu lipsuri materiale după gradul de urbanizare, 2008..........................................110
1.33 Ponderea populaţiei cu lipsuri materiale grave după gradul de urbanizare, 2008................................110
1.34 Ponderea populaţiei incapabilă să facă faţă cheltuielilor financiare neaşteptate în funcţie de
gradul de urbanizare, 2008...................................................................................................................111
1.35 Ponderea populaţiei expuse riscului de sărăcie după gradul de urbanizare, 2008...............................111
1.36 Total emisii de gaze cu efect de seră, UE-15, 1990-2012.................................................................... 126
1.37 Total emisii de gaze cu efect de seră, UE-12, 1990-2012.................................................................... 127
1.38 Schimbări privind emisiile de gaze cu efect de seră în UE, 1990-2008............................................... 127
1.39 Protocolul de la Kyoto - Angajamente şi realizări, 2008....................................................................... 128
1.40 Ponderea energiilor regenerabile în consumul final de energie, 2008,
şi creşterea necesară pentru a atinge obiectivul de 20 %.................................................................... 128
1.41 Ponderea transportului pe mijloace de transport în statele membre UE, 2008.................................... 130
1.42 Ponderea pasagerilor pe mijloace de transport în statele membre UE, 2008...................................... 131
2.1 Total cheltuieli publice ca pondere din PIB, 2009................................................................................. 148
2.2 Total cheltuieli publice pe cap de locuitor în SPC, medie 2000-2009................................................... 148
2.3 Investiţii publice ca pondere din PIB în ţările de coeziune şi de non-coeziune, 2000-2009................. 149
2.4 Total investiţii publice pe cap de locuitor în SPC, medie 2000-2009.................................................... 149
2.5 Schimbările privind investiţiile publice comparativ cu schimbările privind cheltuielile
publice totale, 2000-2004 şi 2005-2009............................................................................................... 150
2.6 Cheltuieli publice pe categorii largi COFOG în UE, 2008..................................................................... 152
2.7 Cheltuieli publice pe protecţie socială ca pondere din PIB şi pe cap de locuitor, 2008........................ 153
2.8 Cheltuieli publice pe transport, comunicaţii şi energie ca pondere din PIB şi
pe cap de locuitor, 2008....................................................................................................................... 154
2.9 Cheltuieli publice pe protecţia mediului ca pondere din PIB şi pe cap de locuitor, 2008...................... 154
2.10 Cheltuieli publice pe educaţie ca pondere din PIB şi pe cap de locuitor, 2008.................................... 155
2.11 Cheltuieli publice subnaţionale ca pondere din PIB în 2009 şi schimbare 2000-2009......................... 156
2.12 Cheltuieli publice pe niveluri administrative în UE, 1995-2008............................................................ 157
2.13 Cheltuieli publice subnaţionale ca pondere din totalul investiţiilor publice 2000 şi 2009...................... 158
2.14 Investiţii publice pe cap de locuitor în SPC pe tipuri de regiuni, medie 2002-2006.............................. 159
2.15 Stimulent fiscal pe zone în raport cu PIB, 2009-2010.......................................................................... 169
2.16 Datoria sectorului public în raport cu PIB, 2007 şi 2011 (previziune)................................................... 171
2.17 Schimbări privind cheltuielile şi veniturile la niveluri de administraţie subnaţionale, 2008-2009.......... 173
4.1 Distribuţia fondurilor pe obiective, 2007-2013...................................................................................... 202
4.2 Cheltuieli în baza politicii de coeziune pe teme principale, 2007-2013................................................ 204
4.3 Comparaţie cu ratele dezvoltării din Obiectivul 1 şi alte regiuni, 1995-2006........................................ 205
4.4 Impactul estimat al granturilor pentru investiţii pe angajat, 2000-2006................................................ 209
4.5 Cheltuieli anuale pe întreprinderi şi inovaţie, pe perioadă.................................................................... 210
4.6 Impactul estimat al granturilor pentru cercetare şi dezvoltare pe angajat, 2000-2006..........................211
4.7 Efectul sprijinului pentru cercetare, 2000-2006.....................................................................................211
4.8 Defalcarea pe sectoare a sprijinului BEI pentru politica de coeziune, sumă cumulată 2007-2009...... 217
4.9 Cheltuieli planificate în baza politicii de coeziune pe transport, 2007-2013......................................... 218
4.10 Intensitatea ajutoarelor din partea FERD, FC şi ISPA pe tipologie urban-rural
a regiunilor în UE-25, 2000-2006......................................................................................................... 237

260 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

4.11 Cheltuieli în baza politicii de coeziune privind mediul, pe domenii de politici, 2007-2013.................... 240
4.12 Sursele principale de investiţii în infrastructurile de apă, apă uzată şi deşeuri solide, 2000-2006....... 240
4.13 Cheltuieli în baza politicii de coeziune în raport cu PIB, medie 2000-2006.......................................... 249
4.14 Cheltuieli în baza politicii de coeziune în raport cu PIB, medie 2007-2013.......................................... 249
4.15 Impactul estimat al cheltuielilor în baza politicii de coeziune asupra PIB-ului, medie 2000-2009........ 250
4.16 Impactul estimat al cheltuielilor în baza politicii de coeziune asupra PIB-ului în 2014......................... 250
4.17 Crearea estimată de locuri de muncă indusă de cheltuielile în baza politicii de coeziune,
2000-2009............................................................................................................................................ 251
4.18 Impactul estimat al cheltuielilor în baza politicii de coeziune asupra PIB-ului, 2007-2016................... 251
4.19 Ponderea principalelor state membre beneficiare în totalul exporturilor
din ţările donatoare nete, 2008............................................................................................................. 253

Lista hărţilor
1.1 Brazilia, China, India şi Rusia: PIB regional pe cap de locuitor, 2007...................................................... 6
1.2 Ponderea rezidenţilor activi care s-au mutat dintr-o altă regiune UE în ultimul an, 2007–2008............. 10
1.3 Ponderea rezidenţilor activi care s-au mutat dintr-un alt stat SUA în ultimul an, 2008........................... 10
1.4 PIB pe cap de locuitor (SPC), 2007....................................................................................................... 12
1.5 Creşterea PIB-ului pe cap de locuitori în termeni reali, 2000-2007........................................................ 13
1.6 Schimbări privind PIB-ul pe cap de locuitor (SPC), 1995-2007.............................................................. 15
1.7 Balcanii de vest: PIB pe cap de locuitor (SPC), 2008............................................................................ 17
1.8 Turcia: PIB pe cap de locuitor, 2006....................................................................................................... 18
1.9 NAFTA: PIB pe cap de locuitor (USD SPC), 2006................................................................................. 19
1.10 NAFTA: Creşterea PIB-ului pe cap de locuitori în termeni reali, 2000-2006.......................................... 19
1.11 Tipologia urban-rural a regiunilor NUTS 3.............................................................................................. 21
1.12 Creşterea potenţială a PIB-ului pe cap de locuitor în urma creşterii ratei de ocupare
a forţei de muncă, 20 - 64, la 75 %, 2007.............................................................................................. 28
1.13 Rata ocupării forţei de muncă, 20 - 64, în 2008, şi distanţa faţă de obiectivul Europa 2020................. 29
1.14 Schimbări privind rata de ocupare a forţei de muncă, 20 - 64, 2000-2008............................................ 29
1.15 Creşterea productivităţii în cadrul sectoarelor, 2000-2007..................................................................... 30
1.16 Creşterea productivităţii prin transferurile forţei de muncă între sectoare, 2000-2007........................... 30
1.17 Populaţia cu vârsta între 25 - 64 ani cu educaţie terţiară, 2008............................................................. 33
1.18 Populaţia cu vârsta între 25 - 64 ani cu educaţie inferioară, 2008......................................................... 33
1.19 Populaţia cu vârsta de 30 - 34 ani cu educaţie terţiară, în 2008, şi distanţa faţă de obiectivul
Europa 2020........................................................................................................................................... 35
1.20 Creşterea potenţială a PIB-ului pe cap de locuitor în urma creşterii cotei celor cu vârsta
cuprinsă între 25 - 34 ani cu educaţie terţiară la 40 %, 2007................................................................. 36
1.21 Participarea adulţilor cu vârsta între 25 - 64 de ani în învăţământ şi formare, 2008.............................. 38
1.22 Abandonul şcolar în rândul celor de 18 - 24 de ani în 2007-2009 şi distanţa faţă
de obiectivul Europa 2020...................................................................................................................... 40
1.23 Persoane cu performanţe slabe în domeniile matematică, citire şi ştiinţe, 2006.................................... 41
1.24 Cheltuieli totale privind cercetarea şi dezvoltarea, 2007........................................................................ 44
1.25 Resurse umane în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei (bază), 2008........................................................ 46
1.26 Ocuparea forţei de muncă în sectoare de înaltă tehnologie, 2008......................................................... 47
1.27 Cereri de brevete la Oficiul European de Brevete (OEB), medie 2006-2007......................................... 48

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 261

 1.28 SUA: Numărul brevetelor, medie 2007-2008.......................................................................................... 48
1.29 Indicele privind performanţa în domeniul inovaţiei la nivel regional, 2006............................................. 50
1.30 Productivitatea muncii în industrie şi servicii, 2007................................................................................ 51
1.31 Potenţialul inovaţiei la nivel regional, 2008............................................................................................ 54
1.32 Creştere potenţială privind accesibilitatea drumurilor: scenariul cu viteză mare
în raport cu situaţia actuală.................................................................................................................... 56
1.33 Creştere estimată privind accesibilitatea drumurilor: situaţia actuală comparativ
cu scenariul cu viteză mică.................................................................................................................... 56
1.34 Autostrăzi în raport cu populaţia potenţială............................................................................................ 58
1.35 Trenuri de pasageri în reţeaua de cale ferată TEN-T, 2005................................................................... 58
1.36 Creştere potenţială privind accesibilitatea drumurilor: scenariul cu viteză mare
în raport cu situaţia actuală.................................................................................................................... 60
1.37 Creştere estimată privind accesibilitatea feroviară: situaţia actuală comparativ
cu scenariul cu viteză mică.................................................................................................................... 60
1.38 Accesul la zborurile de pasageri, 2008.................................................................................................. 61
1.39 Gospodării cu conexiune la bandă largă, 2009...................................................................................... 64
1.40 Gradul de urbanizare.............................................................................................................................. 67
1.41 Indice privind competitivitatea, 2010...................................................................................................... 69
1.42 Speranţa de viaţă a femeilor la naştere, 2007........................................................................................ 74
1.43 Speranţa de viaţă a bărbaţilor la naştere, 2007..................................................................................... 74
1.44 Rata mortalităţii infantile, 2006-2007...................................................................................................... 75
1.45 Rata standardizată a mortalităţii cauzate de cancer în rândul populaţiei sub 65 de ani, 2006-2008..... 77
1.46 Rata standardizată a mortalităţii cauzate de boli cardiace în rândul populaţiei
sub 65 de ani, 2006-2008....................................................................................................................... 77
1.47 Decese rutiere, 2004-2006..................................................................................................................... 78
1.48 Rata standardizată a mortalităţii cauzate de sinucidere în rândul populaţiei
sub 65 de ani, 2006-2008....................................................................................................................... 78
1.49 Rata şomajului, 2008.............................................................................................................................. 81
1.50 Schimbări privind rata şomajului, 2000-2008......................................................................................... 81
1.51 Rata şomajului pe termen lung, 2008..................................................................................................... 83
1.52 Rata şomajului în rândul tinerilor, 2008.................................................................................................. 85
1.53 Tineri cu vârsta între 15 - 24 de ani care nu se află în câmpul muncii,
în învăţământ sau în formare, medie 2006-2008................................................................................... 85
1.54 Imigraţie netă înspre regiunile NUTS 3, 2001-2007............................................................................... 86
1.55 Creşterea naturală a populaţiei, 2001-2007........................................................................................... 86
1.56 Schimbări privind populaţia totală, 2001-2007....................................................................................... 89
1.57 Diferenţa între ratele ocupării forţei de muncă în rândul femeilor şi al bărbaţilor, 20 - 64, 2008............ 91
1.58 Diferenţa între ratele şomajului în rândul femeilor şi al bărbaţilor, 2008................................................ 91
1.59 Balanţa pe sexe a populaţiei cu educaţie terţiară cu vârsta între 55 - 64, 2008..................................... 93
1.60 Balanţa pe sexe a populaţiei cu educaţie terţiară cu vârsta între 25 - 34, 2008..................................... 93
1.61 Populaţia cu vârsta între 15 - 64 de ani născută în afara UE, 2008....................................................... 94
1.62 SUA: Populaţia născută în străinătate, 18 - 64 de ani, 2008.................................................................. 94
1.63 Tipologia urban-rural a regiunilor NUTS 3 inclusiv îndepărtarea............................................................ 96
1.64 NAFTA: Tipologia urban-rural inclusiv îndepărtarea............................................................................... 96
1.65 Rata omorurilor, 2005............................................................................................................................. 99

262 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

1.66 SUA: Rata omorurilor, 2006-2008.......................................................................................................... 99
1.67 Venit disponibil ajustat net al gospodăriilor private (SPCC), 2007....................................................... 105
1.68 Populaţia expusă riscului de sărăcie după transferurile sociale, 2008................................................. 106
1.69 Populaţia care suferă de lipsuri materiale grave, 2008........................................................................ 108
1.70 Indicele dezvoltării umane al UE, 2007:................................................................................................114
1.71 Indicele sărăciei umane al ONU 2, 2007...............................................................................................114
1.72 Schimbări estimate privind numărul nopţilor tropicale între 1961-1990 şi 2071-2100...........................119
1.73 Schimbări estimate privind numărul anual al zilelor cu zăpadă între 1961-1990 şi 2071-2100........... 120
1.74 Previziune privind schimbarea temperaturii şi a precipitaţiilor între 1961-1990 şi 2071-2100............. 122
1.75 Schimbări estimate privind indicele climatic turistic, 1970-2080.......................................................... 123
1.76 Vulnerabilitatea regiunilor NUTS 2 faţă de schimbările climatice......................................................... 125
1.77 Potenţialul de energie eoliană: ore cu sarcină integrală, de coastă, 2000-2005.................................. 129
1.78 Resurse de energie solară în regiunile NUTS 3, 1981-1990................................................................ 129
1.79 Indice privind congestionarea în reţeaua de drumuri principale, 2009................................................. 132
1.80 Zboruri de pasageri de mai puţin de 500 de km, 2008......................................................................... 133
1.81 Viteza maximă pe secţiunile de cale ferată conform orarelor, 2010..................................................... 133
1.82 Acoperirea terenului/utilizarea terenului în oraşe selectate, 2006........................................................ 136
1.83 Capacitatea de tratare a apelor uzate urbane, 2007............................................................................ 138
1.84 Concentraţia pulberilor în suspensie (PM10) la suprafaţă, 2009......................................................... 140
1.85 Excesurile concentraţiei de ozon în regiuni NUTS 3, 2008.................................................................. 140
1.86 Zonă cu etanşare a solului, 2006......................................................................................................... 141
1.87 Zonă cu etanşare a solului pe cap de locuitor, 2006............................................................................ 141
1.88 Zone NATURA 2000, 2009................................................................................................................... 142
2.1 Estimări privind investiţiile publice pe cap de locuitor (SPC), medie 2002-2006.................................. 160
2.2 Investiţiile private pe cap de locuitor (SPC), medie 2002-2006............................................................ 163
2.3 Ponderea FERD şi a Fondului de coeziune în totalul investiţiilor publice, 2002-2006......................... 165
2.4 Efectul net al impozitelor şi al transferurilor publice, 2007................................................................... 168
3.1 Ajutoare regionale, 2011-2013............................................................................................................. 181
3.2 Al şaselea program-cadru, finanţare medie pe cap de locuitor............................................................ 185
3.3 Al şaptelea program-cadru, finanţare medie pe cap de locuitor........................................................... 185
3.4 Politica Agricolă Comună Pilon 1 – Cheltuieli FEAG pe arie agricolă utilizată, 2000-2006.................. 191
3.5 Politica Agricolă Comună Pilon 2 – Cheltuieli FEADR pe cap de locuitor, 2007-2009......................... 191
3.6 Zone mai puţin favorizate..................................................................................................................... 193
3.7 Indicele Lisabona, 2008....................................................................................................................... 196
3.8 Schimbări privind Indicele Lisabona 2000-2008................................................................................... 196
3.9 Excesurile concentraţiei de ozon în oraşe, 2008.................................................................................. 198
4.1 Investiţii planificate în cadrul politicii de coeziune în cercetare şi dezvoltare,
inovaţie, mediu de afaceri, 2007-2013................................................................................................. 208
4.2 Investiţii planificate în cadrul politicii de coeziune în infrastructura de transport, 2007-2013............... 219
4.3 Investiţii planificate în cadrul politicii de coeziune în capitalul uman, 2007-2013................................. 223
4.4 Investiţii planificate în cadrul politicii de coeziune în mediul înconjurător, 2007-2013.......................... 239
4.5 Impactul politicii de coeziune în Polonia: efect cumulativ asupra PIB în 2013..................................... 252
4.6 Impactul politicii de coeziune în Polonia: efect cumulativ asupra şomajului în 2013........................... 252
4.7 Schimbarea PIB-ului real datorată investiţiilor TEN-T.......................................................................... 255

Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială 263

 Lista tabelelor
1.1 Creşterea PIB-ului pe cap de locuitori în termeni reali, 2000-2007.......................................................... 1
1.2 PIB pe cap de locuitor (SPC) în 2007 şi schimbările din 2000-2007 pe tipologie urban-rural................ 22
1.3 Ponderea populaţiei pe tipologie urban-rural, 2007............................................................................... 22
1.4 Sursele dezvoltării economice, 2000-2007............................................................................................ 23
1.5 Sursele dezvoltării în productivitatea muncii, 2000-2007....................................................................... 31
1.6 Ocuparea forţei de muncă şi productivitatea pe sectoare, 2007............................................................ 32
1.7 Creşterea potenţială a PIB-ului pe cap de locuitor din atingerea obiectivelor Europa 2020
în privinţa ratei de ocupare a forţei de muncă şi a educaţiei terţiare, 2007............................................ 37
1.8 Performanţa în domeniul inovaţiei la nivel regional................................................................................ 49
1.9 Productivitatea muncii în industrie şi servicii, 2007................................................................................ 52
1.10 Schimbarea demografică, schimbarea naturală şi migraţia pe tipologie urban-rural, 2001-2007.......... 88
1.11 Structura vârstei populaţiei pe tipologie urban-rural, 2007..................................................................... 88
1.12 Schimbările privind lipsurile materiale şi venitul net pe gospodărie în şase state membre mai puţin
dezvoltate, 2005-2008...........................................................................................................................112
1.13 Ratele privind riscul de sărăcie în şase state membre mai puţin dezvoltate, 2005–2008.....................112
1.14 Indici ai fericirii şi ai satisfacţiei privind viaţa personală în şase state membre mai
puţin dezvoltate, 2003-2007..................................................................................................................113
1.15 Fericirea şi PIB-ul pe cap de locuitor, 2007...........................................................................................116
2.1 Cheltuielile publice pe arii de politici, 2002 şi 2008.............................................................................. 155
3.1 Indicele Lisabona 2008 şi schimbările înregistrate în perioada 2000-2008......................................... 195
4.1 Distribuţia fondurilor pe obiective, 2007-2013...................................................................................... 202
4.2 Sprijinul BEI total pentru politica de coeziune1 (sumă semnată).......................................................... 217
4.3 Efectul net cumulat al politicii de coeziune asupra PIB - câştiguri pe termen lung în QUEST............. 251

264 Al cincilea raport privind coeziunea economică, socială şi teritorială

Comisia Europeană

Investiţie în viitorul Europei

Luxemburg: Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene

2010 — 298 pp. — 21 x 29,7 cm

ISBN 978-92-79-17811-5
doi: 10.2776/32372

Preţul (fără TVA) în Luxemburg: mii EUR

Editor: Eric von Breska, Comisia European, Direcţia Generală Politică Regională

Această publicaţie poate fi consultată online la:

http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/reports/cohesion5/index_ro.cfm
CUM SE POT OBŢINE PUBLICAŢII ALE UE
Această publicaţie a fost realizată cu asistenţa tehnică din partea Applica (Belgia) în colaborare cu
SeproTec Multilingual Solutions SL (Spania). Publicaţii gratuite:
• prin EU Bookshop (http://bookshop.europa.eu);
• la reprezentanţele sau delegaţiile Uniunii Europene. Puteţi obţine datele de
contact ale acestora pe Internet (http://ec.europa.eu) sau trimiţând un fax
la numărul +352 2929-42758.
Publicaţii tipărite:
• prin EU Bookshop (http://bookshop.europa.eu).
Abonamentele contract cost (de ex. seriile anuale ale Jurnalului Oficial al
Uniunii Europene şi rapoartele cauzelor aflate pe rol în faţa Curţii de Justiţie
a Uniunii Europene):
• prin agenţii de vânzări ai Oficiului pentru Publicaţii al Uniunii Europene
(http://publications.europa.eu/others/agents/index_ro.htm).

Europe Direct este un serviciu conceput pentru a vă ajuta să găsiţi răspunsurile

la întrebările despre Uniunea Europeană

Număr de telefon gratuit (*) :

00 800 6 7 8 9 10 11
(*) Unii operatori de telefonie mobilă nu permit accesarea numerelor 00 800 sau pot taxa aceste apeluri.

Mai multe informaţii despre Uniunea Europeană pot fi găsite pe internet (http ://europa.eu).

Puteţi găsi date referitoare la catalogare la finalul acestei publicaţii.

Luxemburg : Oficiul pentru Publicaţii al Uniunii Europene, 2010

ISBN 978-92-79-17811-5
doi: 10.2776/32372   

© Uniunea Europeană, 2010

Reproducerile sunt autorizate cu condiţia citării sursei.

Printed in Belgium
Tipărit pe hârtie înălbită fără clor elementar (ECF)
 2010
Uniunea Europeană

KN-31-10-896-RO-C
RO

Investiţie în viitorul Europei - Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială

Investiţii în
viitorul Europei

Al cincilea Raport de coeziune economică, socială şi teritorială

Preţul (fără TVA) în Luxemburg: mii EUR Raport din partea Comisiei noiembrie 2010