Gilles Deleuze Diferenţă şi Repetiţie

Traducerea de Toader Saulea

Editura Babel Bucureşti 1995

Introducere

Repetiţia nu e totuna cu generaliate. Trebuie distinsă de generalitate din mai multe privinţe. Diferenţa
dintre repetiţie şi asemănare este una de natură, este o diferenţă radică. Doua lucruri care seamană ca
două picături de apă, se repetă?

Generalitatea: 2 ordini: ordinea calitatică a asemănărilot şi ordinea cantitativă echivalenţelor Oricum

generalitatea exprimă un punct de vedere conform căruia un termen poate fi schimbat cu un alt termen,
un termen poate fi substituit prin alt termen. Dimpotrivă, noi considerăm că repetiţia nu e un
comportament necesar şi întemeiat decât în raport cu ceea ce nu poate fi înlocuit Repetiţia ca
comportament şi ca punct de vedere priveşte o singularitate neschimbabilă, nesubstituibilă.

Dacă schimbul este criteriul generalităţii, furtul şi darul sunt criteriile repetiţiei. Între cele două există
aşadar o diferenţă exonomică.

Prin urmre opunem generalitatea ca generalitate a particularului, repetiţiei ca universalitate a

singularului. O operă de artă se repetă ca singularitate fără concept şi nu din întîmplare un poem trebuie
învăţat pe de rost. Dacă repetiţia e posibiliă, ea ţine mai mult de miracol decât de lege. Ea e împotriva
legii: împotriva formei asemănătoare şi a conţinutului echivalent al legii. Dacă repetiţia poate fi găsită
chiar şi în natură, aceasta se întâmplă în numele unei puteri ce se afimă împotriva legii, ce lucrează
dedesubtul legilor.

Capitolul II Repetiţia pentru ea însăşi p. 115

Repetiţia nu schimbă nimic în obiectul care se repetă, însă ea schimbă ceva în spiritul care o contemplă:
această celebră teză a lui hume ne duce în inima unei probleme. Cum ar schimba oare repetiţia a ceva în
cazul sau în elementul care se repetă, de vreme ce ea implică de drept o totală independenţă a fiecărei
rprezentări?

Exemplu Hume: AB, AB, AB, A.... Fiecare caz fiecare secvenţă obiectivă AB este indeăendentă de
cealaltă. Repetiţia nu schimbă nimic în obiect, în starea de lucruri AB. În schimb se produce o modificare
în mintea care o contemplă: o diferenţă, ceva nou în minte. Când A apare, mă aştept la apariţia lui B.
Aici să fie oare pentru-sinele repetiţiei, ca o subiectivitate originală ce trebuie să intre neapărat în
consituirea ei?
Paradoxul repetiţiei nu e oare acela că nu poţi vorbi de repetiţie decât prin diferenţa sau schimbarea pe
care ea o introduce în mintea ce o contemplă? Printr-o diferenţă pe care mintea o sustrage repetiţiei?

Exemplu lui Bergson nu este fără îndoială identic cu cel al lui Hume. Unul desemnează o repetiţie
închisă, celălalt una deschisă. În plus unul desemnează o repetiţie de elemente de tip A A A A A (tic, tic,
tic, tic...), celălalt o repetiţie de cazuri AB AB AB AB AB A.... (tic-tac tic-tac tic-tac....). Principala
deosebiredintre aceste două forme se întemeiază pe următorul fapt: în cea de-a doua, diferenţa nu
apare doar în contracţia elementelor în general, ea există şi în fiecare caz particular între două elemente
determinate şi reunite printr-un raport de opoziţie.