SISTEME DE BARE ARTICULATE

(GRINZI CU ZĂBRELE)
Pentru determinarea eforturilor axiale din barele unui sistem de bare articulate static
determinat (grinzi cu zăbrele) se folosesc frecvent două metode analitice: metoda izolării
nodurilor şi metoda secţiunilor (RITTER).Mai întâi se verifică dacă sistemul de bare
articulate este static determinat: dacă se notează cu n numărul de noduri şi cu b numărul de
bare articulate ale sistemului trebuie să fie îndeplinită următoarele condiţii: b=2n-3 pentru
sistemele plane şi b=3n-6 pentru sistemele spaţiale. Mai întâi se determină forţele de
legătură ale sistemului cu mediul fix, scriindu-se ecuaţiile de echilibrul forţelor
corespunzătoare teoremei solidificării, după care se trece la rezolvarea propriu-zisă prin una
din cele două metode:
a. Metoda izolării nodurilor
Această metodă se bazează pe metoda izolării corpurilor sau pe teorema echilibrului
părţilor de la echilibrul sistemelor , considerând ca o ''parte'' a sistemului de bare câte un nod
, care fiind izolat poate fi considerat ca un punct material acţionat de forţe concentrate în acel
nod. Aceste forţe sunt forţe interioare (eforturile din bare) sau forţele exterioare aplicate în
noduri (forţele date şi forţele de legătură cu mediul fix).
Se scriu ecuaţiile de echilibru ale acestor forţe pentru fiecare nod al sistemului, sub forma
proiecţiilor pe cele două /trei axe ale sistemului ales în plan/spaţiu. În final dacă sistemul este
static determinat numărul total de relaţii independente obţinute este egal cu numărul total de
necunoscute (reacţiuni+eforturi din bare) deci se poate rezolva analitic. Se utilizează în
cadrul acestei metode următoarea convenţie: toate eforturile din bare se consideră iniţial că
sunt pozitive (de întindere) deci sensul lor este acela că ies din nod. Dacă din calcule (după
rezolvarea sistemului de ecuaţii) rezultă pentru aceste eforturi valori negative, atunci ele sunt
în realitate eforturi de compresiune.
b. Metoda secţiunilor (RITTER)
Această metodă se bazează tot pe teorema echilibrului părţilor şi se utilizează atunci când
interesează efortul dintr-o anumită bară (sau un număr redus de bare). Pentru aceasta se
procedează în felul următor:
 se secţionează sistemul de bare articulate cu un plan imaginar astfel încât să fie
secţionată şi bara al cărei efort ne interesează şi se introduc în secţiunile
corespunzătoare ale barelor eforturile necunoscute notate cu Sij, unde i,j sunt nodurile
care definesc bara; caşi în cazul metodei izolării nodurilor se consideră iniţial că
acestea sunt pozitive (ies din secţiune);
 conform teoremei ecilibrului părţilor, forţele care acţionează asupra fiecărei ''părţi''
obţinute în urma secţionării cu planul imaginar se află în echilibru deci eforturile din
barele secţionate reprezintă de fapt forţele interioare de acţiune reciprocă a celor două
părţi;
 pentru determinarea unui efort necunoscut (de exemplu în cazul unui system plan de
bare articulate) se scrie ecuaţia de momente faţă de punctul de intersecţie (nodul) al
suporturilor celorlalte două eforturi necunoscute. Dacă cele două eforturi care nu
interesează sunt paralele atunci pentru determinarea celui de-al treilea efort
necunoscut se foloseşte ecuaţia de proiecţii a forţelor după direcţia perpendiculară la
cele două eforturi.
 SISTEME DE BARE ARTICULATE
(GRINZI CU ZĂBRELE)
Pentru determinarea eforturilor axiale din barele unui sistem de bare articulate static
determinat (grinzi cu zăbrele) se folosesc frecvent două metode analitice: metoda izolării
nodurilor şi metoda secţiunilor (RITTER).Mai întâi se verifică dacă sistemul de bare
articulate este static determinat: dacă se notează cu n numărul de noduri şi cu b numărul de
bare articulate ale sistemului trebuie să fie îndeplinită următoarele condiţii: b=2n-3 pentru
sistemele plane şi b=3n-6 pentru sistemele spaţiale. Mai întâi se determină forţele de
legătură ale sistemului cu mediul fix, scriindu-se ecuaţiile de echilibrul forţelor
corespunzătoare teoremei solidificării, după care se trece la rezolvarea propriu-zisă prin una
din cele două metode:
a. Metoda izolării nodurilor
Această metodă se bazează pe metoda izolării corpurilor sau pe teorema echilibrului
părţilor de la echilibrul sistemelor , considerând ca o ''parte'' a sistemului de bare câte un nod
, care fiind izolat poate fi considerat ca un punct material acţionat de forţe concentrate în acel
nod. Aceste forţe sunt forţe interioare (eforturile din bare) sau forţele exterioare aplicate în
noduri (forţele date şi forţele de legătură cu mediul fix).
Se scriu ecuaţiile de echilibru ale acestor forţe pentru fiecare nod al sistemului, sub forma
proiecţiilor pe cele două /trei axe ale sistemului ales în plan/spaţiu. În final dacă sistemul este
static determinat numărul total de relaţii independente obţinute este egal cu numărul total de
necunoscute (reacţiuni+eforturi din bare) deci se poate rezolva analitic. Se utilizează în
cadrul acestei metode următoarea convenţie: toate eforturile din bare se consideră iniţial că
sunt pozitive (de întindere) deci sensul lor este acela că ies din nod. Dacă din calcule (după
rezolvarea sistemului de ecuaţii) rezultă pentru aceste eforturi valori negative, atunci ele sunt
în realitate eforturi de compresiune.
b. Metoda secţiunilor (RITTER)
Această metodă se bazează tot pe teorema echilibrului părţilor şi se utilizează atunci când
interesează efortul dintr-o anumită bară (sau un număr redus de bare). Pentru aceasta se
procedează în felul următor:
 se secţionează sistemul de bare articulate cu un plan imaginar astfel încât să fie
secţionată şi bara al cărei efort ne interesează şi se introduc în secţiunile
corespunzătoare ale barelor eforturile necunoscute notate cu Sij, unde i,j sunt nodurile
care definesc bara; caşi în cazul metodei izolării nodurilor se consideră iniţial că
acestea sunt pozitive (ies din secţiune);
 conform teoremei ecilibrului părţilor, forţele care acţionează asupra fiecărei ''părţi''
obţinute în urma secţionării cu planul imaginar se află în echilibru deci eforturile din
barele secţionate reprezintă de fapt forţele interioare de acţiune reciprocă a celor două
părţi;
 pentru determinarea unui efort necunoscut (de exemplu în cazul unui system plan de
bare articulate) se scrie ecuaţia de momente faţă de punctul de intersecţie (nodul) al
suporturilor celorlalte două eforturi necunoscute. Dacă cele două eforturi care nu
interesează sunt paralele atunci pentru determinarea celui de-al treilea efort
necunoscut se foloseşte ecuaţia de proiecţii a forţelor după direcţia perpendiculară la
cele două eforturi.