INOVAȚIA ÎN PROCESUL EDUCAȚIONAL

Prof. Diaconu Ramona Ileana

Scoala Profesională Daneți, Comuna Daneți, Județul Dolj

Inovatia în educație presupune o legătură strânsă între organizarea și utilizarea

creatoare a resurselor umane și materiale prin metode ce permit atingerea unui nivel mai
ridicat în realizarea țintelor educaționale propuse.
Specifice sistemului de invatamant contemporan, se observă puternica tendința și
practică de inovare. Din punct de vedere pedagogic-educational termenul de inovație si
strategie capată o tot mai mare răspândire, fapt ce l-a determinat pe C.Berge să afirme „trăim
într-o lume în care în curând nu va mai fi loc decât pentru inovator.
Realizarea actului inovațional în educație este extrem de complex si variat, afirmarea
lor eficiența depinde de condițiile social – istorice specifice, de diverși factori de natura
politică, culturală, științifică și tehnologică
Conceptului de inovație îi sunt caracteristice două dimensiuni folosite în analiza
structurală și dinamică, precum și câmpul de dependențe pe care îl comportă sub aspectul
relațiilor pe care le exprimă. Este de retinut că în codul societății contemporane sunt generate
inovații numeroase, variate în diverse domenii. Dar inovația în educație este un proces
deosebit de complex, corelativ cu alte tipuri de procese și care aparține unui câmp conceptual
al cărui grad de complexitate este ridicat, este vorba de concepte precum, dezvoltarea,
schimbarea, reforma, perfecționarea.
Solutia ca educația să supraviețuiască, într-o societate în permanentă schimbare, este
acceptarea propunerii a unui nou tip de formare așa- numita învățare inovatoare” care
presupune schimbare, reînnoire, restructurare și reformulare de probleme, ea fiind în esență
concepută ca mijloc necesar de a pregăti atât indivizii cât și societățile să evolueze în situatii
noi.
Învățarea inovatoare presupune diversificarea situatiilor si a contextelor de
interacțiuni, iar în acest caz participarea este concepută ca o interacțiune socială constientă și
transformatoare, fiind totodata o punte de legatura între învatarea individului și învățarea
societății.
 Învățarea "societală” este o premisa pentru capacitatea de autodezvoltare de care
dispune societatea contemporană. Dezvoltarea socială are un impact deosebit de puternic
asupra învățării. Procesele care se produc la ora actuală în câmpul de evoluție al societatii,
impun o modificare ce vizează schimbarea orientării autocentrate printr-o orientare sociala,
care presupune că fiecare formă de educație trebuie să aibă o finalitate socială definită și
corelată cu nevoile societății.

Bibliografie:
1.Ciolan Lucian- ,,Proiectarea temelor integrate în cadrul curriculum-ului la decizia şcolii”, în
revista ,,Învǎtǎmântul primar” nr. 1-2, 1999.
2. Hassenforder, J., ”Inovaţia în învăţământ”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,
1976.
3. Josan, Simona, ,,Lecţii de management şi calitatea educaţiei”, ,,Tribuna învǎtǎmântului”
nr.649, 2005 .
4. Miclea, M., Vlăsceanu, L, Potolea,. D., Petrescu. P. (coord.), ”Nevoi şi priorităţi de
schimbare educaţională în România” – fundament al dezvoltării şi modernizării
învăţământului preuniversitar 2006.
5. ,,Perspective interdisciplinare în învǎţǎmântul românesc” (studii de specialitate), Botoşani,
2004.