Sunteți pe pagina 1din 5

Pornind de la raportul ambasadorului Clark Kerr (documentul nr.

39 din
volumul Sovietizarea Româ niei) analizați modul de preluare a puterii de
că tre Partidul Comunist Româ n

Preluatea puterii de către Partidul Comunist s-a realizat printr-un important ajutor venit
din partea Moscovei.Sub influența Rusiei s-a luat pentru întâia oară măsura de a îndepărta din
funcțiile publicepe oricine a servit intereselor legionare prin legea dată la 29 iulie 1945..Acestora
li s-a dat dreptul de a-și păstra funcția prin transferarea lor la regimul comunist.Mai târziu vom
observa cum sub motivul colaborarii cu regimurile fasciste au fost arestați și alți oameni politici
ai partidelor istorice.
În data de 28 decembrie Vîsinski pleacă spre România pentru a negocia cu guvernul .La
1ianuarie comisia sovietică în fruntea căreia se afla și Vîsinski îl vizitează pe rege pentru a
negocia recunoașterea guvernului României.Viitorul govern va fi supus in cea mai mare măsură
trimisului sovietic după cum se va observa mai târziu.
Au existat mai multe măsuri prin care se pregătea preluarea puterii de către
comuniști,inclusive prin distrugerea economiei româești de către ruși.Existau încă de pe a atunci
bănuieli conform cărora partidul ar fi putut să falsifice alegerile ,ceea ce rezultă chiar din
amenințările effectuate de sovietici. La propunerea de demitere a lui Groza răspunsul rușilor a
fost că această acțiune va aduce falsificarea alegerilor și includerea României direct în URSS.Un
alt mijloc de preluare a puterii este presiunea exercitată la adresa regelui în încercaarea de a aboli
monarhia.
Un alt mijloc este eliminarea potențialilor aversari .Astfel, guvernul a respins candidatura
celor două importante personalități ale partidelor Țărănesc și Liberal.Primul ministru alături de
un număr de oameni de bază va explica acest refuz prin faptul că aceștia ar fi fost responsabili de
începerea războiului împotriva Uniunii Sovietice și că aceștia ar fi susținut regimul fascist .
.După respingerea celor doi candidați Ion MIhalache și Brătianus-a recurs la o lista de
candidaturi alternative..Evenimentele s-au repetat.Vîsinski a respins candidatură lui
Fotino din partea liberalilor aducandui-se aceleași acuzații, în favoarea lui Romniceanu
,fondatorul Societății Sovieto-Române
2. Care sunt principalele caracteristici ale alegerilor din 1946 și care a fost destinul

partidelor „istorice” în contextul anilor 1945-1948

Pentru a se putea instaura pe deplin în România, regimul comunist a avut nevoie de falsificarea
grosolană a alegerilor din anul 1946. Rezultatele făcute publice au arătat un procent de aproape
70% în contul comuniştilor. Pentru a avea o aşa-zisă bază legală pentru rezultatul votului, noul
regim politic impus României de Rusia a aprobat o nouă lege electorală. Aceasta stabilea prin
articolul 7 categorii de persoane care nu puteau a fi alese şi nu aveau dreptul de a alege,
acestora interzicându-li-se şi să facă propagandă politică
Autorităţile au utilizat aceste prevederi pentru a ţine în afara listelor pe
mulţi dintre cei identificaţi ca posibili votanţi ai opoziţiei

blocul pro-comunist nu a obţinut decât în jur de 21% din voturi şi că Partidul Naţional
Ţărănist ar fi câştigat majoritatea absolută şi împreună cu Partidul Naţional Liberal ar fi obţinut
peste 70% din voturi. Comuniştii nu numai că au inversat rezultatele reale ale alegerilor, dar
lucrând după metodă rezultatelor planificate anticipat au pretins o majoritate de peste 91% în
Parlamentul instaurat la începutul lui decembrie 1946.

Pentru a schimba total rezultatul, comuniştii au utilizat mai multe metode. Una dintre
acestea a fost introducerea în urmă de voturi pro-guvernamentale înainte de deschiderea secţiilor
de votare. În unele cazuri, existau două urne, una dintre ele fiind deja plină cu buletine de vot
contrafăcute.. Au existat, de asemenea, urne cu fund dublu, respectiv cu un compartiment unde
erau plasate voturile false. în nenumărate cazuri, buletinele de vot erau deschise înainte de fi
introduse în urmă, chiar în faţa comisiei, iar dacă nu convenea votul nu mai era plasat în urnă.
De asemenea, numărătoarea s-a făcut total netransparent. .

După preluarea puterii de către regimul comunist a urmat o period ăde anihilare avechilor
valori, epurare ce s-a definitivat în anii 1950-1955.Încă din data de 4 mai 1945 Gheorghe
Gheorghiu –Dej a anunțat că scopul acestuia este să distrugă PNL și PNT.Efectuarea acestui
lucru s-a realizat în primul rând prin reforma agrară din 1945 când s-a distrus baza materială a
“moșierimii”, clasă din care făceau parte și mulți politicieni mai importanți

Au urmat anchetele criminalilor de război care ar fi colaborat cu autoritățile atonesciene


iar la data de 23 ianuarie 1947 ministrul de interne a cerut luarea de măsuri împotriva
agitatorilor, fiind vorba de acei țărăniști care făceau propaganda în mediul rural.O altă măsură
de anulare a activității partidelor istorice a fost cenzura presei, fiind astfel desființate ziare
precum libertatea, drapelul care erau un ajutor important în transmiterea cuvântului de către
partidele istorice.În luna februarie 1947 are loc un val de arestăriîmpotriva agitatorilor mai sus
menționați.
În speranța de a salva opoziția democratică din țară un grup de țărăniști se hotărăște să
plece clandestin din țară spre a informa opinia publică internatională de situația din România și
de a cere ajutor în marile capitale europene.Aceștia au fost deconspirați iar acțiunea lor a servit
ca justificare pentru desființariea PNȚ.După aprobarea propunerii lui Teohari Georgescu de a
dizolva PNȚ( 29 iulie 1947 )au fost luate și măsuri împotriva membrilor partidului .Pentru
acțiunile luate impotriva tuturor inamicilor partidului au fost foarte folositori funcționari din
cadrul Serviciilor Secrete care suferise o amplă epurare fiind acum supusă în totalitate regimului
Cu ajutorul Cu ajutorul acelorași agenți au urmat măsuri împotriva posibilelor activități
ale partidelor istorice în ilegalitate.A urmat o atentă supraveghere a liderilor acestora precum și
amplasarea de informatori în fostele cercuri național-țăraniste.Oricine încerca să se manifeste
împotriva regimului suferea pedepse care nu mai urmau calea judecătorească.Au urmat arestări și
percheziții masive .
În data de 30 august 1948 a luat naștere DGSP, luând amploare și repercursiunea
împotriva membrilor partidelor istorice care a culminat cu noaptea de 15/16 august 1949 când
au fost trimise 397 de oameni în justiție sub pretextul că plănuiau să răstoarne regimul.

3. Analizați „luptele” și rivalită țile din interiorul Partidului Comunist


Româ n și explicați implicațiile puterii sovietice

Conflictele din interiorul partidului comunist au izbucnit prin luptele purtate de membrii
acestuia pentru preluarea conducerii chiar dinainte de preluarea puterii.În acel moment partidul
ducea o gravă criză de membrii după epurările staliniste și numeroasele arestari.După moartea lui
Bela Brainer în 10 martie 1940, (liderul partidul PCdR din clandestinitate ) conducerea sovietică
a nominalizat 3 membrii pentru preluarea șefiei partidului:Ana Pauker, Stefan Foris și Gheorghe
Gheorghiu-Dej.

Inițial acestă competițite a fost câștigată de Foris, dar în timpul războiului Dej îl acuză pe
acest de complot cu securitatea, fiind responsabil de valul mare de arestari al anului 1940 și îl
înlatură pe acesta din competiția pentru preluarea șefiei partidului.Ana Pauker râmane liderul
grupului de comuniști aflați în exil în URSS iar Dej cel al comuniștilor aflați în arest .Avantajul a
stat în mainile lui Dej odată cu intrarea în legalitate a Partidului Comunist în timp ce URSS o
susținea pe Ana Pauker.Până la urma șefia partidului a fost împărțită de Ana Pauker,Vasile
Luca,Teohari Georgescu și Gheorghe Gheorghiu-Dej

În urma unei întâlniri cu Stalin în decembrie 1944 Dej este recomandat ca secretar al
PCdR,dar Stalin a ales să îi lase pe aceștia să lupte pentru șefia partidului,neluând o decizie
reală.Nici Conferinta Nationala a PCR din 1945 nu a reusit sa clarifice această chestiune.Dej a
fost ales ca un conducător formal.Conducătorul din umbră era de fat Ana Pauker, având
majoritatea datorită susținerii de către Vasile Luca și Teohari Georgescu

La venirea lui Vîsinski în România Dej se plânge acestuia de Ana Pauker, urmând ca apoi
,în 1946 să îi trimită o scrisoare lui Stalin în care Ana era criticată.Mai târziu, ajuns la Moscova
în anul 1947 în fruntea unei delegații economice Dej profită de această ocazie să se plangă la
Vîsinski despre Ana Pauker.A urmat o întalnire la care a fost chemată si Ana Pauker ,iar Dej a
fost criticat pentru unele exprimari rasiste(Pauker era evreică).La o a doua întâlnire , Stalin i-a
transmis lui Dej”Dacă te încurcă, izgoneste-i”

Care erau percepțiile interne și externe despre transformă rile care aveau
loc în Româ nia în perioada 1944-1948

Odată cu sfârșitul celui de-al doilea război s-a dus un război între cele două părti ale
Europei, între regimul Stalinist și democrația vestică,Cortina de fier fiind cea care delimita
granițele comuniste de cele democrate.Acest război s-a manifestat inclusive printransmiterea de
informații,orice intra sau ieșea din țară trebuind sătreacămai întâi printr-un filtru de propagandă.
Unealta perfectă de transmitere a informațiilor în țară devine radioul, știrile reușind
săintre și săiasădin țară în ciuda restricțiilor. Au existat mai multe posture de radio(ca de
exemplu Radio Europa Liberă )care aveau iun rol principal în comunicarea cu cei din țară.Ca
masură autoritățile au hotărât ca în imediata apropiere a undelor respective să se îndesească
emisiunile româneștid e undă scurtă, dar au fost luate și măsuri împotriva celor ce au transmis
mesaje.
Un episode important în care rolul radioului iese în evidență este concursul organizat de
Radio BBC Londra în care pune la bătaie aparate radio de emisie-transmisie în schimbul
informațiilor cu privire la regimul din România.Acest episod reflectă percepția externă față de
regimul communist din România prin numeroasele critici aduse la adresa acestuia. De asemenea
este reflectată și percepția internă față de regim .Scrisorile trimise din interiorul României de
postul BBC aduceau grave critici la adresa regimului și conturau imagine ape care străinii o
aveau față de regimul din România
Alte scrisori au continuat și după încheierea concursului fiind criticati “analfabeții și
pușcăriașii în frunte cu Ana Pauker” care au ajuns la putere și formau guvernul român ,precum și
proasta gestionare a economiei de acest guvern aflat în subordinea Moscovei.Alte critici aduse la
adresa guvernării sunt:nivelul de trai atât de scăzut din România în care “ o bucățica de ciocolată
te costa leafa pe trei zile”,aprovizionarea blocată de ruși, lipsa de pâine …
Un cetățean român din Brașov aflat printre cei 50 de câștigatori printr-o scrisoare
transmite situația din România , situație în care oamenii trăiesc mult mai rău decât în timpul
războiului deși recolta a fost una foarte buna.Acest cetătean a fost luat în vizorul securității
întocmindui-se un referat imediat ce s-a anunțat numele acestuia.
Un alt cetățean trimite printr-o scrisoare modul în care filmele americane și englezești
sunt filtrate sau interzise, un altul își motivează anonimatul sub pretextul că Securitatea ar
confisca aparatul,.De asemenea și muzica difuzată la radio era urmarită cu atenție .Aceste
scrisori descriu izolarea Romaniei,, îndepărtarea de orice inafluență occidentală care putea
perturba liniștea regimului communist.O altă modalitate de control asupra populatiei de către
DGSP a fost urmărirea tuturor scrisorilor sau a orcărei forme de a transmite un mesaj venit din
exteriorul tarii sau plecat din interiorul țării.

S-ar putea să vă placă și