Sunteți pe pagina 1din 4

Dulapul zburator

http://povesticopii.sitewebcase.com/dulapul-zburator/

A fost odata ca niciodata un baietel,pe nume Robert, sa


fi fost cam de vreo 7 anisori. Robert era un copil ca mai
toti copiii, se juca, era vesel, avea prieteni, insa nu-I
placea ordinea. Peste tot in camera, in pat, in dulap erau
aruncate sosete murdare, haine pe dos si pantaloni
murdari. Robert tot timpul era grabit, vroia sa se joace cat
mai mult, sa alerge cu prietenii lui, sa se uite la desene
animate, iar de ordine in nici un caz nu avea timp.
Dulapul lui, bietul de el, arata ca un om gras care nu-si
mai poate inchide pantalonii. Usile erau larg deschise, iar
hainele navaleau precum viperele. Daca vroiai sa iti iei un
pulover sigur iti cadeau in cap vreo patru cinci sepci.
Daca te incapatanai sa cauti pantalonii de mers la scoala,
cu siguranta ca te loveau in cap ca o lovitura de trasnet
patinele cu rotile ale lui Robert. Si intr-o zi, dulapul lui
Robert nu mai suporta sa fie ca un cos de gunoi.
- Nu! Nu! Nu! spuse dulapul. Vreau sa arat si eu ca un
dulap normal. De dimineata cand se trezeste stapanul
meu, ma aleg cu un sut in usi. Miros tot timpul a sosete
murdare si a haine transpirate. De azi, vreau sa am viata
mea de dulap ce merita respectat! Bine ca m-am desteptat
odata…spuse dulapul, zambind amar.
Si dupa aceste vorbe, dulapul lui Robert se opinti de
cateva ori, deschise ferestrele si zbura pe geam. Daa! de
astazi era un dulap zburator.

1
Nu va spun ce valva s-a facut in cartier. Un dulap
zburator!! In zbor, dulapului i s-au deschis usile si au
inceput sa cada manusi, sosete, pantaloni.
Deja un caine a inhatat o pereche de patine, o cioara si-
a pus o sapca portocalie cu cozorocul la spate, iar o pisica
alerga cu crosa de hockey in gura. Doua vrabiute se
luptau din rasputeri sa puna ciocul pe o pereche de
ochelari de soare. Dar unde s-o fi dus dulapul? Avea
dreptate sa fie suparat, dar chiar sa zboare? Oare o fi
plecat de tot?
Ei bine, ca nu! Dulapul de care va povesteam s-a
cocotat in varful celui mai inalt bloc, si-a deschis usile sa
se insoreasca, a inceput sa-si faca vant cu un evantai iar
deasupra sa a postat mare o pancarta:
ACEST DULAP REFUZA SA MAI FIE UN COS DE
GUNOI! CAUT STAPAN ORDONAT!
Cand Robert a terminat orele, s-a intors acasa. Nu
intelegea de ce toata lumea se uita asa ciudat la el. Pisica
care tocmai ii inhatase crosa de hockey a zbughit-o in
burlanul de scurgere a apei de pe bloc, ca sa nu fie vazuta
cumva de Robert. Vrabiutele se faceau ca ciripesc, in timp
ce pe sub pene isi tot indesau ochelarii de soare.
Intrand in casa, Robert isi arunca ca de obicei
ghiozdanul, dadu usa de perete in camera si facu doi pasi
spre locul unde stia ca e dulapul pentru a se echipa de
fotbal. Insa surpriza!!! Dulapul nu mai era!
- Cine mi-o fi furat dulapul? se vaita Robert. Trebuie sa
anunt politia. Facand cativa pasi spre geam, tot

2
vaicarindu-se, dintr-o data i-a cazut privirea pe blocul turn
din cartier. Acolo si-a vazut dulapul cocotat. Nu-i venea
sa creada! A citit si pancarta de deasupra dulapului. A
citit-o de mai multe ori pentru a fi sigur ca ceea ce citeste,
citeste corect:
ACEST DULAP REFUZA SA MAI FIE UN COS DE
GUNOI! CAUT STAPAN ORDONAT!
Destul de repede, Robert si-a dat seama de ce a ajuns
dulapul acolo. I s-au perindat prin fata ochilor toate
scenele in care umplea dulapul cu haine in neoranduiala,
si momentele in care inchidea usile tragandu-le un picior.
Incepu sa planga, iar printre lacrimi spuse:
- Am gresit, am fost atat de neglijent, crezand ca asa capat
mai mult timp sa ma joc. Daca stau bine sa ma gandesc
nici nu cred ca aveam mai mult timp de joaca, pentru ca
atunci cand imi trebuia un lucru nu stiam de unde sa-l iau
si pierdeam vremea tot cautand prin dulap. Vreau
neaparat sa imi repar greseala si sa-mi cer iertare, chiar
daca unora li s-ar parea caraghios sa-mi cer iertare de la
un dulap. Cu fiecare lucru ori persoana trebuie sa ma port
asa cum as vrea sa se poarte ei cu mine.
Robert cobori in goana scarile blocului, alerga prin
cartier si ajunse intr-un suflet in blocul turn. Merse direct
la dulap, il imbratisa si isi ceru iertare.
- Te rog sa ma ierti, dulapule! Nu te-am pretuit, te-am
infundat cu lucruri fara sa ma gandesc ca o sa te sufoc cu
dezordinea mea. Tu ai fost bun si rabdator cu mine, insa

3
ai vazut ca eu tot continui sa fiu dezordonat…spunea
Robert printre sughituri.
La inceput, dulapul se facu ca nu aude, insa i se facu
mila si vazu ca Robert era intr-adevar sincer. Isi deschise
usile, il imbratisa si se impacara.
- Robert, tu imi esti drag. De aceea am si stat atata la tine
in camera. Te iert, pentru ca vreau sa fii din nou stapanul (
Prietenul ) meu, insa stapanul ( Prietenul ) meu ordonat.
Hai sa ne intoarcem acasa! Tine-te bine, ii spuse lui
Robert:
- Bine, ma tiiin.
- Unu, doi, trei! zburam!
Robert zbura acum prin cartier calare pe dulap.Nu-si
imaginase niciodata ca ar putea zbura cu un dulap. Era
chiar haios si interesant. Ajunsi in camera, Robert incepu
sa-si faca ordine in dulap. Din cand in cand, mai suna
cineva la usa: ba un catel care-i inapoia patinele cu rotile,
o pisica care ii restituia crosa de hockey si niste vrabiute
ce-i dadura ochelarii de soare.
De atunci, Robert a devenit un baiat ordonat. Toate
lucrurile sunt la locul lor, iar dulapul nu a mai zburat.