EFECTUL CULTURII ASUPRA OMULUI

Cum se asimilează cultura

Ţin să elogiez referatul CONCEPTUL de CULTURA SI CIVILIZATIE, datat

Octombrie 2006, cu aproape 1000 cititori în numai un an.
Dacă părerea filosofică a domnului TUDOR VIANU DESPRE TEORIA FORMALA A
CULTURII respectiv a STRUCTURI CULTURII mă lasă rece, afirmaţiile domnului
LUCIAN BLAGA DESPRE CULTURA CA MOD EXISTENTIAL SPECIFIC UMAN au
stârnit un interes deosebit.
Da! Cultura nu are sens dacă nu există un om care, după asimilarea, ei să se personalizeze
faţă de semenii săi.
Citez din comentariile din referat:
 In conceptia lui Blaga, om-cultura-istorie constituie o unitate inseparabila. Fiecare se
explica prin celelalte, fiecare este conditionata de celelalte. Teza sa fundamentala despre om si
cultura, ce poate face mandria oricarei profesiuni umaniste de credinta, poate fi formulata
astfel: ratiunea de a fi a omului ca om, vocatia sa suprema se afla in cultura, iar ratiunea de a
fi a culturii, izvorul unic al constituirii si dezvoltarii sale se afla intr-un mod existential specific
uman. Cat priveste istoria, ea tine de modul existential specific uman, adica a omului creator
de cultura. Om, in sensul de ''om deplin'', cultura, ''istorie'' sunt trei elemente constitutive ale
unui proces unic. Sa le analizam pe rand.

Sunt perfect de acord că om-cultură-istorie constituie o unitate inseparabila. Eu aş fi mai

precis în exprimare, adoptând ca unitate inseparabilă relaţia om - cultură – contemporaneitate,
care ar include întreaga peroraţie ce urmează în referat despre „imediat”
Nu pot fi de acord cu restul citatului. Cum om este NUMAI cel cu „profesiune umanistă”?
Este cam adevărat că nu merită titlul de om un agramat. Ar trebui să se mulţumească cu cel
de primar!
Omul face haina sau haina face pe om? Probabil Einstein nu a fost om pentru că nu a purtat
frac şi „papiotă”. Cam aşa arată punctul de vedere al „profesiunilor umaniste”.
Să facem precizarea necesară. Omul produce cultura, nu cultura face pe om pe om.

Precum producătorul de haine este croitorul, iar restul omenirii le poartă, producătorul de
cultură este artistul de profesiune umanistă iar restul trebuie să o asimileze, dacă simt
necesitatea. Nu poţi obliga un om care a optat pentru o profesiune realistă (mă refer la
clasificarea făcută liceelor în Uman şi Real) să fie şi cult. Ca tehnician pot repara o brichetă sau
să repar siguranţa arsă fără să am habar de Eminescu, Grigorescu sau Rimski-Korsakow. Oare
domnul Blaga a ascultat vreo operă a lui Korsakow?. Doar era sau se credea cult!

O întrebare de principiu: Gramatica face parte din cultură?

Răspunsul este categoric NU!
Gramatica, ca şi aritmetica, ambele ca discipline ale instrucţiei elementare sunt strict
necesare convieţuirii sociale. Iar pentru a asimila cultură am nevoie de ele.
Un om cult trebuie să cunoască gramatica, dar cunoaşterea gramatice nu defineşte omul cult.
În concepţia mea, şcoala elementară şi gimnaziul sunt trepte pregătitoare pentru asimilarea
culturii. Ele constituie treapta de instruire generală strict necesară pentru convieţuire în
societate.
 Liceul face de acum deosebirea între „oameni şi neoameni” recte umanişti şi realişti.
Deci cultura nu defineşte omul. Poate defini eventual un om cult spre deosebire de un om
instruit. Diploma de bacalaureat sau un titru universitar definesc un intelectual adică un om
capabil să folosească intelectul, deci să gândească pentru luarea unei decizii.
Pregătirea unui intelectual, indiferent dacă este umanist sau realist, implică deci instruirea
pragmatică în liceu sau universitate.

Unde este locul culturii în sistemul de învăţământ, practic de instruire?

Sunt mulţi oameni cu greutate care consideră drept operă literară numai acele pline de
metafore, rime sau alte elemente ale literaturii. Deci cele 44 foi A4 scrise cu creionul de
Einstein drept primă dezvoltare a teoriei relativităţii restrânse nu sunt o operă literară, deşi
disciplina literaturii defineşte drept eseu o astfel de lucrare.
Este adevărat că universităţi de renume precum Stanford impun verificarea de către un
lingvist a oricărei lucrări care va fi ulterior studiată de un specialist în domeniu. Asta pentru a
feri specialistul de agramaţi (chiar primari de-ar fi) sau de limbaje neacademice.
Eu numesc operă literară orice narare expusă în scris, ca exemplu nu numai o teză ci chiar şi
un extemporal scris de elev. Opera poate sau nu să aibă valoare literară sau ştiinţifică după caz.
Poate fi tot atât de bine cu valoare nulă sau de nota 5, tot operă rămâne (în sens de realizare
umană, nu neapărat de valoare artistică).

Cei 7 ani de acasă şi instrucţia primită până în gimnaziu inclusiv, formează o etapă
pregătitoare pentru asimilarea culturii. Dacă copilul are afinităţi spre profesiuni umaniste va
dovedi o mai mare capacitate de absorbţie a acestora, deci executarea cu plăcere a citirii
operelor literare, a admirării operelor picturale sau a ascultării operelor muzicale. Uneori se
dezvoltă paralel şi capacitatea de producere a operelor culturale, chiar dacă se începe cu
reproduceri. Sunt, din contră, şi mulţi copii care sunt atraşi de matematica, electronica sau
mecanica cu un deosebit simţ aplicativ. Ar fi păcat să le umplem capul cu domnitori, pictori sau
literaţi pentru care nu simt interes. Oricum aceştia vor deveni „neoamenii”, inculţii chiar dacă la
maturitate vor scrie opere de talia marilor arhitecţi, ingineri sau oameni de ştiinţă.

Cultura nu este o disciplină cu „curriculum ministerial”. Cultura se absoarbe, câte o dată

înainte chiar de a învăţa gramatica. Pentru absorbţia culturii sunt folosite toate simţurile, în
special văzul şi auzul dar nu mai puţin simţul.
Cultura se absoarbe din vânt! De cele mai multe ori un om cult nu poate defini de unde îşi
are cunoştinţele. Când creierul se specializează pe o anumită cale reţine informaţii din ori ce,
uneori din asociaţii ale unor fracţiuni ce nu nimic evident cu concluzia reţinută

Un pianist absoarbe cultura cu vârful degetelor. Dar şi un electronist are degete şi ochi
sensibili capabili de mici opere de artă, dar, potrivit corifeilor „culturali” nu sunt capabili de
cultură, „nu sunt oameni”.
Spre deosebire de cultura umanistă, eu definesc şi o cultură realistă, a tehnicienilor respinşi
dintre „oamenii culţi”. Şi aceştia au dreptul a defini ca „neoameni” pe toţi cei care nu pot bate
un cui, care nu pot repara siguranţa arsă sau nu-şi pot regla propriul televizor, chiar dacă au
un titru universitar. Si aceştia pot scrie opere literare de foarte mare valoare, fără vreo metaforă,
rimă sau alte atribute specifice operelor „umaniste”. Dese ori operele lor sunt materiale,
concretizate în automobile, poduri, metrouri sau simple construcţii cu zeci de etaje. Toate
acestea au fost iniţial o operă literară, proiectul de execuţie.
 Mă îndoiesc că unii corifeii umanişti să se pot lăuda cu materializări ale super valoroaselor
opere literare, picturale sau muzicale.

Rog insistent ca, pe viitor, să fie luată în considerare şi cultura tehnică în definiţii, căci
fără ea nu ar exista nici cultura umanistă.

Powered by http://www.e-referate.ro/
Adevaratul tau prieten