Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Reformele Lui Cuza
Reformele Lui Cuza
Secularizarea
averilor mănăstireşti
„Toate averilor mănăstireşti
din România sunt şi rămân averi ale
Statului”
Reforma agrară
„Ce bucurie ar fi pentru mine ... ce frumoasă recomandaţiune
ar fi pentru clasele inteligente şi bogate ale României înaintea
Europei, când am dovedi că suntem în stare de a lua în mâinile
noastre nobila reformă agrară că capul şi inima ne sunt atât de
sus, încât să fim capabili de a lăsa deoparte interesele individuale
şi a nu avea dinaintea ochilor noştri decât marele interes
al României!
(Mihail Kogălniceanu)
1
Reforma învăţământului
„Învăţământul să şadă
la îndemâna tuturor claselor”
(Al. I. Cuza)
Alte realizări
reformatoare ale lui Cuza
2
executarea bugetului de stat şi se statorniceau norme referitoare la
venituri şi cheltuieli, precum şi ia încheierea conturilor ; „Legea Curţii
de conturi", organ superior de control al gestiunii financiare şi al
încheierii conturilor administraţiei publice de stat, judeţene şi comunale
şi „Legea pentru înfiinţarea unui Consiliu de stat" , instituţie care avea
să joace un rol important după lovitura de stat.
Deşi votate de Adunare, alte proiecte de legi de mare însemnătate,
cum au fost : proiectul de lege a pensiilor, proiectul de lege pentru
organizarea armatei şi cel al Instrucţiunii publice, codul penal şi de
procedură penală, legea privind organizarea judecătorească şi altele nu
au primit sancţiunea domnească până la lovitura de stat. Motivul
nesancţionării acestor legi se datora în principal modificărilor pe care
ele le suferiseră în curisul dezbaterilor din Adunare, modificări cu care
domnitorul şi guvernul nu erau de acord. Astfel, cu prilejul dezbaterii
legii privitoare la organizarea armatei, deputaţii liberali radicali au
propus un amendament privitor la organizarea în principalele oraşe ale
ţarii a unei gărzi civice, care trebuia să constituie un nou element al
puterii armate. Prin modul de organizare şi atribuţiile ei, noua instituţie
urma sa aibă un caracter mai mult politic decât militar. Ea trebuia să
constituie o forţă armată la dispoziţia Adunării, pe care aceasta să se
poată sprijini în caz de conflict cu puterea executiva. Cu toată opoziţia
guvernului, amendamentul radical a fost votat de Adunare şi inclus
textul legii. Evident, date fund intenţiile Adunării, ieşite la iveala în
cursul dezbaterilor, domnitorul Cuza a refuzat să sancţioneze şi sa
promulge aceasta lege.
Lovitura de stat de la 2/14 mai 1864, înlăturând preponderenţa
politica a conservatorilor asupra majorităţii Adunării şi sporind
prerogativele puterii executive, a oferit domnitorului Al. I. Cuza
posibilitatea de a realiza marile reforme ale domniei sale şi desăvârşi
organizarea modernă a statului. Prima dintre reformele înfăptuite în
această perioadă a fost cea electorală. Noua lege electorală — aprobată
prin plebiscitul din mai 1864, dar promulgată după recunoaşterea noii
stări de lucruri de către puterea suzerana, şi puterile garante — deşi
pastra caracterul cenzitar, lărgea mult numărul alegătorilor, cât şi al
eligibililor, realizând astfel un însemnat progres faţă de prevederile
electorale restrictive ale Convenţiei de la Paris şi totodată o întărire
importantă a puterii politice a burgheziei.
0 reformă importantă a constituit-o şi reorganizarea justiţiei. În
decembrie 1864 erau decretate „Legea privind admisibilitatea” şi
,înaintarea în funcţiile judecătoreşti" şi „Legea pentru constituirea
corpului de avocaţi", completate ulterior cu „Legea pentru organizarea
judecătorească", votată de noile corpuri legiuitoare în iunie 1865.
Potrivit acestei din urma legi, justiţia devenea independentă faţă de
celelalte puteri din stat, ea exercitându-se în numele domnului.
Instanţele judecătoreşti erau : judecătoriile de plasă, tribunalele
judeţene, curţile de apel, curţile cu juraţi în materie criminală şi Curtea
de casaţie, care funcţiona în anumite cazuri şi ca înalta curte de justiţie.
Membrii Curţii de casaţie şi ai curţilor , de apel se bucurau de
inamovibilitate, aceasta urmând sa fie extinsa treptat, prin legi speciale,
asupra întregii magistraturi.
0 mare însemnătate în vederea unificării legislaţiei şi statornicirii
normelor juridice corespunzătoare unui stat modern a avut-o elaborarea
şi punerea în aplicare a Codului comercial, a Codului penal şi de
procedură penală, precum şi a Codului civil, apărător al familiei şi
proprietăţii burgheze, inspirate după legiuirile similare franceze şi
italiene, completate cu unele norme juridice autohtone, codurile au intrat
în vigoare în 1865. Prin aceasta unificarea legislaţiei Principatelor Unite
a fost în linii mari încheiată, ea fiind efectuata pentru principalele ramuri
ale dreptului. De asemenea, prin aplicarea codurilor au fost supuşi
jurisdicţiei române şi cetăţenii străini care se bucurau până atunci de
dreptul de extrateritorialitate, fapt care a permis să se consolideze
autonomia internă a ţarii.
Întărirea autonomiei ţării prin crearea unei legislaţii adecvate s-a
extins şi în domeniul bisericesc. „Decretul organic pentru înfiinţarea
unei autorităţi sinodale centrale pentru afacerile religiei române" , din
3/15 decembrie 1864, hotăra autocefalia Bisericii ortodoxe române în
privinţa organizării şi disciplinei, legătura cu Patriarhia din
Constantinopol păstrându-se doar sub raportul dogmei.
Opera de reformă multilaterala a avut în vedere şi domeniul militar.
Al. I. Cuza şi colaboratorii săi pe plan militar — între care se remarcă
generalul I. Em. Florescu — au depus însemnate eforturi pentru a crea
în România o armată modernă, capabilă să. răspundă intereselor şi
idealurilor naţionale. În ciuda precarităţii resurselor financiare de care
dispunea statul naţional şi a temerilor manifestat de majoritatea
puterilor, în special de marile imperii limitrofe, acest obiectiv a fost
atins.
După unificarea ei în primii ani ai domniei, armata a fost înzestrata
cu armament modern, la nivelul epocii, procurat în parte cu ajutorul
sumelor obţinute prin subscripţie publica ; obligaţia recrutării a fost
extinsa Şi asupra claselor privilegiate ; instituţia dorobanţilor şi a
grănicerilor a fost introdusă şi în Moldova ; s-au alcătuit noi
regulamente militare, iar efectivele tuturor categoriilor de arme —
infanterie, artilerie, cavalerie etc. — au fost simţitor sporite, ridicându-
se în total la peste 40.000 de oameni. Tot din timpul domniei lui Cuza
datează atelierele pirotehnice din Bucureşti şi Arsenalul armatei.
Un rol important în opera de modernizare a armatei 1-a avut
misiunea militară franceză condusă de locotenent-colonelul Eugenia
Lamy, care a venit în Principate în 1860, la invitaţia guvernului român.
Acordând un sprijin efectiv în cadrul procesului de reorganizare,
misiunea militară franceză a pus ordine în administraţia militară, a
contribuit la înfiinţarea intendenţei armatei, a participat la organizarea
taberelor de instrucţie şi a stabilimentelor de artilerie, conducătorul
misiunii ocupându-se şi de şcoala militară unită organizată la Bucureşri.
Prefacerile cunoscute de armata în această perioada şi-au găsit
reflectarea într-o serie de măsuri legislative, care au culminat cu „Legea
pentru organizarea puterii armate din România" din 27 noiembrie/9
decembrie 1864. în baza noii legi, puterea armata a Principatelor Unite
era formata din armata permanenta cu rezerva ei şi din miliţii, fon-
naţiuni teritoriale compuse din grăniceri şi dorobanţi, cu rezervele lor.
Serviciul militar, devenit obligatoriu pentru toţi cetăţenii între 20 şi 50
de ani, ţinea patru ani în activitate şi doi ani în rezerva, completarea
efectivelor făcându-se prin tragere la sorţi. Legea din 1864 a fost urmată
de noi reglementări, cum au fost : Legea de recrutare (decembrie 1864),
Regulamentul pentru chemările periodice ale rezervelor şi Regulamentul
pentru chemarea şi instruirea gloatelor (1865), care, deşi nu au putut fi
transpuse în întregime în practica, au evidenţiat intenţia domnitorului de
a crea o armată puternică, capabilă să lupte, la momentul oportun,
pentru cucerirea independenţei naţionale a României.
Alexandru Ioan Cuza s-a preocupat intens şi de multiplele aspecte
ale activităţii economice a statului naţional român. în mesajul adresat
Adunărilor elective fa 6/18 decembrie 1859 domnul arăta că „avem toiul
de creat — a întemeia creditul nostru public, a deschide drumuri, a face
poduri, a împodobit şi a însănătoşi oraşele, a lărgi poturile, a înflori
comerţul, a încuraja industria, a sapa canaluri , a întinde drumuri de
fier pe suprafaţa pământului nostru pentru înlesnirea comunicărilor şi,
într-un cuvânt, a dezvolta toate stabilimentele publice". Cu toata lipsa
capitalului intern ca şi a rezervelor manifestate de capitalul străin de a
participa activ la opera de înzestrare tehnică a României — singurul
împrumut extern din această perioada se va realiza abia în 1864 — o
parte din proiectele anunţate în mesaj au fost totuşi înfăptuite.
În domeniul mijloacelor de comunicaţie, daca problema construirii
cailor ferate nu s-a putut realiza în timpul domniei lui Cuza, s-a
înregistrat în schimb un progres evident în ceea ce priveşte navigaţia pe
Dunăre, iar reţeaua de telegraf a crescut de 1a 12 staţii şi 840 km în
1859, în 46 staţii şi 2879 km în 1865, asigurându-se şi legăturile
internaţionale.
Pe plan financiar, de un real. succes s-a bucurat în acest timp
înfiinţarea societăţilor de asigurare, atât reprezentanţe ale marilor
societăţi europene de acest fel, cât şi societăţi româneşti, dintre care cea
mai importantă a fost Societatea „Providenţa" din Bucureşti, cu un
capital de 200 000 galbeni.
A crescut şi numărul stabilimentelor industriale, dar în cea mai mare
parte acesteia au rămas la stadiul atelierului de cooperaţie capitalistă
simplă sau al manufacturilor, numărul fabricilor care foloseau forţa
aburului fiind destul de redus. în ce priveşte agricultura, ramura
economică dominantă a României, Cuza a acordat o atenţie deosebită
introducerii maşinilor agricole şi a încurajat dezvoltarea sericiculturii, a
culturii bumbacului şi a tutunului. Deşi nu pe măsura aşteptărilor,
dezvoltarea economică a Principatelor în epoca Unirii a reflectat
realizarea unor progrese de necontestat, care au permis consolidarea
tânărului stat naţional român.
În ansamblu, domnia lui Cuza se înscrie ca o epocă de profunde schimbări
pe plan economic, social, politic şi cultural. Reformele realizate în timpul
„domnului Unirii" au pus bazele organizatorice ale statului modern român şi au
deschis-drum larg evoluţiei naţiunii române pe calea spre progres.