DPC – C7

CAPITOLUL IV – COMPETENTA INSTANTELOR

I. NOTIUNE SI CLASIFICARE
II. COMPETENTA MATERIALA DUPA MATERIE SI VALOARE
III. DETERMINAREA COMPETENTEI DUPA VALOAREA

OBIECTULUI CERERII INTRODUCTIVE DE INSTANTA

IV. COMPETENTA TERITORIALA
V. INCIDENTE PROCEDURALE PRIVIND COMPETENTA INSTANTEI

SECTIUNEA I – NOTIUNE SI CLASIFICARE

Avem in principal doua feluri de competenta:

▪ competenta generala (ne raportam la organe din sisteme diferite)

▪ competenta jurisdictionala (ne raportam la organe din acelasi sistem)

 materiala:
- compententa materiala functionala: se stabileste dupa felul atributiilor ce revin fiecarei categorii de
instante
- competenta materiala procesuala: se stabileste in raport de obiectul, valoarea sau natura litigiului
dedus judecatii
 teritoriala:
- competenta teritoriala de drept comun
- competenta teritoriala alternativa (facultativa)

- competenta teritoriala exclusiva (exceptionala)

O alta clasificare:
▪ competenta interna
▪ competenta internationala – norme de ordine publica

1 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

[DE RETINUT!] Atunci cand vorbim de competenta ne referim la instanta si nu la un judecator anume. In felul
acesta nu vom confunda niciodata problemele de competenta cu problemele de organizare (chiar daca in practica,
de multe ori, din limbajul folosit ar rezulta confuzia; exemplu de propozitie gresita: judecatorul stagiar nu este
competent sa judece decat litigii patrimoniale de pana la 10 000 lei – nu este o problema de competenta aici;
afirmatia este corecta pe fond, dar gresita terminologic pentru ca competenta nu se raporteaza la un judecator, ci
ea se raporteaza la o instanta; acea instanta este competenta sa judece nu numai pricinile de pana la 10 000 lei, ci
pana la 200 000 lei; faptul ca acel judecator nu poate sa judece decat litigiile de pana la 10 000 lei nu tine de
competenta, ci tine de o problema de gresita/nelegala de compunere a completului de judecata – adica este o
chestiune de organizare, nu de procedura; daca ar fi o problema de competenta, ar exista diferente de regim, cum
ar fi ca aceasta nu ar putea fi invocata de cat la primul termen, pe cand daca recunoastem ca e o problema de
organizare, aceasta poate fi invocata oricand, in tot cursul procesului). In cazul problemelor de competenta, cauza
s-ar trimite la un alt complet si s-ar pastra probele administrate, pe cand daca e problema de organizare solutia
este inlocuirea in complet a judecatorului si abrogarea tuturor actelor facute (indiferent ca sunt probe sau acte de
procedura – fara distinctie).

I. Competenta generala
Normele de competenta generala sunt cele care stabilesc competenta instantelor judecatoresti, prin delimitarea de
competanta altor organe cu activitate jurisdictionala, dar care se afla plasate in afara sistemului instantelor
judecatoresti.
Instantele judececatoresti sunt: ICCJ, curtile de apel, tribunalele, eventualele tribunale specalizate si judecatoriile
(mai sunt si instantele militare, dar nu ne intereseaza pe noi in domeniul procedurii civile). Toate celelalte organe
care desfasoara activitati jurisdictionale nu intra in sfera instantelor judecatoresti. Delimitarea competentelor intre
unele si altele este reglementata de aceste norme de competenta generala.
Exemple:
- in materie constitutionala – CCR nu este parte a sistemului judiciar (decat in mintea unor jurnalisti si a
catorva politicieni hihi);
- competenta in materie electorala – BEC, birourile electorale de circumscriptie judeca niste contestatii –
acestea nu sunt instante (este o problema de competenta generala);
- in materia notarului public – el nu judeca, are niste atributii necontencioase;
- in materia contenciosului administrativ este o discutie: aceasta instanta este trecuta la competenta
generala (in toate cartile o gasim la competenta generala);
*BRICIU: instanta de contecios administrativ este o instanta din sistemul ICCJ (deci nu e separata); dar noi nu
avem cum au francezii – Conseil d’État (consiliu de stat) care e alta componenta, paralela cu Curtea de Casatie;
noi avem tot instante de drept comun; instanta de contencios administrativ e introdusa prin Constituie, dar
legea nu a creat un alt sistem decat cel al instantelor judecatoresti.
/!\ avem probleme de contencios administrativ care sunt solutionate de alte intitutii, cum ar fi: CNSC in
materie de achizitii publice (care judeca tot ce inseamna contestatii la procedura de achizitii publice –dar nu e
instanta).

2 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

In legatura cu aceste competente ale altor instante trebuie rentinute cateva lucruri:
a. In toate cazurile trebuie sa se asigure un control judecatoresc deplin al hotararilor pronuntate de aceste
organe, cu privire la chestiunile de fapt si de drept. Ar fi neconstitutionala norma care ar spune ca o hotarare
data de un organ jurisdictional din afara instantelor judecatoresti ar fi definitiva. Ea poate sa fie numita
„definitiva”, dar trebuie interpretata ca definitiva in sistemul respectiv; obligatoriu este ca trebuie sa poata fi
atacata in sistemul instantelor judecatoresti.

b. In plus este foarte important ca acea cale in fata instantelor judecatoresti sa fie una care sa permita analiza
plenara a problemei, atat sub aspectul faptelor, cat si sub aspectul dreptului. Deci nu ar fi constituitonala o
norma care ar spune ca impotriva unei hotarari date de un organ care nu face parte din sfera instantelor
judecatoresti exista drept de recurs care se exercita numai pentru cele 8 motive prevazute de NCPC (pentru ca
acest lucru nu ar permite si o analiza a faptelor). Nu trebuie neaparat sa existe doua cai, este adevarat, DAR aia
singura posibila trebuie sa fie una deschisa. Aceasta regula a fost impusa printr-o decizie (istorica) CCR
decizia nr. 60/14.10.1993: „nici o lege nu poate interzice celor interesaţi ca, în caz de nemulţumire sau eşec al
acestor proceduri (jurisdicţii), să se adreseze justiţiei pentru că, în sistemul ordinii constituţionale actual, justiţia
este garantul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, iar art.21 din Constituţie valorifică tocmai această funcţie a
justiţiei.”

c. Consideratiile de mai sus nu se aplica deciziilor CCR. Ele sunt obligatorii si pentru instantele
judecatoresti, impotriva acestora nu exista vreo cale de atac (dar aici avem o norma chiar in Constitutie,
la art. 147 (4)1).
In Constitutie se mai prevede si ca atunci cand legea prevede anumite jursidictii administrative (adica
proceduri prealabile sesizarii instantei si care reprezinta activitati administrative cu caracter
jurisdictional) acestea sunt facultative si gratuite2. Practic legea nu poate sa impuna cu caracter obligatoriu
si remunerat o procedura jurisdictionala prealabila sesizarii instantei. Sigur, textul constitutional nu spune
nimic despre procedurile prealabile nejurisdictionale (cum ar fi plangerea prealabila in materia
contenciosului administrativ care poate fi obligatorie, dar intr-adevar, nu e remunerata).

1 ARTICOLUL 147
[…]
(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere
numai pentru viitor.
2 ARTICOLUL 21

[…]
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.

3 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

II. Competenta materiala

In ceea ce priveste competenta materiala, aceasta e si ea de doua feluri: materiala functionala si materiala
procesuala.

A. Competenta materiala functionala

Se stabileste dupa felul atributiilor fiecarei categorii de instante, adica: ce anume are in competanta instanta
sub aspectul judecatii (in prima instanta, apel sau recurs) – asta e competenta functionala. Daca spunem, de
exemplu, ca tribunalul poate sa judece adoptii, aceasta este competenta procesuala. Daca spunem ca tribunalul
judeca adoptii in prima instanta, aceasta este competenta functionala (asta inseamna ca curtea de apel va judeca in
competenta materiala procesuala adoptii, iar in competenta materiala functionala ca instanta de apel).
De ce am facut aceasta precizare? Instantele noastre au gresit in lant (nu a fost contestata aceasta greseala
terminologica de la inceput). Astfel, ele au ajuns sa considere ca competenta functionala inseamna separarea
sectiilor unei instante (de contencios administrativ, litigii de munca, proprietate intelectuala, penal etc) intrucat
aceasta repartizare pe sectii exista ca realitate juridica, dar nu avea un corespondent terminologic (si atunci, in
general, oamenii cand nu cunosc un termen, dar au un lucru care nu are o denumire, ii atribuie termenul respectiv
– si copiii fac la fel hihi).
In realitate problema e mult mai simpla pentru ca asa-numita competență a sectiilor nu e competență. Asadar,
instantele nu aveau cum sa o desemneze intr-un singur cuvant cum e competenta functionala pentru ca ea nu e
competență, ci o distribuire pe sectii pe care NCPC o asimileaza, pentru rezolvarea conflictelor, regulilor
privitoare la competenta. NCPC spune „acele probleme de repartizare pe sectii, daca apar conflicte, ele se vor
rezolva dupa regulile aplicabile competentei” – nu spune ca e competenta, ci prin asemanare cu regulile de
competenta se rezolva si probemele de repartizare pe sectii.
De ce nu poate fi problema de competență repartizarea pe sectii? Pentru simplul fapt ca competenta instantelor se
stabileste prin lege iar sectiile instantelor sunt stabilite de CSM. [Repartizarea pe sectii sau complete specializate se
rezolva dupa regulile privind competenta (dupa exceptia conflictelor de competenta), dar nu sunt probleme de
competenta.]

B. Competenta materiala procesuala

Este cea care se stabileste dupa natura, obiectul sau valoarea litigiului.

4 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

NORME DE ORDINE PUBLICA (norme imperative) NORME DE ORDINE PRIVATA (norme dispozitive)

▪ compententa generala ▪ compententa teritoriala de drept comun

 poate fi invocate in orice stare a pricinii

▪ competenta materiala ▪ competenta teritoriala alternativa (ai posibilitatea

 poate fi invocata doar pana la primul termen la care sa te adresezi mai multor instante egale in grad,
partile sunt legal citate, in fata primei instantei deopotriva competente)

▪ compententa teritoriala exclusiva

 poate fi invocata doar pana la primul termen la care
partile sunt legal citate, in fata primei instantei /!\ incalcarea normelor de competenta de ordine
privata poate fi invocata DOAR de catre parat prin
▪ competenta internationala intampinare (pentru ca reclamantul a provocat
 poate fi invocata in orice stare a pricinii eventualul incident)

SECTIUNEA II – COMPETENTA DUPA MATERIE SI VALOARE

Competenta materiala poate fi functionala (discutam mai tarziu) sau procesuala (ce fel de pricini judeca fiecare
instanta dupa rangul ei).

De retinut! NCPC a schimbat fundamental conceptia VCPC sub aspectul plenitudinii de competenta. Plenitudinea
de competenta inseamna ca o instanta anume este instanta de drept comun in materia judecatii in prima
instanta, ceea ce inseamna ca ori de cate ori legea nu prevede ceva, ea va fi competenta sa judece in prima
instanta.
In aceasta privinta VCPC prevedea ca judecatoriile sunt instante cu plenitudine de competenta, adica instante care
judeca ori de cate ori nu avem o dispozitie expresa contrara. VCPC a avut in vedere prioritar un principiu:
apropierea cetateanului (a justitiabilului) de instanta; reducerea costurilor de deplasare si a celor privind
cheltuielile de judecata prin apropierea instantei de locatia unde se afla justitiabilul. Avand acest deziderat, evident
ca a dat judecatoriilor aceasta plenitudine de competenta, facand ca tribunalele, instante mai inalte in grad, sa fie
instante care sa judece in prima instanta numai anumite pricini, anume cele mai importante, unde ar merita
deplasarea sau care ar impune o anumita experienta superioara a judecatorilor.

5 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

NCPC a inlaturat acest principiu si a stabilit legal ca instanta cu plenitudine de competenta pentru judecarea
pricinilor in prima instanta este tribunalul. Prin urmare, a abandonat conceptia VCPC a principiului apropierii
instantei de cetatean, dand prevalenta altor doua imperative:
i. al unei practici unitare (daca incepe pricina la tribunal, apelul e la CA, iar recursul la ICCJ, care e una singura in
toata tara, ceea ce inseamna ca in recurs solutia va fi pe o problema de drept la fel in toate cazurile); deci cu alte
cuvinte sistemul de drept isi creeaza o practica unitara pe cale naturala (prin casari succesive facute de instanta
suprema, astfel incat instantele din tara vor trebui sa se supuna acestei practici pentru a nu-si vedea solutiile
casate: instantele urmaresc practica si vad: „cazul meu seamana cu al colegului; pe colegul l-a casat; inseamna ca
o sa ma caseze si pe mine; atunci nu mai fac cum a facut colegul de la tribunal, fac cum a spus ICCJ” – in felul asta
se ordoneaza practica).
Daca n-ar ajunge la ICCJ, cel mult am putea vorbi de o practica ca Curtilor de Apel (pentru ca daca incepe la
judecatorie, apelul ar fi la tribunal, recursul – daca ar fi recurs – la CA). Daca avem 15 curti de apel, asta ar
insemna teoretic 15 jurisprudente, ceea ce nu este acceptabil intr-un stat national unitar (daca am fi stat federal,
n-ar fi nicio problema).

ii. al punerii in balanta a apropierii si a costurilor mai mici cu calitatea. NCPC a mers pe ideea calitatii (prezumtive)
decurgand din prezumtia ca judecatorii de la tribunal ar fi mai bine pregatiti decat cei de la judecatorie
(prezumtie relativa, dar care insa trebuie sa opereze in virtutea faptului ca ei dau mai multe examene, au mai
multa experienta – per ansamblu Briciu confirma ca asa stau lucrurile).
Aceasta regula este foarte clar reflectata in art. 95 NCPC care spune ca in prima instanta tribunalul judeca toate
cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor instante (pct. 1). Acest text mentioneaza plenitudinea de
competenta (si in VCPC era la judecatorii). Asta inseamna ca pentru a determina competenta judecatoriei treuie sa
vedem ce anume legea stabileste ca judeca ea, intrucat atunci cand legea nu spune nimic inseamna ca judeca
tribunalul in prima instanta.
Principiile se termina aici pentru ca in enumerarea ce va urma (ce reprezinta o chestiune exceptionala) o sa
constatam ca exceptia asta o sa inceapa sa devina regula (ceea ce inseamna ca si la noi s-a operat de-a lungul
timpului cu un principiu bine cunoscut in zona bizantina: respectam principiile si cream exceptii de la ele, astfel
incat niciodata nu o sa ni se poata reprosa ca nu avem principii; dar prin numarul sporit al exceptiilor pe care le
cream ne rezolvam toate problemele punctuale). La fel e si NCPC, are doua surse: una este comisia de cod, unde se
fac niste analize in drept, si cealalta este comisia parlamentara unde se iau decizii politice (or politicul poate sa
spuna „le ducem pe toate la ICCJ”, iar ICCJ poate sa spuna „o sa avem nevoie de un numar dublu de judecatori” –
ceea ce inseamna un numar dublu de salarii – or nu exista bani in buget pentru aceste salarii; astfel trebuie facuta
competenta judecatorilor un pic mai mare, ca sa ajunga mai putin la ICCJ pentru care insa nu erau bani de salarii; si
atunci s-a marit prin exceptie competenta judecatorilor).

COMPENTENTA MATERIALA A JUDECATORIEI

1. In prima instanta judeca următoarele cereri al caror obiect este evaluabil sau, dupa caz, neevaluabil in bani:

6 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

a) cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de cazurile în care prin
lege se prevede în mod expres altfel;
Exista doua articole care intereseaza in NCC aici :
▪ art. 107 NCC (cartea I – despre persoane) care spune : „procedurile prevazute de prezentul cod privind
ocrotirea persoanei fizice sunt de competenta instantei de tutela si de familie”. Aici intra tot ce e cuprins in
NCC privind numierea tutoreului, autorizarea vanzarii unor bunuri de catre minor sau de catre cel pus sub
interdictie, inlocuirea consiliului de familie, autorizarea actelor facute de tutore pentru minor, cotrolul
exercitarii puterii, incetarea tutelei s.a.m.d

▪ art. 265 NCC (cartea aIIa – despre familie) care spuna ca: „toate masurile date prin prezenta carte in
competenta instantelor judecatoresti, toate litigiile privind aplicarea dispozitiilor prezentei carti, precum si
masurile de ocrotire a copilului prevazute in legi speciale sunt de competenta instantei de tutela”. Cu alte
cuvinte, aici intra divortul, stabilirea filiatiei fata de mama, stabilirea paternitatii, tagada paternitatii,
decaderi din drepturi parintesti (in legatura cu ocrotirea minorului) s.a.m.d (tot ce e in aceasta carte).

INSA noi nu avem instante de tutela, LPA a Codului de Procedura Civila (legea nr. 71/2012, art. 229¹)
spunand asa: pana la infiintarea instantelor de tutela toate atributiile instantei de tutela sunt preluate de catre
judecatorii – de aia judecatoria este competenta.
A doua regula e la art. 229 alin. 3 care prevede: „pana la data intrarii in vigoare a reglementrii prevazute la
alin. 1 (adica pana la data infiintarii instantei de tutela), atributiile instantei de tutela referitoare la exercitarea
tutelei cu privire la bunurile minorului sau ale interzisului judecatoresc, ori, dupa caz, cu privire la
supravegherea modului in care tutorele administreaza bunurile minorului revin autoritatii tutelare” – ele
au fost scoase din competenta instantelor judecatoresti (aspect care priveste competenta generala). Aceste
cazuri sunt multe pentru ca textul de la art. 107 NCC precum si cel de la art. 265 curpind si prevederi
referitoare la bunurile minorului sau interzisului, precum si la supravegherea modului in care tutorele
administreaza bunurile.
Prin urmare vom avea doua caterii de norme la art. 107 si 265: tot ce e in capitolul privind ocrotirea si tot ce e
in cartea privind familia se va judeca la instanta de tutela, mai putin cererile privind bunurile minorului sau
interzisului sau supravegherea modului in care tutorele administreaza bunurile (aceasta sunt date exclusiv in
competenta autoritatii tutelare3).
Mai avem o prevedere: art. 229, alin. 3¹ care spune ca pana la intrarea in vigoare a reglementarii prevazute la
alin. 1 (adica instanta de tutela), masura plasamentului, a palsamentului in regim de urgenta si a spravegherii
specializate se stabilesc dupa regulile din legea nr. 272/2004. Aceasta lege spune ca competenta revine
tribunalului 4.

3 Autoritatea tutelara este o directie care functioneaza pe langa administratia publica locala; e un serviciu
4 Art. 133

7 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

La fel, alin. 3² spune ca pana la crearea instantelor de tutela, numirea curatorului special, dar nu in proces, ci
cel care il reprezinta pe minor la incheierea actelor de dispozitie si la dezbaterea procedurii succesorale se face
tot de catre autoritatea tutelara (in mod normal, potrivit NCC ea ar fi trebuit facuta de catre instanta de tutela).
Deci la o dezbatere succesorala trebuie curator (pentru ca intotdeauna apar conflicte intre minor si posibilul
concurent care ar putea sa fie chiar parintele lui in ipoteza in care vin la mostenire sotul supravietuitor si
copilul). Daca conflcitul apare in cadrul unui proces, curatorul este numit de instanta de judecata, dar daca e in
procedura succesorala notariala (amiabila) atunci il numeste autoritatea tutelara.

/!\ in tot ceea ce inseamna adoptia – regulile privind adoptia sau anularea adoptiei – competenta se va
stabili dupa legea speciala (legea nr. 273/2004) care a supravietuit si care spune ca competenta revine
tribunalului5 in prima instanta (desi potrivit NCC adoptia ar intra in materia instantei de tutela).

Aici este o si problema de organizare: NCC vorbeste de instante de tutela, insa cand a intrat in vigoare NCPC era
clar ca noi nu o sa avem instante de tutela. Peste asta, judecatorii au spus: „pai daca ne dati noua numirea
curatorilor in procedurile succesorale sau sa facem inventarul bunurilor minorului la terminarea tutelei s.a.m.d
ne-ati distrus pentru a noi nu avem timp de asa ceva. Noi ne ocupam si cu altele, nu numai cu asa ceva – tot ce e
la litera b) si urmatoarele.” Asa a aparut art. 229 LPA care mai ia de la judecatorii o parte din cereri si le lasa la
autoritatea tutelara. Solutia nu e chiar aberanta, ea are o anumita zona de cursivitate: toate atributiile astea
erau exercitate de catre autoritatea tutelara in vechiul Cod al familiei; NCC le-a luat atributiile de la autoritatea
tutelara si le-a dus la instanta de tutela; si atunci NCC nu si-a putut valorifica intreaga esenta pentru ca nu avem
instanta de tutela si astfel judecatorii au zis ca n-o fi o nenorocire daca o sa mai ramana o perioada, pentru
unele dintre acte, sistemul care oricum a functionat vreo 70 de ani (de la Codul familiei din ani ΄50 pana in
2013 cand a intrat in vigoare NCPC).

b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;

Legea 119/1996 vorbeste despre ipoteza in care un funtionar ar refuza efectuarea unor mentiuni in registrele
de stare civila, situatie in care contestatia impotriva refuzului respectivului functionar ar putea fi facuta la
judecatorie.
Aceasta competenta emana din doua reguli:
i. caracterul relativ minor al genului astuia de procese (de altfel aceste litgii poti fi judecate chiar de
stagiari)
ii. necesitatea reducerii costurilor (pentru ca sunt litigii care nu au un cuprins patrimonial si ar fi extrem
de oneroasa solutionarea lor la tribunal)

(1) Cauzele prevăzute de prezenta lege privind stabilirea măsurilor de protecţie specială sunt de competenţa tribunalului de la domiciliul
copilului.
(2) Dacă domiciliul copilului nu este cunoscut, competenţa revine tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială a fost găsit copil
5 Art. 85 (3) Cererile prevăzute de prezenta lege, precum şi cele privind încetarea adopţiei sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază

teritorială se află domiciliul adoptatului. Cauzele pentru judecarea cărora nu se poate determina instanţa competentă se judecă de Tribunalul
Bucureşti.

8 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

/!\ aici nu vorbim numai de contestarile impotriva refuzului de a face mentiuni, intra in acest concept de cereri
ce vizeaza inregistrarile si eventuala cerere de rectificare a erorilor din registrul de stare civila sau cererile
privind modificarea mentiunilor din registrul de stare civila.

c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în
proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de
asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;

Cu alte cuvinte ar intra aici urmatoarele genuri de litgii:

- intr-un bloc (codominiu) unde nu-i asociatie de proprietari (pentru ca asociatiile de proprietari sunt
facultative), toate litgiile privind spatiile comune coproprietate exclusiva sunt de competenta judecatoriei
(de ex. trebuie reparata o teava; costul reparatiilor; trebuie reparat acoperisul si unul dintre coproprietari
se impotriveste, astfel incat nu poate fi reparat fara contributia acestuia);

- cele dintre asociatia de proprietari (daca exista) si proprietari pentru plata cotelor de contributie s.a.m.d.
Intra aici si actiunile pe care coproprietarii le fac impotriva asociaiti (de exemplu: prin care contesta tabelul
cu contributiile);

- actiunile asociatiei contra unor terti (cum ar fi furnizorii de utilitati) atunci cand, spre exemplu, a fost taiat
gazul, caldura etc.

Vointa legiuitorului a fost influentata de faptul ca:

i. toate aceste litigii au caracter minor (sunt mici frecusuri de scara blocului);
ii. sunt multe;
iii. oamenii implicati in ele nu au intotdeauna dispozitie pentru cheltuieli procesuale. Aceste litigii prin natura
lor sunt marunte si de obicei la acest gen de litgii apeleaza chiar aceia care n-au resurse (fie ca e vorba de
banii asociatiei, fie ca e vorba de banii pe care locatarii trebuie sa-i plateasca la intretinere, din moment ce
se apeleaza la instanta pentru astfel de sume, sigur ca n-ar avea bani sa mearga la tribunal in situatiile in
care ar exista si costuri cu deplasarea pana acolo).

/!\ NU intra aici litigiile pe care asociatia de proprietari le-ar avea in legatura cu un contract de munca al
unul membru al ei. Acelea sunt litigii de munca si sunt de competenta tribunalului (mentiunea de mai
sus referitoare la litigiile dintre asociatie si terti trebuie sa respecte si reglementarile speciale).
Mai mult, daca asociatia cere o autorizatie de construire si i se refuza, avem un litigiu de contencios
administrativ (care e de competenta in prima instanta a tribunalului sau chiar a curtii de apel).

9 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

d) cererile de evacuare;
In primul rand, cererile de evacuare pot fi facute pe doua temeiuri: temeiul dreptului comun si un temei special,
prevazut de NCPC – o procedura urgenta prevazuta la art. 1034 + urm NCC (evacuarea din imobile folosite sau
ocupate fara drept). Astfel, art. 94 lit. d) NCPC se refera si la cererile de evacuare facute pe temeiul dreptului
comun, si la cererile de evacuare facute potrivit dispozitiilor din NCPC.

/!\ a nu se confunda cererile de evacuare cu cererile in revendicare!

Ele au multe diferente, dar au si un element care duce la confuzie: si intr-un caz si in celalalt se cere predarea
unui imobil. Diferenta e urmatoarea: in cererile de evacuare predarea imobilului se face dupa ce a existat un
raport de detentie precara din partea paratului, pe cand revendicarea are la baza o posesie din partea paratului
(deci pentru o cerere de evacuare e nevoie sa fi avut un contract, un imprumut de folosinta cu paratul si el sa fi
spus ca la data de xx.xx.xx paratul trebuie sa fi predat imobilul si acesta din urma sa nu fi respectat termenul;
daca pur si simplu paratul e posesor atunci ai numai actiune in revendicare, situatie care iese din sfera textului
de la lit. d).

e) cererile referitoare la zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor, dreptul de trecere,
precum şi la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părţi
ori instituite pe cale judecătorească;
Nu conteaza natura acestor drepturi – ele pot fi conventionale, legale sau judiciare. In realitate, componenta
este urmatoarea: avem chestiuni legate de ziduri, santuri comune, dreptul de trecere, servituti si limitari ale
dreptului de proprietate prevazute prin lege.
Ratiunea pentru care acest text exista: acestea sunt litgii marunte, multe (daca sunt 10 vecini, 5 sigur se cearta
intre ei pe chestiuni de genul asta). Aceasta natura a lor l-a determinat pe judecator sa spuna „sa se duca la
judecatorie”, mai ales ca ele au inca o particularitate care e poate determinanta in toata ecuatia asta: nu
intotdeauna ele sunt simple (daca vorbim de distanta intre constructii, pot fi litigii foarte grele; chiar si la
servituri), dar au o particularitate probatorie – toate probele se administreaza la fata locului. De cele mai multe
ori procesele astea au nevoie de expertize (ceea ce inseamna ca trebuie desemnat un expert care e cel mai bine
sa fie din partea locului; daca desemnezi un expert din alta parte din start cresc costurile si e nevoie si de
cunostinte cu privire la zona respectiva); plus ca toate partile de obiei au martori (pentru ca sunt chestiuni de
fapt care nu pot rezulta din inscrisuri), iar daca te duci la tribunal trebuie sa chemi si martorii; plus ca de cele
mai multe ori implica cercetari la fata locului de catre judecator (ceea ce inseamna ca daca zona ar fi in alta
localitate ar trebui sa mearga si judecatorul in alta localitate).
Pentru aceste argumente, aceste litigii ar trebui sa fie solutionate cat mai aproape de imobilele unde exista
disputa.
In doctrina noastra a mai aparut o problema: sunt autori care considera, oarecum indreptatit, pe baza textelor
din NCPC si din NCC mai ales, cum ca in aceasta categorie de litigii ar intra si litigiile generate de limitarile
conventionale ale dreptului de proprietate prin aplicarea unei clauze de inalienabilitate.

10 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

Este foarte adevarat ca dispozitiile de la art. 628 NCC pledeaza pentru o astfel de solutie (iar NCPC se refera si
el la „limitări ale dreptului de proprietate [...] stabilite de părţi”). Daca citim NCC, clauza de inalienabilitate pica
in Sectiunea aIIa privind limitele conventionale ale dreptului de proprietate. De aici acesti autori extrag ideea
ca aceasta prevedere se aplica si acestor genuri de procese (ar putea fi o rezolutiune generata de incheierea
unui act cu nerespectarea clauzei de inalienabilitate).

Recunoscand ca tehnic ar putea exista o astfel de interpretare, BRICIU considera ca ea nu este in spiritul NCPC
si nici macar in textul lui. Toate cele trei argumente (de mai sus) pentru care princinile astea sunt la judecatorie
nu prea au legatura cu clauza de inalienabilitate. Spre deosebire de servituti si distanta dintre constructii sau
alte aspecte care sunt eminamente chestiuni de facto si care reclama o vizualizare de catre judecator de cele
mai multe ori, clauza de inalienabilitate poti sa o rezolvi foarte bine si printr-un contract (nu trebuie neaparat
sa te deplasezi sa vezi pozitia imobilului sau a streasinii sau a burlanului). Deci din start cea mai importanta
componenta care a trimis pricinile amintite la judecatorie a disparut.
Nici textul nu se refera la toate limitarile dreptului de proprietate (spune doar „alte” limitari). Cuvantul „alte” e
foarte important pentru ca el ne indica faptul ca legiuitorul a facut o enumerare (spunand zidul, santul,
constructii, plantatii, drept de trecere, servituti), dupa care si-a dat seama ca enumerarea lui poate fi exhaustiva
pentru ca risca sa lase in afara ceva si a spus „si alte limitari”; evident, acest „alte” se refera la altele ca cele de
dinainte (adica prin acel cuvant este evident ca legiuitorul a vrut sa nu fie pus in situatia de a avea o
enumerare considerata exhausitiva, dar din care sa lipseasca ceva; de aceea legiuitorul nu-si asuma decat
foarte rar pozitia de exhaustivitate). In cazul nostru legiuitorul enumera ce anumera si apoi spune „si alte
asemenea” (ceea ce inseamna ca el te lasa pe tine ca judecator/avocat sa identifici acele cazuri care seamana cu
cele de dinainte). In aceasta interpretare, clauzele de inalienabilitate nu prea au legatura cu enumerarea
anterioara (decat sub aspectul asezarii lor topografice in NCC, dar ca si substanta nu). Asta intelege BRICIU prin
„alte” (altele asemenea, ca cele dinainte, de acelasi gen; adica chestiuni de vecinatate). In sensul tezei lui Briciu
sunt si argumente ce tin de alte legislatii (in general chestiunile de vecinatate sunt date la instanta primara).
Si Boroi si Stancu au o pozitie similara, insii argumentand diferit (Briciu argumenteaza pe vointa legiuitorului si
pe logica textului). Ei (Boroi+ Stancu=love) spun ca daca ar intra aici si clauzele de inalienabilitate ar insemna
ca o actiune in rezolutiune ar fi de competenta tribunalului sau a judecatoriei dupa motivele de rezolutiune.
Unde mai pui ca intr-o rezolutiune ar putea fi mai multe motive (nerespectarea clauzei de inalienabilitate + alte
motive – nepata pretului etc) si atunci chiar ar fi o problema legata de competenta instantei. Or regimul ar
trebui sa fie unitar, raportat doar la valoarea obiectului litigiului, nu si a motivelor de rezolutiune.

f) cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în grăniţuire;

Ratiunile sunt exact cele de dinainte: toate granituirile inseamna practic stabilirea unei linii de hotar prin
semne exterioare intre doua proprietati (expertize, vizualizari, deplasari la fata locului) – ratiunile sunt aceleasi
care au impus si la lit. d) judecarea acestor pricini la judecatorie.
/!\ sa nu confundam granituirile cu revendicarile!
Granituirea este cea prin care reclamantul nu reclama de la parat o anumita bucata de teren, ci cere numai sa se
stabileasca linia de hotar, fara sa conteste drepturile paratului. Daca reclamantul solicita ca sa fie obligat

11 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

paratul sa isi retraga hotarul cu 5m si sa-si fixeze acolo linia de hotar, asta este in primul rand o revendicare
(capatul I e revendicare si capatul II e granituirea). Or competenta se va stabili dupa capatul principal (adica
revendicarea bucatii de 5m pe toata distanta liniei de hotar); aceasta va fi fie a judecatoriei, fie a tribunalului,
dupa valoarea obiectului litigiului.

g) cererile posesorii;

= cea prin care se apara doar posesia, nu si dreptul de proprietate si care nu are autoriate de lucru judecat ca o
actiune in revendicare – actiune petitorie.
Ele se bucura de o reglementare speciala in NCPC in partea legata de procedurile speciale.

h) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor
contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe;

(obligatia de a face sau de a nu face = tot ce nu e obligatie de a da)

La aceasta litera sunt doua conditii:
i. sa fie o obligatie de a face sau de a nu face
ii. sa fie neevaluabila in bani
/!\ NU conteaza insa daca ea rezulta dintr-un contract sau e extracontractuala.
Multe dintre ele le gasim la litera d) (obligatia sa inceteze actiunile de poluare fonica ar putea rezulta dintr-o
actiune posesorie; obligatia sa inteceteze actiunile de denigrare etc – sunt obligatii de a face si nu sunt
evaluabile in bani).
Notiunea de „evaluabil in bani”
Aceasta notiunea este extrem de volatila. Sunt discutii in intreaga lume despre ce e evaluabil in bani si ce nu e
evaluabil in bani. ICCJ a dat un RIL (decizia 32/2001) prin care a spus in felul urmator: tot ce este
patrimonial este evaluabil in bani (sunt neevaluabile in bani numai drepturile fara continut patrimonial:
viata, libertatea, relatiile de familie, sanatatea, integritatea corporala si altele asemnea).
Cu alte cuvinte acest domeniu nu e chiar atat de extins pe cat pare. Sunt evaluabile in bani cele care presupun,
de exemplu, predarea unor documente. Daca documentele respective reprezinta facturi, nu e nimic neevaluabil
in bani in aceasta conceptie pentru ca inexistenta acelor documente in posesia unei persoane presupune ca
poate exista un prejudiciu patrimonial, pentru ca pe cel care nu are acele facturi il paste o amenda daca nu are
facturile respective sa le prezinte Fiscului cand vine; problema nu e valoarea din facturi, dar tot e o problema
patrimoniala. Asta e conceptia ICCJ, ea fiind destul de dura pentru ca suprapune totalmente patrimonialul cu

12 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

evaluabilul in bani si neevaluabilul in bani cu nepatrimonialul (o solutie diferita gasim in jurisprudenta

franceza).

/!\ NU intra in aceasta categorie:

- acele cereri neevaluabile in bani care sunt de propriatate intelectuala sau industriala pentru ca tot ce
inseamna proprietate intelectuala sau industriala e de competenta tribunalului;
- toate litgiile privind obligatii de a face neevaluabile in bani din sfera raporturilor de munca sau a
asigurarilor sociale (desi multe sunt neevaluabile in bani – de ex. nu se elibereaza o adeverinta);
- cele ce tin de contenciosul administrativ (de ex. obligarea unei autoritati publice sa emita o autorizatie de
construire sau sa emita un aviz) pentru ca aici avem dispozitii speciale (competenta o are tribunalul in
prima instanta sau chiar curtea de apel).

i) cererile de declarare judecătorească a morţii unei persoane;

Intra tot in zona persoanei fizice, dar nu intra in conceptul de ocrotire a persoanei fizice si de aceea nu intra la
litera a), dar ca si natura ele au fost considerate de legiuitor ca facand parte din sfera acelorasi genuri de litigii
precum punerea sub interdictie, declararea disparitiei unei persoane. Si atunci ele au fost incadrate la
judecatorie pentru ca acolo se judeca si declaratiile de disparitie unei persoane care intra pe litera a).

j) cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare;

Asta inseamna ca atunci cand avem un partaj judiciar nu mai intereseaza cat de mare este emolumentul (masa
bunurilor partajabile), ci important este ca in toate cazurile competenta este judecatoria. De ce? Pentru ca
solutia este generata de pozitia ICCJ care inca din anii '90 doreste sa elimine din sfera litigiilor care ajung la ICCJ
partajele judiciare, indiferent de cat de valoroase sunt ele. Argumentul este acela ca intr-un partaj judiciar
esentiala este problema de fapt (adica cate gaini, strachini, farfurii sau castele hihi ii revin unuia sau celulilalt),
insa pana la urma acestea sunt niste loturi si atunci pozitia asta a prevalat. Comisia a dorit ca litera aceasta de
fapt sa fie la fel ca litera k) – numai pana la o anumita valoare. ICCJ nu a dorit si s-a ajuns la reglementarea
aceasta.
Problema e ca in NCPC a ramas art. 105 care era pus de comisie cand ea dorea sa se stabileasca competenta in
materie de partaje in functie de valoarea lor. Art. 150 prevede ca „in materie de mostenire, competenta dupa
valoare se determina fara scaderea sarcinilor sau a datoriilor mostenirii”. Nu e important ce zice deocamdata,
important este ca vorbeste de competenta dupa valoare, in timp ce art. 94 spune ca se duc aceste cereri la
judecatorei indiferent de valoare, deci cele doua texte sunt in conflict pentru ca la Parlament cand s-a modificat
litera j) au uitat de art. 105). Pentru a le impaca avem doua variante:
i. sa spunem ca litera j) se refera la litgiile de partaj, mai putin cele succesorale, care, prin ipoteza, ar fi fie de
competenta judecatoriei, fie de competenta tribunalului in functie de valoarea lor (asa cum prevede art.
105). Parerea lui Birciu e ca nu asa a vrut legiuitorul, e clar ca el a vrut sa fie toate de competenta
judecatoriei.

13 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

ii. sa consideram ca art. 94 lit. j) se aplica tuturor partajelor, inclusiv celor succesorale, dar aici apar discutii:

o sunt unii autori care spun ca daca sunt si capete de cerere privind mostenirea (adica anularea unui
testament, reductiunea liberalitatilor excesive, anularea unui certificat de mostenitor etc), competenta
va fi determinata dupa aceste capete de cerere, intrucat ele sunt capete de cerere principale in raport
cu definitia data cererilor principale (art. 30 – „cererile accesorii sunt acele cereri a caror solutionare
depinde de solutia data unui capat de cerere principal”); acesti autori spun: „daca eu am un capat de
cerere prinvind reductiunea sau anularea unui certificat de mostenitor sau o petitie de ereditate si un
capat de cerere privind partajul, intotdeauna capatul de cerere privind partajul se va solutiona dupa
cum dispui reductiunea, anulezi un testament, solutionezi petitia de ereditate sau mentii un certificat
de mostenitor, ceea ce face ca de fapt competenta sa fie determinata nu de problema impartelii, ci de
problema acestor capete de cerere, care sunt capete de cerere in materia mostenirii si se reglementeaza
dupa art. 105 (adica dupa valoarea masei partajabile, sau valoarea partii care se cere a fi redusa etc);

o varianta de interpretare care ii apartine lui BRICIU si care pare sa fie teza cea mai acceptata: sunt mai
multe categorii de cereri:

- prima categorie de cereri este cea de partaj simplu, fara nicio discutie de mostenire (pur si simplu
exista un certificat de mostenitor care spune cine sunt mostenitorii, deci nu avem nicio dezbatere pe
problema numarului de mostenitori, a cotelor, singura chestiune e cum se face); aici clar se aplica
competenta judecatoriei indiferent de valoare (art. 94 lit. j);

- a doua categorie de litigii este cea in care se solicita, pe langa partaj, si stabilirea calitatii de
mostenitor (adica nu exista un certificat de mostenitor) sau chiar se contesta calitatea de mostenitor
cuprinsa intr-un certificat sau se cere reducerea liberalitatilor excesive sau alte cereri care sunt
prealabile partajului si in functie de care partajul se va face intr-un fel sau intr-altul; aceasta a doua
categorie de litigii este tot de competenta judecatoriei pentru ca, e adevarat ca art. 30 da o
definitie generala a cererilor accesorii (spunand ca ele sunt cele care depind de solutia data in
capatul principal), dar, pe langa aceasta defintie legala, doctrina a prezentat si situatii in care aceasta
definitie nu e aplica. De exemplu, acele cereri care aparent sunt accesorii, in sensul ca solutionarea
lor depinde de solutionarea cererii principale, dar care reprezinta scopul real al actiunii (si atunci
doctrina mai veche pe care o valorifica Briciu a spus „cand am un capat de cerere care se
solutioneaza dupa altul, dar el este cel care a determinat cauza actiunii, inseamna ca el nu poate fi
secundar pentru ca caracterul principal rezulta chiar din scopul actiunii”).
Alt exemplu: actiunea privind simulatia – un capat de cerere este constatarea simulatiei si al doilea
capat este obligarea paratului sa plateasca reclamantului (nu celui fata de care s-a obligat prin
contract), obligarea paratului sa predea reclamantului bunul (nu aluia care aparent e in contract),
obligarea paratului la plata pretului adevarat, nu a celui simulat. O actiune care sa spuna doar
„constatati simulatia punct” de cele mai multe ori este o actiune lipsita de interes, ea trebuie sa fie
insotita de ceva (vrei sa se constate simulatia pentru ca vrei sa primesti ceva si nu te lasa actul
aparent – pentru ca in actul aparent calitate procesuala are altul, iar tu vrei sa inlaturi aparenta, sa

14 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

ajungi la esenta ca sa obtii ceva; de cele mai multe ori e o chestiune patrimoniala). Astfel, scopul
acestei actiuni nu este simulatia (nu te duci la instanta sa spui ca in contract sunt minciuni); tu te
duci la instanta pentru ca vrei o hotarare prin care sa obtii o suma de bani sau un bun. Asadar, nu
poti sa spui ca capatul de cerere principal este cel privind simulatia, iar cel secundar este cel privind
prestatia (desi daca mergem pe definitia de la art. 30, modul in care se va solutiona capatul de cerere
privind prestatia depinde de modul de solutionare a cererii privind simulatia).

La fel este si in cazul cererilor in materie succesorala; nu se cere reductiunea liberalitatilor pur si
simplu sau anularea testamentului asa dupa bunul plac; aceste lucruri se cer pentru a obtine, de
exemplu, calitatea de mostenitor (in cazul cererii de anulare a certificatului de mostenitor) si pentru
a obtine o cota mai mare prin eliminarea mostenitorului testamentar. Aceste cereri tin de interesul
legat de cum partajam. Astfel, din punct de vedere al scopului spre care se indreapta demersul
judiciar, capatul de cerere principal este partajul (si nu celelalte, pe care BRICIU le vede operatiune
prealabile si pregatitoare ale partajului; deci ele nu sunt niste cereri distincte in raport de care se
poate stabili ca partajul este capatul accesoriu; ele sunt de fapt niste componente ale partajului si
niste operatiuni absolut necesare pentru a stabili cum fac partajul). Asta inseamna ca la judecatorie
se va judeca si cererea care are in componenta partajul. Briciu tinde sa creada ca ICCJ va inclina
balanta catre aceasta a doua interpretare.

k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor,
profesionişti sau neprofesionişti;
In primul rand nu mai are importanta in NCPC calitatea partilor (profesionisti sau neprofesionisti).
NU intra in aceasta categorie dpdv a lui BRICIU:
- litigiile de munca si asigurari sociale, chiar daca valoarea lor depaseste 200 000 lei (adica ele vor fi de
competenta tribunalului chiar daca vor fi de valoare mai mare sau mai mica);
- litigiile de proprietate intelectuala care sunt de competenta tribunalului indiferent de valoarea lor;
- litigiile de contencios administrativ (care sunt de competenta tribunalului sau a curtii de apel, dar dupa
alte criterii decat cel al valorii). Aceste categorii de litigii nu se supun pragului de 200 000 lei.

O alta observatie: intelesul notiunii „evaluabil in bani”. In decizia 32/2008 ICCJ explica ce inseamna din punctul
ei de vedere evaluabil sau neevaluabil in bani.
[Sigur, ea e data intr-o speta care punea o astfel de problema care ajunsese endemica din punctul de vedere al
solutionarii neunitare. Problema de drept era urmatoarea: atunci cand aveai cereri privind numai anularea sau
rezolutiunea unui contract fara a se solicita si repunerea in situatia anterioara. Aici practica era neunitara. Unii
spuneau ca astfel de cereri sunt neevaluabile in bani, ca de fapt evaluabila in bani ar fi cererea de repunere a
partilor in situatia anterioara, dar acest lucru nu se cere. Altii spuneau ca aceste cereri sunt evaluabile in bani
intrucat chiar daca nu se cere repunerea partilor in situatia anterioara, oricum efectul de repunere se produce
de drept prin anularea sau rezolutiunea actului, capatul de cerere fiind solicitat mai de curand din perspectiva

15 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

posibilitatii executarii hotararii si nu a transferului patrimonial al dreptului. Aceasta a doua teza a fost
imbratisata, dar in interiorul rezolvarii ei ICCJ spune de fapt si ce inseamna evaluabil/neevaluabil in bani – prin
notiunea de evaluabil se intelege tot ce este patrimonial, iar neevaluabile sunt numai drepturile
nepatrimoniale. Adica indiferent de conceptia privind producerea de drept a repunerii in situatia anterioara,
oricum lucrurile ar fi stat in sensul ca cererea ar fi de competenta judecatoriei sau a tribunalului dupa valoare
pentru ca aceste cereri sunt patrimoniale intotdeauna, deci si evaluabile in bani. Nu conteaza cand se produce
transferul drepturilor pentru ca de fapt problema e mult mai simpla intrucat nu discutam nici de viata, nici de
moarte, nici de vatamare corporala, ci vorbim de contracte. Chiar daca e mai grea uneori evaluarea, asta nu
inseamna ca e imposibila].

2. Tot judecatoria judeca si caile de atac impotriva hotararilor administratiei publice cu activitate jurisdictionala
si a altor organe cu activitate jurisdictionala, dar in cazurile prevazute de lege – art. 94. alin. 2.

3. Pe langa aceste prevederi exista si prevederi care spun ca judecatoria judeca si alte cereri date prin lege in
competenta ei (art. 94, alin. 3 NCPC).
Cu alte cuvinte tot ce e mai sus reprezinta doar o parte din competente. Mai sunt dispozitii speciale care prevad
competenta judecatoriei, cateva exemple:

- procesul verbal contraventional se ataca cu plangere (contraventionala). Competenta va reveni

intotdeauan judecatoriei indiferent cat de mare este amenda pentru ca e prevedere in legea speciala (in
materie de accize spre exemplu, amenda poate fi mai mare de 200 000 lei sau in materie de concurenta, dar
aici e norma speciala, litigiile se duc la curtea de apel);
- contestatiile la executare indiferent de valoarea bunului;
- contestatiile in materie de cambii, bilete la ordin sau CEC, potrivit legilor speciale (legile nr. 59/1934 si
58/1934)

COMPENTENTA MATERIALA A TRIBUNALULUI

Tribunalele judeca:
1. In prima instanta, toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor instante;

Deci este instanta cu plenitudine de competenta. In materie de cereri evaluabile in bani judeca tot ce depaseste
200.000 lei, iar in materie nepatrimoniala judeca tot ce nu-i la judecatorie (tot ce-i nepatrimonial si nu intra in
categoriile de la art. 94 lit. a), lit. b) sau lit. h) intra aici).

2. Ca instante de apel, apelurile declarate împotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima instanta;
Sub aspectul competentei materiale functionale judeca si ca instanta de apel, spre deosebire de judecatorie.

16 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

3. Ca instante de recurs, in cazurile anume prevazute de lege;

Tot ca o competenta functionala judeca si recursuri impotriva hotararior date de judecatorie in prima instanta, dar
numai atunci cand legea suprima calea de atac a apelului, spunand ca impotriva hotararii se face numai recurs
(cazurile sunt putine si trebuie o prevedere expresa a legii; cand legea nu prevede nimic, regula este ca hotararile
se ataca cu apel).

Exemple:
- in materie de perimare, hotararea de perimare data de judecatorie se ataca cu rescurs la instanta ierarhic
superioara;
- hotararea prin care paratul recunoaste pretentiile reclamantului (hotararea nu se da pe baza judecatii, ci a
simplei achiesari a paratului la pretentiile reclamantului);
- hotararea prin care se realizeaza o tranzactie (adica aceea prin care se consfinteste intelegerea unor parti,
numita hotarare de expedient).

Natura generala a acestor hotarari este ca de fapt instanta nu a solutionat pricina pe fond (fie a perimat-o, fie a
judecat-o in sensul dezlegarii, dar dezlegarea nu s-a facut pe baza constatarilor instantei, ci pe baza fie a
recunoasterii paratului, fie a conventiei partilor, ceea ce inseamna ca n-ar fi cazul sa se faca si un apel pentru ca nu
ar avea ce sa se verifice). In general, aceste hotarari vor fi desfiintate numai pe chestiuni de procedura, nu pe fond
(ca nu ai ce sa critici pe fond – in schimb, poti sa critici hotararea; ex: pentru ca una dintre parti nu avea procura,
asta e un motiv de recurs)

4. Orice alte cereri date prin lege in competenta lor.

Aici sunt multe prevderi.

Cele mai importante:

- in materie de insolventa, concordat preventiv, toate cererile se duc la tribunal6 (sunt foarte mult);
- in materia constituirii sau a anularii partidelor politice, toate cererile se duc la tribunal;
- in materia litgiilor de munca si asigurari sociale;
- in materie de proprietate intelectuala sau industriala;
- in materie de contencios administrativ: tribunalul este competent

6 Art. 41 (1) Toate procedurile prevăzute de prezentul capitol, cu excepţia apelului, sunt de competenţa tribunalului sau, dacă este cazul, a
tribunalului specializat în a cărui circumscripţie debitorul şi-a avut sediul social/profesional cel puţin 6 luni anterior datei sesizării instanţei.
Dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secţie specială de insolvenţă, acesteia îi aparţine competenţa pentru derularea procedurilor
prevăzute de prezenta lege.

17 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

 in prima instanta: pentru actiunile de contencios care vizeaza actele organelor locale, precum si pricinile de
ordin fiscal in care amenzile, taxele, contributiile sau altele asemenea nu depasesc valoarea de 1 milion
lei
 ceea ce inseamna ca a contrario actele autoritatilor publice centrale sau ale institutiilor centrale, precum
contributiile de peste 1 milion lei vor fi de competenta curtii de apel in prima instanta; este si normal
pentru ca actele autoritatilor publice centrale inseamna hotarari de Guvern (care produc efecte pentru
intreaga tara), ordine ale ministrilor, acte individuale ale unor institutii precum UNBR, CSM, UNNPR
(organisme centrale care sunt fie institutii publice, fie institutii de utilitate publica si atunci actele lor sunt
atacate direct la CA).
/!\ tribunalul are o serie de prevederi care dau competenta speciala unui anumit tribunal, si anume Tribunalului
Bucuresti: in materie de proprietate intelectuala TB are o competenta speciala pe care nu o mai gasim la alte
tribunale.
De exemplu: toate contestatiile impotriva hotararilor date de OSIM in materie de drepturi de proprietate
intelectuala sau industriala si anume: brevete de inventie, de semne sau modele industriale, marci. Conestatiile
impotriva hotararilor date de OSIM sunt atacate la TB.

COMPENTENTA MATERIALA A CURTII DE APEL

Curtile de apel judeca:

1. In prima instanta, numai cererile in materie de contencios administrativ si fiscal, potrivit legii speciale;

2. Ca instante de apel, toate apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in prima instanta;
ceea ce inseamna ca, cel putin principial, NCPC instaleaza curtile de apel ca instante cu plenitudine de
competenta in judecarea apelului;

3. Ca instante de recurs, in cazurile anume prevazute de lege; competenta exceptionala, in cazurile in care
pricina incepe la tribunal, iar legiuitorul a suprimat calea de atac a apelului.
De exemplu, o perimare in legatura cu o pricina care a inceput la tribunal si impotriva hotararii de perimare nu se
poate face decat recurs, recursul se va judeca la curtea de apel (deaorece este instanta ierarhic superioara).

4. Orice alte cereri date prin lege in competenta lor.

De exemplu:
- contestatiile impotriva hotararilor date de CC;
- contestatiile impotriva hotararilor CNSC in materia achizitiilor publice;
- stramutarea de la un tribunal

18 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

[NU o sa ne ceara la examen din zona legilor speciale, ci doar din acele materii unde se aplica NCPC – spre exemplu
din materia insolventei, sau din materia contenciosului administrativ; nu o sa ne ceara prevederi din materie
electorala, din materie de asociatii, fundatii etc]

COMPENTENTA MATERIALA ICCJ

Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca:

1. Recursurile declarate impotriva hotararilor curtilor de apel, precum si a altor hotarari, in cazurile prevazute
de lege;
Cu alte cuvinte deducem ca ICCJ este instanta cu plenitudine de competenta in materia judecarii recursurilor
(ratiunea fiind aceea de a asigura o unitate de jursiprudenta pe cale naturala, adica prin recursurile obinsuite)

2. Recursurile in interesul legii – atunci cand apare o practica neunitara in ceea ce priveste una si aceeasi
problema de drept (ICCJ pronunta o hotarare obligatorie pentru toate instantele incepand de la publicarea
hotararii);

3. Cererile in vederea pronunţării unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;
Si in acest caz, instanta confruntata cu o problema de a carei solutionare depinde judecata in fond a cauzei, daca
problema respectiva este noua si nu face obiectul unui RIL, va putea sesiza ICCJ solicitand pronuntarea unei
hotarari prealabile in care sa indice modul de interpretare a problemei de drept nou aparute (si va suspenda
procesul pe durata in care ICCJ se pronunta, dupa care va relua judecata si va solutiona pricina conform hotararii
prealabile date de ICCJ). Aceasta hotarare prelabila va fi publicata in MO (partea I) si va fi obligatorie de la
publicare pentru toate instantele.

4. Orice alte cereri date prin lege in competenta lor.

Exemple:

19 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

- legea nr. 303/2004 privind statului judecatorilor si al procurorilor, precum si in legea nr. 317/2004 privind
CSM hotararile date de catre CSM in legatura cu raspunderea disciplinara a judecatorilor se ataca la ICCJ, la
completul de 5 judecatori;
- stramutarile de la curtile de apel;
- conflictele de competenta intre doua curti de apel.

SECTIUNEA III – DETERMINAREA COMPETENTEI DUPA VALOAREA

OBIECTULUI CERERII

In identificarea valorii obiectului litigiului problemele sunt foarte complicate. A spune ca obiectul unui litigiu are o
valoare de peste 200 000 sau pana la 200 000 nu e un lucru chiar ata de simplu. Pentru a clarifica aceste probleme,
legiuitorul a adoptat o serie de norme speciale.
VCPC nu avea nicio norma privind modul de determinare a valorii, insa jurisprudenta si doctrina VCPC au
constituit repere pentru prevederile pe care le avem acum reglementate in NCPC.

Prima regula – valoarea obiectului litigiului este stabilita de catre reclamant. El cand face cererea de chemare
in judecata trebuie sa indice valoarea obiectului litigiului.
El o stabileste de capul lui sau aceasta stabilire poate fi contestata? Ea poate fi contestata, evident, pana la primul
termen de judecata. Instanta va da un singur termen pentru lamurirea chestiunii privind valoarea.
A doua regula – chestiunile privind valoarea nu se vor rezolva pe baza de expertiza, ci numai pe baza de
inscrisuri si explicatii. De ce? Pentru ca daca ar incepe o expertiza numai pentru stabilirea competentei, din start
ideea cu celeritatea procesului s-ar duce pe Apa Sambetei (la fel si termenul optim, previzibil s.a.m.d).

▪ Daca avem cereri privind executarea unui contract7, valoarea obiectului litigiului va fi valoarea obiectului
contractului sau a partii din obiectul contractului dedus judecatii. Asadar, este posibil sa se ceara rezolutiunea

7Art. 101 NCPC: Valoarea cererii în cazuri speciale

(1) În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de
valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii.

20 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

partiala sau nulitatea partiala a unor clauze din contract, nu si a intregului contract, caz in care se va tine cont
de partea respectiva. De exemplu: intr-un contract de credit in care se invoca de catre consumator ca el cere
anularea doar a clauzelor privind comisionul de administrare sau a dobanzii excesive – nu a intregului contract
– se va lua valoarea comisionului de administrare sau a dobanzii excesive pentru ca numai cu privire la aceste
lucruri este solictata instanta.

▪ In cererile privind nulitatea absoluta, anularea sau rezilierea unui act juridic, chiar daca nu se cere
repunerea in situatia anterioara a partilor, valoarea se va raporta la obiectul contractului sau a partii din
contract care se cere a fi desfiintata (art. 101 NCPC). Aceasta prevedere de fapt este decizia nr. 32/2008 a ICCJ,
dar pe care legiuitorul acum a si consacrat-o8. Deci chiar daca ceri anularea/rezolutiunea unui contract, dar nu
ceri si repunerea in situatia anterioara, competenta va fi dupa valoare, deoarece se merge pe ideea ca
repunerea in situatia anterioara oricum intervine de drept; faptul ca ai un capat de cerere sau nu-l ai, e mai
putin relevant sub aspectul competentei; e important sub aspectul executarii pentru ca se produce de drept
efectul translativ de proprietate sau de nastere a unei creante cu privire la restituirea sumei de bani, dar daca
te duci la executor el va spune ca daca nu scrie in hotarare, el nu executa; sunt si situatii in care poti sa ceri
anularea actului, dar sa nu ceri repunerea in situatia anterioara pentru ca nu ai ce sa executi – banii sunt inca la
tine, nu i-ai platit creditorului, tu ceri numai anularea actului.

▪ In actiunile privind plata unei parti dintr-o creanta, valoarea se socoteste dupa partea pretinsa de reclamant
ca fiind exigibila, nu dupa partea pretinsa efectiv de reclamant de la parat (art. 102 NCPC). De ce? Daca eu am o
creanta de 500 000 lei contra unui tert dintr-un contract de imprumut; eu consider ca intreaga suma este
scandenta (nu am scadente diferite), dar nu aleg sa ma duc sa cer tribunalului sa-l oblige pe parat sa-mi
plateassca toata suma, ci aleg sa fac 3 actiuni (doua de cate 200 000 si a treia de 100 000) ca sa ma duc la
judecatorie.

In felul asta eu voi obtine urmatoarele lucruri:

- o judecata mai rapida;
- voi obtine si doar calea de atac a apelului pentru fiecare dintre ele (pentru ca ce obtin de la judecatorie nu
se ataca cu recurs); ceea ce inseamna ca, pe langa faptul ca am generat judecata de catre o instanta
necompetenta (tribunalul era de fapt competent, ci nu judecatoria), inseamna ca judecatoria se va pronunta
de 3 ori pe aceeasi problema;
- i-am rapit paratului recursul (pentru ca am facut trei pricini mici, recursul nu opereaza pentru niciuna
dintre ele).
Legiuitorul a vrut ca daca reclamantul pretinde ca este exigibila o anumita suma, aia va genera competenta, nu
suma pe care o cere efectiv (cu alte cuvinte evita fragmentarea cererii). De exemplu, in contractul de imprumut
din care trebuie sa iau de la parat 500 000, eu cer doar 200 000 si intervine principiul disponibilitatii (eu pot sa
cer doar 200 000, nu ma obliga nimeni sa cer intreaga suma). Daca este exigibila intreaga suma instanta va

8 (2) Aceeaşi valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului
juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei
unui drept.

21 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017
 DPC – C7

spune „foarte bine, ceri 200 000, dar du-te la tribunal pentru ca pretentia ta/raportul tau de fapt este de 500
000, suma scandenta, iar eu te suspectez ca ai venit la mine numai ca sa scapi de caile de atac”.

Astfel, art. 102 NCPC este o stavila impotriva abuzurilor de drept procesual si a eludarilor legii in sensul ca
partea, uzand de principiul disponibilitatii, genereaza o alta competenta si un alt sistem al cailor de atac, decat
cele prevazute de lege pentru situatia ei.

▪ In cererile care au ca obiect un drept la prestatii succesive, daca durata dreptului este nederminata, valoarea
lor se socoteste dupa valoarea prestatiei anuale datorate (art. 103 NCPC). De exemplu, in cazul unui contract de
inchiriere pe o durata nedeterminata se cere rezolutiunea; nu poti sa spui care e valoarea (pentru ca nu
conteaza valoarea bunului si nici valoarea chiriilor platite deja pentru ca rezilierea nu presupune restituirea
lor; ar putea fi valoarea celor viitoare, dar nu se stie cate vor fi, din moment ce contractul e pe durata
nedeterminata); atunci legiuitorul a stabilit un criteriu care este efectiv conventional, si anume valoarea pe un
an (oricum, orice criteriu ar fi stabilit aici, ar fi fost oarecum arbitar); in cazul asta se merge pe ideea ca
raporturile (prestatiile) sunt anuale.

▪ In cererile care au ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, competenta
se stabileste dupa valoarea impozabila a acestora (art. 104 NCPC), deoarece aceasta valoare este cel mai usor
de dovedit pe baza unui certificat de la ANAF in care ti se indica care este valoarea impozabila a bunului, ceea
ce evita discutiile de genul „eu cred ca-i atat – eu cred ca-i atat; hai sa numim un expert” etc. Ca sa ridice de la
jucator dificultatea administrarii unui probatoriu in acest sens, legiuitorul a spus sa se duca partile la Fisc (de
cele mai multe ori valoarea impozabila este mai mica decat valoarea reala).

/!\ NU toate bunurile au valoare impozabila!

Daca bunurile imobile nu au valoare impozabila, atunci instanta va determina pe baza altor inscrisuri valoarea
reala. Un inscris care ar putea fi folosit (si instantele uzeaza foarte mult de el) este reprezentat, de exemplu,
preturile orientative de vanzare a bunurilor imobile care sunt utilizate de notarii publici atunci cand stabilesc
taxele pentru transferul dreptului de proprietate. Ei au o expertiza anuala care curpinde toate zonele din
unitatile administrativ-teritoriale si in functie de zona respectiva stabilesc o anumita suma pe metrul patrat,
tinand cont de natura bunului (constructii, livezi, platforme industriale etc).

22 of 22
Daiana Assoum – curs dl. Briciu 2016-2017