Ecotoxicologie, Curs 7, 03.12.

2009

Autopurificarea apei: acest proces se refera la eliberarea apei poluate de elemente poluante
(substanțe solide in suspensie, substanțe organice si anorganice, diverse microorganisme, etc.) si
revenirea ei la însușirile fizico-chimice si biologice inițiale care se realizează prin procese fizice,
chimice si bio-chimice si prin procese biologice naturale.
Procese fizice: principalele factori care joaca un rol important direct sau indirect in
autopurificarea apei sunt:
- diluția;
- sedimentarea;
- radiația solara;
- temperatura;
- mișcarea apei.
Diluția contribuie la reducerea concentrației poluantului prin amestecul cu apa in care acesta
pătrunde. Eficienta fenomenului depinde in principal de raportul intre volumul poluantului si al
bazinului receptor, si de mișcarea apei, care accelerează si amplifica dispersia poluanților.
Sedimentarea consta in depunerea particulelor in suspensie din apa, cea ce conduce la limpezirea
acestuia. Intensitatea si viteza de sedimentare depinde de mărimea particulelor, de greutatea si
forma acestelor, de adâncimea apei, de densitatea si temperatura ei. Astfel se vor sedimenta mai
repede suspensiile de dimensiuni mai ari si cele cu densitate mai mare. Cu cat viteza apei se reduce,
cu atât sedimentarea se reduce mai repede. Prin sedimentare sunt antrenate si o parte din
microorganisme existente in ea.
Radiația solara: acționează direct prin razele ultraviolet (efect bactericid la suprafața apei si la o
mica adâncime a aceștia)si indirect prin razele infraroșii si luminoase care acționează prin creșterea
temperaturii apei respectiv prin stimularea unor reacții fotochimice si activității organismelor
acvatice. cu cat conținutul in suspensie este mai ridicat, deci apa este mai tulbure adâncimea de
pătrundere a razelor ultraviolete este mai mica si deci efectele sunt mai slabe.
Temperatura influențează majoritatea proceselor fizice, chimice si biologice care participa in
cadrul autoepurării. viteza de sedimentare a suspensiilor, viteza unor reacții chimice, intensitatea
proceselor metabolice ale organismelor acvatice sunt direct influențate de temperatura. Tot
temperatura influențează regimul Oxigenului in apa, intensitatea proceselor de descompunere
bacteriana, gradul de toxicitate al unor substanțe, etc. Temperatura acționează direct asupra
germenilor patogeni pătrunși in apa in sensul ca aceștia fiind adaptați la temperatura corpului uman
sau animal nu îndeplinesc condiții prielnice de supraviețuire îndelungata.
Mişcarea apei influenţează procesul de amestec al apelor uzate cu cele ale receptorului, viteza de
aerare, viteza de sedimentare a suspensiilor, etc. si joaca un rol important in poluarea cu organisme a
bazinelor acvatice.
Procese chimice si biochimice in apele poluate au loc o serie de reacții chimice, care pot influenta
stabilitatea agenților poluanți si procesele de autoepurare. In funcție de natura agentului poluant
aceste reacții pot fi de hidroliza, de oxidare, de reducere si altele. Diferitele substanțe deversate in
bazinele de apa sunt neutralizate prin oxidare. Unii agenți poluanți sub acțiunea unor substanțe din
apa pot fi distruși sau scoși din circulație prin reacții de precipitare. La autopurificarea apei participa
in paralel cu procesele chimice si cele biochimice de mineralizare a substanțelor organice in prezenta
microorganismelor proprii apei sau a solului. Oxigenul face posibila mineralizarea in condiții de
aerobioza, favorizând autoepurarea apei, pe când condițiile de anaerobioza frânează autoepurarea,
generând o serie de substanțe toxice.
Procese biologice: rolul esențial in autopurificarea apelor de suprafața îl au microorganismele si
organismele acvatice, care alcătuiesc fitoplanctonul si zooplanctonul. Ansamblul de organisme in
suspensie din apele naturale care intervin in realizarea autoepurării poarta denumirea de plancton
(totalitatea organismelor vegetale si animal). Principalele grupe de organisme cu rol in procesul de
autoepurare sunt bacteriile, protozoarele, plantele si animalele acvatice, etc. Capacitatea de
autoepurare depinde in primul rând de compoziția cantitativa si calitativa a biogenozelor. Un rol
important in autopurificare apei îl are si prezenta spongierilor, a lamelibranhiatelor precum si
prezenta chiromonidelor. Plantele clorofiliene din mediul acvatic pun in libertate oxigenul necesar
 Ecotoxicologie, Curs 7, 03.12.2009

dezvoltării microflorei oxidante, de asemenea fixează si metabolizează anumiți agenți poluanți si

constituie o sursa de hrana pentru fauna acvatica.
In deversarea apelor reziduale neepurate sau parțial epurate trebuie sa se tina seama pentru a nu
ajunge in situația de a rupe toate echilibrele naturale intre biogenozele sale cu consecințele faste
asupra biologiei si economiei acvatice.
Protecția apei împotriva poluării: masurile de protecție împotriva poluării apei se pot realiza prin:
- protecția surselor si instalațiilor de aprovizionare cu apa a colectivităților umane si a
unităţilor de creștere a animalelor;
- protecția apelor de suprafața in funcție de categoria bazinelor naturale, respectiv de folosirea
lor. In acest scop se vor stabilii limite maxime admise pentru diferite substanțe toxice, in
funcție de gradul de toxicitate si de categoria de folosința a bazinelor naturale de apa.
Legea privind protecția mediului înconjurător stipulează interzicerea evacuării, aruncării sau
injectării in apele de suprafața, subterane sau maritime a apelor uzate, deșeurilor, rezidurilor sau a
produselor de orice fel, care conțin substanțe in stare solida, lichida sau stare gazoasa, bacterii ce pot
schimba caracteristicile apei facând-o astfel dăunătoare sănătății populației, florei si faunei, sau
improprii unei folosiri raționale. Se interzice de asemenea folosirea, transportul, manipularea si
depozitarea de orice substanțe sau reziduri in condițiile in care pot duce la poluare prin scurgerea
directa sau indirecta a acestora in ape. Unitățile industriale trebuie sa dispună de stații de epurare
care sa purifice apa ce poate fi recirculata in unele procese tehnologice realizând astfel o importanta
economie de apa potabila sau industriala concomitent cu reducerea emisiilor poluante. Apele
reziduale municipale si cele provenite din fermele si complexele zootehnice, cele provenite de la
spitale de boli contagioase, abatoare, etc. pot fi epurate in stații care rețin si degradează substanțele
organice si distrug prin dezinfecție germenii patogeni conţinuţi. Trebuie avut in vedere faptul ca
deversarea apelor reziduale in bazinele naturale de apa este necesar sa se facă ținând cont de
caracteristicile receptorului si cele ale a fluentului pentru a nu depășii capacitatea de autoepurare si a
conduce la perturbări ecologice. Pentru a prevenii poluarea cu substanțe radioactive a apei se
impune ca unitățile industriale ce produc sau utilizează radionuclizi sa fie înzestrate cu sisteme de
reținere si de colectare a acestora.