TESTAMENT

-Tudor Arghezii

Arta poetica este un text, de multe ori o poezie. in care autorul isi exprima conceptia
despre arta.
Poezia „Testament" deschide volumul de debut al lui Tudor Arghezi - „Cuvinte
potrivite" (1927). Optiunea autorului pentru plasarea acestei creatii in fruntea celui dintai
volum al sau, denota caracterul ei programatic, vizibil in fiecare secventa a textului.
l7k1810lx92yyd
„ Testament" este alcatuita din cinci strofe de intindere inegala, cu rima imperecheata si
cu masura versului de unsprezece silabe.
O particularitate a acestei creatii lirice este faptul ca ideile poetice nu se succed, ci se
reiau in diferite structuri ale textului. Bunaoara, ideea legaturii dintre poet si strabunii sai
apare in prima si a treia strofa, dar si in versul final; ideea ca poetul este un artizan al
cuvantului apare in sintagma „cuvinte potrivite" (din strofa a IlI-a), dar si in sintagma
„slova jaurita", din secventa finala. Tot asa, estetica uratului este enuntata in strofele a IlI-
a si a IV-a.
Incepitul este o formula/secventa cu un anume relief, prin care incepe o opera literara si
ale carei semnificatii se extind asupra intregului text.
Incipitul poeziei „ Testament" cuprinde primele doua versuri ale acesteia: „Nu-ti voi lasa
drept bunuri, dupa moarte, Decat un nume adunat pe-o carte. "
Aici se concentreaza ideile de baza ale intregii poezii: succesiunea generatiilor, truda
indelungata a creatorului, importanta „cartii" (operei) pentru urmasi.
Inca de acum, se contureaza prima opozitie a textului, „cartea" asigurand dainuirea
creatorului, chiar daca acesta va tre£e in moarte.
In strofele urmatoare, mai apar relatii de opozitie intre termenii care definesc uratul
{„bube", „mucegaiuri", „noroi") si cei care sugereaza frumosul {„muguri", „coroane",
„frumuseti").
Universul operei releva o seama de particularitati apartinand modernismului.
Modernismul constituie o orientare artistica opusa traditionalismului si care include, prin
extensie, o seama de curente literare novatoare: simbolismul, expresionismul, dadaismul.
Definit de criticul literar Eugen Lovinescu, modernisrnul inseamna o „ruptura" fata de
trecut si o innoire notabila, atat in privinta surselor de inspiratie cat si in cea a tehnicilor
poetice.
Astfel, orientarea spre actual si spre citadin, adancirea lirismului, o anume ambiguitate a
limbajului. innoirea metaforica, imaginile socante, versul liber constituie tot atatea
elemente ale modernismului.
In literatura romana, modernismul se manifesta inca din perioada antebelica, pentru a
ajunge la valori notabile intre cele doua razboaie mondiale.
Comentariul poeziei „Testament", de Tudor Arghezi, releva o ideatie bogata, metafore
indraznete si o viziune originala asupra succesiunii generatiilor (elemente moderniste).
Prima strofa este alcatuita din opt versuri.
in primele doua versuri, poetul i se adreseaza fiului (urmasilor) carora le lasa Cartea sa
(opera), asa cum strabunii ne-au lasat textele sacre.
Intre cei doi termeni care incheie versurile 1 si 2 („moarte", „carte") se stabileste o
opozitie: in vreme ce fiinta poetului se va intoarce in lut, opera va dainui mereu.
Tot aici, epitetul individual „nume adunat" contine ideea ca opera a fost zamislita printr-
un proces trudnic si indelungat, la capatul caruia poetul isi va aduce partea lui de
contributie la „urcusul" in timp al omenirii.
Versurile 3-8 ale primei strofe ofera „o viziune de sus a germinatiei antropologice"
(Calinescu), poetul coborand in timp pana in clipa in care s-au nascut primii oameni.
Astfel, metafora „seara razvratita" reprezinta, ca si la Eminescu, intunericul anterior
nasterii lumii; aparitia „razvratita" a vietii este uriasa forfota universala din ziua cea
dintai a omenirii, continuata cu urcusul in timp al generatiilor.
Imaginea halucinanta a strabunilor care urca „prin rapi si gropi adanci" (metafore)
sugereaza acest suis „pe branci", care va sfarsi in mormanele de oseminte.
Poetul si fiul nu sunt decat doua momente ale eternei curgeri a „raului" de oameni.
Integrat acestei legi cosmice, poetul stie ca este „bolnav de vreme", ca va veni clipa cand
va muri. De aici, se naste hotararea de a se inscrie, prin Cartea sa, intr-un timp fara limite.
In prima strofa, opera este vazuta ca ..o treapta" in „marea trecere" universala, un
moment al progresului inceput in adancurile timpului originar, cand cei dintai strabuni s-
au ridicat din golul preexistentei.
Noutatea viziunii asupra artei si a rolului poetului constituie elemente moderniste.
In strofa a H-a, „Cartea" devine „hrisovul vostru cel dintai", act al innobilarii prin munca,
daruit urmasilor spirituali.
Ideea legaturii poetului cu stramosii este exprimata in metafora osemintelor „varsate" in
sufletul acestuia, intr-o contopire fara sfarsit.
In strofa a IlI-a (alcatuita din 18 versuri) se concentreaza o ideatie densa.
In aceste versuri, ideea legaturii dintre generatii castiga noi semnificatii: „batranii"
autorului sunt taranii (care au mentinut, prin truda lor, viata planetei incadrand-o in
ritmurile cosmice); metafora: „Sudoarea muncii sutelor de ani" cumuleaza sirul de
opintiri existentiale ale strabunilor-tarani, avand drept consecinta aparitia unor generatii
de intelectuali.
Poetul face parte din chiar prima serie de oameni ai spiritului (metafora sapei
preschimbate in condei si cea a brazdei
prefacute in calimara), iar rostul sau in lume li se datoreaza stramosilor-tarani.
Ridicati la rangul de Creatori, „batranii" sunt sacralizati, iar memoria lor (metafora
„ cenusa mortilor din vatra") devine „Dumnezeu de piatra".
In versurile 5 si 6 este indicat izvorul limbajului poetic arghezian: graiul aspru, frust al
„batranilor" tarani, caruia poetul ii da noi straluciri.
Tot aici, apare si sintagma „cuvinte potrivite" (care constituie si titlul primului volum
arghezian). Aceasta il defineste pe autor ca pe un artizan care „potriveste" cuvintele in
vers, printr-o activitate migaloasa si grea, desfasurata in „mii de saptamani".
Decantate din graiul simplu si rudimentar (aspru si pur ca insusi pamantul) al inaintasilor
tarani, cuvintele sunt „prefacute" „in versuri si-n icoane", devenind arta.
in versul al X-lea din strofa pe care o discutam, este enuntata estetica uratului: „Facui din
zdrente muguri si coroane" inseamna transformarea uratului in frumos, adica in poezie.
Pe un plan mai profund, uratul face parte dintre atributele lumii care si-a pierdut
sacralitatea. in acest sens, poetul devine un Creator care ii reda lumii frumusetea
disparuta, poezia devenind o ipostaza a Logosului1.
Estetica uratului este formulata si in doua versuri din strofa a IV-a:
„Din bube, mucegaiuri si noroi Iscat-am frumuseti si preturi noi"
O seama de verbe din strofele a IIl-a si a IV-a subliniaza rolul poetului in aceasta
transfigurare: „am ivit", „le-am prefacut", „facui", „l-am preschimbat", „iscat-am".
In aceste versuri, tema eului poetic este tratata in spirit modernist: in ipostaza de artizan,
poetul zamisleste o alta „lume" decat cea traditionala, o „lume" a tuturor cuvintelor
(frumoase si urate).
Strofa a IV-a reliefeaza rolul purificator al creatiei poetice: aceasta este armonie
(metafora cantecului la vioara) care incanta, dar si pedepseste, in scopul curatirii lumii
(„Pe care ascultand-o a jucat / Stapanul ca un tap injunghiat").
Transfigurata in poezie, durerea ancestrala are menirea de a izbavi, de a spala de pacate
pe cei care reprezinta raul, astfel incat lumea sa-si recapete puritatea pierduta.
r

In ultima strofa, autorul isi sintetizeaza opiniile asupra viitoarei sale creatii.
Alcatuita din „slova de foc" (cuvantul fierbinte, inspirat) si „slova faurita" (cuvantul ales
cu migala si truda), „Cartea" este darul pe care „Robul" (autorul) i-1 ofera „domnului"
(cititorul, urmasul).
In aceasta secventa (ultimele doua strofe) se observa o anume obscuritate a textului, astfel
incat metafore cum ar-fi „Stapanul ca un tap injunghiat", „ciorchin de negi" sau
„Domnita sufera in cartea mea" se- lasa greu descifrate. De asemenea, observam ca unii
termeni capata semnificatii neobisnuite, contrastele sunt izbitoare, iar sintaxa frazei poate
fi rupta (elemente moderniste).
Daca am incadra „ Testament" numai in modernism ar fi insuficient insa; felul in care
poetul vorbeste despre stramosii tarani constituie un filon traditionalist care nu poate fi
neglijat.
Titlul poeziei poate insemna actul juridic intocmit de o persoana, prin care aceasta isi
exprima dorintele ce urmeaza a-i fi implinite dupa moarte.
In sens biblic, termenul trimite la invatatura pe care ne-au lasat-o proorocii si apostolii
(cuprinsa in „Vechiul Testament" si in „Noul Testament"): opera argheziana este un
legamant intre autor (devenit Dumnezeul „cartii" sale) si cititor, o imagine a lumii
izbavite prin arta.