Sunteți pe pagina 1din 12

Potențialul turistic al reliefului vulcanic din

România
Este un relief petrografic, de tranziție, unde intervine și
structura vulcanică rezultând forme specifice. Proprietățile litologice
ale lavelor (duritate, complexitate) dau naștere unor forme pozitive
cum ar fi platourile vulcanice, conurile vulcanice. Produsele de
explozie (piroclastitele) sunt friabile, permeabile dând naștere unui
relief adecvat.
Masivele de roci eruptive și structurile corespunzătoare
acestora s-au constituit pe parcursul evoluției geotectonice a
teritoriului României în proterozoic, paleozoic, mezozoic și neozoic.
Cu cât manifestările magmato-eruptive sunt mai recente, structurile
sunt mai bine păstrate iar influența lor în relief apare mai bine
exprimată. Relieful vulcanic se intalneste in cazul aparitiei la zi a unor
roci magmatice efusive si mai rar in cazul aparitiei la zi a rocilor
magmatice intrusive.
Magmatismul vechi s-a manifestat din prepaleozoic și până în
cretacic, cu structuri de roci intrusive și efuzive. Fenomenele
magmatice prebaikaliene, baikaliene și hercinice au pus în loc corpuri
granitoide în spațiul carpatic (Parâng, Retezat, Muntele Mic, Almăj) și
în Dobrogea de Nord. Fenomenele plutonice au avut loc și în
mezozoic, unele corpuri vulcanice fiind acoperite cu un înveliș
sedimentar apoi scoase la zi prin eroziune îndelungată.
Astfel, în Munții cristalini ai Bistriței, așa-numitul "dyke porfiroid" dintre
Muntele Pietrosul și Masivul Giumalău a fost ferăstruit de Bistrița în
zona defileului de la Zugreni, iar masivul sienitic de la Ditrău domină
ca o cupolă uriașă întregul relief din împrejurimi.
În Munții Maramureșului, corpurile de diabaze mezozoice apar cu
pregnanță în relief în vârfurile Mihailec, Farcău, contribuind la
păstrarea poziției altitudinale dominante a acestora.
În Munții Banatului, masivele subvulcanice de banatite cretacice,
după scoaterea lor la zi prin eroziune se păstrează în partea de vest
ca o înșiruire de înălțimi cu aspect de cupole. Corpul eruptiv al
Muntelui Vlădeasa din Apuseni, alcătuit din riolite, dacite, și andezite,
puse în loc la sfârșitul cretacicului și începutul paleogenului, domină
categoric sistemele muntoase din jur.
În relieful Munților Apuseni se întâlnesc și elemente
morfostructurale ofiolitice sub formă de creste, muchii, trepte și
abrupturi, în Trascău și alte masive. Un corp granitoid de mari
dimensiuni a fost scos la zi prin eroziune, conturându-se astfel profilul
greoi al Muntelui Mare, dintre Arieș și Someșul Rece.
Magmatismul neogen oferă cele mai interesante și bine
păstrate structuri și formațiuni vulcanice care se păstrează în relieful
carpatic din România. Astfel, în vestul Carpaților Orientali a luat
naștere cel mai lung lanț de munți vulcanici neogeni din Europa,
elementele structurale păstrându-se din ce în ce mai bine în relief de
la nord la sud; de fapt, gradul de conservare a formelor vulcanice
depinde de vârsta erupțiilor.
Vulcanismul neogen din Carpați s-a manifestat în trei cicluri principale
de erupție: badenian; sarmațian-pliocen inferior; pliocen superior-
cuaternar inferior.
În timpul primului ciclu, manifestările vulcanice au avut caracter
exploziv, atât în partea nordică a Carpaților Orientali (Oaș, Gutâi) cât
și în Munții Apuseni (Munții Metaliferi). Au avut loc explozii și curgeri
de lave andezitice, dacitice, riolitice, cât și proiecții piroclastitice
acide. Astfel, a luat naștere un complex vulcano-sedimentar care în
Gutâi atinge grosimi de 50-250 m. În Munții Apuseni, cele mai
importante centre de erupție din acest ciclu s-au localizat în
perimetrele Roșia Montană, Brad-Săcărâmb, Almăj-Stănija. Tipul
dominant de aparat vulcanic este alcătuit din alternanțe de lave
consolidate rapid și piroclastite depuse subaerian dar și subacvatic
(stratovulcani). În ciclul eruptiv sarmațian-pliocen inferior au
predominat efuziunile de lavă, alternând cu episoade explozive. Au
luat naștere, astfel, numeroase edificii stratovulcanice, dar și corpuri
intrusive. De remarcat că în nordul Carpaților Orientali vulcanismul s-
a manifestat prin formarea unor corpuri subvulcanice în masivele -
ibleș, Rodnei și, mai ales, în Bârgău.
Mai la sud, respectiv în Călimani-Gurghiu-Harghita s-au format
structuri stratovulcanice tipice, care au închegat un lanț de munți
vulcanici propriu-zis. Principalele produse vulcanice puse în loc au
fost andezitele și dacitele; în același timp, spre marginile aparatelor
vulcanice s-au acumulat strate imense de formațiuni vulcano-
sedimentare. În timpul acestui ciclu de manifestare vulcanică au luat
naștere cele mai reprezentative elemente structurale consecvente,
păstrate în relieful actual: coșuri, caldeire, cratere, platouri vulcanice.
Cele mai importante cratere de erupție și prăbușire se
păstrează în Călimani, având forma unei imense caldere cu diametrul
de 10,5 km (de altfel, complexul vulcanic al Călimanilor se impune
drept cel mai mare edificiu de tip stratovulcanic din România și nu
numai). Caldera Călimani a fost spartă și drenată spre Depresiunea
Neagra arului, dar în interiorul ei s-au format și alte conuri, cratere,
platouri principale și secundare. În celelalte masive se păstreză, mai
mult sau mai puțin „deteriorate” prin eroziune, cratere, conuri și
platouri, așa cum sunt cele din Gurghiu și Harghita (craterele
Mădăraș, Fâncel, Bătrâna, Cucu, Saca, Ostoroș, Piatra Talaborului).
În ciclul pliocen superior-cuaternar se reiau manifestările vulcanice cu
caracter mai restrâns, locale, în aceleași perimetre ale ciclurilor
anterioare. Manifestările explozive sunt reduse ca număr și ca arie,
întâlnindu-se cu dezvoltare punctuală în grupările Călimani-Gurghiu-
Harghita, Oaș-Gutâi, Metaliferi, Perșani, produsele vulcanice
expulzate constând din andezite bazaltoide, bazalte. Se pare că,
apariția muntelui Ciomatu, cu craterul Sfânta Ana, aparține acestei
etape de erupție. Este posibil ca forma de crater estompat și
înmlăștinit Mohoș, din vecinătatea estică a craterului Sfânta Ana, să
aparțină unei erupții mai timpurii. Începând din pleistocenul mediu, în
regiunea vulcanitelor neogene din Carpați se manifestă doar
fenomene post-vulcanice: gheizere, fumarole, solfatare, mofete (ele
formează și în prezent așa-numita aureolă mofetică).
Cu cat eruptiile au fost mai vechi, cu atat pastrarea in relief a
aparatelor vulcanice este mai redusa, asa cum este cazul cu Muntii
din NV Orientalilor, unde cel mai adesea se pastreaza fragmente de
aparate vulcanice. La polul opus se afla aparatele rezultate in urma
eruptiilor mai noi. Acestea pastreaza la partea lor superioara cratere
foarte vizibile (ex: craterul Muntelui Ciumatu, de la E de Olt, langa
Tusnad). In proximitatea acestui crater se pastreaza un al doilea,
mult mai estompat, in care fostul lac a fost colmatat si este
transformat astazi intr-o mlastina (turbarie, Tinovul Mohos). Datorita
caracterului exploxiv, la partea superioara a reliefului vulcanic s-au
individualizat o serie de cratere de mari dimensiuni de explozie si de
prabusire. Cele mai tipice sunt cele din Masivul Ignisului, respectiv
Caldeirele Sapanta si Caldeirele Marei. Muntii Gurghiu Harghita
(mica caldeira de la Harghita Bai), dar cea mai tipica si cunoscuta din
Romania este Caldeira Calimani. Aceasta ocupa partea centrala a M.
Calimani , are un diamentru de 10.5 km si este sparta de un afluent al
raului Neagra Sarului. La marginea acestei caldeire se pastreaza o
serie sucundare de eruptie sub forma unor varfuri, de regula conice:
Pietrosu, Negoiu Unguresc, Negoiu Romanesc, Pietricelul, Ratitis,
Calimanel.

Masivele magmatice intrusive se găsesc sub forma batolitelor,


stock-urilor, lacolitelor şi filoanelor. Acestea sunt legate de volumul
magmei şi de locul acesteia în raport cu rocile înconjurătoare. O dată
cu pătrunderea acestora în stratele sedimentare, magmele exercită
asupra rocilor înconjurătoare o serie de schimbări datorită
temperaturilor ridicate şi a proceselor de degazeificare, cunoscute
sub numele de metamorfism de contact.
1) Batolitele sunt acumulări masive de materie magmatică din
interiorul scoarţei Pământului şi care nu ajung la suprafaţă decât în
urma scoaterii lor prin eroziune de către agenţii externi, cum este
cazul masivelor granitice din Parâng, Retezat etc. Denumirea de
batolit vine de la bathos = adâncime şi lithos = piatră. Batolitul
reprezintă forma principală de zăcământ a rocilor intrusive (granite,
granodiorite etc.), cu aspect de masive imense, alungite şi
înrădăcinate în adâncul scoarţei Pământului şi de aceea unii geologi
sunt tentaţi să creadă că batolitul ar reprezenta chiar vatra
magmatică iniţială. Masivele magmatice (stock-uri), întregite de
apofize, protuberanţe şi alte corpuri plutonice secundare sunt legate
şi alimentate de batolite, asigurând tranziţia spre corpurile
subvulcanice din etajul superior. Prin eroziunea puternică a scoarţei
ele pot fi dezgolite şi puse în evidenţă datorită compoziţiei
petrografice, aşa cum este cazul banatitelor (roci granodioritice) de la
Dognecea, Bocşa Montană din Munţii Poiana Ruscăi, Munţii Drocei.
2) Lacolitele, neck-uri, dyke-uri, sills-uri, considerate corpuri
subvulcanice - se formează mai aproape de suprafaţă, între corpurile
plutonice şi cele vulcanice, având şanse mari de a fi exhumate 49
datorită eroziunii şi de a se impune în relief. Astfel, lacolitele, prin
forma lor lenticulară, legate prin canale de rezervorul magmatic de
profunzime, pot provoca bombări ale stratelor de deasupra sau
cupole şi alte forme masive ca Munţii Henry din SUA, Masivul
Boemiei, Munţii Bârgăului (Heniul Mare).
Vulcanii sunt forme geologico-geomorfologice create în urma
apariţiei la suprafaţă a magmei- care în acest caz poartă denumirea
de lavă - precum şi a altor produse eruptive (gaze şi ape fierbinţi,
piroclastite). Aceste fenomene, lente sau explozive, însoţite adesea
de cutremure, dislocaţii locale etc, au drept consecinţă formarea unor
edificii morfologice ale căror particularităţi reflectă modul de
desfăşurare a activităţii vulcanice. Este vorba de suprastructura unor
“aparate” complexe constituite, de obicei, din rezervorul magmatic
(vatra), coşul vulcanic (canalul de alimentare), conul şi craterul. Astfel
de elemente caracterizează erupţiile centrale, pentru că există şi
situaţii când emisiile de lave au loc în lungul unor falii (erupţii liniare)
ca cele din Islanda, sau erupţii areale care contribuie la formarea
unor platouri întinse. Efuziunile împrăştie la suprafaţă o gamă variată
de materiale, numite produse vulcanice. Din totalitatea proiecţiilor
gazoase (fumarole, solfatare, mofete, nori arzători), a celor sub formă
de izvoare fierbinţi sau gheizeri, ori sub formă solidă (cenuşe, scorii,
lapili, bombe vulcanice etc.). Cea mai mare importanţă o prezintă
scurgerile de lave. Aceste topituri de silicaţi se caracterizează prin
temperaturi ce pot depăşi 12000C şi printr-o fluiditate determinată de
compoziţia lor chimică.
Materialele expulzate prin erupţii se depun în jurul punctului de
emisie, constituind un aparat vulcanic, alcătuit din următoarele
elemente: coş, crater şi con. Coşul vulcanic reprezintă orificiul de
evacuare a materialelor expulzate. Craterul reprezintă prelungirea
externă, lărgită a coşului. Conul vulcanic este edificiul propriu-zis,
privit mai ales sub aspectul său exterior. Reprezintă o formă de
acumulare a cărei morfologie depinde iniţial de tipul activităţii
vulcanice, iar apoi de evoluţia subaeriană a eroziunii. Vulcanii sunt
variabili în morfologie şi de aceea dificil de a fi clasificaţi în mod
satisfăcător. Dimensiunea este un criteriu important de clasificare,
deoarece cantităţi mai mari de lava sau tephra nu produc forme
vulcanice similare, dar produc dimensiuni mai mari. Astfel, se poate
spune că vulcanii au capacitate morfologică ce reprezintă
dimensiunea maximă atinsă de un anumit tip de erupţie. De exemplu,
conurile de cenuşă care sunt compuse în întregime din tephra sunt
structural prea friabile pentru a atinge dimensiuni mari. În consecinţă,
toţi vulcanii mari sunt alcătuiţi din lavă, sau amestec de lavă şi tephra.

Potenţialul turistic al reliefului vulcanic şi pseudovulcanic:


Relieful vulcanic şi pseudovulcanic, grefat pe roci vulcanice,
este mai puţin spectaculos, dar se constituie în „materie primă” a
turismului - stând la baza apariţiei şi dezvoltării fenomenului turistic în
numeroase locuri ale coroanei carpatice. Prezenţa lanţului eruptiv pe
latura vestică a Carpaţilor Orientali şi sud-estul Munţilor Apuseni a
dus la întregirea zonei de orogen, la complicarea lui structurală şi la
diversificarea accentuată a reliefului, deoarece relieful vulcanic
reprezintă o categorie cu stil aparte al formelor.
Aceste forme care, la nivel individual sau al asocierii
peisagistice, etalează atracţii multiple sunt în dependenţă directă cu
mărimea şi forma corpurilor vulcanice, gradul de pătrundere a
eroziunii, vechimea erupţiilor etc. Corpurile vulcanice care au reuşit
să reziste eroziunii sunt de cele mai multe ori rămăşiţe ale
infrastructurii, sau corpuri intruzive. Relieful vulcanic caracterizează
masivele vulcanice şi este alcătuit din conuri vulcanice cu sau fără
cratere, caldere, platouri vulcanice de lavă şi piroclastite, dykuri
(formă de relief vulcanic cu aspect de zid sau creastă ascuţită,
rezultat în urma eroziunii diferenţiate puternice, care a reuşit să
aducă la lumina zilei intruziunile magmatice discordante, orientate, în
general, vertical, pe linii de falie), neckuri (pot avea forma unei
coloane sau a unui filon magmatic, dar poate reprezenta şi un fost
coş vulcanic, fiind rezultatul conjugat al consolidării magmei, în
drumul ei către suprafaţă şi al eroziunii diferenţiate, manifestată
ulterior), 20 coloane bazaltice etc.
Ca rezultat al activităţilor postvulcanice, reliefului vulcanic i se
asociază mofetele şi sulfatarele, sutele de izvoare carbogazoase care
au generat salba staţiunilor balneare de aici.
Forme de relief vulcanice mai bine păstrate întâlnim în Munţii
Călimani - Gurghiu - Harghita - Ciomatu Mare, cu altitudini ce
depăşesc 1600-1700 m, unde se individualizează: un etaj al conurilor
vulcanice care păstrează: caldere generate de explozii şi prăbuşiri (în
Călimani), cratere drenate dar bine păstrate, uneori îngemănate
(craterul Saca - din Gurghiu, Cucu - din Munţii Harghita), cratere
nedrenate ce adăpostesc lacuri (craterul Ciomatului Mare cu Lacul
Sfânta Ana), numeroase corpuri vulcanice lipsite de cratere şi un etaj
al platourilor de aglomerate vulcanice, moderat fragmentate (cel mai
reprezentativ fiind Platoul Vlăhiţa).21 La contactul dintre conurile
învecinate, reţeaua hidrografică majoră a sculptat defilee transversale
pitoreşti: Defileul Tuşnad pe Olt, desfăşurat între conurile Pilişca şi
Ciomatu Mare, sau Defileul Topliţa – Deda, între Munţii Călimani şi
Harghita.
- Munţii Călimani se impun printr-un platou de lavă bine
dezvoltat şi, mai ales, prin aparatul vulcanic central ce atinge 1.900 –
2.100 m şi prezintă numeroase conuri secundare, unde craterul iniţial
a fost transformat într-o calderă de mari dimensiuni, cu aspect de
amfiteatru uriaş (10 km diametru). Principalele elemente de atracţie
turistică se leagă de marginile craterului iniţial, unde eroziunea a
modelat creste dantelate, pereţi verticali (Faţa Gardului), coloane
grupate (12 Apostoli) sau singuratice (Tihu, Pietrele Roşii) şi chiar
mici circuri glaciare suspendate pe marginea craterului.
- În Munţii Gurghiu relieful vulcanic, ce prezintă interes pentru
turism, este reprezentat de un aliniament de aparate vulcanice, de
1.500 – 1.700 m, cu cratere bine conservate, unele transformate în
caldere: Masivul Fâncel – Bătrâna (cu o calderă bine păstrată ce are
un diametru de 13 km), conurile Saca, Tătarca (cu un crater de circa
4,5 km diametru), Şumuleu, Ciumani (cu două cratere îngemănate,
ambele de aproximativ 2 km în diametru). Spre sud, în Munţii
Harghita se remarcă, de asemenea, un alt aliniament format din 10
conuri vulcanice, cel mai reprezentativ fiind Harghita de 1.800 m, cu
un crater relativ bine păstrat, continuat spre sud de conurile Muntele
Mic, Oştoroş, Răchitiş, Arotaş, conul Luci - cu craterul drenat de
Valea Cornoş, care adăposteşte o mlaştină oligotrofă (Tinovul Luci)
declarată rezervaţie naturală, urmat de conurile Cucu, Murgu, Pilişca
şi, pe stânga Oltului, Ciomatu Mare (1.301 m) cu două cratere
îngemănate: unul întreg, care adăposteşte Lacul Sfânta Ana şi altul
drenat de Pârâul Roşu, în care s-a format Tinovul Mohoş.
Relieful vulcanic caracteristic grupei Oaş - Gutâi - Ţibles este
mai puţin reprezentativ, puternic erodat, cu o frecventă mare a
neckurilor, care adesea poartă numele de „măgură” sau „chiceră”, cu
forme subcrustale de cupole sau coloane. Din punct de vedere
peisagistic se impun: - „insulele” vulcanice de 600-700 m din Munţii
Oaş, „înecate” în depozite sedimentare şi, de asemenea, defileele
epigenetice de pe Tur şi Talna, tăiate în roci eruptive;
- Masivele Igniş (1.307 m) şi Gutâi (1.443 m). Primul bine
conservat, cu un platou vulcanic întins, unde eroziunea a pus în
evidenţă depresiuni suspendate primitoare Poioana Izvoarelor de pe
Valea Runcu, cu staţiunea climaterică Izvoarele şi Poiana lui Ştefan
la izvoarele Marei) şi chiar chei sălbatice sculptate de Mara (Cheile
Tătarului), Runcu (Cheile Runcului) etc., sau neckuri vulcanice
reprezentate prin Cetăţuia Mare şi Mică, Dl. Ascuţita, Dl. Florilor, Dl.
Minei, Piatra Săpânţei etc.; al doilea - Masivul Gutâi - un aparat
vulcanic de mari dimensiuni, distrus prin explozii vulcanice şi
eroziunea exercitată de agenţii externi, din care s-a păstrat „Creasta
Cocoşului”, un dyke vulcanic dezvoltat pe andezite şi câteva vârfuri
impozante dispuse în semicerc: Gutâiul Doamnei, Gutâiul Mic şi
Mare, Mogoşa, Văraticul etc.;
- Ţibleşul – un masiv subvulcanic scos la zi prin îndepărtarea
depozitelor sedimentare acoperitoare, unde se evidenţiază Şatra
Pintei (1.041 m), un neck izolat, împădurit şi înconjurat de glacisuri şi
câteva centre de erupţie secundare cu aspect de cupole vulcanice:
Ţibleş (1.893 m) şi Neteda (1.322 m);
În Munţii Metaliferi relieful vulcanic este reprezentat de
nucleele de eruptiv ce domină interfluviile larg ondulate prin aspectele
lor tipice de măguri: Cetatea Roşiei, Roşia Poieni, Gemenele,
Corabia, Piatra Surligată (în sectorul Roşia Montană), aparate
vulcanice tipice, bine conservate; corpurile intrusive exhumate ale
măgurilor Săvârşin, Cerbia, Căzăneşti, Măgura Vaţei - care, pe
ansamblu au altitudini reduse, în jur de 1.000 m, dar se impun în
peisaj prin forma lor specifică. O importanţă turistică deosebită
prezintă coloanele de bazalt de la Detunata şi Detunata Goală (ultima
declarată monument al naturii), unde lavele bazaltice s-au solidificat
sub forma unor neckuri compuse din coloane prismatice.
Bibliografie:

https://www.scribd.com/doc/50868185/Relieful-Vulcanic
https://biblioteca.regielive.ro/referate/geografie/relieful-vulcanic-25366.html
http://www.geomorphologyonline.com/students_materials/GFR/relief_vulcanic.pdf
http://old.unibuc.ro/prof/ene_m/docs/2016/oct/29_12_53_5315_PATRIMONIUL_TURIS
TIC_AL_ROMANIEI_ANUL_III_BOGAN.pdf