Acesta este un libbret.

Libretul (din italiană libretto) este textul folosit sau destinat unei lucrări
muzicale extinse, cum ar fi o opera, opereta, mască, oratoriul, cantat sau
musicalul. Termenul „libretto” se referă deasemenea și la textul unei lucrări
liturgice precum recviemul, cantata sacră sau suportul de text al unei piese de
balet.

Libretto (din limba italiană, plural libretti), este diminutivul cuvântului libro
(carte). Uneori, se utilizează echivalente din alte limbi: livret (franceză),
Textbuch (germană). Libretul se distinge de rezumatul sau scenariul unei piese,
deoarece libretul include toate cuvintele și indicațiile, pe când rezumatul conține
doar punctele-cheie ale unei lucrări. Unii istorici ai baletului utilizează
termenul libret atunci când se referă la broșurile de 15-40 de pagini care
conțineau descrierea în detalii a baletului și analiza fiecărei scene, broșuri
vândute spectatorilor parizieni ai secolului al XIX-lea.

Relația dintre libretist (autorul libretului) și compozitorul piesei muzicale a

variat de la un secol la altul, astfel au făcut și tehnicile de scriere.

În contextul unei piese musical jucate în limba engleză modernă, libretul deseori
se referă la cartea lucrării, deși în acest caz cartea exclude versurile cântate.

Cuprins
1 Relația dintre compozitor și libretist
2 Caracteristicile literare
3 Limba și traducerea
4 Statutul libretiștilor și al libretului
5 Publicarea libretelor
6 Note
Relația dintre compozitor și libretist
În secolele XVII si XVIII, libretele pentru operă, oratorii și cantate erau deseori
scrise de către poeți. Pietro Metastasio (1698-1782; numele adevărat Pietro
Tapassi) a fost unul din cei mai apreciați libretiști ai Europei. Un alt libretist
notoriu al secolului XVIII a fost Lorenzo da Ponte, care a scris librete atât
pentru trei dintre cele mai mari opere a compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart,
cât și pentru mulți alți compozitori.

Eugène Scribe a fost unul din cei mai prolifici libretiști ai secolului XIX,
scriind textele lucrărilor lui Giacomo Meyerbeer, (compozitor cu care a avut o
colaborare de lungă durată), Auber, Vincenzo Bellini, Donizetti, Rossini și Verdi.
Duoul scriitorilor francezi Henri Meilhac și Ludovic Havely au scris nenumărate
texte pentru operele și operetele compozitorilor Jacques Offenbach, Jules Massenet
și Georges Bizet. Arrigo Boito, care pe lângă compunerea a două opere, a scris
librete pentru Giuseppe Verdi și Amilcare Ponchielli.

Libretul nu e întotdeauna scris înaintea muzicii. Unii compozitori precum Mikhail

Glinka, Alexander Serov, Rimski-Korsakov, Puccini și Mascagni au compus pasaje fără
text, cărora ulterior le scriau versuri pentru partiturile vocale melodice. Asta a
fost cazul pentru musicalurile americane ale secolului XX ca și în cazul
colaborării între Richard Rodgers și Lorenz Hart, iar în echipa Rodgers și
Hammerstein, textul era în general scris înaintea muzicii.)

Unii compozitori scriau propriile librete. Richard Wagner este probabil cel mai
vestit in aceatsa privință, datorită transformărilor legendelor și evenimentelor
germanice în subiecte epice pentru operele sale și dramele muzicale. Hector
Berlioz, de asemenea, a scris libretele pentru două dintre lucrările sale vestite,
“La Damnation de Faust” și “Les Troyens”. Alban Berg a adaptat piesa de teatru
Woyzeck a scriitorului Georg Büchner pentru libretul operei Wozzeck.
Uneori, libretul este scris în colaborare strânsă cu compozitorul, aceasta poate
include adaptarea, ca și în cazul lui Rimski-Korsakov și a libretistului său
Bel’sky. În cazul musicalurilor, muzica, textul și didascaliile ar putea avea
fiecare câte un autor. Prin urmare, un musical numit “Fiddler on the Roof”
(Scripcarul de pe acoperiș) are un compozitor (Jerry Bock), un liricist (Sheldon
Harnick) și un scriitor al didascaliilor (Joseph Stein). În cazuri rare,
compozitorul scrie totul în afară de aranjamentele coregrafice. Astfel a făcut
Lionel Bart pentru “Oliver!”.

Procesul de dezvoltare a unui libret se aseamănă celui de dezvoltare a pieselor pe

scenă. Există etapele preliminare ale selectării sau sugerării unui subiect și apoi
de dezvoltare a unei schițe a acțiunii în formatul unui scenariu, de asemenea și
reviziile lucrării aflate în producție.

Caracteristicile literare
De la începuturile ei (circa anul 1600), libretul era scris în versuri, și acest
lucru a continuat și în secolul XIX, deși genurile teatrului musical cu dialog
vorbit au transformat versurile cântate în proză vorbită. De la sfârșitul secolului
XIX, unii compozitori de operă au compus material pentru librete sub formă de proză
sau vers liber. Majoritatea recitativelor operei “Porgy and Bess” de George
Gershwin provin din piesa Porgy a lui Dubose și Dorothy Heyward.

Libretul unui musical, pe de altă parte, este aproape întotdeauna scris în proză.
Libretul unui musical, dacă musicalul e adaptat după o piesă (sau chiar un roman),
ar putea să și împrumute dialogul din sursa originală – majoritatea piesei
“Oklahoma!” a utilizat dialogurile pieselor “Green Grow the Lilacs”, a autorului
Lynn Riggs, “Carousel” a utilizat dialogurile piesei “Liliom” de Ferenc Molnár, “My
Fair Lady” include dialogul din “Pygmalion” de George Bernard Shaw, Man of La
Mancha a fost adaptată după piesa televizată “I, Don Quixote”, care oferă
majoritatea dialogurilor. Chiar și musicalul “Show Boat” care e foarte diferit de
nuvela Ednei Ferber, utilizează câteva din dialogurile originale ale scriitoarei,
îndeosebi la scena incrucișării raselor diferite. “Oliver!” de Lionel Bart
folosește bucăți de dialog din nuvela “Oliver Twist” de Charles Dickens, deși se
autoetichetează ca fiind o adaptare liberă a nuvelei]].

Limba și traducerea
Precum și limba de origine a operei, limba italiană a dominat acest gen în Europa
(cu excepția Franței) în timpul secolului XVIII, și chiar și în următorul secol în
Rusia, de exemplu, când trupa italiană din Sankt Petersburg a fost provocată de
apariția repertoriului rusesc. Excepții de însemnătate înaintea anului 1800 pot fi
găsite în lucrările lui Purcell, opera germană a Hamburgului în timpul barocului,
operei-baladă și în Singspiel-ul secolului XVIII, etc.

Ca și literatura sau cântecul, libretul are propriile dificultăți ale traducerii.

În trecut (și chiar și azi), lucrările străine cu dialog vorbit, în special
comediile, erau jucate având porțiunile cântate în limba originală iar partile
dialogurilor în limba tradusă. Efectele pieselor netraduse în totalitate depind de
la caz la caz.

Multe musicaluri sunt în mare parte neafectate, dar traducerea duce în confuzie în
cazul pieselor precum “Show Boat”, “The Wizard of Oz”, “My Fair Lady” sau
“Carousel”, în care versurile cântate și textul spus sunt adesea sau mereu
integrate, iar versurile cântecelor servesc la dezvoltarea subiectului. Existența
traducerilor tipărite fac cântarea în limba originală mult mai practică, deși
nimeni nu poate fi lipsit de dorința de a asculta cântecul în propria limbă.

Cuvintele spaniole libretista (dramaturg) și libretto (scenariu), folosite în

industria cinematografiei și televiziunii spaniole, își derivă sensul de la sensul
inițial al termenilor.

Statutul libretiștilor și al libretului

Pe parcursul istoriei, libretiștii s-au bucurat de mult mai puțină glorie decât
compozitorii. În unele opere ale secolului XVII, numele libretistului nici nu este
documentat. Așa cum tipărirea libretelor pentru vânzarea lor la spectacole a
devenit tot mai des-utilizată, aceste lucrări deseori rezistă într-o stare mai buna
decât însăși muzica inclusă în manuscris. Dar chiar și la capătul secolului XVIII,
în Londra, recenziile menționează rar numele libretistului, lucru criticat de către
Lorenzo da Ponte în lucrările sale.

Începând cu secolul XX, unii libretiști au fost recunoscuți pentru colaborările

faimoase cum ar fi cea a lui Gilbert și Sullivan sau Rodgers și Hammerstein. Atât
în trecut cât și în prezent, compozitorii coloanei sonore a unei opere sau operete
sunt deobicei cei mai remunerați, libretiștii fiind următorii după compozitori. O
excepție notorie fiind Gertrude Stein, care a încasat cel mai mult pentru “Four
Saints in Three Acts”. O altă excepție a fost opera din 1906 a lui Alberto
Franchetti, “La figlia di lorio” care a fost o interpretare foarte asemanătoare cu
piesa lui Gabriele D’Annunzio, un vestit poet, scriitor și dramaturg Italian. În
unele cazuri, adaptarea de operă devenea mult mai vestită decât textul literar pe
care era bazată, cum e în cazul operei “Pelleas et Melisandre” a lui Claude
Debussy, adaptare a piesei scrise de Maurice Maeterlinck.

Pe de altă parte, afilierea unui libret slab cu muzică bună a adus în unele cazuri
autorului de librete un fel de nemurire accidentară.

“Ce e mai important în operă – muzica sau cuvintele?” a fost un subiect de

dezbatere, care formează bazele a două lucrări mari: “Capriccio” de Richard Strauss
și “Prima la musica, poi le parole” de Antonio Salieri.

Publicarea libretelor
Libretele au fost disponibile în mai multe formate, unele mai complete decât
altele. Textul, dialogul, versurile cântecelor și după caz, didascaliile sunt
deobicei publicate aparte de muzică. Partiturile de operă tipărite conțin întregul
libret, deși pot exista diferențe mari între partitură și textul tipărit. De cele
mai multe ori, aceasta implică repetiția în plus a cuvintelor sau a frazelor din
libret în insăși partitura muzicala. Spre exemplu, în aria “Nessun dorma” din opera
“Turandot” de Puccini, râdurile finale ale libretului sunt “Tramontate, stele!
All’alba,vincero!” (Apuneți, voi astrelor! În zori, voi învinge!). Iar în
partitură, versurile sunt cântate: “Tramontate stele! Tramontate, stele! All’alba,
vincero! Vincero! Vincero!”

Deoarece musicalul modern tinde să fie publicat în două formate separate dar în
unele privințe comune (cartea cu toate cuvintele și partitura pentru pian și voce,
incluzând și câteva indicații vorbite). Ambele formate sunt necesare pentru citirea
minuțioasă a întregii lucrări.

Note
Kennedy, Michael (2006), The Oxford Dictionary of Music, 985 pages, ISBN 0-19-
861459-4
Neville, Don (1990). Frontier Research in Opera and Multimedia Preservation: a
Project Involving the Documentation and Full Text Retrieval of the Libretti of
Pietro Metastasio. London: Faculty of Music, University of Western Ontario. Without
ISBN
MacNutt, Richard (1992), 'Libretto' in The New Grove Dictionary of Opera, ed.
Stanley Sadie (London) ISBN 0-333-73432-7
Neville, Don (1990). Frontier Research in Opera and Multimedia Preservation: a
Project Involving the Documentation and Full Text Retrieval of the Libretti of
Pietro Metastasio. London: Faculty of Music, University of Western Ontario. Without
ISBN
Smith, Marian Elizabeth (2000). Ballet and Opera in the Age of Giselle. Princeton
University Press. ISBN 0-691-04994-7
Warrack, John and West, Ewan (1992), The Oxford Dictionary of Opera, 782 pages,
ISBN 0-19-869164-5
Informații bibliotecare
GND: 4035588-3 NKC: fd132729
Categorie: Terminologie muzicală