Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Departamentul ID-IFR
Facultatea de Ştiinţe Economice
Specializarea ECONOMIA COMERŢULUI, TURISMULUI ŞI SERVICIILOR
Forma de Învǎţǎmânt ID/IFR
Anul de studiu I
Semestrul I
Valabil începând cu anul universitar 2009-2010
pentru
MICROECONOMIE
Coordonator disciplinǎ :
Prof. univ. dr. VERONICA POPOVICI
CUPRINS
Unitate Titlul Pagina
de
învǎţare
1. OBIIECTUL ŞI METODA ECONOMIEI POLITICE 1
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1 2
1.1 Formarea şi dezvoltarea economiei politice ca ştiinţǎ.
Curente de gândire economicǎ 2
1.2. Obiectul de studiu al economiei politice. Sistemul
ştiinţelor economice 6
1.3. Metode, tehnici şi instrumente de analizǎ economicǎ 9
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 1 12
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de 17
autoevaluare
Bibliografie unitate de învăţare nr. 1 17
4. PROPRIETATEA ŞI FORMELE EI 65
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 4 66
4.1. Conţinutul proprietăţii; atributele raportului economic 66
de proprietate
4.2. Pluralismul formelor de proprietate 68
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 4 70
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de 73
autoevaluare
Bibliografie unitate de învăţare nr. 4 74
II
9.2. Caracterizarea generalǎ a factorilor de producţie 150
clasici
9.3. Caracterizarea generalǎ a neofactorilor de producţie 158
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 9 160
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de 163
autoevaluare
Bibliografie unitate de învăţare nr. 9 164
III
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 13 240
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de 243
autoevaluare
Bibliografie unitate de învăţare nr. 13 251
IV
18. TIPURI DE PIEŢE ŞI MECANISMELE DE FORMARE A 323
PREŢURILOR (PARTEA I)
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 18 324
18.1. Piaţa cu concurenţǎ perfectǎ şi formarea preţului de 324
echilibru
18.2. Echilibrul firmei în condiţii de concurenţǎ perfectǎ 331
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 18 336
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de
autoevaluare 339
Bibliografie unitate de învăţare nr. 18 340
BIBLIOGRAFIE 405
V
Obiectul şi metoda economiei politice
Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1 2
1.1 Formarea şi dezvoltarea economiei politice ca ştiinţǎ. Curente de gândire economicǎ 2
1.2 Obiectul de studiu al economiei politice. Sistemul ştiinţelor economice 6
1.3 Metode, tehnici şi instrumente de analizǎ economicǎ 9
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 1 12
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 17
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 1 17
Microeconomie 1
Obiectul şi metoda economiei politice
Microeconomie 2
Obiectul şi metoda economiei politice
Microeconomie 3
Obiectul şi metoda economiei politice
principii:
a) principiul populaţiei enunţat de Malthus, după care, în absenţa unor
frâne sociale, populaţia are tendinţa să crească în progresie geometrică, iar
mijloacele de subzistenţă, în proporţie aritmetică.
b) legea randamentelor descrescânde ale terenurilor cultivabile, din ce în
ce mai reduse, care determină creşterea preţurilor produselor agricole.
c) principiul acumulării, care sporeşte capitalul şi permite dezvoltarea
producţiei ca sursă a profitului şi a altor forme de venituri.
3) Enunţă la rang de lege sistemul libertăţii economice, conform căreia
mecanismul pieţei permite armonizarea cea mai bună a intereselor
individuale.
III. A treia perioadă se încadrează între 1870 şi marea recesiune economică
Şcoala
mondială din anii 1930. Ea este dominată de gândirea a trei şcoli principale:
neoclasicǎ a) Scoala de la Viena, opune teoriei valorii muncǎ teoria marginalistǎ a
valorii, potrivit căreia, valoarea unui bun este dată satisfacţia produsă de
ultima cantitate consumată din bunul respectiv.
b) Scoala de la Lausanne, formuleazǎ teoria echilibrului general, definind
interdependenţa generală a pieţei factorilor de producţie şi a pieţei
bunurilor de consum final. Legătura dintre cele două pieţe este asigurată pe
de o parte, prin acţiunea întreprinzătorului, care cumpără factori de
producţie şi vinde bunuri sau servicii, iar pe de altă parte, prin faptul că
încasările totale provenind din toate vânzările de factori de producţie
trebuie, în concurenţă pură sau în echilibru, să egaleze încasările totale
obţinute din vânzarea tuturor bunurilor de consum final.
c) Scoala de la Cambridge, formuleazǎ teoria echilibrului parţial, care se
aplică asupra firmelor de dimensiuni medii ce funcţionează în industrie, a
căror importanţă nu este atăt de mare încât să influenţeze restul economiei.
IV. A patra perioadă în evoluţia ştiinţei se încadrează între anii ‘20 şi anii ‘70 ai
Keynesismul acestui secol. Această perioadă a fost marcată pregnant de J.M.Keynes şi de opera
sa fundamentală <Teoria generală a ocupării, a dobânzii şi a banilor>. Opera
economică a lui Keynes a dat un impuls viguros analizei economice, dovadă a
acestui fapt fiind şi constituirea liberalismului clasic al secolului al XX-lea, ai
cărui corifei – Mises, Hayek, Friedman – formează nucleul cel mai activ al
gândirii economice din ultimele decenii.
Incepând cu acestă perioadă, se manifestă două caracteristici esenţiale ale ştiinţei
economice:
a) creşterea considerabilă a volumului de informaţii, de date statistice, ceea ce
a făcut necesară apariţia unor tehnici şi instrumente noi de analiză.
b) profesionalizarea mai accentuată a economiştilor (inclusiv specializarea
lor).
V. A cincea perioadă a început în deceniul al 8-lea al secolului nostru. Pe terenul
realităţii economice contemporane şi beneficiind de cuceririle ştiinţei economice,
de tehnicile de analiză existente, ştiinţa economică contemporană se află în faţa
Sinteza
unei situaţii clasice. Deocamdată, toate teoriile elaborate în trecut au fost şi sunt
neoclasicǎ dezvoltate şi actualizate. In procesul firesc de raportare la noile realităţi, unele
dintre ideile, teoriile şi doctrinele vechi au fost abandonate sau marginalizate.
Microeconomie 4
Obiectul şi metoda economiei politice
Microeconomie 5
Obiectul şi metoda economiei politice
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 17.
Etimologia Termenul de economie politică îşi are originea în gândirea economică a lui
Aristotel iar denumirea în cuvintele greceşti OIKOS (casă, gospodărie), NOMOS
economiei
(normă, regulǎ, lege), POLIS (cetate, societate, state).
politicǎ
Din cuvântul POLIS a derivat POLITEA, în sens de organizare socială. Fiecare
din cuvintele respective au mai multe seminificaţii, însă în succesiunea prezentată
(OIKONEMOS POLITEA), ele se traduc prin REGULI DE GOSPODĂRIRE
SOCIALĂ.
Microeconomie 6
Obiectul şi metoda economiei politice
Ştiinţǎ a
schimburilor Mai târziu a devenit preponderentă opinia, conform căreia, economia politică are
ca obiect schimburile oneroase cu prestaţie şi contraprestaţie, locul derulării lor
oneroase
fiind piaţa. De-a lungul unei mari părţi a secolului al XX-lea, raţiunea pieţii şi
mecanismele ei trec în prim planul preocupărilor celor care “ făceau“ economie
politică. In acest context, s-a edificat doctrina liberalismului economic. In acest
orizont de timp, economia politică a rămas mai mult pe terenul curiozităţii şi
confruntării ideologice. Tocmai de aceea disputa dintre doctrina liberalismului
economic şi cea socialist-dirijistă a fost aşa de dură.
Motivaţia
In ultimele decenii se manifestă tendinţa de constituire a economiei politice
activităţii
(economics-ului) ca ştiinţă a amenajării oneroase a lumii exterioare. Este vorba de
economice şi
faza sa matură, operaţională, când ştiinţa economică trebuie să studieze şi să
obiectivele ei
exprime ştiinţific, prin concepte şi instrumente adecvate, motivaţia activităţii
economice şi obiectivele ei, să măsoare rezultatele acestor activităţi, să le compare
şi să le controleze, în raport de motivaţie şi obiective.
Microeconomie 7
Obiectul şi metoda economiei politice
Microeconomie 8
Obiectul şi metoda economiei politice
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 17.
Microeconomie 9
Obiectul şi metoda economiei politice
Microeconomie 10
Obiectul şi metoda economiei politice
Microeconomie 11
Obiectul şi metoda economiei politice
c) deducţie;
d) sintezǎ;
e) analizǎ.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 17.
Microeconomie 12
Obiectul şi metoda economiei politice
4. Principiul populaţiei, potrivit cǎruia în absenţa unor frâne sociale, populaţia are
tendinţa să crească în progresie geometrică, iar mijloacele de subzistenţă, în
proporţie aritmetică, a fost enunţat de:
a) John Maynard Keynes;
b) Adam Smith;
c) Thomas Malthus;
d) John Stuart Mill;
e) David Ricardo.
7. Abstracţia ştiinţificǎ:
Microeconomie 13
Obiectul şi metoda economiei politice
19. pleacă de la premisa că unele elemente ale analizei economice sunt stabile,
în timp ce altele sunt variabile ;
20. reflectǎ modul de raţionare de la particular la general, de la fapte concrete la
generalizarea ştiinţificǎ;
21. reflectǎ modul de raţionare de la general la particular;
22. constă în reproducerea schematică a unui proces economic sub forma unui
sistem linear sau analog;
e) presupune ca cercetǎtorul sǎ îşi concentreze atenţia asupra unui aspect spre a-l
analiza, fǎcând abstracţie de celelalte aspecte a cǎror existenţǎ îi este
cunoscutǎ.
Microeconomie 14
Obiectul şi metoda economiei politice
Microeconomie 15
Obiectul şi metoda economiei politice
Microeconomie 16
Obiectul şi metoda economiei politice
Răspuns 1.1
1. c
2. d
3. c
Răspuns 1.2.
1. c
2. b
3. a
Răspuns 1.3.
1. b
2. c
3. a
Microeconomie 17
Obiectul şi metoda economiei politice
Microeconomie 18
Economie şi raţionalitatea în economie
Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2 20
2.1 Nevoile umane, resursele şi bunurile economice. Raritatea şi alegerea 20
2.2 Activitatea economică şi componentele sale 27
2.3 Raţionalitatea în economie 29
2.4 Dinamica şi interdependenţele economice. Legile economice şi libertatea economică 33
2.5 Risc şi incertitudine în economia modernă (capitalistă) 36
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 2 42
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 43
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 2 43
Microeconomie 19
Economie şi raţionalitatea în economie
Microeconomie 20
Economie şi raţionalitatea în economie
Microeconomie 21
Economie şi raţionalitatea în economie
substituirea unei nevoi altei nevoi şi substituirea unui bun altui bun pentru
satisfacerea uneia şi aceleiaşi nevoi. în cazul nevoilor, substituirea este
nemărginită (ea merge până la subtituirea totală).
b) Interesele economice
Interesele
economice Interesele economice reprezintă acele nevoi umane înţelese de oameni
(conştientizate) şi devenite mobiluri (directe sau indirecte, imediate sau
relativ îndepărtate) ale luptei oamenilor pentru existenţă, ale confruntării şi
cooperării lor în vederea dobândirii bunurilor necesare satisfacerii nevoilor.
Dacă bunul pentru satisfacerea unei nevoi a fost găsit, nevoia în cauză generează
eforturi pentru procurarea lui. în baza acestei relaţii, s-a impus principiul general
hedonist (după unii, legea universală hedonistă), conform căreia omul a căutat
întotdeauna să obţină maximum de satisfacţie cu minimum de efort.
Microeconomie 22
Economie şi raţionalitatea în economie
Premisa primară a satisfacerii nevoilor umane este natura. Mediul natural este cel
dintâi izvor al resurselor economice şi cadrul existenţei oamenilor şi al
activităţilor. Direct sau indirect, natura oferă aproape toate cele necesare existenţei
oamenilor şi progresului societăţii.
Desprinderea resurselor naturale din mediul lor este rodul activităţii umane.
Clasificarea Volumul, diversitatea şi calitatea acestei activităţi sunt condiţionate de resursele
resurselor umane. Acestea, la rândul lor, depind de factorul demografic, de numărul
persoanelor apte de muncă, de structura populaţiei active pe sexe, vârste, pe ramuri
şi subramuri economice, ca şi de calitatea forţei de muncă.
Microeconomie 23
Economie şi raţionalitatea în economie
d) Bunurile economice.
Microeconomie 24
Economie şi raţionalitatea în economie
Individul este acela care stabileşte legătura între nevoia resimţită de el şi obiectul
sau serviciul care îi poate satisface adecvat această nevoie.
După gradul lor de prelucrare, bunurile economice se împart în: primare (cele
desprinse direct din natură), intermediare (aflate în diferite faze de prelucrare),
finale (care nu mai sunt supuse prelucrării, ele fiind destinate consumului final
personal şi colectiv, investiţiilor, exportului, etc).
Diferite categorii de bunuri pot fi complementare sau substituibile. Două sau mai
multe bunuri sunt complementare dacă trebuie utilizate împreună pentru a
satisface o anumită nevoie (de exemplu, bunurile electrocasnice şi energia
electrică, autovehiculele şi carburanţii); sunt substituibile acele bunuri între care
beneficiarul poate alege pentru a-şi satisface o anumită nevoie (de exemplu între
automobil şi tren pentru satisfacerea nevoii de transport; între zahăr şi zaharină sau
miere pentru a-şi satisface un anumit consum alimentar).
Microeconomie 25
Economie şi raţionalitatea în economie
2. Interesele economice:
a) reprezintă totalitatea elementelor pe care omul le poate folosi în activitatea
sa;
b) sunt sinonime cu nevoile umane;
c) pun în evidenţă motivaţia activităţii umane ;
d) constau în efortul conştient al oamenilor de a atrage şi utiliza resurse
economice ;
e) au drept caracteristică definitorie raritatea.
4. Nu au caracter limitat:
a) resursele umane;
b) reursele economice;
c) nevoile;
d) resursele naturale;
e) resursele derivate.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 43.
Microeconomie 26
Economie şi raţionalitatea în economie
Microeconomie 27
Economie şi raţionalitatea în economie
d) Consumul este actul care constă din folosirea efectivă a bunurilor, act care
verifică utilitatea acestora şi concordanţa lor cu nevoile, dorinţele şi interesele
oamenilor. La rândul lui consumul se împart în: consumul intermediar care se
referă la folosirea unor bunuri economice, care în procesul de producere al altor
bunuri, îşi pierd caracetristicile lor iniţiale; consumul final care se referă la
utilizarea bunurilor de consum personal.
3. Consumul reflectă:
a) totalitatea nevoilor societăţii;
b) totalitatea nevoilor umane;
c) nevoile umane în concordanţă cu realitatea materială;
d) volumul producţiei;
e) volumul şi structura activităţii economice.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 43.
Microeconomie 28
Economie şi raţionalitatea în economie
Raritatea resurselor face ca orice alegere de producţie sau de consum a unuia sau
altuia dintre agenţii economici, să însemne, în acelaşi timp, sacrificarea unor şanse
potenţiale. De pildă, dacă o persoană, o familie alocă o parte mai mare din
resursele de care dispune pentru satisfacrea nevoilor de hrană (alimente), atunci în
mod obligatoriu, îi rămân mai puţine pentru cele instructiv- educaţionale sau chiar
de îmbrăcăminte. Această alegere se face conştient sau intuitiv pe baza costului de
oportunitate.
De pildă, dacă o fermă poate să producă, pe baza resurselor de care dispune, 1000
tone de cartofi şi 500 tone de roşii, atunci, costul de oportunitate unei cantităţi
suplimentare de 10 tone cartofi este de 5 tone de roşii. Principiul costului alegerii
se aplică şi de către consumator, de către bănci, firme producătoare, etc.
Microeconomie 29
Economie şi raţionalitatea în economie
Bunuri
Curba
posibilităţilor
de producţie
Combinaţiile posibile dintre cele două categorii de bunuri se află pe curba AG sau
dedesubtul acestei curbe. Cu stocul de resurse existent şi în condiţiile tehnologice
date, combinaţiile combinaţiile de bunuri militare şi civile nu se vor putea plasa
deasupra curbei. Din acest motiv curba respectivă se numeşte şi frontiera
posibilităţilor de producţie.
Microeconomie 30
Economie şi raţionalitatea în economie
Din grafic rezultă că orice combinaţii între cele două destinaţii în afara curbei este
imposibilă. Dacă ne aflăm la punctul C, decizia de creştere a producţiei de bunuri
civile, fără a se reduce în mod corespunzător producţia de bunuri militare,
presupune luarea în considerare a punctului H. Deplasarea de la punctul C la
punctul H este imposibilă, deoarece stocul de resurse a rămas acelaşi. Resursele
limitate nu permit luarea în considerare a punctului H, singura soluţie este
reducerea producţiei de bunuri militare, deplasându-ne pe linia de frontieră de la
punctul C la punctul D.
Microeconomie 31
Economie şi raţionalitatea în economie
Microeconomie 32
Economie şi raţionalitatea în economie
5. Utilizarea resurselor limitate în aşa fel încât satisfacţia obţinută să fie maximă
exprimă:
a) raţionalitatea economică;
b) costul de oportunitate;
c) costul economic;
d) costul marginal;
e) profitul economic.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 43.
Microeconomie 33
Economie şi raţionalitatea în economie
O primă problemă care se pune în legătură cu legile economice este cea a naturii
lor. în acest sens, în decursul timpului s-au conturat două concepţii mai
importante.
Prima dintre ele susţine că legea economică există şi acţionează la fel ca legile
naturii. Această concepţie se sprijină pe convingerea existenţei unei ordini
naturale, care este spontană, evidentă prin ea însăşi. Ordinea naturală vrea să spună
că societăţile umane şi deci activităţile economice sunt guvernate de legi naturale,
aceleaşi care guvernează lumea fizică. Aceste legi ţin de esenţa oamenilor şi a
lucrurilor şi sunt expresia voinţei divine.
Microeconomie 34
Economie şi raţionalitatea în economie
2. Procesele economice:
a) sunt fenomenele economice privite în mişcarea lor;
b) exprimǎ transformǎrile cantitative în starea activitǎţii economice;
Microeconomie 35
Economie şi raţionalitatea în economie
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 43.
Incertitudinea devine o posibilă sursă de risc, în special atunci când decurge dintr-
o informare incompletă sau când se apelează la surse informaţionale
incompatibile.
Microeconomie 36
Economie şi raţionalitatea în economie
Riscul obiectiv este inerent oricărei acţiuni caracterizate prin variaţia rezultatelor
probabile şi reprezintă o variabilă independentă de individ.
Microeconomie 37
Economie şi raţionalitatea în economie
Riscul la nivel mondoeconomic se manifestă ca risc de ţară. Acest risc este asociat
relaţiei dintre creditorii şi debitorii internaţionali. Mai concret se are în vedere riscul
ca o ţară debitoare să nu poată restitui împrumuturile către creditorii ei, de regulă,
organismele bancaro-financiare internaţionale.
Riscul de ţară este abordat de regulă, dintr-o dublă perspectivă: cea economică şi,
respectiv, cea politică.
Microeconomie 38
Economie şi raţionalitatea în economie
5. Raţionalitatea:
a) înseamnă capacitatea oamenilor de a-şi stabili obiectivele şi de a acţiona într-
o astfel de manieră încât să realizeze aceste obiective în condiţii de eficienţă
maximă ;
b) reflectă procesul de maximizare a efectelor utile în contextul cheltuirii unui
anumit efort ;
Microeconomie 39
Economie şi raţionalitatea în economie
7. Care din afirmaţiile de mai jos referitoare la costul de oportunitate sunt corecte:
a) este ceea ce pierde individul, colectivitatea şi societatea, în urma alegerii
făcute;
b) este costul şansei sacrificate;
c) este un concept relativ exprimat în termeni reali;
d) este un cost marginal;
e) este costul suportat de oameni pentru a-şi satisface resursele.
Alegeţi răspunsul corect:
A(a + b + c); B(a + b + c + d); C(a + b + c + d + e); D(a + b + d); E(a + b + e).
Microeconomie 40
Economie şi raţionalitatea în economie
Microeconomie 41
Economie şi raţionalitatea în economie
Microeconomie 42
Economie şi raţionalitatea în economie
Răspuns 2.2.
1. b
2. b
3. c
4. d
Răspuns 2.3.
1. c
2. c
3. c
4. e
5. a
Răspuns 2.4.
1. d
2. D
3. A
Răspuns 2.5.
1. d
2. a
3. b
Microeconomie 43
Economie şi raţionalitatea în economie
Microeconomie 44
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3 46
3.1. Economia naturală şi economia de schimb 46
3.2. Geneza şi trăsăturile esenţiale ale economiei de schimb 47
3.3. Caracteristici ale economiei de piaţă; tipuri ale acesteia 53
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 3 60
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 63
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 3 64
Microeconomie 45
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
El apare ca autoconsum final (care permite satisfacerea directă a unor nevoi de viaţă
ale oamenilor) şi autoconsum intermediar (destinat producerii altor bunuri de către
întreprinzători).
Microeconomie 46
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 63.
Microeconomie 47
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
schimb s-a făcut şi se face după criterul preponderenţei, pe care o formă sau alta de
organizare o deţine în cadrul întregii activităţi economice.
Preponderenţa economiei naturale era evidentă, deci, chiar în această zonă relativ
dezvoltată din punct de vedere economic, cu numeroase racordări la schimburile "
internaţionale" ale vremii. Cât priveşte alte regiuni ale Europei, dimensiunile
economie naturale erau şi mai extinse.
Unii specialişti exprimă şi opinia că unele elemente sau laturi specifice ale
economiei naturale pot cunoaşte o anumită revigorare şi în ţările cu nivel ridicat de
dezvoltare. O asemenea perspectivă ar fi legată de tendinţa de creştere a timpului
liber şi de aspiraţia normală a fiecărui individ de a alterna diferite tipuri de activităţi
şi genuri de muncă. Chiar dacă premisele unei asemena tendinţe sunt reale,
considerăm că rolul economiei naturale în activitatea fiecărui agent economic şi în
activităţile totale din comunităţile avansate din punct de vedere economic, nu poate
fi decât secundar, periferic.
Microeconomie 48
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
Prin specializare şi recurgerea la schimb, fiecare are posibilitatea să obţină mai mult
faţă se situaţia când produce de unul singur întreaga gamă de bunuri necesare
existenţei. Specializarea unui agent economic într-un domeniu sau altul de
activitate are la bază interesul economic, avantajul obţinut într-o activitate în raport
cu alta. Deciziile de specializare se întemeiază, conştient sau intuitiv, pe teoria
avantajului relativ (comparativ).
Datorită unor abilităţi proprii, fiecare dintre aceşti producători ar putea obţine
bunurile x şi y după cum urmează:
Producătorul A: 10X sau 5Y
Producătorul B: 4X sau 4Y
Producătorul C: 2X sau 3Y
Din datele de mai sus rezultă că producătorul A deţine un avantaj absolut în raport
cu ceilalţi.
Avantajul Un agent economic (individ, întreprindere, ţară) deţine un avantaj absolut
absolut atunci când produce o cantitate dată de bunuri cu mai puţine resurse în raport
cu oricare alt agent economic (sau reciproca: din resurse identice, acesta
obţine o cantitate mai mare de bunuri în raport cu oricare alt agent economic).
Microeconomie 49
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
Producătorul Costul de
oportunitate (CO)
Co (x) Co (y)
A 0,5 Y 2X
B 1Y 1X
C 1,5 Y 2/3 X
Deci din acelaşi volum de resurse, comunitatea a realizat un spor de producţie egal
cu o unitate din bunul y şi două unităţi din bunul x.
Chiar dacă, în timp, avantajul comparativ al unui agent economic sau al altuia se
modifică şi ca urmare are loc adaptarea permanentă la condiţiile mereu
schimbătoare ale mediului în care ei acţionează, specializarea rămâne prima
condiţie şi trăsătură a economiei de schimb, bază a cooperării şi a progresului
economic.
Microeconomie 50
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
Microeconomie 51
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
sunt cele care trec de la producător la consumator prin mecanismul pieţei, pe baza
unor preţuri care se formează liber, în raport cu cererea şi oferta, fără intervenţii
administrative şi restricţii cantitative, fiind exclusă utilizarea unor pârghii
economico-financiare având ca obiectiv deformarea preţului.
Bunurile parţial marfare sau mixte sunt cele care trec de la producător la
consumator prin vânzare-cumpărare, dar preţul la care se realizează tranzacţia se
formează atât pe baza condiţiilor pieţei cât şi a unor măsuri de protecţie socială sau
criterii de echitate.
Microeconomie 52
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
se realizează în cea mai mare măsură şi din ce în ce mai mult nu direct din
producţia proprie a fiecărui agent economic, ci indirect, prin schimb între ei;
c) bunurile economice ajung de la producător la consumator prin vânzare -
cumpărare;
d) astăzi, este forma universală de organizare şi funcţionare a activităţii
economice;
e) asigură un grad superior de satisfacere a trebuinţelor în comparaţie cu
economia naturală.
Alegeţi răspunsul corect:
A ( a + b + c + d ); B ( a + b + c + d + e ); C ( a + b + c ); D ( a + b ); E ( d ).
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 63.
Intr-un mod şi mai concis, se consideră că economia de piaţă reprezintă acel sistem
Microeconomie 53
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
economic în care mecanismele pieţei sunt singurele care tind să asigure echilibrul
cererii cu oferta, cu excluderea oricărei intervenţii a monopolurilor sau statului.
Microeconomie 54
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
III. Sistemul real al economiei de piaţă. În viaţa reală nici unul dintre modelele
Microeconomie 55
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
Microeconomie 56
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
Astfel, pe piaţa bunurilor, la o creştere a cantităţii cerute din bunul <i> are loc o
creştere a preţului bunului <i>, ceea ce conduce la eliminarea decalajului dintre
cantitatea cerută şi cea oferită, atât prin diminuarea cantităţii cerute, cât şi prin
stimularea firmelor de a produce mai mult.
Pe piaţa factorilor de producţie, la o creştere a cantităţii oferite din bunul <i> are
loc o creştere a cantităţii cerute din factorii de producţie necesari producerii
acestuia, ceea ce conduce la creşterea preţurilor factorilor. Implicit are loc o
reducere a decalajului dintre cantitatea cerută şi respectiv oferită de factori de
producţie, atât prin diminuarea cantităţii cerute, cât şi prin încurajarea posesorilor
de factori de producţie de a mări oferta.
Piaţa bunurilor:
Oi
Ci -> decalaj -> Pi pana cand Ci=Oi
(Ci>Oi) Ci
Of
Oi -> Cf -> decalaj -> Pf pana cand Cf=Of
(Cf>Of) Cf
În care:
Ci, Oi – cantitatea ceruta, (oferita) din bunul <i>
Cf, Of – cantitatea ceruta (oferita) din factorii de productie necesari obtinerii
bunului <i>
Pi – pretul bunului <i>
Pf – pretul factorilor de productie.
Microeconomie 57
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
Microeconomie 58
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
3. În economia de comandă:
a) preţurile nu se determină liber;
b) proprietatea de stat este preponderentă;
c) nu există planificare;
d) preţurile sunt administrate de stat în cea mai mare parte;
e) piaţa este centrul vital al economiei.
Alegeţi răspunsul corect:
A(a + c + e); B(c + e); C (a + b + d); D(a + b + c + d + e); E(b + c + d).
4. Piaţa reprezintă:
a) locul de întâlnire a cererii cu oferta;
b) un mecanism de reglare a vieţii economice;
c) un contract ce comportă vânzarea şi cumpărarea de bunuri;
d) o instituţie centrală a economiei;
e) o relaţie între agenţii economici cu privire la bunurile economice din
societate.
Alegeţi răspunsul corect:
A(a + b + c + d + e); B(a + b + d); C(b + c + d); D(b + c + d + e); E(c + e).
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 63.
Microeconomie 59
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
Microeconomie 60
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
Microeconomie 61
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
Microeconomie 62
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
Răspuns 3.1
1. a
2. b
3. d
4. d
Răspuns 3.2.
1. a
2. b
3. c
4. B
Răspuns 3.3.
1. D
2. B
3. C
4. B
5. C
Microeconomie 63
Economia de piaţǎ contemporanǎ şi caracteristicile ei generale
Microeconomie 64
Proprietatea şi formele ei
PROPRIETATEA ŞI FORMELE EI
Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 4 66
4.1. Conţinutul proprietăţii; atributele raportului economic de proprietate 66
4.2. Pluralismul formelor de proprietate 68
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 4 70
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 73
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 4 74
Microeconomie 65
Proprietatea şi formele ei
Subiectul Subiecţii proprietăţii sunt, fie persoane fizice (indivizi, familii), fie persoane
juridice (sociogrupuri şi organizaţii) , care deţin anumite bunuri în proprietatea lor
proprietăţii
exclusivă şi care îşi exerită nemijlocit drepturile asupra acestora. Printre subiecţii de
proprietate se înscrie şi statul care, prin intermediul administraţiei publice, deţine,
utilizează şi gestionează o anumită masă de bunuri existentă în societate.
Microeconomie 66
Proprietatea şi formele ei
Microeconomie 67
Proprietatea şi formele ei
d) agenţii economici;
e) bunurile.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 73.
- individualã
PRIVATÃ - individual - asociativã
- privatã de familie
- privat - asociativã
- în proprietatea statului
- în proprietatea unitãþilor
PUBLICÃ administrativ - teritoriale
privat – publicã
naþionalã
MIXTÃ
privat – publicã
multinaþionalã
Microeconomie 68
Proprietatea şi formele ei
2. Proprietatea publică (de stat) este prezentă, în proporţii diferite, în toate ţările
Proprietatea lumii şi se caracterizează prin aceea că bunurile, îndeosebi cele investiţionale, se
publică află în proprietatea organizaţiilor statale ca subiect de proprietate. Folosirea şi
gestionarea acestei proprietăţi revine în sarcina diferitelor administraţii publice,
centrale sau locale.
Microeconomie 69
Proprietatea şi formele ei
1. Proprietatea publică:
a) există în toate ţările;
b) există doar la nivel regional;
c) există sub forma proprietăţii cooperatiste;
d) este o formă a proprietăţii particulare;
e) constituie baza economiei de piaţă.
1. Proprietatea:
a) publică este singura care generează libera iniţiativă;
b) particulară asigură manifestarea largă a independenţei economice;
c) trebuie privită doar în cadrul unui pluralism al formelor de proprietate;
d) reprezintă baza acţiunii economice;
Microeconomie 70
Proprietatea şi formele ei
3. Pierderea căror atribute ale proprietăţii derivă din vânzarea obiectului proprietăţii:
a) posesiunea;
b) dispoziţia;
c) utilizarea;
d) uzufructul;
e) toate cele de mai sus.
6. Subiecţii proprietăţii:
a) pot fi sau nu şi proprietari;
b) sunt proprietari, dar neproducători;
c) pot fi sau nu şi producători neproprietari;
d) pot utiliza sau nu obiectul proprietăţii prin salariaţi;
e) pot transfera dreptul de dispoziţie salariaţilor, dar nu şi dreptul de uzufruct.
Microeconomie 71
Proprietatea şi formele ei
Microeconomie 72
Proprietatea şi formele ei
Răspuns 4.2.
1. a
2. a
3. c
Microeconomie 73
Proprietatea şi formele ei
Microeconomie 74
Agenţii economici. Circuitul economic
Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 5 76
5.1 Conceptul şi categoriile de agenţi economici 76
5.2 Fluxurile economice şi circuitul economic 79
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 5 85
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 89
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 5 90
Microeconomie 75
Agenţii economici. Circuitul economic
Economia unei ţǎri implicǎ activitatea unui foarte mare numǎr de unitǎţi
economice care efectueazǎ operaţii complexe de naturǎ diferitǎ, pentru a produce, a
finanţa, a asigura, a redistribui şi a consuma bunuri. Dintr-un asemenea proces
rezultǎ activitatea economicǎ sau economia unei ţǎri, care se realizeazǎ prin
totalitatea acţiunilor întreprinse de unitǎţile ce o compun.
Conceptul de Agenţii economici sunt persoane sau grupuri de persoane fizice şi/sau juridice
agent care, în calitatea de participanţi la viaţa economicǎ, îndeplinesc roluri şi au
economic comportamente economice similare.
Mai întâi, unul şi acelaşi agent economic este legat de toate formele de proprietate
şi se poate exprima prin oricare dintre subiecţii de proprietate.
Microeconomie 76
Agenţii economici. Circuitul economic
schimb monetar.
Microeconomie 77
Agenţii economici. Circuitul economic
Administraţiile organismele private fǎrǎ scop lucrativ (organizaţii, asociaţii, fundaţii, etc) care au
private ca funcţie principalǎ prestarea de servicii nonmarfare pentru grupurile respective şi
servicii marfǎ pentru populaţie. Resursele lor financiare provin în principal din
contribuţii voluntare, cotizaţii, venituri pe proprietǎţi.
7. Strǎinǎtatea (exterirul sau restul lumii) este agentul economic care desemneazǎ
Strǎinǎtatea celelalte economii naţionale şi unitǎţile lor autonome (nerezidente), cu care agenţii
economici interni, rezidenţi, intrǎ în tranzacţii economice. In aceastǎ categorie intrǎ
şi administraţiile strǎine şi internaţionale aflate pe teritoriul ţǎrii de referinţǎ.
1. Menajele:
a) realizeazǎ din activitatea economicǎ venituri care le permit sǎ-şi susţinǎ
consumul;
b) constituie unitatea de bazǎ în care se realizeazǎ repartiţia;
c) mobilizeazǎ şi repartizeazǎ disponibilitǎţile financiare din economie;
d) obţin venituri din taxe pe care le percep pentru diferite servicii prestate;
e) nici o variantǎ nu este corectǎ.
2. Exteriorul:
a) regrupeazǎ unitǎţile instituţionale dintr-o ţarǎ;
b) realizeazǎ doar activitǎţi cu caracter comercial;
c) constituie agenţii economici care importǎ ceea ce vând;
d) este un sector intituţional care are drept funcţie principalǎ redistribuirea
veniturilor şi avuţiei;
e) este considerat un sector instituţional cu caracter fictiv.
Microeconomie 78
Agenţii economici. Circuitul economic
a) armata;
b) poliţia;
c) învǎţǎmântul public;
d) statul;
e) Crucea Roşie.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 89.
Economia oricǎrei ţǎri este o realitate extrem de complexǎ care se manifestǎ printr-
un imens volum de operaţii şi tranzacţii ce se deruleazǎ între numeroşi agenţi
economici, aparţinând fie ţǎrii respective, fie restului lumii.
Coneptele de Ansamblul legǎturilor, tranzacţiilor, operaţiilor şi transferurilor realizate între
fluxuri agenţii economici dintr-o economie, în decursul unei perioade de timp, de regulǎ
economice şi un an, se numesc fluxuri economice.
circuit
Totalitatea fluxurilor economice dintr-o economie formeazǎ circuitul economic.
economic
Pentru evidenţierea fluxurilor economice se porneşte de la ipoteza cǎ ele se
deruleazǎ în cadrul unui circuit economic închis, în sensul cǎ pentru fiecare agent
economic, mǎrimea fluxurilor intrate este egalǎ cu mǎrimea fluxurilor ieşite.
Respectiv, sunt analizate fluxurile activitǎţii economice, fǎrǎ evidenţierea
operaţiilor privind modificarea stocurilor în perioada datǎ, care nu dau naştere la
tranzacţii de piaţǎ, dar conduc la modificarea patrimoniului agenţilor economici.
Elementele Elementele care definesc circuitul economic sunt: activitǎţile economice, agenţii
care definesc economici, tranzacţiile economice şi obiectul tranzacţiilor.
circuitul
economic Activitǎţile economice constituie cauza tranzacţiilor economice şi se referǎ la
totalitatea operaţiilor care urmǎresc, direct sau indirect, satisfacerea trebuinţelor cu
Acitivitǎţile bunuri economice. Operaţiile din cadrul economiei unei ţǎri, dupǎ natura lor, pot fi
economice reduse la trei mari categorii: operaţii cu bunuri şi servicii, care privesc producţia,
Microeconomie 79
Agenţii economici. Circuitul economic
Subiecţii Subiecţii tranzacţiilor sunt agenţii economici grupaţi în cele şapte sectoare
tranzacţiilor instituţionale.
Fiecare tranzacţie bilateralǎ este reprezentatǎ prin douǎ fluxuri în sens contrar.
Astfel, în cazul vânzǎrii-cumpǎrǎrii de bunuri economice şi de servicii ale
Fluxurile reale
factorilor, ce caracterizeazǎ cea mai mare parte a tranzacţiilor în economia de
şi monetare
piaţǎ, fluxurilor de bunuri şi fluxurilor de servicii ale factorilor de producţie,
denumite fluxuri reale, le corespund fluxuri monetare de aceeaşi mǎrime, dar în
direcţie opusǎ.
Microeconomie 80
Agenţii economici. Circuitul economic
cerere
C h eltuieli pentru bun uri de con sum
Schema
Bun uri de con sum
generalǎ a
oferta
circuitului
economic IN T RE PRIN D E RI G O SPO D Ã RII
(FIRM E ) (M E N A JE )
oferta
Serviciile factorilor: m un ca, pãm ân t,capital
Schema prezentatǎ, reflectǎ într-o formǎ sinteticǎ circuitul economic sau, fluxul
circular al activitǎţii economice, ca expresie a raporturilor generate de
tranzacţiile ce au loc între cele douǎ categorii de agenţi economici sau sectoare
instituţionale: întreprinderile (firmele) şi gospodǎriile (menajele). Aspectul sintetic
şi schematizat provine de la faptul cǎ se porneşte de la ipoteza cǎ bunurile se
produc în economie numai de cǎtre întreprinderi, bunuri care sunt cumpǎrate şi
utilizate în totalitate de gospodǎrii (menaje).
Circuitul exterior din figurǎ reflectǎ aceleaşi tranzacţii bilaterale dintre cele douǎ
sectoare, pe baza fluxurilor monetare – de venituri şi cheltuieli. Rezultǎ cǎ
fluxurile reale de bunuri şi de servicii ale factorilor sunt însoţite alternativ prin
fluxuri de venituri şi fluxuri de cheltuieli. Astfel, plata serviciilor factorilor
reprezintǎ venituri pentru menaje şi cheltuieli (costuri) pentru întreprinderi, iar
cheltuielile menajelor pentru cumpǎrarea de bunuri de consum reprezintǎ intrǎri
(venituri) pentru firme.
Microeconomie 81
Agenţii economici. Circuitul economic
MODIFICAREA
Modificarea PATRIMONIULUI
patrimoniului, V-C=I V-C=S
procesele de
economisire şi INTREPRINDERI VENITURI (V) GOSPODÃRII
(FIRME) (MENAJE)
de investire
Microeconomie 82
Agenţii economici. Circuitul economic
(C)
(V)
Sectorul
public în INTREPRINDERI GOSPODÃRII
C (MENAJE)
circuitul (FIRME)
economic
S TM
IF IM
SECTORUL
PUBLIC
Din aceastǎ figurǎ rezultǎ cǎ sectorul public încaseazǎ impozite de la firme (If) şi
de la menaje (Im). De asemenea, el efectueazǎ transferuri cǎtre firme (subvenţii –
S) şi cǎtre menaje (Tm). Prin natura operaţiilor care le dau naştere ( de redistribuire
a veniturilor ), aceste tranzacţii sunt unilaterale, cu fluxuri înr-un singur sens, ce
conduc la creşterea veniturilor agentului economic care primeşte şi diminuarea
veniturilor celui care face transferul. În schema privind locul sectorului public în
Microeconomie 83
Agenţii economici. Circuitul economic
STRAINATATEA
(EXTERIORUL) V
Strǎinǎtatea
în circuitul
Cim
Vex
Exb
Imb
economic
INTREPRINDERI GOSPODÃRII
(FIRME)
C (MENAJE)
S TM
IF IM
SECTORUL
PUBLIC
Microeconomie 84
Agenţii economici. Circuitul economic
2. Circuitul economic:
a) constituie ansamblul relaţiilor dintre agenţii economici în interdependenţa
lor;
b) relevǎ legǎturile fundamentale pe care se bazeazǎ funcţionarea unei
economii naţionale;
c) este circulaţia bunurilor materiale între agenţii economici care acţioneazǎ în
economia unei ţǎri;
d) relevǎ deplasarea, circulaţia bunurilor de naturǎ economicǎ de la anumiţi
agenţi economici la alţii;
e) constituie fluxurile reale şi monetare care se desfǎşoarǎ concomitent şi
neîntrerupt.
Alegeţi rǎspunsul corect:
A(a+b); B(b+d+e); C(a+b+c+d+e); D(a+b+e); E(a+b+c+d).
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 89.
Microeconomie 85
Agenţii economici. Circuitul economic
2. Administraţiile private:
a) produc, în principal, servicii necomerciale pentru populaţie;
b) redistribuie veniturile între agenţii economici;
c) îşi asigurǎ veniturile necesare funcţionǎrii din contribuţii voluntare ale
unitǎţilor din alte sectoare;
d) îşi asigurǎ resursele financiare din taxe şi impozite;
e) reprezintǎ unitatea de bazǎ în care se realizeazǎ consumul.
Alegeţi rǎspunsul corect:
A(a+b+c); B(a+c); C(b+e); D(a+b+c+d+e); E(a+e).
Microeconomie 86
Agenţii economici. Circuitul economic
5. Administraţiile publice:
a) produc bunuri sub forma serviciilor care ajung direct la consumator fǎrǎ a
deveni marfǎ;
b) îşi asigurǎ resursele financiare din taxe şi impozite;
c) este un sector format din agenţi economici fictivi care vând ceea ce este
importat şi cumpǎrǎ ceea ce se exportǎ;
d) asegura redistribuirea veniturilor şi avuţiei;
e) realizeazǎ activitate economicǎ necomercialǎ.
Alegeţi rǎspunsul corect:
A(b+c); B(a+c); C(b+e); D(a+b+d+e); E(b+d+e).
6. Menajele:
a) sunt considerate unitatea de bazǎ în care se realizeazǎ consumul;
b) au un rol economic complex;
c) se diferenţiazǎ în funcţie de mǎrimea veniturilor, sursa veniturilor, tradiţii,
grad de pregǎtire etc.;
d) uneori, se manifestǎ ca întreprinzǎtori individuali ce oferǎ bunuri materiale şi
servicii comerciale, nefinanciare;
e) îşi asigurǎ resursele din remunerarea factorilor de producţie pe care îi aduc în
activitatea economicǎ.
Alegeţi rǎspunsul corect:
A(a+b+c+d+e); B(a+c); C(b+e); D(a+b+c); E(b+d+e).
Microeconomie 87
Agenţii economici. Circuitul economic
e) agenţii economici.
9. Operaţiile din cadrul unei economii naţionale pot fi reduse la trei mari categorii,
respectiv:
a) operaţii cu bunuri şi servicii;
b) operaţii de utilizare a bunurilor;
c) operaţii de repartiţie;
d) operaţii financiare;
e) operaţii de schimb al buburilor şi serviciilor.
Alegeţi rǎspunsul corect:
A(b+c+d); B(a+c+d); C(b+d+e); D(a+b+c); E(a+c+e).
Microeconomie 88
Agenţii economici. Circuitul economic
Răspuns 5.2.
1. a
2. D
3. e
Microeconomie 89
Agenţii economici. Circuitul economic
Microeconomie 90
Banii şi funcţiile lor în economie
Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 6 92
6.1 Esenţa şi natura banilor 92
6.2 Geneza şi evoluţia banilor 94
6.3 Rolul şi funcţiile banilor în economie 98
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 6 100
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 103
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 6 104
Microeconomie 91
Banii şi funcţiile lor în economie
Posesiunea banilor are deci semnificaţia unei comenzi generale asupra bunurilor
existente într-o comunitate economică. Ca urmare, posesorul unor asemenea
instrumente sociale deţine atât puterea economică, respectiv puterea de
cumpărare a unei părţi din avuţia comunităţii economice, cât şi puterea juridică,
adică, puterea de decizie şi capacitate de lichidare a datoriilor.
Microeconomie 92
Banii şi funcţiile lor în economie
Microeconomie 93
Banii şi funcţiile lor în economie
3. Banii nu constituie:
a) un instrument social;
b) un bun creat de om;
c) o marfǎ;
d) elementul central al economiei de schimb;
e) o putere de cumpǎrare în aşteptare.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 103.
Punctul de plecare în apariţia banilor l-a constituit schimbul, care pe primele sale
Trocul trepte s-a efectuat sub forma trocului sau trampei, respectiv schimbul direct de
bunuri, fără nici un alt mijlocitor. In cadrul trocului vânzarea şi cumpărarea
reprezintă o operaţiune unică. Sistemul trocului era foarte dificil, deoarece toate
tranzacţiile necesitau dubla coincidenţă a voinţelor, trebuia găsit cel care dorea
bunul respectiv şi apoi se fixa raportul de schimb între produsele care făceau
obiectul tranzacţiilor. Bunurile care nu erau perfect divizibile erau greu de
schimbat prin intermediul trocului.
Microeconomie 94
Banii şi funcţiile lor în economie
Banii de aur Banii de aur aveau deci toate calităţile pentru a fi universal acceptaţi şi
conservaţi.
De la banii aur sau argint sub formă de lingouri sau podoabe, s-a trecut la banii -
monede de aur. Ele au constat în bucăţi de metale preţioase de diferite mărimi,
cărora emitentul le garanta greutatea şi titlul printr-un sigiliu aplicat pe ambele
laturi.
Banii confecţionaţi din hârtie sunt, după natura lor economică de două feluri:
- biletele de bancă (bancnotele);
- banii de hârtie ( hârtia-monedă).
Microeconomie 95
Banii şi funcţiile lor în economie
Teza clasică, potrivit căreia banii de hârtie sunt semne ale valorii numai în
măsura în care reprezintă cantităţi de aur în rezerva băncilor, nu se mai verifică în
condiţiile economiei contemporane. Din punct de vedere istoric au trecut peste 60
de ani de când aurul, ca stăpân al pieţei monetare a cedat locul unor însemnen
băneşti ale valorii, iar din 1971 nici o monedă nu mai este convertibilă în aur,
inclusiv dolarul SUA.
Microeconomie 96
Banii şi funcţiile lor în economie
In 1976, banii au fost rupţi complet de baza lor de aur şi s-a trecut de la cursurile
fixe care oscilau în jurul parităţii monetare (în aur), la cursurile flotante, formate
liber pe piaţă în funcţie de cererea şi oferta pentru moneda respectivă.
O nouă etapă în evoluţia banilor s-a deschis odată cu utilizarea banilor în cont.
Trecerea de la banii confecţionaţi din hârtie la banii de cont (monedă scripturală)
a fost condiţionată de existenţa unor depozite bancare ca bază pentru eliberarea
de cecuri, pentru efectuarea diverselor vărsăminte şi utilizarea cartelelor
magnetice sau altor mijloace de plăţi electronice. în prezent, cărţile de credit,
facilităţile de casă, liniile automate de credit, creditele confirmate reprezintă
instrumente moderne ce permit efectuarea rapidă a cumpărăturilor şi, respectiv,
reglementarea datoriilor.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 103.
Microeconomie 97
Banii şi funcţiile lor în economie
Deşi banii au fost rupţi de baza lor de aur încă din 1976, ei continuă - prin
formele actuale de existenţă - să joace un rol important în orice economie de
piaţă.
In realizarea acestei funcţii trebuie ţinut seama de faptul că, în condiţiile creşterii
preţurilor, aceeaşi cantitate de bani nu mai are, în momente diferite, aceeaşi
semnificaţie economică pentru utilizator, având loc eroziunea monedei, reducerea
puterii ei de cumpărare. Din această cauză, persoanele care folosesc banii pot să
estimeze, în unele perioade de dereglări şi tulburări băneşti că aceştia constituie
un mijloc necorespunzător de schimb, hotărând astfel să revină la tehnicile
trocului (aşa s-au petrecut lucrurile în timpul şi imediat după cel de al doilea
război mondial în ţările ocupate) Problema se pune întrucâtva asemănător şi
astăzi pentru ţările care nu au valute convertibile, ele recurgând la schimbul
reciproc, în contrapartidă, al unor mărfuri pe altele , de fapt, la troc, dar evaluat
cu ajutorul unor preţuri mondiale şi al unor valute convertibile.
Microeconomie 98
Banii şi funcţiile lor în economie
Microeconomie 99
Banii şi funcţiile lor în economie
d) rezervǎ a valorii;
e) mijloc de plată.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 103
În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 6.
rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această
unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 6 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.
Microeconomie 100
Banii şi funcţiile lor în economie
5. Care din funcţiile banilor este relevată când unitatea monetară este utilizată
pentru a specifica preţul:
a) depozit de valoare;
b) mijloc de schimb;
c) măsură a valorii;
d) mijloc de plată;
e) divizibilitatea.
7. Banii scripturali:
a) nu pot fi transformaţi în numerar;
b) au o existenţă materială;
c) au o valoare invariabilă;
d) constituie un simbol;
e) nici o variantă nu este corectă.
Microeconomie 101
Banii şi funcţiile lor în economie
a) nu sunt convertibili;
b) circulă în virtutea unui curs forţat, decretat de stat;
c) nu sunt acoperiţi cu metal preţios;
d) se emit şi pentru finanţarea unor cheltuieli neproductive sau militare şi a
deficitelor bugetare cronice;
e) sunt convertibili în aur la prezentare.
Alegeţi răspunsul corect:
A(a + b + c +d + e); B (b + c + d); C (c + d + e); D (a + b + c + d); E (a + b + e).
Microeconomie 102
Banii şi funcţiile lor în economie
Răspuns 6.1.
1. e
2. c
3. c
Răspuns 6.2.
1. c
2. d
3. C
Răspuns 6.3.
1. b
2. c
3. d
Microeconomie 103
Banii şi funcţiile lor în economie
Microeconomie 104
Utilitatea economicǎ
UTILITATEA ECONOMICĂ
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 7 106
7.1. Formele utilităţii economice. Măsurarea cardinală şi ordinală 106
7.2. Utilitatea individualǎ, totalǎ şi marginalǎ. Legea utilitǎţii marginale descrescânde 110
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 7 115
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 118
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 7 119
Microeconomie 105
Utilitatea economicǎ
Utilitatea trebuie să fie abordată însă atât dinspre bun, cât şi dinspre om, în calitatea
lui de consumator.
Privită dinspre bun, utilitatea apare ca tehnică merceologică, aceasta constând din
ansamblul proprietăţilor, caracteristicilor şi însuşirilor reale sau imaginare ale
bunurilor, pe baza folosirii cărora se asigură satisfacerea unei anumite trebuinţe
umane, mai mult sau mai puţin intense.
Microeconomie 106
Utilitatea economicǎ
Ut Ut = Ui xi
U1 U2 U3 U4 U5
Ui
0 x1 x2 x3 x4 x5
x
Microeconomie 107
Utilitatea economicǎ
Pentru acest consumator, utilitatea unui kg de carne este de 3 ori mai mare decât 1
kg de struguri şi de 6 ori mai mare decât 1 kg de pâine. După această măsurare, se
consideră că acest consumator posedă cunoştinţe exacte asupra numărului de unităţi
de utilitate pe care i le conferă fiecare cantitate din orice bun, ceea ce îi permite să
compare într-o manieră sigură utilitatea diferitelor bunuri.
Microeconomie 108
Utilitatea economicǎ
Ut
Ut=100 U1
90 U2
U3
80
20
n
Ut X iU i
Un
10 i 1
0 X1 X2 X3 Xn X
Microeconomie 109
Utilitatea economicǎ
Microeconomie 110
Utilitatea economicǎ
ca în fig. 7.2. Din grafic rezultǎ cǎ utilitatea cantitǎţii X 1 din bunul X este mai mare
decât utilitatea cantitǎţii X 2 . Deci U 1 x 1 >U 2 x 2 >….>U n x n .
Ut
Ut=100 U1
Utilitatea
individualǎ U2
90
U3
80
20
n
Ut X iU i
Un
10 i 1
0 X1 X2 X3 Xn X
Ut
100
Ut
Utilitatea
totalǎ
20
10
0 X1 X2 X3 X4 Xn Xi
Microeconomie 111
Utilitatea economicǎ
Utilitatea marginalǎ (Um) reprezintǎ sporul de utilitate totalǎ ( U t ) care rezultǎ din
Utilitatea
creşterea cu o unitate a cantitǎţii consumate dintr-un bun ( X ).
marginalǎ
Utilitatea marginalǎ a fiecǎrei cantitǎţi consumate din bunul X, respectiv X 1 ,
X 2 X n , este exprimatǎ prin raportul dintre sporul de utilitate totalǎ ( U t ) şi
sporul cantitǎţii consumate ( X ) pentru realizarea sporului respectiv de utilitate,
adicǎ:
U t
U mx ;
X
În virtutea ipotezei mǎsurǎrii cardinale, putem defini o funcţie a utilitǎţii totale de
tipul U t =U(x) ca pe o funcţie crescǎtoare în raport cu cantitatea consumatǎ dintr-un
bun. Dacǎ presupunem cǎ avem o infinitate de mici cantitǎţi din bunul x, adicǎ
x 0 şi cǎ funcţia de utilitate este continuǎ şi diferenţiabilǎ, atunci rezultǎ cǎ
utilitatea marginalǎ poate fi definitǎ ca derivata parţialǎ de ordinul 1 a funcţiei de
utilitate.
dUt
Deci, U m U 'x.
dx
Microeconomie 112
Utilitatea economicǎ
Ut
100 Ut
X4 Ut4
90 Ut3
X3
20 Ut2
X2
10
Ut1
X1
0 X1 X2 X3 X4 Xn Xi
U t1 U t 2 U tn
U m X1 ; Um X2 ; ……… U m X n ;
X 1 x 2 X n
Iar,
U t1 U t 2 ... U tn
U t1 U t 2 U tn
...
X 1 X 2 X n
deci:
U m X 1 U m X 2 ... U m X n
Microeconomie 113
Utilitatea economicǎ
Ut Punct de sa
ietate
Ut=max
X
Xn
Um
X
Xn
Q consumată 1 2 3 4 5 6
Utilitatea
bunurilor
Utx 28 46 57 63 66 67
Umx
Uty 70 125 165 196 221 241
Microeconomie 114
Utilitatea economicǎ
Umy
Microeconomie 115
Utilitatea economicǎ
4. Utilitatea totalǎ:
a) se calculeazǎ ca sumǎ a utilitǎţilor marginale indiferent de cantitǎţile
suplimentare consumate ;
b) se calculeazǎ ca sumǎ a utilitǎţilor individuale corespunzǎtoare fiecǎreia dintre
cantitǎţile consumate;
c) este satisfacţia obţinutǎ prin consumul ultimei unitǎţi consumate dintr-un bun;
d) este satisfacţia obţinutǎ prin consumul fiecǎrei unitǎţi consumate dintr-un bun;
e) se diminueazǎ progresiv pânǎ la zero.
8. Pentru un anumit individ, fiecare element dintr-o mulţime de bunuri identice are:
Microeconomie 116
Utilitatea economicǎ
Microeconomie 117
Utilitatea economicǎ
12. Enunţati legea utilitǎţii marginale descrescânde ; evidenţiaţi prin metodǎ graficǎ
relaţia între utilitatea totalǎ şi cea marginalǎ.
Microeconomie 118
Utilitatea economicǎ
Răspuns 7.2.
Q consumată 1 2 3 4 5 6
Um
Umx 28 18 11 6 3 1
Umy 70 55 40 31 25 20
Utx
70
60
50
40
30
20
10
0 1 2 3 4 5 6 Qx
Umx
Microeconomie 30 119
20
10
Utilitatea economicǎ
0 1 2 3 4 5 6 Qx
Microeconomie 120
Teoria (comportamentul) consumatorului
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 8 122
8.1.Preferinţele şi alegerea consumatorului. Curba de indiferenţǎ în consum 122
8.2. Alegerea optimǎ şi echilibrul consumatorului 128
8.3. Dinamica echilibrului consumatorului. Efectele modificǎrii venitului şi preţurilor 133
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 8 135
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 140
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 8 143
Microeconomie 121
Teoria (comportamentul) consumatorului
3. Axioma calitǎţii sau a insaturaţiei, constǎ în opţiunea pentru cea mai mare
cantitate, dacǎ bunurile alternative în consum au aceeaşi utilitate. De aceea,
axioma respectivǎ mai este numitǎ şi a lǎcomiei.
Microeconomie 122
Teoria (comportamentul) consumatorului
Douǎ sau mai multe programe de consum sunt echivalente dacǎ fiecare dintre ele îi
oferǎ consumatorului acelaşi nivel de satisfacţie, prin combinaţiile diferite de bunuri
asigurându-se aceeaşi utilitate agregatǎ (UA). Consumatorul nu preferǎ un program
în detrimentul altuia.
Y A
8 P1 (1x+8y)
U AP 1
7
M P2 (2x+6y)
6
U AP 2
5
4,5
N P3 (3x+4,5y)
Curba de 4 U AP 3
indiferenţǎ 3,3 R P4 (4x+3,3y)
3
U AP 4
2
B
1
0 1 2 3 4 x
Microeconomie 123
Teoria (comportamentul) consumatorului
Echivalenţa programelor de consum decurge din faptul cǎ fiecare dintre ele asigurã
consumatorului aceeaşi utilitate agregatǎ, respectiv aceeaşi satisfacţie. Deci,
U A (P 1 )=U A (P 2 )=U A (P3)=U A (P 4 ).
Curba AB care uneşte toate combinaţiile posibile din bunurile x si y, fiecare dintre
acestea furnizând consumatorului aceeaşi utilitate agregatǎ, se numeşte curbǎ de
indiferenţǎ.
Y A P’’1
P1
E
P’’2
P’1
P2
Harta P’2
P’’ 3
curbelor de P3
P’’4
indiferenţǎ în P’3 D
P4
consum P’4 B
O X
Microeconomie 124
Teoria (comportamentul) consumatorului
Y
PA
.P C
PB
O X
yj j
I
P2
O xI X
xN xj
xH
Microeconomie 125
Teoria (comportamentul) consumatorului
Faptul real, conform cǎruia utilitǎţile agregate identice se asigurǎ prin creşterea
cantitǎţilor consumate dintr-un bun (x) şi reducerea cantitǎţilor consumate din
celǎlalt bun (y), este surprins prin conceptul de rata marginalǎ de substituţie.
Rata marginalǎ de substituţie între douǎ bunuri, desemneazǎ cantitatea dintr-un bun
economic (y) la care un consumator este dispus sǎ renunţe, în schimbul procurǎrii
unei unitǎţi suplimentare dintr-un alt bun (x), astfel încât sǎ fie posibilǎ menţinerea
aceluiaşi nivel de satisfacţie sau de utilitate agregatǎ.
Y y y0
Rms y/x = 1 , în condiţiile U A =constantǎ.
X x1 x0
Revenind la graficul anterior (fig. 8.1.), se poate constata cǎ în programul P2, faţǎ de
P1, s-a renunţat la 2y pentru o unitate suplimentarǎ din bunul x.
2y
Deci, Rms P 2 /P 1 = 2;
1x
1,5 y
Rms P 3 /P 2 = 1,5 ;
1x
1,2 y
Rms P 4 /P 3 = 1,2
1x
Dacǎ presupunem cǎ bunurile sunt infinit divizibile (x0), putem în egalǎ mǎsurǎ
sǎ definim Rms ca valoarea pantei curbei de indiferenţǎ în punctul respectiv, adicǎ
dy
Rms = . Rezultǎ de aici cǎ Rms capǎtǎ valori diferite în diferite puncte ale
dx
curbei de indiferenţǎ şi înregistreazǎ o tendinţǎ de reducere (descrescǎtoare).
U `xdx U `ydy 0 / : U `y şi
Microeconomie 126
Teoria (comportamentul) consumatorului
U `xdx U `ydy U `x
dx dy 0
U `y U `y U `y
U `x U `x dy
dx dy Rms
U `y U `y dx
Microeconomie 127
Teoria (comportamentul) consumatorului
T
x , y=0.
Px
În mod analog, dacǎ s-ar aloca tot venitul pentru y, el ar putea sǎ achiziţioneze şi sǎ
consume din acest bun maximum: y :
T
y , x=0.
Py
Ultimele douǎ relaţii reflectǎ astfel punctele în care linia bugetului intersecteazã cele
douǎ axe ale consumului (fig. 8.5.).
Microeconomie 128
Teoria (comportamentul) consumatorului
Y=T/Py
0 x=T/Px x
T px
y x. de unde y f (x) , a carei derivatǎ de ordin I în raport cu
py py
dy T x Px dy Px
x pune în evidenţǎ panta liniei bugetului : .
dx Py x Py dx Py
0
Deci, panta liniei bugetului este datǎ de raportul dintre preţurile celor douǎ bunuri.
Altfel spus, echilibrul consumatorului este atins în punctul în care una din curbele de
indiferenţǎ (din familia hǎrţii curbelor de indiferenţǎ), este tangentǎ la linia
bugetului.
Aşa cum s-a mai arǎtat, rata marginalǎ de substituţie este chiar panta curbei de
indiferenţǎ, şi este egalǎ cu raportul invers al utilitǎţilor marginale ale celor douǎ
bunuri.
Microeconomie 129
Teoria (comportamentul) consumatorului
y
T E dy Px U mx
z C E:-
Py A dx Py U my
E
y
F
o
x x
T
w
Px
U A U ( x, y ) max
T xpx yPy
U `xdx U `ydy 0 / : dx şi
U `xdx U `ydy
0 de unde :
dx dx
dy
U `x U `y 0.
dx
dy Px
Din ecuaţia specificǎ liniei bugetului ştim cǎ , adicǎ panta liniei bugetului
dx Py
este datǎ de raportul dintre preţurile celor douǎ bunuri.
dy
Înlocuind pe în relaţia precedentǎ, vom obţine:
dx
Microeconomie 130
Teoria (comportamentul) consumatorului
Px
U `x U `y 0 / : U `y şi :
Py
U `x U `y Px
0 ; Rezultã
U `y U `y Py
U `x Px dy U `x U `y
sau:
U `y Py dx Px Py
U `x Px U `xPy U `yPx
din U `xPy U `yPx / : Px
U `y Py Px Px
U `x U `x U `y
Py U `y , adicǎ: .
Px Px Py
Prin urmare, ca titulari de venituri, indivizii urmeazǎ sǎ cumpere acele produse care,
la o sumǎ egalǎ, le vor asigura maximum de satisfacţie. Consumatorul va aloca
sumele pentru achiziţionarea variatelor bunuri (x,y…z), astfel încât cheltuirea
venitului sǎu disponibil (T) sǎ corespundǎ raporturilor egale între utilitǎţile
marginale (Um) şi preţurile produselor.
Microeconomie 131
Teoria (comportamentul) consumatorului
Orice altǎ combinaţie de cantitǎţi din cele douǎ mǎrfuri – în condiţiile preţurilor
existente şi ale resurselor existente – va da o mai micǎ utilitate agregatǎ pentru
consumator.
Umg / A 3 Umg / B 6
0,06 ; respectiv:
P/ A 50 P/B 100
UmgA 3 PA 50
0,5 .
UmgB 6 PB 100
Microeconomie 132
Teoria (comportamentul) consumatorului
Un consumator alocă, din venitul său total de 100.000 u.m., 30% pentru procurarea
unui „coş” de consum format din două bunuri X şi Y care au preţurile P x = 100 u.m.;
P y = 150 u.m. Funcţia de utilitate care descrie comportamentul consumatorului în
actul de consum al celor două bunuri este: U = (x - 3)(y + 10) + 10.
a) Să se determine ecuaţia dreptei bugetare şi să se reprezinte grafic;
b) Să se determine numeric şi să se reprezinte grafic alegerea optimală a
consumatorului.
P x = ct.
P y = ct.
T = variabil
E1
E2
E3
O X
Microeconomie 133
Teoria (comportamentul) consumatorului
În mod perfect analog, dacǎ vom presupune cǎ venitul s-a redus (fǎrǎ modificarea
preţurilor), va rezulta cǎ linia bugetului se va deplasa spre stânga, paralel cu prima
linie a bugetului, iar punctul de echilibru va fi, de data aceasta, atins într-un alt
punct, E 3 , care asigurǎ starea de optim, dar la un nivel de satisfacţie mai redus.
y Px = variabil
Py = constant
E3
E1 E2 Curba pret -
consum
O x
Px
Curba
cererii
O x
Considerând cǎ, în timp, preţul unuia din bunuri (de exemplu al lui x) scade (Py=ct),
atunci linia bugetului se va deplasa spre dreapta, iar punctul de echilibru va fi atins
Microeconomie 134
Teoria (comportamentul) consumatorului
de aceastǎ datǎ în E 2 . Analog, dacǎ preţul lui x ar fi crescut, atunci linia bugetului se
va deplasa spre stânga iar noul punct de echilibru se va situa in E 3 .
Un consumator raţional alocă, din venitul său total de 500.000 u.m., 20% pentru
procurarea unui „coş” de consum format din două bunuri x şi y care au preţurile P x =
200 u.m.; P y = 250 u.m. Funcţia de utilitate care descrie comportamentul
consumatorului în actul de consum al celor două bunuri este: U = (x - 5)(y + 2) + 5.
a) Să se determine ecuaţia dreptei bugetare şi să se reprezinte grafic;
b) Să se determine numeric şi să se reprezinte grafic alegerea optimală a
consumatorului;
c) Să se determine numeric şi să se reprezinte grafic influenţa realizată
asupra echilibrului consumatorului, atunci când venitul alocat procurării celor
două bunuri creşte cu 20%, celelalte condiţii nemodificându-se.
Microeconomie 135
Teoria (comportamentul) consumatorului
2. Echilibrul consumatorului:
a) este întotdeauna constant;
b) se realizează la nivelul egalităţii rapoartelor utilităţilor marginale şi
preţurilor bunurilor consumate;
c) se modifică dacă venitul destinat consumului se schimbă;
d) se modifică dacă preţurile bunurilor cumpărate se schimbă.
e) exprimă minimizarea utilităţii totale.
Alegeţi răspunsul corect: A(a+b+c+d); B(b+d+e); C(b); D(c+d); E(b+c+d).
4. Consumatorul raţional :
a) este acel consumator care acţioneazǎ pe criterii de eficienţǎ;
b) alege bunurile achiziţionate în funcţie de raportul dintre utilitatea marginalǎ
şi preţ care trebuie sǎ fie, de fiecare datǎ, cel mai mare;
c) alege programul de consum care îi asigurǎ utilitate agregatǎ maximǎ ;
d) are drept criteriu esenţial dupǎ care îşi va orienta alegerea maximizarea
satisfacţiei în condiţii bugetare date;
e) alege programul de consum format din bunuri ale cǎror utilitǎţi marginale pe
unitatea monetarǎ sunt egale.
Alegeţi rǎspunsul corect:
A (a+b+c+d+e); B (c+d+e); C (a+b+d); D (a+d+e); E (c).
Microeconomie 136
Teoria (comportamentul) consumatorului
7. Curba de indiferenţǎ :
a) se mai numeşte curbǎ de isoutilitate;
b) se mai numeşte curbǎ de isoproducţie ;
c) se mai numeşte isocuantǎ;
d) desemneazǎ ansamblul combinaţiilor de bunuri care aratǎ posibilitǎtile de
cumpǎrare ale consumatorului, în limita resurselor sale disponibile;
e) desemneazǎ ansamblul combinaţiilor de bunuri ce furnizeazǎ consumatorului
aceeaşi utilitate agregatǎ.
Alegeţi rǎspunsul corect:
A (a+b+d+e); B (b+c+d); C (a+b+d); D (a+e); E (c+d).
Microeconomie 137
Teoria (comportamentul) consumatorului
Microeconomie 138
Teoria (comportamentul) consumatorului
Microeconomie 139
Teoria (comportamentul) consumatorului
Răspuns 8.1
a)
Combinaţii Bunul x Bunul y Δy
de consum RMS
Δx
A 2 13 -
B 3 6 7
C 4 4,5 1,5
D 5 3,5 1
E 6 3 0,5
F 7 2,7 0,3
b)
y
13 A
10
B
5 C D
E F
0 1 2 3 4 5 6 7 x
intervalul CD).
Microeconomie 140
Teoria (comportamentul) consumatorului
Răspuns 8.2.
a)
30
Vd 100.000 30.000 u.m.
100
Vd = x Px + y Py
30.000 = 100 x + 150 y
30.000
x = 0 => 150y = 30.000 => y 200
150
30.000
y = 0 => 100x = 30.000 => x 300
100
dreapta bugetului
200 curba de indiferenţă
U m x Px y 10 100
U y P 3y 10 2(x 3)
b) m y => x 3 150 =>
V xP yP 30.000 100x 150y 600 2x 3y
x y
Microeconomie 141
Teoria (comportamentul) consumatorului
Răspuns 8.3.
20
a) 500.000 100.000 u.m. = V d .
100
Ecuaţia bugetului:
Vd = x Px + y Py
100.000 = 200 x + 250 y
2.000 = 4 x + 5 y
100.000
x = 0 => 250 y = 100.000 => y 400
250
100.000
y = 0 => 200 x = 100.000 => x 500
200
400
300
200
dreapta bugetului
100
b)
U m x Px y 2 200
U y P 5y 2 4x 5
m y => x 5 250 => =>
V P x P y 100.000 200x 250y 2.000 4x 5y
x y
Microeconomie 142
Teoria (comportamentul) consumatorului
500
480
400
300
E’
200
E
100
c) V 1 = 1,2 V 0 = 120.000
Noua ecuaţie a bugetului este:
Vd = x Px + y Py
120.000 = 200 x + 250 y
120.000
x = 0 => 120.000 = 250 y => y ; y = 480
250
120.000
y = 0 => 120.000 = 200 x => x => x = 600
200
y 2 200
5(y 2) 4(x 5) 5y 10 4x 20
x 5 250 => =>
120.000 200x 250y 2.400 4x 5y 5y 2.400 4x
5y 4x 30 2.400 4x 4x 30 2.430 8x
=> =>
5y 2.400 4x 5y 2.400 4x 5y 2.400 1.215
x 303,75
y 237
Reprezentarea grafică de la punctul c) s-a realizat pe graficul de la punctul b).
Microeconomie 143
Teoria (comportamentul) consumatorului
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politicǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iaşi, 2002.
Ignat, I., Pohoaţǎ, I., Clipa, N., Luţac, G. - Economie politicǎ, Editura Economicǎ,
Bucureşti, 1998.
Ploae, V. - Economie politicǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanţa, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. – Economie politicǎ (Microeconomie).
Aplicaţii, Editura Muntenia, Constanţa, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto,
Constanţa, 2006.
Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto, Constanţa,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. - Economie politicǎ, Editura Teora, Bucureşti,
2000.
Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economicǎ, Bucureşti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction, Oxford University Press,
2005.
Microeconomie 144
Factorii de producţie
FACTORII DE PRODUCŢIE
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 9 146
9.1. Resursele productive şi avuţia naţionalǎ. Conceptul şi tipologia factorilor de 146
producţie
9.2. Caracterizarea generalǎ a factorilor de producţie clasici 150
9.3. Caracterizarea generalǎ a neofactorilor de producţie 158
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 9 160
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 163
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 9 164
Microeconomie 145
Factorii de producţie
Ansamblul activitǎţilor din economia unei ţǎri are ca premisǎ resursele productive,
reprezentate de totalitatea mijloacelor disponibile şi susceptibile de a fi valorificate
în producerea de bunuri materiale şi servicii.
Avuţia naţionalã este alcǎtuitǎ din totalitatea bunurilor de care dispune o ţarǎ la un
Avuţia moment dat.
naţionalã
Indiferent de natura şi destinaţia lor, bunurile care formeazǎ avuţia au, în general,
Microeconomie 146
Factorii de producţie
Ca urmare, la nivelul fiecǎrui agent economic, avuţia sau averea este formatǎ din
stocul de active deţinute, care poate cuprinde atât bunuri sau active fizice (bunuri de
capital, bunuri de consum de folosinţǎ îndelungatǎ, proprietǎţi funciare, etc), cât şi
active financiare (solduri bǎneşti, acţiuni, obligaţiuni), care reflectǎ, de fapt,
drepturile lui asupra bunurilor în general.
La nivelul unei ţǎri, avuţia naţionalǎ este alcǎtuitǎ din ansamblul bunurilor de care
dispune ţara respectivǎ la un moment dat şi soldul sǎu de resurse financiar-valutare.
Microeconomie 147
Factorii de producţie
Ansamblul elementelor de avuţie atrase sau care pot fi atrase în circuitul economic
în calitate de factori de producţie definesc potenţialul economic al unei ţǎri.
Microeconomie 148
Factorii de producţie
tangibile (“vizibile”), care pot fi cuantificate direct şi pot fi gestionate sub formele
lor alternative de stocuri şi fluxuri. În schimb, neo-factorii, respectiv abilitatea
întreprinzãtorului, tehnologiile, informaţia etc, îşi au originea, în general, în resurse
din categoria celor intangibile (“invizibile”). Ca urmare, exercitarea proprietǎţii şi a
gestiunii asupra lor implicǎ modalitǎţi net deosebite de cele valabile în cazul
factorilor clasici. Înseşi tipologiile uzuale ale resurselor, cum ar fi “epuizabile –
inepuizabile”, “stocabile – nestocabile”, “primare – derivate”, precum şi
caracteristica de raritate, se aplicǎ, pentru neo-factori, de o manierǎ neconvenţionalǎ.
3. Avuţia:
a) reprezintǎ totalitatea mijloacelor disponibile susceptibile de a fi valorificate
în producerea de bunuri materiale şi servicii ;
b) desemneazǎ stocul de valori sau active aflat în posesia unei persoane fizice
sau juridice, la un moment dat ;
c) poate fi formatǎ din active fizice şi financiare ;
d) la nivelul unei ţǎri, include şi soldul de resurse financiar-valutare;
e) are drept surse natura şi munca .
Alegeţi rǎspunsul corect:
A (b+c+d); B (a+c+d); C (b+c+d+e); D (b); E (a+d+e)
Microeconomie 149
Factorii de producţie
5. Factorii de producţie :
a) reprezintǎ potenţialul de resurse productive ;
b) reprezintǎ potenţialul de resurse productive atrase în circuitul economic ;
c) reprezintǎ resursele economice disponibile şi valorificabile, atrase şi utilizate
efectiv în activitatea economicǎ ;
d) se aflǎ într-un proces continuu de multiplicare şi diversificare ;
e) includ şi resursele neutilizate, aflate în stare latentǎ.
Alegeţi rǎspunsul corect:
A (a+c+d); B (c+d); C (a+e); D (b); E (b+c+d)
Microeconomie 150
Factorii de producţie
B) NATURA.
Natura Factorul natural al producţiei se referǎ la toate resursele brute din naturǎ care sunt
folosite la producerea bunurilor economice.
Microeconomie 151
Factorii de producţie
Astfel, pentru terenul agricol intereseazã suprafaţa cultivatǎ, pentru fondul sivic –
volumul de masǎ lemnoasǎ recoltat, pentru apǎ – debitul captat şi volumul
acumulǎrilor, pentru minerale – cantitǎţile de substanţǎ utilǎ extrase.
Microeconomie 152
Factorii de producţie
Capitalul fix reprezintǎ acea parte a capitalului real formatǎ din echipamente de
folosinţǎ îndelungatǎ, care participǎ la mai multe cicluri de producţie, se depreciazǎ
treptat şi se înlocuiesc dupǎ mai mulţi ani de utilizare.
Microeconomie 153
Factorii de producţie
Circuitul şi rotaţia capitalului real. Abordat la nivelul firmei, capitalul real – fix şi
circulant – apare drept o parte a capitalului în funcţiune; alǎturi de celelalte forme
ale capitalului total exploatat în activitatea firmei, capitalul real participǎ la un
circuit specific, parcurgând trei stadii.
F o r m e f u n c ţ io n a le
a le c a p it a lu lu i
Microeconomie 154
Factorii de producţie
Corespunzǎtor celor trei stadii ale fluxului circular al capitalului firmei, acesta
îmbracǎ trei forme: bani, bunuri-capital şi, respectiv, marfǎ. Dintre cele trei forme
funcţionale ale capitalului, numai una, şi anume bunurile-capital reprezintǎ capital
real, care funcţioneazǎ în calitate de factor de producţie; banii cu care se iniţiazǎ
circuitul, precum şi mǎrfurile destinate vânzǎrii, intervin numai în roluri conexe în
raport cu procesul productiv propriu-zis.
Formarea brutǎ de capital fix caracterizeazǎ procesul prin care bunurile de capital fix
sunt procurate de cǎtre întreprinderi în scopul de a fi utilizate în procesul de
producţie. Acest proces cuprinde: a) achiziţionarea, de pe pieţele specializate sau,
dupǎ caz, producerea în regie proprie, de bunuri-capital noi şi punerea lor în
funcţiune; b) exercitarea asupra bunurilor de capital fix existente a unor intervenţii
menite a le ameliora performanţele funcţionale, a le creşte durata de viaţǎ şi
randamentul, a le reface anumite componente (prin modernizǎri şi reparaţii capitale)
Variaţia stocurilor reprezintǎ diferenţa între intrǎrile în stocuri şi ieşirile din stocuri
în cursul perioadei considerate. Stocurile conţin toate bunurile care se gǎsesc în
posesia întreprinderilor sub formǎ de: materii prime, materiale, combustibili,
semifabricate, producţie neterminatǎ, produse finite.
Investiţia totalǎ fǎcutǎ într-o anumitǎ perioadǎ pentru formarea brutǎ de capital fix
poartǎ denumirea de investiţie brutǎ. Ea are ca sursǎ atât sumele recuperate de cǎtre
firme prin amortizarea capitalului lor fix în funcţiune, cât şi reinvestirea unei pǎrţi
din profit (investiţia netǎ).
Microeconomie 155
Factorii de producţie
Prin uzura fizicǎ a capitalului fix se înţelege pierderea treptatǎ a proprietǎţilor lui
tehnice de exploatare ca urmare a folosirii productive şi a acţiunii agenţilor naturali.
Cum capitalul fix participǎ la mai multe procese de producţie, el suferǎ de fiecare
datǎ un anumit grad de uzurǎ fizicǎ. Corespunzǎtor acestei uzuri fizice se calculeazǎ
cote de amortizare care se includ în costul producţiei, pentru a face posibilǎ
reconstituirea sumelor necesare înlocuirii capitalului fix uzat. Recuperarea acestor
cheltuieli prin includerea lor în preţul de vânzare al produselor permite constituirea
unui fond de amortizare, pe baza cǎruia va fi posibilǎ înlocuirea capitalului fix la
sfârşitul duratei sale de viaţǎ.
V
Suma anualǎ a amortizǎrii se determinǎ pe baza relaţiei: A , în care:
T
A = suma anualǎ a amortizǎrii;
V = preţul de achiziţionare a capitalului fix;
T = durata normatǎ de funcţionare a capitalului fix, exprimatǎ în ani.
V VC Cd
A , în care:
T
V C = venituri obþinute din casarea utilajului;
C d = cheltuieli de dezmembrare a utilajului;
În afara deprecierii datorate uzurii fizice, capitalul fix este supus şi deprecierii
datorate uzurii morale. Cauza primarǎ a uzurii morale o constituie progresul tehnic,
însoţit de creşterea productivitǎţii muncii, a randamentului noilor echipamente de
producţie. Acesta face ca preţurile de achiziţie a echipamentelor sǎ se modifice, sau
ca unele echipamente sǎ devinǎ depǎşite din punct de vedere tehnic, în comparaţie
cu cele noi, de acelaşi gen. În condiţiile în care performanţele tehnice şi economice
ale unora din echipamentele de producţie nu mai corespund, este necesarǎ înlocuirea
capitalului fix vechi, depreciat din punct de vedere moral, cu echipamente noi, chiar
Microeconomie 156
Factorii de producţie
3. Amortizarea:
a) este procesul de recuperare treptată a preţului de cumpărare a capitalului fix;
b) constă în pierderea treptată a capacităţii de funcţionare a capitalului fix;
c) este procesul prin care are loc regenerarea factorului de producţie pământ;
d) reprezintă procesul de recuperare a valorii de achiziţionare a capitalului
circulant;
e) reprezintă procesul de recuperare treptată a preţului de cumpărare a capitalului
tehnic.
Microeconomie 157
Factorii de producţie
Neofactorii au la originea existenţei lor resurse din categoria celor intangibile, iar
Neofactorii utilizarea lor potenţeazǎ randamentul factorilor de producţie clasici. În categoria
neofactorilor se includ:
Microeconomie 158
Factorii de producţie
În general, prin întreprinzǎtor este înţeles acel tip de subiect al activitãţii economice
care, fie cǎ iniţiazǎ o nouǎ afacere, fie cǎ, în cadrul unei afaceri în desfǎşurare,
iniţiazǎ un proces de schimbare radicalǎ. Întreprinzǎtorul gestioneazǎ, fǎcând uz de
propriile-i abilitǎţi, ansamblul sistemului de factori de producţie; el efectueazǎ
alegerea factorilor în raport cu scopul pe care şi-l stabileşte, atrage aceşti factori şi îi
aduce în starea activǎ, necesarǎ utilizǎrii lor combinate în procesul de producţie
plasat sub controlul sǎu.
Microeconomie 159
Factorii de producţie
1. Uzura reprezintă:
a) deprecierea treptată a caracteristicilor funcţionale ale capitalului fix, ca urmare a
folosirii productive şi acţiunii agenţilor naturali;
b) deprecierea capitalului tehnic;
c) deprecierea capitalului circulant în funcţiune;
d) deprecierea capitalului fix în funcţiune;
e) deprecierea care vizează atât bunurile corporale, cât şi bunurile necorporale.
Microeconomie 160
Factorii de producţie
c) consum specific;
d) amortizare;
e) cost fix mediu.
8. Capitalul se defineşte ca :
a) ansamblul bunurilor şi serviciilor produse prin muncǎ şi destinate vânzǎrii;
b) ansamblul resurselor utilizate pentru obţinerea altor bunuri şi servicii;
Microeconomie 161
Factorii de producţie
Microeconomie 162
Factorii de producţie
Răspuns 9.2.
1. d
2. c
3. a
4. a
5. b
Microeconomie 163
Factorii de producţie
Microeconomie 164
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 10 166
10.1. Combinarea factorilor de producţie; conţinutul şi caracteristicile combinǎrii 166
10.2. Calculul economic al producǎtorului 169
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 10 176
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 180
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 10 182
Microeconomie 165
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Microeconomie 166
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Substituirea este fenomenul propriu de înlocuire şi poate avea loc între factorul
muncǎ şi factorul capital, între factorul natural şi capital sau între diferitele
elemente componente ale factorilor de producţie (înlocuirea materiilor prime
naturale cu cele sintetice).
Microeconomie 167
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Microeconomie 168
Teoria (comportamentul) producǎtorului
d) raritatea ;
e) abundenţa.
X W
A mB
X W
K es B mA .
XA WmB
XB WmA
Microeconomie 169
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Q f Q f
WmL f `L şi WmK f `K
L L K K
Funcţia de producţie
Una dintre cele mai utilizate modalitǎţi de analizǎ este cea a funcţiilor de
producţie care, în linii generale, descriu relaţia dintre producţia scontatǎ a se
obţine dintr-un bun şi cantitǎţile din diferiţii factori de producţie necesare
pentru obţinerea acestuia. În microeconomia modernǎ se pune un accent
deosebit pe asigurarea compatibilitǎţii între analiza comportamentului
consumatorului, pe de o parte, şi cea a producǎtorului, pe de altǎ parte. Studiile
de marketing şi, în special cele vizând abordǎrile din perspectiva
marketingului-mix (Borden) capǎtǎ astfel o nouǎ şi importantǎ semnificaţie în
strategiile specifice întreprinderii moderne. Funcţia de producţie poate fi astfel
redatǎ prin relaţii de tipul:
Q=f(a,b,c,…),
Microeconomie 170
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Funcţia Q = f(L,K) poate fi reprezentatǎ prin graficul din fig. 10.1. în care se
aratǎ cǎ producţia Q, mǎsuratǎ pe ordonata 0Q este funcţie crescǎtoare de
cantitatea utilizatǎ din fiecare dintre factorii care sunt reprezentaţi pe celelelte
douǎ axe (0L şi 0K). In acest spaţiu tridimensional apare, deci, un volum, o
suprafaţǎ care seamǎnǎ cu o colinǎ. Putem, în mod firesc, sǎ ne urcǎm pe colinǎ
(pornind de la originea 0) urmând diferite direcţii pe cele douǎ axe ale
consumului de factori, ceea ce înseamnǎ cǎ producţia poate fi mǎritǎ dacǎ
spotrşte cantitatea utilizatǎ a unuia sau altuia din cei doi factori, sau dacǎ
sporeşte simultan cantitatea ambilor factori.
Q
Q = f(L, K)
Q3
K Q2
Q1
0 Q1 Q2 Q3
Fig. 10.1. Suprafaţa de producţie a unui bun, funcţie de cantitǎţile utilizate din
facotrii de producţie muncǎ (L) şi capital (K)
Microeconomie 171
Teoria (comportamentul) producǎtorului
A M
8
N
6 B P Q3
C Q2
4
D
2 E
Q1
0
1 2 3 4 5 L
Microeconomie 172
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Se remarcǎ mai întâi cǎ aceastǎ curbǎ este în mod necesar descrescǎtoare dacǎ
presupunem cǎ productivitǎţile marginale ale celor doi factori sunt strict
pozitive. Intr-adevǎr, dacǎ f ’L > 0 şi f ’K > 0 K/L<0, pentru cǎ, K/L =
-f ’L/f ’K. In cazul în care, dincolo de un anumit prag de utilizare,
productivitǎţile marginale se anuleazǎ, isocuantele devin crescǎtoare (fig.
10.2.), dincolo de punctele A şi E.
Isocuanta descrie o buclǎ, o elipsǎ, etc., a cǎrei formǎ exactǎ nu are importanţǎ,
din moment ce doar linia continuǎ dintre A şi E prezintǎ interes din punct de
vedere economic. Intr-adevǎr, combinaţia productivǎ de tip M nu va fi
niciodatǎ utilizatǎ de producǎtorul care cautǎ sǎ dea o întrebuinţare cât mai
raţionalǎ factorilor de producţie de care dispune; se poate realiza acelaşi nivel
al producţiei utilizând combinaţia C în care consumul din factorul capital este
considerabil mai redus ( M = 8K + 3L; C = 4K + 3L). Situaţia va fi la fel şi
pentru punctele N, P situate dupǎ punctele de întoarcere ale curbei Q 1 (punctele
A şi E): combinaţiile N şi P reprezintǎ o risipǎ de factori, întrucât este
întotdeauna posibil sǎ se realizeze acelaşi volum de producţie, utilizând o
cantitate mai micǎ din cel puţin unul dintre factori. Acestea sunt, deci,
combinaţii mai costisitoare şi iraţionale în planul gestionǎrii resurselor de cǎtre
producǎtor. Aici ne situǎm însǎ într-o perspectivǎ normativǎ, respectiv cǎutǎm
reguli de gestionare care sǎ indice producǎtorului raţional modul în care trebuie
sǎ se comporte. Datoritǎ acestui fapt, vom lua în consideraţie doar porţiunile
descrescǎtoare ale isocuantelor pe tot traseul lor (fig. 10.3.)
Q3
Q2
Q1
O L
Fig. 10.3. Isocuantele, pe traseul (porţiunea) lor descrescǎtor
Microeconomie 173
Teoria (comportamentul) producǎtorului
K K KA
B ;
L LB L A
K K
pentru L 0,: Rms .
L L
KB B
Q3
K Q2
L A
KA Q1
O LB LA L
Microeconomie 174
Teoria (comportamentul) producǎtorului
K K 1 K 0
Rms .
L L1 L0
f `LdL f `KdK 0 / : f `K :
f `L f `K f `L
dL dK dL dK ;
f `K f `K f `K
f `L dK dQ
Rms , in care : f `L WmL ,
f `K dL dL
dQ
f `K WmK.
dK
Microeconomie 175
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Microeconomie 176
Teoria (comportamentul) producǎtorului
utilizaţi ;
d) creşterea consumului de factori de producţie în vederea obţinerii mai multor
bunuri ;
e) nici o variantǎ nu este corectǎ.
Microeconomie 177
Teoria (comportamentul) producǎtorului
8. Curbele de isoproducţie :
a) se mai numesc isocuante ;
b) se mai numesc curbe de indiferenţǎ ;
c) se mai numesc curbe de producţie egalǎ ;
d) reflectǎ totalitatea combinaţiilor factorilor de producţie care permit obţinerea
aceluiaşi nivel al producţiei ;
e) reflectǎ totalitatea combinaţiilor factorilor de producţie care permit obţinerea
aceluiaşi nivel de utilitate agregatǎ.
Alegeţi rǎspunsul corect :
A(b+e); B(a+c); C(a+c+d+e); D(a+c+e); E(a+c+d)
Microeconomie 178
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Microeconomie 179
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Răspuns 10.1.
1. c
2. d
3. C
4. d
5. b
Răspuns 10.2.
1 A (1, 1)
Microeconomie 180
Teoria (comportamentul) producǎtorului
D
0 1 2 3 4
dQ 10 3 4
WmD D
dD 4
În A(1,1) avem:
10
WmD ls
4
dQ 10 3 4
WmE E
dE 4
În A(1,1) avem:
10
WmE ls
4
Microeconomie 181
Teoria (comportamentul) producǎtorului
dD WmD dE WmE dQ 0
WmE dE
R msD E
WmD dD
Microeconomie 182
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 11 184
11.1. Opţiunile producǎtorului; echilibrul (optimul) acestuia 184
11.2. Maximizarea producţiei la un cost dat 186
11.3. Minimizarea costului pentru o producţie determinatǎ 189
11.4. Maximizarea profitului 192
11.5. Modificǎri în nivelul resurselor 193
11.6. Modificǎri în structura preţurilor factorilor de producţie 197
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 11 200
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 204
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 11 211
Microeconomie 183
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Microeconomie 184
Teoria (comportamentul) producǎtorului
K T L PL K P
, sau L , adicǎ panta (negativǎ) liniei de
L PK L PK L PK
isocost este definitǎ de structura preţurilor prin raportul dintre preţurile celor
doi factori.
T
pentru K = 0 L ;
PL
T
pentru L = 0 K (fig. 11.1).
PK
Microeconomie 185
Teoria (comportamentul) producǎtorului
K
T P
K L L
T A PK PK
Dreapta bugetului K
PK
B
O L
T
L
PL
Opţiunea producǎtorului, în cast caz, este sǎ producǎ cât mai mult posibil la un
cost de producţie determinat. Gestionarea este optimǎ atunci când producǎtorul
nu mai poate sǎ-şi mǎreascǎ producţia ţinând seama de restricţiile care îi sunt
impuse (nivelul resurselor disponibile şi preţurile factorilor de producţie).
Microeconomie 186
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Optimul
producǎtorului A
.P. P
1
2
Q4
KM .M Q3
.S 2 Q2
.S 1
Q1
O LM B L
K f
Rms L . In orice punct al unei isocuante şi, în special în punctul M,
L f K
Microeconomie 187
Teoria (comportamentul) producǎtorului
K f
se obţine în consecinţǎ: L . Dar, punctul M este situat şi pe dreapta
L f K
K P
bugetului a cǎrei pantǎ este datǎ de raportul dintre preţuri: L . De aici
L PK
f P
rezultǎ regula enunţatǎ anterior: L L ;
f K PK
Q K K P
f K
fL şi L , luând în considerare şi restricţiile bugetare.
L L L PK
f LL f KK 0 / : L si :
L K K
fL fK fL fK 0.
L L L
K PL
Inlocuind pe cu raportul dintre preţuri , şi rezultǎ:
L PK
f L f K PL f L PL K
0 ; : , relaţie ce caracterizeazǎ
f K f K PK fK PK L
situaţia de optim sau de echilibru a producǎtorului, stabilitǎ grafic în punctul M:
în condiţii de echilibru, raportul productivitǎţilor marginale este egal cu
Microeconomie 188
Teoria (comportamentul) producǎtorului
C P
K L L .
PK PK
Notaţia a fost modificatǎ pentru a trage atenţia asupra ipotezei avansate în acest
caz, conform cǎreia C este variabilǎ (dar C = T) şi nu au fost reprezentate decât
Microeconomie 189
Teoria (comportamentul) producǎtorului
.
S
Optimul
producǎtorului .
M
.
R
Q0
L
0 C1 C2 C3
C K K P
PL PK si L .
L L L PK
Microeconomie 190
Teoria (comportamentul) producǎtorului
K f L f L f L PL
unde, prin substituţia lui prin : P L + P K =0 şi = ,
L f K fK f K PK
relaţie ce caracterizeazǎ situaţia de optim a producǎtorului, materializatǎ în
punctul M de pe grafic.
Microeconomie 191
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Profitul producǎtorului (P) este diferenţa dintre venitul total sau cifra de afaceri
(Q pv) şi nivelul costurilor ( C).
P
PL 0, şi : PL pv f L
pv f L
L
P
PK 0, şi PK pv f K
pv f K
K
Intr-adevǎr:
Microeconomie 192
Teoria (comportamentul) producǎtorului
PL f L f f
PL pv f L şi PK pv f K = sau L K .
PK f K PL PK
Microeconomie 193
Teoria (comportamentul) producǎtorului
T1/PK
Traiectoria de expansiune
T0/PK (linia de scara)
.
M1
.
T2/PK
Q1
M0
.M2 Q0
Q2
0 L
T2/PL T0/PL T1/PL
. . M2
M3
. .
M1
T3
A M0 T2
T1
T0
0 L
Microeconomie 194
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Presupunem cǎ m>1, regǎsim cele trei cazuri arǎtate deja mai înainte:
Microeconomie 195
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Microeconomie 196
Teoria (comportamentul) producǎtorului
este mai mic (fig. 10.10). Panta liniei bugetului variazǎ într-adevǎr, o datǎ cu
structura preţurilor relative, cǎci :
K P
L .
L PK
P
T
PK
PL scade
PL crete
S’2 S’1 S0 S1 S2
O L
T
L
PL
Microeconomie 197
Teoria (comportamentul) producǎtorului
A
.
M0
.
M1
.
M’
Q0
Q1
m0 m’ m1
0 L
S0 B S1
Acest fenomen poate fi evidenţiat dacǎ trasǎm (cu o linie întreruptǎ pe grafic) o
paralelǎ AB la noua restricţie bugetarǎ (PS 1 ), astfel încât sǎ fie tangentǎ (într-
un punct M’) la isocuanta pe care se situa iniţial producǎtorul (Q 0 ). Prin
construcţie, noua dreaptǎ reprezintǎ un nou raport al preţurilor, iar punctele M 0
şi M’ se aflǎ pe aceeaşi isocuantǎ.
Microeconomie 198
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Microeconomie 199
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Lucrarea de verificare, al cărei conţinut este prezentat mai jos, solicită cunoaşterea
conceptelor prezentate în Unitatea de învăţare nr. 11.
Microeconomie 200
Teoria (comportamentul) producǎtorului
WmL
d) ;
PL
W
e) mL .
WmK
2. Randamentul de scarǎ:
a)poate fi constant, crescǎtor sau descrescǎtor;
b) reflectǎ consecinţele pe care le are asupra volumului producţiei o creştere
simultanǎ şi în aceeaşi proporţie a cantitǎţii utilizate din fiecare factor de
producţie;
c)reflectǎ consecinţele pe care le are asupra volumului producţiei orice
creştere a cantitǎţii utilizate din fiecare factor de producţie;
d) reflectǎ consecinţele pe care le are asupra volumului producţiei o creştere a
cantitǎţii utilizate dintr-un factor de producţie, cantitatea utilizatǎ din celǎlalt
factor rǎmânând nemodificatǎ;
e)genereazǎ întotdeauna economii de scarǎ.
Alegeţi răspunsul corect:
A(a+b); B(b); C(a+c); D(d+e); E(b+e).
3. Randamentul factorial:
a)poate fi constant, crescǎtor sau descrescǎtor;
b) reflectǎ consecinţele pe care le are asupra volumului producţiei o creştere
Microeconomie 201
Teoria (comportamentul) producǎtorului
9. Echilibrul producǎtorului:
a) reprezintǎ alegerea optimalǎ a producǎtorului;
b) se realizeazǎ când raportul productivitǎţilor marginale ale factorilor muncǎ şi
capital este egal cu raportul preţurilor factorilor respectivi;
c) se modificǎ atunci când apar schimbǎri în nivelul resurselor firmei ;
d) se modificǎ atunci când apar schimbǎri în structura preţurilor factorilor de
producţie ;
e) se exprimǎ grafic prin punctul de tangenţǎ al dreptei bugetare la curba de
indiferenţǎ.
Alegeţi răspunsul corect:
A(a+b+c); B(a); C(a+d); D(a+b+c+d); E(a+b+c+d+e).
Microeconomie 202
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Microeconomie 203
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Răspuns 11.1.
a) Q f ( L, K ) L 3K 2 ;
T 120; PL 10; PK 15; PL /PK 2/3
T 120
" OL": K 0, L 12
PL 10
T 120
" OK": L 0, K 8
PK 15
b)
T' 180 u.m.; P' L 6 ; P' K 9; P' L /P' K 2/3
T ' 180
" OL": K 0, L 30
P 'L 6
T ' 180
" OK": L 0, K 20
P 'K 9
c)
T" 264 u.m.; P" L 8 u.m.; P"K 12 u.m.; P"L /P"K 2/3
264
" OL": K 0, L 33
8
264
" OK": L 0, K 22
12
K
22
20
8
T T' T″
0 12 30 33 L
Microeconomie 204
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Răspuns 11.2.
1 1
Q 2L 2 K 2
1 1 1
WmL 2 K 2 L 2
2
1 1 1
WmK 2 K 2 L 2
2
WmL K
WmK L
WmL PL K 1
2K L 0 L 15
WmK PK L 2
T L P K P 3L 6K 90 : 3 2K L 30 K 7,5
L K
Aşadar, punctul de echilibru al producătorului este E(15; 7,5) iar nivelul maxim al
producţiei realizabil în condiţiile date de cost este:
1 1
Q = 2 15 2
7,5 2
21,21 produse
Pentru a transpune pe un grafic rezultatele obţinute vom determina, de asemenea,
punctele de intersecţie ale dreptei bugetului cu axele de coordonate:
T 90
B (30; 0) pentru K = 0 L 30 ;
PL 3
T 90
A (0; 15) pentru L = 0 K 15 .
PK 6
K
15
0 5 10 15 30
Microeconomie 205
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Răspuns 11.3.
1. C
2. A
3. B
Răspuns 11.4.
a) Profitul se defineşte ca diferenţă între încasarea totală sau cifra de afaceri şi costul
total:
P r = ÎT – CT
ÎT = p · Q
CT = L · P L + K · P K
Pr = p · Q – L · P L – K · P K = p · L1/3 · K1/3 – L · P L – K · P K
Funcţia profitului se maximizează atunci când derivatele sale parţiale, în raport cu L
şi K, sunt egale cu zero:
Pr 1
0 p L 2/3 K 1/3 PL 0
L 3
Pr 1
0 p L1/3 K -2/3 PK 0
K 3
1 2/3 1/3 dQ
De fapt, L K f ' L WmL
3 dL
1 dQ
şi L1/3 K -2/3 f ' K WmK
3 dK
Deci, în general, putem spune că profitul se maximizează când sunt îndeplinite
concomitent condiţiile:
p · W mL = P L şi p · W mK = P K .
Acest lucru înseamnă că firma îşi va suplimenta producţia şi consumul de factori atât
timp cât productivitatea marginală în expresie valorică a fiecărui factor este mai
mică (profitul este pozitiv şi în creştere) sau egală (profitul atinge valoarea maximă)
decât preţul fiecărui factor.
În particular, ţinând cont de ipoteza problemei, condiţiile de maximizare a profitului
sunt:
50 2/3 1/3
L K 16
3
50 1/3
L K 2/3 2
3
Raportând cele două expresii, obţinem o condiţie echivalentă:
K W P
8 mL L .
L WmK PK
Microeconomie 206
Teoria (comportamentul) producǎtorului
K
b) Pentru L = 1 şi 8 K 8
L
Q = L1/3 · K1/3 = 11/3 · 81/3 = 2 produse
Pr = 50 · 2 – 16 · 1 – 2 · 8 = 100 – 32 = 68 u.m.
Deci, firma cu un singur angajat va obţine un profit maxim de 68 u.m. realizând o
producţie de 2 produse.
Răspuns 11.5.
a)
Q = f (L, K) = L2 · K
Randamentele de scară indică maniera în care producţia variază ca urmare a unei
variaţii proporţionale a factorilor de producţie.
Q f 1, 1 12 1 1
Q f 4,4 4 2 4 64
Multiplicarea de 4 ori a cantităţii utilizate de L şi K a determinat creşterea producţiei
de 64 ori, ceea ce înseamnă că randamentul de scară este crescător.
În cazul unei funcţii de producţie omogene de genul Q f mL, mK m n f L, K ,
pentru orice n>1 randamentele de scară sunt crescătoare. Într-adevăr, funcţia din
ipoteza problemei prezintă randamente crescătoare:
Q f mL, mK mL mK m 3L2 K m 3f(L, K)
2
b)
Traiectoria de expansiune, locul geometric al combinaţiilor productive care fac ca
raportul productivităţilor marginale să fie egal cu raportul preţurilor factorilor, este o
dreaptă dacă funcţia de producţie este omogenă, oricare ar fi gradul de omogenitate,
deci indiferent dacă randamentele sunt constante, crescătoare sau descrescătoare.
WmL PL
WmK PK
WmL 2LK
WmK L2
2LK 5 K 1 1
2 K L , ecuaţia căii de expansiune.
L 10 L 4 4
c)
1
K L L 20
1. 4 E (20,5)
150 5L 10K K 5
Microeconomie 207
Teoria (comportamentul) producǎtorului
1
K L L 40
2. 4 E' (40,10)
300 5L 10K K 10
P P"
3. Întrucât L L" , ecuaţia căii de expansiune rămâne aceeaşi.
PK PK
1
K L L 30
4 E'' (30; 7,5)
180 4L 8K K 7,5
T 150
" OL": K 0, L 30
1. PL 5
T 150
" OK" : L 0, K 15
PK 10
T 300
" OL": K ' 0, L 60
PL 5
2.
T 300
" OK": L' 0, K 30
PK 10
T 180
" OL": K '' 0, L 45
P '' L 4
3.
T 180
" OK": L'' 0, K '' 22,5
PK 8
’
30
Calea de expansiune
22.5
1
E' K L
20
E'' 4
E
0 10 20 30 40 45 50 60 L
Microeconomie 208
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Răspuns 11.6.
Microeconomie 209
Teoria (comportamentul) producǎtorului
dQ 2 dQ 2
WmL 2 4 K 2 şi WmK 2 8LK
dL dK
WmL2 4 K2 1 K
WmK 2 8LK 2 L
1 K 1
L K L 10
2 L 2
5 L 10 K 150 15 L 150 K 10
Noul punct de echilibru este: E 2 (10, 10).
15
E 2 (10, 10)
10 Q2
E 1 (10, 5)
5 Q1
E 0 (8, 2)
Q0
0 5 10 15 20 25 30 L
Microeconomie 210
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Microeconomie 211
Teoria (comportamentul) producǎtorului
Microeconomie 212
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Cuprins Pagina
Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 12 214
12.1. Conţinutul şi mecanismul de formare a costului de producţie 214
12.2. Mǎrimea şi tipologia costurilor 220
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 12 224
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 227
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 12 230
Microeconomie 213
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Microeconomie 214
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Microeconomie 215
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
5. Costul de producţie:
Microeconomie 216
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Costul contabil cuprinde costul explicit şi amortizarea, aceasta din urmǎ fǎcând
parte din costul implicit.
Schematic, componentele structurale ale costului de producţie se prezintǎ
astfel:
Microeconomie 217
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
C o stu l p r o d u c tie i
C o st e x p lic it C o s t im p lic it
C o st c o n ta b il A K f P r o fit n o rm a l
V a lo a r e a produc
ie i Q pv
C o st c o n ta b il P r o fit n o rm a l P r o fit e c o n o m ic
P r o fit to ta l
b. costuri complexe, care grupeazǎ mai multe costuri simple, fǎrǎ ca acestea
sǎ devinǎ operaţionale (reparaţii capitale)
Microeconomie 218
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
I. CHELTUIELI DIRECTE (a + b)
Costul fix (CF) desemneazǎ acele cheltuieli care, privite în totalitatea lor, sunt
independente de volumul producţiei (chirii, asigurǎri, dobânzi, amortizarea
capitalului fix, cheltuieli de întreţinere, salariile personalului administrativ etc).
Microeconomie 219
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Costul variabil (CV) reprezintǎ acele cheltuieli care, privite în totalitatea lor,
sunt variabile, în funcţie de cantitatea de produse obţinute. Costul variabil este
o funcţie crescǎtoare de volumul producţiei: CV=f(Q). Unele cheltuieli
variabile se schimbǎ strict proporţional odatǎ cu producţia (cheltuielile cu
materiile prime, cu salariile directe etc). Alte cheltuieli variabile nu se modificǎ
strict proporţional cu modificarea producţiei.
Costul marginal Costul total (CT) reprezintǎ suma costurilor fixe şi variabile. Deci,
CT=CF+CV. Modificarea costului total este determinatǎ numai de schimbǎrile
costului variabil.
Pentru Q 1 Cm CT
dCT
Pentru dQ 0 Cm = f (Q) , adicǎ derivata de ordinul I a funcţiei
dQ
de cost n raport de volumul producţiei.
Microeconomie 220
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
CF CV CT
CFM ; CVM ; CTM .
Q Q Q
Pentru aceasta vom lua un exemplu: în vederea folosirii unei cantitǎţi crescânde
dintr-un produs oarecare, un producǎtor va trebui sǎ suporte urmǎtoarele
costuri:
Microeconomie 221
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
C o stu ri
1 600 globa le
C o stu l to ta l
1 400 globa l (C T )
1 200
10 00
C o stu l va ria bil
80 0 globa l (C V )
60 0
40 0
C o stu l fix g lo ba l ( C F )
2 00
Q
0 1 2 3 4 5 6
Microeconomie 222
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
CTM 80 Cm
CVM CTM
CFM 70
Cm 60 CVM
50
40 M
30
M`
20
10 CFM
0 Q
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Cantitate
Microeconomie 223
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
9 100 780
10 100 930
a) Completaţi tabelul.
b) Reprezentaţi grafic costurile globale şi explicaţi în ce manieră legea
randamentelor neproporţionale influenţează forma curbelor
costurilor variabil (CV) şi total (CT).
c) Reprezentaţi grafic costul fix mediu (CFM), costul variabil mediu
(CVM), costul total mediu (CTM) şi costul marginal (Cm).
Analizaţi forma curbelor respective pe baza derivatelor funcţiilor
costurilor mai sus enunţate în raport cu volumul producţiei.
Microeconomie 224
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
e) când costul marginal este superior costului total mediu, acesta din urmă se
află în scădere.
Microeconomie 225
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
9. Când costurile variabile cresc mai repede decât volumul producţiei atunci :
a) costurile fixe totale cresc ;
b) costul marginal creşte ;
c) costul variabil mediu scade ;
d) costurile fixe medii nu se modificǎ ;
e) costul total nu se modificǎ.
Microeconomie 226
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Răspuns 12.2.
a) Vom completa tabelul folosind următoarele relaţii matematice:
CT = CF + CV
CF CV CT
CFM ; CVM ; CTM
Q Q Q
ΔCT
Cm
ΔQ
b)
Microeconomie 227
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
CF, CV, CT
1200 CT
1000 CV
800
600
400
200
CF
0 5 10 15 Q
c)
CVM, CFM,
CTM, Cm
200
150 Cm
100
CTM
CVM
50
CFM
0
1 5 10 15 Q
Costul marginal
dCT d(CF CV) dCF f(Q)
Cm = f' (Q)
dQ dQ dQ
În ipoteza unui cost variabil considerat funcţie crescătoare de volumul
producţiei (respectiv f’(Q)>0), costul marginal este, în mod necesar, pozitiv.
Microeconomie 228
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Cm este descrescător când dCm 0 f' ' (Q) 0 CV' ' 0 CV are formă
dQ
concavă (Q < 4).
dCm
Cm minim când 0 f' ' (Q) 0 CV' ' 0 CV prezintă un
dQ
punct de inflexiune (Q = 4).
Cm este crescător când dCm 0 f' ' (Q) 0 CV' ' 0 CV are formă
dQ
convexă (Q > 4).
Funcţia CFM este o ramură de hiperbolă echilaterală care are asimptote cele
două axe ale coordonatelor.
Microeconomie 229
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
dCT CF f(Q)
II. 0 f' (Q) Cm CTM (Q = 7);
dQ Q
dCT CF f(Q)
III. 0 f' (Q) Cm CTM (Q > 7).
dQ Q
Curba Cm este deasupra curbei CTM când acesta este crescător şi dedesubt
când este descrescător; Cm intersectează CTM în punctul de minim.
Microeconomie 230
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 13 232
13.1. Problema minimizǎrii costurilor. Raportul cost-profit. Pragul de rentabilitate 232
13.2. Comportamentul întreprinzǎtorului şi reducerea costului 235
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 13 240
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 243
Bibliografie unitate de învăţare nr. 13 251
Microeconomie 231
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Microeconomie 232
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
It Q pv; Q CTM CT
Q CTM iar profitul unitar (Pu) = 0
Q pv Q CTM pv CTM
Q
În funcţie de modul în care evolueazǎ costul variabil total (CV), se disting douǎ
modalitǎţi de determinare a nivelului pragului de rentabilitate: liniarǎ şi
neliniarǎ.
Metoda liniarǎ are loc în ipoteza în care costul variabil total evolueazǎ direct
proporţional cu volumul producţiei. În acest caz, toate elementele producţiei
exprimǎ relaţii liniare şi se reprezintǎ grafic prin linii drepte.
Microeconomie 233
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
It
Incasari
totale CT
Pro fit
R CV
C o st CF
total Pierd eri
global
Q
qr
Pv qr CF CVMqr
Volumul de CF
Pv qr CVM qr CF qr
Pv CVM
producţie ce Pv CVM qr CF
defineşte pragul
de rentabilitate Producţia qr reprezintǎ volumul critic al producţiei, corespunzǎtor pragului de
rentabilitate sau punctului critic (sau “mort”). Din grafic se observǎ cǎ: - în
intervalul în care costurile totale depǎşesc încasǎrile totale, se înregistreazǎ
pierderi; intersecţia celor douǎ drepte – a încasǎrilor totale şi cea a costurilor
totale – marcheazǎ pragul de rentabilitate (când profitul este nul); de la punctul
în care încasǎrile depǎşesc cheltuielile, întreprinderea obţine profit.
Metoda neliniarǎ are loc în situaţia în care costul variabil total are o evoluţie
neproporţionalǎ faţǎ de volumul producţiei, aşa cum, de fapt, se întâmplǎ în
realitate. Evoluţia neproporţionalǎ a costului variabil imprimǎ şi costului total
global o evoluţie neliniarǎ.
CT
It
Pierderi
Pierderi Profit
CF
Q
Prag de Prag de
rentabilitate rentabilitate
inferior superior
Microeconomie 234
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Fie o întreprindere care îşi obţine producţia cu un cost fix egal cu 4 u.m. şi un
2
cost variabil ce se modifică în proporţie de în raport cu volumul producţiei.
1
a) Să se determine funcţiile CT, CTM, CVM, CFM, Cm şi să se
reprezinte grafic.
b) Să se identifice volumul producţiei corespunzător pragului de
rentabilitate pentru ÎT = 4 · Q.
Microeconomie 235
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
It Pv Q
IM Pv .
Q Q
It It1 It 0
Im ; pt. Q 0 Im f `( It ).
Q Q1 Q0
Sporirea producţiei atrage dupǎ sine atât creşterea costului global total, cât şi a
încasǎrilor totale.
Condiţia de Profitul obţinut este maxim atunci când încasarea marginalǎ este egalǎ cu
costul marginal. În acest caz, se obţine o diferenţǎ maximǎ între totalul
maximizare a
încasǎrilor şi costurile globale totale. Ca urmare, întreprinzǎtorul va fi interesat
profitului sǎ-şi dimensioneze volumul producţiei numai la acel nivel la care costul
marginal este egal cu încasarea (venitul) marginalǎ.
Microeconomie 236
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Cm
CTM
Curba ofertei
producǎtorului
Microeconomie 237
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Pm
PM
Relaţia cost-
productivitate PM
0 Q
Pm
Cm
Cm
CTM
CTM
0 Q
Microeconomie 238
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
CTM
CTM1
CTM2 CTM3
SME
Microeconomie 239
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Microeconomie 240
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
6. Pragul de rentabilitate :
a) se mai numeşte punctul mort al întreprinderii ;
b) indicǎ volumul producţiei de la care întreprinderea începe sǎ obţinǎ profit ;
c) reflectǎ cifra de afaceri de la care întreprinderea începe sǎ obţinǎ profit ;
d) se atinge atunci când profitul este nul ;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.
Microeconomie 241
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Microeconomie 242
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
a) CF = 4 u.m.
CV = 2 · Q
CT = CV + CF = 2 · Q + 4
CT 2Q 4 4
CTM = 2
Q Q Q
CV 2Q
CVM = 2
Q Q
Microeconomie 243
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
CF 4
CFM =
Q Q
dCT
Cm = 2
dQ
Q 0 1 2 3 4 5
CV 0 2 4 6 8 10
CT 4 6 8 10 12 14
CFM +∞ 4 2 1,33 1 0,8
CTM +∞ 6 4 3,33 3 2,8
CF, CV ÎT
CT CT
CV
4 CF
1 2 3 4 5 Q
CFM,
CVM,
CTM,
Cm
CTM Cm = CVM = 2
2 CFM
1 2 3 4 5 Q
Microeconomie 244
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Pentru a reprezenta grafic funcţia CTM vom analiza derivata de ordinul I a acestei
funcţii, în scopul de a determina porţiunile descrescătoare sau crescătoare şi
punctele de extrem.
dCTM 4
Q 1 2
dQ Q
dCTM 4
1) 0 Q 1 2 0 Q3 Q2 4 0
dQ Q
Q 3 2Q 2 Q 2 4 0 Q 2 (Q 2) (Q 2)(Q 2) 0
(Q 2)(Q 2 Q 2) 0
dCTM
2) 0 Q3 Q 2 4 0 Q 2
dQ
CTM este descrescător pentru niveluri ale producţiei mai mici decât 2.
dCTM
3) 0 Q3 Q 2 4 0 Q 2
dQ
CTM este crescător pentru niveluri ale producţiei mai mari decât 2.
Microeconomie 245
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Pentru a determina forma graficului CVM vom studia derivata de ordinul I a acestei
funcţii în raport cu producţia:
dCVM
Q 1
dQ
dCVM
1) 0 Q 1 0 Q 1
dQ
dCVM
2) 0 Q 1 0 Q 1
dQ
dCVM
3) 0 Q 1 0 Q 1
dQ
dCFM 4
2 0.
dQ Q
Pentru trasarea acestui grafic vom analiza câteva situaţii conform tabelului următor:
Q 0 2 1 2 +∞
3
CFM +∞ 6 4 2 0
Costul marginal
Microeconomie 246
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
dCm
3Q 2
dQ
dCm
1) 0 3Q 2 0 Q 0,66
dQ
dCm
2) 0 3Q 2 0 Q 0,66
dQ
dCm
3) 0 3Q 2 0 Q 0,66
dQ
Q 1 2
Cm 3,5 6
CVM 3,5
CTM 6
CTM, CVM
CFM, Cm
CTM
Cm CVM
8
CFM
0 Q
0.66 1 2
Microeconomie 247
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Pr = ÎT – CT
Funcţia de profit îşi atinge punctul de maxim dacă şi numai dacă derivata sa de
ordinul I este egală cu 0.
P = Cm
3 2
Q 2Q 4 0
2
3
Δ 4 4 4 28
2
2 28
Q 2,43 (cealaltă soluţie a ecuaţiei nu are semnificaţie din punct
3
de vedere economic întrucât producţia nu poate fi negativă).
1
Pr p Q Q 3 Q 2 4Q 4
2
1
8 2,43 (2,43) 3 (2,43) 2 4 2,43 4
2
c) Pentru fiecare nivel al preţului fixat de piaţă, producătorul îşi va ajusta oferta
astfel încât profitul obţinut să fie maxim. Deci, pentru fiecare preţ vom determina
volumul producţiei în condiţiile căruia P = Cm.
P 3 3,5 4 6 8
Profit -4 -4 -4 - 3,4 0 4,455
Microeconomie 248
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Q 0 0 0 4 2 2,43
3
P = 3 u.m.
P = Cm
3 2
Q 2Q 1 0
2
3
Δ 4 4 1 2
2
Ecuaţia nu are soluţii reale. Întrucât preţul de 3 u.m. este mai mic decât
CVM ( ) Q Є R+ (valoarea minimă a CVM fiind 3,5 u.m.), firma nu va produce
deloc suportând o pierdere egală cu CF.
P = 3,5 u.m.
3 2 1
Q 2Q 0
2 2
3 1
4 4 1
2 2
2 1
Q1 1
3
2 1 1
Q2
3 3
1
Pr 3,5 1 1 4 4 4
2
3 2
1 1 1 1 1
Pr 3,5 4 4
3 2 3 3 3
1
Indiferent dacă firma va realiza producţia Q = 1, Q =
sau Q = 0 pierderea sa va fi
3
aceeaşi. Preţul fiind egal cu valoarea minimă a CVM, pierderea aferentă fiecărui
produs va fi egală cu mărimea CFM.
Microeconomie 249
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
P = 4 u.m.
3 2
Q 2Q 0
2
4
22 4
Q1
3 3
Q2 0
3 2
4 14 4 4
Pr 4 4 4
3 23 3 3
Preţul la care firma îşi vinde produsele începe să acopere o parte din CVM astfel
încât pierderea pe unitatea de produs scade sub nivelul CFM. Firma poate să
4
realizeze producţia Q1 (pierderea fiind de – 3,4) sau poate să nu producă
3
deloc Q 2 = 0 (pierderea fiind de – 4).
P = 6 u.m.
3 2
Q 2Q - 2 0
2
3
4 4 2 16
2
24
Q1 2
3
Q2 0
1 3
Pr 6 2 2 22 4 2 4
2
= 12 – 4 + 4 – 8 – 4 = 0
Microeconomie 250
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Profitul obţinut de firmă pentru un preţ mai mare decât 6 u.m. (P = 8 u.m.) poate fi
evidenţiat pe grafic:
CTM, Cm
P
Cm CTM
8 D A P = 8 u.m.
C B
P = 6 u.m.
0 0,66 1 2 2,43 Q
A (2,43; 8) B (2,43; 6,16)
Pentru preţuri fixate pe piaţa mai mari decât 6 u.m., firma îşi va dimensiona oferta
ţinând cont de obiectivul de maximizare a profitului. Deci, va alege de fiecare acel
nivel al producţiei pentru care P = Cm. Astfel, putem spune că porţiunea Cm situată
deasupra CTM reprezintă curba ofertei producătorului. Într-adevăr, orice punct am
alege de pe această porţiune, făcând proiecţiile pe axe vom pune în evidenţă nimic
altceva decât cantitatea oferită sau producţia realizată de firmă pentru a-şi maximiza
profitul în condiţiile unui anumit preţ.
Microeconomie 251
Costul de producţie. Fundamentele ofertei
Bucureşti, 1998.
Ploae, V. - Economie politicǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanţa, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. – Economie politicǎ (Microeconomie).
Aplicaţii, Editura Muntenia, Constanţa, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto,
Constanţa, 2006.
Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto, Constanţa,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. - Economie politicǎ, Editura Teora, Bucureşti,
2000.
Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economicǎ, Bucureşti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction, Oxford University Press,
2005.
Microeconomie 252
Productivitatea
PRODUCTIVITATEA
Cuprinsul Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 14 254
14.1. Conceptul şi tipuri de productivitate a factorilor de producţie; productivitatea 254
muncii şi productivitatea capitalului
14.2. Importanţa şi cǎile creşterii productivitǎţii factorilor de producţie 257
14.3. Limita combinǎrii factorilor de producţie. Legea randamentelor neproporţionale 259
14.4. Rezultatele activitǎţii la nivel microeconomic 262
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 14 265
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 268
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 14 273
Microeconomie 253
Productivitatea
Microeconomie 254
Productivitatea
Q f ( x1 , x 2 ...x n )
Acest indicator reflectǎ câte unitǎţi (fizice sau valorice) de efect util (producţie)
revin la o unitate (fizicǎ sau valoricǎ) de factor (factor de producţie i);
Microeconomie 255
Productivitatea
Q Q1 Q0 Q
Wm f `( x), pentrux 0
x x1 x0 x
Q L
WL ; WL .
L Q
Q Q1 Q0
WmL f `( L) , pentru L 0
L L1 L0
K
CK ;
Q
Microeconomie 256
Productivitatea
K
CmK .
Q
Q Q1 Q0 1
WmK f `( K )
K K 1 K 0 CmK
Microeconomie 257
Productivitatea
Microeconomie 258
Productivitatea
1. Productivitatea factorilor:
a) este un indicator de performanţǎ economicǎ;
b) reflectǎ într-o formǎ sinteticǎ perfecţionarea tehnicii şi tehnologiei;
c) reflectǎ într-o formǎ sinteticǎ metodele de organizare a producţiei şi a
muncii;
d) reflectǎ într-o formǎ sinteticǎ gradul de calificare a forţei de muncǎ;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.
Microeconomie 259
Productivitatea
Dacǎ între factorii de producţie existǎ o singurǎ combinaţie posibilǎ care poate
fi utilizatǎ pentru obţinerea unei anumite producţii, se spune cǎ între factorii
respectivi existǎ o strictǎ complementaritate. Orice suplimentare a
disponibilului dintr-un anumit factor înseamnǎ o subutilizare a acestui factor.
Atunci când producţia totalǎ creşte cu o ratǎ din ce în ce mai mare, producţia
marginalǎ aferentǎ factorului variabil se mǎreşte, iar când producţia totalǎ
creşte cu o ratǎ descrescǎtoare, producţia marginalǎ descreşte. Când producţia
Microeconomie 260
Productivitatea
m axim
N Q
0 XM XN X
WX M’
WmX
N’
WX
0 XM XN X
WmX
Rezultǎ deci cǎ, atâta timp cât producţia marginalǎ va fi superioarǎ producţiei
medii, randamentul factorului variabil va fi crescǎtor şi invers.
Microeconomie 261
Productivitatea
2. Legea admite cǎ se pot adǎuga unei cantitǎţi constante dintr-un factor, doze
suplimentare dintr-un alt factor. Dar în acest proces de producţie, dacǎ nu se
adaugǎ decât un factor de producţie, se obţine un produs adiţional nul. Numai o
variaţie conjugatǎ a factorilor permite creşterea randamentului.
Microeconomie 262
Productivitatea
respective.
Microeconomie 263
Productivitatea
macro cea mai semnificativǎ este cea prin care se trece de la valorile adǎugate
în unitǎţile individuale la valoarea adǎugatǎ într-o ţarǎ şi într-un orizont de timp
(P.I.B.)
5. Cifra de afaceri:
a) constǎ în suma încasǎrilor unui agent economic;
b) constǎ în suplimentul de valoare încorporatǎ materiilor prime, energiei,
Microeconomie 264
Productivitatea
1. Atunci când munca este factorul variabil iar ceilalţi factori ramân nemodificaţi,
volumul maxim al producţiei corespunde situaţiei în care :
a) productivitatea medie a muncii este zero ;
b) productivitatea marginalǎ a muncii este zero ;
c) productivitatea marginalǎ a muncii este maximǎ ;
d) productivitatea medie a muncii este maximǎ ;
e) nici o varaiantǎ nu este corectǎ.
2. Atunci când munca este factorul variabil iar ceilalţi factori ramân nemodificaţi,
nivelului maxim al productivitǎţii marginale a muncii îi corespunde :
a) un volum al producţiei totale maxim;
b) un nivel al productivitǎţii medii a muncii minim ;
c) un nivel al productivitǎţii medii a muncii mai mare ;
d) un nivel al productivitǎţii medii a muncii mai mic ;
e) un nivel al productivitǎţii medii a muncii maxim.
3. Atunci când munca este factorul variabil iar ceilalţi factori ramân nemodificaţi,
nivelului maxim al productivitǎţii medii a muncii îi corespunde :
a) un nivel egal al producţiei totale ;
b) un nivel egal al productivitǎţii marginale ;
c) un nivel mai mare al productivitǎţii marginale ;
d) un nivel mai mic al productivitǎţii marginale ;
Microeconomie 265
Productivitatea
4. Productivitatea reprezintă:
a) expresia sintetică a eficienţei utilizării factorilor de producţie;
b) rodnicia factorilor de producţie;
c) randamentul factorilor de producţie;
d) raportul între volumul obţinut de producţie şi factorii de producţie implicaţi în
realizarea sa;
e) toate variantele menţionate.
Microeconomie 266
Productivitatea
Microeconomie 267
Productivitatea
Microeconomie 268
Productivitatea
3
WmK WK
4
L K Q W mL WL
0 1 0 - -
1 1 4 4 4
2 1 4,756 0,756 2,378
3 1 5,264 0,508 1,754
4 1 5,656 0,392 1,414
5 1 5,98 0,324 1,196
6 1 6,26 0,28 1,043
Q = f (L, 1)
6
5
4
3
0 1 2 3 4 5 6 L
W mL
WL
4
3
2
Microeconomie 269
Productivitatea
WL
W mL
0 1 2 3 4 5 6 L
Răspuns 14.2.
1. e
2. c
3. b
4. e
Răspuns 14.3.
a) Q = (- L3 + 3 L2) · K
dQ
WmL (3L2 6L) K f ' L
dL
Pentru a determina valorile lui L pentru care funcţia W mL este crescătoare, respectiv
descrescătoare, vom analiza derivata de ordinul I a W mL în raport cu L:
dWmL
6L 6 K f ″ L
dL
dWmL
I. 0 6L 6 0 W mL este crescătoare pentru L < 1;
dL
dWmL
II. 0 6L 6 0 W mL atinge valoarea maximă pentru
dL
L = 1;
dWmL
III. 0 -6L 6 0 W mL este descrescătoare pentru L > 1.
dL
Similar se procedează pentru W L :
Q
WL L2 3L K
L
dWL
2L 3 K
dL
dWL
I. 0 2L 3 0 W L este crescătoare când L < 1,5;
dL
dWL
II. 0 2L 3 0 W L îşi atinge punctul de maxim
dL
pentru L = 1,5;
dWL
III. 0 2L 3 0 W L este descrescătoare pentru L < 1,5.
dL
Pentru a determina punctul în care curba W mL taie curba W L rescriem derivata de
ord. I a funcţiei W L :
Microeconomie 270
Productivitatea
Q f (L, K)
d
d
dWL L f ' L L' f (L, K) f ' L f (L, K)
L L
dL dL dL L2 L L2
dWL f' f (L, K) f (L, K)
I. 0 L 2
0 f 'L WmL WL
dL L L L
W L este crescătoare atât timp cât curba W mL se situează deasupra curbei W L .
(- 3L2 + 6 L) K > (- L2 + 3 L) K
2 L2 – 3 L < 0
L < 1,5
dWL f (L, K)
II. 0f '
L WmL WL
dL L
(- 3 L2 + 6 L) K = (- L2 + 3 L) K
L = 1,5
W L atinge valoarea maximă atunci când este egală cu W mL . Pe grafic W mL
intersectează curba W L pentru L = 1,5.
dWL f (L, K)
III. 0 f 'L WmL WL
dL L
(- 3 L2 + 6 L) K < (- L2 + 3 L) K
L > 1,5
W L este descrescătoare atât timp cât curba W mL se situează sub curba W L .
Microeconomie 271
Productivitatea
4 P
3,375 N
2 M
0 1 1,5 2 L
LM LN LP
W mL
WL
M’
3
N’
2,25
2
P’
0 1 1,5 2 L
Pentru a demonstra că punctul N este cel în care tangenta la curba producţiei trece
prin origine şi că L N este cantitatea de muncă utilizată pentru care productivitatea
medie a muncii (W L ) este maximă, calculăm:
tg MOL M în Δ MOL M ;
tg NOL N în Δ NOL N ;
tg POL P în Δ POL p .
Microeconomie 272
Productivitatea
ML M
tg MOL M = = 2 ceea ce reprezintă valoarea W L pentru L = L M ;
OL M
NL N 3,375
tg NOL N = = 2,25, respectiv valoarea W L pentru L = L N ;
OL N 1,5
PL P 4
tg POL P = = 2, respectiv valoarea W L pentru L = L P .
OL P 2
Răspuns 14.4.
1. b
2. c
3. a
4. e
5. a
Microeconomie 273
Productivitatea
Microeconomie 274
Deleted: oductivitatea
Preţul. Concept, funcţii, mod de formare
Formatted
Deleted: N
Unitatea de învăţare nr. 15
Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 15 Deleted: ul
276
15.1. Conceptul de preţ Deleted: U
276
15.2. Funcţiile preţurilor în economia de piaţǎ Formatted: Font: Not Bold
279
Deleted: 4
15.3. Formarea preţurilor 280
Deleted: 5
15.4. Statul democrat şi preţurile. Politici de preţuri 282
Deleted: 5
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 15 286
Deleted: 7
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 289
Deleted: ¶
Bibliografie unitate de învăţare nr. 15 289
Deleted: U
Deleted: 9
Deleted: 10
Deleted: U
Formatted: Font: 12 pt
Formatted: Right
Formatted: Font: 12 pt, Font color:
Red
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 275
Deleted: oductivitatea
Preţul. Concept, funcţii, mod de formare
Cunoaşterea conceptului de preţ şi teoriilor privind valoarea Formatted: Font color: Red
Formatted: Bullets and Numbering
Aprecierea rolului şi funcţiilor îndeplinite de preţuri în economiile de piaţǎ
Determinarea factorilor sub incidenţa cǎrora se formeazǎ preţurile
Înţelegerea determinǎrilor multiple ale intervenţiei statului în mecanismul
de formare a preţurilor şi a acţiunilor întreprinse în acest sens
Formatted: Indent: Left: 23 pt
Una dintre cele mai controversate probleme ale ştiintei economice a fost şi a
Substanţa unicǎ a rǎmas problema "substanţei unice a preţului".
preţului
Prima încercare de a explica ştiinţific esenţa unicǎ a preţului a fost facutǎ de
clasicul Adam Smith. El a apreciat şi a demonstrat cǎ preţul exprimǎ munca
încorporatǎ în fiecare dintre bunurile ce se schimbǎ.
Alţi economişti au aşezat la temelia preţului raritatea. Cu cât bunul este mai rar,
cererea pentru el fiind constantǎ sau în creştere, cu atât preţul lui este mai mare.
Microeconomie 276
Deleted: oductivitatea
Preţul. Concept, funcţii, mod de formare
Teoriile valorii În timp, s-au conturat douǎ teorii în problema valorii: teoria valorii muncǎ
(obiectivǎ) şi teoria valorii utilitate (subiectivǎ).
Deleted: ¶
1. Adam Smith aprecia că esenţa unică a preţului este: Formatted: Indent: Left: 0 pt,
Hanging: 15 pt, Numbered + Level:
a) munca încorporată în fiecare dintre bunurile care se supun schimbului; 1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … +
b) raritatea realativă a resurselor în raport cu nevoile; Start at: 1 + Alignment: Left +
c) raritatea bunurilor; Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt
+ Indent at: 36 pt, Tabs: Not at 36
d) utilitatea bunurilor; pt
e) venitul disponibil.
Formatted: Indent: Left: 0 pt,
Hanging: 15 pt, Numbered + Level:
2. Reprezintă teorii ale valorii: 1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … +
Start at: 1 + Alignment: Left +
a) teoria valorii-muncă (subiectivă); Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt
b) teoria valorii-muncă (obiectivă); + Indent at: 36 pt
c) teoria valorii-utilitate (subiectivă); Deleted: Productivitatea
Microeconomie 277
Deleted: oductivitatea
Preţul. Concept, funcţii, mod de formare
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 278
Deleted: oductivitatea
Preţul. Concept, funcţii, mod de formare
Microeconomie 279
Deleted: oductivitatea
Preţul. Concept, funcţii, mod de formare
Este un lucru unanim acceptat cǎ formarea preţului are loc sub influenţa unei
multitudini de factori. În genere, aceşti factori se împart în douǎ grupe: factori
interni şi factori externi.
Alţi factori interni ai formǎrii preţului îşi exercitǎ influenţa dinspre oferta
producǎtorilor. Dintre aceştia, cei mai importanţi sunt: nivelul costurilor
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 280
Deleted: oductivitatea
Preţul. Concept, funcţii, mod de formare
În realitate, într-un sistem economic real de piaţǎ, preţurile sunt mixte, ele fiind
formate pe baza tuturor factorilor arǎtaţi (interni şi externi).
Microeconomie 281
Deleted: oductivitatea
Preţul. Concept, funcţii, mod de formare
4. Reprezintǎ un factor intern de formare a preţului care acţioneazǎ dinspre Formatted: Indent: Left: 0 pt,
Hanging: 15 pt, Numbered + Level:
cererea consumatorului: 1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … +
a) nevoile consumatorilor; Start at: 1 + Alignment: Left +
b) posibilitatea producǎtorilor de a se raporta la nevoile consumatorului; Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt
+ Indent at: 36 pt, Tabs: 15 pt, List
c) mǎsurile guvernamentale pentru menţinerea unor echilibre social- tab + Not at 18 pt + 36 pt
economice pe piaţa muncii;
d) raritatea bunurilor;
e) cantitatea de muncǎ încorporatǎ în fiecare cantitate de bun.
Răspunsul la test se găseşte la pagina 289.
Microeconomie 282
Deleted: oductivitatea
Preţul. Concept, funcţii, mod de formare
P
C O
PE E
PM
Q
Microeconomie 283
Deleted: oductivitatea
Preţul. Concept, funcţii, mod de formare
Sunt situaţii când guvernele folosesc preţul minim în politica lor de preţuri.
Scopul urmǎrit de guverne este acela de a stimula dezvoltarea şi a menţine
echilibrul pieţei unor bunuri.
P M
m
C MO
E
P E
0
QC QO Q
Stabilirea preţului minim deasupra celui de echlibru (PM > PE) conduce la
modificǎri atât în cantitatea cerutǎ faţǎ de cea de echilibru (QC< QE ), cât şi în
cantitatea oferitǎ faţǎ de cantitatea ce fǎcuse echilibrul cu cererea (Qo > Qc ).
Modificǎrile aratate sunt reacţii fireşti ale agenţilor pieţei la urcarea preţului.
Apare deci un excedent de ofertǎ faţǎ de cerere, ceea ce înseamnǎ cǎ mǎsura
guvernului şi-a atins scopul. Numai cǎ statul trebuie sǎ caute şi debuşee pentru
produsele având preţuri minime de vânzare. O asemenea susţinere are loc fie
prin achiziţiile garantate din veniturile administraţiilor, fie prin facilitǎţi fiscale
şi de credit acordate producǎtorilor sau cumpǎrǎtorilor.
Deleted: ¶
¶
Formatted: Space Before: 12 pt,
Line spacing: single
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 284
Deleted: oductivitatea
Preţul. Concept, funcţii, mod de formare
Deleted: ¶
1. Intervenţia guvernamentalǎ în mecanismul formǎrii preţurilor este necesarǎ Formatted: Indent: Left: 0 pt, First
line: 0 pt, Numbered + Level: 2 +
atunci când: Numbering Style: 1, 2, 3, … + Start
at: 1 + Alignment: Left + Aligned at:
a) existǎ penurie de resurse materiale şi energetice; 54 pt + Tab after: 72 pt + Indent
b) se doreşte limitarea tendinţei unor firme mari de a crea monopoluri; at: 72 pt, Tabs: 15 pt, List tab +
Not at 18 pt + 72 pt
c) trebuie protejate interesele consumatorilor;
d) se urmareşte folosirea raţionalǎ a resurselor naţionale;
e) toate variantele de mai sus sunt corecte.
2. Fixarea de cǎtre stat a unor preţuri minime are ca efect: Formatted: Indent: Left: 0 pt, First
line: 0 pt, Numbered + Level: 2 +
a) supraproducţia; Numbering Style: 1, 2, 3, … + Start
at: 1 + Alignment: Left + Aligned at:
b) excesul de cerere; 54 pt + Tab after: 72 pt + Indent
c) penuria de produse; at: 72 pt, Tabs: 15 pt, List tab +
Not at 18 pt + 72 pt
d) dezavantajarea producǎtorului;
e) restrângerea pieţei produsului pentu care s-a fixat preţul minim. Formatted: Indent: Hanging: 3 pt,
Numbered + Level: 2 + Numbering
Style: a, b, c, … + Start at: 1 +
Alignment: Left + Aligned at: 0 pt +
3. Reprezintǎ o pârghie a statului de intervenţie în mecanismul formǎrii Tab after: 18 pt + Indent at: 18 pt
preţurilor: Deleted: i
a) adoptarea Codului Comercial; Deleted: le
b) supravegherea bunei funcţionǎri a mecanismului pieţei; Formatted: Indent: Left: 0 pt, First
c) supravegherea respectǎrii legilor privitoare la concurenţǎ; line: 0 pt, Numbered + Level: 2 +
Numbering Style: 1, 2, 3, … + Start
d) salariul minim garantat; at: 1 + Alignment: Left + Aligned at:
54 pt + Tab after: 72 pt + Indent
e) stǎvilirea unor tendinţe monopoliste şi oligopoliste. at: 72 pt, Tabs: 0 pt, List tab + 15
pt, Left + Not at 18 pt + 38 pt +
Microeconomie 285
Deleted: oductivitatea
Preţul. Concept, funcţii, mod de formare
1. Reprezintǎ un factor extern de formare a preţului care acţioneazǎ dinspre cererea Formatted: Indent: Left: -2.15 pt,
First line: 0 pt, Numbered + Level: 1
consumatorului: + Numbering Style: 1, 2, 3, … +
a) nevoile consumatorilor; Start at: 1 + Alignment: Left +
b) posibilitatea producǎtorilor de a se raporta la nevoile consumatorului; Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt
+ Indent at: 36 pt, Tabs: 15.1 pt,
c) mǎsurile guvernamentale pentru menţinerea unor echilibre social-economice List tab + Not at 18 pt + 36 pt
pe piaţa muncii;
d) raritatea bunurilor;
e) cantitatea de muncǎ încorporatǎ în fiecare cantitate de bun.
2. Dintre factorii interni ai formǎrii preţului care îşi exercitǎ influenţa dinspre oferta
producǎtorilor fac parte :
a) capacitatea de platǎ a populaţiei consumatoare ;
b) structurile ofertei ;
c) structurile cererii ;
d) abilitatea întreprinzǎtorului ;
e) nvelul costurilor unitare.
e) dezvoltarea pieţei produsului pentu care s-a fixat preţul maxim. Formatted: Indent: Hanging: 72 pt,
Numbered + Level: 2 + Numbering
Style: 1, 2, 3, … + Start at: 1 +
5. Statul se implicǎ în formarea preţurilor prin acordarea de subvenţii: Alignment: Left + Aligned at: 54 pt
+ Tab after: 72 pt + Indent at: 72
a) în situaţii extraordinare de tipul rǎzboaielor, crizelor profunde; pt, Tabs: 9.35 pt, Left + Not at 38
b) atunci când existǎ companii ce au tendinţa de a forma monopoluri; Deleted: Productivitatea
Microeconomie 286
Deleted: oductivitatea
Preţul. Concept, funcţii, mod de formare
6. Intervenţia statului prin fixarea unor preţuri minime: Formatted: Indent: Hanging: 28.75
pt
a) vine în sprijinul producǎtorilor;
b) dezavantajeazǎ producǎtorii;
c) determinǎ creşterea cererii;
d) genereazǎ penuria de produse;
e) aduce piaţa în situaţie de echilibru.
Formatted: Indent: Hanging: 23 pt
7. Reprezintǎ un factor intern al formǎrii preţului: Formatted: Romanian (Romania)
a) mǎsurile statului adoptate pentru protecţia producǎtorilor agricoli; Formatted: Indent: Left: 0 pt, First
b) subvenţiile de stat; line: 0 pt, Tabs: 0 pt, List tab + Not
at 26.6 pt
c) facilitǎţile fiscale acordate producǎtorilor;
Formatted: Romanian (Romania)
d) utilitatea atribuitǎ bunurilor de cǎtre consumatori;
e) legiferarea salariului minim pe economie. Formatted: Romanian (Romania)
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 287
Deleted: oductivitatea
Preţul. Concept, funcţii, mod de formare
Microeconomie 288
Deleted: oductivitatea
Preţul. Concept, funcţii, mod de formare
3. b
Răspuns 15.3.
1. e Formatted: Bullets and Numbering
2. e
3. C
4. a
Formatted: Spanish (Venezuela)
Răspuns 15.4. Formatted: Indent: Left: 18 pt
1. e Formatted: Font: Not Bold
2. a Formatted: Bullets and Numbering
3. d
4. a
Formatted: Indent: Left: 18 pt
Deleted: 4
Bibliografie unitate de învăţare nr. 15
Clipa, N. - Economie politicǎ, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 1999.
Creţoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucureşti, 2003.
Dobrotǎ, N. - Economie politicǎ, Editura Economicǎ, Bucureşti, 1997.
Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
Frois, G.A. – Economie politicǎ, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994.
Genereux, J. – Economie Politicǎ. Mic, oeconomie, Editura All Beck, Bucureşti,
2000.
Hardwick, P., Langmead, J., Khan B. – Introducere în economia politicǎ modernǎ,
Editura Polirom, Iaşi, 2002.
Ignat, I., Pohoaţǎ, I., Clipa, N., Luţac, G. - Economie politicǎ, Editura Economicǎ, Deleted: Productivitatea
Microeconomie 289
Deleted: oductivitatea
Preţul. Concept, funcţii, mod de formare
Bucureşti, 1998.
Ploae, V. - Economie politicǎ. Microeconomie, Editura Ex Ponto, Constanţa, 1999.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. – Economie politicǎ (Microeconomie).
Aplicaţii, Editura Muntenia, Constanţa, 2004.
Ploae, V. Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto,
Constanţa, 2006.
Popovici, V., Bundǎ, R. N. - Economie. Teste grilǎ, Editura Ex Ponto, Constanţa,
2007.
Samuelson, P.A., Nordhaus, W.D. - Economie politicǎ, Editura Teora, Bucureşti,
2000.
Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economicǎ, Bucureşti, 2005.
Witztum A. – Economics. An Analitical Introduction, Oxford University Press,
2005.
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 290
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
Formatted
Deleted: N
Unitatea de învăţare nr. 16 Deleted: 5
16.1. Categoría economicǎ de piaţǎ. Tipuri şi forme de piaţǎ 292 Formatted: Font: Not Bold
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 291
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
Deleted: 5
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 16
Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 16 sunt: Deleted: 5
2. Analiza cererii pieţei având în vedere factorii care o influenţeazǎ; cercetarea Deleted: eoriilor privind valoarea
de vânzare-cumpărare; Deleted: ¶
Microeconomie 292
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
mobilitate şi fluiditate în toate iniţiativele şi reacţiile lor; Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
* gradul de cunoaştere a mediului economic de către subiecţii pieţii. Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Bold, Not Italic
Microeconomie 293
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
2. Care dintre urmǎtoarele afirmaţii pot constitui definiţia pieţei: Formatted: Indent: Left: -2.25 pt,
Tabs: -2.25 pt, Left + Not at
a) este un spaţiu economic şi fizico-geografic ; 164.25 pt
b) este procesul prin care cumpǎrǎtorii unui bun încearcǎ sǎ impunǎ preţuri
Formatted: Indent: Left: 15 pt,
cât mai mici; Hanging: 11.5 pt, Tabs: -2.25 pt,
c) este cadrul în care se formeazǎ preţul unui bun; Left + Not at 164.25 pt
d) reprezintǎ ansamblul cumpǎrǎtorilor şi vânzǎtorilor; Formatted: English (U.S.)
e) reprezintǎ ansamblul relaţiilor de schimb care se stabilesc între Formatted: French (France)
cumpǎrǎtori şi vânzǎtori. Formatted: French (France)
Alegeţi rǎspunsul corect :
A(a+c+e); B(a+e); C(e); D(a); E (a+d+e). Formatted: Indent: Left: 15 pt,
Hanging: 11.5 pt, Tabs: -2.25 pt,
Left + Not at 164.25 pt
3. Criteriul pe baza cǎruia se delimiteazǎ piaţa satisfactorilor de cea a
prodfactorilor este:
a) cadrul desfǎşurǎrii relaţiilor deschimb;
b) timpul în care se transferǎ obiectul tranzacţionat;
c) numǎrul şi importanţa relativǎ a participanţilor;
d) natura economicǎ a bunurilor;
e) forma obiectelor schimbate.
4. Reprezintǎ un tip de piaţǎ ce se distinge în funcţie de criteriul numǎrului şi Formatted: French (France)
istorice, nevoia socială manifestată în legătură cu o diversitate de bunuri şi Formatted: English (U.S.)
servicii. Cerearea reflectă doar o parte a nevoii sociale, respectiv, acea parte Formatted: Font: Times New
pentru care consumatorii au acoperirea bănească corespunzătoare. Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: Indent: First line: 0 pt,
Space Before: 12 pt, After: 0 pt,
Cererea reprezintă cantitatea totală dintr-un anumit bun, care poate fi Line spacing: single
Cererea cumpărată pe piaţă, într-o perioadă determinată de timp, la un preţ unitar dat. Deleted: ¶
¶
Deci, între evoluţia preţului unitar al unui bun şi cererea de piaţă pentru bunul Formatted: Font: Bold
respectiv există o relaţie de cauzalitate, exprimată prin legea generală a cererii:
Formatted: Font: Times New
creşterea preţului unitar al unui bun determină reducerea cantităţii cerute din Roman, 12 pt, French (France)
bunul respectiv într-o anumită perioadă, după cum reducerea preţului unitar al Formatted: English (U.S.)
bunului, determină creşterea cantităţii cerute din bunul respectiv.
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 294
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
Bunurile substituibile sunt cele care în consum satisfac aceeaşi nevoie ca bunul
în discuţie. Când preţul unui bun B, substituibil bunului A creşte, cererea pentru
bunul A creşte (exemplu: când creşte preţul la carnea de porc, creşte cererea
pentru carnea de pasăre, etc).
Microeconomie 295
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
când nivelul veniturilor acestora este redus sau în scădere. In cazul acestor
bunuri, între veniturile consumatorilor şi cerere există o relaţie negativă,
deoarece creşterea veniturilor va fi însoţită de o reducere a cererii din aceste
bunuri şi invers.
prevede o creştere a preţului unui anumit bun, cererea prezentă pentru bunul Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Bold, Italic
respectiv creşte şi invers. Dacă se cunoaşte proporţia, fracţiunea sau procentul
Formatted: Font: Times New
influenţei fiecărui factor asupra cererii, prin însumarea algebrică a acestora va Roman, 12 pt, Not Bold
rezulta modificarea totală a cererii la un nivel dat al preţului.
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
P1
Elasticitatea Formatted: Font color: Red
cererii în funcţie
de preţ
P2
C2
C1
Q
q0 q1 q2
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Formatted: French (France)
Fig. 16.2. Elasticitatea cererii în funcţie de preţ Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 296
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
Microeconomie 297
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
venit. Ea reflectă proporţia în care cererea pentru diverse produse se modifică Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
odată cu modificarea veniturilor băneşti ale consumatorilor, ceilalţi factori
rămânând constanţi. Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
Elasticitatea Coeficientul de elasticitate în acest caz se determină astfel: Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
cererii în funcţie
C V C1 C V1 V 0 , unde: Formatted: Font: Times New
de venit K : 0
: Roman, 12 pt
ev
C 0 V 0
C0 V0
Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
C - creşterea de cerere în perioada faţă de perioada de bază; Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
V - creşterea de venit în perioada curentă faţă de perioada de bază; Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, French (France)
C0 - cererea în perioada de bază; Deleted: Productivitatea
Microeconomie 298
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
Cu cât gradul de substituire al unui bun X în raport cu un alt bun Y este mai
mare, cu atât va fi mai mare elasticitatea cererii pentru bunul X la modificarea
preţului acestuia.
valoric al vânzărilor)
Relaţiile dintre elasticitatea cererii la preţ şi venitul total încasat din vânzări se
prezintă astfel:
Microeconomie 299
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 300
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 301
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
P O
5
Curba ofertei
4
Q0
0 200 400 600 800 1000 1200
Deci, curba ofertei pune în evidenţă cantitatea de bunuri pe care un ofertant este
dispus să o ofere, într-o anumită perioadă de timp, la diferite niveluri de preţuri.
Sau, altfel spus, ea arată care este preţul la care ofertantul este dispus să ofere
diferite cantităţi dintr-un bun oarecare, într-o anumită perioadă.
Condiţiile ofertei 1. Costul producţiei, se află în relaţie inversă cu cantitatea oferită. Reducerea
costului de producţie al unui bun determină creşterea cantităţii oferite şi invers.
Costul de producţie reprezintă cel mai important factor care determină
modificarea ofertei, la acelaşi nivel de preţ.
3. Numărul firmelor care produc acelaşi bun. Dacă, noi firme intră în industria
respectivă, oferta va creşte. În situaţia în care unele din firmele respective vor
da faliment, oferta se va reduce.
Microeconomie 302
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
5. Previziunile privind evoluţia preţului. În situaţia în care una sau mai multe
firme dintr-o anumită industrie prevăd că în viitor preţul bunului va creşte,
oferta prezentă se va reduce, iar dacă se aşteaptă ca preţul să scadă, oferta de pe
piaţa prezentă va creşte, celelalte condiţii rămânând constante.
Elasticitatea ofertei
Oferta este cu atât mai elastică cu cât este mai mare modificarea în cantitatea
oferită, ca răspuns la modificarea preţului (fig. 16.5.).
P O1
O2
P1
Elasticitatea P0
ofertei în funcţie
de preţ
0 q0 q0 q2 Q0
Microeconomie 303
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
b) O P O P P
K e o (p )
O O
:
P P1
P
O
0
O
1
0 1 o 0 1
2 2
c) Oferta inelastică (Ke<1), când procentul modificării ofertei este mai mic
decât procentul modificării preţului. O P
O 0 P 0
Microeconomie 304
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
4. Perioada de timp de la modificarea preţului. Dacă preţul de pe piaţa bunului Deleted: Este un lucru unanim acceptat
cǎ formarea preţului are loc sub influenţa
X se majorează, iar celelalte condiţii ale ofertei rămân constante, forma unei multitudini de factori. În genere,
elasticităţii ofertei depinde de durata perioadei de timp care a trecut de la aceşti factori se împart în douǎ grupe:
factori interni şi factori externi. ¶
modificarea preţului. a) Grupa factorilor interni. Unii dintre
fatorii interni ai formǎrii preţului
a) perioada pieţei se caracterizează printr-o durată foarte scurtă de timp acţioneazǎ dinspre cererea consumatorilor
cum sunt: utilitatea atribuitǎ bunurilor de
de la modificarea preţului bunului X, ca urmare a creşterii cererii, perioadă în cǎtre cumpǎrǎtor; capacitatea de platǎ a
care ofertanţii se găsesc în imposibilitatea creşterii producţiei, oferta fiind populaţiei consumatoare; nevoile
consumatorilor şi structurile cererii etc.¶
perfect inelastică. Alţi factori interni ai formǎrii preţului îşi
exercitǎ influenţa dinspre oferta
producǎtorilor. Dintre aceştia, cei mai
b) perioada scurtă de timp imprimă ofertei un caracter inelastic; în importanţi sunt: nivelul costurilor unitare;
această perioadă, în condiţiile creşterii preţului bunului X ca rezultat al creşterii abilitatea întreprinzǎtorului şi capacitatea
sa de a obţine profit cât mai mare;
cererii, există posibilitatea sporirii, în anumite limite, a cantităţii oferite prin structurile ofertei şi posibilitatea
utilizarea unui volum mai mare de resurse disponibile (muncă, materii prime, producǎtorilor de a se raporta la nevoile
consumatorilor; preţul bunurilor pe alte
materiale, energie, etc). pieţe etc.¶
Existǎ de asemenea, factori interni ai
c) perioada lungă de timp asigură posibilitatea unei oferte elastice a formǎrii preţului, care acţioneazǎ pe
ansamblul pieţei: jocul liber, presiunea
bunului X. În cadrul acestei perioade, producătorii pot spori cantitatea factorilor celor douǎ forţe ale pieţei; factorii
de producţie implicaţi în producerea bunului X printr-un proces investiţional monetari, cererea şi oferta de bani, ca
element constitutiv al pieţei, în general.¶
susţinut în scopul lărgirii capacităţilor de producţie existente sau prin intrarea b) Factorii externi ai formǎrii preţului se
de noi firme în industria bunului respectiv, ca urmare a creşterii cererii şi în reduc la:¶
<#>intervenţia indirectǎ guvernamentalǎ
final a preţului. atât în planul ofertei, cât şi al cererii, în
sensul suplimentǎrii sau al reducerii lor,
pentru ca mecanismul lor sǎ funcţioneze
normal;¶
<#>mǎsurile specifice adoptate de stat
pentru menţinerea unor echilibre social-
Test de autoevaluare 16.3. economice (pe piaţa muncii, protecţia ... [34]
Formatted: French (France)
1. Coeficientul de elasticitate a ofertei în funcţie de preţ este egal cu 2. Cu cât Formatted: Plain Text, Justified,
s-a modificat preţul în condiţiile în care cantitatea oferitǎ a crescut cu 10% iar Space Before: 12 pt
Microeconomie 305
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
cantitatea cerută şi oferită dintr-un bun, atunci piaţa bunului respectiv se Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
găseşte în echilibru.
Formatted: Font: Times New
Cantitatea şi preţul la care piaţa unui bun se echilibrează, poartă numele de Roman, 12 pt, French (France)
Microeconomie 306
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
b) o reducere a cererii (condiţiile oferitei fiind considerate constante) sau o Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt
creştere a ofertei (condiţiile cererii fiind considerate constante) vor determina o
Deleted: Ţinându-se seama de faptul cǎ
reducere a preţului. procesul formǎrii preţului este mixt, cǎ în
acest proces se întrepǎtrund factorii
Aceste ipoteze le putem considera ca axiome ale legii cererii şi ofertei, potrivit endogeni pieţei cu cei exogeni, se poate
spune cǎ implicarea administraţiei de stat
căreia: este cel mai important factor exogen.
Aceastǎ funcţie a guvernelor se
concretizeazǎ în mai multe categorii de
a) preţul de pe piaţă este determinat de mişcarea celor două forţe opuse - acţiuni şi mǎsuri.¶
cererea şi oferta; a) Principalul set de mǎsuri promovate de
puterea publicǎ constǎ în ansamblul
acţiunilor şi procedurilor de menţinere,
b) preţul de pe piaţa oricărui bun tinde permanent spre un nivel de echilibru. La restaurare sau chiar de consolidare a
condiţiilor de desfǎşurare normalǎ a
acest nivel, cantitatea oferită este egală cu cantitatea cerută. concurenţei. În acest sens, administraţiile
de stat controleazǎ înţelegerile, acordurile
între producǎtori, cǎutând sǎ limiteze
tendinţele lor monopoliste şi oligopoliste.
Aceste mǎsuri se împart în douǎ
categorii: reglementǎrile juridice ale
Test de autoevaluare 16.4. tranzacţiilor comerciale, adoptarea
Codului Comercial, aceastǎ problemǎ
fiind de competenţa legislativului;
Pe o anumitǎ piaţǎ cantitǎţile cerute şi oferite sunt date de funcţiile: controlul şi supravegherea modului de
aplicare, de respectare a legilor privitoare
P = 600 – QC şi P = 100 + 3 QO. la regulile de desfǎşurare a concurenţei şi
la mecanismul formǎrii preţului, acţiunea
Sǎ se determine: ... [43]
Formatted: Space Before: 12 pt,
a) preţul şi cantitatea de echilibru; Line spacing: single
b) elasticitatea cererii în funcţie de preţ în punctul de echilibru; Formatted: French (France)
c) elasticitatea ofertei în funcţie de preţ în punctul de echilibru. Formatted: French (France)
Deleted: 5
Răspunsul la test se găseşte la pagina 311. Deleted: ¶
<#>Intervenţia guvernamentalǎ în
mecanismul formǎrii preţurilor este... [44]
În loc de rezumat Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 16.
Formatted: Justified, Indent: Left:
Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în 0 pt, Tabs: 38 pt, Left
această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început. Formatted ... [45]
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 16 pe care urmează să o Formatted: Justified, Indent: Left:
18 pt, Tabs: 38 pt, Left
transmiteţi tutorelui.
Deleted: 5
Deleted: 5
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 307
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
Deleted: 5
Deleted: 5
Formatted: Font: Times New
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 16 Roman, 12 pt, Not Italic
Lucrarea de verificare, al cărei conţinut este prezentat mai jos, solicită cunoaşterea Formatted: Indent: Hanging: 17.25
conceptelor prezentate în Unitatea de învăţare nr. 16. pt
Formatted: Bullets and Numbering
1. Cererea este elastică atunci când: Formatted: Font: Times New
a) modificarea relativă a preţului scade; Roman, 12 pt
c) coeficientul de elasticitate a ofertei în funcţie de preţ este mai mare decât 1; Formatted: Indent: First line: 0 pt
d) modificarea relativă a cererii este mai mică decât modificarea relativă a Formatted: Font: Times New
preţului; Roman, 12 pt
e) coeficientul de elasticitate a ofertei funcţie de preţ este egal cu 1. Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Italic
Formatted: Indent: Hanging: 17.25
3. Legea generală a cererii se enunţă astfel: pt
a) creşterea preţului unui bun determină o creştere a cantităţii oferite din bunul Formatted: Bullets and Numbering
respectiv; Formatted: Font: Times New
b) creşterea preţului unui bun determină o scădere a cantităţii cerute din bunul Roman, 12 pt
respectiv; Formatted: Indent: Left: 0 pt,
c) cererea şi preţul variază în acelaşi sens; Hanging: 15.1 pt, Tabs: 15.1 pt,
List tab
d) creşterea cererii determină o creştere a ofertei unui bun;
e) scăderea preţului unui bun determină o scădere a cantităţii cerute din bunul Formatted: Font: Times New
Roman, 12 pt, Not Italic, French
respectiv. (France)
Formatted: Font: Times New
4. La un preţ al pieţei mai mare decât cel de echilibru: Roman, 12 pt
a) cererea este egală cu oferta; Formatted: Bullets and Numbering
b) apare un excedent de cerere pe piaţă;
Formatted: Font: Times New
c) oferta este mai mare decât cererea; Roman, 12 pt, French (France)
d) există penurie de produse pe piaţă; Formatted: Font: Times New
e) cererea este mai mare decât oferta. Roman, 12 pt
Deleted:
5. Care din afirmaţiile de mai jos exprimǎ cel mai adecvat cererea : Formatted ... [46]
a) cantitatea de bunuri economice solicitate de posesorii de venituri limitate ;
Formatted: Romanian (Romania)
b) resursele absolut necesare în orice activitate;
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 308
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 309
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
Deleted: ¶
¶
¶
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 310
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
Deleted: ¶
Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări. Deleted: ¶
¶
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Deleted: 5
Răspuns 16.1.
Formatted: Indent: Hanging: 66.15
1. C pt, Numbered + Level: 2 +
2. A Numbering Style: 1, 2, 3, … + Start
at: 1 + Alignment: Left + Aligned at:
3. d 69 pt + Tab after: 87 pt + Indent
4. e at: 87 pt, Tabs: 38.1 pt, List tab +
Not at 87 pt
Deleted: ¶
Formatted: Spanish (Venezuela)
Răspuns 16.2.
Formatted: Indent: Left: 20.85 pt
a) Deleted: 5
Formatted: Font: Times New
ΔQ ΔP Q Q0 P0 Q Q 0 P0 90 100 10 Roman, 12 pt
k ec/p x : 1 1 = Formatted: Indent: Left: 0 pt,
Q 0 P0 Q0 P1 P0 P1 P0 Q 0 20 10 100 Space Before: 12 pt, After: 0 pt,
Line spacing: single
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 311
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
600 - QC = 100 + 3 QO
În condiţii de echilibru, QC = QO = 125 unitǎţi de produse. PE = 475 u.m.
Microeconomie 312
Deleted: roductivitatea
Piaţa. Cererea şi oferta
Deleted: Productivitatea
Microeconomie 313
Page 292: [1] Formatted Calculator 1/20/2010 14:23:00
Font: Times New Roman, 12 pt, Not Bold, Not Italic, French (France)
Preţul a ocupat şi ocupǎ un loc central în ansamblul teoriei şi practicii economice. Unii autori au
apreciat ca preţul reprezintǎ noţiunea fundamentalǎ ştiinţei economice.
Una dintre cele mai controversate probleme ale ştiintei economice a fost şi a rǎmas problema
"substanţei unice a preţului".
Prima încercare de a explica ştiinţific esenţa unicǎ a preţului a fost facutǎ de clasicul Adam
Smith. El a apreciat şi a demonstrat cǎ preţul exprimǎ munca încorporatǎ în fiecare dintre
bunurile ce se schimbǎ.
Alţi economişti au aşezat la temelia preţului raritatea. Cu cât bunul este mai rar, cererea pentru el
fiind constantǎ sau în creştere, cu atât preţul lui este mai mare.
0 altǎ bazǎ unicǎ a preţului a fost consideratǎ utilitatea Adepţii utilitǎţii marginale spun cǎ preţul
este determinat de utilitatea bunului cel mai puţin dorit, de satisfacţia asiguratǎ de consumul
acelui exemplar care se aflǎ la marginea plǎcerii indivizilor.
Mulţi autori au considerat cǎ baza preţului este venitul disponibil. În acest context, J.M. Keynes a
demonstrat cǎ sporirea gradului de ocupare a forţei de muncǎ, determinǎ mǎrimea venitului
disponibil, iar acesta, la rândul lui, stǎ la baza nivelului şi dinamicii preţului, a modificǎrii lui.
În timp, s-au conturat douǎ teorii în problema valorii: teoria valorii muncǎ (obiectivǎ) şi teoria
valorii utilitate (subiectivǎ).
Conform teoriei valorii muncǎ, substanţa valorii este munca producǎtorilor de bunuri
reproductibile, concretizeazǎ în noi bunuri economice, în noi funcţii ale acestora. În determinerea
mǎrimii valorii economice se are în vedere consumul total de muncǎ vie şi materializatǎ,
ocazionat de producţia propriu-zisǎ a bunului respectiv, cât şi cheltuielile din amontele şi avalul
acesteia. Mǎrimea valorii se manifestǎ la piaţǎ prin valoarea de schimb şi reprezintǎ raportul
cantitativ în care se schimbǎ douǎ bunuri, La rândul ei, valoarea de schimb se prezintǎ sub forma
preţului. Cantitǎţile diferite de muncǎ vie şI materializatǎ pentru obţinerea aceluiaşi bun
reprezintǎ valoarea individualǎ a mǎrfii, a cǎrei mǎrime este datǎ de timpul de muncǎ individual.
Prin confruntarea intereselor producǎtorilor individuali, ale acestora cu ale cumpǎrǎtorilor,
bunurile indentice ajung sǎ aibǎ una şi aceeasi valoare economicǎ, indiferent de valorile şi
condiţiile individuale în care au fost produse. Valoarea socialǎ este deteminatǎ de timpul de
muncǎ socialmente necesar, respectiv timpul de muncǎ necesar pentru producerea unui bun, în
condiţiile de producţie existente, normale din punct de vedere social şi cu media socialǎ de
îndemânare şi intensitate a muncii.
Conform teoriei valorii - utilitate, valoarea bunului se explicǎ prin raritatea bunurilor economice
şi prin utilitatea pe care indivizii consumatori o atribuie acestora. Pe mǎsura satisfacerii nevoilor,
se reduce intensitatea nevoii, deci scade şi valoarea pe care cumpǎrǎtorul o conferǎ bunurilor
cumpǎrate.
Cele douǎ teorii sunt ireductibile. Şcoala neoclasicǎ, de pildǎ, susţine cǎ valoarea bunurilor
economice este datǎ atât de preţul de cost integral (full-cost), cât şi de utilitatea ce le-o conferǎ
cumpǎrǎtorul, de preferinţele economice ale acestuia, preferinţe ce se aflǎ sub incidenţa mǎrimii
şi sursei venitului.
Page 293: [7] Deleted Calculator 1/20/2010 14:07:00
Preţul reprezintă
cantitatea de bani pe care cumpărătorul o primeşte în schimbul unei unităţi de bun
economic;
cantitatea de bani pe care cumpărătorul o plăteşte în schimbul unei unităţi de bun economic;
expresia bănească a valorii de schimb pe care o încasează vânzătorul pentru o unitate din
bunul tranzacţionat;
suma de bani încasată-platită pentru transferarea definitivă a tuturor atributelor dreptului de
proprietate de la o persoană la alta;
suma de bani încasată-platită pentru transferarea definitivă a unor atribute ale dreptului de
proprietate de la o persoană la alta
Alegeţi răspunsul correct:
A (b+c); B (b+c+d); C (a+b+e); D (a+b); E (c).
Page 293: [8] Formatted Calculator 1/22/2010 12:35:00
Indent: Hanging: 38 pt, Tabs: ‐2.25 pt, Left + Not at 164.25 pt
2. Preţul, ca şi costul pe baza cǎruia se formeazǎ, are o puternicǎ încǎrcǎturǎ informaţionalǎ, iar
mesajele sale pot fi rapid şi ieftin transmise cǎtre multitudinea agenţilor economici. El exprimǎ şi
mǎsoarǎ "tensiunile" de raritate a bunurilor şi serviciilor, ca şi a factorilor de producţie, orientând
atât opţiunile şi deciziile producǎtorilor, cât şi ale consumatorilor. Preţul apare deci ca "un sistem
de semnale" care coordoneazǎ deciziile agenţilor economici, servind la împǎrţirea unei oferte
limitate de factori de productie – între producǎtori - şi a unei cantitǎţi limitate de bunuri şi servicii
- între consumatori.
Este un lucru unanim acceptat cǎ formarea preţului are loc sub influenţa unei multitudini de
factori. În genere, aceşti factori se împart în douǎ grupe: factori interni şi factori externi.
a) Grupa factorilor interni. Unii dintre fatorii interni ai formǎrii preţului acţioneazǎ dinspre
cererea consumatorilor cum sunt: utilitatea atribuitǎ bunurilor de cǎtre cumpǎrǎtor; capacitatea de
platǎ a populaţiei consumatoare; nevoile consumatorilor şi structurile cererii etc.
Alţi factori interni ai formǎrii preţului îşi exercitǎ influenţa dinspre oferta producǎtorilor. Dintre
aceştia, cei mai importanţi sunt: nivelul costurilor unitare; abilitatea întreprinzǎtorului şi
capacitatea sa de a obţine profit cât mai mare; structurile ofertei şi posibilitatea producǎtorilor de
a se raporta la nevoile consumatorilor; preţul bunurilor pe alte pieţe etc.
Existǎ de asemenea, factori interni ai formǎrii preţului, care acţioneazǎ pe ansamblul pieţei: jocul
liber, presiunea celor douǎ forţe ale pieţei; factorii monetari, cererea şi oferta de bani, ca element
constitutiv al pieţei, în general.
mǎsurile specifice adoptate de stat pentru menţinerea unor echilibre social-economice (pe
piaţa muncii, protecţia unor producǎtori agricoli), mǎsuri care s-au reflectat în nivelul şi
dinamica preţului;
Pe baza acţiunii factorilor arǎtaţi, a influenţei preponderente a unuia sau alteia dintre grupele de
factori, sau conturat mai multe tipuri de preţuri: libere, administrate şi mixte.
Preţurile libere sunt acelea care se formeazǎ în condiţiile concurenţei deschise, în care nici unul
dintre agenţii pieţei nu poate influenţa sau decide în mod unilateral nivelul şi dinamica preţurilor
(preţul de echilibru).
Preţurile administrate sunt considerate acele preţuri care se formeazǎ şi se modificǎ mai ales sub
influenţa firmelor cu o poziţie cheie şi/sau a statului.
În realitate, într-un sistem economic real de piaţǎ, preţurile sunt mixte, ele fiind formate pe baza
tuturor factorilor arǎtaţi (interni şi externi).
Page 305: [35] Deleted Calculator 1/20/2010 16:53:00
Formarea preţurilor adesea se reduce la unele aspecte concrete, formal-juridice, cum sunt:
modalitatea de negociere a preţului;
forma juridicǎ a acordului dintre pǎrţi cu privire la preţ;
cǎile de informare a pǎrţilor interesate privind preţul;
zona de practicare a preţului;
toate variantele de mai sus sunt corecte.
Reprezintǎ un factor intern de formare a preţului care acţioneazǎ dinspre cererea consumatorului:
nevoile consumatorilor;
posibilitatea producǎtorilor de a se raporta la nevoile consumatorului;
mǎsurile guvernamentale pentru menţinerea unor echilibre social-economice pe piaţa muncii;
raritatea bunurilor;
cantitatea de muncǎ încorporatǎ în fiecare cantitate de bun.
Page 305: [36] Formatted Calculator 1/20/2010 16:58:00
Indent: Left: 0 pt, First line: 0 pt, Numbered + Level: 1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … + Start at: 1 +
Alignment: Left + Aligned at: 18 pt + Tab after: 36 pt + Indent at: 36 pt, Tabs: 15 pt, List tab + Not at
32.25 pt + 36 pt
Ţinându-se seama de faptul cǎ procesul formǎrii preţului este mixt, cǎ în acest proces se
întrepǎtrund factorii endogeni pieţei cu cei exogeni, se poate spune cǎ implicarea administraţiei
de stat este cel mai important factor exogen. Aceastǎ funcţie a guvernelor se concretizeazǎ în mai
multe categorii de acţiuni şi mǎsuri.
c) În al treilea rând, puterea de stat, guvernele se implicǎ în formarea preţurilor prin susţinerea cu
subvenţii a unor produse de interes naţional (cereale, energie electricǎ), ca şi prin garantarea
veniturilor minime ale producǎtorilor agricoli.
În general, prin fixarea preţurilor maxime se urmǎreşte atât creşterea cererii şi a consumului, cât
şi a ofertei. Pentru a obţine efectul dorit este necesar ca preţul maxim sǎ se situeze sub nivelul
celui de echilibru (PM < PE ). Rezultǎ cǎ la preţ maxim, cantitatea cerutǎ este mai mare decât cea
oferitǎ (Qc >Qo ).
P
C O
PE E
Fig. 15.1. Politica preţului maxim
Introdus cu scopul de a proteja consumatorii, preţul maxim antreneazǎ cu timpul, un efect invers:
penuria de produse şi imposibilitatea consumatorilor de a-şi procura bunurile în cauzǎ. Ori,
protejarea consumatorilor se realizeazǎ, în principal, prin asigurarea pieţei cu bunurile cerute de
ei.
Sunt situaţii când guvernele folosesc preţul minim în politica lor de preţuri. Scopul urmǎrit de
guverne este acela de a stimula dezvoltarea şi a menţine echilibrul pieţei unor bunuri.
Prin lege, se interzice vânzarea bunurilor materiale şi serviciilor sub un anumit preţ numit preţ -
prag sau preţ minim. Este clar cǎ guvernul îşi poate atinge obiectivul numai dacǎ nivelul acestui
preţ este mai mare decât preţul de echilibru.
P C O
P M
m
C MO
E
P E
0
QC QO Q
Concurenţa şi formele ei
CONCURENŢA ŞI FORMELE EI
Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 17 314
17.1. Conceptul de concurenţǎ. Modalitǎţi şi direcţii de desfǎşurare 314
17.2. Tipuri de concurenţǎ 315
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 17 318
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 321
Bibliografie unitate de învăţare nr. 17 322
Microeconomie 313
Concurenţa şi formele ei
Microeconomie 314
Concurenţa şi formele ei
Microeconomie 315
Concurenţa şi formele ei
– diferenţierea produselor;
În cazul oligopolului preţul nu poate fi controlat de nici unul din cei câţiva
producǎtori din ramurǎ, dar prin ponderea ridicatǎ a fiecǎruia în oferta totalǎ apare
posibilitatea influenţǎrii individuale a situaţiei de piaţǎ, cât şi de adaptare la reacţiile
concurenţilor. Deciziile de preţ şi volum de producţie a fiecǎrei firme sunt puternic
influenţate de deciziile celorlalte firme din ramurǎ. Fiecare firmǎ are convingerea cǎ
rivalii pot sǎ-şi schimbe preţurile sau producţia ca rǎspuns la propriile decizii. Noile
firme forţeazǎ intrarea pe piaţǎ, iar firmele existente cautǎ sǎ previnǎ şi sǎ stopeze
aceastǎ intrare. De regulǎ, pe piaţa cu concurenţǎ oligopolistǎ, cererea îşi pǎstreazǎ
caracterul de atomicitate, deci existǎ numeroşi cumpǎrǎtori. Dacǎ şi cumparǎtorii
pentru produsele unei industrii sunt puţini ca numǎr, concurenţa se prezintǎ sub
formǎ de oligopol bilateral.
1. Raritatea unor resurse care pot fi exploatate numai dintr-un singur loc. Nimeni
nu poate avea acces la ele decât o singurǎ firmǎ.
2. Existenţa unor patente (licenţe) care pentru anumite produse sunt deţinute de
cǎtre o singurǎ firmǎ
Microeconomie 316
Concurenţa şi formele ei
Firma care se aflǎ în situaţia de monopol stabileşte preţul pentru bunul sau bunurile
pe care le produce, preţ care vizeazǎ obţinerea unui profit maxim. Acest preţ este
denumit preţ de monopol şi, de regulǎ, este mai ridicat decât în cazul când în ramura
respectivǎ ar fi fost situaţia de oligopol sau de piaţǎ monopolisticǎ. Dacǎ monopolul
poate controla preţul, nu acelaşi lucru se poate spune despre cantitatea vândutǎ care
depinde în mare mǎsurǎ de disponibilitǎţile de cumpǎrare ale consumatorilor.
Duopolul
d) În afara acestor forme de concurenţǎ imperfectǎ, în realitate, se întâlnesc şi alte
situaţii. De pildǎ, când numai douǎ firme dominǎ piaţa unei industrii, situaţia pieţei
Monopsonul este de duopol; când existǎ un singur cumpǎrǎtor pentru produsele unei industrii,
situaţia pieţei este de monopson; când existǎ un numǎr redus de cumpǎrǎtori
Oligopsonul (câţiva), situaţia pieţei este de oligopson etc.
Microeconomie 317
Concurenţa şi formele ei
1. Nu caracterizează monopolul:
a) excluderea oricărui concurent;
b) un singur vânzător pentru un anumit bun;
c) atomicitatea ofertei;
d) faptul că producătorul controlează piaţa;
e) atomicitatea cererii.
Microeconomie 318
Concurenţa şi formele ei
4. Oligopolul înseamnă:
a) situaţia în care numărul firmelor concurente este mare;
b) situaţia în care numărul firmelor producătoare este mic;
c) orice formă de concurenţă imperfectă;
d) situaţia specifică de concurenţă imperfectă, creată imediat după desfiinţarea
monopolului, indiferent de numărul firmelor sau de tipul produselor;
e) nici una din situaţiile mai de sus.
Microeconomie 319
Concurenţa şi formele ei
10. Pe piaţa A există atomicitatea cererii, iar pe piaţa B această trăsătură lipseşte.
Ambele pieţe au ca trăsătură comună atomicitatea ofertei. In această situaţie:
a) piaţa A – piaţă de oligopol; piaţa B – piaţă monopolistică;
b) piaţa A – piaţă monopolistică; piaţa B – piaţă de monopol;
c) piaţa A – piaţă monopolistică; piaţa B – piaţă de monopson;
d) piaţa A – piaţă monopolistică; piaţa B – piaţă de oligopson;
e) piaţa A – piaţă monopolistică; piaţa B – piaţă oligopolistică;
Alegeţi răspunsul corect:
A (c + d ); B (a + b); C (c + d + e); D (a + b + c + d + e);
E (d + e).
Microeconomie 320
Concurenţa şi formele ei
Răspuns 17.2.
1. c
2. a
3. c
4. e
5. e
Microeconomie 321
Concurenţa şi formele ei
Microeconomie 322
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 18 324
18.1. Piaţa cu concurenţǎ perfectǎ şi formarea preţului de echilibru 324
18.2. Echilibrul firmei în condiţii de concurenţǎ perfectǎ 331
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 18 336
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 339
Bibliografie unitate de învăţare nr. 18 340
Microeconomie 323
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
O = 100p - 300
D = - 25p + 450.
Microeconomie 324
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
Desigur, totul se petrece cât se poate de bine dacǎ preţul iniţial p 0 este de 6 u.m. (p 0
= p E ). Oferta sau cererea au atunci acelaşi nivel (300 kg), din moment ce şi una şi
cealaltǎ depind de preţ. Nu existǎ, însǎ, nici un motiv pentru ca lucrurile sǎ se
desfǎşoare neapǎrat astfel. Sǎ presupunem cǎ preţul iniţial p 0 este inferior sumei de
6 u.m. (de exemplu p 0 =4 u.m.); cantitatea cerutǎ este în acest caz superioarǎ
cantitǎţii oferite: (D(4)= 350)>(O(4) = 100). Existǎ în acest caz o situaţie de exces
de cerere, o concurenţǎ între cumpǎrǎtori: se admite în mod curent cǎ aceastǎ
concurenţǎ tinde sǎ facǎ preţurile sǎ creascǎ şi sǎ sporeascǎ oferta pânǎ în momentul
în care se atinge preţul de echilibru de 6 u.m., ceea ce face sǎ creascǎ oferta şi sǎ
scadǎ cererea. Problema este de a şti cum se efectueazǎ în acest caz ajustarea; acum
este momentul în care intervine evaluatorul sau “comisarul-preţuilor"; intervenţa lui
este necesarǎ pentru a asigura unicitatea preţului. Sǎ reluǎm problema.
Cumpǎrǎtorii şi vânzatorii se prezintǎ pe piaţǎ: cantitǎţile cumpǎrate şi vândute sunt
necunoscute, din moment ce oferta şi cererea depind de preţul bunului care nu este
încǎ fixat. Funcţiile de ofertǎ (şi de cerere) sunt cunoscute, dar nu şi nivelul lor; sǎ
remarcǎm cǎ aceasta presupune cǎ producţia este instantanee, cǎ producǎtorii vin pe
piaţǎ farǎ sǎ fi luat deciziile de producţie.
Microeconomie
325
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
P
D=-25p + 450
Oferta excedentara
E O
8
6 O=100p - 300
4
Cererea excedentara
C
100 250 300 350 500 Q
In faţa acestui dezechilibru, “evaluatorul” va propune un preţ mai ridicat (4,50 u.m.);
vechile propuneri sunt atunci anulate şi se fac noi propuneri la acest preţ mai ridicat.
Datoritǎ creşterii preţului propus, cantitatea cerutǎ scade âfiecare consumator cere
mai puţin), în timp ce cantitatea oferitǎ de vânzǎtori creşte. Procesul contractelor
incheiate provizoriu, apoi anulate pentru a încheia altele, continuǎ atâta timp cât
preţul anunţat de “comisarul-preţuitor" este inferior preţului de echilibru, adicǎ atâta
timp cât cantitatea cerutǎ este superioarǎ cantitǎţii oferite. Atunci când preţul de
echilibru (6 u.m.) este atins, consumatorii şi producǎtorii nu mai sunt stimulaţi sǎ
încheie alte contracte; licitaţia se încheie. Intreprinzǎtorii produc şi distribuie
instantaneu cantitatea de bunuri pentru care au încheiat contractul şi schimbul este
realizat integral.
Microeconomie
326
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
P C1 O
C 1. Dacǎ se are în vedere doar modificarea
P1 E1 cererii.
+
a) Creşterea cererii de la C la C 1
C1
P0
determinǎ sporirea preţului de la P 0 la P 1
E0
O
C
+
O Q
C0 C1
P C O
C2
P0 E0
b) Scǎderea cererii de la C la C 2 pentru
-
C bunul în cauzǎ va conduce la reducerea
P2 E2 preţului de la P 0 la P 2 (toate celelalte
O
C2
condiţii rǎmânând neschimbate
-
O Q
C2 C0
Microeconomie
327
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
P O2
C 2. Dacǎ se ia în considerare modificarea
P2
O ofertei.
+ E2
P O
C
P0
O1 b) La o cerere datǎ, creşterea ofertei de
- E0
la O la O 1 va avea drept consecinţǎ
P1 E1
reducerea preţului de la P 0 la P 1 .
O C
O1 +
O Q
O0 O1
a) dacǎ oferta şi cererea pentru un bun sporesc în aceeaşi mǎsurǎ, preţul lui
rǎmâne neschimbat;
b) dacǎ oferta creşte într-o mǎsurǎ mai micǎ decât cea a cererii, atunci are loc
scǎderea preţului, formarea preţului de echilibru se realizeazǎ la un nivel mai scǎzut;
d) dacǎ cererea scade într-o mǎsurǎ mai mare decât oferta, atunci preţul de
echilibru se realizeazǎ la un nivel mai înalt.
Rezultǎ, din cele arǎtate mai sus, cǎ trǎsǎturile caracteristice ale preţului de echilibru
sunt:
- apare spontan, ca rezultat al jocului liber al forţelor pieţei, în acel punct în care
se egalizeazǎ cantitǎţile cerute şi oferite din bunul dat;
Microeconomie
328
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
Pânǎ la acest nivel al analizei, s-a fǎcut abstracţie de factorul timp. Dar este unanim
recunoscut faptul cǎ formarea preţului de echilibru se realizeazǎ în moduri diferite,
în funcţie de orizontul de timp în care se confruntǎ cererea şi oferta.
Astfel, pe perioade foarte scurte de timp, cererea este cea care se constitutie în
factorul principal al formǎrii preţului. Oferta, care se bazeazǎ doar pe stocurile
existente şi pe factorii de producţie existenţi, se adapteazǎ automat la cerinţele
consumatorului, asigurându-se echilibrul pe piaţa bunurilor de consum sau a
factorilor de producţie la diferitele niveluri de preţ.
Microeconomie
330
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
a) condiţii identice de producţie pentru toate firmele din ramurǎ - deci identitate a
curbelor costului;
Microeconomie
331
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
D
P O1 Cm
O2
CM
P1
P2 O3
Pm O4
P4
Q
Q
Q1 Q2 Qm qm q2 q1
Pentru ca echilibrul pe termen lung sǎ fie realizat, trebuie ca cererea sǎ fie egalǎ cu
oferta şi ca toate “supraprofiturile” sǎ fie nule.
Aceastǎ ipotezǎ este, în mod evident mult mai interesantǎ, cǎci nu existǎ nici un
motiv sǎ presupunem cǎ pentru toate întreprinderile curbele costului sunt identice:
echipamentele pot fi de dimensiuni şi eficacitǎţi diferite, managerii întreprinderilor
nu au toţi, în mod necesar, acelaşi talent, etc.
Dacǎ cererea este mare şi preţul pieţei este p 1 , cele douǎ tipuri de întreprindere vor
avea profituri pozitive; dacǎ aceasta scade (sau,dacǎ noi producǎtori, atraşi de
existenţa profiturilor anormale, pǎtrund în aceastǎ ramurǎ) întreprinderile de tip (1)
nu vor mai avea supraprofituri pentru orice preţ inferior lui p m (pentru care dreapta
Microeconomie
332
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
preţului este tangentǎ la minimul curbei costului mediu); întreprinderile, de tip (2)
vor fi, deci, singurele care vor funcţiona pentru orice preţ inferior lui p m . Aceasta
înseamnǎ cǎ identitatea dintre curbele costului (şi ansamblul raţionamentului
precedent) nu este o ipotezǎ, ci o consecinţǎ, un rezultat logic al procesului de
eliminare a întreprinderilor celor mai puţin productive.
P Cm2
Cm1
p1
CM1
pm CM2
p2
Prin ipotezǎ, producǎtorul cautǎ sǎ-şi maximizeze profitul; el nu poate acţiona nici
asupra preţului factorilor, nici asupra preţului de vânzare; singura sa variabilǎ de
acţiune este, deci, nivelul producţiei pe care se presupune cǎ o va putea vinde la un
preţ exogen (producǎtorul este un “consumator de preţuri” atât pentru preţurile
factorilor cât şi pentru preţul de vânzare al produsului sǎu).
Profitul sǎu (P), apare ca diferenţǎ dintre valoarea vânzǎrilor sale (el produce
cantitatea Q necunoscutǎ, vândutǎ la preţul p fix) şi costul total :
C T = C F + C V = C F + f(Q).
Pr = pQ – C T = pQ – [C F +f(Q)] = pQ – C F – f(Q).
Microeconomie
333
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
d Pr d ( pQ) dC F
f (Q),
dQ dQ dQ
d Pr dC F d ( pQ)
p f (Q), deoarece 0 si p
dQ dQ dQ
Cm
p CTM
A M
p B
M’ p
p’
0 QA QM QB Q
Profitul este deci maxim pentru Q = Q M ; profitul pe unitate produsǎ sau profitul
unitar se defineşte prin:
Microeconomie
334
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
Pr pQ CT C
p T p CTM .
Q Q Q
Microeconomie
335
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
4. Fie funcţiile cererii şi ofertei totale pe o piaţă cu concurenţă perfectă : Câp) = 100
– 10 p şi Oâp) = 50 + 15 p . Să se determine preţul şi cantitatea de echilibru.
a) p = 80; q = 2;
b) p = 2; q = 80;
c) p = 1; q = 90;
Microeconomie
336
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
d) p = 3; q = 70;
e) p = 4; q = 60.
7. Venitul marginal coincide cu venitul mediu sau preţul de vânzare, la orice nivel al
producţiei, în cazul:
a) concurenţei perfecte;
b) monopolului;
c) oligopolului;
d) monopsonului;
e) concurenţei monopolistice.
Microeconomie
338
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
Răspuns 18.2.
a)
Q CF CV CT Cm Costurile medii
CFM CVM CTM
Microeconomie
339
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
1 2 3 4 5 6 7 8
0 10 0 10 - - - -
1 10 4 14 4 10 4 14
2 10 7 17 3 5 3,5 8,5
3 10 9,8 19,8 2,8 3,33 3,26 6,6
4 10 13,2 23,2 3,4 2,5 3,3 5,8
5 10 19 29 5,8 2 3,8 5,8
6 10 26 36 7 1,66 4,33 6
7 10 36 46 10 1,42 5,14 6,5
8 10 48 58 12 1,25 6 7,2
9 10 61 71 13 1,11 6,77 7,9
10 10 75 85 14 1 7,5 8,5
b)
CTM, CVM
CFM, Cm, p
Cm
CTM
A E B CVM p = Îm
H
K
CFM Q
QA QE QB
Pe măsura creşterii volumului producţiei cresc costurile variabile şi, drept urmare,
costurile totale. Costurile fixe rămân constante. Costul marginal înregistrează la
început o scădere, după care are tendinţă de creştere. Această evoluţie este
determinată de acţiunea legii randamentelor neproporţionale.
Costurile fixe medii scad pe măsură ce creşte volumul producţiei.
Costurile variabile medii şi costurile totale medii scad până la anumite niveluri ale
producţiei, după care cresc. Nivelurile respective de producţie sunt cele la care:
- curba costului variabil mediu este intersectată de curba Cm (CVM = Cm);
- curba costului total mediu este intersectată de curba Cm (CTM = Cm).
c)
Venitul marginal reprezintă venitul suplimentar obţinut din vânzarea unei unităţi
adiţionale dintr-un produs.
În condiţiile concurenţei perfecte venitul marginal este egal cu preţul unitar al
produsului.
Microeconomie
340
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
d)
Q CT VT Profit/Pierdere p’ CT (%)
1 2 3 4 5
0 10 0 - 10 - 100
1 14 7 -7 - 50
2 17 14 -3 - 17,6
3 19,8 21 1,2 6,06
4 23,2 28 4,8 20,7
5 29 35 6 20,7
6 36 42 6 16,7
7 46 49 3 6,5
8 58 56 -2 - 3,5
9 71 63 -8 - 11,3
10 85 70 - 15 - 17,6
e)
Pragul de rentabilitate este acel nivel al producţiei la care încasările totale din
vânzarea producţiei sunt egale cu costurile de producţie iar profiturile sunt nule.
Reprezintă acel nivel minimal al producţiei dincolo de care firma începe să obţină
profit.
CA = CT
CA CT
Q Q
Preţ mediu = CTM
Deci, pragul de rentabilitate este dat de acel punct la care preţul mediu (în situaţia
noastră 7 u.m.) este egal cu CTM. Pe grafic este pus în evidenţă de punctul A -
punct de intersecţie a curbei costului total mediu cu dreapta preţului - a cărui
proiecţie pe abscisă (axa cantităţilor produse) este situată între 2 şi 3.
f)
În situaţia în care firma produce o cantitate de produse mai mică decât Q A rezultă
pierderi.
Pentru a obţine profit nivelul de producţie trebuie să fie mai mare decât Q A , preţul
fiind superior costului mediu se obţine profit.
Dar, P mediu = CTM şi în punctul B ce corespunde părţii ascendente a curbei CTM,
proiecţia acestui punct pe abscisǎ fiind Q B . În aplicaţia noastră, Q B se situează între
7 şi 8 unităţi fizice de produs.
Aşadar, producţia ce se poate obţine cu profit este cuprinsă între Q A şi Q B .
QA < Q < QB
dacã Q Q A
pierderi
sau Q Q B
Q A = pragul de rentabilitate inferior
Q B = pragul de rentabilitate superior
Profit = CA – CT
Profit = P · Q – CT
Microeconomie
341
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea I)
CT = CF + CV = CF + f (Q)
Profit = P · Q – CF – f (Q)
Pentru a maximiza profitul se calculează derivata acestuia în funcţie de nivelul
producţiei, şi se anulează:
d Pr d (P Q) d CF
f' (Q) 0
dQ dQ dQ
d CF
0
dQ
d f (Q)
f' (Q) C m
dQ
d Pr
P f' (Q) 0 P = f’ (Q) P = C m
dQ
Profitul unui producător este maxim pentru acel volum de producţie pentru care
preţul de vânzare este egal cu costul marginal.
În aplicaţia noastră, punctul de optim sau de echilibru notat cu E corespunde
nivelului de producţie Q E cuprins între 5 şi 6 unităţi de produs.
g)
Oferta unui producător este o parte din curba costului marginal cuprinsă între locul
în care aceasta întâlneşte punctul minim al curbei costului total mediu şi locul în
care aceeaşi curbă se întâlneşte cu linia preţului de vânzare (porţiunea H – E din
grafic).
În cazuri de excepţie, când preţurile scad mult, curba ofertei poate fi şi porţiunea
curbei costului marginal (K – H) ce se află sub curba CTM, dar deasupra CVM.
Microeconomie
343
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 19 342
19.1. Monopolul ; cererea cǎtre firmǎ şi curba veniturilor 342
19.2. Echilibrul producǎtorului monopolist 346
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 19 354
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 357
Bibliografie unitate de învăţare nr. 19 360
Microeconomie 341
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
De fapt, monopolul pur nu existǎ, dupǎ cum nu existǎ nici concurenţǎ perfectǎ.
Pentru ca sǎ existe monopol “pur”, în sensul definit mai înainte, trebuie ca
întreprinderea sǎ fie singurǎ pe piaţǎ, sǎ nu aibǎ de suportat concurenţa din partea
producǎtorilor naţionali sau strǎini şi e necesar ca produsul pe care îl realizeazǎ sǎ
nu aibǎ un substituent apropiat. Analiza acestui caz limitǎ este, cu toate acestea,
utilǎ, am putea spune chiar indispensabilǎ, pentru înţelegerea situaţiilor concrete.
O astfel de disociere nu mai poate exista în cazul unui monopol, deoarece firma,
prin definiţie şi prin ipotezǎ, este singura care se confruntǎ cu totalitatea cererilor
individuale; cererea cǎtre firmǎ se confundǎ cu cererea pieţei, ea apare, deci, în
general, ca o funcţie descrescǎţoare de preţ. In timp ce în cazul concurenţei firma
alege numai cantitatea pe care o va produce, monopolistul va determina pe curba
cererii un cuplu cantitate-preţ. Independenţa producǎtorului rezultǎ din faptul cǎ
este liber sǎ aleagǎ preţul pe care il doreşte, preţ care va avea, in mod evident,
repercusiuni asupra nivelului cererii şi, deci, asupra veniturilor sale, asupra cifrei
Microeconomie 342
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
sale de afaceri.
p p
Cererea cǎtre
firmǎ în
condiţii de C(p)
concurenţǎ
C(p)
perfectǎ şi
monopol
0 Cantitate 0
Cantitate
Încasarea Incasarea marginalǎ (Im), sau încasarea suplimentarǎ care decurge din vânzarea
marginalǎ unei unitiǎi suplimentare de produs, este, în ipoteza de concurenţǎ, egalǎ cu preţul
şi, deci, cu suma medie incasatǎ:
dI d ( pq )
Im p IM .
dq dq
Curba cererii reprezentatǎ de o dreaptǎ (fig. 19.2), taie axa ordonatelor în punctul p
= a (pentru q = 0), iar axa absciselor în punctul q = a/b (corespunzǎtor lui p = 0).
Microeconomie
343
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
Dacǎ încasǎrile totale sunt definite ca I = pq, ţinând seama de expresia de mai sus a
lui p, rezultǎ cǎ: I = pq = (a - bq)q = aq – bq2.
dI
Im a 2bq IM p a bq.
dq
IM = p = a-bq
I = pq = aq-bq2
Im = a-2bq
q
0 a/b
a/2b
Microeconomie
344
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
Acest lucru poate fi demonstrat matematic; deoarece încasarea medie IM=p este o
funcţie (descrescǎtoare) faţǎ de preţ p = p(q), unde dp/dq < 0, încasarea totalǎ se
scrie: I = qp = qp(q), de unde decurge expresia incasǎrii marginate:
dI dp dp
Im pq p pentru q 0 si 0
dq dq dq
dq dp
ep / ,
q p
rezultǎ şi:
Pentru bunuri
normale dp q dp dp dq
Im p q p1 p1 /
încasarea dq p dq p q
marginalǎ este
1
întotdeauna Im p1 p pentru e p 0
e
inferioarǎ p
preţului.
e p fiind negativ pentru toate curbele cererii “normale”, se verificǎ faptul cǎ
încasarea marginalǎ este întotdeauna inferioarǎ preţului.
Microeconomie
345
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
1. Cererea către o firmă ce deţine monopolul pe piaţa unui bun este dată de funcţia
q = 1000 – 10 p. Să se completeze tabelul următor şi să se precizeze ce venit
marginal obţine firma ca urmare a producerii a 500 de bucăţi din bunul respectiv.
a) 90 u.m.;
b) 50 u.m.;
c) 70 u.m.;
d) 10 u.m.;
e) 30 u.m..
2. Cererea către o firmă ce deţine monopolul pe piaţa unui bun este dată de funcţia
q = 1000 – 10 p. Să se determine venitul total obţinut de firmă atunci când produce
500 de bucăţi din bunul respectiv.
a) 9 000 u.m.;
b) 16 000 u.m.;
c) 21 000 u.m.;
d) 24 000 u.m.;
e) 25 000 u.m..
Microeconomie
346
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
A. Maximizarea profitului
Profitul total al întreprinderii (P) reprezintǎ prin definiţie diferenţa între încasarea
totalǎ (I) şi costul total de producţie (CT); având în vedere cǎ I şi CT variazǎ, în
mod evident, o datǎ cu nivelul producţiei, trebuie deci gǎsit acel nivel mediu al
producţiei care sǎ permitǎ obţinerea celui mai mare profit cu putinţǎ; avem deci:
P = I(q) – CT(q)
Condiţia de Profitul total, care apare ca funcţie de nivelul de producţie, este maxim atunci când
maximizare a derivata în raport cu nivelul de producţie se anuleazǎ, adicǎ:
profitului
dP dI dCT
0 si deci Im Cm
dq dq dq
Profitul va fi, deci, maxim atunci când suplimentul de încasǎri provenind din
vânzarea unei unitǎţi suplimentare este egal cu suplimentul de cost generat de
producerea acestei unitǎţi de produs suplimentar, adicǎ la acel nivel de producţie la
care existǎ egalitate între încasarea marginalǎ şi costul marginal. În fig. 16.9. au
fost reprezentate curbele costului (total) mediu, ale costului marginal şi ale încasǎrii
medii şi marginale (pentru simplificare s-a presupus cǎ acestea din urmǎ sunt
lineare).
În acest sens, nivelul de producţie Q este, desigur, optim; acesta este nivelul care
permite profitul cel mai ridicat cu putinţǎ. Aceastǎ producţie Q este obţinutǎ la un
cost unitar mediu QN = 0N’ (ţinând seama de traiectoria curbei costului mediu care
este intersectatǎ în punctul sǎu de minim de curba costului marginal) şi este
vândutǎ la un preţ unitar Qp = 0p’ (dreapta încasǎrii medii a întreprinderii se
confundǎ cu curba cererii bunului).
Microeconomie
347
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
p’ p Cm
Optimul CM
N
producǎtorului N’
monopolist IM
M
Im
O Q
q
p
IM = Im
CM
Cm
0 q
Acest supraprofit este durabil şi reprezintǎ cea mai clarǎ situaţie opusǎ faţǎ de
concurenţa purǎ şi perfectǎ: şi în cazul concurenţei nivelul producţiei la care se
realizeazǎ echilibrul producǎtorului este cel pentru care existǎ, sǎ reamintitm, o
egalitate între costul marginal şi încasarea marginalǎ (identicǎ cu încasarea medie),
aşa cum se aratǎ în fig. 19.4. Supraprofitul care apare în aceste împrejurǎri
provine, ca şi în cazul monopolului, din diferenţa dintre preţ şi costul mediu; dacǎ
ţinem însǎ seama de ipoteza de concurenţǎ, de accesul liber în domeniu,
supraprofitul modelului de concurenţǎ perfectǎ este efemer.
Microeconomie
348
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
S-a menţionat deja faptul cǎ încasarea totalǎ este maximǎ atunci când încasarea
marginalǎ se anuleazǎ; în fig. 19.5., producţia corespunzǎtoare acestei situaţii este
notatǎ Q 1 şi este vândutǎ la preţul p 1 ; în raport cu obiectivul tradiţional de
maximizare a profitului care ar duce, în acest grafic, la cuplul (p. Q), are loc o
creştere a cantǎţilor vândute, o scǎdere a preţului de vânzare şi a profitului.
Trebuie sǎ adǎugǎm cǎ, dacǎ în cazul analizat în grafic profitul total rǎmâne pozitiv
(deşi scade), nu este exclus ca, pentru alte configuraţii, maximizarea cifrei de
afaceri sǎ ducǎ la pierderi (ar fi suficient pentru aceasta ca, pentru nivelul
producţiei respective, costul mediu de producţie sǎ fie superior încasǎrii medii).
Din acest motiv, monopolistul poate prefera o gestiune care sǎ-i garanteze
echilibrul.
2. Gestiunea în stare de echilibru (astfel încât profitul global sǎ fie nul) poate fi
Gestiunea în luatǎ în considerare de un producǎtor dornic sǎ-şi sporeascǎ producţia pentru a se
stare de proteja împotriva apariţiei unor eventuali concurenţi, dar care urmǎreşte, în acelaşi
timp, sǎ evite, riscul unor pierderi. Acesta poate fi, în egalǎ mǎsurǎ, un criteriu de
echilibru
gestiune interesant pentru o întreprindere în poziţie de monopol, administratǎ de
puterea publicǎ şi care doreşte sǎ suprime supraprofiturile şi sǎ evite pierderile care
ar urma sǎ fie suportate de contribuabili.
Dacǎ acest criteriu este utilizat pentru aceleaşi curbe ale încasǎrii şi costurilor,
nivelul producţiei care permite asigurarea echilibrului este Q 2 , proiecţia pe axa
cantitǎţilor a punctului de intersecţie dintre curbele costului mediu şi încasǎrii
medii; aceastǎ cantitate Q 2 este atunci vândutǎ la preţul unitar p 2 care acoperǎ
exact costurile şi asigurǎ deci un profit nul.
Microeconomie
349
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
p2 P2
N2
N1
IM
N3
N Pret identic cu
costul marginal:
Im Q=Q3 , p=p3
q
0 Q Q3 Q1 Q2
Se poate remarca, din fig. 19.5. cǎ atunci când se produce Q 2, preţul de vânzare p 2
acoperǎ integral şi exact costul mediu, dar este cu mult inferior costului marginal;
acesta din urmǎ reprezintǎ, sǎ reamintim, costul suplimentar (pentru întreprindere,
dar şi pentru colectivitate) de obţinere a unei unitǎţi de produs suplimentare, care
este, dimpotrivǎ vândutǎ, cedatǎ la un preţ mult inferior; este absurd ca preţurile sǎ
nu semnaleze raritatea, dificultatea realǎ a obţinerii bunurilor; gestiunea în situaţia
de echilibru determinǎ astfel o utilizare deficientǎ a resurselor, deoarece preţul
afişat, prea scǎzut, încurajeazǎ consumul, utilizarea unui bun al cǎrui cost marginal
este mult superior.
Microeconomie
350
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
Cm
p
N’3 CM
Deficit
P’3
P’3
IM
O q
Q’3
C. Monopolul discriminatoriu
Or, deoarece respectivele q unitǎţi erau deja vândute la un preţ anterior, mai ridicat,
aceastǎ scǎdere de preţ nu este necesarǎ decât pentru a vinde ultima unitate.
Microeconomie
351
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
Separarea Separarea pieţelor poate fi de ordin temporal: tarifele reduse de “sezon slab” sau
pieţelor poate de “extrasezon” ale unitǎţilor turistice de pe litoral, permit producǎtorului repsectiv
fi de ordin sǎ-şi sporeascǎ vânzǎrile şi profitul.
temporal
Separarea pieţelor poate fi de origine geograficǎ; comunicarea între pieţele
naţionale este imperfectǎ (dificultǎţi de schimb şi de transport, taxe vamale, etc.). O
Separarea întreprindere poate folosi aceastǎ imperfecţiune pentru a practica preţuri diferite,
pieţelor poate între piaţa naţionalǎ şi pieţele strǎine putând, de altfel, exista deosebiri de preţuri,
fi de origine fie într-un sens fie in celǎlalt, în funcţie de caz; întreprinderea fie profitǎ de
geograficǎ reputaţia sa în strǎinǎtate pentru a vinde acolo la preţuri mai ridicate, fie profitǎ de
situaţia sa, foarte puternicǎ şi foarte protejatǎ pe piaţa internǎ, pentru a practica aici
un preţ ridicat şi pentru a vinde o parte din producţia sa la un preţ mai scǎzut şi
eventual, în pierdere (ceea ce se numeşte dumping) pe pieţele exterioare;
Dacǎ elasticitǎţile faţǎ de preţ (pentru acelaşi bun) sunt diferite pe diverse pieţe,
întreprinderea îşi poate spori profitul operând o discriminare. Sǎ luǎm în
considerare cazul cel mai simplu, în care întreprinderea vinde acelaşi produs pe
douǎ pieţe separate pe care este de fiecare datǎ în situaţie de monopol. Fie q 1 şi q 2
cantitǎţile vândute (care trebuie determinate) pe fiecare piaţǎ; I 1 (q 1 ) şi I 2 (q 2 )
funcţiile de încasǎri totale din vânzarea bunului pe fiecare dintre pieţe. Costul total
de producţie depinde de ansamblul cantitǎţilor produse, adicǎ C = C(q 1 +q 2 ).
Profitul total al întreprinderii este definit de diferenţa între încasǎrile totale şi costul
total:
P = I 1 (q 1 ) + I 2 (q 2 ) – C(q 1 +q 2 ).
p1 1 1 / e p 2
şi
p 2 1 1 / e p1
Se poate arǎta cǎ preţul fixat de un monopolist pe o piaţǎ datǎ este cu atât mai
ridicat, cu cât valoarea absolutǎ a elasticitǎţii faţǎ de preţ a cererii în punctul de
echilibru este mai scǎzutǎ; aceasta înseamnǎ cǎ cererea este puţin elasticǎ (nu
trebuie sǎ uitǎm, desigur, cǎ elasticitǎţile faţǎ de preţ sunt negative pentru curbele
cererii “normale”). Avem într-adevǎr:
p1 1 1 / e p 2
1 e p 2 e p1 e p1 e p 2 .
p 2 1 1 / e p1
Microeconomie
353
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
4. Nu caracterizează monopolul:
a) excluderea oricărui concurent;
b) un singur vânzător pentru un anumit bun;
c) atomicitatea ofertei;
d) producătorul controlează piaţa;
e) atomicitatea cererii.
Microeconomie
355
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
a) 10 şi 20;
b) 20 şi 13;
c) 30 şi 11;
d) 40 şi10,5;
e) 50 şi 9.
10. Funcţiile costului total şi venitului marginal ale unei firme ce deţine monopolul
pe piaţa unui bun sunt: CT = 4000 + 0,01 q2 şi Vm = 20 – 0,02 q. Să se determine
nivelul producţiei pentru care firma obţine profit maxim.
a) 100 buc.;
b) 200 buc.;
c) 300 buc.;
d) 400 buc.;
e) 500 buc..
Microeconomie
356
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
1000 q
1. p =
10
Cantitate Preţ Venit total Venit marginal
0 100 0 0
100 90 9000 90
200 80 16000 70
300 70 21000 50
400 60 24000 30
500 50 25000 10
2. e
Răspuns 19.2.
Microeconomie
357
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
b)
Dacă monopolistul urmăreşte să îşi maximizeze cifra de afaceri sau încasarea
totală, va alege acel cuplu cantitate – preţ care îndeplineşte condiţia:
dIT
Îm = =0
dQ
8 – 2 · Q = 0 => Q = 4
P = 8 – Q => P = 4 u.m. (Q 1 = 4; P 1 = 4)
c)
Gestiunea în stare de echilibru presupune identificarea acelui cuplu cantitate
– preţ pentru care ÎM = CTM.
ÎM = P = 8 – Q
CT 1 2 3
CTM = Q Q4
Q 3 Q
1 3
8 – Q = Q2 Q 4 │· 3
3 Q
9
24 – 3 Q = Q2 – 3 Q + 12 + │· Q
Q
Microeconomie
358
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
24 Q – 3 Q2 = Q3 – 3 Q2 + 12 Q + 9
Q3 – 12 Q + 9 = 0
Q3 – 9 Q – 3 Q + 9 = 0
Q (Q2 – 9) – 3 (Q – 3) = 0
Q (Q – 3)(Q + 3) – 3 (Q – 3) = 0
(Q – 3)(Q2 + 3 Q – 3) = 0
Q=3
Q2 + 3 Q – 3 = 0
Δ = 9 + 4 · 3 = 21
3 21
Q= 0,8
2
3 21
Q= 0
2
Aşadar, Q = 0,8 reprezintă pragul de rentabilitate inferior şi Q = 3 pragul de
rentabilitate superior.
P1 = 8 – 3 = 5 (Q 2 = 3; P 2 = 5)
P 2 = 8 – 0,8 = 7,2 (Q 3 = 0,8; P 3 = 7,2)
d)
Atunci când monopolistul urmăreşte să recupereze prin preţ, integral şi
exact, costul suplimentar de obţinere a unei unităţi de produs în plus, trebuie dă
determine acel cuplu cantitate – preţ pentru care:
P = Cm
8 – Q = Q2 – 2 Q + 4
Q2 – Q – 4 = 0
Δ = 1 + 4 · 4 = 17
1 17
Q= 2,56
2
P = 8 – 2,56 = 5,44 u.m. (Q 4 = 2,56; P 4 = 5,44)
P, Îm Cm
CTM, Cm
P 3 = 7,2 CTM
7
P0 = 6
P 4 = 5,44
P2 = 5
P1 = 4
3
2
1 ÎM
0 0,8 1 2 2,56 3 4 5 6 Q
Q3 Q0 Q4 Q2 Q1 Îm
Microeconomie
359
Tipuri de pieţe şi mecanismele de formare a preţurilor (Partea a II-a)
Q 1 2 3 4
Cm 3 4 7 12
CTM 6,33 4,833 5 6,083
ÎM 7 6 5 4
Îm 6 4 2 0
Microeconomie
360
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 20 362
20.1. Recompensarea factorilor de producţie 362
20.2. Salariul 364
20.3. Dobânda 372
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 20 379
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 383
Bibliografie unitate de învăţare nr. 20 383
Microeconomie 361
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Factorul natural este remunerat prin rentǎ şi exprimǎ preţul plǎtit de cel ce
Renta utilizeazǎ terenul, proprietarului funciar.
Deci, salariul, dobânda, renta şi profitul sunt formele concrete sub care se prezintǎ
veniturile fundamentale în economie, prin care se remunereazǎ participanţii la viaţa
economicǎ.
Microeconomie 362
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Microeconomie
363
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
20.2. Salariul
Alţi autori apreciazǎ cǎ omul este mai mult decât o marfǎ - o marfǎ prin excelenţǎ
şi îşi închiriazǎ serviciile pe baza unui preţ, reprezentat de salariu. Acesta se
formeazǎ urmând, în linii generale, aceleaşi reguli ca în cazul oricǎrei alte mǎrfi,
fiind rezultatul raportului dintre cererea şi oferta de muncǎ. Se considerǎ deci cǎ
salariul se formeazǎ şi se comportǎ ca preţul oricǎrei mǎrfi pe piaţǎ.
Cele mai multe teorii apreciazǎ, în mod just, cǎ salariul reprezintǎ un venit însuşit
prin muncǎ.
Din aceastǎ dublǎ determinare a salariului, pe de o parte cost iar pe de altǎ parte
venit, deducem cǎ salariul depinde de volumul de muncǎ depus şi de rezultatele
obţinute, iar mǎrimea lui concretǎ pentru fiecare salariat se poate stabili numai la
nivelul firmei unde se cunoaşte exact contribuţia muncii la obţinerea rezultatului
global.
Natura şi substanţa salariului sunt tratate în maniere diferite, existând în acest sens,
concepţii moniste şi concepţii dualiste.
Microeconomie
364
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Concepţiile Concepţiile moniste explicǎ substanţa salariului printr-un singur factor. Unul dintre
aceşti factori este costul formǎrii resurselor de muncǎ. În concordanţǎ cu aceasta,
moniste
salariul reprezintǎ suma care asigurǎ strictul necesar pentru existenţa salariatului şi
întreţinerea familiei sale.
Alţi autori considerǎ cǎ natura salariului este datǎ de “capitalul cultural” care se
formeazǎ prin intermediul “capitalului economic”. Cheltuielile cu creşterea şi
pregǎtirea forţei de muncǎ reprezintǎ “capital economic”. Întrucât ceea ce se
închiriazǎ sau se vinde este priceperea salariatului, îndemânarea şi cunoştinţele sale
formate pe baza cheltuielilor respextive, capitalul economic devine caputal
cultural, iar salariul apare, ca platǎ pentru utilizarea capitalului cultural. Ea nu
poate însǎ, explica substanţa salariului în condiţiile învǎţǎmântului gratuit, când
salariul apare, parţial, ca transfer gratuit de venituri. De aceea, în ultimul timp,
fenomenul “capital cultural” a cǎpǎtat sensul de cunoştinţe ştiinţifice pe care
posesorul forţei de muncǎ le acumuleazǎ prin învǎţǎmânt şi culturǎ, experienţǎ
profesionalǎ, etc.
Microeconomie
365
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Ca preţ plǎtit pentru serviciul adus de factorul muncǎ, salariul se stabileşte pe baza
mecanismului pieţei, el fiind însǎ definitivat şi plǎtit dupǎ depunerea muncii, în
funcţie de rezultatele ei.
Acest mod de formare a salariului are la bazǎ atât regulile de funcţionare ale pieţei
cât şi elemente specifice pieţei muncii. Salariul astfel format este raportat
întotdeauna de posesorul muncii la cerinţele propriei sale existenţe pe care şi-o
doreşte normalǎ şi la parametrii ridicaţi de siguranţǎ. Atunci când salariul se
dovedeşte a fi insuficient, în vederea apropierii de condiţiile unei vieţi normale,
intrǎ în funcţie modalitǎţile de completare a lui cu resurse care au revenit iniţial
întreprinderii şi/sau societǎţii.
Astfel, pe lângǎ salariul încasat de fiecare (individual sau personal) s-au mai
constituit salariul colectiv şi cel social.
Salariul Salariul colectiv este atribuit în mod global tuturor salariaţilor unei întreprinderi
colectiv ca participare la rezultatele acesteia (la beneficii) sau prin diferite facilitǎţi.
Salariul social Salariul social reprezintǎ acea parte din venitul naţional, prin care societatea, în
ansamblul sǎu, intervine pentru a spori veniturile unor categorii de salariaţi sau
numai ale unor grupuri în cadrul acestora, ce se confruntǎ cu riscuri mai mari, cum
sunt accidentele de muncǎ, bolile profesionale, şomajul, etc.
Sn ISn
Sr Isr 100
Ip Ip
Salariul real este în funcţie de mǎrimea salariului nominal cu care este direct
proporţional şi de variaţia preţurilor bunurilor consumate (Ip), cu care este invers
proporţional.
Microeconomie
366
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
3. Formele de salarizare
In esenţǎ, se cunosc trei forme de salarizare: dupǎ timpul lucrat sau în regie, în
acord şi mixtǎ. Fiecare formǎ de salarizare reflectǎ condiţiile de pe piaţa muncii,
realizând într-un mod specific legǎtura dintre participarea la muncǎ, rezultatul
muncii şi salariul. De esemenea, fiecare relevǎ în forme proprii cantitatea, calitatea
Salarizarea în şi însemnǎtatea activitǎţii depuse.
regie
Salarizarea în regie asigurǎ remunerarea salariatului dupǎ timpul lucrat, fǎrǎ sǎ se
precizeze expres cantitatea de muncǎ pe care el trebuie sǎ o depunǎ în unitatea de
timp.
Aceastǎ formǎ de salarizare este preferabilǎ celei în regie, pentru cǎ: relevǎ mai
bine legǎtura dintre mǎrimea salariului şi efortul fǎcut de salariat; tinde sǎ
sporeascǎ productivitatea salariatului; diminueazǎ cheltuielile întreprinderii prin
renunţarea la supraveghetori, absolut necesari în cazul salarizǎrii în regie. Forma
de salarizare în acord este, adesea, contestatǎ; goana dupǎ executarea cât mai
multor piese şi operaţii etc, poate conduce la sacrificarea calitǎţii.
Microeconomie
367
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Fiecare condiţie are un tarif, dupǎ importanţa pe care o prezintǎ pentru volumul şi
calitatea producţiei. Salariul pe o zi, fixat de firmǎ este ridicat şi poate fi obţinut
numai în mod excepţional de salariaţii cu aptitudini deosebite. Pentru marea masǎ a
salariaţilor, nivelul acestuia reprezintǎ o incitaţie permanentǎ la o muncǎ
suplimentarǎ. Salariul fiecǎruia variazǎ de regulǎ în jos de la nivelul maxim, spre
Modalitǎţi de deosebire de salarizarea în acord unde el variazǎ în sus.
îmbunǎtǎţire a
Aplicarea diferitelor forme de salarizare, oricât de perfecţionate ar fi ele este de
formelor de
multe ori contestatǎ atât de salariaţi, cât şi de întreprinderi. In acest sens, s-au
salarizare conturat trei direcţii de acţiune pentru îmbunǎtǎţirea formelor de salarizare:
corectarea, participarea, socializarea.
Corectarea
Corectarea priveşte toate formele de salarizare şi îmbracǎ urmǎtoarele aspecte:
sub forma unei cote-pǎrţi din beneficii, ca supliment mai mult sau mai puţin
substanţial la salariu;
Socializarea prin stabilirea unui procent constant din cifra de afaceri (volumul încasǎrilor),
dar care sǎ se distribuie salariaţilor din profit.
Microeconomie
368
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
4. Mǎrimea salariului
Limita Unul din cele mai importante aspecte teoretice ale problemei priveşte posibilitatea
minimǎ determinǎrii riguroase a mǎrimii salariului.
În mod obiectiv, mǎrimea salariului are douǎ limite între care, teoretic, poate sǎ
Limita oscileze: minimǎ care, în optica celui care se angajeazǎ, trebuie sǎ se situeze cel
maximǎ puţin la nivelul costului forţei de muncǎ; maximǎ, reprezentatǎ de întregul venit
realizat de activitatea economicǎ şi care s-ar transforma astfel în salariu, limitǎ
care, din punct de vedere al celorlalţi posesori de factori de producţie, nu trebuie
atinsǎ niciodatǎ pentru cǎ ei n-ar mai primi nimic. Nivelul concret al salariului se
situeazǎ între aceste limite, fiind stabilit în funcţie de preţuri, cererea şi oferta de
muncǎ, raportul dintre diferitele interese (personale, de grup şi generale) etc.
Pentru stabilirea mǎrimii salariului unui angajat, mai trebuie luate în considerare
însǎ şi existenţa a douǎ tendinţe contradictorii în comportarea sa. Ele se formeazǎ
pornind de la interesele personale şi sunt surprinse cu ajutorul conceptelor: efect de
Efectul de substituţie şi efect de venit.
substituţie
Interesul de a avea un venit cât mai mare îl determinǎ pe salariat sǎ depunǎ muncǎ
suplimentarǎ, ceea ce are ca rezultat diminuarea timpului liber şi creşterea
dificultǎţilor de refacere a forţei de muncǎ. Acesta este efectul de substituţie,
denumit aşa pentru cǎ înlocuieşte (substituie) o parte mai mare sau mai micǎ din
Efectul de timpul liber al salariatului cu timp de muncǎ.
venit
Atunci când salariul atinge o mǎrime care permite posesorului forţei de muncǎ sǎ
aibǎ condiţii de viaţǎ apropiate de aspiraţiile sale, el renunţǎ la munca
suplimentarǎ, iar uneori chiar şi la o parte din munca prevǎzutǎ de un program
normal, în favoarea timpului liber. Acesta este efectul de venit.
5. Dinamica salariului
Factorii care
influenţeazǎ Salariul este o mǎrime dinamicǎ şi variazǎ pe ţǎri, domenii şi întreprinderi.
Consideratǎ pe termen lung, aceastǎ dinamicǎ este ondulatorie, cu tendinţa
dinamica
generalǎ de creştere. Pe termen scurt, mǎrimea salariului poate sǎ creascǎ, sau sǎ
salariului stagneze.
Microeconomie
370
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
5. Salariul reprezintă:
a) un preţ plătit de angajator pentru cumpărarea şi întrebuinţarea muncii;
b) o parte a profitului economic al firmei;
c) o componentă a preţului bunurilor şi serviciilor la realizarea cărora este
folosită munca;
d) un venit;
e) un cost.
Alegeţi răspunsul corect:
A(a + b + c ); B( a + b + c + d + e); C( c + d + e); D( a + c + d + e); E( a + c).
20.3. Dobânda
Intr-o primǎ accepţiune, dobânda apare ca parte din venitul global care se plǎteşte
Conceptul de proprietarului de capital bǎnesc, pentru serviciul adus de acesta la obţinerea
dobândǎ rezultatelor economice.
Alte explicaţii susţin cǎ dobânda este o chirie plǎtitǎ pentru capitlul împrumutat,
sau ca preţ plǎtit pentru riscul antrenǎrii capitalului într-o activitate oarecare.
Confuzia dintre cele douǎ sensuri ale dobânzii, decurge din greutatea oamenilor de
a sesiza dubla calitate a majoritǎţii agenţilor economici, respectiv de întreprinzǎtori
şi proprietari de capital, şi de modul specific în care aceştia intrǎ în posesia
Microeconomie
373
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Aceastǎ departajare a celor douǎ forme de venit este evidentǎ atunci când
activitatea economicǎ se realizeazǎ în exclusivitate cu capital împrumutat, pentru
cǎ fiecare din cele douǎ calitǎţi aparţin unor agenţi economici diferiţi şi vor fi
remuneraţi prin forme specifice de venit: întreprinzǎtorul prin profit iar
proprietarul de capital bǎnesc prin dobândǎ.
- rata dobânzii, sau venitul anual procentual, care reprezintǎ preţul plǎtit
pentru utilizarea a 100 unitǎţi monetare timp de un an.
Rata dobânzii
D Ca d% n;
D
d % 100 .
Ca
Aceşti indicatori relevǎ mǎrimea dobânzii simple, adicǎ a plǎţii pentru serviciul
adus de un capital, când dobânda nu este capitalizatǎ. Ea constituie punctul de
Dobânda pornire pentru determinarea dobânzii compuse, care presupune capitalizarea
simplǎ dobânzii, ajungând sǎ se calculeze dobândǎ la dobândǎ.
În acest caz se delimiteazǎ douǎ forme de existenţǎ ale dobânzii, respectiv dobânda
nominalǎ şi dobânda realǎ.
Microeconomie
374
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Rata realǎ şi Dacǎ X este rata inflaţiei iar r rata realǎ a dobânzii atunci rata nominalǎ a dobânzii
rata nominalǎ (i) va fi: i = r + X, iar rata realǎ devine r = i – X.
Randamentul unui capital bǎnesc, indiferent dacǎ este utilizat de proprietar sau nu,
are douǎ componente:
Fiecare agent economic posesor al unui capital bǎnesc, este interesat sǎ obţinǎ un
randament global – pecuniar şi nepecuniar – egal cu al celorlalţi. Cel ce obţine
randament pecuniar mai mare are în mod inevitabil randament nepecuniar inferior
şi invers, astfel încât cele douǎ aspecte ale randamentului global obţinut de un
agent se compenseazǎ şi totodatǎ, se egalizeazǎ cu ale celorlalţi.
Dobânda este o mǎrime dinamicǎ asupra cǎreia acţioneazǎ mai mulţi factori şi care,
la rândul sǎu, exercitǎ o influenţǎ amplǎ ce se propagǎ în întreaga economie. De
regulǎ, dinamica dobânzii este abordatǎ sub aspectul ratei dobânzii.
Microeconomie
375
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
In acest sens, mǎrimea ratei dobânzii oscileazǎ între o limitǎ maximǎ şi alta
minimǎ. Limita maximǎ, teoretic, poate prelua toate formele de venit care se
constituie prin utilizarea unui capital, asigurând o ratǎ a dobânzii care, tot teoretic,
poate ajunge la 100%. Limita minimǎ, consideratǎ şi ea în aceeaşi opticǎ, poate fi
egalǎ cu zero. Este foarte greu de spus dacǎ cele douǎ limite se realizeazǎ practic
vreodatǎ, pentru cǎ la stabilirea dobânzii intervin întotdeauna calcule şi aprecieri
subiective, care-l fac pe proprietarul de capital sǎ aprecieze cǎ într-o situaţie datǎ,
dobânda perceputǎ de el este suficientǎ, maximǎ sau minimǎ.
Nivelul concret al ratei dobânzii şi dinamica acestuia sunt rezultatul direct al unui
numǎr de factori, cu acţiune mai mult sau mai puţin generalǎ, şi anume:
a) Pentru nivelul ratei dobânzii foarte important este raportul dintre rata dobânzii
şi rata profitului. La un anumit moment, creşterea uneia se face pe seama
celeilalte. In dinamicǎ însǎ creşterea uneia se realizezǎ în paralel cu a celeilalte.
b) Alt factor cu acţiune amplǎ şi directǎ asupra ratei dobânzii este raportul dintre
oferta şi cererea de capital de împrumut sau, cum se mai spune, situaţia pe piaţa
capitalului.
Oferta este formata din capitaluri bǎneşti care devin disponibile pentru o perioadǎ
scurtǎ sau mai lungǎ. Disponibilitǎţile pe termen scurt nu pot fi utilizate sub formǎ
de credit pe termen lung decât cele pentru care sunt libere şi la sfârşitul cǎrora
trebuie recuperate.
Microeconomie
376
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Si aici se disting cererea pe termen lung şi cererea pe termen scurt, care sunt în
concordanţǎ cu oferta pe termen scurt şi lung.
Aceastǎ corelaţie se pune şi invers, în sensul cǎ o anumitǎ ratǎ a dobânzii datǎ sau
stabilitǎ, se traduce prin anumite incidenţe atât asupra cererii cât şi a ofertei de
capital. Dacǎ rata dobânzii este ridicatǎ, masa capitalurilor, care se vor elibera din
alte activitǎţi pentru a deveni disponibile şi date cu împrumut va creşte, şi invers.
Microeconomie
377
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Paritatea dobânzilor reprezintǎ fie raportul, fie diferenţa dintre ratele dobânzilor
(nominale sau reale) din douǎ ţǎri.
Menţinerea paritǎţii ratei dobânzii din douǎ ţǎri şi a raportului de schimb pentru
monedele respective face ca agenţilor economici sǎ le fie indiferent dacǎ îşi
pǎstreazǎ capitalul într-o monedǎ sau alta. Creşterea raportului de schimb dintr-o
ţarǎ atrage mai multe capitaluri disponibile din alte ţǎri, mǎrind oferta de capital şi
imprimând ratei dobânzii o tendinţǎ de scǎdere pe mǎsurǎ ce oferta depǎşeşte
cererea de capital în ţara respectivǎ.
Însemnǎtatea care se acordǎ mǎrimii şi dinamicii ratei dobânzii, este strâns legatǎ
de funcţiile pe care se considerǎ cǎ le îndeplinesc cele douǎ elemente într-o
economie de piaţǎ:
Microeconomie
378
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Microeconomie
379
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Microeconomie
380
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Microeconomie
381
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Microeconomie
382
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Răspuns 20.2.
1. c
2. a
3. C
4. B
5. D
Răspuns 20.3.
1. d
2. b
3. b
4. c
5. b
Microeconomie
383
Veniturile fundamentale în economie (Partea I)
Microeconomie
384
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Cuprins Pagina
Obiectivele unităţii de învăţare nr. 21 385
21.1. Renta 385
21.2. Profitul 393
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 21 401
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 403
Bibliografie unitate de învăţare nr. 21 403
Microeconomie 385
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
21.1. Renta
Intrucât cererea de produse agricole este în continuǎ creştere, iar producţia obţinutǎ
pe terenurile fertile se dovedeşte a fi insuficientǎ pentru acoperirea ei, produsul
realizat pe aceste terenuri se vinde la preţul produsului mai scump, obţinut în
condiţii mai puţin favorabile. Se creazǎ astfel un venit suplimentar ce se plǎteşte de
cǎtre utilizatorul factorului pǎmânt, proprietarului funciar, în virtutea dreptului de
proprietate al celui din urmǎ.
Microeconomie 386
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
revine posesorului oricǎrui factor de producţie, a cǎrei ofertǎ este rigidǎ, sau foarte
puţin elasticǎ. Pentru utilizatorul factorului respectiv, dacǎ este altǎ persoanǎ decât
proprietarul lui, renta constituie plata pentru folosirea temporarǎ a acestui factor.
Rigiditatea ofertei poate avea cauze multiple de ordin natural, tehnic, economic sau
social. In funcţie de natura cauzelor şi persistenţa lor în timp, renta poate dobândi
caracterul unui venit stabil sau relativ fluctuant.
Cu toate cǎ renta este un venit ce provine din folosirea oricǎrui factor de producţie,
ea se deosebeşte de celelalte venituri – salariul, dobândǎ, profit – prin conţinut şi
funcţii specifice, cât şi prin mecanismul de formare. La baza formǎrii rentei se aflǎ
legea randamentelor neproporţionale, potrivit cǎreia, folosirea unor fracţiuni egale
din acelaşi factor de producţie, asigurǎ randamente diferite: la început crescǎtoare,
apoi staţionare, ca în final, sǎ descreascǎ. Diferenţa dintre randamentul efectiv
realizat şi randamentul mediu, socialmente posibil cu tehnica dominantǎ la un
moment dat, reprezintǎ renta în expresie fizicǎ. Presupunând cǎ sunt utilizate trei
cantitǎţi adiţionale egale din aceeaşi categorie de factori de producţie (teren, maşini,
forţǎ de muncǎ, etc), fiecare asigurând însǎ randamente diferite, întreprinzǎtorul va
obţine producţii diferite.
r1
r2
Renta
Renta –
reprezentare
Rm . .
Renta r3
graficǎ
0 T1 F
T2 T3
Prima cantitate adiţionalǎ (T1), are un randament mai ridicat, care depǎşeşte nivelul
randamentului mediu (Rm), socialmente posibil cu tehnica dominantǎ. Renta (în
expresie fizicǎ), în cazul fracţiunii adiţionale T 1 este mai mare decât cea obţinutǎ cu
fracţiunea T 2 , în timp ce randamentul fracţiunii T 3 , fiind la nivelul celui mediu, nu
mai asigurǎ surplusul reprezentat de rentǎ. Rezultǎ cǎ întreprinzǎtorul va folosi
cantitǎţi adiţionale de factori pânǎ când randamentul obţinut este suficient pentru a
compensa capitalul consumat. Acesta este cantitatea limitǎ de folosire a factorului
Microeconomie
387
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Deci, excedentul sau surplusul de produse ce poate fi obţinut în urma folosirii unui
factor de producţie, cu calitǎţi superioare celor medii, constituie forma materialǎ a
rentei.
Renta
P C 0
economicǎ
P1 M
PE E
C
0
0 F Q
Dupǎ cum se poate observa în fig. 21.2., la un volum al ofertei de factori, perfect
inelastice (OF), preţul de procurare (P 1 ) depǎşeşte preţul de echilibru (PE) care
corespunde unei oferte concordante cu cererea. Suprafaţa haşuratǎ reprezintǎ
mǎrimea rentei pe care o încaseazǎ deţinǎtorul factorului respectiv
Veniturile realizate de cǎtre deţinǎtorul unui factor, a cǎrui ofertǎ totalǎ este
inelasticǎ şi insensibilǎ la ridicarea preţului de vânzare, este denumit rentǎ
economicǎ.
Cu cât oferta totalǎ este mai rigidǎ, cu atât renta ecocomicǎ este mai mare. Ea
rezultǎ din preţul ridicat al produselor la care cererea nesaturatǎ nu poate fi
acoperitǎ prin mǎrirea ofertei, pentru simplul motiv cǎ producţia este limitatǎ. Renta
economicǎ nu este un determinant al preţului de vǎnzare. Dimpotrivǎ, ea se
realizeazǎ numai dupǎ ce preţul s-a urcat, ca urmare a deficitului de ofertǎ în raport
cu cererea totalǎ. Într-o formǎ generalizatǎ, renta desemneazǎ venitul ce rezultǎ din
insuficienţa ofertei totale.
Microeconomie
388
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Renta funciarǎ îşi are originea în raritatea pǎmânturilor fertile şi insuficienţa ofertei
Renta de produse agricole de a satisface cererea în creştere. Oferta inelasticǎ, ridicǎ preţul
funciarǎ şi produselor agricole la un nivel care asigurǎ ca toate categoriile de teren luate în
raritatea culturǎ (indiferent de calitatea lor) sǎ furnizeze deţinǎtorilor lor rentǎ.
terenurilor
Preţul ridicat al produsului agricol (rezultat din confruntarea cererii în creştere cu o
fertile
ofertǎ foarte puţin elasticǎ), asigurǎ realizarea unui excedent de venit peste profitul
normal, care revine proprietarului terenului sub forma rentei funciare. Aceste
fenomen confirmǎ remarca potrivit cǎreia nu renta este aceea care determinǎ preţul
produsului agricol, ci preţul acestuia este cel care determinatǎ renta şi mǎrimea ei.
Deci, renta funciarǎ este generatǎ de nivelul ridicat al preţului la principalele
produse agricole, a cǎror ofertǎ inelasticǎ (datoritǎ limitǎrii naturale a pǎmântului)
se raporteazǎ la o cerere în creştere. Mecanismul de formare a rentei funciare poate
fi evidenţiat pe baza urmǎtoarelor date ipotetice:
Din datele prezentate rezultǎ cǎ terenurile slabe dau producţia cea mai micǎ şi la
costurile cele mai ridicate. Celelalte categorii de teren, la costuri egale dau
randamente superioare de 2 şi 3 ori, iar costurile individuale sunt corespunzǎtor mai
reduse. Profitul, raportat la cheltuieli, este pentru toţi fermierii egal. Cererea totalǎ
de consum depǎşeşte însǎ oferta totalǎ, permiţând ridicarea preţului de vânzare la
10 lei/Kg, care recupereazǎ cheltuielile individuale mai mari efectuate pe terenurile
slabe, acoperǎ profitul normal al fermierilor arendaşi şi asigurǎ şi un excedent de
5700 lei/ha care reprezintǎ renta ce se cuvine proprietarului funciar. Proprietarii
celorlalte categorii de teren încaseazǎ o rentǎ superioarǎ datoratǎ calitǎţii mai bune
a terenurilor pe care le deţin şi costurilor mai mici de producţie. In eventualitatea cǎ
cererea totalǎ ar fi mai micǎ, iar preţul de vânzare s-ar reduce la un nivel care ar
acoperi doar consumul de factori şi profitul întreprinzǎtorului celui mai slab teren,
atunci s-ar renunţa la cultivarea acestuia întrucât n-ar asigura proprietarului funciar
nici o rentǎ.
Microeconomie
389
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Plata rentei se face sub formǎ de arendǎ. Plǎtitorii ei sunt fermierii arendaşi care iau
pǎmântul în arendǎ de la deţinǎtorii acestuia. Mǎrimea arendei rezultǎ din jocul
cererii şi ofertei de pǎmânt, care este de fapt o cerere derivatǎ din cea pentru
produsele agricole. Oferta totalǎ de teren agricol fiind inelasticǎ, întrucât pǎmântul
este limitat natural, concurenţa se desfǎşoarǎ, în principal, de partea arendaşilor. Or,
cum oferta de teren nu poate fi modificatǎ, indiferent de nivelul arenzii, mǎrimea
acesteia depinde numai de intensitatea cererii totale de pǎmânt. Exprimarea rentei
se poate face în mǎrimi absolute şi relative.
Renta diferenţialǎ provine din diferenţa de fertilitate dintre terenuri, fiind numitǎ
şi renta de fertilitate sau rentǎ diferenţialǎ I. Ea este rezultatul cheltuielilor mai
reduse cu care se obţin produsele pe terenurile fertile, în condiţiile când preţul de
vânzare este determinat de cheltuielile produsului mai scump, realizat pe terenurile
mai slabe.
Renta de poziţie rezultǎ din diferenţele ce existǎ între terenuri, în privinţa distanţei
la care se gǎsesc faţǎ de centrele de aprovizionare şi desfacere sau faţǎ de cǎi de
comunicaţie.
Agenţii agricoli, care cultivǎ terenuri mai bine situate în aceste privinţe, îşi
realizeazǎ produsele cu cheltuieli mai reduse şi pot sǎ obţinǎ rentǎ, prin vânzarea
lor la preţul mai ridicat al produselor de pe terenurile care sunt nefavorabil situate.
Preţul pǎmântului
Factorii ce Preţul pǎmântului (ca pǎmânt-capital) se aflǎ sub influenţa mai multor factori:
influenţeazǎ
1. Cererea şi oferta de terenuri agricole. Limitarea naturalǎ a pǎmântului,
preţul
conferǎ ofertei totale de terenuri agricole un caracter inelastic, fiind insensibilǎ la
pǎmântului variaţia preţului. O ridicare a preţului pǎmântului nu mǎreşte oferta, dupǎ cum o
scǎdere a lui nu o micşoreazǎ. Concurenţa se deplaseazǎ de pe planul ofertei, pe cel
al cererii. Drept urmare, preţul pǎmântului evolueazǎ în raport cu mişcarea cererii
agenţilor care sunt dispuşi sǎ facǎ investiţii în agriculturǎ.
Ra
P p
.
Microeconomie
392
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
21.2. Profitul
Unul dintre veniturile fundamentale care se obţine în cadrul societǎţii este profitul.
Definiţia In economia de piaţǎ profitul relevǎ în mod sintetic raţionalitatea activitǎţii
profitului economice. În sens larg, profitul poate fi privit ca fiind câştigul, avantajul realizat
sub formǎ bǎneascǎ, de cǎtre cei ce iniţiazǎ, organizeazǎ şi desfǎşoarǎ o activitate
economicǎ. El este rezultatul exclusiv al activitǎţii economice iar obţinerea şi
maximizarea lui constituie motivaţia obiectivǎ a întreprinzǎtorilor, suportul şi
condiţia existenţei oricǎrei activitǎţi de naturǎ economicǎ.
Microeconomie
393
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
b) altul care cuprinde acele puncte de vedere dupǎ care profitul, ca şi celelalte
forme de venit, apare ca recompensǎ a serviciilor factorilor de producţie aduse
activitǎţii economice
Astfel, profitul se determinǎ pe baza unei metodologii oficiale, aşa cum prevǎd
reglementǎrile în vigoare din fiecare ţarǎ şi reprezintǎ o sumǎ globalǎ, constituitǎ
din douǎ componente:
2. Sunt considerate profit legitim, veniturile sau sumele dobândite prin evitarea
riscului asumat în activitatea economicǎ. Riscul este, dupǎ cum se ştie, însoţitorul
oricǎrei activitǎţi economice. Costul tentativelor nereuşite este suportat de agentul
care şi-a asumat riscul. Câştigurile celor care şi-au asumat riscul sunt justificate
deci, prin ceea ce ei au fǎcut ca sǎ nu se producǎ riscul.
3. Reprezintǎ profit legitim toate celelalte pǎrţi din suma determinatǎ ca diferenţǎ
Microeconomie
394
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
fǎcute de firmǎ, pentru a ajunge la costuri mai mici decât preţul de vânzare. Profitul
legitim are sau ar trebui sǎ aibǎ caracter permanent pentru orice firmǎ; el reprezintǎ
principalul motor al dezvoltǎrii firmei şi societǎţii.
b) profit nelegitim sau nelegal, este realizat în contextul încǎlcǎrii, deliberate sau
Sursele nu, a legalitǎţii, (atribuirea unor cote procentuale de profit peste cele admise de
profitului lege, sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor, duble înregistrǎri, etc) şi care
nelegitim dacǎ este “descoperit” de autoritǎţile financiare sau de partenerii înşelaţi, poate fi
preluat la bugetul de stat sau restituit celor în dauna cǎrora a fost obţinut. Cu toate
acestea, nu sunt puţine cazurile când anumiţi agenţi economici îşi însuşesc profituri
ilegale şi nu sunt “descoperiţi”, dar acest risc planeazǎ asupra lor timp îndelungat
pânǎ la momentul prescrierii încǎlcǎrii legalitǎţii, dacǎ cumva; egea are o asemenea
prevedere. În caz contrar, încǎlcarea legalitǎţii poate atrage oricând, ulterior, mǎsuri
ce se impun.
1. Anumite forme de rentǎ funciarǎ, care permit însuşirea sub formǎ de venit a unor
sume pentru care nu existǎ nici o justificare. In aceastǎ categorie se includ
câştigurile obţinute din creşterea nejustificatǎ a preţului de vânzare la produsele
agricole sau din creşterea preţului pǎmântului în zonele supuse sistematizǎrii în
vederea extinderii unor localitǎţi.
O firmǎ poate sǎ-şi însuşeascǎ toate formele de profit nelegitim. Unitǎţile care obţin
profit nelegitim îl realizeazǎ şi pe cel legitim, însǎ reciproca nu este valabilǎ.
Profitul este impozabil conform legilor fiecǎrei ţǎri. Cine îl deţine poate dispune de
profit numai dupǎ plata impozitului. Pornind de la mǎrimea şi modul de stabilire a
impozitelor, care constituie de fapt mijloace prin care se determinǎ profitul ce
rǎmâne efectiv la dispoziţia agentului economic care l-a obţinut, a apǎrut conceptul
de profit admis. Acesta reflectǎ punctul de vedere oficial cu privire la mǎrimea şi
Profitul admis dinamica profitului care este afirmat indirect, prin reglementǎrile referitoare la
impozit. Profitul admis reprezintǎ instituţionalizarea unei mǎrimi a profitului care
se stabileşte nu atât în funcţie de factori economici, cât de decizia autoritǎţilor şi de
politca fiscalǎ a statului de a asigura un anumit nivel al profitului pe ramuri şi
subramuri, pe categorii de mǎrime a firmelor etc.
Microeconomie
395
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Concepţia oficial-legislativǎ asupra profitului este cea mai rǎspânditǎ, este uşor de
recepţionat şi intuit de majoritatea oamenilor. Despre profitul determinat pe baza
acestei concepţii, se spune cǎ este sinonim cu venitul net, adicǎ cu ceea ce rǎmâne
firmei dupǎ ce şi-a achitat toate costurile.
(remuneraţia implicitǎ)
Microeconomie
396
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
- salariul - riscul
întreprinzǎtorului; întreprinzǎtorului;
Profitul rezultat din diferenţa venit total minus cost de producţie total sau de
oportunitate este, de regulǎ, mai mic decât profitul legal obţinut. Profitul legal este
mai mare nu datoritǎ grijii pe care ar purta-o autoritatea legalǎ de a acorda anumite
avantaje firmelor, ci datoritǎ faptului cǎ aceasta a decis sǎ mǎreascǎ materia
impozabilǎ (pe care o formeazǎ profitul) şi de aceea din costuri sunt excluse
dividentele sau pǎrţile de venit cuvenite proprietarilor firmei, iar uneori şi alte
sume. Un profit legal mai mare avantajeazǎ autoritatea statalǎ, pentru cǎ va încasa
un impozit mai mare, şi nu firma care trebuie sǎ-l plǎteascǎ. Dacǎ profitul s-ar
calcula oficial scǎzând din venitul total costul de oportunitate, firma ar fi mai
avantajatǎ.
P V Ch
La nivel de produs, masa profitului unitar se determinǎ ca diferenţǎ între preţul
unitar de vânzare şi costul unitar de producţie, constituind un reper foarte important
prentru selecţionarea nomenclatorului de produse adoptat de o firmǎ. Deci
P Pu
v Cu .
Microeconomie
397
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Atât mǎrimea cât şi dinamica ratei rentabilitǎţii sunt influenţate de numeroşi factori.
Factori de Cel mai important factor este masa profitului ca venit al întreprinderii. Intre rata şi
influenţǎ masa profitului relaţia este direct proporţionalǎ. Masa profitului are, la rândul sǎu, o
asupra condiţionare complexǎ în care se remarcǎ urmǎtoarele:
mǎrimii şi 1. Nivelul producţiei sau randamentul factorilor care influenţeazǎ volumul
dinamicii rezultatelor, fapt ce impune firmei sǎ se orienteze spre acţiuni care conduc la o
profitului productivitate cât mai mare;
2. Preţul de vânzare şi costul, întrucât masa profitului este diferenţa dintre aceste
douǎ elemente; orice scǎdere a costurilor şi creştere a preţului de vânzare are efecte
pozitive pe planul ratei profitului;
P (Pv Cu )Q
n n
P Qi pi Qi Cui .
i 1 i 1
P – profit;
P v - preţ de vânzare;
Cu – cost unitar;
Microeconomie
398
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Q – volumul producţiei;
Microeconomie
399
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
materiale etc;
6. Sursa de venit pentru bugetul statului, prin care se asigurǎ funcţionarea unor
activitǎţi nonprofit, dar care sunt absolut necesare pentru dezvoltarea generalǎ a
societǎţii.
3. Mărimea profitului:
a) se poate evidenţia numai în mărimi absolute;
b) se poate evidenţia numai în mărimi relative;
c) constituie motivaţia obiectivă a întreprinzǎtorilor;
d) este constantă în timp;
e) este constantă în spaţiu.
Microeconomie
400
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Microeconomie
401
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
9. Profitul nelegitim:
a) rezultă din activitatea desfăşurată de firmă în condiţii legale;
b) nu depinde de conjunctura economică şi politică;
Microeconomie
402
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Microeconomie
403
Veniturile fundamentale în economie (Partea a II-a)
Răspuns 21.2.
1. c
2. b
3. c
4. a
5. a
2. Creţoiu, G., Cornescu, V., Bucur I.- Economie, Editura All Beck, Bucureşti,
2003.
4. Dudian, M., coord. – Economie, ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti,
2008.
8. Ignat, I., Pohoaţǎ, I., Clipa, N., Luţac, G. - Economie politicǎ, Editura
Economicǎ, Bucureşti, 1998.
14. Stiglitz, J.E., Walsh, C.E. – Economie, Editura Economicǎ, Bucureşti, 2005.